Swann de Marcel Proust ( În căutarea timpului pierdut)
Romanul Swann , primul volum din cele șapte ale ciclului În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, este unul foarte complex și important pentru istoria literaturii și teoria literară, prezentând nu doar începutul formării intelectuale a naratoruluinaratorului- personaj personaj Marcel, a cărui devenire artistică o urmărim în În căutarea timpului pierdut , și istoria idilică a lui Swann , alt personaj important al ciclului, cu un puternic rol în prezentarea personalită personalităț iiii acestuia, ci și un solidset de valori estetice și morale, care lansează principalele probleme discutate d iscutate în romanele ulterioare.În pofida popularităț ii ii actuale, Swann a fost cu greu acceptat de cercurile literate pariziene de la începutul secolului trecut. Marcel Proust, subjugat de reputaț ia ia unui snob monden, a fost respins de trei editori până a fi acceptat de Grasset, care i-a publicat primul volum pe 14 noiembrie 1913. Proiectul lui Proust a câștigat treptat popularitate și l-a l-a făcut, într -un -un final, vestit, solidificându-ipentru totdeauna personalitatea în caleidoscopul celor mai importanț i scriitori ai literaturii universale. Prima parte din Swann, Combray, relevă copilăria naratorului anonim ( acceptat de critica literară ca un alter -ego -ego proustian) proustian) la Combray( Illiersul autorului), în casa mătu șii sale, relaț iile iile tandre cu mama sa (drama culcării), culcă rii), primele sale lecturi, primele idei etice și morale. Practic, suntem martorii confidenț i ai copilăriei naratorului, observând solidificarea bazei sale culturale culturale și estetice, înț elegerea elegerea căreia este primordială pentru perceperea evoluț iilor iilor din romanele ulterioare. Combray este și partea care ne familiarizează cu personajul-pilon personajul-pilon Swann, creându-ne prima imagine asupra personalităț iiii complexe a acestuia. În Combray sunt lansate și principalele inovaț ii ii proustiene. Memoria voluntară și memoria involuntară, probabil cea mai evidentă inovaț ie, ie, este discutată și celebrată deja de un secol de critica literară.Celebrul episod al madlenei prezintă ocazia primei interven intervenț iiii a memoriei involuntare. Totul începe cu o senzaț ie ie gustativă aparent infimă, cu un efect neașteptat, urmărit de narator, printr-o printr-o profundă autoanaliză, de la rezultat la premise. În urma unui minuscul impuls, întreaga construcț ie ie a trecutului autorului este luminată, în afara influenț ei ei acestuia, involuntar și, uneori, haotic; proces halucinant, conturarea co nturarea trecutului naratorului este comparată de Proust, într-un moment de revelaț ie ie artistică, cu un joc japonez în cursul căruia participanț ii ii aruncă aruncă în apă mici bucăț ele ele de hârtie colorată care, sub influenț a lichidului, se descompun, formând minunate imagini de case, flori și personaje. Anume memoria involuntară comportă, în viziunea proustiană, o încărcătură afectivă importantă, nealterată în tim p. În contrast, memoria inteligenț ei ei nu-l nu-l ajută pe om să ajungă la esenț a stărilor emotive. Pentru narator vederea madlenei, banalizată de întâlnirea ei frecventă în cotidian, nu are nici o importanț ă. ă. Gustul și mirosul ei, însă, îl transpun în vremurile copilăriei sale, cu stările emotive a le acesteia conservate perfect. Tema memoriei involuntare, care, deși nu are pretenț ia, ia, după cum o mărturisește autorul, de a lansa o dezbatere științ ifică, ifică, se încadrează perfect în conceptele ilustrului său contemporan Sigmund Freud, lansează problema timpului, anunț ată ată de titlul ciclul – În – În căutarea timpului pierdut . Printr-o Printr-o acceptare tacită a filosofiei lui Henri Bergson, Marcel Proust afirmă fluiditatea și flexibilitatea timpului. Divizarea fizică a timpului în minute min ute și secunde fiind acceptată ca o simplă convenț ie, ie, fiecare minut este prezentat prezentat ca fiind diferit de cel dinaintea lui, fiind influenț at at
de stările emotive trăite de om. Astfel, evenimentele cuprinse în câț iva ani pot fi rezumate de Proust în câteva pagini, iar un dialog, cuprinzând și explicarea psihologică subiectivă a naratorului, câteva sute de pagini. Totuși, întregul roman reprezintă încercarea naratorului de învinge și a domina timpul ; încercare încununată cu succes. Fluxul timpului nu mai este ireversibil: prin intermediul cunoașterii artistice, Marcel poate retrăi un moment din trecut cu aceeași intensitate emotivă ; Timpul este îmblânzit. Un alt pilon al formării personalităț ii naratorului, prezentat în Combray , sunt promenadele din copilăria sa în două direcț ii, care vor deveni bazele celor două faț ade ale personalităț ii sale complexe. Plimbările spre Meseglise (sau spre Swann) sunt asociate cu intemperiile. Partea artelor, libertăț ii, femeilor ușuratice și , într-un final, a e șecului intelectului, anume drumul spre Swann va fi asociat de subconștientul lui Marcel cu sadismul ( observat în relaț iile dintre fiica lui Vinteuil și prietena sa) și dragostea ( deși iluzorie), faț ă de Gilberte Swann. Promenadele spre Guermantes , petrecute cu ocazia timpurilor bune, sunt asociate cu pretenț iile mondene și inteligenț a emotivă.Anume în această parte Marcel reușește o primă încercare artistică, descriind clopotniț ile observate. A doua parte, O iubire a lui Swann , face o incursiune în trecutul lui Charles Swann, unde Marcel devine narator uniscient, acț iunile petrecându-se înainte de nașterea sa. Într-o manieră ironică, ne este relatată idila lui Swann cu Odette de Crecy, impregnată cu tragedia geloziei, ipocriziei și superficialităț ii sentimentelor. Departe de conceptele mondenului burghez Swann despre idealul frumuseț ei sau inteligenț ei feminine, fiind drăguț ă, dar nu frumoasă, și, urmând tradiț ia etică franceză, puț in inteligentă, Odette captează sentimentele lui Swann doar provocându-i asociaț ii cu o puternică încărcare emotivă cu picturile lui Botticelli, o frază muzicală ; Swann iubea iluzia pe care și-a creat-o ; Odette iubea statutul social și averea lui Charles. O iubire condamnată prin esenț a ei , bizară, incorectă, evoluează, totuși, paradoxal, în mariajul celor doi. A treia parte, Nume de inuturi: Numele , reprezintă o revenire la copilăria lui Marcel și la visurile romantice ale acestuia despre călătorii în ț inuturi ca Balbec, Veneț ia și Florenț a. Copilul își crează imagini despre aceste ț inuturi, conferindu-le calităț i excepț ionale ; iluzii spulberate ulterior. Cu această ocazie, Proust lansează ideea decepț ionantă a caracterului iluzoriu al numelor. Copilul trăiește, asemeni lui Swann în timpul idilei sale, în tărâmul propriilor miraje, care îi provoacă o tragică dezamăgire fiind comparat cu realitatea. Același caracter iluzoriu este atribuit și sentimentelor tânărului faț ă de Gilberte Swann : un castel pe nisip, dragostea fiind alimentată mai degrabă de prietenia fetei cu Bergotte , scriitorul preferat al lui Marcel, și de imaginea misterioasei și frumoasei ei mame decât de personalitatea sau exteriorul fetei. Am încercat mult timp să definesc farmecul proustian, însă momentul revela ț iei se lasă așteptat. Cred, totuși, că Proust își captează cititorii prin subiectivitatea sa modernistă.Personajele, incosecvente și complexe, sunt descoperite de către lectori concomitent cu naratorul, adesea incomplet, în ipostaze subiective, dubioase, adesea contrazise de evenimentele ulterioare. Uniscienț a nar atorului nu distruge surpriza trăită de cititori în momentele confesiunilor excepț ionale și evenimentelor șocante, dublate de surpriza redescoperirii trăită de Marcel. Concomitent, romanul fiind definit de critici ca unul estetic, Swann propune lectorilor săi probleme existenț iale de o sensibilitate profundă și probleme estetice primordiale pentru
înț elegerea filosofiei, artei și științ ei moderne. Abundat de aprecieri despre rolul muzicii, mecanismul scrierii și secretul succesului artelor plastice, Swann este un remarcabil manifest al concepț iilor estetismului modern.
