Despre iubirea cre ștină-Jean Claude Claude Larchet. Larchet.
CAP.1 CAP.1 IUBIREA CREȘTI!" IUBIREA DE DU#E$EU DU#E$EU ȘI CURAT CURAT! ! IUBIRE IUBIRE DE %IE. %IE. Iubirea (agape, eros 1) e însă însăși esen esența vieții creștine tine,, căci căci după după cum i-a i-a desco descope perit rit Sf Apo Apost stol ol Ioan Ioan Duhul Sfnt, Dumne!eu este iubire" Iubirea Iubirea e asumare asumare și plinire plinire a întregii întregii vie vieții creștine" tine" # cea cea dinti dinti și miarea miarea porun poruncă($t că($t"%%, "%%, &'-), &'-), pe care se întemeia!ă și în care cuprind toată *egea și +roorocii e înmănucherea poruncilor toate, împli împlini nire rea, a, fii fiinnța, înt între regi gime meaa și sfr sfrșitul itul *eg *egii ii"" Și pent pentru ru că că lucr lucrar area ea po poru runc ncil ilor or ținte intește c cștigu tigull virtu virtuților" ilor" Iubirea Iubirea este este întia întia între între virtu virtuțile dinti dinti (I o 1&,1&) 1&,1&) cup cuprin rin!ăt !ătoar oaree tuturo tuturor, r, deopo deopotri trivă vă începătură, temelie, culme și desăvrșire a toată virtutea"
Du&ne'eu" iubirea iubirea apr(apelui apr(apelui și iubirea iubirea Iubirea Iubirea se arată în trei chipuri, chipuri, toate înfrățite. iubirea lui Du&ne'eu" curată de sine " Apoi, iubirea iubirea îndeo îndeobbște e socotită socotită și pe tărm religios, religios, chiar chiar și în creștinismtinism- un simplu simplu sentime sentiment, nt, simțire sponta spontană, nă, legată legată de de instincte, instincte, de poftă poftă și de patimi" patimi" Iubirea Iubirea cre cre ștină însă însă e de un un alt soi. soi. e o stare sfntă sfntă în care care e de față și lucrea!ă lucrea!ă întreaga făptură a omului omului e sim țire, dar și ceva ceva mai mai mult"
Iubirea creștină-iubir tină-iubirea ea de apr(apele apr(apele " 1" Iubirea Iubirea de aproapele,scurt vorbind, este iubirea de oameni, a tuturor, deopotrivă, fără deosebire" /+riet /+rieteni eniii lui 0risto 0ristoss iubesc iubesc din din inimă inimă pe toți" Sile Silește pe ct ct po ți să iube iube ști pe tot omul omul,, îndeamn îndeamnăă Sfntu Sfntull $a2im $a2im $ărturi $ărturisit sitoru orul, l, căci căci , dup dupăă cum spu spune ne el, iubire iubireaa de aproa aproapel pelee aceas aceasta ta este. este. / sim simțirea irea plină plină de bunăvo bunăvoin ință față de între întregu gull neam neam omene omenesc sc și feri ferici citt e omul omul carep carepoa oate te să-i să-i iubeas iubească că deop deopotr otrivă ivă pe to to ți" Dragos Dragostea tea desăv desăvrr șită pe to to ți îi priv privee ște la la fel fel și cu to to ți la fel fel se se poart poartă, ă, dar încă și pe fiecare, fiecare, în toată vremea, vremea, cu aceea aceea și simțire îl prime primește" Iară Iarăși, a-i iubi pe toți la fel înseamn înseamnăă nu numai numai să nu fie vreunul vreunul trecut trecut cu vede vederea rea și fiecare fiecare să fie statornic iubit, ci toți să fie iubit, în toată vremea, cu cea mai vie iubire" Iubire Iubireaa de aproa aproapel pele, e, una după după firea sa, are multe multe și feluri felurite te chipur, chipur, după după mul țimea imea virtu ților ilor înmănuchiate în ea" Aceasta o arată Apostolul +avel spunnd. Dragostea îndelung rabdă dragostea este binevoit binevoitoare oare,, dragostea dragostea nu pi!muie pi!muiește, nu se laudă, laudă, nu se trufe trufe ște" Dragoste Dragosteaa nu se poartă poartă cu necuviin necuviință, nu caută ale ale sale, nu se aprinde aprinde de mnie, mnie, nu gnde gnde ște răul" 3u se bucură bucură de nedreptat nedreptate, e, ci se bucură de adevăr" adevăr" 4oate 4oate le suferă, suferă, toate le crede, toate le nădă5duie ște, toate le rabdă (I o" 1&, -6)" 7glin!i 7glin!i ale iubirii iubirii se fac bunăvoin bunăvoința, bunătatea bunătatea,, blndețea, mărinimia mărinimia,, mila, facea facea de bine""" bine""" Iubirea Iubirea se arată în sufletul smerit, smerit, răbdător, răbdător, iertăto iertător, r, credincio credincios, s, nefățarnic""" arnic""" Și fiindcă, fiindcă, potrivit poruncii lui 0ristos($t %%, &8) omului i se ceresă- și iubească aproapele ca pe sine însu și(Sf Ioan 9ură de Aur), iubirea, scurt vorbind, se arată în acestea două. să nu îi faci celui de lngă tine ceea ce nu voiești să ți se facă și să-i să-i faci faci ceea ceea ce tu ai vrea vrea să ți se se facă" 1 Sfnții Părinții olosesc cel mai adesea adesea termenul de agape, dar la mulți mulți dintre ei întâlnim și termenul eros, eros, prin care se numește numește mai degrabă iubirea arzătoare arzătoare și puternică a lui Dumnezeu decât a aproapelui, în vreme ce agape le desmnează deopotrivă pe amâdouă 1
ea dint)i, care ia chipul oprele știi, se află în :echiul 4estament,rostită de dreptul 4obit. /eea ce urăști tu însuți, aceea nimănui să nu faci(4ob" ,1;") A d(ua, în chip de îndemn, se află în 3"4 și o rostește
-
Iubirea Tatălui" Care pe *iul %ău L-a dat pentru n(i. Iubirea *iului" Care de bună+(ie %-a ,ntrupat" a păti&it și a pri&it să ie răstinit. Iubirea %)ntului Duh"Dătăt(rul iubirii celei du&ne'eie ști" I'+(rul iubirii pe care (a&enii ( au unul ață de altul și al iubirii l(r de Du&ne'eu "
Iubirii desăvrșite i se cere să iubească pe to ți oamenii la fel, pentru că a șa îi iube ște pe ei Dumne!eu" Iubirea creștină /arde pentru toți oamenii la fel, pentru că sunt cu toții de o făptură și de o seamă"/ Suntem cu toții de una și aceea și ființă, mădulare unii altora" +entru aceasta se cuvine să ne iubim din tot sufletul unul pe celălalt, spune Sf Antonie cel $are" Sf Antonie cel $are !ice iarăși că. / cel ce știe să se iubească pe sine îi va iubi și pe ceilal ți- și dimpotrivă -!ice >ean laude *archet- că cine nu se iube ște pe sine, nici pe al ții nu poate să-i iubească" #sența spirituală care întemeia!ă unitatea fundamentală a neamului omenesc este chipul lui Dumne!eu, însemnul propriu firii omenești, pe carefiecare om îl poartă în sine, prin are este și se numește om" +entru aceasta, a-l iubi pe aproapele înseamnă a-* iubi pe Dumne!eu pre!ent în acela prin chipul Său" Sfntul Isaac Sirul, vorbind despre dragostea de aproapele, spune că / Dumne!eu Se bucură cnd vede pe cineva că odihne ște chipul *ui și-l cinstește pe frate din pricina *ui" # limpede, așadar, că iubirea de aproapele este strns legată de iubirea lui Dumne!eu și se arată în a-l iubi pe el /de dragul lui Dumne!eu, /în numele Său, privindu-l și cinstindu-l pentru că este făptura lui Dumne!eu, prin fire după chipul *ui și hără!it asemănării cu #l" Iubirea de aproapele are pre ț numai dacă este legată de iubirea lui Dumne!eu" /0ntru aceasta cun(a ște& că iubi& pe iii lui Du&ne'eu" dacă iubi& pe Du&ne'eu și ,&plini& p(runcile Lui ( I In. "2) Aceasta înseamnă, iarăși, că iubirea apropelui vine în urma iubirii lui Dumne!eu" Arătnd multele pricini ale iubirii dintre oameni, Sf" $a2im $ărturisitorul !ice că singura cu adevărat bună e iubirea celuilalt /de dragul lui Dumne!eu" Iubirea aproapelui nu e sorbită și mistuită de iubirea datorată lui Dumne!eu, a șa înct, dacă-* iubim pe Dumne!eu, putem lepăda dragostea de aproapele" ăci în iubirea de Dumne!eu e și iubire de aproapele, și sete de ea, ca unele ce sunt nedespăr țite" Iubirea lui Dumne!eu nu se mărgine ște la iubirea fratelui, și nici iubirea de frate nu se mărginește la iubirea lui Dumne!eu, pentru că fratele nostru are o libertate și o viață menite nu stingerii în Dumne!eu, ci desăvr șirii în #l, pri 0ar, pentru vecie, așa că dragostea de aproapele, ca și dragostea de Dumne!eu, nu va avea sfr șit ( I or" 1&, 8), și sporind în ele ,,niciodată nu vom a5unge la capăt, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie" !
2.Iubirea de Du&ne'eu-pri&a +eriă a iubirii de apr(apele " De vreme ce iubirea de aproapele e att de strns legată de iubirea lui Dumne!eu, se cere să știm bine ce este și cum se arată dragostea de Dumneeu"
se&ințe în chipul lui Dumne!eu din om-se face omul asemenea lui Dumne!eu de aceea frumoasa iubire de sine potrivit ființei și menirii lui duhovnicești cere din partea omului alipirea de virtuți sau mai bine !is, alipirea de Dumne!eu prin împlinirea virtuților" +hilautia duhovnicească este u șa iubirii de aproapele că spune Domnul. / Să iube ști pe aproapele tău ca pe tine însu și($t %%, &=) 3umai de se iubește omul pe sine cu adevărat, ca făptură a *ui Dumne!eu, în Dumne!eu și pentru Dumne!eu, poate iubi în chip duhovnicesc și pe fratele său, cu o iubire neîntinată de vreun cuget pătimaș ori trupesc" a și iubirea aproapelui și a lui Dumne!eu, iubrea duhovnicească de sine nu este un lucru firesc philautia virtuasă trebuie sădită în locul philautiei pătima șe sau cu alte cuvinte, philautia trupească, firească în omul ce că!ut, trebuie preschimbată în philautie duhovnicească, iar lucrul acesta nu-i cu putință dect prin curățirea și de șertarea de patimi, care îl lipesc pe om de sinea păcătoasă și de această lume &" Dintru început am vă!ut că iubirea o na ște bogăția virtuților, cum arată apostolul vorbind despre însu șirile iubirii(I o, 1&, -6) De aceea, +ărinții spun că nu-i iubire unde nu este curăție și nepătimire-semn vădit al dobndiriidesăvr șite a tuturor virtuților" Iubirea sporește pe măsura curăției și nepătimirii sale, și atunci a5unge omul la iubirea desăvrșită, cnd s-a făcut pe sne curat și nepătimitor" Sfntul Ioan Scărarul spune că/ dragostea e mai înti de toate lepădarea a tot cugetul rău, căci dragostea nu gănde ște răul(I or" 1&,;) Sfntul $a2im. /Dragostea este născută din nepătimire Iar Sfntul Ioan Scărarul spune chiar că. /Dragostea și nepătimirea(""") se deosebesc numai prin numiri$ulțimea patimilor se naște din înstrăinarea omului de Dumne!eu și alipirea de sine și de lume- că sunt cu toate uneltiri ale acestei alipiri Iar ct privește iubirea lumii- în care de astfel e cuprinsă și iubirea pătimașă de sine-#vagrie spune. /prietenia lumii este dușmănie față de Dumne!eu (Iac" ,) Deplina lepădare de sine și de lume o cere nu doar iubirea lui Dumne!eu, ci și a aproapelui" /el care nu s-a desfăcut de cele materiale nu poate să iubească cu adevărat nici pe Dumne!eu, nici pe aproapele"(Sf" $a2im $) ă numai atunci cnd omul este curat de toată patima îl poate iubi pe fratele său cu o dragoste duhovnicească iar de nu este nepătimitor, îl va iubi cu dragoste trupească și pămntească, aprinsă de patimile sale, fie că știe lucrul acesta , fie că-i rămne neștiut căci felurite sunt pricinile iubirii, și cele mai multe /întinate de patimă, și străine de adevărul iubirii" Adevărata noastră ființă, cea duhovnicească, iese la iveală, via!ă și se împline ște pe măsura cură țirii de patimi și a vie ții în 0ristos, potrivit virtuților " Dragostea însă, ca toate celelalte virtu ți, a căror însumare și încununare se arată a fi, este un dar al lui Dumne!eu, e un har al +reasfntului Duh, Dătătorul iubirii" Iubirea, ca orice virtute, e rodul împreună-lucrării harului dumne!eiesc cu strădania omenească" / T(ate +irtuțile a4ută &intea să c) știe dra(stea du&ne'eiască (Sf" $a2im) Darul iubirii îl primește omul de la Dumne!eu ca răspuns la rugăciunea sa, împletită cu pă!irea poruncilor" +rin rugăciune și în rugăciune i se descoperă omului chipul iubirii, att de limpede pe ct e rugăciunea de curată" ugăciunea necontenită face iubirea statornică, după cum i se și cuvine" ugăciunea se arată astfel a fi măsura iubirii" Iubirea călugărului față de Dumne!euo văde ște vremea închinată rugăciunii și lucrării ei"
. R(adele duh(+nicești ale iubirii" ( "n limba#ul ascetic al Părinților răsăriteni și al spiritualității ortodo$e, %lumea& desemnează oamenii și ăpturile create, privite după c'ipul lor văzut și nu după realitatea lor proundă, defnită prin ceea ce S )a$im )ărturisitorul numește logoi *
ea dinti patimă de care-l i!băvește pe om iubirea este philautia, marea ei vră5mașă" ă după cum iubirea e numită de Sfinții, &aica tutur(r +irtu țil(r , tot așa philautia e socotittă născăt(area tutur(r pati&il(r" Iubirea desăvrșită e semnul dobndirii depline a tuturor virtu ților dar chiar și pe treptele cele de 5os ea le sălășluiește pe acestea ,n sulet, le crește, le nutrește, le leaă ,ntre(laltă, le ace cu ade+ărat pre ți(ase , și pnă la urmă le sleuiește un chip desăvr șit" Și așa, punnd piatră peste piatră, iubirea !ide ște omul cel duhovnicescși-l duce la măsura vrstei, la statura bărbatului desăvrșit în 0ristos" :edem doar cum iubirea nede!ește legăturile dintre oameni cum pune ea capăt luptelor, certurilor, înver șunărilor, vră5mașiilor, pi!muirilor , silinciilor""", restabilind armonia și înstăpnind cea mai statornică pace în locul luptei și sf șierii pricinuite naturii omenești și fiecărui mădular înparte de patimi- și mai cu seamă de reaua iubire de sine" Iubirea rea de sine și celelalte patimi, care îi făgăduiesc în chip mincinos omului slavă și împlinire, ele îl distrug" Iubirea pătimașă desine, nu știe de frate și nci nu-l cunoaște îl vede ca pe un lucru oarecare, bun ba de apucat, ba de aruncat" Iar dacă i se pare că-l cunoa ște, îl cunoa ște pe dinafară, rău și strmb" /Iubirea e pentru om i!vor de viață adevărată(Sf Diadoh al Boticeei) /e-i face pe oameni vii cu adevărat, de nu iubireaC, întreabă 3icolae abasila" u adevărat, iubirea e început și capăt al tuturor bunătăților"
CAP. 2. PRACTICILE CARITABILE 0 BI%ERICA 5RT5D56! 7 8#IL5%TEIA9 t privește ideea însăși că iserica 7rtodo2ă ar fi mai curnd /contemplativă dect /activă, avnd despre caritate o concep ție mai degrabă interiori!ată dect e2teriori!ată, spirituală, iar nu instituțională, este falsă într-un sens și adevărată în altul" # falsă dacă se înțelege prin aceasta că ac țiunea e respinsă în numele contempla ției, în schimb e adevărată dacă se consideră că, în perspectiva ortodo2ă, ac țiunea nu poate fi niciodată autonomă, ci trebuie să fie întotdeauna întemeiată pe o raportare la Dumne!eu, care acordă valoare spirituală relației cu celălalt" aritatea /interioară și caritatea /eterioară apar ca două modalită ți complementare și indisociabile. caritatea ca atitudine spirituală interioară se e2teriori!e!ă în comportament, acțiune și viețuire e2trioară, pe care le inspiră, le orientea!ă, le dinami!ea!ă și le spirituali!ea!ă iar acestea, la rndul lor, concreti!ea!ă și autentifică atitudinea interioară" Din perspectiva ortodo2ă, pacticile caritabile nu caută un sens cre știn dect printr-un raport cu Dumne!eu, trăit în mod subiect de cel care le împline ște, în care acestea să- și afle i!vorul, înfăptuirea și țelul, ceea ce le deosebe ște de actul filantropic, de acțiunea umanitară și de autorul * +utorul ace o introducere cu privire la locul practicilor caritabile în iserica -rtodo$ă "n -ccident adeseori se crede că iserica -rtodo$ă este mai mult %contemplativă&, decât %activă& și că are în privința carității o concepție mai curând interiorizată decât e$teriorizată, mai degrabă personală decât socială, du'ovnicească, și nu instituțională +ceastă impresie a ost generată de aptul că multe dintre isericile -rtodo$e au trăit o mare parte a secolului al ../lea sub regimuri comuniste Dar putem observa că în țările care n/au avut astel de regimuri, acțiunea caritabilă a ost oarte prezentă 0
social lipsite de o perspectivă cre ștină" De aceea, din punct de vedere ortodo2, nu poate e2ista o acțiune caritabilă pur instituțională, obiectivă și autonomă, care să nu implice în mod activ, în săvrșirea ei, viața spirituală a celor ce o împlinesc, singura care îi poate acorda semnifica ția și valoarea ei creștină"
/#il(stenia3 ace parte din pr(cesul de trans(r&are spirituală a cre știnului "
@n alt motiv pentru care iubirea desăvr șităîi îmbrățișea!ă pe toți oamenii la fel este acela că to ți oamenii sunt fințial egali și suntcu toții deuna și aceeași fire" Dacă un întreg curent al spiritualității ortodo2e a insistatasupra unității de natură a oamenilor și asupra faptului că această natură este după chipul lui Dumne!eu, un alt curent, îmdeosebi în epoca noastră- repre!entatde :ladimir *os?E, +ărintele Dumitru Stăniloae, Arhimadritul Sofornie, $itropolitul Ioan Fi!ioulas sau 0ristos Gannaras- a insistat asupra faptului că omul este deopotrivă după chipul lui Dumne!eu și ca persoană, pentru că Dumne!eu nu este doar o fiin ță sau o natură, ci o 4reime de +ersoane" De aceea ace ști teologi aleg să vorbească despre om cafiind după chipul Sfintei 4reimi"
:. Iubirea de +ră4&ași $ulte religii propovăduiesc iubirea aproapeluisingur creștinismul cere iubirea vră5mașilor" 3 4 pare că se rupe în această privin ță de :"4, care prin legea talionului hotărea ră!bunarea răului îndurat" *egea 4alionului, după duhulei, avea pnă la urmă rostul de astăvili răutatea asupra celor drep ți, așadar ea nu avea putere, și ei nu i s-au supus, casă împlinească lucruri mai mari, prefigurări ale dreptății lui 0ristos" @cenicul lui 0ristos se deosebește și de păcăto și și de păgni, ca unul care nu se mărginește să iubească și pe cei care îi fac bine, ci se sile ște să iubească pe cei care-l urăsc și-i fac rău" #l este chemat să a5ungă la desăvr șirea lui Dumne!eu, are Se poartă la fel cu to ți oamenii, fie buni fie răi"
1. Cine sunt +ră4&ași n(ștri a) :ră5mașii noștri sunt în primul rnd, oamenii, mai mult sau mai puțin apropiați nouă, care ne urăsc, ne voiesc răul" b)
2. *elurile" chipurile și treptele iubirii de +ră4&a și. Iubirea e o simțire a sufletului, și nu-s cuvinte s-o arate precum e" +rima treaptă, după Sf" ioan 9ură de Aur, e să nu facem noi cei dinti ceva rău"A doua, după același sfnt, este să nu răsplătimrăul înduratcu un rău de aceea și măsură"A treia treaptă este să nu te ră!buni defel, lăsnd pedeapsa răului în gri5a *ui Dumne!eu" A patra treaptă este să nu te împotrivești celui ce îți vrea răulA cincea, să nu te mnii pentru cele ce-ți face vră5masul, ci să înduri, dnddovada de răbdare, suferind relele ce nise fac" A șasea treaptă este să nu te întriste!i în sufletul tău pentru necistirile, bat5ocurile, ispitele și neca!urile pricinuite de vră5mași" 2
4reapta a șaptea este să socotești ocările binefacere, să te bucuri și să-I mul țume ști lui Dumne!eu pentru ele" (
Pe aceste pri&e șaptespre'ece trepte urc)nd" nu a4une la ,năl ți&ea iubirii" ci d(ar ,&plinește cele p(runcite și se ăte ște pentru ea. erăutatea ,ncă nu-i iubire" care e un lucru &ai presus de ea " A optspre!ecea treaptă, a șadar este să ne dăm toată silin ța să ne împăcăm cu aceia care ne vră5mășesc" 4reapta a noaspre!ecea este a milei fa ță de semeni și a împreună pătimirii cu ei, urmnd astfel îndemnul luihristos, dat cu porunca iubirii de vră5mași" A5uns pe a douăcea treaptă, omul nu mai a șteaptă să fie ră!bunat de Dumne!eu, ci se roagă ca să nu fie pedepsi ți cei care i-au făcut rău"A două!eci și una treaptă este să ne rugăm lui Dumne!eu pentru ei, împlinind astfel cuvntul Domnului, care spune să ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc" Bire ște că rugăciunea pentru vră5mași se cere încă de pe primele trepte, însă atunci ea este un mi5loc de a ne feri și de a ne curăți inima de simțiri necuvenite, ca ura, pomenirea de rău,du șmănia și mndria care le însoțește" A două!eci și doua treaptă este să-i iubești" Sf Simeon 3oul teolog, vorbind de această treaptă înaltă, spune că aceasta înseamnă /a-i iubi din suflet pe ace știa și în plus, aîntipări în mintea noastră fața fiecăruia dintre ei și a-i îmbrățișa în chip nepătimaș, ca pe niște prieteni adevăra ți, cu lacrimi de iubire adevărată" A două!eci și treia treaptă este să le dore ști și să le faci binele, potrivit poruncilor lui 0ristos"Sf" $a2im spune că atunci am a5uns la iubire, cnd /putem răsplăti răul cu bine fără a ne sili pe noi și că /a face bine din îndemn lăuntric celor ce ne urăsc e propriu numai dragostei duhovniceti desăvr șite" A două!eci și patra treaptă este să-i socotim pe cei care ne fac rău deopotrivă cu cei care ne fac bine și să le arătăm aceea și iubire" Sf" $a2im $ărturisitorul, mai mult dect oricare altul dintre +ărinți, îndeamnă să ne purtăm la fel cu to ți oamenii și să-i iubim pe toți la fel, fără să deosebim între prieten și dușman, drept ori păcătos" A două!eci și cincea treaptă este să ne purtăm cu vră5mașii ca și cu ni ște prieteni ai no ștri" 4reapta a două!eci și șase este să iubim pe vră5ma și mai mult chiar dect ne iubim pe noi în șine" 4reptele acestea nu sunt, firește, în țepenite în rnduiala lor" Biecare dintre aceste purtări 3
iubitoare poate sta pe orice treaptă și are în ea, pu țin ori mult, ceva din celelalte" +nă la urmă, iubirea, cu multele ei chipuri, e una și nedespărțită"
:. Te&eiurile iubirii de +ră4&a și.
7. Cu& se c)știă iubirea de +ră4&ași. Astfel, iubirea de vră5mași e strns legată de iubirea lui Dumne!eu, căci după cum am vă!ut, întiul temei al iubirii acestora sunt iubirea pe care
. R(dirile duh(+nice ști ale iubirii de +ră4&a și. 4emeiul scipturistic al iubirii de vră5mași se află la $t" ;, ;-8" Iubirea de vră5mași aduce sufletului multă roadă" / el ce iubește pe cei care-l vorbesc de răusau îl nedreptățesc sau îl urăsc și-l păgubesc și se roagă pentru ei a5unge în scurtă vreme la o mare sporire spune Sf Simeon 3oul 4eolog, care socote ște iubirea de vră5ma și drept i!vor de smerenie, de plns duhovnicesc- chip vădit al strpungerii inimii (penhos)- de lepădare a lumii, de nepătimire și cale către contemplație"
;. Iubirea de +ră4&ași" se&nul și &ăsura desă+)r șirii duh(+nice ști. *und aminte la porunca Domnului. Biți, dar, voi desăvr și ți, precum 4atăl vostru el ceresc desăvrșit este ($t";, 8), legată deiubirea vră5mașilor, mul ți +ărin ți socotescaceastă iubire drept semn al desăvrșirii duhovnicești"
CAP. 7 JUDECAREA APR5APELUI ȘI JUDECAREA DE %IE. Despre 5udecarea aproapelui se vorbe ște aseseori în scrierile ascetice" +ărin ții o socotesc un mare păcat ferirea de orice 5udecare a celuilalt e pentru ei cale sigură de mntuire, înainte mrgătoare a desăvrșirii duhovnicești și semn al ei" >udecarea aproapelui nu înseamnă doar osndirea lui cu vorba, înaintea altor, ci și cea lăuntrică, cu gndul și cu inima" Și nu contea!ă dacă e îndreptă țită ori nu că nu doar bănuielile, 5udecățile neaprobate ori greșite, care vatămă cu adevărat și pe cel clevetit și pe cel clevetitor ci chiar cele întemeiate sunt păgubitoare și rele" +urtarea sfinților, care ne este dată spre pildă, ca și învățătura +ărinților arată că lucru cuvenit pentru om este să se 5udece pe sine și pe nimeni altceva"
5udeca omul pe sine este întotdeauna înso țit de îndemnul de a nu-l 5udeca pe aproapele" Idiopragria și osndirea de sinesunt tovară șe bune, iar osndirea aproapelui pe amndouă le spulberă. pe cea dinti alungnd-o, celi de a doua furndu-i locul" el care îl osndește pe aproapele său se aratăca unul care dă 5os din scaun pe Dătătorul legii și >udecătorul, voind să facă el 5udecată în locul *ui" 7mul î și ia de la sine rangul lui Dumne!eu, stnd astfel împotriva singurului și adevăratului Dumne!eu" Dumne!eu e a șadar singurul >udecător și singurul are 5udecă după dreptate" #l singur este știutor al inimilor, cunoscător al cugetelor, al simțirilor și al faptelor bune, după chipul lor celascuns și lăuntric" care patimi sunt mai tari în noi, pe acelea suntem mna ți să le vedem și să le iscodim la al ții și cel mai adesea omul are methnelepe care socote ște că le au ceilal ți" udecarea aproapelui se arată astfel a fi în toate prvințele împotrivitoarea iubirii,și față de semen și față deDumne!eu" el care 5udecă și vorbe ște de răucade din iubirea lui 0ristos, spune Sf $a2im" A nu 5udeca nu înseamnă, firește afi lipsit de dreapta socotin ță și orb în fa ța răului" >udecarea aproapelui tulbură mintea și o orbește" udecarea omenească e supusă greșelii" să nu osnde ști, chiar de ve!i cu ochi tăi, cci de multe ori te înșeli (Sf Ioan Scărarul) - singur Dumne!eu cunoaște desăvr șit sufletul fiecăruia și singur #l 5udecă după adevăr și dreptate" Dar adevărul nu este în ceea ce se arată, nici ra țiunea celor cese petrec" Dumne!eu vă!nd mișcarea ascunsă a sufletului, pornirea nevă!ută și ra țiunea însă și după care s-a mișcat sufletul, și scopul rațiunii, sau ținta precugetată a fiecărei fapte, 5udecă cu dreptate, cum am spus, toate cele săvr șite de oameni">udecata lui dumne!eu rămne de nepătrns pentru om - Singur Dumne!eu are dreptul de a-i 5udeca pe oameni - 3oi toți vom fi 5udecați de Dumne!eu și vom avea de dat socoteală pentru păcatele noastre, nu pentru ale fratelui" >udecnd pe altul, atragem asupra noastră 5udecata - De-ți 5udeci fratele, e mare prime5dia să ca!i în același păcat, după cum spun S+" >udecarea aproapelui și clevetirea lui, după cum am vă!ut, vin din mndire îl 5udecăm pe celelalt, pentru că ne socotim mai buni ca el și măsura virtu ții" Și att de mult să se defaime omul pe sine, înct să se socotească mai păcătos dect to ți și să-i piara îndră!neala de aprivi la păcatele altora"
CAP. IUBIREA %5ȚIL5R-IUBIRE CRE ȘTI!. Arareori e pomenită iubirea creștină cnd se vorbe ște de iubirea dintre soți" Și totuși aici e lucrătoare mai mult dect oriunde iubirea creștină- careeste este și se numește iubirea de aproapele-, pentru că soții își sunt unul altuia aproapele cel mai de aporape" Sunt multe chipurile dragostei ce-i leagă între ei pe bărbat și pe femeie"
15
1" @nule cu totul trupesc îi mnă unul spre altul instinctul, sădit în fire spre înmul țire, care nu alege spre unire, o persoană anume, ci bărbătescul din fire merge către ce este din fire femeiesc" 7 astfel de unire, întemeiată numai și numai pe ardoarea cărnii, e nestatornică și trecătoare ușor se trece de la un trup se altul atunci cnd cau ți doar plăcere, oricare trup e tocmai bun" %" Alt chip al legăturii dintre bărbat și femeie e draostea pătimașă" # !ugrăvită adesea în căr ți, e înfățișată pe scenă e celebră și un adevărat simbol" Aici, patima- în înțeles psihologic, iar nu spiritual- se arată în ardoarea cu care e rvnită, din toate puterile și cu toată tăria, posedarea și ființei dorite" &" +e bărbat și femeie îi mai poate lega și iubirea ca sentimet, care este unul din chipurile philiei, nume dat de greci sim țirii iubitoare fa ță de cineva" # o iubire înrudită cu iubirea pe care părintele față de fiu și fiul față de părintele, ori prietenul față de prietenul său e însă mai aprinsă, nu iubește mulți, ci doar o ființă anume, alege pe cel pe care-l socote ște potrivit alipește nu doar trupul, ci și sufletul" # o mare bogăție de simțiri în iubirea aceasta. respect, afec țiune, tandre țe, bunăvoin ță, milă și altele multe e sentiment, dar nu-i sentimentală e în ea dorință, voin ță și inteligență""" Birească o socotea și Aristotel,care spunea că phlia-simțirea iubitoare fa ță de o altă făptură- este un instinct natural și spontan" +entru 7rtodo2ie, căsătoria este o sfntă /taină, iar preotul, un slu5itor prin care li se împărtășește harul Sd Duh celor ce se însoțesc, pentru ca dragostea lor să se înduhovnicească, legătura dintre ei să-și afle temei în ceea ce este mai presus de fire, via ța lor și ei în și și să se transfguree" +ovestea cu 3unta din ana 9alileii(analogie) +reschimbarea iubirii prin har e prefigurată la nunta din ana (In %, 1-1), prin minunea prefacerii apei în vin"
pentru a le stinge și ale nimici cu harul dăruit lor în 4aina 3unții" Anevoioasă și greu de dus e lupta cu patimile, și plină de suferină la capătul ei, omul e mort pentru sine omul că!ut e 5unghiat, omul cel vechi omort pentru că și unul, și altul via!ă prin patimi, iar patimilesunt toatechipuri ale alipirii de sine, care îl despart pe om de Dumne!eu și de semeni, iar în căsnicie, îi despart pe so ți" ăsnicia nu e mucenie, dar nu e străină de ea, căci nu dă roade fără 5erfelnicie, nue lipsită de suferință și moarte în duh, și dă mărturie (martEria) de biruințăși stpnia pnă la sfrșit al iubirii !idite pe 0ristos"
C(nclu'ie Căsnicia creștină e ne+(in ță" (steneală și trudă ,n4uată a cel(r d(i" care țintesc duh(+nice ște= săie uniți ,&preună ,n >rist(s și cu >rist(s uni țisă ie ,&preună pe +ecie. P(tri+it tradi ției (rt(d(?e" r(stul dint)i al căsniciei nu este trupeasca na ștere deprunci" ci na șterea duh(+nicească= a s(țil(r" care unul pe altul se nasc duh(+nice ște" și a lui >rist(s" născut ,n s)nul /bisericu ței celei &ici3" care le este că&inul.
1!
