Persuasiunea si manipularea ideologica si politica
Anghel M. Madalina Chircu Loredana Iuliana Costea Victor Sorocianu Raluca Panescu Alexandra
Manipulare psihologică Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive(Braiker, 2004). Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare. Influența socială nu este în mod necesar negativă. De exemplu, doctorii pot încerca să convingă pacienții să renunțe la obiceiurile nesănătoase. În general, influența socială este percepută ca fiind inofensivă atunci când se respectă dreptul celui influențat de a alege. În funcție de context și motivații, influența socială poate fi considerată manipulare ascunsă.
Cerințe pentru ca manipularea să aibă success După Simon, reușita manipulării psihologice are la bază următoarele componente: Manipulatorul își ascunde intențiile și comportamentele agresive. 2. Manipulatorul cunoaște vulnerabilitățile psihologice ale victimei și determină ce fel de tactici ar putea fi efective. 3. Manipulatorul este de o cruzime suficientă pentru a nu da înapoi de la vătămarea victimei dacă este necesar. În consecință, manipularea tinde să fie camuflată (relațional agresivă sau pasiv agresivă). 1.
Cum își controlează manipulatorii victimele Braiker (2004) a identificat următoarele moduri de bază prin care manipulatorii își controlează victimele: • Recompensa pozitivă – include lauda, șarmul superficial, simpatia superficială (lacrimi de crocodil), cereri de scuze excesive; bani, aprobare, daruri; atenție, expresii faciale cum ar fi râsul sau zâmbetul forțat; recunoaștere publică. • Recompensa negativă – include sâcâirea, urlatul, tratamentul silențios, intimidare, amenințări, înjurături, șantaj emotional, învinovățire, îmbufnare, plânsete și făcutul pe victima. • Recompensa intermitentă sau parțială – Recompensa negativă parțială sau intermitentă poate crea un climat în care persistă frica și nesiguranța, un exemplu fiind atacurile teroriste. Recompensa pozitivă parțială sau intermitentă poate încuraja victima să persiste – de exemplu la majoritatea jocurilor de noroc, jucătorul câștigă bani din când în când, dar poate pierde în total. • Pedeapsa • Învățarea în urma unei traume – folosirea abuzului verbal, a furiei explozive sau a altui comportament intimidant pentru a stabili dominanța sau superioritatea; chiar și un singur incident care implică un asemenea comportament poate condiționa sau învăța victimele să nu-l supere/confrunte/contrazică pe manipulator. •
Simon (1996) a identificat următoarele tehnici manipulative: Minciuna: Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate (în special psihopații) sunt
•
• • •
• • • • •
•
•
• •
• • •
experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate. Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă. Negarea: Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău. Raționalizarea: O scuză prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat. Raționalizarea este strâns legată de spin. Minimizarea: Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Manipulatorul spune că comportamentul lui/ei nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează altcineva, de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă. Atenția sau neatenția selectivă: Manipulatorul refuză să acorde atenție oricărui lucru care l-ar abate de la agenda sa, spunând lucruri cum ar fi „Nu vreau să aud”. Diversiunea: Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face o diversiune, direcționând conversația către un alt subiect. Evaziunea: Similară cu diversiunea, dar aici se oferă răspunsuri vagi, irelevante, divagații sau expresii ambigui. Intimidarea mascată: Manipulatorul își pune victima în defensivă folosind amenințări voalate (subtile, indirecte sau subînțelese). Culpabilizarea: Un tip aparte de tactică de intimidare. Un manipulator se adresează conștiinței victimei și sugerează că acesteia nu îi pasă îndeajuns, că e prea egoistă sau că o duce prea ușor. De obicei, asta face ca victima să se simtă prost, punând-o într-o poziție inferioară, provocându-i anxietate și îndoială de sine. Rușinarea: Manipulatorul folosește sarcasmul și ocara pentru a amplifica frica și îndoiala de sine în victimă. Manipulatorii folosesc această tactică pentru a-i face pe ceilalți să se simtă nevrednici și prin urmare, să li se supună. Tacticile de rușinare pot fi foarte subtile, de exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii retorice sau sarcasm subtil. Manipulatorii te pot face să te simți rușinat pentru simplul fapt că ai îndrăznit să li te opui. Este o modalitate efectivă de a crea un sentiment de inadecvare în victimă. Jucarea rolului de victimă ("sărmanul/a de mine"): Manipulatorul se portretizează ca fiind o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva pentru a provoca milă, simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și cărora le pasă nu suportă să vadă pe nimeni suferind și manipulatorului îi este ușor să se folosescă de simpatie pentru a obține cooperare. Învinovățirea victimei: Aceasta este o tactică eficientă de a pune victima în defensivă, mascând totodată intenția agresivă a manipulatorului. Jucarea rolului de servitor: Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei cauze nobile, de exemplu spunând că se comportă într-un anumit fel din „supunere” sau pentru că se află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei figuri autoritare similare. Seducția: Manipulatorii folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul fățiș al altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea. Proiectarea vinii (datul vinii pe alții): Manipulatorul găsește un țap ispășitor, deseori în moduri subtile, greu de detectat. Simularea inocenței: Manipulatorul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost intenționat sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se poate preface
•
•
surprins sau indignat. Această tactică face ca victima să se îndoiască de propria judecată sau chiar de sănătatea ei mintală. Simularea confuziei: Manipulatorul face pe neștiutorul, pretinzând că nu știe despre ce vorbești sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la cunoștință. Afișarea furiei: Manipulatorul exprimă furie pentru a afișa suficientă intensitate emoțională și mânie pentru a șoca victima și a o face să se supună. De fapt, manipulatorul nu este nervos, ci se preface. El vrea ceva și „se enervează” dacă nu obține lucrul respectiv. Vulnerabilitățile exploatate de manipulatori
Conform lui Braiker, manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilități (puncte slabe) pe care le pot avea victimele: • dorința de a face oamenilor pe plac • dependența de a câștiga aprobarea și acceptarea celorlalți • emotofobia (frica de emoții negative) • lipsa hotărârii și a abilității de a spune „nu” • percepție neclară a identității (granițe personale difuze) • autosuficiență scăzută • locus de control extern. După Simon (1996), manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilități pe care le pot avea victimele: • naivitatea – victimei îi este greu să accepte ideea că unii oameni sunt șireți, necinstiți și nemiloși sau e în negare când e victimizată • conștiinciozitate exagerată – victima este înclinată să acorde manipulatorului beneficiul îndoielii și să privească lucrurile din perspectiva acestuia, în care dă vina pe victimă • încredere în sine scăzută – victima se îndoiește de sine, lipsindu-i încrederea și hotărârea, existând o probabilitate mare de a intra în defensivă foarte repede • intelectualizare – victima încearcă din greu să înțeleagă manipulatorul și crede că acesta are un motiv întemeiat pentru care se comportă așa • dependență emoțională – victima are o personalitate dependentă sau docilă. Cu cât victima este mai dependentă emoțional, cu atât este mai vulnerabilă în fața manipulării sau exploatării. După Kantor (2006), oamenii care prezintă următoarele carecteristici sunt vulnerabili în fața manipulatorilor psihopați: • încredere exagerată – oamenii onești presupun adesea că și ceilalți sunt onești. Se bazează pe oameni pe care abia îi cunosc, fără să le verifice competența etc. Aceștia se îndoiesc rareori de așa-zișii experți. • altruism exagerat – opusul psihopatului, prea onești, prea corecți, prea empatici • impresionabilitate – sunt seduși repede de cei cu șarm superficial. De exemplu, votează pentru politicianul mincinos care pupă copiii. • naivitate – nu pot crede că în lume există oameni necinstiți pentru că dacă ar fi, nu ar fi lăsați să acționeze
• • • • • • • • • •
• • •
masochism – le lipsește respectul de sine și îi lasă inconștient pe psihopați să profite de ei, crezând că o merită din cauza unui sentiment de vinovăție lăcomie – cei lacomi și neonești pot cădea pradă unui psihopat care îi convinge ușor să facă ceva imoral imaturitate – au o judecată defectuoasă, cred afirmațiile exagerate ale reclamelor materialism exagerat – o pradă ușoară pentru cămătari sau cei care se ocupă cu scheme de îmbogățire rapidă dependență psihologică – cei dependenți simt nevoia să fie iubiți și prin urmare sunt predispuși să accepte ceva ce ar trebui să refuze singurătate – oamenii singuri pot accepta orice formă de contact cu oamenii. Un străin psihopat poate oferi companie umană, dar cu un anumit preț. narcisism – narcisiștii sunt înclinați să cadă pradă laudelor nemeritate impulsivitate – aceștia iau decizii în grabă, de exemplu ce să cumpere sau cu cine să se căsătorească, fără a-i consulta pe ceilalți frugalitate exagerată – nu pot refuza o afacere chiar dacă cunosc motivul pentru care ies atât de ieftin bătrânețea – cei în vârstă pot deveni istoviți și mai puțin capabili de a se ocupa de mai multe lucruri odată. Când primesc o ofertă, e mai puțin probabil să se gândească că ar putea fi o înșelătorie. Sunt predispuși să ofere bani unei persoane care are o poveste tristă. Motivațiile manipulatorilor Manipulatorii au trei motivații posibile:[1] Nevoia de a-și atinge scopurile și de a câștiga cu orice cost. O nevoie puternică de a avea sentimente de putere și superioritate față de ceilalți. Nevoia de a fi în control. Diverse tipuri de manipulare
In ceea ce priveste manipularea atitudinii afective aceasta foloseste mijloace deliberative pentru a stabili o atitudine afectiva: participantilor li se cere sa se gandeasca activ la emotiile si sentimentele asociate cu obiectul atitudinii. Alte manipulari pot implica procese mai rapide; in acest caz obiectul atitudinii este asociat cu stimuli pozitivi sau negativi fara cunostinta participantilor. Aceste manipulari ale atitudinii afective sunt influente in cateva moduri: ele cresc predominanta sentimentelor fata de convingeri in evocarile mentale si cresc emotivitatea autoraportata (Edwarts si von Hippel, 1995). O alta manipulare explicita a atitudinii afective, mai folosita in politica sau publicitate, este utilizarea retoricii si imagisticii mentale pentru a conecta obiectul atitudinii la emotii. Un studiu clasic al eficientei apelarii la teama (Janis si Feshbach, 1953) a prezentat prin contrast imagini sugestive si explicite ale consecintelor igienei deficitare si mesaje mai abstracte, pentru a demonstra influenta paradoxala a emotiilor puternice asupra persuasiunii. Mai recent, Edwarts si Hippel (1995), pe langa manipularea focalizarii gandurilor, au utilizat amorsarea relativa prin evocari autobiografice incarcate emotional si fara ecou emotional pentru a induce erori afective sau cognitive in evaluarea atitudinilor fata de o persoana. Cu toate acestea, nici un studiu nu a stabilit cu precizie masura in care aceste manipulari au creat o
atitudine cu continut afectiv sau cognitive. Chiar daca retorica declansatoare de emotii se presupune a fi eficienta in crearea de atitudini bazate pe afect, a obtine atitudini afective deliberative sau imediate poate depinde de profunzimea la care mesajul este procesat (Petty si Cacioppo, 1986). Daca mesajul doar influenteaza atitudinile prin asocierea unui concept cu o reactie evaluative, ca atunci cand ruleaza o melodie sumbra langa poza indoliata a unui candidat rival intr-un spot publicitar politic, se pare ca dispozitia imediata este cea mai direct manipulate. Totusi, daca mesajul incurajeaza explicit reactiile emotionale bazate pe atributele obiectului, ca atunci cand oponenetul este descris ca un “ politician dubios” acesta poate fi clasificat ca un proces deliberativ. Persuasiunea Persuasiunea se defineste ca un act de comunicare avand ca scop modificarea setului mental al individului (Corneille, 1992). Ea se deosebeste de alte forme de influenta prin doua caracteristici foarte importante: persoana-tinta are impresia ca are libertate totala; persuasiunea are ca scop modificarea comportamentelor persoanei-tinta castigand acordul ei si interiorizarea acestui acord. O teorie ce ofera o perspectiva deosebita asupra proceselor ce stau la baza persuasiunii este teoria judecatii sociale. Aceasta atrage atentia asupra atitudinii anterioare a receptorului mesajului si asupra relatiei acestei atitudini deja existente cu pozitia atitudinala care este sustinuta in mesaj. Daca distanta dintre atitudinea precedenta si pozitia mesajului este considerabila, receptorii au impresia de contrast, percepand mesajul ca fiind mai distant de propria lor pozitie, judeca mesajul ca fiind nedrept si propagandistic si nu se lasa influentati de acest mesaj. In cercetarea cu privire la persuasiune, procesele motivationale au fost considerate ca mediatori posibili ai persusiunii, dar nu s-au bucurat niciodata de atata atentie precum procesele cognitive. In relatia cu factorii motivationali, aspectele privind recompensa si scaderea initiativei au o importanta deosebita (Hovland et al., 1953). Kurt Lewin (1948) a fost cel care a introdus sintagma “rezistenta la schimbare” in cadrul teoriilor sale legate de dinamica grupurilor. El pune un mare accent pe “homeostazie”. Astfel “sistemele sociale, caracterizate printr o serie de atitudini, norme si comportamente standardizate, impartasesc, ca orice sistem biologic, aceeasi tendinta a homeostaziei- pastrarea echilibrului” (Kurt Lewin, 1984).Dezechilibrarea sistemului duce implicit la aparitia rezistentei. Studiile realizate de catre acesta au pus in evidenta existenta a trei faze in procesul schimbarii sociale sau organizationale (Marrow, 1969): “dezghetarea” sau dizolvarea starii de pregatire initiala; perioada de confuzie ce presupune o serie de comportamente adaptive; “reinghetarea” care duce la consolidarea modificarilor survenite in urma schimbarilor propuse. Orice schimbare presupune transformarea continua sau episodica, profunda sau de suprafata a unui sistem individual sau social aflat in echilibru, lucru care inseamna aparitia unui moment de discontinuitate , pana in momentul in care se reinstaleaza un nou echilibru. Toate acestea duc la aparitia unei stari psihice de tensiune, anxietate, a unui sentiment de confuzie acompaniat de regretul pierderii echilibrului si situatiei existente anterior. Din punct de vedere motivational, oamenii rezista influentei, deoarece schimbarea ameninta eul, libertatea personala sau chiar stabilitatea atitudinilor importante in definirea
eului .din punct de vedere cognitive, oamenii rezista influentei atunci cand o atitudine este in relatie cu alte atitudini si convingeri, iar o schimbare de atitudine ar destabilize o structura cognitive mai ampla. Kotter si Schlesinger (1979) mentionau uramatoarele patru motive pentru care indivizii se opun schimbarii: oamenii sunt focalizati pe propriile interese si nu pe cele ale societatii; neintelegerea sau intelegerea gresita a schimbarii si a implicatiilor acesteia; existenta unor convingeri conform carora schimbarea nu isi are rostul; toleranta scazuta la schimbare. Adams (1976) si Carnall (1990) mentioneaza existenta unor ‘’bariere’’ pe care oamenii le activeaza din diferite motive si care duc la aparitia fenomenului de ‘’rezistenta la schimbare’’, impiedicand schimbarea sociala. Principalele categorii de bariere care influenteaza procesul schimbarii sociale sau organizationale sunt: barierele perceptive, cognitive, sociale sau determinate de mediul social, personal-emotionale, culturale. In cadrul barierelor perceptive intalnim: stereotipia (se datoreaza capacitatii slabe pe care o are individual de a percepe o problema dintr-un alt punct de vedere decat cel cu care s-a obisnuit deja) si tinta falsa (consta in tendinta anumitor persoane de a se axa pe o anumita problematica afara a tine cont de alte aspecte ce ar putea fi semnificative). Ignoranta, ca bariera cognitive, este unul dintre cele mai frecvente motive care stau la baza rezistentei la schimbare si apare ca urmare a lipsei informatiilor despre un anumit eveniment sau fenomen social. Inflexibilitatea strategiilor intelectuale aminteste de stereotip in sensul folosirii acelorasi tipuri de strategii de rezolvare a unor probleme, desi exista necesitatea folosirii unor stategii inovative sau macar a altora decat cele cu care ne-am obisnuit si pe care le utilizam in rutina zilnica. Substitutia presupune inlocuirea problemei noi cu una veche, deja cunoscuta individului, si aplicarea acelorasi strategii de rezolvare. Din categoria barierelor cognitive fac parte si retentia selectiva dar si folosirea incorecta a limbajului care are consecinte directe asupra receptarii mesajului. Barierele sociale sau determinate de mediul social sunt: homeostazia, blocarea ideilor prin ignorare, ridiculizare sau analiza lor excesiva dar si neacceptarea criticii si sustinerea fanatica a propriilor idei. Exista, de asemenea, si bariere personal-emotionale precum: obisnuinta; capriciul, dependenta si conformismul; teama de risc sau incapacitatea de a tolera ambiguitatea; preocuparea pentru judecarea si nu pentru formularea unor idei noi, dar si autoritarismul si dogmatismul caracteristice indivizilor care nu pot accepta schimbarile survenite din exterior decat in situatiile in care sunt propuse de catre superiori sau de catre ei insisi. Ultima categorie este cea a barierelor culturale care cuprinde: tabuurile, cenzura supraeului, rationalizarea excesiva si efecte ale totalitarismului. Desi la prima vedere am putea crede ca suntem neputinciosi in fata unor tentative de persuasiune cu care suntem bombardati fara sa ne dam seama, in realitate suntem capabili sa dezvoltam, constient sau nu, mecanisme sau strategii de a rezista la persuasiune. Unele dintre aceste strategii sunt preventive, altele sunt aplicate dupa tentative de persuadare, iar altele pot actiona si inainte si dupa prezentarea mesajului persuasiv. Printr-o varietate de procese specifice, oamenii adesea selecteaza si resping informatia neconcordanta si isi mentin astfel atitudinile, cand acestea sunt puternice.Astfel de efecte au pozitii diferite in procesarea cognitiva si pot lua forma expunerii selective, atentiei selective, perceptiei selective, judecatii sau memoriei selective.
Fenomenul propagandei Cum am vazut, propaganda este adeseori definita de catre unii autori occidentali ca o activitate care urmareste “rezultate de actiune si nu dezvoltarea intelegerii politice a evenimentelor”, “inocularea unei ideologii si nu eplicarea ei”, ca un “viol psihic al multimilor”, ca o “persuasiune clandestina” sau ca o “indoctrinare” de nivel inferior. Aceste caracteristici exprima rezultatul analizei propagandei si publicitatii burgheze sau al unei propagande aberante, cum a fost cea nazista. Cum am vazut, propaganda burgheza s-a apropiat tot mai mult de publicitate, imprumutand din simbolurile, tehnicile si formele de manipulare a publicului consumator. Ca si publicitatea, ea cauta sa frapeze mai mult decat sa convinga, sa sugestioneze si mai putin sa explice. Intr-o lucrare de analiza a propagandei sunt reproduse intr-o forumula sintetica neajunsurile si limitele propagandei clasice in raport cu ceea ce isi propune sa fie propaganda moderna si eficienta. Astfel, propaganda traditionala era: a. In contradictie evidenta cu psihologia moderna b. Adeseori doctrinara si abstracta c. Utiliza forme plictisitoare si insipide d. Apela la actiuni dirijate numai dupa intuitie e. Era lipsita de sistem si de coordonare f. Investa un mare efort pentru rezultate mediocre g. Era in intarziere in raport cu evenimentele si cu necesitatea de a reactiona imediat la acestea h. Se desfasura ca si cum fiecare persoana ar reactiona la fel i. Uita ca propaganda nu poate fi decat diferentiata In contrast cu aceasta propaganda traditionala empirica, cea moderna se bazeaza, intre altele, pe contributiile stiintifice ale sociologiei, psihologiei, lingvisticii, politologiei, pe studiul stiintific al transmiterii eficiente a mesajelor. Realizarea unei propagande cu adevarat persuasive (eficiente) presupune: • utilizarea unor mesaje atractive, in masura sa castige, sa atraga atentia si interesul publicului, indepartarea lui de conceptiile si ideile adverse, facandu-se apel la motivatiile(stimulii si dorintele) existente, demonstrandu-se convergenta ideilor transmise cu interesul general; • raportarea ideilor emise si sustinute la alte conceptii, concurente, straine si adverse, pentru a-l determina pe receptor sa gandeasca din perspectiva conceptiei despre lume a emitatorului propagandei si sa intre el insusi in disputa cu celelalte pozitii; • actualizarea unor valori morale si modele sociale in raport cu o anumita situatie concreta. “Eficienta persuasiunii depinde intr-o mare masura si de faptul daca ea este insotita de un alt mod de influentare a receptorului, cum este, in primul rand, forta exemplului practic concret. Pentru ca nu se poate astepta sa se modeleze comportamentul oamenilor, sa se organizeze o societate exclusiv cu ajutorul persuasiunii. “ In elaborarea mesajului propagandistic si in alegerea metodologiei de persuasiune se cer luate in considerare doua elemente extrem de importante: modelul de comunicare sociala recunoscut atat de emitator cat si de receptor, precum si experienta anterioara si atitudinile publicului, acestea generand fenomenul psihologic cunoscut sub numele de “interferenta”, care poate fi favorabil receptarii mesajelor sau poate trezi reactii negative, de aparare a receptorilor.
Virtutile persuasive ale propagandei depind, de asemenea, de priceperea cu care propagandistul face apel, deopotriva, in stimularea si argumentarea mesajelor transmise, la afectivitatea si gandirea rationala a oamenilor, la imaginatia, sentimentele si intelectul celor carora li se adreseaza. Pentru formarea sentimentului de credibilitate, pentru mentinerea si intarirea increderii in obiectivitatea si justetea propagandei este necesara respectarea unor norme de baza: comunicarea prin propaganda a unor informatii strict autentice, conforme cu faptele si cu evolutia fenomenelor reale, evitarea festivismului, a tendintelor de comunicare unilaterala doar a informatiilor referitoare la realizari, succese, la reusite si de ignorare a celor care se refera la lipsuri, neajunsuri, fenomene negative, probleme inca nerezolvate, greseli, abuzuri. Este necasra deci respectarea scrupuloasa in propaganda a regulilor veridicitatii, in spiritul normelor criticii si autocriticii. Rolul presei in cadrul manipularii politice Oamenii implicati in adoptarea deciziilor politice sunt, de regula, constienti de importanta activitatii lor , dar nu si de consecintele lor sociale. Ei sustin adeseori ca intentiile lor au fost bune si sunt gata sa-si exprime regretele ca nu sau obtinut efectele scontate : ei afirma uneori cu convingere ca, daca nu s-au obtinut rezultatele scontate,”vinovate” sunt imprejurarile, lupta politica, implicarea adversarilor in jocuri de culise care au indus alte genuri de procese in social. In conditiile in care situatia sociala a presei nu este clarificata,in conditiile in care presei i se atribuie functii sociale diferite,de la „caine de paza al democratiei” la „a patra putere” in stat ,extinderea structurilor mediatice si amplificarea posibilitatilor lor nu doar de a transmite informatii in zone tot mai largi ale planetei,dar si de a bloca accesul la informatii in aceste zone sau de a efectua sistematic dezimformari si chiar agresiuni informationale modifica radical situatia oamenilor din presa. Ei nu se mai pot considera doar oameni care practica o profesie pe principii comerciale. Nu se mai poate sustine ca ei doar vand informatii ca o marfa pentru a-si castiga existenta, daca actiunile lor pot fi atat de nocive incat pot sa pericliteze omenirea ,fiinta umana , conditia sociala a oamenilor si situatia mediului lor social. Drama oamenilor din presa decurge indeosebi din faptul ca ei pot sa considere ca isi practica onest profesia si totusi sa fie utilizati cu scopuri ce le raman ascunse. Cea mai buna publicitate pentru publicitate o face publicitatea.Sa contam pe ea pentru asi perpetua propriul mit.Unii afirma ca publicitatea este ca aerul ,ca nimic nu se poate crea,construi,reusi ,fie ca este vorba de promovarea unui produs,a unei organizatii,a unui partid sau a unei persoane ,fara apelul la cunostiintele si experienta specialistilor in comunicare ,ce au ajuns indispensabili. S-a ajuns pana acolo incat astazi mai mult se discuta despre modul in care sunt purtate campaniile electorale decat despre ideile pe care le transmit. Mass-media comenteaza mai degraba tactica unui candidat decat programul sau in ceea ce priveste locurile de munca,educatia sau mediul. Aceasta perseverenta in a acorda o importanta mai mare formei decat continutului este rezultatul unei indelungate practici a cobsultantilor in domeniul comunicarii politice. Acestia au capatat obiceiul de a duce doua campanii la vedere: a lor si a clientului lor. Trebuie sa se stie ca succesul unui candidat se datoreaza in principal operei lor,si ca fara aceasta ar fi dezastru.
Desigur, daca lui Michael Bongrand i s-ar spune „dumneavoastra l-ati lansat pe Lacanuet” el ar raspunde,cu sinceritate „ba nu, el m-a lasat pe mine”. Caci compania candidatului centrist din 1965 era o modalitate de a demonstra capacitatea societatii „Services et Methodes” astfel incat clientii mai instariti –gaulistii- sa apeleze la Bongrand data viitoare si sa plateasca scump. Desigur,consilierul este indispensabil. Potrivit lui Fred Barnes, de la New Republic, consultantii politici nu se situeaza decat pe locul al cincilea in ierarhia factorilor care influenteaza rezultatul unor alegeri. Si el ofera clasamentul : candidatul,mediul politic, starea politica a momentului, banii si in sfarsit ,ultimii,consultantii. Deci, primul pe lista, candidatul. Anumite defecte ale omului politic pot fi camuflate ,dar daca tarele sunt prea numeroase, ele vor sfarsi intotdeauna prin a fi remarcate. Deci ,pana la urma este mai important pentru un consilier sa isi aleaga un candidat bun al carui succes se va repercuta asupra lui decat pentru un candidat sa-si aleaga un consilier bun ,care nu ii va aduce decat un supliment limitat de voturi. Urmeaza mediul politic. Un canditat poate profita de relativa flexibilitate a electoratului,castiga voturi din randurile ezitantilor ,dar nu poate invinge adversitatea de principii a unor sectoare de opinie. Daca acestea din urma sunt in majoritate,obiectivul este aproape cu neputinta de atins. Candidatul se izbeste de o rigiditate negativa : unii alegatori nu vor vota niciodata un anume partid sau candidat. Este nevoie de bani - campaniile sunt din ce in ce mai scumpe , fie si numai pentru ca trebuie platiti consultantii politici.Intr-o ancheta a revistei Le Canard Enchaine intitulata Vices de Pub se ridica un colt al cortinei trase este tarifele practicate in Franta : „ In 1982,agentul comercial Bernard Krief a solicitat 5000 de franci pentru o zi de consultanta.In 1984,Gerard Cole pretindea 5500 de franci pe zi.Astazi s-a depasit suma de 6000 de franci.Crearea unui slogan poate aduce mult.Intre 20000 si 30000 franci,apreciaza un fost colaborator al lui Thierry Saussez.Cand investitia sloganului este datorata unui sondaj evaziv sau studiului vreunui psiholog,se trece indata pragul celor 10 miare.” De asemenea,este nevoie de o organizatie politica, de activisti, de prieteni.O organizatie care sa se ocupe cu strangerea fondurilor,atat de trebuincioase.Care sa asigure si compania pe toate planurile si sa stea in preajma alegatorilor.O structura de beton,cu ramificatii pe tot teritoriul francez , iata ceea ce ii lipseste lui Raymond Barre la alegerile prezidentiale din 1988. Desigur, in aceasta situatie, opinia publica are tendinte de a respinge partidele cu tot cu rezolutiile lor. Este cazul apolitismului lui Robert Vigouroux si al discretiei campaniei sale, care va determina realegerea sa in functie de primar al Marsiliei in 1989, intr-un moment in care pentru un primar comunist recastigarea acestei pozitii inseamna excluderea din partid. De aici, la catva timp, tentativa reformistilor dreptei, a luptei tinerilor gaulisti sau centristi de a profita de o stare de moment neprielnica aparatului politic,pentru a scoate pieptul in fata si de a deveni astfel personalitati de importanta nationala. Insa toti poseda o baza,un aparat locale sau chiar nationale,unii sunt primari in orase mari,altii presedinti de consilii regionale.
Bibliografie Boza, M. (2010).Atitudinile sociale si schimbarea lor. Bucuresti, Editura Polirom. Braiker, H. B. (2004). Who’s Pulling Your Strings? How to Break The Cycle of Manipulation. Dona T. (2001). Manipularea opiniei publice in conflictele armate, Cluj-Napoca, Stiinte Sociale. Dragan, I.(1980). Opinia publica, comunicarea de masa si propaganda.Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica. Kantor, Martin (2006). The Psychopathy of Everyday Life.Praeger Publishers. Simon, G. K. (1996). In Sheep's Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People. Thoveron, G. (1996). Comunicarea politica azi,Imprimeria de Vest R.A.
