Legea invatamantului nr. 84 din 1995 si Legea educatiei nationale nr. 1 din 2011. Analiza comparativa. Inainte de orice, vreau sa remarc niste diferente intre cele doua legi din simpla lectura a titlului lor. Invatamantul si educatia pot fi considerate sinonime, dar pentru mine sunt doar sinonime partial. Legea invatamantului pare sa reglementeze un proces, conditiile in care se realizeaza transferul de cunostinte, de cultura dinspre reprezentantii sistemului, in speta profesorii, spre elevi. E un transfer unidirectional, fara feedback consistent, fara interes pentru masurarea inteligenta a unor indicatori de performanta si fara urmarirea interesului, nevoilor si dorintelor ‘invataceilor’. In schimb termenul de educatie imi evoca un schimb, un dialog, o miscare bidirectionala, sustinuta de un feedback puternic si avand cel putin doua obiective majore: a) elevi foarte bine pregatiti, gata sa faca fata provocarilor vietuirii, dotati cu spirit critic si urmarind si stimuland, in acelasi timp, interesele lor de studiu; b) dezvoltarea in folosul societatii, natiunii(care finanteaza, investeste in sistemul de educatie) a unor resurse umane(e un termen pe care nu-l validez, dar il folosesc datorita largei sale utilizari si acceptari; as prefera sa vorbesc de capital uman) valoroase, flexibile, pregatite sa invete continuu si sa adauge valoare grupurilor si sistemelor in care se vor integra. O alta diferenta intrinseca intre cei doi termeni(este o interpretare subiectiva, la fel cum este si comentariul de mai sus) este urmatoarea: educatia presupune transferul unui exemplu personal, construirea unui caracter, orientarea morala si participarea profesorului ca mentor in relatia cu elevul, nu ca instanta superioara infailibila, severa si inabordabila. O sa inchei acest comentariu initial spunand ca inclusiv numarul care este atribuit legii in legislatura anului in care a fost promovata stabileste importanta demersului si o ierarhie a prioritatilor. Nu cunosc conditiile in care a fost conceputa Legea invatamantului nr. 84 din 1995, dar Legea educatiei nationale nr. 1 din 2011 este rezultatul unui proces consistent de analiza a sistemului de educatie din Romania, proces care a inceput prin constituirea comisiei Miclea, apoi prin redactarea raportului comisiei si a recomandarilor sale. Educatia a fost un domeniu incadrat intre prioritatile absolute ale regimului politic care a promovat actuala lege(desi determinarea ulterioara si efortul reformator nu sprijina afirmatia de mai sus), iar termenul ‘national’ ofera legii o autoritate nationala, un caracter unificator si referential, indica un consens politic si ambitii reformatoare.
Am parcurs cele doua legi, incercand sa urmaresc transformarile institutionale, de abordare si de substanta pe care le sufera invatamantul preuniversitar intre cele doua momente. Este evident ca legea din 2011 apare ca un demers mai serios, mai competent, mai exigent, mai indraznet, mai amplu, mai general, mai coordonat cu alte sisteme educationale prezente in tari de referinta si cu asteptarile pe care le au beneficiarii directi si piata de idei si de locuri de munca. O alta observatie ar fi ca legea din 1995 foloseste niste concepte, niste notiuni care pot fi greu de explicat pana la capat, induc dileme si dezbatere filosofica, utilizeaza termeni abstracti si idealisti in definirea sistemului, iar asta o face greu de aplicat, de inteles, cu rezultate greu de cuantificat si greu de diseminat la un standard uniform de performanta. Legea din 2011 e alcatuita in jurul unor principii cheie, unor vectori. Abordarea are un grad superior de pragmatism, dar e in continuare usor abstracta, confuza, rezultatele sunt in continuare greu de masurat si aplicarea ei este dificil de sustinut pentru ca se sprijina pe alte sisteme care ar trebui sa incurajeze si potenteze reusita aplicarii ei(ex. ma pot gandi aici la situatia economica a Romaniei si la dificultatea de asigurare a finantarii necesare pentru a atinge obiectivele cele mai indraznete ale legii; la rezistenta la schimbare a sistemului, etc.). Analiza comparativa a celor doua legi o sa urmareasca niste puncte specifice. Primul punct va fi curriculumul utilizat de sistemul preuniversitar de educatie reglementat de Legea educatiei nationale nr.1 din 2011 in Titlul II, Capitolul IV: Curriculumul invatamantului preuniversitar, iar de Legea inavatamantului nr. 84 din 1995, in principal, in Titlul III, Capitolul I, Articolele 127-128, plus alte referinte prezente in alte sectiuni ale legii si vreau sa mentionez Titlul I, Capitolu I, Articolul 12. Al doilea punct al analizei mele vizeaza misiunea, viziunea, principiile, obiectivele, premisele celor doua legi cu privire la sistemul de educatie. Toate acestea sunt reglementate de Legea educatiei nationale nr. 1 din 2011 in Titlul I, Articolele 2-4, iar de Legea invatamatului nr. 84 din 1995 in Titlul I, Articolele 2-5. 1. Curriculumul invatamantului preuniversitar Exista diferente semnificative de abordare, de seriozitate a demersului, de profesionalism, de claritate intre cele doua legi in privinta definirii Curriculumului national pentru invatamantul preuniversitar. Legea din 1995 rezolva aceasta chestiune in cuvinte putine, neclare, lasand loc de interpretari, intr-un mod eliptic si plin de omisiuni. Intreaga responsabilitatate, in constituirea Curriculumui national era plasata in mainile unui bloc centralizat, inchis, din interiorul ministerului, care
contureaza in prezenta cercetarii, competentei si viziunii, sau, mai degraba, in absenta lor, structura , obiectivele, metodologia Curriculumului urmat de fiecare elev din sistem. Procesul era intru totul netransparent, caracterizat de o inertie ideologica, de slaba contaminare cu pareri diferite sau cu evidente de necontestat oferite de dezvoltarea stiintei, a mediului de lucru, a stiintelor socio-umane si complexitatea panoramei intelectuale si emotionale a lumii noastre. Nu e de mirare ca, in aceste conditii, actualizarea cunostintelor predate si sincronizarea scolii cu teoriile care sunt cel mai validate era foarte mica. Exista domenii ale cunoasterii unde aceasta actualizare nu e foarte importanta pentru ca, acolo, noile teorii,mai mult decat descopera un adevar, sporesc gradul de complexitate al dezbaterii, introduc ipoteze noi sau vor sa rescrie istoria ideilor din perspectiva momentului, dar pentru altele aceasta actualizare este fundamentala. Asadar, toate aceste elemente -structura, obiectivele, metodologia- trebuie sa fie mereu supuse unei dezbateri intelectuale si cu abilitate si discernamant trebuie revizuit Curriculumul cu frecventa mult mai mare, pastrand o perspectiva deschisa si ingaduitoare fata de toate ideile aflate in concurenta. Mai curand decat impregnarea unei structuri de gandire, Curriculumul trebuie sa prezinte intregul spectru de idei care exista, inclusiv cele respinse ulterior ca incorecte, dar fiind tot timpul atenti la ultimele descoperiri si la construirea unui Curriculum suplu si elastic care sa nu inece mintea elevilor numai cu noutati, cu lucruri proaspete, dar nici plimbarea lui obsesiva pe cararile trecutului. Schimba ceva Legea din 2011? Incearca. Putem vorbi de inovatie, de precizie, de obiective clare, de transparenta mult mai mare, de implicarea scolilor si a dascalilor sub principiul subsidiaritatii, de criterii, de optiuni. O sa dezvolt in continuare fraza de mai sus. Inovatia apare sub doua forme: a)inovatie in metodologia de realizare a Curriculumului. Ma gandesc aici la introducerea conceptului de Curriculum la decizia scolii, care ofera scolii responsabilitatea de a alcatui Curriculumul pentru 20-30% dintre discipline, si anume cele optionale. Disciplinele optionale pot fi definite atat la nivel national, regional, local, cat si la nivelul unitatilor de invatamant. Foarte important, elevii si parintii sunt consultati in elaborarea Curriculumului la decizia scolii. Mai mult, 25% din timp este alocat pentru utilizarea lui discretionar de cadrul didactic, care in acord cu scoala, trebuie sa decida cum foloseste acest timp: pentru invatare remediala, consolidarea cunostintelor, stimularea elevilor capabili de performante superioare; b) inovatie prin utilizarea tehnologiei recente, adica dezvoltarea Bibliotecii Scolare Virtuale si a platfromei de e-learning. Efectul acestui demers
inseamna sincronizarea sistemului de educatia cu era digitala si sporirea accesului la educatie pentru elevii si profesorii dezavantajati de sistem sau de mediul economic in care traiesc si se dezvolta. Acest lucru inseamna, uniformitate sporita pentru sistem si cresterea performantelor individuale ale elevilor. Autonomia sistemului creste prin masuri ca cvasilibertatea oferita profesorilor de a-si alege manualele dupa care lucreaza, de a-si organiza parte din timp si prin sprijinirea alternativelor educationale(pot sa-si defineasca propriul Curriculum care trebuie avizat de Minister). Precizia si claritatea rezulta din exprimarea lipsita de omisiuni, ambiguitati si din transparenta. Se definesc in aceste articole criteriile dupa care se eleboreaza Curriculumul(dezvoltarea personala, nevoile pietei de munca, nevoile comunitatii) si se instituie principiul subsidiaritatii. Se definesc conceptele utilizate, atributiile, se urmaresc obiectivele, continuturile fundamentale si orientarile metodologice. Deasemenea, un etalon al calitatii legii este prezentarea celor 8 concepte-cheie pe baza carora se structureaza Curriculumul. Cred ca o lege atat de precisa -cel putin pe zona pe care am urmarit-o eu- e rara in Romania, unde avem o avalansa de legi incalcite, neclare, stufoase, prost gandite si prost redactate. E remarcabil si felul in care sunt definite, grupate competentele, rezultand de aici o clara inspiratie straina pentru ca legile si sistemul nostru de educatie are o forma mai conservatoare. Am descoperit si o luciditate sporita pentru ca disciplinele gliseaza intre pozitii de importanta in etapele successive ale sistemului de educatie preuniversitar. Dar, cu totul remarcabila si laudabila este abordarea puternic psihologica in definirea structurii Curriculumului, obiectivelor si metodelor folosite. Exista o definire diferentiata a obiectivelor in functie de nivelul de studiu, dar mai mult decat atat imi place calitatea obiectivelor propuse pentru fiecare grupa de varsta in parte. O masura minunata este constituirea CJRAE-urilor(Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala) care au obiective valoroase si ar trebui sa aiba un rol important in cresterea calitatii elevilor si a sistemului in sine. 2. Misiunea, viziunea, obiectivele, pricipiile enuntate, premisele Poate mai mult ca in alte parti cele doua legi se suprapun in mare(daca suntem ingaduitori cu Legea din 1995) cand vorbim de misiune, obiective, principii care guverneaza sistemul. Legea din 1995 isi enunta misiunea, obiectivele si principiile intr-o forma mai traditional-umanista, usor romantic, rezultand si de aici conformismul cu legile anterioare si cu exprimarea care le-a alcatuit. Nu principiile sunt problematice, pentru ca ele sunt universal si nu pot fi contestate, ci frica de a afirma totul pana la capat, de a defini o viziune completa, indrazneata, moderna, clara, precisa, de a asuma si a
crede in enunturi. Legea din 1995 e cuminte din punctual asta de vedere, are un fel spirit umanist larg care ii defineste principiile, are si un fel de intelepciune molcoma, de batran care stie ceva inexpugnabil, dar care simte ca pierde contactul cu complexitatea si viteza adaugata de legile mai bune. Limbajul acesta arata o calitate mai slaba a celor care au redactat-o sau surse de inspiratie mai putine sau disponibilitate la efort intelectual si fizic redusa. E o lege saraca. Chiar si aici apare un fel ‘ratacire’ intelectuala, un fel de somnolenta. As pastra doar viziunea romantica si senzatia de incredere in triunful binelui si adevarului. Legea din 2011 e mai vivace, are un ritm mai alert, densitate de principii, obiective, o viziune completa, enuntata pana la capat. Aceasta lege pare sa includa o vizune mai larga, deschisa, europeana, desi enunta timid protejarea si asumarea identitatii nationale. As vrea sa o faca mai pregnant, desi sunt in acord cu deschiderea, cu comunicarea interculturala. Ma convinge tot mai mult precizia, claritatea de metal a exprimarii, fluiditatea enunturilor, supletea expresiilor. Exista o sincronizare cu viziunea dominanta despre lume in spatiul vestic, unde coretitudinea politica, toleranta absoluta(care devine relativism moral) si dezvoltarea personala sunt valori stridente. Remarc un utilitarism si pragmatism in principii, in viziune care nu ingaduie o risipire in cautarea frumosului. As vrea ca un sistem de educatie sa sprijine si asta, pe langa utilitarism. Sunt evindente folosirea standardelor international si bunelor practici pentru definirea sistemului de referinta. Legea din 2011 este convingatoare in lucrurile pe care le sustine si are un aer reformator binevenit. Din multimea de principii enuntate am ales cateva pe care le consider importante, dar mai ales noutati in abordarea educatiei de stat din Romania: principiul calitatii(aici e o revenire), principiul relevantei, principiul descentralizarii, principiul raspunderii publice, principiul libertatii academic, principiul transparentei, principiul centrarii educatiei pe beneficiar, principiul participarii si responsabilitatii parintilor(minunat!), principiul fundamentarii deciziilor pe dialog si consultare(minunat!), principiul respectarii dreptului la opinie al elevului/studentului beneficiar(minunat!). Dincolo de asta obiectivele sistemului de educatie sunt prezentate ca formarea unor competente care sa genereze atasamentul pentru niste valori prezentate in succesiune. Competentele sunt fundamentale, dar pe laga asta –si aici o sa-mi exprim primul punct critic esential- mai e nevoie de ceva. De discernamant, de rectitudine morala, de imaginatie si o multime de alte lucruri greu de masurat care ne fac pe noi oameni. Doar robotilor le ajung competentele. Lipsa asta poate fi compensata de prezenta luminoasa a profesorilor de calitate.
Asadar, mi se pare un progress semnificativ intre legea din 1995 si cea din 2011. La nivel de principii, de criterii, de precizie este o lege remarcabila. Totusi, nu simt aceasi indrazneala in privinta solutiilor. Legea educatiei nationale, poate sa fie buna pentru momentul acesta, dar mi se pare ca deja exista sisteme de eductie in alte tari care i-o iau inainte. As fi fost incantat sa citesc o astfel de lege a educatie in 1990, acum sunt mai temperat, dar progresul e important. Se poate constitui intr-un model de lege pentru viitor si intr-un model de cum se redacteaza o lege pentru Parlamentul Romaniei. E o lege bine-venita. Intrebarea e in ce masura se va aplica ea, in ce masura se va aplica uniform, in ce masura va spori performanta sistemului si va educa oameni demni, buni, maturi, inovatori, inteligenti, cu discernamant intelectual si moral.
