Cuprins: 1.Notiunea violentei domestice; 2. Consecintele violentei domestice; violenţei asupra sănătăţii mentale Consecinţele violenţei asupra să ăţii mentale a femeii; 3. Consecinţele psiho-comportamentale ale violenţei 4.Consecinţele psiho-comportamentale domestice asupra copilului ;
5.Concluzii.
1
1. Notiunea violentei domestice poate fi definită ca o ameninţare sau producere a unei răniri fizice, în trecutul sau în prezentul convie ţuirii cu partenerul. Violenţele în familie sunt la originea numeroaselor maladii fizic e şi psihice, a frecventelor consultaţii, spitalizări şi a incapacităţilor temporare de muncă, precum şi a unui consum ridicat de medicam ente şi de alte servicii de sănătate [2]. Familia este locul unde legea intervine cel mai pu ţin şi unde se observă frecvenţa cea mai mare de violenţe îndreptate împotriva unor fiin ţe umane mai vulnerabile, "mai fragile fizic şi psihic", fie că această violenţă este îndreptată împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în vârst ă, bărbaţilor. Există patru tipuri de violenţă îndreptată împotriva membrilor familiei: emo ţională, fizică, sexuală şi socială [6]. Violenţa domestică
este cea mai larg întâlnită şi se regăseşte ca şi parte componentă a tuturor formelor de violenţă domestică. Deşi precede şi acom paniază celelalte forme de abuz, ea se poate manifesta şi izolat prin cuvinte injurioase, ameninţări, intimidări. 2. Violenţa fizică: constă în atingeri sau contacte fizice dureroase orientate c ătre victimă sau cei dragi victimei: copii, părinţi, fr aţi, surori; precum şi în intimidarea fizică. Violenţa fizică începe cu gesturi şi lovituri care ţintesc victima şi poate duce până la crimă. 3. Violenţa sexuală: începe cu comentarii degradante la adresa fem eii şi continuă cuatingeri neplăcute şi diverse injurii provocate victimei în timpul sau în leg ătură cu actul sexual. Violul este o formă de violenţă pe care femeia o su portă adesea suferind în tăcere, plătind tribut normelor sociale care consider ă că relaţiile intime sunt în primul rând un drept al barbatului, un teritoriu unde el este st ă pânul care decide. 4. Violenţa socială: este o condiţie care înr ăutăţeşte situaţia de victimă a femeii. Aici intră rolul sexual rigid conturat de a şteptările sociale faţă de femeie şi barbat şi car e, în continuare, va limita resursele existente în comunitate pentru a ajuta femeia victimă sau chiar a o blama pe aceasta pentru situa ţiile de violenţă pe care le tr ăieşte. Violenţa socială este în acelaşi timp o barier ă în calea valorizării resurselor femeii în afara familiei şi un cadru care favorizează agresionarea ei pe planul vieţii private şi intime [2]. Tratarea cu violenţă a partenerului, cât şi relaţionarea violentă în cadrul familiei sunt comportamente învăţate. Dacă nu se intervine pentru stoparea violenţei domestice, de la un eveniment la altul severitatea agresiunilor se accentuează. Concomitent cu creşterea riscului, scade capacitatea victimei de a se proteja. 1. Violenţa emoţională:
2
2. Consecintele violentei domestice. Consecinţele violenţei domestice nu se r ăsfrâng doar asupra victimei ţintite, ci şi asupra întregii familii, a copiilor mai ales, şi sunt resimţite ca o pierdere şi o suferinţă a societăţii în general. Ca victimă a partenerului violent, femeia suferă pe planul sănătăţii fizice, mentale şi reproductive [4] Consecinţele asupra sănătăţii fizice sunt: un comportament distructiv al s tării de sănătate (fumat, sex neprotejat), un consum de alcool sau droguri, tulbur ări intestinale iritative, astmul, migrenel e şi durerile de cap, vătămarile corporale, dizabilităţile par ţiale sau permanente, moartea. Consecinţele asupra sănătăţii mentale sunt: depresiile, frica, anxietatea, respectul de sine scăzut, disfuncţiile sexuale, tulbur ările de nutriţie şi de somn, tulbur ările obsesiv-compulsive, tulbur ările de stress postraumatic, suicidul. Consecinţele asupra sănătăţii reproductive sunt: sarcinile nedorite, problemele ginecologice, naşterile premature, greutatea mică la naştere, bolile inflamatorii pelviene, durerile pelviene cronice, mortalitate a şi morbiditatea mater nă. Multiple studii au pus în eviden ţă, pe toate continentele, diversele forme de traumatisme fizice suferite de fem ei şi cauzate de violenţa domes- tică. Raportul mondial (OMS) asu- pra violen ţ ei şi sănăt ăţ ii (2002), a evidenţiat astfel, în diverse ţări, toate aceste consecinţe complexe asupra sănătăţii femeii . Consecinţele mortale sunt: Mortalitatea cauzată de SIDA, Mortalitatea maternă, Omuciderea , Suicidul. Efectele violenţei asupra femeii sunt atât imediate cât şi de durată.O anchetă efectuată asupra unei popu- laţii de aproximativ 400 de femei suedeze, adulte, a ar ătat că problemele de sănătate au fost de 11 ori mai frecvente în cadrul unui grup de femei care au suferit de violen ţe în timpul copilărei lor decât în cadrul grupului martor, şi de 7 ori mai frecvente în cadrul unui grup de femei care au suferit de violenţe în adolescenţă,comparativ cu grupul martor [2]. De asemenea, în cadrul unor studii efectuate în Statele Uninte, E.M. Valera şi H. Berenbaum au studiat 99 de femei bătute de partener şi au concluzionat că mai mult de trei sferturi dintre ele au suferit de cel puţin o leziune cerebrală cauzată de partener şi aproximativ jumătate dintre ele au suferit de leziuni cerebrale multiple [5].
3. Consecinţele violenţei asupra sănătăţii mentale a femeii Violenţa are ca efect distrugerea sentimentului de securitate persona lă a femeii. Violenţa sexuală adaugă acestui traumatism şi un atac împotriva intimităţii care le va agresa la nivel de subcon ştient/inconştient foarte profund. Consecinţele 3
psihologice şi comportamentale sunt multiple şi se pot traduce, printre altele, prin: angoase, frică, depresie, sentiment de ruşine, culpabilitate, tulbur ări ale somnului, alimentaţiei, scăderea/lipsa stimei personale, sindromul stresului postraumatic, automutilare, un consum excesiv de alcool, droguri, gânduri sinucig aşe, comportamente sexuale la risc. Depresie, angoa să, frică
Femeile victime ale violenţei domestice pot suferi de depresie, pot resim ţi o angoasă acută şi pot pr ezenta frică pentru securitatea lor personală, pentru viaţa cotidiană şi pentru sănătatea lor. Dintre toate consecinţele negative ale violenţei domestice asupra sănătăţii mentale, depresia este una dinte cele mai frecvente . Angoas a şi frica sunt consecinţe obişnuite ale violenţei, iar teama şi frica nedesluşită a femeilor în colectivitate, nu sunt legate doar de experien ţa agresiunii, ele sunt frecvent reflexul unui sentiment de insecuritate. Astfel, un studiu australian a ar ătat că la 70% dintre femei le este frică să meargă singure noaptea pe stradă şi că acest procent este şi mai ridicat pentru femeile cu un partener violent. De asemenea, un studiu britanic a ar ătat că la 37% dintre femeile tinere cu vârsta între 16 şi 29 ani le era frică de viol, iar jumătate dintre ele nu se simţeau în securitate când se întorceau a casă seara singure. Deci, dacă frica este o reacţie normal adaptată în f aţa unui pericol iminent, ea poate, de asemenea, avea ca şi consecinţă influenţarea comportamentului femeilor şi limitarea liber tăţii de exprimare, chiar şi atunci când riscul violen ţei este mai puţin ridicat decât estimează femeile victimă. Schimbările de comportament.
Violenţele fizice şi sexuale pot induce schim bări de comportament semnificative în comportamentul tinerelor fete şi al femeilor. Aceste comportamente se pot exprima de la comportamente la risc, la consum de stupefiante şi alcool, la tulbur ări ale somnului, tulbur ări ale alimentaţiei până la automutilări. Violenţa poate provoca, de asemenea, gânduri sinuciga şe, tentative de suicid. Agresiunile sexuale pot avea repercursiuni asupra comportamentului sexual al femeii provocând fenomene de inhibare a anumitor reac ţii, cum ar fi frica şi tulbur ări ale libidoului. Aceste probleme pot fi atenuate, de exemplu, printr-un sprijin solid al partenerului intim. Reacţiile de stress post-traumatic.
Femeile şi barbaţii care au suferit violenţe ce au pus în pericol viaţa lor sau agresiuni sexuale pot avea diverse reac ţii care în ansamblul lor constituie o reac ţie de stress post-traumatic . În afara reacţiei de stress acut, starea care se remarca cel mai frecvent la victimele unor astfel de evenimente traumatice, din cauza duratei şi gravi4
tăţii, este sindromul de stress post- traumatic. Ch iar dacă unii contestă existenţa sa, acest sindrom corespunde unui ansamblu de reac ţii studiate asupra victimelor violenţei şi, în particular, victimelor violului. Sindromul
femeii
agresate
fizic (“sindromul femeii bătute”)
Definirea acestui sindrom s-a f ăcut în ultimii ani prin studierea fenomenului violenţei în viziunea teoriei traumei. Este sindromul cel mai grav de agresivitate maritală şi este definit ca o văt ămare deliberată , provenit ă de la un part ener şi demonst rată clinic. După datele poliţiei diferitelor ţări, prezintă o frecvenţă de 75%. Sindromul femeii b ătute este un complex de probleme fizice şi psihosociale generate de rela ţia cu un partener cu comportament violent şi în relaţie cu intervenţiile inadecvate şi neglijarea instituţională. Sindromul de stress post-traumatic .
Sindromul de stress post-traumatic a fost definit prima dat ă în 1980 cu referire la supravieţuitorii unor situaţii catastrofale: supravieţuitorii de r ăzboi, din lagărele de concentrare, catastrofe naturale, viol . Victimele violenţei domestice sufer ă de acest sindrom. Herman (1992) a identificat trei caracteristici majore ale acestui sindrom: stare de alertă cronică; intruziunea în momentul prezent a unor tr ăiri dramatice anterioare; stare de „constricţie” psihică în care individul are un calm det aşat pe fundalul căruia evenimentele ce se deruleaz ă continuă să se înregistreze în memorie dar sunt deconectate de la înţelesul lor normal. Numeroase manifestări prezente în cele doua sindroame se aseam ănă, iar funcţia pe care o îndeplinesc în procesul de adaptare a individului este acee aşi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii - Clasificarea internaţională a tulbur ărilor mentale şi tulbur ărilor de comportament, Descrieri clinice şi directive pentru diagnostic şi APA (Asociaţia Americană de Psihiatrie) au rezumat ansamblul elementelor care permit diagnosticarea sindromului de stress posttraumatic. •
•
•
Si ndr omul de str ess post-tr aumati c. Cri ter ii OM S de diagnosti c
A. ♦ Persoana s-a confruntat cu un eveniment traumatizant, o situa ţie particular ă periculoasă sau cu o catastrof ă. B. ♦ Persoana continuă să-şi rememoreze sau să "retr ăiască" acest eveniment, de exemplu sub forma unor reminiscenţe cotropitoare. C. ♦ Persoana caută să evite situaţiile aseamănătoare sau care sunt asociate evenimentului. D. ♦ Persoana sufer ă de una sau amândouă dintre tulbur ările următoare: 5
o incapacitate de a-şi aminti anumite aspecte importante ale evenimentului traumatizant; 2. persistenţa de simptome nonprezente înainte de eveniment (cel puţin două): tulbur ări ale somnului, insomnie, dificult ăţi de adormire, iritabilitate, crize colerice, probleme de concentrare, hipervigilen ţă, reflex de tresărire bruscă exagerat. E.♦ Criteriile B, C şi D survin în primele 6 luni după evenimentul traumatizant sau la sfârşitul periodei de stress. 1.
Invalididatea.
Violenţa fizică împotriva femeilor poate provoca diferite invalidi tăţi fizice. Violenţa sexuală, în special violul poate provoca consecin ţe invalidante pe plan social; astfel, din cauza unor fistule vezicale sau rectale, victima poate prezenta incontinenţă, ceea ce va determina o izolare social ă a ei şi o excludere din colectivitate. De asemenea, problemele psihologice cauzate de violen ţă pot constitui o invaliditate, împiedicând femeia de a avea un comportament normal. Moartea.
Consecinţele mortale sunt: mortalitatea cauzat ă de SIDA, mortalitatea maternă, omuciderea, suicidul. Riscul de a fi omorât este mai mare printre femei decât printre bărbaţi, victime ale violenţei domestice. În anumite ţări, cum ar fi Africa de Sud, femeile sunt amenin ţate cu moartea în numele unor practici culturale, iar în ţări precum Turcia, Pakistan sau în alte ţări arabe, femei din toate categoriile de vârste sunt ucise din cauza unor motive ce au legătură cu noţiunea de "onoare".
4.Consecinţele psiho-comportamentale ale violenţei domestice asupra copilului Una din cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială. În cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct sau indirect, influenţe educaţional formative ale propriilor copii. Într-o familie normală, în interacţiunea copii - părinţi, aceştia din urmă se adaptează firesc trebuinţelor psiho - afective şi fizice, necesare unei dezvoltări echilibrate, armonioase a minorilor. Perturbarea funcţiilor familiei se p etrece (în general) ca o stare de boală cronică ce se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă. Într-o familie violentă, copiii cresc într -o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund n eglijate. 6
Astfel, orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la consecinţe fizice pe plan psiho- social. Structurarea personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi marcată de o atitudine reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare şi de imagine de sine negativă. Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii - victime ale abuzului este următoarea: tulburări de somn şi coşmaruri (im agini legate de evenimentul abuzului reapar în timpul somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor). Tulburările de somn includ: insomniile, incapacitatea de relaxare şi odihnă; anxietate generalizată; hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află într-un loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul; evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul evenimentului traumatic. Copiii din familiile violente învaţă că: este acceptabil ca un bărbat să lovească o femeie; violenţa este modul de a obţine ceea ce vrei; oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie; bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt masculi adevăraţi; exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune; nu trebuie să vorbească despre violenţă, să aibă încredere în sine, să simtă.
Copiii care trăiesc într -un mediu violent sunt martori ai ameninţărilor verbale, aruncării obiectelor, bătăilor, ameninţărilor cu arme, torturării sexuale, încercărilor de sinucidere, crimelor. Co piii nu sunt numai martori, ci pot fi şi victime în timpul acestor incidente. Studiindu-se copiii care au ajuns în shelterele pentru victimele violenţei domestice, au fost observate următoarele efecte ale violenţei, în funcţie de stadiul de dezvoltare, indiferent dacă un copil este martor sau victimă a agresiunilor.
Sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi, plâng, refuză mâncarea sau se închid în sine şi sunt foarte susceptibili faţă de deprivarea emoţională. Copiii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona cauzele de emoţii; prezintă probleme de comportament cum ar fi îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă, stima de sine scăzută şi probleme sociale la grădiniţă cum ar fi loviri, muşcări sau contraziceri. L a acest stadiu apar diferenţele de gen. 7
La vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi este provocat de ei. Dacă sunt martori ai violenţelor sau abuzului, pot crede că ei le -au provocat. Unele studii au arătat că băieţii preşcolari au cele mai mari rate ale agresivităţii şi cele mai multe probleme somatice, faţă de alte grupe de vârstă. Copiii de şcoală primară, în special în stadiul târziu, încep să înveţe că violenţa este calea cea mai potrivită pentru a rezolva conflictele într -o relaţie. Deseori au probleme la teme iar la fetele din această grupă de vârstă au fost identificate cele mai ridica te nivele de agresivitate şi depresie. Adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părinţilor lor şi deseori consideră victima ca fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o influenţă profundă asupra dezvoltării adolescenţilor şi a comportamentului lor ca adulţi şi este cel mai puternic predictor al delincvenţei violente. Există numeroase efecte principale la copiii martori ai violenţei domestice şi unele efecte subtile. Cel mai bine documentate şi notabile efecte sunt creşterea agitaţiei şi comportament agresiv, ca şi depresia şi anxietatea.
Comportament agresiv şi neobedient. Copiii care au fost martori ai violenţei în familie deseori devin agresivi cu colegii, prietenii şi profesorii. Ei tind să fie neobedienţi, iritabili şi uşor de înfuriat. Copiii care distrug obiectele şi au tendinţa de a se implica în conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventă în adolescenţă. 1.
Emoţii şi conflicte interioare. Problemele emoţionale interioare, cum ar fi anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, închiderea în sine şi letargia, au fost identificate la copiii expuşi la violenţa domestică. Alţi copii prezintă afecţiuni somatice (suferinţe corporale, dureri şi îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome apar pentru că există o tensiune internă acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor probleme, care nu îşi pot exprima conflictele sau nu pot căuta ajutor. Mulţi observatori au constatat că interiorizarea problemelor, alături de nevoia de a se comporta exemplar şi dorinţa exagerată de a şi ajuta mama, sunt caracteristice fetelor care au fost martore ale abuzurilor în familie. 2.
Efecte la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Alte studii au arătat că acei copii martori ai violenţelor sunt influenţaţi la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Copiii care sunt sau au fost implicaţi în incidente familiale violente sunt preocupaţi de această problemă şi nu se pot concentra asupra cerinţelor educaţionale. Dezvoltarea lor socială poate fi afectată pentru că ei sunt foarte trişti, anxioşi sau prea preocupaţi ca să se implice; sau tendinţa lor de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor interpersonale îi fac nepopulari şi se simt respinşi. Unii asistenţi sociali au constatat că femeile din grupuri imigrante, cu o 3.
8
cultură diferită, care au trăit într -un mediu violent, îşi neglijează educaţia, luptă prin metode acceptate cultural de a părăsi familia, cum ar fi căsătoriile timpurii, luarea unei slujbe înainte de a fi definitivat studiile. Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder – PTSD). Studiile recente au demonstrat că mulţi copii martori ai violenţelor prezinta PTSD. Definiţia tulburării post-traumatice explică: persoana care suferă de stres post -traumatic a fost expusă unei ameninţări cu moartea sau unei răniri/ ameninţări a integrităţii sale fizice; răspunsul persoanei include frica intensă, neputinţă sau oroare; în cazul copiilor – comportament agitat sau dezorganizat. În plus, evenimentul este reexperimentat prin coşmaruri, amintiri recurente ale evenimentului produse de anumite elemente sugestive, etc; există o evitare continuă a stimulilor care amintesc persoanei de incident; sunt prezente simptome ale unei permanente stări de disconfort, cum ar fi dificultăţile în adormire, iritabilitatea, izbucnirile de furie, dificultăţi de concentrare, hipervigilenţă şi o teamă exagerată. Mulţi copii care au fost expuşi la violenţe nu au cunoscut niciodată un mediu calm, paşnic, chiar din copilărie, şi de aceea dezvoltarea şi reacţiile lor sunt afectate în mod diferit şi cronic decât ale copiilor care nu au experimentat decât un singur eveniment traumaticîntr-un mediu liniştit şi suportiv. 4.
5.Concluzii. Consecinţele violenţei sunt profunde şi pot infuenţa mai mult decât sănătatea şi starea de bine individual, respectiv starea "de s ănătate" a întregii comunităţi. O femeie care tr ăieşte într-o relaţie de violenţă îşi pierde încrederea în ea însăşi şi în capacitatea sa de a participa la via ţă. Femeile maltratate prezintă dificultăţi de acces la informaţii, pr ecum şi la seviciile de sănătate existente. Consecinţele violenţei domestice pot persista timp îndelungat dup ă consumarea actului de violenţă propriu-zis, iar repercursiunile în timp ale diferitelor ti puri şi multiple episoade de violenţă sunt cumulative. Cu cât violenţa este mai gravă, cu atât impactul asupra s ănătăţii fizice şi mentale este mai profund.
9
Bibliografie:
1.
Organisation Mondiale de la Santé, Rapport mondial sur la violence et la santé, WHO/ NHL HV 6625/ sous la direction Etienn G. Krug et al., Genève, Suisse, chapitres 4 et 6,2002,
2.
PĂUNESCU, Constantin, Agresivitatea şi condi ţ ia umană, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994,
3.
R ĂDULESCU, M. Sorin, Devian ţ a, criminalitate şi patologie social ă, Ed. Luminalex, Bucureşti, 1999,
4.
R ĂDULESCU, M. Sorin, Sociologia şi istoria comportamentului sexual “deviant”, Ne- mira, Bucureşti, 1996,
5.
R ĂDULESCU, M. Sorin, Sociologia violen ţ ei intrafamiliale, victime şi agresori în fami- lie, Ed. Luminalex, 2001,
6.
SCRIPCARU, Gheorghe, PIROZYNSKI T., ASTĂRĂSTOAIE V., SCRIPCARU C.,Criminologie clinică şi rela ţ ională, Ed. Synposion, Iaşi, 1995,
7.
RUDICǍ, TIBERIU- Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 1981.
8.
MITROFAN, NICOLAE- Agresivitatea- Psihologie socială, Editura Polirom, Iaşi, 1996.
10
