TEHNICA ELABORARII ACTELOR NORMATIVE Prezenta actului normativ in sistemul izvoarelor formale ale dreptului este rezultatul activitatii constructive desfasurate de organe specializate, abiIitate prin Constitutie, legi sau regulamente cu competenta normativa (cu dreptul de a elabora norme cu putere general-obligatorie). Aceste organe poarta denumirea de organe legiuitoare (denumite si 'legiuitorul' sau 'legislatorul') si ele sunt, inainte de toate, organele puterii legiuitoare, indreptatite sa reglementeze primar si originar relatiile sociale fundamentale dintr-o societate, sa organizeze ordinea juridica a unei natiuni sau a unei comunitati de natiuni. Activitatea acestor organe se desfasoara in conformitate cu anumite reguli de tehnica juridica si potrivit cu scopurile generale, impuse de buna functionare a mecanismului social, de coexistenta a libertatilor sociale. 1. NOTIUNEA TEHNICII JURIDICE Crearea dreptului, in baza necesitatilor pe care viata le infatiseaza, reprezinta o actiune de mare rezonanta sociala si cu adanci implicatii in derularea normala a raporturilor esentiale dintre oameni. In acest proces, un rol, daca nu exculsiv, cel putin fundamental, il are ± mai ales in societatile moderne ± cunoasterea stiintifica, teoria juridica. Au, de asemenea, importanta lor, procedeele tehnice, artificiile, modalitatile practice de constructie normativa. Prin intermediul acestora, cerintele vietii sociale imbraca forma specifica a reglementarilor legale. Pentru ca realitatile sa poata primi reglementare juridica trebuie ca inteligenta sa in 737j99h tervina spre a le face accesibile spiritului omenesc. omenesc. Datorita caracterului sau imperativ, dreptul cere o precizie si o sistematizare pe care numai perceptele intelectuale i le pot da. Prin generalizari si abstractiuni, tehnica juridica tinde la economia gandirii sau a mijloacelor. Din faptul ca dreptul este 'construit' nu trebuie dedus ca aceasta constructie ar putea fi edificata in mod arbitrar. Legiuitorul nu extrage regula din neant si nu o edifica in vid. Creatia juridica este o opera a ratiunii care apreciaza faptele, relatiile si, in general, toate realitatile care intereseaza ordinea sociala, securitatea raporturilor umane, 'binele public'. Ideea in conformitate cu care trebuie operata distinctia necesara intre stiinta si tehnica, merita a fi retinuta. In cadrul acestei distinctii stiinta supune investigatiei mediul social ce solicita interventia legiuitorului, iar tehnica determina modalitatile prin care aceasta interventie devine posibila, prin actiunea nemijlocita a legiuitorului. Retinand aceasta distinctie, consideram ca nu poate fi vorba, in nici un caz, de o rupere a acestor
doua preocupari, ci, dimpotriva, ar trebui sa se vorbeasca despre unitatea actiunii stiintifice si tehnice in procesul elaborarii normativ-juridice, unitate in care operatiile stiintifice asigura cadrul esential de rationalitate care previne voluntarismul creatiei, interventia subiectiva, nefondata pe cunoastere, a legiuitorului. Tehnica prin procedeele sale, indelung si migalos conturate, proiecteaza modelele de conduita, fixeaza aceasta conduita in raport de categoriile de subiecte participante si in legatura cu anumite categorii de valori ce trebuie ocrotite prin mijloace specifice juridice [1] [1].. Intr-un asemenea cadru de intelegere, stiinta juridica se preocupa si de crearea dreptului, ea nu este o simpla 'juristica' care sa fie preocupata doar de ce este dreptul si cum este si cum nu ar trebui sa fie. In concluzie, tehnica juridica constituie ansamblul mijloacelor, procedeelor, artificiilor prin care necesitatile pe care le infatiseaza viata sociala capata forma juridica (se exprima in continutul normei de drept) si se realizeaza apoi in procesul convietuirii umane.
Continutul notiunii de tehnica juridica ne apare astfel ca deosebit de complex, el implica momentul receptarii de catre legiuitor a comandamentului social, aprecierea sa selectiva si elaborarea normei (tehnica legislativa), dar cuprinse, de asemenea, si momentul realizarii (transpunerii in viata) a normei de drept construite de legiuitor (tehnica realizarii si interpretarii dreptului). 2.
NOTIUNEA TEHNICII LEGISLATlVE
Tehnica legislativa este parte constitutiva a tehnicii juridice si este alcatuita dintrun complex de metode si procedee, menite sa asigure o forma corespunzatoare continutului (substantei) reglementarilor juridice. Uneori se confunda tehnica juridica cu legiferarea (cu tehnica legislativa), printr-o reducere a sferei tehnicii juridice doar la procesul elaborarii normative. normative. Tehnica legislativa priveste, strict, construirea solutiilor normative de catre legiuitor, actiune ce se prezinta ca o sinteza si un bilant al experientelor dobandite in trecut de participantii la viata sociala, experiente filtrate din perspectiva judecatilor de valoare a legiuitorului. Pentru a putea intra in exercitiul practic al administratiei justitiei, stiinta legislatiei formuleaza mai intai ideile, principiile calauzitoare ale dreptului pozitiv. In acest fel, legiferarea cunoaste doua mari momente: a) constatarea existentei situatiilor sociale ce reclama reglementare juridica; b) desprinderea idealului juridic, care trebuie sa se aplice acestor situatii in functie de constiinta juridica a societatii[2] societatii [2]..
Actiunea legiuitoare implica tendinta de schimbare, de inovare a unor solutii juridice normative noi, apreciate ca superioare, sau mai bune decat solutiile de reglementare existente. Modul de apreciere al legiuitorului, scara sa proprie de valori, mijloacele de care se serveste, sunt foarte variate si depind de un numar mare de factori. Misiunea legislativa poate avea caracterul de institutie permanenta sau de delegatie ocazionala. Regula de drept nu poate ajunge la o forma tehnica satisfacatoare, sau cel putin suficienta, decat prin actiunea constienta a legiuitorului. In acelasi timp, insa, trebuie prevenit exclusivismul metodologic; dreptul nu trebuie redus la o simpla punere in forma (dictata de metode si reguli tehnice specifice) a 'dat'-ului social. El presupune, pe langa maiestria legiuitorului, luarea in considerare a influentei sistemului de valori, fiind intr-un anume sens o rezultanta a acestui sistem. Pentru acest motiv, arta de a formula legi este extrem de dificila si cere nu numai o serioasa informatie, ci si un sentiment de utilitate sociala si un fel de intuitie pe care nu o au decat putini oameni. A legifera a devenit element central si definitoriu al activitatii statului, a devenit sinonim cu a guverna. Alegerea procedeelor tehnice ale legiferarii apartine legiuitorului. Dar ea nu poate fi nici pe departe arbitrara. Exista anumite principii care stau la baza actiunii de legiferare, principii deduse din reglementari constitutionale sau inscrise ca atare in metodologii de tehnica legislativa, adoptate de parlamente. Asemenea principii sunt urmnarite, atat in practica normativa parlamentara, cat si in activitatea desfasurata de alte organe statale cu competente normative. 3.
PRINCIPIILE (CERINTELE) lEGIFERARII
A. Principiul (cerinta) fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice Cresterea semnificatiei dimensiunii juridice a realitatii sociale, in conditiile amplificarii si adancirii complexitatii relatiilor interumane, ridica in fata legiuitorului aspecte de reglementare cu totul noi. Apar, astfel, domenii noi de reglementare, cum ar fi: domeniul concurentei, domeniul dezvoltarii, domeniul cosmic, spatiul submarin etc. Abordarea acestor domenii implica o specializare accentuata, o intelegere a corelatiilor, interne si internationale, in procesul reglementarii, o inarmare cu cunostinte noi. Necesitatea cunoasterii aprofundate a realitatilor, il obliga pe legiuitor sa indeplineasca investigatii prealabile economice, sociologice, de psihologie sociala. Legiuitorul nu ajunge niciodata in mod intamplator la definirea propozitiei normative (a normei), ci, prin practica si rationament (prin ceea ce s-a chemat progressio a singularibus ad universale).
In acest proces complicat el trebuie sa asigure, pe baza unui studiu aprofundat al realitatii corespondenta necesara intre fapt si drept. Legiferarea presupune previziune si raspundere. Pregatirea legilor implica preparare metodica, o fundamentare a acestora pe rezultatele unor cercetari stiintifice serioase, care sa previna si sa inlature 'empirismul rutinar'. Opera legislativa trebuie sa se inspire dintr-o cunostinta profunda si exacta a trebuintelor sociale si nationale si dintr-o perspicacitate clara a sesizarii faptelor reale si, numai dupa ce aceste operatii vor fi fost terminate, se vor construi, prin imaginatia constructiva a legiuitorului, solutiile normative. O insuficienta cunoastere a faptului poate conduce la solutii juridice nefondate, poate oferi o falsa imagine asupra efectelor sociale ale respectivei reglementari, cu toate consecintele negative ce se pot ivi. Simplul apel la posibilitatea impunerii unei legi prin forta coercitiva a statului, indiferent de gradul acceptarii sale de catre societate, nu poate fi nici suficient si nici hotarator in durabilitatea si eficienta acesteia. Mai curand, sau mai tarziu, o asemenea reglementare, care nu tine cont de trebuintele sociale reale, se va confrunta cu fenomenul de respingere, de revolta a faptelor impotriva dreptului. Fundametarea stiintifica a unui proiect legislativ trebuie sa cuprinda: descrierea situatiilor de fapt ce urmeaza sa fie transformate in situatii de drept, analiza judecatilor de valoare cu privire la determinarea situatiilor de fapt care trebuie transformate, schimbate si care se gasesc in contact cu judecatile de valoare din care se inspira insasi schimbarea, determinarea (anticiparea) efectelor posibile ale viitoarei reglementari, costul social al proiectatei reforme legislative, oportunitatea sa etc.
Cercetarea stiintifica, trebuie, de asemenea, sa conduca la fundamentarea unor prognoze legislative, pe termene scurte, medii sau lungi si sa reduca terenul de manifestare al actiunii legislative conjucturale, lipsita de o baza de analiza corespunzatoare. Intrucat organele de decizie juridica (parlamentele) nu au ele insele posibilitatea sa intreprinda asemenea operatiuni, se apeleaza, de obicei, la organisme juridice specializate, care sunt indrituite sa avizeze proiectele de acte normative. B .
Principiul (cerinta) asigurarii unui raport firesc intre dinamica si statica
dreptului In procesul elaborarii normative, legiuitorul se confrunta cu presiuni sociale dintre cele mai variate (economice, politice, culturale, ideologice). Schimbarile rapide ce intervin in societate conduc la mutatii in continutul raporturilor sociale, la modificari institutionale. Rolul regulii de drept este acela de a ordona aceste raporturi, de a le garanta securitatea si siguranta juridica, de a calma posibilele conflicte, conferind
sentimentul de liniste si relativa stabilitate. Pentru ca dreptul sa-si poata atinge acest scop este necesar ca regula de conduita sa se incorporeze in patrimoniul psihologic al individului si al grupurilor sociale. In general, legea reglementeaza pentru perioade lungi. In relatiile sale cu politica dreptul apare mai conservator, el cauta sa apere si sa asigure unitatea dintre existenta si norma, dintre fapt si valoare. Avand un caracter organizatoric, dreptul isi perfectioneaza necontenit tehnica de reglementare. Ca produs al activitatii sociale a oamenilor, prin elementele sale tehnice, dreptul poate atinge nu numai grade relativ mari de independenta, dar poate circula de la o societate la alta, dand nastere la difuziune si traditie. Are loc, la scara istorica, un proces de imprumut, de propagare peste timp, de contaminare juridica. Autonomia relativa a dreptului il face mai rezistent la presiunile modificatoare. In mod special politica tinde sa desfaca in permanenta relatiile, sa inoveze mereu alte forme de manifestare a acestora. Legiuitorul va trebui sa tina in echilibru dreptul, asigurand, prin politica sa legislativa, stabilitatea fireasca a relatiilor sociale reglementate juridic.
. C
Principiul (cerinta) corelarii sistemului actelor normative
Actele normative, intr-un stat, exista intr-o stransa legatura unele cu altele. Sistemul actelor normative (sistemul legislatiei sau sistemul legislativ) implica legaturi multiple intre partile care-l compun. Diversele categorii de acte normative ± legi, decrete, hotarari, decizii ± actioneaza, in reglementarea raporturilor sociale, in cadrul unui proces caracterizat printr-o acuta interferenta. In cadrul acestui proces, legea asigura reglementarea relatiilor esentiale pentru buna functionare a mecanismului social. Legea insa nu exclude, ci presupune actiunea reglementatoare si a altor categorii de acte normative. In momentul edictarii actelor normative legiuitorul va trebui sa tina cont de existenta acestor corelatii, sa ia in calcul totalitatea implicatiilor unei noi reglementari, modificarile normative subsecvente, domeniile afectate ca urmare a introducerii unor noi solutii normative, precum si eventualele conflicte de reglementari. In momentul aparitiei, spre exemplu a unei reglementari noi realizate printr-o lege, se impune ca si actele normative cu forta juridica inferioara legii sa fie abrogate si puse de acord cu noua reglementare.
D. Principiul accesibilitatii si economiei de mijloace in elaborarea normativa Acest principiu aduce in discutie in mod nemijlocit elemente ce subliniaza contributia mijloacelor de tehnica legislativa in fizionomia actului normativ. Continutul normei juridice, modul de imbinare a elementelor structurale ale acesteia, caracterul clar, lipsit de echivoc al textului, sunt intotdeauna probe ale maiestriei legiuitorului. Legiuitorul trebuie sa aiba in vedere faptul ca destinatarii normelor juridice sunt oameni cu nivele culturale diferite, cu posibilitati diferite de receptare a unui mesaj normativ, ca
derularea concreta a relatiilor de viata poate conduce la situatii dificile in aplicarea normei. Arta sa consta in a construi norme care sa previna asemenea dificultati. Cerintele principale pe care le implica realizarea acestui principiu constau in: a) alegerea formei exterioare a reglementarii; b) alegerea modalitatii reglementarii juridice; c) alegerea procedeelor de conceptualizare si a limbajului normei. a) Alegerea formei exterioare a reglementarii este o cerinta de tehnica legislativa intrucat de forma exterioara a reglementarii depinde valoarea si forta ei juridica, pozitia sa in sistemul actelor normative, corelatia cu celelalte acte normative, etc. In raport cu materia reglementata, cu natura relatiilor supuse reglementarii, legiuitorul va proceda la alegerea formei exterioare de reglementare. Astfel, daca relatiile ce urmeaza a capata forma juridica fac parte din ceea ce se cheama 'domeniul legii', este obligatoriu ca ele sa dobandeasca reglementarea juridica prin lege si nu prin alt act normativ. b) Alegerea modalitatii de reglementare ± priveste optiunea legiuitorului in legatura cu un anumit mod de impunere a conduitei prescrise prin norma subiectelor de drept. Dupa cum stim, o regula juridica poate reglementa imperativ (prohibitiv sau onerativ) o anumita conduita, poate lasa la dispozitia partilor dintr-un raport juridic alegerea conduitei sau poate stimula subiectii in legatura cu adoptarea conduitei. Totodata, metoda reglementarii difera de la o categorie de norme la alta. Legiuitorul opteaza, in mod deliberat, pentru un gen de conduita sau altul, pentru o metoda de reglementare sau alta, in functie de specificul relatiilor sociale, de caracteristicile subiectilor participanti la aceste relatii, de natura intereselor ce urmeaza a fi satisfacute si de semnificatia valorica a reglementarilor. c) Cerinta accesibilitatii normei de drept si cea a economiei de mijloace sunt transpuse in practica prin folosirea unor procedee de conceptualizare si a unui limbaj adecvat. Aceasta cerinta priveste in mod nemijlocit: constructia normei, cuprinderea in norma a elementelor structurale, fixarea tipului de conduita, stilul si limbajul juridic. Norma de drept este rezultatul unui proces de abstractizare, urmare directa a unor complexe operatiuni de evaluare si valorificare a relatiilor din societate. Nevizand cazuri concrete, ci ipoteze generale, norma nu poate fi descriptiva, ea opereaza in mod necesar cu o serie de concepte, categorii, definitii, etc. O alta constructie a tehnicii juridice o constituie fictiunile si prezumtiile.
este un procedeu de tehnica, in conformitate cu care un anumit fapt este considerat ca existent sau ca stabilit, desi el nu a fost stabilit sau nu exista in realitate[3]. Fictiunea pune in locul unei realitati, alta inexistenta. Spre exemplu, situatia in care o persoana este declarata incapabila permanent, desi poate sunt cazuri cind ea este capabila, are momente de luciditate, totusi, printr-o fictiune, interzisul este socotit permanent incapabil. Copilul conceput este socotit ca deja nascut, el fiind subiect de drept, cat priveste drepturile sale. F ictiunea
juridica
sunt, la randul lor, procedee tehnice pe care legiuitorul le utilizeaza in constructiile juridice. Art. 1199 Cod civil defineste prezumtiile: 'consecintele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut' . In anumite situatii, legiuitorul presupune ca ceva, fara a fi fost dovedit, exista cu adevarat. Spre exemplu, prezumtia cunoasterii legii, cu consecinta sa: nemo censetur ignorare legem (nimeni nu se poate scuza invocand necunoasterea legii); prezumtia de paternitate, potrivit careia copilul are ca tata prezumat pe sotul mamei, etc. Un alt aspect care priveste cerinta accesibilitatii normei juridice este stilul si limbajul acesteia. Limbajul juridic este, prin excelenta, un limbaj specializat, institutionalizat [4]. S-a recunoscut limbajului juridic faptul ca este un limbaj special de tip preferential, in sensul ca ofera un model de comportament de un anumit tip, considerat preferabil, sub aspect de utilitate si interes public, fata de un alt tip de comportament. Textul normei juridice trebuie sa se caracterizeze prin maxima claritate, precizie, concizie si caracter stereotip. Prezumtiile,
Ca limbaj institutionalizat, limbajul actelor normative juridice este guvernat de reguli pragmatice; in evolutia sa el strabate un proces de specializare si modernizare la toate nivelele (textual, sintactic si lexico-semantic). In redactarea textului actului normativ legiuitorul va trebui sa utilizeze termeni de larga circulatie, cu evitarea neologismelor, a regionalismelor. Modul de construire a frazei si amploarea exprimarii se vor subordona cerintei de intelegere corecta si usoara a textului de catre orice subiect[5]. Terminologia legi trebuie sa fie constanta si uniforma. Aceasta cerinta se refera atat la continutul unui singur act normativ, in care sunt cuprinse anumite norme, cat si in ce priveste sistemul global al legislatiei, ce trebuie sa se caracterizeze prin unitate terminologica. Unitatea terminologica a unei legislatii creaza atat premisele pentru intelegerea clara de catre subiecti a mesajului legii (a comandamentului normativ), dar ofera si posibilitatea introducerii unui sistem de informatica legislativa. In textul actului normativ trebuie sa se evite folosirea cuvintelor (expresiilor) nefunctionale sau a acelora cu un sens ambiguu. 4.
PARTILE CONSTITUTIVE ALE ACTULUI NORMATIV
Un act normativ este compus, de regula, din urmatoarele parti: expunerea de motive, titlul actului normativ, preambulul si formula introductiva, dispozitii sau principii generale, dispozitii de continut, dispozitii fomale si tranzitorii. Expunerea de motive insoteste unele acte normative de importanta deosebita. In ea se face o prezentare succinta a actului normativ, a conditiilor care au impus aparitia acestuia, a finalitatilor urmarite prin adoptarea respectivului act normativ. Titlul actului normativ este elementul sau de identificare. El trebuie sa fie scurt si sugestiv (sa exprime cu claritate continutul actului normativ). Preambulul actului normativ constituie o introducere, o punere in tema a subiectilor in legatura cu motivatia social-politica a interventiei legiuitorului. Aceasta parte nu este obligatorie, ea se va regasi in continutul actelor normative de importanta deosebita. Formula introductiva cuprinde temeiul constitutional sau legal al reglementarii. Aici sunt institutionalizate normele de competenta pentru organul care adopta actul normativ respectiv. Dispozitiile generale cuprind prevederile prin care se determina obiectul, scopul, sfera relatiilor ce se reglementeaza, definirea unor notiuni, etc. Dispozitiile de continut formeaza, propriu-zis, continutul actului normativ. In aceasta parte sunt cuprinse regulile ce stabilesc drepturi si obligatii, se stipuleaza un anumit comportament, sunt reglementate urmarile nefavorabile, in cazul nerespectarii conduitei impuse. Dispozitiile finale si tranzitorii cuprind prevederi in legatura cu: punerea in aplicare a reglementarii, intrarea sa in vigoare, relatiile cu reglementarile preexistente, etc. Actele normative mai pot cuprinde si Anexe, care fac corp comun cu legea si au aceeasi forta juridica. Necesitatea lor este determinata de faptul ca prin continutul lor sunt redate organigrame, tabele, schite, statistici, etc. 5.
ELEMENTELE DE STRUCTURA ALE ACTULUI NORMATIV
Norma juridica, cu structura sa interna, este cuprinsa in articolele actului normativ. Elementul structural al actului normativ il formeaza articolul (asa cum norma juridica alcatuieste celula de baza a dreptului). Continutul normei juridice este redat in articolele actului normativ in mod variat. Articolul, de regula, contine o dispozitie de sinestatatoare. Exista cazuri insa cand, in cuprinsul actului normativ, un articol contine o
singura norma sau, dimpotriva, o norma este cuprinsa in mai multe articole. Totodata, diversele componente ale structurii logice a normei juridice (ipoteza, dispozitia, sanctiunea) pot fi regasite in articole diverse. Pentru acest motiv nu se poate identifica norma juridica cu articolul actului normativ. Ideal ar fi ca fiecare articol dintr-un act normativ sa cuprinda o singura regula (norma) cu toate trasaturile care o caracterizeaza. Aceste caracteristici trebuie redate in asa fel incat ele sa exprime, in mod cat mai complet, norma juridica si sa delimiteze, in mod precis, continutul acelei norme in raport cu celelalte norme ale actului normativ. Intr-o buna tehnica legislativa articolele actului normativ trebuie sa se afle in stransa legatura, iar structurarea pe articole sa se faca intr-o ordine de expunere logica. Complexitatea reglementarii este impusa de natura relatiilor sociale. Pentru acest motiv, articolul se subdivide, uneori, in paragrafe si alineate. Articolele se numeroteaza cu cifre arabe. In cazul unor acte normative care modifica reglementarea din alte acte normative, se utilizeaza numerotarea cu cifre latine. De obicei, alineatele si paragrafele nu se numeroteaza. In cazul unor acte normative de mare importanta (Constitutia, Codul) articolele au si note marginale, care redau, intr-o forma sintetica, continutul articolului respectiv. Atunci cand intr-un act normativ se introduc articole noi, fara sa se modifice numerotarea veche a actului normativ, se foloseste metoda introducerii unor indici. Pentru o mai buna sistematizare a actului normativ, articolele acestuia se pot grupa in sectiuni, capitole, titluri. Unele coduri sunt organizate pe parti (partea generala si partea speciala). Sectiunile, capitolele, titlurile, au denumiri care evoca pe scurt continutul prevederilor pe care le contin. In cazul in care un act normativ face referire la dispozitii dintr-un alt act normativ, deja existent, noul act normativ nu va reproduce dispozitiile din actul normativ preexistent, ci va face trimitere la dispozitiile respective printr-o norma de trimitere. 6.
TEHNICA SISTEMATIZARII ACTELOR NORMATIVE
Varietatea actelor normative impune necesitatea sistematizarii lor. Sistematizarea actelor normative este determinata de nevoia organizarii acestora in baza unor criterii precise, in scopul bunei cunoasteri si aplicari a normelor juridice in relatiile sociale. Principalele forme de sistematizare a actelor normative sunt: incorporarea si codificarea.
A. Incorporarea Incorporarea este o forma inferioara (initiala) de sistematizare si priveste o simpla asezare a actelor normative, in raport de criterii exterioare ± cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept sau institutii juridice etc. O asemenea forma de sistematizare poate fi
sau neoficiala. Este oficiala incorporarea realizata de organe de drept (spre exemplu: colectiile de legi, decrete, hotarari publicate periodic, colectii in care se imbina criteriul cronologic cu cel al fortei juridice a actului normativ). In afara acestor colectii pot sa alcatuiasca culegeri de acte normative si persoane particulare (sub forma unor indrumare legislative). oficiala
In continutul acestor incorporari nu se procedeaza la prelucrarea materialului normativ, nu sunt aduse modificari continutului normelor juridice adunate in colectii sau culegeri (se corecteaza doar anuniite erori materiale sau eventuale greseli gramaticale). B . C odificarea
Codificarea este o forma superioara de sistematizare. Ea presupune cuprinderea intr-un cod (act normativ cu forta juridica de lege) a normelor juridice apartinand aceleiasi ramuri de drept. Actiunea de codificare implica o bogata activitate a legiuitorului, de prelucrare complexa a intregului material normativ, de indepartare a normelor depasite, perimate (inclusiv a obiceiurilor), de completare a lacunelor, de novatie legislativa (introducerea unor norme noi, cerute de evolutia relatiilor sociale), de ordonare logica a materialului normativ si de utilizare a unor mijloace moderne de tehnica legislativa (alegerea modalitatii de reglementare, a formei exerioare de reglementare, a folosirii mijloacelor adecvate de conceptualizare). Codificarea este o forma superioara de sistematizare realizata de legiuitor, intrucat ea porneste totdeauna de la principiile generale ale sistemului dreptului si ale unei ramuri de drept, cautand sa redea, intr-un singur act, cu un continut si o forma unitare, cat mai complet si mai inchegat, toate normele juridice dintr-o ramura (a dreptului civil, penal, financiar etc.). Desi are forta juridica a unei legi, Codul nu este o lege obisnuita, el este un act legislativ unic, cu o organizare interna aparte, in care normele juridice sunt asezate intr-o consecutivitate logica stringenta, dupa un sistem bine gandit, care reflecta structura interna a ramurii de drept respective. In compozitia unui cod intra patru grupe de factori: politici, economici, ideali si juridici[6]. Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate in expunere, caracter practic, logica, frumusetea stilului etc.
[1] A. Naschitz, T eorie si tehnica in procesul de creare a dreptului, cit.supra; N. Popa, A specte teoretice privind tehnica elaborarii actelor normative, AUB, Drept, 1993; V.D. ZIatescu, I ntroducere in legistica formala, Ed.Oscar Print, 1996 [2] M.
Djuvara, T eoria generala a dreptului, Vol.!l, p.563; I. Mrejeru, T ehnica legislativa, Bucuresti, 1979 [3] M.
Djuvara, op.cit. vol.lI, p. 457; Ath. Joja, op.cit. p.154
[4] A. Stoichitoiu, S tilul juridic in Romania contemporana, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea Bucuresti, 1984, p.6; Bergel, op.cit., p.220-239 [5]
I. Mrejeru, op.cit., p.101; V.D. ZIatescu, op.cit., p.127
A.C. Angelesco, La technique legislative en matiere de codification civile, Bochard, Paris, 1930, p.96 [6]
Tehnica elaborarii actelor normative Partile constitutive ale actului normativ Un act normativ este compus, de regula din urmatoarele parti: - expunerea de motive; - titlul actului normativ; - preambulul si formula introductiva; - dispozitii sau principii generale; - dispozitii de continut; - dispozitii finale si tranzitorii. Expunerea de motive insoteste unele acte normative de importanta deosebita. In ea se face o prezentare succinta a actului normativ, a conditiilor care au impus aparitia acestuia, a finalitatilor urmarite prin adoptarea respectivului act normativ. Titlul actului normativ este elementul sau de identificare. El trebuie sa fie scurt si sugestiv (sa exprime cu claritate continutul actului normativ). Preambulul actului normativ constituie o introducere, o punere in tema a subiectilor in legatura cu motivatia social-politica a interventiei legiuitorului. Aceasta parte nu este obligatorie, ea se va regasi in continutul actelor normative de importanta deosebita. Formula introductiva cuprinde temeiul constitutional sau legal al reglementarii. Aici sunt institutionalizate normele de competenta pentru organul care adopta actul normativ respectiv. Dispozitiile generale cuprind prevederile prin care se determina obiectul, scopul, sfera relatiilor ce se reglementeaza, definirea unor notiuni. Dispozitiile de continut formeaza propriu-zis continutul actului normativ. In aceasta parte sunt cuprinse regulile ce stabilesc drepturi si obligatii, se stipuleaza un anumit comportament, sunt reglementate urmarile nefavorabile in cazul nerespectarii conduitei impuse.
Dispozitiile finale si tranzitorii cuprind prevederi in legatura cu: - punerea in aplicare a reglementarii; - intrarea sa in vigoare; - relatiile cu reglementarile preexistente. Actele normative mai pot cuprinde si Anexe, care fac corp comun cu legea si cu aceeasi forta juridica. Necesitatea lor usor este determinata de faptul ca prin continutul lor sunt redate organigrame, tabele, schite, statistici, etc. Elementele de structura ale actului normativ Norma juridica, cu structura sa interna (ipoteza, dispozitie, sanctiune), este cuprinsa in articolele actului normativ. Elementul structural de baza al actului normativ il formeaza articolul (asa cum norma juridica alcatuieste celula de baza a dreptului). Continutul normei juridice este redat in articolele actului normativ in mod variat. Articolul, de regula, contine o dispozitie de sine-statatoare. Exista cazuri insa cand in cuprinsul actului normativ un articol contine o singura norma sau, dimpotriva, o norma este cuprinsa in mai multe articole. Totodata, diversele componente ale structurii logice a normei juridice, pot fi regasite, in articole diverse. Pentru acest motiv, nu se poate identifica norma juridica cu articolul actului normativ. Ideal ar fi ca fiecare articol dintr-un act normativ sa cuprinda o singura regula (norma) cu toate trasaturile care o caracterizeaza. Aceste caracteristici trebuie redate in asa fel incat ele sa exprime in mod cat mai complet norma juridica si sa delimiteze in mod precis continutul acelei norme in raport cu celelalte norme ale actului normativ. Intr-o buna tehnica legislativa articolele actului normativ trebuie sa se afle in stransa legatura, iar structurarea pe articole sa se faca intr-o ordine de expunere logica. Complexitatea reglementarii este impusa de natura relatiilor sociale. Pentru acest motiv, articolul se subdivide uneori in paragrafe si aliniate. Articolele se numeroteaza cu cifre arabe. In cazul unor acte normative care modifica reglementarea din alte acte normative se utilizeaza numerotarea cu cifre latine. De obicei aliniatele si paragrafele nu se numeroteaza. In cazul unor acte normative, de mare importanta (Constitutia, Codul) articolele au si note marginale, care redau, intr-o forma sintetica, continutul articolului respectiv. Atunci cand intr-un act normativ se introduc articole noi, fara sa se modifice numerotarea veche a actului normativ, se foloseste metoda introducerii unor indici. Pentru o mai buna sistematizare a actului normativ, articolele acestuia se pot grupa in sectiuni, capitole, titluri. Unele coduri sunt organizate pe parti (partea generala si partea speciala - cum este cazul Codului penal). Sectiunile, capitolele si titlurile au denumiri, care evoca pe scurt continutul prevederilor pe care la contine. In cazul in care un act normativ face referire la dispozitii dintr-un alt act normativ deja existent, noul act normativ nu va reproduce dispozitiile din actul normativ preexistent, ci va face trimitere la dispozitiile respective printr-o norma de trimitere. Norma juridic 1.1. Normele sociale. Caracteristici generale
Noiunea de norm social
Caracteristici generale ale normelor sociale Clasificri ale normelor sociale
2.TEHNICA
LEGISLATIV
Tehnica legislativa este acea parte constitutiva a tehnicii juridice si este alcatuita dintr-un complex de metode si procedee, menite sa asigure o forma corespunzatoare continutului reglementarilor juridice. Tehnica legislativa se întemeiaza pe norme juridice specifice (denumite norme de tehnica legislativa) si pe principii proprii (denumite principiile legiferarii). A legifera a devenit element central si definitoriu al activitatii statului, a devenit sinonim cu a guverna. Principiile legiferarii: -principiul fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice; -principiul asigurarii unui raport firesc între dinamica si statica dreptului; -principiul corelarii sistemului actelor normative; -principiul accesibilitatii si economiei de mijloace în elaborarea actelor normative. 3.
ETAPELE ELABORARII ACTELOR NORMATIVE ETAPA 1 -initierea proiectului de lege
Initiativa legislativa apartine Guvernului, deputatilor, senatorilor precum si unui nr. de 250 000 cetateni cu drept de vot (conform art. 73 Constitutie). ETAPA 2-dezbaterea proiectului de lege Începe cu prezentarea expunerii de motive si continua cu analiza fiecarui articol. ETAPA 3-adoptarea proiectului de lege Presupune o procedura speciala, conform prevederilor art. 74 din Constitutie: -legile organice se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei camere; -legile ordinare se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.
ETAPA 4- promulgarea legii Dupa ce legea este votata, ea este adoptata în Parlament, sub semnatura presedintilor celor doua Camere. Promulgarea legii este de competenta Presedintelui României, prin acest act dispunându-se publicarea ei în Monitorul Oficial. ETAPA 5- publicarea legii Legea se publica în Monitorul Oficial al României si intra în vigoare dupa 90 de zile de la data publicarii. 4.
TEHNICA SISTEMATIZRII NORMELOR JURIDICE
Procesul de sistematizare a actelor normative este determinat de necesitatea gruparii acestora pe baza unor criterii riguros stabilite, astfel încât normele juridice sa fie mai bine cunoscute si aplicate în realitatea juridica. Formele de sistematizare a actelor normative sunt: Incorporarea Incorporarea înseamna asezarea, pozitionarea actelor normative dupa criterii exterioare acestora, respectiv cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept, pe institutii juridice. Incorporarea poate fi: y
y
Oficiala -se realizeaza de organele de stat, de cele mai multe ori cele care elaboreaza actele normative (ex. hotarâri publicate periodic, colectii de legi etc); Neoficiala -este realizata de persoane particulare, birouri de avocati, norati, edituri etc.
Codificarea Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative, în sensul ca propune cuprinderea sintetica si sistematizata într-un act normativ (cod) cu forta juridica a legii, a tuturor normelor juridice apartinând aceleasi ramuri de drept. Desi are forta juridica a unei legi, codul nu este o lege obisnuita, el este un act normativ unic, cu o organizare interna aparte, în care normele juridice sunt asezate într-o consecutivitate logica stringenta, dupa un sistem bine gândit, care reflecta structura interna a ramurii de drept respective.
Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate în expunere, caracter politic, logica etc. În dreptul nostru actual sunt în vigoare: Codul penal, Codul civil, Codul comercial, Codul vamal, Codul muncii, Codul de procedura civila, Codul familiei, Codul de procedura penala, Codul fiscal. I.
BIBLIOGRAFIE
B I BL IOGRAFIE
O BL IGATORIE:
y
C. Popa, 2001, T eoria generala a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucuresti ;
y
C.Voicu, 2002, T eoria generala a dreptului, Bucuresti, Editura Lumina Lex,;
y
D.Clocotici, 2002, T eoria generala a dreptului, Constanta, Editura Europolis;
y
Gh. Bobos, 1999, T eoria generala a dreptului, Cluj-Napoca, Editura Argonaut;
y
N. Popa, 1998, T eoria generala a dreptului, Bucuresti, Editura Actami;
B I BL IOGRAFIE y
y
y
y
SE L E CT IV:
A. Popescu, 1999, T eoria dreptului, Editura "Fundatia România de Mâine", Buceresti; Gh. Mihai, 1999, I nterpretarea juridica, Bucuresti, Editura All; I. Ceterchi, Momcilo Luburici, 1991, T eoria generala a dreptului, Bucuresti, Editura Dimitrie Cantemir; M. Djuvara, 1999, T eoria generala a dreptului, Bucuresti, Editura AllBeck;
VIII. Elaborarea normelor juridice.Tehnica juridic normativ [37] 1. Coninutul noiunii de "elaborare" a normelor juridice
S-a putut constata c orice norm prezint coninut i f orm, fiecare având o anumit modalitate de exprimare: coninutul - prin structura l ogic intern, f orma prin structura exterioar a acesteia, prin stilul f ormal-juridic de redactare a coninutului respectiv ce apare ca un artic ol, grupaj de articole sau act normativ determinat. Primul aspect de la care pornim în analiza noastr este acela c normele juridice nu sunt o existent aprioric a ontisului socio-istoric; prin originea lor normele juridice sunt: fie preluate din norme sau reguli sociale constituite în afara dreptului, investind aceste norme cu
f or juridic, deci consacrându-le ca norme juridice (din nevoi practice); fie create sau elaborate prin voina expres a organel or de putere public competente (în virtutea legitimitii i reprezentativitii lor), în vederea reglementrilor de raporturi sociale în coresponden cu interesele i voina puterii de stat. Istoricete vorbind, în faza iniial a constituirii dreptului a f ost predominant prima procedur ( preluarea fie integral, fie prin adaptare i consacrarea juridic a unor norme sociale precum cele morale, economice, religioase, familiale, de origine cutumiar), în modernitate i modernitatea târzie, normele dreptului pozitiv sunt produsul aproape exclusiv al aciunii normative de elaborare de ctre factorii de putere. Tehnica normativ - ca noiune ce exprim ansamblul principiilor metodelor i procedurilor ce fundamenteaz elaborarea tuturor categoriilor de norme sau acte juridice normative nu se identific cu noiunea de "tehnic legislativ", sau de "legiferare" întrucât aceasta de pe urm are o sfer mai restrâns, vizând doar procesul de elaborare a legilor - ca principale f orme ale actului normativ sau ale izvorului de drept; asimilrile conceptuale sunt dat orate ponderii "tehnicii legislative" în elab orarea normelor juridice ("tehnica legislativ" conine, pe lâng legiferarea propriu-zis i ansamblul principiilor, mijloacel or, metodelor, deci - modelele de interpretare i aplicare a n ormelor juridice). "Tehnica normativ" ( juridic) = "tehnica legislativ", îns oit de modele de interpretare i aplicare. "Legiferarea", pentru a rspunde finalitii ei, trebuie s se fundamenteze pe urmtoarele condiii: a) cunoaterea realitii i nevoilor de legiferare, o ordonare a prioritilor prin criterii tiinifice (analize socio- juridice) - existena unui "dat" al procesului de legiferare; b) aplicarea adecvat a tehnicii legislative în vederea realizrii unei "construcii" de drept. Corelaia între cele d ou condiii este realizat prin interdependena dintre reflectarea realitii i reglementarea realitii. Fr. Geny afirma c "dat-ul" dreptului este cercetat de tiin, care f ormuleaz principiile generale ale viitoarei reglementri, pe când construitul este rezultatul tehnicii". Aici apar urmtoarele obiecii: realitatea reflectat, ca dat al dreptului, nu aparine exclusiv cunoaterii tiinifice: în norma elaborat sunt încorporate pe lâng elementele cunoaterii tiinifice i alte f orme de reflectare- extratiinifice - precum cele p olitice, morale, ideologice, valori sociale, tradiii, elemente subiectiv-voliionale ale legiuitorului etc. (în multe cazuri, cea mai mare influen o are factorul politic); în corelaia "dat" i "coninut", norma juridic elaborat (construitul), devenit norm a dreptului pozitiv, se constituie uneori ca "dat" pentru viitoarele construcii juridice în sfera realit ii (respective) ce se reglementeaz; procesul de elaborare a dreptului este un proces continuu, influenat de evoluia "datelor" care îl condiioneaz (este un proces deschis, nelimitat în timp, continuu; el este deosebit de intens în perioade ce succed unor evenimente ce produc schimbri sociale structurale).
Mai
trebuie precizat c în sfera n oiunii de "elab orare" sunt cuprinse uneori i procese complementare elaborrii, precum "amendarea" - completarea unor norme juridice anterioare i "modificarea schimbarea parial a coninutului unor acte normative anterioare. 2.
Principiile i etapele tehnicii normative
Modelarea
normei, atât din punctul de vedere al structurii sale interne, cât i al celei f ormal-externe necesit respectarea urmtoarelor principii: a) Fundamentarea tiinific a activitii de elaborare, respectându-se premisele demersului cognitiv: realizarea unor studii, sub f orm de prognoze, documentaii, constatri de ordin economic, juridic, politic sociologic, statistic, istoric; inventarierea legislaiei în vigoare, în scopul sesizrii carenelor, incompatibilitilor, paralelismelor între reglementrile existente i cele pr oiectate; stabilirea corelaiilor i realizarea unor comparaii între inteniile normative proiectate i sistemul naional al dreptului, precum i cu alte sisteme de drept; respectarea legilor i principiilor logice, i utilizarea unui aparat conceptual adecvat în elaborarea proiectului. b) Principiul respectrii unitii de sistem al dreptului în sensul c: noua norm proiectat i elaborat s se integreze în sistemul dreptului, ea având un rol definit în integralitatea sa i autoreglarea sistemului, sporindu-i eficiena i finalitatea; s contribuie la "corelarea" sistemului actel or normative, asigurând echilibrul dintre stabilitatea i mobilitatea sistemului, precum i unitatea reglementrilor juridice. c) Principiul supremaiei legii - elaborarea normei juridice trebuie s in seama de ierarhia f orei juridice a acelei n orme în raport cu legea (sau legea suprem) în funcie de care se realizeaz i principiul unitii de sistem al acestui proces; d) Principiul accesibilitii actelor normative - prin construcia ei, norma juridic elaborat s fie uor receptat de destinatarii ei, indiferent de pregtirea l or juridic; accesibilitatea are aici sensul de "inteligibil" i presupune desprinderea a d ou conotaii: conotaia de limbaj al f ormulrii ei - claritate, concizie, coeren logic; conotaia de facilitate a receptrii mesajului, a coninutului pe care îl exprim; adresabilitate la nivelul contiinei comune a oamenilor, acest sens ilustreaz compatibilizarea coninutului acelei reglementri cu înelegerea cât mai direct, mai simpl a existenei supus normrii i cu necesitatea acelei normri. Principiul accesibilit ii normei impune ca cerine: alegerea f ormei exterioare a reglementrii inând seama de f orma actului normativ din care face parte (decret, lege, hotrâre, decizie, dispoziie, ordin etc.) adic de organul de stat emitent, de ierarhia f orei juridice a acelui act n ormativ. Ex: un consiliu judeean nu poate alege f orma "legii pentru
reglementarea unor raporturi locale, legile reglementând raporturi de interes general; alt cerin const în alegerea corespunztoare a metodei de reglementare pentru norme elaborat, metod ce poate fi: imperativ, permisiv, de recomandare, stimulare, etc. în funcie de dorina legiuitorului Etapele procesului tehnicii n ormative sunt: iniierea proiectului normei sau actului normativ, potrivit competenei i prevederilor legale specifice pentru fiecare organ emitent dezbaterea proiectului ini ial, în cadrul organului de stat competent; adoptarea proiectului; promulgarea - dac este cazul; realizarea publicitii oficiale a actului normativ, aspect ce vizeaz i comunicarea datei intrrii în vigoare a normei. Pentru Parlament, Preedinte, Guvern, publicarea se face în Monitorul Oficial, data publicrii reprezentând i data intrrii efective în vig oare, cu excepia unor alte specificri. Pentru celelalte acte normative publicarea se realizeaz prin: pres, comunicare, afiaj, iar data intrrii în vigoare este inclus în corpul acelui act normativ.
3. Prile constitutive i structura formal a actelor normative Forma normei juridice sau a unui act n ormativ este dat i de componentele sale, modul de structurare a textului normativ respectiv. O norm juridic poate fi exprimat printr-un articol sau mai multe articole conexe. Forma prin care se exprim o norm juridic poart i denumirea de act normativ, în sensul de izvor de drept. Actul normativ poate fi, deci, constituit fie dintr-o norm juridic elaborat sub f orma unui singur articol sau grupaj de articole, fie dintr-un grupaj mai larg de norme juridice. Fiecare categorie de acte juridice este elab orat conf orm unor reguli de redactare proprii. Legea, de exemplu, presupune ca regul general, urmtoarele elemente constitutive: titlul, preambulul, dispoziii generale, dispoziii speciale, dispoziii finale, i tranzitorii. Proiectul este însoit de o expunere de motive a iniiatorului. Titlul: - exprim denumirea general a actului normativ i este principalul element prin care aceasta se identific în cadrul sistemului de n orme. Este f ormulat concis. Ex: Lege cu privire la .. , fiind uneori precedat de un supratitlu, care denumete f orma sau izvorul de drept din care face parte actul normativ (ex: lege, ordonan, ordin de urgen, decizie, etc.). În f ormularea titlului mai apare i înscrierea
numrului de ordine i succesiunea de apari ie a acelui act n ormativ. Ex: Legea numrul cu privire la Pentru actele normative publicate se re in i date calendaristice. Preambulul: Nu este un element necesar; este f olosit în cazul actel or normative ample i f oarte importante. Prin
coninutul su se realizeaz o introducere (în sintez) asupra reglementrilor actului normativ, urmrindu-se motivaia i înelegerea coninutului. Este o f orm succint a "expunerii de motive". În lipsa preambulului, sau la sfâritul acestuia, se practic une ori o "f ormul introductiv" prin care se face trimitere la temeiul legal sau constituional în baza cruia este emis actul. Ex: "Având în vedere prevederile art. din Constituie" sau "inând seama de " Dispoziiile generale : Constituie, pentru reglementrile mai ample, prima parte din structura propriu-zis a acelui act normativ. Ele sunt prezentate sub f orma unui titlu, capitol, seciune distinct sub denumirea de "Dispoziii generale", "Principii generale", "Principii de baz". C oninutul acestora este redactat sub f orma unor text- articol, i constituie cadrul juridic general în care se v or redacta în continuare, reglementrile propriu-zise ale actului normativ respectiv . Dispoziiile speciale (de c oninut): Constituie coninutul propriu-zis al actului normativ (în acest context, termenul "special" prin raportare la "general" nu exprim aspectul "derogator" sau de "excepie" utilizate pentru denumirea unor acte normative speciale ci normele ce f ormeaz coninutul propriu-zis al acelui act n ormativ fiind "speciale" în raport cu precizrile "generale"). Au ca subdiviziuni: titlu, capitol, seciune, paragraf, articol, liter, aliniat. Unele acte normative conin i dispoziii finale i tranzitorii, cele finale specific expres data intrrii în vigoare a acelui act normativ sau normele care se abrog prin acel act, în timp ce cele tranzitorii au caracter de intermediere, prin care se realizeaz trecerea de la vechea la noua reglementare în acel domeniu. În absena unor titluri sau capitole distincte (cu acest aspect), asemenea prevederi p ot fi inserate ca articole ultime ale actului normativ. Articolul este elementul structural fundamental în elaborarea unui act normativ; el este expresia concentrat a normei juridice în f ormularea creia este cuprins, de regul o dispoziie privitoare la conduita solicitat. Întrucât conduitele umane se manifest printr-o complexitate si diversitate (cumuleaz fapte multiple, aciuni sau inaciuni produse în împrejurri i condiii diferite) aceste
conduite nu pot fi impuse i reglementate prin f ormularea unui singur articol, ci al unui grupaj de articole. Tehnic, articolele trebuie redactate prin propoziii de maxim conciziune i claritate, ele fiind ordonate în aliniate sau paragrafe (fie alfabetic, fie prin cifre arabe). În unele acte normative (Constituia, C. pen.) articolele sunt însoite de note marginale prin care se menioneaz instituia juridic la care se refer acel articol sau grupaj de articole. Articolele noi se introduc prin "amendare" sau "modificare" printr-un indice: ex: 182, 1202 etc. În privina elaborrii i redactrii textului unui act normativ trebuie precizat c limbajul i stilul juridic trebuie s rspund unui dublu imperativ: asigurarea rigorii i exactitii aparatului conceptual de specialitate i f ormularea accesibil a coninutului inf ormaional pentru ca individul uman c omun s poat înelege coninutul dispoziiei textului. În acest sens, este necesar respectarea unor reguli ale limbajului: |textele trebuie redactate prin f olosirea termenilor literari uzuali, cu înelesul curent pe care îl au în limba român, evitându-se pe cât posibil, neologismele; dac sunt utilizai termeni cu înelesuri diferite, pentru evitarea neclarit ilor este bine ca în cuprinsul acelui act n ormativ s se precizeze accepiunea în care este utilizat acel termen; la fel, sunt necesare precizrile pentru termenii juridici care au sens diferit c omparativ cu cei utilizai în limbajul cotidian; textul trebuie s fie neredundant, simplu, fr cuvinte care se repet, fr metaf ore În legtur cu limbajul i stilul de elaborare a normei juridice, trebuie fcute unele precizri referitoare la "ficiunea juridic" i "prezum iile dreptului" . Ficiunea, ca reprezentare imaginar (nu are un corespondent în realitate) este (ca i prezumia) o modalitate prin care se creeaz o "realitate juridic" - ca realitate convenional acceptat: din perspectiva dreptului deci, ficiunea juridic este un artificiu creat prin c onstrucia legislativ prin care "realitatea juridic" exprimat i consacrat în textul normativ nu exist în realitatea factual. Exemple: se consider (prin ficiune) c bunurile fixate pe im obile sunt i ele imobile (art. 468 C. civ.) sau: bunurile acces orii urmeaz regimul juridic al bunuril or principale; sau: capacitatea de f olosin a copilului este recunoscut din momentul concepiei (art. 7 al Decretului nr. 31/1954), ficiunea extrateritorialitii etc. Prezumiile juridice În sens uzual, prezumia exprim o supoziie întemeiat pe aparene, pe ipoteze sau deducii sau o recunoatere a unui fapt ca autentic pân la proba contrar.
Din perspectiva dreptului, prezumiile juridice sunt artificii create în c onstrucia legislativ, prin care se accept sau se impune ceva ca fiind existent i adevrat fr a fi necesar întotdeauna demonstrarea sau proba lor. Art. 1199 C. civ. precizeaz c "Prezumiile sunt consecinele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut" iar art. 1200 C. civ. men ioneaz drept prezumie, printre altele recunoscute de lege pe cea a "aut oritii lucrului judecat", prezumie clarificat în art. 1201 C. civ. sub f orma: "Este lucru judecat, atunci când a doua cerere în judecat are acelai obiect, este întemeiat pe aceeai cauz i este între aceleai pr i, fcut de ele i în contra lor în aceeai calitate." Tot în C. civ. (art. 1201-1203) se precizeaz c prezumiile sunt "legale" (acelea care sunt expres stabilite prin norma de drept) i împotriva acestora nu este admis nici o dovad contrar (cu excepia în care legea care consacr prezumia respectiv o permite: ex: art. 492 C. civ. "prezum, pân la proba contrar, c orice construcie, plantaie sau lucru fcut asupra pmântului . sunt fcute de proprietarul acelui pmânt") i prezumii lsate la latitudinea ("în elepciunea") instan ei - prezumii judectoreti. Art. 1203 C. civ. precizeaz c împotriva acestor prezumii este permis i d ovada contrar. Deci, în construcia juridic, situaiile prezumate pot fi sau nu considerate adevrate , în funcie de caracterul lor de prezumii "legale" sau "judectoreti" (consecin a respingerii sau admisibilitii probei) De aici apare i distincia între : prezumiile absolute (irefragrabile - juris et de jure)- împotriva crora nu este admis nici un fel de prob contrar, fiind considerate adevrate (ex: prezumia de cunoatere a legii, prezumia de autoritate de lucru judecat etc.) i prezumiile relative (jus tantum) în care adevrul prezumat poate fi contestat i rsturnat prin proba contrar admis de lege, prob ce revine celui ce c ontest acea prezumie (ex: prezumia de nevinovie, prezumia de paternitate conf orm creia tatl copilului este soul mamei etc.).
[37] Vezi N. Popa, op.cit., pag.215-237 ; A. Sida, op.cit., pag.132-144. Tehnica elaborari dreptului Actul normativ are intotdeauna mai multe parti constructive menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este obligatorie ci se adapteaza functie de caracterul si intinderea actului normativ. Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si forma introductiva, cand este cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut, dispozitii finale, dispozitii tranzitosii. -Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari. -Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se arata consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea actului. -Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata temeiul constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea respectiva
-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se divide in mai multe parti; o parte este data de "dispozitii" sau "principii generale" si o parte de "dispozitii de continut" care pot fi mult mai numeroase si sa se imparta in "subdiviziuni" . -Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data intrari in vigoare . In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii. Acestea se unifica de obicei cu dispozitiile finale, alteori se alcatuiesc distinct. Elementele de structura ale actelor normative. Elementul structural de baza este "articolul". Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia cuprinde mai multe propozitii si contine mai multe variabile. Articolele sunt numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice ce nu cuprind aliniate. Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un act de aceeas categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel incat din vechiul act normativ nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine sa se inlocuiasca vechiul act normativ. Stilul si limbajul. O cerinta elementara este claritatea actelor normative. Ele terbui sa fie accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de exprimare fara echivoc. O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a prezumtiilor juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost dovedit exista cu adevarat. Se disting : prezumtii absolute - irefragabile si prezumtii relative - refragabile. Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice. Potrivit acestui procedeu un anumit fapt este considerat ca existent sau ca stabilit desi el nu a fost stabilit sau nu exista inca in realitate. Tehnica sistematizari actelor. Structuira interna a dreptului cuprinde urmatoarele parti independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept. Astfel sistematizarea actelor normative contine o activitate juridica importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea dreptului consta in primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret, hotarare, ordin, instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in functie de organele ce le emana si pe orizontala in functie de categoriile sau modalitatile actului normativ. Sistematizarea are drept obiect o anumita asezare a actelor normative in vigoare conform unor criterii obiective si/sau subiective. Sistematizarea actelor normative are ca efect elaborarea unor colectii, culegeri de acte normative a codurilor. Formele principale ale sistematizari : acte normative -incorporate -codificate -In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a actelor normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte normative se grupeaza in anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept : oficiala, neoficiala.
-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si se deosebeste de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari, subiectele sistematizari cat si dupa forta juridica a rezultatului sistematizati.
