Discursul politic
Discus Discusul ul electo electoral ral consti constitui tuiee princi principal palaa modali modalitat tatee prin prin care actoru actorull politi politicc poate poate genera genera evenime evenimente nte intr-o intr-o campan campanie ie electo electorala rala.. O data data lansat lansat in spati spatiul ul concure concurenti ntial al al campan campaniei iei,, discurs discursul ul electo electoral ral parcurge parcurge o contin continua ua miscar miscaree de reorgan reorganiza izare re si negocie negociere re conform conform unei “grama “gramatic tici” i” convent convention ionale ale care includ includee “capit “capitole” ole” alloca allocate te partici participant pantil ilor or protag protagoni onisti sti:: candid candidati atii,i, mass-m mass-medi edia, a, “clasa “clasa mediat mediatica ica”” (person (personali alitat tatil ilee publice publice care care comenteaza evenimentul), electoratul si diferitele reprezentari ale acestuia. Cu alte cuvinte, inainte chiar de a deveni “discurs”, exista deja institutia si practica discursului electoral. “Discursul” este un mod de utilizare a limbii si a limbajelor (limbaje nonverbale, li limb mbaj ajee spec specia iali liza zate te,, dife diferi rite te voca vocabu bula lare re)) pe baza baza caru caruia ia un acto actorr soci social al prez prezin inta ta interlocutorilor sai o interpretare a unor fapte. In masura in care, utilizand o limba si anumite limbaje, producem efecte asupra unor fapte. In masura in care, utilizand o limba si anumite limbaje, producem efecte asupra interlocutorilor nostri directi si indirecti, putem spune ca orice act de comunicare are o dimensiune discursive. Elabo Elabora rand nd un “dis “discur curs” s”,, punem punem in circu circula lati tiee anum anumit itee fapt faptee si, si, in acel acelas asii timp timp,, caracterizam faptele respective; ne atribuim noua si interlocutorilor nostril o pozitie in functie de situatia in care ne aflam; indicam cat de mult ne implicam in actul de comunicare si cat de importanta este pentru noi situatia in care comunicam. Prin discurs, redefinim situatia in care evoluam. Un discurs este politic atunci can evalueaza situatii de interes public. Ceea ce distinge discursul politic de alte tipuri de discurs este in primul rand conventionalitatea sa: oricat de “originala” ar fi conjuctura care declanseaza acest discurs, ea este imediat normalizata printrun comentariu corespunzator cu rangul institutiei si a celui care reprezinta institutia. Orice discurs politic functioneaza pe baza unei argumentatii conventionale care justifica, pe de o parte, rolul institutiei si, pe de alta parte, imaginea publica a celui care reprezinta institutia. In al doilea rand, un discurs este politic atunci cand se autoevalueaza ca fiind “adevarat” sau correct. Mai mult decat orice alt tip de discurs, cel politic comunica “versiunea corec corecta ta”” a unor unor fapt fapte, e, precu precum m si impl implic icare areaa maxi maxima ma a autoru autorulu luii in ceea ceea ce prives priveste te veri veridi dici cita tate teaa cont contin inut utul ului. ui. Disc Discurs ursul ul polit politic ic comuni comunica ca adev adevaru arul, l, “ian “ianai aint ntea” ea” chia chiarr a continutului propriu-zis. Material discursului politic provine din faptul ca actorul politic activeaza, in functie de situatia de comunicare, anumite strategii de credibilitate menite a comunica “adevarul”. De ce opinia publica ridiculizeaza sau condamna “minciuna politica”, iar actorii politici continua promisiunile adesea fara acoperire? Probabil pentru ca politicianul are nevoie nu doar sa afirme adevaruri, ci sis a fie perceput de catre electorat ca fiind persoana care spune adevarul atat in situatia data, cat si adevarul “in general, indifferent de situatie”. Prea preocupati sa-si construiasca credibilitatea, actorii politici promit prea mult sau spun cu prea mare usurinta ceea ce vor oamenii sa auda. Pe de alta parte, regimul mediatic in care actioneaza actorii politici, contribuie la dezvoltarea unor tehnici de credibilitate din ce in ce mai sophisticate. sophisticate. Astfel, daca intr-o prima etapa discursul discursul politic se intemeia intemeia pe “adevar” pe baza de criterii ideologice, in epoca mediatizarii, politicienii beneficiaza de un intreg dispozitiv tehnologic si scenic care produce “imagini adevarate”.
Disc Discurs ursul ul poli politi ticc este este si elect electora orall atun atunci ci cand cand este este genera generatt de un eveni evenime ment nt conventional (campania electorala) si este construit pe baza unor conventii de interactiune si comunicare specifice. Campanile electorale confera actorilor politici roluri discursive multiple inainte chiar ca acestia sa se lanseze in competitie. Astfel, fiecare actor politic actioneaza simultan in calitate de: - “candidat” “candidat” care care detine detine puterea puterea politica politica in in timpul timpul campani campaniei ei versus versus “candid “candidat” at” situate situate in opozitie - “contracandidat” - “politicia “politician” n” care dispune dispune deja deja de o imagine imagine publica publica aliment alimentata ata de un trecut trecut politi politicc si de o memorie colectiva Participand la aceasta interactiune relativ pre-stabilita, la un spatiu de comunicare conventional si, ca atareaparent “inchis “, candidatul isi poate construe in mod legitim o identitate in conditii de publicitate. Evenimentul conventional care este o campanie electorala distribuie nu numai rolurile, ci si tipurile de resurse electorale de care pot benefiacia actorii politici. Potentialul acestor resurse variaza in functie de caracteristicile sistemului politic, electoral si mediatic din fiecare tara. Depinde de actorii politici cum vor utilize la nivelul discursului electoral: - resursele resursele electo electorale rale formal formalee provenond provenond din organiz organizarea area consti constitutio tutionala nala si si procedural proceduralaa a campaniei (avem in vedere o serie de prevederi constitutionale si legislative care vizeaza eligibilitatea candidatilor, accesul la mass-media durata campaniei, finantarea, rolul unor organizatii nonguvernamentale etc.); - resurs resursel elee elec electo toral ralee cumu cumula late te – imagi imagine neaa publ public icaa a candi candidat datul ului ui bazat bazat pe trecut trecut si familie politica, intreaga istorie discursive a candidatului; - resurs resursel elee elec electo toral ralee creat createe pe baza baza actiun actiunii ii in camp campan ania ia electo electoral ralaa a candi candida datu tulu luii (aceste (aceste resurs resursee fie sunt sunt depist depistate ate de catre catre candid candidat at in conjunc conjunctur turee electo electoral rala, a, fie constituie resurse “date” pe care respectivul le creeaza in favoarea sa). Unele dintre resursele unui candidat sunt deopotriva formale, accumulate si create. De pilda, “electoratul” este o resursa formala (electoratul ca interlocutor colectiv si institutie care legitimeaza actiunea candidatului), o resursa acumulata (electoratul ca interlocutoru care dispune deja de o imagine preelectorala a candidatului si implicit, de criterii de evaluare a acestuia), precum si o resursa create (electoratul, un interlocutor care trebuie mentinut sau – dupa caz – convertit). Resursele electorale formale si accumulate atribuie candidatului o marja de putere care poate fi perdanta sau performanta. De aceea, in timpul campaniei, un candidat are nevoie si de alte resurse care sa mentina, sa suplimenteze sau sa anuleze marja de actiune electorala. Rolu Roluri rile le disc discur ursi sive ve conf confer eraa cand candid idat atul ului ui o iden identi tita tate te form formal ala. a. Astf Astfel el,, in fata fata electoratului si a mass media, candidatul trebuie sa “se lase” investigat si, in acelasi timp, sa se prezinte. In fata contracandidatilor, candidatul se lasa chestionat de acestia, si la randul sau, ii poate interpela. Din acest punct de vedere, campania electorala este singura practica politica care egaleaza conditiile discursive ale actorilor politici si care face posibila “comunicarea orizontala” dintre acestia. Rolul de candidat constituie numai in aparenta o pozitie de subordonare. In realitate, acest rol confera politicianului dreptul de a simula pozitia celui care ia decizii politice. Pornind de la aceasta “reprezentatie”, candidatul poate accede la decizia politica efectiva.
Intr-o Intr-o campan campanie ie electo electorala rala,, nu numai numai candida candidatii tii,, ci si electo electorat ratul ul si mass-m mass-medi ediaa beneficiaza de roluri distinctive. Totusi, cata putere are electoratul, in conditiile in care , desi el concentreaza atentia mass-media si a electoratului, posibilitatile sale de participare la dezbaterea electorala sunt extreme de limitate? Dincolo de faptul ca mandateaza liderii politici, electoratul legitimeaza organizarea unui spatiu de comunicare electorala la care, paradoxal, el nu aprticipa in mod direct. Pe de alta parte, depinde de politica de mediatizare si de sondare a opiniei cat de eficienta este participarea electoratului la campania electorala chiar prin formulele de mediere. Ca si in perioada dintre alegeri, pe parcursul campaniei electorale, mass-media asigura circulatia informatiei politice si evalueaza evenimentul electoral in calitate de opinie publica independenta. Spre deosebire insa de perioadele politice “normale”, mass-media abordeaza acelasi acelasi subiect subiect timp indelungat – un timp a carui durata este stabilita stabilita prin conventie conventie –, astfel astfel incat mass-media va avea nevoie de un proiect de comunicare electorala. De regula, acest proiect modifica grila canalului mediatic fara ca acesta din urma sa renunte la modelul de comunicare consacrat (modelul care a propulsat canalul mediatic drept “voce” sau “gen” mediatic). Controversat Controversataa problema problema a efectelor efectelor mass-media mass-media este relansata relansata mai mult ca oricand oricand in timpul campaniilor electorale, cand mass-media trece drept o resursa atat pentru bublicul care urmeaza sa voteze, cat si pentru candidatul care actioneaza in regim concurential. Din perspective candidatilor, “oferta mediatica” inseamna, in primul rand, eleborarea unor ituatii de mediatizare a candidatului. Din acest punct de vedere, candidatii se raporteaza la massmedia ca la o resursa formala. Pe de alta parte, pentru candidat, mass-media poate fi si o resursa acumulata in masura in care candidatul dispune de un “trecut mediatizat”. Nu este clar încã dacã discursul politic propriu-zis a apãrut odatã cu afirmarea retoricii sau odatã cu inventarea politicii în sine, deşi problema este fãrã îndoialã, în mod ironic, una caracteristicã oricãrui homo sapiens sapiens care se respectã. Şi dacã un homo faber ne-ar vorbi de prima posibilitate, în timp ce un homo politicus şi-ar respecta cu stricteţe Egoul, gãsindu-l în cea de a doua. Ce trebuie sã facã un discurs? Dacã el îşi propune sã-i convingã pe toţi, el e cu siguranţã ratat. Dacã îşi va propune sã fie cea mai frumoasã încercare lingvisticã rostitã vreodatã, el va fi lamentabil ca şi eficienţã. Iar dacã nu-şi propune nimic, este chiar posibil sã iasã bine. (apud O. Henry) "Trebuie sã le vorbesc - ei nu gândesc ca mine - ei gândesc invers decât mine - eu va trebui sã mã prefac, într-un fel, cã gândesc la fel ca ei". Nu este obligatoriu ca aceasta sã fie secvenţa exactã a raţiona-mentului implicat, dar elementele sale constitutive nu pot fi altele. Motivaţia este arareori o uşurinţã şi o plãcere deosebitã de a ţine discursuri - când se întâmplã, oratorul este un caz special, cu mari şanse de a reuşi oricum. În rest, obiectivul oricãrui orator improvizat este sã pãstreze atenţia publicului sãu printr-o disimulare a propriului interes pentru bunãstarea generalã sau printr-o tacticã adoptatã pe moment, în funcţie de diferitele reacţii ale ascultãtorilor. De aceea, discursurile cele mai complicate şi de aceea supuse celor mai multe studii sunt "cele fãrã public", unde avantajul avantajul relaxãrii aparente este devansat de absenţa absenţa feed-back-ului feed-back-ului general, element crucial în reglarea reglarea nivelu nivelului lui parate paratextu xtual al impli implicat cat.. Existã Existã şi în acest acest sens sens unele unele posibi posibili litãţ tãţii de manipulare manipulare evidente, evidente, precum şi altele subliminal subliminale. e. De exemplu, exemplu, pentru discursul radiofonic, radiofonic, întrebãrile, invocaţiile şi exclamaţiile retorice sunt redundante, pentru cã sunt realmente adresate "nimãnui", atâta timp cât la un moment dat nu poate fi determinat un adversar
evident, iar aceste procedee au fost concepute cu precãdere pentru confruntãrile directe. În schimb, este profitabilã "tactica Churchill", care rezidã în utilizarea, în acelaşi text, a multor elemente sloganice - originale, evident - alcãtuindu-se o concentrare de fraze care rãmân în memorie asociate numelui celui ce le-a rostit. O altã tacticã utilã, mai ales în situaţiile limitã este aceea a "gentlmanului" - anume, a oferi ascendentul moral unui inamic potenţial, eventual celui care a învins deja, mai întâi cu scopul de a te menţine în luptã, prin realinierea argumentelor în aşa fel încât sã accepţi pierderea unei bãtãlii, dar nu a rãzboiului, apoi, pentru a schimba în mod subtil poziţia faţã de admiratorii adversarului, în aşa fel încât acesta sã piardã mult din sprijinul lor dacã atacã imediat pe acelaşi subiect în faţa cãruia i se pare cã a câştigat. În campaniile electorale, limbajul ia forma discursurilor politice şi a sloganurilor, fiecare din acestea vizând câştigarea unei pãrţi cât mai mari a electoratului; astfel, un procent destul de mare din voturi se datoreşte calitãţilor oratorice ale candidatului şi modalitãţii de realizare a discursului. În cartea "L`os à moille", Pierre Dac afirmã urmãtoarele: "un discurs politic bun nu trebuie sã vorbeascã despre nimic, dar sã lase impresia cã vorbeşte despre toate". Ceea ce intereseazã la un discurs politic nu este doar conţinutul sãu, ci într-o mare mãsurã şi forma care îmbracã ideile. Psihologia celor ce ascultã. E un talent sã ştii sã asculţi - e mai mare talentul celor care mai mult ascultã decât vorbesc. Vechi de când lumea, obiceiul de a alege are la bazã aprecierea meritului aparent. Dintre toţi pãunii, o pãuniţã alege evident mereu pe cel cu coada mai frumoasã, indiferent de calitãţile genetice cu adevãrat importante pe care oricum nu le poate verifica. Acest ritual s-a transferat în mod perfid în viaţa politicã. Coada pãunului este discursul, oricât de multe şi de colorate artificii ar ataşa un candidat campaniei sale. Singurele efecte care detaşeazã publicul general de aceste reguli sunt efectul de obişnuinţã şi efectul de frondã, pe care le vom trata separat, pentru cã, ele indicã participarea de mare fineţe a structurii sociale moderne în chiar formarea ei. Primul efect se manifestã evident mai ales la publicul în vârstã, însã regula nu are nimic de-a face cu acest criteriu. Cu cât unei persoane i se supun atenţiei mai multe argumente într-un anumit domeniu - inevitabil ele se vor repeta - aceasta tinde sã le acorde mai puţinã atenţie şi sã pãstreze în mod rigid drept corectã ultima secvenţã care, la un moment dat, i-a atras atenţia în mod pozitiv. Este clarã, aici, importanţa pe care o are originalitatea într-un discurs cu unele şanse. Efectul de frondã are în mod fatal o pondere mai mare în rândul tinerilor şi, cu toate cã de regulã nu are consecinţe negative (se traduce în refuzul de a vota), uneori se îndreaptã în proporţii mari împotriva a tot ceea ce pãstreazã un parfum învechit; totuşi el nu va fi prea des un curent pozitiv "pentru" ceva - prin definiţie, este un curent "contra". Psihologia "adjectivului posesiv". O categorie aparte a discursului politic modern într-un stat democratic - este cea a "realegerii". Se referã, evident, la acea categorie de personaje din arena politicã, pentru care lupta este de a pãstra şi nu de a câştiga, printre care nu sunt rare noţiunile de "guvernul meu" sau "ministerul nostru", în opoziţie cu "senatorii voştri" şi "moţiunile dumitale". Având Având avanta avantajul jul unor realizã realizãri ri deja deja împli împlinit nitee şi dezavan dezavantaj tajul ul ratãri ratãrilor lor mult mult mai mediatizate, ca întotdeauna, un potenţial "reales" are de optat, când îşi construieşte atât discursul, cât şi publicul ţintã, între a se lãuda sau a o lua de la capãt. De exemplu, dacã se aflã în faţa unor oameni neutri politicianul îşi poate permite sã rişte o uşoarã laudã de sine de
tipul "uite ce am fãcut eu pentru ceilalţi" - ceea ce nu e tocmai etic din partea lui, însã adesea se întâmplã ca acest punct sã fie negativ, cãci imediat ce apare un declanşator (bãnuialã, acuzaţie) lauda provoacã o reacţie în lanţ dezastruoasã. Statul totalitar. Cel mai autentic discurs politic este cel dintr-un stat totalitar. În orice stat relativ democratic, discursul este adesea înlocuit sau eclipsat de polemicã. El rãmâne "coada pãunului", dar, prin efectul de obişnuinţã nu mai este un discriminant absolut. În statul totalitar, ideea nu mai este efect pe termen scurt, de aceea, pierzându-şi caracterul electiv, discursul devine propagandistic. Scopul oratorului nu este sã reveleze, ci sã acopere, sã motiveze publicul sãu sã închidã ochii - sã recunoaştem, o sarcinã mult mai dificilã. Textul se adreseazã tuturor, şi, în plus, el este considerat ratat atunci când mãcar un ascultãtor nu a fost convi convins ns pe depl deplin in,, oare oarecum cum,, sau sau mãca mãcarr "fãc "fãcut ut atent atent". ". Evid Eviden ent, t, un disc discurs urs,, în aceas aceastã tã conf config igur uraţ aţie ie,, treb trebui uiee sã conţ conţin inãã dest destul ul entu entuzi zias asm m pent pentru ru a-i a-i paci pacifi fica ca pe revo revolt ltaţ aţi, i, transformându-i în mod natural în adepţi şi eroi ai "doctrinei", dar îndeajuns de puţinã "doctrinã" pentru a nu-i deranja pe pacifişti, care au un anumit prag de toleranţã faţã de lucrurile cu care sunt împãcaţi, dar nu de acord. Discursul este cel mai frumos mod de a-i manipula pe oameni, atunci când eşti convins de la început şi fãrã nici o ezitare cã nu crezi un cuvânt din ce ai de gând sã spui. "Dacã se întâmplã sã crezi cu adevãrat cã adevãrul este acolo şi cã singura menire a discursului este sã-l prezinte într-o manierã elegantã, atunci fie eşti orator, fie eşti pierdut". Comunicarea Comunicarea umanã reprezintã reprezintã o strategie strategie directã şi eficientã eficientã de influenţare influenţare socialã socialã a comportamentului politic al indivizilor, prin impactul direct pe care îl are asupra atitudinilor şi credinţelor. Mc. Guire considerã cã impactul persuasiv al comunicãrii parcurge la nivelul conştient al individului 4 procese: atenţia, înţelegerea, acceptarea, reţinerea şi, în final, efectul se observã în comportamentul politic al individului. Exemplu: obiectivul discuţiei candidatului politic pe un post radio sau TV este sã determine la ascultãtori un comportament de votare. Chiar dacã receptorul este atent la comunicare, impactul persuasiv este mic dacã nu înţelege argumentele sursei din cauzã cã sunt prea complexe (eşec de înţelegere) sau dacã nu acceptã concluziile candidatului (eşec de aşteptare). Presupunem cã auditoriul a fost convins, deci a acceptat mesajul electoral, dar dacã schimbarea atitudinalã nu este durabilã şi de profunzime oamenii îşi schimbã opinia indusã chiar înainte de ziua alegerilor. Inform Informaţ aţia ia prim primit itãã impl implic icãã un proce process de prelu prelucr crare are cogn cognit itiv ivã, ã, anal analiz izaa criti criticã cã a mesa mesaju julu lui, i, corel corelare areaa expe experi rien enţei ţei ante anteri rioar oaree a indi indivi vidul dului ui,, refe referi rito toare are la candi candidat dat,, cu argumentele conţinute în mesaj. Calea indirectã a procesãrii informaţiei din cadrul mesajului persuasiv urmeazã un procedeu euristic, cel al credibilitãţii sursei. Mesajul candidatului poate fi acceptat chiar şi în lipsa unei motivaţii logice dacã individul individul capãtã credibilitat credibilitatee şi prezintã atractivitate. atractivitate. Prin încrederea încrederea acordatã de alegãtori alegãtori şi totodatã competenţa acestora, candidatul este investit cu credibilitate. Eficienţa mesajului este mai mare cu cât nivelul de educaţie, statutul social, inteligenţa şi competenţa profesionalã atribuie candidatului vor creşte. Şi, ca urmare a aprecierii acordate acestuia, mesajul va fi considerat cã deţine informaţii pertinente, adevãrate. O altã competenţã necesarã este sinceritatea care se poate pune în evidenţã deoarece: · Comunicã ceea ce ştie; · Este dezinteresat faţã de rezultatele demersului comunicativ; · Lipseşte intenţia de persuasiune;
· Apãrã o poziţie opusã propriului interes. În funcţie de informaţiile pe care le deţine despre candidat, înainte de a asculta mesajul persuasiv (opiniile exprimate anterior, competenţa, trãsãturile de caracter) asociate cu situaţia din momentul discursului (lipsa de sinceritate) alegãtorul îşi va construi o reprezentare a candidatului de la care va aştepta un anume un anume comportament politic. Eficacitatea mesajului politic depinde de confirmarea sau nu a acestor aşteptãri. Când Când candi candidat datul ul este este atrac atracti tivv (asp (aspec ectt fizi fizic, c, pers persona onali litat tate, e, char charis ismã mã,, cond condui uitã tã)) schimbarea atitudinalã a alegãtorului este determinatã de procesele de identificare cu sursa, pe baza baza senti sentimen mentel telor or admira admirativ tivee pe care le încear încearcã, cã, deoarec deoarecee opinia opinia este este determ determinat inatãã de sentimente. Schimbarea comportamentului politic dacã nu este integratã în sistemul de valori şi credinţe al alegãtorului, fiind dependentã de durata legãturii afective stabilite între candidat şi alegãtor, va putea fi oricând revocatã. Contactele directe sau prin mass-media fac sã creascã atractivitatea şi durabilitatea relaţiei. Oamenii se lasã influenţaţi de cei asemãnãtori lor, având atitudini şi comportamente similare lor. Dar, se lasã influenţaţi şi de cei cu trãsãturi şi comportamente diferite de ale lor, în mãsura în care sunt cele pe care nu le au şi ar dori sã le aibã (complementaritatea generând atractivitate). Ceea Ceea ce convi conving ngee aleg alegãt ãtoru orull de bune bunele le inte intenţ nţii ii este este chiar chiar imag imagin inea ea pe care care o proiec proiecteaz teazã, ã, cu cât este este mai dinami dinamicc cu atât atât este este mai convingãt convingãtor. or. Comuni Comunicã cã energi energie, e, entuziasm, autoritate prin aspectul sãu propriu-zis, cât şi prin stilul şi viteza mai mare a discursului. Dinamismul discursului va determina auditoriul sã-l accepte acc epte ca fiind credibil. Mesajul devine mai persuasiv dacã se asociazã la receptor cu emoţii pozitive. Este posibil sã devinã eficient dacã se asociazã cu emoţii negative, prin inducerea fricii. Dacã la info inform rmaţ aţii iile le despre despre expe experi rienţ enţee concr concret etee şi stra strate tegi giil ilee de evit evitar aree se adaug adaugãã argum argumen ente te emoţionale asociate cu instrucţiuni exacte, complete despre evitarea situaţiei dificile se va obţine drept efect modificarea comportamentelor indivizilor în sensul dorit, prin inducerea fricii. De exemplu: "Noi nu ne vindem ţara!" Cât de diferit trebuie sã fie mesajul de opiniile alegãtorilor pentru a putea convinge? · O sursã foarte credibilã determinã schimbarea opiniilor alegãtorilor chiar dacã prezintã poziţii diferite de ale receptorului. · Receptorul implicat emoţional într-un anume tip de mesaj nu va putea fi schimbat în comportamentul sãu chiar şi de sursã credibilã. Sã se prezinte argumente pro sau contra în discurs? · Aducând numai argumente pro, autorul îşi apãrã discursul prin susţinere, eliminând situaţiile de contrazicere. · Aducând atât argumente pro şi contra discursul se va apãra prin respingere. Papageorgis în 1961 susţinea apãrarea prin respingere a discursului, evitând "efectul tigrului de hârtie". Discursul în care se aduc numai argumente pro-atitudini alegãtorului întãreşte atitudinea receptorului doar aparent, pentru cã nu-l protejeazã pe individ de a face faţã unui discurs-atac ulterior cu argumente contra, pe care prima sursã le-a evitat şi, evident, la care receptorul îşi va schimba atitudinea. Este Este foarte foarte import important antãã şi calit calitatea atea mesaju mesajului lui,, generat generatãã de noutate noutate şi validi validitat tatea ea opiniilor sursei (elementele noi ale discursului sã nu fie repetate prea des pentru a evita în acest fel saturarea receptorului şi a da un caracter plauzibil mesajului).
Mesajul ce susţine atitudinile receptorului determinã rãspunsuri cognitive în favoarea ideilor candidatului. Când auditoriul este supus unui mesaj contra-atitudinal şi i se sugereazã poziţia pe care trebuie sã o susţinã atrage creşterea rezistenţei la persuasiune şi tendinţa de pãstrare a comportamentului iniţial. Auditoriul informat, prin mesaj, cã atitudinile candidatului atractiv şi credibil sunt altele decât ale lui, va dezvolta un dezechilibru cognitiv care genereazã presiuni psihice ce intrã în contradicţie cu credinţele sale. Cu cât calitatea argumentelor conţinute de mesaj genereazã mai multe idei favorabile (poziti (pozitive) ve) la auditor auditoriu, iu, cu atât atât efectu efectull persuas persuasiun iunii ii creşte creşte şi schimb schimbãril ãrilee atitud atitudina inale le şi comp comport ortam ament ental alee vor fi mai mai mari mari.. De altf altfel el,, se poate poate ajun ajunge ge la aspec aspectu tull "mal "malef efic ic"" al persuasiunii: propaganda. Un act ostensiv de comunicare reprezintă un apel la atenţia ascultătorilor. Astfel, auditorul auditorul are dreptul dreptul să creadă că ceea ce li se comunică prin intermediul stimulului stimulului ostensiv ostensiv este relevant pentru ei, sau că cel puţin emiţătorul consideră asta. Receptorii nu doar speră că mesajul este relevant, ci au aşteptări precise legate de relevanţa mesajului. Comunicarea ostensiv-inferenţală implică faptul că emiţătorii comunică ascultătorilor relevanţa stimulilor, ceea ce înseamnă că un act de comunicare ostensivă comunică o prezumţie de relevanţă. Conform aceleaşi teorii, un mesaj este relevant, şi astfel procesat de un receptor, dacă şi numai dacă efortul depus de ascultător la procesarea mesajului este cât mai mic posibil. Fiind un factor negativ, relevanţa unui mesaj este mai scăzută atunci când efortul de procesare este mai ridicat decât se aşteaptă ascultătorul. În lumina considerentelor teoretice prezentate, principiul relevanţei poate fi definit astfel astfel:: „Orice „Orice act de comuni comunicare care ostens ostensivă ivă comuni comunică că prezumţ prezumţia ia proprie proprieii sale sale releva relevanţe nţe optime.”4 Pentru a analiza efectele pe care le au discursurile politice asupra ascultătorilor, am folosit principiul relevanţei şi teoria comunicării ostensiv-inferenţiale pentru următoarele motive: (1) Candidaţii la preşedinţie trebuie să atragă atenţia auditoriului asupra intenţiilor lor informative şi acest lucru se realizează pe baza stimulilor ostensivi; (2) Ascultătorii se aşteaptă ca vorbitorii / candidaţii să comunice numai informaţii relevante; (3) Ascultătorii se aşteaptă ca procesarea mesajelor să implice un nivel scăzut de efort şi să ducă la modificări importante ale mediului lor cognitiv, adică se fie relevante; (4) Candidaţii îşi folosesc discursurile ca stimuli ostensivi şi astfel comunicarea devine ostensiv-inferenţială; (5) Atât vorbitorii, cât şi ascultătorii vor să obţină o comunicare reală; este adevărat că politicienii încearcă să persuadeze, dar asta se leagă de modul în care îşi structurează discursurile, nu de intenţiile lor informative; candidaţii nu vor să-şi informeze ascultătorii că încearcă să le schimbe opţiunile politice; persuasiunea poate fi considerată o intenţie ascunsă, care totuşi este cunoscută în mod reciproc; (6) Ascultători se aşteaptă ca uneori comunicarea să nu fie relevantă, dar pot să işi imagineze imagineze că mesajul mesajul a fost de fapt relevant, dar că vorbitorul vorbitorul nu a fost relevant relevant într-un mod optim; alteori, pot fi convinşi că mesajul în sine a fost irelevant; (7) De obicei, obicei, alegătorii alegătorii îi votează pe acei candidaţi candidaţi care prezintă prezintă în discursurile discursurile şi în campaniile lor o informaţie relevantă;
(8) În campaniile electorale, mesajele relevante sunt în primul rând acelea care conţin informaţii ce fac ascultătorii să se încreadă într-un anumit candidat, mesaje care oferă soluţii la problemele curente, soluţii care vor aduce schimbări şi îmbunătăţiri în vieţile ascultătorilor.
Analiza tematica a discursului politic
Discursurile politice sunt structurate în jurul a două tipuri de teme: pozitive şi negative. De obicei, candidaţii se folosesc de teme pozitive pentru a-şi sublinia propriul program, modul în care vor rezolva problemele curente cu care se confruntă ţara, de un limbaj negativ pentru a se referi la contracandidaţii lor sau la cei aflaţi la putere în acel moment. Astfel, o dihotomie Eu/Noi vs. El/Ei se poate observa ob serva în orice discurs politic. Este interesant faptul că unii dintre candidaţi aleg să-şi structureze discursurile numai pe baza unui limbaj limbaj şi a unor teme negative. negative. Acest fapt poate avea două explicaţii: explicaţii: în primul primul rând, folosirea unor termeni negativi creează o imagine grotescă a contracandidaţilor şi astfel alegătorii au o singură alternativă, de a nu vota pentru aceştia şi de a-l alege pe cel care a avut curajul să demaşte răul; în al doilea rând, o analiză mai profundă, poate dezvălui că un candidat care se foloseşte numai de teme negative nu are de fapt nici un fel de program electoral. De obicei, acei candidaţi care nu au nici o şansă folosesc cu preponderenţă mijloace negative în discursurile lor. Ţin să precizez că citatele nu vor fi numeroase, nu pentru că nu s-ar regăsi în discursurile analizate, ci din economie de spaţiu. Analizând corpusul, se poate observa că C.V. Tudor îşi structurează discursurile în jurul unor teme negative, teme care vor fi ilustrate în cele ce urmează prin citate. Sărăcia, Degradare şi Crima în România „ Ţara Reală e pântecul femeii care a început să-şi vândă pruncii, încă înainte de a-i naşte /…/ pe când copiii astfel comercializaţi se duc la o moarte sigură, în băncile de organe ale bogătaşilor lumii.” [Tudor: 345] „Asta nu înseamnă că nu se moare în România! Ba se moare /…/ în cele mai îngrozitoare îngrozitoare feluri. Am în vedere /…/ crimele crimele şi sinuciderile. sinuciderile. Niciodată Niciodată în istoria istoria României, României, nu s-au produs atât de multe omoruri pe an şi nu şi-au pus capăt zilelor atâţia semeni de-ai noştri!” [Tudor: 347] „/…/ buruienile care le fac românilor viaţa insuportabilă: sărăcia, mizeria, anarhia mafia.” [Tudor: 367] Mafia politică şi mediatică „Acesta este unul dintre motivele pentru care Mafia Politică şi juridică implicată în exportul de copii, de unde scoate profituri financiare de ordinul miliardelor de dolari /…/” [Tudor: 346] „Deviza mea este: Jos Mafia! Sus Patria!” [Tudor: 346] „ /…/ dar Mafia a prăduit chiar în aceste zile de toamnă, 280 de milioane de dolari pe o aşa-zisă tehnică medicală străină, de mâna a doua? /…/ că Mafia Ţigănească face ravagii şi e ocrotită, pe faţă, de unele autorităţi!” [Tudor: 369]
Aceste două teme negative sunt recurente în discursurile lui Tudor şi se combină cu altele care fac referire la contracandidaţii lui, în special la Ion Iliescu şi la cei aflaţi la putere în acel moment. Cei aflaţi la guvernare „Timp de 4 ani actuala Putere n-a suflat nici o vorbă despre Pactul RibbentropMolotov, dimpotrivă l-a ratificat şi ea, în iunie 1997, la Neptun. Timp de 4 ani, Regimul Constantinescu n-a îndrăznit să spună nimic despre Tezaurul României /…/” [Tudor: 353] „Actuala campanie politică începe cu mortul pe masă. Acesta nu este altul decât
c> Emil Emil Consta Constanti ntines nescu, cu, princi principal palul ul vinovat vinovat de dezastr dezastruu Ţării, Ţării, mercenarul care a fost sfătuit, nu demult, să-şi facă harakiri. România este condusă, pe faţă, de femeia-komisar Zoe Petre.” [Tudor: 359] Caracterizarea contracandidaţilor politici „Nu mă tem de nici unul dintre contracandidaţii mei, care se împart în două categorii: activişti de partid şi contabili.” [Tudor: 359] „În privinţa candidaturii dvs. iarăşi s-a comis o fărădelege: dvs. pretindeţi că n-aţi avut un singur mandat prezidenţial, 1992 – 1996. Eroare gravă!” [ Tudor:383] „Şi toate acestea pentru ce? Pentru orgoliul maladiv al unui ateu de 71 de ani, care şi-a pus în cap să devină, pentru a treia oară, preşedintele unei Ţări /…/? “ [Tudor: 390] Aceste teme negative stau la baza discursurilor lui Tudor din campania electorală 2000. Elemente sintactice, semantice, pragmatice şi structuri retorice sunt folosite pentru a le complica. Unele dintre temele exemplificate sunt prezente şi în discursurile lui Ion Iliescu, dar există există diferenţe diferenţe în ceea ce priveşte priveşte modul lor de articulare: discursurile discursurile lui Tudor sunt lungi, pline de digresiuni, în timp ce tonul lui Ion Iliescu este mult mai calm, mai puţin agresiv şi mai pacificator, discursurile sale fiind mai scurte şi la obiect. Când acuză, o face într-un mod imper mperssonal onal,, atac atacur uril ilee sal sale fiind ind îndre ndrept ptat atee îm împo pottriva riva celo celorr afl aflaţi aţi la pute putere re şi a contracandidatului său, C.V. Tudor, însă numele acestuia nu apare niciodată în discursurile analizate. Degradarea, sărăcirea ţării şi a poporului român „ /…/ România celor care muncesc din greu, dar pentru care sărăcia, disperarea şi nesiguranţa constituie nefericita răsplată a trudei lor.” [Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, „Aproape de oameni, împreună cu ei”, 5.10.2000] „ /…/ câteva măsuri de combatere a sărăciei extreme.” [Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, „Aproape de oameni, împreună cu ei”, 5.10.2000] „ Înţel Înţeleg eg greut greutăţ ăţil ilee şi fenom fenomen enel elee nega negati tive ve cu care care vă conf confrun runta taţi ţi.. /…/ /…/ Ştiu Ştiu că drogurile, violenţa, alcoolul, prostituţia sunt capcane /…/” [Iliescu, „Mesajul către tineri…”, 4.12.2000] Cei aflaţi la guvernare „ Acum când a sosit vremea bilanţului, asistăm la un spectacol jalnic al laşităţii şi al fugii de răspundere, al ascunderii în spatele . /…/ întrucât cei în care şi-au pus speranţa i-au înşelat, s-au dovedit incapabili să-şi onoreze promisiunile. /…/ Reprezentanţii coaliţiei coaliţiei care guvernează România din 1996 au făcut prea mul rău ţării şi oamenilor oamenilor pentru a mai avea autoritatea morală de a cere încrederea oamenilor.” [ Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, „Aproape de oameni, împreună cu ei”, 5.10.2000] „Eşecurile sistematice ale actualei guvernări în a combate corupţia, crima organizată, violenţa, violenţa, precum şi politizarea politizarea excesivă excesivă a actului actului administrat administrativ, iv, folosirea folosirea funcţiei publice ca
răsplată pentru clientela politică au avut drept rezultat o erodare a autorităţii statului.” [Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, „Aproape de oameni, împreună cu ei”, 5.10.2000] Contracandidaţii săi – C.V. Tudor Aceasta este ultima temă negativă prezentă în discursurile lui Ion Iliescu şi apare numai în cel de-al doilea tur al alegerilor, când singurul contracandidat a fost C.V.Tudor. În primul tur, în discursurile analizate, Ion Iliescu nu a folosit nici un element negativ cu referire la contracandidaţii săi. „Aş dori să nu transformăm această campanie electorală într-un prilej de răfuieli şi într-o luptă oarbă cu adversarii.” [Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, „Aproape de oameni, împreună cu ei”, 5.10.2000] Totuşi, după primul tur, atacurile sale au devenit mai vizibile, dar impersonale. „Se înşeală cei care cred că putem găsi soluţii la probleme noastre /…/ în trecutul totalitar sau prin sloganuri extremiste, xenofobe /…/” [Iliescu, „Declaraţia…”, 26.11.2000] „/../ s-au născut şi dezvoltat mişcări extremiste, xenofobe şi antisemite, ale căror discurs fals patriotic, demagogic şi profund nesincer, constituie o gravă ameninţare la adresa democraţiei /…/” [Ion Iliescu, „Mesajul către tineri…”, 4.12.2000] Citatele de mai sus relevă diferenţele dintre cei doi candidaţi. Tudor foloseşte un adevărat arsenal negativ, sinonimia negativă fiind excesivă. Este adevărat că este un excelent orator, dar îşi foloseşte calităţile într-o direcţie proastă. Persuasiunea poate fi atinsă prin folosirea unui limbaj negativ referitor la contracandidaţi, dar utilizarea exclusivă a acestuia, a unor cuvinte de multe ori morbide („ Emil Constantinescu”), imensul para paragr graf af desp despre re traf trafic icul ul il ilic icit it de organ organee cu care care îşi îşi desc deschi hide de disc discurs ursul ul de accep accepta tare re a candidaturii sunt destul de înspăimântătoare, fiind pe placul unui număr redus de alegători. În plu plus, s, teme temele le pozi poziti tive ve sunt sunt doar doar prete pretext xtee pent pentru ru a reint reintrod roduce uce dime dimens nsiu iunea nea negat negativ ivăă a discursurilor sale. Atacurile lui directe subliniază faptul că programul său electoral este inexistent. Cu toate astea, puterea lui oratorică i-a făcut pe câţiva să-l urmeze. În discursurile lui Ion Iliescu temele negative, atunci când apar, sunt doar o pârghie care îi dă posibilitatea de a-şi prezenta propriul program. Şi în ceea ce priveşte folosirea unor teme negative diferenţele sunt clare: în timp ce în discursurile lui Tudor elementele negative sunt prezente la tot pasul, iar Ion Iliescu foloseşte acelaşi metode, deşi destul de rar, în discursurile celor doi candidaţi americani aceste teme apar sub o formă foarte interesantă. Deşi folosesc un limbaj negativ, candidaţii americani aduc argumente logice, de bun simţ sau chiar ştiinţifice care să le susţină atacurile. Discursurile lor sunt tematice, mult mai bine organizate decât cele ale lui Tudor sau Iliescu. Datorită modului în care campania americană are loc, candidaţii trebuie să vorbească despre aceeaşi temă în mai multe state şi de aceea temele şi limbajul folosit se repetă, părând a fi redundante. Din potrivă, discursurile candidaţilor români sunt generale, aceştia nu exemplifică şi nu argumentează. Discursurile politice nu se structurează numai pe teme negative. Temele pozitive sunt un mijloc folosit de candidaţi pentru a-şi prezenta propriul program. Un limbaj pozitiv este ceea ce îi face interesaţi pe alegători: vor să afle ceea ce le oferă candidaţii, pentru că ştiu care sunt punctele slabe ale guvernării în care trăiesc şi, de cele mai multe ori, ştiu care sunt neajunsurile unui anumit candidat. Ascultătorii sunt interesaţi de soluţiile propuse şi, de obicei, votează pentru cele care par realizabile. Folosind numai elemente negative, un candidat exclude o mare parte din grupul său („Ingroup”). Consecinţa, ca şi în cazul lui C.V. Tudor, este că alegătorii nu-l votează pentru că
discursurile lui se adresează unui număr mic de alegători, cei care l-ar urma necondiţionat. Pe de altă parte, includerea tuturor alegătorilor, sublinierea soluţiilor prezentate în discursuri, accentuarea aspectelor pozitive ale propriului program conduc la succes. Acest lucru s-a întâmplat în cazul lui Ion Iliescu. În cele cele ce urme urmeaz azăă am preze prezent ntat at teme temele le pozit pozitiv ivee întâ întâln lnit itee în corpus corpusul ul anal analiz izat at.. Surprinzător, câteva teme pozitive apar şi în discursurile lui C.V. Tudor: Ţara, România Mare „ Aşa arată Ţara noastră REALĂ” [ Tudor: 345] „/…/ fiindcă eu am harta României Mari in tiparul genetic /../” [Tudor: 350] „ Cercetaţi rezervaţia arheologică a limbii române şi veţi vedea că cele mai importante cuvinte – Patrie, Popor, Ţară, Biserică, Armată, Pâine, Muiere, Soţ, Făt, Frate, Soră, Sănătate, - şi însuşi gloriosul cuvânt Dumnezeu /…/ vin direct din limba latină” [ Tudor: 351] „Avem de a face cu două unicate, fiecare în felul său: Ţara e unică sub soare /…/ iar Poporul e absolut genial.” [ Tudor: 352] „Accel „Accelerar erarea ea fenome fenomenul nului ui istori istoricc şi irevers ireversibi ibill de unific unificare are,, pe cale cale paşnic paşnică, ă, cu Basarabia şi Bucovina, străvechi teritorii româneşti, la care nu vom renunţa niciodată” [Tudor: 358] Trecut şi istoria românilor: exemplu de urmat „ /…/ când cel care avea să devină Mareşalul Antonescu a adresat Armatei un ordin care se aşează lângă cele mai importante documente din Istoria Poporului Român, alături de Mihai Viteazul şi de Proclamaţia de la Padeş a lui Tudor Vladimirescu: < Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!>” [Tudor: 350] „ În încheiere daţi-mi voie să mă gândesc tot la Poetul Naţional /…/ iată cât de profetic şi actual sună vorbele sale.” [Tudor: 360] „ < Votul e mai puternic decât sabia!> spunea preşedintele Abraham Lincoln” [Tudor: 374] Propria sa imagine, prezentată în comparaţie cu imagini biblice „Eu cu acest Înger al Morţii vreau să mă lupt!” /…/ Am să mă lupt cu Îngerul Morţii tot astfel cum s-a luptat Iacov cu îngerul Vieţii.” [Tudor: 347] „ /../ dar, în orice caz, mai hotărât decât toţi adversarii mei să-mi dau viaţa pentru Patrie.” [Tudor: 355] „Începe Epoca Vadim, de Dreptate, Prosperitate şi Reconciliere Naţională!” [Tudor: 361] „Răs „Răsti tign gnir irea ea lui lui Isus Isus a durat durat şase şase ore. ore. Răst Răstig igni nirea rea mea, mea, un umil umil sluj slujit itoru orulu luii al Mântuitorului durează de şase ani.” [Tudor: 392] Acestea sunt temele pozitive prezente în discursurile lui Tudor. Dar dacă cineva îndepărtează îndepărtează vălul creat de folosirea folosirea unui număr mare de figuri figuri retorice, de tonul său ridicat, ridicat, în urmă nu mai rămâne aproape nimic. Este adevărat că menţionează problemele cu care se confrunta confrunta România, dar în afară de cuvinte mari, nu oferă nici o soluţie soluţie viabilă. Discursurile Discursurile sale sunt lipsite de conţinut: pe lângă cele 50 de puncte enunţate în discursul său de acceptare a candidaturii, Tudor nu le oferă nimic alegătorilor. Politica şi discursurile sale sunt clasificate ca extremiste şi naţionaliste, pentru că, chiar şi atunci când vorbeşte despre rezolvarea unor probleme, modul în care se exprimă instigă la violenţă. Din Din cont contră, ră, disc discurs ursur uril ilee lui lui Ilie Iliesc scuu sunt sunt mult mult mai mai pe înţe înţele les, s, aleg alegăt ător orii ii pot pot să întrezărească soluţiile pe care le propune. Temele pozitive prezente în discursurile sale sunt
legate de rezolvarea problemelor curente, şi Ion Iliescu îşi defineşte priorităţile încă de la început: Priorităţile majorităţii românilor sunt: - relansarea economiei; - combaterea sărăciei şi a şomajului; - întărirea autorităţilor statului şi a instituţiilor sale; - combaterea corupţiei; - integrarea demnă în Uniunea Europeană şi în NATO;/…/ Acestea sunt priorităţile Programului meu electoral şi ale acţiunii mele ca viitor şef al statului. Numai astfel deviza campaniei mele electorale - are sens şi capătă conţinut.” [Ion Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, 5.10.2000] Temele pozitive prezente în discursurile lui Ion Iliescu sunt: Relansarea economiei româneşti „Vom construi o economie de piaţă funcţională, bazată pe concurenţa loială, pe eficienţă /…/” [Ion Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, 5.10.2000] „Relansarea economică pe termen scurt impune dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. /…/ Un obiectiv strategic vital îl constituie refacerea şi dezvoltarea agriculturii româneşti.” [Ion Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, 5.10.2000] Lupta împotriva sărciei „Voi propune viitorului Parlament şi viitorului guvern câteva măsuri de combatere a sărăciei extreme pentru ajutorarea familiilor cu mulţi copii şi a celor monoparentale. /…/ Sistemul de protecţie socială va deveni coloana vertebrală a solidarităţii naţionale” [Ion Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, 5.10.2000] Modernizarea sistemului educaţional şi a celui sanitar „Nu putem accepta ca educaţia, sănătatea, cercetarea şi cultura să fie considerate simple mărfuri, supuse regulilor pieţei. Fără un acces legal al tuturor cetăţenilor la aceste bunuri esenţiale, naţiunea română îşi va pierde coeziunea şi va rata din nou dezvoltarea.“ [Ion Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, 5.10.2000] Întărirea autorităţii statale şi instituţionale „Voi încuraja şi voi sprijini noua guvernare în eforturile ei de a accelera reforma instituţiilor statului şi a administraţiei, pentru a fi puse exclusiv în slujba cetăţeanului. Voi veghea ca Justiţia şi toţi cei cu atribuţii în domeniu să îşi facă datoria, să se angajeze într-o luptă decisivă pentru combaterea celui mai grav flagel al acestei perioade, /…/ corupţia şi birocraţia paralizantă din aparatul de stat.” [Ion Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, 5.10.2000] Propria sa imagine „Viaţa mea a fost pusă întotdeauna în slujba oamenilor. /…/ Mă angajez solemn să fiu un preşedinte al tuturor românilor.” [Ion Iliescu, Discursul de acceptare a candidaturii, 5.10.2000] „Ca preşed preşedint intee al Români României ei voi veghea veghea ca problem problemele ele dumneav dumneavoas oastră tră cele cele mai importante: educaţia de calitate, locuri de muncă, locuinţe sociale, siguranţă, combaterea viol violen enţe ţei, i, a traf trafic icul ului ui de drogur droguri, i, a prost prostit ituţ uţie ieii să devin devinăă priori priorită tăţi ţi ale ale Guver Guvernul nului ui şi Parlamentului.” [Ion Iliescu, „ Mesajul către tineri ….” 4.12.2000] Ultimul citat este un exemplu elocvent care marchează diferenţa dintre discursurile lui C.V.Tudor şi cele ale lui Ion Iliescu. Tudor foloseşte multe cuvinte, digresiuni, exemple, astfel încât ideea de bază pare că se pierde printre rânduri. Ion Iliescu utilizează numai cuvinte
cheie, cheie, releva relevante nte pentru pentru audito auditoriu riu,, astfel astfel încât încât efectu efectull perlocuţ perlocuţion ionar ar se materia materializ lizează ează în persuasiune. Comuni Comunicar carea ea electo electorala rala este este un exerci exercitiu tiu al negocie negocierii rii si seduct seductiei iei,, in care care sunt implicati clasa politica - care vrea sa seduca, electoratul - care vrea sa negocieze si massmedia - care se orienteaza orienteaza la conditiile conditiile de cerere si oferta. La prima vedere, intre electorat electorat si clasa politica ar exista un gen de comunicare-negociere (optiunea de vot desfasurandu-se ca recompensa pentru politici sociale, facilitati economice, conditii de functionare bazate pe principiul liberalismului etc). Dar, in mod real, ceea ce pare a fi comunicare-negociere este expresi expresiaa latent latentaa a actiun actiunii ii unui sistem sistem comple complexx de schimb schimbare are a cognit cognitiil iilor or social sociale, e, de manipulare. Acest tip de comunicare trebuie sa ia o forma dialogala, sa puna in joc argumente ration rationale ale.. Negocie Negocierea rea presupu presupune ne o cunoast cunoastere, ere, memori memorie, e, ordine ordine compara comparativ tivaa a faptel faptelor, or, ideilor, deciziilor, pe care le poseda in egala masura si electoratul. In calitatea lor de colocutori intr-un dialog politic, guvernantii si electoratul ar trebui sa se ordoneze intr-o relatie pe orizontala. Comunicarea-seductie ia o forma spectaculara, prin faptul ca apeleaza la mituri, simb simbol oluri uri,, scena scenari rii. i. Conce Concept ptul ul miti miticc in comu comuni nica carea rea-se -seduc ducti tiee se prete preteaz azaa la asoci asocier erii nelimitate, nelimitate, el raspunde mai degraba degraba unei functii de seductie seductie decat unei cunoasteri. cunoasteri. In acest caz, mitul nu va dezvalui un sens si nici nu il va lichida (asa cum se intampla in comunicareanegociere), rolul sau fiind acela de a-l naturaliza. Comunicarea-seductie in campania electorala ia cele mai diverse forme ale publicitatii politice: discursuri, slogane electorale, machete de presa si spoturi electorale. Daca e sa ne raportam la politicile de comunicare ale lui Geoana si Basescu in cursa pentru Primaria Bucuresti, observam ca cei doi au adoptat strategii discursive diametral opuse cu profilul imagologic pe care si l-au construit in perioada dinaintea campaniei. Mircea Geoana a abandonat haina de diplomat al cancelariilor europene si brusc a inceput sa vorbeasca despre praful de pe cizmele din tinerete cu care a strabatut drumuri pline de noroi din curtea centralelor termice. A adoptat un discurs mai popular, mai direct, fara subtilitati de negociere diplomatica. Mircea Mircea Geoana Geoana a abordat abordat o comuni comunicare care-sed -seduct uctie ie in contradi contradicti ctiee cu profil profilul ul sau imagologic imagologic anterior. anterior. A venit cu un zambet larg deschis, ce arata o dantura dantura perfecta (semn de sanatate tocmai buna pentru o cursa dura), dar a ramas intepenit in aceasta grimasa mult prea mult timp. Geoana a zambit de pe panouri si bannere pentru toti bucurestenii timp de patru saptamani, dar nimeni nu a reusit sa afle programul sau administrativ, elaborat de cei mai buni specialisti externi, asa cum afirmase el insusi intr-o dezbatere televizata. Mesajul “Castigi cu Geoana” a fost atat de abstract incat PSD a trebuit sa revina cu o formula imbunatatita si sa-i dea conotatia de castig material: “locuri de munca mai multe si mai bine platite”, care vor asigura “cresterea nivelului de trai de la an la an”. Geoana nu a venit cu un “contract” pentru bucuresteni si in lipsa acestuia a tinut toate discutiile in zona guvernarii. Nici “contractul pentru Europa” nu a fost scris temeinic. Mesajul “2007 — oras european” a ramas unul la fel de abstract in lipsa unei expuneri coerente si credibile a pasilor de actiune. Si Traian Basescu si-a abandonat stilul care l-a consacrat. Lider charismatic, cu un discurs pe intelesul tuturor si pe placul presei, Basescu a sedus la guvernare cand prin hohote abundente, cand prin exprimarile sale deocheate. In campanie, insa, primarul a venit cu un discurs foarte tehnic, a prezentat programe si surse de finantare. L-a lasat pe Dragomir sa rada si sa se dea in spectacol. El a inteles ca o comunicare-negociere este mai potrivita pentru
contextul politic actual si a ales sa fie cat se poate de sobru. Basescu nu a trebuit sa faca trimiteri la un resort mitic, simbolic (Uniunea Europeana), el cunoscand extrem de bine realitatile mahalalei romanesti. Atunci a negociat “Totul sau nimic”. A pus cartile pe masa si... a castigat. Dar nu la loterie. A mers sigur pe mana bucurestenilor si a invins la vot.
