Serial în Ziarul financiar Diplomatii si spionajul (I) Autor: Alexandru Popescu | Data: 15 Iun 2007 "Spioni onorabili" Daca, inca de la inceputurile diplomatiei, functia de ambasador, ca reprezentant de rang inalt al tarii sale, desemneaza o persoana onorabila, competenta, prestigioasa, motiv pentru care asemenea posturi au fost ocupate adesea de personalitati ale vietii politice, dar si culturale ale vremii lor, asocierea sa cu spionajul poate sa surprinda. Si totusi, este un fapt demonstrat de documente, desigur nu intotdeauna accesibile publicului, ca, inca din perioada Renasterii, dar mai ales in cea moderna, Talleyrand, "printul diplomatilor" si al... spionilor diplomatia s-a asociat cu activitatile informative, deci a presupus, in afara de transmiterea de date si demersuri pe cai legale, si "penetrarea", chiar manevrarea, influentarea mediilor din tara in care slujitorii sai erau acreditati, prin mijloace nu tocmai conforme cu statutul diplomatic, chiar cu normele de etica.
Motivatia rezida in complicarea relatiilor internationale, in necesitatea resimtita mai ales de Marile Puteri de a-si asigura superioritatea, hegemonia, prin surprinderea, mistificarea partenerului, astfel incat, pentru a evita confruntari directe sau a obtine castig de cauza pe fronturile militare, diplomatii trebuiau sa devina si combatanti ai "frontului secret". De altfel, inca in secolele XVI-XVII circula un termen special pentru desemnarea 1
ambasadorilor: "spioni onorabili", iar unuia dintre cei mai importanti practicanti ai "diplomatiei secrete", Cassanova, ii apartine dictonul: "Singurii spioni marturisiti sunt ambasadorii". Treptat, asemenea considerente isi fac loc si in lucrari ale vremii, consacrate diplomatiei. Potrivit istoriculului francez Philippe de Commines, ambasadorii "nu abuzeaza de calitatea lor atunci cand recurg la spionaj si cumpara constiinte", iar Francois de Callieres, membru al Academiei franceze, secretar privat al lui Ludovic XIV, acredita ideea dupa care diplomatul poate fi considerat un "spion legal". Si in perioadele ulterioare se gasesc formulari care desemneaza atributiile secrete ale ambasadorilor. Astfel, in Dictionarul politic al lui Piggot, se arata ca ambasadorul este un "spion privilegiat", iar in Dictionarul de sinonime al unuia dintre cei mai importanti reprezentanti ai iluminismului, Condillac, se consemneaza ca "Un ambasador este un spion autorizat de legile internationale". Curand, realismul crud, cinismul unor asemenea afirmatii se va concretiza in conduita unora dintre cei mai cunoscuti diplomati ai perioadei, ca si ocazia unor reuniuni, negocieri internationale. Giordano Bruno si Rubens - agenti diplomatici Inca in timpul Renasterii si mai tarziu, unele misiuni de diplomatie secreta si chiar informative au fost incredintate unor personalitati culturale si artistice ale vremii, datorita si faptului ca prestigiul lor le oferea o "acoperire" ideala. Astfel, intre agentii diplomatici, care nu o data aveau si misiuni de spionaj, s-au numarat inventatori (Samuel Morland), lingvisti (William Herle), cantareti (Atto Melani) si chiar... marinari (John Deane). Este desigur putin cunoscut faptul ca insusi Giordano Bruno a indeplinit misiuni de diplomatie secreta: in 1583, soseste la Londra pentru a transmite ambasadorului Frantei, Michel de Castelnau, un mesaj confidential. Cat de secreta era misiunea viitorului "martir" pe altarul stiintei reiese si din faptul ca se deplasa sub un "nume de cod" (Henry Fagot) si ca era... mascat. Despre Peter Paul Rubens biografii sai au afirmat ca a fost, in acelasi timp, "pictor si diplomat international", dar si un "agent politic ideal". Intr-adevar, intre altele, el a indeplinit o serie de insarcinari de diplomatie secreta in Spania, a partcipat la negocierile confidentiale de dupa Razboiul de 12 ani si s-a aflat in serviciul diplomatic al Habsburgilor. Si despre contele de Saint Germain s-a afirmat ca a fost, in acelasi timp, "aventurier, alchimist si diplomat", fiind considerat ca "omul care nu a murit niciodata si a cunoscut orice", dupa cum l-a caracterizat Voltaire, fiind posesorul "elixirului vietii" 2
si al "pietrei filozofale". Pe planul diplomatiei secrete, contele a fost implicat in negocierile dintre Franta si Anglia. Fiind acuzat ca a actionat ca spion englez, contele de Saint Germain trebuie sa se refugieze in Olanda si, probabil, in Rusia in timpul imparatesei Ecaterina cea Mare. "Printul diplomatilor" - spion Un exemplu elocvent in acest sens este activitatea celui care a condus o perioada indelungata diplomatia franceza, Charles Maurice de Talleyrand Perigord. De fapt, "printul diplomatilor", cum a fost denumit, s-a dovedit a fi... un spion in toata puterea cuvantului si inca unul "dublu" si aceasta chiar in conditiile in care indeplinea functia de ministru de externe. Este un fapt dovedit ca Talleyrand primea importante sume de bani din partea tarului Rusiei. In corespondenta diplomatica secreta rusa, el aparea sub diferite nume de cod: "jurisconsultul", "librarul nostru", "varul Henri" sau "Anna Ivanova". Dar principalul "client" al lui Talleyrand a fost, mai ales in conditiile pericolului reprezentat de ascensiunea lui Napoleon, Imperiul Habsburgic, iar cel mai important "colaborator" al sau - contele Klemens von Metternich-Winnerburg, in perioada in care indeplinea functia de ambasador la Paris, dar si mai tarziu, cand acesta a devenit cancelar al Imperiului. Astfel, o buna parte a informatiilor transmise de Metternich de la Paris proveneau chiar de la Talleyrand. Nu a fost nevoie de mari eforturi pentru a-l recruta pe acesta, caci era cunoscuta "setea" sa de bani. In documentele care ajungeau la Viena, Talleyrand purta numele de cod "X". S-ar putea ca despartirea dintre Talleyrand si Napoleon sa fi fost cauzata si de faptul ca imparatul ajunsese sa cunoasca unele dintre masinatiunile cameleonicului sau ministru de externe. In ceea ce priveste profilul moral si... informativ al lui Talleyrand este semnificativa una dintre frazele ce i se atribuie. "Era un prieten atat de bun, incat ar fi trecut prin toate apele numai din placerea de a pescui mai departe". Congresul... spioneaza Dar perioada lor de glorie in ceea ce priveste acest "pescuit in ape tulburi", care este "diplomatia secreta", o vor trai Talleyrand si Metternich la Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), intalnirea capetelor incoronate si a diplomatilor ce urma sa hotarasca soarta Europei dupa perioada razboaielor napoleonene. De fapt, aceasta intalnire a fost si o confruntare a diplomatilor de cel mai inalt rang, dintre 3
care unii si-au asumat si functii de... spioni. Despre aceasta reuniune din capitala Imperiului Habsburgic s-a spus, avandu-se in vedere multimea de intalniri protocolare, mai ales a balurilor: "Congresul danseaza". Tot asa de bine, datorita combinatiilor informative si chiar a actiunilor de spionaj, desfasurate cu aceasta ocazie, se poate spune: "Congresul... spioneaza"! Nu se poate trece cu vederea ca, in afara preocuparilor sale informative, Talleyrand a avut un rol important in conturarea si adoptarea hotararilor Congresului de la Viena care au contribuit si la statuarea "diplomatiei secrete", lasand un spatiu amplu si "spionajului diplomatic". Intre altele, Congresul a contribuit la cristalizarea unor forme stabile si a unor reguli ce caracterizeaza "diplomatia clasica": autonomia, caracterul secret. Congresul de la Viena - avea sa observe mai tarziu Nicolae Titulescu - are meritul de a fi recunoscut "cele doua ipostaze ale diplomatiei clasice, cea deschisa si cea secreta". Iar, in ceea ce il priveste pe Metternich, se poate afirma ca, avand in vedere cum a reusit sa isi desfasoare manevrele sale nu numai politico-diplomatice, ci si informative, el a devenit un adevarat "spion-sef" al Continentului. In primul rand, este de amintit ca, in colaborare cu politia, a fost organizat un corp de agenti care ii supravegheau si ii spionau pe diplomatii straini. In 1815, s-a ajuns ca acest corp de agenti sa urmareasca cate 30 de diplomati pe zi! Imparatul Franz va da chiar un decret referitor la atributiile "politiei de stat diplomatice"! Nici nu incepuse bine Congresul de la Viena si o serie de personalitati politice, diplomati, nobili din diferite tari si provincii (Prusia, Italia) l-au anuntat pe ministrul politiei, Hager, si pe insusi Metternich, de intentia lor de a furniza informatii. Bineinteles, fostul ministru de externe, acum reprezentant diplomatic al Frantei, Talleyrand, si-a continuat "colaborarea" informativa cu Metternich inceputa la Paris. O activitate deosebita pe plan informativ a desfasurat unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Metternich, Friederich von Gentz, in calitatea sa de "secretar al congresului" si, ulterior, secretar de stat. Von Gentz organizeaza chiar un birou care se ocupa cu interceptarea si descifrarea corespondentei diplomatice. Asemenea activitati va initia von Gentz si in corespondenta cu tarile romane.
Diplomatii si spionajul (II) 4
Autor: Alexandru Popescu | Data: 22 Iun 2007 "Ofensiva" atasatului militar Primul Razboi Mondial a adus cu sine nu numai o intensificare a actiunilor informative desfasurate de diplomati, ci si o organizare, diversificare a lor. Dintre persoanele care isi desfasurau activitatea in cadrul oficiilor diplomatice, cele in ale caror atributii de serviciu se aflau activitatile informative erau atasatii militari, caci chiar formatia si cunostintele lor ii fac apti de a desfasura actiuni de culegere a datelor strategice si, uneori, chiar operative. De altfel, aceasta situatie s-a mentinut pana in perioada contemporana.
Franz Joseph, imparatul dezamagit
Desigur, in conditiile premergatoare sau in cursul conflagratiilor, asemenea activitati se intensifica si capata un caracter decisiv pentru desfasurarea ostilitatilor. De cele mai multe ori, succesul acestor actiuni informative depinde si de gradul de organizare, riposta a armatelor adverse, a serviciilor lor secrete, de atmosfera care domneste in randurile sale, chiar de profilul moral al spionilor-diplomati si al agentilor recrutati. In conditiile in care un conflict militar intre Austro-Ungaria si Rusia era iminent, spionajul militar rus (asa-numita Raswedka) a initiat o serie de actiuni care vizau procurarea de informatii, dar, mai ales, recrutarea de persoane care puteau deveni utile in momentul izbucnirii conflagratiei. In aceasta perspectiva, atasatul militar al reprezentantei diplomatice a Rusiei la Viena, colonelul Martschenko, a trecut la "ofensiva", organizand o serie de "lovituri" cu succes real pe "frontul secret". Reusita acestora s-a datorat si faptului ca Martschenko a stiut sa foloseasca atmosfera si starea de spirit din randurile ofiterimii austriece pentru a-si recruta agenti. De cele mai multe ori, motivele erau dintre cele mai "pamantene": datorii la joc, dezamagire fata de felul in care se faceau avansarile in armata chezaro-craiasca, pasiuni interzise... 5
Lista agentilor recrutati de Martschenko si agentii sai inca in perioada imediat urmatoare inceputului de secol a fost destul de lunga, cuprinzand ofiteri de informatii, din justitia militara, din corpurile de comanda nu numai din Viena, ci si din diferite provincii ale Imperiului care i-au furnizat informatii pretioase despre sistemul de aprovizionare a armatei, date personale despre ofiterii superiori, deosebit de interesante in vederea recrutarii lor viitoare, structura diferitelor corpuri de armata, mai ales a artileriei. Una dintre cele mai indraznete "lovituri" pe care le-a pus la cale atasatul militar rus a fost legata de procurarea planurilor fortificatiilor austro-ungare. Afland ca, din cauza lipsei de spatiu din Ministerul de Razboi, aceste planuri fusesera depozitate intr-o cladire alaturata, atasatul militar rus a inchiriat o locuinta vecina si a reusit sa recruteze pe unul dintre servitorii, care se ingrijeau de acest imobil, reusind astfel sa intre in posesia pretioaselor planuri. Si "spionul secolului" a facut greseli Recrutarea cea mai importanta a lui Martschenko a fost omul care a fost considerat, cel putin in acea perioada, drept "spionul secolului" (mai tarziu, acest calificativ va fi disputat si de alti "superspioni, dintre care unii vor fi amintiti in acest serial), 'tradatorul clasic' - colonelul Alfred Redl. In tot cazul, unii istorici ai perioadei l-au considerat pe colonelul Redl "probabil, cel mai important agent din intreaga Europa a generatiei dinaintea Primului Razboi Mondial". La sfarsitul secolului XIX, tanarul absolvent al Scolii de Razboi, capitanul Alfred Redl, intreprinde mai multe calatorii in Rusia pentru a se familiariza cu limba si mai ales cu organizarea armatei tariste. In 1900, Redl este incadrat in "Biroul de evidenta", care desfasura activitati informative, in sectia care se ocupa de Rusia, unde avea posibilitatea sa cunoasca cele mai secrete documente ale "spionajului ofensiv". Deja serviciul militar de informatii al tarului il avea in vedere. Aceasta initiativa nu intarzie sa isi arate roadele si spionajul rus descopera inclinatiile homosexuale ale lui Redl, care atunci erau considerate un "pacat de moarte", ceea ce l-a facut sa fie vulnerabil la santajul agentilor lui Martschenko, la care se adauga si lacomia sa pecuniara. In 1906, atasatul militar rus raporteaza recrutarea lui Redl ("un cinic care iubeste distrugerea", dupa caracterizarea sa) care nu isi va dezamagi noii "superiori". Astfel, intre altele, Redl transmite lista agentilor austrieci din Rusia, ceea ce duce la ?caderea? intregii retele, precum si date personale despre ofiterii de informatii din armata chezaro-craiasca. Va mai furniza si informatii militare de mare interes, 6
provenind de la Statul Major: planuri de mobilizare, harti referitoare la sistemul de aparare etc. In mod paradoxal, nu numai cariera de spion a lui Redl inregistreaza succese, ci si aceea de "vanator de agenti", ajungand, la un moment, dat sa fie considerat drept cel mai bun expert in chestiuni de spionaj pe care il avea Austro-Ungaria. Nu mai putin de 12 ani a spionat Redl pentru Rusia, rastimp in care sumele pe care le-a primit din partea rusilor au fost mai mari decat bugetul "Biroului de evidenta", astfel incat a ajuns sa duca o existenta de lux care, in mod normal, ar fi trebuit sa atarga atentia superiorilor sai, ceea ce nu s-a intamplat, caci coruptia era de multa vreme la "moda" in Imperiul chezaro-craiesc. Mai mult decat atat, atunci cand un agent englez a transmis la Viena informatia confidentiala ca in Statul major al armatei austro-ungare se afla un agent (o "cartita"), aceasta avertizare a fost ignorata de conducerea "Biroului de evidenta" care avea o incredere desavarsita in Redl, promovat chiar intr-un post al Statului Major. Se pare ca aceste succese pe toate "fronturile razboiului secret" i-au slabit vigilenta. De fapt, chiar modalitatile de comunicare erau vulnerabile. Intr-adevar, pentru a evita contactul direct cu agentii rusi, Redl recurgea la un mijloc care astazi ar parea de neconceput: trimitea informatiile si primea recompensele banesti prin posta, la post-restant, desigur pe nume fictive. In tot cazul, primii pasi in demascarea lui Redl nu s-au facut in Austro-Ungaria, ci in Germania, unde vigilenta si profesionalismul maiorului Walter Nicolai, seful serviciului de informatii al armatei germane, nu au mai putut fi inselate atunci cand, din intamplare, pe biroul lui a ajuns unul dintre plicurile cu nume fictiv pe care Redl le ridica personal de la posta. Acesta l-a informat pe colegul sau maiorul Ronge, seful contraspionajului austro-ungar. Alertat, Ronge organizeaza ceea ce astazi se numeste un "flagrant": posta din Viena este supravegheata pentru a fi identificata persoana care va ridica plicul cu bani. Supravegherea dureaza destul de mult pana cand, la 25 mai 1913, in sfarsit, se prezinta la ghiseu aceasta persoana. O simpla functionara de la ghiseu, Betty Osterreicher, devenita astfel celebra, reuseste, in timp util, sa anunte agentii de supraveghere. Este urmarit taxiul in care se urcase, dar i se pierde urma, dupa o urmarire "ca in filme" ("cazul Redl" a constituit, de altfel, subiectul mai multor pelicule de succes). In sfarsit, se reuseste identificarea hotelului in care se refugiase Redl. In momentul in care agentii, condusi de insusi colonelul Ronge, au patruns in camera hotelului, Redl nu a incercat in nici un fel sa protesteze: "Domnilor, stiu de ce ati venit. Mi-am distrus existenta si va rog sa imi dati posibilitatea sa ma despart 7
de viata. Sunt victima unei pasiuni cumplite". Cere un revolver. Dorinta ii este indeplinita. La ora 4 a diminetii urmatoare, agentii aflati intr-o incapere alaturata au auzit zgomotul impuscaturii. Revenind in incaperea in care il lasasera pe Redl il gasesc mort in fata oglinzii. Se impuscase in gura... Desi autoritatile incearca sa pastreze secretul asupra cazului, chiar a doua zi dupa demascarea lui Redl, apar informatii in presa. Extrem de afectat a fost imparatul Franz Joseph, caruia nu i-a venit sa creada ca, in Imperiul sau, s-a putut petrece acest caz. Asemenea dezamagiri va mai avea insa batranul monarh inainte de a muri. Mai energic s-a comportat printul mostenitor Franz Ferdinand, dar si el avea sa fie victima unui atentat de care iarasi nu a fost strain "spionajul diplomatic" rusesc. "Cazul Redl" a declansat o adevarata psihoza in Austro-Ungaria si a deschis calea unei intense vanatori de spioni. Era insa prea tarziu: peste un an, Austro-Ungaria a intrat in razboi cu Rusia, care deja ii cunostea cele mai importante planuri militare. "Legenda Redl" avea sa fie destramata de investigatii mai atente. S-a dovedit ca, de fapt, "spionul secolului" actionase in unele situatii ca un diletant, nerespectand cu strictete regulile conspirativitatii. Pe masa sa de lucru s-au gasit, la vedere, listele de agenti, coduri. Nu era prea abil nici in fotografierea documentelor, astfel incat unele dintre fotografiile transmise i-au fost returnate de la Petersburg. De unde se vede ca "nici un spion nu este perfect"...
Diplomatii si spionajul (III) Autor: Alexandru Popescu | Data: 29 Iun 2007 8
"Bucurestiul misuna de spioni" Caracterizarea de mai sus apartine contelui Saint-Aulaire, ambasadorul Frantei in Romania in preajma Primului Razboi Mondial, dar exprimari asemanatoare intalnim si in perioade anterioare, cum este aceea datorata unul consul strain, la 1848: "La Bucuresti toata lumea conspira". Desigur, in asemenea "conspiratii" se inscriau si actiunile informative si de influentare desfasurate de diplomati straini in Tarile Romane chiar de cand aici fusesera acreditati primii consuli ai Marilor Puteri, inspirate de interesele acestora in Muntenia si Moldova, de pozitia geo-politica cheie a acestora in context european.
Czernin, ambasadorul-spion
Unul dintre cei mai activi diplomatispioni a fost consulul Prusiei la Iasi la inceputul secolului al XVIII, Ernest Frederic Konig, care se pare ca a actionat ca agent dublu, avand in vedere ca transmitea informatii si turcilor. Ca asemenea activitati erau deosebit de riscante ne-o dovedeste faptul ca, la un moment dat, Konig dispare fara urme... Dar chiar "spionul-sef" al Europei, cancelarul Imperiului Habsburgic, cel pentru care racolarea de diplomati era o preocupare de baza, a acordat o atentie deosebita si pe plan informativ Tarilor Romane, in contextul planurilor de extindere ale Vienei, asa cum ne-o dovedeste intensa corespondenta secreta pe care a avut-o cu domnii acestora. Inca in 1812, Caragea Voda ii scrie lui Metternich, incredintandu-l de dorinta sa de a intretine relatii bune cu Austria. Metternich ii raspunde ca si el "sprijina asemenea fericite legaturi". In afara de aceasta, agentii austrieci la Bucuresti si Iasi erau foarte activi. In 1840, Timeoni, consulul austriac la Bucuresti, inainteaza Curtii de la Viena rapoarte despre un complot in Transilvania cu ramificatii in Tara Romaneasca. 9
Despre activitatile informative si de ingerinta politica ale consulului Rusiei la Bucuresti in perioada revolutiei de la 1848, Carol de Kotzebue, ofera unele date chiar Karl Marx. Deosebit de activ in aceeasi perioada a fost un alt diplomat strain, consulul englez la Bucuresti, Robert Gilmour Colquhoun, care a intocmit si transmis la Londra adevarate "fise informative" despre membrii guvernului revolutionar de la 1848. Treptat, si reprezentantii diplomatici romani se implica in "jocul informativ". Astfel, in septembrie 1876, de la Roma, G. Cantacuzino furnizeaza informatii privitoare la pozitia Marilor Puteri, obtinute de la ambasada Austro-Ungariei pe baza unor "note secrete scrise de la Viena de catre o persoana sus-pusa". Dar insusi Mihai Eminescu a facut obiectul unei supravegheri informative desfasurate de Ambasada Austro-Ungariei la Bucuresti, asa cum reiese dintr-o nota transmisa in iunie 1878 catre Ministerul de Externe de la Viena, referitoare la consfatuirile secrete ale "Societatii Carpati". In cursul acestora, chiar poetul si jurnalistul Eminescu a propus desfasurarea, desigur in secret, a unei propagande active in Transilvania in favoarea Unirii cu Romania - proiectul "Daciei Mari". Nu intamplator Eminescu era supravegheat de diplomatii spioni la Bucuresti, caci el se numara, in articolele sale din Timpul, printre cei activi adversari ai politicii nationale a Vienei, dar si a Rusiei (pe care o califica "o barbarie"), ceea ce l-a facut pe fruntasul conservator P.P. Carp, aflat pentru negocieri secrete la Viena, sa-i scrie lui Titu Maiorescu: "Si mai potoliti-l pe Eminescu!". "Bucurestiul a fost centrul spionajului" ...este parerea unor istorici ai spionajului in preajma Primului Razboi Mondial, cu referire mai ales la actiniunea serviciului de informatii rusesc, Raswedka, in Romania. In tot cazul, ca si in unele dintre perioadele anterioare, si in cea premergatoare Primului Razboi Mondial, teritoriul Romaniei, datorita pozitiei sale geo-strategice, a devenit un teren interesant pentru serviciile de spionaj straine, un "front secret" pe care se confruntau si diplomatii-spioni ai Marilor Puteri. Figura cea mai importanta a spionajului rusesc de la Bucuresti era atasatul militar Semenov, ca si urmasii sai, amiralii Tatarinov si Veselkin. Un rol important l-a jucat si reprezentatul serviciului militar de informatii la Bucuresti, locotenentul major Georgiev. Problema cea mai importanta era stabilirea fortei armatei austro-ungare stationata in Transilvania. 10
Pe de alta parte, desi aflate la inceputurile lor, atat serviciul diplomatic, cat si cel secret romanesc s-au implicat direct in actiunile (contra)informative menite sa pregateasca realizarea intrarii Romaniei in prima conflagratie mondiala care putea perimte realizarea idealului Unirii tuturor provinciilor romanesti. Astfel, maiorul Randa, atasatul militar al Austro-Ungariei, se afla sub supravegherea permanenta a "Sigurantei generale a statului". Dar si diplomatii romani s-au implicat in actiuni informative. Astfel, inca in perioada anterioara declansarii ostilitatilor, misiunea diplomatica a Romaniei la Viena a reusit sa organizeze o ampla retea de spionaj, condusa de insusi ambasadorul Mavrocordat care avea drept scop obtinerea de informatii referitoare la intentiile Austro-Ungariei in conflictul care se prevedea. Un aport deosebit l-a avut atasatul militar al Ambasadei Romaniei, capitanul Traian Starcea, reteaua sa cuprinzand aproximativ 50 de persoane, printre care diplomati, atasati militari straini. Mai tarziu s-a stabilit ca, de fapt, Traian Starcea era un agent dublu, colaborand si cu serviciile de informatii ale unor state neutre sau interesate. Activ in cadrul retelei organizate de Starcea a fost si atasatul comercial Vasile Candini, care de asemenea a fost un agent dublu. Ambasadorul - spion... spionat Tot in perioada neutralitatii, ambasadele Austro-Ungariei si Germaniei la Bucuresti si-au intensificat activitatea de spionaj, desi intre Romania si cele doua state exista un Tratat secret de alianta. Dintre agentii in slujba spionajului austro-ungar, cel mai important a fost colonelul Victor Verzea, care, in calitate de sef al serviciilor postale, a transmis ambasadorului Austro-Ungariei, contele Ottokar Czernin, si celui german, Von Busche, codul de descifrare a telegramelor, copii ale corespondentei comandantilor militari si a oamenilor politici. Aceste activitati au fost identificate, ceea ce a facut ca cei doi ambasadori sa se afle sub supravegherea serviciul de informatii militar roman, organizat in cadrul Marelui Stat Major. Filajul continuu la care a fost supus ambasadorul Czernin a dus, in octombrie 1914, la sustragerea unei serviete care continea dovezi irefutabile ale activitatii spionajului austro-ungar in Romania. Actiunea a avut o desfasurare cu adevarat rocambolesca: in timpul unei vizite, ambasadorul lasase servieta cu documente in masina cu care se deplasa. Agentii romani au reusit sa intre in posesia acesteia, documentele fiind transmise cu rapiditate la un atelier fotografic al serviciului de contrainformatii. Putin mai tarziu, servieta a fost inapoiata ambasadorului, pretextandu-se ca a fost gasita asupra unui hot. 11
In servieta se gasea, intre altele, cifrul diplomatic, ceea ce a dat posibilitatea serviciului de contrainformatii roman sa afle continutul comunicarilor sale cu Viena pe perioada celor doi ani pana la intrarea Romaniei in razboi, precum si o lista a informatorilor recrutati de spionajul austro-ungar. Ulterior, fiind santajat de unii ziaristi in legatura cu acest episod, contele Czernin i-a transmis imparatului demisia sa, pe care acesta nu a acceptat-o, avand in vedere serviciile pe plan diplomatic si informativ de pana atunci ale ambasadorului-spion, ceea ce a facut ca ulterior el sa fie numit chiar ministru de externe. Acest episod a avut si un epilog: atunci cand trupele Puterilor Centrale au ocupat Bucurestiul, la inceputul anului 1917, in podul casei in care locuise primul-ministru Ionel Bratianu au fost gasite fotografii dupa documentele sustrase in octombrie 1914. In tot cazul, in memoriile sale, Czernin nu pomeneste nimic despre imprejurarile amintite. Tot in cuprinsul unor memorii, si anume cele ale sefului spionajului austro-ungar, Maximilian Ronge, se recunoaste ca acesta a primit lovituri serioase din partea serviciului roman de contrainformatii, care s-a dovedit un adversar redutabil pentru mai experimentatul sau adversar.
Diplomatii si spionajul (IV) Autor: Alexandru Popescu | Data: 06 Iul 2007
12
"Ucenicia" diplomatica a unui superspion Desigur, Allen Dulles a ramas in istorie, in primul rand, drept cel dintai director al "Central Intelligence Agency" ("Agentia Centrala de Investigatii") C.I.A., pe care a condus-o in perioada 1953-1961, dar nu trebuie trecut cu Generalul SS Karl Wolff (dreapta), cu vederea nici faptul ca, in prima parte a care diplomatul Allen Dulles a purtat carierei sale, deci in perioada interbelica, tratative secrete "superspionul" Allen Dulles a activat in domeniul diplomatic. Allan Dulles a facut parte dintr-o familie care a dat Statelor Unite personalitati politice de prim rang. Astfel, fratele sau, John Foster Dulles, a fost secretar de stat in timpul presedintiei lui Eisenhower, iar un unchi al sau, Robert Lansing, a fost de asemenea secretar de stat, in perioada presedintiei lui Woodrow Wilson. Se poate aprecia ca diplomatia a fost un domeniu predilect al familiei Dulles, ceea ce probabil l-a facut si pe Allan sa se indrepte catre acesta. Cariera diplomatica propriu-zisa a lui Allan Dulles a durat aproape un deceniu si i-a oferit posibilitatea sa cunoasca zone si domenii dintre cele mai importante. Dupa ce serveste in calitate de diplomat la misiunile SUA din Viena (1916), Berna (1917), Berlin (1919), Constantinopol (1920), Allan Dulles devine, in 1922, sef al compartimentului Orientul Apropiat din Departamentul de Stat, deci Ministerul de Externe al SUA. Cariera diplomatica din exterior a lui Allan Dulles continua in 1927 in cadrul delegatiei americane la Conferinta internationala asupra traficului de arme, de la Geneva. Dupa un episod desfasurat in cadrul unui birou juridic, la conducerea caruia se afla si fratele sau John Foster, Allan revine in diplomatie, facand parte din "Consiliul de relatii externe", unde indeplineste si functii de conducere. In aceasta perioada publica studiul Poate America sa ramana neutra?, urmat mai tarziu de alte volume. In sfarsit, ultimul episod al carierei diplomatice a lui Allan Dulles se desfasoara in perioada 1932-1933, in care reprezinta SUA la Conferinta pentru armament a Ligii Natiunilor. 13
In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, cariera lui Allan Dulles se desfasoara in domeniul informativ. Fiind incadrat in "Office of Strategic Services" - ("Oficiul de servicii strategice") - OSS, la reprezentanta sa de la Berna. Si aici, pe langa participarea la diferite operatii informative de importanta cruciala in desfasurarea conflagratiei, Allan Dulles reuseste sa penetreze Ministerul de Externe al Germaniei, colaborand cu un diplomat german, Fritz Kolbe, considerat, cum se va vedea, unul dintre cei mai importanti spioni in favoarea Aliatilor din timpul razboiului. De asemenea, Dulles a fost implicat, in perioada conflagratiei, si in unele demersuri de diplomatie secreta, cum au fost negocierile privind "Operatia Crossword" legata de debarcarea in Italia de sud, purtate cu generalul SS Karl Wolff. Aceste negocieri nu au fost finalizate din pricina protestului URSS ca nu a fost informata de desfasurarea lor. Este sigur ca aceasta "ucenicie diplomatica" a lui Dulles in perioada interbelica i-a oferit posibilitatea de a se familiariza cu activitatile informative, la dobandirea unei experiente mai mult decat utila posturii sale de "superspion" in calitate de director al CIA, organism ce indeplinea si actiuni contrainformative, inclusiv in domeniul diplomatic. "Cel mai important spion britanic" Nu toti diplomatii celui de al Treilea Reich s-au pus in slujba regimului nationalsocialist. Inca in perioada interbelica, o serie de membrii ai corpului diplomatilor de cariera s-au integrat unei miscari de rezistenta, colaborand cu serviciile de informatii ale Aliatilor. Cariera diplomatica, dar mai ales cea informativa a baronului Wolfgang Gans Edler Herr zu Putlitz prezinta numeroase meandre, reorientari mai mult decat surprinzatoare. In cele din urma, a sfarsit prin a fi considerat drept "cel mai important spion britanic in perioada premergatoare celui de al Doilea Razboi Mondial". In 1925, Von Putlitz intra in serviciul diplomatic, indeplinind functii din cele mai importante, intre care de atasat al ambasadei Germaniei in Washington (1928), diplomat la ambasada din Paris, sef al consulatului din Londra (1934-1938) pentru ca apoi sa activeze la misiunea germana din Olanda. Momentul cel mai important al carierei informative a lui Von Putlitz se petrece in perioada cand s-a aflat la Londra, unde este contactat de serviciul de spionaj englez, 14
cu care va colabora strans in continuare, mai ales in perioada in care a activat in cadrul Ambasadei din Olanda. Probabil ca Von Putlitz detinea o pozitie importanta in spionajul englez de vreme ce, atunci cand Olanda este invadata de armata germana, serviciul de informatii englez (MI 5) trimite un avion care il aduce in Anglia. Intr-adevar, inca in perioada in care s-a aflat la ambasada de la Londra, von Putlitz, din convingeri ideologice care l-au facut sa devina dusman al national-socialismului, pusese la dispozitia serviciului de informatii britanic informatii pretioase referitoare la planurile de inarmare si de agresiune ale lui Hitler. Unul dintre istoricii spionajului englez, Peter Wright, descrie activitatile informative ale baronului Von Putlitz in Anglia, in cadrul carora colaborase cu Johan von Ustinov, tatal cunoscutului actor Peter Ustinov. Dupa aprecierea autorului amintit, caruia ii apartine si aprecierea din titlul acestui episod, Von Putlitz pusese la dispozitia MI 5 "informatii secrete de o valoare inestimabila". In tot cazul, ca urmare a activitatilor sale de spionaj, Von Putlitz a fost condamnat la moarte in Germania. Perioada Conflagratiei a fost destul de... placuta pentru diplomatul-spion Von Putlitz, caci si-o petrece in Jamaica si SUA. Faptul ca, dupa razboi, Von Putlitz este trecut intr-o anumita "rezerva", il face sa paraseasca Anglia, desi, in 1948, i se acorda cetatenia britanica, deplasandu-se in Germania, Elvetia, Franta. Ulterior, Von Putlitz apare in calitate de martor in procesul de la Nurnberg intentat unor diplomati din Ministerul de Externe german. Desigur, "vechii camarazi" nu il vor uita, acesta fiind probabil motivul pentru care el trece in Germania de Est, in 1952. Desigur, aceasta a doua "evadare" a lui Von Putlitz, care echivala cu o trecere peste "Cortina de Fier" in plin Razboi Rece, a presupus o serie de complicatii, fiind necesar si acordul serviciilor de informatii sovietice. Se pare ca unul dintre motivele acestei hotarari a lui a fost intentia de a contribui la reunificarea unei Germanii denazificate si demilitarizate, dar, si din acest punct de vedere, traieste o deziluzie, ca si alti "colegi" ai sai, spioni care sperasera sa gaseasca dincolo de "Cortina de Fier" materializarea idealurilor pentru care riscasera. Un caz de "spionaj diplomatic" la... Constanta In perioada in care am indeplinit functia de atasat cultural al Ambasadei Romaniei la Bonn, am avut ocazia sa il cunosc pe Rolf Push care, in perioada 1937-1940, fusese atasat al Legatiei Germaniei la Bucuresti. Cu aceasta ocazie, fostul diplomat german 15
mi-a incredintat manuscrisul memoriilor sale intitulate "Anii frumosi si mai putin frumosi ai unui fost adversar in razboi". Intr-adevar, Push traise "ani frumosi" la Bucuresti, in perioada in care Romania nu intrase in razboi alaturi de Germania, avand posibilitatea sa guste farmecul "micului Paris" si sa cunoasca o serie de personalitati ale elitei politice si culturale romanesti, dar sa si desfasoare unele activitati informative. In momentul izbucnirii razboiului germano-polon, Legatia Germaniei la Bucuresti apreciaza ca, desi isi declarase neutralitatea, nu era de asteptat ca Romania sa o respecte integral. De aceea, Push este trimis la Constanta pentru a observa daca, in port, se afla vase care transporta trupe dinspre sau inspre Polonia. Are posibilitatea sa observe o serie de vase engleze, care aveau tunuri si alt armament la bord, ceea ce ii comunica sefului misiunii diplomatice germane, Fabricius. In ultima instanta, nu se poate stabili "o miscare de trupe", deci ca Romania nu si-ar fi respectat neutralitatea. Incearca sa fotografieze in port si este arestat, fiind eliberat dupa ce preda filmul. Avand in vedere ca Legatia engleza semnalase cazul, Pusch e admonestat serios la intoarcerea in Bucuresti de catre seful misiunii, Fabricius, tocmai pentru ca... isi depasise atributiile diplomatice.
Diplomatii si spionajul (V) Autor: Alexandru Popescu | Data: 13 Iul 2007 16
"Cel mai important spion al celui de al Doilea Razboi Mondial" Multa vreme calitatea de spion care a avut cea mai hotaratoare contributie la victoria impotriva Germaniei fasciste a fost atribuita, pe rand, fie lui Richard Sorge, fie lui Rado sau altora. Aportul acestor asi ai informatiilor, care, in marea lor majoritate, apartineau serviciilor de spionaj ale Aliatilor, a ajuns sa fie concurat recent de o alta personalitate a "razboiului secret" din interiorul Reich-ului, diplomatul Fritz Kolbe (1900-1971). Pentru ca a refuzat sa intre in partidul nazist, Kolbe nu a putut beneficia de posturi diplomatice in exterior, in afara de Cape Town si Madrid.
Diplomatul Fritz Kolbe, "spion in inima celui de al Treilea Reich"
Chiar in aceste posturi, Kolbe a trecut la actiuni, punand la dispozitia evreilor pasapoarte, cu care puteau parasi Germania. Din 1941, se hotareste sa actioneze direct impotriva regimului nazist. Se pare ca aceasta hotarare a luat-o cu ocazia unei reuniuni a unui grup antinazist, condus de Ferdinand Sauerbruch, cand a aflat despre planurile de exterminare in lagare de concentrare ale regimului national-socialist. Ocazia de a actiona ii este oferita de calitatea sa de curier diplomatic pentru Elvetia, ceea ce ii da posibilitatea de a pune la dispozitia Ambasadei Angliei documente de mare importanta. Totusi, cu ocazia unui prim contact cu serviciul de informatii 17
englez, la 15 august 1943, nu i se acorda credibilitate. Dupa razboi, autoritatile engleze isi vor exprima tardiv regretul pentru aceasta eroare. In schimb, din 1944 (mai bine mai tarziu decat niciodata!), serviciul de informatii al SUA (OSS) realizeaza valoarea de agent a lui Kolbe, caruia i se accepta serviciile, primind si un nume de cod. Kolbe va lucra pentru OSS, fiind in contact cu Allen Welsh Dulles, repezentantul serviciului in Elvetia. OSS a realizat autenticitatea si valoarea informatiilor furnizate de Kolbe, care a transmis nu mai putin de 1.600 de documente, fiind considerat ulterior de catre CIA, urmasa OSS, drept "cel mai important spion al celui de al Doilea Razboi Mondial". Dintre domeniile asupra carora Kolbe a furnizat informatii sunt de amintit unele decisive pentru desfasurarea conflagratiei mondiale: programele de producere a rachetelor V1 si V2, precum si a avionului cu reactie Messerschmitt Me 262; presupunerile Germaniei in legatura cu locul unde urma sa aiba loc debarcarea Aliatilor; planurile Japoniei in Asia de Sud-Est ; lista agentilor germani din Marea Britanie, Suedia, Spania si Turcia; activitatea agentului Elyesa Bazna in cadrul Ambasadei Marii Britanii de la Istanbul. Informatiile oferite de Kolbe au dat posibilitatea localizarii Comandamentului suprem al lui Hitler din Prusia Orientala, de la Wolfsschanze. Kolbe a avertizat asupra pericolului atacarii, de catre submarinele germane, a navelor Aliatilor si a informat asupra masurilor care urma sa fie luate impotriva evreilor din Roma, ca si in legatura cu cele referitoare la deportarea evreilor din Ungaria de catre Eichmann, in primavara anului 1944. In fine, de mare importanta au fost informatiile sale despre relatiile dintre partenerii din Axa. Valoarea si gradul de confidentialitate a documentelor microfilmate transmise de Kolbe, prin... servicul de coletarie al cailor ferate germane spre Elvetia (dar uneori transportate si personal) reiese si din faptul ca de continutrul lor era permis sa ia cunostinta doar presedintele Roosevelt si inca alte cateva persoane. Chiar presedintele a recunoscut, in 1944, ca sursa reprezentata de Kolbe "a fost probabil cea dintai inflitrare majora in interiorul spionajului german la varf". Iar britanicii au recunoscut, tardiv, ca diplomatul german a fost "cea mai inteligenta sursa din intreg razboiul". In 1943, Kolbe redactase un testament pentru fiul sau, depozitat la Berna, in care ii cerea ca, in caz ca va fi ucis de nazisti, sa nu ii urasca pe asasinii sai si sa ramana fidel idealurilor libertatii Germaniei. Iar, in 1965, scria: "Am fost un patriot german cu fata umana. Scopul meu a fost de a scurta razboiul pentru nefericitii mei compatrioti si de a usura suferintele celor din lagarele de concentrare". Totusi, dupa razboi, Kolbe a fost considerat in unele medii politice germane, doar un "tradator" interesat, desi refuzase sa primeasca din partea Aliatilor orice fel de recompensa baneasca si nu a dobandit vreo pozitie proeminenta. 18
Din contra, dupa razboi, lui Kolbe i s-a refuzat reintegrarea in Ministerul Federal de Externe, prin decizia unui diplomat care fusese... membru al partidului nationalsocialist! Astfel incat Kolbe este pus in situatia sa isi castige existenta in Elvetia, ca simplu comerciant, reprezentant al unei firme americane, pana la moartea sa, intr-un spital elvetian, in 1971. "Riscurile pe care si le-a asumat Kolbe au fost incalculabile. Sper ca injustitia care ia fost facuta sa inceteze si intr-o zi sa i se recunoasca adevaratul rol", scria Allen Dulles, cu care Kolbe colaborase in Elvetia, deci persoana cea mai avizata in ceea ce priveste contributia sa informativa la cauza Aliatilor. Dupa ce, peste cinci decenii, cei mai multi dintre compatriotii sai nu auzisera niciodata de Kolbe, el a patruns in constiinta opiniei publice prin prima biografie care i-a fost consacrata, datorata lui Lucas Delattre, Un spion in inima celui de al Treilea Reich, aparuta abia in 2004. Ca o recunoastere a rolului hotarator al lui Kolbe, in septembrie 2004, ministrul de externe din acel moment al RFGermania, Joschka Fischer, a dat numele sau unei sali de conferinta din sediul ministerului, unde a fost fixata si o placa, amintind de faptele de curaj ale diplomatului german. "Este foarte tarziu, dar nu prea tarziu, pentru a ne arata recunostinta", a adaugat Joschka Fischer. Si consulii romani la Viena si-au facut datoria Intre diplomatii care au merite incontestabile in salvarea persoanelor de origine evreiasca din diferite tari ocupate sau aliate cu Germania s-au aflat si consulii romani de la Vichy, dar si de la Viena. Dat fiind ca asemenea actiuni contraveneau legislatiei si politicii oficiale a Germaniei naziste, implicand riscuri reale, se poate afirma ca ele s-au incadrat unor "conspiratii salvatoare". In perioada in care am indeplinit functia de atasat cultural al Ambasadei Romaniei la Viena, am primit solicitarea de la o familie de evrei originari din Bucovina de a-i identifica pe urmasii consulilor romani de la Viena din perioada celui de al Doilea Razboi Mondial, Constantin Mares si Radu Flondor, pentru a le aduce multumiri datorate masurilor active pe care acestia le intreprinsesera in vederea salvarii unor evrei romani, aflati in Austria, de la deportarea in lagarele de exterminare naziste. In ce au constat actiunile salvatoare ale consulilor romani la Viena? In primul rand, au permis acestor familii sa se adaposteasca in Consulat (dupa anexarea Austriei de catre Germania, fosta Legatie fusese transformata in reprezentanta consulara), unde au primit ajutor si hrana. In afara de aceasta, consulii romani le pun la dispozitie refugiatilor o serie de documente care le pun la adapost persoana si avutul. 19
In cele din urma, pentru a-i feri de pericolul viitoarelor transporturi catre lagarele de exterminare, consulii romani inlesnesc evreilor originari din Romania, aflati in acel moment la Viena, intoarcerea in tara de origine prin emiterea documentelor necesare intoarcerii in tara de origine, unde, dupa 1942, masurile antisemite scazusera in intensitate, putand avea posibilitatea, mai tarziu, sa se refugieze in Palestina. Asa cum am aratat, asemenea initiative au avut si alti consuli, diplomati romani, ele conformandu-se, de fapt, unei dipozitii din 1941 a Ministerului Afacerilor Straine de la Bucuresti, prin care membrii misiunilor diplomatice erau autorizati sa acorde "protectie tuturor cetatenilor romani din strainatate, fara nici o distinctiune". Ce riscau totusi consulii romani la Viena "conspiratori" prin aceste actiuni care "sabotau" chiar legislatia germana referitoare la "solutionarea finala a problemei evreiesti"? Probabil chiar internarea in lagarele de exterminare de care voiau sa-si faca salvati conationali. In tot cazul, masuri impotriva lor au fost luate chiar de autoritatile romanesti, dupa instaurarea regimului comnunist: atunci cand, in 1948, Ana Pauker a devenit ministru de externe, consulii C. Mares si R. Flondor au fost "epurati", alaturi de alti colegi ai lor, din "corpul diplomatic". ...Din pacate, masurile pe care le-am intreprins in vederea depistarii unor urmasi ai consulilor romani de la Viena nu au putut da rezultate. Poate printre cititorii acestor randuri se vor afla persoane care sa sprijine aceasta tentativa.
Diplomatii si spionajul (VI) Autor: Alexandru Popescu | Data: 20 Iul 2007 20
"Operatiunea Venona" si "victimele" sale Incepand din 1946, serviciile de informatii americane, in colaborare cu cele ale Marii Britanii, au desfasurat o ampla actiune de decriptare a mesajelor transmise, in intervalul 1942-1945, de catre agenti care lucrau pentru serviciile de spionaj sovietice pe teritoriul SUA, inclusiv ale unor diplomati de rangul cel mai inalt, in ciuda faptului ca URSS era aliata cu cele doua Mari Puteri vestice. Operatiunea a avut, multa vreme, un caracter strict secret, el nefiind cunoscut nici chiar presedintilor Harry Lloyd Hopkins, cel mai apropiat SUA. Si totusi, existenta acestui consilier al presedintelui Franklin Roosevelt proiect a devenit cunoscuta sovieticilor in 1949, datorita actiunii reprezentantului serviciului secret britanic SIS in SUA, "cartita" Kim Philby. Ca rezultat, au fost alertati cei mai importanti agenti sovietici. In cadrul "operatiunii Venona" au fost descifrate 2.200 de mesaje din cele cateva mii care fusesera interceptate. Potrivit investigatiilor unor istorici, prin acest proiect au fost identificati 349 de agenti care lucrau pentru sovietici, cei mai multi din cadrul Departamentului de Stat (ministerul de externe al SUA), in alte departamente si chiar la Casa Alba. Intre altele, datele rezultate din "operatiunea Venona" a facut posibila demascarea unor "spioni atomici", ca si a unor agenti sovietici din cadrul "grupului de la Cambridge". Unul dintre cele mai "infiltrate" domenii a fost acela al diplomatiei, in cadrul Departamentului de Stat fiind identificati ca agenti sovietici o serie de persoane chiar din conducerea sa sau care fusesera active intr-o serie de ambasade. Intre acestia s-au numarat Marion Davis Berdecio (nume de cod "Lou") de la Ambasada SUA din Mexic, Robert Talbott Miller III (nume de cod "Mirage"), seful sectiei de afaceri interamericane din ministerul de externe, Gerald Graze, fost membru al 21
Partidului Comunist din SUA, inflitrat in Departamentul de Stat. Deosebit de multe reverberatii a produs cazul lui Alger Hiss, unul din cei mai importanti oficiali ai Departamentului de Stat in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, implicat in operatii informative in favoarea URSS, si el membru al Partidului comunist, mai ales datorita faptului ca, spre deosebire alti agenti, care siau recunoscut vina, Hiss a refuzat sa faca aceasta, sustinand ca este "victima" unor acuzatii false. Si in ceea ce il priveste, ca si in alte cazuri, dovezile produse de "operatiunea Venona" au fost completate cu informatii oferite de defectori din serviciile de informatii sovietice, ca si de "Arhiva Mitrohin", contintnd documente pe care ofiterul KGB cu acest nume le-a pus la dispozitia serviciului de informatii englez, dupa 1990. Un agent "prodigios": Halperin Activitatea diplomatica a lui Maurice Halperin (1906-1995), scriitor si profesor, s-a desfasurat la "cele mai inalte niveluri". In perioada imediat urmatoare celui de al Doilea Razboi Mondial, el a activat in Departamentul de Stat, in calitate de consilier pentru problemele Americii Latine. A fost de asemenea consilier ONU in cadrul Conferintei de la San Francisco. Activitatea informativa a lui Halperin a fost la fel de "prodigioasa" (ca sa amintim titlul uneia dintre biografiile care i-au fost consacrate) si ca sursa de informatii a serviciului de spionaj NKVD (sub numele de cod "Hare"), inca din 1941, asa cum au dovedit informatiile furnizate de "operatiunea Venona". Avand acces la telegramele adresate serviciului de informatii american OSS, Halperin putea pune la dispozitia spionajului sovietic date provenind din orice parte a lumii, de mare varietate, mai ales din domeniul diplomatic, cum sunt cele provenite de la ambasadorul american la Londra, John Winant, atitudinea Turciei in legatura cu Romania, negocierile guvernului polonez in exil cu sovieticii, rapoarte ale ambasadelor din Spania, Maroc, politica guvernului de la Vichy, discutii purtate intre guvernul Greciei si acela al SUA referitoare la planurile URSS in Balcani. In acelasi timp, Halperin dezinformeaza OSS prin rapoarte false, referitoare mai ales la URSS. Se pare ca o asemenea activitate prodigioasa era in afara oricaror banuieli. Probabil ca si Halperin era convins de acest lucru pana cand, ca urmare a descifrarii comunicarilor agentilor sovietici din SUA, el este convocat in 1953 in fata Subcomitetului Senatului pentru securitatea interna, fiind acuzat de spionaj. Neaga o asemenea activitate, dar se autodemasca atunci cand reuseste sa fuga in Mexic si de aici in URSS. 22
Printre apropiatii lui Halperin, s-a aflat un "coleg" in domeniul "spionajului diplomatic", unul dintre membrii Grupului de la Cambridge ("Cei cinci gloriosi"), Donald Maclean, dar si revolutionarul sud-american Che Guevara. Dezamagit de "raiul sovietic", Halperin accepta invitatia de a veni la Havana, in 1962. Lucreaza pentru guvernul lui Castro timp de cinci ani dupa care, datorita unor tensiuni intervenite in relatiile cu liderul cubanez, se stabileste in Canada, devenind profesor de stiinte politice si autor al unor carti in care il critica pe Castro si situatia din Cuba. Consilier al presedintelui SUA - agent sovietic? Desi nu a facut parte din corpul diplomatic american, despre Harry Lloyd Hopkins (1890-1946) s-a afirmat ca a detinut, in perioada in care a fost cel mai apropiat consilier al presedintelui Franklin Roosevelt, "mai multa putere diplomatica decat intreg Departamentul de Stat". Intr-adevar, in caliate de "ambasador-itinerant" al presedintelui, Hopkins a raspuns, intre altele, de relatiile cu primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, si cu seful statului sovietic, I.V. Stalin. De asemenea, Hopkins a participat, in calitate de consilier, la intalnirile presedintelui SUA cu Churchill de la Cairo, ca si la conferintele de la Teheran si Casablanca, in perioada 1942-1943. Chiar in cursul activitatilor de "diplomatie secreta" desfasurate de Hopkins in perioada razboiului, s-au ridicat unele intrebari legate de actiunile sale, intre care cele referitoare la atitudinea sa concilianta fata de pretentiile lui Stalin (se pare ca admiratia presedintelui Roosevelt pentru conducatorul sovietic i-a fost inspirata de consilierul sau), relatiile cu serviciul de informatii sovietic NKVD (au fost cazuri in care Hopkins a avertizat acest serviciu de faptul ca unii dintre agentii sai se aflau sub urmarire), ca si de faptul ca, in cursul tratativelor pentru intrarea in vigoare a "acordului Lend-Lease", privind acordarea de sprijin material Aliatilor SUA, Hopkins a fost de acord sa fie livrata URSS o cantitate de uraniu care putea fi folosita in producerea de armament atomic. In mare masura, raspunsuri la aceste intrebari tulburatoare au putut fi obtinute atunci cand au fost facute publice rezultatele "operatiunii Venona", care au demonstrat ca Hopkins "colaborase" cu serviciul de spionaj sovietic sub numele de cod "agentul 19". Potrivit acestora, Hopkins a pus la dispozitia Moscovei informatii nu numai prin intermediul Ambasadei URSS, ci si pe alte canale, deci prin intermediul unor agenti sovietici, cum era Achmerov. De altfel, unii dintre ofiterii KGB erau convinsi 23
ca Hopkins era "agent sovietic". Hopkins a actionat ca "factor de legatura" confidential nu numai intre SUA si URSS, ci si in relatiile cu Marea Britanie, avand un rol important la Conferinta de la Teheran, in care s-au luat hotarari decisive pentru soarta viitoare a lumii. Cu aceasta ocazie, i s-a comunicat lui Stalin pozitia SUA si a Angliei de a recunoaste granitele sovietice din 1941, desi acestea includeau teritorii ocupate abuziv de URSS: Polonia de est, statele baltice si Basarabia. Reiese ca nu numai la Yalta se hotarase soarta acestor teritorii, ci chiar inainte, la Teheran... Si totusi se ridica inca o serie de intrebari: a actionat Hopkins din convingere; a avut el mandat din partea presedintelui Roosevelt pentru aceste legaturi "confidentiale" cu URSS; au jucat demersurile informative ale consilierului prezidential un rol in victoria Aliatilor impotriva Axei? Sunt intrebari la care este dificil de raspuns. Poate alte documente si interpretari care vor mai aparea sa contribuie la elucidarea lor... 1. Volumul Secretele Operatiunii Venona: spionajul sovietic si tradatorii Americii 2. Harry Hopkins - un consilier prezidential (cel putin) controversat
Diplomatii si spionajul (VII) Autor: Alexandru Popescu | Data: 27 Iul 2007
24
"Diplomati KGB" Daca, in perioada interbelica, devenise curenta expresia "diplomat cominternist", in aceea a Razboiului Rece a circulat expresia "diplomat KGB". Metoda "diplomatilor-spioni", deci a "agentilor legali", "ofiteri deplin conspirati" nu a fost o inventie a serviciilor de informatii sovietice, dar ea a fost perfectionata si extinsa la un Igor Guzenko (mascat), - diplomatul "nivel superior" fata de practicile altor defector care a contribuit la declansarea servicii. Adesea, "diplomatii-spioni" Razboiului Rece aveau prioritate fata de diplomatii de cariera, in ceea ce priveste desfasurarea de activitati informative. In general insa, folosirea predilecta a acestor "agenti legali" in asemenea activitati se datora faptului ca, prin natura misiunii lor, aveau mai mari posbilitati de miscare si informare, iar, in cazul demascarii lor, riscau, in primul rand, retragerea de la post, fata de "agentii ilegali" care puteau fi adusi in fata instantelor de judecata si pedepsiti. In timpul lui Brejnev, 9 din cei 13 ministri adjuncti de externe si o duzina de ambasadori erau ofiteri conspirati ai KGB. In perioada Razboiului Rece, a avut loc o masiva infiltrare a misiunilor diplomatice ale URSS cu ofiteri de informatii, incepand de la cele mai inalte niveluri, ambasadele ajungand aproape sa se confunde cu rezidente ale KGB sau GRU, serviciul militar de informatii al URSS. Cunoscutul istoric al KGB, Barron, apreciaza ca, numai in statele Lumii a Treia, 80% din diplomati erau ofiteri KGB sau GRU, iar, potrivit informatiilor FBI, in general, 50 % din personalul ambasadelor sovietice avea insarcinari de spionaj. Igor Gusenko, el insusi diplomat la Ambasada URSS in Canada, a pus la dispozitie serviciilor canadiene si americane, dupa defectarea sa, o lista cu 1700 de agenti pentru URSS, intre care se aflau inalti functionari, conducatori de sindicate, "spioni atomici". Ca sa ne referim doar la "diplomatii-spioni", care au avut rang de ambasadori, ii vom aminti chiar pe sefii misiunilor din SUA: Konstantin Umanski, Alexander Paniuskin. In ceea ce priveste intensitatea activitatii unor asemenea "diplomatispioni", este de mentionat ca, in perioada 1979-1983, agentul sovietic Anatoli Cerniaev, aflat sub acoperire diplomatica la Ambasada URSS de la Londra, a reusit 25
sa transmita 800 de informari dupa materiale secrete. Ghenadi Kotov (nume de cod "Dejew"), de la Misiunea comerciala a URSS la Londra, a reusit, in perioada 19801984, sa recruteze nu mai putin de 12 agenti care i-au transmis 600 de informari si probe. "Ofensiva diplomatica informativa" a URSS a atras dupa sine o "contra-ofensiva" a serviciilor secrete occidentale, astfel incat aceasta perioada s-a transformat intr-un adevarat "Razboi Rece diplomatic". Potrivit datelor serviciilor de informatii ale SUA, aceasta perioada a cunsocut o crestere constanta a nivelului spionajului diplomatic sovietic, ceea ce a determinat sporirea masurilor contrainformative. S-a ajuns astfel ca, in timpul administratiei Reagen, in cadrul "operatiunii Famish", sa fie expulzati nu mai putin de 100 de "diplomati" sovietici. "Agent onorabil" Intre numeroasele exemple de "diplomati-spioni", agenti legali ai NKVD (apoi KGB) unul dintre cele mai interesante este acela al lui Anatoli A. Iakovlev, dat fiind ca activitatea sa informativa acopera o perioada indelungata, cea mai mare parte a Razboiului Rece, ca si faptul ca el a fost implicat in cateva dintre cele mai importante actiuni informative sovietice. In anii '40, Iakovlev a indeplinit functia de consul general al Uniunii Sovietice la New York, dar, de fapt, sub acoperire diplomatica, conducea reteaua de agenti din SUA, una dintre cele mai ample si mai active ale spionajului sovietic. Cea mai importanta directie pe care Iakovlev a coordonat-o a fost penetrarea "proiectului Mannhatan", legat de producerea bombei atomice ("operatia ENORMOZ"). Printre "agentii-diplomati" implicati in activitatea acestei retele, s-a aflat Alexander Feklisov, care a asigurat legaturile cu cel mai important "spion atomic" in SUA, Klaus Fuchs, precum si cu sotii Rosenberg. In cele din urma, activitatile informative ale consulului Iakovlev au fost descoperite de serviciul de contrainformatii al SUA si el a trebuit sa paraseasca intempestiv tara. Intr-un interviu acordat in 1992, Iakovlev a declarat ca FBI a reusit sa descopere "mai putin de jumatate" din reteaua pe care o coordonase in SUA. Activitatea de "diplomat-spion" a lui Iakovlev si-a gasit "pretuirea", acordandu-i-se numeroase ordine sovietice, intre care cu titlul de "Agent onorabil al securitatii de stat". Diplomat-agent "cazut la datorie" 26
Practica "diplomatilor-spioni" a fost bineinteles folosita si de serviciile de informatii vestice, uneori cu urmari neprevazute. Dupa unele date, au existat peste 70 de ofiteri ai CIA care si-au pierdut viata in activitati informative desfasurate peste hotare. Unul dintre exemple este acela al lui Douglas Seymour Mackiernan, acreditat in calitate de consul in China, in 1947. Dupa ce regimul comunist se instaureaza in aceasta tara, Mackiernan, in fruntea unui mic grup, trece in Tibet cu scopul de a pune la dispozitie arme rezistentei de acolo. Nu apuca sa-si duca la indeplinire misiunea, caci este ucis chiar pe granita. Nu intotdeauna "diplomatii-spioni" s-au bucurat de recunostinta agentiilor in slujba carora s-au aflat. In ceea ce-l priveste pe Mackiernan, abia in anul 2000 i se acorda o "stea" pe placa de la Langley (Virginia) pe care sunt inscrisi agenti CIA cazuti "la datorie". Defectorii Dintre "diplomatii-spioni" s-a recoltat cea mai mare parte a defectorilor, deci a acelor agenti care au trecut de partea inamicului, serviciile de informatii vestice, aducand cu ei informatii deosebit de pretioase care au contribuit la demascarea unor intregi retele de agenti in slujba URSS. Unele dintre aceste cazuri au ajuns celebre nu numai in mediul informativ, ci si in lumea literaturii si a filmului. Probabil ca motivul principal al defectarii diplomatilor la post, cei mai multi dintre ei - spioni, s-a datorat faptului ca, in timpul exercitarii misiunii lor peste hotare, aveau posibilitatea si rastimpul suficient pentru a se convinge direct de avantajele pe care le prezenta "putreda oranduire capitalista". Informatiile furnizate de cifrorul Ambasadei URSS la Otawa, Igor Sergeievici Guzenko, dupa defectarea sa au contribuit, in mod esential, la schimbarea opticii prin care Uniunea Sovietica era perceputa in Vest, ceea ce a facut posibila declansarea Razboiului Rece. Nu intamplator, unul dintre volumele consacrate acestui caz poarta titlul Cum a inceput Razboiul Rece: Afacerea Igor Guzenko si vanarea spionilor sovietici. Cele mai pretioase informatii obtinute pe aceasta cale se refereau la asa-numitii "spioni-atomici" care pusesera la dipozitia URSS date despre realizarea armamentului nuclear. De asemenea, completate cu datele furnizate de "operatiunea Venona", informatiile lui Guzenco vor duce si la demascarea spionilor din "grupul de la Cambridge". Nicolaevici Sevcenko a fost diplomatul sovietic de cel mai inalt grad care a fost defectat in Vest, dupa ce indeplinise functii importante in aparatul ONU. O vreme, 27
inainte de defectarea sa, de acord cu CIA, Sevcenko a actionat ca agent dublu. Imprejurarile defectarii diplomatului de grad inalt Oleg Antonovici Gordievski de la Ambasada URSS din Londra pot face subiectul unui roman de aventuri. Aflat, din cauza unor banuieli ale superiorilor sai, "La un pas de executie", cum se intituleaza autobiogafia sa (majoritatea "tradatorilor" demascati din cadrul serviciilor de informatii sovietice au fost executati in conditii de o duritate greu de imaginat) reuseste sa fuga prin Finlanda, cale predilecta de evadare a multor defectori nu numai din URSS. Intr-o scrisoare publicata in Daily Telegraph, in 2005, Gordievski atrage atentia: "comunismul nu a murit"... Au existat si cazuri de... falsi diplomati defectori, cum a fost acela al "diplomatului" Vitali Iurcenco, de fapt, ofiter KGB, care, cu ocazia unei misiuni in Italia, la inceputul lunii august 1985, s-a predat CIA care a considerat acest caz, intens mediatizat, drept unul dintre succesele sale (William Casey, directorul CIA, il invita la un dejun). Dar urmeaza "lovitura de teatru": in noiembrie 1985, Vitali Iurcenco scapa de sub supravegherea agentului CIA care-l insotea si se prezinta la Ambasada sovietica. In conferinta de presa care a urmat (4 noiembrie 1985) declara ca a fost si transportat in stare de inconstienta, in SUA. "Cazul Iurcenco" a fost folosit apoi de sovietici pentru a ridiculiza CIA, capacitatea si mijloacele sale.
Diplomatii si spionajul (VIII) Autor: Alexandru Popescu | Data: 03 Aug 2007 "Asaltul cartitelor" care isi aveau 'cuibul' Stig Wennerstrom, atasatul militar al in ambasade a durat uneori decenii Ambasadei Suediei la Washington, general KGB 28
intregi, ei putand fi demascati doar dupa eforturi contrainformative laborioase, dar si datorita intamplarii, fiind posibile si cazuri in care acesti agenti au putut sa iasa la pensie in libertate." "Cartitele" din ambasade Probabil cei mai eficienti si mai dificil de demascat agenti sunt aceia infiltrati in diferite ministere si institutii, uneori la "cel mai inalt nivel" care, datorita faptului ca puteau penetra "adanc" aceste structuri, fara a-si face simtita prezenta, purtau denumirea de "cartite". Atunci cand acesti agenti, cu un grad mare de conspirativitate, se recoltau din randurile diplomatilor, rezultatele activitatii lor de spioni erau cu atat mai pretioase, ei avand posibilitatea sa isi recolteze informatiile din medii politice din cele mai importante si, datorita acoperirii pe care le-o furniza functia, puteau fi deosebit de "longevivi". Acceptand sa presteze asemenea "servicii informative", "cartitele din ambasade" se puneau in afara statutului diplomatic, care, conform conventiilor internationale, interziceau orice fel de asemenea activitati ilegale, iar, pe de alta parte, isi asumau "statutul" de tradatori, dat fiind ca periclitau securitatea statelor care ii acreditasera. "Asaltul cartitelor" care isi aveau "cuibul" in ambasade a durat uneori decenii intregi, ei putand fi demascati doar dupa eforturi contrainformative laborioase, dar si datorita intamplarii, fiind posibile si cazuri in care acesti agenti au putut sa iasa la pensie in libertate. "Cartitele de la Cambridge" Este semnificativ faptul ca patru din cei cinci membri ai "grupului de la Cambridge" (denumit astfel pentru ca fusesera racolati pe vremea cand studiasera la aceasta prestigioasa universitate) au apartinut mediului diplomatic, devenind "agenticartite", spioni pentru URSS in perioasa celui de al Doilea Razboi Mondial si in cea imediat urmatoare. In intervalul in care a activat in "Foreign Office" (ministerul de externe al Marii Britanii) si la Ambasada de la Washington, Donald Duart Maclean a avut posibilitatea de a transmite sovieticilor informatii deosebit de pretioase referitoare la proiectul Aliatilor de producere a bombei atomice, ca si la relatiile dintre premierul Churchill si presedintele Roosevelt. Datele transmise de el cu privire la arsenalul nuclear al SUA au permis conducatorilor sovietici sa aprecieze ca acesta nu era inca suficient pentru a periclita URSS, facand astfel posibile declansarea blocadei Berlinului (1948), ca si a razboiului din Coreea (1953). De asemenea, Maclean le-a dezvaluit sovieticilor intentiile SUA fata de Europa in cadrul Planului Marshall. In 29
general, se poate spune ca informatiile furnizate de Maclean au avut un rol decisiv in stabilirea strategiei URSS in perioada de inceput a Razboiului Rece. Atunci cand contraspionajul englez a inceput sa ii ia urma, Maclean a fost alertat de o alta "cartita", diplomat la Ambasada de la Washington, Kim Philby, astfel incat a reusit sa fuga in URSS impreuna cu o alta "cartita diplomatica", Guy Burgess, care activase ca agent la aceeasi ambasada, devenita, cum se vede, un adevarat "cuib de spioni". Este totusi de mirare ca stilul "dezordonat" de viata al unora dintre membrii "Grupului de la Cambridge", inclinatiile lor bahice si homosexuale nu au atras mai devreme atentia contraspionajului englez. O galerie a "cartitelor" Practica "diplomatilor-spioni" infiltrati a cunoscut o varietate deosebita, in ceea ce priveste atat spatiile, statele aflate de o parte si de alta a "Cortinei de Fier" in care siau manifestat prezenta, cat si spectrul institutiilor, inclusiv serviciile de informatii, pe care le-au penetrat, astfel incat lucrarile de specialitate dau posibilitatea alcatuirii unei adevarate ?galerii? virtuale a "cartitelor", in masura in care activitatea lor a putut fi demascata sau datele ce ii privesc au fost declasificate. Doar doua exemple dintre cele mai celebre: 1. Stig Wennerstrom, atasatul militar al Ambasadei Suediei la Washington, a transmis date strategice deosebit valoroase serviciului militar de informatii al URSS, GRU, ceea ce a facut sa primeasca gradul de general al acestuia. S-a considerat ca activitatea de spion a lui Wennerstrom a constiuit "cea mai grea lovitura suferita de Suedia in toata istoria sa" in domeniul diplomatic. 2. Activitatea de spion pentru KGB a norvegianului Arne Treholt constituie un exemplu tipic de "cartita" infiltrata intr-un minister de externe. Instanta care l-a judecat a stabilit ca informatiile puse la dispozitie de el "au cauzat prejudicii ireparabile sistemului de securitate" al tarii sale si al NATO. "Ambasadori-cartite" Au existat si cazuri in care insisi sefi de misiuni si-au asumat rolul de "cartite", de cele mai multe ori fortati prin mijloace din cele mai diverse, intre care "santajul sexual" era o "arma" predilecta a serviciilor de informatii sovietice. Este cazul ambasadorului Frantei la Moscova, Maurice Dejean, un "bon viveur", care a cazut in "plasa lebedelor" intinsa de KGB, de fapt, frumoase balerine si actrite recrutate de spionajul sovietic care ofereau ?servicii sexuale? in schimbul unor 30
informatii. Din acest grup faceau parte uneori chiar figuri de varf ale scenei sovietice. Astfel, la o petrecere organizata pentru Dejean dupa un spectacol al "Teatrului Mare" a participat si un grup de balerine ("lebede") in frunte cu Maia Plisetkaia. Bineinteles, "serviciile" amoroase ale KGB se vor dovedi a nu fi gratuite, astfel incat lui Dejean i se cere sa puna la dispozitie informatii secrete, ceea ce va trebui sa faca, in caz contrar fiind amenintat cu compromiterea. La timpul ei si chiar ulterior, "afacerea Dejean" a fost tratata cu multa discretie, nici pana astazi nefiind clare impejurarile in care s-a produs. Nu intotdeauna metodele de "spionaj sexual" practicate de KGB cu diplomatii straini au avut succes. A fost cazul lui Sir Geoffrey Harrison, numit, in 1968, ambasador al Marii Britanii la Moscova, care cade in capcana unor legaturi amoroase cu o agenta KGB, "Galya", din personalul de serviciu autohton al ambasadei. La solicitarea KGB de a "colabora", Harrison are curajul sa informeze serviciul de contrainformatii englez MI5. Este retras si pensionat, ramanand doar cu amintirea "zilelor frumoase" de la Moscova... "Cartite" executate Bineinteles, nu numai agentiile de informatii sovietice au folosit aceasta metoda de infiltrare, cele mai multe "cartite" racolate de serviciile vestice "sapand galerii" in interiorul misiunilor diplomatice sovietice. In primavara anului 1953, un diplomat american in functie la Berlin gaseste pe bancheta masinii sale o nota prin care locotenent-colonelul GRU Piotr Semionovici Popov se oferea sa spioneze pentru CIA. Dupa verificarile de rigoare, serviciile de agent infiltrat ("cartita") ale lui Popov sunt acceptate. Informatiile pe care le transmite Popov erau deosebit de pretioase, intre ele aflandu-se si o lista cu numele a 370 de spioni sovietici care operau in Vest. Dupa 1955, cand se reintoarce in URSS, Popov isi continua actiunea de "cartita" in cadrul serviciului militar de informatii GRU, colaborand cu agentul CIA Russell Langelle, care actiona sub acoperire diplomatica la Moscova. Pana in 1959, cand este arestat impreuna cu Langelle, Popov transmisese informatii de mare importanta referitoare mai ales la spionajul sovietic in statele occidentale. Mai tarziu, Langelle este schimbat cu un agent sovietic capturat in Vest. In ceea ce il priveste pe Popov, dupa o judecata sumara, este executat intr-un mod cu totul barbar: prin scufundarea inceata in apa oparita. Acestea erau metodele serviciilor de informatii de a-i pedepsi pe tradatori, in timp ce agentii capturati de agentiile occidentale se bucurau, cum am 31
avut ocazia sa o constatam, de mai multa clementa. In 1978, generalul sovietic Poliakov a fost trims la Ambasada URSS de la New Delhi, sub acoperire diplomatica, pentru ca, in 1980, sa fie rechemat la Moscova, alaturi de alti noua agenti, banuiti a fi furnizat informatii CIA. Se pare ca activitatea de spion a lui Poliakov fusese deosebit de fructuoasa, el informand CIA despre nu mai putin de 19 agenti sovietici "acoperiti", deci diplomati. Demascarea lui Poliakaov avusese loc datorita marturiilor furnizate, dupa arestarea sa, de una dintre cele mai importante "cartite" KGB, Richard Ames. In mai 1988, cu ocazia intalnirii dintre presedintii Gorbaciov si Reagan, acesta din urma a propus un schimb intre Poliakov si un agent KGB arestat in SUA. "Omul despre care imi vorbiti a fost executat in urma cu doua luni" l-a informat presedintele URSS pe cel al SUA. Identificarea lui Popov se datorase actiunii unei alte "cartite", consulul-spion pentru URSS din "Grupul de la Cambridge", Blake. De unde se vede ca totusi "cartita la cartita isi... scoate ochii"...
Diplomatii si spionajul (IX) Autor: Alexandru Popescu | Data: 10 Aug 2007 "Asasinate diplomatice" Cele mai riscante si mai condamnabile operatiuni desfasurate de "diplomatiispioni" au fost cele legate de suprimarea unor oameni politici, prin racolarea si sprijinirea operativa a actiunilor unor asasini. Din motive lesne de inteles, asemenea operatiuni au fost extrem de
A colaborat Saddam Hussein cu "ambasadele"? 32
secretizate, dezvaluiri si controverse legate de ele continuand sa fie exprimate pana astazi, fara insa ca asemenea cazuri sa poata fi elucidate pana la capat. Au existat insa si situatii in care diplomatii au fost tinta unor asemenea actiuni cauzate de anumite interese politice, nascute in atmosfera tensionata a Razboiului Rece. "Intalnire cu moartea" Potrivit investigatiilor care au stat la baza realizarii de catre Wilfried Huismann a filmului documentar Întâlnire cu moartea 6.500 de dolari, pretul mortii unui presedinte, dupa o ancheta minutioasa, de peste trei ani, Lee Harvey Oswald ar fi primit sprijin financiar si logistic din Cuba pentru a-l asasina pe John F. Kennedy. In aceasta actiune ar fi fost implicata Ambasada Cubei in Mexic, unde Oswald s-ar fi intalnit cu emisari din Havana care i-ar fi inmanat 6.500 de dolari. Sapte saptamani mai tarziu, presedintele american era impuscat mortal la Dallas. La baza acestei ipoteze stau marturiile lui Oscar Marino, un fost agent cubanez. Dar poate cea mai tulburatoare informatie pe care o scoate la lumina documentarul este prezenta lui Fabian Escalante, seful serviciilor cubaneze, la Dallas, in ziua asasinatului. Dupa moartea lui Kennedy, Laurence Keenan, agent FBI, a fost trimis in Mexic pentru a ancheta o eventuala "filiera cubaneza" implicata in asasinarea presedintelui Kennedy. In mod ciudat insa, el a fost rechemat in SUA dupa trei zile, iar ancheta a fost blocata. Fostul agent FBI crede ca Lyndon Johnson, succesorul lui Kennedy la Casa Alba, a avut aceasta initiativa, deoarece orice dovada in favoarea amestecului cubanezilor ar fi creat presiuni asupra Administratiei in favoarea unei invazii in Cuba. Or, la doar un an de la criza rachetelor, care adusese Washingtonul si Moscova in pragul unui razboi nuclear, o asemenea actiune era exclusa. O alta varianta de pregatire a asasinatului cu "implicare diplomatica" este expusa de Ion Mihai Pacepa, de data aceasta fiind vorba de Ambasada URSS in Mexic. Oswald s-ar fi deplasat in doua randuri in Mexico City spre a-l convinge pe ofiterul sau de legatura, Valeri Kostikov (nume de cod "Kostin"), din Departamentul XIII al KGB, insarcinat cu asasinatele din strainatate, de realizarea asasinatului. In toamna lui 1963, cand Oswald a vizitat Mexico City, el s-ar fi intalnit si cu un alt agent KGB, Neciporenko, care mai tarziu a publicat o carte despre aceste evenimente. Nereusind sa obtina aprobarea de la acesti "ofiteri KGB-diplomati", Oswald s-a adresat intr-o scrisoare Ambasadei sovietice din Washington. Potrivit lui Neciporenko, generalul Saharovski din conducerea KGB i-ar fi spus: "Oswald nu a prezentat interes pentru serviciul nostru de spionaj". Aceeasi opinie a fost exprimata 33
si de generalul Vladimir Semiciastni, care era seful KGB in anii in care Oswald traia in Uniunea Sovietica. Semiciastni ar fi fost, bineinteles, vinovatul principal pentru asasinarea presedintelui Kennedy in situatia in care s-ar fi dovedit implicarea KGBului. Generalul Ion Mihai Pacepa sustine totusi ca a aflat despre implicarea KGB in asasinat, la doua zile dupa eveniment, de la generalul Saharovski, venit la Bucuresti ca sa antreneze SIE in vederea desfasurarii "Operatiunii Dragonul", menita sa distraga atentia de la KGB pentru aceasta crima. Accident sau asasinat? In septembrie 1961, avionul in care se afla diplomatul suedez Dag Hjalmar Agne Carl Hammarskjold (1905-1961), secretar general al ONU, s-a prabusit in apropiere de localitatea Ndola din Rhodesia de Nord (actualmente Zambia). Delegatia din care facea parte Hammarskjold avea drept scop negocierea intreruperii ostilitatilor in care erau angajate trupele de mentinere a pacii ale ONU si cele din Katanga, la conducerea carora se afla Moise Tshombe. In conformitate cu concluziile expertilor, a fost vorba de un accident, datorat altitudinii prea joase la care zbura aparatul. Misiunea era secreta, iar in resturile aparatului prabusit nu au fost identificate urme de proiectile sau bombe, deci se parea ca, intr-adevar, a fost vorba de un accident. Disparitia lui Hammarskjold a fost regretata, cel putin oficial, de cea mai mare parte a comunitatii internationale (i s-a acordat post mortem Premiul Nobel pentru Pace), iar apoi peste acest caz s-a asternut tacerea, pana cand, in 1992, oficiali ONU au declarat ca avionul fusese doborat de mercenarii care actionau in zona, angajati ai companiilor belgiene, americane si engleze. Cazul a reintrat in actualitate in august 1998, cand arhiepiscopul Desmond Tutu, presedintele Comisiei pentru adevar si reconciliere din Africa de Sud, a facut public faptul ca, pe baza examinarii unor documente pana atunci secrete, se poate formula supozitia dupa care moartea lui Hammarskjold s-ar fi datorat, in realitate, unui complot in care au fost implicate serviciul secret britanic MI5, CIA si serviciul secret din Africa de Sud. Prabusirea avionului s-ar fi datorat unei bombe plasate la bordul sau care a fost detonata cu putina vreme inainte de aterizare. Dar "lovitura de teatru" a fost cauzata de declaratia din 29 iulie 2005, cand se implineau o suta de ani de la nasterea fostului secretar general al ONU, a fostului ofiter norvegian Bjorn Egge, publicata in ziarul Aftenposten. Acesta fusese prima persoana care examinase aparatul dupa prabusire si identificase corpul lui Hammarskjold, a carui pozitie indica un atentat din interiorul aparatului. Pozitia indica si faptul ca Hammarskjold supravietuise pe moment prabusirii avionului. 34
Moartea lui Hammarskjold ar fi survenit dupa accident in urma ranirilor grave pe care le suferise. O alta piesa la "dosarul Hammarskjold" il constituie chiar volumul sau Repere, aparut postum, in 1963, in care se pare ca el isi prevede moartea ca urmare a unor "raniri interne". Revenind la declaratia arhiepiscopului Tutu, trebuie sa aratam ca el recunoaste ca era imposibil, in august 1998, sa mai fie gasite dovezi directe ale implicarii serviciilor secrete mentionate. Ministerul de Externe al Marii Britanii a negat categoric ca serviciul secret din aceasta tara ar fi participat la o eventuala asasinare a lui Hammarskjold si nu exclude ca aceste alegatii sa aiba la baza si o operatie de dezinformare a KGB. Unii comentatori au relevat faptul ca politica conciliatorie a lui Hammarskjold nu ar fi corespuns intereselor Marilor Puteri care faceau eforturi pentru a detine influenta si control asupra acestei zone a Africii, cu mari bogatii naturale. Asasin pentru CIA In cursul unei anchete desfasurate de agentia "United Press International" (UPI), privind relatiile lui Saddam Hussein cu SUA, au fost folosite marturiile datorate nu numai unor istorici si ofiteri de informatii din cadrul CIA, ci si cele provenind de la fosti diplomati americani, ceea ce probeaza faptul ca legaturile dintre fostul dictator irakian si Agentie se realizau adesea prin intermediul ambasadelor SUA. Aceasta ancheta, ale carei rezultate nu au fost contestate de nicio parte, demonstreaza, intre altele, ca Hussein a fost contactat de CIA si folosit in unele actiuni inca in anul 1959, cand el a fost recrutat de spionajul american pentru a face parte din echipa de sase asasini profesionisti pe care americanii i-au antrenat ca sa-l asasineze pe primul-ministru (de stanga) din Irak, generalul Abdel Karim Kasim, datorita apropierii sale de URSS si includerii in guvern a unor comunisti, asa cum au mentionat si o serie de fosti diplomati americani in cursul anchetei. Tot acestia au atestat faptul ca Saddam era platit de atasatul militar de la Ambasada Egiptului. Dupa esuarea asasinatului in octombrie 1959, Saddam s-a refugiat la Cairo, unde se intalnea cu regularitate la Ambasada SUA din Cairo cu agenti ai CIA, fiind de asemenea monitorizat de diplomati americani. Diplomatii si spionajul (X) Autor: Alexandru Popescu | Data: 17 Aug 2007
35
Romania si "asaltul ambasadelor" Serviciile de informatii romanesti s-au implicat in "Razboiul Rece diplomatic" inca de la inceputurile sale si in mod constant, remarcandu-se nu o data prin actiuni proprii, contributii "originale". Este suficient sa amintim actiunea asanumitei "Retele Caraman" care, portivit unui volum ce i-a fost consacrat, "a speriat NATO" prin actiunile de spionaj intreprinse impotriva Centralei acestei organizatii de la Paris. Literatura de specialitate privind asemenea actiuni si protagonistii lor a devenit destul de substantiala. In ceea ce ne priveste, ne vom referi cu precadere la unele actiuni de "spionaj diplomatic" Documente din Arhiva Ministerului de la care fac referinta o serie de documente Externe al RF Germania: informare pe care le-am identificat in arhivele despre "culisele" diplomatiei romanesti diplomatice germane si austriece, mai (1954) putin avute in vedere de cercetatori. O prima categorie de asemenea actiuni priveste "asaltul ambasadelor", deci actiunile de spionaj intreprinse de serviciile romanesti impotriva ambasadelor unor state vestice la Bucuresti. La 7 ianuarie 1953, Reprezentanta politica a Austriei la Bucuresti transmite o telegrama cifrata catre Ministerul de Externe, prin care informeaza cu privire la descoperirea unor microfoane instalate de catre servicul romanesc de informatii nu numai in sediul sau, ci si in acelea ale altor misiuni diplomatice (SUA, Belgia Franta, Israel, Italia, Iugoslavia). Documentul se refera si la tentative de racolare a unor diplomati vestici. Asemenea actiuni se adauga celor care pot fi incadrate intr-o adevarata "isterie spionomana", privind urmarirea si chiar arestarea unor presupusi (sau reali!) agenti straini care ar fi colaborat cu unele ambasade vestice, ceea ce a dus si la declansarea unor procese. Este adevarat ca si serviciile de informatii straine au desfasurat actiuni similare impotriva misiunilor diplomatice romanesti din diferite tari, fiind descoperite microfoane la ambasadele din Viena, Moscova, Berlin, Ottawa. Mai ciudat apare faptul ca serviciile de informatii externe romanesti (CIE, DIE) au 36
instalat tehnica de ascultare in propriile ambasade, cum s-a intamplat la Viena. "Profilul informativ" al unor diplomati romani Interesant in ceea ce priveste "profilul" unor diplomati romani este documentul din 21 iulie 1954 identificat de noi in Arhiva Ministerului de Externe de la Bonn. In aceasta sinteza intitulata Serviciul diplomatic al R.P. Romane se arata, intre altele, ca o parte dintre membrii acestuia activeaza in strainatate sub "nume de acoperire". De asemenea, se mentioneaza ca "cea mai mare parte din reprezentantii diplomatici ai RPR sunt, in mod direct, in slujba serviciilor secrete sovietice", dandu-se drept exemplu ambasadorul Romaniei la Washington din acea perioada. In ceea ce priveste "profilul" unor asemenea reprezentanti ai serviciilor de informatii cu "acoperire diplomatica" in misiunile romanesti din diferite tari, este de citat caracterizarea lui Victor Dimitriu, ambasador la Viena si Paris din volumul sau Pe cascade inghetate: "Aparent, totul era o nebuloasa care impresiona pe cei din jur, si care lasa sa se creada ca ei (persoanele care apartineau acestor 'servicii speciale') au nenumarate misiuni, importante pe plan national si international". "Culisele" atacului de la Berna In arhivele diplomatice de la Bonn se afla documente revelatoare, mai putin cunoscute istoricilor, referitoare la atacul intreprins la 14 februarie 1955 de catre un grup de romani, condus de Oliviu Beldeanu asupra Legatiei Romaniei in Elvetia. Astfel, asemenea informatii sunt continute de sinteza intitulata Atacul asupra Legatiei Romaniei din Berna. Culise si implicatii (3 martie 1955). Mai intai, se formuleaza ipoteza ca serviciile de informatii franceze si elvetiene ar fi fost informate de pregatirea acestui atac, al carui scop principal era capturarea unor documente care contineau numele unor agenti din retelele organizate de serviciul romanesc de informatii in colaborare cu KGB, dat fiind ca Legatia Romaniei din Berna era, de fapt, "un centru de spionaj". In ceea ce il priveste pe Setu, soferul Legatiei care a fost ucis in timpul atacului, potrivit si unor informatii aparute in presa elvetiana, numele lui adevarat era G. Petrescu, iar functia sa reala - colonel de Securitate; el actiona din insarcinarea "maiorului Mueller", sef al centralei de spionaj sovietice din Viena. Mai este de amintit faptul ca, la Paris, intr-o conferinta de presa, la 23 februarie 1955, secretarul general al "Ligii romanilor liberi", Barbu Niculescu, a declarat ca Setu era "seful spionajului roman din Austria, Italia si Elvetia", iar emigrantii romani au atacat Legatia din Berna numai ca sa dovedeasca ca "misiunile diplomatice estice servesc ca puncte de spionaj". In tot cazul, ceea ce fusese sustras 37
de catre atacatori din Legatie a fost o servieta continand documente care, dupa ce au fost fotografiate de autoritatile elvetiene, au fost inapoiate sefului Misiunii, Emmerich Stoffel. Se pare ca nici autoritatile elvetiene nu au fost interesate in mentionarea acestor documente si in relevarea implicarii Legatiei Romaniei in actiuni de spionaj, astfel incat, la procesul intentant atacatorilor, s-a ajuns la un fel de "consens" al tacerii. Mai interesat de "culisele" atacului de la Viena s-a dovedit insa serviciul de informatii roman care a organizat, 31 august 1958 rapirea lui Beldeanu la Berlin, transportarea sa in Romania, urmand un proces si executarea sa. Ce se afla in "sacii" cifrorilor? In afara de documentele din arhivele diplomatice pe care le-am amintit, si unele informatii din presa straina se cer introduse in circuitul cercetarii. La 30 ianuarie 1981, cotidianul austriac Kurier publica articolul Fugit in vest cu 50 kg. acte secrete. "Eroul" acestui caz era specialistul in cifru la Ambasada Romaniei din Viena, Ovidiu Florin Rotaru, care, la 23 noiembrie 1980, fugise din sediul Ambasadei, avand cu el un sac in greutate de nu mai putin de 50 kg, care continea documente secrete. Dupa ce Rotaru a predat "sacul" cu documente Agentiei Centrale de Informatii a SUA, s-a aflat si ce continea acesta, ceea ce a produs efecte similare cu defectarea, in 1978, a sefului spionajului romanesc I.M. Pacepa, in urma careia au fost rechemati 22 de ambasadori, cu "atributii" informative lesne de banuit. Potrivit publicatiei Die Presse, informatiile din documentele sustrase de cifror vor furniza numeroase "surprize" nu tocmai placute pentru servicul de contrainformatii austriac. Printre aceste documente se numarau unele care contineau informatii referitoare la ofiterii Centrului de Informatii Externe (CIE) care activau la Viena, liste cu numele unor ofiteri de informatii racolati prin cadouri si sume de bani, ca si ale unor informatori plasati in diferite institutii austriece, care lucrasera pentru DIE si SIE. Intre ei, doi functionari din politia de stat: unul care era insarcinat cu securitatea personala a presedintelui federal Bruno Kreisky, Franz Ehrenreich, si Josef Csernanski (nume de cod "Costea"). In total, pe listele transmise de Rotaru, se aflau nu mai putin de 12 inalti functionari austrieci de la Ministerul Federal al Justitiei, de la Ministerul Federal al Stiintei si Cercetarii, "Stapo" ("Politia de Stat") si "Fremdenpolizei" ("Politia pentru straini"). Ca rezultat, trei diplomati romani de la Ambasada Romaniei au fost retrasi de la post. ...Cinci "diplomati" romani de la Ambasada Romaniei la Bonn au fost expulzati ca rezultat al defectarii, in martie 1984, a altui cifror, Constantin Constantinescu. Documentele din "sacul" acestuia au dovedit sprijinul acordat de acesti "diplomati" 38
actiunii teroristului Carlos ("Sacalul") de amplasare a unei bombe la sediul postului de radio Europa Libera. Putem sa ne imaginam ce efect a avut si acest caz de defectare asupra lui Nicolae Ceausescu, cu atat mai mult cu cat el s-a produs doar cu zece zile inaintea vizitei sale in RF Germania. Dar, cum spune proverbul, "Cine seamana vant culege furtuna"...
Diplomatii si spionajul (XI) Autor: Alexandru Popescu | Data: 24 Aug 2007 Ar putea parea paradoxal ca Organizatia Natiunilor Unite, care fusese conceputa tocmai pentru a contribui la apropierea intre state, la rezolvarea pe cale pasnica a conflictelor internationale si a mijloci libera circulatie a informatiilor, a fost folosita de unele dintre statele membre ale organizatiei, mai ales de Marile Puteri, pentru actiuni de spionaj, influentare si intoxicare. Transformarea ONU intr-o tinta predilecta a serviciilor de informatii si activitatea "diplomatilor spioni" se datora faptului ca organizatia oferea un mediu ideal pentru asemenea actiuni si oferea posibilitatea de a stabili prompt si eficient legaturi, inclusiv informative. In acelasi timp, nu trebuie trecut cu vederea ca asemenea actiuni au fost posibile si datorita precaritatii masurilor de protectie, chiar a unei anumite pasivitati a conducerii organizatiei si a organismelor de protectie, nu lipsita de o serie de implicatii informative. In 2003, Ian Davis si David Isenberg publica lucrarea cu titlul incitant Lunga istorie a spionajului la ONU. De fapt, chiar de la inceputurile sale, ONU a constituit, asa cum s-au exprimat unii analisti, un adevarat "magnet", o "tinta" predilecta pentru actiunile de penetrare ale diferitelor servicii de informatii. Astfel, chiar in cursul desfasurarii Conferintei de la San Francisco din 1945, care a pus bazele organizatiei, serviciile de informatii ale SUA au reusit sa intercepteze comunicarile secrete prin cablu ale majoritatii delegatiilor participante. In 1960, secretarului general al ONU, Dag Hammarskjold, i-au parvenit unele date dupa care, in timpul crizei politice din Congo, au existat "scurgeri" de informatii chiar din interiorul organizatiei. Investigatiile au dus la identificarea unui echipament de ascultare instalat chiar in spatiul Cabinetului Secretarului General, unde aveau loc convorbiri confidentiale. Desi cazul era foarte grav, el nu a fost facut public, fiind considerat ca "o parte normala a vietii diplomatice"(?!). 39
Potrivit informatiilor oferite de "Arhiva Mitrohin", la care am mai avut ocazia sa ne referim, in 1969 rezidentura de spionaj sovietica de la New York a declansat "operatiunea Pressing", care a constat in instalarea de aparatura de ascultare in birourile folosite de Consiliul de Securitate al ONU. O alta actiune declansata de KGB a fost "operatiunea Krab" care consta in instalarea de aparatura de ascultare chiar in biroul secretarului general al ONU, U Thant. In perioada care a urmat, constienti de existenta acestor actiuni, diplomatii care isi desfasurau activitatea la ONU nu au avut alta solutie decat sa se... adapteze. In plin avant al tehnicii electronice, in mod paradoxal, de cele mai multe ori, au fost gasite solutii din cele mai rudimentare. Astfel, adesea, atunci cand aveau de discutat chestiuni de mare confidentialitate, membrii delegatiilor recurgeau la solutia de a stabili contactele in exteriorul cladirii Natiunilor Unite, in spatiile verzi din New York, mai ales in Central Park, sau in restaurante. Dar se pare ca nici aceasta "contramasura" nu a mai fost suficienta: in 1975, "Church Commitee" din SUA a dezvaluit faptul ca CIA plasa agenti vorbitori de limba rusa in apropierea spatiilor unde se aflau delegati sovietici care erau in stare sa afle continutul discutiilor doar dupa... miscarea buzelor acestor persoane. Bineinteles ca o asemenea metoda a fost abandonata atunci cand a fost pusa la punct aparatura de ascultare la distanta. ONU - "sanctuar al spionajului" Aceasta expresie, care poate parea foarte dura, este insa argumentata de unul dintre specialistii americani ai domeniului, Charles M. Lichenstein, in articolul Spionaj: folosirea ONU impotriva SUA, aparut in 1985, deci intr-o perioada de varf a Razboiului Rece. In afara folosirii de tehnica de ascultare, activitatea "diplomatilorspioni" a ramas un mijloc de baza pentru desfasurarea de actiuni informative in interiorul organizatiei. Dupa aprecierea autorului citat, unul din trei diplomati sovietici sau ai statelor socialiste desfasurau actiuni informative, iar la ONU lucrau nu mai putin de 1.204 persoane, potentiali "agenti, spioni". Iata cateva cazuri de asemenea "diplomati-spioni" la ONU, unii dintre ei cu pozitii inalte in ierarhia organizatiei: - In 1971, cotidianul New York Times il demasca pe Vladimir Pavlicenko, directorul relatiilor internationale din Biroul de informatii al ONU, ca ofiter KGB. - In mai 1978, Valdik Enger si Rudolf Chernyaye, ambii diplomati, functionari in aparatul ONU, au fost arestati de FBI sub acuzatia de a fi obtinut informatii clasificate referitoare la armele antisubmarin. 40
- Victor Lesiovski, o perioada indelungata consilier personal al secretarului general al ONU, U Thant, a fost ofiter KGB. Ofiter KGB a fost si reprezentantul permanent al URSS la UNESCO, Serghei Kudriavtev. Exista, in ultima instanta, o explicatie pentru faptul ca ONU devenise un adevarat "front secret". In vreme ce, in cazul diplomatilor din ambasade, exista posibilitatea de a se refuza acreditarea atunci cand existau informatii ca acestia sunt "agenti legali", conform statutului sau, ONU nu are aceasta posibilitate. Spion roman la UNESCO Nu numai ONU, ci si organizatiile aflate in subordinea Natiunilor Unite au constituit "tinte" ale serviciilor de informatii din statele socialiste, din acest "front" neputand lipsi si Romania. Dupa ce se aflase in subordinea colonelului Mihai Caraman, pe linia activitatilor de penetrare a organismelor NATO, in 1966, Ion Iacob (Iacobescu) a devenit functionar international la UNESCO. Activitatea sa in acest organism a fost facilitata de relatiile intime pe care le intretinea cu secretara sa. Este posibil ca aceasta sa-l fi recrutat pe Iacobescu pentru serviciul de informatii englez. In tot cazul, in 1969, Iacobescu defecteaza, stabilindu-se in SUA. Iacobescu nu a venit cu mana goala, ci cu o lista cuprinzand nu mai putin de 11 "diplomati-spioni" de la Ambasada Romaniei de la Paris. "Plosnite" la ONU Intr-un articol publicat intr-o influenta revista de studii politice, Ion Mihai Pacepa, fostul sef al spionajului romanesc, ii imputa secretarului general al Natiunilor Unite de la acel moment, Kofi Annan (despre care se spunea ca stie foarte bine ca "peretii la ONU au urechi"), ca "vrea sa reformeze organizatia cu ajutorul comunistilor". Adevarul este ca, si in perioada de dupa caderea "Cortinei de Fier", cazurile de activitati informative sau de influentare in cadrul ONU nu au incetat, ele denotand o implicare sporita a serviciilor de informatii vestice, mai ales a celor americane, in noul context politic. In martie 2004, publicatia engleza The Observer publica un raport de investigatii care dovedea ca "National Security Agency" a SUA a initiat operatii de supraveghere secreta a telefoanelor si comunicarilor electronice ale unor diplomati din cadrul Consiliului de Securitate al ONU. A fost vorba de delegati ai anumitor state (Angola, Camerun, Chile, Mexic, Pakistan), iar informatiile (un "munte de date") priveau nu numai pozitia acestora in ceea ce priveste cea de a doua rezolutie referitoare la razboiul din Golf, ci si "pozitii de negociere, aliante", initiate de aceste 41
delegatii. Potrivit raportului mentionat, scopul principal al acestei actiuni era de a permite SUA "sa-si atinga scopurile si sa fie ferite de surprize" in ceea ce priveste mai ales razboiul din Golf. De fapt, inca in martie 2003, fusesera demarate actiuni de ascultare a convorbirilor telefonice ale secretarului general al ONU Kofi Annan de catre "National Security Agency" a SUA, in colaborare cu serviciile de informatii din Marea Britanie si Australia, deci cei mai apropiati aliati ai SUA in razboiul din Golf. In mai 2003, Clare Short, membru demisionat din Cabinetul Marii Britanii, s-a referit intr-un interviu, la faptul ca serviciul de informatii al acestui stat "a spionat in mod regulat oficiali ai ONU". Cazul a declansat un scandal in presa britanica, premierul Tony Blair considerand ca "iresponsabile" declaratiile lui Clare Short. In acest context, televiziunea elvetiana a facut cunoscut ca o serie de "plosnite" (aparatura miniaturizata de ascultare) au fost descoperite si la sediul "Palatului Natiunilor" de la Geneva, fostul sediu al "Ligii Natiunilor". Asadar, se poate spune ca "cercul se inchide", iar, asa cum vom vedea si in urmatorul episod, "Razboiul Rece diplomatic" continua...
42
Diplomatii si spionajul (XII) Autor: Alexandru Popescu | Data: 31 Aug 2007 "Razboiul Rece diplomatic" continua? Dupa disparitia "Cortinei de Fier" si incetarea "Razboiului Rece" era de asteptat ca diplomatia sa intre pe cursul sau normal, sa isi recastige transparenta si sa revina la vocatia sa de "canal de Un paradox: dupa ce la Helsinki a fost comunicare" intre state, deci sa iasa cu semnat, in 1975, Actul final care totul din incidenta sa cu spionajul. Dar consemna infiintarea Organizatiei oare a avut loc o asemenea "schimbare pentru Securitate si Cooperare in la fata"? O serie de diplomati prestigiosi Europa, capitala Finlandei a ramas, si si experti avizati sunt tentati sa dea un dupa incheierea Razboiului Rece, un raspuns negativ la aceasta intrebare. centru al "spionajului diplomatic" Intr-adevar, in perioada de dupa 1990 si pana in ziua de astazi, nu numai ca "spionajul diplomatic" nu a disparut, ci, in noile contexte politice, a luat chiar forme noi, au avut loc regrupari de forte, vechii dusmani au devenit prieteni, iar vechii prieteni au ajuns pe pozitii adverse. Se poate afirma ca diplomatia a ramas unul dintre putinele domenii in care, chiar dupa incetarea Razboiului Rece, se mai desfasoara actiuni informative, astfel incat "agentii legali" raman la mare pret. Existenta unor cazuri de "spionaj diplomatic" este atestata in presa mondiala care aproape zilnic face cunoscute noi cazuri de acest fel, astfel incat putem propune 43
cititorilor nostri... O cronologie deschisa ...A cazurilor de "spionaj diplomatic", incepand chiar cu perioada de dupa incheierea "Razboiului Rece", insotita de aparitia unor noi "dosare", dintre care cele mai multe raman deschise... 1995: In cursul acestui an, o serie de ziare se refera la activitatea de spionaj a 23 de diplomati rusi pentru Serviciul de informatii militare GRU. 10 martie 1997: Revista Der Spiegel face cunoscuta demascarea si expulzarea unui diplomat american care incercase sa obtina de la functionari ai Ministerului Economiei din Germania informatii despre proiecte din domeniul "tehnicii de varf". 6 noiembrie 1997: Agentia World News informeaza despre arestarea unui agent CIA in Austria, pentru ca interceptase convorbirile telefonice ale Ambasadei Coreii de Nord. 6 aprilie 1998: Ministerul de Externe al Romaniei dezminte, inca o data, acuzatiile aduse Ambasadei din Bonn de catre agentia germana de presa DPA conform careia aceasta ar fi desfasurat activitati informative. Asemenea acuzatii fusesera aduse si ambasadelor Poloniei si Rusiei. 7 august 1998: Ambasada SUA din Nairobi (Kenya) este tinta unui atac desfasurat de organizatia din Afganistan a retelei al-Quaida, condusa de Usama bin Laden. 30 noiembrie 1999: Ministrul de Externe al Federatiei Ruse, Igor Ivanov, adreseaza o nota de protest Ambasadei SUA in legatura cu activitati de spionaj desfasurate de diplomatul Cheryl Leberknight, cerand ca acesta sa paraseasca Rusia cat mai curand posibil; se exprima speranta ca acest incident va afecta relatiile dintre Rusia si SUA. 23 ianuarie 2000: Ministerul de Externe al Federatiei Ruse isi anunta decizia de a expulza mai multi diplomati polonezi ca raspuns la intentia Poloniei de a expulza noua diplomati rusi pentru activitati de spionaj. Moscova anunta "masuri dure" in acest caz fara precedent in relatiile dintre cele doua tari dupa 1990. 20 februarie 2000: Departamentul de Stat al SUA anunta expulzarea unui diplomat cubanez pentru actiuni de spionaj. 13 iunie 2000: Ziarele fac cunoscuta condamnarea lui Olli Mattila, functionar din 44
MAE finlandez, pentru furnizarea de documente Ambasadei Rusiei, referitoare la politica in domeniul comercial, unele dintre acestea provenind de la institutii ale UE, intre 1997 si 1998. 23 martie 2001: Rusia solicita expulzarea a patru diplomati americani, prima masura dupa decizia SUA de a trimite acasa 50 de reprezentanti ai misiunii de la Washington banuiti de spionaj. "Valul de expulzari" a fost provocat de descoperirea "cartitei" Robert Hanssen, agent FBI, care spionase pentru rusi, inca din anii '80. Martie 2002: Acuzat de activitati de spionaj, un diplomat al Statelor Unite la Belgrad este nevoit sa paraseasca tara, ceea ce provoaca o criza intre cele doua state. 10 aprilie 2002: Agentia de presa Interfax anunta ca serviciul rus de contrainformatii a reusit recent sa demanteleze o retea americana de spionaj care incerca sa culeaga date despre instalatii militare ultrasecrete. 7 noiembrie 2002: Mohammad Abdulrazak, consulul Irakului la Bucuresti, a fost obligat sa paraseasca Romania pentru implicarea sa in sprijinirea unor retele teroriste. Demascarea sa a fost rezultatul colaborarii dintre SRI, SIE si serviciile de spionaj occidentale. 10 martie 2003: Ministerul de Externe al Romaniei a declarat ca cinci diplomati irakieni au fost expulzati pentru "activitati incompatibile cu statutul lor", formula de obicei utilizata pentru spionaj. 13 mai 2003: Departamentul de Stat al SUA anunta expulzarea a 14 diplomati cubanezi pentru spionaj; sapte dintre ei activau la ONU. 20 iunie 2004: Ministrul de externe al Bulgariei, Solomon Pasi, si ministrul de finante, Milan Velcev, au fost acuzati de spionaj de catre procuratura militara. Motivul acuzarii este afacerea incheiata cu o firma israeliana pentru realizarea retelei de comunicare secreta dintre reprezentantele diplomatice ale Bulgariei in strainatate. 25 septembrie 2004: Presa informeaza despre arestarea lui Donald W. Keyser, functionar in Departamentul de Stat american, sub acuzatia ca a tainuit o calatorie in Taiwan si ca a transmis documente agentilor de informatii din aceasta tara. 14 februarie 2005: Agentia "AFP" anunta ca serviciile de contraspionaj norvegian si suedez au demascat doi diplomati ai ambasadei ruse din Norvegia, expulzati sub acuzatia de spionaj. 45
25 noiembrie 2005: Cotidianul finlandez Helsingin Sanomat sustine ca in capitala Finlandei sunt activi 50 de spioni straini, dintre care 30 lucreaza pentru Moscova. Ziarul finlandez remarca o revenire a spionajului rusesc si chiar o depasire a nivelului din perioada Razboiului Rece. Restul de 20 de agenti se pare ca lucreaza pentru China, SUA si diverse state europene. Decembrie 2005: Potrivit revistei Der Spiegel, consulul Federatiei Ruse la Hamburg, Alexander Kuzmin, este expulzat deoarece a incercat "sa cumpere secrete militare". 24 ianuarie 2006: O serie de diplomati de rang inalt ai Ambasadei Marii Britanii la Moscova au fost acuzati ca ar fi efectuat actiuni de spionaj, recurgand la o tehnologie de transmitere de date extrem de sofisticata, prezentata si de televiziunea rusa. De asemenea, serviciul de informatii rus FSB sustine ca mai multi oficiali britanici ar fi oferit sume importante de bani unor organizatii nonguvernamentale ruse (ONG) care au criticat in repetate randuri regimul. Autoritatile britanice resping acuzatiile. 3 februarie 2006: Venezuela a anuntat expulzarea atasatului militar al Ambasadei SUA pentru activitati de spionaj. 8 februarie 2006: Serviciul de Securitate din Belarus a declarat ca Ambasada poloneza de la Minsk a devenit centrul unei retele de spionaj a serviciilor secrete straine. 15 martie 2006: Autoritatile cubaneze acuza un diplomat ceh ca ar fi spionat pentru SUA. 21 iunie 2006: Un fost diplomat al Ambasadei Irakului la Bucuresti, expulzat in urma cu trei ani de autoritatile romane, a fost retinut la Bacau. 30 iunie 2006: Presa iraniana anunta ca o serie de deputati au cerut deschiderea unei anchete privind activitatile de "spionaj" ale Ambasadei Canadei la Teheran. 13 ianuarie 2007: Ambasada Statelor Unite din Atena este tinta unui atac cu lansator de grenade, revendicat de gruparea "Lupta Revolutionara". 20 februarie 2007: Polonia si-a rechemat ambasadorul din Austria, pentru discutii, dupa ce un raport oficial l-a identificat pe diplomat drept colaborator al unei agentii de spionaj dezmembrate recent, acuzata de guvernul de la Varsovia ca lucra pentru 46
Rusia. Potrivit unui raport de activitate al fostului serviciu de informatii militare WSI, o serie de ambasadori si atasati militari ar fi desfasurat actiuni de spionaj.
47