„Adam si Eva”, „Porunca” şi „Pedeapsa” „Pedeapsa” se regăsesc în universul liricii argheziene, care impresionează printrprintr-o extraordinară curpindere, momentele surprinse in cele 3 poeme fiind inspirate din actul biblic al scrierilor sfinte ale Vechiului Testament, ca o transpunere t ranspunere de cuvinte şi emoţii. Începând de la facerea primilor oameni oameni şi sfârşind prin greşelile acestora, ale căror consecinţe sunt inevitabile, Arghezi dezvăluie imperfecţiunea condiţiei umane printr -o aură naivă, pentru a crea o impresie aparent simplistă, care este însa susţinută pe rădăcini complexe. Poezia transfigurează transfigurează artistic aspecte legate de facerea lumii, construirea unui univers de Eden, rezumându-se că c ătre final la viaţ viaţa terestră terestră. Divinitatea este reprezentată r eprezentată prin apariţia Lui Dumnezeu, Creatorul omenirii, îmbră îmbr ăcând în poezii semnificaţii semnificaţii inefabile, prin omniscienţa şi omniprezenţa Sa. Prin tema creaţiei divine conexată cu cea a vieţii umane care este succesivă păcatului încălcării poruncii divine, divine, poezia este adânc reflexivă, reflexivă , prezentând prezentând viziunea inedită a poetului asupra actului biblic. Textele poetice sunt concepute ca un dialog între divinitate şi omenire, lirismul subiectiv realizându-se prin atitudinea poetică poetic ă transmisă transmisă celor două două personaje. Discursul liric este mai mult un crez existenţial, o poezie de autoauto -definire a condiţiei umane, ce se integrează în misterul universal. În prima poezie, “Adam si Eva”, Eva”, aflându-se aflându-se singur, Dumnezeu decide să aibă copii frumoşi, frumoşi, cinstiţ cinstiţi şi nevinovaţ nevinovaţi. Primul stră strămoş, moş, Adam, Adam, se dovedeş dovedeşte a fi cam somnoros şi cam trândav din pricina “aluatului greş greşit” it”, cel care dormea mereu, aflându-se singur în gră gr ădina Raiului. Pentru a-i înfrumuseţ înfrumuseţa viaţa Dumnezeu Dumneze u o zămisleşte pe zămisleşte pe Eva, acest moment f ăcând parte din actul de creaţ crea ţie divină divină. Adam, creat din “praf şi şi niţ niţeluş eluş scuipat”, scuipat”, devine devine “rădăcina” omenirii şi totodată sămânţa existenţei Evei. În poezia “’Porunca”, “’Porunca”, Tudor Arghezi prezintă prezintă existenţ existenţa fericită fericită pe care prima pereche o duce în Rai, unde traiul ei nu poate fi decat idilic. Programul zilnic este făcut după voia fiec fiecăruia, constrângerile de orice fel lipsesc, nimeni nu-i împiedică împiedică pe Adam şi Eva să să vieţ vieţuiască uiască dupa bunul plac, aş aşa că că totul “era de glumă şi de joacă”. joacă”. Într-o zi, Dumnezeu stabileş stabileşte prin întâile porunci o interdicţ interdicţie, curiozitatea infantila a Evei fata de aceasta devenind sămânţa păcatului celor dintâi oameni. Textul este ficţ fic ţional, dialogurile fiind prezente , stabilind o conversaţ conversaţie că către finalul poeziei, unde Dumnezeu este prezentat în proporţ propor ţii monumentale, “încins în curcubeu”, comparativ curcubeu”, comparativ cu prima poezie, “Adam şi Eva”, Eva”, în care divinitatea se plictiseş plictiseşte “singură singură în stihii” stihii”. Din pricina nerespectarii poruncii, prima pereche este izgonit i zgonităă din Rai, urmând a vieţ vie ţui pe pământ, pentru a-si construi un stil de viata nou, lucruri pe care le aflam din “Vechiul Testament”. Imaginea din poezia “Porunca” este de fapt un referent care aparţine realităţii, omn o mniscienţa iscienţa şi omniprezenţa lui lui Dumnezeu fiind zugră zugrăvite cu multă multă migală migală de că către poet, demonstrându-ne dreapta judecată judecată la care cei doi sunt supu supuşşi. E o formă formă clară clară şi ideală ideală de a ne indica modalitatea prin care minciuna poate fi pedepsită, pedepsit ă, cât şi gravitatea minciunii mai minciunii mai mare decât a faptei in sine. Î n poezia “Porunca”, poetul ne înf ne înf ăţi ăţişează ează consecinţ consecinţele încă încălcă lcării cuvântului divin. În joaca lor, Adam si Eva Eva ignoră interdicţia pusă de Dumnezeu, fiind prinşi asupra faptului, când nici nu inghiţ inghiţiseră iseră o îmbucă îmbucătură tură din rodul pomului, pomului, ceea ce îi surpinde pe cei doi, care nu cunoşteau ubicuitatea Domnului. La judecată judecată, fiecare îş fiecare îşii declină declină responsabilitatea, în responsabilitatea, în consecinţă, Domnul consecinţă, Domnul îi izgoneş izgoneşte din Rai “afară în furtună” - paralelismul sacru - profan în aspectul opoziţiei dintre universul paradisiac şi cel teluric.
Inţelesul moralizator moralizator al poeziei este susţ susţinut prin intervenţ intervenţii ale autorului la începutul şi la sfârş sfârşitul poeziilor. Poetul îş Poetul îşii lasă lasă personajele să să-şi dezvă dezvăluie tră trăsăturile consemnând consemnând gesturile şi limbajul acestora. Poeziile din ciclul “ Tablouri biblice” sunt scrise întrîntr -un registru minor, adică într-un limbaj familiar adecvat viziunii naive pe care o propune poetul asupra mitului mitului biblic. Caracteristice limbajului familiar sunt termeni precum “trândav”, “tr ândav”, “nărăvaş”, “scuipat”, “a nimerit”, “zbanghiu”, “poză”, “se julea”, diminutivul “niţeluş”; caracteristice tot limbajului familiar sunt modificarea modificarea de accent “cèva” şi oralitatea stilului, care constă în utilizarea interogaţiei poetice, în adresările adresările directe la persoana a doua singular(“să nu te miri”), în intercalarea în propoziţie a unor construcţii incidente(“cum am aflat”). aflat”). Plasticitatea exprimării poetice emoţionează emoţionează datorită contopirii limbajului, simplist la o primă impresie, impresie, şi a complexităţii imaginilor artistice transpuse în figurile de stil prezente. Naivitatea cultivată de poet presupune o privire proaspătă asupra lumii, aşa cum este privirea copiilor care descoperă pentru prima dată universul: “ li se julea şi nasul prin urzici”. Poeziile din ciclul “Tablouri biblice” se adresează omului, care, care , prin cunoaştere, cunoaştere, va dobândi conştiinţa de sine, în încercarea lui tumultuoasă de a atinge perfecţiunea.
