de la vârsta de 3 ani şi să compună la 4-5 ani, Enescu numai după 3 ani de cântat la vioară, avea suficientă pregătire pentru a fi admis la conservatorul din Viena, la vârsta de 7 ani. Sfatul cel mai important pe care putem da părinţilor este că dacă se observă la copiii lor că se îndreaptă spontan, cu pasiune, cu dragoste şi interes spre un anumit domeniu al activităţii umane şi obţin rezultate ce-i diferenţiază de alţi copii de aceeaşi vârstă, să consulte un specialist înainte de a hotărî viitorul copiilor lor. 3 Dar ce înseamnă supradotat sau talentat?
Conceptul de dotare aptitudinală înaltă (talent, înaltă abilitare, potenţial înalt, performanţe superioare, supradotare) a reprezentat, mult timp, unul din cele mai controversate concepte ale domeniilor psihopedagogice. considera că dotare supramedie ar “corespunde nivelului de potenţial Fr. Gagné aptitudinal dezvoltat nesistematic şi legat de cel puţin un domeniu de expresie umană (intelectuală, creativă, socio-afectivă, senzorio-motrică, etc.) care plasează respectivii subiecţi printre primii 15-20% din semenii de vârstă”. Autorul menţionează că această categorie de aptitudini este “naturală” şi că poate fi identificată la toate fiinţele umane. Alţi autori consideră că supradotarea reprezintă un grad superior mediei convenţionale de dezvoltare a aptitudinilor generale/specifice, care necesită experienţe de învăţare diferenţiate prin volum şi profunzime de experienţele obişnuite furnizate de şcoală. (Ministry of Education Ontario, 1984 Special Education Information Handbook , Toronto). Un moment important în clarificarea conceptului de dotare supramedie l-a constituit Raportul Marland, 1971 al Comisiei de Educaţie a Congresului SUA care precizează: copiii capabili de performanţă înaltă sunt cei care au realizări şi/sau aptitudini potenţiale în oricare dintre următoarele domenii, izolate sau în combinaţie:
3
•
Capacitate intelectuală înaltă
•
Aptitudini academice specifice
•
Gândire productivă sau creativă
•
Abilitate în leadership
Tiberiu Bogdan, Iulian Nica, Copii excepţionali, pg. 15-21
•
Talent pentru arte vizuale sau scenice
•
Aptitudini psihomotrice
4
Pentru a defini acest concept, trebuie să luăm în cosiderare câteva repere teoretice şi practice. După Pendarvis (Pereira, 1994), cele mai importante consideraţii pragmatice din sistemul şcolar sunt: 1. tipurile de capacităţi pe care sistemul este interesat să le dezvolte cu prioritate; 2. fondurile disponibile pentru educarea copiilor supradotaţi. În acest sens, programul pentru supradotaţi realizat în şcolile publice din Portland (Oregon) în 1995, patronat de Fundaţia Ford, a adoptat o definiţie a supradotării care includea aproximativ 10 % dintre elevii cu capacităţi intelectuale înalte şi tot dintre cei mai talentaţi în fiecare din cele 7 aptitudini speciale: artă, muzică, scriere creativă, expresie dramatică, dans creativ, talent mecanic şi capacitate de lider social. O altă definiţie este cea din Raportul Maryland (1971), propusă de Comisia pentru Educaţie a Ministerului Educaţiei din Statele Unite. Conform ei, copiii supradotaţi şi talentaţi sunt cei care sunt identificaţi de către persoane calificate profesional, care posedă abilităţi demonstrate sau potenţiale ce arată o mare capacitate de realizare în domenii ca intelectualul, creativitatea, activitatea academică, capacitatea de lider sau în artele teatrale şi vizuale şi care din acest motiv necesită activităţi sau servicii speciale ce nu sunt oferite de obicei de către şcoală. Conform ultimelor definiţii, sunt consideraţi supradotaţi acei indivizi care prezintă spontaneitate (naturaleţe) şi/sau un înalt potenţial (randament) în oricare dintre următoarele domenii: •
(curiozitate intelectuală, o extraordinară capacitate Abilitate intelectuală generală de observaţie etc.)
•
Talent academic
(spontaneitate excepţională în şcoală, abilitate în lucrările
academice) •
(idei originale, distingerea situaţiilor determinate) Abilităţi de gândire creativă
•
(evidenţiere prin putere, autocontrol, abilităţi de a dezvolta o Abilităţi de lider interacţiune productivă cu ceilalţi)
4
http://www.scribd.com/doc/17222313/Introducere-in-Consiliere, pg. 74
•
Artele vizuale şi de reprezentare
(abilităţi pentru pictură, sculptură, desen, dans,
muzică, teatru) •
Abilităţi psihomotorii
(performanţă sportivă, abilităţi manuale)
Există cercetători cărora nu li se pare justificată separarea pe care o fac mulţi specialişti între dotarea intelectuală, creativitate şi talentele speciale.
În ciuda faptului că
reprezintă doar 6 % din populaţie, s-a observat că elevii talentaţi selecţionaţi între anii I şi III de EGB (= Education General Basica, învăţământul general de bază în Spania, durând 8 ani şi având caracter de obligativitate pentru vârstele cuprinse între 6 şi 14 ani) se evidenţiază prin iniţiativă şi originalitate. Aceşti copii cu aptitudini specifice sau talente excepţionale (muzică, tehnică, îndemânare, gimnastică, sport, etc.) dau impresia că excelează în mai multe domenii în acelaşi timp (Garcia Yague, 1986). 5 Dar cum îi vedem noi pe aceşti copii şi cum se consideră ei înşişi?
Majoritatea specialiştilor apreciază copiii cu disponibilităţi superioare ca fiind precoci, cu o dezvoltare psihică din care se distinge o inteligenţă de excepţie ce îşi pune amprenta asupra întregului comportament. Se încearcă chiar alcătuirea unor inventare a particularităţilor psihice şi comportamentale ce caracterizează aceşti copii şi anume: posibilităţi îndelungate de concentrare şi de retenţie, însuşirea deprinderilor de citit înaintea altora şi cu multă uşurinţă, manifestarea de conduită, complexe în joc, contribuţie deosebită adusă la organizarea activităţilor ludice, orientarea de timpuriu spre unele activităţi în care dobândesc rapid cunoştinţe vaste, afirmarea unor forme de creativitate. Sub raport comportamental aceşti copii nu se integrează întotdeauna bine în colectiv, sunt mai preocupaţi de ideile lor, devin mai puţin atenţi la unele lecţii ce nu se ridică la nivelor lor, se abat de la unele norme şcolare, fac comentarii asupra regulilor impuse dând impresia de obrăznicie. Supradotaţii (se apreciază că) posedă un sistem nervos central ce le permite îndeplinirea unor sarcini complexe ce se bazează pe abstracţie intelectuală deosebită şi imaginaţie creatoare. Aceste însuşiri sunt completate de interesul pentru activitate perseverentă şi motivaţie corespunzătoare. Potenţialul supradotaţilor şi performanţa lor se manifestă în aptitudinea şcolară şi talentul la învăţătură, în aptitudinea creatoare şi talentul descoperirii, în aptitudinea de 5
Yolanda Benito, Copiii supradotaţi - Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare socială, pg. 13-15
conducător şi talentul de a-şi impune voinţa în faţa celor din jur, în aptitudinea ştiinţifică şi talentul de a prognoza unele fenomene, în aptitudine artistică şi talentul de a se exprima prin simboluri, forme, modele, aptitudinea tehnică şi talentul de sincronizare a mişcărilor, în aptitudinea verbală şi talentul comunicării persuasiv-cognitive. 6 Copiii supradotaţi sunt perseverenţi în încăpăţânarea de a-şi satisface interesele, dar mulţi sunt cei care, nereuşind să-şi satisfacă dorinţele, refuză să-şi facă treaba sau o fac în grabă, fără atenţie. Uneori se comportă astfel deoarece nu-şi pot atinge propriile obiective, sunt frustraţi. Dar soluţia nu ar fi să li se ceară să-şi diminueze dorinţele şi ţelurile; mai adecvată ar fi întărirea încrederii în sine astfel încât să aibă suficientă motivaţie pentru a munci şi pentru a-şi atinge idealurile. Uneori pot fi vulnerabili şi uşor intimidaţi, ducând o luptă interioară pentru atingerea perfecţiunii.
7
Identificarea copiilor supradotaţi
Cercetătorii au stabilit că diagnosticarea potenţialului copiilor şi tinerilor înalt abilitaţi este utilă, mai ales pentru grupurile situate la extremele scării, la sfârşitul celui de-al doilea an de viaţă. Pentru al treilea an, această ipoteză este destul de sigură (White, 1988). Elevii supradotaţi (Alonso, 1991) trec în multe ocazii neobservaţi, deţin o „supradotare ascunsă”, fiind într-adevăr dificil să-i identifici la o simplă vedere în sala de clasă, tocmai deoarece nu se remarcă printr-un curriculum obişnuit. S-a constatat că mulţi dintre copiii selecţionaţi pentru identificare nu sunt supradotaţi, iar cei supradotaţi nu sunt luaţi în evidenţă. Jacobs afirma că cele mai corecte estimări (70 %) le oferă părinţii copiilor de vârstă mică. Evaluarea trebuie să cuprindă procedee multiple, instrumente şi metode: întrevederi cu părinţii, copiii şi profesorii; observaţii, chestionare, liste, teste standard etc. Technicile trebuie selectate după calităţile ştiinţifice, după obiectivitate, fiabilitate şi validitate. În această evaluare, o mare importanţă o are judecata părinţilor, pentru că ei pot observa în orice împrejurare pe copiii lor. Acestora li se cere, în discuţii şi prin diverse chestionare, 6 7
http://www.psiholife.ro/family-life.php?art=12&page=1,2 Yolanda Benito, Copiii supradotaţi - Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare socială, pg. 64
să relateze exemple concrete de comportamente care le-au atras asupra diferenţei de dezvoltare în raport cu alţi copii.
8
Cele mai comune şi evaluate instrumente folosite în depistarea abilităţilor la cei supradotaţi sunt: Tehnicile:
1. Studiul dezvoltării evolutive: datele biografice ale dezvoltării copilului sunt obţinute prin intermediul întrunirilor cu părinţii, profesorii şi prin diverse chestionare, cum ar fi „Chestionarul biografic pentru părinţi al Universităţii Denver”, de Silverman şi Rogers; sau „PL.P.- Prediagnostic infantil, chestionar pentru părinţi”. 2. Evaluarea funcţiilor individuale direct corelate cu învăţarea şcolară 3. Repertoare de bază ale comportamentului pentru învăţarea şcolară: capacitatea de atenţie, observaţie, memorie, imitare, contactul vizual şi îndeplinirea ordinelor. Exemplu: un copil la 1 ½ an era capabil să vadă în întregime la TV programe care-i plăceau, la 2 ½ an vedea partide întregi de fotbal, la 3 ani să construiască puzzle din 200 sau 300 piese. 4. Funcţii de achiziţie integratoare. 5. Procesarea informaţiilor Aceşti copii au acces mai uşor şi rapid la informaţie, clasifică informaţia relevantă şi irelevantă asociată cu o problemă particulară. Grupează aspectele problemei într-o formă calitativă diferită, fiind conştienţi de capacităţile sau limitele lor. Folosesc strategii într-o formă eficace şi flexibilă. Aleg situaţii mai dificile decât egalii lor, având încredere în abilităţile proprii. Testele cele mai folosite pentru evaluarea în această situaţie sunt: - Testul Gestaltic Vizual-motoriu al Lauretei Bender (A Visual Motor Gestalt Test) - Proba de organizare perceptivă a lui Santucci - Frosting - Testul Reversal al lui Edfeldt - Testul de memorie vizuală al lui Benton – administrare A, forma C (Visual Retention Test) 9 Dezvoltarea cognitivă şi intelectuală:
Probe psihometrice folosite în acest caz sunt: 8 9
Yolanda Benito, Copiii supradotaţi - Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare socială, pg. 74-77 Yolanda Benito, Copiii supradotaţi - Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare socială, pg. 78-80
- Stanford-Binet-Terman-Merill, Forma L-M (Stanford-Binet Intelligence Scale) - WPPSI – Scala de inteligenţă a lui Wechsler pentru preşcolari şi primari - MSCA –Scala McCarthy de aptitudini şi psihomotricitate petru copii - BSID – Scala Bayley de dezvoltare infantilă - Testul Factorului „g” de Cattell, Scala 1 - Matricele progresive ale lui Raven, scala color (Progressive Matrices) - Scala de maturitate mentală Columbia - Scala lui Alexander- Proba Passalong (A performance Scale for the Measurement of Practical Ability) - Scala lui Brunet-Lezine Aptitudinile şcolare:
Probe psihometrice folosite: - Testul Boehm de concepte de bază - Probele de diagnostic preşcolar Maria Victoria de la Cruz - BAPAE – Bateria de aptitudini pentru învăţarea şcolară de M. Victoria de la Cruz - Test de aptitudini cognitive primare, Forma I - Scala McCarthy de aptitudini şi psihomotricitate pentru copii - Bateria de aptitudini diferenţiale şi generale (B.A.D. şi C.) - Probe psihopedagogice de învăţare instrumentală, de Canals şi alţii. : probe psihometrice Vocabularul
folosite:
- Testul de vocabular în imagini Peabody - Probe de vocabular, de WPPSI - Probe de vocabular de Stanford-Binet (Terman-Merrill, Forma L-M) - Ghid Portage de educaţie preşcolară Socializarea şi adaptarea socială şi familială:
- Ghid Portage de educaţie preşcolară - Chestionarul biografic, Universitatea din Denver, de Silverman şi Rogers - Testul familiei al lui Corman - Întrevederi cu părinţii şi profesorii
Autoajutorarea : capacitatea copilului în această arie, în mod normal, corespunde cu
vârsta cronologică. Probele folosite sunt: observaţia, întrunirile cu părinţii şi ghidul Portage la capitolul autoajutorare. Dezvoltarea motorie:
Probe folosite: - Examenul psihomotoriu, de Pierre şi Vayer - Probele de motricitate, de McCarthy - Ghidul Portage de educaţie preşcolară Iată un exemplu concret: Joaquin, la 11 luni, introducea unele piese într-un tren de lemn, în formă de pari, cu grosime de 1 cm. La 2 ani şi 6 luni arunca cu balonul. La 3 ani avea prieteni imaginari, care compuneau o echipă de fotbal. La 5 ani şi 11 luni făcea driblinguri şi era în stare să lovească mingea cu antebraţele la volei. La probele de coordonare a braţelor şi picioarelor din Scala McCarthy atingea o vârstă echivalentă superioară celei de 8 ani şi jumătate. Creativitatea : copilul supradotat dirijează pozitiv elemente noi, ciudate şi misterioase
ale mediului. Prezintă forme originale de rezolvare a problemelor, propunând în multe ocazii soluţii nebănuite, având o imaginaţie bogată şi fantezie. Pentru testarea gândirii divergente, se foloseşte testul lui Wallach şi Kogan. Cele mai frecvent folosite: * Testul verbal de enumerare: „Spune-mi toate lucrurile rotunde la care te poţi gândi”. * Testele reprezentative: - interpretarea figurii item al exemplului şi - interpretarea trăsăturilor item al exemplului Iată un exemplu: Silvia, de 5 ani, a răspuns la subtestul „Spune-mi toate lucrurile rotunde la care te poţi gândi” în următoarea formă: mingea, mandarina, ochiul, cerceii, aluniţele, gaura, bombiţele, feţele, ţigări, nasturi, oglinzile, buricul, găurile curelei. Personalitatea
Se utilizaeză diverse teste cum ar fi: - ESPQ (Early School Personality Questionnaire, de Coan şi Cattell) - Testul omuleţului, de Goodenough - Testul arborelui, de Koch (Der Baumtest)
- Testul familiei, de Corman - Proba bestiarului etc. Pe baza studiilor s-a constatat că copiii supradotaţi de 6-7 ani tind să aibă următoarele caracteristici: – sociabili, deschişi, afectuoşi, participativi (mai ales băieţii) – înţeleg şi învaţă foarte repede ideile – sunt stabili emoţional, maturi social, liniştiţi şi ştiu să înfrunte realitatea – sunt supuşi, de obicei cuminţi şi docili – uşor extravertiţi 10 Odată identificat, copilul talentat trebuie să fie în centrul nostru de atenţie (atât a părinţilor cât şi a educatorilor). Iată un sfat din partea psihologului Anda Negru, care ne aminteşte de 5 reguli pe care ar trebui să le urmăm: “- nu uita că e copil şi că are nevoie şi de activităţile vîrstei (joc); - laudă-i paşii chiar dacă sunt mici; - caută un profesor care să i se potrivească, să-i placă copilului; - nu căuta să-l suprasoliciţi, recunoaşte şi acceptă că uneori nu mai poate face faţă presiunii ; - când negociezi cu el, nu uita că recompensa este şi materială, dar contează mai mult micile bucurii, micile răsplăţi care să-i umple sufletul de fericire: să iasă la joacă, o mâncare preferată, o haină nouă etc.”11 Consilierea copiilor supratalentaţi
Consilierea copiilor supradotaţi vizează, în primul rând, acordarea unui sprijin şi a unei înţelegeri particulare în plan afectiv dar şi o instrumentare cu metodele şi tehnicile de muncă intelectuală, în plan cognitiv. Consilierea supradotaţilor se centrează pe dezvoltarea şi armonizarea persona10
11
Yolanda Benito, Copiii supradotaţi - Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare socială, pg. 82-90 http://www.supradotati.ro/resurse/revista-EXCELENTA-nr1-2008.pdf , pg.11
lităţii copilului cu potenţial înalt, precum şi pe modalităţile de punere în valoare
a performanţelor acestuia. 12 L.K.Silvermann (1993) stabileşte ca scopuri ale consilierii copiilor cu potenţial înalt: · Sprijinirea autenticităţii şi a idealurilor; · Dezvoltarea creativităţii; · Dezvoltarea autonomiei, a integrităţii şi a responsabilităţii; · Determinarea contribuţiei acestor elevi, viitori adulţi, la progresul societăţii; · Formarea unui comportament civic; · Formarea unui nivel înalt de dezvoltare morală, a altruismului, a compasiunii; · Încurajarea judecăţilor de reflecţie, a curajului moral; · Încurajarea simţului puternic al eficacităţii de sine: · Dezvoltarea capacităţii de conştientizare globală a realităţii interne şi externe. N.Colangelo (1979) precizează următoarele funcţii ale consilierii psihopedagogice oferită elevilor supramediu dotaţi aptitudinal: · Depăşirea frustrării ce apare frecvent când se planifică, din exterior, timpul de abordare al sarcinilor, în special prin limitarea persistenţei acestora pe un singur tip de sarcini; · Utilizarea de tehnici de consiliere centrate pe client; · Asistarea părinţilor şi profesorilor pentru înţelegarea situaţiilor speciale, care apar datorită gradului sporit de implicare afectivă a acestor copii în activităţile desfăşurate; · Construirea unei relaţii de consiliere calde, umane, apropiate cu aceşti elevi; · Sprijinirea supradotaţilor în înţelegerea şi aprecierea propriei senzitivităţi exacerbate; · Utilizarea tehnicilor centrate pe comportament; · Asistarea elevilor dotaţi în stabilirea unor obiective realiste; · Acordarea unui suport afectiv copiilor cu potanţial înalt; · Sprijinirea acestei categorii de copii cu nevoi speciale educaţionale prin activităţi didactice adecvate, necesare pentru a aborda sarcini de învăţare avansate; intereselor interpersonale. N. Colangelo (1991) consideră că „grupul de consiliere este singura cale eficientă de comunicare între cei talentaţi, deoarece ei îşi împărtăşesc din experienţe şi îşi
12
http://www.scribd.com/doc/17222313/Introducere-in-Consiliere, pg. 74
definesc şi explică percepţiile. În astfel de şedinţe de consiliere dotaţii îşi pot explora sentimentele şi pot conştientiza pecepţia celorlalţi despre persoana sa”. O altă temă a consilierii elevilor supradotaţi o reprezintă orientarea şcolară. „Excesul” de posibilităţi de realizare devine, de foarte multe ori, frustrant pentru copilul care încearcă să facă o alegere. Adolescenţii şi tinerii cu abilităţi înalte au interese variate şi puternice iar scopul unei singure cariere li se pare limitat. De asemenea, supradotaţii se confruntă cu expectanţe stereotipe ale familei şi şcolii, care „proiectează” pentru aceşti copii o carieră universitară sau de cercetare (Creţu, Carmen, 1998). Tinerii dotaţi nu se simt întotdeauna liberi să aleagă cariera dorită, deoarece ei percep expectanţele sociale ca pe o constângere, tacită sau explicită (Silvermann, L.K.). Modele de consiliere
În soluţionarea problemelor copiilor supradotaţi foarte importantă este relaţia părinţi-şcoală. Colangelo şi Dettmann (1982) au elaborat un model de consiliere ce conceptualizează patru tipuri de interacţiuni părinţi-şcoală: · Cooperarea se manifestă prin atitudinea de acceptare a părinţilor şi a şcolii a faptului că ambele trebuie să fie active în educaţia copiilor cu potenţial înalt. În acest caz, tendinţa este de împărtăşire a informaţiilor despre copil şi de cooperare între şcoală şi familie. · Conflictul este interacţiunea bazată pe atitudini antagonice cu privire la rolul şcolii între părinţi (activi) şi şcoală (pasivă). Părinţii consideră că este nevoie de programe speciale pentru satisfacerea nevoilor şi dezvoltarea abilităţilor copiilor talentaţi. De cele mai multe ori, „părinţii activi” au o atitudine critică faţă de şcoală, ceea ce conduce la: respingerea de către copil a evaluărilor şi cerinţelor şcolii; asumarea de către părinţi a unor programe în afara şcolii (mentori, şcoli private, etc); renunţarea la comunicare cu şcoala. · Interferenţa se bazează pe conflictul între şcoală, ce doreşte să furnizeze activităţi speciale pentru cei talentaţi, şi părinţii ce consideră că programele speciale nu sunt necesare şi eficiente. · Dezvoltarea naturală se bazează pe acordul dintre părinţi şi şcoală cu privire la
rolul pasiv pe care trebuie să îl joace şcoala, aceasta oferind suficiente oportunităţi de dezvoltare. W.A. Gray şi M.M. Gray propun un model de strategie în care părinţii sunt mentori
ai propriilor copii. Această strategie are patru faze: · Identificarea, de către părinte, a ceea ce ar dori să împărtăşească, din experienţa personală, pe o perioadă de 8-12 săptămâni, copilului, care are rol de protejat . · Acceptarea unui plan de proiect atât din partea mentorului, cât şi a protejatului. · Împlinirea planului. · Crearea, prezentarea şi terminarea produsului. A.Y.Badwin desprinde următoarele elemente de comportament ale profesorului în
relaţie cu elevii talentaţi în scopul prevenirii apariţiei problemelor specifice: · Întreţinerea unei relaţii pozitive şi apropiate cu elevii înalt abilitaţi pentru sprijinirea procesului de învăţare; · Interacţiuni verbale, superioare calitativ şi cantitativ, necesare în predarea cu succes la aceşti elevi; 13 · Orientarea către un obiectiv final care să vizeze în principal productivitatea creativităţii elevilor; · Furnizarea de contexte educaţionale potrivite intereselor de studiu independent; · Oferirea unui model de comportament uman exemplar. Managmentul unui cabinet de consiliere se referă la acele activităţi ce facilitează funcţiile echipei de conducere. Acestea includ activităţi administrative: înregistrarea şi raportarea, planificarea şi controlul bugetului, facilităţi ale activităţii manageriale şi pevederi pentru resursele suport. În asistenţa psihopedagogică a copiilor supradotaţii, rolurile şi funcţiile consilierului sunt: · Evaluarea capacităţilor şi a altor caracteristici psihocomportamentale ale copilului supradotat; · Proiectarea, monitorizarea şi analiza evaluării; · Asistarea profesorilor, părinţilor şi colegilor copiilor cu potenţial înalt; · Orientarea vocaţională a acestei categorii speciale de elevi; 13
http://www.scribd.com/doc/17222313/Introducere-in-Consiliere, pg. 75-78
· Identificarea şi implicarea agenţiilor şi comunităţilor locale în sprijinirea elevilor talentaţi; În elaborarea unui plan de management, consilierul trebuie să respecte umătoarele etape: planificarea, bugetul, organizarea şi controlul (Kotter, 1988). Planificarea presupune identificarea activităţilor şi include:
· Fixarea obiectivelor: · Detalierea sarcinilor de lucru; · Estimarea resurselor necesare pentru fiecare sarcină concretă; · Stabilirea unui calendar de desfăşurare a activităţilor; Organizarea se referă la punerea în acţiune a planului şi implică combinarea
activităţilor cu resursele disponobile. Controlul implică asigurarea că planul şi organizarea au atins scopurile propuse :
· Monitorizarea; · Raportarea; · Compararea; · Corectarea; Un plan de acţiune eficient va avea următoarele caracteristici: · Planificarea programului trebuie să fie dezvoltată, să indice obiectivele imediate, intermediare şi de durată; · Trebuie să aibă o dezvoltare logică şi modele secvenţiale; · Trebuie să fie flexibil; · Trebuie să ofere o prioritate maximă comunicării , coordonării şi cooperării; · Trebuie să ofere o bază pentru angajarea resurselor.14 La sfârşitul lucrării mele aş dori să prezint un studiu de caz. Relatările părinţilor: Laura este mezina unei familii, având 2 surori. De mică, vocabularul ei a surprins pe toată lumea, fiind fluent, punea întrebări surprinzătoare despre lumea din jur: „Unde se duc morţii când mor? Dacă Dumnezeu a făcut toate lucrurile, cine l-a făcut pe Dumnezeu?”
14
http://www.scribd.com/doc/17222313/Introducere-in-Consiliere, pg. 78-79
Comportamentul ei era similar cu al oricărui alt copil de vârsta ei, dar avea şi excepţii. O dată, când avea doar 4 ani, a vrut să joace şah cu surorile ei. Acestea spuneau că ea nu ştie acest joc, însă ea a luat tabla de şah, a aşezat toate piesele corect şi a făcut prima mutare de pioni. Familia era pe zi ce trecea tot mai surprinsă. Totul mergea bine, până când a început primul an şcolar. În loc să înveţe, să progreseze, părea că regresează: masa vocabularului ei se reducea considerabil, era mai retrasă, desenele pe care acasă le făcea atât de bine se transformau în mâzgălituri, problemele pe care le rezolva cu mare uşurinţă, la şcoală nu le putea face. Specialiştii din şcoală au sfătuit părinţii să o lase în pace, „că-i va trece”. În vacanţe totul reintra la normal. Când a reînceput şcoala, fetiţa a început să regreseze, se transforma într-un copil timid şi retras. Învăţătoarea nu înţelegea ce se întâmplă, chiar era sigură că nu fetiţa făcea acele desene pe care le deţinea. Ceea ce făcea acasă, niciodată nu făcea şi la şcoală, îi era teamă că va fi certată şi dusă într-un loc străin. Simţindu-se neajutoraţi, părinţii au dus-o la psiholog. După mai multe testări, s-a confirmat: este supradotată. Ştiind că are nevoie de o educaţie specială, părinţii i-au informat şi pe specialiştii de la şcoală. Aceştia însă parcă nu pricepeau sau le era mai comod să nu priceapă. Le era greu să înţeleagă că Laura, care nu se evidenţia cu nimic la ore, ar putea fi un copil supradotat. Ea era considerată un elev slab. Timpul trecea, iar Laura continua să aibă rezultate proaste la şcoală. Când profesoara a început să-i înveţe pe copii să adune 5+6, Laura era capabilă să socotească în memorie, de exemplu 150+32+15-100+14=111. La problemele simple însă greşea. Părinţii o certau mult din această cauză, în speranţa că se va schimba ceva. Răspunsul ei a fost:” Dacă pe tine te-ar ţine în fiecare zi unul în spatele celuilalt, spunându-ţi ceva ce ştii deja, ce ai face?” Rugată să deseneze şi la şcoală, cum face acasă, ea spunea că dacă ar proceda astfel, copiii nu ar înţelege ce desenează şi ar râde de ea. La şcoală nimic nu s-a schimbat, însă Laurei îi plăceau zilele când mergea la Centrul Psihologic. Acolo făcea diverse activităţi cu copiii ca şi ea, ieşea bucuroasă, era total schimbată. Acolo se comporta „normal”.
Laura avea 8 ani în 2003, a fost mutată la o altă şcoală. Era mai mulţumită, chiar a avut curajul de a duce unul din desenele sale la şcoală, deşi continua să facă acelaşi tip de desene pe care şi ceilalţi copii le făceau în clasă, căci a fost în continuare foarte dependentă de ceea ce fac ceilalţi. Acasă era la fel, fie că picta, fie se bătea cu surorile ei. Studiul psihologic După multe teste utilizate (Scala de inteligenţă Stanford-Binet, matricele progresive Raven, scala color, scala lui Alexander, testul Passalong, scala maturităţii mentaleColumbia, MSCA, testul de retenţie vizuală al lui Benton, testul de vocabular în imagini Peabody, testul Boehm, testul inversiunii, testul vizual şi motoriu al Lauretei Bender, testul de creativitate al lui Wallach şi Kogan, chestionar de personalitate infantilă ESPQ, testul familiei al lui Corman, testul arborelui al lui Koch, chestionarul biografic, întrevedere cu familia) specialiştii afirmă că Laura se adapta perfect situaţiei de evaluare şi colabora cu entuziasm la tot ce i se cerea, demonstrând un repertoriu de bază adecvat unui comportament de învăţare. Se purta agreabil. De asemenea era amabilă, avea o gândire divergentă, poseda o mare fantezie. Câteodată era impulsivă, având însă un nivel ridicat de atenţie şi concentrare, deşi şedinţele dureau o oră şi jumătate. •
Nivelul neurofiziologic
În urma aplicării testelor Bender, TRVB, PDA, PDE, nu au fost identificaţi alţi indicatori de comportament legaţi de disfuncţii cerebrale, care să inhibe capacitatea de atenţie şi concentrare şi în general, funcţia cognitivă. •
Inteligenţa şi aptitudinile
Laura are o vârstă mentală echivalentă cu aceea de 12 ani şi 6 luni, respectiv 13 ani şi 6 luni. Are abilităţi în rezolvarea problemelor practice, nu numai a celor strict academice; obţine 167 de puncte, rezultat care indică aptitudini extraordinare. •
Memoria vizuală şi abilităţile vizual-motorii
Corespunde vârstei cronologice de 12 ani •
Creativitatea
Măsurată prin testul Testul lui Wallach şi Kogan, este la un nivel înalt, având în vedere criteriile de unicitate şi cantitate.
•
Personalitatea
Este o fetiţă deschisă, sensibilă, cu o stabilitate şi maturitate emoţională normală, capabilă de a-şi controla sentimentele şi de a se adapta la lumea înconjurătoare. Liniştită, prudentă şi dominatoare, ea încearcă să impună propriile criterii celorlalţi prin metoda convingerii. Este individualistă, simplă, satisfăcută de posibilităţile sale de a face faţă la problemele vieţii. Laura în ultimul timp s-a preocupat mai mult de pictură, realizând nişte opere deosebite, create cu o impresionantă technică. Ea aduna tot feluri de lucruri „ciudate” mamei ei, însă după cum spune şi ea, Laura le folosea „la momentul potrivit”. Nu se ştie dacă ea va deveni o pictoriţă expertă, însă mulţi o ajută şi o îndrumă spre lumea extraordinară a picturii. Şi cine ştie? Poate într-o zi va avea şansa de a le mulţumi acest lucru.15
15
Yolanda Benito, Copiii supradotaţi - Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare socială, pg. 17-23
Bibliografie:
1. Tiberiu Bogdan, Iulian Nica, Copii excepţionali, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970 2. Yolanda Benito, Copiii supradotaţi - Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare socială, Ed. Polirom, 2003 3. http://www.supradotati.ro/resurse/revista-EXCELENTA-nr1-2008.pdf 4. http://www.psiholife.ro/family-life.php?art=12&page=1,2 5. http://www.scribd.com/doc/17222313/Introducere-in-Consiliere 6. http://silviuvasile.ro/?cat=42 7. http://www.cancan.ro/mapamond/bizar/geniu-la-doi-ani-3540.html
