Vrăji şi descântece de dragoste în Ajunul Bobotezei • Pamfil BILŢIU
Fetele care vor să se mărite iau nouă crenguţe de măr, le ard în foc la sobă sau cuptor şi, în momentul când ard, rostesc: "Foc, focuţu’ meu, / Io-i durmi, tu nu durmi / Io-i somna, Tu nu somna / Fă-te şarpe laur, bălaur, / Te du în lume, peste lume, / La ursâtu’ meu anume, / Să n-aibă a si, / Să n-aibă a poclui, / Până la mine-a vini, / Cu mine mâna a da / Cu mine-n cununie a sta". Pentru a se putea mărita, fetele se duc în noaptea de Bobotează la un prun. Scutură prunul şi zic: "Io nu scutur prunu’ / Scutur nebunu’, / Nebunu’ scutură pă Nacu, / Nacu scutură pă dragu’, Să naibă a si, / Să n-aibă a poclui, / Până la mine-a zini, / Să n-aibă stare, / Nici alinare / Cum nu are apa-n vale, / Până la mine a adăsta, / Cu mine-n cununie a sta". O samă de fete, dacă-i senin în noaptea Bobotezei, se duc într-un loc să nu le audă nimeni, se uită la stele, numără stele şi zic "O ste, logoste, / Două stele, logostele", până la nouă, apoi o aleg pe cea mai "videroasă" şi spun: "Tu, ste mândră, mai mândră ca tăte stelile, / Fă-mă şi pă mine mai mândră ca tăte fetele, / Feciori să să năpustească, / Pă mine să mă iubească, / Să naibă alinare, pă loc să steie, / Ca să vină să mă ieie". "La Leordina, mai demult, popa ţâpa crucea-n apă şi trebuie să se baje feciorii după ié. Acela zâce că să-nsoară care poate prinde crucea". La Bobotează, luau feciorii agheasmă de la biserică şi umblau cu un blid şi o purtau pe uliţe şi aveau şi un pămătuf, o măturice de busuioc şi stropeau fetele. La care nu se lăsa, ziceau: "Dute-ncolo că tu nu ti-i mărita. Îi rămâne pă sama bisericii. Zâceu că să mărita care să stropéu, aşe zâceu babile. Câte una zâce când vide feciorii cu blidu’: "Hai să ne-ascundem că zin dracii cu stropitu că ii să pun în numele lui Dumnezău". În unele sate, fetele, ca să le vie cât mai mulţi peţitori, să le îmble cât mai mulţi feciori, înlocuiau "adizău" popii cu altul făcut anume, care semăna cu al popii. Ziceu că aşa or îmbla
feciorii după ea cum umblă crucerii prin sat ori coconii cu Chiralexa. În unele sate, când umblă popa cu crucea, fetele îşi pun sub pragul casei barşonul cu mărgele împletite, zgarda, cum i să mai zice ce o poartă la gât, brâiele cu care să încing la zadii, ca să treacă preotul păste ele. Zâceau că aşa or îmbla feciorii după ele cum îmblă preotul şi crucerii prin sat. • Practici de ghicirea ursitului În Ţara Lăpuşului, ca să-şi ghicească ursitul, fetele îşi pun un buchet de flori sub pernă. Noaptea îl visează pe cel cu care se vor mărita în câşlegi. Ca să-şi afle uristul, fetele merg în noaptea de Bobotează la coteţul porcilor, dau cu spatele de coteţ şi rostesc formula: "Hi, şoldan, Haţ, şoldan, / De nu esteim în alt an". Dacă porcul grohăie, atunci se vor mărita în anul care a venit. În noaptea de Bobotează, fetele îşi pun linguri în poală şi se duc la o fereastră unde locuieşte o familie cu copii. Dacă aud zicând în casă "meri de-aici", înseamnă că nu se vor mărita. Dacă aud "stai în loc", atunci precis se vor mărita în câşlegi. Unele fete, în seara de Bobotează, îşi pun o oglindă pe piept şi una în spate. Între acestea, pun un vas de lut cu apă. În oglinda din spate sau în apa din vas, fata îşi vede ursitul venind către ea. Ca să ştie cum le va fi ursitul, bogat sau sărac, fetele pun un buchet în apa unei văi şi-l leagă de un ţăruş sau de o piatră, ca să nu-l ia apa. Dimineaţa se duc la vale să vadă câţi ţurţuri s-au prins de el. Dacă are mulţi ţurţuri, se va mărita cu un găzdac. Dacă are puţini, va avea parte de unul sărac. În noaptea de Bobotează, fetele fac boţi de aluat cărora le dau câte un nume, punând o hârtiuţă în mijlocul lor. Îi dau prin untură, apoi cheamă pisica. Pe al cui îl mănâncă, acea fată se va mărita în câşlegi.
Fugi, deochi, dintre ochi, Fugi, deochetură, Că te-ajunge vânt din gură. Fugi, deochiat, Că te-ajunge vânt turbat. Fugi, deochi, dintre ochi, Că te-ajunge soarele Şi-ţi taie picioarele. Fugi, deochi, din faţa obrazului, Din zgârciul nasului, Din grumazii gâtului, Din crierii capului, Din splină, din inimă, Şi să ieşi şi să te duci, Că eu cu gura te-am descântat, Cu mâna te-am luat Şi-n vânt te-am aruncat, Să rămâie Laurentiu Curat, luminat, Ca floarea câmpului, Ca albastru cerului.
Pop Maria, Desesti,50 ani
Descantec - de peaza Descantec de Peaza (Marcel Olinescu - Mitologie Romaneasca) Peaza (paza) e o insecta neagra si mare care vine sa poceasca copiii nou nascuti si mamele lor. Descantecul se face intotdeauna in ziua de marti. Descantatoarea ia o franghie de breciri din care masoara 3 coti si zice: Pe cot am cotit, Paza am sprijinit, Paza de la amiaza, Paza de seara, Paza de la miezul noptii, Paza din varsatul zorilor, Paza venita, Paza napratita,
Paza intalnita, Paza manata, Paza cu Muma Codrului, Paza cu Mosu Codrului, Paza cu Fata Padurii Apoi ia un cutit cu care face semn pe breciri ca si cum le-ar taia si spune Nu tai brecirile, Ci tai Muma Codrului, Mosu Codrului, Cu Fata Codrului. Tai toate pezele, Toate napratiturile. Cu cutitul le-am taiat si-napoi le-am inturnat. Merge apoi in gradina, luand si o camasa a bolnavei si putina faina de grau si o bucata de panza, pe care o asterne langa o stevie. Face din faina 9 colacei pe degetul cel mic cu mana dreapta, ii pune iar pe panza si pe fiecare pune cate un ban. in jurul acestora insira apoi brecirele si pe toate le ocoleste cu carbuni aprinsi, pe un vatrai in care s-a pus tamaie, zicand: Paza venita, Paza napratita, Iaca te cinstesc, Cu noua colaci de grau, Cu o panza de beteaga, Sa n-o stranesti, Sa n-o pocesti. Acestea se lasa apoi acolo pana dimineata. Miercurea dimineata se duce baba de cu vreme sa vada daca s-a vestejit buruiana si a mancat cineva din colaci. Daca s-a mancat atunci e semn bun. Dupa ce s-a ispravit descantecul, camasa se da spre imbracare femeii, iar cu brecirele se incinge. Meta : descantec , descantece , paza, peaza , piaza , mitologie , vraji, vrajitoare ,magie, ritualuri ,de dragoste ,de bani , superstitii, blesteme ,incantatii, invocari, sanziene
Descantec de dragoste (E. N. Voronca - Datinele si credintele poporului roman) Se descanta la gura cuptorului, la foc, in trei marti seara, cu trei smicele de alun, invalind focul. Foc, focusorul meu, Eu te-oi invali, Tu nu te invali, Eu voi dormi, Tu nu dormi, Eu voi somna, Tu nu somna, Eu voi visa, Tu nu visa, Sa te faci laur, balaur, Cu solzii de aur, Sa te duci la ursitorul meu, Sa-l impungi, sa-l strapungi, Cu noua cozi intorcatoare, Cu noua picioare imblatoare, Cu noua impungatoare si sa mi-la duci: Prin paduri fara sine, Prin oras fara rusine, Cu gura cascata, Cu limba dabalazata. Descantec de dragoste si de ursita (E. N. Voronca - Datinele si credintele poporului roman) Se descanta la soc, la alun si la mar dulce. Se iau trei mlade de soc, trei de alun si trei de mar dulce. Se descanta la fiecare copac si betele se pun sub cap, apoi visezi ursitoriul - si vine. Soc Solomon! Soc solomon! Eu cu soc te solomonesc, Cu inima buna si mare dragoste La mine te indoiesc. Eu cu alun adun Omul cel bun. Eu cu alun te-adun si cu mar dulce te indulcesc si la mine te pronesc, La mine te sosesc. Vii? Vin! Vii? Vin!
Da’ de nu-i veni si nu-i veni, Inima din tine pe loc a plesni. Da’ de nu-i pleca si nu-i pleca, Inima din tine pe loc a crapa. Iuti si degraba sa pornesti, La mine sa sosesti! Eu cand la tine am gandit, Mie noaptea mi-a parut Ca esti un cane jupit. si tu cand ai gandit la mine ti s-a parut ca sunt o catea buhoasa. Dar eu mai tare tie sa-ti par mai frumoasa. Da’ cum sa-ti par eu tie? tie sa-ti para ca tu esti intr-o casa de aur imbracata si cu mine te-ai sarutat si cu mine te-ai dezmierdat Descantec “pentru toate cele”: pocitura, deochi, ursita (E. N. Voronca - Datinele si credintele poporului roman) Se descanta cu un cutit parasit, in usturoi, si cu acela se unge, sau in apa cu care se spala si se bea, restul se toarna pe cane crucis si, de s-a scutura, nu i-i nimic omului. Ustur mere si Maica Precista Pe-un jij de deal Cata-n carte, Cata-n parte, Cata-n toate partile Unde a vedea Noua strigoaice Cu noua tanci rai, Noua lupoaice, s-a strigat Maica Precista in gura mare: Voi nu-l pociti, Nu-l sagetati, Nu-l giughieti, Da’ luati giungheturele, Sagetaturele, si le duceti in dealul Galariilor,
Pocitoarea ciutelor. Voi acolo pociti, Acolo giunghieti, Acolo sagetati in strachina de argint Cupele sprijinind. Da’ N. sa ramaie Curat si luminat, Ca Dumnezeu ce l-a dat si Maica Precesta ce l-a lasat, Alo - haide! Descantec “de intors inima” (impacare) (Tudor Pamfile - Sarbatorile la romani) Eu voi intoarce ulcica asta si ulcica intoarce vatra si vatra intoarce soba si soba intoarce grinzile cu horna, si grinzile intorc podelele, Leaturile si sindilele, sindilele intorc crangurile si crangurile intorc pe Sfantu Spiridon si pe Sanziene si Maica Domnului Sa intoarca inimile celor impricinati, Unul asupra altuia, Cu cugetele si cu dragostea Sa se impaciuiasca!
Descantecele si Nascatoarea de Dumnezeu
Mareste imaginea.
Descantecele si Nascatoarea de Dumnezeu
Ca practica, descantatul este foarte vechi, fiind prezent nu numai la romani, ci si la multe alte popoare, sub diferite denumiri. Scopul lui declarat este vindecarea unor boli, alungarea duhurilor necurate, intoarcerea vrajilor trimise peste oameni si animale.
Ne ramane sa constatm daca acestea sunt facute in numele lui Dumnezeu, sau daca, in subtextul lor, predomina magia. Caci de multe ori chiar de buna intentie fiind descantatoarea, tot este inselata de diavol, ravnind la bani si la slava lumeasca.
Si, pentru ca iluzia dumnezeirii acestor descantece sa fie si mai putin evidentiata, unele dintre ele se folosesc de numele Maicii Domnului, pe seama careia pun vindecarea bolnavului (vezi si formula finala: "Descantecul de la mine/ Leacul de la Maica Precista").In descantece, Maica Domnului este numita Maica Precista, Maica (prea) Curata, Maica Santamarie, Santamaria Mare (numele ei se confunda cu al sarbatorii Adormirii de la 15 august).
Bolile pentru a caror vindecare apare Maica Domnului sunt multiple. Se descanta: "de albeata", "de apucat" (ele), "de dragoste", "de deocheat", "de desfacut", "de plamadirea inimii", "de buba" (rea), "de aruncat", "de toate bolile" (ori de ce rau a fi), "de boala copiilor" (epilepsie),"de aplecat", "de boala vitelor" ("cand s-o luat laptele la cutare vaca"), "de branca", "de intalnit", "de intors", "de junghiu", "de incuietura", "pi (di) ursata", "de cel perit", "de ruptoare de apa", "de matrici", "de pretit", "de pocit", "de lehuzie", "de sagetatura", "de sperietura de noapte" etc.[1]
Formula de inceput a acestor descantece prezinta cauza magica a bolii. Personajele malefice care cauzeaza suferinta, dei pomenite uneori ca oameni in carne si oase, sunt numai mediatori intre fortele malefice si bolnavi, puterea care a produs imbolnavirea fiind lucrarea unor duhuri : "Sateni, Poporani, Megiesatali, Vecinili".
Alte personaje care aduc suferin]a sunt "Vantoasele,/ Frumoasele" care provoaca "albeata" sau, Intr-un descantec "de aruncat" : "... leul cu leoai,
Zmaul cu zmaoai, Didiochiul cu didiochitoai, Samca cu samcoai".
Unele dintre aceste personaje sunt usor de recunoscut caci au o mare circulatie pe o arie mai larga a folclorului romanesc. La fel si aceste duhuri aducatoare de rau, prezente in folclor inca din Evul Mediu : "Si m-am intalnit: Cu moroi, Cu moroai Cu stragoi, Cu stragoaie, Cu formacatori, Cu formacatoari."
Altele sunt personaje biblice recunoscute ca aducatoare de rautate, precum cea care a cerut capul lui Ioan Botezatorul in schimbul dansului ei: "Cum nu m-oi vaieta, Ca o plecat Irod, Cu Irodiasa, Cu fetele lui, Cu ficiorii lui, Cu slugili lui, Cu slujnicele lui, Cu izbitoarele, Si cu zghiuitoarele, Cu frumoasele, Si cu vantoasele, Pe drum mergand, Jocuri jucand, Si voie buna facand. Nu stiu in ce cias m-o aflat In lucru lucrand, In somn somnand, Ori in drum mergand; Sanatatea mi-o luat."
Intr-un descantec pentru "cand vaca si-o pierdut laptele" intalnim un personaj malefic care se sustrage sorocului "Maicii Precurate" care a omorat pe potentialii vinovati. Este un fel de Baba Cloanta :
"Baba cea buzata Cu zgaburi incaltata".
Alt producator al raului este "Miris si Paras", sau insusi "Dracul cu Dracoaia". Un personaj special, ilustrat in povesti in chip de om si animal deopotriva, amintind de reprezentarile diavolului din pictura bisericeasca, este cel numit intr-un descantec "Tartacot-cu barba de-un cot". Acesta apare intr-un descantec "di disfacut" cules de Alexandru Vasiliu, prezentat licentios si necuviincios, desi vindecatoare este considerata a fi Maica lui Dumnezeu: "...mos tata Barbacot. P... -i bati vinile Coaieie calcaile Limba borta curului Calari pi iepuri Cu bici pi umar Cu cojocu-ntors pi dos Cu itari pleznit' Cu dintai ranjat' Cu luleaua-n din' Cu ochi' boldit".
Daca aceasta caricatura de personaj este cauza bolii merita oare sa fie luat descantecul in serios ca putere vindecatoare - sau mai are ce cauta Maica Domnului in aceasta atmosfera mai mult de basm si fabulatie decat de adevar ?
Judecand descantecele ca un ansamblu format de textul literar, practica magica si credinta care exprima o anumita mentalitate, remarcam forta magica ce se atribuie cuvantului "De laturi, di drum l-o dat Cu numi di om mort l-o lasat".
Cuvintele dau impresia ca se actualizeaza ca fapte pe masura ce se vorbeste, alcatuind uneori un intreg ceremonial. Principala propietate a limbii este o atat de mare fluiditate incat forma este mai atragatoare, constituind o adevarata incantare, vrajind astfel auditoriul, distragandu-i atentia de la continut. Vom lua exemplul unui descantec "de desfacut" : In apa lui Iordan Bagatu-ne-au, Cu trei vesli (sic) Spalatu-ne-au, Cu trei pi fata, Cu trei pi dos, Di fapt di mos, Di fapt di matusa,
Di fapt di fata, Di fapt di cumnat Di fapt di vecin Di fapt di strein Bini spalatu-ne-au, Bini fereduitu-ne-au Bini curatatu-ne-au, Din casa noastra, Din masa noastra, Din viata noastra, Din prilejul nostru Din vitili noastri, Din mana driapta Zmucitu-ne-au, Pi scara di argint Pusu-ne-au, Mana Sfantului san Petru Talpiori di matasa Scosu-(ne)-au, Din crestit par-n talpi Stersu-ne-au, Di toati bolili Di toati rautatili, Di toati scaderili. Cu camesa di borangic Imbracatu-ne-au Cu brau di ibrisan Incinsu-ne-au, Cu cizmi di dragosti Incaltatu-ne-au Haini di dragosti in spati Pusu-ne-au. (...) Lacrami in fata Datu-ne-au Luna In spati Scrisu-ne-au, Lucefiri di dimineta in umeri Pusu-ne-au,
Strat di busuioc Facutu-ne-au. (Cum e) busuiocul ales Di toati florili Si crinii cei albi Di toati buruienili, Asa sa fii vorba noastra, Chipul nostru, Di toati capetenili, Di toti oamini."[2]
Am ales acest text deoare,ce ne aduce la cunostinta toata gama de actiuni puse pe seama Maicii Domnului pentru curatarea bolnavului de toate rautatile. Remarcabil e nu numai faptul ca nicaieri nu se constata vreun semn al prezentei efective a Maicii Domnului (ca in mituri), ci si ca noul chip infrumusetat si curatat de Maica Domnului este unul al stralucirii aparente, exterioare, al slavei lumesti.
Lipsind semnele dumnezeirii nu putem admite apartenenta descantecului la practicile cre[tine, caci Scriptura invata ca marturia lui Dumnezeu este duhul proorociei nu al descantecului, iar Saul, cand a consultat vrajitoarea a fost pedepsit.
In ciuda contrazicerilor cu cre[tinismul, in destul de multe descantece apare Maica Domnului speculand, ni se pare, buna credinta a poporului care o considera ca pe o maica a sa. Momentele in care ea apare o prezinta intr-o slava desavarsita. "Numai Maica Precista Din poarta ceriului auzit-o. Pi scara di argint Scoboratu-s-au, Cu carje di aur Sprijinitu-o, Din gura sfanta intrebatu-o."[3]
Reprezentand puritatea in conceptia poporului, maica sfanta, mai apare si astfel cand il aude pe bolnav "vaicarindu-se": "Maica Precista ca o sfanta ce era In rochie alba se imbraca Pe scara de aur se suia".[4]
Alta reprezentare a Sfintei Fecioare este aceasta, aflata intr-un descantec de dragoste : "Maica Precista daca auzea, Din pat de aur sarea, Indata se spala,
In rochie se imbraca, Un bat de argint lua, Pe scaun de aur cobora."[5]
Alta aparitie, legata tot de calitatea de Doamna a cerului, este cea dintr-un descantec "de sperietura de noapte". Aceasta da si mai multe amanunte despre toposul necunoscut (al raiului, desigur) peste care Maria este stapana : "Este un deal mare, dupa dealul mare, este un mar de aur sub marul de aur este un scaun de aur si pe scaun cine sade ? Sade Maica Domnului Cu Sfanta Maria Mare Cu arcu-n mana dreapta[6] Cu paharu-n mana stanga."[7]
sau:
"Nime-n lume nu l-o auzit, Far' Maica Domnului, Din poarta ceriului L-o vazut si l-o auzit. Pe scara de ciara o coborat, Naframa alba i-o intins, Si cale da i-o cuprins.[8]
Un descantec "de sagetatura" prezinta o asemanare ciudata intre Maica Domnului care graieste din "carul ei de aur" si sfantul Ilie, rapit de Dumnezeu in car de foc de pe pamant.
Interesante pentru inventarul nostru sunt si personajele puse in slujba Maicii Domnului. Acestea sunt fie sfinti, fie "fete" cu asemanare de zane (iele), cunoscute ca aparitii miraculoase - in folclorul in proza. Unul dintre acesti trimisi ar fi Sfantul Gheorghe, cu care descantatoarea se poarta in termeni foarte familiari, spunand desigur, ca el ar fi chemat de Maica Domnului, desi nu ne da nici un semn in acest sens: "- Sfinte Gheorghe, Feciorul nostru, Vino la (cutare) Si cu biciul tau plesneste,
Dupa ele goneste: Toate factaurile, Toate dataturile".[9]
Alta aparitie facuta parca din intuneric si lumina, din negura si foc, avand in sine ceva luciferic, dar si titanic, este cea a Arhanghelului Mihail, alt ajutor al Maicii Sfinte:
"inainte iesitu-i-o, Arhanghelul Mihail, cu un cal negru pantanog, cu noua ursi, cu noua ogari nascuti, crescuti din ziua Sfantului Gheorghe facuti, cu palos de tun, cu sabie de fulger, taind, sapand, ceas rau cautand."[10]
Intr-un descantec "de albeata", curatirea ochiului este asemanata cu cea a "fantanii lui Iordan", considerata fantana dragostei. Personajul care mediaza intre Maica Domnului si bolnav fiind: "... o fata frumoasa, Din casa frumoasa, Cu nouazeci si noua de lopeai, Cu nouazeci si noua de greble, Cu nouazeci si noua de maturi, Cu manecele suflecate, Cu poalele radicate."[11]
Alteori, insasi Fecioara Maria indica trimisilor sai instrumentul tamaduitor: "Voi noua fete fecioare, Luati toate cate-o floare De sub a mele picioare."[12]
In descantecele de dragoste impart iubirea in lume: "... trii surureli Cu trii pahareli, Una era cu dragostea,
Una era cu iubirea, Una cu dragalasania."[13]
sau:
"La mijloc di cali S-a-ntalnit trii feti mari: Una o chema frumoasa Una draga Una cizma."
Alteori pentru luminarea ochiului cuprins de albeata apar : "trei surori a soarelui, cu trei maturi, cu trei greble, cu trei diriticanii, cu trei maneci de matasa alba."[14]
Alte personaje care aduc dragostea sunt si primii care au avut cunostinta ei: "V-o lua Maica Santamariaria di mana stanga, Iordan si Iordanoaia de subsuori, Sa-t' pleca pi cararea lu' Adam, La fantana lu' Iordan."[15]
Am remarcat o deosebita frumusete artistica la un descantec "de ruptoare de apa". Interesanta e aici iconomia Maicii Domnului in favoarea creatiei lui Dumnezeu, pentru a o multumi nu numai pe cea cuvantatoare, ci si pe cea mai de jos. Astfel, acest prisos al omului constituie prilej de hrana pentru pasarea care se vaieta in auzul Maicii Domnului de lipsa mancarii pentru pui, Maica Domnului trimitand-o catre omul bolnav sa se hraneasca din "prisosul" lui care de fapt, i-a provocat boala.
Alteori descantecele ilustreaza participarea directa a Maicii Domnului la vindecarea bolnavului. Vom observa si ironia fina care se degaja din aceste versuri, (cel putin pentru autsaideri) dar si simbolica lor. De asemenea, notam ca vorbele sunt puse in gura Maicii Domnului de catre descantatoare, nefiind vorba de o prezenta adevarata a Maicii Donmului de catre descantatoare, nefiind vorba de o prezenta adevarata a Maicii Sfinte la fata locului ca in minuni : "Pe cal gangur te-oi incaleca, Cizme rosii ti-oi incalta, In apa Iordanului te-oi baga, Hiresa si frumoasa ti-oi spala,
Si-n san ti-oi pune pupaza Si-n poala colaci. Si cu cati ii rade: Pupeze li-i intinde. Cu cati ii sta: Colaci li-i da, Si-n mana driapta Ti-oi pune trambita Si-n mana stanga fluier, Si-i prinde a trambita Si-i prinde a fluiera, Si femeile or lasa: Foc pe vatra hopotind, Si coconii tipurind, Si-or zice asa : - Ce doamna, ce imparateasa, Ce mandra craiasa ? - Nu-i imparateasa, Nu-i nici craiasa, Fara-i Marie cea frumoasa."[16]
Am ales acest descantec deoarece prezinta un ceremonial mai complex decat celelalte descantece de dragoste. Nu mai prezinta clasica infrumusetare fizica, ci un complex de calitati mai ezoterice, mai puternica decat insusirea propriu zisa este vraja ei.
Vorbind din punct de vedere teologic, Dumnezeu care a creat lumea din nimic, poate crea din nimic si slava omeneasca si frumusetea. Dar drumul catre primirea acestor daruri este credinta. Aici, dupa cum spuneam, totul tine de magie.
Tot Dumnezeu si Fiul Sau, care pe cruce a biruit diavolul, poate sa faca din lucrarea acestuia nimic, sau poate schimba infatisarea unui demonizat intr-una curata si fina, care sa slujeasca lui. Dar, revenind la descantece si la invocarea asa-zisei puteri izbavitoare a Maicii Domnului, constatam ca in nici unul nu se ajunge la Fecioara prin rugaciune, ci se incearca fortarea miinii lui Dumnezeu chiar pacalirea lui si a Mariei pentru a renunta la pedepsirea bolnavului si a-i da sanatate or, cuvantul lui Dumnezeu propovaduieste rabdare mai ales in suferinta, care constituie incercari, pana la sfarsit, pe care rabdare incalcand-o descantatoarea, dar si cel care apeleaza la ea, fac voia diavolului.
Descantecele povestesc cum Maica Domnului il trimite pe bolnav la cutare descantatoare, cum Fecioara o ajuta pe aceasta la descantat sau cum descanta insasi Maria. Sa credem ca puterea lui Dumnezeu se dezbina nu putem, caci o tentativa de
dezbinare a fost si mandria lui Lucifer, care prin aceasta a cazut din ceata ingerilor celor mai luminati fiind pedepsit de Dumnezeu sa se munceasca in focul cel nestins. Si daca Treimea este unire si dragoste, atunci to]i cei de un duh cu ea formeaza impreuna o unitate de vointa si de lucrare. Afirmatia ca Maica Domnului descanta sau trimite la descantotoare, ori ca vindeca in urma descantatului, ni se pare un lucru imposibil, daca nu chiar o blasfemie, cu atat mai mult, cu cat in incercarea de a culege descantece, femeile refuza sa le comunice, motivand ca-l supara pe diavolul care le slujeste.
Credinta noastra este ca aceste practici speculeaza intelegerea si buna-credinta a oamenilor, dat fiind faptul ca reflecta o foarte buna cunoastere a mentalitatii populare legate de cultul Maicii Domnului ca Maica si ocrotitoare a poporului. Constatam ca beneficiarii descantecelor duc lipsa nu numai de o cultura teologica (pe care o pot dobandi mai greu, cu mai mare efort) ci si de o credinta tare, uitand ca prin credinta proorocii au biruit lumea, iar diavolul nu are loc acolo unde nu i-l face vointa noastra. Un argument simplu pentru acestea ar fi si faptul ca actiunile atribuite Maicii Domnului sunt numai cuvinte ale descantatoarei, prezet]a ei nefiind in nici un fel semnalata (de exemplu prin vedenie sau ca putere a Duhului Sfant, facatoare de minuni, cu pace si lumina, iar nu cu frica si intuneric, venite de la diavol).
In unele cazuri (cand femeile nasc cu greutate mare) descantatoarele le parasesc, lasandu-le sa moara, pe motiv ca descantecul nu le mai este de folos. Si intr-adevr, asa e, pentru ca singur Dumnezeu are putere de a da viata si de a invia din morti, sau de a lua sufletul omului, curmandu-i astfel suferinta. Toate acestea se dobandesc insa numai cu rod al rabdarii, pana la sfarsit. Ceea ce este mai putin decat atat nu poate sa fie de la Dumnezeu, caci deznadejdea este pacat impotriva Duhului Sfant, iar imposibilitatea descantatoarei de a birui suferinta prea mare nu vine din neputinta Maicii Domnului de a ajuta ci din lipsa de credinta si din imposibilitatea de a birui legea omeneasca (biruinta facuta posibila de Mantuitorul si, dupa credinta fiecaruia, prin prooroci si apostoli) si voia lui Dumnezeu.
Pomenirea Maicii Sfinte in descantece nu e decat ca o lauda a faptului ca femeia lucreaza "de bine", sau ca are ca pavaza pe Fecioara Maria, instrumentul principal constituindu-l tot descantatoarea cu practicile sale.
Cunoastem ca in descantece nu e puterea lui Dumnezeu si dupa neputinta descantatoarelor de a sti cauza exacta a unei stari de rau, care in aparenta nu are motiv, in timp ce duhul lui Dumnezeu patrunde si cunoaste totul. Pentru a ne sustine afirmatia vom aminti o formula care imbracand diferite forme, nu este deloc rara in descantece : "De-o fi boala de la Dumnezeu, Sa-si aduca aminte de (cutare), Boala sa i-o ia Leacul sa i-l dea. Boliste de-oi fi, de la Maica Precista: Sa-si aduca aminte de (cutare) Boala sa i-o ia Leacul sa i-l dea. De-o fi boala de la sfintele zile gresite Sa-si aduca milostivele aminte:
Boala sa i-o ia, Leacul sa i-l dea. De-o fi de la cele sfinte : Sa-si aduca aminte Sa treaca blande ca oile Si dulci ca albinele. De-o fi de la sur ata De-o fi de la cumnata De-o fi de la straina De-o fi de la vecina Ea a dat cu cinci deste Eu o-ntorc pe capu-i cu zece."[17]
In plus, fata de cele aratate, aceasta formula nu e de dezlegare a pacatelor (cauza de fond a suferintei), ca in cazul rugaciunilor, ci e mai degraba o incercare de a forta, de a vraji (caci tonul poeziei de incantatie este usor de recunoscut) pe cel care a produs raul, pentru a da omului sanatatea. Aceasta fortare este evidenta nu numai in cuvinte ci si in practicile magice care atesta prepararea a tot felul de lichide magice din tuica, apa, urina, otet sau alte materiale cu care se ung sau din care beau bolnavii, in care se descanta cu paie de matura, pene de cocos, de gaina neagra etc. pentru a alunga cat mai repede raul, fara a se uita la consecin]ele, poate nu imediate, ale acestor practici asupra sanatatii sufletului, mentinuta prin credin]a in Dumnezeu.
Prezenta destul de des in descantece, este formula de intoarcere a raului pe capul celui care l-a trimis, formula aflata in neconcordanta cu invatatura crestina care propovaduieste iubirea dusmanilor si rugaciunea pentru iertarea lor. Razbunarea in crestinism este lasata in mana si la voia lui Dumnezeu, pentru ca adevarul si dreptatea el le stapaneste. Inaintea lui suntem cu totii pacatosi, iar in ceasul maniei lui celei drepte nimeni nu va cuteza sa ridice glasul.
Deseori aceste formule de intoarcere a raului iau forma de blestem care ar sta in puterea Maicii lui Dumnezeu. Dar descantatoarea este, oare, atat de mult in gratiile Fecioarei pentru a-si permite sa-i ia in gura cuvintele ? Caci iata ce ne spune un descantec "di ursata", pus pe seama Maicii Domnului, dar raspandind o lucratura pagana : "Iar Maica Preacurata Zisu-i-au: Mana buna, limba usoara Si cutatile si frigarile In mana driapta le-au luat, Si giunghiurile si durerile In mana stanga ca i-au apucat, Si la (a doua sau a triia) fimei' A ursati (cutare) alerga,
Cu cutatile o taia, Cu frigarile o frigari, Cu giunghiuri si cu dureri, A infoca-o Din toate incheieturile, Prin toati ciolanili.
Di cap a ameti-o, Di ochi a chiora-o, Di urechi a surzi-o, Di inima a rupi-o,
Manuli i le-a lega, La spati i li i-a inturna Picioarili i li i-a impiedica, In pamant o a ingropa Si di nimic pi pamant a mai fi, Iar pentru cei (cutare) Ca Maica Precista a fi rugatoare. Si-i ramanea curata, Luminata, Ca di Dumnezau lasata, Si di Maica Precista aparata Si di maica ta nascuta."[18]
Daca acest blestem are intr-adevar puterea de a intoarce raul, acea curatenie si lumina sunt doar exterioare, sufletul fiind incarcat de pacate (caci blestemul, cum spune scriptura, poate ajunge pana la al noualea neam).
Alt tip de blestem este cel adresat raului care a produs boala: "Acolo sa chiei, Sa dischiei Ca spuma di mare, Ca roua di soare".[19]
sau:
"In Marea Neagra l-o arunca (Maica Domnului) Acolo sa cheae,
Sa rascheae, Sa nu ramaie de leac, Cat un graunte de mac."[20]
In descantecele din Maramures am gasit si alt tip de blestem, consemnat si de S.Fl.Marian in legendele Maicii Domnului, tip circulant si astazi intr-o colinda din zona Moisei (jud.Maramures). Intreband marul daca i-a vazut pe pricinuitorii raului, acesta declara ca nu stie nimic :
"Maica Precista indarat se intorcea, Din gura blestema, Vant de vara batea, Merele-ti vor cadea Si porcii ti le-or manca."
la fel la par:
Maica Precista pleca Si din gura blestema: Parule, parule, Vant de vara te va batea, Perele-ti vor cadea."
Sugerand ideea unei axe a lumii, Maica Domnului ii spunea socului care a vazut duhurile raului : "Ca esti mai inalt Decat toate dealurile Decat toate luncile."
Spatiul spiritual demn de consemnat este un topos al puritatii si al unui infern. Alungarea diavolului se face adresandu-i-se, imperativ, direct, nu in numele lui Dumnezeu, ca in Moliftele Sfantului Vasile cel Mare : Intalnim un tip de incantatie asemanator cu acela cu care se voia o determinare a puterii dumnezeiesti sa renunte la pedepsirea celui bolnav, doar ca termenii sunt altii :
"Iesi, Satana, Ies, spurcati, Ies, draci, Ies Scaraotchi, Duh necurat, Numili omului.
Ptiu, ptiu ! Acu sa ies, Sa ti duci (...) In codri la Modrea ti-oi mana, Acolo-i lacasu' vostru, Cu mesi intinsa, Cu faclii di ceara aprinsa Colu fata codita alba n-o-mpletit, Buhai negru n-o boncaluit, Cani negru n-o latrat, Cocos negru n-o cantat, Cu mana dreapta te-oi ruga In fundu' marii."[21]
Construit dupa modelul spatiului domestic, acest loc harazit duhului rau este contaminat si de magie, culoarea neagra reprezentand fiinta cu semnificatie magica, care lipse[te din pustiul loc, dar si intunericul spiritual de acolo.
In opozitie cu acesta, infatisarea bolnavului dupa descantat da prilej de comparatie cu un topos al puritatii. Nu vom discuta validitatea acestor comparatii, ci le vom mentiona doar ca pe niste fapte pentru arta exprimarii : "Iara (cutare) sa ramaie curat luminat ca soarele in sanin, ca argintu strecurat."[22]
sau:
"Sa ramaie din descantec, roua de soare, ca bruma de mare, ca auru de pe pamant, ca Christos cand s-a nascut, ca busuiocu cand a inflorit."[23]
ori :
"Ca steaua din cer, ca strugurele din postul Sfintei Marii.".[24]
Ca imagini literare, nu putem sa constatam gingasia si frumusetea acestor comparatii, mai ales cand vin dupa o infatisare asemanatoare cu a diavolului : "Si-mi luau din cap coroane de tap, din sprancene peri rele.
Din spinare funduri de caldare, dupa trup peri de lup.
Din picioare copite de caprioare."[25]
sau :
"In cap cheli di sarpi i-o pus In spati cheli di urs i-o pus In chicioare papuci di fier i-o pus."[26]
Ori, recunoscand direct asemanarea cu diavolul: "di cheli di drac ti-oi disbraca".
Toate acestea pe care le-am consemnat apar in descantecele in care Maica Domnului este recomandata ca vindecatoare. Studiind atent, sub raport semantic, textul si subtextul lor am constatat ca daca in plan estetic, al expresiei figurate, acestea reusesc sa se ridice la un anumit rang valoric, sub aspect pragmatic, al utilitatii pe care si-o reclama, valoarea lor ramane discutabila.
Gasim o contaminare cu ghicitul in stele, incompatibil cu credinta crestina. Desigur, aceasta practica este dinainte de Christos, iar pe cei care se inchinau stelei, magiei, insasi steaua i-a condus pe drumul catre Hristos, invatandu-i sa i se inchine ca unui Dumnezeu. Daca steaua (nu omul cu credinta) purcede in cautarea Maicii Domnului, ne putem gandi la inlocuirea unei zeitati pagane cu Fecioara, sau la credinta in destin, care umbla in cautarea leacului bolnavului : "Stea Logostea, Toate stelele sa stea, Numai steaua lui (cutare) Sa nu stea,
Si sa umble-n lung si-n lat, Sa-i gasesti leacul de la Maica Precista."[27]
Vom reproduce in cele ce urmeaza un descantec "de buba" din Maramures, in care se incearca pacalirea diavolului, fagaduindu-i marea cu sarea, apoi cerand ajutorul Maicii Domnului cand vede ca nu are cu ce sa se tina de promisiune. Descantecul spune ca se foloseste o cruce, dar in realitate se bazeaza pe credinta ca metalul alunga duhurile necurate, folosind numai un ban : "Luam un ban de argint dintr-o zgarda ce-o poarta fetele la grumaz si tinand banul in mana zicem : Cruce de argint apucat-am Inapoi indaratu-te-am Bine alege-oi Bine culege-oi Din fata obrazului. Din auzul urechilor, Din sghieucile ochilor, Din creerii capului. Pe cruce de argint Aseza-te-oi, pune-te-oi La creasta duce-te-oi Cu vin de noua ani ospata-te-oi In perine moi culca-te-oi Marie, rogu-o lui Dumnezau Sfanta Marie, N-are cu ce a ospata, N-are in ce a o culca."[28]
Alt gen de descantec e "rugaciunea" scrisa intre ghilimele deoarece desi cererea este adresata lui Dumnezeu si Maicii sale, obiectul ei o constituie uneltele magice, expresia fiind din nou inchisa orizontului celui neinitiati (vezi si asemanarea cu riturile de invocare a ploii) : "Doamne Cristoase, Si Maica Domnului ne rugam, Sa ne dati maele, Sa surpam zidurili, Sa ne dati cheile, Sa luam drugurile, Sa deschidem usile, Sa nasca pruncul din pantece."[29]
Luarea lui Dumnezeu si a Maicii sale ca protectori ai acestor practici, culmineaza cu avansarea ideii ca ele sunt lasate de Dumnezeu : "Ca de aia o lasat Dumnezeu Pe descantatoare si pe vrajitoare Sa descante sa se scoale."[30]
Crestineste vorbind, Dumnezeu, care incearca inima omului, a lasat in lume binele, dar a dat voie si diavolului sa-i ispiteasca pe pamanteni. Dreptul de a alege ni s-a dat noua, diavolul neavand puterea decat sa actioneze cu voia noastra. De aici problema constiintei si a libertatii ca factori care ne guverneaza viata.
Adevarata libertate se desavarseste numai intru Dumnezeu. Legarea de lume a sufletului prin pact duce la moarte spirituala. Caci Dumnezeu prin Fiul Sau cel unul nascut, ne-a dat putere sa renastem din cenusa nu precum pasarea Phoenix doar in cuvintele unui mit, ci de-a devaratelea, prin pocainta si dragoste ispasind mul]ime de pacate. Cel care cunoaste caile si neputintele omului ne cheama sa venim la El calcand peste pacate si peste toata lucrarea diavolului : "De cate ori vei cadea, scoala-te si te vei mantui".
"Eu sunt lumina lumii. Indrazniti, eu am biruit lumea. Sunt cuvinte ale Mantuitorului, catre care sufletul se simte chemat. Dar lutul limiteaza aceasta aspiratie, ingreuiaza atingerea acestui tel. Caci, daca ne pierdem sufletul, singurul care are sanse de a avea viata vesnica, orgoliul ca am cucerit lumea tine, cel mult, numai de o viata. Mi s-a parut necesara aceasta digresiune ca un argument la cele spuse anterior.
Desigur, suntem departe de a fi epuizat problematica filologica si teologica a descantecelor in care este invocata Nascatoarea de Dumnezeu. Trebuie numai sa retinem distinctia dintre textul literar si ideile teologiei crestine cu care acesta intra in contradictie.
Alaturi de valoarea estetica incontestabila a multor descantece retinem prelungirea spiritului acestora, al magiei, in cele mai moderne creatii poetice ale secolului o continuare si o permanenta a cautarilor sufletului omenesc in dorin]a de a-si depasi limitele pamantene. Fiind obiect al alegerii, in virtuteas libertatii cu care a fost creat omul singur poate hotara acceptarea sau refuzul colaborarii cu aceste forte. In ultima instanta, problema descantecelor devine o problema ontologica.
Dr. Iuliana Bancescu, Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Bucuresti
Note: [1] Explicatiile medicale si stiintifice ale acestor denumiri populare ale bolilor se gasesc in "Culegere de descantece din judetul Romanati, de D. Ionescu si Alex. Daniil, Editura Minerva, 1907; [2] din volumul "Folclor vechi romanesc", Editura Minerva, Bucuresti, 1990 [3] Idem [4] din "Culegere de descantece din judetul Romanati, Editura Minerva, 1907
[5] din "Carte de descantece", Editura Libraria Esanu, Bucuresti [6] acestea sunt uneltele pe care Fecioara le va folosi impotriva vrajmasilor, pocitorilor, moroilor si strigoilor care-l tulbura pe om [7] din Carte de descantece si desfacerea farmecelor, Editura R. O. David & M. Saraga, Bucuresti, 1924 [8] Idem [9] din Culegere de descantece din judetul Romanati", citata mai sus [10] din A. Gorovei, Descantecele romanilor, Imprimeria nationala, Bucuresti, 1931 [11] Idem [12] din "Carte de descantece si desfacerea farmecelor" citata mai sus [13] Al. Vasiliu, idem [14] A. Gorovei, idem [15] Al. Vasiliu, idem [16] din "Cantece poporane din Maramures", vol. II, Editura Casei scoalelor, Bucuresti, 1924 [17] [18] din volumul citat "Folclor vechi romanesc" [19] idem [20] idem [21] Al. Vasiliu, idem [22] din Folclor vechi romanesc... [23] din Culegere de descantece din judetul Romanati... [24] idem [25] [26] Al. Vasiliu, idem [27] din Culegere de descantece din judetul Romanati... [28] din Cantece poporane din Maramures...
