Școala Națională de Studii Politice și Administrative Facultatea de Științe Politice
Alienare socială și corectitudine politică în societatea consumeristă Lucrare de Licență Specializarea Științe Politice
Conf.Univ.Dr.: Țăranu Andrei Student: Fântânescu Miruna
București 2011
1
Cuprins: Introducere...................................................................................................................... ..p.4 1
Capitolul I: Globalizarea............................................................................................p.7
1.1 Globalizarea: definiții și accepțiuni ...........................................................................p.7 1.2 Factorii care determină procesul de globalizare.........................................................p.8 1.3 Viziuni asupra globalizării..........................................................................................p.9 1.4 Globalizare versus Postmodernism...........................................................................p.10 1.5 Impactul globalizării: ”gândirea unică” și societatea de consum.............................p.11 1.6 Jihad VS McWorld. Identitate națională VS. Globalizare .......................................p.12 1.7 Studiu de caz : McDonalizarea societății..................................................................p.16 2
Capitolul II : Societatea Consumeristă.....................................................................p.18
2.1 Originile și cauzele fenomenului consumerist..........................................................p.18 2.2 ”The American Dream” și Societatea de Consum....................................................p.19 2.3 Critica - Școala de la Frankfurt.................................................................................p.21 2.4 Nevoi reale versus nevoi false..................................................................................p.23 2.5 O adaptare corectă politic a termenului de ”societate de consum”...........................p.24 2.6 Alienarea prin societatea de consum.........................................................................p.25 2.7 Cultură, nevoi, identitate, alienare............................................................................p.26 3
Capitolul III : Corectitudinea Politică.......................................................................p.30
2
3.1 Corectitudinea politică. Definiții..............................................................................p.30 3.2 Originile corectitudinii politice.................................................................................p.32 3.3 Psihologia corectitudinii politice – cazul Unabomber..............................................p.34 3.4 Dreptul la libera exprimare și normele antidiscriminare..........................................p.35 3.5 Noua societate Orwelliană........................................................................................p.37 3.6 Corectitudinea politică – uzanțe lingvistice..............................................................p.39 4
Capitolul IV: Alienarea.............................................................................................p.41
4.1 Definiții, accepțiuni, scurt istoric..............................................................................p.41 4.2 Manifestări ale alienării. Patologia normalității........................................................p.44 4.3 Ce este omul?............................................................................................................p.46 4.4 Manifestarea alienării în contextul societății de consum..........................................p.47 4.5 Sentimentul identității...............................................................................................p.51 4.6 Autoritate și conformism..........................................................................................p.53 5
Concluzii...................................................................................................................p.55
6
Bibliografie...............................................................................................................p.57
3
Introducere
În contextul globalizării, societatea modernă a dezvoltat noi mecanisme de adaptare la realitățile cotidiene. Dezvoltarea tehnologică, îmbrățișarea capitalismului și îndeplinirea visului american au determinat apariția unui nou model cultural – cultura de masă, societatea consumeristă. Individul ”autonom și rațional” s-a văzut incapabil de a se abate de la determinismul ce-i fusese prescris de postmodernism, ”își pierde calitatea sa de agent al istoriei”1. Conștientizându-și incapacitatea de a se opune fluxului uniformizator, încearcă să-și construiască o nouă identitate, în conformitate cu actualele tendințe, prin adoptarea unei atitudini docile și conformiste, corecte politic. Abundența bunurilor și produselor, precum și afirmarea și garantarea clară și răspicată a tuturor drepturilor și libertăților sale, i-au creat ideea posibilității de alegere în vederea desăvârșirii sale. Cu toate acestea, în căutarea identității și a elementelor unice și originale, omul postmodern s-a lăsat fermecat de mirajul societății contemporane. Pactul s-a materializat în amanetarea libertății individuale întru garanția bunăstării și siguranța zilei de mâine. Recontextualizarea conceptelor a constituit condiția sine qua non pentru înțelegerea noilor norme și idealuri aduse de dincolo de Atlantic, de Revoluția Industrială. Astfel se naște, la jumătatea secolului al XX-lea, corectitudinea politică. Noua ideologie uniformizatoare a acaparat sferele publicului și privatului, conferind noi sensuri și semnificații termenilor și generând reacții nediscriminatoare și universal morale față de tot ceea ce ne înconjoară. Orice manifestare contrară noii ordini este blamată și considerată incorectă politic. Individului i s-a răpit posibilitatea de a-și stabili propriile coordonate valorice și morale după care să-și ghideze existența. Acest ”marxism cultural” s-a infiltrat asemenea cancerului în organismul societății contemporane, determinând modificări substanțiale atât la nivelul mentalului colectiv, cât și a celui individual.
1
Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, Editura Timpul, Iași, 2005, p. 6.
4
Corectitudinea politică a devenit filtrul rațiunii omenirii. Omul zilelor noastre își copiază identitatea, trăiește prin ochii alterului său, se dezumanizează, se alienează. Natura sa creatoare este dată uitării. ”Oamenii se recunosc în produsele lor de bază: și-au găsit sufletul în automobilul lor, în sistemele Hi-Fi, în echipamentele de bucătărie” (Herbert Marcuse). În lucrarea de față, mi-am propus evidențierea relației cauză-efect: globalizare – societate de consum – corectitudine politică – alienare, felul în care aceste concepte sunt interconectate, elementul comun constituindu-l gândirea unică, și impactul pe care acestea îl au asupra individului societății contemporane. Astfel, primul capitol, intitulat Globalizarea, prezintă cadrul general, contextul în care se afirmă societatea de consum, corectitudinea politică și alienarea. În acest demers, am definit, conceptualizat și trasat principalele caracteristici ale procesului de globalizare, precum și a factorilor care îl determină, conturând principalele viziuni ale teoreticienilor. Totodată, am evidențiat strânsa legătură între globalizare și gândire unică și procedeul prin care societatea consumeristă se determină. În finalul acestui prim capitol, am apelat la un studiu de caz – McDonaldizarea societății – pentru a arăta care sunt efectele globalizării la nivel planetar și felul în care acest proces influențează societatea de consum. Cel de-al doilea capitol, Societatea consumeristă, completează relația cauzală analizată în această lucrare și se structurează în subcapitole, astfel: Originile și cauzele fenomenului consumerist – cadrul teoretic, definire; ”The American Dream” și Societatea de consum – scurt istoric și evidențierea la nivelul mentalului colectiv al noului produs cultural; Critica - Școala de la Frankfurt și Nevoi reale versus nevoi false – expunerea unor idei semnificative cu privire la fenomenul consumerist; O adaptare corectă politic a termenului de ”societate de consum” – diferite viziuni ale teoreticienilor asupra acestui concept; Alienare prin societate de consum și Cultură, nevoi, identitate, alienare – evidențierea efectelor pe care tendința consumeristă o are asupra culturii în general, asupra individului în special.
5
Capitolul al III-lea se dedică noii ”ideologii”, corectitudinea politică – enumerarea accepțiunilor asupra acestui concept, încercarea de a găsi o definiție corespunzătoare; identificarea originilor și evidențierea uzanțelor lingvistice. Ultimul capitol, Alienarea, se materializează ca bază empirică pentru întregul proces de analiză a conceptelor enumerate în secțiunile anterioare. În primul rând, am încadrat și definit termenul de ”alienare”, evidențiind principalele sale accepțiuni în viziunea filosofilor Feuerbach, Marx, Hegel, Marcuse, Fromm, Freud; am arătat în linii generale ce însemnă natura umană și cum se manifestă normalitatea. Ulterior, am aplicat și corelat principiile societății de consum și gândirii unice și am analizat felul în care acestea determină alienarea individuală și socială.
6
Capitolul I: Globalizarea Motto: “La scară planetară, fenomenul irezistibil este globalizarea. Aceasta acționează fără nici un fel de discriminare, fără vreo preocupare de ordin ideologic. Este un tăvălug universal. Grație comunicațiilor moderne, lumea a devenit mică.”2
1.1 Globalizarea: definiții și accepțiuni Globalizarea,
desemnează
în
științele
sociale,
procesul
care
sporește
interdependența și comunicarea între societățile lumii, dând naștere unei “societăți globale”. Aceasta interdependență este întalnită în diferite domenii, astfel încât se poate vorbi despre o pluralitate de procese ale globalizării ( globalizare politică, tehnologică, economică, culturală etc.)3 Conceptul de “globalizare” cunoaște o uzanță preponderentă în dezbaterile din politică, afaceri și media. Dacă în urmă cu 20 de ani, acest termen era aproape necunoscut, în zilele noastre este pe buzele tuturor. Globalizarea presupune coexistența într-o singură lume a tuturor indivizilor, grupurilor și națiunilor, în relații de interdependență. Globalizarea este adesea înfățișată doar ca un fenomen economic. Accentul se pune pe rolul corporațiilor transnaționale ale căror operațiuni masive trec de granițele naționale, înfluențând procesele de producție și distribuția internațională a produselor, dar și a muncii. Factorii care au stat la baza apariției globalizării sunt de natură economică, politică, socială, culturală. Meritul principal se datorează însă dezvoltării tehnologiilor de informație și comunicare în masă, care au intensificat viteza și spațiul interacțiunii între oameni și întreaga lume.4 2
Boia, Lucian, Mitul democratiei, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003, p. 121
3
Enciclopedie de Filosofie și Științe umane, Editura All, DeAgostini, București, 2004,2007, p. 398
4
Giddens, Anthony – Sociologie, Ediția V, Editura All, București, 2006, p. 48
7
1.2Factorii care determină procesul de globalizare Factorii care influențează și contribuie la procesul de globalizare sunt: -
Procesul tehnologiei informației și comunicațiilor;
-
Factorii economici și politici. În continuare, vom analiza cât mai succint importanța acestora, evidențiind
sectoarele în care se manifestă. Știința și tehnica au cunoscut o evoluție fără precedent în istorie: astfel, de la tradiționalul telefon fix, prin cablu, am avansat la telefoane mobile ( smartphone-uri), laptopuri, video-chat, internet de mare viteză, servere capabile să stocheze mii de gigabytes de informații, toate acestea având rolul de a organiza viețile a milioane de indivizi, simplificându-le. Un simplu click și sunt transmise imagini, documente, bani. Oamenii au posibilitatea de a ține legătura cu prietenii aflați la mii de kilometri distanță, îi pot vedea prin intermediul camerelor video și chiar îi pot auzi. O întâlnire se poate realiza în spațiul virtual. Indivizii sunt în permanență interconectați datorită internetului, a programelor speciale pentru conversații on-line și a site-urilor de socializare. Din punct de vedere economic, globalizarea presupune integrarea economică a întregii lumi. S-a făcut trecerea de la economia industrială sau agrară la o economie „intangibilă, a cărei greutate nu poate fi percepută. Aceasta economie fără greutate este una în care produsele își au propria lor bază în informație, ca în cazul programelor software, a produselor media și a serviciilor bazate pe internet.”5 Corporațiile transnaționale sunt unele dintre cele mai importante componente ale societății globalizate. Aceastea produc bunuri și/sau servicii în mai multe țări. De dimensiuni reduse sau companii gigant, scopul lor este întotdeauna același: realizarea profitului. Dintre cele mai prestigioase companii răspândite la nivel global amintim: Coca Ccola, General Motors, Colgate-Palmolive, Kodak, Ikea, H&M, Microsoft. Producția de mărfuri a devenit globalizată: de la materiile prime până la consumatorul produsului finit, întreg procesul este bine structurat, standardizat, sincronizat. 5
Giddens, Anthony – Sociologie, ediția V, Editura All, Bucuresti, 2006, p. 52
8
Societatea contemporană a determinat apariția unei mari mase de consumatori avizi de noi tehnologii ( laptopuri, telefoane mobile de ultima generație, televizoare cu cristale lichide, tridimensionale etc. ) care doresc adaptarea stilului lor de viață la cel globalist. 1.3 Viziuni asupra globalizării În contextul globalizării lumii realizate cu viteza luminii, reacțiile față de acest proces nu au întârziat să apară. Controversa rezidă mai degrabă în felul în care este conceptualizat
acest
fenomen.
Astfel,
cele
trei
filiere
sunt
:
scepticismul,
hiperglobalismul și transformaționalismul. Scepticii susțin ideea conform căreia globalizarea nu este neapărat un concept nou, că teoretizarea sa este exagerată. Aceștia afimă că de fapt relațiile economice interstatale nu s-au modificat foarte mult decât în intensitate în epoca contemporană, ele existând încă din secolele trecute. De asemenea, adepții acestei filiere susțin că rolul guvernelor naționale a rămas neschimbat, fără a se dimiua în condițiile globalizării. Accentul cade astfel asupra dimensiunii regionale;
astfel, în loc să se realizeze o
contopire omogenizată a statelor în procesele lor economice și politice, s-a produs fix contrariul. Hiperglobaliștii sunt în opoziție cu viziunea scepticilor. Pentru aceștia, globalizarea este un proces cât se poate de real și de activ, care afectează toate sferele societății. Se realizează un centralism politic, dar și economic, statul-națiune își pierde din influență, iar capitalismul devenind forța motrice a întregului sistem, în timp ce McDonalizarea societății laitmotiv. Transformaționaliștii ocupă pe un continuum stânga-dreapta o poziție centrală, moderată. Aceștia consideră globalizarea un proces cu impact major, care se desfășoară multilateral, determinând anumite schimbări economice, sociale și politice în cadrul statelor contemporane. Prin globalizare se întâlnesc numeroase rețele interumane, culturale și sisteme diferite de valori, norme și moralități. Pentru transformaționaliști, acest proces este unul activ și reflexiv, care îmbină și uniformizează.
9
1.4: Globalizare versus Postmodernism „Globalizarea pare să fie fenomenul în care se întâlnesc prin excelență antinomiile tipice ale postmodernismului, sau, pentru alți autori, ale modernismului târziu: universalism și particularități, omogenizare și diferențiere, integrare și fragmentare, centralizare și descentralizare”.6 Tendința actuală a globalizării presupune occidentalizarea lumii,cu toate acestea, asistăm la o afirmare tot mai accentuată a spiritului critic al indivizilor față de valorile cu valențe universaliste pe care le proclamă și pe care le promovează societatea. Dar, pentru a face clară legătura dintre acest fenomen și curentul postmodern, este necesar a defini și a
trasa
în
linii
generale
principalele
caracteristici
ale
viziunii
din
urmă
(postmodernismul). Postmodernismul, potrivit Enciclopediei de Filosofie și Științe Umane, se definește ca fiind „un termen implicat în diverse domenii disciplinare”, care însă nu delimitează temporal o epocă, ci este o caracteristică a celei moderne 7. Este o tendință care blamează adevărul universal și ridică semne de întrebare asupra culturii globale sau metanarative, promovate de modernism. De asemenea, presupune că realitatea este un construct social, care variază în funcție de timp și loc. Postmodernismul evită să se plaseze de o parte sau altă a baricadelor convențiilor lingvistice, considerându-le relative. Promovează o viziune pluralistă asupra lumii, diferențiată în funcție de cultură, origini, mediu în care se formează etc. Conform Dicționarului Oxford, avem de-a face cu „un concept preponderent în artă, caracterizat de scepticism supra teoriilor și ideologiilor și care are rolul de a atrage atenția asupra convențiilor”. Scopul postmodernismului este de a reliefa subiectivismul, 6 7
Enciclopedie de Filosofie și Științe umane, Editura All, DeAgostini, București, 2004,2007, p. 398 Lyotard, Jean-Francois, The Postmodern Condition. A report on Knowledge, Manchester University
Press, 1984, http://www.marxists.org/reference/subject/philosophy/works/fr/lyotard.htm accesat 10 iunie 2011
10
de a evidenția sensurile particulare ale constructelor sociale, de a deconstrui concepte și simboluri, a le analiza în amănunt și a le scoate la iveală valențele multiple.
1.5: Impactul globalizării: „gândirea unică” și societatea de consum Tendința lumii contemporane este de a avansa cu pați rapizi către o economie globală. Astfel, asistăm la o modificare din punct de vedere cultural a hărții lumii: noile piețe de desfacere constituie surse de profit pentru companiile transnaționale, relațiile interumane depășesc granițele, sigurând legături culturale. Au început să predomine câteva dintre limbile omenirii în anumite cazuri, înlocuindu-le pe cele naționale, tradiționale8 : ”mondializarea poartă indubitabil amprenta Americii. E un sistem de dominație aproape complet: economie, putere militară, tehnologie de vârf, și nu în ultimul rând folosirea unei limbi universale: engleza.”9 Afluxul de informații impersonale venite pe diferite mijloace de comunicare – internet, televiziune, radio, cultură media – au schimbat în mod profund mentalul colectiv. Ne aflăm într-un angrenaj continuu de schimbări – atât în spațiului public, cât și în cel privat. Noile tendințe culturale ne-au modificat stilul de viață autentic, original, de la felul în care mâncăm și ce mâncăm până la felul în care ne raportăm la ceilalți și la cuvintele pe care le folosim. Individul postmodern pare să aibă o paletă variată în a-și făuri viitorul. Poate să decidă în ceea ce privește filiera religioasă de care aparține sau orientarea sexuală, domeniul academic în care vrea să se specializeze, locul de muncă în care își va petrece norma de 8 ore pe zi, starea matrimonială și lista poate continua. O consecință considerabilă a globalizării este reprezentată de fenomenul gândirii unice. Fiind o sintagma controversată prin asocierea celor doi termeni „gândire” și „unică”, aparent aria sa de semnificații poate fi supusă interpretărilor.
8
Giddens, Anthony – Sociologie, Ediția V, Editura All, București, 2006, p.53-56
9
Boia, Lucian, Mitul democratiei, Editura Humanitas, București, 2003, p. 122
11
Pentru a-i delimita sfera de înțelegere se impun anumite clarificări. Termenul „gândire” nu-și găsește un corespondent direct în capacitatea omului de a raționa, nici în intelectul său. Astfel, rațiunea se diferențiază de gândire, căutând să înțeleagă, să treacă dincolo de suprafață, să descopere esența realității care înconjuratoare. Rațiunea presupune relația cu lumea și cu sentimentul de sine. Inteligența constă în capacitatea individului de a manipula concepte care trebuie să permită atingerea unor scopuri practice.10 Ori gândirea unică presupune existanța unui mecanism universal cu ajutorul căruia indivizii se raportează la realitatea înconjurătoare și operează dupa un anumit tipar conceptele sale. 1.6: Jihad VS. McWorld – Identitate națională VS. Globalizare Benjamin R. Barber, unul dintre cei mai cunoscuți profesori americani de științe politice publică în 1995 un articol menit să trezească conștiița publică. „Jihad vs. McWorld” trage un semnal de alarmă asupra principalelor două direcții în care se îndreaptă cu pași repezi societatea contemporană. Tendințele și prognozele sunt cel puțin sumbre la adresa democrației. Ce este de făcut? Barber militează pentru afirmarea conștiiței civice și pentru participare activă la viața socială și politică. În acest subcapitol, voi reliefa principalele idei expuse de Benjamin Barber în articolul său, „Jihad vs. McWorld”. Scopul este de a evidenția rolul identității naționale într-o lume globalizată, precum și necesitatea conștientizării dinamicii celor două tendințe ce amenință societățile contemporane. „La orizont se întrevăd două posibile viitoruri: unul dintre acestea constă în retribalizare prin război și vărsare de sânge – un jihad împotriva oricărui fel de cooperare socială; și unul economic și ecologic care cer integrarea și uniformizarea prin tot ceea ce este fast: fast-food, muzică( fast music) – MTV, Macintosh, McDonalds. Lumea devine o rețea comercială omogenă. O McWorld unită prin tehnologie, ecologie , comunicații și comerț.”11 10
Fromm, Erich, Societate alienată și societate sănătoasă, Capitolul V Omul în societatea capitalistă, în
Texte alese, Editura Politică, București, 1983, p. 170 11
Barber,
Benjamin,
Jihad
vs.
McWorld,
Times
http://www.theatlantic.com/magazine/archive/1992/03/jihad-vs-mcworld/3882/
12
Book,
1995,
în
Exemplele lui Barber pentru a verifica o astfel de ipoteză sunt concludente: „Iugoslavia s-a destrămat, India încearcă să își mențină reputația de cea mai mare democrație integrată în ciuda faptului că noile partide fundamentaliste precum naționaliștii Hindu și Bharatiya Janata Party amenință greu cucerita unitate. Statele fie se destramă, fie se reunesc: Uniunea Sovietică s-a destrămat, dând statelor posibilitatea de a crea noi alianțe în apropiata vecinătate”12. Într-o lume globalizată se pune accentul tot mai mult pe cooperare și dezvoltare multilaterală a statelor. Există patru reguli imperative care guvernează McWorld : „Imperativul de piață, al resurselor, al informației și tehnologiei și cel ecologic. Toate acestea au determinat pierderea spiritului naționalist și a particularităților. Cei realiști sunt acum cei europeni, idealiștii fiind cei care încă visează la o Anglie sau o Germanie care sa renască, să-și impună valorile naționale, în acest global-village. Imperativul de piață:
teoriile imperialiste marxiste și leniniste s-au dovedit
utopice când au crezut că economiile naționale capitaliste vor împinge granițele naționale în vederea creării unui imperiu economic internațional. Toate economiile naționale sunt acum vulnerabile pentru că există piețe transnaționale, cursurile valutare sunt convertibile, împrumuturile bancare sunt mult mai ușor de contractat. În Europa, Asia, Africa și în Pacificul de Sud, astfel de piețe erodează suveranitatea națională și permit afirmarea unor entități globale : bănci internaționale, asociații comerciale, lobbyuri transnaționale precum OPEC sau Greenpeace, canale de știri precum BBC sau CNN și companiile multinaționale – toate acestea traduc o lipsă a identității naționale.Psihologia de piață atenuează psihologia ideologică sau religioasă - presupune un acord între producători și consumatori. Piețele comune cer o limbă comună, o monedă comună și produc comportamente identitice cosmopolite peste tot în lume. De la programatori, bancheri internaționali, specialiști în media pânâ la celebrități, profesori, experți in ecologism, contabili și atleți – toți aceștia sunt o nouă rasă – pentru care religia, cultura sau naționalitatea par să fie elemente marginale în identitatea lor ca angajați.
12
Ibidem
13
Imperativul resurselor : între toate elementele există o insuficiență mutuală care a fost exploatată. În societatea de astăzi, schimburile se realizează cu rapiditate. Cu toate acestea, proasta distribuție a petrolului sau a terenurilor arabe, determină dependența celor mai bogate state. În final, fiecare stat are nevoie de ceva ce altul are, sunt state care n-au nimic din ceea ce ar trebui să aibă. Imperativul informatiei și tehnologiei: ștința și tehnologiile sunt inerent universalizatoare. Ele cer principii descriptive pentru o aplicare generală, o căutare pentru soluții universale pentru probleme particulare, subiectivism și imparțialitate în același timp. Progresul științific se bazează pe comunicare deschisă, un discurs comun bazat pe raționalitate, colaborare.
Afacerile, bankingul, comerțul se bazează pe schimbul de
informații și sunt facilitate de tehnologiile de comucare.culturile individuale vorbesc limbi naționale, comerțul și științele vorbesc engleză, lumea întreagă vorbește logaritmi și matematică. Festivalul de film de la Cannes a devenit unul americanizat; în noiembrie 1991,în Elveția, filmul numărul 1 a fost „Terminatorul 2”, cartea cea mai vândută – „Scarlett” și albumul muzical cel mai ascultat a fost „Diamonds and Pearls” a lui Prince. Nu e de mirare că japonezii cumpără mai repede filmele americane decât cumparără americanii televizoarele japoneze. Care e puterea Pentagonului în comparație cu cea a Disneylandului? McDonalds în Moscova și Coca Cola în China creează o cultură globală rapidă. Imperativul ecologic: Impactul globalizării asupra ecologismului a devenit un clișeu. Pădurile indoneziene se transformă în scobitori pentru fastuoasele cine japoneze, atenția lumii se îndreaptă asupra protejării și consevării mediului.”13 Fiecare
dintre
aceste
imperative
enunțate
de
Benjamin
Barber
este
transnațional,transideologic și transcultural. Fiecare se aplică imparțial catolicilor, evreilor, musulmanilor, hindușilor și budiștilor, democraților și totalitariștilor, capitaliștilor si socialiștilor.Visul despre o societate rațională și universală s-a atins, dar 13
Ibidem
14
într-un sens comercial, omogen, depolitizat, birocratizat, și în mod cert incomplet. McWorld a intrat în competiție cu tot ceea ce înseamnă identitate națională. Comunitățile musulmane, exasperate de aceste tendințe de universalitate promovează Jihadul. Războiul sacru împotriva a tot ce înseamnă elemente globalizatoare. Însă sensul său inițial a fost modificat proful, astfel încât mișcările fundamentaliste islamiste au determinat o spaimă la nivel global, terorismul. Nici McWorld și nici Jihadul nu prevăd și nu promovează democrația. Ambele, au același scop: prosperitatea și unitatea relativă, însă costul constă în pierderea independenței, a comunității și identității. Deși totul se bazează pe ideea de libertate – presă liberă, comerț liber, dragoste liberă, societatea este puternic monitorizată și supravegheată. Parafrazând spusele lui Jean Jacques Rousseau, „libertatea este o hrană ușor de mâncat, dar greu de digerat”.14
1.7 :Studiu de caz: McDonalizarea societății
Lucrarea „McDonalizarea societății”, aparținând unuia dintre cei mai cunoscuți sociologi americani, George Ritzer, are un impact major asupra teoriei contemporane a consumerismului. Cartea are drept scop evidențierea principalelor efecte ale uniformizării și raționalizării societății în contextul globalizării, prin intermediul lanțului de restaurante fast-food McDonald’s. Ritzer consideră că „McDonalizarea este procesul prin care principiile restaurantului fast-food încep să domine din ce în ce mai multe 14
Barber,
Benjamin,
Jihad
vs.
McWorld,
Times
Books,
1995
http://www.theatlantic.com/magazine/archive/1992/03/jihad-vs-mcworld/3882/ accesat la 20 iunie 2011
15
în
sectoare în societatea americană, precum și în restul lumii” 15. În contextul societății de astăzi, în care totul este fast, indivizii au început să-și neglijeze tabieturile zilnice, iar momentele esențiale cotidiene, precum: luarea micului dejun, a prânzului, a cinei, și-au pierdut din semnificație, devenind activități redundante. Intenția declarată a fondatorului McDonald`s, Ray Kroc, a fost de a oferi clienților un burger și un milkshake într-un timp record – mai puțin de 50 de secunde. Într-un restaurant McDonalds, fisa postului a fiecărui angajat este foarte clar alcătuită, timpul fiind o condiție-cheie în realizarea procesului de servire a. Totul se desfășoară cât mai rapid și cât mai eficient. Sigla uriașă a McDonald’s este vizibilă de la kilometrii distanță în alomerația orașului, fiind foarte ușor de reperat de individul consumerist contemporan. Organizarea restaurantului este minimalistă, practică și întotdeauna dupa aceleași tipare. Produsele McDonald`s sunt întotdeauna identice, indiferent de țara în care te afli. Alimentele și serviciul la McDonalds sunt extrem de simplu de calculat și de cuantificat. Cumpărăm adeseori produsele clasice, cu a căror gust ne-am obișnuit. Prețul nu variază foarte mult în timp. Servirea și amabilitatea personalului sunt de cele mai multe ori impecabile, standardizate. Prepararea și livrarea produselor nu depășesc 10 minute. Experiența McDonalds caută să pună accentul pe uniformizare și predictibilitate, indiferent că te afli la Londra, Buenos Aires sau la București. Succesul lanțului de restaurante McDonald`s se datorează capacității sale de adaptare la nevoile omului contemporan, în continuă mișcare, mereu pe fugă între două întâlniri – profesionale sau personale. Indivizii tind să uite de nevoile lor primare, fiind mult prea preocupați de realizarea celor pe care le consideră superioare. Raportându-ne la piramida lui Maslow, pentru a trece la nivelul urmator al nevoii, individul trebuie să-și satisfacă în întregime nevoia anterioară. McDonald`s constituie exemplul cel mai reprezentativ pentru lumea globalizată în care trăim, pentru procesul de dezumanizare și alienare a individului modern. Oamenii își doresc cu toții aceleași lucruri, le vor cât mai rapid și cât mai eficient. Și vor plăti un preț pe care îl vor considera accesibil pentru un gust întotdeauna la fel.
15
Ritzer, George, McDonalizarea societății, București, Editura comunicare.ro, 2003, p. 17.
16
Capitolul II: Societatea Consumeristă
Motto: „Era consumului, fiind culmea istorică a întregului proces de productivitate accelerată sub semnul capitalului, este și era alienării radicale. Logica mărfii s-a generalizat,
17
guvernând astîzi nu numai procesele de muncă si produsele materiale, ci și întreaga cultură, sexualitatea, relațiile umane, până și fantasmele și pulsiunile individuale.”16
.
2.1 Originile și cauzele fenomenului consumerist Consumerismul este un fenomen de o amploare deosebită ce afectează în special statele dezvoltate și în curs de dezvoltate. Un accent profund se poate remarca în statele postcomuniste, datorat unui sentiment de frustrare sociala al indivizilor care au încercat să acopere anumite lipsuri resimțite în perioada comunistă. Conform unui studiu „State of the world 2004”, realizat în anul 2004 de Institutul WorldWatch17, aproximativ 1,7 miliarde de oameni din lume aparțin „clasei consumatoare”, acel grup de oameni care preferă alimentele hiperprocesate, care își doresc să aibă o locuință mai mare, mașini mai multe și mai mari. Stilul lor de viață se caracterizează așadar prin necesitatea imperioasă de a achiziționa bunuri care nu sunt condiții sine qua non a existenței lor. Studiul ne arată că jumatate dintre aceștia își au resedința în țări în curs de dezvoltare. Globalizarea este factorul decisiv care face bunurile și serviciile accesibile la scară largă în statele în curs de dezvoltare și care face din bunurile considerate în trecut de lux, actuale nevoi.
2.2: „The American Dream” și Societatea de Consum 16
Baudrillard, Jean, Societatea de consum Mituri și structuri, editura Comunicare.ro, București, 2008, p.
246 17
Mayell,
Hillary,
As
Consumerism
Spreads,
Earth
Suffers,
Study
Says,
2004,
http://news.nationalgeographic.com/news/2004/01/0111_040112_consumerism.html, accesat la 30 mai, 2011
18
Visul american trăiește și se extinde global Cele două Războaie Mondiale au avut un impact covârșitor asupra statelor moderne. Harta lumii a fost redesenată. Economiile statelor europene au intrat în colaps, confruntându-se cu o majoră criză economică (1929-1930). La nivel global, ierarhiile economice s-au inversat. Astfel, Statele Unite au ocupat locul I, căpătând statutul de „superputere”. Aparatul de producție american a rămas intact în urma celor două conflagrații mondiale. Europa pauperizată s-a confruntat cu o îndelungată perioadă de frământari economice, politice și ideologice. În urma Primului Război Mondial, mișcă rile extremiste – fascismul, nazismul – au ocupat viața politică, trasând o noua traiectorie în modelul gândirii colective. La finalul celui de-al Doilea Război, o „cortinî de fier” s-a așternut asupra Europei, divizând-o conform a două mari criterii ideologice și economice: Vestul a aparținut liberalismului capitalist, iar Estul a intrat în sfera protecționistă a comunismului. La capătul celalalt al Oceanului Atlantic, Statele Unite au cunoscut în perioada Războiului Rece, sfârșitul anilor `60, începutul unei epoci de alienare care continuă până în ziua de azi. Expansiunea economică fără precedent, dar și tehnologizarea au dat naștere la ceea ce s-a numit „The American Dream”. Un stil de viață nou, inovator, libertin, o societate care promovează și apără drepturile și libertățile cetățenești, libertatea de a alege, de a fi ce vrei sa fii, abundența produselor în supermarketuri, comoditatea și lejeritatea vieții de zi cu zi, toate acestea s-au transformat în idealurile europenilor. În fapt, europenii și-au dorit stilul de viață consumerist atât de fascinant al americanilor Tinerele soții europene au început să viseze la aspiratoare peformante, mașini de spălat, roboți cât mai sofisticați de bucătărie care să le faciliteze treburile gospodărești. Barbații tânjeau la mașinile de serie Chevrolet, Ford, Cadillac, Hummer etc. și la televizoarele care reflectau imagini atât de clare, într-o multitudine de culori. Tinerii așteptau ziua în care să se poată răzvrăti asemenea celor din State. Întreaga societate europeană visa la stilul de viață a americanului de clasă medie. Aceste tendințe au intrat
19
sub pielea lor și au devenit o parte integrantă a vieții de zi cu zi. Un scop ce trebuia atins. O perspectivă mult mai bună. În contextul globalizării, Europa a adoptat cu admirație și recunostință acest stil de viață american și a îndeplinit „The American Dream”. Dintr-o dată, totul a devenit mult mai simplu. Treburile gospodărești se realizau de la sine, cu ajutorul complicatelor dispozitive casnice. Informațiile ne-au invadat casa: prin Internet, la un click distanță, fiecare are la dispoziție mii se rezultate și puncte de vedere asupra unor probleme ce frământă cotidianul, presa scrisă vine prin poștă, sute de publicații, împânzite de opiniile jurnaliștilor de duzină. Transporturile, infrastructura drumurilor au asigurat vacanțe de neuitat în locuri exotice, izolate, la doar câteva ore de zbor. Există și voci care suștin că produsele americane au condus la o lipsă de cultură și de societate. Oamenii cumpără și aruncă permanent, cumpără produse pe care le consideră mai bune, iar bunurile devin de unică folosință. America s-a transformat încet-încet într-un adevărat BigBrother. Suprastructura care ne supraveghează viețile: „ cu noile tehnologii de supraveghere, dispare granița dintre spațiul privat și cel public. Totul este supus convergenței, trecut și prezent, mintea și trupul, Diavolul și Bunul Dumnezeu”.18 Brusc, sentimentul care a încolțit în sufletul oamenilor a fost cel de nesiguranță. S-a încercat construirea unei societăți „cu risc zero”19. „Factorii de risc au devenit alunele, telefoanele celulare, încălzirea planetei, asteroizii, boala vacii nebune, exploziile solare [...]. orice arab ar putea fi terorist, orice bărbat, un posibil violator.”20 „Rezultatul? O lume de acumulări superflue. Dematerializată, redundantă, sterilă și sterilizantă. Un univers tautologic în care imensitatea mijloacelor tehnice este egalată doar de deriziunea scopurilor. [...] o realitate prin „libera” adeziune. Tehnoglobalismul, construit pe un vid în permanentă expansiune, ne atrage ca o gaură neagră. Nu putem rezista mișcării frenetice, suntem mixați, metisați, creolizați, amalgamați. Lichidați. Vidul tehnoglobalist devine scopul nostru, caruselul spectrelor, singura noastră realitate. 18
Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, Editura Timpul, Iași, 2005, p.19
19
Ibidem, p. 10
20
Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, Editura Timpul, Iași, 2005, p. 20
20
Hibridizare, convergență, metisaj cultural etc, reunite în adevarate „ideologii combinatorii”, sunt tehnici de integrare a individului/mulțimilor și mecanisme de justificare. Promovează superfluul, neesențialul, ne fac să uităm adevărul: eliminarea omului prin propriile sale mijloace.”21
2.3: Critica – Școala de la Frankfurt Reprezentanții Școlii de la Frankfurt constituie icon-urile care au abordat o viziune critică asupra societății contemporane de consum: „ Aporia cu care am fost confruntați în lucrare s-a dovedit a fi prima problemă pe care trebuia să o investigăm, autodistrugerea rațiunii” ( Introducere XVI – Dialectiva Iluminismului). Teoreticieni liberali de factură marxistă, Theodor Adorno, Max Horkheimer preferă termenul de „industrie culturală” celui de „cultură de masă” ( în Dialectica Iluminismului – 1947), considerând că noul model cultural nu este rezultatul maselor, ci pentru mase, scopul acestuia fiind manipularea22. De asemenea, reprezentații Școlii de la Frankfurt revizuiesc argumentele lui Karl Marx asupra influenței culturii în societatea capitalista modernă, oferind o nouă perspectivă, postmaterialistă. Cultura și comunicarea de masă constituie mijloace în realizarea consensului la nivel societal, în păstrarea și conservarea status-quo-ului existent. Aceasta tehnologie a industriei culturii de masă presupune standardizare și raționalizare. Principiul după care funcționeaza noua societate este cel al cererii și ofertei. Societatea consumeristă răspunde prompt, cu o paletă largă de produse, idei, imagini, emisiuni radio și de televiziune, presa etc ambalate și promovate cât mai atractiv, la prețuri accesibile tuturor. Obiectivele principale constau în identificarea necesităților publicului larg, formularea de predicții asupra posibilelor și viitoarelor dorințe ale consumatorilor ( pe termen scurt ) și oferirea lor ca răspuns la cerințele 21 22
Ibid p.20 Adorno, Theodor – Reconsiderarea industriei culturii, în vol. Cultură și societate, dezbateri
contemporane ( coord. Jeffrey C. Alexander, Steven Seidman), Institutul European, Iași, 2001
21
indivizilor. Industria culturală schematizează și împarte pe categorii în funcție de venituri, indivizii societății. Fiecărui segment social i se pretează mai bine un anumit produs.
Deși
atrași
de
diversitatea
mărfurilor
frumos
aranjate
pe
rafturile
supermarketurilor, practic, avem aceleași produse, cu aceeași utilitate, la prețuri diferite, în funcție de pretențiile individuale (sic!). Astfel, același șampon, cu aceeași utilitate, îl vom găsi în diferite forme, arome și prețuri, la fel se întâmplă și cu uleiul – fie că este de floarea soarelui, de soia, de palmier și exemplele pot continua. În fapt, nu avem de-a face decât cu aceleași bunuri, mulplicate la nesfârșit, pentru mereu aceeași oameni, toți trași la indigo, care așteaptă docili, la cozi interminabile, cu cărucioarele pline de bunuri ( de consum). Uniformizarea socială apare prin acest proces de „dresaj uman”. Cum mai poate fi identificat spiritul critic al individului, când însăși individualitatea sa s-a contopit într-o identitate de grup? Societatea consumeristă creează nevoi false pentru a le satisface imediat și pentru a asigura premisele altora noi.
2.4 Nevoi reale versus nevoi false Herbert Marcuse, unul dintre promotorii teoriei critice asupra societății, evidențiază în lucrarea sa de referință „One-Dimensional Man” diferență între nevoile false și cele reale. Intensitatea, necesitatea satisfacerii și natura nevoilor umane sunt în mod clar, caracteristici ce țin de subiectivitatea fiecărui individ în parte. Totuși, există anumite categorii de nevoi, care deși nu sunt esențiale vieții, nu pot fi trecute cu vederea – nevoile false. Nevoile false sunt acele „necesități” impuse indivizilor prin anumite mecanisme 22
sociale și care dau naștere la nedreptăți, agresivitate și frustrări. Satisfacerea lor poate cunoaște valori ridicate, variind de la individ la individ, totuși, aceaste valori nu trebuie menținute și antrenate, deoarece perpetuarea lor va împiedica societatea să se dezvolte într-un mod armonios și spiritual. Putem cataloga drept „nevoi false” majoritatea celor de distracție, de comportament și de consum. Dezvoltarea acestora este de natură heterogenă, deoarece sunt/pot fi determinate de anumiți factori externi, sociali, pe care individul nu îi poate evita sau asupra cărora nu deține controlul. Satisfacerea unei nevoi false, va atrage o utilitate efemeră, și va constitui premisele, în scurt timp de la consumarea acesteia, necesității satisfacerii altei nevoi false, care nu va întârzia să apară.23 Consumerismul își face loc în acest tip de nevoi, care nu sunt necesități naturale ale individului, ci constructe artificiale ale societății de apartență. Așadar, conchidem că „pentru cetățeanul modern, consumatorul, nu se pune problema să se priveze de aceasta constrângere la fericire și plăcere [...] omul modern își dedică tot mai puțin timp producerii prin munca și din ce în ce mai mult producerii și reinventării propriilor sale nevoi și bunăstări.”24
2.5 O adaptare corectă politic a termenului de „societate de consum” Criticii epocii au caracterizat aceasta cultură de masă ca „o infrastructură, o subcultură”, un „divertisment al sclavilor” sau „opium pentru popor”. Este o „mitologie a fericirii” transpusă în realitățile vieții de zi cu zi. Edgar Morin, unul dintre cei mai înverșunați opozanți a acestui nou model contemporan, o consideră ca fiind „cosmopolită prin vocație și planetară prin extindere”, „prima cultură universală din istoria omenirii” ( Edgar Morin în - Cultura de masă) 25. 23
Marcuse,Herbert,One-Dimensional Man, 1964,
http://www.marxists.org/reference/archive/marcuse/works/one-dimensionalman/index.htm, accesat la 1 iunie 2011 24
Baudrillard, Jean, Societatea de consum Mituri si structure, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2008, p. 101 25 Georgiu, Grigore, Filosofia culturii. Cultură și comunicare, editura Comunicare.ro, București, 2004, p.201-203
23
Pentru a se adapta totuși corectitudinii politice a zilele noastre, unii autori au introdus noi termeni pentru a defini „cultura de masă”. Abraham Moles impune termenul de „cultura mozaicată” pentru a sublinia amalagamul haotic de informații si idei, stări de spirit; imposibilitatea stabilirii unor legături între elementele componente ale culturii noi formate precum și ierarhizarea și ordonarea acestora, relativismul valoric, caracterul incoerent. 26 Lucien Sfez, abordează din perspectivă simbolistică noua societate alimentată de spiritul consumerist și condamna iluzia generală în care indivizii își poartă rutina zilnică. Trăim într-o lume în care simbolurile sunt golite de semnificație, suntem deposedați de sine, pendulăm între realități fictive, interșanjabile. Trăim prin ochii alterului nostru, suntem incapabili de a mai distinge în oglindă o imagine individuală.27 Un alt teoretician al societății consumiste este postmodernistul Jean Baudrillard. Acesta oferă o nouă perspectivă asupra felului în care efectul mass-mediei moderne a influențat societatea contemporană. Acesta consideră că existența individului este încriptată în semne și imaginii, acestea fiind „cheia de boltă” a întregii vieți sociale și a raporturilor pe care le stabilim. Noua societate contemporan, puternic tehnologizată, a determinat o modificare puternică a semnelor și simbolurilor, a totemurilor menite să confere o identitate fiecărui individ. Asistăm la o sciziune între trecut și actual, omul nu-și mai „amintește” originile, iar relațiile interumane se deteriorează. Oamenii au devenit victimele mass mediei și a consumerismului la cote globale. Avem tendința de a ne reconstrui o identitate care să ofere stabilitate și confort, un sentiment de siguranță. Cu toate acestea, bazele se pierd într-o lume a valorilor denaturate de semnificația lor originară. „Consumul nu este prometeic, ci hedonist și regresiv. Procesul de consum nu este unul de muncă și de depășire, ci un proces de absorbție de semne și de absorbție prin semne. El se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin „sfârșitul transcendenței”, în procesul generalizat de consum, nu mai există suflet, umbră, dublu, imagine în sens specular. [...] Omul consumului nu se confundă niciodată cu propriile nevoi, nici cu 26
Ibidem, pg 203.
27
Sfez, Lucien, Simbolistica politică, editura Institutul European, Iași, 2000, p 136-138.
24
produsul propriei sale munci, nu se mai înfruntă cu propria lui imagine: este imanent semnelor care îl ordonează. Nu mai exista transcendență, nu mai există finalitate, nu mai există scop: ceea ce caracterizează această societate este absența de „reflectare”, de perspectivă asupra ei înseși.”28 Observând rolul televiziunii în viața cotidiană a individului, Baudrillard conchide că realitatea sa este atrofiată prin intermediul media „disoluția vieții în tv”. Astfel, avem de-a face cu o hiperrealitate, contruită din simulacre – ansamblu de imagini care își iau semnficația din alte imagini și își pierd autenticitatea. Ceea ce vedem la televizor nu mai este o copie a ceea ce se întâmplă în realitate, este însăși realitatea. Un lider politic de astăzi nu mai poate câștiga alegerile dacă nu apare constant la televizor: imaginea TV a liderului este „persoana” pe care cei mai mulți dintre spectatori o cunosc. 29
2.6 Alienarea prin societatea de consum Contemporaneitatea a dat naștere, asemenea epocilor anterioare, unui nou model cultural, un mixaj de idei și reactii, produse și bunuri accesibile world-wide, uniformizatoare și globalizatoare, imagini, mesaje și simboluri impersonale, sentimente și gânduri golite de semnificație. Întreaga lume pare că se hranește și proslăvește aceste elemente componente a ceea ce numim „(sub)cultura maselor”. Inovatorul secol XX în domeniile științei și tehnologiei, a creat un segment social, un proletariat alienat, de dimensiuni impresionante, cu nevoi „speciale”, avid de consum de dragul consumului. Golit de propria individualitate, omul postmodern s-a găsit în situația de a-și reconstrui, cu propriile sale mijloace, o identitate. O identitate copiată dupa a celorlalți, un model comportamental și de gândire „corect politic”, în perfectă consonanță cu normele morale ale societății sale. 28
Baudrillard, Jean, Societatea de consum Mituri si structuri, editura Comunicare.ro, București, 2008 p.
247 29
Storey, John, Cultural Theory and popular culture, editia a III-a, Pearson Education Limited, 2006
25
Individul se definește în raport cu semenii săi prin intermediul produselor pe care le consumă și prin obiectele pe care le deține. Acestea par să constituie noii indici ai statusului social:“consumul nu este un ansamblu de obiecte, ci un raport social între persoane, raport mijlocit de obiecte”.30
2.7: Cultură, nevoi, indentitate, alienare Herbert Marcuse, unul dintre exponenții Școlii de la Frankfurt, reia filosofia asupra individului în raport cu societatea a lui Sigmund Freud și o reinterpretează în lucrarea “Eros și civilizație”. Societatea capitalistă are tendința de a reprima instinctele individuale în scopuri sociale utile : “Cultura înseamnă tocmai sacrificarea metodică a libidoului, devierea sa, impusă în mod rigid, spre activități și expresii socialmente utile”.31 Pleacă de la spusele lui Freud conform cărora “Civilizația se bazează pe subjugarea permanentă a instinctelor umane”32 și reface argumentul freudian cu privire la reprimare în contextul societății civilizate. Marcuse vede în mod limpede legătura inerentă dintre dezvoltarea industrială, tehnologie și diminuarea libertății individului. Prețul pe care trebuie să îl plătim pentru a trăi într-o societate civilizată este însăși libertatea individuală. Ideea marcusiană care ne interesează în lucrarea de față este condiția individului în societatea contemporană de consum. Marcuse observă că în societatea zilelor noastre, instituțiile politice și economice au preluat controlul vieții publice și private. Trăim în conformitate cu legi morale care ne ordonează viața personală, ne supunem normelor jurisdicționale în spatiul public. Totul
30
Mihalț, Ciprian – Prefață, în Baudrillard, Jean, Societatea de consum Mituri si structuri,Editura
Comunicare.ro, București,2008, p. 16. 31
Marcuse, Herbert, Eros și civilizație, editura Trei, București, 1996, p. 21
32
Freud în Marcuse, Herbert, Eros și civilizație, editura Trei, București, 1996, p. 21
26
este controlat prin intermediul mass mediei și a canalelor de difuzare în masă. Hegemonia aparține unei norme unice, cu valoare de universalitate, o lege atomizată și totalitaristă. Cum se mai poate dezvolta rațiunea, spiritul critic și supraeul lui Freud în condițiile de față? Marcuse oferă un răspuns pesimist. Asistăm la o sărire a stadiul de individualizare a supraeului matur33, individul fiind doar o copie a celorlalți, a grupului, un construct social. Cultura socială ne este impusă încă din stadiile inițiale de dezvoltare : ni se „alege” o educație deosebită, din zecile de manuale alternative, care conțin aceleali idei, reformulate, televizorul ne înfățișează imagini care ar trebui să redea cât mai exact realitatea, radioul și presa transmit mesaje corecte politic, conformiste. Abisul între generații este tot mai accentuat. Părinții sunt „de modă veche”, tinerii sunt rebeli și răzvrătiți împotriva a ceva. Acest ceva? Aparent întregul sistem conformist, uniformizator. Individul nu-și mai găsește locul în noua societate, este nevoit să-și construiască o nouă identitate, dupa șablonul celorlalți. Aflat în aceasta situație, conștientizându-și incapacitățile și mizera sa condiție, individul dezvoltă sentimente de frustrare și vinovăție ( aceastea au tendința de a se acumula, până la un anumit punct critic când vor refula sub diferite forme – agresivitate, întristare, depresie, tendințe de autodistrugere, de izolare etc) : „ Invidiul nu mai are suficient „spațiu psihic” pentru a se dezvolta împotriva sentimentului său de vinovăție, pentru
a trăi având propria sa
constiință. Eul s-a contractat într-o asemenea măsură încât procesele antagonice multiforme dintre sine, eu și supraeu nu se mai pot dezvolta în forma lor clasică”.34 Marcuse analizează efectele societății de consum și conchide că dimensiunea regresivă nu este dată de standardizare și universalizare, ci de faptul că este intangibilă omului. El nu mai conștientizează dimensiunile sistemului viciat, i se creează ideea de libertate tocmai pentru a fi controlat cât mai eficient : „ Standardul înalt de viață din domeniul marilor corporații este restrictiv într-un sens sociologic concret: bunurile și serviciile pe care indivizii le cumpără le controlează nevoile și le pietrifică facultățile. În schimbul obiectelor care le îmbogățesc viața, indivizii își văd nu numai munca, ci și timpul liber. Traiul mai bun este plătit printr-un control atotcuprinzător al vieții. Oamenii 33
Marcuse, Herbert, Eros și civilitație, editura Trei, Bucuresti, 1996 ,p. 99
34
Marcuse, Herbert, Eros și civilizație, editura Trei, București, 1996, p. 101
27
locuiesc în aglomerări de apartamente, sunt proprietari de automobile private, cu care însă nu mai pot evada într-o lume diferită. Au frigidere uriașe, pline cu alimente congelate. Au zeci de ziare și reviste care adoptă aceleași idealuri. Au nenumărate opțiuni, nenumărate fleacuri care sunt toate la fel, îi țin ocupați și le distrag atenția de la adevarata problemă – care constă în conștientizarea faptului că ar putea munci mai puțin și determina propriile nevoi și satisfacții”.35 Consumerismul devine ideologia globalizatoare. Principiile sale hedoniste promit bunăstarea și maximizarea utilității prin achiziționarea produselor de linie. Procesul muncii este alienat și alienant per se. Muncitorul este o mică rotiță angrenată în imensul proces de producție. Prestează o activitate automată, incapabil de ași mai pune amprenta asupra produsul muncii sale. Revoluția industrială și tehnologizarea au permis dezvoltarea mijloacelor și instrumentelor operaționale astfel încât acestea au preluat funcțiile inițiale ale omului, iar utilitatea sa s-a minimalizat. Nu mai este de neînlocuit în cadrul sistemului în care funcționează. Și tocmai acesta poate fi o sursă alternativă de frustrare – conștientizarea noului său statut, în configurația actuală. În altă ordine de idei, individul a devenit un obiect golit de personalitate. La rândul lor, relațiile interumane sunt interșanjări de opinii superficiale. Legăturile de fond s-au pierdut în rutina cotidianului, fiind înlocuite de pseudo-conexiunile lipsite de consistență valorică, instabile și automatizate.
35
Ibid, p. 102
28
Capitolul III – Corectitudinea Politică
3.1 Corectitudinea politică. Definiții Corectitudinea politică sau ”a fi corect politic” (în limba engleză - “political correctness”, respectiv “politically correct”) este, în uzanțele comunicaționale comune, “o expresie utilizată pentru a descrie limbajul, ideile, politicile și comportamentele prin care se încearcă minimizarea ofenselor care au la bază trăsături etnice, de gen, orientare sexuală, religie, handicap, vârstă, rasă etc”36. În aparență avem de-a face cu un concept care desemnează un anumit mod de a reacționa față de lucrurile care ne înconjoară și care
36
http://en.wikipedia.org/wiki/Political_correctness.
29
îndeamna la un normativism universal, etic și de “bun simț”. O Weltanschauung37, o sensibilitate sui generis, după cum exprima VladimirVolkoff38. Conform acestuia, ideologia corectă politică este dominată de două tendințe majore: ”tendința entropică spre o nivelare absolută, respectiv mondialismul”39. Cele două tendințe menționate anterior determină ”distrugerea deliberată a tuturor barierelor care protejează omul împotriva gândirii unice (bariere familiale, naționale, artistice, religioase, chiar sexuale)”40. Potrivit prestigiosului Dicționar Oxford, corectitudinea politică reprezintă ”evitarea formulărilor sau a acțiunilor prin care sunt excluse, marginalizate sau insultate segmente de populație care sunt dezavantajate social sau discriminate”41. Dintr-o perspectivă ortodoxă, nu mai puțin radicală, ”corectitudinea politică este un decret de comportare socială, pe care o minoritate luminată îl impune unei majorităţi înapoiate. Cei care se opun ori obiectează acestui nou criteriu de omogenizare socială – criteriu care nu a fost stabilit prin consensul majorităţii, ci a fost impus prin terorismul intelectual al unei minorităţi ”active” şi ”conştiente” - sunt în mod natural decretaţi ca fiind reacţionari (deoarece se opun ”progresului” reprezentat de idealurile minorităţii leniniste), duşmani ai drepturilor omului (drepturile omului aşa cum le înţeleg activiştii corectitudinii politice), pe scurt, inamici publici”42. Un reputat specialist american în științe militare, William S. Lind, consideră corectitudinea politică drept ”cea mai mare pacoste a secolului, molima care a ucis zeci de milioane de oameni în Europa, în Rusia, în China și, în definitiv, în întreaga lume”43. Extrem de incisiv, adoptând un ton fără echivoc, Lind atrage atenția asupra pericolului pe 37
Weltanschauung – termen ce desemnează o credință, un punct de vedere, ideologie sau filosofie de viață.
38
Volkoff, Vladimir, Manualul corectitudinii politice. Defectele democrației sau de ce nu sunt decât pe
jumătate democrat, editura Antet, București, 2008, p. 7 39
Ibid., p. 97.
40
Ibidem.
41
Oxford Dictionary, http://oxforddictionaries.com/
42
*** -
“Zeul toleranței” și descreștinarea creștinismului. O privire ortodoxă , editura Christiana,
București, 2009. 43
Lind, William S., Originile corectitudinii politice, traducere de Dragoș Moldoveanu, www.constiinte.ro.
30
care îl reprezintă uniformizarea și conformismul absolut către care tinde societatea contemporană. Gândirea unică, obiectiv nedeclarat al ”apostolilor” corectitudinii politice, transcede granițele naționale și barierele sociale, pentru a estompa până la eliminare diferențele între indivizi, societăți, culturi. Lucian Boia consideră corectitudinea politică „o afecțiune a democrației actuale, care riscă să devină boală în toată regula”44. Scopul vizat de această “strategie” este promovarea unei morale universale, nediscriminatoare ( este incorect politic să folosești termenul de „negru” pentru o persoană de culoare ) și a ”coeziunii sociale„, în contextul unei lumi globalizate. Deși suntem ”mai liberi decât înaintașii noștri”, ”trăim într-o lume mai liberă și mai constrângătoare”45, suntem mult mai ”disciplinați” și ne bucurăm de iluzia libertății de a alege. Noua societate în viziunea lui Lucian Boia este dominată de o ”mediocritate generalizată”46, iar cetățenii săi sunt toti copie a aceluiași șablon. Ovidiu Hurduzeu, oferă o definiție a corectitudinii politice în cartea sa de referință „Sclavii Fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley”. Pentru acesta, corectitudinea politică apare ca „o mișcare eclectică care grupează stângiștii postmoderni: feministele, multiculturaliștii, ecologiștii radicali, susținătorii extremiști ai drepturilor omului și animalelor, lesbienelor și homosexualilor”47. „Stângistul politic corect” este prototipul individului lipsit de personalitate, alienat modern, consumerist, „un conformist și portavocea gândirii de grup”.48 Nu are o ideologie la care să adere, este adeptul globalismului ideologic, promovând prin corectitudine politică, „o nouă utopie planetară”. Grosso modo, ne confruntăm cu o practică, o filosofie de viață și, probabil, cu o adevărată ideologie globalizatoare, “camuflată” în termeni, reacții, adevăruri proprii și idei universale, morale și pretins nediscriminatoare. Corectitudinea politică ni se inoculează, suntem manipulați să o acceptăm, să o utilizăm. Se regăsește în mass-media 44
Boia, Lucian, Mitul democrației, Editura Humanitas, București, 2003, p. 143
45
Ibidem, p. 36
46
Ibidem, p.46
47
Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, Editura Timpul, Iași, 2005, p. 133
48
Ibidem
31
( internet, presă scrisă, televiziune, radio etc), în reclamele ostentative de pe marile bulevarde, în îmbrăcăminte, în produsele supermaketurilor. O ”achiziționăm”, o întrebuințăm, o reciclăm. Normele juridice sunt formulate astfel încât să respecte principiile de baza ale corectitudinii politice. Avem de-a face cu unul dintre cele mai distrugătoare vicii ale autenticității, ale capacității critice și analitice a individului contemporan.
3.2: Originile corectitudinii politice Identificarea originilor corectitudinii politice presupune un exercițiu analitic și critic îndelungat asupra evenimentelor produse în istoria civilizației. Urmând definițiile date sintagmei „corectitudine politică” și respectând caracteristicile sale, acesta realitate își trage originile din însuși „contractul social” 49, actul de naștere a societății. Deși neformulată, corectitudinea politică a existat dintotdeauna în sânul comunităților. Consensul, elementul esențial în crearea constractului social, punerea de acord asupra normelor ce vor determina evoluția societății și a indivizilor, precum și inegalitățile economice, sociale, dar mai ales cele individuale, insurmontabile, au constituit premisele apariției acestui „cancer” al societății. William S. Lind consideră că începuturile corectitudinii politice se regăsesc în Primul Razboi Modial, în anii `60 a mișcărilor studențești din campusurile americane, a hipioților și a pacificistilor. Acest „marxism cultural, tradus din termeni economici în termeni culturali”
50
a căpătat de-a lungul vremii, statutul de ideologie. Găsind valori
comune marxismului clasic, corectitudinea politică devine totalitară prin însăși esența sa de ideologie. Indivizii sunt obligați la a adopta un stil de viață și un mecanism de filtrare a conștiinței – corectitudinea politică care nu le mai dă posibilitatea de a identifica în realitate și de a cataloga un anume element ca fiind adevărat sau fals, bun sau rău; ci le 49 50
Volkoff, Vladimir, Manualul corectitudinii politice, Editura Antet, Filipeștii de Târg, Prahova, p. 98 Lind,
William
S.,
Orginile
corectitudinii
politice,
traducere
de
Dragoș
Moldoveanu,
http://www.proiectul-arche.org/2009/01/traducere-william-s-lind-originile.html, accesat la 14 iunie 2011
32
este dictat, prestabilit. „Marxismul cultural” deține capacitatea de a formula enunțuri cu valoare de adevăr: există doar un singur sens al istoriei, anumite grupuri de indivizi și curente culturale care sunt bune a priori – feminismul, homosexualii, negrii etc – doar prin prisma faptului că sunt „victime”.51 Corectitudinea politica „deconstruiește”. Golește de semnificație orice construct cultural, punând în loc un înteles specific, cu valoare de universalitate. Școala de la Frankfurt, prin reprezentanții săi de seamă: Max Horkheimer, Theodor Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse, a susținut „credința în capacitatea individului de a dezvolta idei valide”52 și a creat Teoria Critică, o metodă care operează concepte de factură marxistă și freudiană, a cărei scop este „răsturnarea ordinii sociale dominante și declanșarea revoluției sociale”53. A dat un nou sens corectitudinii politice și a stimulat mișcările din campusurile universitare americane din anii `60 ( dupa preluarea puterii de Hitler în 1933 în Germania, „Școala de Frankfurt se mută la New York, unde îşi va continua munca traducând marxismul din termeni economici în termeni culturali utilizând mecanismele psihologice ale lui Sigmund Freud pentru a-i determina pe americani în a crede în political correctness54). În fapt, teoreticienii Școlii de la Frankfurt au experimentat un nou model de gândire, universalist, egalizator; o viziune care să transceadă realitatea.
3.3:Psihologia corectitudinii politice – Cazul Unabomber
51
Lind,
William
S.,
Orginile
corectitudinii
politice,
traducere
de
Dragoș
Moldoveanu,
http://www.proiectul-arche.org/2009/01/traducere-william-s-lind-originile.html, accesat la 14 iunie 2011 52
Blazquez, Agustin, Sutton, Jaums, Political Correctness: The Scourge of Our Times, 2002,
http://www.newsmax.com, accesat 15 iunie 2011 53
Raehn, Raymond V., Radacinile istorice ale “Corectitudinii politice”, traducere de Irina Bazon,
http://www.proiectul-arche.org/2009/12/traducere-raymond-v-raehn-radacinile.html, accesat 14 iunie 2011 54
Ibidem.
33
O viziune aparte asupra corectitudinii politice „noua stângă” ne este oferită de Theodore Kaczynski, cunoscut sub numele de Unabomber, în manifestul său „ Societatea industrială și viitorul ei”55. Premisele de la care pleacă autorul sunt că segmentul cel mai reprezentativ al susținătorilor corectitudinii politice este dominat de „sentimente de inferioritate” și „suprasocializare”. Practicanții corectitudinii politice semnalează anumite stări de frustrare, de lipsă de încredere în sine, înstrainare de membrii comunității din care fac parte, fiind hipersocializați prin întreg ansamblul de confomare la normele societății din care provin. Toate aceste „simptome” trimit cu gândul la ceea ce voi defini în capitolul ulterior a fi „alienarea”. Abordarea lui Kaczynski nu este în niciun moment una academică, dar stilul folosit în manifestul său și publicarea sa în cel mai titrat ziar al Statelor Unite, au ridicat semne serioase de întrebare, în rândurile cititorilor asupra condiției umane și a felului în care societatea le gestionează gusturile, preferințele, educația, stilul de viata etc. „Nu crimele lui par să-i deranjeze pe “criticii sociali”. În ochii contestatarilor subvenționari, Unabomber se face vinovat de o crima mult mai gravă. Manifestul său demască monstruoasa coaliție dintre tehnoglobalism și stângismul politic corect din universități. Departe de se revolta împotriva societății tehnologice, stângistul hipersocializat este servitorul umil al sistemului.”56 3.4: Dreptul la liberă exprimare și normele antidiscriminatoare Cartea lui Bernstein „ You can’t say that! The growing threat to civil liberties from antidiscrimination laws” pune accentul pe politicile care condamnă discriminarea de orice natură, dar care vin în contradicție cu Primul Amendament al Constituției Americane și limitează libertățile cetățenești. Cercetarea sa are la bază legile antidiscriminatoare din societatea americană, codurile etice din campusurile universitare, de la locul de muncă, din organizațiile private etc. precum și exemple clare de procese în care primul amendament din Constituție ( care garantează și apără libertățile civice – 55
Theodore Kaczynski, matematician american, de origine poloneză,este autorul a numeroase atentate cu
colete capcană, vizând universități și linii aeriene, prin care a ucis 3 persoane și a rănit alte 23. Lucrarea „Societatea industriala și viitorul ei” a fost publicată în data de 24 aprilie 1995 în New York Times, sub promisiunea autorului că va renunta la atentate. Dupa apariția în ziar a manifestului, Kaczynski a fost arestat și este închis pe viață pentru actele sale. 56
Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, Editura Timpul, Iași, 2005, p.24
34
precum- libertatea de expresie și ce a religiei
57
) a fost încălcat flagrant de atitudinile
corecte politic. Autorul consideră că modul în care sunt aplicate anumite legi este greșit per se. Încercarea de eradicare a oricărei manifestări discriminatoare aduce atingere libertăților civile ale indivizilor. Tendința este de intoleranță față de intoleranți, de a cenzura discursul public și de a incrimina anumite atitudini considerate incorecte politic. În anii 80 au apărut primele coduri de discursuri publice în universități prin intermediul cărora s-au impus norme de conduită a studenților în colectivitate și au fost catalogate
anumite
reacții
si
atitudini.
În
contextul
apariției
corectitudinii
politice,libertatea de expresie a individului a cunoscut ajustari semnificative. Codul din Michigan interzicea spre exemplu discursul „care stigmatizează sau victimizează un individ pe motive rasiale” sau „care are scopul sau intenția de a afecta în vreun fel eforturile academice”58. Un alt articol din același text interzicea discursul cu tentă sexuală sau cu privire la orientarea sexuală deoarece „creează un mediu intimidant, ostil sau necorespunzător scopurilor educaționale” de asemenea , erau interzise remarci din partea bărbaților la adresa femeilor precum „bărbații sunt mai competenți ( mai buni ) în acest domeniu decât femeile”.59 Unele universități pedepsesc în mod aspru atitutidinile incorect politice, spre exemplu : într-o școală liberală de arte din Bronx, New York, un student a fost acuzat pentru că a râs într-un mod necorespuzător după ce colegul său de cameră l-a numit pe un altul „homosexual”. Alte universități blamează glumele nechibzuite, discursurile care pot leza respectul de sine sau chiar modul de a privi în ochi o persoană.60 Aceste politici antidiscriminare duc la erodarea libertăților civile.61
57
Primul amendament al Constituției Americane consfințește dreptul la liberă exprimare, la practicarea
liberă a religiei, libertatea discursului etc . Este parte a Bill of Rights și afirmă libertățile civile. http://www.firstamendmentcenter.org/ 58
Bernstein, Dadid E, You Cant say That! The growing threat to civil liberties from antidiscrimination laws, Cato Institute, Washington DC, 2003 , p. 59 59 Bernstein, Dadid E, You Cant say That! The growing threat to civil liberties from antidiscrimination laws, Cato Institute, Washington DC, 2003 , p. 59 60
Ibidem, p. 166
61
ibidem
35
„Corectitudinea politică este o formă acceptată de cenzură. Bazată pe afecte, în detrimentul rațiunii, minimalizează impactul unor fapte sau adevăruri incomode, ascuzându-le sub preș”62. Este mult mai confortabil să adopți o atitudine conformistă, decât să fii etichetat drept „homofob” sau „rasist”. Astfel, urmând opinia generală, individul
societății corecte politic renunță la a sa.Cenzura adevărurilor și opiniilor
dureroase și inconfortabile, acesta este scopul corectitudinii politice. Cei care aderă la aceasta, sunt considerați indivizi „slabi”, membrii ai turmei, care sunt incapabili să-și formeze opinii sau să și le afime. Niște „idioți utili”.63 Continuând pe aceeași linie de idei, Roger Scruton observă depersonalizarea, dezumanizarea individului din punct de vedere spiritual, cultural și politic prin intermediul liberalismului, socialismului si mai ales a postmodernismului. Scopul filosofiei lui Scruton este de a reda „dragostea față de lucruri, comunitate, casă și identitate locală”64. Scruton pledează asemenea lui Bernstein pentru o societate civilă puternică, creată prin interacțiunea liberă a cetățenilor săi, moderată de tradiții și respect. Cu toate acestea, Scruton neagă natura rațională a individului, condamnând teoriile rational choice, aceastea fiind produse ale istoriei. Analizând marxismul și căutând explicații și referințe valide în Gramsci, Foucault, Allthuser, conservatorul declarat, Roger Scruton observă dimensiunile dominației conștiinței false, implementată cu succes în rândul maselor de puterea dominatoare. Aceasta conștiință falsă este cauza pierderii identității de sine, a dezumanizarii societății. Este ideologia totalitară a gândirii unice.65
3.5: Noua societate Orwelliană 62
Morgan,
Nancy,
You
cant
say
that!
În
http://www.americanthinker.com/2011/04/you_cant_say_that.html ,16 aprilie, 2011 63
ibidem
64
Scruton, Robert, „How i became a conservative” , Gentle Regrets 2005, in Dooley, Mark, The Roger
Scruton Reader, editura Continuum, London, 2009, p. 13 65
Scruton, Robert, What is right?, Thinkers of the New Left, 1986, in Dooley, Mark, The Roger Scruton
Reader, editura Continuum, London, 2009, p. 20-45
36
Societatea contemporană a corectitudinii politice ne amintește de distopia 1984 a lui George Orwell. O nouă Oceanie, guvernată de un sigur partid, o singură ideologie, a gândirii unice, supravegheată îndeaproape de BigBrother în care cetățenii au o dublă identitate, gândire, rațiune. Indivizii în societatea orwelliană sunt asemenea animalelor, „toate animalele sunt egale. Dar unele sunt mai egale ca celelalte”66. Împărțirea socială este după modelul comunist, marea masă a populației, proles ( proletariatul ) este condus de un singur partid care impune regulile BigBrotherului ( entitate conducătoare necunoscută, ocultă, intangibilă). Ministerele prin care se implementează noua ordine sunt de factură autoritară, numele lor fiind în antonimie cu atribuțiile : astfel, Ministerul Păcii (Minipax) are în vedere problemele legate de răboi; Ministerul Adevărului ( Minitrue) operează cenzura; cel al Dragostei ( Miniluv) aplică torturi și procedee de reeducare indivizilor care îndrăznesc să nu se supună normelor statului; iar cel al Bunurilor ( Miniplenty) are rolul de a organiza producția, de a o planifica și centraliza ( produsele bineînțeles ca nu sunt redistribuite echitabil, se utilizează procedura de raționalizare). În statul fictiv al lui Orwell se vorbește o nouă limbă ( Newspeak) a cărei vocabular este semnificativ redus la concepte simple, clasice, dar contradictorii. Scopul este a aliena individul prin intermediul limbajului, de a-l manipula. De asemenea, Newspeakul introduce Gândirea dublă ( Doublethink). Gândirea dublă denaturează semnificațiile conceptelor, le inversează, le golește, punând în loc sensuri contradictorii, și am putea spune, corecte politic. Exemplul dat de Orwell in 1984 privind acest mecanism de falsificare și manipulare este concludent: în societatea sa, albul devine negru și viceversa. Indivizii ajung să creadă acest lucru, devin convinși că lucrurile stau astfel și uită că anterior ar fi gândit contrariul. 67 Extrapolând acest exemplu, putem spune că acest fenomen se desfășoară în societatea contemporană prin intermediul aplicării corectitudinii politice termenilor și conceptelor. Dicționarul lui Vladimir Volkoff este concludent în acest sens. În
66
Orwell, George, Animal Farm, ed. Martin Secker & Warburg Limited/ Octupus, London, 1976
67
Orwell, George, 1984, Martin Secker & Warburg Limited/ Octupus, London, 1976
37
subcapitolul următor, voi evidenția anumite uzanțe lingvistice, corecte politic. Cuvintele sunt golite de sensul lor inițial, capătă alte valori și semnificații. Societatea contemporană ni se înfățișează asemenea celei descrise de Orwell în 1984. Indivizilor li se răpește dreptul la libera exprimare, li se impun noi canoane lingvistice în conformitate cu regulile antidiscriminatoare ale corectitudinii politice, li se implementează o nouă gândire, unică, atomizatoare și uniformizatoare, adaptată la cerințele BigBrotherului ( entități suprastatale care promovează globalizarea și desfințarea identității naționale ). Prizonieri în acest Panopticon, supravegheați în permanență, individul postmodern se dezumanizează, se înstrăinează. Condiția sa în noua societate consumeristă, globalizată și bineînțeles, corectă politic, va fi analizată în capitolul următor, Alienarea.
3.6: Corectitudinea politică – uzanțe lingvistice Corectitudinea politica – “acest comunism american”68 – se bazează pe sincretismul „tradiției atenției față de cuvânt a filosofiei analitice americane cu rasismul egalității – forma cea mai condensată în care comunismul se poate manifesta”69. Devianța de la această forma ideologizantă, respectiv incorectitudinea politică, constituie unul dintre cele mai grave atacuri la adresa valorilor occidentale, universale și globalizatoare. Umberto Eco definește corectitudinea politică ca ”o mișcare de reformă lingvistică, care a generat uzanțe lingvistice deviate.”70 Deși s-a încercat în primă fază evitarea unor epitete jignitoare la adresa unui anumit segment de populație ( de exemplu, negrii – au devenit afroamericani), în timp corectitudinea politică și-a schimbat obiectivele, mergând până la golirea de sens a unor concepte cu tradiție străveche în mentalul colectiv.
68
Patapievici, Horia-Roman, Politice, editia a V-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008, p. 125.
69
Ibidem
70
Eco, Umberto, Înainte ca racul, Editura RAO, București, 2007, p. 107
38
În continuare voi enumera câțiva termeni care și-au schimbat sensul în contextul adaptării la ceea ce este corect politic potrivit lui Vladimir Volkoff: „Adevăr: este incorect din punct de vedere politic și totodată periculos să se folosească acest cuvânt la singular. Există adevăruri, între care se poate alege; Alternanța: alternanța partidelor la putere este singurul mijloc corect politic prin care se poate guverna o țară, deoarece este bine să spui că toate doctrinele și, în consecință, toate partidele au aceeași valoare. Acest lucru se aplică partidelor corecte din punct de vedere politic. Celelalte sunt excluse de la alternanță. Dacă un partid incorect politic ajunge în mod democratic la putere și pretinde avantajele alternanței, trebuie modificate imediat regulile jocului democratic. Capitalism: nu este incorect politic atâta vreme cât capitaliștii ”sponsorizează” acțiuni corecte politic. Căutarea identității: atitudine corectă politic cu condișia să nu se găseasca nimic. Civilizație: cuvânt arhaic, impropiu, nefast, insultător, discriminator și politic incorect. A se utiliza de preferință cuvântul cultură. Democrație: cuvântul este corect politic. Democrația este regimul cel mai bine adaptat tuturor epocilor, climatelor și popoarelor.[…] Numai niște chițibușari, suspecți de incorectitudine politică, ar putea remarca următoarele: - în democrația ateniană, fiecare cetățean avea în medie cinci sclavi; - Magna Charta, care este primul text democratic al timpurilor noastre, i-a fost impusă lui Ioan Fără de Țară de către baronii săi, iar nu de masele populareș - Iisus Hristos a fost crucificat în aclamațiile poporului, consultat în modul cel mai democratic de către Pilat din Pont; - Hitler a fost adus la putere de democrația germană. Individualism: era corect politic chiar atunci când corectitudinea politică nici nu se inventase. El a fost calul troian al corectitudinii politice. Timp de multe generații, indivizii care se doreau să se elibereze de categoriile existente – corpuri sociale, medii, națiuni – se declarau individualiști. Făcând acest lucru, ei săpau încet la rădăcina zidurilor care, închizându-I în colectivități reduse, îi separau, fără ca ei să o știe, de marea, justa universala corectitudine politică. Acum, când aceste ziduri aproape că s-au prăbușit, nu mai este corect politic să fii individualist. Trebuie din contră, să accepți a fi membrul unei echipe, al tuturor echipelor, al Marii echipe. 39
Mondialismul: este atât scopul ideologiei corecte politic, cât și condiția sine qua non a expansiunii sale universale. Acesta este, într-un fel, cauza sa finală. Om : omul nu se naște corect politic, dar poate deveni.”71 Deși în aparență, scopul corectitudinii politic este de a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește receptivitatea față de alterul nostru, în fond corectitudinea politica nu reprezinta decât „marxismul, cu tot ce comportă acesta: pierderea libertății de expresie, controlul gândirii, răsturnarea ordinii sociale tradiționale și, în ultimă instanță, un stat totalitar”.72
Capitolul IV: Alienarea Motto: “Omul actual se scaldă în imaginar și trăiește în mare măsură prin intermediul altora. Cu ochii ațintiți la micrul ecran, își satisface astfel nevoile esențiale […] Nici un tip de civilizație n-a fost capabil să ofere atâta ficțiune; este un miracol produs prin fuziunea banului și a tehnologiei.”73
Reiterând ideile parcuse în cursul lucrării cu privire la raportul cauzal „globalizare-gândire unica – societate de consum”, în care un pion referențial elementar este reprezentat de ceea ce este, sau din contra, nu este „corect politic”, capitolul de față își propune să evidențieze înțelegerile, accepțiunile și manifestările alienării. Ce presupune alienarea și cum este aceasta conectată de tematica abordată? Scopul acestei secțiuni teoretice este acela de a explica conceptul de alienare ca fiind rezultanta raportului cauzal dat. 71
Volkoff, Vladimir, Manualul corectitudinii politice. Defectele democrației , Editura Antet, Filipeștii de
Târg, Prahova, p. 10-95 72
Raehn, Raymond V., Rădăcinile istorice ale “Corectitudinii politice”, traducere de Irina Bazon,
http://www.proiectul-arche.org/2009/12/traducere-raymond-v-raehn-radacinile.html, accesat 14 iunie 2011 73
Boia, Lucian, Mitul democrației, Editura Humanitas, București, 2003, p.146
40
4.1. Definiții, accepțiuni, scurt istoric Alienare ( sau înstrăinare) reprezintă un concept care ocupă un loc central în gândirea sociala și politică modernă, în teologie, ca și în sociologie și psihologie. În accepțiunea cea mai simplă, termenul „alienare” desemnează condiția de separație sau de înstrăinare. Derivă din verbul latin „alienare” care înseamnă „a separa, a înlătura, a îndepărta”. Inițial, a însemnat trasferul proprietății unei persoane către o alta, dar cu timpul și-a lărgit sfera, începând să fie asociat cu amovibilitatea sau inamovibilitatea unor posesiuni nemateriale, de felul drepturilor și libertăților, și cu elemente sau atribute despre care se consideră că ne aparțin în virtutea faptului că suntem cetățeni sau ființe omenești.74 În secolul al XVIII-lea, Jean Jacques Rousseau desemnează prin termenul de alienare procesul prin care drepturile individuale sunt cedate prin contractul social, comunității. Teoreticienii drepturilor omului, au clasificat drepturile în funcție de natura lor. Astfel avem drepturi negative, naturale, inalienabile75 – această categorie desemnându-le pe acelea cu care ne naștem, pe care nu le putem înstrăina și pe care nimeni nu ni le poate lua, aboli sau interzice. În cea de-a doua categorie le avem pe cele pozitive, acordate de stat. Termenul de „alienare” era folosit în trecut pentru o desemna nebunia diagnosticata. Hegel și Marx au dat o nouă interpretare acestui concept. Astfel, alienarea nu este ”o stare de nebunie ci o formă mai puțin acută de rătăcire, care lasă bolnavului 74 75
Miller, David, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, ed. Humanitas, București, 2006, p. 24 In viziunea lui John Locke, drepturile inalienabile ale omului erau: dreptul la viata, libertate si
proprietate. Acestora li s-a adaugat ulterior, dreptul la fericire. Drepturile inalienabile ale omului au fost cuprinse in “Virginia Bill of Rights” – document realizat in anul 1776, in contextul Razboiului de Independenta a Statelor Unite ale Americii. Acestea sunt: dreptul la viata, libertate si proprietate; dreptul la libera intrunire si libertatea presei; dreptul la libera migratie si dreptul de petitie; dreptul la protectie legala; dreptul de vot. http://www.dadalos.org/rom/menschenrechte/grundkurs_2.htm
41
posibilitatea de a acționa rațional în domeniul practic, dar care constituie totuși o infirmitate dintre cele mai grave”76. Pentru Marx, alienarea le apare oamenilor “nu ca propria lor forță unită, ci ca o putere străină, exterioară, despre care nu știu de unde provine și încotro se îndreaptă, care deci nu mai poate fi stăpânita de ei77”. Hegel consideră că ”conștiința sau spiritul (Geist) se dezvoltă spre forme superioare prin divizări sau „alienari” succesive. În esența ei, istoria omenirii este povestea autodezvoltării spiritului prin divizare sau autoînstrăinare. Aceasta odisee spirituală, care se desfășoara în timp și în mare măsură independent de intențiile și scopurile individuale, poate fi asemănată, în unele privințe, cu dezvoltarea spirituală sau psihologică a ființelor umane individuale. Așadar, Hegel vede istoria filosofiei ca o dezvoltare continuă a elementelor definitorii, în faze secvențiale.”78 Evoluția individului este condiționată de aceste forme ale alienării pentru a se desăvârși. La Hegel, alienarea este metoda prin care se împlinește spiritualitatea. Feuerbach se opune acestui demers, el înțelege prin alienare ”răsturnarea ideologiei prin care omul proiectează în Dumnezeu nevoi și idealuri umane”79. Marx privește și el alienarea în termeni istorici. În opinia sa, î n diferite epoci istorice, alienarea ( Entfremdung ) îmbracă forme și semnificații diferite. În societatea capitalistă membrii clasei muncitoare sunt înstrăinați în patru sensuri interdependente. 1: muncitorul este înstrăinat de produsul muncii sale: își vinde forța de muncă, rezultatul muncii sale îi este străin, nu-și pune amprenta personală. 2: muncitorul se înstrăinează de procesul de producție, de munca în sine. Acest fapt fiind consecința înstrăinării sale față de produsul muncii sale.
76
Fromm, Erich – Societate alienata și societate sănătoasă, Capitolul V: Omul în societatea capitalistă, în
Fromm, Erich, Texte alese, Editura Politica, București, 1983, p.120 77
Marx, Karl, Engels, Friedrich, Opera, Volumul 3, Editura Politica, Bucuresti, 1958, p 35.
78
Miller, David, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, ed. Humanitas, București, 2006, p. 25
79
Miller, David, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, ed. Humanitas, București, 2006, p. 26
42
3: în societatea capitalistă, muncitorul este înstrăinat de acele puteri sau potențialități definitorii pentru „ființa sa de specie”, în particular de capacitatea de a crea liber obiecte estetice și de a se bucura de ele. 4: sistemul de producție capitalist, cu etosul său competititv și cu diviziunea muncii ce-i este inerenta, îl înstrăinează pe muncitor de semenii săi.80 În patologia normalității, Marx percepe omul ca fiind „ dezumanizat mental si fizic”, „un simplu fragment de om”81. Rezultatul la care se ajunge: muncitorul devine o formă fără fond. Marx, influențat de filosofia lui Feuerbach, consideră că bazele comunismului rezidă din ”contrastul dintre alienarea muncii în condițiile capitalismului și societatea comunistă în care oamenii și-ar putea dezvolta liber natura lor, cooperând în producție”. Indivizii în capitalism sunt înstrăinați atât de procesul muncii lor, cât și de activitatea în sine, de natură și de semenii lor. Comunismul avea să suprime aceste înstrăinări, prin ”reunificarea ființelor umane cu produsele muncii lor, cu însuși procesul muncii, cu semenii lor și cu lumea naturală”. În „Ideologia germană” (1846), Marx consideră că „natura indivizilor depinde de condițiile materiale ce determină producția lor”. În această concepție materialistă despre istorie, totalitatea relațiilor de producție – modul în care oamenii își organizează producția socială, precum și uneltele pe care le folosesc – constituie baza reală a societății, pe care se dezvoltă o suprastructura juridică și politică și căreia îi corespund forme determinate ale conștiinței sociale. Astfel, felul în care oamenii își produc mijloacele de subzistență – și în special clasele generate de raporturile diferite ale grupurilor sociale față de mijloacele de producție – condiționează întreaga viață intelectuală, politică și socială.82 În secolul al XX-lea se pun bazele Școlii de la Frankfurt. Reprezentanții acesteia, Theodor Adorno, Max Horkheimer, Herbert Marcuse, Erich Fromm, Jurgen Habermas 80
Ibidem
81
Marx, Karl, Engels, Friedrich, Scrieri din tinerețe, Editura Politică, București, 1968, p.583 în Fromm,
Erich, Texte alese, Capitolul III: Contribuția lui Marx la cunoașterea omului, Editura Politică, București, 1983, p. 436. 82
Miller, David, Enciclopedia Blackwell a gandirii politice, ed. Humanitas, Bucuresti, 2006
43
vor revoluționa dialectica marxistă și metapsihologia lui Sigmund Freud, dând viață unui nou curent: freudo-marxismul. Printre temele centrale abordate se numără alienarea, ca proces al pierderii identității de sine a individului datorită societății contemporane cu tendințe uniformizatoare, globalizatoare și consumeriste.
4.2. Manifestări ale alienarii. Patologia normalității Stabilind referințele teoretice asupra conceptului de alienare, lucrarea se va focaliza în continuare pe analiza propriu-zisă a modului în care aceasta se manifestă. Deoarece alienarea stabilește o noua stare de fapt, tacit acceptată social, aceasta devine în mod reflexiv maniera considerată firească de funcționare socială. În alte cuvinte, în contextul societății contemporane, alienarea a ajuns să se echivaleze valoric cu normalitatea. Patologia normalității. Ce înseamnă “normalitatea”, “a fi normal”? O întrebare aparent simplă, care nu ar trebui să suresciteze prea multe explicații. ”Normal”, conform DOOM 2 – indică felul în care ar trebui să fie o stare, un lucru, în perfectă consonanță cu starea firească, obișnuită, naturală, conformă prevederilor în vigoare83. Cu toate acestea, aceasta banală, comună “normalitate” comportă mai multe interpretări, fiind “o noțiune relativă, variabilă de la un mediu socio-cultural la altul și în plus face interesanta precizare că în medicină există tendința de a asimila omul normal individului perfect sănătos, individ care la drept vorbind, nu există” (N. Sillamy, 1995 – Dicționarul de psihologie Larousse). Din punct de vedere sociologic, o societate este normală doar pentru că functionează în parametrii normali, aceștia din urmă constând în ansamblul legilor ( atât scrise, cât și nescrise – practici, ritualuri, tradiții etc) socio-culturale ale unei comunități, la un moment dat în istorie.
83
DOOM 2
44
Individul apare în acest context asemenea unui neințiat , echipat cu o tabula rasa limitată, pe care societatea și cultura își vor imprima textul – experiențele cotidianului. Această viziune empiristă și suficient de pesimistă ne limitează la dimensiunea fiziologica și anatomică a ființei umane. Este într-adevăr structura mentală a unui individ o foaie nescrisă? „Omul este propria sa creație”. Caută să găsească potențialul său intrinsec și să-l exploateze, să-l adapteze necesităților sale. Ceea ce îl diferențiază pe om de animal este ”intensitatea pasiunilor și a conflictelor care îl macină”.84 De-a lungul istoriei civilizației, observăm aceste tendințe ale indivizilor de a-și depăși condiția umană, naturală, instinctuală, de a păși dincolo de granițele mediului securizant în care se dezvoltă. Individul are capacitatea de a raționa, de a opera conceptele lumii înconjurătoare, de a le descifra pentru a le încripta la loc, dându-le sensuri aparte. Putem spune că virtutea cea mai de preț a sa este capacitatea de a abstractiza. Urmatoarea întrebarea care se impune în acest demers teoretic este:
4.3. Ce este omul? Omul, o ființă neînțeleasă ce se redefinește de la o perioadă istorica la alta, în contextul curentelor filosofice, sociologice, antropologice, își găsește originile atât în teoriile darwiniste cât și în cele ale creației, își schimbă identitatea și caracterisiticile în funcție de contextul la care se adaptează, este dominat atât de raționalitate cât și de iraționalitate și afecte; și interșanjările antagonice pot continua. Încă din Antichitate, marii gânditori și filosofi au așezat în centrul atenției omul, încercând să-l demistifice, să-i găsească natura umană și să nominalizeze caracteristicile sale. Omul a căpătat de-a lungul istoriei civilizației, numeroase definiri și categorisiri în funcție de esența sa umană, fie în comparație cu ființele animalice, Dumnezeu, creație si așa mai departe. Acest demers anevoios nu s-a definitivat nicicând într-o accepțiune universală, unanim acceptată. Dată fiind multitudinea răspunsurilor la întrebarea „Ce este omul?”, nu voi încerca să găsesc o definiție care să suprime chint-esența acestuia, ci mă 84
Fromm, Erich, Omul pentru el însuși,în Texte alese, Editura Politică, București,1983, p. 238
45
voi rezuma la enumerarea accepțiunilor celebre: „O trestie cugetătoare”; „ ce noutate, ce monstru, ce haos, ce îngrămădire de contradicții? Judecător al tuturor lucrurilor; imbecil vierme de pământ, depozitar al adevărului; îngrămădire de incertitudine și de eroare; mărire și lepădătură a universului” ( Blaise Pascal – Scrieri alese), „Animal social – zoon politikon” ( Aristotel ) se evidențiaza caracterului sociabil al individului, „ Un lucru care cugetă (...) care se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă, voiește, nu voiește, totdeauna imaginează și simte ...” ( Rene Descartes ) – viziune empiristă, raționalistă, „Pe oameni îi poți deosebi de animale prin conștiință, prin religie, prin ce vrei. Ei înșiși au început să se deosebească de animale de îndată ce au început să-și producă mijloace de trai” ( Karl Marx, F. Engels), „O dată cu omul a apărut [...] în cadrul naturii ceva radical nou. O dată cu omul s-a ivit în cosmos „subiectul creator” în accepția deplină a termenului. Or, aceasta ar putea să însemneze că omul încetează de a fi obiect sau material în vederea unei creații biologice. Împrejurarea că omul a devenit om, adică subiect creator, datorită unei hotârătoare mutațiuni ontologice ar putea desigur să aibă tocmai semnificația că în om s-a finalizat evoluția care procedează prin mutațiuni biologice și ca dincolo de el nu mai e posibilă o nouă specie biologica superioară lui ” ( L. Blaga)- dimensiunea creatoare a omului; „Natura umană, care trebuie presupusă, nu este o natură deja făcută și pe care prezența sociabilului ar putea să o modifice... ea este un ansamblu de posibilități care nu se actualizează decât în contact cu socialul” ( M. Dufrenne); „Esența umană nu este o abstracție inerentă individului izolat. în realitatea ei, ea este ansamblul relațiilor sociale” (K.Marx); „Omul este lup față de om” (Hobbes); „Omul va fi pentru mașini ceea ce sunt astăzi câinele și calul pentru om. El va continua să trăiască, bineînțeles va cunoaște în plus îmbunătățiri și probabil viața sa va fi mai agreabilă decât este astăzi, domesticită sub triumfala putere a mașinilor. [...] Dar, în ferocitatea lor, mașinile câștigă teren pe zi ce trece, zilnic suntem mai tributari lor, există din ce în ce mai mulți oameni destinați să le serveasca, sclavi.” (R. Butler); „Dinamismul naturii umane este în mod originar înrădăcinat în această nevoie a omului de a-și exprima facultațile sale despre lume, și nu atât în nevoia de a întrebuința lumea ca un mijloc de a-și satisface propriile necesități fiziologice.”85 85
Fromm, Erich, Criza psihanalizei. Eseuri despre Freud, Marx și psihologia socială, Capitolul III:
Contribuția lui Marx la cunoașterea omului, în Erich Fromm, Texte alese, Editura Politică, București, 1983, p. 434
46
4.4. Manifestarea alienării în contextul societății de consum Așadar, stabilind atât proprietățile normalitații, cât și valențele atașate omului, respectiv naturii umane, este de asemenea necesară clasificarea conexiunilor funcționale dintre individ si societate pentru a determina coerent modul în care aceasta denatureaza ceea ce este propriu omului, alienându-l. Manifestările particulare ale unui individ sunt determinate de normele sociale în care el trăiește, de valorile sale, de experiențele pe care le-a trăit. Habitatul acestuia ce se imprima în sfera psihica și îl construiesc, particularizează și definesc. Societatea, modul de organizare și de funtionare, normele morale, juridice, practicile împământenite, cultura, puncteaza și determină conștiința umană, până la cele mai rudimentare niveluri. Sănătatea mentală este asigurată în momentul în care normele sociale sunt asemenea celor care ne guveneaza natura umană. Un esec în aceasta evoluție determină maladia mentală. ”Echilibrul” nu este dat de adaptarea individuală la o ordine socială dată, ci ”este universal, valabil pentru toți indivizii”86. Am ajuns să trăim alături de semenii noștri într-o “stare de insuficiență fără a fi bolnavi”87. Am renunțat la o comunicare autentică, ne regăsim în mass media, în serialele tv pe care le urmărim; tocmai pentru a ne asigura complicitatea la o existență autentică, trăim prin intermediul celorlalți. Freud în “Das Unbehagen in der Kultur”: “Dacă evoluția civilizației prezintă astfel de similitudini cu dezvoltarea unui individ și daca aceleași metode se regăsesc în ambele cazuri, nu se poate admite oare diagnosticul că numeroase sisteme de civilizație sau perioade ale acesteia – și, eventual, chiar ansamblul umanității au devenit nevrozate 86
Fromm, Erich, Societate alienată și societate sănătoasă, în Fromm, Erich, Texte alese, Editura Politică,
București, 1983, p. 55. 87
Ibidem, p.57.
47
sub presiunea curentelor civilizatoare? Dacă analiza acestor nevroze ar trebui să urmeze îngrijirile terapeutice, care prezintă un mare interes practic. Nu aș spune că încercarea de a aplica metoda psihanalitică unei societăți este o acțiune himerică sau sortita eșecului. Se cuvine însă să fim foarte prudenți, să nu uităm că avem de-a face cu simple analogii și că atât pentru oameni cât și pentru concept este periculos să le smulgem din mediul în care au crescut. Dignosticul de nevroză colectiva se ciocnește, pe de altă parte, de o dificultate particulară. În cazul unei nevroze individuale, punctul de plecare este contrastul care îl opune pe pacient mediului său, considerat normal. Acest fundal nu există atunci când este vorba de o societate. Trebuie să suplinim această lipsă. În ceea ce privește aplicarea terapeutică a cunoștintelor noastre, la ce ar putea servi analiza cea mai aprofundată a nevrozelor sociale câtă vreme nimeni nu are puterea să contrângă comunitatea să se îngrijească? În ciuda a tuturor acestor dificultăți, putem speră că într-o zi cineva se va aventura în studiul patologiei comunităților civilitate.”88
Frica de libertate și condiția omului modern În „Frica de libertate”, Fromm89 doreşte să arate că dezvoltarea ulterioară a societăţii capitaliste a influenţat evoluţia personalităţii în aceeaşi direcţie în care aceasta pornise în perioada reformei. Fromm este de părere că structura societăţii moderne afectează omul în două feluri simultan: îl face mai independent, mai încrezător în sine şi mai critic, dar în acelaşi timp mai izolat, mai singur şi mai temător. Problema aici apare datorită gândirii convenţionale a omului, care se îndoieşte de faptul că două direcţii contradictorii pot rezulat dintr-o singură cauză. De-a lungul istoriei moderne, libertatea a reprezentat combaterea vechilor forme de autoritate şi constrângere. Astfel, când omul a scăpat de aceste constrângeri, a apărut un alt duşman, de natură internă. Practic, omul nu ştie ce să facă cu propria libertate. De exemplu, omul a luptat pentru dreptul la propria religie, însă acum lumea tinde să nu mai creadă în zei. 88
Freud, Sigmund, Malaise dans la civilisation, in Fromm, Erich, Texte alese, Editura Politica, București,
1983, 89
Fromm, Erich, Frica de libertate, Editura Universitas, București, 1998
48
Deci, problema libertăţii nu se mai referă la obţinerea unei libertăţi cantitative, ci calitative: nu trebuie doar menţinută şi sporită libertatea tradiţională, ci trebuie obţinut un nou fel de libertate, care să permită dobândirea propriului eu individual. Fromm susţine că, practic, capitalismul a continuat eliberarea pe plan spiritual a omului, începută de protestantism. „Libertatea economică a fost baza acestei evoluţii, iar clasa de mijloc a fost apărătoarea ei”. Individul îşi ţine viitorul în mână, viitorul depinzând numai de calităţile sale intrinseci: sârguinţă, inteligenţă, curaj, chibzuinţă sau noroc. Individul are în faţa sa un scop spre care poate tinde şi pe care îl poate atinge. Practic, omul a învăţat să-şi poarte singur de grijă, s-a maturizat. Toţi oamenii devin egali, nemaifiind diferenţiaţi de castă sau religie. Datorită puterii economice, clasa de mijloc a câştigat şi putere politică. Această evoluţie este marcată, de exemplu, de revoluţiile engleză, franceză şi americană. Punctul culminant al acestei evoluţii îl reprezintă statul modern democrat, bazat pe principiul egalităţii tuturor oamenilor şi dreptul egal de a participa la guvernare. Iată, deci, capitalismul nu a sporit numai libertăţile tradiţionale, ci a sporit şi libertatea pozitivă, prin dezvoltarea unui eu activ, critic, responsabil. În acelaşi timp însă l-a izolat pe individ şi i-a generat un sentiment de insignifianţă şi slăbiciune: unul din factori este principiul activităţii individualiste. Omul şi-a găsit ca mijloc de alinare a insecurităţii fundamentale proprietatea, hainele, casa, trupul. Cu cât simţea că-şi pierde personalitatea, cu atât simţea nevoia să aibă proprietăţi. Pe lângă proprietate, pe om îl mai liniştea prestigiul şi puterea. Dacă nu avea mijloacele necesare dobândirii de proprietăţi sau de prestigiu social, omul se refugia în conceptele de familie şi mândrie naţională (sau de clasă). În familie, bărbatul are întotdeauna şansa de a arăta că deţine puterea şi de a-şi mări astfel încrederea în propriile puteri. Referitor la mândria naţională, chiar şi un cerşetor din SUA, de exemplu, se poate mândri cu faptul că este cetăţean american. Odată însă cu stadiul monopolist al capitalismului, au câştigat în greutate acei factori care tind să slăbească eul individual, în timp ce aceia care întăresc individul au slăbit proporţional. Cel mai important factor în această evoluţie este puterea în creştere a capitalului monopolist: un mic grup exercită asupra întregii societăţi o putere enormă, iar de deciziile lui depinde soarta unei mari părţi a societăţii (de exemplu Marea Criză din 1929-1933). Omul a realizat cât de lipsit de importanţă este ca individ, văzând cum 49
acumulările şi crezurile sale de o viaţă pot fi năruite de alţi indivizi fără ca el să poată face ceva pentru a îi împiedica. Ca un contra-balans au acţionat sindicatele, nu numai pe plan economic, având grijă ca muncitorii să nu fie exploataţi, dar şi pe plan psihologic, individul căpătând un sentiment de putere şi însemnătate în faţa giganţilor cu care are de-a face. Individul nu mai este singur, ci luptă alături de mai mulţi oameni care au aceleaşi probleme. Erich Fromm, după părerea mea, vede foarte bine şi clar ce se întâmplă în societate, şi chiar se poate spune că a şi prezis evoluţia relaţiilor interumane. El ne dă ca exemplu evoluţia relaţiei patron-angajat, vânzător-client, votant-partid. Toate aceste relaţii au trecut de la o relaţie strânsă, în care patronul îl cunoştea pe angajat, vânzătorul ştia care sunt preferinţele clientului, iar politicianul era lânga alegători, la o relaţie „capitalistă”, unde angajatul poate ajunge să nu îşi vadă niciodată la faţă patronul, vânzătorii nu relaţionează cu clienţii decât financiar iar cea mai apropiată legătură între politician şi votant este televizorul. Pe lângă această continuă însingurare a individului, acesta mai este şi bombardat de ameninţări, cele mai multe la nivel informaţional: scena politică şi economică este din ce în ce mai complexă, iar individul are o capacitate din ce în ce mai mică de a analiza; o luptă din ce în ce mai acerbă pe piaţa muncii duce la frica şomajului, care conduce la o ameninţare a bătrâneţii (oamenilor mai în vârstă le e frică să nu rămână şomeri, căci nu ar mai avea şanse să mai găsească de muncă); clădirile sunt din ce în ce mai inalte şi mai impozante, facându-l pe om să realizeze cât de mic este el; ştirile se modifică de la oră la oră şi diferă de la canal la canal, lucru ce îl face pe individ să nu mai ştie ce este adevărat şi să se îndoiască de propria capacitate de evaluare şi înţelegere. Individul alienat este cel care a eșuat în a stabili relații de comunicare și interacțiune cu semenii săi, nu a putut să se alinieze unei ordini sociale stabilite. În speță, alienarea presupune înstrăinarea sinelui de ceea ce îi este propriu, autentic. Altfel spus, omul își pierde identitatea. Erich Fromm este unul dintre teoreticienii care a abordat acest subiect, reliefând astfel ceea ce se numește „sentimentul identității”.
50
4.5 Sentimentul identității Omul este capabil să își conștientizeze individualitatea – eul. Gradul conștienței de sine este condiționat de gradul în care individul a reușit să se detașeze de grup ca individualitate ( se construiește în raport cu grupul din care provine, dar este capabil de autenticitate ) - de la Descartes – “ ma îndoiesc, deci cuget, cuget deci exist” - omul este caracterizat prin capacitatea sa de a raționa.90 În timp individualismul s-a modificat, începând a se confunda cu experiența conformității. Indivizii se regăsesc în cultura socială din care provin ( “sunt American”, protestant etc.) tocmai pentru a asigura un sentiment de siguranță, un sentiment de apartenență la un anumit grup social. Individul are nevoie de-a lungul existenței sale să își găsească locul în sânul unei comunități, să trăiască alături se semenii săi în relații armonioase, să accepte și să fie acceptat ( acest fapt îl putem pune pe seama caracterului de „zoon politikon” – enuntat de Aristotel)91. Procesul de adaptabilitate și integrare socială
presupune
acceptarea
normelor
comunității
respective
și
dezvoltatea
conformismului. De competența cui ține impunerea și respectarea legilor după care se va conduce societatea? Cine elaboreaza normele sociale? Acest subiect a constituit problematica filosofilor de-a lungul istoriei. De la Aristotel la Hobbes, Locke, Rousseau, John Rawls și Habermas, ideea contractului social a cunoscut o evoluție metodologică, esența sa rămânând aceeași. Prin „contract social” se înțelege actul de naștere a societății, consensul majorității92 asupra normelor morale și juridice care legitimează guvernarea societății.
90 91
Fromm, Erich, Texte alese, Editura Politica, București, 1983 Zoon politikon – animal social. Aristotel vorbește în lucrarea “Politica” despre natura umană a
individului și locul său în societate. De factura naturalistă, acesta elaboreaza teoria organicistă – astfel, indivizii sunt pentru cetate (pentru societate) precum membrele pentru corp. Aceștia au capacitatea de a raționa și de a opera conceptele de bine și de rău. Scopul lor este fericirea comună în cadrul cetății – aceasta este în interdependență de comunitatea politică, individul nu poate avea o existenta izolată, din aceasta rezultând faptul că nu fericirea nu poate fi produsă în afara societății. 92
Majoritate vs. unanimitate
51
Așadar, se observă la Freud conflictul între civilizație și sănătatea mentala a indivizilor. Omul societății civilizate se bucura de roadele științei, artei etc. dar este întotdeauna încătușat de normele sociale ( care îl determină să își reprime instinctele ). Individul este pus așadar în situația de a face o alegere: să își trăiască viața conform instinctelor sale primare sau să obtina fericirea prin adaptarea sa la normele societății în virtutea “binefacerii culturii”93. În societatea capitalistă, schimbul a devenit un scop în sine. Dragostea e văzută ca un schimb de “pachete” de “personalitați”. Fiecare om este un pachet, o personalitate – aspect exterior, educație, venit, șansele de succes. Individul caută să găsească alte pachete mai avantajoase – pentru a-și schimba statutul social - așa cum se schimbă o Dacie pentru un Renault. Acest aspect apare la Adam Smith ca o pornire inerentă umană, dar aceasta este un simptom al alienării sociale 94. Viața apare ca o întreagă investiție. Scopul este de a scoate un profit. Își merită banii vizionarea unui spectacol? Merită achiziționarea unei mașini de spălat de ultima generatie?
4.6 Autoritate și conformism Indivizii au avut dintotdeauna nevoie de o anumită autoritate care să le indice întocmai calea ce trebuie urmată, pentru a-și asigura sentimentul de siguranță. Dacă în trecut, această ”autoritate era una declarată (stăpânul, tatăl, legea, conștiința morală etc.)”95 de la jumătatea secolului al XX-lea autoritatea este alienată, anonimă, ocultă. Această formă este reprezentată prin impersonalul “se”: “se face”, „se execută”, „se simte”, „se gândește”. Omul își pierde conștiința de sine și se supune acestui “Se”96. Indivizii se supun unei reguli nescrise, se aliniază standardelor sociale impuse. Cei care sunt în afară, sunt viciați, răi, tocmai că sunt altfel, pentru că nu se supun 93
Fromm, Erich, Character and Social Process. An appendix to Fear of Freedom, 1942,
http://www.marxists.org/archive/fromm/works/1942/character.htm accesat la 5 mai 2011 94
Fromm, Erich, Societate alienată și societate sănătoasă. De la capitalism la socialismul umanist,Capitolul V : Omul în societatea capitalistă. Societatea secolului al XX-lea, în Fromm, Erich, Texte alese, Editura Politică, București, 1983, p. 146 95 Ibidem, p.150 96 Ibidem, p. 152
52
normelor. Sistemele culturale i-au ostracizat pe dizidenți, pe cei care s-au opus ideologiei de masă: ”Opozanților li se vor acorda ajutoare sociale pentru a-i face să înțeleagă cât sunt de egoiști și de nedrepți, neparticipând la mișcarea generală către viitorul luminos. Iar dacă persistă în eroare, vor fi marginalizați, ostracizați, considerați niște paraziți răuvoitori de care societatea se poate debarasa. Aceasta va fi versiunea europeană a gulagului.”97 Conformismul și respectarea acestei autorități anonime sunt consecințele adaptării indivizilor la un sistem economic consumerist, în care fiecare necesitate nu suferă amânare. În societatea zilelor noastre, cumpărăm ceea ce ne trebuie și ceea ce nu ne trebuie – ca reacție a publicității seducătoare. Produsele pe care le cumpărăm ne satisfac ego-ul și necesitățile imediate, utilitatea lor se pierde în momentul în care noua colecție este pusă pe piață. Omul modern caută să-și satisfacă nevoile în cel mai scurt timp posibil – este incapabil de a-și stăpâni pulsiunile și dorințele. Viețile oamenilor moderni se rezumă la munca pe care o prestează, la distracțiile pe care meticulos le planifică pentru weekenduri. Sunt incapabili de a se autodepăși, de a căuta în forul lor interior elementul original, unic și aparte. Copii a celorlalți, născuți, crescuți, educați după un șablon conformist. Lumea este un imens produs la posesiunea căruia oamenii visează. Adevărurile ( corecte politic) după care își organizează viețile, pe care le doresc a le stăpâni și după care aleargă pe parcursul existenței sunt copii infidele și inferioare calitativ, asemenea plasticelor “made in China”. În concluzie, analizând accepțiunile și istoricul conceptului de alienare, precum și maniera în care aceasta se influențează și denaturează natura individuală, se poate observa urmatoare idee semnificativă: “Omul modern vădește o lipsă surprinzătoare de realism în toate domeniile: în ceea ce privește semnificația vieții și a morții, bucuria și durerea, sentimentele și ideile serioase. El a escamontat realitatea existenței umane, înlocuind-o printr-o pseudorealitate artificială și înfrumusețată; el s-a comportat aproape ca sălbaticii care și-au pierdut pământurile și libertatea în schimbul unor margele de sticlă”.98 97 98
Bukovkski, Vladimir, Uniunea Europeană...O Nouă URSS?, Editura Vremea, București, 2006, p. 160 Fromm, Erich, Texte alese, Editura Politică, București, 1983
53
Concluzie:
Pentru a înțelege dimensiunea și implicațiile alienării individuale, este imperios necesar a-i înțelege cauzele și originile. Astfel, ”ceea ce caracterizează omul modernității tardive este totala sa dependență de realitatea tehnologică.”99 Angrenat în sistemul noului model cultural, al societății de consum, în care ”satisfacerea nevoilor materiale mereu în creștere tinde să devină unicul lui ideal”100, omul contemporan se dezumanizează, își pierde conștiința de sine, identitate, fiind incapabil de relaționare cu semenii săi. Se înstrăinează. Societatea i-a oferit individului modern confortul și siguranța în schimbul libertății sale. ”Răspândirea endemică a conformismului a produs atrofierea capacității critice și a spiritului creaor, frigidizarea trăirilor, pierderea încrederii în posibilitățile individului uman de a exista ca o ființă autonomă”101. Astfel, omul modern a adoptat stilul de viață corect politic, universalist și globalizator, încercând a-și prefabrica o nouă identitate prin intermediul abundenței de bunuri și servicii puse la dispoziție de societate. În paginile de mai sus, am încercat, grosso modo, să supun unui examen critic realitățile societății zilelor noastre și să evidențiez efectele pe care conformismul,
99
Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, Editura Timpul, Iași, 2005, p. 45
100
Le Bon, Gustave, Legile psihologice ale evoluției popoarelor, Editura Antet, Filipeștii de Târg,
Prahova, p. 117 101
Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, Editura Timpul, Iași, 2005, p. 69
54
corectitudinea politică, societatea de consum, gândirea unică și nu în ultimul rând, globalizarea, le pot produce asupra indivizilor neavizați. Acest proces, încă în fază incipientă, a constituit o scurtă incursiune în universul teoretic al conceptelor enunțate mai sus, punând bazele unei viziuni analitice, bazate mai mult pe asumpții particulare,sesizabile la nivelul cunoașterii comune. Nefiind o tratare exhaustivă, putem concluziona că: ”adevăratul pericol pentru societățile moderne constă în faptul că oamenii au pierdut orice încredere în valoarea principiilor pe care s-au înălțat aceste societați.”102
102
Le Bon, Gustave, Legile psihologice ale evoluției popoarelor, Editura Antet, Filipeștii de Târg,
Prahova, p. 116
55
Bibliografie 1. Adorno, Theodor, Horkheimer, Max, The culture industry: Enlightenment as
Mass
Deception,
1944
diponibil
http://www.marxists.org/reference/archive/adorno/1944/culture-industry.htm; 2. Barber, Benjamin, Jihad vs. McWorld, Times Book, 1995, disponibil :
http://www.theatlantic.com/magazine/archive/1992/03/jihad-vs-mcworld/3882/ 3. Baudrillard,
Jean,
Societatea
de
consum
Mituri
și
structuri,
editura
Comunicare.ro, București, 2008; 4. Bernstein, Dadid E, You Cant say That! The growing threat to civil liberties from
antidiscrimination laws, Cato Institute, Washington DC, 2003 5. Blazquez, Agustin, Sutton, Jaums, Political Correctness: The Scourge of Our
Times, 2002, http://www.newsmax.com, 6. Boia, Lucian, Mitul democrației, Editura Humanitas, București, 2003; 7. Bukovski, Vladimir, Uniunea Europeană...O Nouă URSS?, Editura Vremea,
București, 2006; 8. Dant, Tim, Critical Social Theory: Culture, Society and Critique, Sage
Publications, London, 2003; 9. Dooley, Mark, The Roger Scruton Reader, editura Continuum, London, 2009 10. Eco, Umberto, Înainte ca racul, Editura RAO, București, 2007; 11. Ellis, Frank, Political Correctness and the Ideological Struggle: From Lenin and
Mao to Marcuse and Foucault, Univesity of Sheffield, 2004; 56
12. Enciclopedie de Filosofie și Științe umane, Editura All, DeAgostini, București,
2004,2007; 13. Feuerbach, Ludwing, Towards a Critique of Hegel’s Philosophy, traducere :
Zawar
Hanfi,
1972,
sursa:
The
Fiery
Brook,
1839,
http://www.marxists.org/reference/archive/feuerbach/works/critique/index.htm 14. Fromm, Erich, Texte alese, Editura Politica, București, 1983; 15. Gamble, Andrew, Politica si destin, Editura Antet, Filipestii de Targ, Prahova,
2001; 16. Garner, James Finn, Povesti corecte politic de adormit copiii, Editura Humanitas,
Bucuresti, 2006; 17. Georgiu,
Grigore, Filosofia culturii. Cultură și comunicare,
editura
Comunicare.ro, București, 2004; 18. Giddens, Anthony – Sociologie, ediția V, Editura All, Bucuresti, 2006; 19. Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, Editura
Timpul, Iași, 2005; 20. Le Bon, Gustave, Legile psihologice ale evoluției popoarelor, Editura Antet,
Filipeștii de Târg, Prahova; 21. Lind, William S., Originile corectitudinii politice,
traducere de Dragoș
Moldoveanu, www.constiinte.ro; 22. Lyotard, Jean-Francois, The Postmodern Condition. A report on Knowledge,
Manchester
University
Press,
1984,
http://www.marxists.org/reference/subject/philosophy/works/fr/lyotard.htm 23. Marcuse, Herbert, Eros și civilizație, editura Trei, București, 1996; 24. Marcuse, Herbert, Heideggerian Marxism, University of Nebraska Press, Lincoln
and London, 2005 57
25. Marcuse,Herbert,One-Dimensional
Man,
1964,
http://www.marxists.org/reference/archive/marcuse/works/one-dimensionalman/index.htm; 26. Marx, Karl, Engels, Friedrich, Opera, Volumul 3, Editura Politica, Bucuresti,
1958 27. Mayell, Hillary, As Consumerism Spreads, Earth Suffers, Study Says, 2004,
http://news.nationalgeographic.com/news/2004/01/0111_040112_consumerism.ht ml 28. Miller, David, Enciclopedia Blackwell a gandirii politice, ed. Humanitas,
Bucuresti, 2006; 29. Morgan,
Nancy,
You
cant
say
that!
http://www.americanthinker.com/2011/04/you_cant_say_that.html
În ,16
aprilie
2011 30. Orwell, George, Animal Farm, ed. Martin Secker & Warburg Limited/ Octupus,
London, 1976; 31. Orwell, George, 1984, Martin Secker & Warburg Limited/ Octupus, London,
1976; 32. Pasti, Vladimir, Romania in tranzitie. Caderea in viitor, Editura Nemira,
Bucuresti, 1995; 33. Patapievici, Horia-Roman, Politice, editia a V-a, Editura Humanitas, Bucuresti,
2008; 34. Raehn, Raymond V., Radacinile istorice ale “Corectitudinii politice”, traducere
de Irina Bazon, http://www.proiectul-arche.org/2009/12/traducere-raymond-vraehn-radacinile.html 35. Ritzer, George, McDonalizarea societății, București, Editura comunicare.ro,
2003; 58
36. Sfez, Lucien, Simbolistica politică, editura Institutul European, Iași, 2000 37. Storey, John, Cultural Theory and popular culture, editia a III-a, Pearson
Education Limited, 2006; 38. Volkoff, Vladimir, Manualul corectitudinii politice. Defectele democrației sau de
ce nu sunt pe jumătate democrat, editura Antet, București, 2008; 39. Volkoff,
Vladimir,
Tratat
de
dezinformare,
traducere
de
Mihnea
Columbeanu,Editura Antet, Filipestii de Targ, Prahova, 1998; 40. ***
- “Zeul toleranței” și descreștinarea creștinismului. O privire ortodoxă,
editura Christiana, București, 2009; 41. www.constiinte.ro; 42. http://www.firstamendmentcenter.org/;
43. http://www.globalizarea.com; 44. http://www.marxist.org ; 45. http://nationalgeographic.com; 46. http://www.newsmax.com; 47. http://www.theatlantic.com/ 48. http://www.proiectul-arche.org.
59
