Ministerul Educatiei al Republicii Moldova Universitatea de Studii Europene din Republica Moldova
Autor: Vatov Cristina. Gr. 306.
1
DISCURSUL JURIDIC
I.
Aspecte introductive. Concept. Notiune. Scurt istoric.
Arta de a convinge un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales sta nemijolocit la baza unui dicurs de success, acesta fiind inzestrat de un limbaj potrivit tipului de discurs. Limbajul juridic exprima acel mecanism social, abstact si stabil, bazat pe anumite repere stilistice care are scopul de a produce necontenit mesaje noi prin intermediul unui text juridic. In asemenea ordine de idei, un text juridic, in principiu, ar trebui sa fie inchis, adica sa nu lase loc altei sau altor interpretari, pe fondul conceptelor respective, altfel spus, pe fondul sumei de semnificatii prevazute de legiuitor.1 Astfel la baza unui discurs, idiferent de tipul acestuia, sta nemijlocit un limbaj individualizat intr-un text bine inchegat care are drept scop de a convinge un auditoriu. Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, prin discurs intelegem expunerea făcută în faţa unei adunări, cuvântare. tratare în scris a unui subiect de natură ştiinţifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus. Expunerea facuta in fata unei adunari asupra unui subiect cu scopul de a transmite celor ce asculta convingerile oratorului se numeste discurs, acesta notiune este abordata de Mitu Movila in lucrarea “Conceptarea si formele discursului”, consider acesta a bordare prea ingusta pentru conceptualizarea discursului. Astfel prin discurs intelegem ansamblul de enunturi, legate intre ele printr-o coerenta logica, care se refera la un subiect unic, topic, si care are drept scop sa convinga un auditoriu de justetea si veridicitatea acestui continut. O notiune complexa este oferita de Dumitru Bortun si Silvia Savulescu in lucrarea “ Analiza Discursului Public” : “sistem de operatiuni subiacente, aplicate continutului si contextului, încadrul
1
Teodora Irinescu “Lingvistica Juridica” Casa Editoriala Demiurg, Iasi 2003
2
unei formaţiuni discursive determinate si conducând la un ansamblu organizat de unităti lingvistice care constituie un text; la acest nivel, orientat cu necesitate spre exterior, vorbim despre discurs” Discursul poate imbraca diferite forme in functie de specializare( profesie), astfel distingem: 1. discurs politic. 2. discurs juridic. 3. discurs jurnalistic. 4. discurs militar. 5. discurs religios. etc. Discursul juridic este o specie a discursului care are ca obiect de studiu dreptul. Genul judiciar are drept scop sa faca distincxtia între just şi injust, dreptate versus nedreptate, se ocupa de interesele individului, acuzand sau aparand pe cineva. În cadrul genului judiciar, oratorul trebuie sa dezvolte rationamente puternice, sa aiba un stil simplu şi precis, exact chiar, sa poate sa jongleze cu probe, argumente, marturii. Regula principala a acestui gen este de a adapta autoritatea legilor juridice la autoritatea adevarului de fapt ; stabileste raportul dintre adevarul de drept şi de fapt. Discursul judiciar se caracterizeaza prin doua trasaturi specifice si anume: •
Este prezentat de cele mai multe ori la timpul trecut. Discursul judiciar cuprinde totalitatea argumentelor si conterargumenteleor ce au drept scop sa demonstreze existenta/neexistenta unor fapte juridice din trecut.
•
Face apel cu precadere la logos. Discursul juridic este format dintr-o suma de notiuni si termeni ce tin nemijlocit de domeniul juristprudentei.
Conform doctrinei putem distinge urmatoarele tipuri de discurs juridic: 1. Rechizitoriul – discurs rostit de procuror inaintea instanţei, prin care acuza sau incrimineaza, prezinta imprejurarile în care s-a produs fapta şi
3
cere pedepsirea autorului în conformitate cu gravitatea faptei (înaintea apărării). 2. Pledoaria – discursul juridic prin care se sustine oral punctual de vedere al fiecarei parti in fata completului de judecata. Aceasta poate fi facuta atat de partea implicata in proces, cat si de reprezentantul legal al acestuia. 3. Memoriul – discurs juridic scris pus la dispozitia judecatorului prin care se fac anumite clarificari, expunerea unei probleme etc. 4. Rezumatul – discurs pronuntat de presedintele unei adunari judiciare prin care rezuma dezbaterile care au avut loc. Consulatiile in juristprudenta. Rapoartele. Acestea trei sunt considerate ca accesorii ale discursului judiciar. individul ca sibiect al sociatatii este inzestrat cu abilitatea de a comunica, astfel in contextual evolutiei istorice si al dezvoltarii acestuia ca personalitate intr-un stat de drept, omul era nevoit sa-ti exprime anumite ganduri (capacitatea de a gandi) pentru a aplana anumite conflicte existente in societate. Astfel discursul, in varianta lui moleculara, apare inca din perioada antica. Primele date cu privire la aparitia teoretizarii discursului o intalnim in Grecia Antica, o dată cu valul de procese ce au fost declanşate de căderea tiranilor din cetăţile greceşti Sicilia şi Siracuza. Impunătoare şi înfloritoare în antichitatea greacă şi romană, dispreţuită multe secole de-a rândul, renăscută timid în secolul al XVIII-lea, de abia rezistand la începutul secolului al XX-lea, a fost descoperită şi reabilitată în zilele noastre. Pentru că azi, ca şi acum 2000 de ani, rostul discursului, cum spunea cel mai mare orator al antichităţii, Cicero, este să convingă, să placă şi să emoţioneze.
II.
Structura discursului juridic.
4
Indiferent de tipul discursului juridic, persoana ce urmeaza sa o prezinte trebuie sa urmeze un lant logic de expunere. Astfel discursul juridic ca si alte tipuri de discurs este format din trei elemente: 1. exordiu - prima parte a unui discurs, care, enunțand sumar conținutul acestuia, urmărește câștigarea atenției și bunăvoinței auditoriului. La aceasta etapa de obicei auditoriu face cunostinta cu subiectul cauzei, se practica o intraducere petru a putea conduce gandurile ascultatorului catre ceea c ear urma sa fie convins. Aceasta etapa este una foarte importanta fiindca anume aici se starneste interesul ascultatorului, iar in cazul in care acesta ramane indiferent este mult mai greu de convins pe parcursul desfasurarii discursului. 2. naratiunea – expunerea circumstantelor cauzei. La aceasta etapa vorbitorul (Avocat, Procuror, Judecator) face cunoscut auditoriului speta cauzei pe care acesta o sustine(apara, acuza, judeca). Se dezvolta ideia centrala, si se axpun argumentele: •
premise.
•
Rationament.
•
Concluzie.
Inaintea punctelor cheie: tehnici ce daptare a atentiei. 3. argumentare - expunerea nemijlocita a gandurilor si a rationamenteler logice ce au scopul de a persuada. Aceasta etapa este tratata in literatura de specialitate ca fiind cea mai importanta si cuprinde cativa pasi esentiali: •
etapa prejudiciara are in componenta sa patru elemente esentiale:
a) etapa contactului direct cu persoana aparata sau acuzata si informarea cit mai completa asupra situatiei (problema-de-judecat), stabilirea clara a faptelor si incadrarea juridica. b) etapa colectarii si strangerii tuturor probelor necesare la dosar. c) etapa documentarii asupra problemei ( studiul legislatiei, al doctrinei, etc.) d) etapa finalizarii dosarului si depunerea lui la instanta competenta. •
etapa judiciara:
a) etapa prepararii (adunarea si selectarea informatiilor relevante). b) etapa incubatiei (analiza si ordonarea ierarhica a informatiilor).
5
c) etapa descoperirii punctului capital al procesului ( certitudinea unei variante, a unei solutii favorabile clientului). d) Etapa verificarii pentru a verifica daca este relevanta, logica se incheaga cu relevanta psihologica pentru a avea validitate juridical. Prezentarea argumentelor poate fi facuta analitic sau sintetic. În primul caz, oratorul nu divulga telul spre care tinde si-I conduce pe ascultatori pas cu pas catre concluzia dorita, mergând de la un adevar clarificat la altul, pâna ce devine evident ca aceasta concluzie este consecinta alteia asupra careia s-a convenit. 4. peroratie - parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic). Partea concludenta are urmatoarele sarcini: •
sa explice eventualele neclaritati.
•
Sa accentueze puncetele puternice ale dicursului.
Important de asemenea este sa se practice tonul puternica, totodata evitandu-se agresivitatea. O alta structura a discursului juridic abordata in doctrina este: Structura unui discurs este, în linii mari, următoarea: a) Schema logică a prezentării presupune: stabilirea ideilor cheie, stabilirea relaţiilor dintre acestea. b) Forma prezentării poate fi: relaxată, academică. c) Recepţia. Dacă traseul logic este prea lung, repetarea din timp în timp a ideilor expuse şi a concluziilor trase este obligatorie. d) Abordarea punctelor slabe presupune alegerea a două strategii: - Ori se elucideaza aceste puncte şi se pregateste raspunsul întrebărilor; - Ori se ataca punctele slabe şi le răspundeţi.
6
III.
Pledoaria – ca forma a dicursului juridic.
Reteta de succes a unui avocat consta anume in modul in care acesta isi ingheaga si expune ideile unei pledoarii. Cariera unui avocat este dictata de propria pledoarie. Elementele cele mai importante ale unei pledoarii perfecte sunt: •
dictia.
•
Arta de apronunta.
•
Gesturile ce o insotesc.
•
Reactia la situatiile neprevazute.
•
Calitati nescrise.
Astfel, toate aceste elemente incorporate intr-un text bazat pe rationamente logice ce tin sa argumenteze o anumita pozitie dau nastere unei pledoarii. Discursul, este, in general, o lucrare retorica rostita pentru a fi auzita, pe cand celelale lucrari retorice sunt scrise pentru a fi citite de cei carora li se adreseaza. Scopul sau este de a lamuri si impatimi sau sensibiliza pe cel care vine in contact cu aceasta lucrare intelectuala.2 Analizand fundamental moral al elocventei in general si al celei juridice in special, Maurice Garcon ajunge la urmatoarea definitie a elocventei, vizand direct discursul: “ arta de a convinge, practicata de un om cinstit, intr-un scop moral, in care oratorul crede”3 Pregatirea pletoariei necesita un exercitiu intelectual intens, ce presupune cunoasterea regulilor cu privire la intocmirea pledoariei. Ar fi desigur o eroare daca s-ar crede ca retorica, canstangand pe orator la respectarea unor reguli stricte i-ar frana talentul de a vorbi frumos si convingator. Este important de asemenea sa cunostem normele si dispozitiile legale pe care se bazeaza argumentarea pledoariei. Astfel, stapanirea artei pe care o reprezinta profesia de avocat presupune o buna cunoastere a dispozitiilor si posibilitatilor naturale, o cultura generala care sa se adaoge cunoasterii dreptului si tehnicii pledoariei.4 Structura Pledoariei este urmatoarea:
2
Mitu Movila “Retorica”, Editura Fundatiei Chemarea Iasi, 1996, pag. 51. Maurice Garcon, Essai sur l’eloquence judiciaire, Correa, 1947, pag. 18. 4 Yolanda Eminescu, “ Pledoarii clebre”, Editura Academiei, Bucuresti, 1973. 3
7
1. introducerea sau exordiu – are drep scop de a face cunostinta judecatorilor si a celor prezenti in sedinta de judecata ci obiectul procesului, pentru a le atrage atentia si de asemenea de a crea o imagine favorabila propriului client. 2. propunerea sau propositio; 3. diviziunea sau divisio; 4. naraţiunea sau naratio – reprezinta expunerea faptelor insotita de motivarea psihologica a acestora, 5. confirmarea sau con-firmatio – sinteza prin care circumstantele de fapt se aduc pe aceiasi unda cu circumstantele de drept motivate pe anumite pobe materiale si motive de natura psihologica 6. respingerea tezei adverse sau refutatio; 7. digresiunea sau digressio; 8. încheierea sau peroration – un rezumat scurt al elementelor si argumentelor esentiale ale procesului: •
rezumarea faptelor cu o mare precizie si sobrietate si deducerea din aceste fapte a singurei concluzii logice posibile.
•
Apelarea la sentimente, pentru a emotiona pe cei ce trebuie sa pronunte solutia.
Avocatul trebuie sa faca cunostinta cu materialele dosarului sis a se documenteze despre circumstantele de fapt, in urma discutiei cu propriul client. Aşadar, la etapa pregătirii pledoariei trebuie definitivate următoarele aspecte: - obiectul procesului; - punctul forte al procesului; - punctul slab al apărării şi remediile sale; - punctul forte al apărării adverse; - calea de consecinţă. Metodele inchegarii unei pledoarii sunt diverse: 1. Redactarea in scris a pledoariei. Din cele mai vechi timpuri maii oratori obisnuiau sa-si scrie pledoariile, astfel multe din ele au ramas pana in ziua de astazi. La ora actuala pentru avocat este un avantaj sa-si scrie pledoaria deoarece acesta metoda ii
8
ofera posibilitatea sa se orienteze in sedinta de judecata in cazul in care este lipsit de experienta, si de asemenea sa posede un limbaj corect si cursiv . 2. Memorizarea pledoariei. Aceasta metoda este practica de obicei de avocatii cu experienta, exprimand o modalitate mult mai vie de expunere a mesajului. 3. Metoda notelor de pledoarie. Aceasta modaliatea a aparut mult mai tarzie decat cele anterioare, avocatii folosidu-se de anumite repere in crearea unui discurs judiciar bine inchegat. Este o modaliate avantajoasa din considerentul ca pe parcursul expunerii ideilor avocatul poate reveni sau se poate abate de la unele notite, ceea ce-I permite sa fie mult mai mobil, iar in unele cazuri mai convingator. Tottusi indifferent de forma pe care o imbraca pledoaria ea trebuie sa corespunda calitatilor generale ale acesteia si anume: •
naturalete – pledoaria trebuia sa pastreze o forma simpla, fara exprimari filosofice sau alt gen, sa corespunda libajului juridic, pentru a putea fi inteles de auditoriu. Se recomanda de asemenea evitarea intorsaturilor neobisnuite de fraza , a cuvintelor pretioase, a curiozitatilor de stil, pentru ca pledoaria trebuie sa fie imediat accesibila, iar expunerea sa fie logica.5
•
Sobrietate – stil concis si concret.
•
Bazat pe norme legale.
Pledoaria astfel este discursul pronuntat in fata Instantei de Judecata cu scopul de a o convinge de justetea adevarului propriu, bazat pe anumite argumente solide.
IV.
Rechizitoriul sau discursul de acuzare.
Rechizitoriu reprezinta acel act procedural intemeiat pe materialele dosarului, care se prizinta Instantei de Judecata impreuna cu dosarul, in urma terminarii urmaririi penale si a inaintarii acuzarii. Acesta se compune din doua parti: expunerea si dispozitivul. In expunere se cuprind informatii si date cu prvire la circumstantele cauzei anchetate si de asemenea cu privire la persoana supusa urmariirii penale in urma emiterii unei ordonante de catre 5
Mitu Movila “Retorica”, Editura Fundatiei Chemarea Iasi, 1996, pag. 57.
9
Procuror, circumstantele care agraveaza sau atenueaza raspunderea invinuitului, precum si temeiurile de liberare de raspundere penala, daca e cazul. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana invinuitului si formularea invinuirii care i se incrimineaza cu incadrarea juridical a actiunilor lui si mentiunea despre trimiterea dosarului in instanta judecatoreasca competaenta.6 Astfel, rechizitoriul reprezinta discursul prin care se invoca actiunea legilor impotriva celor vinovati, el este intocmite de catre Procurori, care sunt inzestrati de lege de a face acuzarea si a cere aplicarea legii. Discursul acuzatorului reprezinta una din cele mai importante etape ale sustinereii acuzarii de stat in fata instantei de judecata, acesta este constituit din totalitatea faptlor si circumstantelor dovedite prin anumite probe ce urmeaza sa fie cercetate de Instanta. Trebuie subliniat in mod special ca orice discurs al procurorului in instanta de judecata, indifferent de caracterul si volumul cauzei examinate este in fond o cuvantare publica. Tinand cont de aceasta circumstanta, Procurorul este obligat sa faca o apreciere sociala si juridical profunda a infractiunii comise, sa dezvaluie motivele ei, sa arate nu numai fata infractorului si calea care la adus pe banca acuzatilor, dar si pericolul social al acestei fapte.7 Continutul si strucura discursului acuzatorului sunt ghidata de anumiti factor ice modeleaza textul rostit de catre Procuror in sedinta de judecata. Astfel, printre acesti factori pot fi enumerati: •
scopul urmarit.
•
Totalitatea probelor administrate.
•
Incadrarea juridica a faptelor.
•
Personalitatea inculpatului.
•
Caliatile oratorice ale Procurorului.
•
Caliatile individuale (competenta). Etc.
In asemenea ordine de idei , structura discursului acuzatorului de stat este urmatoarea: 1. Introducere (exordiu) – este constituita din maniera/abiliatea Procurorului de a introduce auditoriul in atmosfera acuzarii, se aduce la cunostinta obiectul acuzarii, si natura acestuia, de asemenea se incearca sa se creeze anumite conditii favorabile aacuzarii de stat. Este de
6
Codul de Procedura Penala a RM, Chisinau, 2008, pag. 168. Igor Serbinov, Eugenia Catana, Emilian Chirtoaca, Sergiu Bularu, Anatolie Minteanu, Vladimir Holban “Ghidul acuzatorului de stat”, ed. Cartier Juridic, 2005, pag. 42. 7
10
asemenea important sa incadreze juridic fapta inculpatului sis a-l faca cunoscut auditoriului, sis a mentioneze pericolui social al faptei respective. 2. Expunerea circumstantelor de fapt – acuzatorul de stat trebuie sa vorbeasca despre toate circumstantele de care a luat cunostinta in timpul urmaririi penale, este o obligatie etica a acestuia sa enumere atat circumstantele favorabile acuzarii, cat si cele mai putin favorabile. Expunerea trebuie sa fie expusa in lant cronologic, nefiind evitate sau scapate unele circumstante sau episoade. Situatia de fapt se expune intr-o limba seaca , inexpesiva si cazona, in timp ce tabloul trebuie sa prezinte interes, pe alocuri impresionant. 3. Analiza si aprecierea probelor administrate in cauza – repezinta cea mai importanta etapa a discursului acuzatorului, deoarece anume de probe depinde succesul acuzarii. Procurorul trebuie in primul rand sa sistematizeze probele, pentru a se pastra o anumita consecutivitate logica si o corelatie stransa intre circumstantele cauzei si probele administrate. Una dintre lacunele tipice mai multor cuvantari este neglijarea principiilor logicii formale si reproducerea mai mult sau mai putin detaliata a depozitiilor inculpatului, partii vatamate, martorilor, a concluziilor expertilor si a altor mijloace de proba, prin care acuzatorul nu numai ca-I oboseste pe acuzatori prin monotonie, dar nici nu convinge pe nimeni de nimic.8 4. Argumentele incadrarii juridice a faptei stabilite – fapta inculpatului este incadrata juridical, cand exista mai multe opinii cu privire la icadrare se pun toate in discutie, iar in cazul in care fapta contine cateva componente acuzatorul le agumenteaza pe fiecare separate. 5. Circumstantele care influenteaza raspunderea penala si pedeapsa – elucidarea circumstantelor agravante si atenuante. 6. Caracteristica persoanei inculpatului – la aceasta etapa acuzatorul de stat trebuie sa dea dovada de obiectivitate, si sa se bazeze pe fapte reala. Astfel, se caracterizeaza persoana din mai multe puncete de vedere, se prezinta caracteristici de la locul de munca, se expune situatia familiala a acestuiade asemenea daca aceasta a savarsit anterior fapte prejudiciabile. 7. Cauzele si conditiile care au favorizat savarsirea infractiunii – la aceasta etapa se elucideaza imprejurarile in care s-a comis infractiunea si de asemenea factorii ce au condus la savarsirea ei. Atinci cand vorbim de infractiunice legata de coruptie, trebuie sa se ia in consideratie urmatorii factori:
8
Igor Serbinov, Eugenia Catana, Emilian Chirtoaca, Sergiu Bularu, Anatolie Minteanu, Vladimir Holban “Ghidul acuzatorului de stat”, ed. Cartier Juridic, 2005, pag. 47.
11
•
lipsa de control si transparenta in activitatea persoanei publiceexistenta lacunelor sau a contradictiilor din actele normative ce reglementeaza aceasta activitate si care au condos la un anumit grad de samovolniciein actiunile persoanei care a fost corupta.
•
Posibilitatea oferita de atributiile de serviciu de a adopta de sine statator decizii in chestiuni importante pentru persoana care a fost corupta, insotita de un grad inalt de “discretie permisa” in cazul deciziilor adoptate.
•
Reglementarea suficienta a comportamentului persoanei publice in diverse situatii.
•
Existenta unor bariere oficiale in fata parsoanei care da mita si posibilitatea satisfacerii lor pe seama mituirii persoanei publice, investita cu capacitatea de a asigura satisfacerea.
•
Controlul intern insufficient asupra rationalizarii luarii deciziilor de catre persoana publica.9
8. Consideratiile referitoare la eventuala pedeapsa aplicata inculpatului – pedeapsa propusa de catre procuror trebuie sa fie argumentata convingator, prin intermediu temeiurilor legale. 9. concluziile referitaore la actiunea civila. 10. Cuvant de incheiere – reprezinta de fapt o retrospective asupra celor expuse si formularea unei concluzii logice si consecvente.
9
Igor Serbinov, Eugenia Catana, Emilian Chirtoaca, Sergiu Bularu, Anatolie Minteanu, Vladimir Holban “Ghidul acuzatorului de stat”, ed. Cartier Juridic, 2005, pag. 50.
12
