Marcus Tullius Cicero - Catilinara I Impotriva lui Catilina, Cicero a rostit patru discursuri (In Catilinam orationes quattuor) prin care a demascat legalitatile acestuia si care au contribuit la inlaturarea lui, pentru totdeauna, din viata politica a Romei. Lucius Sergius Catilina, a fost locotenent al lui Sylla si apropiat al lui Cezar si Crassus, crud si saneros, avea ambitia sa ajunga, cuorice pr?t, in magistratura suprema-consulatul. Infrant in alegerile din anii 64 si 63 i.e.n., pune la cale un complot pentru a-i inlatura prin violenta pe alesii legitimi ai poporului roman si a pune mana pe putere. Impotriva lui Catilina, Cicero a rostit patru discursuri (In Catilinam orationes quattuor) prin care a demascat legalitatile acestuia si care au contribuit la inlaturarea lui, pentru totdeauna, din viata politica a Romei. Lucius Sergius Catilina, a fost locotenent al lui Sylla si apropiat al lui Cezar si Crassus, crud si saneros, avea ambitia sa ajunga, cuorice pr?t, in magistratura supremaconsulatul. Infrant in alegerile din anii 64 si 63 i.e.n., pune la cale un complot pentru a-i inlatura prin violenta pe alesii legitimi ai poporului roman si a pune mana pe putere. Unii istorici au scris ca aceasta tentativa de lovitura de stat ar fi trebuit sa fie denumita conjuratia lui Crassus (viitorul triumvir). In afara de el, din complot faceau parte chiar si Cezar, Sylla si Calpurnus Piso, colegul de consulat al lui Cicero. Cicero este informat de complot si prin masurile luate proiectul de rascoala va fi zadarnicit. El a convocat Senatul pentru a se lua masuri urgente impotriva conspiratorului. Situatia era complicata pentru ca nu eixstau probe suficiente, iar Catilina nu fusese declarat ” dusman public ” (hostis) si, prin urmare, nu se puteau lua masuri impotriva lui. Crassus si Cezar il sustineau, iar Pompei (prietenul republicii si al lui Cicero), cu armata era departe. In aceste conditii, Cicero nu putea face alceva decat sa-i alarmeze pe senatori, dezvaluindu-le proportiile complotului si urmarile lui, sa-l intimideze pe Catilina ca sa fuga din Roma, obligandu-l astfel la o actiune fatisa. Celebrul discurs, caracterizat printr-o vehementa iesit adin comun, este cunoscut sub denumirea de Catilinara I. A strabatut mileniile si s-a impus definitiv succesiunea de interogatii, cu care Cicero a inceput acest discurs : ” Pana cand, in sfarsit Catilina, vei abuza de rabdarea noastra ? Cat timp nebunia asta a ta isi va mai bate joc de noi ? Pana unde se va dezlantui indrazenala ta neinfranata ? ” Si discursul a continuat : ” Nu te-au miscat oare nici garda de noapte a Palatinului, nici stajile orasului, nici teamam poporului, nici adunarea grabnica a tuturor oamenilor de bine, nici acest loc foarte aparat destinat sedintei senatului, nici chipurile si privirile senatorilor ? Nu intelegi ca planurile tale sunt date pe fata ? Nu vezi tu ca, dupa ce toata lumea a aflat-o, conspiratia ta e pironita in lanturi ? Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut azi-noapte, ce-ai facut noaptea trecuta, unde ai fost, pe cine ai convocat, ce hotarari ai luat ? O, timpuri ! O, moravuri ! Senatul cunoaste aceste lucruri, consulul le vede; Catilina totusi traieste. Traieste ? Ba mai mult, vine chiar in senat, ia parte la consfatuirea obsteasca, noteaza si indica din ochi, spre a fi ucis, pe fiecare dintre noi. Noua insa, barbati curajosi, ni se pare ca facem destul pentru republica daca evitam furia si armele acestui om. De mult ar fi trebuit, Catilina, sa fii trimis la moarte din ordinul consulului ; asupra ta ar fi trebuit sa cada aceasta nenorocire pe care o pui mult la cale impotriva noastra a tuturor.
Intr-adevar, P. Scipio, un barbat foarte insemnat, mare pontif, l-a ucis, ca simplu particular, pe Tiberius Gracchus, care primejduia destul de putin situatia republicii, si noi, consulii, il vom tolera pe Catilina, care doreste sa pustiasca pamantul intreg prin macel si incendii ? Caci las la o parte lucrurile prea vechi, anume ca C. Servilius Ahala l-a ucis cu mana lui pe Spurius Maelius, care doar nutrea ganduri de rasturnare a ordinii. A existat, a existat candva in republica noastra aceasta virtute : barbatii curajosi ii pedepseau cu pedepse mai aspre pe cetatenii primejdiosi decat pe dusmanul cel mai crud. Avem un decret al senatului impotriva ta, Catilina, aspru si grav ; nu-i lipseste republicii nici intelepciunea, si nici autoritatea senatului ; noi, noi, consulii, o spun pe fata, lipsim de la datorie. Senatul a decretat candva ca L. Optimus, consulul, sa ia masuri ca republica s anu fie expusa nici ueni primejdii; n-a trecut dupa aceea nici o noapte; din cauza unor banuieli de rascoala, a fost ucis, impreuna cu copiii lui, Marcus Fulvius, fost consul… Iar noi de douazeci de zile ingaduim sa se toceasca ascunzisul autoritatii acestor senatori. Caci avem o decizie a senatului de acest fel, insa inchisa in arhiva, intocmai ca o sabie varata in teaca ; dupa aceasta decizie a senatului, s-ar fi cuvenit, Catalina, sa fii ucis pe data. Tu traiesti ! si traiesti nu pentru a-ti parasi indrazneala, ci pentru a o spori. Doresc, senatori, sa fiu ingaduitor ; doresc ca in mijlocul acestor atat de mari pericole ale republicii sa nu par nepasator, dar de pe acum ma gasesc vinovat eu insumi de inertie si incapacitate. S-a ridicat in italia, in stramtorile Etruriei, o tabara indreptata impotriva poporului roman ; numarul dusmanilor creste in fiecare zi ; iar pe comandantul acestei tabere, pe conducatorul dusmanilor, il vedem intre zidurile Romei si chiar in senat, uneltind in fiecare zi vreun pericol intern impotriva republicii. Daca voi porunci, Catalina, sa fii arestat, daca voi poruncis fii ucis, cred ca va trebui sa ma tem mai degraba ca toti cetatenii de treaba vor spune ca am facut acest lucru prea tarziu decat ca am procedat cu prea multa cruzime. Insa, dintr-un anumit motiv, nu sunt inca hotarat sa fac ceea ce s-ar fi cuvenit sa fac insa de mult. Atunci, in sfarsit, vei fi ucis, cand nu se va putea gasi nici un om atat de necinstit, atat de ticalos, atat de asemanator tie incat sa declare ca acest lucru a fost facut pe drept. Cat timp va exista cineva care sa indrazneasca sa te apere, vei trai si vei trai asa cum traiesti, inconjurat de garzile mele multe si puternice, ca sa nu te poti misca impotriva republicii. Afara de aceasta, ochii si urechile multora, cum au facut si pana acum, te vor pandi si te vor pazi, fara ca tu sa-ti dai seama. Ei bine, Catilina, ce mai ai de aseptat acum, daca nici noaptea, cu intunericul ei, nu poate ascunde intrunirile tale nelegiuite, nici o casa particulara nu poateinchide intre peretii ei glasurile conspiratiei tale ? Daca toate sunt data pe fata, daca toate ies la lumina ? Muta-ti gandul acesta, crede-ma ; uita de ucideri si de incendii. Esti inconjurat din toate partile ; toate planurile tale sunt pentru noi mai limpezi decat lumina zilei, pe care, poti sa le rememorezi impreuna cu mine. Iti amintesti oare ca in ziua a douasprezecea inaintea calendelor lui noiembrie am spus in senat ca slujitorul si unealta indraznelii tale. Caius Manilus, va fi sub arme intr-o zi anumita, adica in ziua a sasea inaintea calendelor lui noiembrie ? Oare m-am inselat, Catilina, nu numai in privinta unui lucru atat de mare, atat de groaznic, atat de necrezut, darm ceea ce e si atat de mirare, in privinta zilei ? Tot eu am spus in senat ca ai amanat mascrul nobililor pentru ziua a cincea inaintea calendelor lui
noiembrie, atunci cand multi fruntasi ai cetatii au fugit din Roma nu atat pentru a se salva cat pentrua-si zadarnici palnurile. Oare poti sa negi ca, inconjurat chiar in acea zi de garzile mele, de supravegherea mea, n-ai putut sa te ridici impotriv arepublicii, cand tu spuneai ca, dupa plecarea celorlalti, esti multumit totusi cu moartea mea, care ramaseseam pe loc ? Ce ? Cand erai convins ca vei ocupa orasul Praeneste printr-un atac de noapte, chiar la calendele lui noiembrie, oare n-ai simtit ca acea colonie este aparata din porunca mea, de trupele mele, de garzile mele, de strajile mele ? Nu faci nimic, nu uneltesti nimic, fara ca eu nu numai sa aflu, dar chiar sa vad si sa inteleg limpede totul. Aminteste-ti, in sfarsit, impreuna cu mine, noaptea trecuta : vei intelege ca eu veghez cu mult mai strasnic la salvarea republicii decat tu la distrugerea ei. Afirm ca azi-noapte ai venit instrada mesterilor de coase (nu voi vorbi invaluit), in casa lui Marcus Laeca ; tot acolo s-au adunat mai multi complici ai aceleiasi nebunii criminale. Indraznesti oare sa negi ? De ce taci ? Te voi convinge, daca negi. De fapt, vad ca aici, in senat, sunt unii care au fost impreuna cu tine. O, zei nemuritori ! In ce tara ne aflam ? In ce oras traim ? Ce fel de republica avem ? Aici, senatori, aici, intre noi, in cea mai sfanta si cea mai importanta adunare de pe suprafata pamantului, sunt unii oameni in stare sa gandeasca la uciderea noastra a tuturor, la pieirea acestui oras si chiar a lumii intregi. Eu, consulul, ii vad si le cer parerea despre treburile statului ; oameni care ar fi trebuit sa fie ucisi cu sabia, pe acestia eu nu-i ranesc macar cu vorba. Ai fost, asadar, la Laeca in noaptea aceea, Catilina ; ai impartit Italia pe regiuni, ai hotarat unde trebuia sa plece fiecare ; ai ales pe cine sa lasi la Roma si pe cine sa duci cu tine ; ai hotarat cartierele orasului in care trebuia sa se puna foc ; ai afirmat ca si esti gata de plecare ; ai spus ca mai zabovesti putin, fiindca eu traiesc. S-au gasit doi cavaleri romani care sa te elibereze de aceasta grija si sa promita ca ma vor ucide in patul meu chiar in acea noapte, putin inainte de revarsatul zorilor. Am aflat toate aceste lucruri dupa ce adunarea voastra de-abia se imprastiase. Mi-am fortificat si mi-am intarit casa prin garzi mai puternice ; nu i-am primit pe cei pe care tu ii trimisesesi sa ma salute dimineata, deoarece venisera chiar cei despre care spusesem mai inainte multor barbati foarte importanti ca vor veni atunci la mine. Fiindca lucrurile stau asa, Catilina, mergi mai departe pe drumul pe ai care ai pornit ; iesi odata din oras ; portile sunt deschise ; pleaca. De prea mult timp te asteapta sa-i fii general acea tabara a ta conduas de Manlius. Du-i cu tine si pe toti ai tai ; daca nu pe toti, cat mai multi ; curata orasul. Ma vei libera de-o mare teama, numai sa existe intre mine si tine zidul cetatii. De-acum incolo nu mai poti trai impreuna cu noi ; nu voi tolera, nu voi suporta, nu voi ingadui… Cat timp, Catilina, mi-ai intins curse cat eram consul desemnat, m-am aparat nu cu ajutorul public,ci prin grija mea particulara. Cand, la ultimele alegeri de consuli, ai vrut sa ma ucizi in Campul lui Marte pe mune, consul in functiune, si pe concurentii tai, am reprimat incercarile tale nelegiuite cu ajutorul si fortele prietenilor, fara a chema oficial pe cetateni la arme. In sfarsit, ori de cate ori m-ai atacat, m-am impotrivit prin propriile mele puteri, desi vedeam ca pieirea mea e legata de o mare nenorocire pentru republica. Acum ataci pe fata intreaga republica ;vrei sa aduci la distrugere si ruina templele zeilor nemuritori, casele orasului, viata tuturor cetatenilor , toata Italia. De aceea,
fiindca nu indraznesc inca sa fac ceea ce ar trebui facut mai inainte de orice si ceea ce este potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o senatul si pilda stramosilor, voi proceda mai bliand decat o cere severitatea, dar mai folositor pentru salvarea tuturor. Caci daca voi porunci sa fii omorat, va ramane in viata publicacealalta banda de conspiratori ; daca insa vei iesi din Roma,ceea ce te indemna de mult timp, drojdia groasa si perisuloasa pentru republica a tovarasilor tai ca disparea din oras. Ce este, Catalina ? Stai oare la indoiala sa faci, pentru ca-tiordon eu, ceea ce erai sa faci de buna voia ta ? Consulul porunceste ca dusmanul sa iasa din oras. Ma intrebi : ” Pentru a merge in exil ? "Nu-ti poruncesc, dar, daca-mi ceri sfatul, te intemn. Intradevar, Catalina, ce te mai poate incanta in acest oras in care nu exista nimeni, in afara de aceasta conjuratie de oameni peirduti, care sa nu se teama de tine, nimeni care sa nu te urasca ? ce stigmat al infamiei in viata familiara nu este impartit cu fierul rosu in viata ta ? Ce nelegiuire, in trebile particulare, nu e legata de faima ta ? Ce patima a fost vreodata straina de ochii tai, ce crima de mainile tale, ce ticalosie de toata fiinta ta ? Carui tinerel, pe care l-ai inlantuit prin farmecele coruptiei, nu i-ai intins fierul pentru crima sau nu i-ai luminat calea spre desfrau ? Dar ce ? de curnad, dupa ce prin moartea primei tale sotii ti-ai golit casa in vederea noii casatorii, n-ai pus oare varf acestei crime printr-o alta crima de necrezut ? Las la o parte acest lucru si ingadui cu usurinta sa fie trecut sub tacere, ca sa nu se para ca in acest oras a existat grozavia unei crime atat de mari sau ca ea n-a fost pedepsita. Las la o parte ruina averii tale ; trec la acele lucruri care privesc nu rusinoasele tale vicii, nu incurcaturile tale banesti si necinstea casei tale, ci interesul suprem al republicii, viata si salvarea noastra a tuturor. Aceasta lumina a zilei, Catilina, sau aerul acestui cer pot ele oare sa-ti fie placute, cand stii ca nu e nici unul dintre noi care sa nu fi aflat ca in ajunul calendelor lui ianuarie, in timpul consulilor Lepidus si Tullus, ai stat in for inarmat cu un pumnal ? Ca ai pregatit o banda pentru a-i omori pe consuli si pe fruntasii cetatii ? Ca nu vreun gand intelept sau teama ta, ci ca norocul poporului roman s-a opus crimei si nebuniei tale ? Dar las la o parte acum acele fapte ; caci ele sunt cunoscute si multe altele au fost savarsite de tine dupa aceea. De cate ori ai incercat sa ma omori, cand eram consul desemnat, de cate ori de cand sunt consul ! De cate atacuri ale tale, indreptate asupra mea asa incat pareau ca nu pot fi evitate, n-am scapat eu corpului ! Nu ajungi la mine si totusi nu incerci a incerca si de-a voi. De cate ori nu ti-a fost smuls din maini acest pumnal ! De cateori nu ti-a cazut printr-o intamplare oarecare si nu ti-a alunecat la pamant ! Intr-adevar, nu stiu carui cult religios i-a fost inchinat si dedicat acest pumnal, de socotesti ca trebuie sa-l infingi in corpul consulului. Acum insa ce fel de viata este asta a ta ? Caci acum vorbaesc cu tine astfel incat sa nu par miscat de ura, cum ar trebui sa fiu, ci de mila, la care n-ai nicidecum dreptul. Ai venit putin mai inainte in senat. Cine din aceasta multime atat de mare, dintre atatia prieteni si intimi ai tai, te-a salutat ? Daca acest lucru nu i s-a intamplat nimanui, de cand isi amintesc oamenii, astepti insulta cuvintelor, cand esti coplesit de judecata mult mai grava a tacerii? Ce sa mai spun de faptul ca, la sosirea ta, aceste banci s-au golit ? Ca toti fostii consuli, pe care foarte adesea i-ai destinta mortii, de indata ce te-ai asezat langa ei, au lasat goala partea aceasta de banci ? In sfarsit, cu ce inima socotesti tu ca trebuie sa suporti aceasta ? Pe Hercule ! Daca sclavii mei s-ar teme de mine asa cum se tem de tine toti concetatenii tai, as socoti ca trebuie sa-mi parasesc casa ; tu nu crezi ca trebuie sa parasesti orasul ? Si, daca pe undeva, m-as vedea atat de grav banuit si ofensat de catre concetatenii mei, as prefera sa ma lipsesc de vederea lor decat sa fiu privit de
ochii dusmanosi ai tuturor ; tu, desi constient de crimele tale, recunosti ca fiind dreapta si datorita tie de mult ura tuturor, mai stai l aindoiala sa eviti privirile si prezenta acelora ale caror minti si simturi le ranesti ? Daca parintii tai s-ar teme de tine si te-ar uri, si n-ai putea sa-i impaci in nici un chip, ai pleca, imi inchipui, undeva departe de ochii lor, acum patria, care e mama noastra a tuturor, te uraste si se teme de tine, si crede ca de mult timp nu te gandesti la nimic altceva decat la uciderea ei. Nu-i vei respecta autoritatea, nu te vei supune hotararii ei, nu te vei teme de puterea ei ? Ea sta de vorba cu tine astfel, Catilina, si, desi n-are glas, iti spune oarecum asa : ” Nici o nelegiuire n-a existat de cativa ani decat tine ; nici o ticalosie fara tine ; pentur tine singur au ramas nepedepsite uciderea multor cetateni, persecutarea si jefuirea aliatilor. Ai fost in stare nu numai s nu tii seama de legi si de judecati, dar chiar sa le rastorni si sa le nimicesti. Am suportat totusi cum am putut faptele anterioare, cu toate ca nu erau de suportat, acum insa nu mai e de suferit ca eu, in toata fiinta mea, sa fiu cuprinsa de teama numai din cauza ta ; orice zgomot s-ar produce, sa ma tem de Catilina ; sa se para ca nici un plan nu se poate urzi impotriva mea fara sa fie strain de pornirile tale criminale. De aceea pleaca si scapa-ma de aceasta frica ; daca este indreptatita, sa nu fiu zdrobita ; daca este inchipuita, sa incetez odata de-a ma mai teme ". Daca patria ar vorbi cu tine asa cum am spus, n-ar trebui sa obtina ce-ti cere, chiar daca n-ar putea folosi forta ? Ce sa mai spun de faptul ca te-ai dat singur in paza justitiei ? De faptul ca, spre a inlatura orice banuiala, ai spus ca vrei sa locuiesti la Manius Lepidus ? Nefiind primit de acesta, ai indraznit sa vii chiar la mine si m-ai rugat sa te pazesc acasa la mine. Duap ce-ai primit si de la mine raspunsul ca in nici un chip nu pot sa fiu in siguranta intre aceiasi pereti cu tine, ca unul care eram in mare pericol numai pentru ca ne aflam impreuna intre aceleasi ziduri ale cetatii, te-ai dus la pretorul Quintus Metellus. Fiind respins si de acesta, ai plecat la tovarasul tau Marcus Matelus,un barbat foarte de treaba, pe care, vezi bine, l-ai socotit foarte zelos sa te pazeasca, foarte iscusit sa-ti iscodeasca gandurile si foarte curajops sa te pedepseasca. Dar cat de departe pare ca trebuie sa fie de inchisoare si de lanturi cel care singur s-a socotit bun de a fi sub paza ? Deoarece asa stau lucrurile, catilina, mai stai la indoiala, daca nu te poti resemna sa mori, sa pleci pe alte meleaguri si sa incredintezi exilului si singuratatii viata ta smulsa din multe chinuri drepte si meritate ? "Raporteaza cazul senatului ", zici tu, caci acest lucru il ceri, si, daca acest corp va hotari sa pleci in exil, spui ca te vei supune. Nu voi raporta, ceea ce nu se potriveste cu felul meu de a fi, si totusi te voi face sa intelegi ce cred senatorii despre tine. Iesi din oras, Catilina ; scapa republica de teama ; pleaca in exil, daca astepti acest cuvant. Ce este, Catilina ? Ce mai astepti ? Observi oare tacerea senatorilor? Suporta. Tac. De ce astepti hotararea oficiala exprimata prin cuvinte, cand intelegi limpede ce vor prin tacerea lor?… Insa, in ce te priveste, Catilina, cand stu linistit, aproba ; cand rabda ce spun, hotarasc ; cand tac, striga. Si nu numai acestia, a caror hotarare iti este, vezi bine, scumpa, pe cand viata, fara nici un pr?t, dar chiar acei cavaleri romani, barbati foarte onorabili si foarte buni, si ceilalti cetateni plini de curaj care inconjoara senatul, a caror multime ai putut-o vedea, ale caror sentimente le-ai putut intelege si ale caror glasuri le-ai putut auzi clar cu putin inainte. Pe acesti oameni ale caror maini si arme de mult timp de-abia le tin departe de tine, ii voi convinge mai usor sa te insoteasca pana la portile orasului, cand vei parasi aceste locuri pe care de mult timp doresti sa le pustiesti.
Dar ce vorbesc eu ? E cu putinta sa te induplece ceva ? Sa te indrepti vreodata ? Sa-ti faci vreun plan de fuga ? Sa te gandesti cumva la exil ? O, de ti-ar da zeii nemuritori gandul asta ! Si totusi vad ce furtuna de ura ma ameninta, daca nu acum, fiinda amenintarea crimelor tale e inca vie, dar desigur in viitor, daca infricosat de cuvintele mele, te vei hotari sa pleci in exil. Daca merita s-o infrunt, numai sa fie acesta nenorocire doar a mea si sa nu pune in pericol republica. Dar nu-ti pot cere, Catilina, sa fii impresionat de viciile tale, sa te ingrozesti de pedepsele legilor, sa te pleci in fata situatiei critice a statului. Caci nu esti tu, Catilina, omul pe care rusinea sa-l fi retinut vreodata de la ticalosie, teama de la primejdie sau ratiunea de la nebunie. De aceea, cum am maispus adesea, pleaca ; si, daca vrei, dupa cum declari, sa atati ura impotriva mea, dusmanul tau, pleaca de-a dreptul in exil ; de-abia voi suporta criticile oamenilor, daca vei face aceasta ; iar daca vei pleca in eil din ordinul consulului, de-abia voi sustine povara acestei uri. Daca insa preferi sa te pui in slujba laudei si gloriei mele, pleaca impreuna cu banda ta periculoasa de criminali, du-te la Manlius, atata-i pe cetatenii pierduti, desparte-te de oamenii cumsecade, porneste razboi impotriva patriei, bucura-te nebuneste de aceasta talharie nelegiuita, incat sa se vada bine ca ai plecat nu alungat de mine la niste straini, ci invitat la ai tai. Dar de ce sa te invit eu, cand stiu ca ai si trimis ianinte oameni care sa te astepte inarmati aproape de forul lui Aurelius, cand stiu ca te-ai inteles cu Manlius si ati hotarat impreuna ziua intalnirii ? Cand stiu ca ai trimis inainte si acea vestita acvila de argint, care sunt convins c ate va duce la pieire si la nenorocire pe tine si pe toti ai tai si careia i-ai ridicat un sanctuar acasa la tine ? Ai mai putea tu sa te lipsesti de acea acvila, pe care obisnuiai sa o venerezi cand plecai la vreun omor, si de la altarul careia, ai indreptat adesea spre uciderea cetatenilor dreapta-ti nelegiuita ? Te vei duce in sfarsit odata acolo unde te tara de mult patima ta neinfrinata si nebuna. Si de fapt acest lucru nu-ti aduce durere, ci un fel de placere de necrezut. Pentru aceasta nebunie te-a creat natura, te-a calit vointa, te-a pastrat soarta. N-ai dorit niciodata nu zic pacea, dar nici macar razboiul, daca nu era unul nelegiuit. Ti-ai gasit o banda de ticalosi, alcatuita din oameni pierduti, lipsiti nu numai de orice avere, dar si de orice nadejde. La acestia cat de incantat vei fi, cum vei mai tresalta d ebucurie, de ce placere nebuna te vei imbata, cand in multimea atat de mare a tovarasilor tai, nu vei auzi si nu vei vedea nici un om cumsecade !… Acum, senatori, ca sa indepartez de la mine, prin marturii si rugaminti, o plangere oarecum justa a patriei, ascultati, va rog cu atentie cele ce voi spune si intipariti-le adanc in sufletele si cugetele voastre. Intr-adevar, daca patria, care mi-e cu mult mai draga decat viata, daca intreaga Italie, daca toata republica ar vorbi cu mine astfel : ” O, Marcus Tullius, ce faci ? Ingadui-vei oare sa iasa din oras cel pe care l-ai descoperit ca e dusman, pe care il vezi ca va fi conducatorul razboiului depsre care iti dai seama ca este asteptat ca general in tabara dusmanilor, autorul crimei, capetenia conjuratiei, atatatorul sclavilor si al cetatenilor pierduti, incat sa para ca n-a fost alungat de tine din oras, ci chemat impotriva orasului ? Nu vei porunci oare sa fie pus in lanturi, sa fie tarat la moarte, sa fie pedepsit cu cele mai groaznice chinuri ? In sfarsit, ce te impiedica ? Oare obiceiul stramosilor ? Dar foarte adesea in republica noastra chiar simpli particulari I-au pedepsit cu moartea pe cetatenii primejdiosi. Sau legile care au fost promulgate cu privire la pedepsirea cetatenilor romani? Dar niciodata in acest oras cei care au traudat interesele statului nu si-au pastrat drepturile de cetateni. Sau te temi de ura posteritatii ? Intr-adevar, frumoasa recunostinta arati tu poporului roman, car epe tine, om ridicat prin propriile tale
merite, fara nici o recomandare a stramosilor, te-a inaltat atat de repede, prin toate treptele onorurilor, la cea mai mare demnitate, daca din cauza urii sau de teama vreunui pericol nu iei in seama salvarea concetatenilor tai. Dar, daca te temi cumva de ura, trebuie oare sa te temi mai mult de ura starnita de severitate si de curaj decat de cea pricinuita de lipsa de energie si de lasitate ? Dar, cand Italia va fi pustiita de razboi, cand orasele vor fi pradate, cand casele vor arde, nu crezi ca te vei mistui si tu in locul urii ? "… Eu, senatori, daca as crede ca e cel mai bun lucru de facut e sa-l pedepsesc cu moartea pe Catilina, n-as fi ingaduit acestui gladiator sa se bucure de viata nici macar o ora. Intr-adevar, daca barbati foarte insemnati si cetateni foarte straluciti nu numai ca nu s-au manjit prin sangele lui Saturninus, al Gracchilor, al lui Flaccus si al mai multor altora dinaintea lor, dar chiar si-au facut o cinste dintr-asta, desigur n-ar fi trebuit sa me tem ca, daca acest ucigas alcetatenilor va fi omorat, se va revarsa asupra mea vreo ura in viitor. Dar daca aceasta ura ma va ameninta cu toata povara ei, am fost intotdeauna inclinat sa socotesc ura pe care ti-o atragi prin virtute, nu ura, ci glorie. Cu toate acestea, sunt printre senatori unii care sau nu vad ce ne ameninta, sau se prefac ca nu vad ceea ce vad ; acestia au intretinut speranta lui Catilina prin pareri timide si, necrezand in existenta ei, au intarit conjuratia cand de-abia incepea ; bizuindu-se pe autoritatea acestora, multi, nu numai necinstiti, dar si nepriceputi, ar fi spus ca am procedat ca un tiran crud, daca as fi luat masuri impotriva lui Catilina. Acum, dimpotriva, daca acesta va ajunge in tabara lui Manlius, spre care se indreapta, sunt sigur ca nu va mai fi nimeni atat de nebun incat sa nu vada ca a fost pusa la cale o conjuratie, nimeni atat de necinstit incat sa n-o marturiseasca. Insa, daca va fi ucis numai Catilina, imi dau seama ca aceasta pacoste a republicii ar putea fi stavilita catva timp, nu innabusita pentur totdeauna. Daca va pleca de la sine, daca-i va duce cu el pe ai sai si daca va aduna in acelasi loc pe celilalti naufragiati stransi din toate partile, se va stinge cu desavarsire si va fi nimicita nu numai aceasta molima a republicii atat de primejdioasa, dar chiar radacina si samanta tuturor relelor. Intr-adevar, senatori, traim de mult in mijlocul acestor primejdii si curse ale conjuratiei, dar, nu stiu cum, violenta tuturor crimelor, a vechii nebunii si indrazneli, a izbucint tocmai in vremea consulatului meu. Dar daca dintr-o banda atat de mare de talhari va fi suprimat numai Catilina, va parea poate ca am scapat de grija si de teama pentru un oarecare timp pericolul insa va ramane si va fi inchis adanc in vinele si in maruntaiele statului. Dupa cum, adeseori, oamenii bolnavi de-o boala gre, cand sunt scuturati de friguri si de calduri, par mai intai ca se usureaza daca beau apa rece, iar apoi se chinuie cu mult mai greu si mai amarnic, tot asa si aceasta boala de care sufera statul, usurata prin pedepsirea acestuia, se va agrava si mai tare, daca ceilalti vor ramane in viata. De aceea, senatori, sa plece ticalosii ; sa se desparta de oamenii de treaba ; sa se adune intr-un singur loc ; sa fie despartiti, si in sfarsit, de noi prin zidul orasului, asa cum am mai spus adesea ; sa inceteze de-a mai intinde curse consulului chair acasa la el, de-a mai impresura tribuna pretorului pretorului urban, de-a mai ataca cu armele cladirea senatului, de-a mai pregati sageti incendiare si torte pentru a da foc orasului ; s astea scris, in sfarsit, pe fruntea fiecaruia ce gandeste despre republica. Va promit, senatori, ca noi, consulii, ne vom da atat de mult silinta, ca voi, senatorii, veti avea atat de mare autoritate, iar cavalerii romani atat de mult curaj, ca toti
cetatenii de treaba vor fi atat de uniti, incat veti vedea ca, dupa plecarea lui Catilina, toate sunt date pe fata, dovedite, innabusite, pedepsite. Cu toate aceste auspicii, Catilina, pleaca la razboiul nelegiuit si criminal, pentru suprema salvare a republicii, spre nenorocirea si pieirea ta si spr enimicirea celor ce s-au unit cu tine prin tot felul de crime si prin partid. Iar tu, Jupiter, care ai fost statornicit de Romulus sub aceleasi auspicii ca si acest oras, pe care te numim, pe drept cuvant, strajuitorul Romei si al imperiului, il va indeparta pe acest om si pe complicii lui de templele tale si ale celorlalti zei, de casele si de zidurile orasului, de viata si de bunurile tuturor cetatenilor, si-i vei pedepsi cu chinuri vesnice, in viata si dupa moarte, pe dusmanii oamenilor buni, pe inamicii patriei, pe talharii Italiei, uniti intre ei printr-un pact criminal si printr-o alianta nelegiuita.
