Ştefan Gheorghidiu Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers epic,oalta perspectiva narativa si un nou tip de personaj,o constiinta lucida,analitica,intelectualul,inadaptatul lucida,analitica,intelectu alul,inadaptatul social. Particular Particularitati itati de construct constructie ie a personajul personajului ui in romanul romanul psihologic psihologic sunt:inl sunt:inlocui ocuirea rea por porttretu retulu luii fizi fizicc deta etalia liat si cel mora morall cu deta detallii fizi fizice ce semn semnif ifiicati cativ ve in trair rairil ilee personaje personajelor;d lor;depla eplasarea sarea interesulu interesuluii spre conflictu conflictull si portretul portretul interior, interior,relev relevate ate prin analiza analiza si introspectie;interesul introspectie;interesul asupra lumii interioare,la nivelul constiintei;utilizarea constiintei;utilizarea tehnicilor moderne de analiza psihologica(introspectia,monologul psihologica(introspectia,monologul interior,fluxul constiintei). Romanul psihologic ’’Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi’’(1933)este scris scris la pers.I pers.I,su ,sub b forma forma unei unei confes confesiun iunii a person personaju ajului lui princi principal pal,St ,Stefa efan n Gheorg Gheorghid hidiu, iu,car caree traverseaza doua experiente fundamentale:iubirea si razboiul,perspectiva narativa fiind subiectiva si unica. Gheorghidiu traieste drama luciditatii si a aspiratiei spre absolut,iar prin intermediul lui,autorul introduce un nou tip de personaj in literatura romana:intelectualul ca structura de caract caracter. er.Mod Modul ul de a fi al protag protagon onist istul ului ui se reflec reflecta ta in modul modul in care care el povest povestest este:s e:spir pirit it analitic,intelectualist si critic.Prima experienta de cunoastere e traita sub semnul incertitudinii si reprezinta un zbucium permanent. In incipitu incipitull romanului romanului se apeleaza apeleaza la un artificiu artificiu compozitional compozitional.Capit .Capitolul olul pune in evidenta doua planuri temporale din discursul narativ:timpul nararii si timpul narat. In primavara anului 1916,personajul principal se afla concentrat,pe Valea Prahovei.La popota ofiterilor asista la o discutie despre dragoste si fidelitate,pornind de la un fapt divers aflat din presa: presa:un un barbat barbat care care si-a si-a ucis ucis sotia sotia infide infidela la a fost fost achita achitatt la tribun tribunal. al.Ace Aceast astaa discut discutie ie declanseaza memoria afectiva a protagonistului,trezindu-i amintirile legate de doi ani si jumatate de casnicie casnicie cu Ela.Person Ela.Personajulajul-narat narator or crezuse crezuse ca traieste traieste marea iubire:’’S iubire:’’Simtea imteam m ca femeia femeia aceasta era a mea in exemplar unic’’.Dar aspiratia pentru iubirea absoluta coexista cu faptul caacest sentiment reprezinta pentru el un proces de autosugestie.Iubirea lui ptr Ela se nascuse din admiratie,duiosie’’Iubesti admiratie,duiosie’’Iubes ti mai intai din mila,din admiratie,din duiosie,iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita...’’,dar mai ales din orgoliu care a constituit baza viitoarei iubiri,intrucat era iubit de una dintre cele mai frumoase studente.Tot din orgoliu,Gheorghidiu incearca sa o modeleze pe Ela dupa propriul tipar de idealitate,ceea ce favorizeaza esecul. Este Este person personaju ajull princi principal pal,, tipul tipul intele intelectu ctualu alului lui înseta însetatt de absolu absolutt şi domin dominat at de incertitudini. El trăieşte drama iubirii, transformând-o în gelozie, care îi provoacă o suferinţă cumplită, deoarece fiecare gest, cuvânt, privire, atitudine a Elei capătă dimensiuni catastrofale în conştiinţa eroului. Fire pasională, lucid, Ştefan Gheorghidiu îşi autoanalizează aceste chinuri ca să se convingă de nevinovăţia sau vinovăţia Elei, dar nu poate opta pentru niciuna din ele pentru că îndoiala este chinul suprem al intelectualului. Hipersensibil şi orgolios, va ajunge în final un însingurat pentru că va trăi drama războiului tragic şi absurd. Realismul războiului este zguduitor şi suferinţa sa personală dispare în faţa suferinţei colective. Drama iubirii lui intră în umbră, iar experienţa frontului îl salvează de chinurile geloziei. Ştefan Gheorghidiu nu este un învins, dar nici un învingător—îşi domină dezumanizarea prin gelozie, dar nu oate schimba lumea în care trăieşte, pe care o acceptă, dr sin care se retrage în turnul său de fildeş. Originalitatea romanului este dată de subtilitatea analizei, de memoria involuntară care îi declanşează drama în iubire şi de experienţa tragică a războiului, care îl vindecă de drama personală.
Ştefan Gheorghidiu este conştiinţa dramatică ordonatoare a operei, naratorul (descins din vocea auctorială), în genere necreditabil, al acesteia. Student sărac, la filozofie, căsătorit—din dragoste—cu o studentă de aceeaşi condiţie socială, apoi bogat—peste noapte—prin surprinzătorul testament lăsat de unchiul său, Tache, sublocotenent în armata română încă de la intrarea ţării în Primul Război Mondial şi aflându-se în primele rânduri de combatanţi în campania din Transilvania, eroul poate fi considerat un alter ego al scriitorului,in care acesta se obiectivizeaza,spirit introvertit, neliniştit, polemic. Ca şi celelalte personaje camilpetresciene care poartă amprenta inconfundabilă a autorului, el dovedeşte o foame chinuitoare de absolut. Drama lui Gheorghidiu s-ar consuma în două direcţii: o dramă a iubirii înşelate, din cauza incertitudinii („ Nu, n-am fost nicio secundă gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii”.), şi o dramă a incapacităţii alinierii, a integrării într-o existenţă cotidiană, dictată de forţe şi raţiuni exterioare, necircumscrise idealului pe care eroul şi l-a asumat. Ştefan Gheorghidiu „a văzut idei”. Este, în fond, un inadaptat superior, aplicând asupra dragostei şi existenţei matricea procustiană făurită de propria-i sete de ideal, recompunând continuu şi zadarnic, din cioburile realităţii, o lume veşnic imperfectă. Drama eroului ar proveni din încercarea lui de suprapunere a unui ideal pe realitate. Aceasta din urmă nu poate răspunde setei de absolut a eroului. Este o dramă a imposibilităţii de comunicare care naşte impacturi periculoase, declarate sau înăbuşite, dar resimţite puternic de luciditatea eroului. Drama se consumă însă în interior, ieşind la iveală din gesturi reci, numai părţi din ceea ce trăieşte: „ Mi-am încins sabia, mi-am verificat steyerul de buzunar, am sărutat-o chiar, pe această femeie care nu mai era a mea, care era a morţii. Am privit-o cu indiferenţa cu care priveşti un tablou”. Toate momentele dramatice, întreaga viaţă a eroului se consumă de fapt la mari adâncimi: „ I-am scris [Elei] că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiectele de preţ la cărţi…, de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul”. Pentru Ştefan lumea înseamnă în primul rând dragoste, permanentă regenerare sau autodistrugere prin ea, dar neapărat pe principiul sentimentelor comunicante: „ Când e cu adevărat vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanţi încearcă imposibilul, rezultatul e acelaşi. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar mai întâi poate ucide. De altminteri aşa e şi frumos”. Dintre modalitatile de caracterizare a personajului,portretul lu Gheorghidiu este realizat prin caracterizare indirecta,care se desprinde din fapte,ganduri,limbaj,gesturi,atitudini si relatiile cu celelalte personaje.La aceasta se adauga a utocaracterizarea. Stefan Gheorghidiu reprezinta un personaj impus de literatura romana de romanele si dramaturgia lui Camil Petrescu:intelectualul aspirand spre absolut ca si alte personaje camilpetresciene.Gheorghidiu incearca sa recompuna lumea in functie de aspiratia sa catre absolut si are orgoliul de a refuza o realitate care nu i se potriveste,de a refuza compromisul.Constiinta lucida,analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea pers.-narator pentru problemele profunde ale existentei ,receptate in lumea sa interioasa ca experiente definitorii.
