ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE DOMENIUL SOCIOLOGIE
TEZĂ DE DOCTORAT INFLUENŢA MIGRAŢIEI PĂRINŢILOR ASUPRA COMPORTAMENTULUI SOCIAL AL COPIILOR RĂMAŞI ÎN ŢARĂ - Rezumat -
Conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. VINTILĂ MIHĂILESCU Prof. univ. dr. PAUL DOBRESCU Doctorand CRUCERU ALINA-ANDREEA
BUCUREŞTI 2011 CUPRINS INTRODUCERE.............................................. ..................................................................... .............................................. ............................................... ................................5 ........5 CAPITOLUL 1. PERSPECTIVE TEORETICE ASUPRA STUDIULUI SOCIOLOGIC AL COPILĂRIEI............................................. .................................................................... .............................................. ..........................13 ...13 1.1. Noţiuni generale generale privind privind obiectivele, obiectivele, scopul scopul şi metodologia cercetării.............................13 cercetării.............................13 1.2. Teorii şi controverse în istoria sociologiei copilăriei................................... copilăriei.........................................................17 ......................17 1.3. Delimitarea conceptului de copilărie în psihologie psihologie şi sociologie............ sociologie........................ ......................... ..............20 .20 1.4. Dezvoltarea psihologică şi cognitivă cognitivă a copilului.................................. copilului........................................................ .............................21 .......21 1.5. Teoria socializării: Interacţionismul simbolic.................................... simbolic................................................... ............................ ................25 ...25 1.6. Devianţa şi teoria etichetării................................. etichetării........................................................ ....................................................... ......................................27 ......27 1.7. Importanţa relaţiei părinte-copil: Teoria ataşamentului........................... ataşamentului.....................................................28 ..........................28 CAPITOLUL 2. EFECTELE MIGRAŢIEI INTERNAŢIONALE ASUPRA COPIILOR RĂMAŞI ACASĂ...................................................................................................34 2.1. Analiza statistică a fenomenului migraţiei în România............ România.....................................................34 .........................................34 2.2. Efectele migraţiei asupra asupra copiilor rămaşi rămaşi acasă........ acasă............................... .............................................. ..................................43 ...........43 2.3. Consecinţele migraţiei părinţilor părinţilor asupra performanţelor şcolare şcolare ale ale copiilor copiilor rămaşi în ţară...................................... ţară............................................................. .............................................. .............................................. ..........................................53 ...................53 CAPITOLUL 3. SISTEMUL DE PROTECŢIE A COPILULUI ÎN ROMÂNIA. REPERE ISTORICE, POLITICI ŞI ABORDĂRI DIN PERSPECTIVA AUTORITĂŢILOR CENTRALE ŞI LOCALE.............................................. ..................................................................... .............................................. ......................................61 ...............61 3.1. Sistemul de protecţie protecţie a copilului.................................. copilului......................................................... .............................................. ...............................64 ........64 3.2. Elementele principale ale ale reformei reformei în sistemul de protecţie a copilului............................64 copilului............................64 3.3. Recomandările Recomandările pentru Drepturile Copilului Copilului cu privire la copiii migranţilor............... migranţilor.....................69 ......69 3.4. Reglementări legislative pentru protecţia minorilor cu părinţi plecaţi plecaţi în străinătate................................. străinătate........................................................ .............................................. .............................................. ................................................72 .........................72 3.5. Abordări europene europene privind problematica problematica efectelor migraţiei asupra asupra copiilor care sunt lăsaţi în ţara de origine...................................... origine............................................................. ...................................... .....................79 ......79 CAPITOLUL 4. ANALIZA INFLUENŢEI MIGRAŢIEI PĂRINŢILOR ASUPRA COMPORTAMENTULUI COPIILOR RĂMAŞI ACASĂ ÎN ORAŞUL TOPOLOVENI .....................................................................................................90 4.1. Motivaţia alegerii alegerii zonei propuse spre spre cercetare..................... cercetare............................................ ............................................90 .....................90 4.2. Pregătirea design-ului cercetării de teren...................................... teren............................................................. .....................................95 ..............95 4.3. Metodele de realizare a cercetării de teren...................................... teren......................................................... ................................ ...............96 ..96 4.4. Metode de analiză şi interpretare interpretare a datelor obţinute.................................. obţinute..................................................... ........................98 .....98 4.5. Rolul reprezentanţilor instituţionali................................... instituţionali.......................................................... .............................................. .........................99 ..99 4.5.1. Percepţii generale privind comunitatea........................... comunitatea.................................................. .............................................99 ......................99 4.5.2. Percepţii privind migraţia temporară pentru muncă în străinătate.............................101 străinătate.............................101 4.5.3. Migraţia în oraşul Topoloveni........................... Topoloveni.................................................. .......................................... ................................ ..............107 .107 4.5.4. Relaţionarea migranţilor cu persoanele rămase în ţară care se îngrijesc de copii.....108 4.5.5. Identificarea percepţiilor privind efectele migraţiei asupra copiilor..........................111 copiilor..........................111 4.6. Perspectiva adulţilor din familiile de migranţi......................................... migranţi.................................................................1 ........................117 17 4.6.1. Noţiuni privind conceptul de comunitate............................................... comunitate...................................................................117 ....................117 2
4.6.2. Istoricul migraţiei.......................................................................................................122 4.6.3. Modalităţi de comunicare ale migranţilor cu membrii familiei din ţară....................125 4.6.4. Percepţii asupra efectelor la nivelul copiilor.............................................................127 4.7. Perspectiva copiilor..........................................................................................................131 4.7.1. Reprezentări ale momentului plecării........................................................................131 4.7.2. Modalităţi de comunicare ale copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate.............................................................................................................133 4.7.3. Percepţii asupra schimbărilor apărute după plecarea părinţilor.................................136 4.8. Analiza strategiilor instituţionale de reducere a efectelor negative.................................139
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI .........................................................................................145 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ................................................................................................151 ANEXE........................................................................................................................................164
3
CUVINTE CHEIE •
Absenţe
•
Afectiv
•
Cadru didactic
•
Comunitate
•
Consecinţe
•
Copii
•
Drepturi
•
Economie
•
Externalităţi
•
Familie
•
Fenomen
•
Forţa de muncă
•
Gospodărie
•
Instituţie
•
Integrare
•
Migraţie
•
Motivaţie
•
Note
•
Performanţe
•
Personalitate
•
Populaţie
•
Protecţie
•
Relaţii
•
Reprezentant instituţional
•
Şcoală
•
Sprijin
4
SINTEZA PRINCIPALELOR PĂRŢI ALE TEZEI DE DOCTORAT Tema propusă spre cercetare prin teza de doctorat devine treptat de un tot mai larg interes, generat, pe de o parte de actualitatea subiectului, vizând categorii diverse de cetăţeni plecaţi la muncă în străinătate şi, pe de altă parte, de consecinţele complexe şi diferite pe care acest fenomen social, economic, moral, le aduce cu sine în viaţa societăţii. Migraţia este un fenomen care afectează populaţia şi economia mondială. Integrarea crescândă a pieţei forţei de muncă şi liberalizarea acestei mişcări produc mutaţii majore în structura populaţiei şi a forţei de muncă în Europa. Concomitent cu necesitatea atragerii de specialişti calificaţi (skilled workers), inclusiv din alte ţări, există şi problema celor care doresc să emigreze în căutarea unor condiţii de viaţă mai bune şi a unui viitor mai sigur pentru familiile lor, mai ales în condiţiile unor evoluţii defavorabile în cererea de forţă de muncă pentru anumite profesii sau specializări în spaţiul autohton. Corelaţia dintre integrarea economică şi dinamica pieţei forţei de muncă la nivel regional relevă mobilitatea forţei de muncă şi competiţia. În Europa se întâlnesc segmente ale economiei sau regiuni în care oferta de forţă de muncă este deficitară, care coexistă cu regiuni în care dezechilibrul se manifestă în sens invers, chiar între graniţele aceleiaşi ţări. Din acest punct de vedere, migraţia devine un fenomen inevitabil, dar şi o sursă de mutaţii economice şi sociale. Acest fenomen afectează în mod grav şi România. Astfel, rata emigrării a crescut continuu după 1990, evoluţie favorizată, în perioada recentă, şi de integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, când s-a pus problema liberalizării mişcării forţei de muncă. În prezent, peste 2,5 milioane de persoane sunt plecate din ţara noastră în alte spaţii europene, pentru a îşi găsi o şansă şi un loc de muncă. Cauzele migraţiei sunt complexe, pot fi asociate în mod pregnant cu situaţia economică, dar mai sunt şi motivaţii politice, sociale. În ultimul deceniu s-a dezvoltat forma particulară a fenomenului migraţionist, prin aceea că nu pleacă întreaga familie, unii dintre membrii acesteia rămân acasă, în speţă copiii. Această nouă situaţie, a copiilor rămaşi acasă, cu părinţi emigranţi, generează o întreagă serie de efecte, unele benefice, dar mai ales defavorabile pentru copii. Emigraţia parentală tinde să se evidenţieze ca una din cauzele semnificative ale creşterii copiilor în mediu monoparental, în absenţa părinţilor. Această formă a tendinţei în creştere a emigraţiei temporare are şi un efect notabil asupra economiei naţionale, dar influenţează lipsa externalităţilor negative generate de emigrarea persoanelor calificate. Ca efecte benefice, pot fi identificate sprijinul material de care beneficiază cei rămaşi în ţară, posibilitatea de a oferi o copilărie mai senină şi o educaţie mai bună. Totuşi, emigraţia parentală afectează sub diverse forme situaţia gospodăriei şi a familiei, în primul rând prin efecte negative asupra copiilor, care vor creşte şi se vor dezvolta o perioadă de timp în absenţa părintelui/părinţilor plecaţi. De asemenea, este de remarcat faptul că activităţile în gospodărie care reveneau emigranţilor trebuie redistribuite, fără a exclude în mod obligatoriu copiii din acest calcul. Relaţiile de familie reprezintă un pilon important în formarea personalităţii viitorului adult. În cadrul grupului afectat de emigraţia parentală, se disting mai multe subgrupuri, în funcţie de calitatea persoanei care are în grijă copilul: părinte singur (şi aici, cu două variante), bunic, mătuşi/unchi/verişori etc. Copiii percep migraţia părinţilor sub diferite forme, ceea ce, de regulă, le influenţează în mod semnificativ, în sens negativ, performanţele şcolare. Percepţiile ce evidenţiază avantaje sau acordul copiilor pentru plecarea părinţilor au în vedere elemente precum „călătoresc foarte mult”, „acolo trăiesc mai bine”, „este mai multă linişte fără părinţi”, „sunt mai mulţi bani”. Pe de altă parte, aspectele negative referitoare la percepţia copiilor se referă la dorul de părinţi, grija faţă de 5
situaţia părinţilor plecaţi, greutăţile inerente traiului şi faptul că nu are cine să se ocupe corespunzător de ei. Aceste elemente se repercutează, de la nivelul afectiv-emoţional, la nivelul performanţelor şcolare. Copiii au nevoie de ajutor la lecţii, dar nu întotdeauna cei care au grijă de ei manifestă disponibilitate în acest sens, din diverse cauze (lipsa de timp, vârsta, lipsa calităţilor didactice şi, de ce nu, lipsa interesului). Este foarte important de reţinut că în cazul migraţiei parentale, poziţiile dominante în „sistemul decizional” al familiei pot reveni unor persoane mai în vârstă decât părinţii copiilor, persoane care nu sunt pregătite să accepte că educaţia tinerei generaţii este un factor important în dezvoltarea lor viitoare. Astfel, efectele posibile benefice ale unor mijloace materiale de nivel superior pot fi anulate, pe termen lung, de consecinţele defavorabile ale deciziilor privind evoluţia educaţională a copiilor. De asemenea, declinul performanţelor şcolare este favorizat şi de faptul că părinţii nu verifică „în timp real” notele şi absenţele, precum şi lipsa beneficiilor, extrem de importante, ale şedinţelor cu părinţii. Există însă şi reversul medaliei, copiii pot aprecia faptul că munca părinţilor produce efecte benefice şi asupra lor şi se străduiesc să obţină rezultate mai bune, pentru a aduce în acest mod mulţumiri părinţilor, iar ideea de a-i însoţi pe părinţi le pune copiilor în faţă alternativa părăsirii şcolii, a grupului de prieteni, barierele lingvistice care sunt foarte importante în comunicarea între copii, fără a avea certitudinea că se vor integra la fel de bine în altă colectivitate. Chiar şi acasă, copii sunt afectaţi în cadrul colectivităţii şcolare de percepţia mediului extern, respectiv colegii şi magiştrii lor. Se disting situaţii în care copiii sunt sprijiniţi, moral şi nu numai, în şcoală, de către ceilalţi membri ai comunităţii. La nivel social sunt provocate disfuncţionalităţi majore referitoare la mutaţiile unor largi categorii profesionale în alte domenii şi zone geografice. Acestea pot provoca, la rândul lor, consecinţe pe plan politic, prin lipsa unei organizări adecvate a structurilor existente, manipulate uneori chiar dramatic de interese mercantile. La nivelul familiei cea mai gravă consecinţă este destrămarea acesteia. Relaţiile dintre părinţi se deteriorează, cele mai frecvente manifestări fiind certurile între soţi, despărţirile sau divorţurile, cu consecinţe uneori nebănuite asupra copiilor. În asemenea cazuri părinţii sunt obligaţi să asigure realizarea drepturilor copilului lor. S-a demonstrat că principala nevoie a copiilor cu părinţi plecaţi este nevoia de ataşament, nevoia de a se ataşa emoţional de un adult, care arată interes şi dragoste faţă de el. Pentru o dezvoltare armonioasă şi completă a personalităţii sale are nevoie de dragoste şi înţelegere, sub îngrijirea şi responsabilitatea părinţilor lui. Asemenea obligaţii de supraveghere şi asigurare a drepturilor copilului revin părinţilor, statul, prin administraţia locală, având un rol complementar de a sprijini posibilităţile de realizare a acestei obligaţii şi de a interveni activ când acestea nu sunt îndeplinite. De regulă motivaţia plecării părinţilor în străinătate, precum şi asumarea consecinţelor, uneori negative, ale acesteia, este dependentă de voinţa de a asigura membrilor familiei un trai decent. De multe ori asemenea plecări după „peştişorul de aur” nu au efectele pozitive scontate asupra celor rămaşi acasă. Dar accesibilitatea unor produse nu este compensată de absenţa mamei din gospodărie, ceea ce provoacă suferinţe emoţionale dintre cele mai diverse şi mai grave. Copiii, în orice familie, au dreptul de a se bucura de cel mai înalt standard de sănătate posibil şi de a beneficia de servicii medicale şi de recuperare. Nici un copil nu poate fi privat de acest drept. În cazurile părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, riscurile îmbolnăvirilor, accidentărilor, stărilor de apatie sau oboseală sunt mai frecvente şi de aceea misiunea celor în grija cărora sunt lăsaţi este mai importantă. De asemenea, instituţiile publice, surorile medicale, consilierii psihologici, personalul didactic au un rol considerabil în asigurarea stării de sănătate a acestor copii. 6
După cum se cunoaşte, absenţa părinţilor din gospodărie îşi pune amprenta asupra performanţelor şcolare şi, uneori, chiar asupra participării şcolare a copilului. În aceste cazuri, statul trebuie să asigure dreptul copilului la educaţie, pe baza egalităţii de şanse, să asigure educaţia primară gratuită şi obligatorie pentru toţi, dezvoltarea formelor de educaţie secundară, educaţia generală şi cea profesională, accesibilitatea la informarea şi orientarea şcolară şi profesională, să adopte măsuri pentru reducerea ratei abandonului şcolar. Condiţiile familiale şi de mediu trebuie să asigure drepturile copilului la odihnă şi timp liber, dreptul la joacă şi activităţi recreative adecvate vârstei sale, dreptul de a participa la activităţi culturale şi artistice. În lipsa unui control permanent exercitat de părinţii plecaţi la muncă în străinătate, timpul acordat recreării şi modalităţile de petrecere a timpului liber depind de oportunităţile existente, precum şi de dorinţele copilului. La nivelul comunităţii trebuie să fie promovate activităţi educative, culturale, sportive menite să atragă interesul copiilor pentru a participa şi a se integra la acţiunile colective organizate în sistemul instituţionalizat – şcoală, cluburi, baze de agrement şi sportive. Orice copil care este, temporar sau permanent, lipsit de mediul său familial are dreptul la protecţie şi asistenţă socială din partea statului. În situaţia în care părinţii nu-şi pot îndeplini acest rol, statul este obligat să asigure protecţia pentru copilul rămas fără îngrijire părintească, să dezvolte serviciile necesare, să adopte măsurile legislative şi administrative corespunzătoare. Sistemul de protecţie a copilului din România are la bază Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi urmează orientările Uniunii Europene pentru promovarea şi protecţia drepturilor copilului. Aceste orientări evidenţiază importanţa principalelor instrumente juridice în domeniul drepturilor omului, promovării şi protecţiei drepturilor copilului. Protecţia drepturilor copilului reprezintă o preocupare de prim rang a forurilor europene în cadrul politicilor adoptate, atât la nivel de politici externe, cât şi politici interne. Principalii responsabili de promovarea şi protecţia drepturilor copilului sunt, conform legislaţiei mondiale ONU, statele lumii. Nu poate fi neglijat rolul fundamental al organizaţiilor inter-guvernamentale, organizaţiilor non-guvernamentale care acţionează la nivel naţional şi internaţional, părinţii şi alte persoane. Organizaţiile din societatea civilă care sunt preocupate de drepturile copilului funcţionează la nivel local, naţional sau global. Implementarea reglementărilor necesare asigurării protecţiei drepturilor copilului este o prioritate majoră a ţărilor, dar la fel de importantă este şi sensibilizarea organismelor judiciare asupra problemelor ce privesc apărarea acestor drepturi. Sectorul privat şi mass-media sunt, de asemenea, actori importanţi. În actualul context al unei lumi globalizate, impactul instituţiilor private asupra protecţiei drepturilor copilului nu poate fi subestimat. Deja angajate pe drumul responsabilităţii sociale corporatiste, entităţile de drept privat se implică din ce în ce mai mult în activităţi axate pe promovarea şi protecţia drepturilor copiilor. Rolul mass-media este să informeze societatea asupra drepturilor copiilor şi să asigure mediul de transmisie a informaţiilor. Reforma sistemului de protecţie a copilului în România a fost accelerată prin înfiinţarea Departamentului pentru Protecţia Copilului, cu rol de coordonare şi elaborare a politicilor în domeniu şi preluarea de către Direcţiile pentru Protecţia Copilului, a instituţiilor care adăposteau copii, aflate în subordinea altor instituţii centrale. În ceea ce priveşte reforma protecţiei drepturilor copilului, ţara noastră este considerată un caz special în rândul statelor post-comuniste. Există un consens unanim în a aprecia influenţa instituţiilor străine în accelerarea procesului de reformă. Influenţa europeană se manifestă cu precădere începând cu 1999, dar din 2001 asistăm la o fază de reformare profundă a sistemului. Se 7
apreciază că reformele guvernamentale au fost influenţate de o serie de factori, dintre care amintim: schimbarea orientărilor factorilor de decizie referitoare la această problemă, necesitatea de a realiza conformitatea cu acquis-ul comunitar, de sorginte ONU. De asemenea, autorităţile europene au conceput reguli şi instrumente proprii. În cercetarea efectelor migraţiei părinţilor asupra comportamentului social al copiilor r ămaşi în ţară, având în vedere cele relevate succint mai sus, am organizat prezentarea cercetării pe care o propun într-o viziune particulară, specifică temei enunţate. Astfel, am urmărit, mai întâi, elucidarea unor aspecte teoretice care au tangenţă directă sau indirectă cu tema supusă studiului. În acest sens, am structurat în teza de doctorat, ce cuprinde rezultatele finale ale cercetării, în patru capitole. În primul capitol, „ Perspective teoretice asupra studiului sociologic al copilăriei ”, după ce am efectuat prezentarea unor noţiuni generale referitoare la temă, privind obiectivele, scopul şi metodologia cercetării, am pus accentul pe clarificarea unor elemente ale teoriei şi controverselor cunoscute în istoria sociologiei copilăriei. În această parte am încercat şi, în mare parte cred că am reuşit, să delimitez conceptul de copilărie în psihologie şi sociologie. Am urmărit să extrag unele elemente semnificative, din literatura internă şi internaţională, cu privire la dezvoltarea psihologică şi cognitivă a copilului. În acest context am abordat în mod teoretic o serie de elemente privind teoria socializării sau a interacţionalismului simbolic. Tot în acest prim capitol am urmărit să clarific o serie de aspecte, care mi s-au părut a fi relevante în economia tezei de doctorat, cum sunt: deviaţia şi teoria etichetării sau importanţa relaţiei părintecopil în contextul „teoriei ataşamentului”. Principalul obiectiv urmărit în această cercetare este reprezentat de identificarea celor mai importante efecte psihologice care marchează evoluţia minorilor afectaţi de fenomenul migraţiei părinţilor. Este cunoscut faptul că, absenţa pe termen relativ îndelungat a unuia sau chiar a ambilor părinţi, marchează puternic dezvoltarea psiho – socială a copiilor rămaşi acasă. O analiză completă a fenomenului migraţiei forţei de muncă şi a efectelor acestuia la nivel naţional este dificil de realizat doar în cadrul cercetării doctorale. De aceea, pentru a putea studia efectele pe care acest proces le are asupra dezvoltării minorilor am efectuat un studiu ce a avut drept subiect copii cu domiciliul stabil în judeţul Argeş, oraşul Topoloveni şi împrejurimile, ce au rămas singuri acasă în urma plecării la muncă în străinătate a unuia sau a ambilor părinţi. Alegerea zonei a pornit de la faptul că este semnalat un număr ridicat de copii cu părinţi emigranţi sau plecaţi temporar în străinătate pentru activităţi economice, identificaţi în cadrul comunităţii ca reprezentând un grup vulnerabil. În aceste condiţii există posibilitatea generalizării rezultatelor obţinute. Astfel, în urma cercetărilor efectuate şi a analizei principalilor indicatori statistici disponibili la nivelul localităţii Topoloveni şi a zonelor rurale limitrofe, au putut fi identificaţi un număr de minori afectaţi de fenomenul migraţiei părinţilor către locuri de muncă mai bine plătite din afara graniţelor ţării. Din această populaţie statistică a fost extras un eşantion de 138 de copii, rude apropiate, cadre didactice, persoane oficiale din administraţie, medici, preoţi, implicaţi în problematica generală a copiilor afectaţi de fenomenul migraţiei, ce vor constitui subiecţii acestei cercetări. În cadrul cercetării s-a dorit ca informaţiile obţinute să fie unele cât mai complete şi complexe. În acest sens, studiul nu s-a bazat exclusiv pe datele obţinute de la copii rămaşi singuri acasă, el fiind completat cu o serie de informaţii prelevate în urma discuţiilor cu familia, precum şi cu principalii reprezentanţi ai comunităţii locale, precum şi cu date şi informaţii statistice oferite de autorităţile locale sau centrale. Din punct de vedere tehnic, cercetarea poate fi împărţită în două etape distincte, respectiv:
8
stabilirea dimensiunii fenomenului migraţiei forţei de muncă la nivel naţional şi, în mod special, la nivelul colectivităţii studiate (populaţia oraşului Topoloveni şi a împrejurimilor, din judeţul Argeş) observarea şi analiza efectelor pe care fenomenul studiat le are asupra copiilor incluşi în eşantionul supus cercetării. Astfel, în etapa de documentare asupra dimensiunii fenomenului studiat am utilizat datele statistice disponibile la nivel naţional (date publicate de către Guvernul României şi pe baza informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statistică în cadrul programelor de cercetare privind emigraţia şi familia) sau local (informaţii ce au putut fi regăsite la nivelul primăriilor din principalele localităţi în care a fost efectuată cercetarea, precum la cel al unităţilor de învăţământ în care activează minorii ce fac obiectul acestui studiu). În cea de a doua etapă a studiului, după identificarea populaţiei statistice ce face obiectul cercetării şi stabilirea eşantionului pe care urmează a fi realizată aceasta, s-a trecut la o observare amănunţită a situaţiei specifice fiecărui minor în parte. Astfel, au fost întocmite fişe individuale de observaţie pentru fiecare din cei aproximativ 70 de copii afectaţi de migraţia profesională a părinţilor. În cadrul acestor documente au fost consemnate informaţii cu caracter general privind minorii ce constituie subiecţii acestei cercetări (nume, sex, vârstă, numărul de membrii ai familiei), precum şi o serie de date privind momentul în care aceştia au fost direct afectaţi de plecarea părinţilor la muncă în străinătate. În ceea ce priveşte instrumentele şi metodele de cercetare utilizate în această a doua etapă a cercetării pot enumera interviul semi – structurat (atât pentru minorii ce fac obiectul acestui studiu, cât şi pentru principalii actori ai comunităţii locale, pentru membrii familiei sau pentru cadrele didactice ce lucrează în mod curent cu minorii afectaţi de migraţia forţei de muncă) şi observaţia participativă, în cadrul unui program de sondaj statistic. Asemenea metode permit investigarea în profunzime a percepţiilor şi atitudinilor subiecţilor investigaţi. Ghidurile de discuţie destinate copiilor şi tehnicile folosite au fost adaptate în funcţie de vârsta acestora cu scopul de a obţine rezultate relevante pentru fiecare grupă de vârstă. Astfel, la grupele mici de vârstă au fost folosite mai multe tehnici proiective (tehnica desenului, a colajului de poze, poveştii despre o zi obişnuită din viaţa lor de copil) pentru a facilita comunicarea şi exprimarea propriilor percepţii şi emoţii legate de lipsa temporară sau definitivă a părinţilor Ghidurile de interviu aplicate direct copiilor afectaţi de plecarea la muncă în străinătate a părinţilor au urmărit atât o verificare a principalelor informaţii statistice colectate în prima etapă a cercetării, cât mai ales identificarea principalelor probleme pe care aceşti minori le întâmpină odată cu migraţia unuia sau chiar a ambilor părinţi. De asemenea, s-a dorit să fie identificate şi elementele pozitive pe care copii le resimt după momentul plecării la muncă a membrilor familiei. Pentru a completa cercetarea efectuată, au fost intervievate şi persoane adulte, cu care minorii afectaţi de fenomenul migraţiei forţei de muncă intră în contact direct. Astfel, au fost vizaţi în primul rând membrii familiei (de cele mai multe ori aceştia fiind chiar cei ce au grijă în mod curent de aceşti minori), cadrele didactice ce se ocupă de pregătirea şcolară a acestor copii (ştiut fiind faptul că, în cele mai multe cazuri, aceşti minori întâmpină reale probleme în pregătirea şcolară imediat după momentul plecării părinţilor la muncă), precum şi alţi membri marcanţi ai comunităţilor din care aceşti copii fac parte. În ceea ce priveşte limitările metodologice ale cercetării efectuate, acestea se referă în mod special la complexitatea fenomenului migraţiei internaţionale a forţei de muncă (în ansamblul său), precum şi la constrângerile directe ale unei cercetări de tip transversal şi selectiv (mărimea eşantionului considerat, perioada de culegere a datelor, tipologia instrumentelor de analiză utilizate în cercetare, particularităţile specifice subiecţilor intervievaţi etc). 9 •
•
Deşi efectele negative ale migraţiei asupra copiilor rămaşi în ţară, fără unul sau ambii părinţi, nu au beneficiat, până în acest moment, de foarte multe cercetări, s-au efectuat, la nivel global, studii prin care s-a încercat explorarea dislocării pe care migraţia o poate cauza vieţii de familie, dezvoltării psihosociale a copiilor, a performanţei şcolare ale acestora şi, în general, a raportării lor la comunităţile în care trăiesc. Familiile transnaţionale sunt alcătuite de cei ce „trăiesc o parte din timp sau cea mai mare parte a timpului separaţi unii de alţii, rămânând totuşi o familie şi creând ceva ce poate fi văzut ca un sentiment de bunăstare colectivă şi unitate, mai exact sentimentul de familyhood , chiar şi dincolo de graniţele naţionale”. În unele societăţi, un număr mare de copii trăiesc în familii separate şi sunt forţaţi să-şi menţină relaţia cu părinţii de la distanţă. Având în vedere specificul subiectului abordat, care implică numeroase elemente de natură emoţională, cercetarea se va centra pe studierea comportamentului social al membrilor grupului ţintă, identificabil în interacţiunea directă a acestora cu cei din jur. Astfel, teza se încadrează în perspectiva interacţionismului simbolic, cu accentul pus pe socializare şi posibilitatea marginalizării acestor copii în baza statutului lor special în cadrul societăţii. Capitolul al doilea, intitulat „ Efectele migraţiei internaţionale asupra copiilor rămaşi acasă”, l-am afectat tratării şi clarificării unor aspecte sensibile privind efectele migraţiei internaţionale asupra copiilor rămaşi acasă. Pentru a justifica aprecierile exprimate, am efectuat o analiză statistică a fenomenului migraţiei în ţara noastră, extinzând apoi cercetarea asupra efectelor acestui fenomen asupra copiilor rămaşi acasă. O analiză mai largă am efectuat-o cu privire la consecinţele migraţiei părinţilor asupra performanţei şcolare a copiilor rămaşi în ţară. Am folosit un volum adecvat de date, preluate din statistica naţională, prin aceasta urmărind să concretizez şi să argumentez aprecierile teoretice exprimate. Restructurarea economică impusă ţărilor în curs de dezvoltare de către instituţiile financiare mondiale, începând cu anii 1980, a generat presiuni puternice în direcţia migraţiei pentru anumite segmente ale populaţiei. Efectele acestor politici au fost şomajul şi sărăcia, în special în situaţia celor din zonele rurale. Este foarte bine cunoscut faptul că procesele de globalizare au condus la forme inegale de dezvoltare economică, contribuind la o distribuţie tot mai disparată a resurselor, atât în cadrul naţiunilor, cât şi între naţiuni, în ultimele trei decenii ale secolului XX. Creşterea ratei de migraţie este asociată cu un număr de procese care afectează multe ţări. Acestea pot include urbanizarea, diversificarea stilurilor de viaţă, globalizarea, care a creat noi forme de diviziune a muncii, ceea ce determină ca unele zone şi ţări să aibă o cerere mai mare de forţă de muncă, precum şi conflictele care dislocă populaţiile şi determină apariţia refugiaţilor. O importantă arie de interes în sociologia contemporană a migraţiei o reprezintă rolul femeilor migrante în forţa globală de muncă şi specificul consecinţelor migraţiei în funcţie de sex. Prin contrast cu analizarea problemei feminine în contextul migraţiei familiale, dezvoltarea fenomenului de migraţie independentă a femeilor este o reflecţie atât a creşterii tot mai mari a cererii pentru mâna de lucru feminină, cât şi a transformării relaţiilor familiale. Decizia oamenilor de a părăsi ţara de origine are la bază motive diverse, care pot include lipsa oportunităţilor adecvate de angajare şi salariile mici din ţara de origine, reuniunile de familie şi legăturile cu ţara de destinaţie, căutarea oportunităţilor educaţionale şi a accesului la servicii medicale, bunuri şi servicii materiale mai bine dezvoltate. Cererea tot mai mare din ţările de destinaţie pentru muncitori necalificaţi, semi-calificaţi şi calificaţi, împreună cu remuneraţiile mai mari decât în ţările de origine reprezintă un alt motiv pentru care oamenii decid să migreze. De multe ori, migraţia este văzută ca fiind răspunsul cel mai potrivit la nevoile financiare ale familiei. Evoluţia economică şi socială a ţării noastre din ultimii douăzeci de ani, marcată de o scădere tot mai accentuată a potenţialului economic naţional şi, implicit, a veniturilor unei mari 10
părţi a populaţiei României, concomitent cu liberalizarea pieţei forţei de muncă la nivel global, a determinat un mare număr de cetăţeni români să îşi îndrepte atenţia spre ocuparea unor locuri de muncă în străinătate, în special în ţările europene dezvoltate. Plecarea părinţilor la muncă în străinătate determină o serie de efecte directe semnificative asupra funcţionalităţii familiilor afectate de acest fenomen şi, în mod special, asupra copiilor ce rămân singuri acasă. Datorită problemelor legate de lipsa unei supravegheri eficiente, dar şi de absenţa unui mediu familial real, copii rămăşi în ţară devin vulnerabili la abuz, exploatare prin muncă şi alte situaţii asemănătoare. De asemenea, această categorie de copii este tot mai frecvent afectată de scăderea performanţelor şcolare, având ca punct culminant creşterea abandonului şcolar la vârste tot mai fragede. Problema copiilor rămaşi în ţară în urma plecării unuia sau a ambilor părinţi migranţi a devenit tot mai importantă în ultimii ani, acest lucru fiind determinat îndeosebi de creşterea numărului de persoane – în mare parte migranţi din regiuni rurale şi/sau ţări în curs de dezvoltare – care traversează graniţele în căutarea unor condiţii economice mai bune. Copiii multor dintre aceşti migranţi rămân în ţara de origine, în grija altor membri ai familiei sau a cunoştinţelor. Deşi un număr extins de studii, naţionale şi internaţionale, au analizat circumstanţele economice pozitive implicate de migraţie, costul psihologic, social şi emoţional al plecării, în special pentru cei rămaşi acasă, a fost adesea omis. În ultimii ani, în România a crescut interesul pentru această problemă, reflectat atât în presă, cât şi în câteva studii realizate de organizaţii naţionale specializate în domeniul drepturilor copilului. Numărul tot mai mare de femei ce părăsesc România determină o reacţie nefavorabilă, tot mai accentuată, în rândul minorilor ce rămân acasă. Aceasta este determinată, în primul rând, de faptul că, în ţara noastră, femeile sunt cele care se ocupă, în general, de creşterea şi educaţia copiilor. În cazul în care sunt lipsiţi de această influenţă şi protecţie maternă, minorii se dezvoltă tot mai greu, întâmpină dificultăţi sporite în activitatea şcolară şi înregistrează tot mai frecvent abateri de la regulile de comportament social. Un factor determinant pentru evoluţia copiilor ce rămân în ţară în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate este acela al perioadei în care aceştia sunt lipsiţi de o familie completă. Astfel, se constată faptul că aproximativ 54% din numărul total al minorilor afectaţi de acest fenomen sunt privaţi de prezenţa părinţilor pentru o perioadă relativ scurtă (mai mică de un an), în timp ce 34% dintre aceştia trăiesc fără cel puţin unul dintre părinţi pentru o perioadă mai mare de un an. Conform statisticilor oficiale, această a doua categorie este cea mai puternic afectată de problemele inerente ce apar în urma migraţiei internaţionale a cetăţenilor români. Un rol deosebit de important în evoluţia ulterioară a copiilor ce sunt privaţi de prezenţa ambilor părinţi îl au persoanele cărora le sunt încredinţaţi aceştia pe perioadă în care părinţii sunt plecaţi la muncă. Chiar dacă din punct de vedere material această deschidere către piaţa internaţională a muncii constituie un avantaj deosebit de important pentru familiile implicate, se poate constata faptul că efectele pe care absenţa unuia sau chiar a ambilor părinţi le au asupra dezvoltării copiilor rămaşi acasă sunt deosebit de nefavorabile. O mare parte a copiilor afectaţi de fenomenul migraţiei internaţionale a părinţilor întâmpină probleme reale în procesul de învăţare, se confruntă cu probleme deosebite de adaptare socială, ajungându-se, nu de puţine ori, la situaţii limită de încălcare a legislaţiei naţionale. În capitolul al treilea, „Sistemul de protecţie a copilului în România. Repere istorice, politici şi abordări din perspectiva autorităţilor centrale şi locale ”, după ce am identificat efectele migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi în ţară, am urmărit să evidenţiez şi să sugerez instituirea unui sistem de protecţie a copilului. În mod succesiv am tratat aspecte privind sistemul de protecţie 11
a copilului şi elementele principale ale reformei în sistemul de protecţie a copilului. Considerând o serie de aspecte din documentele care privesc drepturile copilului, am prezentat pe larg, o serie de recomandări pentru a eficientiza protecţia copiilor care rămân în ţară atunci când părinţii emigrează. În acest context am tratat şi elementele esenţiale cuprinse în prevederile legislative din ţară care se referă la protecţia minorilor cu părinţi plecaţi în străinătate. În finalul acestui capitol am prezentat unele aspecte privind abordările europene ale problematicii efectelor migraţiei asupra copiilor care sunt lăsaţi în ţara de origine. În România trăiesc în prezent peste 4 milioane de copii cu vârste între 0 şi 18 ani, adică aproximativ 18% din populaţia ţării. Faţă de anul 1990, când acest segment de vârstă însuma peste 6.6 milioane de copii, în ultimii 20 de ani s-a înregistrat o diminuare de peste 35% a numărului acestora, tendinţă care se va manifesta şi în perioada următoare. Perspectiva scăderii considerabile a ponderii copiilor în populaţia ţării a generat nevoia unor abordări sectoriale specifice, pe fiecare dintre dimensiunile care angajează viaţa copilului: sanitarmedicală, afectivă, educaţională, profesională, socială, jurisdicţională, dimensiuni care se regăsesc atât în cadrul obiectivelor noastre naţionale, cât şi în corelaţie cu angajamentele şi obligaţiile internaţionale pe care ni le-am asumat. Dificultăţile modernizării sistemului general de protecţie a copilului derivau din menţinerea problemelor moştenite de la vechiul regim: numărul mare de copii nedoriţi de familiile lor şi aflaţi deja în instituţii, caracterul preponderent administrativ al asistenţei sociale, inconsistenţa activităţii de prevenţie, nerecunoaşterea fenomenelor de abuz asupra copilului, sărăcia bazei materiale destinate protecţiei copilului. După 1989, la acestea s-au adăugat probleme noi, specifice perioadei de tranziţie: şomajul, accentuarea diferenţelor dintre oameni, regresul economic, inflaţia, scumpirea locuinţelor şi a chiriilor, creşterea fenomenului infracţional, a consumului de droguri, diversificarea valorilor în societate, liberalizarea mass-media şi deschiderea ei către fenomenele de senzaţie, sărăcia crescândă, lipsa planificării familiale, cu deosebire în mediile dezavantajate, dificultăţile în restructurarea sistemului medical, dificultăţile de integrare socială a tinerilor, mai ales a celor din instituţii, inconsistenţa reformelor în sistemul şi serviciile de asistenţă socială, lipsa unui sistem funcţional de ajutor social. Toate acestea au dus la degradarea rapidă şi substanţială a nivelului de trai, în special al familiilor cu mulţi copii. Mai mult, sărăcia din România a generat un fenomen social important: migraţia forţei de muncă în străinătate. Pentru că acest fenomen nu este suficient de bine cunoscut şi cuantificat, au apărut câteva probleme îngrijorătoare. Cea mai gravă este reprezentată de copiii care rămân acasă perioade lungi de timp cu un singur părinte sau fără niciun părinte. În multe cazuri, aceşti copii nu au condiţii normale de dezvoltare şi devin un segment extrem de vulnerabil. În 2001, Guvernul României a adoptat „Strategia Guvernamentală cu privire la Protecţia Copiilor aflaţi în dificultate 2001-2004”. Strategia propunea adoptarea unui număr de reforme radicale care aveau menirea de a aduce România la standardele internaţionale de bunăstare şi protecţie ale copilului, prioritară fiind schimbarea sistemului „instituţionalizat” într-unul „familial”. În această perioadă, reforma a constat în închiderea instituţiilor mari şi înlocuirea acestora cu servicii alternative, prevenirea separării copiilor de familiile lor prin dezvoltarea de servicii de sprijin şi adaptarea sistemului românesc de protecţie a copilului la standardele europene, prin armonizarea legislaţiei româneşti. Legea 272 din 21.06.2004 privind Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2005 şi a fost actualizată la data de 01.01.2009. Autorităţile publice, societatea civilă şi nu numai sunt acum responsabile pentru garantarea drepturilor copilului aşa cum sunt stipulate în Convenţia Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. Actuala lege, cu accent major 12
pe interesul superior al copilului, precizează pentru prima dată faptul că părinţii au principala responsabilitate în creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului. Responsabilitatea subsidiară cade pe umerii familiei extinse şi a comunităţii locale din care face parte copilul, intervenţia statului fiind complementară. Statul are datoria de a asigura protecţia copilului şi de a garanta respectarea tuturor drepturilor. Statul poate interveni în cazuri de abuz sau privări severe. Această lege are ca scop schimbarea ideii că statul ar putea înlocui grija părintească. Strategia Naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului se desfăşoară pe perioada 2008-2013, datorită necesităţii cuprinderii întregii problematici a drepturilor copilului în toate sectoarele care vizează copilul în societatea românească, fapt care nu s-a mai realizat până în prezent la o asemenea dimensiune. Pentru implementarea Strategiei s-au avut în vedere trei etape, care se vor concretiza în tot atâtea planuri operaţionale pentru următoarele perioade de timp: 20082009, 2010-2011 şi 2012-2013. Planurile operaţionale 2009-2011 şi 2012-2013 vor fi elaborate după evaluarea celui precedent şi vor fi aprobate prin hotărâre de guvern. Prin derularea sa în perioada 2008-2013, se realizează armonizarea acţiunilor prevăzute în Strategie şi în planurile operaţionale aferente cu Planul Naţional de Dezvoltare, care reprezintă un instrument de prioritizare a investiţiilor publice pentru dezvoltare şi prin care se realizează o programare a dezvoltării economice şi sociale a statului român, similar statelor membre ale Uniunii Europene pentru Obiectivul 1 de intervenţie a Fondurilor Structurale. Totodată, se asigură armonizarea cu alte strategii şi planuri de acţiune care sunt prevăzute pentru aceeaşi perioadă. Elaborarea şi adoptarea Strategiei Naţionale în domeniul protecţiei drepturilor copilului 2008-2013 vizează toţi copiii români aflaţi pe teritoriul României sau în străinătate, precum şi copiii fără cetăţ enie, aflaţi pe teritoriul României, copiii refugiaţi şi copiii cetăţeni străini, aflaţi pe teritoriul României în situaţii de urgenţă. Implementarea acestei Strategii va asigura creşterea calităţii vieţii copiilor, întrucât toate serviciile pentru copii vor respecta standarde minime, prevăzute prin reglementări legale, şi vor fi verificate periodic, printr-un sistem competent, coerent şi unitar. Strategia se adresează şi părinţilor, atât în calitate de beneficiari direcţi ai serviciilor sociale, alături de copii, cât şi în vederea responsabilizării lor în creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii. Totodată, strategia are în vedere profesioniştii care interacţionează cu copiii, precum şi comunitatea locală. Strategia subliniază rolul primordial al părinţilor şi al familiei în creşterea, îngrijirea şi educarea copilului şi faptul că eforturile societăţii trebuie îndreptate în direcţia întăririi şi susţinerii familiei în asumarea responsabilităţilor faţă de copil. Totodată, se recunoaşte faptul că responsabilizarea familiei în spiritul noului pachet legislativ în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului nu se poate realiza fără o abordare sistemică a problemelor cu care se confruntă copiii şi familiile acestora. Astfel, resursele pentru depăşirea unor situaţii dificile trebuie căutate pe rând în familia extinsă, reţeaua socială a familiei (de exemplu: prieteni, vecini, persoane apropiate), profesioniştii care intervin la un moment dat în viaţa copilului (de exemplu: medic de familie, educator, preot), comunitatea prin intervenţia structurilor consultative, autorităţilor locale şi serviciilor sociale primare, de prevenire şi, în ultimă instanţa, în intervenţia specializată. Prin implementarea Strategiei se urmăreşte a se asigura creşterea calităţii vieţii copilului în România, urmărindu-se ca toate serviciile pentru copil, din oricare din domeniile de interes pentru acesta, să respecte standarde minime naţionale prevăzute prin reglementări legale, care să fie verificate în mod periodic într-un sistem competent, coerent şi unitar. Protecţia drepturilor copilului constituie de mai bine de zece ani o prioritate pentru Guvernul României. Au fost făcute eforturi susţinute pentru crearea mecanismelor de promovare şi protejare a drepturilor copilului, desigur, prin colaborare interinstituţională, iar ca urmare, în ultimii ani, s-a 13
înregistrat un progres semnificativ. Recomandările Comitetului ONU confirmă domeniile prioritare, urmărite şi de strategia Autorităţii, subliniind unele aspecte care vizează grija faţă de toţi copiii şi accentuând latura preventivă a intervenţiei instituţiilor naţionale. Urmare a acestor recomandări, Guvernul a stabilit ca principale priorităţi: Creşterea nivelului de cunoaştere şi înţelegere a Convenţiei privind Drepturile Copilului atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor; Întărirea capacităţii ANPDC - ca autoritate centrală, a DGASPC-urilor - ca autorităţi judeţene, respectiv a Serviciilor Publice de Asistenţă Socială - ca autorităţi locale, în vederea promovării, monitorizării, elaborării de strategii de intervenţie şi implementării Convenţiei la nivelul întregii ţări. Dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire pe timp de zi. Crearea de mecanisme pentru utilizarea eficientă, transparentă a bugetului alocat respectării drepturilor copilului. Asigurarea accesului categoriilor celor mai vulnerabile (copii din familii sărace, copii romi, copii cu dizabilităţi, cu HIV / SIDA, copii ai străzii, copii care au nevoie de îngrijire specială) la servicii de sănătate şi educaţie. Proiectul de lege privind protecţia minorilor cu părinţi plecaţi în străinătate nu presupune instituţionalizarea minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, dar stabileşte obligaţii clare, sub sancţiuni corespunzătoare, menite să asigure o protecţie efectivă a copiilor neglijaţi de proprii părinţi. Desemnarea unei rude de până la gradul IV, pentru a se ocupa de educaţia minorilor în lipsa părinţilor nu înseamnă o decădere din drepturi a părinţilor, dar nici o neglijare a nevoilor minorilor din partea celor care îi supraveghează. În cazuri extreme, atunci când persoana desemnată nu poate supraveghea sau neglijează supravegherea minorilor, intervine statul, prin autorităţile locale şi serviciile specializate. Totul pentru a se preîntâmpina eventualele devieri ale minorilor de la un comportament normal sau abuzarea lor de către alte persoane. Consider că legea trebuia să fie promovată mai demult, odată cu apariţia fenomenului de migraţie a forţei de muncă în străinătate, putându-se evita, astfel, multe drame ale căror victime au fost şi sunt încă minorii neglijaţi. Cercetarea intitulată „Administraţie publică în beneficiul copiilor. Măsurile generale de implementare a Convenţiei privind Drepturile Copilului la nivel central şi local în ROMÂNIA”, efectuată în ţara noastră, în perioada martie – octombrie 2010, constată o serie de dificultăţi în implementarea legislaţiei privind drepturile copilului. Astfel, una dintre concluziile principale este aceea că, pe fondul măsurilor anticriză, strategiile din domeniul drepturilor copilului se confruntă cu reale probleme de implementare generate, printre altele, de frecvenţele reorganizări instituţionale, de lipsa resurselor şi de plecarea voluntară a specialiştilor din sistem. În protecţia minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate trebuie să se respecte principiul interesului superior al copilului; principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial; principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se cont de originea sa etnică, culturală, lingvistică şi religioasă. Se propune ca cetăţenii români care au copii minori în îngrijire şi doresc obţinerea unui contract de muncă în străinătate să notifice S.P.A.S./primăriei de la domiciliu intenţia de a pleca la muncă în străinătate cu 40 de zile înainte de a părăsi domiciliul stabil, nominalizând persoana în întreţinerea şi îngrijirea căreia vor rămâne copii, ca făcând parte din familia extinsă. Este interzisă încredinţarea copilului unor persoane care nu fac parte din familia extinsă. Nominalizarea îngrijitorului se face în baza unui act întocmit în prealabil şi legalizat la un notariat, prin care acesta îşi asumă responsabilitatea creşterii minorului până la întoarcerea în ţară a 14
părinţilor biologici, respectiv părintelui biologic în cazul familiilor monoparentale, cu următoarele condiţii: capacitatea de exerciţiu a persoanei nominalizate şi vârsta cu cel puţin 18 ani mai mare decât copilul care urmează a-i fi încredinţat, persoana să dispună de echivalentul salariului minim brut pe economie; să nu sufere de boli imobilizatoare; să fie familiarizată cu creşterea unui copil; să facă dovada trecerii unui test psihologic, realizat de un specialist SPAS din cadrul primăriei localităţii de reşedinţă, care denotă capacitatea acestuia de a-şi asuma responsabilitatea creşterii unui copil. Capitolul al patrulea, „ Analiza influenţei migraţiei părinţilor asupra comportamentului copiilor rămaşi acasă în oraşul Topoloveni ”, cuprinde studiul concret pe care l-am efectuat cu privire la tema supusă cercetării. Capitolul are o întindere corespunzătoare, mai largă, impusă de necesitatea de a expune în detaliu rezultatele cercetării concrete pe care am realizat-o. Zona în care s-a desfăşurat cercetarea de teren este oraşul Topoloveni din judeţul Argeş şi localităţile rurale limitrofe. Motivaţia alegerii zonei o reprezintă prezenţa unui număr ridicat de copii cu părinţi emigranţi, identificaţi în cadrul comunităţii ca reprezentând un grup vulnerabil. Acest lucru determină posibilitatea generalizării rezultatelor obţinute în urma cercetării. Localitatea Topoloveni şi zona limitrofă s-au format şi s-au dezvoltat într-o regiune naturală complexă, cu factori pedoclimatici favorabili vieţii şi activităţii umane, la întretăierea unor vechi drumuri comerciale şi căi de comunicaţie care asigurau multiple şi permanente legături între câmpie, deal şi munte, între Ţara Românească şi Transilvania, prin culoarul Rucăr-Bran şi defileul Oltului. Din anul 1968, Topoloveni a fost declarat oraş. De atunci şi până în prezent a cunoscut o puternică dezvoltare atât din punct de vedere industrial, agrar, cât şi turistic. Au fost identificate proiecte de dezvoltare locală care au făcut şi continuă să facă obiectul unui portofoliu de oportunităţi pentru Topoloveni, dar şi pentru zonele limitrofe. În acelaşi timp, reprezentanţii oraşului asigură că sunt deschişi la dialoguri şi colaborări, care vor avea ca efect dezvoltarea continuă a localităţii. Nici locuitorii oraşului şi nici cei ai zonelor limitrofe (Dealul cu Vii, Ţigăneşti, Boţârcani, Goroneşti, Crinteşti) nu se lasă mai prejos şi asigură că vor susţine proiectele ce vor fi dezvoltate pe teritoriul aşezării, oferind forţa de muncă necesară. Din punct de vedere economic, se poate constata faptul că, deşi vorbim de o localitate preponderant urbană, agricultura (în special viticultură) şi creşterea animalelor ocupă primul loc în topul ramurilor economice. Pe lângă agricultură, în zona oraşului Topoloveni s-au dezvoltat fabrici de prelucrare a produselor agricole, precum şi societăţi producătoare de mobilă, confecţii şi ambalaje. Cercetarea de teren vine în completarea părţii preliminare teoretice, urmărind studierea influenţelor migraţiei părinţilor asupra procesului de socializare al copiilor şi pe observarea membrilor grupului ţintă în interacţiune. Scopul cercetării a fost acela de a explora efectele migraţiei părinţilor în străinătate asupra copiilor rămaşi în ţară în contextul reţelei sociale în care se socializează. Cercetarea şi-a propus să identifice efectele din perspectiva actorilor sociali implicaţi în socializarea copiilor, dar şi din perspectiva copiilor şi să identifice răspunsurile pe care actorii sociali le-au avut la problemele identificate. Abordarea problematicii, în ceea ce priveşte metodele de cercetare, a fost preponderent calitativă şi a vizat următoarele obiective: identificarea percepţiilor privind migraţia temporară pentru muncă în străinătate; analiza fluxurilor de migraţie, a modelelor de comunicare şi relaţionare; identificarea percepţiilor privind efectele migraţiei asupra comunităţii, familiei, copiilor; analiza surselor şi tipurilor de informaţii existente la nivelul comunităţii cu privire la comportamentele sociale ale copiilor; identificarea actorilor din comunitate care constituie reţelele sociale ale copiilor 15
cu părinţi migranţi temporari; analiza intervenţiilor la nivelul comunităţii pentru sprijinirea copiilor cu părinţi migranţi temporari. Cercetarea s-a concentrat asupra mai multor unităţi sociale de analiză: în primul rând copiii cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate, familiile cu cel puţin un membru plecat la muncă în străinătate, dar şi comunitatea în ansamblu. Populaţia studiată o reprezintă copiii migranţilor dar şi actorii sociali implicaţi în reţeaua socială a acestor copii: cadre didactice, consilieri şcolari; asistenţi sociali din cadrul primăriei; cadre medicale; preoţi; părinţi/bunici/alte rude. Cercetarea de teren a avut ca metodă principală de culegere a datelor interviul semistructurat, individual, faţă în faţă. Interviul a fost ales ca metodă de cercetare deoarece permite culegerea unor informaţii detaliate despre evenimente personale, despre sentimente, valori, atitudini, judecăţi evaluative. Pentru această cercetare a fost ales interviul semistructurat deoarece permite cercetătorului să abordeze teme şi ipoteze dinainte stabilite (sub forma unui ghid de interviu), dar îi oferă libertatea de a adapta întrebările şi ordinea acestora în funcţie de persoana intervievată şi discursul acesteia. Pentru fiecare grup de subiecţi a fost elaborat câte un ghid de interviu cu teme generale de abordat şi câteva întrebări cheie pentru fiecare temă generală. Dată fiind experienţa şi implicarea diferită a actorilor sociali, temele au fost adaptate fiecărui tip de respondent. Interviurile cu actorii locali au fost realizate la sediul instituţiilor. Interviurile cu copiii au avut loc într-un cadrul familiar, dar relativ neutru, respectiv în cadrul Centrului de zi unde se desfăşoară activităţi extraşcolare. Interviurile cu adulţii din familiile de migranţi au fost realizate ultimele, la domiciliul acestora. Respondenţii studiului au fost selecţionaţi pe baza datelor existente la instituţiile ce au misiunea de a urmări acest fenomen: şcoală, primărie, centrul social. Interviurile au urmărit problematica inclusă în ghidurile realizate şi s-au desfăşurat în instituţii, la şcoală, la domiciliul repsonsabililor, la primărie, la centrul de zi, la dispensar, la reşedinţa preotului. Numărul interviurilor a urmărit reprezentativitatea fiecărui grup, ceea ce a permis evidenţierea unor concluzii vizând cu deosebire o cercetare calitativă, cu posibilităţi de detaliere a răspunsurilor consemnate. A fost de asemenea analizată o documentaţie complexă, reprezentată de texte legislative şi alte studii şi analize pe tema migraţiei, a copiilor rămaşi acasă, diverse statistici naţionale şi locale disponibile. A fost studiată şi evidenţiată o literatură de specialitate complexă, precum şi alte studii şi cercetări întreprinse pe acestă temă. Au fost abordate o serie de interpretări şi comentarii în sistemul mass-media, cu scopul de a aduce în discuţie probleme şi cazuri actuale ale acestui fenomen. Analiza s-a bazat pe transcrierea integrală a interviurilor. Într-o primă etapă s-a realizat o codare şi au fost elaborate diferite categorii. Analiza a urmărit descoperirea anumitor tipare ce apar în relatările diferiţilor intervievaţi. Pentru fiecare tipar şi fiecare categorie identificată au fost selectate citatele corespunzătoare. Analiza s-a făcut distinct pentru grupul ţintă (copii) şi cele două grupuri de informatori (reprezentanţi ai instituţiilor şi adulţi din familiile de migranţi). Rezultatele analizei au fost structurate conform temelor mari definite în ghidurile de interviu: percepţii privind comunitatea; percepţii privind migraţia temporară pentru muncă în străinătate; istoricul migraţiei; modele de comunicare şi relaţionare ale migranţilor cu familia rămasă în ţară; percepţii privind efectele migraţiei asupra copiilor. În cazul interviurilor cu copii, rezultatele au fost structurate în trei teme: reprezentări ale momentului plecării; modele de comunicare şi relaţionare ale copiilor cu părinţii; percepţii asupra schimbărilor apărute după plecarea părinţilor. 16
Selectarea tiparelor şi categoriilor s-a bazat pe o serie de factori: frecvenţa (cât de frecvent se menţionează un anumit aspect), detalierea (explicaţii detaliate care pun în relaţie mai multe aspecte), răspândirea (câte persoane au aceeaşi opinie) şi implicarea emoţională (cât de mult este implicat emoţional respondentul când oferă acel răspuns. Analizând percepţiile generale privind comunitatea la nivelul reprezentanţilor instituţionali, observăm că deşi aceştia au tendinţa de a descrie locuitorii din prisma calităţilor percepute ale acestora şi stereotipurilor existente la nivelul comunităţii (liniştiţi, cumsecade, bun simţ, harnici, muncitori, gospodari, buni, întreprinzători, destoinici, sinceri, ospitalieri) se pot identifica şi o serie de atribute care denotă pe de-o parte individualism (membrii comunităţii sunt preocupaţi de propriile familii/gospodării, iar pe de altă parte o incapacitate a comunităţii de a se adapta la schimbările globale care au loc. Problemele cu care se confruntă locuitorii, percepute de reprezentanţii instituţiilor, sunt în principal legate de lipsa locurilor de muncă şi consecinţele imediate ale acestei situaţii, respectiv lipsa resurselor financiare. Intervievaţii au vorbit despre nesiguranţă, despre incertitudinea privind viitorul adulţilor dar şi al copiilor în localitate. Reprezentanţii instituţionali au aprecieri în general pozitive faţă de oamenii din localitate, considerându-i modeşti şi vrednici, ataşaţi de tradiţii, adaptaţi cu greu schimbărilor din societate. Adesea sunt depăşiţi de ritmul de dezvoltare căruia trebuie să îi facă faţă. Sunt multe aprecieri pozitive: sunt oameni destoinici, sinceri şi ospitalieri, gospodari, dar şi buni întreprinzători. Sunt liniştiţi, dar şi neimplicaţi civic. Amploarea fenomenului este definită de reprezentanţii instituţiilor drept mare, deşi le lipsesc cifrele exacte sau termenii de comparaţie. Evaluarea mărimii acestui fenomen este influenţată de factori precum efectele pe care migraţia le-a avut asupra localităţii sau motivele care stau la baza deciziilor de a migra. Dat fiind că motivaţia percepută de reprezentanţii instituţiilor este lipsa alternativelor pentru obţinerea unui venit sigur, iar localitatea în ansamblu este percepută a avea oportunităţi limitate de muncă, chiar şi reprezentanţii instituţiilor au ca primă reacţie definirea acestui fenomen drept unul de mare amploare. În multe cazuri se opinează că este o soluţie disperată pentru unii oameni, context în care pleacă până în 5% din populaţia oraşului. Oamenii pleacă în căutarea unor oportunităţi mai bune. Cifra poate nu este foarte mare, dar efectele asupra comunităţii sunt semnificative. Din interviuri a reieşit că “profesioniştii” au fost cei care au plecat cel mai mult la începutul migraţiei în această zonă, iar la momentul cercetării predomină “disperaţii”. Raportându-ne din nou la teoriile migraţiei se constată că la început au plecat cei care aveau calificări în domenii în care exista cerere pe pieţele mai dezvoltate („profesioniştii”). Ulterior s-au dezvoltat reţele sociale bazate pe relaţii de rudenie şi prietenie prin care au fost ajutaţi şi alţi membri ai comunităţii să plece. Aproape toţi cei care au lucrat în construcţii, în agricultură, dar şi oameni din toate categoriile socio-profesionale care nu au loc de muncă au optat pentru a migra în străinătate . Reprezentările asupra consecinţelor migraţiei au fost analizate la 3 niveluri: la nivel individual, la nivelul familiei şi la nivelul localităţii. Deşi efectele negative enumerate de intervievaţi sunt mult mai diverse şi mai numeroase, rezultanta analizei costuri-beneficii înclină balanţa în favoarea migraţiei. La nivelul familiilor migranţilor efectele pozitive identificate de actorii sociali sunt strict legate de bunăstarea materială, în timp ce efectele negative se manifestă în primul rând în plan psihologic şi relaţional (efecte negative la nivel emoţional şi afectiv pentru membrii familiei, efecte la nivel psihologic şi comportamental pentru copii, deteriorarea relaţiilor de cuplu). De asemnea, în categoria efectelor negative se numără şi responsabilităţile suplimentare ce revin membrilor familiei (adulţi şi copii) rămaşi acasă. 17
La nivelul oraşului migraţia are un efect pozitiv, care nu a fost atins prin politicile naţionale sau locale: reducerea şomajului. Efectele negative sunt legate de structura populaţiei (îmbătrânirea populaţiei) şi de schimbarea valorilor sociale, dar acestea se manifestă pe un termen mediu sau lung. Se conturează din ce în ce mai clar un nou model de familie la nivelul comunităţii analizate, familia transnaţională, în care membrii familiei se află la distanţe fizice foarte mari unii de ceilalţi, dar care menţin relaţii de comunicare permanente şi relaţii de sprijin material reciproc. Chiar şi în condiţiile în care astfel de modele se dovedesc a fi funcţionale, există efecte negative pe care actorii sociali le identifică mai ales la nivelul copiilor. Efectele negative asupra copiilor sunt evaluate de intervievaţi în relaţie cu părintele care pleacă. În cazurile în care părintele migrant este mama, aceştia apreciază că efectele negative sunt mai pronunţate la nivel emoţional, comportamental şi la nivelul responsabilităţilor asumate în cadrul familiei. Majoritatea oamenilor care pleacă să muncească în străinătate merg cu contracte, fiind destul de mulţi şi numărul lor creşte an de an. Aceasta este şi o consecinţă firească a problemelor economice din ultima vreme, sunt mulţi cei care nu îşi declară intenţia sau plecarea efectivă din oraş. Un asemenea fenomen devine din ce în ce mai răspândit, ceea ce reprezintă o tendinţă de destructurare a comunităţii şi a familiilor, deci cu efecte semnificative asupra comunităţii. Sunt persoane care pleacă urmând modelul cunoştinţelor sau rudelor care au plecat şi au câştigat mai bine muncind în străinătate. Unii pleacă din disperare, din motive de supravieţuire, alţii în speranţa unei vieţi mai bune sau din cauza unor crize familiale, este un fel de fugă de responsabilitatea de a întreţine o familie care se confruntă cu probleme. Sunt opinii potrivit cărora migraţia în străinătate pentru muncă este un fenomen în plină dezvoltare în ţara noastră, criza economică determinând din ce în ce mai mulţi oameni să facă asta. Istoria migraţiei temporare pentru muncă în străinătate începe în Topoloveni înainte de 1989, aproximativ în anii ’80, când o parte foarte mică din locuitori plecau la muncă în statele arabe. După 1989 a fost primul val de migraţie, iar după intrarea României în Uniunea Europeană sa înregistrat o creştere importantă a fluxurilor. Criza economică i-a determinat pe mai mulţi să ia în calcul opţiunea de a pleca în străinătate, şi, conform opiniilor intervievaţilor, chiar să plece. Rutele de migraţie nu s-au schimbat major. Imediat după 1989, destinaţiile principale erau Israel, Italia, Spania şi Turcia. În prezent se pleacă în principal în Italia şi Spania, şi într-o proporţie mai mică în Grecia, Cipru şi Anglia. Aceste aprecieri rezultă din răspunsurile obţinute de la majoritatea celor chestionaţi. Există două metode principale de a ajunge la muncă în străinătate: firmele care intermediază plasarea forţei de muncă sau reţelele sociale din care fac parte migranţii (rude şi prieteni deja plecaţi). Nu apare foarte clar care este modelul dominant, dar reprezentanţii instituţiilor tind să încline către modelul formal de plecare. Majoritatea pleacă prin firme de plasare a forţei de muncă sau prin intermediul unor facilitatori, din rândul cunoştinţelor personale. Există situaţii când unele persoane care migrează au contracte de muncă, alţii pleacă prin cunoştinţe sau rude. Muncile efectuate de migranţi sunt în principal cele cu un nivel scăzut de calificare, în agricultură, construcţii şi menaj. Comunicarea între membrii familiilor transnaţionale reprezintă elementul cheie care asigură coeziunea membrilor şi menţinerea funcţiilor familiei. Comunicarea migranţilor cu familia rămasă în ţară se realizează cu ritmicitate, dar frecvenţa comunicării depinde în primul rând de resursele financiare disponibile. După cum au remarcat intervievaţii, imediat după plecare, când resursele financiare au fost utilizate pentru a asigura transportul şi aranjamentele de cazare, comunicarea este mai rară. De asemenea, în perioadele în care migranţii rămân fără un loc de muncă şi caută alte 18
oportunităţi, comunicarea se răreşte, resursele financiare pentru comunicare fiind direcţionate către alte nevoi. Interesant de observat că, în momentele în care atât migrantul cât şi familia acestuia trec prin greutăţi financiare, comunicarea se răreşte, lipsind ambele părţi de sprijinul emoţional. Experienţele înregistrate arată că există familii în care comunicarea la distanţă nu poate satisface nevoile de comunicare ale partenerilor, conducând la deteriorarea relaţiilor şi ulterior la separare sau chiar divorţ. Deteriorarea relaţiilor de cuplu, aşa cum a fost menţionată anterior la efectele migraţiei, este cauzată de suspiciunile legate de infidelitate care apar pe perioada despărţirii. Acestea sunt agravate de tensiunile cauzate de greutăţile suplimentare la care trebuie să facă faţă ambii parteneri ai cuplului după plecarea unuia dintre ei în străinătate. După cum au remarcat intervievaţii, divorţurile au apărut cu o frecvenţă mai mică în cuplurile în care au plecat ambii parteneri. Ritmicitatea legăturilor cu familia rămasă în ţară este diferită. Unii se întorc cam odată la şase luni sau un an, comunicând, pe cât de des este posibil, prin telefon sau messenger. Copiii rămaşi în grija familiei, a celuilalt membru al familiei, a bunicilor, a rudelor de gradul I, II sau a vecinilor, comunică cu părinţii plecaţi prin telefon, dacă sunt luaţi împreună în familie, sunt înscrişi la o formă şcolară, iar la întoarcere continuă, revenind la şcoală. Cei mai mulţi părinţi pleacă însă pe perioade scurte, ca apoi să-şi prelungească şederea în acea ţară, comunicând cu copiii prin telefon. Cei mai mulţi copii însă rămân în ţară în grija celorlalţi membri ai familiei. Aceştia primesc pachete, cadouri cu diferite prilejuri. La şcoală, de regulă, sunt cursanţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Din păcate, nu toţi cei care pleacă declară acest lucru. Deci datele oferite de la şcoală, primărie sau protecţia copilului sunt aproximative. Majoritatea celor care muncesc în străinătate şi vor să rămână pe termen lung în ţara de destinaţie încearcă să-şi cheme copiii alături de ei, dându-i la şcolile de acolo. Cei ce revin în ţară au mari probleme de adaptare. Un obiectiv important al cercetării a fost identificarea efectelor migraţiei asupra copiilor aşa cum sunt percepute de comunitate şi înţelegerea argumentelor şi surselor de date care susţin aceste opinii privind efectele. În primul rând, familiile care iau decizia de a pleca trebuie să decidă care sunt membrii ce vor pleca. Familiile cu copii iau cel mai des decizia de a-i lăsa pe aceştia în ţară, fie în grija părintelui care rămâne, fie în grija familiei extinse sau sub supravegherea vecinilor. Există şi cazuri în care copiii sunt apreciaţi a fi suficient de responsabili şi de maturi astfel încât să nu fie nevoie de supravegherea unor adulţi. Profesioniştii intervievaţi au identificat o serie de factori care determină decizia de a pleca împreună cu copiii sau fără aceştia: siguranţa materială, reţeaua socială care poate oferi sprijin pentru îngrijirea copiilor, existenta şi accesibilitatea unor servicii adresate copiilor, în principal cele educaţionale, în ţara de destinaţie. Analizând strict efectele negative pe care profesioniştii intervievaţi le-au observat, constatăm că acestea sunt legate de lipsa afectivităţii părinteşti şi lipsa sau scăderea supravegherii acestora din partea unui adult cu autoritate. Lipsa modelelor părinteşti conduce la probleme de socializare care se manifestă în special în perioada adolescenţei. Intervievaţii au menţionat că în cazul copiilor mici se observă schimbări în plan emoţional şi somatic, iar la copiii mai mari apar scăderea performanţelor şcolare şi comportamente deviante. Studiul evidenţiază faptul că cei mici sunt afectaţi de lipsa modelelor familiale atât de necesare în dezvoltarea normală a oricărui copil. Cei mai mari sunt şi ei afectaţi: fetele preiau rolul mamei (când mama este cea care pleacă) şi sunt supraîncărcate cu responsabilităţi casnice, în dauna timpului acordat şcolii şi activităţilor specifice vârstei lor; băieţii pot căpăta comportamente de revoltă, precum fuga de acasă sau apropierea de persoane ciudate. 19
Cercetarea s-a concentrat în continuare asupra perspectivei adulţilor din familiile de migranţi. Reprezentările adulţilor din familii asupra localităţii şi oamenilor din localitate sunt mai complexe, cuprinzând atribute diversificate, atât pozitive cât şi negative. Pe de-o parte oraşul este asociat cu sentimente pozitive fiind oraşul natal, iar pe de altă parte este perceput ca un spaţiu mic, izolat şi lipsit de resurse. De asemenea, descrierile oamenilor din localitate sunt relativ polarizate, intervievaţii fiind concentraţi fie pe calităţi (ospitalieri, cu frica lui Dumnezeu, buni, modeşti, cu bun simţ), fie doar pe defecte (lipsiţi de voinţă, bârfitori, răi, pesimişti, închişi, fiecare îşi vede de treaba lui). Analizând trăsăturile menţionate în timpul interviurilor se constată că şi în cazul adulţilor din gospodăriile de migranţi accentul este pe individualism şi lipsă de perspectivă. Problemele cele mai importante cu care se confruntă oamenii din localitate sunt legate de lipsa locurilor de muncă. Descrierea problemelor este realizată cu cuvinte cu o puternică încărcătură emoţională. Prezenţa copiilor în familie este considerată a accentua problemele. De remarcat că în lista de probleme identificate de adulţii din familiile de migranţi se află şi datoriile pe care oamenii le au şi care sunt din ce în ce mai greu de plătit, deoarece oamenii se confruntă cu lipsuri de tot felul, sunt mulţi şomeri, nu au cu ce-şi plăti ratele la bănci, întreţinerea, educaţia copiilor. Problemele comunităţii sunt descrise şi de adulţii din gospodărie tot din perspectiva unei pieţe cu un surplus de forţă de muncă, care nu asigură un grad minim de siguranţă privind veniturile şi nici nu satisface aspiraţiile locuitorilor privind nivelul de trai. Un aspect în plus ce rezultă din relatările adulţilor din gospodărie este cel al gradului ridicat de îndatorare către bănci şi presiunea economică existentă la nivelul gospodăriilor pentru plata datoriilor. Sintetizând problemele percepute de adulţii din gospodării în contextul social construit de aceştia putem face apel din nou la elementele noii economii a migraţiei: nevoia de strategii individuale de reducere a riscurilor, funcţionarea imperfectă a pieţelor, deprivarea relativă. Familiile care sunt parte a acestui proces de migraţie temporară consideră fenomenul de mare amploare şi într-o tendinţă de creştere. Acestea utilizează termeni precum: foarte mulţi , din ce în ce mai mulţi , auzi de ei la tot pasul , sute de oameni pentru a descrie extinderea fenomenului şi tendinţa de creştere a acestuia. De altfel, migraţia este menţionată în mod spontan şi ca problemă a comunităţii. Reprezentările privind migranţii se grupează în 3 tipuri, în funcţie de caracteristici personale şi motivaţia pentru plecare: „disperaţii”, „muncitorii” şi „curajoşii”. Migraţia este percepută ca un rezultat al incapacităţii societăţii de a le asigura membrilor săi oportunităţi de a obţine venituri prin munca depusă şi un nivel decent de salarizare. Aspiraţiile membrilor comunităţii sunt considerate a fi legitime, de aceea, în ciuda costurilor psihologice şi sociale, migraţia temporară pentru muncă este singura strategie de supravieţuire pe care membrii comunităţii au identificat-o. Informaţiile cuprinse în formularele (ghidurile) înregistrate sunt edificatoare cu privire la cauzele migrării. Familiile de migranţi îşi raţionalizează costurile şi beneficiile într-un mod asemănător cu reprezentanţii instituţiilor. Aceştia descriu cu mai multe atribute şi detalii efectele negative ale migraţiei temporare pentru muncă în străinătate, efecte pe care le consideră a avea o mare importanţă. Efectele pozitive se concentrează tot în jurul conceptului de bunăstare materială, în principal la nivelul familiei. De asemenea, la nivel individual se menţionează şi noutatea experienţei drept câştig, acest lucru fiind valabil pentru noile plecări. Efectele negative sunt cel mai adesea asociate cu familia (înstrăinare faţă de familie, destrămarea familiei, probleme comportamentale la copii, probleme la şcoală pentru copii, creşterea responsabilităţilor copiilor în gospodărie, probleme adiţionale pentru părintele rămas acasă) şi 20
comunitatea (pierderea unor oameni valoroşi pentru comunitate, îmbătrânirea populaţiei, neimplicare în problemele comunităţii). Totuşi, la nivel individual sunt identificate câteva costuri pe care migranţii trebuie să le plătească: relaţiile deteriorate cu familia şi eventual cu copiii, muncile grele pe care trebuie să le presteze şi unele compromisuri pe care trebuie să le accepte (cei mai mulţi dintre ei se vând acolo pe bani puţini). Adaptarea la cultura nouă în ţara de destinaţie este dificilă pentru o parte dintre migranţi. În ceea ce priveşte copiii, reprezentanţii familiilor menţionează în primul rând sentimentele pe care copiii le au atunci când unul dintre părinţi pleacă, se simt părăsiţi, nevruţi, suferă sau se îmbolnăvesc. Ulterior, aceste probleme în plan afectiv se mnifestă şi în plan comportamental şi afectează şi viaţa şcolară. Membrii familiilor de migranţi au identificat şi o serie de efecte negative la nivelul comunităţii, efecte care au fost menţionate şi de reprezentanţii instituţiilor locale: îmbătrânirea populaţiei, pierderea unor oameni buni ai localităţii, accentuarea neimplicării civice. Tot acest proces pare a intra într-un cerc vicios: membrii oraşului pleacă deoarece acesta nu oferă oportunităţi de dezvoltare individuală, iar prin plecarea membrilor activi ai localităţii, aceasta din urmă nu mai are potenţial pentru a se dezvolta în viitor. Istoriile de migraţie a familiilor intervievate sunt diverse ca durată, tip de muncă, membru al familiei care a plecat, dar au în comun percepţia asupra deciziei de a pleca la muncă în străinătate, decizie care a fost cea mai bună soluţie. O parte din familiile de migraţie au o istorie mai bogată, prima plecare având loc în urmă cu 7 ani, în timp ce în familia cu experienţa cea mai scurtă persoana migrantă a plecat în urmă cu 1 an. Activităţile prestate în ţara de destinaţie sunt diverse: menaj, construcţii, servicii medicale. Nu există un tipar al plecărilor din perspectiva rolului în familie: pleacă atât mamele cât şi taţii. Decizia de a pleca a avut la bază evaluarea şanselor de reuşită ale fiecăruia dintre membrii în străinătate, dar şi ale celor care rămân în ţară şi trebuie să suplinească rolul celui plecat. Migraţia familiilor în străinătate are motive relativ asemănătoare: în principal, încercarea de a găsi soluţii pentru asigurarea unui trai mai bun pentru familie. Decizia de a pleca la muncă este de regulă luată prin consensul soţilor, dar, uneori, urmările despărţirilor nu sunt convenabile. Sunt numeroase situaţiile când timpul plecării este iniţial sezonier, dar mai apoi aceste se prelungeşte, uneori la ani întregi. Motivaţia cvasi-generală este legată de lipsa locurilor de muncă, şomaj, dificultăţi financiare în a asigura traiul de fiecare zi. În cadrul familiei, în luarea unor asemenea decizii sunt consultaţi şi copiii, care, în prima clipă sunt amăgiţi de posibilele cadouri, dar şi de condiţia subiectivă a unei oarecare apropieri faţă de copiii din alte familii de migranţi. După despărţire însă încep regretele, mai ales când pleacă ambii părinţi. Rostul plecării este înţeles diferit de către copii, dar şi aceştia sunt încrezători că astfel vor putea trăi în condiţii mai bune. Familiile migranţilor se reunesc aproximativ o dată pe an, cu ocazia sărbătorilor sau a unui eveniment important în familie. În condiţiile crizei economice, migranţilor le este teamă să plece prea mult din ţara de destinaţie şi să rişte să-şi piardă slujba, deci comunicarea faţă în faţă a scăzut ca frecvenţă. Comunicarea se realizează în principal prin telefon sau internet. Frecvenţa comunicării este percepută de adulţii din gospodărie drept maximală pentru resursele financiare pe care le au. Aceştia o descriu în termeni de: vorbim cât de des putem sau de câte ori se poate. De altfel, studiile ce s-au concentrat asupra familiilor transnaţionale au arătat faptul pe părintele sau părinţii migranţi încearcă să compenseze lipsa lui/lor din viaţa copiilor prin creşterea frecvenţei comunicării prin telefon sau internet. Pentru familiile cu resurse financiare mai sărace, frecvenţa comunicării este mult mai redusă şi folosesc în principal telefonul şi scrisorile trimise acasă o dată cu bani sau colete cu cadouri. Familiile ce îşi permit accesul la internet, atât în România cât şi în 21
ţara de destinaţie, preferă internetul care oferă prin reţelele de socializare cu comunicare video un substitut de relaţie directă, faţă în faţă, între părinte şi copil. Studiul asupra adulţilor din familiile de migranţi subliniază importanţa comunicării între membrii familiei. Este greu până primeşti veşti de la cel plecat, mai ales când un părinte rămâne singur, cu copiii speriaţi că celălalt părinte va lipsi nu se ştie câtă vreme, iar toate treburile gospodăreşti, lecţiile, educaţia revin unuia singur. Bucuria copiilor este mare când părintele plecat comunică cu familia şi când primesc lucruri frumoase pe care nu şi le-ar fi permis niciodată. Adulţii din familie au identificat momentele cele mai dificile ca fiind momentele legate de prima plecare. Prima despărţire este încărcată de multe sentimente. Descrierile momentului se concentrează pe trăirile emoţionale: “dor”, “despărţire”, „sfâşietor”, „mă roade singurătatea”. Din relatările intervievaţilor reiese că aceste suferinţe emoţionale sunt trăite atât de adulţi cât şi de copii. Efectele negative sunt mai accentuate atunci când părintele plecat este cel investit cu cea mai mare autoritate şi încredere de către copil. Atunci când părintele cu autoritate este plecat, dar reuşeşte să găsească o modalitate de a comunica frecvent şi deschis cu copilul, efectele negative se reduc. Cu privire la nevoile specifice ale copiilor cu părinţii plecaţi, există o opinie generală că principala nevoie este aceea de ataşament, nevoia de a se ataşa emoţional de un adult, fapt ce îi face în unele situaţii vulnerabili, iar în alte cazuri, mai deschişi, mai cooperanţi cu personalul centrelor de zi sau altor servicii care sunt organizate la nivel local. Cercetarea din perspectiva copiilor a permis extragerea unor rezultate relevante. Copiii intervievaţi îşi amintesc despre prima plecare a părintelui/părinţilor la muncă în străinătate, sentimentele trăite şi argumentele pe care părinţii le-au folosit în comunicarea cu aceştia. Copiii menţionează sentimente precum nefericire, nelinişte, dor. Un factor care ar fi putut accentua aceste sentimente negative este faptul că în cazurile intervievate părintele care a plecat prima dată la muncă în străinătate este mama, urmată în unele cazuri după o perioadă de timp şi de tată. Adulţii din gospodăriile de migranţi au tendinţa de a subestima efectele negative ale plecării la muncă în străinătate a unuia dintre părinţi asupra relaţiilor dintre aceştia şi copiii rămaşi acasă. Se constată faptul că în cazul gospodăriilor cu tatăl migrant sau cu ambii părinţi migranţi, relaţiile s-au schimbat în rău. De asemenea, în cazurile în care doar mama este în prezent plecată la muncă în străinătate se recunoaşte că efectele asupra relaţiilor dintre părinţi au fost negative. Din totalul gospodăriilor în care relaţiile dintre părinţi s-au deteriorat, cele mai frecvente manifestări au fost: certuri frecvente, despărţirea sau divorţul părinţilor. Există o categorie de copii care evaluează frecvenţa comunicării cu părintele plecat drept mare (zilnic, de două, trei ori pe săptămână) şi o categorie care relatează despre o frecvenţă redusă (o dată pe săptămână). Cele mai frecvente subiecte de discuţie cu părinţii sunt performanţele şcolare, evenimente care au avut loc la şcoală, sănătatea copilului şi a celorlalţi membri ai familiei şi modul în care copilul se înţelege cu ceilalţi membri ai familiei. Comunicarea directă, zilnică, cu părinţii este un aspect foarte important în viaţa copiilor, dându-le încredere în sine şi în deciziile pe care le iau. Tranziţia de la comunicarea faţă în faţă, zilnică, la comunicarea la distanţă şi cu o frecvenţă mult mai mică este foarte dificilă pentru copii. Schimbările cele mai importante relatate de copii, în mod spontan, sunt investiţiile făcute în casă şi resursele financiare pe care le au la dispoziţie. O parte consideră că nu există schimbări semnificative. Totuşi, aproape toţi afirmă că după plecarea părintelui/părinţilor au avut mai multe responsabilităţi în gospodărie, fiind nevoiţi să dea o mână de ajutor la treburile gospodăreşti. Reprezentările pe care le au copiii despre cei de aceeaşi vârstă şi care se află în aceeaşi situaţie sunt într-o anumită măsură proiecţii ale propriilor sentimente. Copiii de aceeaşi vârstă cu părinţii plecaţi sunt reprezentaţi ca fiind mai nefericiţi şi diferiţi de ceilalţi. Această diferenţiere clară între copiii cu 22
părinţi (fericiţi) şi cei cu părinţii plecaţi (nefericiţi) poate fi semnul unor dificultăţi de socializare şi de integrare în grup. În ceea ce priveşte avantajele pe care le au copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, acestea sunt în primul rând cele financiare. De altfel, îmbunătăţirea situaţiei financiare ar putea constitui unul din factorii care creşte bunăstarea psihologică a copiilor. Comunitatea percepe plecarea părinţilor ca având efecte negative la nivel emoţional, comportamental şi asupra performanţelor şcolare. De altfel şi adulţii din gospodărie care sunt responsabili de îngrijirea copiilor, indiferent de gradul de rudenie, consideră că există efecte la nivel emoţional şi comportamental, copiii devenind mai introvertiţi, sau având probleme de relaţionare cu adulţii. În cazul în care se constată că există motive temeinice de natură să primejduiască dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului aflat în situaţie de risc, ca urmare a unei îngrijiri părinteşti lipsă sau insuficientă, SPAS şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliului local comunal au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) cu privire la cazurile-problemă, în vederea instituirii unor măsuri de protecţie specială asupra copilului. Atunci când raportul de evaluare iniţială recomandă consilierea familiei sau persoanei la care se află copilul în întreţinere şi îngrijire şi oferirea de servicii de suport, la propunerea asistentului social sau a persoanei cu atribuţii de asistenţă socială care a instrumentat cazul, în planul de servicii se va decide cu privire la serviciile de suport pe care comunitatea le poate oferi: consiliere, expertiză şi intervenţie medicală, acţiuni de reintegrare, etc. Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii şi recomandări relevante pentru demersul de cercetare desfăşurat. Migraţia, cât şi efectele asupra copiilor prin plecarea la muncă în străinătate a părinţilor sunt două fenomene extrem de complexe, afectând atât familia cât şi societatea, datorită a numeroase aspecte legate de situaţia economică şi socială a românilor, de dificultăţile şi provocările cu care se confruntă actuala societate extrem de stratificată economic şi social, care lasă loc încă unor decalaje foarte mari în diversele structuri ale societăţii. Sistemul românesc de asistenţă socială şi în special cel de protecţia copilului a înregistrat în ultimii ani o serie de standarde de nivel înalt şi prevederi legislative care au răspuns unor cerinţe cu privire la protecţia drepturilor copilului. Aplicarea prevederilor legislative este uneori dificilă datorită multitudinii acestora, apărute într-un interval scurt de timp, precum şi a modului diversificat şi complex în care inter-relaţionează instituţiile administraţiei publice centrale şi locale. Situaţia copiilor cu părinţi migranţi trebuie coroborată şi cu fenomene sociale, iar abordarea lor trebuie să se facă într-o manieră detaliată, complexă şi completă, pentru asigurarea îmbunătăţirii capacităţii de previziune a statului asupra anumitor tendinţe din societatea românească, ceea ce necesită o abordare mai atentă a politicilor sociale. Din studiul efectuat rezultă faptul că cei mai afectaţi de migraţia părinţilor sunt copiii, ce sunt astfel nevoiţi să suporte o serie de privaţiuni de îngrijire, creştere şi educare. Asemenea riscuri se regăsesc şi în alte situaţii (familiale, comunitare, societale). Migraţia temporară pentru muncă în străinătate este percepută de toţi actorii sociali drept singura alternativă pentru o parte din locuitorii oraşului asupra căruia s-a efectuat studiul. Există anumite percepţii privind efectele migraţiei temporare împărtăşite atât de familiile migranţilor cât şi de reprezentanţii diverselor instituţii publice. Astfel, migraţia contribuie la bunăstarea şi siguranţa materială a indivizilor şi familiilor lor, dar conduce la deteriorarea relaţiilor de familie. Şi familiile de migranţi îşi raţionalizează astfel costurile şi beneficiile deciziei de a migra. Migraţia contribuie la satisfacerea nevoilor elementare biologice şi nevoilor de securitate şi protecţie, dar afectează 23
negativ interese precum cele legate de apartenenţa la un grup sau o comunitate. Dat fiind că aceste cerinţe se află pe o treaptă superioară celor de bază (conform piramidei lui Maslow) se poate explica de ce rezultantafinală este în defavoarea familiei. Efectele pozitive ale plecării părinţilor la muncă în străinătate pentru copiii rămaşi se manifestă doar în plan material (condiţiile de locuit devin mai bune prin renovarea casei, copiii primesc cadouri de la părinţi diverse bunuri pe care înainte nu şi le-ar fi permis, o parte îşi vizitează părinţii în vacanţă trăind astfel experienţe noi). Profesioniştii intervievaţi au observat o serie de efecte negative legate în principal de lipsa afectivităţii părinteşti şi lipsa sau scăderea supravegherii acestora din partea unui adult cu autoritate. S-au menţionat probleme de socializare care se manifestă în special în perioada adolescenţei; schimbări în plan emoţional şi somatic la copiii mici; scăderea performanţelor şcolare şi comportamente deviante la copiii mai mari, comportament introvertit, izolare; comportamente contestatoare, agresive în plan verbal sau chiar fizic. Măsurile adoptate de comunitate sunt reactive, încercând să reducă efectele asupra copiilor identificaţi. De altfel, fenomenul este considerat a fi dificil de monitorizat. Şcoala joacă un rol important în identificarea copiilor cu părinţi plecaţi, dar acţiunile întreprinse de profesori depind foarte mult de iniţiativele personale, de dorinţa profesorului de a sprijini copiii care au probleme în afara procesului educaţional. Comunitatea a dezvoltat un centru de zi apreciat pozitiv de toţi actorii intervievaţi, dar considerat limitat în ceea ce priveşte raportul capacitate-nevoi în comunitate. În cazul acestor copii creşte riscul de a se înregistra probleme legate de procesul de educaţie: copii care vin cu mai mică plăcere la şcoală, au rezultate mai slabe, acumulează mai multe absenţe, au mai des nota scăzută la purtare şi corigenţe. Plecarea la muncă în străinătate a părintelui/părinţilor este determinată de o serie de factori cum ar fi: lipsa resurselor financiare şi a locurilor de muncă bine plătite, criza familială, nevoia de a trăi mai bine şi de a cunoaşte viaţa din alte ţări, dorinţa de a oferi copilului posibilitatea de a studia în ţară la şcoli mai bune. Corupţia poate fi de asemenea un factor de plecare a părinţilor. Din studiul întreprins, asemenea factori sunt, în ordinea importanţei: lipsa banilor, lipsa unui loc de muncă şi lipsa unei locuinţe. Se constată că femeile sunt plecate în număr mai mare la muncă în străinătate decât bărbaţii, cu perioade cuprinse de regulă între trei şi cinci ani. Rămaşi acasă, copiii sunt îngrijiţi în cele mai multe cazuri de celălalt părinte, de bunici, fraţi/surori, rude mai îndepărtate, vecini, bone sau în unele cazuri sunt lăsaţi singuri. Copiii care au fost chestionaţi au mărturisit că nu au apelat, atât ei cât şi persoana care are grijă de ei, la servicii de asistenţă socială, cum sunt: consilierea psihologică, activităţi after-school, monitorizarea lor de către organele de poliţie în timpul şi după orele de şcoală, intervenţii în caz de abuz fizic şi emoţional, ajutarea lor la teme. Plecarea unui părinte la muncă în străinătate a fost resimţită profund de către copiii care au fost chestionaţi. S-au constatat o serie de efecte pozitive asupra copiilor după plecarea părinţilor, cum ar fi: responsabilizarea lor, independenţa din punct de vedere a alegerii profilului de urmat la şcoală, tendinţa de a se descurca singuri cât mai repede şi de a aprecia valoarea banului. Efectele negative sunt, în principal, datorate lipsei de supraveghere părintească, cu urmări uneori în consumul de alcool şi tutun, supraîncărcarea de rol, tristeţea. Copiii devin victime ale tâlhăriilor datorită banilor pe care îi au, vulnerabilitatea fetelor de a fi abuzate, scade randamentul şcolar, copiii doresc să plece din ţara de origine pentru a urma modelul părinţilor de a lucra în altă ţară, copiii nu acceptă şi nu respectă autoritatea persoanelor în grija cărora au rămas, resimt profund dorul de părintele plecat, scade stima de sine şi încrederea în forţele proprii, înstrăinarea copiilor faţă de părinţi, devin agresivi, fug de acasă, depresie şi tristeţe, scade interesul faţă de şcoală, comportamente predelincvente/delincvente, probleme medicale. 24
Este pozitiv faptul că nu există diferenţe mari în modul în care copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate îşi petrec timpul liber. Ei se joacă împreună cu ceilalţi copii, ascultă aceeaşi muzică, se îmbracă la fel, au aceleaşi ocupaţii sau aceleaşi modele în viaţă, de regulă cântăreţi sau actori, persoane publice, ajungând să valorizeze modele apărute la televizor, în special aspectul fizic, felul în care acestea se îmbracă şi se comportă. Pe termen lung, asupra copilului vor avea efecte considerabile lipsa părinţilor plecaţi la muncă în străinătate. Aceştia nu vor avea imaginea unei familii unite, ca adulţi vor avea carenţe afective, vor dezvolta tulburări comportamentale, abilităţile de viaţă independentă ineficiente vor crea riscul de a deveni adulţi dependenţi de serviciile sociale. Recomandările prezentate au în vedere atât prevenirea prin reducerea efectelor negative datorate lipsei temporare a părinţilor, cât şi intervenţia pentru soluţionarea acestora. O primă recomandare vizează organizarea de către instituţiile publice, precum şi de către ONG-uri, a unor campanii de informare a părinţilor privind aspectele importante de care trebuie să ţină cont pe timpul lipsei temporare de acasă. De asemenea, organizarea unor campanii de sensibilizare la nivelul comunităţilor de români din ţările de destinaţie, atât prin promovarea exemplelor negative şi pozitive legate de evoluţia copiilor în lipsa părinţilor, precum şi acţiuni derulate prin intermediul şcolii, bisericii, ONG-urilor şi consulatelor României din acele ţări. Este necesară dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu ambii părinţi plecaţi în vederea facilitării comunicării dintre ei şi copii, coroborat cu crearea unui mecanism de monitorizare şi comunicare cu adulţii în grija cărora rămân copiii. Ar fi utilă existenţa unui consilier şcolar în fiecare unitate de învăţământ, care să aibă pregătirea necesară pe acestă problematică şi dezvoltarea, la nivelul instituţiei, a unor activităţi specifice, în care să fie angrenaţi atât copiii cu părinţi plecaţi, cât şi ceilalţi copii. Este necesară implicarea şi colaborarea cât mai multor actori sociali – atât a ONG-urilor, autorităţilor centrale şi locale, a serviciilor sociale, a inspectoratelor şcolare, a poliţiei, a cadrelor didactice, a angajatorilor sau mass-media. Acestea se pot realiza prin elaborarea şi implementarea unor politici publice coerente şi eficiente, a unui cadru legislativ care să favorizeze dezvoltarea şi socializarea acestor copii. Asemenea politici ar trebui să determine întărirea legăturii între şcoală şi sistemul de asistenţă socială, prin implicarea cadrelor didactice, învăţătorilor, diriginţilor, psihologilor şcolari şi deopotrivă a asistenţilor sociali. Nu trebuie neglijată construirea unui set de servicii sociale folosind rolul şcolii în comunitate, consiliere specială, ajutor în procesul de învăţare, condiţii de petrecere a timpului liber în activităţi organizate în comun cu alţi copii, vizite la domiciliu.
25
