TEXTE LATINĂ(XII) „Basia mille” - Carmina, 5, Catullus(pag.24) Să trăim a mea Lesbia și să iubim Și să nu dăm niciun ban Pe toate zvonurile bătrânilor severi Soarele poate să apună și să răsară Noi trebuie să dormim o noapte veșnică Îndată ce s-a stins scurta lumină a vieții Dă-mi o mie de sărutări, apoi o sută Apoi încă o mie, apoi încă o sută Apoi, când vom fi făcut multe mii Le vom amesteca să nu ne mai amintim Sau vreun oarecare răutăcios să ne poată invidia Când ar ști că este atât de mare numărul sărutărilor.
„Iniuria Lesbiae” – C armina, 72, Catullus(pag.30) Ziceai cândva că tu îl cunoști doar pe Catul, Și că, în comparație cu mine, nu vrei să -l prinzi în mrejele iubirii pe Jupiter Te-am iubit atunci, nu așa cum oarecine ține la iubită, Ci precum un tată își iubește fii și ginerii Acum te cunosc, de aceea, deși eu ard din plin, Totuși pentru mine ești cu mult prea neînsemnată și prea ieftină „Cum e posibil?” Fiindcă mai cu asemenea Îl silește pe amantzici. să iubească mult, dar infidelitate să dorească cu mult mai puțin.
„Odi et amo” – C armina, 85, Catullus(pag.31) Urăsc și iubesc. Poate că te întrebi de ce fac asta? Nu știu. Dar simt că mi se întâmplă și sufăr.
„Arma virumque cano” – Aeneis, Liber I , 1-7, Publius Vergilius
Maro(pag.53) Cânt luptele și pe eroul, care
prigonit de destin de pe țărmurile Troiei a venit Primul în Italia și în ținuturile Laviniene, Mult timp el a fost aruncat și pe pământ și pe mare De forța zeilor din Olimp din cauza mâniei neiertătoare a crudei Iunona Multe a îndurat chiar și în război până să întemeieze orașul Și până să aducă zeii în Lațiu, de unde s -a născut neamul latin Și strămoșii albani și zidurile măreței Rome. „Invocatio” – Aeneis, Liber I , 8-11, Publius Vergilius Maro(pag.54) Muză, amintește-mi cauzele ce divinitate fiind jignită Sau ce suferind regina zeilor l-a determinat
Pe bărbatul/ eroul însemnat prin pietate să suporte atâtea nenorociri Și să îndure atâtea suferințe Oare sunt atât de mare mânii în sufletele zeilor? „Laocoon: Timeo danaos et dona ferentes” – Aeneis, Liber I I , Publius
Vergilius Maro(pag.61) Primul înaintea tuturor, însoțindu-l o mare mulțime Laocoon, foc de mânie, coboară din înaltul cetății Și de departe zise: „O, cetățeni nenorociți, ce-i nebunia asta? Credeți că dușmanii au plecat? Sau ați socotit că darul oferit zeilor De către greci este lipsit de vicleșug? Astfel e cunsocut Ulise? Sau în acest lemn(cal) sunt ascunși aheii, Sau această mașină a fost fabricată împotriva zidurilor noastre Ca să ne spioneze casele și să ne atace de sus orașul Sau vreo altă eroare se ascunde: nu credeți în cal, troieni. Orice ar fi, mă tem de greci chiar și când aduc daruri.
„Dido et Anna” – Aeneis, Liber I V, 9-23, Publius Vergilius
Maro(pag.68) Soră Anna, ce coșmaruri mă-nspăimântă pe mine ținută în nesiguranță! Ce oaspete neobișnuit a intrat aici în locuința noastră! Cât este de arătos! Ce curaj în suflet și în faptele -i de arme Cred chiar, și nici încrederea nu mi-e deșartă, că neamul este de zei: Frica dă la iveală suflete lașe. Ah! De ce (groaznic) destin A fost aruncat, ce războaie istovitoare povestea! Dacă nu mi-ar sta în suflet ferm și de neclintit(jurământul) Să nu vreau a mă lega cumva prin lanțul conjugal, După ce prima dragoste m-a înșelat amăgită prin moarte(a soțului); Dacă nu mi-ar fi fost silă de patul și făcliile nupțiale, Pentru acesta, singurul, poate că aș fi putut să cad în păcat. Anna, voi mărturisi anume, după sfârșitul sărmanului soț Sychaeus După Penații pătați din cauza crimei (comise) de fratele meu, Singur el mi-a tulburat simțirea și sufletul suferind Mi l-a tulburat: recunosc urmele vechii patimi.” „Dulces exuviae” – Aeneis, Liber I V, 651-660, Publius Vergilius
Maro(pag.73) „Rămășițe scumpe/dulci amintiri, cât timp îmi permit și zeul și destinul Acceptați această viață și eliberați-mă de aceste chinuri(ale dragostei). Am trăi și am străbătut cursul vieții pe care mi -a dat-o soarta; Și acum marea mea umbră se va duce sub pământ. Am clădit un oraș renumit; am văzut zidurile mele; Mi-am răzbunat bărbatul, mi-am asumat pedeapsa meritată de fratele meu dușmănos; Fericit, o! Mult prea fericit (aș fi fost), dacă corăbiile troiene Nu ar fi atins țărmurile noastre!” Și cu fața-i îngropată în pernele patului a spus: „Voi muri nerăzbunată! Dar să mor, odată. Așa, așa să mă ajute să merg spre întunecime/ sufletele morților/ în Infern.”
„Vestibulum orci” – Aeneis, Liber VI , 268-269; 273-281, Publius
Vergilius Maro(pag.76) Mergeau singuri sub noaptea întunecată/ în umbre Și prin locuințele lui Dis(Hades)/ ale bogaților și regate pustii[...] Chiar în fața intrării și în gura Infernului Durerea/necazul și grijile răzbunătoarea și-au făcut culcușul Și îngălbejitele boli și trista senectute acolo locuiesc Și teama, și foamea rău sfătuitoare și sărăcia/mizeria Imagini/forme/vedenii teribile de privit, și moartea și chinul, Apoi somnul, frate bun cu moartea și ticăloasele plăceri fatale Și pe pragul din față se află războiul aducător de moarte Sălașurile ferecate ale furiilor și vrajba/dihonia cea nebună, Cu părul de năpârci legat cu panglici însângerate. „Ad – C armina, Vezi Thaliarchum” cum se înalță muntele încărcatI , 9, Horatius(pag.88) Ferește-te să cercetezi ce va fi mâine de zăpadă Socrate Și pe oricare dintre zile ți -o va da soarta Și cum pădurile chinuite Nu-și mai susțin povara Consideră (acea zi) drept câștig, Și cum fluviile au înghețat din cauza Nu disprețui dulcile iubiri, tinere gerului ascuțit? Și nici dansul Cât timp bătrânețea cea morocănoasă Împrăștie frigul punând Din belșug lumea pe foc Este departe de tine, încă verde i scoate cu generozitate din amfora Șsalină Vin vechi de patru ani. Permite celelalte zeilor,
Ei care în același timpau potolit vânturile zbătându-se Pe marea învolburată Și nici chiparoșii, nici bătrânii frasini nu se mai agită.
Acum este timpul
Pentru exercițiile sportive și pentru plimbări E timpul șoaptelor dulci la ora convenită în noapte. Râsul ce dă de gol Pe fata ascunsă în tainicul colț Inelul smuls de pe degetul Care nu se prea opune.
