Etica medicală în practica medicului de familie. Ivan Puiu, doctor în medicin ă, conferen ţiar 1. Terminologie, defini ții, noțiuni generale 2. Etica medical ă – aspecte istoric-evolutive 3. Principii de instruire în etica medical ă. 4. Etică medicală și disciplina medicin ă de familie 5. ”Principiismul” și principiile seculare ale eticii medicale. 6. Principiul confiden țialității 7. Principiul ne d ăunării şi binefacerii 8. Principiul dreptăţii (justiției), responsabilitatea, sinceritate, veridicitatea. 9. Etica medical ă, modalități de luare a deciziilor pentru copil și adolescent. Rolul familiei în luarea deciziei pentru copil.
1. Terminologie, defini ții, noțiuni generale În majoritatea școlilor medicale din lume etica medical ă este prezent ă în programul de studii. În ultimele 3-4 decenii interesul fa ță de etica medical ă a sporit semnificativ, fapt explicat prin mai mulți factori, inclusiv, dezvoltarea imens ă a științei și tehnologiilor medicale, promovarea drepturilor omului, sporirea nivelului cultural al popula ției, reducerea încrederii fa ță de autorități Bioetica
este disciplina care se ocup ă de problemele morale ridicate de cercetarea biologic ă,
medicală sau genetic ă. Etica este ştiinţa care se ocup ă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istoric ă, cu rolul lor în via ţa socială. Definiţia eticii din dicţionare: ”totalitatea normelor de conduit ă morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societ ăţi”. Până pe la jumătatea anilor '90 termenul bioetica (sau bioetic ă medicală) reprezenta acela şi lucru ca şi etica medicala, apoi dezvoltarea bioeticii a impus o redefinire a termenilor ă de problemele morale ridicate de cercetarea Etica este disciplina care este preocupat ă sau genetic ă . biologic ă , medical ă
Ea este etica vie ţii, disciplina care studiaz ă normele generale
de conduit ă şi alegere moral ă de comportament corect, un sistem de valori morale. Conceptul de bioetică este
cunoscut din timpurile str ăvechi. Termenul „bioetic ă” în literatura medical ă de
limbă engleză a apărut pe la începutul anilor 70 ai secolului 19 în lucr ările lui Van Reusselaer Potter („Bioethics: Bridge to the Future" - Bioetica: pod spre viitor), şi Hellegers („Despre etica
medicală”). Aristotel arPrint puteadocument fi considerat unul din primii bioeticieni, el fiind şi fondatorul
biologiei şi eticii. ă Etica medical
In order to print this document from Scribd, you'll first need to download it.
este o ramura a eticii normative aplicate. Aplicabilitatea ei trebuie înteleasa Cancel
Download And Print
concordant cu aparitia de tehnologii noi si cu cerintele publice privind practica medicala. Aspecele morale pot fi raportate la doua grupuri valorice principale: valorile medicului si valorile pacientului. Exista reglementari specifice privind cele doua grupuri valorice si relatia dintre ele. Conform prevederilor etico-legale, pacientii au dreptul dreptul de a participa la deciziile deciziile privind îngrijirea medicala ce le va fi acordata, dreptul de a primi raspunsuri rezonabile la cererea de îngrijire, si dreptul de a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plata. Decizia etica nu este întotdeauna atât de facila cât lasa de înteles profilul teoretic. Exista un model general de urmat în astfel de decizii. Premiza initiala în fata unui anume caz clinic stabileste ce ar trebui sau n-ar trebui facut în cazul respectiv. Trebuie cunoscute si definite exact motivatiile (medicale, sociale, legale, personale) de sustinere a premizei initiale, furnizând totodata si justificarea acestor motivatii - într-un cuvânt, argumentul etic al premizei. Pentru fiecare premiza trebuie definite una sau mai multe contrapremize, sustinute si ele de motivatii si justificari. Evaluarea consta în cântarirea diverselor motivatii stabilite, si alegerea celei mai justificate. Când persista îndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialisti, pacient si familie, comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenta si coerenta argumentului), si pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei initiale, acceptarea contrapremizei, sau formularea unei noi premize ca rezultat al modificarii premizi initiale sau a contrapremizei). Actiunea medicului e dictata de decizia etica luata, si vizeaza ce este sau nu de facut. Bioetica poate fi privit ă sub 2 aspecte: bioetica descriptiv ă şi bioetica prescriptiv ă. o
ă ă Bioetica descriptiv
descrie modul în care oamenii concep via ţă, interacţiunile şi
responsabilităţile lor morale. Studiile în domeniul bioeticii descriptive denot ă că în culturi diferite există foarte multe principii comune: dreptul interna ţional al omului, drepturi egale ale tuturor fiinţelor umane, iubirea fa ţă de semeni, principiul comun „a nu d ăuna”, etc., care s-ar putea încadra în a şa numita, bioetică universală. o
ă Bioetica prescriptivă
explică (altora) latura bun ă şi rea a lucrurilor, principiile mai
importante, drepturile şi responsabilit ăţile unei persoane. Ambele concepte au r ădăcini foarte adânci, religioase şi culturale, interferând cu idei şi valori universale.
Dilema etică este
Printîntre document alegerea dou ă sau mai multe principii etice legale, altfel spus este o
compromitere a unui principiu etic.this Dilemele vor exista In order to print documentetice from Scribd, you'll mereu, fiindc ă foarte frecvent first need to download it. „r ăspunsul corect” nu este la suprafa ţă. Cunoaşterea principiilor de bioetică ar ajuta medicul în
luarea unei decizii corecte.
Cancel
Download And Print
La baza conceptului de bioetic ă stau astfel de însu şiri ca iubirea fa ţă de viaţă, dragostea fa ţă de semenii săi, iubirea a tot ce ne înconjoar ă. Iubirea este aceea care poate echilibra beneficiile şi riscurile, poate incita spre a face bine şi a evita r ăul, a respecta autonomia cuiva, a ţine cont de dreptate, echitate, etc.
o
Legile
sunt reguli emise de c ătre autorităţile ce guverneaz ă o comunitate şi au aplicabilitate
pentru c ă autorităţile respective le pot impune prin puterea ce o de ţin. o
Principiile etice opereaz ă la un grad mult mai înalt decât legile şi iau în considerare condi ţii specifice. Principiile etice vorbesc mai degrab ă în "spiritul legii" decât in "litera" ei. Totu şi, deciziile etice sunt uneori îngreuiate de existen ţa concomitent ă a mai multor principii etice.
2. Etica medicală – aspecte istoric-evolutive Etica medicală a apărut inițial ca știință academic recunoscut ă în secolul al XIX, disciplin ă etică care formaliza și f ăcea distincte rolul și obligațiile medicilor și altor lucr ători medicali în rela țiile lor cu pacien ții. Pe parcursul anilor disciplina s-a dezvoltat proeminent și a devenit un obiect obligatoriu de studiu în diferite programe de înv ățământ. La început subiectele de baz ă ale disciplinei erau concentrate asupra rela țiilor etice medic pacient, respectarea confidențialității și obținerea acordului informat. Ca metodologie primar folosită în etica încep ătoare a servit abordarea în baz ă de principii (”principiism”), abordare actualmente văzută ca una simplist ă, în special de speciali știi din sfera academic ă. Așa zisul ”principiism” este, de fapt, o aplicare a unui set restrâns de principii pentru toate dilemele etice, întru c ăutarea celei mai bune solu ții sau acțiuni. Această teorie a devenit foarte popular ă în SUA în anii 1960-1970, fiind acceptat ă de diferite organisme de etic ă, inițial identificând trei principii de bază: o
respectul față de persoan ă,
o
binefacerea și
o
justiția.
În aceiași perioadă (1979) Beauchamp și Childress public ă ”Principiile Eticii biomedicale” (reeditată deja de 5 ori), în care autorii stipuleaz ă patru principii de baz ă:
o
autonomia,
o
nedăunarea,
Print document
In order to print this document from Scribd, you'll first need to download it.
o
binefacerea și
o
justiția (echitatea, dreptatea). Cancel
Download And Print
Aceste patru principii și aplicarea lor au devenit un ”standard”, am putea spune o ”abordare oficială” în bioetică. Această etică medicală învățată de practicieni este direc ționată pe utilizarea acestor principii, cadrul legal și consecințele aplicării principiilor de etică. Una din cauzele ”popularit ății” înalte a acestei abord ări este simplitatea utilizării acesttor câtorva principii de către profesioniști din diferite domenii, care consider ă că au un instrumentar suficient pentru a solu ționa probleme, a dep ăși dileme etc. Totodat ă, chiar dacă principiile de nedăunare, binefacere și justiție, cel puțin aparent, par a fi aplicabile în toate situa țiile și în toate timpurile, abordarea ”principiism” este și criticată, deoarece nu ține cont de perspectivele și abordările moral relevante, nefiind susceptibil ă pentru contexte culturale, economice, sociale diferite, ignorând faptul c ă acestea nu pot fi aplicate f ăr ă rezerve în toate situa țiile și în toate culturile. Îndeosebi nu este acceptat ă abordarea ”tradi țională” a principiul de autonomie a pacientului; în multe țări, cu culturi tradi țional colectiviste, spre exemplu din Asia sau Africa, abordarea este preferen țial centrată pe familie, auto-determinarea are o alt ă conotație, nefiind axată pe individ. Luarea deciziilor în țările cu astfel de culturi se bazeaz ă preferențial pe responsabilitatea social ă, pe solidaritate, egalitarism asupra familie ca sistem integru. În astfel de țări decizia este mai curând luat ă de comunitate, care are obliga ția de a se îngriji de cei bolnavi, ea se simte responsabil ă, nu numai material, dar și spiritual, și de armonia social ă sau de consensul comunitar în luarea deciziei. Începând cu anii 70, bioetica devine disciplina pilot a eticii aplicate și începe să se organizeze instituțional plecând de data aceasta nu de la nevoile filozofilor, dar ale practicii medicale și cercetării științifice. Este pe larg acceptat, c ă marile teorii etice nu sunt instrumente universale adecvate pentru a face educa ția morală a lucr ătorilor medicali. Au ap ărut ”eticieni ai profesiilor”, în instituțiile medicale, științifice, dar nu în departamentele de filozofie. Apar ”etici aplicate” specializate – etica terapiei genice, etica biotehnologiilor, neuroetica etc. În multe țări apar Comitete Naționale Consultative de Etic ă pentru Științele Vieții și Sănătății. Totodată, trebuie de men ționat că, aceste ”noi specialit ăți” și „noi speciali ști” nu ar fi putut apărea și nici exista f ăr ă un suport teoretic de fundal, astfel aceste dou ă domenii (domeniul filozofic și domeniul eticii aplicate) trebuie v ăzute ca domenii complementare.
Print document
Pe parcurs apare a șa numit ”etica sădocument nătății publice”, ă to In order print this from Scribd,care you'll nu este o disciplina academic ă first need to download it. aparte, dar care constituie un domeniu nativ incipient de studiu al eticii medicale. Ea descrie
filozofia morală și politică corelată cu sănătatea publică și dimensiunile etice ale celor mai Cancel
Download And Print
importante activități ale acestui domeniu. În etica s ănătății publice sunt utilizate câteva teorii de bază: teoria consecin țialistă, teoria utilitarismului, teoria non – consecintialist ă, principialismul, etica virtuției și altele, care servesc ca principii în luarea deciziilor.
Consecențalismul este o teorie major ă care constat ă că valoarea morală a unei ac țiuni poate fi determinată și în țeleasă doar cu referință la consecințe, pe când ac țiunea poate s ă denote un act, un motiv, o politică, un regulament, o lege, o interven ție din domeniul sănătății publice etc. Altfel, valoarea moral ă a ac ț iunii nu are criterii de a fi etichetată ca fiind corect ă sau incorect ă, acceptată, obligatorie sau absolut indispensabil ă, buna sau rea. Acest concept r ămâne f ăr ă rațiune dacă nu se face clar ă utilitatea imediată și rezultatul ulterior al ac țiunii
Teoria utilitarismului. Există o corelație a teoriei consecen ț alismului cu teoria utilitarismului , care este privit ă ca o versiune a c onsecen ț alismului și care stipulează că o ac țiune este benefic ă dacă se soldează cu cele mai bune consecin țe, iar cele mai bune consecin țe sunt cele ce sporesc bunăstarea, prosperitatea, beneficiul (“c onsecen ț alismul - cât mai mult bine, pentru cât mai multe persoane”, utilitarismul – cât mai mult bine per se, indiferent de distribu ție; a trata 5 pacien ți cu r ăceal ă, sau a folosi acelea și resurse pentru a salva via ța unei persoane cu un pericol major pentru viață? Utilitaristul, reiese de aici, va selecta ultima variant ă; astfel, utilitarismul, pe lâng ă alte caracteristici, constituie o teorie impar țială sau impersonal ă). A cui bunăstare este mai importantă? Utilitaristul va r ăspunde – a fiec ăruia în parte. Aici impar țialitatea este o caracteristică atractivă, fiecare persoan ă trebuie să beneficieze de aceia și considerațiune. Conform teoriei utilitariste, sănătatea este un beneficiu; oricare politic ă de sănătate care produce o valoare în plus este moral justificat ă, chiar obligatorie.
Teoria non – consecin țialistă. Există câteva abord ări în raționamentul moral, fiecare din care poate implica luarea deciziei în sănătatea publică: deontologia, principialismul, etica virtual ă. Caracteristica distinct ă și fundamentală a deontologiei este c ă „valoarea moral ă a acțiunii depinde de natura ac țiunii date” și ea, nu totdeauna, este corelat ă doar cu consecin țele ei. Aici se vede obligatorie cunoa șterea circumstanțelor și contextului pentru a putea aprecia natura și valoarea acțiunii, acestea fiind decizionale pentru a aprecia ac țiune ca bun ă sau rea. (De exemplu, persoana care nu accepta transfuzia de sânge din motive religioase, pentru ea nu are importanță riscul, beneficiul sau dauna ac țiunii, hotărâtor este faptul că etica sa este
Print ș document deontologică (prin principii i datorii ) și
ea nu acceptă aceast ă procedur ă din motivul de
credință, astfel, etic impermisibil pentru ea). from NB!Scribd, Nu exist ă this In order to print document you'll ă o corelație obligatorie dintre first need to download it. deontologie și etica religioas ă (aici este doar un exemplu), dar aceast ă abordare (deontologic ă) ar
putea fi utilizată mai frecvent de c ătre persoanele religioase. Este important de a ține cont și de Cancel
Download And Print
filozofia lui Immanuel Kant, cu o viziune mai larg ă asupra deontologiei. Datoria moral ă o are doar persoana autonom ă, cu capacitatea de a și recunoaște responsabil starea; el sus ținea că regulile și principiile ar trebui să fie cu aplicare universal ă și să fie acceptate maximal de toate persoanele ra ționale, cu respect fa ță de toate celelalte persoane.
Principiismul este o viziune mai larg ă decât abordarea deontologic ă și susține că deciziile etice trebuie strâns corelate cu cei c ărora ele se adreseaz ă și că ele nu trebuie s ă se rezume doar constatări de un nivel foarte simplist, de la sine în țeles. Pe de alt ă parte, discuțiile extensive nu ar trebui să știrbească principiile fundamentale, principiile noi trebuie s ă fie compatibile cu principiile morale majore, chiar în cazul considera țiunii unor principii invocate ca „alternative”. Totodată, dezbaterile morale trebuie realizate în cadrul celor patru principii fundamentale ale eticii biomedicale: respect fa ță de autonomia persoanei, ned ă unarea, benefacerea și justi ț ia.
Aceste patru principii sunt pe larg descrise și bine cunoscute, nu este îns ă totdeauna clar ă aplicabilitatea acestora în s ănătatea publică. Dimensiunea etic ă a acestor principii în diferite specialități medicale ar trebui s ă devină mai largă, mai puțin simplistă și constrânsă, și principialismul atrage atenția asupra acestui fapt; (mul ți autori consider ă că etica medica, în special cea aplicativ ă, r ămâne subdezvoltat ă).
Etica virtuții constituie o abordare mai semnificativ ă decât abordarea utilitarist ă și cea deontologică. Ea vine cu unele elemente și origini de la Aristotel și de la Plato. Integritatea, abordarea holistic ă sunt concepte morale fundamentale; echilibrul și armonia constituie principii morale cheie. Aceast ă abordare nu sus ține primordial consecin țele, dar pune accentul pe condițiile care ne fac via ța și practica mai bune, ce tip de personalitate tindem s ă fim, cine sunt persoanele care vor lua decizii importante, etc. Pentru Aristotel a tr ăi bine însemna a- și păstra integritatea , abilitatea de coeren ță și stabilitate în pofida schimb ărilor continue ale anturajului și
mediului.
3. Etică medicală și medicina de familie Etica medical ă este o disciplin ă cu origine din principiile filozofice. Scopurile eticii medicale sunt foarte largi, dar care este aplicabilitatea acestora în medicin ă și în medicina de familie, în special?
Print documentfundamental, cheie al cuno ștințelor pentru o practic ă Etica medical ă se consider ă component
medicală bună.
In order to print this document from Scribd, you'll first need to download it.
În practica medicului de familie se vede ca stric obligatoriu adaptarea cuno ștințelor la practica Cancel
Download And Print
personală, reieșind din realitățile și abordările specifice acestui domeniu medical: o
Pacientul ca fiin ță bio-psiho-socială, în contextul s ău cultural, familial, comunitar
o
Diversitatea social ă și culturală a pacienților
o
Implicarea mai multor actori în luarea deciziei
o
Interacțiunea Mf cu popula ție vulnerabilă: copil, pacient cu dizabilit ăți intelectuale
o
Responsabilitatea MF de a solu ționa un spectru larg de probleme de s ănătate
o
Responsabilitatea MF de a furniza servicii pe durate lungi de timp aceluia și pacient
o
Pacienți de diferite vârste
o
Presiune asupra medicului de familie a tuturor insatisfac țiilor din partea sistemului de sănătate
Ținând
cont de complexitatea problemelor cu care s e confrunt ă, deseori medicii de familie
recunosc personal necunoa șterea suficientă a principiilor eticii medicale și c ăilor de soluționare a multiplelor dileme etice. Sarcinile etice și cele legale puse frecvent în fa ța medicului de familie sunt mult mai mari, comparativ cu cele puse altor speciali ști, medicul de familie fiind primul care trebuie s ă explice și s ă r ăspundă
la multiplele întrebările din partea pacientului, de unde și dificultățile cu care se
confruntă el și, corespunz ător, necesitatea vital ă a unor instruiri pe potriv ă de care ar trebui s ă beneficieze el în domeniul eticii medicale. În multe țări există deja curriculum în etica medical ă adaptat necesit ăților medicului de familie. Aceste programe de studii cuprind obligatoriu mai multe obiective, printre care: o
Recunoașterea dimensiunilor etice a fiec ărui pacient, în țelegerea naturii și impactului
valorilor asisten ței medicale, inclusiv, valorilor personale; instruirea unui comportament care ar reflecta aceste valori, atitudini, caracteristici ale unui medic de familie bun – empatie, compasiune, suport, dar și atitudine critică fașă de sine o
Demonstrarea abilităților morale de ra ționament în solu ționarea unor conflicte sau dileme; instruirea capacităților analitice într-o manier ă sistematică și comprehensivă care l-ar ajuta să soluționeze probleme și dileme etice;
o
Cunoașterea unor ghiduri de etică profesională și acte legale în solu ționarea problemelor; accesibilitate la literatur ă de etică medicală și cadru legal;
o
document Demonstrarea cunoPrint ștințelor și capacităților de comunicare eficient ă și capacitate de
înțelegere a valorilor pacientului; abilitScribd, de comunicare interpersonal ă și de ățiloryou'll In order to print thisinstruirea document from first need to download it. soluționare a conflictelor.
Puține sunt îns ă sursele de instruire în realizarea acestor obiective, inclusiv la nivel interna țional. Cancel
Download And Print
4. ”Principiismul” și principiile seculare ale eticii medicale Conform abordării ”bazate pe principii”, exist ă patru principii bioetice fundamentale:
autonomia, ne d ăunarea, binefacerea şi dreptatea, celelalte fiind derivate ale acestora. Principiul de autonomie, la baza c ăruia stă dreptul persoanei de a şi determina liber regulile cărora ea se supune, este de o importan ţă primordială şi coexistă cu conceptul legal de competen ţă a pacientului. Se consider ă competent pacientul care este apt de a percepe
informaţia
necesar ă, de a o memoriza, evalua şi utiliza în luarea unei decizii şi care poate lua decizii. Pacientul poate face o alegere liber ă, autonomă prin acordarea consim ţă mântului informat , în cazul când aceast ă alegere este 1) inten ţionată, 2) ne influenţată, 3) luată prin înţelegere raţională. Respectarea autonomiei presupune o condi ţie importantă, cea de a informa corect pacientul: f ăr ă a-l for ţa, a-l manipula etc. Principiul ne dăunării are ca premiz ă datoria medicului de a nu face r ău, de a evita v ătămarea pacientului, care este şi unul din principiile jur ământului lui Hippocrates, primum non nocere. Principiul binefacerii (facerii de bine) presupune prevenirea r ăului şi contribuirea la bun ăstarea pacientului. Corela ţii: principiul de paternalism - prerogativa medicul de a hot ărî ce este mai bun pentru pacient; privilegiul terapeutic – dreptul medicului de a lua unele decizii f ăr ă consimţământ, spre exemplu, în caz de urgen ţe majore pentru salvarea vie ţii sau spitalizarea for ţată a pacientului psihic pentru prevenirea suicidului. Principiul dreptăţii (justiţiei) cere personalului medical s ă trateze fiecare persoana in mod egal, independent de rasa, sexul, starea civila, stare social ă, starea economic ă, convingerea religioas ă a pacientului, etc.
4.1 Autonomia pacientului Luarea unei decizii este de fapt alegerea unei decizii corecte, care ar îmbun ătăţi viaţă şi societatea. Una din dilemele de alegere este echilibrarea dintre autonomie şi iubire.Conceptul de autonomie este bazat pe egoism, conceptul de iubire pe altruism. În multe religii, iubirea este considerat ă mai favorabilă decât egoismul. Teoretic mul ţi oameni consider ă iubirea mai bun ă decât egoismul, dar nu şi în practică.
Print document Joseph Fletcher, in 1966, a propus teoria „eticii situa ţionale”. El spunea c ă iubirea este cel mai
important principiu al bioeticii. El athis reactualizat regula „iube In order to print document from Scribd, you'llşte-l pe aproapele t ău, ca pe tine first need to download it. însuţi”, care în religie dateaz ă de milenii.
Autonomia este dreptul unei persoane la autodeterminare, la independen ţă şi libertate. Cancel
Download And Print
Smith (1985) spunea c ă autonomia este "capacitatea unui individ de a analiza o informa ţie, de a o înţelege, în vederea lu ării unei decizii ce ţine de persoana sa şi de a executa aceast ă decizie". Deci, acest principiu etic implica respectarea dreptului fiec ărei persoane de a lua decizii ce ţin de ea însăşi. Lucr ătorul medical este chemat s ă implementeze acest principiu, oferind pacientului toat ă informaţia necesar ă luării unei decizii, ajutându-l s ă înţeleagă şi să aplice aceast ă decizie. El trebuie să fie însă sigur că decizia luata a fost aleas ă în mod liber de pacient şi că acesta nu a fost impus de o alta persoan ă. Principiul autonomiei afirma ca echipa medical ă (medici, asistente) trebuie s ă respecte alegerea f ăcută de pacient, chiar dac ă nu este întru totul de acord cu ea. Ei, îns ă, pot interveni in cazul în care exist ă suspiciuni referitor la natura informa ţiei de care a dispus pacientul, la capacitatea acestuia de a o în ţelege, la luarea deciziei în mod for ţat. Respectarea autonomiei presupune şi recunoaşterea pacientului ca personalitate unic ă. Fiinţa umană îşi formulează scopurile şi convingerile, motivele şi face alegerea în baza lor, î şi planifică viitorul. Astfel, respectarea autonomiei pacientului, merge min ă la mână cu demnitatea uman ă. Autonomia nu înseamn ă doar dreptul la autodeterminarea corpului şi tratării lui; ea mai presupune şi dreptul de a beneficia de orice informa ţie referitor la persoana sa, la modul s ău de viaţă, şi la sănătate, dreptul de a decide cui îi pot fi încredin ţate unele date personale, sacre; aceste sunt parte integral ă a sensului eul-ui şi a identităţii. Cunoaşterea unor informaţii personale despre cineva, poate juca un rol important în procurarea senza ţiei de securitate, libertate, autorespect. Astfel, legea şi societatea sunt pro autonomia pacientului, ca un drept al omului şi totodată ca principiu de baz ă de relaţie medic – pacient.
Autonomia pacientului și consimțământul informat În pofida eviden ţelor istorice, conceptul „consim ţământ informat” pare a fi unul relativ recent în bioetica medicală, reactualizat odat ă cu mişcarea pentru drepturile pacientului, de la începutul secolului 20. Actualmente el este considerat unul din principiile de baza ale rela ţiei medic pacient. Abuzul, atitudinea consumatoare în practica medicală au contribuit de asemenea la atribuirea unui loc tot mai important acestui principiu. Încetarea de a mai recunoa şte medicina
Print document drept o artă creează probleme adăugătoare. Medicul este privit, tot mai frecvent, ca un furnizor
de servicii medicale.
In order to print this document from Scribd, you'll first need to download it.
Ţelul major al unui consim ţământ valid este garan ţia autonomiei pacientului.
Consimţământul îi dă pacientului puterea şi îi ofer ă posibilitatea de a participa la luarea unor Download And Print
Cancel
decizii importante pentru el, atâta timp cât el o dore şte şi are capacitatea de a o face. Justificarea obişnuită a consimţământului informat este în esen ţă asigurarea autonomiei pacientului (autonomia fiind privit ă în principal ca capacitate a pacientului de a lua, independent, o decizie). Autonomia, ne d ăunarea, binefacerea şi dreptatea stau la baza moralit ăţii. Dacă autonomia este privit ă ca concept cheie, calea cea mai adecvat ă de înţelegere a rela ţiei medic pacient este de a o considera drept un contract, în care medicul şi pacientul sunt pe pozi ţii egale, ceea ce permite pacientului s ă joace un rol activ în procesul de luare a deciziei asupra tratamentului. Astfel, modelul contractual al rela ţiei medic-pacient, chiar dac ă comportă şi unele riscuri, are avantaje evidente în compara ţie cu modelul paternalist. Astfel, consimţământului informat: o
Este tr ăsătura de baz ă a relaţiei medic-pacient, fiind expresia adev ăratei fidelităţi profesionale.
o
Apăr ă siguranţa autonomiei pacientului
o
Este o cerinţă a principiului drept ăţii, care acord ă pacientului putere juridic ă.
Ţelul
practic de implementare al consim ţământului informat în context clinic, este de a asigura
pacientul, în măsur ă rezonabilă, că nu va fi minţit sau constrâns, îns ă el nu garanteaz ă aceasta în cazul unui consim ţământ formal, sau a unei inform ări insuficiente a pacientului.
Practica consimţământului informat Există diferite tipuri de consim ţământ informat: explicit, tacit, implicit, prezumtiv , fiecare din ele având rolul s ău în îngrijirile medicale. Explicit – consimţimânt prin semnarea unui formular de consim ţământ; Tacit – dedus, decizie care nu este exprimat formal; Implicit – care se în ţelege de la sine,
dedus din comportamentul sau ac ţiunile pacientului;
Prezumtiv, presupus – reie şit din presupunerea c ă
în stare să o ia (moral foarte problematic). Alte distincţii:
asta ar fi fost decizia, dac ă pacientul ar fi fost
consimţământ generic –Print pentrudocument toate procedeele necesare; consim ţământ specific – pentru fiecare
procedur ă în parte.
In order to print this document from Scribd, you'll first need to download it.
Condiţiile unui consim ţământ informat sunt: competen ţa (pacientului), informa ţia adecvat ă, luarea voluntar ă (benevolă) a deciziei . Cancel
Download And Print
Competenţa pacientului ţine atât de cadrul legal, cât şi de cel etic. Se face distinc ţie între concluzia medical ă despre capacitatea pacientului de a lua decizii şi concluzia legal ă despre „competenţă”, însă ele sunt foarte frecvent apropiate, corelate, aceast ă noţiune fiind folosită pentru ambele aspecte, medical şi legal. „Competenţa” înseamnă în primul rând capacitatea de a îndeplini o sarcin ă, şi în acest context, abilitatea de a lua decizii despre îngrijirea cuiva sau participarea într-un experiment, etc. Competenţa difer ă de la o sarcină la alta; spre exemplu, pacientului îi poate lipsi capacitatea de a hotărî probleme financiare, dar el este apt de a lua o decizie despre participarea într-un studiu, şi se schimbă în timp
(copilul devine competent odat ă cu maturizarea, adultul poate deveni
temporar sau permanent incompetent). Există unele divergen ţe în aprecierea unei persoane ca competent ă. Lista acestor abilit ăţi include: în ţ elegerea informa ţ iei
relevante pentru luarea deciziei, aprecierea importanţei vitale a deciziei
într-o situaţie concretă, ra ţ iunea de a folosi informa ţia relevantă, capacitatea de a alege şi de a exprima.
Astfel, condiţiile unui consim ţimânt informat valid sunt: o
Competen ţ a,
cu toate componentele ei: în ţelegerea informa ţiei relevante pentru luarea
deciziei, aprecierea importan ţei vitale pentru situa ţia dată, raţiunea de a folosi informa ţia relevantă, capacitatea de a alege şi a exprima; o
Informarea adecvat ă , bazat ă pe o comunicare eficient ă între lucr ătorul medical şi pacient;
o
Actul voluntar,
luarea unei decizii în mod benevol, con ştient. Se va ţine cont de posibilitatea
subtilă de a influen ţa luarea deciziei, mai ales la un individ vulnerabil.
Informarea și consimțământul informat Un consimţământ valid cere ca pacientul s ă dispună de o informaţie adecvat ă despre maladie, planul de tratament, consecin ţele posibile, alternativele, urm ările acestor alternative, etc., în ţelese ca o cerinţă a autonomiei şi dreptăţii. Ea implică unele obliga ţii morale din partea lucr ătorului medical de a furniza informa ţia necesar ă, dar natura şi extinderea obliga ţiilor legale este diferită în diferite jurisdicţii. Cerinţa morală de a informa adecvat pacientul pare simpl ă, dar ea ascunde ambiguit ăţi şi complexităţi.
Print document De câtă informare este nevoie pentru un consim ţământ informat? o
Mai mult nu este totdeauna In order tomai printbine; this document from Scribd, you'll
o
first need to download it. Unii pacienţi vor dori mai multă informaţie, alţii mai puţină;
o
Unii pacienţi vor trebui s ă ia decizii urgente, al ţii vor avea mai mult timp pentru luarea Cancel
Download And Print
deciziei (ex., un pacient cu o fractur ă, o pacient ă care necesit ă histerectomie). Pentru un consim ţământ informat, ar putea sluji cerin ţa: „furnizarea unei informa ţii precise, relevante şi strict necesare pacientului, cu posibilitatea extinderii ei într-un mod prietenos şi la necesitate”. Opacitatea
consimţământului informat.
Pacientul trebuie s ă cunoasc ă lucrurile integral şi nu doar o parte rupt ă din context. Consimţământul pentru procedura A, care logic este corelat ă cu procedura B şi poate avea consecinţa C ; pacientul trebuie s ă cunoască toate aceste verigi în formarea consim ţământului. Consimţământul voluntar , presupune un act benevol, inten ţionat, o luare de decizie f ăr ă a fi constrâns, controlat manipulat sau influen ţat altfel. Evident, nu toate formele de influen ţă sunt r ăuf ăcătoare sau for ţate. Voluntarismul poate fi foarte fragil, pentru pacientul nimerit în anturajul de spital, cu senza ţia de dependen ţă totală de lucr ătorii medicali. În special, pacientul pasiv, dependent sau anxios poate avea dificult ăţi în luarea voluntar ă a unei decizii. Uneori, cu inten ţii bune, membrii familiei pot influen ţa luarea unei decizii de c ătre pacient. Pacientul trebuie s ă ştie că-şi poate retrage oricând consim ţământul, în special pentru participarea într-un experiment medical. El poate avea senza ţia de datorie, în cazul rela ţiilor de rudenie cu lucr ătorul medical şi trebuie să fie asigurat că refuzul nu va influen ţa calitatea îngrijirii ce i se va acorda ulterior.
Pacient incompetent pentru consim ţământ În cazul când pacientul nu are competen ţa de a accepta sau refuza un act medical, se cere ca altcineva să decidă pentru el. Cine are dreptul de a decide? Ce criterii vor fi folosite? Care sunt limitele unor astfel de decizii? R ăspunsul difer ă pentru diferite ţări şi jurisdicţii. În Anglia p ărinţii pot da procur ă-consimţământ pentru tratamentul unui copil, medicul, totuşi, nu este obligat, în toate cazurile, s ă se supună deciziei părinţilor. Aici scrierea unei procuri-consim ţământ pentru tratamentul unui adult incompetent nu are statut legal. Aceasta s-ar putea schimba odat ă cu implementarea Directivei Uniunii Europene „Good Clinical Practice in Clinical Trials” din Mai 2004. Astfel,
o
Print document Cine va decide? Frecvent se sus ţine că familia, în special, p ărinţii sunt cei care sunt
împuterniciţi să ia decizia copil. In order pentru to print this document from Scribd, you'll o
need to download it. Care este ierarhia? first Prima: directiva p ărinţilor, dacă e posibil; doi: „judiciozitatea, hot ărâre
substituită”, cea luat ă de înlocuitorii legali ai părinţilor sau reprezentan ţi lui; trei: în lipsa Cancel
Download And Print
primelor dou ă condiţii, se va ac ţiona în modul cel mai favorabil pentru pacient. o
Care sunt limitele consim ţământului de substituire? Unii consider ă că doar terapia şi experimentul terapeutic pot fi efectuate cu un consim ţământ-surogat, alţii susţin că şi donarea de organe, dac ă este în interesul major al pacientului.
Alte criterii de luare a deciziei: o
Directiva în avans a pacientului, dac ă există, trebuie respectat ă.
o
Ra ţ ionamentul de substituire :
cum ar fi decis pacientul, dac ă la momentul deciziei ar fi fost
competent. o
Decizia în interesul major ale pacientului
Toate acestea criterii nu pot avea un caracter absolut, ele pot fi puse la îndoial ă. o
La momentul luării deciziei starea pacientului poate fi cu totul alta decât ceea de la scrierea testamentului. „Raţionamentul de substituire” poate fi înlocuit cu „interesul major” sau cu „directiva în avans”, ţinând cont de perioada în care pacientul şi-a exprimat o careva dorin ţă în acest context.
o
Decizia poate fi influen ţată de felul cum este abordat pacientul, ca un individ aparte, autonom, sau ca unul dependent de cei cel înconjoar ă.
o
La fel, principiul „în interesul major al pacientului”; poate fi foarte problematic de hot ărât în locul unui pacient care nu a fost nicicând în stare con ştientă clar ă (retard mental sever de la naştere) ce ar fi considerat el c ă corespunde interesului sau major („imagina ţia morală”).
Care sunt limitele deciziei surogat? Tratamentul medical, participarea pacientului în experiment medical şi donarea de organe/ţesuturi de la donatorul în via ţă sunt cele mai frecvente situa ţii, în care procesul lu ării unor decizii devine complex. Părinţii au dreptul moral doar de a permite tratamentul necesar copilului, pornind de la ideea interesului vital pentru copil, îns ă participarea în experiment şi donarea de organe/ ţesuturi este un act altruist şi poate fi decis doar de pacient. Decizia surogat referitor la participarea într-un experiment terapeutic ar putea fi şi ea luată în dezbatere dac ă procedura ofer ă şanse de succes mai mari şi riscuri mai mici decât terapia obişnuită şi se încadreaz ă în principiul facerii de bine.
Print care document Experimentul ne terapeutic, comport ă riscuri şi suferinţă suplimentar ă pentru pacient ne
oferind perspectiva semnificativ unui beneficiu poate fi autorizat de o decizie surogat. ă a this In order to print document fromnu Scribd, you'll to download it. Tratamentul pacientuluifirstşineed participarea lui în experiment au inten ţii fundamental diferite şi de
aceea criteriile etice de evaluare se cer a fi diferite. Cancel
Download And Print
Unele beneficii pot fi de natur ă ne medical ă, referindu-se la dezvoltarea spiritual ă (morală) a copilului, cum ar fi acceptarea de a participa într-un studiu de testare psihologic ă, sau când prin donarea de ţesuturi se salveaz ă viaţă unui frate. O interpretare mai general ă ar putea fi urm ătoarea: „dac ă procedura nu este în detrimentul pacientului, ea presupune deja „interesul major” al pacientului”. În contextul „deciziei surogat”, se mai utilizeaz ă termenul de „risc minim”, atunci când riscul procedurii nu este mai mare decât riscul unei evolu ţii obişnuite a vieţii.
4.2. Principiul confiden ţialității Medicul, din punct de vedere etic şi legal, este dator s ă respecte dreptul pacientului la confidenţialitate. La baza acestui drept st ă autonomia pacientului. Implicarea pacientului în luarea deciziei este un moment important de autonomie, el devenind astfel partener activ al procesului curativ. Principiul confiden ţialităţii mai presupune ca echipa medicala s ă nu dezv ăluie informaţiile obţinute din relaţia cu pacientul altor persoane, care nu sunt implicate direct în îngrijirea acestuia. Excepţiile sunt posibile doar dac ă pacientul încuviin ţează dezvăluirea unor informa ţii confidenţiale sau dac ă legea impune furnizarea anumitor informa ţii. Informaţiile restricţionate includ date de genul: nume, diagnostic, vârst ă, teste de laborator, proceduri terapeutice şi chirurgicale. Principiul de confiden ţialitate reiese din principiul respectului şi loialităţii dintre echipa medicala şi
pacient. Divulgarea informa ţiilor se aseam ănă cu furtul, cu încălcarea proprietăţii private şi
distrugerea ei. Transpunerea informa ţiilor medicale pe computer, m ăreşte accesibilitatea la informaţie, prin urmare ea necesita masuri speciale de confiden ţialitate. Confidenţialitatea, ca principiu, este u şor acceptată de majoritatea medicilor şi pacienţilor şi stă la baza încrederii dintre medic şi pacient, îns ă o analiză mai profundă a rostului şi necesităţii ei în practică, scoate în eviden ţă unele divergen ţe fundamentale de în ţelegere şi a şteptări. Conform actelor legale toat ă informaţia pe care medicul o ob ţine de la pacient este confiden ţială, legea stipulând dreptul persoanei la autonomie, totodat ă, nu exist ă lege care ar supune oricare informaţie medicală unei protecţii absolute
.
Print document Prevenirea problemelor legate de confiden ţialitate
Se va stabili, de comun acord cu pacientul, In order to print this document from Scribd, you'll
cadrul confidenţialitfirst ăţii.need to download it.
Cadrul confiden ţialităţii implică acordul clientului şi / sau concordan ţa cu cadrul legal în Cancel
Download And Print
vigoare care stipuleaz ă cazurile în care se poate sau nu furniza ter ţilor informaţii despre persoana consiliat ă.
În interesul rezolvării problemelor clientului, consilierul dispune de dreptul de a comunica anumite categorii doar de date neutre p ăr ţilor ter ţe legitime (alţi practicieni în consiliere, cercetători, părinţi, profesori), atunci când acestea asigur ă sprijinul tacit sau exprimat de respectare a confiden ţialităţii.
Informaţiile obţinute de la persoana consiliat ă r ămân confiden ţiale, cu excep ţia următoarelor situaţii: o
Persoana consiliat ă este ea înse şi în pericol sau prezint ă pericol pentru al ţii.
o
Persoana consiliat ă cere ca informa ţia să fie furnizată şi ter ţilor.
o
Autorităţile din sfera juridică solicită oficial informaţii despre persoanele consiliate implicate în investiga ţii de natur ă juridică.
o
Informaţiile despre client, oferite în situa ţiile menţionate mai sus, vor viza strict obiectul cererii, şi vor fi considerate justificate de consilier în termenii prezentului cod etic şi a legilor în vigoare.
În caz de careva dubiu cu privire la o excep ţie de la regula confiden ţialităţii consilierul se consultă cu alţi profesionişti în domeniu sau face apel la asocia ţiile profesionale de profil pentru a se asigura că deciziile luate sunt în acord cu regulamentele şi codurile de conduit ă profesională şi nu aduc nici un fel de prejudiciu clien ţilor.
În cazul şedinţelor de consiliere în grup se stabile şte o înţelegere de principiu cu privire la: aria de circulaţie a informaţiilor, spiritul de solidaritate al grupului şi rolul acestuia în ameliorarea cazurilor individuale.
4.3. Principiul ne d ăunării şi binefacerii Principiul „nu d ăuna” presupune datoria lucr ătorului medical de a minimaliza r ăul şi de a proteja pacientul pe cît este posibil prin excluderea cauzei vătămării. Ne dăunarea este mai pu ţin pozitivă decât binefacerea; ea exprim ă obligaţia de a evita v ătămarea. Principiul ne dăunării afirmă că lucr ătorul medical nu trebuie sa aduc ă daună sănătăţii altor persoane în mod inten ţionat sau neinten ţionat, şi mai mult decât atât, s ă-i protejeze pe cei care nu se pot apar ă singuri fie din cauza vârstei, fie a bolii sau a st ării psihice.
Print document Ca principiu etic “utilitar” aici este frecvent inclus şi principiul de propor ţionalitate,
, care presupune obligafrom medicului principiul efectului dublu ţia Scribd, In order to print this document you'llde a cânt ări riscul de v ătămare şi first need to download it. beneficiul aşteptat în urma interven ţiei sau tratării şi luarea unei deciziei de aplicare doar în
cazul când şansele de efect benefic sunt mai mari decât riscul efectului nociv. Primum non nocere
Cancel
Download And Print
(din jur ământul lui Hippocrates), este de fapt unul din principiile
fundamentale ale bioeticii medicale. El presupune nu numai a nu d ăuna, dar şi a preveni şi/sau exclude efectul d ăunător, a furniza efectul benefic. Aceste prescrip ţii abstracte pot deveni valori operaţionale numai considerând ce este de dorit şi ce este de evitat. Ce este de dorit ar putea fi găsit în „declaraţiile despre drepturile omului”, ce am dori s ă evităm, apariţia unei dizabilit ăţi sau unei alte daune. Principiul binefacerii cere instituţiilor medicale şi personalului lor de a da o considera ţie explicită relaţiilor şi posibilei discrepan ţe între valorile sociale şi individuale.
4.5. Principiul drept ăţii, sincerității, veridicității și responsabilității Este un principiu care oblig ă lucr ătorul medical să trateze fiecare persoana în mod egal în procesul de îngrijire, independent de rasă, sex, stare civila, diagnostic, stare sociala, statut economic, convingeri religioase ale pacientului. Conceptul de dreptate cuprinde două dimensiuni de echitate: orizontală şi verticală; primul spune “de a trata egal pe egali”, iar ultimul “de a trata diferit pe diferi ţi”, în func ţie de inechitatea lor moral ă. Conform principiu sincerit ății lucr ătorul medical este dator s ă spună adevărul, să nu ducă în eroare sau să înşele pe cineva în mod inten ţionat. Înşelătoria apare când în mod deliberat se minte sau se omite par ţial sau în întregime adev ărul. Cei care subscriu teoriei deontologice spun că sinceritatea este absolut imperativ ă, iar minciuna este întotdeauna o gre şeala. Cei care subscriu teoriei teleologice a eticii spun ca minciuna este uneori permis ă daca un alt principiu al eticii este mai important decât cel al sincerit ăţii. Principiile citate cel mai des care ar justifica minciuna sunt ne d ăunarea şi binefacerea. În acest caz minciuna este numita "minciuna voit ă", „în şelare cu bun ă ştire”, menită să prevină r ăul şi să genereze binele.
Veridicitatea este obligaţia de a dezvolta o rela ţie de încredere între lucr ătorul medical şi pacient prin comunicarea adev ărului şi recunoaşterea dreptului fiec ărei persoane de a avea acces la informaţia care-l priveşte. De o semnificaţie deosebită în acest context sunt conceptele de binefacere şi ne dăunare, incitând la cânt ărire atentă între risc şi beneficiu.
Print document
Principiul responsabilitInățorder ii to cere torului from medical -şi asume responsabilitatea pentru printlucr this ădocument Scribd,s ă you'll need to download it. acţiunile sale, pentru first conduita sa profesional ă cu pacienţii. Din acest principiu etic reiese
conceptul "standard de îngrijire", care stabile şte criterii de măsurare a îngrijirilor medicale şi Cancel
Download And Print
serveşte ca baz ă în identificarea neglijentelor, din punct de vedere legal. Principiul etic este uneori mai presus de responsabilitatea legala. Asta înseamn ă că odată ce o persoana î şi asuma responsabilitatea de a întreprinde un lucru, ea î-l va continua chiar daca la un moment dat apar careva inconveniente.
5. Etica medicală, modalități de luare a deciziilor pentru copil și adolescent. Rolul familiei în luarea deciziei pentru copil Convenția Națiunilor Unite despre Drepturile Copilului o
În ce măsur ă Convenția Națiunilor Unite despre Drepturile Copilului, ca instrument legal internațional, asigur ă soluționarea problemelor copilului în cadrul eticii medicale?
o
Care sunt principiile de baz ă ale Conven ție în luarea deciziilor pentru copil?
o
Care este rolul familiei în luarea deciziei pentru copil.
Convenția Națiunilor Unite despre Drepturile Copilului (Conven ția) pretinde reflectarea unor principii universale asupra luării deciziilor ce țin de interesele copilului. Cum trebuie tratat copilul de c ătre stat și de către părinți? Care sunt competen țele copilului în luarea deciziei și care sunt responsabilit ățile lui pentru ac țiunile săvâr șite? În acest context, nu exist ă o părere unanimă și despre rolul familiei; care este autoritatea p ărinților în luarea deciziilor, cine ia decizie pentru copilul abandonat sau copilul f ăr ă părinți (cu părinți deceda ți, părinți condamnați, etc.) ? În lume exist ă divergențe majore vizavi de rolul legal al statului . În ce măsur ă Conven ția Națiunilor Unite despre Drepturile Copilului, ca instrument interna țional, asigur ă soluționarea problemelor copilului în cadrul bioeticii pediatrice. Convenția reflectă trei valori de baz ă vizavi de „cine” și „cum” trebuie luate deciziile medicale pentru copil, aceste principii fiind discutate cu impertinen ță pe parcursul anilor: a) familiei îi revine rolul central, cel mai important în cre șterea (educa ția) și asigurarea bunăstării copilului și responsabilit ățile, drepturile și îndatoririle familie trebuie respectate; b) deciziile pentru copil trebuie s ă fie luate în baza interesului major al copilului;
document c) copilul trebuie să Print fie implicat în luarea deciziilor ce îl privesc, în m ăsura maturității lui de
a putea influen ța alegerea, acces lafrom informa adaptat la gradul lui de în țelegere. ție, In order tocu print this maxim document Scribd, you'll first need to download it. Copilul are un șir de drepturi de ordin social și politic care trebuie respectate de c ătre stat și
de către părinți.
Cancel
Download And Print
Acceptarea necondi ționată a acestor trei principii este imposibil ă din motivul unor divergen țe evidente din con ținutul acestora și încercarea de a le interpreta și de le aplica în practic ă conduce la conflicte substan țiale.
Interesul major al copilului și Convenția Națiunilor Unite despre Drepturile Copilului, standarde de luare a deciziilor Interesul major al copilului trebuie să constituie prima considera țiune a oricărei instituții, private sau publice, sociale, medicale, autorit ăților administrative sau de drept; acesta ar putea fi limitat doar din cauza insuficienței resurselor disponibile. Organiza ția Națiunilor Unite a declara că copilul trebuie s ă beneficieze de o îngrijire și o asistență specială (1990). Astfel, realizarea acestui drept al copilului, într-o oarecare țar ă, ar putea fi evaluat ă doar după ce am cunoaște resursele ei și felul în care acestea au fost distribuite în favoarea copilului sau p ărinților pentru a oferi cele mai bune condiții pentru copil. În ce m ăsur ă persoana legal ă care va lua decizia pentru copil îi va manifesta interesul major, dac ă ia nu va cunoa ște suficient copilului, nu va avea surse suficiente de informare despre acest copil (lipsa rudelor, prietenilor etc.) Academia American ă de Pediatrie stipuleaz ă că, cu toate c ă din partea p ărinților se așteaptă că ei vor lua cea mai bun ă decizie pentru copil, cunoscându-l pe el cel mai bine, nu întotdeauna putem urma opiniile acestora; am putea s ă luăm în considerare acordul p ărinților, doar dup ă ce aceștia vor fi informați în măsura de a cunoa ște problema și de a se pronun ța. Se va evita la maxim conflictul cu p ărinții, nu se va recurge la luarea deciziilor împotriva voin ței lor, cu excep ția cazurilor de abuz sau neglijare a copilului din partea p ărinților, caz în care se va recurge la proceduri legale în luarea deciziilor pentru copil. Toate principiile etice sunt valabile şi pentru copil de aceea vor trebui aplicate şi în raport cu el. Convenţia despre dreptul copilului atribuie şanse egale tuturor copiilor, cu sau f ăr ă dizabilităţi. Se recunoaşte că copilul cu handicap mental sau fizic are dreptul la acelea şi condiţii de viaţă, cu respectarea demnit ăţii şi autonomiei sale, facilitarea particip ării sale active la via ţa comunităţii. Fiind mai gingaş
şi
mai vulnerabil, copilul are nevoie de mai mult ă afecţiune, ajutor,
consideraţie. Dizabilitatea unui copil nu este un „destin” al s ău, ci, frecvent, o consecin ţă a unor
Printexisten document condiţii nefavorabile pentru ţă, urmarea unor activit ăţi umane nocive, rodul unor procedee
sofisticate de practic ă medical ă. print this document from Scribd, you'll In order to first need to download it. “A nu d ăuna” este principiul eminent aplicabil pentru a exclude orice form ă de terapie agresiv ă
sau periculoas ă.
Cancel
Download And Print
Standardele de comportament în rela ţia cu copilul sunt bazate pe: o
A considera copil ăria drept o etap ă unică şi valoroasă a ciclului vieţii umane
o
A se baza în activitatea cu copilul pe cunoa şterea particularităţilor dezvoltării lui
o
A aprecierea şi a susţine ataşamentul dintre copil şi familie
o
A recunoa şte faptul că cel mai favorabil mediu de în ţelegere şi susţinere pentru copilul este cel familial, cultural, comunitar, social propriu
o
A respecta demnitatea, valoarea copilului; fiecare individ este unic (copil, membru al familiei, al societăţii)
o
A ajuta copilul şi familia în atingerea complet ă a potenţialului copilului prin crearea unor relaţii de încredere, respect şi atitudine pozitivă.
Consimţământul
informat, permisiunea părintească şi acordul pacientului în practica pediatric ă
Pacientul, în func ţie de gradul s ău de dezvoltare şi de capacitatea sa de competen ţă, beneficiază de dreptul de participare la luarea deciziilor. Personalul medical, în lipsa unor argumente pertinente (motive conving ătoare), nu are dreptul s ă excludă copilul sau adolescentul din procesul de luare a deciziei. Chiar dac ă în majoritatea cazurilor medicul va cere permisiunea p ărintească, el va ţine cont şi de datoria de a furniza, în orice condiţii, îngrijiri adecvate interesului major al copilului. În cazul st ărilor de conflict, medicul şi familia vor recurge la asisten ţă consultativă, iar în cazuri excepţionale va fi nevoie de hot ărâri judecătoreşti. Principiul de „consim ţământ informat” are de fapt o aplicare limitat ă în pediatrie. Doar
pacientul care dispune de capacitate adecvat ă şi de împuternicire legal ă de a lua decizii î şi poate da consimţimântul informat pentru sau contra unor îngrijiri medicale. În toate celelalte situaţii, permisiunea informat ă pentru stabilirea diagnosticului şi aplicarea tratamentului copilului revine p ărinţilor sau celor care de ţin acest rol.
Print document În ultimul timp în procedura de luare a deciziei au intervenit unele schimb ări. Pacientul are
dreptul să-şi cunoasc ă Indiagnosticul terapeutice. Practica tradi ţională „medicul ştie şi op ţiunile from order to print this document Scribd, you'll need to download it. mai bine” are caracterfirst paternalist şi este considerat ă inacceptabilă. Societatea recunoa şte că
pacientul sau tutorii săi au dreptul, dup ă consultări cu speciali ştii, să decidă care din procedeele Cancel
propuse pot sau nu pot fi acceptate.
Download And Print
Puterea şi autoritatea de luare a deciziei progresiv devine o sarcin ă egală între parteneri, pacientmedic sau cei c ărora le revine acest rol de pacient-medic.
Consimţimântul prin „procur ă” În adoptarea principiului de consim ţământ informat în pediatrie mul ţi presupun că părinţii sau tutorii au întotdeauna autoritatea /„dreptul” de a decide pentru copil şi de a da consim ţământ informat prin procur ă. Totuşi, acest principiu nu are un caracter absolut. E adev ărat că părinţii şi tutorii au dreptul etic şi legal de a reprezenta dreptul copilului, îns ă şi medicul pediatru are responsabilitatea de a lua decizii, independent de dorin ţa părinţilor copilului sau a celor care-l reprezint ă legal, dacă aceste decizii sunt în interesul major al copilului.
Permisiunea părintească şi împărţirea responsabilit ăţii Decizia pentru un pacient minor se bazeaz ă pe împăr ţirea responsabilit ăţii între lucr ătorul medical şi reprezentan ţii legali ai copilului.
Permisiunea părintească informată include acelea şi elemente ca şi consimţământul informat. Lucr ătorul medical va ob ţine permisiunea informat ă părintească înainte de interven ţia medicală, cu excepţia cazurilor de urgen ţă vitală. Această permisiune se bazeaz ă pe conceptul „interesul major al copilului”, de şi în unele situa ţii definirea acestui interes este problematic ă; diferite apartenenţe religioase, culturi, st ări sociale, convingeri filozofice, aduc cu sine interpret ări diferite ale bunăstării, a noţiunii de binefacere pentru copil, etc. De regulă legea îi împuternice şte pe părinţi cu drepturi deosebite în cre şterea şi educarea copilului, dar necesitatea legii care interzice neglijarea copilului, maltratarea lui vorbe şte despre faptul că unii părinţi, nici pe departe, nu- şi onorează obligaţiile faţă de copil.
Dezvoltarea copilului ca persoan ă şi conceptul de acord Decizia medical ă referitor la un copil mare sau adolescent trebuie s ă includă
pacientului şi participarea p ărinţilor şi a medicului.
acordul
Print nu document Pot fi situaţii în care copilul trebuie privit ca furnizor unic de decizie autonom ă şi raţională,
dar trebuie luat ă în considera sa de from participare în luarea deciziei ce-l prive şte. In orderţie to capacitatea print this document Scribd, you'll need to download it. Dacă medicii recunoscfirst importan ţa acordului, ei pot extinde capacitatea de decizie a copilului.
Chiar în cazul când nu se solicit ă participarea copilului şi acordul său, implicarea lui în luarea Cancel
Download And Print
deciziei este foarte benefic ă pentru constituirea unei rela ţii de încredere medic-pacient şi adesea cu impact pozitiv asupra prognosticului de lung ă durată.
Minorul şi consimțământul informat Tradiţional, aplicarea consim ţământului informat este valabil ă pentru pacientul adult competent. Legea mai presupune, ad ăugător, aplicarea acestui principiu şi pentru pacientul minor în cazul, aşa numitului minor „emancipat” şi în unele cazuri de „minor matur”, adic ă cu capacitate de a lua decizii.
„Minorul emancipat” Se consider ă emancipaţi următorii minori: o
tr ăiesc independent, nu locuiesc în familie , sau sunt:
o
căsătoriţi
o
părinţi sau gravide
o
militari
o
declaraţi ca emancipa ţi de organele de justi ţie.
„Minorul matur” Unele ţări ofer ă dreptul de a lua decizii (f ăr ă implicarea părinţilor) unor minori care nu sunt ca atare emancipa ţi, dar au capacitatea de a lua decizie; spre exemplu, minorii care solicit ă tratamentul unor stări patologice particulare cum ar fi bolile venerice, graviditatea, abuzul de alcool sau droguri. Din punct de vedere legal, emanciparea presupune un statut special (ex., mod de via ţă independent) sau o problem ă socială sau personal ă importantă de s ănătate (ex., afecţiune sexual transmisibilă).
Responsabilităţi în luarea deciziei şi în implementarea ei Părinţii poartă responsabilitate legal ă şi etică pentru binele copiilor lor şi decizia surogat va fi necesar ă doar în cazurile când : o
Părinţii sunt incompeten ţi de a lua careva decizii fie chiar şi pentru sine
o
Există divergenţe între ambii părinţi, imposibil de dep ăşit, sau dreptul de responsabilitate pentru copil le-a fost retras; în aceste cazuri decizia de oprire a tratamentului de sus ţinere vitală va fi precedat ă de permisiunea reprezentantului legal independent al copilului
o
document Când este evident cPrint tratamentului este în interesul copilului, misiunea medicului ă aplicarea
este doar de a se încredin au înţeles lucru; ă părin In orderţatocprint thisţii document fromacest Scribd, you'llîn cazul refuzului p ărintesc, va fi need to download it. nevoie de interven ţfirst ie juridic ă. o
Dacă în urma discuţiei medicilor cu p ărinţii s-a ajuns la concluzia c ă tratamentul nu este în Cancel
Download And Print
interesul copilului, nu se mai cere un suport ad ăugător pentru luarea deciziei. Se recomand ă totodată ca o aşa decizie de continuare sau oprirea a tratamentului de sus ţinere vitală să fie luată după o revedere a principiilor legale şi etice. Implicarea Comitetului etic consultativ este de preferin ţă în toate cazurile de incertitudine a interesului major al copilului.
Întrebări 1. Care sunt caren țele abordării principiismului? 2. Care sunt cele patru principii seculare ale bioeticii medicale? 3. Care este metodologia aplic ării consimțământului informat? 4. Care sunt problemele de baz ă ale aplicării bioeticii medicale în practica medicului de familie? 5. Care este caracteristica teoriei consecintialiste din filozofia moralei 6. Ce presupune teoria utilitarismului din filozofia moralei? 7. Ce presupune etica virtu ții? 8. Cum vedeți interacțiunea dintre principiile filozofice și principiile eticii aplicate? 9. Care sunt principiile de luare a deciziilor pentru copil? 10. Care sunt contradic țiile între principiile bioetice de luare a deciziei pentru copil și Convenția despre drepturile copilului?
Bibliografie 1. Bogdan C. Bioetica, la aproape patru decenii de la lansarea conceptului. Aspecte bioetice. București, 2008. 2. Codul cadru de etic ă (deontologic) al lucr ătorului medical și farmaceutic. Ministerul Sănătății Republicii Moldova. Chi șinău, 2008. 3. Statutul Comitetului de etic ă a cercetării al USMF ”Nicolae Testemitanu”, Chi șinău, 2010 4. Mureșan V. Este etica aplicat ă o aplicare a eticii? Revista de filozofie analitic ă, vol. I, 2007, p 70-108. 5. Puiu, I. Principii fundamentale de bioetic ă medicală. Responsabilit ăți etice pentru copil. Drepturile persoanei cu tulbur ări psihice. În: Copilul cu dizabilităţi. Aspecte de dezvoltare şi comportament, Chi şinău, 2004, p. 14-47. 6. Scripcaru Gh. și col. Bioetica, științele vieții și drepturile omului, Ed. Polirom, 2000.
Print document 7. Tirdea T.N. Filozofie Ed. UASM, 2000 și bioetica,
8. Ţîrdea, T.N. Dic ţionar de filozofie bioetică.from ChiScribd, 2004 şinău,you'll In order to print thisşidocument first need to download it. 9. Ţîrdea, T.N. Elemente de bioetica. Chi șinău, 2005. Cancel
Download And Print
10. Ashcroft R. Principles of Health care Ethics, 2nd edition, 2007. 11. Andrew D. Lowson. What is medical ethics? Current anesthesia and critical care. 2010, 1-4. 12. Bird. S.B. Neuroethics . Elsevier, 2009. 13. Manson Helen. The need for medical ethics education in family medicine training. Fam. Med 2008; 40 (9):658-64 14. Sirkku K Hellsten. Global bioethics: utopia or reality? Developing World Bioethics, vol. 8, nr. 2, 2008 pp. 70-81. 15. Frazer Howard, Martin McKneally. Integrating Bioethics into postgraduate medical education: the University of Toronto Model. Academic Medicine, vol. 85, no 6/june 2010. 16. Rachael E.Eckles, Eric M Meslin and co. Medical ethics education: where are we? Where should we be going? A review. Academic Medicine, vol. 80, no 12/Decem 2005. 17. Racine E, Shevelli MI. Ethics in Neonatal neurology: when is enough, enough? Pediatric Neurology, 2009; 40: 147-155. 18. Anna S. Iltis. Toward a coherent account of pediatric decision making. Journal of Medicine and Philosophy, 35:526-552, 2010.
