VIA TA ÎN WR1ST0S
PAGINI DE FILOCAL1E
4
âfantul Simeon âtâlpnicul din Muntele Minunat CUVINTE ASCETICE
DOXOLOGIA
Colecţia V iaţa î n H ri stos Pagini de Filocalie
4
SfântulSimeon tâl S pniculdin Muntele Minunat CUVINTE ASCETICE
Colecţia „Viaţa în Hristos. Pagini de Filocalie” este coordonată de Pr. dr. Dragoş Bahrim
Descrierea CIP a Biblio tecii Naţionale a României SIMEO N, st. Cuvinte ascetice / Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat; studiu introd. şi note de Paul van den Ven ; trad. din 1b. greacă de Laura Enache ; ed. îngrijită de pr. Dragoş Bahrim. - Iaşi: Doxologia, 2013 Bibliogr. index ISBN 978-606-666-123-2 I. van den Ven, Paul (pref.) II. Enache, Laura (trad.) III. Bahrim, Dragoş (ed.) 252:181.4
Mulţumim domnului profesor Bernard Coulie (Universitatea Catolică Louvain), edito r şef al revistei Le Museon, pentru perm isiunea de a publica tn limba rom ână studiul profesorului P. van den Ve n. Foto coperta I: medalion cu Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, alături de mama sa, Marta, şi monah ul Con on (cca 1100 d. Hr .). © Le Muséon pentru studiul P. van den Ven, „Les écrits des Siméon Stylite le Jeun e avec trois sermons inédits" ©DOXOLOGIA ISBN 978-6 06-666-12 3-2
Colecţia V iaţa î n H ristos Pagini de Filocalie
4
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
CUVINTE ASCETICE Tradu cere din limba greac ă veche şi note de Laura Enache Studiu introductiv de Paul van den Ven, tradus din l imba franceză de Laura Enache Ediţie îngrijită şi bibliografie de Pr. Dragoş Bahrim
Carte tipărită cu binecuvântarea îiialtpreasfintitului TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Editura DOXOLOGIA Iaşi, 2013
CUPRINS Opera ascetică a Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Studiu introductiv (Paul van den Ven,traducere de Laura En ach e) ...................................9 Notă asupra ediţiei (Pr. Dragoş Bahrim).................................................................................47 Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat,
Cuvinte ascetice
(traducere de Laura Enache) .................................................................51 Cuvântul I Al sfântului awă Simeon Stâlpnicul din mănăstirea din Muntele Minunat, pe care Dumnezeu l-a ridicat, ca pe Dan iil, să g răia scă prin Duhu l S fân t des pre marile binefaceri ale lui Dumnezeu, în alzecelea an al vârstei s a le ............53 Cuvântul al II-Iea Al sfântului awă Simeon Stâlpnicul din mănăstirea din Muntele Minunat, pe care Dumnezeu l-a ridicat, ca pe Daniil, să grăiască prin Duhul Sfânt, despre mfrânare şî credinţă şi fapte, în cel de-al zecelea an al vârstei sale
................56
Cuvântul al III-lea Al sfântului awă Simeon Stâlpnicul din mănăstirea din M untele Minu nat, pe car e Dumnezeu l-a ridic at să vorbească des pre patimi şî g ânduri fraţilo r celor ce se nevoi esc în o bşte prin D uhu l Sfâ nt, ca oarec ând pe Daniel, în al 11 -lea an al vârstei sale...........................................................................64 Cuvântul al IV-lea Al sfântului aw ă Simeon Stâlp nicul di n Mănăstirea din Muntele Minunat despre nevoinţă, pe care Dumnezeu l-a ridicat să vorbească, precum pe Daniel, în Duhul Sfânt, prin con temp laţii le de care a fost învrednicit , în p rivinţa cărora Dom nu l, ce rcându-1, i -a descoperit lui în curăţia inimii să cuno ască to at e, în al unsp rezecelea an al vârstei sale ....................67
Cuvântul al V-lea La lupta profeţilor, apostolilor şi mucenicilor .................................... 76 Cuvântul al VI-lca Către un prop rie tar din A ntiohia .............................................................80 Cuvântul a l VII-le a Despre pocăinţă şi străpungerea inimii ................ .. ...............................86 Cuvântul a l V U I-lea Cuvânt despre cei ce sunt la înălţime şi păcătuiesc fără frică....................................................................................93 Cuvântul al IX-lea Didascalie către monahi despre închipuirile în parte ale dem onilor .................................................................................103 Cuvântul al X-lea Despre incertitudinea vieţi i oam enilor .................................................111 Cuvântul al XI-Iea Despre sfârşitul rău al păcătosului 117 şi despre adormirea în pace a dreptului............................................. Cuvântul al XII-Iea Despre a doua venire a Domnului şi dreapta răsplătire ..................................................................................... 12 2 Cuvântul al XIII-lea Despre cei care p rin mândrie au căzut din făgăduinţele lui Dumnezeu .............................................126 Cuvântul al XIV-lea Despre închipuirea părelnică a bogăţiilor celor vremelnice şi despre osândirea lo r la tribu nalu l lui H ris to s................................133 Cuvântul al XV-lea Despre cei ce îndumnezeiesc n u n ta ........................................................13 7 Cuvântul al XVI-lea ................. 146 Despre cei ce sunt la înălţime şi păcătuiesc fără frică Cuvântul al XVTI-lea Despre teatrul sfinţilor cel după evlavie, dup ă pild a d esf ătări lor din lu m e ...........................................................1 54 Cuvântul al XVIII-lea Despre oastea iubitorilor de Dumnezeu care au bineplăcut prin cea mai bună luptă ......................................161 Cuvântul al XIX-lea Despre feciorie şi înşelare şi despre vremelnicia vieţii...................168 Cuvântul al XX-lea învăţătură despre dumnezeiescul har care îl cârmuieşte pe om ...........................................................................17 4
Cuvântul a l X XI-ie a Despre gheena cea gătită [diavolilor şi îngerilor lui] şi despre bunătăţile cele pe care le-a făgăduit Dumnezeu sfinţilo r ....... 179 Cuvântul al X X II-le a Despre ieşirea sufletului din trup şi despre puterile inteligibile ale răutăţii şi despre laudele îngerilor către Dumnezeu şi d espr e cei ce se află în p ăcate............................................................. 18 7 Cuvâ ntul a l X X M -lea Despre petrecerea practică a monahului ............................................ 194 Cuvântul al XXIY-iea Îndem n către fecio ară............................................................................... 19 7 Cuvântul al XXV-lea Despr e vir tuţ i şi sta tor nic ia m onahulu i............................................. 201 Cuvântul al XXVT-lea Despre parte din dumnezeieştile vederi şi descoperiri de car e a fost învrednicit Simeon de Dumnezeu ............................204 .
Cuvântul al XXVII-lea îndem n către cei ce sunt înnebuniţi de deznădejde şi cărora li se pare că viaţa lor se încheie odată cu trupul ..............................214 Cuvântul al XXVHI-lea A scetic on .......................................................................................................... 21 8 Cuvântul al XXIX-lea îndemn către cei ce zic că sunt gata de mucenicie, dar nu rabdă nici cel mai mic cuvânt.....................................................223 Cuvântul al XXX-lea Despre vederile d e care a fost învr edn icit Sim eon ............................22 8
Anexe ................................................................................................237 Anexa 1
Cuvânt desprefaptul dea avea pururea în minte zi ua ieşiri i din viaţă ......................................................................................239 Anexa 2
Viaţa Sfanţului Simeon din Muntele M i nunat, 2 4
............................242
.
Anexa 3
Viaţa Sfanţului Simeon din M untele M i nunat, 2 7 .............................244 Anexa 4 Epistola a cincea a Sfântului Simeon Stâlpnicul din M untele cel M inunat către împăratul Ju stin cel tâ n ă r..................250
Anexa 5 Troparele comp use de Sfântul Simeon di n Muntel e M in u n a t ............................................253
Bibliografie .................................................................................255 Indici de referinţescripturistice ..........................................261
Op era ascetică a Sf ântul ui Sim eon Stâlpnicul din Mu ntel e Minunat Studiu introductiv’ Asce tismu l sever al stâlpni eilor din Orient excludea, oare, pentru ei posibilitat ea de a exercita o activit ate d e scriitor pe vârful coloanei lor, loc al unei vieţuiri mai presus de firea omenească? Mărturiile cu privire la mulţi dintre aceşti sin guratici, reunite de H. Delehaye în lucrarea sa fundamen tală, Les Saints Stylites (p. CLXXI), arată limpede că, în ciuda acestor neobişnuite condiţii de existentă, arta y i 9 ' de a mânui condeiul nu le era străină. Scrierile, şi mai ales scrisorile, ai căro r autori e rau, au p utu t fi un eori d ictate 1, da r e sigur că în alte cazuri ele erau scrise de mâna celui ce le-a redactat2. Un ul din tre ce i mai celebri stâl pnici, Sfântu l Sime on cel Tânăr (521-592), din Muntele Minunat, din apropierea Antiohiei, a lăsat o m oştenire literară conside rată su ficient de im portantă pentru a merit a o notiţă din parte a lui Eh rhard în lucrarea, de acum clasică, de Istorie a literaturii bizantine a lui Karl Krumbacher3. Este vorba de tropare, scrisori şi cuvântări *
Trad ucere de Laura Enache după P. van den Ven, „Les écrits de s.
Siméon Sty lite I e Jeune avec trois sermon s inéd its", Le Muséon, 70,1957, pp. 1-57. 1 Vezi. H. Delehaye , Les Saints Stylites („Subsidia Hagiographica" 14), Bruxelles, 1923, pp. XXI şi CLXXI. 2 Cf. Idem, Viaţa Sf Luca Stâlpnicul, p. 219 (t 9791), 1,9, und eîl ve dem pe sfânt scriind o scrisoare „cu propria mână" patriarhului Teofilact. 3 K. Krum bacher, Geschichte der byzantinischen Litterntur, 1897, p. 144-145. Despre viaţa şi scrierile Sfântului Simeon, a se vedea H. Delehaye, op. cit.,
10
Paul van den Ven
ascetice4. Textul celor trei tropare cunoscute şi care se numără printre cele mai vechi com poziţii al e imno grafiei bizanti ne, ne-a fost lui, transmis scrisă detalii, de unulcădintre Viaţa Sfântului, monahii care nedeinformează, cu numeroase aceste tropare au fost compuse cu ocazia unor cutremure puternice 557, în spe care au avut loc în noiembrie-decembrie în anul cial în An tiohia şi Co nstantinopo l5. pp. LIX-LXXV; despre biografia srcinală, BHG 1689, scrisă puţin după moartea sfântului şi încă inedită în mare parte, vezi, d e asemenea, şi P. van den Ven, „À propos de la Vie de Sai nt Syméon Stylite le Jeu ne ", în Analecta t. LXVII, 1949, pp. 425-443. V om reţ ine că Viaţ Bollanâiana, a vech e a sa este o com poziţie al căre i cadru şi elemente istorice sunt absolut dem ne de în credere. H. Delehaye dă câteva extrase din ea, op. cit., pp. 238-271, după agreacă veche a Sfântului Simeon, manuscrisul Ierusalim Sabaiticus 108 [Viaţ inedită încă în 1957 a fost edi tată ulterior într-o exemplară ediţie criti că de P. van den Ven, La vie ancienne de s. Syméon Stylite le Jeune (521-592), 1.1:
I ntroduction et texte grec, 1.11: Traduction et commentaire. Vie grecquedesainte Marthe, mère de S. Symeon („Subsidia Hagiographica" 32), Bruxelles, 1962-1970. Extrasele ulterioare din Viaţ a Sfântului Simeon (aşa vom numi de acum înainte acest docum ent) folosite în aces t volum vor fi date după textul traducerii realizată de Laura Enache, iar referinţele vor fi date la capitolele acesteia; n. ed.] . 4 A. Ehrhard menţionează între altele, în Geschichte der byzantinischen Litteratur, 1897, p. 145, un scurt text eshatologic în latină în Bibliotheca Maxima Patrum, Lyon, t. VII, 1677, p. 1227, al cărei text grec se află publicat în A. Mai, éd., Novae Patrum Bibliothecae, t. VIII, 3, pp. 1-3, după ms. Vat. gr. 1997, cu titlul Eu(aecbv MECTOTioxajiiaç Àôyoç 7i£Qt t o û àei èv vco ¿xelv Omiliile 4-30 t t )v rjj^ÉQav xfjç è^ôôou (3iou. [Textul, aflat ca prolog la publicate de cardinalul A. Mai, a fost tradus ş i în ediţia de faţă, drept Anexa 1, cu239-241; titlul Cuvânt faptul delatin a aveaă,pururea în minte ziua Simeon ieşirii dinadmiviaţă, pp. n. ed. despre ] în v ersiunea autorul este nu mit randus. Dar nimic nu ne îngăduie să credem că aceast ă mică piesa, de interes redus, despr e despărţirea suflet ului de trup, ar putea fi atribuit ă lui Sim eon Stâlpnicul cel Tânăr sau Simeon Stâlpnicul cel Bătrân, care nu au nimic a face cu Mesopotam ia. Vezi H. Delehaye, op. cit.pp. LXXIII-LXXIV. a şi au fost pu 5 Aceste tropare figurează la capitolele 104-107 din Viaţ blicate după Cod. Sabaiticus108 de A. Papad opou los-Kera meus , „Eujaecdv
Opern ascetica a Sfântului Simeon S iâlpmcul din Mu ntele Minu nat
Scrisorile atribuite Sfântului Simeon mi-au atras mai mult atenţia. Istoricul Evagrius, care era în relaţie personală cu sfântul şi care îi consacră o notiţă importantă6, atestă faptul că a primit de la el o scrisoare privind o problemă de conşti inţă, fapt confirmat şi de Viaţa veche a sfântului7. O scrisoare adresa tă împăratului Justin al M ea a fost păstrată în Actele Sinodului de la Niceea din 7878, unde poartă numărul cinci, ceea ce pare a indica faptul că făcea parte dintr-o culegere, astăzi pierdută. Ea este intitulată: A Sfântului Simeon Stâlpnicul cel din Muntele Minunat scrisoarea a cincea către împăratul Justin cel Nou9. Acest titl u nu ne perm ite să determinăm preci s dacă este vorba de a cincea scrisoare dintr-o culegere gene rală de scrisori sau de a cincea scrisoare a lui Simeon către îm păratul Justin. Identitatea destinatarului a primit o con firmare remarcabilă atunci când scrisoarea a fost citită la început în cursul celei de-a patra secţiuni a sinodului, îm părţind deoseb ita cinste, printre alţii, cu Sfântul Ioan Gură o 0aujaacTTOOQ£ÎTr]ç coç ûjavoyQàcfjoç iccd [aeAcüôàç",Vizantijskij Vre mennik, 1, 1894,înpp.Échos 141- 150. Vezi S.t. Pétridès, „Saint Symé on le nouveau Styli te mt, élode", d'Orient, V, 1902, pp. 270-274. è Historia Ecclesiastica, V, 21; VI, 23. 7 La capitolul 23 3, cu câteva det alii în plus. Viaţa prescurtată, lucrare a lui Nichifor Ouranos, în Acta Sanctorum, Mai, t. V, cap. 237, p. 396, dă şi ea o parafrază precisă. Despre această revizuire din sec. al XI-lea, BHG 1690, vezi H. Delehaye, op.cit, pp. LIX-LXI. 8 J. Hardouin, Acta Conciliorum et Epistolae decretales ac Constitutiones snmmorum Pontif icum, 1714, t. 4, col. 289-291 şi PG 86, 2, 3216-3220. 9 Autenticitatea scrisorii este confirmată de faptul că se află în ea (PG
86,3217D) m enţiunea osândei ve şnice, care este redată în termeni ce amin tesc de folosirea combinată a versetelor din Mt. 8,12 şi Mc. 9, 48 şi pe care o regăsim în mu lte locuri în omiliile Sfânt ului Si meo n. Ved enia eveni mentelor viit oare pe care Simeon o com unică Patriarhului sub p ecete de taină este, de asemenea, în mare măsură identică cu cea din Viaţa veche a stâl pnicului. Vezi un exemplu la capitolul 202 din această viaţă în H, Delehaye, op. cit., p. 265 [Scrisoarea a V-a a fost tradusă în volumul de faţă ca Anexa 4; n. ed.].
12
Paul van den Yen
de Aur, Asterie al Amasiei, Ioan al Tesalonicului şi Sfântul Nil, şi apoi de a fi citită o a doua oară la Palatul Magnaura, în prezenţa şi la porunca îm păratului Constantin al VI-lea şi a îm păr ătesei Irma, înain te de închide rea celei de a opta sec ţiuni a adu năr ii10. în c iuda u nor precizări atâ t de clare, eu s unt tentat să cr ed, împr eun ă cu bollandistu l C Jan nin ck 11, că scri soarea era adresată îm păra tului Justinian, p entru că ea cere ped eapsa îm po triva d isidenţei s amarit erţi lor, care a înflorit mai ales sub domnia lui Justinian12, pentru actele nelegiuite şi hulele împ otriva sfintel or icoane comise în B iserica Năs cătoarei de Dumnezeu din Porfyreonul Feniciei, „această (tô ùjacuv KQdTOç) a cinstită casă pe care Puterea voastră construit-o", ceea ce pare să indice că Simeon se adresează lui Justinian, ctitorul acestei biserici, după mărturia istoricului Procopius13. 10 J. Hardouin, op.cit, t. IV, col. 484. !l Acta Sanctorum, Mai, t. V, p. 302C. 52 Vezi. L. Duchesne, L'Église au VIe siècle , 1925, pp. 282-283; L. Bréhier în Histo ire de l'Église, editată de A. Fliche şi V. Martin, t. IV, 1945, pp. 446447. Limbajul foarte dur al lui Simeon arată în ce măsură creştinii erau ori-pilaţi de samariteni. De aed ificiis, V, 9, ed. Bonn, p. 32 8,1 4. C uvintele puterea voastră (xo 13 Of-icov icQctTocJ revin pentru a doua oară în scrisoare, folosite fiind într-un sens personal care confirmă limpede sensul primului pasaj, PG 86,2,3217B: „Pentru aceea rugăm puterea voastră izbând itoare să nu facă milă cu cei ce au îndr ăznit a ceast a". Peste tot este folosit pluralul maiestăţii imperiale . Este cunoscută opoziţia violentă a Cărţilor Caroline, redactate în 790 de Alcuin asupra icoanelor, doctrinei iconofile a sinodului de la Niceea. Vezi Am annîn Histoire de VEglise a lui A. Fliche şi V. Martin, t. 6,1 93 7, pp. 121-125. Pentru acest autor, scrisoarea Sfântului Simeon, criticată pe larg din cauza durităţii faţă de samariteni, era destinată lui Justinian. Vezi Caroli Magn i Capitulare de Imaginibus , în Monum enta Germaniae Historien, Concilia, t. II, Suppl., pp. 179-184. A se remarca faptul că acuzativul loucrTtviavov şi Iouo tîvov t o v v£ov au putut f i confundate prin hapl ografie şi că, pe de altă parte, nu avem încă o ediţie critică a Actelor celui de-al doilea Sinod de la Niceea.
Opera ascetică a Sfântului Simeo n Stñlp nicul din M untele M inun at
Pentru a arăta interesul pe care îl purta Simeón contro verselor teologice şi dispu telor ecleziastice ale timpu lui său, A.stinian Ehrhardşievidenţiază „fragmente scrisori adresate luimono Ju Justin al EE-lea, care se de referă la nestorierti, fiziţi. şi la secta samaritenilor, fragmente care au fost folosite de Sofron ie al Ierusalimului şi loa n D am asc hin ul14. /V Insă câte erori sunt acumulate în această frază! Se cunoaşte deja scrisoarea privit oare la samariteni care , d upă însemn ările din A ctele celui de-a l doilea Sinod de Ia Niceea, ar fi fost adre sată lui Justin al Il-lea, dar al cărei destinatar este probabil Justim an. Dinpefericire posedăm Cu privire însă Ia o scrisoare care Simeó n ar fiîntreg scris-otextul. lui Justim an despre nesto rieni şi mon ofiziţi, L. Allatius 15 e cel care a sem nalat-o, după mărturia Bibliotecii lui Fotie16, care aminteşte de o scri soare sinodală a lui Sofronie al Ierusalimului către papa Honorius asupra celor două voinţe ale lui Hristos şi care enumeră autorii favorabili ortodoxiei printre care şi „pe Si meón, monahul şi preotul. Iar citatul care îl recunoaşte pe cuvios este din scrisoarea pe care a trimis-o către Justiman îm păratu l şi în care scrie şi despre lupta îm potriv a nestorienilor şi eutihienilor. Acest Justiman, evlaviosul împărat, a scr is în [scri soril e] către Zoii - acesta era Pa triarh al Ale xandriei - şi a num it scri soarea o com oa ră". A r fi de dorit foarte să pute m identific a cu stâlpnicul nostru pe a cest Simeón, mon ah şi pre ot, ca autor al unei scrisori care era o com oară în ochii lui Justinian, dar o asemenea atribuire nu ar oferi nid odeşansă de exactitate decât în prezenţa numeStâlpnicul distinct numeroasele lui omonime, cel al luiunui Simeón 14 K. Krumbacher, op.cit., p. 145. 15 Diatribe de Symeonum scriptis, 1664, p. 18. Vezi Acta Sanctorum, Mai, t. V, p. 302B. 16 Cod. 231, ed. Bekker, p. 287 [Pho tius, Bibliotheca, ed. R. H enry, t. V, 1967 , p. 66, n. ed.].
14
Paul van den Ven
din Munte le Minunat, num e care f igurează în fruntea scrisori i despre samariterd adresate împăratului17. Cât priveşte măr turia Sfântului loan D am aschin evocată de A. Ehrhard, nu îşi are locul aici, fiindcă ea nu se raportează la o scrisoare, ci la Cu vântu l al VlH-lea atribu it Stâ lpn icu lui 18, Leq uie n fiind cel care anterior a crezut că vede un fragment epistolar în tr-un extras care se referă la cultul icoanelor, dar care nu are nici un raport cu Justinian sau Justin II19. H. Deleh aye me nţionează o epistolă foarte lungă A cuviosului părintelui nostru Isaac către cuviosul p ărintele nostru Simeon ,
cel din Muntele Minunat , care a fost publicată de Mai20. Este, spune el, „răsp unsu l la o scri soare care nu ne-a p ar ve nit"21. H. Delehaye a pierdut din vedere consideraţiile pertinente ale lui A. Rocchi, care demonstrează definitiv, pe baza măr turiei manuscriselor şi critica internă, că destinatarul acestei scri sori nu este Sim eon cel c are ne interesează aici. 17 Vezi mai sus, p. 11 . 16 Vezi mai jos, p. 35 . 19 M. Lequien, S. lonnnis Damasceni opera, PG 94,1410. 20 Novae Patrum Bibliothecae, t VIII, 3, pp. 156-18 7. Vezi ibidem, pp. XXIXXIII, comen tariul lui A. Rocchi , care remarcă faptul că Vaiicanus gr. 391 utilizat de editor nu îi dă lui Simeon în titlul piesei calitatea de stâlpnic, ci de taumaturg, şi nu menţionează Muntele Minunat [Critica a stabilit că această epistolă aparţine lui Filoxen de Mabug şi este adresată unui oarecare Patrichie din Edessa. Există două recenzii siriace ale e i, una lungă şi alt a scurtă. V arianta siriacă lungă cu trad ucere franceză este publicată La lettre de Ph iloxm e de Mnbboug de René Lavenant, „Patrologia Orien talis" 30.5, Paris, 1963 à. Patric A. Maihis a publicat recenzia greacă a, variantei scurte a scrisorii. Pentru literatu ra desp re această lucrare, atribuită multă vreme Sfântului Isaac Şirul, a se vedea David A. Michelson, „A Biblio graphie Clavis to the Works of Philoxenos of Ma bbu g", Hugoye: Journal ofS yria c Studi es, voi. 13,2,2010,304-305. Mulţumesc părintelui Filotheu Bălan pentru semna larea acestor surse, n. ed. ]. 21 H. Delehaye, Les Saints stylites , p. LXXV.
Opera ascetică a Sfântului Simeon Stâtpnic ui din M un tele Minun at
Rămâne totuşi un lucru stabilit că Simeon Stâlpnicul cel Tân ăr a scris scrisori2 2. Un schimb de me saje pe care H. De lehay e nu îl me nţione ază, a avu t loc, p otrivit biogr afu lui23, între Justin al II-lea şi Sim eon cu privire la o fiică a împăratului, chi nuită de un demon. Suveranul îi ceruse sfântului, prin scris, să îi vin dece fiic a. Şi Simeo n îi anun ţă răspunsu l: „îndrăzn eşte, îm părate, şi adu mulţumiri lui Hristos, Dum nezeul nostru. Căci a ieşit demonul din fiica ta". Poate fi o citare literală a scrisori i. împăratul, câteva zile mai târziu , îi mulţu meşte sfân tului în scris şi îi anunţă vindecarea fiicei sale. Este sigur că în tre cei doi exista o relaţie strânsă, aşa cu m subliniază bio graful24: „Dumnezeiască râvnă şi credinţă mare avea în slu jitorul lui Dumnezeu acest îm părat Justin şi aproape mereu îi însemna sfântului rob al lui Dum nezeu cele ce se întâmplau". O altă scrisoare a fost tri misă lui Simeon, în aceeaşi peri oadă, de patriarhul Ioan al Constantinopolului (565-577), pentru a-i semnala boala gravă a lui Justin al II-lea şi a-i cere mijlocirea25. Simeon răspunde că împăratul va obţine vin decarea, cu condiţia de a se abţine de la rem edii oferite de o terţă parte. Da r împ ărăteasa Sofia s-a lăsat conv insă să ascult e 22 Viaţa veche spune că sfântul a discutat îndelung cu episcopul Seleuciei pe seama posibi lităţi i hirotonirii pe care sfântul din smer enie voia să o refuze: „Fiindcă de mai multe ceasuri discutau desp re aceasta după cuvântul Scripturii”(YQac\>iK<Â)<;, cf. Viaţa Sfântului Simeon, 134); H. Delehaye, op. cit., p. 263,16. yqccîJhkîuq se referă aici, însă nu ia discuţii prin scris, după cum reiese bine din contex t, ci este o exp resie biblică „dup ă cuvântul Scrip turii" (Lc. 24 ,17 ). Acest sens al termenului yQa c^iKGjţ, după cuvântul Scripturii, se întâlneşte uneori în greaca bizantină {cf. H. Stephanus, The saurus Craecae Linguae, s.v.). 2i Viaţa Sfân tulu i Simeon, 207. 24 Ibidem, 206. Oare amintirea aces tor relaţii să fi atras după sine sub stituirea numelui de Justin cu cel al lui Justinian din fruntea scrisorii lui Simeon, citită la Sinodul din 787? 25 Ibidem, 208-210. Despre boala mintală care l-a făcut pe Justin să piardă tronul, vezi şi Ioan de Efes, Historia ecclesiastica, III, 2-6.
16
Paul van den Ven
sfaturile unui şarlatan ev reu, pe num e Timotei, în d uda aver tismentelor patriarhului, căruia Simeon, prevenit de o desco perire du mnez o scrisoare , rugându-1 l implo din partea sa peeiască, îm păîiratscrie să încete ze aces te practi ci,să-sub amere ninţarea pedepsei cereşti manifestate prin pierderea minţii. Simeon află printr-o nouă descoperire căderea lui Justin şi o menţionează printr-o nouă scrisoare adresată patriarhului, sfătuindu-1 să nu-1 mai importuneze în favoarea suveranului. Simeon primeşte o scrisoare de la unul din detractorii săi, diacon al m arii biserici d in An tiohia, plină de insulte la adresa sfântului26. De asemenea, aşa cum aminteşte în scri soarea sa către împăratul Justin al Il-lea (sau mai curând Justm ian), un patriarh din Orient i-a comunicat o scrisoare de la Pave l, episcop de Porfyreon, pe tem a purtării nelegiuit e a sam aritenilor7 . Apocrisiarul lui Simeon, preotul Toma, a fost trimis de el la palatul imp erial de la Constantinopo l. Fiindcă T eodor, prefectul pret oriului, supra num it Picridios, era bolnav 28, T om a îi scrie sfântului cerându-i ajutorul, iar Picrid ios face la fel. Simeon răspunde fiecăruia dintre ei şi Viata rezumă acest răspuns29. Această enumerare este de ajuns pentru a arăta că Simeon întreţinea o corespondenţă importantă cu Curtea bi zantină şi cu pe rsonaje cunoscute, împăraţi, patriarhi, episcopi, înalţi dregători, literaţi, astfel în cât este foarte posibil să fi existat o culegere de piese num erotate şi este ma re păca t că această culegere nu n e-a parvenit. 26 îbidern, 225. Vezi traducerea lui Nichifor Ouranos, cap. 222, Acta Sanctorum, Mai, voi. V, p. 391D. 27 Vezi mai sus, p. 12. 28 Teodor a fost prefectul pretor iului din 565 până în 569 . Cf. Borghesi, Opere,voi. X, 1897, p, 428. Ac est supranum e de Picridios este necunoscut din altă parte .
‘ 29 Viaţa Sfântului Simeon, 232; vezi traducerea lui Nichifor Ouranos, cap. 235 şi 236, Acta Sanctorum, Mai, t. V, pp. 395-396.
Opera ascetică a Sfântului Simeon Stâlpnic ul din Mu ntele M inun at
17
A
Scrisoarea către împăratul Justin al II-lea (sau mai bine zis Justinian), singura care ni s-a păstrat, arată că autorul ei cunoştea perfect şi căde aparţine unui om cultivat. Dar formulele oare nu a de pusprotocol să fie scrisă un secretar literat? Pentru biograf însă, uşurinţa sa de exprimare vine în mod natu ral de la Duhul Sfânt, iar lucrarea im ensă care este Viaţa sa veche nu ne informează deloc în legătură cu vreo posibilă formare şcolară, suplinită cu daruri de srcine exclusiv d umnezeiască . Pe l ângă c orespondenţa întreţi nută cu un num ăr de personaje importante, Simeon a compus, de asemenea, cu vântări ascetice şi ne vom ocup a aic i, în cele ce urm ează , mai cu seamă de ele. Deja în capitolul al 32-lea din biografia sa, redactată de unul dintre ucenicii lui30, aflăm că într-o zi de Cincizecime primeşte Duh ul Sfâ nt, Care îl um ple de înţel epciune şi de cu noştinţă, ceea ce îi perm ite să compu nă, î ncă de timpu riu, o serie de discursuri: „Şi a fost învrednicit de asemenea har, încât rumeni nu-i putea sta împotrivă, potrivit cu ceea ce s-a scris, din pricina şi aşiduhului care vorbea. A alcătuit cuvinteînţelepciunii despre monahi despre cu pocăinţa mire nilor şi despre î ntruparea D om nului nostru Iisus H rist os şi despre viitoarea jude cată şi despre năd ejde, tâlcuind lăm urit cele ascunse m ultor a". O altă preci zare ne este furn izată mai înainte de biograf, la capitolul al 12-lea31. Deşi abia intrat, la vârsta de 6 ani, în obştea micii mă năstiri a stâlpnicu lui loan, al cărui mod de asceză îl va imita, el deja dovedeşte abilităţi cateheti ce: „Vorbind limpede, gata fi ind să vorbească, având răspunsuri plăcute, cuvânt cu pricepere multă şi desăvârşită înţelepciune, fiindcă era plin de haru l dumnezeiesc, pentru aceea şi vorbea cuvint e du mnezeieşti". 30 Vezi mai sus, pp. 9-10, nota 3; Viaţ a Sfântului Simeon, 32; cf parafraza lui Nichifor Ourano s, cap. 41, în Acta Sanctorum, Mai, t V, p. 322B. a Sfântului Simeon, 12. 31 Viaţ
18
Paul van den Yen
Viaţa veche ne-a păstrat câteva exemple ale acestei elodnţe precoce. Capitolul 24 debutează prin cuvintele: „Zicea copilmişcărilor ul bătr ânului şi monahilor", urm ate cuvântare pra sufletului32. Cuvântarea dede la ocapitolul 27,asu intitulată Despre mântuire (napi ocoTijpiaţ) şi consacrată, în reali tate, virtuţilor monastice, este mu lt mai mare. Datat de biograf ca fiind al lui Sim eon, copil încă, este un adevărat cod al vieţi i mo nahu lui în com unitate3 3. Ap oi m ai gă sim în cuprinsul Vieţii scurte alocuţiuni, unsprezece în total, pe subiecte diferite. In afară de una, destinată poporului adunat în jurul lui, ele se adresează monahilor adunaţi în ju rul co loanei lui Simeo n şi au fost ros tite cu ocazia u nor îm preju rări particulare din mănăstire pentru a-i îndemna la o linie precisă de conduită. Ele nu par a fi reproduse integral, aşa cum se poate deduce cu uşurinţă din anumite reflecţii ale hagiografului, „acestea zi cându -le şi mu lte altele" sau „aces tea zicându-le şi multe altele asemănătoare acestora". Numai primele patru discursuri şi alocuţiuni, dacă ne bazăm pe or dinea cronologică a faptelor din Viaţa veche34, au fost rostite înain teaSim morţii patriarhului Efrem al m Antiohiei, în 545,vom an în care eon avea 24 ani. Acest fapt erită subliniat, vedea mai departe de ce35. în afară de lunga cuvântare de la capitolul al 27-lea de spre virtuţile monastice, aceste bucăţi nu au deloc amploare, şi - pentru o biograf ie atât de întinsă - nu se poate spune că ele ocupă u n loc important . Această constatare are însă im portanţa ei , dacă vrem să comparăm atât fondul, câ t şi f orma lor cu cuvântările ascet ice care ne- au fo st transm ise de câteva 32 Ibidem, 24 [Capit olul acesta este reluat mai departe în întregim e ca Anexa 2]. 33 Ibidem, T7 [Vezi mai departe Anexa 3]; cf. şi parafraza lui Nichifor Ouranos în Acta Sanctorum, Mai, t. V, pp. 318-320. 34 Acea stă cron ologie nu este abs olut sigură. Ve zi P. van den Ven, „À propos de la Vie de Saint Sym éo n...", p. 435. to Vezi mai jos, p. 37.
Opern ascetică a Sfântului Simeon Stâlpnicul d
in M ant ele Min un at
manus crise sub nume le lui Simeon Stâlpni cul cel Tânăr, o operă conside rabil ă, al căru i studiu îl vom aborda în cele ce urmează. Colecţia de omilii ale Sfântului Simeon este o culegere de treizeci de pi ese num erotate, a căror publicare, pregă tită de cardinalul Angelo Mai, n-a fost realizată decât după moartea sa de către Joseph Cozza-Luzzi, cu un comentariu asupra autenticităţii lor de Antonio Rocchi36. Manuscrisul care este la baz a ediţiei l ui Mai este Vat gr. 2021, fost Basilianus 60, de la mănăstirea St. Basile de Urbe, provenind de la Abaţia SainteMa rie du Patir din Ross ano, Calabr ia, unde a fost copiat de că lugărul Bartolomeu, copiere încheiată pe data de 6 mai 1105, după notiţa subscrisă de la sfârşitul volumului37. Este de format mic (185 x 150 mm), pagină plină şi numără 140 de folii de pergament. Nu conţine decât cuvântările lui Simeon, Cudar a pierdut primele două cuatemioane şi odată cu ele, vintele IJV. A. Mai a publicat aceas tă ultimă omilie , a IV-a, d upă ediţia teo logului danez H. N. Clausen3B, care s-a lim itat să ind ice 35
A. Mai,
Novac Patrum Bibliothecae,t. VIII, 3, 1871, pp. 4-156. Co
mentariul estedeînodeschiderea VIII, pp.asupra XVII-XXI, precedat laluipp.Rocchi XV-XVI introducere volumului a lui Cozza-Luzzi ma nuscr iselor care au servit ediţ iei. 37 Vat. gr. 2021 a fost descris de Pierre Batiffol, L'Abbaye de Rossano, 1891, pp. 57-58, 84 ,15 3. Vezi, de asemenea, R. Devreesse, Les manuscrits grecs de l'I talie meri dionale (Studi e Testi 183), 1955, pp. 23-25. Batiffo l atri buie omiliile pe care le conţine acest manuscris unui Sfânt Simeon de Chio, eroare singulară care se expl ică, ca să spunem aşa, prin titlul Cuvânt al Sfântului Simeon kionitul, [kionit înseamnă stâlpnic, iar nu locuitor din Chio, n. ed.], şi care a fost preluată de A. Ehrhard, în K. Krumbacher, p. 177, şi mai apoi de R. Devresse, Geschichte byzantinischen op. cit., p. 39,der nota 5 şi în In dex I,Litterntur, p. 62, unde figurează, o dată în plus, acest Simeo n de Chio, care , în realitate, nu a existat nic iodată! Rep roducerea unei pagini de text din Vat. gr. 2021 şi a celei care poartă notiţa subscrisă se află în K. Lake, Dated Greek Minuscule Manuscripts to the Year 1200, VIII, Partea a Il-a, 1937, planşa 560. 38 în C. Munter, Miscellanea hafniensia, voi. II, 2, Copenhaga, 1824, pp. 268-280.
20
Paul van den Yen
că avea aces t text de la compatriotul său F rédér ic C. Miinter, care îl primise el însuşi de la un „abbas Annibaldus", la Roma, necu noscut lui nu a găsit Vatican manuscrisul de Mai unde, care provenea textulînşiBiblioteca nici vreunde altlaexem plar al Omiliei a patra39. Pe de altă parte, Mai a extras în marginea ediţiei sale variantele din Vat. gr. 2089, fost Basilianus 138 . Acest manu scris, pe pergament, este un amestec a trei părţi din alte ma nuscrise : a) ff. l-72v; b) ff. 73-150v; c) ff. 151-239v. Al doilea rest de manuscris, datat de Mai din secolul al XI-lea40, a păstrat cua tem ioanele 3-12 şi nu conţine decât nou ă cuvântări care ocupă ff. 73-107v. Restul, ff. 108-150v, conţine texte din Sfân tul Ioan Gu ră de Au r sij extrase d in al tii scriitori biserices ti. * La cele dou ă man uscrise de la Va tican şi la cel pe care l- a utilizat i nd irect Clausen, trebuie să adău găm Codex B. a. VII de la Biblioteca Abaţiei Grottaferrata, pe pergament din secolul al XI-lea, 150 x 100 mm, nefolosit de Mai şi care nu conţine k decât A omiliile 11 si 1241. ■ In sfârşit, există un manuscris complet conţinând toate cele treizeci de cuvântări ale lui Simeon. Este vorba despre importantul codex de la Muntele Athos Lavra B 71 (191), da tând d in secolul al Xll-lea, pe pergam ent, pe p agin ă întreagă, 260 x 180mm , un veri tabil corpus „simeo nian", întruc ât cu prinde cea mai veche Viaţă a st âlpnicului şi cea a m am ei sale Marta, urmată de omilii, ff. 196-348 şi, în sfârşit, o serie de piese litu rgice în cinstea celor doi s finţi42. To cm ai d up ă ace st 39 Vezi Mai, op. cit., p. 4, note 1. M. van Lantschoot (Biblioteca Vati canului) mi-a c onfirmat că , în afară de cele două exe mp lare descrise aici, nu există nici o speranţă să se descopere alţi martori ai acestor omilii printre manu scrisele inventariate din acest fond. 40 M. van L antsch oot se întreab ă dacă nu ar fi mai prud ent să zicem secolul XI-XII sau chiar î nceputul secolului al Xll-lea. 41 Cozza-Lu zzi dă din greşeală acestui manus cris număru l B. a. V. Vezi A. Rocchi, Codices Cryptenses, Roma, 1884, p. 68. 42 Vezi. A. Ehrhard, Überlieferung und Bestand der hagiogrnphischen und homiletischen Literatur der griechischen Kirche, III, 2, 1952, p. 1019.
Opera ascetică a Sfântului Simeon
Stâlp nicul d in Mun tele Minu nat
manuscris public eu mai departe textul inedit al primelor trei cuvântări, precum şi pe a pat ra, pe a ceasta din urm ă cu varian tele ediţi ei lui Clausen. O exam inare atentă a tradi tiei manu scrise a acestor cuvântări se i mpun e m ai înainte de a le putea cons idera ca un ansam blu om ogen su sceptibil de a fi supus ca atare regulilor crit icii. Vo m lua ca pu nct de plecare seria pe care o c onţine ma nuscrisu l de la Lavra, deoarece, cu cel e treizeci de cuvân tări ale ei, este cea mai com pletă şi acest manu scris este în mo d special repreze ntativ şi în ceea ce priveşte Viaţa, dar şi opera Sfântului Simeon Stâlpnicul cel Tânăr. Voi da mai departe şi titluri le celor treizeci , pre de manuscris. num ăru l lor de ordine srcinal , aşa de cumdiscursuri se prezintă eleced în at acest Vat. gr. 2021, al cărui text a fost pu blicat de Mai, dă cu vântă rile în aceeaşi ordine şi cu aceleaşi titluri, cu excepţia câtorva variante, având aceleaşi numere, totul la prima mână. Am spus deja că din acesta s-au pierdut primele p atru dintre ele . Vat gr. 2089 nu conţine decâ t cuvânt ările 1 1,1 4,1 6, 21, 2 2, 25, 26, 28 şi 2 9 care se succed fără întrerupere cu o foiletare con tinuă, pu rtând şi ele num ărul de o rdine srcinal, cel pe care îl aveau în seria completă, cu excepţia cuvântării a 11-a care est e fără în ce put13şi sun t prevă zute cu ace leaşi titluri cu cele din Manuscrisul 105 de la Mănăstirea Esfigmenou, din sec. al XVUI-lea, conţine, de asemenea, cele treizeci de cuvântări care urmează celor două Vieţ i dar, conform mărturiei lui A. Ehrhard, nu este decât o copie a celui de la Lavra. 43 El înc epe cu folia 73, cu cuv intele biă tcov o'l keîcov yvcopioco, pri n cele proprii voi cunoaşte, Mai, op. cit.,p. 49 ,1,1 6. Numerele de or dine vi n în titluri după indicarea vârstei predicatorului (vezi p. 24) Dar copistul a notat, între altele, în marginea din stânga, pentru fiecare bucată pe care o transcria, un număr special progresiv. Cele nouă cuvântări au fost astfel nu mero tate de la 6 la 13, cuvântarea a 11-a, fiind fără incipit, trebuind să poarte num ărul 5, şi era u prin urm are preced ate de patru piese care tre buiau să ocupe cele 16 folii pierdute (cuatem ioanele A şi B). Piesele care urmează, străine omiliilor, continuă cu numerele 14 şi aşa mai departe. Această nu mero taţie s ecundară nu vizează dec it Vat. gr. 2089 şi nu pre zintă interes î n ceea ce priveşte numerotarea srcinară a cuv ântărilor care ne preocupă.
22
Paul van den Ven
manuscrisele de la Lavra B 71 şi Vat. gr. 2021. A cele aşi titluri găsim, de asemenea, şi în fruntea cuvântărilor 11 şi 12 din co dicele deCât la priveşte B. a. VII, dardin nu ediţia sunt prevăzute cu Grottaferrata număr. cuvântarea a 4-a lui Clausen, are acelaşi nu măr şi acelaşi titlu cu piesa co respun zătoare d in man uscr isul de la Lav ra44. Oricare ar fi locul lor în diverse ma nuscrise, toate aceste piese prezintă un text i dentic , cu acelaşi incipit şi desinit şi un număr relativ minim de variante. Doxologia finală însăşi, variabilă de la o om ilie la alt a, nu prezintă diverg enţe între cele două man uscrise de la Va tican şi cel d e la Lavra, în timp ce filiaţia lor nu p are foarte apropiată. Nu este deloc exclus să exi ste şi alţi m artori ai cuvâ ntă rilor lui Simeon, îngropaţi în bibliotecile manuscriselor gre ceşt i, printre nu meroase le volume, pu ţin cunoscu te încă, ce conţin om ilii asceti ce. C ercetările mele în m arile fondu ri nu au avut însă nici un rezultat. Exemplarele păstrate se pare că sunt rare45. Bazându-ne pe datele pre cede nte, precum şi pe u niform i tatea tradi ţiei textuale , aşa cum transpare ea din co mp ararea martorilor , pu tem adm ite rezonabil că suntem în p rezen ţa unei culegeri de treizeci de omilii, a cărei unitate este atestată co respunzător de concordanţ a manuscriselor cunoscute . A vem 44 Potrivit lui Cozza-Luzzi, în Mai, op.cit., p. XVI, cuvântarea a 4-a s-ar găsi, de asemenea, şi în Vat. gr. 2089, prezenţa ei i-ar fi scăpat lui Mai. Dar van Lantschoot căruia îi datorez majoritatea indicaţiilor anterioare privind m anuscisele de la Vatican şi căruia îi aduc vii mulţum iri, mă in formează că această afirmaţie este în întregim e inexactă; nu este nici urmă de omilia a 4-a în Vat. gr. 2089. Eroarea lui Cozza-Luzzi este datorată pro babil unei neatenţii. 45 Cum rem arcă mare le spec ialist în mat erie, A. Ehrhar d, loc. cit. [Opi nia aceasta rămâ ne validă. Cuvintele Sfântului Simeon au fost foarte puţin Institut de rccherche et copiate. Pe lângă manuscrisele descrise anterior, d'histoire des textes do la Paris mai indică în momentul de faţă în cata logul on-line, http://pinakes.irht.cnrs.fr , doar unele copieri fragm entare şi târzii ale acestora].
Opera ascetică a Sfântul ui Simeon Stâlpnicul di n M untele M inun at
chiar impres ia, cu rezerva unei confirmări ulterioare, printr-un studiu mai aprofundat al textului, că toţi copiştii au avut un respect special faţă de conţinutul acestor omilii, cum se poate constata şi pentru alte producţii celebre ale literaturii ecle ziastice greceşti. Rămâne de văzut totuşi dacă nu avem de-a face, cum se temea H. Delehaye, cu o compilaţie mai veche făcută din bucăţi de diferite srcini şi puse pe seama unei personalităţi ilu stre, cea a Sfântului Sim eon Stâ lpnicu l cel Tânăr. Nimic nu este mai frecvent în acest gen de literatură46. îna inte de a mă strădui să răspun d acestei chestiuni, trebuie să trec sum ar în revi stă continutul acestor treizeci de om ilii si» să j ofer o perspectivă de titlurile, ansamblucare asupra compoziţiei lor. Mai multe dintre precedă uniform şiînstilului ma nuscris fiecare dintre omilii, sunt destul de vagi şi nu se po trivesc în mod adecvat cu conţinutul lor. Le reproduc aici în traducere şi, dacă este cazul, cu câteva cuvinte explicative. Unele dintre omilii sunt greu de analizat pentru că de multe ori ideile pe care le conţin nu au sim plitate şi fiindcă adeseori ele alcătuiesc un f el de come ntariu la num eroa se pasa je din Scriptură, de multe ori fără o legătură consecventă între ele. Este un mozaic alcătuit din bucăţi disparate organizate în jurul citatelor biblice şi de multe ori este dificil să descoperi fie tema dominantă, fie vreun fir conducător care să permită să te regăseşti în acest labirint. Indicaţiile care urmează ne vor ajuta să ne dăm seama cel puţin de conţinutul esenţial al fiecărei omilii. Este de observ at că tit lurile sun t redactate în cadru l unei formu le, practic întotdeau na aceeaşi, pe care nu o reprodu c decât pentru primele două din serie47, limitându-mă apoi la 46 Delehaye, Les Saints Shjlites, p. LXXV. 47 A. Mai a făcu t la fel în ediţia sa, rep roducând titlul com plet numai al Cuvân tului al IVle a. Vezi remarca sa, p. 13, nota 1. „în Vat. gr. 2021 şi 2089, îmi scrie van Lantschoot, titlurile pentru omilii suntîr comun iden tice în partea care descrie conţinutul, vârsta lui Simeon şi numărul omiliei. Ele diferă uneori mai mult, alteori mai puţin pentru Aoyo<;... klovltou ...
24
Paul van den Ven
partea din titlu care indică subiectul cu vârsta oratorului. Ca racterul oarecum solemn al acestei formule, repetată astfel pentru apeaminti dumnezeiască ce îl făcea să vor erau bească sfânt,inspiraţia este legată poate de faptul că omiliile destinate lecturii în obş te cu ocazia uno r sărbători liturgice, după cum o atestă mai multe menţiuni de primă mână în manuscrise 4R . Iată titlurile Cuvintelor : 1. [van den Ven, 1957, pp. 33-35] A sfântului avvă Simeon Stâlpnicul din mănăstirea din Muntele Minunat, pe care Dumnezeu la ridicat, ca pe Daniil, să grăiască prin Duhul Sfânt despre marile binefaceri ale lui Dumnezeu în al zecelea an al vârstei sale. Despre binefacerile lui Dumnezeu; invocarea de către Si meon a milei Sale; vârsta predicatorului, 10 ard. 2. [van den Ven, 1957, pp. 35-41] Cuvânt al sfântidui avvă Simeon Stâlpnicul din mănăstirea din Muntele Minunat , pe care Dumnezeu la ridicat, ca pe Daniil, să grăiască prin Duhul Sfânt, ©aujaaCTTOÛ... Daniel şi Duhul Sfânt. Nu se găseşte formula completă decât sporadic, când în 2021, când în 2089. Menţionarea Duhului Sfânt şi a lui Daniel lipse şte în omilii le 1 4 ,1 6 ,2 1 ,2 5 şi 26 di n 2089". în m anu scrisul de Ia Lavra apare formula completă, reprodusă sub numărul 2, care este aplicată totdeauna în continuare, uneori cu un loc diferit pen tru menţionarea lui Daniel şi a Duhului Sfânt. 48 în ma nus crisu l de Ia Lavra, pe ma rginea Cuvântului I este scris Cuvântul al V-lea: „lectura „citeşte-o pe aceasta la Schimbarea la Faţă"; aceasta a Sfinţilor Părinţi la duminica înainte de Naşterea lui Hristos"; Omilia a 8-a: „lectură în ziua Ortodoxiei"; Cuvântul al XXI l-lea: „lectură în sâmbăta lăsatului sec de carne". Val gr. 2089 are, de asemenea, aceeaşi menţiune, în acelaşi loc. Pentru manuscrisele omiliilor care poartă urmele lecturii publice, a se vedea R. Devresse, introduction à l'étude des manu scrits grecs , Paris, 1954, pp. 191-192. Fiecare om ilie este urmată imediat în manuscrisele de la Lavra şi Vat. gr. 2021, cu caractere semi-unciale, asemenea celor di n titlu, de un îrd em n evlavios mereu asem ănăto r prin construcţie: 1. sfântă şi dumnezeiască ofrandă şi de la mine se va da în grijă ţ ie. 2. Comoară a vir tuţ ilor, şi de la mine ţise va da în gri jă, etc..
Opera ascetică a Sfântului Sime on S tâlpnicul di n Mu ntele Min una t
despre Inţrănare şi credinţă şi fapte (lucrări) în cel deal zecelea an al vârstei sale. 3. [van den Ven, 1957, pp. 41-46] Despre patimi şi gânduri ; 11 ani. Cu4. [Mai, 1871, pp. 4-13; van den Ven, 1957, pp. 47-55] vânt al Sfântului Avvă Simeon Stâlpnicul din Mănăstirea din Muntele Minunat despre nevoinţă, pe care Dumnezeu la ridicat să vorbească , precum pe Daniel, în Duhul Sfânt prin contemplaţiile de care a fost învrednicit în privinţa cărora Domnul, an trenândul, ia descoperit lui în curăţia inimii să cunoască toate viaţa ascetică; o în al unsprezecelea al vârsteimonahale sale. Despre lungă enumerare aan virtuţilor şi a patimilor con trare lor, însoţită de o serie de comparaţii cu stări şi lucruri exterioare; 11 ani. 5. [Mai, 1871, pp. 13-16] La lupta profeţilo r şi apostolilor şi mucenicilor; 11 ani. 6. [Mai, 1871, pp. 17-22] Către un proprietar din Antiohia; omi lie adresată clasei bogate din Antiohia, p entru a-i demonstra deşertăciunea plăcerilor lumeşti şi modul în care primejduiesc mân tuirea suflet ului; tabloul viu al acestor plăceri ; 12 ani. 7. [Mai, 1871, pp. 22-27] Despre pocăinţă ş i străpungere ; 12 ani. 8. [Mai, 1871, pp. 27-36] Despre cei ce sunt în înălţime şi păcă tiiiescfără frică; despre trufia în bucurarea de bunurile acestei lumi şi pedea psa greşelilor pe care tru fia te face să le comiţi, cu descrierea rătăcirilor păgânismului şi ale cultului idolilor; 12 ani. 9. [Mai, 1871, pp. 37-45] Didascaîie către monahi despre închipuirile în parte ale demonilor; experienţe personale ale auto rului şi sfaturi pentru respingerea atacurilor; 13 ani. 10. [Mai, 1871, pp. 45-49] Despre incertitudinea vieţii omului, care nu este decât o umbră; trebui e să renu nţăm la lum e, să
26
Paul va n den Ven
dispreţuim lucrurile vremelnice pentru a ne dedica vieţii veşnice; 13 ani.
sufletul
11. [Mai, 1871, pp. 49-53] Despre sfârşitul rău al păcătosului şi adormirea în pace a dreptului; 14 ani. 12. [Mai, 1871, pp. 53-57] Despre a doua venire a Cuvântului lui Dumnezeu şi dreapta răsplătire; 14 ani, 13. [Mai, 1871, pp. 57-63] Despre cei care prin mândrie au căzut din făgă duinţel e lui Dumnezeu ; 14 ani, 14. [Mai, 1871, pp. 63-66] Despre închipuita mândrie vremelnică a bogăţiilor şi despre osândirea lor la tribunalul lui Hristos; 14 ani. 15. [Mai, 1871, pp. 66-73] Despre cei ce îndumnezeiesc însoţirea de nuntă, în timp ce acesta nu este decâ t un mijloc în mâinile lui Dumnezeu; 14 ani. 16. [Mai, 1871, pp. 73-80] Despre cei ce sunt în înălţime şi păcătuiescfă ră fric ă Acelaşi titlu şi subiect cu Omilia a 8-a cu descrierea foarte vie a plăcerilor lumeşti; 15 ani. 17. [Mai, 1871, pp. 81-86] Despre teafrul cel după evlavie al sfinţilor în comparaţie cu desfătările din lume; 15 ani. 18. [Mai, 1871, pp. 87-93] Despre oştirea iubitorilor de Dumnezeu care bine au plăcut prin cea mai bună luptă; 15 ani. 19. [Mai, 1871, pp. 93-98] Despre străpungere şi despre feciorie şi despre dumnezeiasca dragoste şi despre înşelarea şi vremelnicia vieţii; 16 ani. 20. [Mai, 1871, pp. 98-102] învăţătură despre dumnezeiescul har 16 ani. care îl cârmuieşte pe om; Despre gheena cea gătită şi despre 21. [Mai, 1871, pp. 103-111] bunătăţile pe care lea făgăduit Dumnezeu sfinţilor.Este vorba despre virtuţile monahale şi despre ispitele călugărilor; 16 ani. 22. [Mai, 1871, pp. 111-118] Despre ieşirea sufletului din trup şi despre puterile inteligibile ale răutăţii şi despre laudele îngerilor către Dumnezeu şi despre cei ce se află î n păcate; 17 ani.
Opera ascetică a Sfântului Simeon Stâlpnicul d
in M un tele M inun at
2'
23. [Mai, 1871, pp. 118-121] Despre petrecerea practică a monahului; 17 ani, 24. [Mai, 1871, pp. 121-124] îndemn către o fecio ară; 18 ani. 25. [Mai, 1871, pp. 125-127] Despre virtuţi şi statornicia monahilor. 21 de ani. 26. [Mai, 1871, pp. 127-137] Despre dumnezeieştile vederi şi descoperiri de care a fo st învrednicit Simeo n în parte ; 23 de ani. 27. [Mai, 1871, pp. 137-140] îndemn către cei ce sunt înnebuniţi de deznădejde şi cărora îi se pare că viaţa lor se încheie odată
cu trupul; 23 de ani. 28. [Mai, 1871, pp. 140-144] Asceticon. O cuvântare generală care cuprinde în special enumerarea catastrofelor care au survenit în timpul autorului şi care nu au provocat conver tirea necesară; 24 de ani. 29. [Mai, 1871, pp. 144-148] îndemn către cei care spun că sunt gata de mucenicie dar nu rabdă nici cel mai mic cuvânt; 24 de ani. 30. [Mai, 1871, diverse, pp. 148-156] Desprecurtea vedmlecerească, de care a fost nicit. Subiecte în special, viaţaînvredveş nică, rolul lui Hristos, virtuţile monahale; 24 de ani. Vom spune câteva cuvinte acum despre compoziţia şi stil ul culegeri i al cărei sumar tocmai a fost prezen tat. Desigur, opera nu prezintă nici una din caracteristicile simplităţii specifice literaturii şi limbii populare. Ideile sunt adeseori sinuoase şi chiar obscure, la fel şi stilul, adeseori stufos şi dificil, ceea ce face lectura greoaie, cu atât mai mult cu cât autorul m anifestă predilecţi e pen tru cuv intele rare şi expresiile căutate. Preferă, adeseori fără legătură aparentă, comparaţii surprinzătoare pe care le împrumută din manifes tările cele mai variate ale lumii exterioare. Deducem aceasta citind Cuvântul al TVlea. Numeroase descrieri, uneori foarte vii, atestă faptul că autorul era familiarizat până la un punct
28
Paul van d en Ven
cu lucrurile de la teatru, de la circ, de la vânătoare, de la jocuri, de la curtea împărătească, din armată, navigaţie, muzică, artă vestimentară, viaţa mondenă şiFără plăceri, precum şi monah cu credin ţele şi obiceiurile păgânilor49. îndoială era un citit50 şi este legitim să presupunem că era inspirat de învăţă turile marilor scriitori ascetici care l-au precedat Referirea frecventă la elini şi la datinile lor pare să indice că păgânismul 49 Teatru şi circ: Mai, p. 81, 4-20; 82, 8-9; 83, 5; 86,18; 137, 9; 142, 10; 152,1-2; 153, 6 [pp. 154-156,160,215,220, 231,2331; vânătoare: p. 10, 6; 11, 1; 85, 6-8 [pp. 71-73,158]; curtea imperială: p. 10,8; 152,4-8 [pp. 73,232]; armată: p. 87, 3-89 ,22 [pp. 161-164]; navigaţie: p. 98 ,14 -100,16 [pp. 174-175]; atracţii şi podoabe femeieşti: p. 65,14-18; 82,13-21 (inspirat din Iezechiel 23, 40; Is. 3,16-26) [pp. 135,155-156]; plăceri lumeşti: p. 17,2-18, 7; 31,14-32, 8; 35, 7-16; 64,11-65, 14; 75, 19-76, 2 [pp. 80, 96, 100, 134, 148]; credinţe şi datini păgâne: p. 33,4-36,16; 85,19-21 [pp. 98-99,159]. Cuvântul al Vliî-lea, Mai, p. 33 ,4 -3 4,4 [pp. 98-99], enumeră zeităţile ca re aparţineau dinasti ei eleno-iraniană a lui Kronos: soţia sa Semiramis, fiul său, Zeus, supranu mit Pi cus (rie icóc în mss. de la L avra, FleCeicóg în Vnt. gr. 2021) şi des cendenţii săi Herakles-Hercule, Hephaistos-Pluton, Hermes, Ares, Afro dita, şi se aminteşte că Kron os şi apoi Zeus-P ícus au plecat din Assyria spre Apus pentru a cuceri Italia. Acest amalgam de legende este bine cu noscu t. A uto rul cuvâ ntării subliniază, â propos de căsătorii le din dinastia lui Kronos, că la perşi însoţirile incestuoase sunt o practică legală „până astăzi". Această observaţie, care corespunde realităţii, nu este personală. Ca şi întregul pasaj relativ la legenda lui Kronos, ea se regăseşte mai mult sau mai puţin l iteral la cei mai vechi cronica ri biza ntini, precu m loan Ma~ lalas şi Cronica pascală. Vezi H. Gelzer, Sextus Jitlius Africanus imd die byzantinische Chmnographie, 1898, pp. 67-81; Pauly-Wissow a-Kroll, Real-Encijclopédie,s.v. Picus . A se compara şi A. Mai, p. 34 ,6 şi Cronica Pascală, ed. Bonn, p. 87,14-21, despre fabricarea idolilor. 50 Cum rezu ltă din nota pre ced entă şi dintr-u n pasa j al Cuvântului al XVI I I -lea [Mai, p. 87 ,3-9 ], în care autorul citează, ca u nul care a citit, un extras din declamaţia unui com andant m ilitar căt re t rupele sale. Nu a m reuşit să găsesc vreo urmă a unei dependenţe verbale, care ar fi foarte firească, vis-â-vis de vreo producţie din imensa literatură ascetică a se colelor precedente. Dar influenţa acesteia este uşor de perceput. Să se compare, de pildă, Cuvântul al îlî-lea cu capitolul al 2-lea din Constitu ţiile ascetice ale lui Sfântului Vasile, intitulat „Despre apăsarea gându rilor", PG 31,1 337 -13 44; vezi, î n mod special, paralela într e trup şi s uflet, pe de o parte, şi calul şi conducătorul lui, pe de altă parte. Vom putea compara, de asemenea, îndemnul către monahiatribuit Sfântulu i Nil, PG 79,1236-1240 cu Cuvântul al IV-lea al Sfântului Simeón.
Opera ascetică a Sf ântului Simeon S tâlpni cul din M untele Min unat
nu dispăruse complet în epoca autorului, sau cel puţin că am intirea lui răm ăses e încă fo arte vie5 1. De la un capăt la celălalt al culegerii de omilii, dar mai ales în Cuvintele I X, XX I şi XX V, autor ul nostr u are î n vedere ispitirile demonice. Lupta sfinţilor împotriva atacurilor de toate felurile pe care diavoli i le înce arcă, este un loc com un în Viaţa Sfântului lucrările hagiografice şi ascetice, începând cu Antonie, prin toată li teratur a duho vnicească a vremii, ajungân d inclusiv la însăş i Viaţa Sfântului Simeon. Cărui auditoriu se adresează cele treizeci de cuvântări? Cuvântul I este o scurtă introducere la discursurile care ur mează, sub formă de invocaţie. Autorul se adresează tuturor: fraţii mei iubiţi, precum şi omilia următoare şi a cincea. Cuvântul al VIlea se adresează, cum am văzut mai sus, clasei bogate a Antiohiei. Cea de-a şaptea omilie, Despre pocăinţă, se iubiadresează laicilor, cărora predicatorul li se adresează: ţilor, fraţi creştini sau o, omule, şi nu este vorba despre viaţa monahală. Cuvântul al Vlîllea se adresează, de asemenea, laicilor sau mai degrabă bogaţilor şi celor care împărtăşesc credinţele âne sau care, cel se intereseaz ă d e ele o, bogatule iubiţi. Această pp. 30,19, şipăg 35, 7, ; p.puţin, 32, 9 fraţi din: urm ă men ţiune nu desemnează, d eci, în mod necesar un au ditoriu format din monahi. Cuvântul al XVIlea, care are ace laşi titlu şi acelaşi subiect cu Cuvântul al Vlîllea, se adresează de asemenea şi direct Ia persoana a doua bogaţilor ale căror slăbiciuni le descrie: p. 77, 5, o, bogatule; p. 77, 8, o, omule; p. 78, 1 iubitorule de arginţi. Se adresează în mod cert monahilor Cuvintele III (specificat în titlu), W, IX, XXI, XXII, XXIII, XXV, 51 Vezi d e exemplu Mai, p. 13,9; 23, 15; 24, 11- 13; 34,15; 35,8-36,16; 6 6, 10; 84 ,15 [pp. 76,8 7,8 8,9 9-1 00 ,13 7,1 57 ]. (Ipp olit, sporti v din Antichitate, renumit prin caracterul lui cumpătat. Cf. Pauly-Wissowa-Kroll, Real Encyclopédie, Hyppolytos). Despre supravieţuirea păgânismului în lumea greco-orientală, vezi L. Duschcsne, L'Eglise au Vie siècle, 1925, pp. 275-280; Ch. Diehl, Justinien et la civilisation Byzantine, 1901, pp. 547-579; E. Stein, Histoire du BasEmpire, vol. II, 1949, pp. 369-373.
30
Paul van den Ven
XXVI, XXVIII, XXX. Aşadar, douăzeci de omilii din treizeci vizează un aud itoriu c are cuprindea poa te şi pe mon ahii din mănăstirea meondiferi din Muntele Mbogaţi, inunat, dar concepu te Sfânt pentruului un Sipublic t: mireni, feci erau oare, persoa ne de toate condiţ iile, pe ca re biografia sfântului îi pre zintă perindându-se fără încetare la coloana stâlpnicului. Acum că cititorul şi-a putut face o idee asupra conţinu tului omiliilor, asupra compoziţiei lor şi stilului, precum şi asupra destinatarilor, putem aborda chestiunea care se im pune. Această culegere nu este cumva o compilaţie veche, alcătuită din diferite bucăţi si» care » ar fi fost în mod deliberat atribuită Sfântului Simeon Stâlpnicul cel Tânăr, în scopul de a asigura acestei culegeri autoritatea unui nume mare? Deja A. Rocchi a reunit pe această temă un anumit nu mă r de elem ente interesante. A vru t să facă evid entă"2, fără totuşi a reuşi întotdeauna deplin, unitatea de netăgăduit pe care o prezintă aceste omilii între ele, atât ca formă, cât şi prin conţi nut. Astfel a pus în evidenţă a semă narea d e gân dire şi de expresie între anu mite pasaje din Cuvintele X XV III şi XXIX53, şi XXVIII f54, Xatque precum un raport XIX destulşideXXIV, ge XXVI totuşi şi XI55, (mens ratio), neral întreşi Cuvintele ca să-i permită să concluzioneze că aceste două piese sunt datorate aceleiaşi personalităţi. Şi a adăugat că în întreaga culegere se observă acelaşi fel de a scrie, cu aceeaşi folosire a perioad elor şi a fi gurilor de stil şi aceeaşi frazeologie. Această apreciere de ansamblu a lui A. Rocchi este in contestabilă. Caracteristicile evidenţiate mai sus se aplică, 52 A. Mai, Novae Patrum Bibiio thecae, t. VIII, pp. XVII-XXI. 53 A. Mai, p. 143,1 2-18 [p. 121] şi pp. 14 4,17-1 45,8 [pp. 223-22 4]. A se observ a folosirea în ambe le părţ i ale cuv ântu lui TrjyavLCco. 54 Nu Cuvântul al XXIX lea cum o indică din neatenţie Rocchi. Vezi A. Mai, p. 13 7,1 [p. 213] şi p. 143 ,18-1 9 [p. 221], dar esle vorba de un in diciu foarte vag. 55 A. Mai, p. 47, 3-11; 48,1 1- 14 ; 48, 21-49, 2; 49,1 6; 50, 8-12; 5 1, 7-11 [pp. 112-121].
Opera ascetică a Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
într-adevăr, colecţiei în întregul ei. Colecţia dezvăluie de la un capăt la altul acelaşi mod de a gândi şi prezintă toate carac unei com poziţii unitare. Am spus c ă autorul avea oterele predilecţie foarte vie pentru anumite idedeja i, anumite formule, şi mai ales pentru comparaţiile între multiplele subiecte pe care le tratează şi diferitele aspecte ale lumii exterioare. Aceste comparaţii, de multe ori cam forţat e, su nt frecvent introduse prin particule ca cog, c o o t l e q , ou tox; şi k a i Anumite trăsături se repetă de mai multe ori; de exemplu, folosirea cuvântului vin, olvog, care apare de zece ori56, din care de patru ori este însoţit de adjectivul 7ioAux£Ar|<;. Menţionarea lucrurilor care „ca umbra trec", 7ictQ£QX£TaL sau TtaQaysi, sau 7iaQcn:Q£X£i Cl5ct£l cncux, intervine de patru ori57. Menţionarea mucenicilor, apostolilor, profeţilor şi asceţilor apare de şapte ori în şapte omilii diferite58. Cuvântai diabrjjua se poate găsi de şapte ori59. Referiri la muzică şi la instrumentele muzicale, unul sau mai multe, precum opyava, auAoi, icup|3aAci, vo\xnava, KiGapai, apar în nouă cuvântări60. Autorul, ca mulţi alţi scriitori ascetici, utilizează intens citatele biblice pe care îi place să le articuleze pe tiradele sale, uneori în defavoarea clarităţii. Două pasaje din Evanghelie au fost în mod special favo rizate. Este vorba de Mc. 9 ,4 8 (care la rândul lui se referă la Is. 48, 24) „să fii aruncat în gheena unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge" şi Mt. 8,12: „iar fii i împără ţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară, acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor". Combinaţia 56 A. Mai, p. 8,1 6; 17 ,13 ; 31, 8 şi 19; 56,1 ; 6 5,1 2 şi 20; 74, 5; 123 ,11 ; 151,13. 57 A. Mai, p. 19, 6; 28, 8; 45, 9; 98, 2; 137, 9. Vezi şi Ps. 143, 4. 58 A. Mai, p. 12 ,1 2; 1 19 ,1 ; 1 34 ,1 5; 139, 7 ş i 11; 147, 7 ; 149, 3; 152, 15 [pp. 75,127,210, 216, 226, 228, 232]. 59 A. Ma i, p. 23 ,1 0; 41 ,18 ; 56 ,19 ; 116, 13; 12 8,1 7; 1 52 ,1 şi 12. 60 A. Ma i, p. 17 ,15 ; 18, 6; 41 ,17 ; 55,2 0; 65 ,11 şi 21; 75 ,19 ;’83 ,1 4 şi 18; 92 ,19; 114, 6; 143,12.
32
Paul van den Ven
acestor do uă p asaje a fo st utilizată literal în 16 o milii*1. Focu l veşnic sau viermele neadormit care roade au fost menţio nate în alte cinci piese62 şi în altă parte încă. Cred că pot opri aici această demonstraţie şi pot afirma cu certitudine, ca o concluzie la toate afirmaţiile precedente, că cele treizeci de discursuri au ieşit sigur din mâna şi din cond eiul aceluiaşi autor . Dar este el Sfântul Simeon Stâlpnicul cel Tânăr? Aceasta este o altă întreb are. „Pentru a iden tifica" , scrie H. De leha ye63, „în acest e omilii , care trec drep t nişte cuv ântări ro stite de la înălţim ea coloanei, trăsături individuale în care s-ar regăsi autorul, ne trebuie o doză d e bun ăvo inţă pe care nu o avem . Şi nu putem să nu amintim îndeajuns că numărul mare de călugări cu numele Simeon, care au scris despre subiecte Diatribe de duhovniceşti, a condus la confuzii care chiar după Symeonum scriptis sunt departe de a fi elucidate". A. Ehrhard, pe de altă parte, remarcă64 faptul că „această impresionantă producţie se bazează pe o falsă reprezentare a vieţii stâlpnicilor". această urmă apreciere este lipsit în mdată od deosebitDde ar exacti tate,din căd în întreaga colecţie nu esteănido vorba despre coloană şi despre viaţa proprie stâlpnidlor, chiar atunci când autorul vorbeşte despre el însu şi şi de ex pe rien ţele sale65. 61 A. Mai, p. 18 ,21; 28 ,18; 4 9,1 ; 50, 8; 53, 5; 56 ,12 , 57 ,13 ; 63 ,17; 72, 20; 78, 15; 86,13; 100, 14; 103, 5; 104, 6; 108, 21; 119, 16; 136, 4; 137, 16; 155,13. 62 A. Mai, p. 16 ,1 7; 91, 20; 97 ,1 9; 142, 2. 63 Op. cit , p. LXXV. M în K . Kru mbac her, Geschi chte der byzantinischen Litteratur, 1897, p. 145. 65 Ace eaşi situaţie se prezintă chiar şi în omiliile şi alocuţiu nile tran s mise de Viaţa veche a sfântului, ceea ce se explică, în cele două compoziţii, prin faptul că în general un predicator nu este dornic să facă aluzie la particularităţile felului său de viaţă.
Opera ascetică a Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
Antonio Rocchi66 a încercat să demonstreze că această colecţie era în mod autentic ope ra celui al cărui nu me îl poartă în comparând cu unele indicaţii Viataanumite Sfântuluiomilii Simeon pe manuscrise, ca re ni le furnizează în varianta lui Nichifor Ouranos, dar argumentaţia sa este inconsistentă şi nu departe de a justifica judecata lui H. Delehaye. Problema rămâne deschisă şi va trebui supusă unei analize aprofun date, ceea ce voi încerca eu aici. Mai întâi, tradiţia manuscrisă, care este, am văzut, demnă de încredere, atribuie în mod clar, fără confuzie po sibilă, paternitatea tuturor omiliilor Iui Simeon Stâlpnicul din Măn ăstir ea din Muntele M inunat, al căr ui num e figu rează în titlu, în fruntea fiecărei piese, cu men ţiona rea vârstei la care a fost produsă67. Este o indicaţie care nu este deloc de neg lijat. Chiar dacă în corpusul celor 27 de Cuvinte publicate de Mai nu se întâlneşte nici măcar o singură dată numele lui Simeon, el se găseşte, dimpotrivă, menţionat în Cuvântul I, care ser veşte d rept intr oducere la întreaga culegere, om ilie pe care însă A. Mai nu a publicat-o68. Citez pasajul: „Dar am nădăjduit să fiu mântuit nu pentru dreptăţile mele, ci pentru îndurările Tale şi mulţimea milei Tale, eu, robul Tău, Simeon"'69. Nu doar că autorul este numit aici, dar cu câteva rânduri mai sus există o aluzie la calitatea lui de stâlpnic, când îi cere lui Dumnezeu harul de „a cerceta după cursa stării (araar£CO<;) mele sfânt locaşul (jadv&Qa) Tău". Or, mdau; este termenul care desemnează în mod curent starea pe stâlp, în timp ce termenul jadv&Qa trimite la îngrăditura care îl înconjura pe 66 Loco cit. Despre metafraza lui Nichifor Ouranos, v ezi H. Delehay e, op. cit. pp. LIX-LXI. 67 V ezi mai sus, pp. 24-27. 68 Ea a fost editată de Paul van den Ven ab ia, în finalul stu diul ui tra dus de faţă [n. ed.]. 69 Mai departe, p. 55
34
Paul van den Ven
stâlp70. Pe de altă parte, autorul acestei piese era în că u n copil când a începu t viaţa sa nevoit oare, pentru că el menţionea ză peceput tovarăşii săi masacraţi de Irod:celor „A celor care cei am de o în nevoinţa, a pru ncilor ucişi de delaIrod, vârstă cu mine". Această indicaţie concordă perfect cu tot ceea ce ştim prin Viaţa veche despre vârsta fragedă a lui Simeon când a început asceza şi predicarea71. Potrivit titlului acestei omilii, ea a fost rostită în al zecelea an al vârstei sale, iar celelalte 29 datează din anii următori, până la vârsta de 24 de ani72. în Cuvântul al ÎXlea, rostit potrivit titlul ui la vârsta de 12 ani , sfântul se refer ă la un dem on care spune : „O, co pile, pen tru ce fugi de no i?". în Cuvântul al XVÎIlea ros tit l a 14 ani, autorul spune despre sine însuşi, „noi, tineri fiind"73. Vedem astfel că textele sunt categorice pentru a confirma extrem a tinereţe a predicatorului. In favoarea autenticităţii culegerii, în ciuda faptului că autorul nu dezvăluie, ca să zicem aşa, nimic din personali tatea sa, sunt câteva indicii rare care merită să fie semnalate. Pred icatoru l trebuie să nu f i locuit departe de An tiohia, d e oarece Cuvântul al Vîlea este adresat unui proprietar care locuieşte în acest oraş. Se ştie că Muntele Minunat, locul neCuvântul voinţei Iui Simeon, era foarte aproape de oraş. în al XXVÎIIlea, sunt enumerate mai multe calamităţi la care autorul a fost martor. Deja Rocchi a comparat această listă cu descrierile, care pot fi citite în Viaţă, ale unei serii de eveni mente de acelaşi gen74. Printre aceste calamităţi, menţionăm 70 Vezi Delehaye, Les Saints Stylites, p. CLXIV-CLXVI, CLXVIII. Ter menul |-idv&Qa se mai gă seşte încă de dou ă ori în cul egerea lui Mai, pp. 105,2 şi 109,10, cu sensul de mănăstire.Iar celălalt termen, crxdcrtc, este men ţionat foarte des cu acelaşi sens în Viaţ a Sfântului Simeon, precum şi \xăvbqa, acolo însemnând adăpostul de piele al sfântului din vârful coloanei. 71 Vezi mai sus, Cuvântul I , p. 55 72 Vezi mai jos, [pp. 17-18]. 73 A. Mai, p. 85,1 , [p. 158] 74 A. Mai, op. cit., p. XIX.
Opera ascetică a S fântului Simeon Stăipnicul din Mun tele Minun at
Viaţa descrie asediul lui Chosroes asupra Antiohiei în 540, iar în amănunt incursiunile perşilor, chiar până la mănăstirea lui Simeon în această campanie. Ac estor date de crit ică internă, trebuie să adău găm pe cele care ne aduc mărturiile extrinseci deja adunate de Rocchi75. In prima jumătate a secolului al VUI-lea, Sfântul Ioan Damaschin, în cel de-al treilea tratat asupra icoanelor, a inserat un pasaj din Cuvântul al VlUlea sub titlul Al marelui Simeon, cel din Muntele Minunat, Despre icoane76.A. Ehrhard considera au tentici tatea acest ui al tr eilea discurs drep t în doie lni că ", fără să explice d e ce, dar Johann es M. Hoeck78 o consider ă certă. Titlul Despre icoane nu este cel pe care îl poartă Cuvântul al Vlîllea a Sfântului Simeon în manuscrise, dar se potriveşte foarte bine extrasului reprodus, care tratează exclusiv despre cultul icoanelor. O altă mărturi e, însă mu lt mai pu ţin i mportantă prin da tarea ei mai târzi e, este cea a biog rafului Sfântului Nil de CaIabria ( f 1005) car e cite ază o frază din „d escoperirile Sf ântului Simeo n din Mu ntele Minunat" pe care o re găsim aproape cu vân t cu cuvânt î n Cuvântul al XXÎÎlea79. „Toată lumea înţelege", remarcă H. Delehaye80, „că deşi sun t împru mutate din culegerea care ne interes ează, a ceste text e nu sunt de ajuns să asigure cu deplină certitudine atribuirea 75 Ibidem, pp. XVII-XVIII. 76 PG 94,1410. Acest extras al cărui incipit este: „Poate cineva dintre cei necredincioşi, iubitor de ceartă fiin d..." , iar sfârşit: „fiindcă d uhurile lor sunt sfinte, şi cu puterea lui Dumnezeu ajută celor vrednici care au nevoie", se găseşte în Mai, op. cit., pp. 3 5 ,1,1 7 -3 6 ,1, 4 . 77 K. Krumbacher, op.cit., p. 69.
„Stand und Aufga ben der Dam asken os-Fo rschu ng", în Orientalia Chri78stiana Periodica, XVII, 1951, p. 26 şi nota 1. 7vVezi A. Rocchi, în A. Mai, op. cit., p. XVII. Să ne reamintim că trei ma nuscrise provin din bibliotecile basiliene din It alia, într e care unul de la Sfânta Maria din Patir, unde a fost copiat de călugărul Bartolomeu. Mrrturia din Viaţ a Sfântului Nil de Calabria arată că aceste omilii ale Sfântului Simeon erau bine cunoscute în M area Grecie bizantină. 80 Op. cit., p. LXXV.
36
Paul van den Ven
acestui ansam blu Iui Simeon, cu atât mai p uţin cu cât în acest gen de literatură nimic nu este mai frecvent decât compi laţiile făcute din bucăţi de provenienţă diferită şi plasate sub patronajul vreunui nume ilustru". Eu m-am străduit însă să demo nstrez mai înainte că nu ne aflăm nicidecum în prezenţa unei asamblări a unor bucăţi diferite, ci a unei culegeri foarte omogene, iar citarea de către Sfântul loan Damaschin, in dep end ent de tradi ţia sa man uscrisă şi de cri teriil e inter ne, contribuie în ma re măs ură la atribuirea acestei opere lui Si meo n în î ntregim ea sa. Ştim deja că Viata veche a Sfântului Simeon ne-a transmis indicaţii preţioase în legătură cu elodnţa stâlpnicului şi chiar ne-a p ăstrat câ teva fragm ente din predicile sa le81. De aceea, este de mare interes să confruntăm acum aceste date furnizate de un m arto r ocular al act ivit ăţilor lui Simeon cu această cu legere de treizeci de omilii pe care tocmai am analizat-o şi care pare să fi fost aşezată, pe bună dreptate sub numele lui82. Reamintesc faptul că, potrivit biografului său, Simeon a compus om ilii foar te de ti mpu riu „având ca subiect pe m o nahi, convertirea mirenilor, Hristos, judecata Cuvântul allui Vlllea viitoare şi nădejdea". Or, întruparea tratează despre Cuvântul pocăinţă şi străpungere şi se adresează mirenilor. al XIIlea este co nsacrat ce lei de-a doua veniri a C uvân tului şi a dreptei răsp lătir i a faptelor om eneşti. Cuvintele IV, XXIII şi X X V privesc viaţa monahală. într upa rea lui Hristos este tr a tată în Cuvântul XXX. Cuvântul al IXlea, adresat călugărilor, descr ie pe larg apariţiile demo nilor şi experienţele perso nale ale autorului pe acea stă temă, însoţite de sfaturi pentru respin gerea atacurilor demonice. Teme asemănătoare simt frecvent 81 Vezi mai sus, p . 18. 82 Am sp us că A. Rocc hi loco cit. a operat unele com paraţii între om i liile culeger ii şi textul rema niat al Vieţii vechi de către Nich ifor Ouranos, pentru a extr age o mărturie în favoarea autenticităţii omiliilor. Dar aceste comp araţii care se bazează pe o metafrazâ (traducere) sunt d eparte de a fi con cludente şi lasă la o parte aspecte impo rtante ale problemei.
Opern ascetica a Sfântului Simeon Stälpnicul di
n M untele M inun at
prezente în Viaţa şi cuvintele sfântului. Fără îndoială, ele se regăsesc frecvent în textele hagiografice şi ascetice, dar co incidenţa pare aici prea puternică pentru a putea fi datorată hazardului. Un fapt important , care nu a m ai fost subliniat pân ă acum, înlătură şi această posibilitate. Este vorba despre prezenţa unor raporturi incontestabile între culegerea celor treizeci de omili i şi Viaţa veche. Apriori c, a cest fapt nu are nim ic care să ne mire, pentru că este de înţeles ca aceste bucăţi oratorice , pe care b io graful le-a inserat în Viaţă, să se regăsească în una sau alta dintre piesele acestei culegeri. Dar, în realitate, lucrurile nu se prezintă într-un atâtsă dene simplu. Mai întâi, numod trebuie aşteptăm să găsim între cele două opere un paralelism constant. Acesta este limitat de faptul că Viaţa nu reproduce decât, şi acestea în număr redus, alocuţiunile adresate monahilor sau chiar numai rezumate sau extrase şi că aceste cuvântări vizează, mai înainte de toate, nevoile particulare ale comunităţii reunite la picioarele stâlpnicului la mănăstirea din Muntele Minunat83. Omiliile cu legerii îndeplinesc un program mult mai vast şi au o ţintă mult mai generală. Ele se adresează de două ori mai mult miren ilor dec ât că lugă rilor81. Posibilităţile de comparaţie se reduc considerabil prin fap tul că cele treizeci de Cuvinte ale culegerii sunt anterioare vârstei de 24 de ani a lui Simeon, în timp ce , pentru această perioadă, biografia nu ne furnizează decât patru omilii sau alocuţiuni, dacă a cceptăm ordinea cronologică p e ca re ea o pre zintă 85. Apoi, diferenţ a de fond şi de form ă între o miliile din Viaţă şi cele din culegere este aproape întotdeauna considerabilă. Simplitatea ideilor, de limbaj şi de vocabular caracterizează Viaţa} complicaţiile de gândire, artificiile expresiei şi cuvintele căutate su nt apanajul culegerii de omilii . 83 Vezi m ri sus, pp. 18-19. 84 Vezi mai sus, pp. 24-27. 85 Vezi mai sus, p. 18 şi rezer vele de la nota 34.
38
Paul van den Ven A
in ciuda acestor divergenţe, punctele de contact sunt deplin doveditoare. A m spus deja că locul pe care diavolul îl ocupă în biografie este mare, apariţi ile sal e, m ultiplele ispiti ri cărora îl supune pe Simeon. Cuvântul al IXlea, consacrat în întregime acestui subiect, abundă în amintiri personale despre feluritele viclenii ale demonului, în timp ce, în altă parte, au torul vorbeşte foarte puţin despre el însuşi. în ciuda dife renţei enorme care separă din toate punctele de vedere cele două com poziţii , a num ite raporturi sar în ochi. Pu n în paralel o parte d in capitolul al 18-lea şi 35- lea din Viaţă şi pasajele care îi coresp und din Cuvântul a l IXlea. Cuvântu l al ÎXle a
Viaţa Sfântului Simeon
Şi am văzut şi pe duhul flă mând şi dornic de câştig urât al iubirii de argint, căscându-se ca să înghită lumea [p. 107]. Si > am v ăzut si* cetatea lor. Dar nu se poate povesti priveliştea. Acolo sunt timpane şi fluiere, ală ute şi organe, şi altele ca acestea
18. Şi atunci a fost luminat de Duhul Sfânt pruncul şi i s-au arătat lui toat e împ ărăţiile diavolului şi înch ipuirile lui în tr-o clipă, petre cerea aceluia în locul lui şi ca o diademă p e capul lui, a văz ut tabe rele demonilor stând lângă el, aur şi mărgăritare şi pietre preţioase ca
multe. Şi diavolul având diademă pe capul lui, dar nu era slavă, şi mulţime stătea lângă el, dar nu era domnie, şi la multe păcate cu gân dul mă îndemnau. Şi îmi făgă duia că îmi va da stăp ânire peste toate taberele lui, împreună cu veşmânt strălucit, dar nu de îm brăcăm inte. Şi mi-a arătat mie şi comori de aur, mărgăritare şi pie tre scumpe, din dreapta lui, iar din stânga toate celelalte ale lui pline de vicleşug. Şi era lângă el ca un fel de fiică chipeşă la privit care se silea să mă prindă cu lingu şeli. Aceasta era cea întâi năs cută a lui, păcatul. Dar semnul crucii a împrăştiat multa lor în chipuire [p. 107].
lutul grămădite pentru linguşirea plăcerilor, fluiere şi naiuri şi felu rite organe muzicale şi păcatul ca o fiică fiind împreună cu cei ade meniţi î nşelător. A colo a văzu t pe duhul curviei şi al uitării şi al trân dăviei şi duhul iubirii de argint căscându-se, ca să înghită lumea şi să acopere toate, şi îndemnau pe copil spre păcatul cel fără d e ruşine şi pierzător. Iar el, chemând pe Hristos şi pecetluindu-se cu sem nul sfintei cruci, dintr-odată a ri sipit închipuirea lor şi a fost mutat de acolo de Duhul Sfânt.
Opera ascetică a Sfântului Simeon Stâlpnicul
din Mun tele M inun at
Căci eu, adormind, şi văzând în somn întreaga alcătuire a lu mii plăcerilor, am zis împotrivă celor văzute, înţelegând că sunt taberele demonilor şi căpetenia lor şi când a fost făgăduinţa slavei celei închipuite, am pus jurământ, în contem plarea cea după trupul lui Hristos, să nu cad în lucrările cele puse mie înainte în vis şi ast fel vederea aceea aeriană a fost alungată. Şi am împlinit lui Hris tos poruncile virtuţilor şi rugă
35. Dar ca să nu se laude tot trupul, s- a înarm at satana să îl is pitească prin visuri dezmierdate, dar el nu a căzut în vis, păzit fi ind prin puterea lui Dumnezeu. S-a trezit şi îşi bătea faţa, plângând şi zicând: „Plâng şi suspin pentru lu crul în care era să cad. Nu va putea vreun doctor muritor să tămăduiască aceasta, nic i vreun leac astrin gent nu va putea curăţi putrejunea păcatului, nici să închidă rana care vine de la el, dar cu lacrimile su
ciunilor, primind, în miros de bună mireasmă, spre împărtăşirea vieţii, Trupul şi Sângele Lui, pen tru care m-am făgăduit cu jură mânt prin bărbatul priceperii şi întru El am avut luare am inte şi privegh ere în vederea prive liştii, [pp. 104-105].
fletului plecându-mi în jos faţa, vinmeu, la Tine, strigând Docto rului ceresc: miluieşte-i pe toţi, că toate le poţi" . Acestea zicând, a vă zut pe un sfânt preot, slujitor al altarelor celor de sus, ducând în mâini potirul sfintei slave a mân tuitorului Trup şi Sânge al Dom nului nostru Iisus Hristo s şi locul s-a umplut de fum de bună mi reasmă şi preotul, mijlocind, l-a pus pe robul lui Dumnezeu să făgăduiască cu jurăm ânt ca niciodat ă să nu mai cadă în faptele trupului în vis.
S-ar putea descoperi şi alte apropieri între Viaţa veche şi culegerea l ui Mai, deşi mult ma i puţin elocvente. Găsim în plus, de exemplu în Cuvintele IV şi X86, un anum it nu măr de Cuvântul Xlea, Măînru voi dit limita la un extra s din parati cu ceea86ce este cu eldoa î n rpartea inedită a Vieţii. Mai,alpp . 45 ,19com : atunc să îi aducă lui Dumnezeu cântare de biruinţă, zicând: „De nu mă vor stăpâni, fără prihană voi fi şi mă voi curăţi de păcat mare"(Ps. 18,14) şi a înţeles mai degrabă prin virtuţi să stingă săgeţile cele aprinse ale celui rău pe care mai ales le asait prin cugetele cel e spurcate şi să pună în acord faptele cu credinţa care nu cade". Şi Viaţa veche, cod. Sabaiticus 108, f. 18v: „întru poruncile Lui cugetă pururea şi fii cu bun cuget stăpânului tău,
40
Paul van den Ven
referinţe biblice co mune cu Viaţa, ceea ce iarăşi, nu este poate o simp lă coincidenţă. Dar, pe de altă parte, între Cuvântul al IViea, Despre asceză şi lungul Cuvânt care alcătuieşte capi tolul 27 al Vieţii, unde S imeon enu meră călugăril or săi , sub titlul Despre mântuire, virtuţile pe care trebuie să le dobân dească , patim ile pe care trebuie să le respingă şi regu lile pe care trebuie să le urmeze în comunitate, nu sunt raporturi aparente, ci dimpotrivă. Privind însă mai îndeaproape, ne dăm seama totuşi că asemănarea reală între subiectele tra tate se disimu lează sau se atenuea ză în spatele un ui plan şi a unei prezentări cu totul di ferite, ceea ce nu îm pied ică deloc ca una dintre cele două redactări să fi putut inspira pe cea lalt ă sau ca amb ele să f i cuno scut un text preexistent. Fap t vrednic de observat , pu nctele de co ntact între Cuvintele I V ş i IX şi Viaţa nu se descoperă deloc, decât din per spectiva celei din urmă, care povesteşte istoria lui Simeon, copil încă, a dică înainte sau d upă m omentul în care s-a stabilit pe a doua coloană, când avea în jur de 12 ani'7. Or, titlurile pe care le poartă Cuvintele IV şi IX în manuscris menţionează că prima a fo st rosti tă când sfântul avea 11 ani , iar a dou a în cursul celui de-al 13-lea an de viaţă. Antonio Rocchi88 con testă autenticit atea acestor tit luri, care nu ar fi dem ne de sm e renia lui Simeon, dacă el ar fi într-adevăr autorul. Eu cred, pentru ca sporirea ta în toate să fie vădită t uturor în a te lăuda în D omnu l şi să spui ceea ce este scris : «D e nu mă vo r stăpâni, fără prihan ă voi fi şi mă voi cură ţi de păcat m are şi vor bine plăcea cuv intele gu rii m ele»; f. 18: „binecuvânta ţi pe Dum nezeu şi întoarceţi-vă de la gândurile spu rcate "; f. 18v: „Cuvintele şi fapta, şi cum îng erilo r care sta ate u decompara faţă, să se acord eîntr-o singură voi ca e de a plăcareafiluialeDumn ezeu". Se po de asemenea Cuvântul al I V-lea cu Viaţ a veche în Delehay e, Les saints shjlites, pp. 240, 35-241, 5 şi încă Cuvântul al IX-lea, Mai, pp. 43, 9-11, cu Viaţ a, Delehaye, op. cit., pp. 241, 34-40. 87 Vezi P. van den Ven, „Â propos de la Vie de Saint Sy m 4o n.. ." , pp. 431-435. 88 A. Mai, op. cit., p. XX.
Opera ascetică a Sfântului Si meon S tâlpnic ul din Muntele Min unat
dim potrivă, că aceast ă indicaţie a vâr stei , care coincide atât de bin e cu crono logia Vieţii89,nu este deloc neg lijabilă în ar gumentaţia noastră şi că ea reprezintă o tradiţie foarte veche. Putem spune oare că titlurile omiliilor, unde figurează no taţia vârst ei, aparţin l ui Simeon însuşi? înainte d e a răspund e la această întrebare, trebui e să ne oprim asu pra unu i alt fapt de o importanţă capitală. Cea de-a treia omilie, rămasă până acum inedită*, care ne-a fost transmisă de manuscrisul de la Marea Lavră90, este (Despre patimi ş i gânduri ) consacrată patimilor şi gândurilor şi se adresează, dacă e s ă dăm crezare titl ului piesei , m ona hilor mănăstirii lui Simeon. Acesta ar fi rostit-o în al 11-lea an al vârstei sale. Or, o regăsim ca atare în capitolul 24 al Vieţii vechi, şi acest capitol debutează astfel: „Zicea copilul bătrânulu i şi monahilor". Intre cele două texte există, prin urm are, concordanţă în privinţa vârstei fragede a celui car e a rostit această omili e. Cât priveşte om ilia însăşi, es te un pa ralelism perfect între conţinutul şi înlănţuirea ideilor şi ade Viaţa prezintă un an seori chiar frazele sunt identice, dar samblu puţin mai simplu, mai adunat, lipsit de cuvinte so fisticate şi de comparaţiile pe care autorul nostru are obiceiul de a le lua d in lumea exterioară, şi mai co nform, dacă putem spun e aşa, cu ceea ce ne-am aştepta de la un pred icator atât de precoce**. Putem acum sa degaj ăm concluzi ile care par să se impună studiului no str u:
C f mai sus, pp. 18-19. * ă Editată deul P. de vanfaţă; den n. Ven român în volum ed.în originalul acestui studiu şi tradusă în limba 90 Vezi mai sus, pp. 20-21. ** Textul critic al Cuvântului al lîl-lea, cu variantele sale m anuscrise a fost publica t de P. van den Ven în coloană paralelă cu textul acestui formi ii Sfântului Sineon, încât, la o simplă lectură, se poate dabil capitol 24 al Vieţ observa raportul strâns existent între cele două texte. Publicăm pentru comparaţie, în Anexa 2 şi capitolu l 24 al Vieţii Sfânt ulu i Sim eon ; n. ed.
42
Paul van den Ven
1. Sfântul Simeon Stâlpnicul cel Tânăr a compus încă din copilărie cuvântări ziditoare de suflet, între care unele sunt reluate, în întregime sau în parte în biografia sa redactată de unul dintre ucenicii lui***. 2. Culegerea celor treizeci de omilii publicate, cu excepţia prime lor trei de 3. către cardinalul Mai sub numele Sfântului Simeon este o producţie omo genă, ieşit ă dintr-un singur condei. 4. Critica internă, precum şi mărturiile externe, îl indică pe Sfântul Simeo n ca autor al om iliilor din a ceastă culegere . 5. Este firesc să existe puncte de co ntact relevante între anu mite om ilii reproduse în Viaţă şi omiliile din culegere. Acolo unde aceste contacte exista, divergenţele de con ţinut şi de formă sun t totuşi importante, încât, Ia prim a vedere, ele prezintă o problemă care poate părea insolubilă. Cum să o rezolvăm ? Nu ar fi decât o ipoteză, dar care are toate şan sele să corespundă realităţii. Este lucru cert că Viaţa veche a Sântului Simeon, operă a unuia dintre ucenicii lui, este de foarte bună credinţă91. Pu tem, deci , considera autentice cuvintele sfântulu i pe care ni le-a transmis în forma lor simplă, care este de natură să în lăture orice neîncredere. Asta nu înseamnă că avem ga ranţia că aceste omilii au ieşi t din gu ra Sfântului Sim eon, aşa cum le citim în biografi e. Contrariul este mai pr oba bil pentru cele ma i vechi dintre el e, că d la vrem ea la care au fos t rostite, *** Viaţa Sfântului Simeon a fost multă vreme atribuită lui Arcadie, Arhiepisc opul Constantiei Ciprului. P . van den Ven, La vie an cienne de s. Symeon Stylite ie Jeune (521592), 1.1: întroduction et texte grec („Subsidia Hagiographica" 32), Bruxelles, 1962, pp. 101 *-108*, a demonstrat că au torul ei nu poate fi ilustrul ierarh, ci un monah anonim din Mănăstirea de la Muntele Minunat, martor ocular la multe din cele relatate; n. ed. 91H. Delehaye, op. cit., pp. LXII-LXXI.
Opera asceti că a Sfântului Simeo n Stâlpnicul d in Mu ntele Minun at
adică înainte de 545, hagiograful nu făcea parte încă dintre ucenicii sfântului92. Prin urmare, a avut de la un al treilea cel puţin unele din fragmentele pe care ni le-a transmis. Aces tea puteau să fi fost dictate de Simeon sau adunate de un ascultător sau un secretar sub formă de note si nu este cu putinţă să determ inăm p artea reală care i-ar reveni în acest caz celui dintâi şi celui de-al doilea în ceea ce citim astăzi, /V In ceea ce priveşte culegerea d e omilii editate de A. M ai, care este raportul ei exact cu omilii le şi alocuţiunile conţinute în Viaţa srcinală? Aceasta nu a fost folosită de autorul cu 9
legerii, dacăcâteva ar fi utilizat o făceaînmai multcea decât vedem căci în cele apropieri Viaţa, evidenţiate partea mai veche. Şi de ce nu ar fi reprodus în aces t caz el , în stilul acesteia, acea adevărată regulă monahală din capitolul 27, în loc să îm prum ute numai capitolul 24? Pe de altă parte, este exclus să considerăm culegerea de omilii drept o sursă din care s-ar fi inspirat biograful, căci dacă ar fi fost aşa, nu ar fi preluat doar un anumit număr de teme şi idei şi câteva A citate sau reminisc enţe literale 93, şi mai cu se amă ca pitolu l 24.
In rest, culegerea îi est e ap roape total străină şi ar fi fost anor mal ca biograful să se fi folosit atât de puţin de ea, cu toate că ar fi găsit în ea o mină de exploatat în materie de ascetică. Pe de altă parte, analiza comparată între omilia a treia şi capi tolul 24 al Vieţii arată că avantajul este de partea hagiogra fului prin simp litatea spontană, claritatea şi logica expunerii, în contrast cu maniera uneori mai greoaie de expunere, a omiliilor. Dintre cele două compoziţii, capitolul 24 al Vieţii Cuvântul corespunde, cel mai probabil, mult mai bine decât al IlIlea, ideii pe care ne-o putem face, potrivit biografului însuşi, asupra genului de elocinţă directă şi sim plă pe care 92 Vezi mai sus, p. 18 şi H. Delehaye, ?3 Vezi mai sus, pp. 38-40.
op. cit, p. LXIV.
44
Paul van den Ve n
trebuie să o fi practicat stâlpnicul Simeon de la înălţimea coloanei sale. îndreptăţiţi să aplicăm aceeaşi judecată Viaţaşi asu pra Suntem altor alocuţiuni pe care ni le-a păstrat şi asupra om iliilor din culegerea l ui Mai . Nu nu mai că este de necon ceput că acestea din urmă au servit de sursă de inspiraţie Vieţii vechi, dar compoziţia lor şi stilul, aşa cum le-am de scris deja, nu ne permit să credem că au fost pronunţate ca atare de Simeo n. Acea stă consideraţ ie se i mpun e cu atât mai mu lt cu cât se presu pune că sfântul le -a rostit l a o vârs tă foarte fragedă. Trebuie să mai remarcăm omogenitatea culegerii celor treizeci de omilii ca un fapt evident, astfel încâ t nu apare nici o diferenţă de structură sau de formă de la un capăt la altul, în timp ce predicatorul nu avea decât zece ani, când a pronunţat primul discurs şi douăzeci şi trei de ani, când a rostit pe ultimul. Această constatare sugerează singura ipoteză care dă în sfâ rşit cheia enigmei. Seria celor treizeci de omilii este în mod autentic opera lui Simeon, dar nu în forma sa actuală, dată de un liter at mai pretenţ ios, care în mo d cert nu practica înfricosătoarea austeritate a sfântului la înălţim 7 9 ea coloanei si t nu vorbea mulţimilor pestriţe care se adunau la picioarele ei. Acest redactor de cameră94 a avut sub ochi fie textul însuşi al cuvintelor ţinute de Simeon şi adunate de călugări, poate sub dictarea sa, fie note luate pe măsură ce omiliile au fost rosti te. Existenţa uno r simple note ar explica cu greu a propi erile frazeologice pe care le-am ev idenţiat î ntre Viaţa veche şi anumite omilii din culegerea lui Mai, şi mai ales paralelis mul perfec t între capitolul 24 a l biogra fiei ş i om ilia a 3-a . De aceea înclin spre prima ipoteză şi anume că a existat iniţial o culegere de cuvântări sau de omilii, culese din gura sfântului 94 Cuvânt ul al XXXlea, 7, A. Mai, p. 153,11 [p. 233], m enţionează că scria: „acestea, părinţilor scriindu-le, nu au arătat nimic nou".
Opera asceti că a Sfântului Sime on Stâlpnicul din Mu ntele Minu nat
însuşi, aşa cum a existat o colecţie numerotată a scrisorilor sale, care nu a ajuns până la noi95. Din această culegere, astăzi pie rdută, făceau p roba bil parte diferitele omilii rostite de tânărul Simeón şi menţionate de Vieţii, din care acesta se va hagiograf la capitolul al 32-lea al fi inspirat după plac, la fel cum a făcut şi redactorul celor treizeci de omilii publicate de Angelo M ai, ignorân du-se unu l pe altul. Biograful s-a ţinut cât de ap roape po sibil de srcin al, iar redactorul omiliilor le-a aranjat şi le-a dat o altă formă, ajutându-se de lecturile lui96 şi făcându-le să sufere toate de formările pe care le-am semnalat mai sus. A completat această lucrare, dotând fiecare omilie cu un titlu mai sonor şi nu tot timpul potrivit, dar care, cel puţin, a păstrat o indicaţie foarte preţioasă şi de src ine foart e veche - vârsta predicatorului. terminus ad Când a fost compusă culegerea? Avem un quem , a treia carte asupra icoanelor a Sfântului lo an Damaschin, a cărei apariţi e poate fi fixată în juru l anu lui 7 30 cel mai târziu97. Un terminus a quo ar fi cel de-al 24-lea an al vieţii lui Simeón, de vreme ce Cuvântul XXX, dacă e să dăm crezare titlului, a fo st rostită când avea 23 d e ani, adică în 54498, Dacă admitem că ansamblul a fost redactat după o culegere de omilii sau cuvinte ascetice constituită pe măsura apariţiei lor de către un ucenic al stâl pnicului , este pu ţin prob abil ca actuala culegere să fie cu mult posterioară srcinalului pier dut, căd sfântul a continuat să se dedice predicării şi nu era nid un motiv să se limiteze culegerea la cele treized de piese, între care ultima a ieşit la lumină când sfântul avea 23 de ani. încă un argument ce pare a corobora la această ipoteză, este Yezi mai sus, p. 11. 96 Vezi mai sus, p. 28, notele 49 şi 50. 97 C f Altaner, Pntrologie, ed. a 2-a, 1950, p. 475. 98 Cf. mai sus, p. 27. 95
46
Paul van den Ven
faptul că această culegere nu oferă raporturi textuale decât cu cele mai vech i alocuţiuni păstrate în biografie", cele care au fost rostite înainte ca Simeon, în vârstă de douăzeci de ani, să meargă să se stabilească în Muntele Minunat, adică îna inte de anul 54110°. Paul van den Ven
99 Vezi mai sus, pp. 40-41. 100 Vezi P. van den Ven, „A propos de la Vie de Saint Sym eo n...", pp. 432-433.
Notă asupra ediţiei Volumul de faţă, cuprinzând omiletica Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, constituie o premieră pen tru literatura teologică românească, deşi Sfântul este bine cunoscut în ţara noastră. Acesta străjuieşte de mai bine de 500 de ani Moldova şi mare a Lavră a N eam ţului prin capul său ce se află aic i, odor nepreţuit, dăru it Măn ăstirii, cel mai probabil, chiar de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare1. Avem acum prima traducere integrală, într-o limbă modernă, găzduită de Colecţia Viaţa în Hristos. Pagini de Filocalie. Cuvinte ascetice a fost Această culegere de treizeci de foarte puţin cercetată şi copiat ă în ultima m ie de ani, d ar şi în perioada mai recentă, deşi memoria acestui fenomen ascetic de excepţie, care a f ost Sfântul Sim eon de Ia Munt ele Minun at, a rămas vie în conştiinţ a Biserici i, m ai ales datorită m inun ilor sale, „la număr mai multe decât nisipul mării"2. Mult mai Viaţa sa, însă şi aceasta în cunoscută decât omiliile a fost 1 Inscripţia af lată pe cununa din jurul capului Sfântului, con stituie cea mai veche inscripţie păs trată de l a Ştefan cel Mare, datată 1463: „Moaşte ale Sfântului Simeon cel de la Muntele Minunat. S-au ferecat de Ioan Ştefan voievod la leatul 6971". Este o mărturie a vechimii şi autenti cităţii acestor preţioase moaşte pe care le păstrează Mănăstirea Neamţ. Despre prezenţa lor aici a se vedea Petre Ş. Năsturel, „Cea mai veche Omagiu lui G eorge Oprescu cu priinscripţie de la Ştefan cel Mare (1463)", lejul împlinirii a 80 de ani, Bucureşt i, 1961, pp. 349-355, reluat în volum ul Ştefan cel M are şi Sfânt - Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 170-177; Arhim. Melchisedec Velnic, „Un od or regăsit: cununa moaş telor Sfântului Simeon de la Muntele Minunat ", Analele Pntnei, III, 2, 2007, pp. 5-12. 2 Viaţa Sfântului Simeon , Prolog.
48
Pr. Dragoş Bahrim
recenzia prescurtată din secolul al XI-lea a magistrului Nicliifor Ouran os. Sinaxarele l -au păstrat în pom enire pe Sfân tul Sim Faptul eón în ziua treceri i sale la Dom nul, 24 mai. acestor om i câ astăz i avem o bun ă lumină asupra lii, d ar şi asu pra întregii personalităţi ş i opere a Sfântului Si meón, se datorează câtorva pasionaţi studioşi ai comorilor pe care le ascund m anuscrisele bizantine ale bibliotecilor din lumea întreagă, care s-au aplecat pe rând asupra lor. Mai întâi, trebuie amin tit cardinalul Angelo Mai, secondat de Joseph Cozza-Luzzi care a finalizat, după moartea acestuia, publicarea în colecţia Nova Patnim Bibliotheca3, a omiliilor IV-XXVII ale Sfântului Simeón, după manuscrisul incomplet, şi în m ulte locuri defectuos, Vat gr. 2021, cu unele variante textuale din Vat. gr. 2089. A doua personalitate importantă care a marcat decisiv studiul Sfântului Simeón, căreia i se datorează şi redescope rirea spirit ualităţi i stâlpnicil or în epoca noastră, este bollandistul Hippolyte Delehaye. Acesta a publicat în 1923 celebra sa carte Les Saints Stylites 4 care i-a făcut cunoscuţi lumii occi dentale pe principalii reprezentanţi ai acestui gen sp ecial de asceză: Sfinţii Simeón cel Bătrân, Daniel, Simeón cel Tânăr, Alipie, Luca, Lazăr. Cel care s- a o cupat însă cel mai atent de Sfântul Sim eón din Mu ntele Minunat, a fost bizant inologul belgian Paul van 3 Nova Patrum Bibliothe ca, t. VIII, fase. III, 1871, pp. 4-156. 4 H. Delehaye, Les Saints S tylites, „Subsidi a Ha giograph ica", 14 , Bru xelles, 1923. Lucrarea a fost tradusă în limba română, însă fără partea Sfinţii Stâlpnici, substanţială de biografii ale stâlpnicilor: H. Delehaye, traducere din limba franceză de conf. univ. dr. Sofia Dima, revizuire teologică şi studiu introductiv de pr. Eugen Drăgoi, Editura Partener, Galaţi, 2005. într-o lucrare importantă a lui I. Peña, P. Castellana, R. Fer nandez, Les stylit es syriens, Milano, 1975, pp. 79-84, sunt num ăraţi potrivit tuturor surselor de documentare, un num ăr de 119 stâi pnici, î ntre seco lele V-XIX, într e ei chiar ş i femei. Ultimul în listă, un stâlpn ic anonim din secolul al XIX-lea lângă Mănăstirea Tismana!
49
Notă asupra ediţiei
den Ven, discipol al lui Karl Krumbacher şi al lui Albert Ehrhard, prieten apropiat şi colaborator al lui Hippolyte Deleh Josep Bidez5prin . Acesta, lucrândediţiei la magnum opus -ul cariereiaye peşicare l-a hrealizat publicarea critice, dar şi a traducerii comentate a Vieţii Sfântului Simeon, un ade vărat mărgăritar al hagiografiei bizantine, s-a oprit inevitabil şi asupra culegerii de omilii ale Sfântului, pe care a anali zat-o cu maximă luciditate în 1957, într-un studiu publicat în revista Le Muséon, p e care I-am prelu at şi în e diţia de faţă, cu acordul generos al profesorului Bernard Coulie, actualul editor renum itului periodic6 sa vantul be lgian nu a reuşitşefsăalrealizeze si o ediţie critică. Deşi a omiliilor Sfântului Simeo n, pro iect c are îşi aşteaptă încă editorul , totuşi am s o cotit e xtrem de importantă demonstraţi a pe care van den Ven o face asupra autenticităţii şi paternităţii simeoniene a aces tora şi am so cotit că este c ea mai potrivită introd ucere pentru omilii. La finalul acestei lucrări, Paul van den Ven a rotunjit colecţia, care fusese publicată i ncom plet de către Cozza-Luzzi, 9
»
»
cu inedite, umo ed şi cu de-aoară, pa trafără pe Cuvinteindi careprimele acesta otrei publicase rect,prec du pă iţiecea anteri a avea vreu n m anuscris al ei la dispoziţie. 5 Pau l van den Ven, a căr ui vocaţie de cercetător s-a desco perit foarte timpuriu, l-a ajutat şi stimulat pe H. Delehaye în d emarare a pro iectului stâlpnicilor, anunţând el î nsu şi în anul 1900, pregătirea ediţiei critice a Vieţii vechi a Sfântului Simeon din Mu ntele Min unat. Nu a reuşit să-şi îm plinească făgăduinţa decât la sfârşitul vieţii, publicând în 1962 şi 1970 cele două volum e cuprinzând ediţi a critică a Vieţii vechi, traducerea co mentată a acesteia şi ediţia critică a Vieţii Sfintei Mnrtn: P. van den Ven, La vie ancienne de s. Syméon Stylite le Jeune (521592), t. I: Introduction et texte grec, t II: Traduction et comment aire. Vie grec que de sainte Marthe, mère de S. Symeon, „Subsidia Hagiographica" 32. Cf. P. Orgels, „Bibliographie de Paul van den Ven", Byzantion, t. 32,1962, pp. VII-XVI. 6 P. van den Ven, „Les écrits de s. Siméon Sty lite le Jeun e avec trois ser mons inédits", Le Muséon, 70,1957, pp. 1-57.
50
Pr, Dragoş Bahrim
Am publicat ca anexe şi cele două frumoase Cuvinte ale Sfântului Sim eon extrase din capitol ele 24 şi 27 ale Vieţii sale, la vanseden Ven face referireformă în studiul darcare careP.nu regăsesc în această în introductiv, c o j ţ u s - u I omiletic. Pentru a întregi în volumul de faţă dosarul scrierilor Sfântului, publicăm şi Scrisoarea a Va către împăratul Justin al II-lea, dar şi cele trei tropare autentice. Deşi este foarte posibil ca aceste Cuvinte să fi fost redac tate ulterior rostirii lo r, de un editor, aşa cum presup une Paul van den Ven, ele îşi păstrează însă profunzimea şi prospe ţimea duhovnicească pe care prezenţa Mângâietorului le lucra7 în mint ea şi în inima Sfântului Simeon, pentru mân tu irea popo rului lui Dumnezeu . Folosu l lor îl vor descop eri cu siguranţă cititorii. Mulţumim Părintelui Filotheu Bălan, înflăcărat cercetător al scrierilor patristice, a cărui râvnă pentru redescoperirea Sfântul Sim eon Stâlpnic ul din Muntele M inun at ne-a inspirat de la început acest proiect Volumul acesta îi datorează cu siguranţă foarte mult. Pr. Dragoş Bahrim
7 Aşa cum , de altfel, eviden ţiază Viaţa Sfântului Simeon, 32.
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
Cuvinte ascetice
Cuvântul I
Al sfântului awă Simeon Stâlpnicul din mănăst ireadin MunteleMinunat, pe care Dumnezeul-a ridicat,ca pe Dan iil, să grăiască prin Duhul Sfânt despr e marile binefaceri ale lui Dum nezeu, în alzeceleaan al vârst ei sale Fraţii mei iubiţi, mari şi negrăit e sunt bunătă ţile sfinţilo r, covârşind orice minte şi cuvânt, căci ei sunt moştenitori ai lui Dum nezeu şi împ reun ă moştenitori ai lui H risto s1. Căci le-a gătit lor Stăpânul slava Ierusalimului celui de sus, sălasurile cerurilor cele nestricăcioase si celelalte bunătăti care sun t greu de tâlcuit2 şi greu de pov estit celor de pe păm ânt. Nici nu le-a prim it pe acestea auzul, nici nu le-a bănu it sau văzut duhul. Asupra acestora aplecându-se drepţii şi moş tenind prin testament făgăduinţele cele bune, suspinând, plân g cu amar, nesuferind să vadă o aşa de mare slavă a bunătăţilor celor gătite lor, căindu-se şi numai dacă ar grăi ceva către aproapele sau s-ar folosi de ceva dintre cele de pe pământ, fiindcă Dumnezeu revarsă din belşug bogăţii asupra celor ce-L iube sc pe El, bun fiind şi bine făcând celor bu ni3, după cum însuşi îmi mărturiseşte mie, zicând: „Fericiţi cei mi I
9
7
lostivi că aceia se vor milui//4. De aceea şi eu cer îndurările Tale, Hristoase, căd Tu eşti Făcătorul meu şi Născ ătorul vieţii. 1 2 3 4
Rom. 8,17. Evr. 5,11. Rom. 8, 28. M t.5, 7.
54
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mu ntele Minunat
învredniceşte-mă şi pe mine să fiu între oile Tale pentru ca, cerând binecuvântarea de la Tine, Păstorul, să aflu numele meu înt ru Tine, Cartea vieţii noastre5 , pen tru ca barba rii în şelării şi a i puterii întu nericulu i6, vă zând în scrie rea m ea în cartea vieţii, să nu mă ucidă cu pierzania întunericului şi a focului pentru întinăriunea păcatelor mele, d să fie ruşinaţi în mărturisirea mea înaintea lor pentru Tine, Hristoase, lauda mea. „Dom nul este ajutorul meu7 şi Mântuitorul me u, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de dne mă voi înfricoşa? Când se vor apropia de m ine cei ce îm i fac rău , ca să aceia mănânce trupulşi meu, cei ceDemăs-ar necăjesc vrăjmaşii mei, au slăbit au căzut. rânduişiîmpotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea. De s-ar ridica îm potriva mea război, eu în HI nădăjduiesc. Una am cerut de la Domn ul, pe aceasta o voi cău ta, ca să locuiesc în casa Dom nului8 cerurilor în toate zilele nemuririi, ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez, după cursa9 stării10 mele [pe stâlp], sfânt locaşul Lui, Raiul desfătării, şi să dănţuiesc sub streaşina Lui11 şi a Pomului vieţi i, închinând u-mă acolo Născătoarei de 3 Apoc. 2 0,1 5. 6 Col. 1,13. 7 Evr. 13,6. 8 Ps. 2 6 , 1-8. 9 Ii Tim.4,7. 10 oKXGECJţ, stare, este termenul folosit şi în Viaţa veche a sfântului pentru a desem na nevoinţa pe stâ lp. Paul van den Ven v ede în folosir ea acestui termen o dovadă a autenticităţii omiliilor, fiindcă termenul este menţio nat în cuprinsul omiliilor ce ea ce dovedeş te că e vorba de un Simeon care s-a nevoit pe stâlp, şi nu despre altul. 11 TTQoâcrueiov, periferie, su burbie, am tra dus prin str eaş ină pen tru că de multe ori termenul desemnează casele care erau ch iar sub zidurile cetăţii, sub stre aşina lor. Ar fi put ut fi tradus dup ă înţele s şi prin pridvor, fiindcă ;deea pe care vrea să o sublinieze aici sfântul este că nu se soco teşte pe sine vrednic de Rai, ci s-ar mulţumi să fie primit şi numai sub streaşina lui sau în pridvorul lui.
Cuvinte ascetice
55
viaţă n sfinţilor, şi mâinile mele Dumnezeu care este numită tinzându -le spre Tine, Mân tuitorul meu, voi sălta de bucurie şi petrecere a celor netrupeşti şi a tuturor pro feţilor dindeveac, şi a apostolilor, mucenicilor, mărturisitorilor, şi acelor celor de la care mi-am început nevoinţa, a pruncilor celor ucişi de Irod, cei de o vârstă cu mine, ca într-un suflet să strig cu toţi împ reun ă: „Iată ce este bu n şi ce es te frumo s d ecât nu ma i a locui fraţii îm pr eu nă "12 şi să- Ţi aduc Ţ ie m ulţum ire, zicând: Slavă Ţie de la mine, Doamne, Hristoase, Dumnezeul cel nemuritor şi slavă bunului şi Sfântului şi de viaţă Făcă torului şi Mângâietorului Duh, Celui ce mângâie pe cei sme riţi, lui Dum nezeu Celui fără de moart e, că năd ejdea mântuirii mele d e Tine atârnă, Sfântă Treime d e viaţă făcătoar e, căci m-ai izbăvit pe mine de tina lutului relelor pământeşti, dar am nădăjduit să fiu izbăvit nu pentru dreptăţile mele, ci pentru îndurările Tale şi pentru mulţimea milei Tale, eu, robul tău, Simeon, şi să fiu mântuit în Raiul Tău, umblând pe calea poruncilor Tale, de acum şi pururea şi în vecii vecilor cei nesfârsiti. Amin. 9
>
12 Ps. 132,1.
Cuvântul al Il-lea
Al sfântului aw ă Simeon Stâlpnicul din mănăstirea din Muntele Minunat, pe care Dumnezeu l- a ridicat, ca pe Daniil, s ă grăiască prin Duhul S fânt, despre înfrân are şi credinţă şi fapte, în cel de-al zecelea an al vârst ei sale A
.
Infrânarea cea dintr- o singur ă part e şi care luptă cu am in tirile2 împotriva vrăjmaşului, este o îndoită virtute, care, când este lup tată3, ne oferă m ijloacele de a birui. D ar între ită este cununa, zdrobind de sus şi de jos pe demonul începător al răutăţii împotriva uneltirilor aprinderii. Căci a Sfintei Treimi celei dătătoare de viaţă este buna mireasm ă, cea cu trei nume, a biruinţei. Căci la fel şi heruvimii şi serafimii, prin întreitul lor trisaghion, trimit cântare de biruinţă către împăratul îm păraţilor pe Care îl avem lăudător în izbânda virtuţilor, ca pe un stăpân al inimii. Şi, aşa cum un vizitiu, când po porul strigă, ţine drum ul drept spre ceea ce trebuie, fără să se abată, stăpân fiind pe car, la fel trebuie să gândim şi noi s întreaga frază es te obscur ă, cre dem că se re feră în primul rând la înfrânarea minţii, despre care este vorba în întreg pasajul şi poate ter menul de (aovo|a£Qrjc; EyKQdxEia să aibă în vedere rugăciunea de un singur gând. 2 fivrjjaov op ax0 ^ 0**/ este un termen necunoscut, inventa t de autor, compus din verbul }iVî](JOV£ua) (a-şi aminti, a menţiona, a memora) şi jjiaxeco (a lupta), credem că se referă la aceeaşi luptă cu gândurile şi cu amintirile. 1 Virtutea s e văd eşte ca virtute numa i atunci când est e ce rcată prin luptă.
Cuvinte ascetice
57
pe Cel ce pleacă veac ul, cerând de la El să o scoatem la capăt , şi, lepăd ând tulburarea de la diavol ii car e ne târăsc spre p lă ceri, ţinem frâiele deosebind pe cele biruitoare de celsăe vătăm ătoare,gândurilor, ştiind că întru noi sălăşlu ieşte Stăpânu l păcii, potrivit cuvântului: „Şi voi veni şi voi locui în ei şi voi umbla "4. Iar la sfâr şit, C el ce cercetează inimă şi rărunchi cere de la fiecare ca un fel de dispreţuire a vieţ ii. Şi ne înva ţă pe noi Scriptura, arătând că binele are pururea vrăjmaş pe cel po trivnic care ne poartă spre plăceril e cele î nţelegătoar e. Da r ori de câte ori cugetul evlavios este aflat stăpânit, este d rept să fie izbăvit de Dumnezeu, dacă vom căuta scăpare la EL Şi iarăşi, aproape este Domnul de cei ce II cheamă pe El întru adevăr, căci unii obişnuiesc să ispitească pe Domnul apropiindu-se de cuvintele Lui, fără să fie uniţi cu credinţa, cum se spune la profet c ă „dreptul d in credinţă va fi viu, dacă va şovăi, nu v a binevoi sufletul Meu întru e l" 5. Aşadar, şovăiala ne înstrăinează de cele cerut e. Iar credinţa care are părtăş ie cu faptele arată că Dom nul va face voia celor ce se tem de El ş i va asculta rugăciunile lor şi îi va mântui pe ei. Dar când a vo rbit despre frică , nu S -a referit l a frica trupească, ci la cea suflet ească, la faptul de a se gândi la Infricoşăto area Judecată, cea care va î ncerca prin foc nestins î ntregu l păm ânt. C el care întru aceasta se teme se îngrijeşte ca, venind Domnul din cer, să afle întru el credinţa împreună cu faptele, fiindcă întru această credinţă» au m ărturisit cei vechi0 . între aceştia, ' > Enoh s-a arătat bineplăcut Do mn ului şi a şi fost m uta t la cer7 singur între toţi, prin credinţă împlinind ceea ce era bineplăcut Dom nului. Şi Apostolul spune despre el, „fără credinţă, este cu nepu tinţă a bineplăcea D om nu lui"8, iar „cred inţa fără fapt e 4 II Cor. 6,1 6. 5 Avac. 2,4. 6 Evr. 11, 2. Evr. 11, 5. 8 Evr. 11, 6.
58
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Muntele Minun at
este m oar tă "9, ceea ce dovede şte că şi faptele fără credinţă sunt moarte. Căci spui: „Cred pururea în Dumnezeu", dar cu faptele tăgăduieşti. Dar iarăşiDa, ziczic: i: „Ce oare, a poseste tolul venind, cuIIfaptele a aflat plată?". „Fără credinţă cu neputinţă să-I slujim cu faptele lui Dumnezeu". Trebuie ca cel ce se apropie de Dumnezeu să creadă c ă Dum nezeu există 1 şi că Se face răs plăti tor celor c e II caută p e El . Dar toa tă făp tura II laudă pe Creator, şi cele neînsufleţite dau glas prin fapte, iar îngerii care au fost în necredinţă au fost lepădaţi de har ca necredincioşi, predaţi fiind întunericului şi focului. Iar cel iubitor de păca t se înstrăinează de slava lui Dum nezeu , cum spune [Domnul] în Evangheliile cele fără prihană: „Ni me ni nu p oa te sluji I a doi domni, căci fi e pe unu l îl va u rî şi pe celălalt îl va iubi, fie unuia îi va sluji şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji l ui Dum nezeu şi lui m am ona" 11. Dar poate va spune cel ce adună bogăţii în deşert: „Dacă eu sunt chemat aievea prin fa pte, cum atunci Dum nezeu nu este pre zent pentru m ine ai evea, văz ut, arătându-m i-Se trupeşte?". Eu însă îi voi răspunde aceluia că Cel nevăzut nu Se arată A
_
ochilor trupeşti, care caută să privească cele nestricăcioase, ci obişnuieşte să strălucească ochilor lăuntrici sau mai degrabă sufletului purtător de duh, precum însuşi spune: „Cel ce Mă iubeşte pe M ine va fi iubit de Tatăl M eu "12 şi „voi veni la el, Eu si Tatăl M eu, si Ne vo m fa ce să las la e l" 13. Si iarăşi: „Şi Mă voi arăta Lu i"14. Da r că Hristos este nevă zu t ochilor stricăcioşi, adu-ţi aminte că, Dumnezeu fiind, l-a învred nicit să vadă slava Lui pe Moise care zicea: „Arată-Te mie, »
'
'
9 Iac. 2, 26. 10 Evr. 11, 6. 11 Mt. 16, 24. 12 In 14, 21. 13 In 14, 23. 14 In 14, 21.
1
J
9
9
59
Cuvinte ascetice
dacă am aflat har înaintea Ta"15. Către care S-a şi arătat înţelepciu nea Tatălui, cea Care pe toate le-a întem eiat, Fiul cel Un ul născut adi că, zic ând că om stricădo s nu poate vedea slava Celui Nestricădos „dar va vedea, zice, spatele Meu"36. Or, spunând spatele Lui, a arătat întrup area L ui cea din vre murile mai de pe urmă, căci atunci a fost convins de ade vărul lui Dumnezeu pe care l-a pus înaintea lui, căci a fost văz ut, z ice, de M oise şi Ilie17 sch im bâ nd u-S e la faţă în m un tele sfânt şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina18 pentru cei care au văzut, ca să _ _
#
A
spunem slavă ca slava Unuia-Născut decalaşi Tatăl, plinaşa, de slava har şiLui, de adevăr19. Este cu putinţă, deci, noi să vedem pe M ântui torul în chi p înţelegător şi duho vniceşte , da că ne vom a propia cu credinţă îm preu nă cu fapt ele. Căci numai astfel vom afla mângâierea cea de la El care ne cheam ă: „ Veniţi l a Mine toţi ce i osteniţi şi îm pov ăraţi, şi Eu vă voi o dihn i pe v oi"20. Şi iarăşi: „învă ţaţi de la Mine, că sunt blând si smerit cu inim a si veti afla odihnă sufletelor voastre "21. Cu m Te voi slăvi pe Tine după vre dn ide, Tu Ca re eşt i Ca lea şi Viaţa şi Adev ărul22, Făcă toru l a toate, C el ce a făcut cerurile şi păm ântu l23, Cel ce fu megă în foc pe M untele Sina i24, Cel ce S-a p og orâ t în glas de trâmb iţă, în n egu ră şi v ijelie25, Dătătorul de lege Care S-a întrupat blând şi cu iubire de 15 leş. 23,13. 16 leş. 23, 23. 17 Mt. 17, 3. 10 Mt. 17,12. 19 In 1,1 4. 20 Mt. 11, 28. 21 Mt. 11, 29. 22 In 14, 6. 23 leş 20,11. 24 leş. 19,18. 25 Evr. 12,18-19.
60
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
oameni din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară şi, om făcându-Se, a luat asupra Lui bolile şi nepu tinţele noastre26. De aceea, Tine,Căci, întorcându-se spre bine, peste multecelvaceficrede pus întru de Tine. iată, întreita virtute rezumată în puţine cuvinte de Apostolul, care zice: „Rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar mai mare decâ t toate e ste dra go stea "27. Cred inţa - cu privire la bunătăţile ce se vor arăta la vremea învierii din morţi, a căror arvună am primit-o şi în Duhul în inimile noastre28, prin mărturia conştiinţei29 care mărturiseşte îm preună prin haris me. Nădejde a - că prin arătar ea Fiului aştept ăm să se împlinească făgăduinţele. Dragostea că în aceasta Tatăl, mai mare fiind decât toate, ne-a iubit pe noi, făcând dreptate celor ce sunt chemaţi potrivit planului Său30 şi pe Fiul Său L-a dat pentru noi, pentru ca toate să ne fie dăruite îm pre ună cu El31. Aşadar, credin ţa în năd ejd e şi nă dejdea în credinţa celor negrăite II iau pe Hristos arvună împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, încredinţarea celor nă dăjduite32, prin aşteptarea noastră cugetând la cele nevăzute prin faptele bune, dar nădăjduind la cel e spuse, pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce II iubesc pe El33 acestea sunt darurile de Ia Hristos celor ce aici au trăit duhovniceşte, iar nu trupeşte. Căci cei care sunt în trup nu pot plăcea lui Dumnezeu34. Dar mai mare decât toate este A
26 Cf. Mt. 8,17. 27 I Cor. 13,13. 28 II Cor. 1, 22. 29 Rom. 2,15. 30 Rom. 8, 28. 31 Rom. 8 , 33. 32 Evr. 11,1. 33 I Cor. 2, 9. 34 Rom. 8, 8.
61
Cuvinte ascetic e
dragostea35, ca desăvârşire în Dumnezeu şi ca una care dă ruieşte desăvârşitele premii, căd dragostea nu poate face rău aproapelui36, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu gândeşte răul37 şi dragostea este plinirea legii38. Dragostea îl pleacă spre mi lostivire pe Dumnezeu dintru cele de sus. Dragostea a dez legat pe femeia desfrânată din legăturile păcatului, fiindcă Do mnul spune: „Pentru că mult a i ubit , iert ate su nt păcatele ei cele multe"39, şi, având în vedere desăvârşirea ei, Domnul a zis că cea dintâi şi cea mai mare poruncă este: „îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău''; iar cea de-a doua: „îl vei iubi pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. In aceste două porunci sunt cuprinse toată legea şi toţi proororii"40. Dragostea, având ca făclie credinţa din fapte, slujind pe Dumnezeu, împlineşte legea. „Pentru că poruncile: să nu săvârşeşti adulter, să nu ud zi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi"41. Căd A
A
nici sângele mu cenici ceva, dacă lipseşte d ragostea, po trivit apostolului careei znu este ice: „Dacă aş îm părţi toată averea mea săr ad lor şi trupul meu l-aş da ca să fie ar s, dar drag oste nu am, nim ic nu-m i folos eşte "42. De aceea cei ce cau tă cele du hovniceşti să considere necesar să urmărească dragostea, precum şi Domnul a zis că ne dă poruncă nouă „să vă iubiţi unul pe a ltu l"43. Căd „întru aceasta vo r cunoaşte toţi că sunteţi 35 i Cor. 13,1 3. 36 Rom. 13,10. 37 I Cor. 13, 4. 38 Rom. 13; 10. 39 Lc.7,47. 40 Mt. 22, 37-40. 41 Rom. 13, 8-9; Mt 19,18. 42 I Cor. 13, 3. 43 In 13,34.
62
Sfântul Simeon Stâlpni cul din M untele M inunat
ucenicii mei"44. Iar cei care stăruie în mândrie şi care soco tesc că îl po t avea pe Dum neze u pe deg eaba, fără ca cenuş a45 dragostei să fie depusă pe inima lor, sunt îngropaţi de cu vântu l care zice : „Şi de aş avea atâta credinţă înc ât să m ut şi munţii, dar dragoste nu am, nimic nu sunt"46. Dar auzind de munţi, n e vom gândi l a dem onii cei care se ridi că asup ra noastră cu sălbăticie şi la cei ce cad cu uşurinţă, pe care cei ce au primit harul de a-i îngriji prin credinţă cu uşurinţă îi mută de la trup [la duh], nu prin puterea proprie, d prin che marea num elui Mântui torul ui făcând m inunil e. Da r numesc drago ste pe nule47, numai pe cea pcătre Duci, mnezeu, ci şiţam pe ce faţ ă de ap roa nu legată rin fi re, fi ind n efă icăa, fiin ţează duhovniceşt e celor duhovnic eşti. C ăd cel ce cu vătămare de minte zice : „îl iubesc pe Dum nezeu, dar pe vrăjma şul meu îl urăsc", unul ca acesta are părtăşie cu altui [decât cu Dum nezeu]. Căd dragostea lui Hristos, care este Hristos, care ne stăpâneşte pe toţi48, îndemnându-ne să ne iubim unii pe alţii întru adevăr întru legătura pădi49, zicea: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, au nu fac şi neamurile şi păcătoşii acelaşi lucru"?50 Căci El este pacea noastră51, Cel ce îndeamnă pe cei ce urăsc să îşi iubească vrăjmaşii, prin porunca Lui: „Rugaţi-vă pentru cei ce vă batjocoresc pe voi, ca să deveniţi fii ai Tatălui vostru celui din ceruri, Care face să răsară soarele 44 In 13,35. 45 O tâlcu ire la Num. 16 ,37 , la cenuşa depusă pe căd elniţe le celor arşi Datan, Cor e şi Aviron, îngropaţi de vii în pământ. Sfân tul M axim tâlcuieşte diferit acest fragment, cf. întrebăr i şi nedumeriri, întrebar ea 155, Doxologia, Iaşi, 2012, p. 201. 46 I Cor. 13, 2. 47 Rom. 12, 9. 48 II Cor. 5,1 4. 49 Ef.4,3. 50 Mt. 5, 47. Lc. 6, 27-33. 51 Ef.2, 14.
Cuvinte ascetice
63
peste răi şi bu ni şi trimite ploaie pes te drepţi şi peste cei ne dre pţi" “’2. Pr in a ceastă porun că, deci, a p iron it pe v răjma şul, ţinând credinţa în Căcieste eu nedespărţită. interpretez căCăci armonia lor în împărăţia luidragoste. Dumnezeu zice: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: «Ridică-te şi te aruncă în mare şi va fi vo uă »"53, fiindcă grăuntele de mu ştar este acru la g ust şi com pact, căci nu se îm pa rte împ răştiindu -se ca celelalt e seminţe. Este important acest lucru, când credinţa este unită cu fap tele, prin care desăvârşindu-se dreptul, rămâne totdeauna unul, ară tându -se vrăjma şului acru la gus t şi scufundându-1 pe el în marea adâncului celui mai de jos, căci acesta este muntele care aude din faptele credinţei: „Ridică-te şi te aruncă în m are"54. Drept care, plinind frumuseţea cuvântului, trebuie să slăvim prin fapte, cu credinţă, nădejde şi dragoste, pu terea cea din cer sălăşluită întru noi, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea şi închinăciunea, îm preună cu binecuvântatul Lui Părinte şi cu Sfântul şi de viaţă făcătorul Lui Du h, acu m şi pu rurea şi în vecii vecil or. Amin.
52 Mt. 5, 44-45. 53 Mt. 1 7,2 0; 21, 21. 54 Cf. Mt. 21, 21.
Cuvântul al IH-lea
Al sfântului aw ă Simeon Stâlpnicui din mănăstirea din Muntele Minunat, pe care Dumnezeu l-a ridicat să vor beasc ă despre patimi şi gân duri fraţilor ce lor ce se nevoiesc în obşte p rin Duhul Sfânt, ca oarecând pe D aniel, în al 11-le a an al vârstei sale Stăpânitor patimilor este cugetul evlavios. Căci este legat de trup ca o moară care stăpâneşte vânturile care bat Tot aşa, cugetul evlavios stăpân eşte gândurile care cur g, prin cerce tarea şi condamnarea lor, pentru ca, prin cugetul care stă pâneşte, să se vădească trupul şi patimile mişcate în trup. Du deca la pe începu peşiom, în întregului inima lui minmn teaezeu, d reptcreându-1 conducător, nişte tcai vizita pus ii ai nos tru trup - carul [fi ind] form at din patru roţi, din uscat şi um ed, cald şi rece1 , prin care alergăm pâ nă la d espărţirea su fletului de trup, dintre încheieturi şi măd uv ă2 - , deosebind, prin min tea conducătoare, asalt ul gându rilor bu ne şi al c elor rele, şi încercând cele dinlăuntrul nostru, pe cele care sunt bune, dar şi pe cele care nu sunt astfel. Şi, ca în tr-un car, ţi nând ca pe nişte frâie, rostogolim către nul cărările voilorgândurile noastre. Aşadar, în ce chipnevizitiul este stăpâ carului, 1 Regăsim aceeaşi concepţie stoică a trupului alcătuit din cel e patru elemen te aproape în aceiaşi termeni ş i la Sfântul An astasie Sinaitul, în trebări şi răspunsuri, 22,4, CCSG, p. 44. Vezi şi M. Spanneut, Le stoïcisme des pères de VEglise, Paris, 1957, pp. 350-351. 2 Evr. 4,12.
Cuvinte ascetice
65
la fel şi cugetul evlavios este stăpân peste patimile noastre. Dar, adeseori, când atleţii luptă cu pumnii unii cu alţii, ar bitrul loveşte cu toiagul în biruitor, mustrând înfrângerea, ca să-l facă să aspire la cununa stricădoasă dată de agonotet în lauda întregului popor. Tot aşa şi în lupta cea din noi a răutăţii împotriva celor duhovniceşti, arbitrul, care este cugetul stăpânit or, împun ge, ca prin puterea pusă în lucrare a unui toiag, voile noastre cele bune, precum şi pe cele rele. Căci ni meni dintre noi nu este atât de fără de minte, încât să nu aibă simţirea a ceea ce este de folos, d upă cu m cu noaş tem şi pe cele rele c ă,fi dacă le face m,biruită se v or de mustra la judecată. Aşad ar, po fta poate biruită şi este gânduri. Căci atunci când poftim m olid un ea plăceri i, nu cădem în pierzan ia călcări i de lege, dacă nu vrea cugetul. Putem face asemăn area cu un po m care are vlăstari: dacă este Iăst ărit, ram urile v or fi m id ; la fel şi cugetu l nostru, d acă nu face să răsară de la rădăcină odihnele cele molatice ale trupului, se usucă vlăstarii poftelor, adică pornirile. Că ci nimeni d intre noi nu poate să nu do rească, o asem enea od răslir e fiind naturală. Dar a nu cădea în plăcere, dacă stăpâneşte în noi cugetul evlavios, putem cu uşurinţă prin frica de judecată. Şi nimeni dintre noi nu poate deplin să se izbăv ească d e obiceiuril e rele ş i de mâ nie. D ar prin bi ruinţa cea bună a cugetului, putem ajuta la oprirea şi schim barea mâniei. Iarăşi, nimeni dintre noi nu poate să împiedice lăcomia pântecelui şi gâdilăturile care vin din aceasta. Dar a nu mâ nca în exces ş i voir ile de la aceast a pu tem să le înfrânăm. Aceasta mărturisind-o, şi legea dată de Dumnezeu ne amin teşte, zicând: „Nu vei pofti la femeia aproapelui tău, nici la ţarina lui, nid la robul lui, nici la roaba lui, nici la toate câte su nt ale lu i"3, prin care a arătat că nu trebu ie să fie cineva bi ruit n id de poft a de femeie, dacă cineva dintre noi pofteşt e, 3 Deut. 5, 20.
66
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Mun tele Minunat
nici să slujească slavei deşarte din făţărnicie, nici să fie stă pâ nit de mânie, nici de iubire de argint sau de lăcom ia pântecelui. Fiindcă este ar o singură poftă, darlăcomim, sunt multesăcugete stârnite de ea, cum fi să dorim să ne desfrânăm , să fi m iubitori de argint, să ne slăvim în deşer t, şi astfel ad u cem în trup această murdărie a plăcerii pentru fiecare patimă a poftelor. De aceea Domnul arată că sunt două căi pentru cel care stăpâneşte cugetul poftel or, una strâmtă şi alta largă; una ducând la viaţă pentru faptul c ă se întoa rce bine de la vi aţa aceasta, cealaltă duce Ia pierzanie pe cei ce nu se îngrijesc de virtuţi4 . De aceea îndeam nă: „Ceea ce vă grăiesc la întun eric, spuneţi la lumină"5. Aşadar, pe de o parte, a cugeta cele rele poartă chipul întunericului care condamnă pe cei care au păcătuit. Iar pe de altă parte, a spune, prin cultivare, ceea ce este bun şi drept este, pentru viitoarea lumină cea fără de moarte, mărturie a virtuţii voastre şi a vieţii. Când, aşadar, ne înd ulcim cu veacul şi c u lumea din el , atunci, î ntărind une cugetul evlavios, să ne întoarcem de la toată pofta păti maşă păcat, râvnind ostenelile sfinţilor, pentru slava şi ceaiubitoare gătită şide făgăduinţa nepovestită pentru care sun tem d atori a priveghea cu rugă ciuni şi postiri şi a sl uji întru dreptate prin cea mai înaltă petrecere virtuoasă, eliberaţi prin libertatea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care ne va păzi pe toţi, spre sl ava măreţiei Lui, Căruia Se cuvine slava îm preună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
4 M t.7 ,13. 5 Mt. 10, 27.
Cuvântul al IV-lea
Al sfântului aw ă Simeon Stâlpnic ul din M ănăstirea din Mun tele Minunat desp re nevoinţă, pe care Dumnezeu l-a ridicat să vorbească, precum pe Daniel, în Duhul Sfânt, prin contemplaţiile de care a fost învrednicit , în privinţaluicărora Domnul, i-a descoperit în curăţi a inimcercându-1, ii să cunoască toate, în al unsprezecelea a n al vârstei sal e 1. Fraţil or, mo artea naturală este partea mona hulu i ce se prim ejduieşte la sufle t, spre pregătire d em onilor şi spre l aţul amărăciunii lor, [care este] alergătura încoace şi încolo de douăsprezece ore pe pe zi, monah până laspre desfacerea Căci demonii îl îndeamnă patima trupului. poftelor rele, [îl arunc ă] în multe cugete, în voie p roprie şi bogăţie, în m ân drie şi căutare la fa ţă, în plăcerea mân cărurilor şi uneltind cu vicleşug bârfeli împotriva aproapelui, în câştigul iubirii de arginţi şi lăcom ia de a-şi agonisi hra nă prisositoare, în m ânie şi ură şi glas ridi cat, în privirea neruşin ată şi în suflet vicl ean, în dihoniile şi tulburările fraţilor, în beţie, în moleşeală, şi în mii de săgeţi dintre cele mai ascuţite, însoţindu-se să ră nească sufletul monahului, iar dacă ar putea cum va să îl arunce în chip înşelător în aceste plăceri pe unul ca acesta, atunci se împlineşte spusa: „Intins-au în arcul lor, lucru amar, fără de veste îl vor săgeta pe el "1. Noaptea îl prind p e mona h în mreajă 1 Ps. 63, 4-5. [Sephiagmta]
68
Sfântul Si meon Stâlpnic ul din M untele Minunat
prin î nchipu iri în somn, arăt ându-i fantas me a mestecate cu plăceri. Când este treaz, monahul trebuie să-şi aducă aminte de Mântuitorului şi de spusa Psalmistului, „Pearmele cei ce se abat pe căi strâmbe, Domnul îi va ducecare cu zice: cei ce lucrează fără deleg ea"2, şi astfel, a i suflet veghetor, de va bir ui pe dem oni în chip înţe legăt or, în chi p nev ăzut îngeru l D om nului îi va alung a pe cei ce iscodesc împ reună, ştii nd cuvân tul acel a: „Iscod it-au fărădel egi, pieri t-au isc od ind u-le "3. 2. Totu şi nici aşa nu trebuie mona hu l să se încrea dă, ca şi cum deja ar fi biruit în lupta de noapte şi s-ar fi desăvârşit, ci şi în lupta de zi să se nevoiască să treacă nebiruit pericolul, pentru ca nu cumva, prin plăcerea stârnită de arătarea în chipuirilor, desăvârşit să fie dezrădăcinat, dedându-se poftei nebu neşti de femeie, [ca uni i care] îşi aba t privirea până la faţa femeii şi suferă în multe feluri a curvi pe dinlăuntru. Căci un ii ca aceştia se răcesc în vremea înflăcărării harului lui Dumnezeu, rătăcindu-şi sufletul până la a nu-şi mai aminti dumnezeieştile Scripturi, orbindu-şi mintea, până la a nu-şi mai la nu viitoarea şi la Hristos, releparte drep tăţii,aţinti înc ât ochii nici să mai ştiejudecată că cele făptuite su ntSoa păcate, arderii , tabără [cu demonii] făcând, ca să-şi ucidă su fletul prin ele. Dar dacă nădejdea monahului, vitează, ar fi la Dumnezeu, s-ar izbăvi din cursa vânătorilor şi din pricina tulburătoare, ar opri săgeţile c ele gre u de res pins, chem ând p e Dum nezeu în ajutor prin rugăciuni şi psalmodieri. Căci atunci Stăpânul din sfintel e ceruri va umbri, sub aripile Mân tuitorului, spatel e celui ce nădăjduieşte în El4. Căci adevărul Lui îl va încon jura ca şi cu o armă5, izgonind pe pierzătorul, ca să nu se stre coare pe nesimţite, că d cei ce l-au înconjurat, precu m albine le 2 Ps 124, 5. 3 Ps. 63, 6. [SephiPfinta] 4 C f Ps. 90, 4.
69
Cuvinte ascetice
fagurele, s-au mistuit ca focul în mărăcini, căci în numele Do mnului i-a î nfrân t6 pe războ inicii Etiopiei pân ă la ultima suflare şi s e va lăuda întru cele sfint e ale Celu i Un ul N ăscut, zicând: „Nu mă v oi teme de frica de noapte, d e săgeţile celu i ce zboară ziua, de lucrul ce umblă întru întuneric, de molima demonului de amiază"7. 3. în această luptă a virtuţi lor, se arată în mădu larele voastre că ticăloşii demoni sunt în frică şi se dovedeşte că „păcatul este peste măsură de păcătos"8. Căci toţi câţi mor împreună cu Hristos în veacul acesta prin omorârea trupului, purtând cu sărăcie întru El chipul de multe feluri9 al celor cereşti care şed de-a dreapta Tatălui, vor fi aşezaţi pe tron în viaţa cea fără de sfârş it şi în negrăită slavă. A şadar, eliberaţ i fiind de păcat mai întâi, faceţi-vă robi lui Hristos10 pentru ca întru El să deveniţi fii ai începătorului vieţii şi, abătându-vă de la calea cea lată şi largă ce du ce la pierzan ie, să o căutaţi, prin Patima lui Hristos, pe cea strâmtă şi îngustă care duce la via ţă11. Căci El este C alea cea sfâ ntă şi vie şi adevărată12 care /V
ne duce pe noi la arătarea Mântuitorului. Aşadar, lepădând pova ra vrăjmaşului cea greu de purtat, cea în făţăr nicia mindu nilor, ap ropiaţi-vă de Hristos, ca nişte osteniţi, luând uce nicia jugului lui Hristos, că blând şi smerit cu inima este şi veti afla odihnă sufletelor voastre13. Având darurile harismelor Mântuitorului, nu vă împovăraţi nicidecum cu cele de care vi se poartă bine de grijă, ci faceţi bine celor ce în C f Ps. 6 Ps. [Septuaginta]. 4-5 117,10. 8 Rom. 7,13 9 Prin mu ltiform se referă lavirtuţi. 10 Rom. 6, 22. u Mt. 7,13-14. 12 In 14, 6. 13 Cf. Mt. 11,28-30.
70
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
ochii voştri apar mai simpli , ca nu cu mv a vreun ul dintre voi să-şi cumpere ca plată a simbriei pătimirea lui Neeman Si rianul şi să e a învăţat flat lepros cu suflet ul, dluiinDumnezeu, pricina păcaîntului. Cei ce în darfi aţi dreptăţile Fiului dar daţi-le, cinstit şi fără pizmuire; nu vindeţi cu plată şi cu părtinire judeca ta lui Dum nezeu, ca să nu fiţi aflaţi părt inind, pentru p locoane, p e nelegiuit ş i să l uaţi dreptu l cel ui drept. 4. Cel ce stri că templul în care locuieşte este lăsat spre căd ere 14 de C el ce-1 stăp âne şte şi să lăşluire a în trupu l d e lut prin cercarea focului se vădeşte , iar dacă este fără priha nă lui Dum nezeu , ca aurul în topitoar e străluceşt e în slavă. D ar dacă este văd it prin judecată , ca fiind stric at, se dă sp re pedep sire. Ca un morm ânt vărui t, care est e frumos pe dinafară, i ar pe dinlă untr u este p lin de toată necur ăţia15, la fel este şi mo nahu l făţarnic prin slavă deşartă care a dobândit credinţa ca pe un mijloc de câştig. Căm ara care are uşile de necinste, d ar cele dinlăuntru împod obite prin fel urimea lor, îl î m bun ează pe cel ce o stăpâneşte să cinstească şi ceea ce este bu n la vedere. La şi monahul inima fără curată prinfeltoată porunca,care dar a dobândit înfrânân nevoinţa du -se în şiascuns, curio zitate, şi nu arătându-se în trăsuri cu oamenii, II îmbunează pe Hristo s ca să fi e lăuda t în slava trupului de către arhan ghel i, fiindcă Du hu l Sfânt Se sălăşluieşte în el p ână în veac. Soarele care î şi aruncă razele î ntr-o groapă cu noroi nu se în tinează, la fel ş i monahul, care lucrează d reptatea şi se întoarce de la păcătoşi, rămâne nevătămat cu nepătimirea. Jertfelnicul sfinţeşte darurile puse pe el, la fel şi monahul, cugetând cele ale Duhului, sfinţeşte trupul. Lucrătorul cu experienţă are simbria din destul pe măsura ostenelii, aşa şi monahul sârguitor are d e la Hristos bunătăţile, ca d ovadă a celor făpt uite. 14 Cf. I Cor. 3,16-17. 15 Mt. 23,27.
Cuvinte ascetice
71
Negu ţătorul î nţelept îşi sporeşte bogăţia, la fel şi m onahu l care puru rea luptă spre cele bune î şi sp oreşte slava în ceruri , neguţătorind neprădate'6. Cel ce sabia, sabie va pieri17, aşacomori şi monahul, păcătuind în ridică aceasta, sprede moarte cade. Trâm biţa care răsună pregăteşte de război, i ar cântarea mon ahului îi răneşt e pe demoni. To t ceea ce se uneşte cu căr bunii se cu răţeşte şi orice trup al monahulu i prin nevoinţă prim eşte nestricăci unea. Biserica sfântă sfinţeşte pe cel ce să lăşluieşte în ea şi trupul neîntinat va odihni cu slavă suflet ul. Cea ra lângă foc se topeşt e, la fe l şi mona hul strica t cu trupul este prea rău mirosi tor, aprop iindu-se de jude cată. Grâu l cel bun, îl sufocă spinii, iar cugetele în tinate îl zăpăcesc pe mo nahul care se îndreptăţeşte. Momeala undiţei ademeneşte peştele, iar monahul smerit, care poartă crucea, îl arde pe vrăj maşul. Pe focul care arde, îl stinge apa şi monahul prin mi lostenie se răscumpără din păcat. Grădina udată va înflori precum crinul şi învăţătura monahului, o arată faptele lui. Orice corabie pe mare este nestatornică, la fel şi monahul, petrecând în m ese drese cu sar e, este bătu t de vânt înco ace şi încolo. Săgeata vânătorului de păsări doboară uliul din înăl ţime, la fel şi monahul prin mândrie cade din ceruri. Vinul am estec at cu apă ca ldă este mai bu n la g us t18, iar fapte le m o nahului sunt mai bine primit e, când sunt am estecate cu î n văţăturile credinţei adevărată. Untdelemnul se * > i si cunoştinţa »t separă de apă şi postul spurcat al celui nedrept nu se apropie de Dumnezeu. Leul rage după pradă, aşa şi pizma mona hului, spre răpirea aproapelui. Ţapul păros se arată bun la vedere, Ia fel şi tina monah ului, prin slavă deşartă. O aia care sare pe alături ar e lâna nef olositoare celui ce o are, şi mo nah ul 16 M t. 6,2 0. 17 Mt. 26,52. 18 încă din Antichitat e, vinul vechi era în sta re solidă şi de aceea era obiceiul de a fi amestecat şi dizolvat cu apă caldă.
72
Sfântul Simeon Stâlpni cul din M untele Minunat
tuns fără psalmodie nu se va z idi în D umn ezeu, Stea de st ea se deosebeşte în slavă după vederea lumini i, la fel şi mon ahul se deosebe de fraţdei vânt prin rămâne îndrep tarea co vârşitoare a virtu ţilor. Trestiaşte plecată nevătămată, iar supu nerea m onah ului îi aşează su fletul în ceruri. Izvorul cel veşnic adapă sufletel e m ultora şi învăţătura m onahului virt uos în graşă oasele bărbaţilor. Casa care are temelie pe stâncă ră mâne neclintită la ploaie, la revărsările râurilor şi la vânt, iar monahul întărit pe piatra credinţei se arată încercat să nu se clatine de m eşteş ugirile înşe lării în amăgire a o am enilo r <...>19. Văp aia focului î nghite lemnul, iar mo nahul stăpân it de l ă comia pântecelui, în îngrăşarea trupului, aprinde vâlvătaia patimilor. Săgea ta aleasă slobozită se înfige spre d urere, iar prin pogo rârea monahu lui cu cererea ier tăciunii, se arde inima vrăjmaşului. Sabia cu două tăişuri mănâncă cu două guri, iar monahul cu două limbi provoacă dihonii. Demonul ia aminte la vorbire, iar monahul ciripitor este întruchiparea diavolului. Pă storul cel bu n scoate m ieii din gura fiarei, i ar monahul drept scoate pe om din mâna celui ce îi face ne dreptate. Lemnul neputred este cercat pentru lucru, iar mo nahul blând şi îndelung răbdător este cercat spre chipul şi învăţătu ra nestricăciunii. Vulpea vicleană distruge via, iar ţinerea de minte a răului strică obiceiurile bune. Vrabia se prinde în laţ, iar poftele monahului abat sufletul de la Dum nezeu. Potâmichea prinsă în coşniţă"0, dripind, cheamă sălbătidunile, iar monahul în pustie, prin îndem n, îi întoarce pe păcăt oşi împ reună cu el l a Dumn ezeu. întâlnire a cu demonu l doboară pe om răpindu-i minţile, iar lenevirea monahului îl îngreunează cu somnul în vremea rugădunii, prin lucrarea vrăjmaşului. Câinele adoarme de foame, iar mon ahu l trândav la psalmodie este pierdut de picoteală. Măgarul tânăr fără 19 Am marca t prin < .. . > lacunele din text. 20 înţ. Sir. 11, 32.
Cuvinte ascetice
73
frâie purtând povară este neîncercat la pidoare, iar monahul neofit, robit neînfrânăr ii, va fi îngreun at în ispit e. A nim alul se răceşte (moare) în sângi uri, iar mon ahul în nev oinţă va cugeta cele cereşti. Porumbelul este neîntinat şi fără prihană în lipsa puilor, iar mo nahu l se despart e, de drag ul înfrână rii, de cele pământeşti. Fierarul, ostenindu-se la ciocan, scoate scântei în truda sa, iar felurita grijă21 a monahului în bună mărtu ri sire va trece capătul v ieţii.. Uld oru l este ars în n egr eala cenuşii, iar nesăbuinţa monahului se întâlneşte cu pofta desfrânată. Gazela scapă din laţurile cursei, iar monahul care se scâr beşte de curvie se izbăveşte din legăturile păcatului. Rangul senatoru lui stă în preajm a îm păra tului şi vor beşte cu el , iar dispoziţia monahului care stă la cântare vorbeşte cu Dumne zeu. Cel ce brodează tunici rupte, brodează cu potriveală, iar monahul ce a păcătuit, venind la pocăinţă, îşi repară viaţa cuvioasă. Giuvaergiul, căutând, va afla mărgăritare, iar mo nahul nev oitor îl va afla pe Hrist os. Stră lud rea cerului es te minunată când e senin, aşa şi monahul slujitor, în vremea cercetării l ui, cu slavă se va slăvi . Veşm ântu l este stricat de molii , iar amără dun ea monahului, di n prid na uitări i învăţă turii, ucid e suflet ul. Când luna se micşoreaz ă, încetea ză lu mina ei, iar monahul, ostenindu-se şi întunecându-se prin scăderea din străludrea nevoinţei, şi-a pierdut plata. Candela luminoasă se atârnă de tavan prin lanţul meşteşugit, ca să lu mineze celor ce umblă, iar monahul care se leapădă de cele păm ânteşti se uneşte cu cele ce reşt i, tras în sus de cuvân tul dreptăţii care îi luminează pe cei ce se apropie de el. Veş mân tul pătat cu sânge nu va mai fi curat, iar mon ahu l vorbind cu vicleşug este veşmânt demoni lor. Piatra arun cată în u ldo r îl va sparge şi cuvântul cu bună rânduială al monahulu i va supune pe cel dimpreună cu el în ascultare. Cu sare se va drege orice mâncare arsă c u foc , iar în harism a îndem nului ¿1 G rija pentru mântu ire.
74
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Muntele M
inunat
monahului se vor îndulci gâtlejurile înţelepţilor. Laţul vâ nătorului este pentru păsările care caută miriştea, iar monahul mâ ndru este pri gonitorul sărm anilor car din lipsă după , cer pâine. Când femeia naşte în dure ri, îndoită este,e bucuria na ş tere, şi răbdarea m onahului, viaţă linişti tă şi bucu rie cereas că. Plângerea mortului schimbă dispoziţi a rudei care du pă pu ţin îl uită, iar monahul care a lepădat lumea şi care priveşte la cele ale sfârşitului, nu-şi va mai aminti întristarea, din pricina bucuriei. Lăudată şi plăcută este la oameni frumuseţea, iar monahul, în podoaba virtuţilor, chip este al frumuseţii lui Du mnezeu. B ărbatul iute la mânie este spaima Jatât] a ti că loşilor, [cât şi] a apropiaţilor săi22, iar nevoinţele monahului sunt risi pirea şi t rium ful asupra dem onilor. Tân ărul care s e culcă cu o fecioară este vrednic de dispreţ şi curăţia mona hului care adoarme cu psalmodia este folositoare de suflet. Norul fără apă ajuns de raza de soare se risipeşte şi pofta monahului care frige mintea îl face să piardă viaţa veşnică. Cale spre rătăcirea de l a calea împ ărătească, şi mona hu l prin beţie, <...>însoţindu-se cu altul la rele, a căzut. M âna şi pân tecel e se agită în mâ ncăruri, şi atacul po trivnic ne con tenit îl doboară pe monah. Mâini şi picioare leneşe, muncă greu de purtat, aşa este şi monahul care are cuget rău. Acreala mona hului tulbură ochii, dar revenindu-şi din poftă, varsă lacrimi, îm bucătu ra de cam e se însoţeşte cu apă, iar monahul des frânat se î nso ţeşte cu fărădelegile. Firu l de câlţi , arzân d, se stinge spre pieire, iar supunerea faţă de Dumnezeu a mona hului pătimaş se arată vremelnică. Lupul alungat, care se ţine cu viclenie departe de turmă, se va î ntoarc e la pradă, iar mo nahu l care şi -a făcu t un obicei din pocăinţă, păcătuind de mu lte ori, părând a se întoarce, cade în aceleaşi. C a un râu n e secat de apă curgătoare, aş a învăluie feluritele cugete sufletul 22 Aici este o lacună în text, pe care edito rul o conjec ture ază, adău gând prepoziţia ngoţ.
75
Cuvinte ascetice
mon ahului. C ump ăna din curele este f ie urcarea, fie coborârea aurului, iar balanţa monahului este fie viaţa pământească şi păcătoasă, fie viaţ Vialabun ă prisoseşte de struguri, aşa şi roadele bunea cuvioasă. sunt aduse sfârşitul bineplăcut lui Dumnezeu al monahului, căci „cinstită este înaintea Dom nului moa rtea cuvioşilor L u i"23. 5. Se cuvine, aşadar , ca mona hu l care trăieşte în mod cuvenit, în bunătate si smerenie si toată bunăcuviinta cuvint elor, să smu lgă mândria, să se supună în chip bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor şi, potrivit poruncii, să-l aibă pe '
9
9
9
aproapele ca pe Să lucreze neştirbit, nu cu mânie, nicisine cu însuşi. autoritate, fără să dreptatea lovească conştiinţa aproapelui, dându-i prici nă de cădere, să nu fie ro bit meselor, nici să vorbească mult despre felurimea bucatelor, ci ceea ce se cuvine monahilor să proclame este dreapta cinstire a lui Dumnezeu pentru care fiecare va lua plata după oste neala sa. Căci suntem împreună lucrători cu Dumnezeu, arătura lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, lucrătorii lui Hristos cei din ceasul al unsprezecelea, imitând pe sfinţii care s-au o stenit mai î nainte de noi, pe profeţi, pe apostoli , pe mucenici; împreună cu aceştia vom căpăta şi noi dinarul24 spre viaţa cea fără de sfârşit, sub oblăduirea mângâierii Du hului Sfânt, în acelaşi cuget, cu o singură gură şi o singură inimă mulţumind lui Dumnezeu si Tatălui, întru Domnul nostru Iisus H ristos, Căruia fie slava şi puterea în ve d. Am in. 9
23 Ps. 115,15. 24 Mt. 20,1 0.
9
'
Cuvântul al V-lea La lupta profeţil or, apostolilor şi m ucen icilor 1. Tain ă ma re şi stră ină văd, care se cân tă desp re profeţi şi apostoli, şi pe care ar trebui mai degrabă să o numim lupta răbdării, potrivit c u ceea ce s-a s cris: „ Pentru T ine sun tem ucişi toată ziua, socotiţi am fost ca oi de junghiere"1. Căd despre această răbdare şi nădejde zice Sfântul Apostol Pavel: „Cine ne va d espărţi pe noi de dragostea lu i Hristo s? Necazu l sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îm brăcăminte, sau primejdia, sau sabia ?"2. De unde aflăm propria lor mărturie? De când au fost prigoniţi cu necazuri de iudei sau păgâni. Apoi, din faptul c ă au fo st în fo am e şi în lipsă de îmbrăcăminte şi în primejdiile zilnice, în strâmto rări, în temniţe, despărţiţi, prigoniţi pentru Hristos. Fier a trecut prin sufletul lor. Căci ei de gura săbiei nu se temeau, de la foc nu se întorceau şi de lanţuri nu se înspăimântau, ruşinea nu i-a veştejit şi slava şi bucuria vremelnică nu i-a abătut. Căci ei pe toate le treceau cu vederea şi le socoteau ademeniri stri căci oase, privi nd la o bogăţie m ai bună - bat jocorirea pe care a suferit-o Hristos. 2. De aceea patriarhii au trăit ca străini şi înţeleptul Iosif a fost vând ut ca sc lav, şi poporul cel cuvios a fost a sup rit de duşmani. Şi de aceea fericitul Ieremia, cel plin de îndrăznirea cea bun ă, dispreţuind ruşinea, s-a expus în pu blic cu o cingătoare de femeie" şi, dând a doua oară mărturie, a fost 1 Ps. 43 24. 2 Rom. 8, 39. 3 Ier. 13.
Cuvinte ascetice
77
arunca t într-o groapă cu noroi. Şi Isai a, m ai înainte vestit orul venirii în trup a l ui Du mn ezeu Cuvântul, proorocea um blând gol şi desculţ dă popl-a orului, da t să fie fierăstrău de spre lemn.pilIezechiel arătata răb poporului pe tăiat Dumc u un nezeu gol (yu|.ivdv), pe roţi de foc şi pe cele patru fiinţe heruvice. Ne am ul profeţilor a fost trecut prin sabie d e Izabe la4. David, cel nu mit părinte al lui Hristos du pă trup, a fost pri gonit de Saul5. Daniil, cel ce a fost învrednicit de arătarea Tatălui şi a Fiul ui în D uhu l şi arătătorul judecăţii, a fo st aruncat în groapa cu lei a doua oară6. Iar buna aceea mireasm ă întreit odrăslită care a biruit foc ul, adică , An ania, A zaria şi Misail , în cuptorul haldeilor a fost aruncată7. Iar Macabeii au fost ucişi, fiindcă au mărturisit pentru legea părintească. Lui Ioan , celui mai mare întru toţi sfinţii, i s-a tăiat capul8, fiindcă a mustrat adulterul. Pavel , cinstitorul de Dum nezeu, la fel, a fos t deca pitat. Petru, corifeul apostolilor, a fost răstig nit pe cruce. Iaco v a fost ucis cu sabia. Tom a în India a fost străpuns cu suliţa de patru oşteni. Ştefan, întâiul mucenic, a fost ucis cu pietre9. Pru ncii din Betlee m au fost jer tfiţ i10. Muce nicii au fo st ucişi. Da r mai presus de toţi , însuşi Născă torul vieţ ii noastre, D um nezeu Cuvântul şi Mântuitorul nostru, fiind biciuit până la sânge, a fost ucis cu trupul pe cruce, ca, prin propria Lui moarte, să fie nimicit cel ce are stăpânire asupra morţii, adică diavolul. 3. Şi de aceea toţi cei care au murit întru El încă spun: „da tu-ne-ai pe noi ca oi de mâncare"11, căci la aceasta sunt siliţi, 4 Cf. IH Rg.18, 4. 5 I Rg. 23. 6 Istoria om orârii bal aurulu i şi a sfărâmării lui Bel, 1, 38. Dan. 3, 23. 8 Mt. 14,10. 9 Fapte 7, 58-60. 10 Mt. 2,1 6. 11 P s.4 3,1 2.
78
Sfântul Simeon Stâlpni cul din Mu ntele M inunat
încă trăind în trup. Au fost prigoniţi să vieţu iască în pustie tăţi şi în p eşteri şi în crăpăturile pământului şi desch izăturile stânc ilor12 şi cea pe ac toate le-au pătimit, că a„M u privit la răsplătirea deestea acolo, potrivit mărturieipentru care zice: ulte sunt necazu rile drepţilor şi di n acestea toat e îi va izb ăvi pe ei Domnul"13. Căd au fost prigoniţi ca străini şi ca pelerini pe păm ânt, ca să dob ândea scă sălaşul cer uril or, care nu poate fi distrus. Căci au fost ucişi de foame aid, dar acum se desfată de pâinea vieţii cea ascunsă în ceruri. Omorâţi aid, dar plină de nemurire e nădejdea lor, deznădăjduiţi aid, dar împărţind cu înge rii mu lta lor b ucurie, aşteptând cetatea care are teme liile în ceruri , al căr ei arhitect şi c reator este Du mneze u, fiind rătădtori până în ceasul desfacerii trupului lor. înfometaţi şi însetaţi, hărţuiţi şi prigoniţi, despărţiţi şi batjocoriţi şi făcuţi de nimic, goi fii nd, în lepădare de sine şi înfrâna rea poftelor, biruind gurile săbiilor, învingând puterea focului, tari fiind în însăşi slăbiciunea lor, nestăpâniţi de poftă, binecu vântând şi mulţumind, lepădând cele <...> ale trupului, oferind ca o um bră < ..> a acestuia şi moartea
ca pe o desfătare mergâ nd la omo rârea lui Hrist os <... > gândind u-se la viaţa cea întru El, la slava <...>, potrivit cu ceea ce spune că „cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui//14. Căci nu erau cuprinşi de frică pentru cele ce pătimeau din afară, ci se întăreau prin credinţa în bogăţia la care priveau. Pentru aceea, dispreţuind patimile aurului şi argintului, a bogăţiei şi a slavei şi a agoniselilor, în care este toată s tricăciu nea vieţii, străluceau limpede în slava lui Hristos şi ca nişte lum inători luminau ţinându-s e de Cuvântul vieţi pentrulor, a Cărui aşteptareînşilume, Ap ostolul, î ntărindu -i pe unii î n ilupta zice: „Ţinând cu putere Cuvântul vieţii spre lauda mea în ziua 12 Evr. 11, 38. 13 Ps. 33,20. 14 Ps. 115,15.
Cuvinte ascetice
79
lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit"15. 4. Ştiu, aşadar, şi eu, um blân d pe urm ele acelui sfânt suflet, în strădania mea de a vă învăţa şi povăţui în lupta de acum şi a vă spune: imitaţi corul sfinţilor ş i urmaţi < ex em plu l16 > sfinţilor părinţ i, c ăd ei pentru zidirea urm aşilo r lor au mărturisit mărturia cea bună < partea cea bună> alegând pentru ca şi noi < împ reun ă cu ei să fi m părtaşi > la strângerea roadelor, < ... > a cărei ascultare primind-o, să trimitem < ... >, prin bunătate şi bunăvoinţă şi milostenie, îndelungă răbdare, dar înfrânareaşipatimi lor, lui omo rându-ne trupul prinnimă cuvin tele şiScripturilor prin mila Hristos, nerăsplătind nui nici un rău cu rău şi purtând de grij ă bine de vră jmaş ii voş tri, aveţi dragoste. Şi pacea lui Hristos să vă încununeze în inimile voastre, la care aţi şi fost chemaţi şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să sălăşluiască în voi cu îmbelşugare, în toată cunoştinţa şi dreapta credinţă, în toată înrădăcinarea cuvintelor şi faptelor adevărate şi a credinţei nefăţamice şi cu ajutorul celor c e petrec în D uhu l Sfânt, lăm urind lucruri duho vniceşti oam enilor d uh ov niceşti1 7 şi, jud ecâ nd u-n e pe no i înşine cu dreaptă judecată, în păz irea buzelo r de cuvinte ruşinoase şi <. .. > a drept ei credinţe. Să fim în pace cu toţi < ... > să ne om orâm pururea trupul , sufletul opr indu -1 de la pofte, în < acestea > este focul cel gătit diavolulu i şi în gerilor lui. Privegh eaţi deci în D om nul şi am intiţi -vă < ... > de cei slabi . Şi întru toat e faptel e cele bu ne să rodiţ i lui Dum nezeu , spre slava Lui, treized, şa ized şi o sută. Intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruiaacum fie slava şi puterea, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, <şi pururea şi înîmpreună vecii vecilor. Amin>. 15 Filip. 2,16. 16 Lacuna a fost complet ată prin confruntarea cu versiunen latinească a textului. 17 I Cor. 2 , 13.
Cuvântul al VI-lea
Către un p ropr ietar din Antiohia 1. Multă este pofta de viaţă a lumii. Multă este amăgirea iubiri i de arginţi cu lăcomie, multă este râvna pe ntru haine şi slavă omenească- Mult este dorul de căsătorie la cei lu meşti şi iubirea faţă de copii şi multă este deşertăciunea vieţii în multă < ...> judecată, mai ales pentru cei trândavi. Cunos când aceasta, prin lucrarea lui Dumnezeu, vom arăta vătă ma rea de m inte a celor ce a leargă spre cel e deşarte , prosteasca şi neînvăţata strădanie pentru bogăţii. Şi cum nu ar fi multă pofta de viaţă a lumii? Fiindcă totul în ea, până la simpla vedere, are desfătarea bunătăţilor: felul de a umbla, mişcarea leneşă a paşilo r şi prici nile pentr u şuşoteli, sem nul ochilor, în împodobiri, în sulemeneli, în parfumuri. Atât de mare este am estecarea aşternut ului, chipul golătăţ ii, ap rinderea fierbin ţelii şi închipuirea vălurilor, strălucirea aurului şi argintului, şirul sluji torilor şi rânduiala slujnic elor, adem enirea dragostei şi lăco m ia mâ ncărurilor, a vi nului, beţia demo nică, m irosul urât al cămurilor, înălţimea teatrelor1şi toată necuvioşia uşurătăţilor, răsunetul necuviincios al bătăilor din palme, al or ganelor şi chimvalelor, lauda tinereţii, tropăitul armăsarilor, parad a o fiţerilor, sporirea agoniselil or. 2. Pentru aceasta, multă este pofta lumii şi pe cel ce vrea să se apro pie de Dum nezeu, îl abate în a măgire, prin închip u irea cel or socotite bune, viaţa aceas ta stricădoa să neavând nid un folo s în bu nătăţi le vremelnic e. Du pă vremea desfr ânări i, 1 Se referă l a locurile îna lte din te atre şi de la hip podr om, r ezervat e îm păratului şi celor mai de seamă dregători, senatorilor etc.
81
Cuvinte ascetice
poate, venind u-şi întru sine bog atul, fii nd în sătu rarea p ântecelui, va ţine sfat cu sine însuşi, zicând: „Supune-te, suflete al meu, D omnului. C ăd nefolos itoar e si s curtă este viata"! Si se va învoi straşnic cu lepădarea lumii. Acestea zugrăvindu -şi- le întru sine cu prisosinţă pentru o vrem e, du pă scurt timp, stăpâ nit fiind de foame şi de pofta de femeie, îşi stră bate restu l vieţii ca printr-o trecătoare, m ânat către patima pântecelui lui lacom, primind amintirile închipuirii lumii acesteia, ridicându-şi mintea spre patima aşternutului şi ele ganţa dănţuirilor femeilor, în organe şi flaute şi în felurite sunete. Şi nici acum, după cum nici cu puţin mai înainte, nu '
9
9
5
îşi înalţă mintea la cer, armonizând-o cu cugetul înfrânat, cu petrecerea virtuoasă şi dumnezeiască. De aceea îi aflăm şi pe unii ucenid ai Apostolului întorcându-se în mod înşelător iarăşi către pofte, când el le spunea „unele s-au şi abătut, ducându-se du pă sata na"2. C ăd biruiţ i de po fta veacului aces tuia, străini fiind de viaţa viitoare, îşi abat inima în urma propriilor pofte, preferând mai degrabă vremelnida acestei vieţi, decât să fíe în primejdie de moarte. Nu ştiu nenorodüi sau ma i d egrabă v or să ascundă adevărul în v inul dintr-înşi i3, că petrecerea trupească a cel or făptuite de fiecare se va adun a la jud ecata de obşte şi va fi vădită prin foc înfrânare a trupul ui. 3. Şi cum trebuie să îi socotesc pe cei ce fac asem enea lu cruri, pe cei ce îşi dedau până la bătrâneţe şi cărunteţe4 trupu rile întinădurdi necurăţiei fărădelegilor lor? Şi învechindu-se în ticăloşia trupului prin zile rele, aşteaptă ca m oartea să le fie pace şi si guranţă şi odihnă ca un som n? U nii ca ace ştia nu ştiu Scriptura, care zi ce: făr ă de veste le va fi nim id rea aces tora5, care îi va arunca pe ei, după vrednicia celor făptuite 2 I Tim. 5,1 5 . 3 Butadă ironică la proverbul antic 4 Ps. 70,19. 5 Cf. înţ. Sol. 17,15.
I n vi no veri tas.
82
Sfântul Simeon Stâlpni cul din M untele Minunat
de dânşii, la loc de scrâşnire şi în întunericu l cel mai din afară şi în foc nestins şi la viermele cel făr ă de moarte. P otrivit cin stitorului de Dumnezeu, Pavel, care „Nici nici desfrânaţii, nici batjocoritorii, nicizice: beţivii, nicisodomiţii, răpitorii, nici malahienii, nici lacomii, nici vrăjitorii, nici mincinoşii, nici cei ce jură strâmb, nici închină torii la idoli nu vo r m oş teni îm pă răţia lui Du m ne ze u" 6, ci potrivit î nţelep ciun ii lui Solo mon „vo r veni c u frică la jude cată în adu narea păca telor lor"7. Şi vor zice în sinea lor, căindu-se: „La ce ne-a folosit trufia şi unde este bogăţia cea adunată de noi cu mândrie, căci toate au trecut ca umbra"8. Căcipoftind în viaţaiubire lor aude so cotitacelea să-şi dea sufletul în asupriri şi răpiri, argint, ca leul în pădure, să asuprească pe săraci. Căci, zice, ce cugetă în cugetul lor? Prunci am, voi jecmă ni, m ă voi des făta şi voi aduna comori. Acestea sunt pentru mine, zic ei, semne de înţelepciune. Dar, o, nebune, pentru ce cugeti aces tea? Primeşte mai degrabă în auz învăţătura lui David: „C a o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele"9. 4. Acestor cuvinte urm ează, iubitoru le de argi nţi! Cui doseşti lucruri fără nădejde pentru ziua de mâine? Dar oare ştii tu dacă fiul tău nu va muri înaintea ta? „Din mlădiţele spurcate nu va da rădăcină până în adânc"10. Cum va putea unul ca acest a răspunde pute rii lui Dum nezeu? D acă este pu ternic, să se izbăvească pe sine din focul gheenei! Ascultă iarăşi pe Apostolul, ca pe un părinte, punând lege celor fără de leg e, în ceea ce zice: „Cei ce vor să se î mbog ăţească, dim potrivă, cad în ispită şi în cursa d iavolului şi în mu lte pofte 6 I Cor. 6, 9. 7 în ţ. Sol. 4, 20. 8 înţ. Sol. 5, 8. 9 Ps. 38, 9-10. 10 înţ. Sol. 4, 3.
Cuvinte ascetice
83
nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în p ierzare . C ă iubir ea de argint este rădăcina tutu ror relelor"11. Dar tu, omule, depărtează-te de nedreptatea cea care vine prin nedreptul mamona. Căci iubirea de argint întunecă cele bune şi este străină de bunătăţile lui Dumnezeu, căci înva ţă ucideri şi sălbăti ceşte sufle tul topit în nebun ie, sea mănă griji şi înfum urare, du ce la ego ism şi bogăţie nedreaptă, în m ulţim i înfumurează şi adună im pozite pretoriilor, în veghea de noapte um ple conşt iinţa de gându ri rel e. C um să mai apuc ceva şi să mai adun, strângând com ori pentru copii? Sau cum să m ă înalţ pe pământ , încrezându-mă în mu lţimea bogăţiei mele? îm i voi agonisi palate, voi cumpăra ţarini, voi stăpâni noroade prin slujitorii mei şi slujitoarele mele. Voi răpi pământul cutăruia la ţară, fiindcă este roditor, îmi va aduce pro fit aur prin rodirile lui , voi co ntinua să pu n jug greu12 pe lucrătorii mei şi voi da sufletului meu desfătare, fiindcă scurtă şi tristă este viaţa şi nu este tămăduire în sfârşitul omului. Ş i nu s-a aflat până acum cineva să se fi întors din iad. Pentru aceasta voi căuta o femeie bogată pentru fiul meu, ca să pă strez bog ăţia şi să mă bu cur de roade, de m âncă ri şi băuturi, de bunătăţile cele adevărate. Şi îi voi lăsa lui mijloa cele acestei desfătări. Iar eu, în floarea tinereţii, folosindu-mă cu sârguinţă de această agoniseală, sătul de vinuri scumpe şi parfum uri, mă voi încunu na cu cunun i de tr and afiri, mai înainte de a se veşteji, că aceasta este partea mea, aceasta este moştenirea mea. Voi asupri pe săr aci, nu voi cruţa pe văduvă, nu mă voi ruşina de cărunteţile bătrânului şi puterea mea îmi va fi mie legea dreptăţi i, căci slăbici unea se dov edeş te inutil ă. 5. De câtă răuta te este plină grija vieţii şi câtă am ără ciune, a tră i cu ea? Pentru aceea iarăşi, aceeaşi înţelep ciun e ne învaţă pe noi, zic ând: „Gânduri le rel e depărtează de Dum nezeu"13 şi că dreptatea, mustrându-i pe ei, nu le aduce nici 11 ITim .6,9.
32 Avac. 2, 6. 13 înţ. Sol. 1, 3.
84
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
un folos . Pentru o asemenea î nşelare mu strând M ântuitorul pe fariseii care erau iubitori de arginţi, zicea: „Mai uşor este să intr e căm ila prirăpeşte n urechile acului decât l în îmcasele părăţia cerurilor"14. Unul pământul altuia,bogatu unul smulge altui a, unii cum pără ţarini din nedreptate şi, dup ă aceea, şi le smulg unul altuia. Venind la judecată pun la cale ucideri, iar prin jurăminte strâmbe, m ânie pe Dum nezeu şi pri n ră pirile lor, îneacă sufletele săracilor şi, prin înscrisuri de fier, în m ulţesc im pozitele. în ziua cercetării, la ce le va folosi lor tirania? Und e nu îi va arunca mân dria? Ce milă vo r dobândi de la limbă? Ce bine vor afla de la pântece? Ce ajutor vor avea de la curvie? Că d este scris de mai înainte că cei ce locu iesc păm ântul vo r cădea , adică cei ce s-au lepăda t de cugetele cele cereşti. De aceea iarăşi zice: „Adaugă lor rele, Doamne, tuturor celor slăviţi ai pământului"15, căd prin faptele lor cele rele şi viclene, prin care au ales răpirea, au aflat rele osânde. 6. Cu no aşteţi aşadar, cuv intele mele, cei slab i şi cei ce locuiţi în strâmtorare, cei ce socotiţi că sunteţi în fericire. Lepădaţi minciuna din gâtlejurile voastre. La ce v-au fo losit voastre? Sau icetufolos că strângeţi comori copiilsocotelil or? Şi peeurmă, ce şti dacăaveţi nu cum va v or m uri îna intea ta? Şi vei şti tu a cui va fi mân dria bo găţie i tale? De tine însuţi grijeşte-te, omule, de viitoarea judecată îndeletniceşte-te, amintindu-ţi de David împăratul, care zice: „Moartea păcă toşilor este cu m pl ită "16 şi de înţele pciu nea care zice: „D repţii în veac vor fi vii şi la Domnul este răsplata lo r"17 şi că vor primi împărăţia frumuseţii. întâiul câştig al curviei este iu birea de arginţi, rudenia trădării, şi îm preună lu crătoare cu mândria, şi străină de slavoslovia în smerenie a Ziditorului, şi potrivn ică oricărei vi rtuţi a lui Dum neze u, socotită deşertarea
u Mt. 19,24. 15 Is. 26,15-1 6. 16 Ps. 33, 20. 17 înţ.Sol. 5,1 5.
Cuvinte ascetice
85
deşertărilor, pentru care pricină Domnul zicea: grija veacului acestuia şi „înşelăciunea bogăţiei î năbu şă cuvântu l şi-l fa ce neroditor"18. Pentru aceasta judecata este pregătită. Pentru aceasta aşteaptă chinuri cumplite. Mă rog ca din această lă comie ned reaptă şi iubire de ar ginţi să ne i zbăve ască pe noi împăratul veacurilor, ca să fim aflaţi înaintea înfricoşatei ju decăţi bineplăcuţi Domnului, când va veni să fie slăvit întru sfinţii Lui şi în văpaia focului, va răsplăti fiecăruia după fap tele lui, întru dreptatea milelor lui, ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava împreună cu Tatăl...
18 Mt. 13,22.
Cuvântul al Vil-lea
Despre pocăinţă şi str ăpungerea inim ii 1. De cugetul curviei cine îl va slobozi pe păcătos ca să fie liber, fără numai leacul cel mai de seamă si cel mai bun al pocăinţei? Căci şi profetul, greşind, s-a folosit de această practică, zicând cu lacrimi: „Spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda"1. Căci şi uce nici i m edicilor obişnuiesc s ă porun cească buna rânduială a mâncărurilor pentru fiecare dintre boli, fiindcă prin neorân duiala lor, rana ajunge la mai rău. La fel şi patimile sufleteşti, prin beţii şi ospeţe fără saţi u, lucrează o cangren ă de ne vin decat. Dar, cu înfrâna rea prin virtuţi, aceste patimi se uşure ază prin cuvântul potrivit al mângâierii. Doctorul ceresc vindecă, precum zice prin profet: „Eu rănes c şi Eu tăm ădu iesc/ /2. 2. Dar trebuie să îl avem în vedere pe Hristos, Cel mai bu n doctor al sufletelor noastre, cum curăţă cangrena şi şterge puroiul rănii putrede. Căci iată vindecarea mântuitoare a Sfântului Pavel, care se abătuse şi, vătămat fiind de necredinţă prin râvna cea faţ ă de leg e, de voie s-a supus neorân duielii, alergând la întuneric. Şi apoi astfel Iubirea de oameni ungându-1 şi cerând acela putere, a aflat-o pe aceasta prin po căinţă, cân d a zis: „C e să fac, Doa mne?"3. Pentru aceea şi aude: „intră în Damasc şi acolo ţi se va spune ce să faci". Pentru aceea, punându-se în rânduială prin post de trei zile, şi-a uşurat sufletul, făcându-1 pe el mai încercat prin rugăciune, ] Ps.6, 6. 2 Deut. 32,39. 3 Fap te 9, 6.
Cuvinte a scetic e
87
iar prin punerea mâinilor lui Anania şi prin căderea sol zilor, a văzut limpede. Căci aşa cum cel ce suferă durere se vaită în p rezen ţa d octorului care face tăierea, la fel vezi-m i şi pe locuitorii Ninivei, cărora li se interzisese să mai trăiască, rugându -L pe Dumn ezeu, de a căr or rană - a bărbaţilor şi a femeilor, a pruncilor ş i dobitoace lor -, înd urând u-Se D um nezeu, a încetat urgia cea aprinsă, biruită de negrăita mi lostivire şi bunătate. Căd cuvântul pustiirii profetului a fost dat de ruşine4, fiindcă în loc de coroană de pietre scumpe, pe cap ul regelu i s-a aflat cenuşă, în Ioc de porfiră, a fost adus înain te sac. Pentru aceea, a păzit o aşa de mare cetate care avea să cadă şi a pus post de trei zile, împreună cu lacrimi fier binţi, care au tăm ădu it rana de nevind ecat. 3. Aşadar, o, omule, nu te îndoi în privinţa vinde cării su fletului, apropiindu-te de Doctorul ceresc. Nu spune: cine va achita pe nelegiuit sau pe ucigaş sau pe curvar sau pe cel de alt neam , pe elin sau pe sama ritean sau pe vam eş în rel ele făptuite? De vreme ce, printr-un singur cuvânt, prin pocă inţă, i-a vindecat pe toţi, zicând: „Nu am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă''3 şi nu trebuie să fie oamenii necredincioşi prin deznădejde, avem loc de iertare de la Stă pânul. Ci să ne îngrijim ca prin pocăinţă să ne ferim de fapte rele, pentru a nu ne desfăta de viaţa aceasta. Căci ca să ne cruţe pe noi , a spu s prin prof etul: „Şi voi depă rta fărădelegea din Iac ob" 6. Are şi ucigaşul pocăinţă. Căci tâlharul pe cruce prin cuvântul mărturisirii a devenit moştenitor al Raiului. Dar chiar dacă ai şi curvit, apropie-te, nu uita de râul lacri milor desfrânat ei, care , exp rimând prin sărutări do rul ini mii pentru mărturisire, a primit răcorirea iertării. După cum şi David, suspinând, striga: „Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi
4
ECJTr|ALTEu0r|, a fost gravat pe o stelă sau stâlp ca infam. 5 Lc. 5,12. 6 Is.27,9.
88
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
curăţi, spăla-m ă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă v oi alb i"7. Căci şi dacă ai fost rănit la i nimă, încetând , p ocăieşte-te. C ăci prin [cuvântul lui] Isaia, mare S-a pentru noi, îndemnându-ne: „depărtaţi răutatea din făcut sufletele voastre dinaintea ochilor M ei" 8. Şi de alt neam fiind, nu fi necredincios, că prin pocăinţă vei fi socotit împreună cu fiii lui Dum nezeu . Aceasta văzâ nd-o m ai dinainte Profetul Isai a, zicea: să nu sp ună cel de alt neam care s- a alipit de Domn ul: „Oare, m ă va despărţi Dom nul de po poru l Său ?"9, Iar dacă ai pă cătuit cu cuvântul, cu fapta vezi-1 pe vameş arătat drept prin pocăinţa mărtu risirii, care, stând în ascuns, îşi bătea pieptul şi striga către Dum ne zeu : „M ilos tiv fii mie p ăc ăt osu lu i!"11®Iar d acă ai fos t păgân, avem stăp ân milostiv ş i iubit or de oameni, p e Hristos, Mântuitorul l umii, Care a tămăduit pe leprosul ce era sam arinean, de a cărui credinţă s-a mirat, că, întorcându-se, a dat slavă lui Dumnezeu11. Şi a primit să fie văzut de elini prin Filip şi Andrei12. Dar pe lângă toţi aceştia, este de acord cu noi şi apostolul care zice: „Dar pentru cei chemaţi, şi iudei, şi elini, pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui D um ne ze u"13. Căci mâncând îm preu nă cu vam eşii şi c u păcătoşii, zicea: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei boln avi"14, fiindcă toată pocăinţa către El era puternică. Căci El mân tuieşt e pop orul Său din păcatel e lor , după cum şi în Psalmi se arată pocăinţa, potrivit celui ce spune: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea 7 P s.5 0,9 . 8 Is. 1,16. 9 Is. 56, 3. 10 Lc. 18,13. 11 Lc. 17,15-18. 12 In 12, 20. 13 I Cor. 1, 24. 14 Mt. 9,12.
89
Cuvinte ascetice
îndurărilor Tale, şterge fărădelegea m ea"15. Pentru aceasta, o, omule, când te vei răni la suflet de cele mai ascuţite săgeţi ale păcatului, întârzia să aduci durerea celui ca pe folositor de sufnulet. Căci prin pocăinţa ceaDoctorului mai grab nică, Neem an Sirianul, v a spăla cu lacrim i lepra făr ăd eleg ilor 16, ca în înţelepciunea lui Solomon, lăudând şi zicând: „Ii miluieşti pe toţi, că toate le poţi, şi treci cu vederea păcatele oamenilor, spre pocăinţă"1 . A
/V
4. Da r ce rost are fraţ ilor, vorbind despre po căinţa creşt i nilor, să nu vorbesc despre păca tul care grabnic împreso ară, care est e greu de purtat. Căci nu este deşert cuvâ ntul apos tolului, care strigă l imped e că nimic altceva nu îm pov ărea ză [sufletul] decât roadele păcatului, adică: adulterul, curvia, uciderile, furturile, mărturia mincinoasă, clevetirile, certurile, pizmuirile, mâniile şi cele asemenea acestora18. Şi „cel ce sea mănă în trup, din trup va şi secera stricăciunea"19. Dar voi triumfa şi asup ra neputi nţei de a scăpa din păcat, ca în cazul lui Iona , care socotea că po ate scăpa de Cel ce ved e toate şi cuprinde toate, rugăciunea ce zice:mele „De m ă voi coboneavând rî în iadîndeminte faţă eşt i, de voi celui lua aripile de dimineaţă şi mă voi aşeza la marginile mării, încât să mă ascund de ochii Tăi, şi acolo mân a Ta m ă va pov ăţui şi mă va ţine dreapta T a"20. Acestea le-a închipu it pe bu nă dreptate, ca unele ce aveau să se împlinească prin Cuvântul cel deofiinţă şi de-un-tron, Cel ce şade de-a dreapta Tatălui. Căci binevoind, prin venirea în trup, să împ lineasc ă toată p rofeţia legii, a îm plinit şi învierea preî nchipuită m ai î nainte de Ion a din 15 16 17 18 19 20
Ps. 50,1-2. IV Rg. 5,14 . înţ. Sol. 11, 21. Gal. 5,19 . Gal. 6, 8. Ps. 138, 8.
90
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
chit. Intrând în corab ie, profetul s-a culc at, dar păcatul, îng re unând corabia, o scufunda. Iar marea, ca să zic aşa, găsindu-1 pe robulîn păcătos fugar,închisoare, stârneşte valuri l-a închis chit ca şiîntr-o pânăşi,celuându-1, a venit învierea cea de a trei a zi a Stăpân ului. M inune mare! Cu m s-a dat l a iveală în profet păcatul, cum s-a făcut linişte pe mare, şi corăbierii au d obân dit i zbăvire. 5. Câ t timp încă mai trăieşt i, aruncă pov ara judecăţii, care constă din materia stricăciunii în întreitele valuri ale ispitelor veacului acestui a, spre od ihna sufletul ui şi a trupului . Aşa c um şi Davi d, d inzicea: pricina f aptului cămele suferea de purtat a păcatului, „Fărădelegile au povara covârşit greu capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine"21. Aşadar, păcatul cunoscut, pentru cei curaţi, este spre mustrare, iar pentru cei răi şi nelegiuiţi, spre cădere şi pierzanie. întru aceasta şi cel ce s-a născ ut înţelept, se plânge cu amar, zicând că pofta schimbă gândul cel fără răutate22. Căci din pofta cea fără rându ială de mâncări, ruşinând u-se de lăcomia pân tecelui, Adam, a fugit la patimile poftelor rele şi astfel, prin pizma diavolului şi-a adus sieşi moartea. întru această poftă a păcatului trândăvind, poporu l a clevetit îm potriva robului lui Dum nezeu , M oise, şi a cârtit, ca să- şi um ple pântecele cu pâine şi came23. Pentru care pricină au şi fost predaţi celor potrivnici şi nu au putut intra în pământul făgăduinţei. Şi acest obicei condamnându-1 Scriptura, ne îndeamnă pe noi să ne liniştim, zicând: „Păziţi-vă, ded, de vorbele cârtitoare şi deşarte şi feriţi limba voastră de clevetire"24. De această neo rânduială înşelându-se omul lui Dumnezeu, cel ce a venit în Bethel, a fo st predat furiei sălbatice a leului şi nu a avut 21 Ps.37,5. 22 înţ. Sol. 4,12. 23 leş. 16, 3. 24 înţ. Sol. 1,1 1.
Cuvinte ascetice
91
parte de propriul mormânt. Căci Dumnezeu i-a spus: „să nu mănânci pâine, nici să bei apă acolo"25, dar tulburându-1 în chipuirea lăcom iei pântecel ui, a trecut c u ved erea po run ca şi moarte şi-a adus20. Vai mie, ce grea povară e jugul păca tului, a cărui experienţă având-o şi învăţătorul bisericilor, zicea: „Pentru că păcatul luând temei din poruncă, m-a în şela t şi m-a u cis prin ea"27. 6. Să ne apropiem, aşadar, strigând Celui ce ne-a făcut din lut : „întoarce-te, Do amne, din ce r, şi milostiveşte-te spre noi, că noi suntem lut şi Tu eşti Cel ce ne-ai plăsmuit pe noi". Luaţi jugul bunătăţii, purtaţi povara cea uşoară, cea liniş titoare şi plină de blândeţea şi odihna sufletelor. Căci este oglinda curată a slavei Atotţiitorului, Care ne preschimbă pe noi în chip al nestricăci unii î n d uhu l nestricăcios. D ar se spun e că cei cuvioşi, care au păzit cu sfinţenie p ravila sfântă, se vo r sfinţi2 8. Dar cine este cuvios? Pot riv it celor scrise, cel ce seamănă în Duhul, din Duhul va secera viaţă veşnică. Aşadar, aflând ici şi colo odrăslita pocăinţa cu iubire de osteneală, vă ţirobiţi nu văUm lăsaţiblaţi stăpâniţi de mânie, nu nu râvni poft emeselor, vătămătoare. în dragostea blândeţii, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, urm ând celor s meri ţi şi urechea astupându -v-o de la neas cultare, ţineţi-vă departe de orice cuvânt al împotrivirii şi, supu nându -vă unor mai dese înfrânări ascet ice , pu neţi că păstru trupului ! Fiindcă „nu este drep t ca noi, lăsând cuvântu l lui Dumnezeu, să slujim la mese"29, Pentru aceea, iubiţilor, cercând cele spuse, urmăriţi pururea pocăinţa, prin care de săvârşiţi fiind, veţi ajunge la Tronul Vieţii. „Lipitu-s-a sufletul 25 III Rg. 13 ,1 7. 26 III Rg. 13, 24. 27 Rom. 7,11. 28 în ţ. Sol. 6,1 0. 29 Fapte 6, 2.
92
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mu ntele Minun at
meu de Tine şi pe min e m-a sp rijinit drea pta T a"30, trimiţând cântă ri de mu lţum ire lui Dumn ezeu, în Hristos Ii sus, Dom nul nostru, C ăruia fie sl ava şi puterea în vecii vecil or. Amin.
30 Ps.62,9.
Cuvântul al VIH-lea
Cuvânt despre ce i ce sunt la înălţim e şi păcătuiesc fără fric ă 1. Gustul dulce al Cu vântului Evangh eliei , care condu ce la virtute gâtlejul sufletului, se înalţă spre punerea noastră în pe care sfinţiinouă. părinţii noştri, au urmat-o prinrânduiala cercare, ne-au predat-o La fel şi noi,care urmărind zidirea dragostei voastre, facem să răsune în voi harul lui Dumnezeu în Duhul nestricăciunii, ca să primim de la El cuvân tul cel fără de pri hană care teologhiseşte. Fiindcă tre buie să II ascu ltăm pe Domnul, Care zice: „Grija veacului acestuia si înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul si îl face neroditor"1. Şi, iată, nu a trecut semnul cereştii mărturii în cei ce cugetă înalt2, fiindcă ei cugetă cele pământeşti prin grija 9
1
9
9
9
avuţi ei, prin înşelare şi prin zadarnica o steneală pen tru femei şi copii. Pentru aceştia fără de nădejde este viaţa viitoare, scurt şi trist le este traiul, şi ca nimic se socoteşte. Despre aceştia spun ea ferici tul David: „Zilel e noa stre ca u mb ra tre c"3. Şi iarăşi, arătând numărul sporit al nădejdii pământeşti, că cel ce trăieşte în ziua de astăzi , mâine nu m ai e ste văzut, zicea: „Zilele anilor noştri sun t şaptezeci de ani, iar de vo r fi în p u tere optzeci de ani şi c e este mai mult decât aceştia osteneală şi du rere "4. Şi în altă partesă se nu roagă, „P ână la bătrâneţe şi cărunteţe, Dumnezeule, mă zicând: părăseşti"5. 1 2 3 4 5
Mt. 13, 22. In sens negativ, peste cei ce se mând resc adică. Ps. 143, 4. Ps.89,10. Ps. 70,19-20.
94
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele M
inunat
2. Ce oare? După bătrâneţe îl părăseşte Dumnezeu pe om? Să nu fie! D ar fiindcă a num it ceea ce este prisositorbo s teneală şi durere, judecata o numeştebogăţiei, astfel, întru care estepe grija veacului acestuia, iar înşelarea prădându-i lacomi, i-a doborât Căci îi înăbuşă, ca printr-un fum, prin voia cea materialnică, în focul cel nestins, în munca cum plitelor chinuri care vin de la urgia viermelui celui fără de moarte, în greutatea întuneri cului. A colo este plânsu l şi scrâşnirea dinţilor. Pentru aceştia Dumnezeu este ca si cum i-ar uita, ruşinându-Se să fie numit Dumnezeul lor, după cum spune Domnul: „Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor"7, fiindcă toţi drepţii sunt vii întru El. Şi aceasta înseamnă ceea ce s-a spus despre ei: „Ce este mai mult decât aceştia osteneală şi du rere ?"8. Desfătarea cea în trup, înso ţindu -se cu pofta bunătăţilor văzute cele stricăcioase, găteşte pierzanie la judecată. D ar atârnă greu cortul cel pămân tesc, iar pentru prezent se împotriveşte să lepede lumea. Şi în aceasta este înşelarea bogăţiei şi a lucrurilor pământeşti din ea. Când su fletul este încon jurat de d emoni, se întunec ă cele înţelegătoa re 9
9
9
ale lui. Dar prin citirea dumnezeieştilor sufletul, primind sămânţa Cuvântului, se desparteScripturi, cu bucurie [de cele pământeşti], iar prin pofta de agoniseală şi de bogăţie, este răpit de diavolul ş i se face neroditor pentru dreptate. Din care pricină şi Domn ul zice că cei ce au avuţii cu g reu vo r intra în îm părăţia cerurilor . A
Q
3. Aşa cu m obişnuieşte străi nul, care face o călătorie lungă printr-o ţară, mai î ntâi îşi rându ieşte cu ai săi testam ente si gure, dăruindu-şi avuţiile, potrivitcălătorie, dorinţei lui, apoi, cucamulte plânsete, începe să-şi facă străina la felşi trebuie 6 Adică t o txcqîctctov , ceea ce prisoseşte peste cei şaptezeci care a fost vorba în citatul din psalm. 7 Mt. 22, 32. 8 Ps. 89,10 9 Cf. Mt. 19, 23.
de ani de
95
Cuvinte ascetice
şi cel ce se apropie de Dumnezeu, pentru moştenirea cea ce rească, bine să chivernisească săracilor pe cele rău adunate prin ned reptatea lui mam ona, având testam entul scr is, după vrednicie, în făgăduinţa dumnezeieştilor Scripturi. Şi ase menea aceluia, cu lacrimi de zi cu zi, ca un străin şi pribeag să se despartă de lume, cu nădejdea de a-L a gonisi pe Hristos, întru Care sunt şi se descoperă toată moştenirea şi arvuna nemuritoarelor Taine. Căci pentru aceasta însuşi Domnul zicea că cel ce nu lasă pe tatăl sau pe ma ma sa, sau pe fraţii să i, sau pe surorile sale, sau ţarini, sau case, şi luându-şi crucea lui şi urmându-Mi Mie, nu este vrednic de Mine10. Fiindcă A .
aurul l-a vândut pe Hristos spre pierzania Iscarioteanului. Asemenea şi cei ce iubesc bogăţia, împreună cu acela vor pieri. Iar Hristos, scârbindu-Se de sporirea aurului, Dum nezeu fiind, prin sărăcie pe toate Ie -a înn oit spre a do ua na ş tere, pentru ca cei ce se opresc pe ei înşişi de la cele pămân teşti să fi e slăviţi împ reună cu El . Pentru că bog ăţia ma teriei aurului este greutatea şi tări a relelor spre răzb oiul celor vii , despre care Isaia zicea: „Adaugă lor rele, Doamne! Adaugă rele celor slăviţi ai pământului"'11, Căci dacă se vor mândri cu tăria bogăţiei, cele rele îi vor năpădi. Că dreptatea spre mustrarea fărădelegilor lor, din pricina urii faţă de ea, ciumă a fi li se pare. 4. Ad eseori, în săturarea pântecelui şi în stricăciunea fe meilor, îl vei afla pe bogat pocăindu-se şi rădăcină neavând din pricina averii. Când este în nepăsarea şi în silirea pânte celui lacom, îşi zice întru sine: „Supune-te, suflete al meu, Domnului, fără de folos este viata oamenilor". Si astfel face juruinţe din belşug. „Ce-mi este mie să primesc judecată pen tru ademenirea mâncărurilor, a căror slobozire este cu trudă? Sau la ce îm i foloseşte mie chinuitoa rea căsătorie, care duce la stricarea trupului? Ce folos îmi aduc mie banii strânşi 10 C/. Mt. 19," 29; Mt. 10, 29. 11 Is.26,15.
96
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
din nedreptate şi care duc îa osândă, toate acestea fiind fără de nădejde pentru ziua de mâine? Aşadar, de toate cele pă mânteşti să latevrem lepeziepentru fericirea negrăitelor cea dăruită de trebuinţă sf inţilor, cândbunătăţi, cei mu lt agonisitori vor fi în lipsă şi vor fi cond am naţi la nesu ferite chi nuri pentru mândria bogăţiei şi pentru mândria din viaţa lor, când nimeni nu este care să ajute, nici tatăl pe fiu, nici mam a pe fiic ă, nici bogăţia pe cel c e a ad unat-o. Căci toţi se vor îng riji de ale l o r"12, 5. Bin e le ma i zici, o, bog atule, pe toate ! Ia viaţa veşnică! Dar numai dacă vei semăna adânc, vei da rădăcină şi din aceasta osten elile tale se vor împod obi de road e bune. D ar vai, că poate săturarea te-a înşelat şi t e-a uns p entru lu ptele cre dinţei şi îndată le-ai lepădat, greutate având bogăţia. Căci amintindu-ţi, la f oame, de negri ja pe care o aveai d e la somn şi de la mân căruri şi contemplând înşelarea lumii, care-ti venea de la femei, vei începe, bântuit de închipuirile demonicei îmbătări, să pui la îndoială dreapta credinţă, după cum spune şi înţelepciunea, istorisind întunecarea acestora: „Păcătoşilor urâciune le este cinstirea de Dumnezeu"13 şi că „dacă doreşti înţelepciune, păzeşte poruncile"1*. Dar, cum spuneam, bo gatul nu în vegherea sufletului a râvnit cele bune. Că în vorbirea deşartă a cuvintelor, din pricina multei neorânduieli la mâncare, din beţie, tulburându-se, se găteşte să cu gete acestea. A căror faptă se poate afla la Psalmistul, care zice: „ Desp re mine cântau cei ce bea u vin "15. Dar aceste cuvinte mărturisesc împotriva acelora pentru faptul că păcătuiesc cu nţă,Pen ad tru ucând ei fără ni ciDoom ap nu ărare în ziua diriiştiilor. careu-i pripecină, însuşi l zicea: „D eosân n-aş fi ven it şi nu le-aş f i vorbit, păcat nu ar avea, d ar acum n-au 12 C/. Ps. 48, 8 [Scptuaginta]. 13 înţ Sir. 1,26. 14 Ibidem. 15 Ps. 68,14.
Cuvinte ascetice
97
cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor"lb. Căci văzându-ne pe noi beţi, aşteaptă trezirea noastră din somnul ră utăţilor, căci acum mântuirea este mai aproape de noi17. 6. Bogatul, ridicându-se pe sine la o fereastră şi văzând bucuriile lumii şi slava lor, pe oameni împodobiţi şi pur tând aur, umblând prin pieţe, lăsându-se pe sine străpuns de spini i cei pământeşti, - chipuri le pentru binecuvântate pricini -, începe să spună: „Ce este mai bun decât slava aceasta? Ce este mai mult decât iubirea părinţilor? Sau ce este mai desfătător decât bunătăţile de acum? De acestea, zice,unde se folosesc din plinşifiii la tinereţe râvnă. De mă îndulceam euînţelepţilor, cu vinuri scumpe şi cucumiruri şi cu toate celelalte desfătări! Căci scurtă şi tristă este viaţa noastră şi trupul nostru va deveni praf şi cenuşă, iar duhul se va împrăştia ca fumul deşert. Pentru aceasta, vom pre fera ca, mai înainte de vremea înmormântării, să locuim în asemenea palate şi, mai înainte de a deveni praf şi cenuşă, să ne încingem trupul cu tunici de felurite mătăsuri cu fir de aur. Şi, mai înainte de cea mai de pe urmă tăcere, să ne desfătăm de vorbiri şi râsete, de veselii şi de săltări răsu cite. între toate, ce este mai dulce decât soţia? împreună cu ea răsărind,' străluceste1 odihna dulce a vieţii. t Căci intrând în casa mea, mă voi odihni prin ea. Căci relaţia cu ea nu are nici o amărăciune, ci numai desfătare şi bucurie. Spun unii că nu este adevărată Scriptura, care zice că este desfătare veşnică şi judecată şi o altă împărăţie de zece mii de ori mai mare şi decât viaţa prezentă. Şi aceştia nu îndeamnă nimic mai mult decâto să mănânci şi să joci şi să te odihneşti cu femeia pe care iubeşti". 7. Vedeţi, aşadar, fraţi iubiţi, că, mai dinainte văzându-le pe toate, Domnul a zis lămurit: grija veacului acestuia şi 16 In 15, 22. 17 Rom. 13,11 .
98
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Muntele M
inunat
înşelăciunea bogăţiei şi pofta celorlalte lucruri în ăbuşă cu vântu l şi îl face n ero dito r5s. Căci d eja în sătura rea p ântece lui, căutându-L pe departe Domnul,deL-a şi atins şimâncărurilor, a chemat numele Lui. Dar când este felurimea stăpânit fiind de foame, este prădat de un asemenea scop. Poate că se întoa rce şi la nebun ia idolească, încâ t să-L uite, d in pricina bunătăţilor prezente, pe Dătătoru l lor. Dacă, deci, le admiri atât pe cele prezente, o, bogatule lacom, gândeşte-te cât de mult trebuie să crezi în Artist pentru nespusele Lui bunătăţi cele făgăd uite sfinţi lor, când va veni să schimbe, pentru cei drepţi, cerul şi pământul în chip nestricăcios. Căci Hristos Făcă torul le-a făcut l a începu t pe toate frum oase. Şi d in fru mu seţea făpturil or este contemplat în m od analog F ăcăt orul. Căci ceea ce moare nu se poate compara cu slava Celui Viu. Astfel , ca nimic vor fi cel e vremelnice şi văzute, faţă de făgă duinţele pe care le va da Du mn ezeu în slavă c elor ce fac voia Lui. Căci şi neschim barea voii Lui trebuie văzu tă din Evan ghelie, când istoris eşte limpede nădejdea cea bună a drepţilor şi amarnica o sândă a păcătoşil or, sfârşitul pierzător al necre dincioşilor, când spune: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintel e M ele nu vor trece". 8. Elinii din îndemnul sfătuirilor demonice se însală în> privinţa prezentei desfătări de elemente. Căd din aceasta ei, acceptând beţia acestei concepţii, de la mâncări şi poate şi de la neorând uielile căsăto riilor, se îngraş ă cu trupul fiecare în timpul său. Căci cinsteau pe Zeus în luptă cu Anteon, pe amăgitorul Scamandru, focul şi adulterul Medeei, pe Cronos, tiran în Persia, î mpreun ă cu Semiram ida, pe c are a şi cunos cut-o prop riul ei pări nte, iar urm aşii acestora îi erau în ace laşi timp fiice şi surori. Căci atât de nelegiuiţi erau perşii, încât ţineau asemenea obiceiuri ca pe nişte legi, şi până astăzi d îşi stri că propri ile mame, fii ce şi surori. C ăd ei invocă pe Zeus şi Pezekos pe care îl mai numesc şi Zean, mag şi desfrânat 18 Cf. Mt. 13, 22.
Cuvinte ascetice
99
fiind, prin şiretlicurile lui magice făcute prin lumina soarelui, precum pare, înşelând toate fiicele de bun ă credinţă ale oa menilor, ca un stricat ce era, le spurca, fiu fiind al lui Cronos. Aceşti perşi au împânzit şi partea apuseană cu asemenea întunecimi şi tiranii, parte în care nu domnea nimeni. împre ună cu aceştia era şi vicleanul Hermes şi Hefaistos pe care îl mai numeau şi Pluton, din pricina înşelăciunii aurului, căci acesta, scăpând de uneltirea fraţilor lui şi, descoperind aurul, a ajuns în Egipt cu corabia plină şi a fost apo teozat de egipteni ca zeu dăruitor al bogăţiilor. Şi ca nu cum va să des fiinţez prin cuvinte lungi cultul fiecăruia dintre cei nelegiuiţi, al lui Ares şi al Afroditei, pe care o adorau ca zeiţă, pentru pofta lui Zeus, adeseori, blasf emând, o num esc pe aceasta şi înţelepciune. Iar în altă parte, din sângele tatălui, care s-a arun cat în mare şi care plutea pe valuri adunându-se la un loc, îşi închipuiau că a ieşit de acolo, precum zic, dragostea de cele frumoase, şi au numit-o pe aceasta Afrodita, ca să-şi amă gească pofta din adânc. 9. Aceştia toţi, punând u-şi lor num ele plane telor şi astrelor, căzut toate dupăsunt ce azei trecut vremea lor, cei fără deau minte auîn spus că şi aceştia cereşti. Dar având trupuri stricăcioase şi mâncate de viermi, închegate cu vine şi tendoane, sunt oameni muritori19. Căci fiind zămisliţi prin silirea femeilor şi a plăcerilor oamenilor răi, au fost conce puţi în somn, şi, devenind tirani, au fost măriţi mai presus de orice om. Pe lângă aceştia, unii se înşală şi cu ceilalţi zei cu nume mincinos de la ei. Aceştia, pierind şi fiind nimiciţi din pricina faptelor lor rele, au fost despărţiţi de corturile 19 Sfântul preia aici argume ntel e evhemer iste cu privi re la originea zeilor. Evhemerismul este o concepţie antică potrivit căreia zeii şi perso najele mitologice au fost oameni reali divinizaţi sau apoteozaţi ulterior de admiraţia sau teama oamenilor. Numele acestei concepţii vine de la promotorul ei, Evhemerius, care a şi deschis o şcoală filosofică, unde tex tele mitice erau studiate în această cheie.
100
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Mun tele Minunat
lor nelegiuite, prin focuri şi săbii şi apă, fiind cheltuiţi de amară moarte, ale căror nume sunt scrise în cartea pierzaniei, spre osândă lor. Căci de mare dovada înşelăriilor păreli gii, catelor şi într-atât se vatât ădeşte rândeste uiala nelegiuitei încât, pe lângă mărimea celor spuse mai sus, elinii, sculptând şi lemne, adoră statui, închinându-se lor ca unor dumnezei. Şi aura rilor şi argintarilor ş i făurarilor statuilor din bron z şi lut nu li se îngăduie să se apropie şi să se roage, pentru ca să-şi ri dice şi e i un asem enea chip m incinos. D espre aceşti a înţelepciu nea zicea: în grija lenevirii lui, a cioplit un chip. Cu multă grijă l-a potrivit. Şi făcându-i lui locaş vrednic, a vo ps it pămân tul. L-a p us pe el în perete, prinz ându- 1 cu fier, ca să nu cadă, a avut grijă de el, ştiind că nu poate să-şi ajute sieşi. Şi este doar un chip şi are nevoie de ajutor, iar el se roagă acestuia pentru agoniselile lui şi căsnicia Iui şi fiii lui. Nu se ruşinează să vorbească unui chip neînsufleţit. Cheamă pen tru sănă tate ceea ce e nepu tinci os, se roagă pentru viaţa lui de la ceea ce este mort; pentru călătorie, de la ceea ce nu poate să facă un pas, pentru cele de trebuinţă traiului şi pen tru mu nca m âinilor l ui cere i zbând ă de la ceea ce nu are nic i o p ute re în mâin i211. Ved eţi că ce nu şă este inim a lor şi nă dejdea lor, mai de nimic decât pământul? 10. Vez i acestea, o, bo gatu le, căci la tine se referă cuvin tele me le degrab, ce pofte al e veacului acestuia ai? în aceasta constă pentru elini nădejdea morţii: căci ei s-au lăcomit la poftele veacului acestuia şi prin ele s-au grăbit către idoli, ca să se bu cure cu ei şi împ reun ă cu ei să petreacă în desfătări nedre pte, în curvii ş i spurcăciuni, spre săvârşire jertfelor şi prinoaselor demonilor. Au întins masă sufletului, mai bine zis, demonului, cu amestec de vin pentru îmbătare, în orgii şi beţii şi cântece desfrânate, dansuri cu multe învârteli, căci în acestea se adăposteşte toată grăsim ea de la jertfele urât mirositoare ale idolilor Cu aceste fărădelegi şi vătămătoare 20 Cf. înţ. Sol . 13,13 -19 [Septunginta).
101
Cuvinte a scetic e A
plăceri se bucură, împreună cu cugetele lor strâmbe. în că mai şi spui că eşti creştin, dar, ca şi cum te-ai strica prin acestea, te desparţi de Dumnezeu, căci în sufletul „urzitor de rele nu va intra înţelepciunea"21. 11. Poate cineva dintre cei necredin cioşi, iubitor de ceartă fiind, ne-ar contrazice, zicând că şi noi în biserici, închinân du-ne la icoane, putem fi socotiţi că venim la idoli neîn sufleţiţi. y y Să nu fie să facem noi una ca aceasta!22 Căci acestea sunt credinţa creştinilor: Dumnezeul nostru nemindnos lucrează (¿vEpyel) puterile, căci noi nu venim la nişte chipuri pictate, ci, având în minte prototipul zugrăvit, văzân d ne vă zutul prin zugrăvirea văzută, II slăvim ca fiind prezent. Dar nu credem ca unui Dumnezeu Care nu este, ci ca Unuia Care este cu adevărat. Dar nici în sfinţi, ca şi cum nu ar fi, ci ca unii care sunt şi trăiesc Ia Dumnezeu, fiindcă duhurile lor sunt sfinte şi cu puterea lui Dumnezeu ajută celor vrednici care au nevoie. Căd este scris: „Dumn ezeul nostru în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut"23, mărturisire şi frumuseţe înaintea Lui, sfinţenie şi mare cuviinţă întru sfinţenia Lui. „Iar dumnezeii neamurilor sunt demoni şi lucrul mâinilor oamen ilo r"24. De aceea şi ce i ce cred în ei, u nul pe altul spre nimicire s-au adus. Căci au vărsat sângiuri în ucideri, prin furt şi vicl eşug, corupţie şi necredinţă, tulburare şi jurăm ânt 21 înţ.Sol.1, 4. 22 Este remarcabil că, trăind în secolul al Vl-lea, înainte de iconoclasm, Sfântul Simeon face aici apologia icoanelor în cultul creştin. Acest paragraf a fost folosit ca argument în favoarea cultului icoanelor la Sinodul de la Niceea în 787. A rgumentu l sfântului Simeon este aproap e palamit avant la lettre, fiindcă vede icoana ca depozitară a energiei şi puterii lui Dumne zeu. în pr ima parte a acest ui para graf se face dis tincţia clară între Dum nezeu nevăzut (dumnezeire, fire) şi manifestarea prezenţei Lui prin pu teri (energii). 15 Ps. 134, 6. 24 Ps. 95, 6
102
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
strâmb, zarvă neorânduită, uitarea harurilor, spurcare a sufle telor, schimbarea rânduielii fireşti25, neorânduiala căsătoriilor, adulterulpricina şi desfrâul. Căci răutăţi religia idolilor fără începutul nume este şi în ca bogăţie, oricărei a veacului, pătul ei. Căd fie bucurându-se înnebunesc, fie profeţesc min cinos, fie trăiesc cu nedreptate, fie îndată se jură. Căci cei ce cred idolilor neînsufleţiţi pun j urăm inte rele, să fie nedrep tăţiţi nu suferă. Căd din ambele părţi le vin acestora pedepsele. Că d nu puterea celor aj utaţi, ci pedeapsa celor ce păcăt uiesc urmează călcării de lege a necredincioşilor şi nedrepţilor. Că rău au crezut despre Dumnezeu, ataşându-se de demoni, şi, jurând cu nedreptate, au dispreţuit cuvioşia. Hristos, Dum nezeul nostru, cel blând şi adevărat, îndelung răbdător, a chivernisit toate câte a făcut cu milă, căci ale Lui sunt toate şi Lui I se cuvine slava, împ reună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.
25 Rom. 1,26.
Cuvântul al IX-lea
Bidascalie către monahi despr e închipuiril e în parte ale dem onilor 1. Tulb urarea amintiri i dem onilor înso ţeşte viaţa mona hului nestatornic. Eu ştiu că sufletul monahului izvorăşte gânduri deşarte, din prici na războiului închipuit, din lipsa Iui de experienţă în cont empla ţie. Căci dem onii înspăimâ ntă su fletul cu frică. Iar sufletul nu poate suporta puterea celor spuse sau arătate de la ei. Şi aşa cum cineva se contrazice în agora, batj ocorind, ca să- l prindă în la ţ pe bietul vo rbitor ne experimentat, dar, când vede curaj, îndată bate în retragere, la fel şi închipuirile arătate de demoni, deşi sunt prosteşti, pe cel neexperimentat îl înspăimântă, spre a lepăda dreapta credinţă. Dar cel ce are minte, prin pecetluirea cu semnul Sfintei Cruci, arde şi alungă închipuirea care vine de la ei şi află pace în Dum nezeu. Căci şi e u, încercat fii nd, cum trebuia, am avut această vedere. Căci uneori, când monahul petrece iubitor de linişte în înfrânare, din pizma pierzătorului, i se îngreunează trupul, dem onii îl fac să stea cu mâin ile în cru cişate, ad uc asupra lui foamea, ca pe un rău călător. Prin aceasta aduc sufletului apri ndere, sugerează pretexte necugeta te pen tru întind erea meselor şi bău turi de vin. Şi du pă acestea, c a un cuptor năprasnic, aprind în el focul patimii pentru femeie şi de aic i, strâmtorând cuget ul, îl du c în legătoare, ca p e o oaie la tăiere, la întinăciunea trupului şi, omorându-1 pe acesta prin păca t şi învinuindu- 1 apoi ca pen tru o ucidere, îl d uc în deznădejde. Apoi iarăşi, dimpotrivă, prin cuvinte blânde, îl conving că prin pocăinţă este fără de vină la Dumnezeu, dezle gând păcatu l în m intea lui , arvunindu-1 pe cel care astfel
104
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Muntele M inunat
îşi duce întreaga viaţă, trăind în deşert. Aceasta observând-o şi Sfântul A postol Pavel, zicea: „Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, dar legea că răul este legat de m e" 1.fac „Că ci a voi se află în mine, a face binele nu aflu. C ădinnu binele pe care îl voiesc, d răul pe care nu-1 voiesc pe acela îl s ăv ârş esc "2. 2. Trebuie, aşadar, ca monahu l nu num ai la lum ina zilei să fi e cu luare am inte, ci t rebuie să priveghe ze şi în m ica ră pire a somnului şi, cu frica judecăţii fiind, să nu-şi lase cugetul duhului în beţia somnului demonilor. Căci atunci când biruieşte în războiul de zi, monahul îi ruşinează pe demoni, dar când vine no aptea, aceşti a îl fac pe el teatru. Ceea ce şi eu, căzând într-un so mn scur t, i-am v ăzu t pre făcând u-se î n linguşeli, spre amestecurile naturale ale plăcerilor, în prezenţa închipuirii frumuseţii şi răpind mintea în dezlănţuirea im a ginaţiei, prin învoirea minţii cu lumea şi cu făgăduinţa unei bogăţii de mult preţ, şi a slugilor şi slujnicelor, şi miruindu-1 cu miros de bu nă m ireasmă. A stfel, în înşelare batj ocorindu-1 , răpesc sufletul monahului, plecându-1 spre săvârşirea păca tului, îi îndo bitoc esc trupul, întinându- 1 p rin p lăcerea celor văzute. Şi p otrivnic zilei care începe, îi şfichiuieşte cugetul, tulburându-1 cu amintirea plăcerii nocturne, ca să-l plece pe el spre cunoaşterea femeilor. Căd aşa cum unui conducător puternic î i preg ătesc mai dinainte într-un loc anum e lăncier i spre slujirea prânzulu i şi el însuşi ia parte ca jude cător, la fel şi demonii pregătesc de mai î nainte vedenia de n oapte p ână în zorii zilei, rănind inim a lui spre pătimirea poftelor rele. Dar nu obişnu iesc să facă a ceasta cu toate sufle tele, ci num ai cu cele care au lepăda t slujir ea lui Dum nezeu şi înclină cătr e pofta lui mamona. Pentru aceea, unii ca aceştia pierd plata lor. Căci eu, adormind, şi văzând în somn întreaga alcătuire a lumii plăcerilor, am zis împotrivă celor văzute, înţelegând că sunt taberele demonilor şi căpetenia lor, şi, când a fost 1 Rom . 7,21. 2 Rom. 7,18-19
105
Cuvinte a scetic e
făgădu inţa slavei cel ei închipu ite, am pus j urăm ânt, în con templarea cea după trupul lui Hristos, să nu cad în lucrările cele alungată. pu se m ieŞiînainte în vis el vederea aceeavirtuţilor a eriană şia fost a m împ linitşi lastf ui Hristos poru ncile rugăci unilo r, primind, în miros de bună mireasmă, spre îm părtăşirea vieţi i, Trup ul şi Sâng ele Lui, în ceea ce jura sem cu ju răm ânt prin bărbatul priceperii şi întru El am avut luare am inte şi priveghe re în înţelegere a privelişti i. 3. Şi cum voi spune răutatea lor? Că neputând să-i biru iască pe drepţi, aduc lor înălţare cu mintea şi prin această înălţare îl batjocoresc p e monah, prefăcându-se în în geri de lumină şi vai, vai, că şi în însuşi Domnul se prefac, înşelându-i pe drepţi , prin făgăduinţele cereşt i, ca lucrători ai porun cilor şi ai voii lui Dumnezeu , pentru ca, dacă ar putea, şi prin aceasta , să doboare sufletul mona hului. Dar dacă sufletul priveghează către Domnul, va recunoaşte degrab în felurite chipuri rău tatea ş i feluri mea prearelei lor închipuiri. C ăci dem onu l nu poate suferi cugetul monah ului aplecat spre mu ltă cercet are. Căci de l a sine, în privegherea d uhului căutând cuvinte ne grăite, aceştia în chip nevăzut se preschimbă deullaneex necurăţiil e lorîndată . Şi uneor i, înspăimân tând pe m onah perimentat, înfricoşează sufletul şi, prin frică, îi stăpânesc mintea şi îi înmoaie mâinile, ca să nu ducă la frunte pecetea Sfintei Crud . Dar când monahul cheamă la priveghere numele lui Hristos şi îl numeşte cu osteneală, trudindu-se cu trupul, prin însem nar ea frunţii c u semn ul Sfintei Cruci, atunci dintr-odată risipeşte, arzând-o, toată truda taberelor demonice, fiindcă se împlineşte ceea ce s-a scris: „Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe cei gârboviţi"3. Demonii nu se opresc numa i la o singură vede re, d fiecare are încercarea prin prop riil e răutăţi de către demo nul cel încep ăto r al răutăţi i. 4. Amintindu-ne, aşadar, fraţilor, răutatea lui cea de multe feluri, luaţi aminte la voi înşivă. C ăd nu este să nu cunoaştem 7
»
3 Ps. 144,14.
j
*
106
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mu ntele Minunat
amăgiturile lui4. Prima lui arvună este desfătarea de mân cări, ca să-l arunce apoi pe mo nah în curvie. D e aici şi lupt ă îm potriva întreţinând aprinderea, este duh luând multelui,chipuri şi înşelând mintea.care Aceasta este pierzător, cea dintâi materie care cheltuieşte rău osteneala monahului şi spin spre întinaciunea trupului şi a duhului. De aceea tre buie ca printr-o mai deasă înfrânare să ne lepădăm de lume şi, curăţindu -ne cu getele prin neîncetată m editaţie5 şi rugă ciune, să ne o prim de la poft e. Fiindcă docto rul este pentru suferinţă şi aduce vindecarea. Iar mon ahu l care stă drep t în lupta vitejească îi ruşinează pe d em oni. Căci ştiu şi sunt în credinţat că demonii iau felurite chipuri pentru fiecare, unii se prefac în tauri, ispitind pe m onah prin frică , un ii îl rătăcesc prin dregătorii şi puteri şi îi împrăştie mintea de la porun cile lui Du mn ezeu, alţii îl farmecă pe m ona h cu frum useţe străină, alţii doboară puterea smereniei prin mândrie, ba încă fac sufletul să cadă şi în distr acţii pămâ nteşti şi în daraverile bogăţiei, în primirea plocoanelor, orbindu-1 de la evlavia faţă de virtuţi, şi, tr ăgându-1 în iureşu l şi zăpă ceala lumii, îl osân desc focului veşniceic.ceDeaud aceea şi DomŞinulgrija zicea: „C ele acestuia căzute între spini sunt cuvântul. veacului şi înşelăciu nea avuţiei înăbu şă cu vântul şi îl fac ne rod itor "6. 5. Ştiu şi sunt încred inţat că pe mona hul care este în înfrânări îl asaltează taberele demonilor şi aduc asupra lui aprindere aprigă trupului. Pentru ca pentru binecuvântate pricini, chipu rile, sfăt uindu-1, să îi înm oa ie cu getul, că adică, dacă vei face postiri peste măsură, ţi se va nimici trupul şi vei cădea într-o suferinţă cumplită şi vei muri. Ci mai de grabă, ia şi mănâncă, zice, be a, bucu ră-te şi odihneşte-te. Au nu cum va a zi s Dum nezeu nu be a, nu m ânca, nu dormi? Şi prin acestea răpind monahului cugetul cel dumnezeiesc şi 4 II Cor. 2,1 1. 5 E pos ibil să se refere la meditarea num elui lui I isus Hristo s. 6 Mt. 13,22.
Cuvinte ascetice
107
înţelept, îl robesc în stricăciunea veacului acestuia şi, îm pre ună cu acestea, îl osândesc pe el la distrugere şi moarte veş nică. Şi dumnezeiască, iarăşi ştiu eu şipentru am văzut pe demoni în lumină ca, prin înălţareaprefăcuţi minţii, să-l întu nece pe monah şi am văzut adeseori firile demonilor preschimbate în păsări. Şi am văzut şi pe duhul flămând şi dornic de câştig urât al iubirii de argint, căscându-se ca să în ghită lumea. Şi iată-1 pe el, muncindu-se după firea lui, pierzător şi plin de cărbuni apr inşi. A m v ăzut iarăşi pe duhu l nebu niei, înşelător, cu capul mic, şi guraliv şi râzând tare, şi îm brăcămintea lui îm pletită ca un preş, înălţim ea şi lăţimea lui dublă faţă de cea a unui bărbat de patru coţi. Şi acesta era flămân d şi îi chinuia pe cei ce se înfrânau şi îi stârn ea spre curvie. Am văzut iarăşi demoni preschimbaţi cu înfăţişare de mireasă şi care făgăduiau toată bogăţia lumii. 6. Şi am văz ut şi cetatea lor. Dar nu se poate povesti pri veliştea. Acolo sunt timpane şi fluiere, alăute şi organe, şi altele ca acestea multe. Şi am văzut pe diavol având dia demă pe capul lui, dar nu era slavă. Mulţime stătea lângă el, dara.nuŞi era cu gândul în ta demn îm idomnie. făgăduiaŞicăla multe îm i vapăcate da stăpânire pestemă toate berele lui, îm preună cu veşmânt strălucit, dar nu de îm bră căminte. Şi mi-a arătat mie şi comori de aur, mărgăritare şi pietre scum pe, din dreapta lui , iar din st ânga toate celelalt e ale lui pline de vicleşug. Şi era lângă el ca un fel de fiică chipeşă la privit car e se silea să mă prind ă cu linguşeli. Aceasta era cea întâi născută a lui, păcatul7. Dar semnul crucii a îm prăştiat multa lor închipuire şi am văz ut mu lte alte diferi te preschimbări ale dem onilor în alte închipuiri pe care nu am timp să le istori sesc: preschimbaţi în balauri, şerpi şi por ci mă luptau, cerându-mi palma mâinii, dar când le arătam semnul crucii, nimic rău nu mi se întâmpla. Dar şi cingătoarea de 7 Gr. f) &|aaQTÎa. în limba greacă, cuvân tul păcat este de g enul feminin, de aici reprezentarea lui ca o fiică.
108
Sfântul Si meon Stâlpnicul din M untele Minunat
la brâu voiau să mi-o desprindă, după ce făceam semnul crucii. Dar am înţeles că cingătoarea care ne încinge închi puie nţelepciun ea lui bold Du mnurile ezeulorcel, ştergem răstigni t.tot Prin care, după ce aflîăm în no i înşine veninul lor . Dar îi numesc pe aceştia porci, din pricina patimilor. Căci alungate fiind, revi n, tăvăli ndu-se laolaltă în noroi, dar dispar odată ce nu mai făptuim păcatele. De aceea li se îngăduie să se întoarcă asupra celor şovăielnici şi asupra iubitorilor de plăceri . Ia r balauri sunt cei c e vor să su fle îm po triva no astră, prin mu lte ispi te în aceast ă viaţă pă mânteas că şi înfum urată. 7. Dar noi, având împ reun ă cu Da niel tăria harului lu crător , păz iţi de puterea lui Em anuil, prin toate armele cele nematerialrdce, încingându-ne platoşa dreptăţii şi sabia du hu lui8, credem cuvântului lui Du mnezeu . Precum acela oarecând a omorât balaurul şi a sfărâmat pe Bel, la fel şi noi să-l doborâm pe diavolul şi pe cei dimpreună cu el, care-şi şerpuieşt e împ otri va noastră coada lui răsuci tă. Dum nezeu a făcut în aşa fel încât să nu ne ascundă nouă lucrătura lor, arătându-ne de trei şi de patru ori natura fărădelegii şi a păcatului, care şi-a vărsat duhoarea, având nesfârşită rana. Datu-mi-s-au ochi să văd patimile răutăţii celei ce se înalţă de la ea. Si nici asa nu am înţeles sfârsitul ei. Dar si aceea sufla duhoare. Pentru aceea am fugit de ea. Şi, iată, era curvia. A strâmtorat sufletul meu duhoarea acestora două, curvia şi rău tat ea 9, zic. Şi am c ău tat să fug de ele şi i ată, n u era loc, fiindcă tot pământul era plin de duhoarea lor. Şi au strigat către mine cu glas mare: „O, copile, pentru ce fugi de noi? Căci frumuseţile noastre sunt dorite foarte oamenilor. Insă Dumnezeu pentru faptul ca II iubeşti sincer, ţi-a arătat ne cinstea noastră şi duhoarea pe care, suflând, o vărsăm peste toţi". Când însă m-am înfricoşat de acestea, a venit un sfânt 9
*
f
9
9
8 Ef.6,14. 9 rj Kaicia, răutatea, adeseori prin acest termen se redă noţiunea de viciu, patima devenită obicei.
Cuvinte ascetice
109
din cer şi izbăvindu-mă, m-a întărit şi au dispărut acelea de la faţa mea şi nu s-au mai arătat deloc. Şi s-a depărtat du hoarea lor de la mine. 8. Acestea le-am văzut eu şi le-am cunoscut pe toate. Şi ma i multe d ecât ace stea, căci nu le-a ascuns Dom nul d e mine. Şi o parte din ele le-am povestit; multe însă le-am trecut sub tăcere, din pricina neputinţe i uno ra de a le auzi, ca nu cumv a să le respingă. Precum şi Domnul, când Şi-a pus pildele îna intea mulţimilor, zicea: „Cel ce are urechi de auzit să audă"10. Pentru încredinţarea lor, voi povesti parte din cele întâm plate Cânda diavolul pător laalîntruparea răutăţii , la Mântuitorului. vreme a întrupării, înd răz nitcelsăînce se apropie şi să-L ispitească pe Fiul lui Dumnezeu prin patimile lăco miei pântecelui, iubirii de argint şi slavei deşarte, când I-a spus: „spune ca pietrele acestea să se facă pâine", Mântui torul spre pilda noastră, i-a răspuns, zicând: „Nu numai cu pâine va trăi omul, d cu orice cuvânt al lui Dumnezeu", apoi iarăşi , pe aripa templul ui, punâ ndu -i înainte căderea trufiei, când a zis: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, „aruncă-Te jos", a auzit pe D om nul respi ngându-i ră utatea pn n smerenie : „Scris este: să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău". Şi apoi, adu cându -i înainte şi materia iubiri i de argint a l um ii, când I-a zis: „Ac estea toate Ţi le voi da Ţie , dacă Te vei înch ina m ie" a primit răspunsul, auzind: „Mergi înapoia mea, satana, căd scris este: Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi nu mai Lui Unuia să-I slujeşti"11. 9. Ştii nd, aşadar, asemen ea meşteşu giri ale diavolului, iu biţilor, să ne sârguim să-l călcăm în picioare prin smerenie şi ascultare, înde lung ă răbdare şi dragoste, umblân d în du hul blândeţii. Pentru ca astfel, în Duhul Sfânt, să fim părtaşi ai asemănării lui Hristos, tăind tumoarea bogăţiei, doborând 10 Mt. 13 , 9. 11 Mt. 4, 5-10.
110
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Mu ntele Minunat
la pământ trufia, nimicind lăcomia pântecelui, oprind pofta aprinderii, răcorindu-ne mădularele prin înfrânarea de la toate poftele, dobfără ândind cura nefiind înşelaţi de fru museţe străină, să ne ochiul înălţăm în t,gânduri rele împo triva cunoştinţei lui Dumnezeu, luptând să plângem pururea pentru păcate, având răbdare în rugăciuni şi sârguinţă, slu jind celor b olnavi cu multă grijă, îm piedicându-n e de la cu vântul împotrivirii şi neavând ureche pentru neascultare, um blând ales, în cuvioş ie, şi nu în slavă deşartă, ca să nu ne despărţim de petrecer ea sfi nţi lor , nedând îm pru m ut cu do bândă, nici lipsindu-ne de traiul sărac, nici rănind pe aproa pele. C ăd acestea toa te sunt nim idrea demonicei î nşelăr i. îm potriva uno ra ca acestea nimic nu poate cel potrivnic. Fiindc ă, potrivit celor scrise: „Intinzând în arcul lor, lucru amar, au pie rit iscodi nd fă ră d e le g e "I n tr u acest ea t rebui e să îi lup tăm pe demoni şi să dobândim mărgărit arul de preţ şi comoara cea neprădată şi devenim parte a credincioşilor şi iconomi înţelepţi. Pentru ca Domnul venind, să ne afle pe noi făcând pe cei dnd talanţi zece. Şi astfel ne va pune peste toate bună tăţilecerurilor cele făgăduite de El lui ale Dumnezeu celor zece cetăţi, cele şapte ale şi ale cetăţii şi aleadică ţinutului nestricăciunii şi ale desfătării Raiului, luminoase având can delele prin credinţă şi prin milostenia faţă de săraci, prive gheaţi în vasele trupurilor, pentru ca, atunci când va fi stri gătul trâmbiţei, „Iată, vine Mirele!", să alergăm repede întru întâm pin area Lui, strigând: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Tatălui, Dum nezeu din Dumnezeu, Căruia fie slava şi puterea în vecii vec ilor!" Am in.
12 Ps. 63,4 , 6.
Cuvântul al X-lea
Despre incert itudinea vieţi i oam enilor 1. Frum useţea vieţi i cu min unăţiile ei este incert ă. Şi po doaba caselor, um bră care tre ce. Căci cerul ş i păm ântul vor trece, toate spre pieire se îndreaptă. „Ochii Domnului spre cei ce fiind se tem d e dâ nsul"1, ca să facă cu eiîipur urea . Astfel, mare mângâierea nădăjduită demilă aceştia, îndeamnă pe ei dumnezeiescul cuvânt, zicând: „Cei ce vă temeţi de Dom nul aşteptaţi mila Lui şi nu vă abateţi, ca să nu cădeţi"2. Şi ştiu eu cuvântul profetului: m-au aruncat în adâncurile iadului prin prăpastia celor pământeşti. Căci în acestea este toată prăpastia diavolului, trăgând spre primejdia p ierzaniei. Căci prin această meşteşugire a bunătăţilor vremelnice şi stricădoa se, v or demo nii să înşele pe cei ce vor să trăiască evlavi os. Despre care şi Isaia zicea: „L-au abătut spre nedreptăţi pe drept"3. Dar când cineva dintre cei încercaţi se sârguieşte să biruiască nelegiuirea poftei adusă asupra lor din ambele părţi, atunri să îi aducă lui Dumnezeu cântare de biruinţă, zicând: „De nu mă vor stăpâni, fără pri hană voi fi şi mă vo i curăţi de păcat mare"4 şi a înţeles mai degrabă prin virtuţi să stingă săgeţile cele aprinse ale celui rău, pe care le ascut mai ales prin cugetele cele sp urcate, şi să pună în acord faptele cu cre dinţa careîncercare nu cade, pentru ca nădejdea să lucreze răbdare şi tun d răbdarea, şi încercarea, d ragoste n efă ţam ică5. A 1 Ps. 32, 18. 2 înţ. Sir. 2, 7. 3 Is. 29, 21. [Septuaginta] 4 Ps. 18,14. 5 Cf. Rom. 5, 4.
112
Sfântul Simeon St âlpnic ul din M untele M inunat
ca fulgerul harul va străluci de sus lăuntrul sufletului omului şi dezlegând meşteşugirile lor, dintr-odată le va risipi, iar biruinţele dumnezeirii va îm părţi premiile. 2. Dar eu mă ştiu pe mine iarbă uscată şi ca o floare a cri nilor câm pului pe care Dum nezeu o creşte şi o îm br acă 6, aşa viaţa mea se dezleagă, făcându-se pământ. Căci în ce chip iarba câmpului care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, la fel şi moa rtea îi trage p e toţi cu sila la ea, cu lacrim i jalnice. Amânarea pocăinţei până la vremea morţii mă amăgeşte. Da r când m ă gândesc la păc atul meu, m ă tem să mor. Şi când mă pocăiesc, cele desfătătoare ale l um ii acesteia îm i trec pe dinainte. Si având în minte bătrânetea, mormântul morţii mă trage la judecată, gol de poru nci şi nepreg ătit, cărăm idă am făcut7, şi după o vreme voi pieri şi în pământul din care am fost luat mă voi întoarce. Pom înfloritor m-am arătat, iar acum , stricat fiind din pricina î nvechirii, voi fi tă iat spre ardere. G râu albit sun t şi de îngerii secerători v oi fi secerat. Teme-te, o, suflete al meu, de slujitorii purtători de foc, care, în strâmtorarea aceea, vor veni la tine. Pe cei ce nu pot fi lin 5
9
'
>
guşiţi, să ţi-i faci prieteni prin lepădare de cele lumeşti mai înainte de ceasul al doisprezecelea. Ruşinează-te, o, suflete al meu, p ocăindu-te în viaţă, ca să nu cazi mai pe urm ă în mâini le vrăjma şului. Iartă cu milosti vire, din nepătim ire, şi îm blân zeşte d in urgia lor feţele îngerilor cele în chipul fulgerului. 6 C/. Mt. 6, 28-30 . Lc. 12, 27-28. 7 leş . 5,1 6. Aici Sfântul Simeon urme ază o tâlcuire alegorică a textul ui de la Ieşire, pot rivit căreia cărămizile la care a u lucrat evreii în Egipt sem nifică, de fapt, patimile trupeşti. în secolul al XH-lea Sfântul Ioan al Evhaiţelor foloseşte această tâlcuire metaforic într-unul din Canoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, marţi seara, Glasul I, cântarea a Vl-a: „Văzâ nd, P reanevinovată, răutat ea în care zace sufletul meu cel ţinut în Egiptul patimilor şi care face cărămizi din lutul trupului, vino degrab şi mă izbăveşte din robi a cea de necinste'' . Sfântul Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion, Can oanele aghiorite ale Ma icii Domnului, Do xologia, Iaşi, 2012 , p. 44.
Cuvinte ascetice
113
Miluieş te, o, suflete al meu, ca să. fii miluit, şi mân gâ ie pe să racii împuţinaţi la suflet, ca, fiind izbăvit prin acestea din mo arte şi din lacri mi, să fii dus în tărâm ul celor vii , la odihnă, pentru că ai fost bineplăcut î naintea Dom nului. 3. Vai de sfârşit ul rău al păcătosu lui! Căci nu am uţirea trupului este vrednică de pl âns, ci, mai deg rabă, trebuie să jelim osânda sufletului. Cel care astăzi trăieşte, mâine moare, şi, înstrăinând u-se de pa trie şi de rude, este du s în ţară necu noscută, stăpânit de cutremur. Căci este izgonit de cei ne milostivi pe cale îndurerată, având, în chinuri, nefericirea înain tea ochilor. Vai de sfârşitul cel rău al păcătosului! Căci nu este vrednică de jale moartea trupului, ci, mai degrabă, că va fi lovit de moartea cea de-a doua, în focul cel veşnic. Vai, că cel ce trăieşte se îngrijeşte de odihna^ celor stricădoase, iar la desfacerea trupului se pedepseşte cu chinuri la judecată, tânguindu-se. Vai, că obrăznida dinlăuntru îl mustră şi împovărează cortul la înfricoşătorul tribunal. Vai, celor ce şi-au pierdut răbdarea! Şi ce veţi face când vă va cerceta Domnul? Teme-te, o, suflete, de înfricoşătorul tribunal! Spăimânteaz ă-te de va osând a întun ericulu i şi faptele de focullui! celCăci nest ins! Fiindcă Domnul răsplăti fiecăruia după „lege le-a pus şi nu o v or tre ce"9. Pentru această luare aminte zice: „Fericiţi cărora li s-au iertat păcatele"10. întru aceasta, „fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul şi cei ce umblă în căile L u i" 11 şi cei ce mănân că din rod ul m uncii mâ inilo r lor12. Şi se vor lăuda cuvioşii întru slav ă13. „F ericit cel ce cau tă la să rac 8 Ediţia deloc noideprezintă o conectio în loc avem a7ioA cti)aaLfolosită Deci, în odihna celor stricăcio asedeamavanavazL, avea buc urarea de cele stricăcioas e. 9 Ps. 148, 6. 10 Ps. 31,1. 11 Ps. 127,1. 12 Ps. 127, 2. 13 Ps. 149, 5.
114
Sfântul Si meon Stâlpnicul din M untele Minunat
şi la sărman, că în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze"14. „Fericii bărbatul cel ce se tem e deprihană Dom nul în care porun cile Lui va v oi f oa rte "15. „Fericiţi cei fără în că cale, umblă în legea Dom nului şi fericiţi cei ce caută la mărturiile lui"16. Acesta şi ce lelalte versete ale marelui psalm se potrivesc în chip mi nu nat cu omu l. Intr u aceast a, bun este bărba tul care se îndură şi îm prum ută şi îşi rânduieşte vo rbe le sale cu jud eca tă17. întru aceasta, fericit cel ce lucrează dreptatea în toată vremea18. 4.
Intru aceast a, Do mnul şezând pe mu nte, răsplătind
sfinţilor după faptele lor, împarte fericirile, zicând: „Fericiţi cei săraci cu Duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Feri ciţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul, fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema"19. Despre aceştia şi Isaia zicea: „Fericit omul care săvârşeşte acestea şi care ţine la ele"20. Intru aceasta, „ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor"21. întru aceasta, „cinstită este înaintea Domnului, moartea cuvioşilor Lu i"22, „sufletele lor în m âna L ui şi chinul nu se va atinge de ele, fiindcă nădejdea lor este plină de nemurire"23. întru 14 Ps.40,2. 15 Ps. 111,1. 16 17 Ps. 118,1-2. 111,5. 18 Ps. 14, 2. Ps. 105, 3. 19 M t.5 ,3 -9 . 20 Is. 56, 2. 21 Ps. 33,16. 22 Ps. 115, 6. 23 în ţ. Sol. 3,1 -4 .
Cuvinte ascetice
115
aceasta, „se vor desfăta de mulţimea păcii"24 şi „vor locui în veacul v eacului pe pă m ân t"25, când sp un ei cu bucu rie, m er gând pe cal e: „Duhul Tău Tău, cel bun mă va mă po văţui la păm dreptăţii şi pentru numele Doamne, vei via. Intruântul dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu"26. Dar, vai, că în ceasul strâmtorării păcătosului vor pieri toate gândurile lui27, şi că în v eac m oa rtea fără de v rem e îl v a p aşte pe eF 8. Căci mormântul este casa lor29 în veac şi slava lor nu se va pogorî în urma lor30. Frica acestei morţi văzând-o şi David, striga, zicând: „Dar Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului cândpăcătoşilor mă va apuca. aceasta este ceea ce s-a spus: moartea esteIntru rea, căci sfârşitul lor, jude cata trupului şi a sufletului cu neînduplecarea îngerilor ne trupeşti şi sentinţa pentru a doua moarte şi a focului nes tins, viermele cel fără de moarte, întunericul cel mai din afară, plâng erea şi scrâşnirea dinţil or, aces ta este sfârşitul celor ce nu se îngrijesc de lucrarea faptelor bune. Căci ascunzând ta lantul din lenevire, vor fi despărţiţi şi puşi laolaltă cu osândiţii. Căci Apostolul zicea despre cei ce erau nepăsători în acestea: „sfârşitul lor este pieirea"31 cei ce zic, să facem cele rele, ca să vină cele bune52. Şi iarăşi, Judecata lor este dreaptă3"'. De aceea trebuie să lepădăm toată lumea şi să dispreţuim cele vrem elnice, ca să câşti găm sufletul nesăţios, spre viaţă veşnică. Să ne albim, să ne luminăm, ridicându-ne din tina 24 Ps. 36,11. 25 Ps. 36, 29. 26 Ps. 142,10-11. 27 Cf. Ps. 145, 4. 28 Cf. Ps. 48,15. 29 Ps. 48,12. 30 Cf. 48,18. 31 Fflip. 3,1 9. 32 Poate e o referire Ia Mal. 2,17. 43 Rom. 3, 8,
116
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Mu ntele Minunat
pământului, potrivit cu strălucirea tăriei cerului, după cu vântul Domnului: săvârşind toată dreptatea, să strălucim ca soarelenoastră, în împărăţia a Tatălui spre lauda în ziuacerurilor34 lui Hristos,şicăci Lui se luminilor, cuvine slava, îm preună cu binecuvântatul Lui Părinte şi mărirea îm pre ună cu Preasfântul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum şi pu rurea şi în vecii vecil or. Am in.
54 Mt. 13,43.
Cuvântul al Xl-lea
Despre sfârşitul rău al păcătosului şi despre adormirea în pace a dreptul ui 1. Moartea păcătoşilor este cum plită1şi cuno sc pom enirea acestora din propriile mărturii, despre care Apostolul zicea: „Păcatele unora sunt vă dit e, mergând m ai dinainte la jude cată "2. Căd şi pe Adam, vinova t făcându-se de păcat, l-a osân dit cu moarte să mo ară3. De asemen ea păcate fiind stăpânite cele cinci cetăţi ale celor fărădelege4, Dumnezeu le-a zdrobit cu foc dumnezeiesc. Pe egipteni, împreună cu faraon, după porun ca ucigătoare a celor întâi născuţi, i-a nim icit, scufundând u-i î n Marea Ro şie5. A îngăd uit să fi e trecut prin sabie popo rul care a păcătuit6 . Pe Datan şi Aviro n şi pe Core, care au cârtit împreună cu adunarea poporului, prin foc în pă mâ nt i-a cobo rât7. Pe p rofetul cel din Bethel, care a păcă tuit prin neascu ltare, l-a pred at furiei sălbatice a leu lui8. Dar nu numai în acestea stă toată pedeapsa. Căci răsplătirea uni versală a păcătoşilor este moa rtea cea d e-a d ou a9, care îi aş teaptă spre osândă. Fiindcă moartea p ăcăto şilor e ste cumplită10, 1 Ps. 33,22. 2 ITim .5,24. 3 Cf. Fc.3,3;3, 19 . 4 Cf. Int. Sol. 10, 7. 5 leş. 15, 4. 6 leş. 32, 27. 7 Num. 16, 32. 8 III Rg. 13 , 24. 9 Apoc. 20,14. 10 Ps. 33 , 22.
118
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Muntele M inunat
cu rele fără de sfârşit îi acoperă pe ei. Căci viermele lor nu moare şi focul lor nu se stinge11, plângerea şi scrâşnirea din ţilor nu încetează niciodată, nu îii, slăbeşte întun ericul pierzani ei. Şi pe lângă acestneaidiarăş m oarteape păeicătoşilor este cumplită, căc i, la dezlegarea trupului, sun t în neg ura chinu rilor şi cu biciuiri de foc vor primi loviturile. Căci uitând odihna ce au avut-o în lume, au spre osândă amintirea nele giuită a relelor făcute. Şi aşa vor fi trimişi în tartar. Mila propriilor f ii, prieteni şi ru de, nu va cum păra cu aur spre răs cumpărare, fiindcă spre altă voie sunt traşi, neschimbată, vor sfârşi cu moarte, dreaptă judecată primind. 2. Aşad ar, cel ce capă tă odihnă prin dorul evlavios, să poarte grijă de sfârşit şi viaţa să şi-o pună înaintea înfrico şătorului scaun de judecată şi atât cât mai are încă timp, să lucreze binele în tot chipul virtuţii, respingând, prin biru inţa asupra lor, răutatea plăcerilor prin neagonisire şi neamestecarea cu cele lumeşti. Şi încă de acum, să facă viu pentru Dumnezeu ceea ce este mort, făcând iubire de oameni. Căci multă îndrăznire va avea la intrarea în viaţă, în vecii lui Hristos şi la dorit a petrecere cu îngerii în ceruri. Bucu ria şi desfătarea păcă toşilor va î nceta. I ar pentru cei care s- au po căit cu sinceritate şi au păzit porundle, precum David, multă răsplătire va f i12. Căci sfârş itul lor este sfinţit spre v iaţă n em u ritoare şi cu totul mântu itor şi sărutare sfântă a păcii, slavă neclăti tă, laud a veseliei ş i bucurie v eşnică, cunu na dreptăţi i, şi bu curie întru cele de sus a oricăre i o ştir i a arh anghe lilor, fiindcă cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui13. Şi în aceasta plată mu ltă şi desfătar e de bunătăţi, hain a nestricăciunii şi lauda unei vieţi fără de pată, corturi nepieri toare, tronul slavei, împărăţie nesfârşita şi moştenirea bu nătăţilor veşnice cele ascunse spre bucuria celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, împreun ă cu nestricădunea trupul ui pe măsura 11 Is. 66,24. 12 Ps. 18,12. 13 Ps. 115,15.
119
Cuvinte asceti ce
chipului slavei Lui, fiindcă, potrivit cântăreţului: „Va păzi Domnul toate oasele lor" şi „mântui-va Domnul" din strâm torarea morţii cumplite a păcătoşilor „sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El"14. 3. Căci nu va avea cineva vreo scuză, prefăcându-se că nu ştie de jude cată. Să fim con vinşi de aceasta. Căci ori fericim petrecerea drepţilor, având cunoştinţa de la Duhul, ori ne rănim când unii păcătuiesc, inima ştiind bine focul care zace în ei. Atunci când îi ducem la groapă, întristându-ne pentru sfârşitul l or, ne tânguim pen tru păcate le lor. Atâtea m ărturii avem spre mustrarea dispreţului nostru că păcătuim întru cunoştinţă... Pentru ce, aşadar, dacă fad aproapelui tău o ase menea nefolositoare petrecere la groapă, nu te cercetezi pe tine însuţi? Pentru aceea, mai înainte de a plânge sfârşitul altuia, plângi şi te pocăieşte pentru păcatele tal e, pentru ca nu cumva, părtaş fiind sorţii aceluia, cu aceeaşi moarte să mori şi tu. Aşadar, nu cinsti cu haine negre moartea aproapelui, de dragul unei bune voinţ e la nimic fol ositoare, d învesm ântându -te în smere nie, p edep seşte-ţi tr upul, supărându- 1 cu postiri şi c u J
'
9
alte fapte asemenea cu acestea, plângându-ţi cea de-a doua moarte15, ca să fii viu, căci cel de-al doilea sfârşit, fiind spre ju decată nu numai trupului, ci şi sufletului celui zid it îm preună cu el, îl va osândi la o moarte fără sfârşit. Aşadar, mai înainte de a pregăti mo artea aproapelui tău atât de gri juliu, cu multă grijă spală-te pe tine, ca purtând cu bucurie haine curate şi întorcându-te de la a mânca şi la a bea la praz nicu l aceluia, ca în ziua tăierii, pro priul tău cort curăţ eşte-1 de fărăde legi, p oartă-i de gr ijă16 cu cins te spre m iros de bun ă 14 Ps. 33,20-21. ]5 C f Apoc. 20,14. 16 KX|&Eucrov, a face îngriji ri special e pent ru înm ormân tare, î n mod semnificativ verbul este reprtat în tot fragmentul subliniind paralelismul între ritualul de îngropăciune al aproapelui şi săvârşirea simbolică a pro priului ritual de î nmorm ântare.
120
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Muntele M
inunat
mireasmă, prin omorârea plăceril or lumeşt i, ca să te îmbraci în nestricădune spre viaţă veşnică. Ca să nu fii, ca un păcătos, prin stricăciunea celei de-a doua morţi, praznic viermelui celui fără de moarte. Căci asumându-ţi moartea Domnului şi purtând în trup petrecerea îngerească printr-o rânduială înţeleaptă, pregăteşte-te pentru înnoirea vieţii, înmorm ântându-te pe tine însuţi spre nădejdea nestricăciunii. 4. Aşadar, omule, pentru ce cauţi scuză dând vina pe le gătura tatălui şi a mamei, a fraţilor şi copiilor, a bogăţiei şi a slavei, cărând lemne17 pentru stăpânitorul lumii întuneric ului? De aceea şi Dom nul zice : grija veacului acestuia şi înşelădunea bogăţiei şi a celorlalte lucruri pământeşti înăbuşă cuvântul18 şi îl face neroditor. Adu-ţi aminte de primejdia strâmtorării morţii celei de-a doua, la care nu vor fi de faţă nid părinţii, nid femeia, nid copiii, nid prieten, ni d aur, nici argint, nici slavă stricăcioasă, afară numai pentru obligaţia de a îm plin i lucrarea spre rânduiala pomen ilor. Căci atunci când omul la moarte părăseşte toate cele ale vieţii, nu se va coborî cu el slava lui în u rma lu i19. Dar desăvâr şită este mân tuirea prin fapte cum spune Psalmistul: „Dar Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului, când mă va apuca"20. Iar dacă aştepţi la tine pe părinţii care te-au născut prin plă cere şi care s-au împreunat în somn, caută mai degrabă pe Ziditorul şi pe Cel ce a suflat suflet lucrător. Pe acesta căutându-L, aşteaptă-L, ca nu cumva tinzând spre stricăciune, să cazi în materia vieţii. Ia viaţa veşnică, moşteneşte slava Mirelui nestricăcios, desfătându-te de toate bunătăţile ce ţi 17 C f Num. 15,32-36. Sfântul Maxim Mărturisitorul tâlcuieşteîn acelaşi sens acest text scripturistic, în care cel ce cară lemne în ziua sabatului, culege de fapt „materiile arzătoare ale patimilor'7, cf Sfântul Maxim Mărtu risitorul, întrebări şi nedumeriri, întrebarea 76, Doxologia, Iaşi, 2012, p. 139. 18 C f Mt. 13, 22. 19 Ps. 48,18. 20 Ps.48,16.
121
Cuvinte ascetice A
^
le-a gătit în împărăţia cerurilor şi dănţuind m Rai pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva, câş tigând, prin înşelare, pe cele potrivnice bunelor făgăduinţe, să fim duşi în cuptorul cel cu foc. Căd acolo, zice, va fi plân gerea şi scrâşnirea dinţilor, din care să ne sârguim să fim iz băviţi, cu mila Domnului nostru Iisus Hristos, mulţumind lui Dumnezeu şi Tatălui prin El, împreună cu Duhul Sfânt, Căruia fie slava şi puterea în vecii vecilor .
Cuvântul al XH-lea
Despre a doua venire a Domnului şi dreapta răsplătire 1. Ap ropiindu-ne de ferid ta slavă a arătări i ma relui Du m nezeu şi Mântuitorului nostru lisus Hristos, fii ai luminii, în ţelegeţi-o pe aceasta cu pricepere. Şi sloboziţi fiind din lucrurile pământeşti, luptaţi-vă să-L dobândiţi pe Cel ce vine pe norii cerului cu putere multă1. Căci iată, slava Domnului se va arăta şi tot trupul va vedea mântuirea Dumnezeului nostru. Când puterile cerului se vor clătina şi pământul se va cutremu ra, îngerii se vor înfri coşa, iar drep ţii se vor bucu ra în strălu cirea cea veşnică. Căci s-a apropiat de ei îm părăţia, în nestricăciu nea trupului, răsplătind fiecăruia după pro pria osteneală. popoarele înstrăinate se vor tulb ura. IarAtund cel e care au năd cele ăjduit în Hristosdeselumină vo r bucura de minunea mântuiri i lor. Că d vor spune: „Iată Dum nezeul nostru!" Şi trecând râul cel de foc, fiecare va fi dat celor pe care le-a făcut. Ici, după osteneala lor, vor afla drepţii căile vieţii în îndrăznirea şi cinstea îngerilor şi în odihnă multă. Colo necredindoşii, în înfricoşată ameninţare, dreaptă mânie vor afla, fiindcă mânie şi urgie îi va asupri pe ei, chin şi suspin, şi, trecând în văpaia cea nestinsă spre pierzanie, în lanţuri veşnice vor rămâne în chinuri. Nu îi va ajuta drep tatea puternicilor pământului, nici nu va da împăratul, sau dregătorul, sau judecătorul aur sau daruri ca răscumpărare sufletului lui. Fiindcă cei putemiti pentru cele ce au nedrep tăţit, cu putere vor fi pedepsiţi. Fiindcă, trecând cu vederea 1 Mt. 24, 30.
Cuvinte ascetice
123
dreptele judecăţi, au osândit fără pricină pe sărac. Nu va căuta la faţă Stăpânul tutur or. Da că cineva, cel mai m ic fiind, în tru cele mici pământului, a greşit, iertat va fi cu pentru milă. atunci toate mai înălţimile împreună cerurile şi Dar cu cele de sub pământ, vor spune: „Drept eşti, Doamne, şi dreaptă este jud ecata Ta, fiindcă jud ecata şi dreptatea ai iub it". Atunci nu va izbăvi nici mila rudelor, nici a părinţilor, nici înfu murarea mândriei, nici lauda nu va sta de faţă spre ier tare. Nici bogăţia nu va veni, făcându-te să admiri chipul. 2.
Ace ste chinuri îi vor găsi pe necredincioşi, pen tru care
ei i-au datau zălog pe lumina fraţii săraci şi au stârnit omoruri vi cleşuguri, închis ochilor celor smeriţi, au datşi cu îm prumut aur pentru camătă, şi-au admirat propria persoană, şi-au umplut mintea cu griji necurate, cum să răpească pâi nea datornic ului, au smuls pâinea săracului, au î m presu rat pe cel dre pt în deşer t, iar pe nelegiuit l-au înă lţat pentru da ruri , m âncân d m âncări au trăit în lăcom ie, ca în z iua tăierii, despuind acoperământul nevoiaşului şi încingându-se ei cu el, şi slava lui Dumnezeu, creaţia după chipul lui Dumnezeu, pe care au sărăcit-o, au dispreţuit-o. Pentru ce, o, bogatule, nu iei chipul bun ătăţii care ş i pe tine te-a adus la viaţă, îm părţind săracului aceeaşi bunăvoinţă pe care şi tu o cauţi? Pentru ce nu-1 primeşti mai degrabă pe sărac decât pe stăpân itorul lumii acest eia, ci îl disp reţuieşti pe fratele cel îm preună rob cu tine? Nu eşti de aceeaşi fire cu el? Nu ai fost zăm islit în a celaşi pântece? Fii nd că o singu ră intrare este în lume şi o singură ieşire, egală tuturor. Şi în pământul din care toate au fost plăsmuite, acolo te vei întoarce. Socoteşti că ai bogăţia ca un cap nemuritor, fără să te gândeşti la în văţătorul şi împăratul David, care ne aminteşte să ne înfrâ năm în toate cele ale vieţii, aducându ne aminte de sfârşit, când zice: „Să nu te temi câ nd se îm bog ăţeşte o mu l şi când se
124
Sfânt ul Simeon Stâlpni cul din M untele M inunat
înm ulţeşte slava casei lui, că la moarte el nu va lua nim ic, nici nu se va co bo rî cu el slava lui2 ". 3. Vez i-L, o, om ule, pe Cel ce este ma i pre su s de toată bogăţia, Care a fost înfăşat sărăcuţ în scutece pentru tine în iesle, pe Cel slăvit cu neîncetat glas de îngeri, pentru tine stând înaintea lui Pilat, pe Cel ce, prin nemurirea propriei firi, are nemuritoare înălţime şi Care pentru tine morţii S-a supus, pentru ca pe tine, cel pierdut prin cădere, să te cheme din nou pentru iubirea Lui de oameni. Pentru aceea să nu se înfum urez e unul asupra altuia pentru prisosu l bogă ţiei sau să se întărească asupra altuia, căutând cele înalte din slavă deşartă, ci să cugete şi să aibă în minte cele smerite şi să nu ruşineze feţele fraţilor împreună robi cu ei: mai curând să fie l ov it pentru Hristos decât să l ovească, ned reptăţit, decâ t să nedreptăţească, să fie lipsit decât să lipsească, ma i d egrabă să dea decât să primească. Apoi, să ne depărtăm de întinăciunile păcatului, de organe şi bătăi din palme şi de plăceri, de fluiere şi chimvale şi de vorbiri împreună cu femeile şi băuturi de vinuri scumpe. Pentru ca cele curate Celui cu rat să fie ţinute, prin faptul de a avea nerăutate, huliţi fiind de toţi cei ce ne fac teatru, ca pe măturătura lumii3. Să cinstim şi să nu hulim , ca să fim slăvi ţi îm preu nă cu Hristos, Cel ce a auzit : „Sam arinean eşti Tu, şi a i de m on "4, şi îndrep tând u-ne cu tot dinadinsul în toate poruncile Lui, să nu ne mâniem niciodată, ca nu cumva să Se mânie şi El, când noi păcătuim. Când însă răbdăm îndelung, vom afla de la El mai bu nă înde lungă răbdare. Şi miluind, mai multă milă aflăm. Şi rugându-ne pentru vrăjmaşii noştri şi pentru cei ce ne ocărăsc, iertând greşelile aproapelui, multă iertare ne va da nouă, prin faptul 2 Ps. 48,17-18. 3 I Cor. 4,1 3. 4 In 8, 48.
125
Cuvinte ascetice
că va face uitate păcatele noastre. Căci Bl însuşi ne învaţă pe noi aceasta prin acel fericit glas, zicând: Iertaţi şi vi se va ierta vouă, cu măsura veţi măsura vi se mândri, v a măsura5. această judecată a Lui cu se care vor înfăţişa împăraţi goi La şi despuiaţi, trimişi în moartea veşnică, în amare pedepse. Con dam nat de ace astă judecată, con ducătorul se va trimite în foc nestins şi loc scufundat în adânc, în întunericul cel fără de vreme, la viermele cel fără de moarte, pentru faptul că au părtinit pe nelegiuit pentru daruri, au acoperit judecă ţile săracilor, pentru că au nedreptăţit pe văduvă şi pe orfan. Iar cel ce trăieşte în desfătări a murit prin mân cărurilor. întru aceasta, cu îndrăznire va fi schim judecatabarea dreptului. Căci acesta va f i slăvit împreu nă cu însu şi Dom nul pe tronul stăpânirii, condamnând pe îngerii care au păcătuit, slăvit fiind de arhangheli. Sfinţii care au trăit binecuvântat trai cu Hristos atunci vor primi domnia bunei cuviinţe şi vor moşteni cu nuna frumuseţii, împreună cu premiile împărăţiei celei de sus, ca merinde ale vieţii veşnice si desfătarea bunătătilor celor '
9
9
A
9
1
nestricăcioase, cu însuşi Domnul, purureaCăruia rămâ nând în odihnăîmpreună şi mulţumind în bucurie negrăită, fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
5 Lc.6,35.
Cuvânt ul al XIH-le a Despr e cei care prin mândrie au căzut din făgădu inţele lui Dumnezeu 1. Firea ne prod uce nou ă pe unele dintre plan te care se târăsc pe pământ, socotite smerite, dar care sunt roditoare şi înfloritoare, fiind spre bucuria agricultorului. La fel şi cei săraci cu duhul. Plini fiind de rod copt, fac să răsară din rădăcina trupului cea mai mare bucurie înaintea lui Dum nezeu şi a îngerilor. De aceştia aminteşte David, când zice: „Iar eu, ca un măs lin roditor în casa lui D um ne ze u" 1. Dar aşa cum co pacii înalţi care odrăslesc num ai firea frunzişului, d ar care sun t lipsi ţi de rodul cel mai dulce, sunt retezaţi cu fierul spre ardere, la fel şi cei ce cugetă înalt, înalţi fiind în ochii oamenilor, sunt neroditori de dreptate înaintea Ziditorului, înaintea oam enilor sunt lăudaţi, ei fiind vrednici de cuptorul cel de foc, acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci aşa cum arderea copacilor înalţi se face cenuşă, la fel şi celor mândri le este pus deoparte întunericul cel mai din afară. Aceasta a spus-o Domnul în văzul tuturor, zicând: „C ăci ceea ce la oameni este înal t, urâciun e este înain tea lui Dumnezeu"2. Pentru această pricină, Adam, prin mândrie voind a fi dumnezeu, în iad a căzut şi, prin neascultare, pe toţi cu boldul morţii ne-a străpuns. Iar Hristos, Dumnezeu prin fire f iind, prin smerenie şi prin ascultare de Tatăl ad u când la schimbare lumea cea pierdută, vie a plăsmuit-o, dispreţuind ruşinea, a şezut de-a dreapta tronului m ăririi întru 1 Ps. 51, 10. 2 Lc. 16,15.
127
Cuvinte ascetice
cele înalte, încât cel c e sărăceşte cu duhul, p urure a se va îm bogăţi în cerească îm părăţie, cum spune prin profetul: „înţe lepciune a a înălţat pezicea: fiii ei „Fericiţi şi poartă cei de gsăraci rijă celor ce o iube Şi de aceea Domnul cu duhul că sc" 3. acelora este împ ărăţia cerurilor . A
|
2. Sf ânta Scriptură, prevenind înălţare a m ândriei, te în deamnă, zicându-ţi: „Nu te înălţa pe tine, ca să nu cazi"5, dar şi Isaia strigă: „Ziua Domnului va veni peste cel mândru şi înalt si falnic si ochii cei semeţi vor fi sm eriţi"6. Ce este căderea mândriei şi dreptatea smereniei este vădit. Fiindcă >
j
>
»
diavolul, vrând să fi e asem enea Celui Preaînalt, a căzut din slavă. Dar Hristos, deofiinţă fiind cu Tatăl, egal fiind lui Dumnezeu, plecând cerurile şi venind pe pământ, nu S-a ruşinat de nimic din cele de pe pământ. Cum mărturiseşte mie dumnezeiescul Apostol că Iisus Hristos, bogat fiind, a sărăcit pentru noi, pentru ca noi prin sărăcia Aceluia să ne îm bogăţim". Căci Hristos nu S-a slăvit pe Sine, ci Cel ce a zis către El: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut"8. Văzând pe Stăpânul arătândmândriei, acestea pentru cumnuatunci, asumând u-ţi căderea spui fr smerenie, atelui tău: -mi trec e pe dinainte, nici nu-ţi voi sluji ţie, fiindcă sunt mai mare decât tine. Unele ca acestea sunt partea antihristului care cugetă trufaş şi se ridică împ otriva cu noaşterii lui Dum nezeu 3. Vezi -L, omule, pe Hristos sm erit cu inima. înva ţă cu vântul apostolesc care zice: „Şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos şi gata suntem să pedepsim toată 3 înţ. Sir. 4,12. 4 Mt. 5, 2. 5 înţ. Sir. 1, 30. 6 Is. 2,12-13. 7 Cf. II Cor. 8, 9. 8 Ps.2,7. 9 II Cor. 10 ,5 .
128
Sfântul Simeon Stâlpni cul din M untele M inunat
neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină"10. Căci aceasta Fiul lui Dumnezeu învaţă, zicând: „Şi cel ce vrea să Fiul fie mare între să să fieI mai mic decâtci toţi, cum şi Omului n-avoi, venit se slujească, ca sădupă slu jească El şi ca să-Şi dea sufletul Lui răscumpărare pentru mulţi"11. Dar tu care încă nu împlineşti aceasta şi care încă nu ai răspla ta chem ării de sus, t e îna lţi cu inima şi te lauzi c u cele pe care nu le-ai primit. Dar chiar şi dacă le-ai primit, pentru ce vrei să placi oamenilor, vorbind multe lucruri de prisos: postesc şi hrănesc pe săraci şi mă depărtez de femei şi am lepădat toate ale lumii. Şi te îndulceşti cu căderea slavei deşarte şi nu îţi am inteşt i mai degrabă de Ap ostolul, care zice: „D acă aş plăcea oam enilor, n-a ş fi rob al Iui Hri sto s"12. Cui alegi să placi? Oam enilor car e azi sunt şi mâine nu mai sunt, pentru slava cea vremelnică sau lui Dumnezeu care rămân e puru rea? Care, văzând cele ascunse ale inimii, dăru ieşt e la vedere, cu î mb elşugare, bu nătăţile slavei cele i a devă rate, celor care sunt bineplăcuţi Lui în Hristos şi împlinesc învăţătura evanghelică, cea care zice: „Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta"13. Pentru aceea şi milosteniile, să ne oprim a le face înaintea oamenilor, ca' să nu fim văzuţi de »ei si să ne j pierdem plata. Căci cele ce facem în ascuns, nu sunt ne ştiute de Tatăl cel negrăit, căci El ne va răsplăti cele bune, dup ă vrednicie, la vedere. 4. Dar poate vei spune: „Spre folosul fraţilor m-am lăudat". Iţi voi spune şi eu: fără să atragi pe alţii tovarăşi la fapta bună, te-ai om orât pe ti ne prin slavă deşartă şi mândrie. Spre folosul sufletelor, mai degrabă, precum vameşul, bate-ţi pieptul şi, cu capul plecat, înfăţişează-te la mărturisirea relelor A
10 II Cor. 10, 5-6. 11 Cf. Mt. 20, 27. 12 Gal. 1,10. 13 M t. 6,3 .
Cuvinte ascetic e
129
pe care le-ai făcut, zicând Stăpânului ceresc în strâmtorarea duh ului: „M ilostiv fii mie, D um nez eu le..." *4. Spre folos ul sufletelor, care mai osândeşte degrabă istoriseşte judecată, la moarteviitoarea veşnică înfricoşătoare şi amară pedeapsă. Şi când zici acestea, nu osândi, ca nu cumva să păcătuieşti, în dreptăţindu-te pe sineţi ca fariseul. Căci nu spre folosul sufletelor sau slava lui Dumnezeu vorbeşti, ci spre povara greu de purtat a mândriei. Pentru aceea şi Mântuitorul, ştii nd inim ile fari seil or, nu degeaba îi mu stra pe ei, zicând: „Voi sunteţi cei ce vă faceţ i pe voi drepţi î na intea oam enilor, dar Du mnezeu cunoaş te inimile v oas tre "15. Spre folo sul su fletelor, sco ate la iveală cele ascunse ale inimii tale , scoate bârna din ochiu l tău, ca să vez i să scoţi paiu l din o chiu l fratelui tău16. Sau n u ai auz it că cel ce se înalţă pe sine se va sm eri şi cel ce se smereşte pe sine se va înălţa17. După ce ţi s-a părut că eşti drept şi nev inova t de păca t, smereşte-te , zicând precu m p ro fetul David: „Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m -a născu t maica m ea "18. Da r oare cu a devărat eşti ne vinovat de furt, de ocară şi hulă, nedreptăţirea aproapelui şi de orice împotrivire în cuvânt şi de curvia fie trupească, fie duho vnicească, prin poftă? Dacă încă te mai şi lauzi că tu nu te-ai bălăcit în noroiul păcatului trupesc, doar nu cumva ţi se pare că eşti fără vi nă în rotirea ochilor p entru privirea feţelor? Sau ti se pare alegoric19 cuvântul Mântuitorului Care a zis: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui"20. Oare pe care bărbat, din care loc, 14 Lc. 18,13. 15 Lc. 16,15. 16 Mt. 7, 5. 17 Mt. 23,12. 18 Ps. 50, 7. 19 Ironie Ia adresa exager ărilor tâlcuirilor alegorice care d e multe ori răstălmăceau sensul pur moral al Scripturii. 20 Mt. 5, 28.
130
Sfântul Si meon Stâlpnicul din M untele Minunat
îl vom afla nelegat prin trup de cele văzute, prin răutatea în şelăciunii vieţii? Când şi fericitul Pavel, făcând aluzie la aceast a, zicea: „Datu-m mieori un am ghim pe în un înger al satanei. Pentru aceastai-s-a de trei rugat petrup, Domnul ca să-l îndepărteze de la mine. Şi mi-a zis: îţi este de ajuns harul Meu, căci pu terea M ea se desăvârşeşte în slăb iciun e"“1, în tru această stare era, ca să nu se laude nici un trup în a intea lui Dumnezeu. Dar nădăjduieşte cu totul, prin faptele ascunse ale smereniei, în Acela Care singur este fără de păcat, Care îl îndrep tăţeşte pe nelegiu it prin pocăinţă. 5. cuget Aşadcunosc ar, pămător ântesc fiind,nezeu. primeşte minteAvraam cu mărim e de suflet de Dum Şi aşaîncum şi Isaac se o sândeau pe sine, zi şi tu : „Mă soco tesc pe mine praf şi cenuşă"22. Şi nu pregeta să slujeşti frăţeşte celui îm preună cu tine rob, pentru care Stăpânul a binevoit a muri din milostivire. Şi punându-le în vedere acestea, a zis: „Pre cum v -am făcu t Eu vouă, să faceţi şi v oi" 23. Fără d e păca t te numeşti pe tine însuţi, de ruşinea oamenilor, ascunzându-ţi rănile conştiinţei, sunt vădite faptele ochiului celui nesupus. Saucare nădăjduieş ti căprin Du mn ezeuînseşi nu poa te vedea fapta săvârşită în ascuns în inima ta? Şi dispreţuieşti frica Celui ce va să cerceteze inimă şi răru nchi în vă paia cea fără seamăn? Căci dacă ai avea în vedere mustrarea aceasta, în locul faptelor rele, te-ai împodobi cu fapte bune. Dacă tu astfel îţi ruşinezi conştiinţa în faţa apropiatelor chinuri, iată-1 pe Isaia cum, văzând faţa lui Dumnezeu, se osândea pe sine şi se numea sine necurat24. Or, Do mnul a po ca, atunci când ne-am pe învrednicit să facem poruncile celeruncit rânduite 21 II Cor. 12, 7-8. 22 Fc. 18, 27. 23 In 13,15.
Cuvinte ascetice
131
nouă, slugi netrebnice să ne socotim pe noi înşine25. Pentru ce, aşadar, te ruşinezi de nişte oameni care şi ei vor fi mân caţi Căci când vei fişi,înînceasul strâmto rării,de te viermi? va mustra pe atunci tine toată cetatea arătarea a toate noroadele de îngeri, ţi se va arăta toată urâciunea. Spre ce patrie, fugind, te grăbeşti să ajungi în adunarea aceea a toată lumea ? Află că spre f ocul veşni c, acolo unde s unt, d rep t ur mare, şi celelalte pedepse. De aceea spune Scriptura: „Nu vă lăudaţi şi cuvinte trufaşe să nu spuneţi spre semeţire, vorbe mari să nu iasă din gura voastră"26. Această trufie a fost în ceputul căd erii ş i pentru cel întâi Adam m aică fiind tuturor celor ce duc Ia înşelare. Căcizidit Hristos celor, mândri le a stă îm potrivă , iar cel or sm eriţi l e dă har. Tr ufia se înalţă în lucruri măreţe şi minunate, vorbind mai presus de măsu rile ei, nevăzând cele muritoare, neaducându-şi aminte de cele din iad, în căinţa celor ce zic: „La ce ne-a folosit nouă trufia şi bogăţia cu înfumurarea, unde ne-au adus? Toate acestea au trecut şi nici un semn de virtute nu putem arăta"27. Din pricina trufiei şi uriaşii care luptau pe ziduri, urmărind cele înalte , au fost bi ruiţi , purtând chipul celor ce p rin înălţare au suferit pedepse şi risipirea trupului. Nici prin meşteşugul cuvintelor nu va putea îndup leca cineva pe Descoperitorul înţelepciunii, Dumnezeu fiind, Căruia nimic nu-I este ascuns. Nici prin mărim ea trupuril or, în mulţime a tăriei, nu II poate spăimânta pe Cel ce a îmbrăcat pe om cu piele şi came, Care l-a alcătuit din oase şi tendoane şi Care iarăşi îl risipeşte în ţărână. Dar Domnul, Creatorul a toată bogăţia, îşi râde şi de cei care, în necredinţa inimii lor, au agonisit avuţii stricăcioase şi materialnice. Pentru aceea Dumnezeu le întoarce cuvântul, zicând: „Să nu se laude cel puternic cu puterea sa, 25 Lc. 17,10. 26 Cf. I Rg. 2, 3. 27 înţ. Sol. 5, 8.1 3.
132
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Mu ntele Minunat
nid cel bogat să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă, cu aceasta să se l aude, zice , că pricepe şi cunoaşte pe D om nul şi face jude cată şi dreptate î n mijlocul pă m ân tu lui"28. întru această pricepere fiind, patriarhii, lăsând la o parte trufia, sunt în testamentul împărăţiei cerurilor. La fel şi profeţii, lepădând mândria, au preferat să pătimească rele în mare sărăcie, socotind ocara lui Hristos mai mare bogăţie decât cea a lumii pământeşti. Şi Sfântul Apostol Pavel, lepădând şi el această truf ie, zic ea: „O m ne nor ocit ce sunt ! Cine m ă va izbăvi de trupul morţii acesteia"29? Căd avându-L pe Hristos, A
Care prinpresus smerenie S-a pogorât iad şizicea: prin dreptate suit mai de ceruri, SfântullaPavel „Cine ne S-a va despărţi pe noi d e drag ostea lui H risto s?" 30 şi înd eam nă fră ţeşte, povăţuindu-i: „De aceea nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul slavei, Care va şi lu mina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile ini milor"31. Şi atunci va fi fiecăruia laudă de la Dumnezeu în Hristos Ii sus, Dom nul nostr u, C ăruia fi e slava împ reun ă cu Tatăl Amin.şi cu Duh ul Sfânt, acum şi puru rea şi în vecii veci lor.
23 Ier. 9,23-24. 29 Rom. 7, 24. 30 Rom. 8, 35. 31 I Cor . 4, 5.
Cuvântul al XTV-lea
Despre închipuirea părelnică a bogăţiilor celo r vremelni ce şi despr e osândirea lo r la tribunalul lui Hristos 1. Sem n profet ic este, fraţilor , în îndem nul mântuitor care zice: „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor în tru necazurile ce ne îm presoară pe noi foarte"1, dacă vom căuta pe toate cel e ce au pocăinţa. Pen tru aceea d orind să o afli pe ea, pleacă-te asupra mormântului şi vei vedea că „praf şi cen uşă "2 este slava fiec ăruia. Şi atunci, privind la înfricoşa ta judecată, aminteşte-ţi cele ale sfârşitului. Căd nu este la Hris tos, împăratul veacurilor, vreo părtinire sau căutare la faţa om ului, ni ci nu este s ă poţi da Lui a ur ca răscum părare su fletului. Nici îndrăzneala paraziţilor3 şi ajutoarele slugilor, nid priet enii nu vor putea să i zbăvească sufle tul. C ăd aceştia mai degrabă se plâng pe ei înşişi din pricina vremii de po căinţă care a trecut Nici darurile care orbesc ochii nu vor putea ajuta pentru iertare, nid alergătura părinţilor sau com pă timirea rudelor. Nu va fi dregătorul ma i presus de sărac, n id îm păratu l ma i presus de sărman. Ci laolal tă bog atul şi săracul vor sta de faţă la judecată. Atunci împăraţi mândri, 1 Ps. 45, 1. 2 Fc. 18, 27. 3 în antichitat e, parazi ţii e rau o categori e social ă aparte de persoane care făcea parte din anturajul bogaţilor şi care era angajată numai cu scopul de a aduce laude stăpânului lor. Este interesant că, după cum atestă acest text, obiceiul de a angaja paraziţi, încă mai per sista în epoca Sfântului Simeon.
134
Sfânt ul Simeon Stâlpnic ul din M untele M inunat
goi ş i despu iaţi înfăţişându-se, vor fi trimişi în m oartea cea veşnică şi în amară pedeapsă. Acolo conducătorul osândit este aruncat în foculPentru cel veşnic locdat adânc, la viermele cel fără de moarte. faptulşicăla au dreptate nelegiu itului pentru daruri şi au acoperit judecăţile săracilor spre a nedreptăţi pe văduve şi pe orfani, spre desfătare de dul ceaţa mâncărurilor, acolo săracul drept va fi înălţa t de Hristos în slavă, ca să şadă împreună cu conducătorii poporului, slăvit de îngeri în viaţa cea fără de sfârşit. 2. Ac easta arătând-o Dom nul, zicea prin pro fetul Isai a: „Spre cine voi privi, dacă nu spre cel smerit şi liniştit care tre mură la cuvintele M ele "4. Căci cel fără de lege, care îm i jert feşte viţel, este ca bărbatul care huleşte. Jertfind mielul, este precum cel ce omoară un câine. Ia spune-mi, bogatule, ce pri nos este acela pentru tine a face bine din răpire şi a căuta la daruri, în acoperirea judecăţilor, a judeca cu nedreptate, a căuta la faţa păcătoşilor, căci în dezmăţul mâncărurilor îţi hrăneşti cărnurile spre hrană viermelui neadormit. Şi, îm brăţişând pe cel mai presus de tine în aur, pentru închipuirea stricăciunii, îl dispreţuieşti pe săracul îndreptăţit de Dum nezeu. Spurci patul în aşternutul femeilor altora, ai relaţii cu băr baţi fărădelege. Te vezi pe tine ca şi cum ai fi nem uritor , încins în veşminte moi, stâmindu-ţi pofta în dănţuirile fe meilor şi în fala ofiţerilor, şi călăritul cai lor, şi în disp reţuirea săracilor, şi în cuvinte de hulă, şi în cumpărarea lucrurilor frum oase, ca să nu m ai vorbim de celelalte lucruri pe care le faci pe care ruşine este a le şi grăi5. Prin toate acestea, stai îm potriva învăţăt urii sănătoase a Mân tuitorului nost ru, D um nezeu, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoş tinţa adevărului să vină. Pentru ce nu te laşi mai degrabă nedreptăţit decât să nedreptăţeşti? Pentru ce nu-1 primeşti pe sărac m ai mu lt decât pe stăpânitor ul lumii acesteia? Pentru 4 Is. 66,2. 5 E f.5,1 2 .
Cuvinte ascetice
135
ce îl dispreţuieşti pe fratele, ceî împ reu nă rob cu tine? Şi nu priveşti la Hristos Care este Dumnezeu bogat, Care a adus toate din nefiinţă la fiinţă, pentru slujirea vieţii noastre, cum S-a pogo rât din cer , cum S-a să lăşluit în pântece, cu m a fost în făşat în scu tece în tr-o asemenea sărăcie, cum S-a odihnit în iesle. Cine a mai văzut vreun conducător sau ju decăto r mân gâind pe cond am nat şi di n moarte chemâ ndu-1 la viaţă? Iată, aşadar, nu te-a trecut cu vederea Stăpânul pe tine, cel mort în păcat, ci în zdrenţe a sărăcit Cel slăvit cu slavă şi închinat de toată făptura, cu moartea ta S-a omorât, compătimindu-te, vrând să izbăvească din moarte propria Lui plăs muire Său, să cu o slăvească în cer preunăprin cu Elpatima şi să otrupului facă de un chip chipul slavei Lui.îm 3. Pen tru ce nu priveşti dar, către El, Care a icono misit acestea pentru tine pentru mila covârşitoare a iubirii Lui de oameni? Ci încrezându-te în bogăţia ta, dispreţuieşti sărăcia? Innebunindu-te după deşertăciunea deşertăciunilor, în cuvin tele linguşitoare ale curtezanelor şi desfătându-te d e mu zica organelor, fluierelor şi chimvalelor, in ochii celor mâ ndri şi înfumuraţi, cugetând în închipuire la vinul scump în ame ţeala băuturilor, ca în ziua tăierii. Să mâncăm şi să bem, să mergem şi să ne desfrânăm, să ne hrănim trupurile cu unt delemn şi cu bă i, căci mâine vo m m uri. Din toate părţile privi t în şuşoteli, te gândeşti la semnele femeilor, la tunicile atrăgă toare, la cercei şi dexiarii6şi la împletituri, şi la veşmintele din purpură şi la podoaba cea de aur de pe capul lor cu care se împodobesc. Şi cum joacă cu picioarele spre vederea plăcerii, neprivind Dumne zeulşi cel veşnic şi făcând mărturisire. Un ele ca acestea la cugetându-le Isaia, suferind în sufletul său, zicea: „Vai celor ce se scoală dimineaţa şi umblă după sicheră şi zăbove sc până seara . Căci vinul î i va arde pe aceştia. Căci ei cu alăute şi cu harfe, cu timpane şi cu fluiere beau vinul, iar 6 Inele şi brăţări care se purtau pe mâna dreaptă.
136
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
la lucrurile lui Dumnezeu nu iau aminte şi la faptele mâinilor Lui nu cug etă" 7. De a căror înşelare să ne grăb im să fugi m, privind la nădejdea bunătăţilor viitoare, spreI viaţă veşnicăslava în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvine împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
7 Is. 5,11-12. [Septuaginta].
Cuvânt ul al XV-lea
Despre cei ce îndumnezeiesc nunta 1. Desp re cei ce îndu m neze iesc nunta, ca şi cum ar so coti că vine prin propria lor puter e şi pricină, ca u na care are loc în c hipul a mestec ării1, este de prisos să vo rbesc. C ăci cu vântul celor ce spun prosteşte asemenea poveşti băbeşti este aşa : că nu a putut Dum nezeu să aducă la fi inţă neamu l cel mare al oamenilor decât prin buna lucrare a nunţii. Dar de aici şi elinii se rătăcesc, făcând dumnezei pe unii, precum cei ce zic că nunta este dumnezeu şi se închină cinstind băr baţi şi femei născuţi din stricăciune, zicând că sunt întem e ietorii neamului. Fiindcă atâtea nenumărate popoare au fost zămislite, minunea faptului prezintă tainele lui Dumnezeu. Să fie convinşi nenorociţii că sunt vrednici de judecata lui Dum nezeu spre pedeapsă pentru f aptul că neagă i conom ia Creatorului şi că atribuie creaţia unor oameni mândri care au tră it la vrem ea lor şi care, f iind a stfel, ş i du hu rile şi le- au primit de la Creatorul lor. Căci dacă ar fi fost nemuritori, poate nu s-ar f i înşelat atât de mul t, încâ t să num ească d um nezei pe d em oni şi nunta2 . 1 Adică împreun ării, termenul f-ii£ic; folosit aici este un eufem ism. 2„îndu mnezeirea" nunţii pe car e o condamnă în această omilie Sf ântul Simeon, nu are în vedere o desconsiderare a căsătoriei şi familiei în fa voarea fecioriei şi castităţii, dimpotrivă, viziunea sa este una perfect orto doxă şi foarte echilibrată. El vizează mai degr abă idolatrizarea de tip eretic a relaţie i trupeşti. Cuvân tul se explică în contextu l unei intense activităţi sectare şi chiar păgâne în Antio hia secolului al Vl-lea, !n A ntichitatea târzie multe secte aveau chiar şi practi ci sexuale nefireşti , ca d e exemplu nicolaiţii, ferm condam naţi de Părinţii Biserici i (despre nicolaiţi a se vedea Irine u,
138
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mu ntele M inunat
2. Scriptura ne spune că Ad am a cunoscu t pe Eva, femeia lui, şi ea, zămislind, a născut fi u şi a zi s: „A m dobân dit om de Ia Dum necuzeAvraam, u" 3, iar Sarra, ajungând aproape e moartea trupului a rămas stearpăpână şi, căutând cu ddorire această naştere de fii, nunta nu le-a putut-o dărui4. Căci femeia a fost dată ajutor bărbatului, spre odihnă şi naştere de fii. De aceea zice: „Va lăsa omul p e tatăl lui şi pe m am a lui şi se va lipi de femeia lui şi vor fi amândoi un trup"5. Căci prin preştiinţa veşnică a lui Dumnezeu, puterea creatoare din această poruncă pu rurea ad uce la fi inţă făpt urile, purtând ca un chip al creaţiei, la început prin mâinile Lui, şi al suflării pe care a suflat-o, când a vo it a-1 crea pe o m cu suflet viu. întru această bun ăvoire a puterii Lui cre atoare, a zi s şi lui Av raam că: „voi veni la anul pe vremea asta şi Sarra va avea un fiu"6, care , zăm isli nd, a născut f iu, pe Isaac. D ar pentru ce nu îm i aduci mă rturiile altor locuri din Scri pturi, spre întărirea ade vărului, care arată puterea creatoare a Ziditorului? Iată pe ma ma lui Samson, care de multă vreme avea r elaţ ii de căsă torie cu bărbatul ei, Manoe, şi care a fost lipsită de darul fă cător de itviaţă al Celui Strădan cea prin nu i-a dăru ei prunc, pânăPrceeaînalt! nu a fost trimisiaîngerul să-iplăcere vestească naşterea fiul ui. Pentru aceea, zămislind, de la bă rbatu l ei, l-a
A dversus haereses, 1,2 6,3 ; Hippoli t, Contra omnes haereses,VIII, 36 ,3; Cle ment Alexandrinul, Stromate, II, 25, 5-7; Eusebiu de Cezareea, Historia ecdesiastica, III, 29; Epifanie, Panarion, I, 2, 25). Sfântul se referă şi la cei care, desco nsiderând Providenţa şi intervenţia nemijlocită a l ui Dum nezeu în actul procreaţiei, divinizează unirea trupească şi implicit relaţiile genea logice din lumea aceast a. 3 Fc.4,1. 4 Fc. 16, 1; Fc. 17 ,17 . 5 Fc. 2,2 4; Mc. 10 ,7. Sfântul Simeon leagă de această poruncă dintru încep ut a lui Dumnezeu puterea creatoare/de zămislire firească a om u lui. Insă fiecare aducere la fiinţă a unui nou om este o icoană a creaţiei lui Adam celui dintâi. 6 C/. Fc. 18,1 0.
Cuvinte a scetic e
139
născut pe Samson7. Iar Anna, adeseori împreună fiind cu bărbatul ei, Elcana, a rămas stearpă, căci Scriptura aduce măr turia că a Ce închis Dumnezeu ceprin înseamnă a închis? altceva decât căpântecele încă nu aei8. fostOare lucrat voia că creaţiei dumnezeieşti? Căd Cuvântul, Cel ce l-a plăsmuit pe om prin puterea veşnică, încă nu binev oise să dea viaţă pu terii creatoare a seminţei. Merse şi se rugă în Silom la cortul chivotului purtător de Dumnezeu cu plângere mare şi pri meşte împlinire cererii. Şi întorcându-se în Armathaim, ce tatea ei, şi culcându-se cu bărbatul ei, cum spune Scriptura, şi-a adus aminte de ea Dumnezeu şi atunci i-a deschis pân tecele, fiindcă inima ei s-a deschis, ca să zăm islească credinţa9. Prin care zămisl ind, a născut fiu, profet mare, şi a pus n umele lui Samuel, zicând: „De la Dumnezeu l-am cerut"10. La fel şi Elisabeta, de la tinereţ e şi până la bătrâ neţe fiind împreun ă cu dreptul şi sfântul acela preot, nu a putut deschide pân tecele spre zămislirea seminţei, până ce, la bătrâneţile ei, zămislind din făgăduinţa lui Gavriil, a născ ut pe mare le şi mi nunatul Ioan Inaintemergătorul, deşi Zaharia era plin de necre dinţă cu privire la zămis lire,făgăduinţa. fiindcă trupul, m ort fiinda deja, era neputincios pentru a lucra Pentru aceea şi auzit de la înger că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă11. 3. Pentru ce, omule, la auzul acestora, încă mai faci nunta dumnezeu pentru un om creat şi născut? Şi cum nu pricepi 7 Jud. 13,24. 8 I Rg. 1, 5. 9 Inexemplele biblice pe care le dă Sfântul Simeon, acce ntuează faptul că puterea creatoare, deşi est e firea scă omului în acest nou mod de exis tenţă, dup ă cădere, de multe ori Domnul intervine în chip pedag ogic pen tru a îndr epta p e om spre credinţă. De aceea e l ved e o interdependenţă între credinţă şi eficacitatea puterii creatoare a omului. Mai departe el explică că, de fapt, harul lui Dumnezeu, cel care mişcă credinţa în om, lu crează plinirea poruncii lui Dumnezeu, după modelul a!toiu,ui. 10 I Rg. 1-20. 11 L c.1,37.
140
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Mu ntele Minu nat
că orice împreunare spre plăcere a bărbatului şi a femeii, fără puterea creatoare a lui Hristos în deşert este lucrată? Vezi-mi mie şi pe î nsu şi Z idit orul săîăşIuindu-Se în pâ ntece fără de sămânţă bărbătească şi făcându-Se creator al propriului trup, căci fiind zămislit prin putere veşnică de la Duhul Sfânt, S-a asem uit cu naşterea celor născuţi , fără de strâmto rare lucrând minunea întrupării Sale prin încuietorile fecioriei. Astfel a bin evoit toată plinătatea dumnezeirii Sale să sălăşluiască în trup. Cad aşa cum un pom viu este al toit pe un a lt po m viu şi când ceea ce a fos t bine altoit se împ ărtăşeşte, du pă pu tere, din grăsime a pomu lui, atu nd odrăsleşte după felul Iu i, la fel A
/V
şi femeia, asemănându-se cu pomul neroditor, zămislind de la bărbatul ei, rămâne grea, când harul desăvârşit al Duhului Sfânt este altoit prin Cuvântul Viu, prin Tatăl, Cel ce a creat toate, prin aducerea lor de la nefiinţă la fiinţă. Căd le cheamă pe cele care nu su nt şi le aduce la exist enţă. Aşa cum chipul împărătesc din materia monedei are autoritate Ia oameni din pricina asemănării , purtată pretutindeni pentru co merţu l mu ritorilor, la fel şi după chipul lui Dumnezeu, cinstit fiind pentru caracterul negrăitei dumnezeiri care este purtat ne murito r în su flet, pur uri se mu ltiplică1 2. Fiind că prin D uh ul Sfânt, la porunca voinţei Lui, când ceea ce s-a semănat este adus la viaţ ă, atunci firea oamenilor, creată şi născu tă, spo reşte. Prin urmare, Dumnezeu este Cel ce lucrează în acest amestec roditor, Cuvântul Cel dintru început, Care a auzit prin ascultare: „Să facem om după chipul şi asemănarea 52 Potriv it antropologiei biblice şi
bizantine, Hristos este chipul lui
(cf. Col. 1,1 5, Evr. 1,3 ) şi Arhetipul omului. Oamenii sunt după Dumnezeu chipul lui Dumne zeu sau mai precis chipuri ale ChipuluiHnstos. Este su gestivă ideea Sfântului Simeon cum că prin zămislirea unui om nou, se multiplică după chipul lui Dumnezeu. A se vedea despre această antro pologie hristologică, dezvoltată mult după Sfântu l Simeon, m ai ales de către isihaşti lucrarea fundamentală a lui P. Nellas, Omul - animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, trad. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, pp. 65-132.
Cuvinte ascetice
141
noastră"13. Căci după chipul Lui, omul a devenit stăpân pe pământ. Dar Adam ar fi avut şi asemănarea11de a rămâne nemuritor, dacă nu porunca. Dedeo aceea puterea poru ncii Tatălui, carearafi călcat fost către Fi ul cel fiinţa, face mi nunea, înmulţind făptura, şi care lucrează, prin măsură şi greutate, până la numărul firelor de păr, făcând-o să răsară şi să crească, ca să fim convinşi că are existenţa de la Crea torul după har, împreună cu toate bunătăţile văzute, spre mulţumirea si >slava Lui. » 4.
Este eviden t că nun ta este cinst ită şi că relaţia de nuntă
a fost zidită nespurcat pentru ceiace înfrânarea feciorie, precum turtureaua, spre nupăzesc se împreuna cu altdin trup. Căci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă15. Fiindcă o asemenea căsătorie este cinstită, potrivit Apostolului: „Cin stită să fie nunta întru toat e şi patul nesp urcat. Ia r pe desfrâ naţi şi a dulteri îi va judeca D um ne ze u" 16. Aşad ar, împ ărtăşindu-se cineva de cele al e trupului întru dreptate şi cu credinţă şi fără grij ă, este neosândit. Fiindcă oricine cheam ă pe D um nezeu, nu va fi dispreţuit, primind cu mulţumire. „Căci se sfinţeşte prin Cu vântul lui Dum nezeu şi prin ru gă ciu ne"17. Dar cum oare cuvântul meu care vorbea despre zăm isl irea 13 Fc. 1, 26. Dumn ezeu Tatăl ş i Cuvântu l lui Du mneze u întru pat, Hristos, lucrează în zămislirea fiecărui om prin puterea Duhului Sfânt, sfatul „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră". însă asemă narea nu o prim eşte odată c u zămislirea, de vreme ce nici m ăcar Adam, primul om, nu a primit-o. 14 Con secven t antropologiei ortodoxe, Sfântul Sim eon face disti ncţia între chip şi asemănare. Dacă Adam ar fi urmat poruncii lui Dum nezeu, prin lucrarea pu teril or chipului ş i prin harul lui Dum nezeu, ar fi dobân dit şi asemănarea, una din dimensiunile e i fiin d nem urirea. Călcând po runca, nu doar că a pierdut as emănarea şi nem urirea pe care o ricum le avea d oar potenţial, dar a îmb răţişat moartea. 15 Mt. 19 , 6; Mc. 10,9 . 16 Evr.13,4. 17 IT im .4 ,5 .
142
Sfântul Si meon Stâlpnicui din Muntele M
inunat
făpturii s-a abătut la mâncăruri? Din pricina relei credinţe a unora care o presc de la căs ătorie ş i interzic unele bucate pe care Dumnezeu le-a pentru cei credincioşi spre gustare cu mulţumire18. Căcizidit oricine insultă relaţia de căsătorie, afară num ai de adulter, se întunecă d in pricina înşelării demonilor, că ad ică, prin î mpreunare, nu mai po t moşteni î mp ărăţia ce rurilor. Fiindcă s-a arătat că este cinstită nunta cu înţelep ciune. Iar despre cei ce cred altfel este scris: „In zilele din urmă se vor ridica hristoşi mincinoşi"î9, „având înfăţişarea adevă ratei credinţe, d ar tăgăduind puterea e i" 20. ce în chip nepo trivit se ceartă noi ceivom ce atri buie5.nunţiiPentru plăsmuirea existenţei noastre? Cătrecuaceştia spune că somn este [nunta], împreună cu plăcerea celor ce au fost creaţi să se ajute unul pe altul. Căci de aceea femeia a fost luată din bărbat. Fiindcă Dumnezeu, dându-i chipul acestuia, a adus somn asupra lui Adam, zidind-o pe Eva din coasta lui ca dintr-o s ămân ţă a Iui. Din care pricină şi porunca, având semnul creaţiei, era săvârşită pururea prin lucrarea lui Hristos. Căd , spune Scri ptura, „porun că le-a pus şi nu o vor trec e"21. Căd la încep utu l creaţi ei lumii, păm ântul a prim it pu tere din porunca lui Hristos, când a zis să răsară pământul iarbă, purtând sămânţă după fel şi asemănare până la sfâr şitul veacurilor. Şi din sămânţă nevăzută, prin porunca dum nezeieştii creaţii, pământul a răsărit felurite odrăsliri şi, purtând sămânţă după felul lor, a rodit. La fel şi aici, cu aju torul voinţei celei după fire, prin lucrarea puterii porundi, a fost creat omul, făptură creată şi născută, de către Dum nezeu. Pentru aceea şi Apostolul „Şi ceea ce semeni este trupul ce va să fie, ci grăuntezicea: gol, poate de grâu sau denu altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a 18 C f I Tim. 4, 3. 19 M t. 24, 24 ; Mc. 13 , 22. 20 II Tim . 3, 5. 21 Ps.148, 6.
Cuvinte ascetice
143
voit, şi fi ecărei sem inţe un trup al să u"22. La fel tre bu ie să so cotim şi noi că omul din amestecul lutului împrumută să mânţa, Dum nezeu, cum ştie Elpciun , plăsm uieşte făptura în pântece dar şi, printr-o negrăită înţele e, aduce la viaţă, la respirarea aerului , pe om ul însufleţ it. 6. Ca să facă acest lucru vredn ic de crezare , îns uşi Cre atorul şi Făcătorul tuturor, ca Unul Care a creat toate din negrăita Lui iconomie în chip iubitor de oameni, spre mus trarea noastră zicea: „Cine poate să adauge staturii lui un co t?" 23 Şi preven ind totodată să se rătăcească u nii din pro blemele care decurg de aici, a adăugat: „Crinii câmpului nu se ostenesc, nici nu ţes, şi tatăl vostru cel ceresc îi hrăneşte şi ii îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţin credincioşilor?"24 Pentru aceea şi Psal mistul, care ştia că noi suntem făpturile lui Hristos, zicea: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit"25. Şi în alt loc iarăşi: „Că El a cunoscut zidirea noastră"26, lucru despre care îl putem auzi şi pe Apostol zicând: „Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus"27, adică aduşi la fiinţă de Hristos Iisus28. Dar şi Ieremia lămurea acestea, desluşindu-le şi zicând: „înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cu noscu t şi înainte de a ieşi d in pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare"29. Căci socotim că acest cuvânt nu a fost spus cu privire numai la o persoană, ci Ia întreg neamul omenesc în tot cuprinsul lui, căci El, - I Cor. 15, 37. 23 Mt, 6, 27. 24 Mt. 6, 28; Lc. 12, 27. 25 Ps. 118, 73. 26 Ps. 102,14. 27 Ef. 2,10. 28 Sf. Sim eon interpretează hristo logic naşterea fiecăr ui om, nu doar crearea perechii primordiale. Versetul din Efe seni 2,1 0 este interp retat li teral şi nu spiritual în acest context. 29 Ier. 1, 5.
144
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
prin bunăvoirea voinţei Lui, îi creează pe toţi la vreme. Căd pururea în voinţa Lui stă şi puterea. Aşa cum agricultorul, luând sămânţă grâu,lao fel aruncă pământ,bărbatului şi brazda oşi face săorăsară şi odecreşte, şi dinînsămânţa pofta femeii, Dumnezeu dă viaţă, Făcătorul îl face pe om, mărindu-1 în lume, iar la bătrâneţe, ca şi cu o seceră, îl seceră pe el Cuvântul, Cel ce a zis că pentru neascultare „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce"30. Aceasta desluşind şi Psalmistul, zicea: „Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, se va întări şi se va usca. Că ne-am sfârşit de urgia Ta"31. 7. pentru Aşa credem, urmare, şi noi. nuntadeaea fost dată trupului naştereaprin de prund celor ce seCăci folosesc cu înţelepdune, fără prihană şi nevinovat, pentru ca, potrivit Apostolului, „cei care au femei să fíe ca şi cum nu ar avea şi cei ce se folosesc de lume, să fie ca şi cum nu s-ar folosi"32. Căci chipul acestei lumi trece. Iar ceea ce este creat prin naştere, este creat nu prin puterea nunţii, ci totul este adus la fiinţă de Domnul, potrivit cu ceea ce s-a scris: „El a zis şi s-au făcut, El a porundt şi s-au zidit"33. Dar potrivit Sfântului Pavel, „bine este omului să rămână aşa"34. Dar din pricina arderii, zice, fiecare bărbat să aibă femeia sa şi fiecare fe meie să aibă bărbatul ei, căci e mai bine să se căsătorească decât să ardă35. Şi iarăşi: „Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială pentru un timp"36. Şi în altă parte: „Băr baţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele"37. Iar cel ce se înfrânează pentru nevoia poftei la o singură femeie, 30 Fe. 3,19. 31 Ps. 89, 6-7. 32 I Cor. 7,29-3 1. 33 Ps. 32, 9. 34 I Cor. 7, 8. 35 I Cor. 7, 9. 36 I Cor. 7, 5. 37 Col. 3 ,1 9; Ef. 5, 25.
.
Cuvinte ascetice
145
bin e făcând, va lua plată. Iar cel ce se păzeşte pe sine curat pentru D om nul şi ma i bine face , cu toată dreptatea, unu l ca acesta moştenitor al luideDumnezeu se arată.cum „Celsănecăsă torit, zice, se îngrijeşte cele ale Domnului, placă D om nu lui" 38. Căci aceasta este mai bine, pentru m ulta înfrânare, să-şi păzească trupul nestricat. Iar „cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul""39. Şi lucrul fiecăruia se va face cunoscut, că îl va vădi ziua Domnului, pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri „ce fel este lucrul fiecăruia"40, prin faptul că Dom nul î i binecuvintează pe cei drepţi şi î i cheamă la moşten irea Tatălui , a bunătăţilor păstrate de la întem eierea lumii celor ce îl iubesc pe El41. Asemenea, şi prin faptul că va osândi pe nelegiuiţi în întunericul cel mai dinafară, acolo und e este plângerea şi scrâşnirea dinţi lor. 8. Vai mie! Vai mie, păcătos ului! Do am ne Du mnezeule, Tatăl lui Hristos, scoate-mă din înfricoşată hotărârea aceea şi nu mă face pe mine părtaş caprelor celor de-a stânga, ci, iartă-mi mie, ticălosului, păcatele mele şi fă-mă părtaş cu oile cele de-a dreapta, ca să aud şi eu împreună cu ele: „Veniţi binecuvân taţi i Tată lui M eu de moşteniţi î m părăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii"42. Fă-mă pe mine să fiu răpit pe norii cerului şi să vin întru întâmpinarea Ta, îm preună cu toţi sfinţii cei ce din veac au bin eplăcut ţie43, ca să strigăm şi să zicem: „Binecuvântat este cel ce vine şi iarăşi va veni întru numele Domnului44 şi în slava Tatălui, îm preună cu Care Ţie se cuvine slava şi puterea, îm preună cu Sfântul Duh în vecii vec ilor. A m in". 38 I Cor. 7, 32. 39 Rom. 14, 6. 40 I Cor. 3,1 3. 41 Cf. Mt. 25, 34. 42 Mt. 25, 34. 43 ITes.4,17. 44 Cf. Ps. 117, 26; Mt. 23, 39.
Cuvântul al XVI-lea
Despre c ei ce sunt la înălţim e şi păcătui esc fără frică 1. Do mnul cu mu lte îndem nuri şi mustrări şi cu certare pentru iubirea de argint şi desfătarea veacului acestuia, deplângâ ndu -ne pe noi , zicea: „Vai vouă, bogaţilor, că vă luaţi pe pă mânt mângâierea voa stră! Vai vouă, celor ce sunteţi săiui, că veţi flămânzi! Vai vouă, celor ce astăzi râdeţi , că v eţi plânge şi vă veţi tângui, vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bin e!"1. Căci bogaţii la iubirea de argint îm pletesc şi meşteşugirile diavolului. Căci pe unii îi văd în aur şi în slavă ome nească şi îi acoperă cu cinste. Iar de ceilalţi se ruşinează ca de nişte săraci. Şi uneori se folosesc de frumuseţea trupurilor pentru dragoste,Altădată pentru plăcerea întinăciunilor şi despoaie viaţa săracului. se jură îndată, insultând nunta, tră iesc fără de rânduială şi, săvârşind ruşinea, nu se sfiesc de adulter. Şi trupurile şi le desfată cu mâncăruri grase, ca în ziua tăieri i. Şi s e folosesc de vinuri scu mpe p entru desfrâu. Pentru aceast a, vai c elor boga ţi că- şi iau pe pă m ân t mângâ ierea lor. Căci fie văd nădejdea lor şi luptă împotriva lui Dumnezeu prin cuvinte de hulă, fie ajung la poftă şi sunt stăpâniţi de nebunia cea împotriva lui Dumnezeu cuteză toare, şi cuvintele drepte le batjocoresc. Căd părtinesc pentru daruri pe nelegiuit , iar pe cuv ios şi pe cel blând îl a supresc. Pe orfan îl sufocă spre pradă, i ar pe văd uvă s pre răpire cu ne dreptate o lovesc şi o ucid cu vicleşug, pe rugătorul nevoiaş îl nim icesc, pe datornic îl lipsesc de pâine, ju decă mincinos 1 Lc. 6, 24- 26.
Cuvinte ascetice
147
şi osâ nde sc în chip mincinos şi spun fărăd elegi şi , minciuni grăind, osândesc pe nevinovaţi şi îşi râd, necinstindu-i, de sufletele or,din împnedreptate. rum ută cuLaarvună şi cu înscrisuri fier şi cerdrepţil dobândă fel, plăsmuind zapi- de suri, uită de legea Celui Preaînalt. 2. Des pre aceştia înţelepciunea zice: Vai de sufletul lor că nu au c unoscut cărunteţile sufletelor celor fără priha nă2, fiindcă au cugetat multe rele, din pricina mândriei bogăţiei şi inima lor cugetă deşertăciuni. Pentru aceea au şi lăsat la o parte ferid ta nădejde, părându-li-se că pier odată cu sfârşitul vieţi i. Şi pentru aceea „vai vouăîntinăd celor ce sunteţi sătui,un căe,veţi flănd tru mân zi"3, că aţi adăugat une la întinăd ungâ pul cu filtre, uleiuri şi cu băi, prin care, în toată necurăţia şi fărădelegea, tină la tină adăugaţi, plini fiind de poftele şi desfrâurile voastre, stricând trupurile pe care trebuia să Ie păziţi sfinte pentru patul neîntinat al Ziditorului, potrivit Sfântului Pav el care z ice: „t rupul nu este pentru d esfrânare, ci pentru Do mnul şi Domnu l pentru tru p" 4. Şi iar ăşi: „Mădu lare ale lui Hristos şi templu al Duhului Sfânt. Luând deci mă du larele l ui Hristos le voi face mădu larele unei desfrân ate? Nicidecum!"5 şi „de va strica cineva templul lui Dumnezeu, şi Dum nezeu îl va str ica pe e l" 6. Când dn ev a săv ârşeşte ne legiuire în însuşi trupul său, păcătuieşte, curvind în trupul lui Hristos, fiindcă aşa cum acolo sălăşluieşte toată plină tatea dumnezeirii în trup, la fel şi în toţi oamenii se varsă, şi înţelep prin harul Lui, darul Duhului Sfânt. Despre care ciunea zice: „Doamne, Duhul Tău cel fără stricăciune este intru toate"7. 2 3 4 5 6 7
Cf. înţ. Sol. 2, 22. Lc.6,25. I Cor. 6,1 3. I Cor. 6,15. I Cor. 3,1 7. Inţ. Sol. 12,1.
148
Sfântul Simeon St âlpnic ul d in Muntele Minunat
3. Va i vouă, celor sătui , că veţi flăm ânz i8! Că ci fiind plini de înşelar e, d esfătându-vă de mulţime a nenum ărată a aroma telor, vă hrăniţi spre a fi hrană viermilor şi, prin împ letirea păcatului, vă gătiţi trupul spre putoare şi, predând strică ciunii chipul cel frumos al Ziditorului, nu mai aşteptaţi decât distrugerea trupului. începutul păcatului, cugetul curviei. Aflarea păca tului, stri căciunea vieţi i. Pen tru ce în loc să vă desfătaţi de paturi înalte, nu vă zdrobiţi mai degrabă oasele prin dorm itul pe jos, lipi nd păm ântul de păm ânt, p entru a vâna cereasca odihnă. Şi pentru ce nu udaţi cu lacrimi aştemuturile voastre, precum David: „Spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda"9. De aceea, vai vouă, celor ce râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui. Căci v-aţi predat pe voi farmece lor şi fluierelor şi cân tecelor desfr ânate, îndulcindu -vă cu lum ea şi cu j ocu rile din ea, fii nd în b ucu rarea de femei, ca nişte arm ăsari în căldur i, săltând în desfătare desfrânat ă si închein du -vă viata în râset e, îndulcindu-vă de frumuseţea şi priveliştea păcătoşilor şi de cuvintele cele necuviincioase şi bu curân du-v ă de pieirea celor 9
J
'
vii şi batjocorindu-i pe drepţi pentru înfrânarea lor. Şi ceea ce est e d rept şi cuvios a devenit pentru v oi pricină de râs şi de batjocură. De aceea înţelepciunea lui Solomon v-a vestit mai dinainte plânsul ce va să fie la judecată: „Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale. Iar ei, văzându-1, se vor tulbura cu cumplit ă fri că şi s e vor minu na de m inunea mântuirii dreptului. Ei vor zice, căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: Acesta este cel pe care-1 aveam altădată de batjocură şi ţinta ocărilor noastre. Nebunii de noi! Am socotit viaţa lui o nebunie şi moartea lui o ticăloşie . Si iată cum a fost soco tit între fiii lui D um nez eu "10. 1
5
8 Lc.6,25. 9 Ps. 6, 6. ]D Cf.l nţ. Sol. 5,1 -5.
Cuvinte ascetice
149
Si iarăşi: „Cum ne-a stăpânit pe noi mândria? Şi Ia ce ne-a slujit bog ăţia cu toată fala e i?" 11 Vai vou ă, când vă vo r grăi de bine oamenii, căci prim iţi laude pentru stăpânirea bogăţiei, cărora ruşinea le urmează Ia judecată şi plâns de jale li se va da după sfârşit. Căci vă slăviţi în minciună, potrivit cău tării la faţă a făţarnicilor, despre care zice Isaia: „Poporul meu, cei ce vă fericesc pe voi vă rătăcesc şi cărarea picioa relor voastre o tulb ur ă"12. Şi iarăşi : „D ar a cum va sta la ju de cată Dom nul şi va ad uce la judecată pe po porul L u i" 13. Pentru aceea vai vouă, când vă vor grăi de bine! Căci faptele bu nătăţii le-aţi lepădat şi v-aţi încins cu chipul evlaviei întru făţărni cie, lăudaţi fi ind de o am eni răpitori şi făţarnici, ca să lovească cu lovituri pe cel smerit, ca să spună vorbe de ocară şi să lucreze în ascuns unelt iri, spre sporirea lă comiei şi a plăcea oamenilor. Căci în acestea şi altele asemenea cu acestea stă toa tă lauda bogaţil or. De care nev ătăm at păz indu -se Ap os tolul, spre mustrarea celor ce făceau aceasta, zicea: „Dacă aş pl ăcea încă oam enilor, nu aş mai fi rob ul lui H ris to s" 14. 4.
Dar ce spune bog atul la toat e acestea? Voi face milo
stenii prin care voi fi mântuit. Bine zici, dacă măcar le-ai face în ascuns, pentru ca în ziua judecăţii să dobândeşti la vedere bunătăţile. împotriva acestuia stă cuvântul Domnului, care zice: „Nu faceţi milosteniile voastre înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei, că unii ca aceştia şi-au luat plata lor"15. Ce fel de milostenie este asta, o, bogatule, iconomule al ne dreptăţii? Din răpire faci bine şi primirea plocoanelor pentru tăinuirea judecăţilor? Nu e mai bine să nu nedreptăţeşti? Dar cum nedreptăţeşt îngreunând jug ul O, lucrătorilor făcând milosteniile talei?din prisosul răpirii. omule, cetăi ş i 11 Cf. înţ. Sol. 5,8. 12 îs. 3,1 2 . 13 Is. 3,13. 14 Gal. 1,10. 15 M t. 6,2.
150
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
socoteşti făcând acestea? Căci dacă miluieşti din cele pe care le nedre ptăţeşti, fă m ită c u cei pe care îi ned reptăţeşti, bine făcând săracilor dintru ale tale. Căci ce părtăşie are drep tatea cu fărădelegea? Şi cum, batjocorind pe aproap ele tău, pe altul miluieşti? Ce este plata bunelor intenţii, pe lângă sus pinul celor nedrep tăţiţi ? De vreme ce unii te blestem ă şi alţi i se roagă pentru tine, pe care dintre aceştia Stăpânul şi Jude cătorul ceresc î i va ascult a? - Puru rea pe cei nedreptăţiţi, pentru că ţi-ai adunat cărbuni aprinşi pe capul tău. Căci zice Apostolul: „Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba? Ci voi înşivă faceţ i strâmbătate şi aduceţi pagubă, şi aceasta fraţilor!"16 „Sau nu ştiţi că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia cerurilor"17, căci zice înţelepciunea: „Nu da gură omului să te blesteme. Că rugăciunea celui ce te blestemă pe tine, întru amărăciunea sufletului său, o va auzi Cel care l-a făcut pe el//1B. Căd drepţii nu fac bine din mulţimea nedreptăţii şi din prisosul ei, ci Dumnezeu răsplăteşte milostenia făcută din sărăcia vieţii. Pentru că iubeşte pe cel care dă cu voie bună . Fiindcă, privind pe cei ce aruncauafară daruri î n vistieri Tem plului p care e niciaunul nu a încuviinţat numai pe acea asfântă văduvă aruncat doi bani. Căci toţi, zice, au aruncat din prisosul lor, dar ea din să răcia ei a aru ncat tot ce avea p entru viaţă 19. 5. Ce zici de acestea, o, iubitoru le de arginţi, care vrei să faci milostenie din răpiri? Dacă, aşadar, vrei să faci milos tenie, averile tale împarte-le săracilor, unuia haine, altuia mân care, izbăveşte-i pe cei n edreptăţi ţi, miluieşte pe văduve, fă bin e orfanil or, rupe zapisul nedrept , toată pod oab a ta de aur împrumută-I-o de aici lui Dumnezeu, depunând-o pe aceasta vistiernicului , adică Duhului Sfânt, care le va sch imba p e toate 16 I Cor. 6, 7-8. 17 I Cor. 6, 9. 18 înţ.Sir.4,5. 19 Le. 21,4 .
151
Cuvinte ascetice
pentru cetatea cerească, Ierusalim. Pentru ca atunci când va veni Do mnu l în slavă să plătească fiecăruia după faptele lui, să le iei pe acestea de la El cu dobândă. Căci pentru mila faţă de văduve vei fi scris, cu mila Domnului, în cartea vieţii. Iar pentru binefacerea faţă de orfani II vei întâmpina la în vierea morţilor. Şi arătându-1 împăratului slavei pe cel aco perit cu haină, î ţi va agonisi El haina nestricădun ii. Iar cel ce a primit de la tine hrană, vestindu-L, te va face să moşteneşti pământul nestricăcios şi toată desfătarea Raiului şi tot cu prinsul celor şapte ceruri şi pe toate celelalte la care şi îngerii doresc să privească, pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea A
A
nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El20. Şi cel al cărui zapis ne drept l-ai rupt, mărturisind Domnului, va ridica de deasupra ta osânda nenorocirii. Şi pentru binele făcut celor nedreptăţiţi, te va scoate pe tine din cuptorul focului nestins. Iar dacă ai cercetat pe unii în închisori, şi ei te vor cerceta, chemându-te pe tine din întunericul cel mai dinafară, acolo unde este groapa pierzaniei, plângerea şi scrâşnirea dinţilor şi viermele cel fără de moarte, şi, după ce vei fi izbăvit din toate aceste pr imejdii, vei afl a şi lauda Dom nului, au zind împ re ună cu toţi sfinţii: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând M-ati văzut si M-ati hrănit, însetat, si Mi-ati dat să beau, gol, şi M-aţi îmbrăcat, bol nav, şi aţi venit la Mine, în închisori, si M-ati cercetat. întrucât ati făcut unuia din aceştia mid, Mie Mi-aţi făcut"21. Vezi cum pe cei care au făcut vremelnice milostenii, cu câtă slavă a bunătătilor cereşti îi »
1
9
*
'
5
răsplăteşte neruşinându-Se îi numească pe aceştia fraţi? PentruHristos, ce, aşadar, nu priveşti lasăacestea şi nu faci bine dintru ale tale şi nu miluieşti pe cei pe care i-ai nedreptăţit, oprindu-te din lăcomie? Căci Dumnezeu nu vrea ca săracii 20 I Cor. 2, 9. 21 C/. Mt. 25,34 -40.
9
152
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mu ntele Minunat
po poru lui Lui să fie hrăniţ i din nedreptate, căci c e legătură este î ntre m ilostenie şi nedreptate? 6. Dar tu, cel ce iubeşti răutatea mai pre sus de bună tate, îmi vei spune mie o nedreptate, chipurile, pentru a grăi drep tate, că, de vrem e ce lucrătorii mei au fos t cumpăraţi cu argin t, nu trebuie să mi se socotească nedreptate mie, care pretind de la ei cele ce le aparţin, fiindcă în puterea mea este însăşi viaţa lor. O, nebune! Pentru ce asculţi cuvintele diavolului care pururea cugetă cele rele, ca tu să nedreptăţeşti pe cel împreună rob cu tine, dacă dintr-un sânge Dumnezeu a creat mulţimea neamului omenesc, ca să sălăşluiască pe faţa pă mântului? Sij din acelaşi amestec fiind, Creatorul te-a cinstit * ' să fii îna inte a fraţilo r tăi şi să iei de Ia cei de la care este dre pt să iei, spre a se plăti taxe celor aflaţi la putere, dând jude căţi sfinte spre a nu vă sufoc a, m uşca şi mân ca unii pe alţi i. Pentru ce, ascunzând adevărul, dispreţuieşti să te înalţi la vrednicia la care te-a pus pe tine în pace stăpânul casei? Nu cum va a zidit un Adam rob si unul liber? Dacă a r fi asa, ca unul care eşti din cel liber, ar fi trebuit să păzeşti cele drepte şi nu să-i nedreptăţeşti pe cei ce sunt casnici şi lu crători ai pământului care sunt din Adam cel rob, vânduţi, daţi şi cumpăraţi, Dar tu nu ai făcut aşa. Când tu erai pe pat înalt, amăgindu-te cu vise, acela ca într-o altă fire schim bat, dormea pe jos în pădure şi se lupta cu fiarele, în răsunetul şi strigătul lor. Pe când tu desfrânai în desfătare, acela în truda arşiţei ca un mort se îngropa, ca să-ţi dea ţie datoriile, po trivit judecăţii legi uite a Dă tătorului de viaţă, Dum nezeu. Căci chiptuturor cu venit Aposunteţi stolul datori: o îndrep tăţeşte când:aceasta „Daţi, îndeci, celeşi ce celui cu zi darea, dare, celui cu vama, vamă, celui cu teama, teamă, celui cu cinstea, cinste"22. „Pentru aceasta, zice, plătiţi şi dări. Căci dregătorii sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această 22 Rom. 12, 7.
Cuvinte ascetice
153
slujire neîncetat"23. Vezi că porunceşte ca ţie să ţi se dea dreptul, ca unui dregător şi slujitor al legii? Şi Pavel a venit la robi şi îicaîndeamnă cu privire tine să îţi plătească cele datorate, unui slujitor al luilaDumnezeu. Căci temeiul puterii ţi-a fost dat spre slujire de către Dum nez eu l legii c el Preaînalt, făcând aceasta ca pentru un vas al alegerii, spre slavă şi cinst e şi Care te-a pus peste po poa re să judeci cu ju decată dreaptă şi Care ţi-a dat drept putere înţelepciunea care stă lângă tronu rile Lui. Iar pe cel stăpâ nit şi lucrăto r al păm ântului ca pe un vas spre slujire l -a făcut, ca fiecare unii pentru alţii să ne îngrijim de cele drepte, împăratul pentru popoare, iar poporul asemenea spre slujire se îngrijeşte. Şi Ziditorul se îngrijeşte, prin ajutorul Lui, de făptură. Robii, asemen ea se supun do mnu lui lor, pen tru ca toţi îngrijindu -ne unii pentru alţii, cele sfinte în chip sfânt să le dăm, iar nu sa le răpim un ii de la al ţii, ca print r-o stăpânire. Căci toţi suntem muritori dint r-un singur Adam, un singu r trup şi un singur sânge suntem în Hristos, Viaţa noastră, primind de la El răs plata, după vrednicie, pentru cele făcute de noi şi, cum am fost învăţaţi, aşa să cugetăm în noi înşine: că nu este întru EI nici rob , nici li ber, d toţi suntem u na în H ristos Iisus, C ă ruia fie slava şi puterea în vecii vedlor. Amin.
23 Rom. 12, 6.
Cuvântul al XVH-lea
Despre teatrul sfin ţilor cel după ev lavie, după pilda desfătărilor din lume 1. Mulţim ea atelierelor lum eşti ale diavo lului, prin toată raderea capului comedianţilor, asigurând, prin însăşi înfăţi şarea lor, reuşita spectacolului în faţa poporului şi a judecă torului, mus tră condam nând dispreţul celor ce nu se îngrijesc de virtute şi ruşinează prin râvnă iuţimea faţă de aproa pele. Căd dacă mimul care redtă se arată gol înaintea popo rului, păstrând numai o cingătoare, fără să-şi acopere urâţenia lui, cum nu este necesar ca şi noi, care suntem iubitorii unei petreceri mai bune, având mijlocul încins cu înţelepciunea, să ne dezgolim de toat e cele păm ânteşti şi , ca înaintea îm pă ratului şi avieţii poporului îngerilor, cu bucurie mergemveacurilor în stadionul acesteia? Şi aşa cum mimul, să care dispreţuieşte ruşinea tuturor, desfată pe cei răpiţi de el, la fel şi cei ce vor să trăiască evlavios după Hristos trebuie să dispreţuiască ruşinea, provocând lauda de la puterile cele duhovniceşti, potrivit sfântului care zice: „Şi ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor, şi oamenilor"1. „Şi până în ceasul de acum flămân zim şi însetăm, şi suntem goi, şi suntem păl mu iţi, şi prib eg im "2, gun oiul tu turor fiind. C um zic unii3, cel ce joacă teatru nu stă abătându-se spre mâncare şi băutură, ci priveşte numai la scopul său care-i stă înainte, să facă să 1 I Cor. 4,9. 2 I Cor. 4,11. 3 Se referă la Sfântul Ioan Gură de Au r care foloseşte foarte des acest exemplu.
Cuvinte ascetic e
155
râdă pe judecătorul aşezat în faţă5 şi, de zbrăcând u-se de toate, cu multă exactitate descrie cu mâinile basme popo rului D ar când cineva în chip ăită, mă reţ sp ectacol Do m.nului spre bucurie negr să vrea cântesăşise s ăfacă m urm ure în stadionul relei pătimiri, teologhisind cu sinceritate împreună cu îngerii. Şi mai ales în postiri şi ce a m ai înaltă ne vo inţă şi lepădare de cele pământeşti, să se lepede de viaţă, zicând lui Dum nezeu: „întins-am către Tine mâinil e m ele "5, „fiindcă mai bună este mila Ta decât viaţa şi buzele mele Te vor lăuda"6. 2.
Vrei şi cu privire la aceştia să auzi cum cei plă cu ţi lui
Hristos îi cântă laude„Plăcute Lui, cerescul Ascultă pe Psalmistul care zice: să-I fieCârmuitor? lui Dumnezeu cuvin tele mele "7. Cu m este văzu t cel ce se bâlb âie pe scenă, cum este pălmuit peste cap de celălalt şi cum îndelung rabdă, acest lucru obişnuieşte să veselească pe spectatorii care mişcă spre laudă glasul. Cum, aşadar, nu se cuvine ca atleţii lui Hristos, pălmuiţi şi biciuiţi fiind de aproapele, să nu rabde cu vitejie, ca să se vesel ească îngerii din ce r împ reună cu Du mnezeu? C ăd spre a face acest spect acol ne învaţă spusa: „D acă cineva te pălmuieşte peste obrazul drept, intoarce-i şi pe celălalt"8. Trebuie, aşadar, şi după pilda împo dob irii desfrânatei , suleme nită şi parfumată pentru dragostea iubiţilor ei, şi noi să ne îm podobim duhovniceşte, ca nu cumva, nepurtând grijă şi pierzând timpul, să fim lepădaţi. Aşadar, pentru Mirele cel veşnic şi zelos, să ne împodobim sufletul, cel unit cu El, prin pod oab a virtuţilor de aur, în trup nespurcat, înm iresm aţi prin rugăciuni, pentru ca să ne odihnim la iubitorul sufletelor, în pat nespurcat. Pentru ca în tristarea noastră vremelnică 4 Cf. Sf. Ioan G ură de Aur, Comentariu la isaia. Omilii la Ozia. a IlI-a, 2, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, pp. 208-209. 5 Ps. 87 ,1 0; Ps. 142, 6. 6 Ps. 62, 4. 7 Ps. 103, 34. 8 M t.5,3 9.
Omilia
156
Sfântul Simeon Stâlpni cul din Mu ntele Minunat
şi efemeră cu prisosinţă să lucreze în noi, în înălţimea veş nică, greutatea slavei. Căci, aşa cumprimeşte desfrânata care îşi împ odopăcat beşte trupul spre3.plăcerea oamenilor, cele, datorate ei din din dragostea iubiţilor ei, la fel şi cel ce caută în sfinţenie îm podobirea sufletului: Dumnezeu Se uneşte cu el prin iubire taini că şi îi dăruieşte l ui cu î mbelşug are bu nătăţile cele puse deoparte. După cum Se uneşte curat, fără de răutate şi ne trupesc cu Biserica, printr-o unire n em aterialnică şi feric ită, în bucuria fiilor celor de curând zidiţi. „M ila si9 adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat"9. Şi aşa cum mi mul care se dă în spectacol provoacă veselie înaintea po porului şi a conducătorului cetăţii, aşa şi la noi veselia care vine din rugăciuni este din îndrăznirea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos şi al sfinţilor Lui îngeri cei aleşi. „Făg ăduin ţele mele l e voi pl ini Do m nulu i înaintea a tot po porul Lui"10. Fiindcă la noi cântăreţul cântă cu glas măsurat şi nu cu un glas strident şi se r oagă cântând în D uh ul Sfânt cu suspine negrăite „Să se lipească limba mea de grumazul y
* '
meu, de Te voi uita pe Tine"11, Hristoase al meu, şi în altă parte iarăşi se poate auzi glasul măsurat al cântăreţului: „C ât sun t de dulci limb ii mele cu vintele T a le "12, fiindcă tri mite slavă împăratului a toate, Cel ce a întemeiat toate cu puterea Lu i. Să căută m, aşadar, şi noi, precum cântăreţii de acolo, desfătarea cea î naintea lui Du mnezeu si a sfi nţil or, si să ne aflăm şi noi în mijlocul corului lor, precum Miriam, sora lui Moise, împreună cu celelalte femei, care aduce lui Du mn ezeu în timpan e cântare de biruinţă, când zice: „Să cân tăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit"13 şi cântăreţul '
9 Ps. 84,11. 10 Ps. 115, 9. n Ps. 136,6. 12 Ps. 118,103. 13 leş. 15,21.
>
y
*
>
15 7
Cuvinte ascetice
David, „în mijlocul fecioarelor bătând din timpane"i4, în deam nă Biserici le să bi necuvinteze pe Dom nul, 4. Su nt şi la noi mu zici care primesc armo nia cântării , iar nu cântecele dezm ăţate şi des frânat e, ţărăneşti , care se cântă în beţii şi în neorânduielile nunţilor. Dar aici, la Dumnezeu, se cântă pacea şi nestricăciunea şi toată dreptatea spre slava lui Hristos cel Preaînalt. Sau mai degrabă la noi, organul trupului, prin d oxologie, I I slujeşt e pe D um nezeu şi pe slu jitorii Lui. Veniţi, zice, „să ne bucu răm de Domnul şi să stri găm lui Dum nezeu, Mântuitorului no stru "15. „Să întâmpinăm A
faţa Lui cu laudă şi în psalmi să-I strigăm Lui"16. Căci pe cei ce cântă înaintea lui Hristos, cântăreti si cântărete, îi vede Dumnezeu şi ne trezesc pe noi din somnul trândăviei în răsunetu l dragostei, după cum şi fericita Anna strigă în cântare: „Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălţată a fost fruntea mea de Dumnezeul meu"17 şi fericitul Isaia zice: „C ânta-voi acum celui iubit cântarea de dragoste, pentru v ia mea"18. Şi iarăşi David psalmistul zice: „Cântaţi Domnului '
9
>
J
7
cântare nouă", iar Născătoarea de Dumnezeu, sălăşluindu-L pe Iisus î n m itra nelucrat ă, laudă, zicând: „M ăreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântu itoru l m eu"19. La fel şi corul sfinţilo r se arat ă pe sine nu prin dănţuiri răsucite spre cădere, ci prin tresăltările sufletelor purtătoare de Dumnezeu, cum se cuvine teatrului nostru. Fiindcă şi ferici tul acela profet şi îm pă rat se bucura, b ătând din palme şi jucând înaintea chivotului celui fără de prihană, zicând în duh şi cu bucurie: „cânta-voi şi voi juca înaintea 14 15 16 17 18 19
Ps. 67, 26. Ps. 94,1. Ps. 94, 2. I Rg. 2,1. Is. 5,1. Lc. 1, 46-47.
158
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Mun tele Minunat
Dom nu lui"20. Dar şi înaintemergătorul Dom nului, în pânte cele Elisabetei, a săltat de bucurie la umbrirea împăratului slavei. Şi în locul laudei dansatorului la păgâni, cum spun, Ipolit cel arătat, vei afla la noi pe David, dănţuitorul chi votului celui purtător de Dumnezeu, cântând înaintea lui Dumnezeu şi a heruvimilor, despre înţeleptul Iosif, când în deamnă şi zice, spre vestirea zilei învierii: „Cel ce paşti pe Israel ia aminte, Cel ce povăţuieşti ca o oaie pe Iosif, Cel ce şezi pe heruvimi arată-Te înaintea lui Efraim şi Veniamin şi Manase. D eşteapt ă puterea Ta şi vino să ne mântuieşti pe noi"21. 5. De aceea noi am expus acestea nu din porn iri trupeşt i, tineri fiind, ci mai degrabă prin dragoste, în duhul blân deţii, îndemnându-vă la lupta de a sluji Domnului, pentru ca primind crucea în unime întreită, adică Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt întru desăvârşire, să vânăm răsplata biruinţei celei nemu ritoare î mp otriva diavolului, mai vârto s strigând: „Pe calea poruncilor Tale am alergat când ai lărgit inima mea"22. Căci vânătorul, pentru viaţa prezentă predându-se pe sineiarăşi, lupteinucuvafiarele, mai întâidesebiruinţă, leapădă eliberându-se de viaţă. Dar apoi, deznădăjdui din felurit ele gând uri ale prim ejdiil or. C u cât mai m ult tre buie ca noi, cei ce suntem rânduiţi îm preună cu Hristos, să dobândim o viaţă fără reproş şi lăudată şi să luptăm îm potriva demonului începător al răutăţii, prin înfrânare şi dragoste, prigoa ne şi necazuri o meneşti, ca unii d eja morţi, dar nu omorâţi, ca unii întristaţi, dar bucurându-ne pururea, ca săraci, dar îmbogăţiţi, ca unii care nu au nimic, dar care au totul . Pentru aceea şi Domn ul zicea: „Eu vă trim it pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor"23. Iar pricină a desfătării să 20 II Rg. 6, 21. 21 Fs 79, 1-3. 22 Ps. 118, 32. 23 Mt. 10,16.
159
Cuvinte ascetice
avem Pastile Domnului. Pentru aceea ni s-a spus nouă: „Toc miţi sărbătoare cu ramuri umbroase până la coarnele alta rului"24. carepentru este această s-asus spus, cea a lui Ştim Hristos, Care sărbătoare, cele de jos precum şi cele de au strălucit, 9acolo unde se sălăsluieste orice sărbătoare la noi, i > 9 cu hrana şi băutura care rămâne veşnic, în punerea înainte a trupului şi sângelui lui Hristos, prin care cei ce II primesc cu credinţă sunt călăuziţi la cele cereşti. Căci întru aceasta este desfătarea de veşnicele bunătăţi pentru cei ce aşteaptă învierea. Şi elinii, şi cei ce nu se îngrijesc deloc de virtuţi, să vârşesc sărbători, junghiind viţei şi oi în mulţimea pâinilor şi cămurilor şi în grele beţii, prin a căror neorânduială slu jesc pe demoni. Dar sărbătoare a sufletelor sfinte trebuie să cugetăm ceea ce s-a scris: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu"25. Şi cântând să zicem: „Oare carne de taur voi mânca sau sânge de ţapi voi bea? Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale"16 şi iarăşi: „Jertfa de laudă mă va slăv i"27. Desp re această sărbătoare a drepţilor purtători de Dumnezeu a zis: „împărăţia cerurilor nu este mâncare şi bă utur ă"28, d dreptate şi bucu rie în Du hu l Sfân t. Despre aceasta şi Dumnezeu spune prin profet: „Dreptul din credinţă va fi vi u, de va şovăi nu va bin eplăcea sufletul meu într u el" 29. y
>
>
a
6. Vrei să vezi şi mulţimile cele de la noi întru care negrăitul Dumnezeu şi Domn al păcii, însuşi este şi jude cător, şi mijlocitor? Căci partea neorânduită o osândeşte la /N
24 Ps. 117, 27. 25 Mt.4,4. 26 Ps. 49,14. 27 Ps. 49, 23, 28 Rom. 14,17 29 Avac. 2, 4.
160
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mun tele Minunat
moarte, iar pe cealaltă, a celor blânzi, o slăveşte împreună cu El şi îi împa rte laude spre nemurire. Vezi-m i şi pe D omn ul în îi va despărţi dreapta, pe Evanghelii păcătoşi de-azicând: stânga, Pe aşadrepţi cum păstorul despartelaoile de iar capre. Şi atunci va zice drepţilor: „Veniţi, binecuvântaţii Ta tălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la în temeierea lumii"30. Iar păcătoşilor: „Duceţî-vă, blestema ţilor, în întunericul cel mai dinafară, cel gătit diavolului şi îngerilor lui; acolo va fi plângerea şi [scrâşnirea] din ţilor"31, ca să se împ linească Scriptura care zic e: „C ercatu-i-ai pe unii ca un tată care dojeneşte, iar pe ceilalţi i-ai pedepsit ca un îm părat aspru care osândeşte" . Dar acum pomenirea tea trului mi se propune spre lupta virtuţii, pentru ca şi voi, auzind de ostenelile oamenilor de pe scenă în slujba fără delegii , cu m ult mai mu lt aprinzând în voi harul, să deveniţi râvnitori ai virtuţii. Pentru ca să aflăm întru slavă făgădu inţa bunătăţilor cereşt i, bucurându-ne îm preu nă cu toţi sfi nţii cei din veac, mulţumind Domnului nostru Iisus Hristos, Că ruia fie slava şi puterea în vecii vecil or. A min. A
30 Mt. 25,34. 31 Mt. 2 5, 41. 32 înţ. Sol. 11,10.
Cuvântul al XVUI-lea
Despre oastea iubitorilor de Dumnezeu care au bineplăcut pr in cea mai bună luptă 1. Citind şi luând în m inte am aflat şi eu printr-o pagină despre o cohortă a celor ce luptâ în războaie pentru îm părat, când un com anda nt a trimis la aceştia aceas tă scri soare: „Cun oaşteţi grij a împ ăratului faţă de voi, luaţi aminte la exer sarea armelor şi arătaţi-vă cumpliţi duşmanilor, dar blânzi şi potoliţi faţă de ai voştri, pentru ca, aflând preaputernicul îm părat aceste isprăvi ale voastre, să se apropie de voi mai cu dărnicie şi să luaţi aceasta la cunoştinţă şi prin scrisoare". De mirare este, aşada r, iubi ţilor, că pentru o soldă stricădo asă şi vremelnică aceştia îşi dau morţii sufletele lor pentru iu birea de cinste şi daruri. Pentru aceea în demn ând la luptă, zi ce: „Nici un ostaş nu şi se Sfântul înc urcPavel, ă cu tr e burile vieţii, ca să fie pe plac celui ce strânge oaste". Şi iarăşi: „Când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat dup ă legil e jo cu lu i"1. 2. Cât de mare uimire trebuie, aşadar, să ne provoace acest lucru? Căd dacă aceia pentru un împărat muritor şi vrem elnic, care îi dăruieşte prin scrisori cu p uţină p lată, îşi dau cu uşurinţă viaţa lor, pe care împăratul nu poate să-i mai în vieze, cu cât mai necesar este ca noi, pentru Mirele şi îm păratul cel fără de moarte, Care ne dăruieşte nouă cele pe care ochiul nu le-a văz ut si urechea nu le-a auz it si la i nima om ului nu s-au suit, pe care le- a gă tit Dum nez eu celor ce II 9
1 II Ti m.2 , 5.
9
/V
162
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Mu ntele Minunat
iubesc pe El2, să ne pred ăm trupuri le noastre celei ma i înalte nevoinţe, bătându-ne pe noi înşine şi neîncurcându-ne cu lucrurile vieţii, ca să ce strânge oaste.iar Şi dacă soldaţii aceia vinbineplăcem să lupte cu Celui asprime cu vrăjmaşii, cu ce i din propriile lor tabere trebui e să păstreze p acea, cum atunci noi nu suntem datori să luptăm mai cu vitejie îm potriva vrăjmaşilor demoni care ne războiesc pe noi şi, în acelaşi timp, să facem pace cu cei ce sunt de o credinţă cu noi? Şi dacă aceia trebuie să se preocupe de exersarea armelor, cum nu trebuie să ne gândim şi mai mult la meşteşugirile lor pentru a birui cu şi mai m ultă cercare în războiu l diavolului , pentru ca, potrivit Sfântului Apostol Pavel: „Oricine luptă să se înfrâneze de la toate"", Şi dacă aceia care se încing cu veşmintele lăcomiei sau haine de lână sau alţii cu turdei de piele, alţ ii cu brăţări şi dexiari i şi hlam ide nu aşteaptă vreu n alt rod al vi eţuirii l or, noi , care purtăm schim a evlaviei îm preună cu îngerii şi care petrecem în pu stie în cojoace şi piei de capră şi în tunici de pă r, cu guler tar e, să alun găm de la noi lucrările urătorului de bine, ca să ne împărtăşim de viaţa A
cea fără de sfârşit de la împă ratul cerului , Iisus H ristos, şi de la El să ne luăm solda noastră, adică bunătăţile cele gătite nouă la care şi îngerii doresc să privească4. Şi aşa cum cei din armată primesc înaintarea în grad prin luptă, la fel şi noi, oamenii, înaintând în petrecerea cu totul virtuoasă a lui Hristos, să devenim exarhii îngeril or, precu m a zis cineva un deva: „M icşoratu-l-a pe el cu puţin faţă de îng er i"5. 3. Şi vezi armele acelora gătite pentru pierzanie, mă refer la tolbe, săgeţi, coifuri, săbii cu două tăişuri, scuturi, suliţe şi platoşe. Da r vrei să vezi şi armele noastre? Ele nu sunt astfe l, 2 I Cor. 2 ,9 . 3 I Cor. 9,2 5. 4 C/. I Cor. 2, 9.
5 Ps.8,6.
Cuvinte ascetice
163
ci înţelegătoare şi purtătoare de Dumnezeu. Cu aceste arme, omul care luptă nu spre pieire are războiul cel după minte, ci spre viaţa cea nemuritoare. Căci tolba noastră, care este adâncul inimii către Dumnezeu, întru care avem săgeţile tari, adic ă, g ându rile cel e pe care le tri mitem ca dintr-un arc, spre rănirea demonilor, prin pătimirea vremelnică a vicleniei lui îm potriva noastră, şi coiful nostru sunt duhul bin ecuvân tării care vine peste noi, după cum spune profetul: pe capul lor laudă şi bunăcuviinţă6. Iar sabia noastră cea cu două tăi şuri este c redinţa şi fapta , du pă cum spune Psalm istul: „Sabie cu dou ă tăiş*uri în m âini le lo r"'. Scutul nebiruit est e cuviosia9 noastră şi zidul de apărare este rugăciunea, iar cel ce le ri dică pe acestea înaintea noastră este îngerul păcii, pentru care pricină zicea şi Psalmistul: „Străjui-va îngerul Domnului îm preju rul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe e i"8. Iar su liţa din mâinile noastre este Crucea, care îl luptă pe împă ratul dem onilor, diavolul . Şi dacă în arm ată este un g eneral care porunceşte ostaşului să ia armele pentru război, aşa îl avem noi pe Pavel, exarhul armatei creştinilor, care zice celor ce vor să fie încercaţi : „Imb răcaţi- vă cu toate armele lui Du m nezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci îm potriva începătoriilor, îm potriva stăpârdilor, îm potriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhu rilor răutăţ ii care sunt în văzdu huri. Pentru aceea luaţi toat e armele lui Dumnezeu"9, îmbrăcând platoşa dreptăţii şi luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, încălţându-vă picioarele, gata fiind pentru Evan ghelia păcii. Şi mai presus de toate, luaţi pavăza credinţei, în tru care veţi putea stinge toate săgeţile cele arzătoare ale 6 Is. 51,11. 7 Ps. 149, 6. 8 Ps. 33, 7.
9 Ef. 6,11.
164
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Mu ntele Minunat
vicleanului10. Şi după acestea, cine poate să spună nădejdea cea bună a celor ce luptă duhovniceşte pentru trupul iui Hristos? Căcivadintre i ce luptă iaţa „izbăveşte-mă aceasta strică- , do asă, dacă cădea ce cineva rănit pentru ş i va vstriga regele meu", acela se înşeală pe sine ca un lipsit de minte, căci nu poate să îi dea regele viaţa mântuirii. Dar dacă ci neva dintre cei ce poartă lupta cea după minte, războit fiind de patimi, este primejduit de demoni, strigând prin psalm la Iisus, poate să fi e izbăvit, spu nând: „Judecă, D oamn e, pe cei ce-m i fac str âmbătate, luptă împotriv a celor ce se luptă cu mine. Apucă arma şi pavăza şi scoală-Te întru ajutorul meu, scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc"11. Adunarea oştenilor are barăd putrede, iar adunarea iubito rilor de Dumnezeu are corturile veşnice. Căd acelora carnea păstrată în oţet12 le este spre poftă şi stricădune, fărădelege şi beţie, prin care îndată se sălăşluiesc demonii, iar pentru cel dreptcredincios, hrană este privegherea fără vin pentru nestricădunea unei recolte care dăinuie şi pentru viaţa plină de mulţumire a trupului şi sângelui lui Hristos spre nemu ritoare nădejde. Că şid alt nu poate eva,ned prin sătur area de pâine şi ap ă, prin m ânie e asemdnenea reptăţi, să biruiască în războiul cel după minte îm potriva demonilor. Dar desă vârşită biruinţă este faptul de a spune lui Dumnezeu după minte că „m ai bună este mila Ta decât via ţa "13. Căd ma i mu lt şi mai cump lit ne vom ridica împotriva demonilor prin aceste fapte, potrivit cu ce s-a scris: „Când grăiam lor, se luptau cu mine în za dar "14. Şi astfe l, înmulţind biruinţa p rin pu rtarea cu vitej ie a celor aduse asupra noastră, să ne lup tăm cu mărime 10 Cf. Ef. 6,13-17. 11 P s.3 4 ,1-3. 12 Se referă la carnea con servat ă în oţet pe care oştenii o aveau ca pro vizie pe câmpu l de lupt ă. 13 Ps.62,4. 14 Fs.119, 7 .
165
Cuvinte ascetice A
de suflet pentru înaintarea spre împărăţia cerurilor. Căci deja Ioan, î ntreb at fiind de ostaşi despre ro ada dreptăţii, le a zis: „Să nu asupriţi pe nimen i şi să fi ţi mu lţum iţi cu solda voastră"15. Astfel trebuie şi noi, crezând toată Scriptura de folos şi de Dumnezeu insuflată, să luptăm pentru Hristos, să ne m ulţum im în nevoile noastre cu cele pe care le avem şi să ne potolim toată lăcomia şi, petrecând potrivit profetului David, să împlinim cuvântul: „Toată ziua dreptul miluieşte şi îm pru m ută", precum şi în alt ă parte: „Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută, îşi rânduieşte vorbele sale cu ju decată"16, fiindcă nedrepţii nu vor moşteni îm părăţia lui Dum ne zeu 17, iar cel c e miluieşte spre m ân tuire veş nică II îm prumută pe însuşi Dumnezeu, privind la scaunul de jude cată cel înfricoşat şi nemitarnic. Pentru aceea să îl auzim, iubiţi fraţi, pe Domnul Care zice: „Fericiţi cei milostivi, adică faţă de ap roap ele, că aceştia se vo r m ilu i" 18. Or, a tunci când cineva se miluieşte pe sine şi pe sine se cruţă, iar nu pe ap roa pele, pierzanie îşi găteşte sufletului lui. Dacă vrem să lup tăm pentru împărăţia cerurilor, să încredinţăm folosul nostru aproap elui şi propria noastră odihnă celui slab, averile celor săraci şi hrana celui flămând, şi toată lipsa acestei vieţi, pre cum văduva, să o dăm. Cei ce se tem de Dumnezeu nu se vor lipsi de tot binele, fiindcă bogaţii au sărăcit şi au flămânzit19, ca unii care nu au semn al virtuţii spre d ovedire. E i sun t goi de poru ncile Iui Dum nezeu, prin faptu l că au grijă de ei în şişi şi pe ei înşişi se cruţă, şi cugetă desfrâul şi trec cu vederea pe cel smerit. Căci toată binecuvântarea Domnului fată de cei drepţi aceasta este, în ziua judecăţii : „întru cât aţi făcu t unuia .a
t mici, Mie ' J 5 osânda si dintre aceştia Mi-ati făcut"20. Si toată
15 Lc.3,14. 16 Ps. 111,5. 17 I Cor. 6, 9. 18 M t. 5,7. 19 C f Ps. 33, 9-10. 20 Mt. 25, 40.
3
166
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat /v
ruşinea celor ce se iubesc pe ei înşişi aceasta este: „întrucât nu ati făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei mai mici, nici >
Mie nu Mi-ati făcut"21. 4. Iar cel ce trăieşte cu nedreptate în veacul acesta, în frumuseţile cele stricăcioase, să se gândească ce va da în schimb lui Dumnezeu pentru sufletul său, ca să fie izbăvit de cuptorul focului. Aur? Şi cum aceasta, nefiind nimeni care să-l primească? Piindcă slava şi cealaltă avuţie nu se vor pogorî cu noi în iad, nici nu se vor arăta prietenii pen tru ajutor, fiindcă ei se vor îngriji de po verile lor. C ăci î ntru aceasta îisufletu va judec cei pier ce vor s punâ „Cel ce îşi iubeşte l luia ,pe îl va de"auzi 22, iar cel cendu-se: îl u răşte pentru Mine, spre viaţă veşnică îl va păstra. Stăpânul nostru de obşte se foloseşte frăţeşte de compătimire, zicând: „Ce-i va folosi omului, de va câşti ga lumea între agă, dar su fletul său îl va pi erde. C ăd Fiul Omului va să vină întru slava Tatăl ui Său cu sfinţii îngeri şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui"23. 5. Dar vrei tu, cel ce ţi-ai agonisit iubirea de argint, ca pe o spânzurare, să dai aur în schimbul sufletului? Mai îna inte de vrem ea strâmtorării, adună-ţi com oară în ceruri , lu ând crucea relei pătimiri întru nevoinţă. Căci Cel ce te-a adus pe tine la viaţ ă îţi porunceşte ţie să fad aceasta cu râvnă. Frâng e din inim ă pâinea ta celui flămând , ca să iei în ceruri în ascuns pâinea vieţii. Şi pe săracu l fără adăpost, adu-1 în casa ta, ca să ţi se deschidă ţie împărăţia cea fără de sfârşit şi să afli, precum tâlharul, calea dreaptă care duce la uşile Raiului. C ăci cei ce închid intrarea celui ce cere fiindcă este lipsit, i se închide şi lui casa cea înţelegătoare, având candela întunecata pentru faptul că nu are untdelemnul milosteniei în vasul trupului. De aceea şi cel or ce str igă: „Doam ne, D oamn e, 21 Mt. 25, 45. 22 In 12, 25. 23 Cf. Mt. 16, 26-27.
167
Cuvinte ascetic e
deschide -ne nouă" le va spune Domnul: „Amin, amin, vă spun vouă, nu vă ştiu pe voi de unde sunteţi"24, iar dacă cineva, postind, v rea să sluj ească, eretic fiind, o stenindu-se, în zadar se cheltuieşte. La fel şi cel ce se roagă, nepunându-şi rugă ciunea în acord cu faptele de a milui pe aproapele, ca un chimv al răsunător va fi socot it, fi indcă viaţa nu este în acord cu cuvântul. Căci „nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri"25. Căci numai prin rugăciuni nu se miluieşte cineva pe sine, nici îl slujeşte pe Dumnezeu, ci prin faptele bune şi potolirea trupului şi a limbii şi prin înfrânarea plă cerilor, îl stârneşte cineva pe Dumnezeu, ca să-l miluiască pe el şi pentru acestea îi va dărui lui cununa slavei, trupul cel duhovnicesc şi haina nestricădunii, desfătarea bunătăţilor şi cămă rile cele cereşti ş i slujir ea îng erilor ne trupeşti, întru care să ne sârguim să fim aflaţi toţi, mulţumind lui Dumnezeu prin milele Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Bunul şi de viaţă Făcătorul Duh, acum şi pu rurea şi în vecii vecil or. Am in. A
24 Cf. Mt. 25,11-12; Lc. 13,25. 25 Mt. 7, 21.
Cuvâ ntul al X lX-lea
Despr e feciorie ş i înşela re şi despre vrem elnicia vieţ ii 1. Pentru ce doriţi cele stricăcioase si vremelnice în această viaţă fără de folos, adunând, printr-o plăcere care dispare repede, amărăciune? Căd aşa cum cele dulci bucură, prin înş elare, pentr u scurtă vreme, tot aşa ped epsele bid uies c în veac. Pentru ce atunci trebuie sâ căutăm m âncarea pof tită spre vestejire şi aceasta cu nesfârşită tulburare? A cărei mo mea lă pusă deoparte es te hrană vier milor, iar la despăr ţirea de morm anu l adunat , dă du rere şi duho are, iar ospăţul grijii faţă de trup în viaţă alungă buna mireasmă. Scurtă şi tristă este viata omului, scurtă odihna, dar neocolită pedeapsa. In a ceastă pet recere, tinere ţea se împ ărtăşe şte de viaţă 9
A
9
’
şi de bucurie, iar păcate. bătrâneţea, apropiindu-se de moarte, este mustrată pentru Moartea fără de vreme este deplânsă de tată, pentru preţul fără dispreţ al sufletului nu este mân gâiere. Nun ta uneşte spre stricăd une şi plăcerea du pă plăcere tulbură spre adulter. Strâmtorarea sufletului stricată în în tinare a trupului, omu l nu o deplânge. Şi piere sufletul să turat de cele stricăcioase pentru cheltuiala viermilor. Ce este po doaba în lum e şi frumuseţea înşelăd unii faţă de vestejir ea spre moarte a sufletului, spre osânda întinăciunii prin faptele rele? dragoste Unul ca frumuseţea acesta, fiindMirelui spurcat,celui estefără departe de a stârni spre de moarte. Nu este oare necuvios aceasta, că chipul frumos al Ziditorului este înfrum useţat cu podoabe stricădo ase ale trupului şi nu mai oglindeşte Cu vântul unit cu ra ţiunea, pentru ca, oglindind prin ea slava Dom nului, să formăm în no i înşin e a cest chi p, din slavă în slavă? Căci nu ca să ne aruncăm în relaţii spre
169
Cuvinte ascetice
amestec ruşinos, ci frumuseţea sufletului trezeşte dragostea faţ ă de Du m nezeu pentru adevăr, blândeţe şi drept ate. 2. Căci iată, Domnul, vrând să ne arate nouă nunta su flet ului purtător de Dum nezeu şi îm po dob it întru ne stri cădun e, zice: „Aseme nea este împărăţia cerurilor c u zece fedoare, care, luându -şi candelele lor , au ieşit întru întâmp inarea M i re lu i"1. Şi nu a com parat slăvită î m pără ţia Lui cu avuţii sau frumuseţi, fiindcă acestea, stricăcioase fiind, trec repede şi fac sufletul întina t şi neîm pod obit pentr u El. Iar num ele fedo riei este curăţie şi uşurare trupul ui, bună m ireasmă cura tă şi cort purtător de Dumnezeu. Căci fericiţi sunt cei care-şi păstrează trupul curat, fiindcă aceştia vor fi templu al lui Dumnezeu. Pentru această feciorie, a fost slăvită Maria, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fedoara. Pentru această feciorie, a fost mărit în împ ărăţie, ca mai m are de cât toţi c ei născuţi din femeie, înaintemergătorul. Pentru această fedorie, pururea pomenitului Ioan i s-a încredinţat teologia. întru aceasta poate cineva să vadă faţă către faţă pe Dumnezeu, „feridţi cei cura ţi cu inima că aceşt ia vor vedea pe D um nezeu"2. /V
3. Are de aceeaşi cinste cu ea smerenia. Şi fugi pururea la Dumneze u, ca să te vindece. Aşa a făcut adeseori Da vid care se îndu rera pentru păcat e. A lerga întru m ărturisi re la D oc torul cel milostiv, ca să fie vindeca t prin leacul pocăinţei, spă lând puroiul cangrenei lui cu mulţime de lacrimi. „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi"3. Nu Se întoarce de la suf let, nu Se scârb eşte, d îl sălăşluieş te în ceruri îm pre ună cu El. Si fată cătr e fată Se uneşte cu el îna intea mulţimii 9
9
5
5
>
îngerilor, potriv it cu ceea ce s-a scris: „M ila şi adevărul s-au în tâmpin at, dreptatea şi pacea s-au săruta t" . Intru feciorie, .
1 M t. 25, 1. 2 M t. 5, 8. 3 Ps. 50,19. 4 Ps. 84,11.
A
170
Sfântul Simeon Stâîpnicul din Muntele M
inunat
prin curăţ ie, se sălăşl uieşte întreg Dum nezeu, căutând frum u seţea s ufletulu i cum l-a aflat pe Ii le cu rat şi râvni tor. V rea să fie slăvit încă din împărăţia pământească, precum cei trei tineri sau evlaviosul Daniel. Căci ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor5. întru feciorie cu frică înfloreşte frumuseţea sufletului pentru a nu se purta cu ruşine. Către care caută slava Lui, ca mintea neabătută să îndrepte ochii cugetului ca să fim îm preună cu El în arvuna Duhului, ca să devenim chip care să oglindească bunătatea Lui, spre toat ă frumu seţea dreptăţi i. 4. Asem enea este şi legea Lui, spu nân du -ne nou ă că cel ce îm plineş te dreptatea din lege va fi viu întru El. Şi acesta este tot binele d esăvârşit ca cineva să a ibă slava iu bită a lui Dum nezeu cel nestri cădos mai presus de slava cea stricădoasă a dragostei stricăci oase a oamenilor. Căci celor care-şi îm po dobesc frumuseţile sufletului prin virtuţi spre dumnezeiască dragoste, însuşi Fiul iubit şi Cuvântul Tatălui le zice: „Dacă păziţi poruncile Mele, rămâneţi întru dra gostea M ea "6. întru aceasta, prin de Dumnezeu purtătoarea dragoste, a rămas şi feridtu l David, care zic ea: „Dpitu -s-a su fletul meu de Ti ne "7, întru această dragoste, rămânând şi Ieremia, zicea:„Dar eu n-am ostenit în urma Ta, rău pătimind, şi ziua omului nu am do rit-o "s. întru această dragost e, şi feri citul Pavel, îm preu nă cu alţi sfinţi împodobiţi, zicea: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?"9. Desfătându-Se întru frumuseţea acestei iubiri a sufletelor purtătoare de Dumnezeu şi care rămân întru dragoste, Domnul zicea: „Voi veni şi mă voi sălăşlui în aceştia şi voi umbla şi îmi veţi fi Mie fii şi fiice"10. 5 Ps. 33,14. 6 In 15,10. 7 Ps. 62, 9. 8 Ier. 17,16. 9 Rom . 8, 36. 10 Lev. 26,12.
171
Cuvinte ascetice
Aşadar, pentru ce oare omul îşi împodobeşte cu nepăsare cortul trupului spre stricăciune şi ca un zid văruit îl zugră veşte înşelare? Şi camai o umbră omul11. pentru fapta spre trupului a strigat înaintetrece profetul cătreCăci Domnul: „N im idt-ai pe desfrânatul care se depărtează de Ti ne"12. Că d, zice, Du m neze u zelos su nt Eu 13. Pentru că trupu l parfum at al păcatului face sufletul spr e duhoare î nain tea lui Dum nezeu şi a îngerilor celor aleşi, întru întunecarea duhului curviei. Căd înfloreş te trupul întru viaţă şi se veştej eşte cu am ar întru judecată. 5, Vai înşelării vieţii! Căci se aseamănă cu smochinul care are smochine între care unele, căzând de timpuriu la pământ, pier sau sunt date de mâncare porcilor, iar altele, după ce se pârguiesc, cad la pămâ nt şi sunt călcate în pido are. Aşa tinereţea ispitită în păcate sfârşeşte pierind în poftele demonilor şi la bătrâneţi fără de cinste judecată primeşte. Pentru că tot ce a fost luat di n pământ, în pă mânt se întoarce, dar pentr u cei ce păzesc po rund le lui Dum nezeu, răspl ătire multă. Şi potrivit înţelepciunii: „Sufletele drepţilor sunt în 9
>
mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul"11. Ce este desfătarea vremelnică faţă de slava cea nevăzută? Căci fără de veste trece toată viaţa omului, al cărui d uh stingându-se, d evine praf şi cenuşă. A u itat viaţa în pocăinţa nestricăciunii şi, încetând pe neaşteptate din viaţă, este tras spre osândă. Căci atun ci sufletul este cuprins d e fri că. Şi văzând nepu tinţa schim bării porunci i, încea rcă să lingu şească pe cei ce nu vor să se lase înduplecaţi, cerând vreme de pocăinţă şi neaflând, iar când îl va tulbura şi mai mult strâmtorarea chinului, se tânguieşte tare şi, cunoscând răutatea păca telor în învinuirea judecăţii, este acoperit jur împrejur de 11 Ps.38,9. 12 Cf. Ps. 72, 26. 13 leş. 20, 5 . 14 înţ. So l. 3,1 .
172
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
întu neric. Şi, luptându-se, este cercetat de în geri cu chinuri şi este tras la jud eca tă cu tân guiri de către îng erii cei fără de trup şi este dus pe calea îndurerată cu rele biciuiri. Şi po trivit Sfântului Pavel Apostolul: este cercetat de începătoriile, şi stăpâ nitorii î ntun ericu lui, de duhu rile rău tăţii15 şi strâm tora t fără milă este dus la hotărârea aceea a necruţătoarei osânde, predată î ngerilor care nu cunosc m ilă sau îndurare. 6. Si vai vieţii celei înşelătoare! Căci nu oferă nici o bucurie, nici nu stă până în veac frumuseţea trupului, ci în răutăţi a întinat sufletul. Şi unde este bogăţia şi mândria, căd >
>
j
nu putut să şideaîmp răscumpărare pentru Unde sunau t cârli onţii letituril e? Iată, frummântuire. useţea s-a veştejit , dragostea s-a topi t, s-a uscat iarba şi f loarea a căzu t. S-au dus şoaptele şi semnele cu ochii. Căci Dumnezeu a dat sufletul şi trupul, ca să le facă de necinste la judecată. Iar muritorul este rănit de viermii care îl rod. Si cel ce trăieşte zămislit sub timp, prin faptul că nu are nici un semn al virtuţii spre doved ire, pierdut de răutat e, se cheltui eşte. Pen tru că hotă rârile lui Dumnezeu sunt fixate şi nu vor trece. Preştiinţa a 9
3
i sij nu va fi uitată. Că zilele noastre ca umbra trec si fie- > ieşit care va lua plată cu dreptate, după cele ce a f ăcut. C ine va da ape multe ochilor mei, lacrimi genelor mele, şi voi plânge şi mă voi tângui şi mă voi jeli pentru ziua sfârşitului? Pentru că sufletul alunecă din căderea celui rău şi cine îl va izbăvi pe el d in uneltirea îngerilor răi prin hotărârea C elui P reaînalt ? Trebuie, aşadar, cu adevărat să deplângem cu plâns şi tân guire sfârşitul păcătosului. Dar glasul acela şi dezlegarea le
găturiialpăcatelor noastredăruieşte-o şi a trândăviilor nenorodrii noastre, Fiule lui Dumnezeu, mie, zicând ca slăbăno gului şi desfrânatei:„Iertate sunt multele tale păcate!"16, şi ca vameşului fă-mi dreptate în ziua când vei porunci să stau 15 Ef.6,12. 16 Cf. Mt. 9, 2; Mc. 2,5; Lc. 5, 20.
Cuvinte ascetice
173
de faţă înaintea scaunului Tău de judecată. Că binecuvântat eşti împ reună cu binec uvântatul Tău Părinte şî cu D uhul Tău cel Sfânt, acu m şi pururea şi în vecii vecilor. A min.
Cuvâ ntul al XX-lea
învăţătură despre dumnezeiescul har care îl cârmuieşte pe om 1.
Co rabie cred că trebuie socotită lumea aceasta păm ân
tească, purta tă de valurile mări i, zbu cium ată încoa ce şi încolo; şi se primejduiesc de pieire cei car e traversează m area aceasta trupeşte pentru bani, izbindu-se de stâncile tuturor celor pă mânteşti. Şi aşa cum o corabie putredă, asemănându-se cu un mormânt, purtată pentru câştig de furtună, păgubeşte pe neguţător de întreaga încărcătură şi de capital, aşa şi omul care ajunge la sfârşit la înm orm ântare, din multa nep urtare de grij ă, îşi împ ovă rează sufletul , a dunâ nd a goniseli fără nă dejde, iar învaziua stând furtună pricinademân driei, când fi înmâniei, prezenţa lui în Hristos, în din biciuirile foc şfichiuitoare1ale trândavilor şi valurile învăpăiate ale judecăţii, toată alcătuirea trupului şi a sufletului se va păgu bi din în rudirea cu diavol ul, aruncat fii nd în întunericu l de foc. Totuşi din această stare trebuie să fie mântuit evlaviosul, pentru ca această corabie a trup ului să nu fie pu rtată de o rice vân t, după p oftele înşelării . Şi ca nu cum va, izbindu -se de strică ciune, să se zdrobească mai mult spre pustiire, să o lăsăm în grija Cârmaciului Hristos, Care face să încline cârm a sufletului spre viaţ ă, pentru ca, prin aceast a, să socotim nemindnoasă spusa că „trupul pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul, împ otriva tru pu lui"2 . ic,, Iii care suflă foc. 2 Gal. 5,1 7. . 1 7tuqltivoo
Cuvinte ascetice
175
2. întru aceast a, dând u-ne ş i o pildă du hov nicească lisus Emmanuel, când ucenicii erau bătuţi de furtună, dormea înlăuntrul a fost trezit? E limpede că prin găciune şicorăbiei. postire Cum şi toată neagoniseala şi dragostea. Prinru care, trezindu-Se, Se sălăşluieşte în corabia trupului spre ajutorul sufletului. Şi pentru aceasta, certând vântul, prin arătarea slăvitei Lui veniri, izbăveşte, pentru ca prin cârma Lui cea bună să se împ linească î ntru adevăr spusa din Psalmi: „Şi i-a po văţu it pe ei l a limanul voii Lui"3. Căd cei ce au dob ând it frica iubitoare de Dumnezeu îşi conduc corabia prin omorârea trupului şi prin puterea crucii plutesc spre Părintele lumi nilor, Cel ce mântuieste sufletele noastre. Iar cel care este stăpânit de propriile lui pofte naufragiază în mare şi rabdă frica hotărârii lui Hristos şi pagu ba sufletulu i şi a trupului, făcându-se pe el hran ă, în locul peşti lor, vierm ilor ne ado r miţi. Iar prora, stăruind în n ecredinţa care vine din î nşelare, rămâne neclintită, iar partea dinapoi, sfărâmându-se de pu terea valurilor păcatelor, depărtează de trup mântuirea cea prin milă. preaînţeleptul nădejdea mân tuirii3.înDar Domnul în mareaSolomon, lumii şiarătând încredinţându-ne din cercarea faptelor, zice a: „D ar pronia Ta, p ărinte, pe toate le cârm uieşte, că d Tu ai dat cale şi pe m are şi cărare sigură pe apă, şi, chiar de s-ar îmbarca şi unul fără pricepere"4, prin mâna Ta cea cârmuitoare, se va izbăvi, ca să-L socotim pe Hristos m âna Lui cea dr eaptă. Căci l- a m ân tuit pe el dreapta Lui. Căci El este cârmaciul şi izbăvitorul celor ce se tem de El, prin ancora Duhului Sfânt. Dar cum ne va fi nouă frică, dacă nu cugetăm la moarte şi nu ne cutremurăm de jude cată, pentru că sufletul care îşi aminteşte de moarte îşi an coreaz ă corabia trupului la ţărmul c el liniştit al po ru nd lor şi rămâ ne neclintit de val urile poftelor şi se bucu ră de seninătate . 3 Ps. 106,30. 4 Int. Sol. 14, 3.
176
Sfântul Si meon Stâlpnicul din M untele M inunat
Sun t patr u vrăjmaşi care m erg î naintea oricăr ei î ntinăci uni a demo nului: î nşelarea, uitar ea, trândăvia şi pofta cea rea. Că d, după înşelarea celoreste văzute stricădo ase,celsemai streco arăsfătuit uitar ea, iar slujit oarea uitării trândă via, iar b un or al trândăviei este pofta cea rea spre toate . D in aces tea răsare un alt rău, iubirea de argint şi odată cu ea, lăcomia pântecelui, din care se aprinde curvia. Iar acesteia îi urmează pe bună dreptate focul cel nestins unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor, în locul vremelnicei bucu rii şi desfătări . 4. Pentru ce sufletul, socotind trecerea şi spurcăciunea vieţii, nu se întoarce spre milostenie, schimbându-se spre vieţuirea fără de pată a credinţei, ca să vadă lucrurile cele netrecătoare? Vezi-mi mie cum cei doi bătrâni, la evlaviosul Daniel, învechiţi fiind în zile rele, înşelaţi de frumuseţe au pierit, şi, mişcaţi fiind de pofta trupului, au primit sentinţa de la Dumnezeu5. Căci prin care poftă păcătuieşte omul, prin aceasta primeşte de la Dumnezeu osânda judecăţii. Nedrepţii vor fi nedreptăţiţi în pedepsele covârşitoare la scaunul de ju decată al Atotvăzătorului Dumnezeu, iar cei nemilostivi nu vor fi miluiţi, duşi fiin d spre pierzania întunericului. Ş i cel ce a lepădat învăţătura cea legiuită a lui Hristos, înstrăinat va fi de El, de nădejdea vieţii veşnice. Iar cei mânioşi vor fi batjocoriţi, iar cei ce au desfrânat chipul cel frum os al Zidi torului în înseşi trupurile lor, cu stricăciune se vor strica, prin osânda chi nuri lor. Cu ce j ud ecată va j ud eca cineva va fi jud eca t şi cu ce mă sură va m ăsura cineva i se va m ăsura6 . 5. D espre această judecată, Sfântul Pavel zicea: „ în ceea ce ju deci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căd aceleaşi lu cruri fa d şi tu care ju ded"7. Atun ci este greu de vindeca t rana judecăţii spre mântuire, când cineva, păcătuind, îl dispreţuieşte 5 Istoria Suzanei 1,1-64. 6 Lc.6,38. 7 Rom. 2,1.
Cuvinte ascetice
177
pe ap roapele său ca pe un nel egiuit. Şi ned reptăţind şi asu prind, pe sine se îndreptăţeşte şi dispreţuieşte înfricoşătoareaîncetează venire a din lui Hristos: cineva, pe sine, desfătări,Când îl sufocă pe vindecându-se aproapele cu împresurări, ca să-i răpească prin pizmă. Când cineva îşi poartă de grijă în slăbiciunea trupului său şi pe cel moleşit, care este supus lui, îl acoperă cu ocări. Când cineva, minţind, îl învin uieşte pe altul. Pe lângă acestea, cel ce nu cu noaşte pe Dumnezeu, omul pizmaş, nu va avea merinde pentru mân tuire la plecare. Iar în lupta cea din mândrie, cu îngerii stând de faţă, în s trâmtorarea acee a, ruşinând u-se, v a sta înaintea feţei Lui, mângâierea răcoririi, dar nu va primi apărarea în puterea buzelor. Iar ceea ce li s-a părut greu de crezut de spre ceasul cel mai înfricoşător, atunci îi va convinge pe ei spre uimirea pocăinţei , spre plâns f ără folos, spre ped eap sa şi ocara slujitori lor jude cători care vin asu pra lui. C ăci trece suflet ul om ului prin văzdu h, a ţinut de începă torii şi p uteri şi , tulburându-se, este ruşina t de l egiuni de înge ri şi, ajungând în ain tea scaunului de judecată, se umple de ruşine, trecând fără glas de la hotărârea lui Dumnezeu la osânda tartarului. Şi primindu-1 focul vieţii lui îl înstrăinează de pocăinţă, amintindu-i râvna pentru cele desfătate, iar ajutorul compă timirii se depărtează de el ca de necurăţie. 6. Ac eas tă osâ ndă ştiind-o, o, suflete al me u, pâ nă ce eşti viu, pocăieşte-te. Poartă de grij ă de cele de dincolo, aşteaptă capătul plecării . M ilui eşte, îndură-te, fii milostiv, izbă veşte pe cel nedreptăţit, roagă-te pentru cei ce păcătuiesc, fugi de nedreptate, fereşte-te de limba celui ce vorbeşte mândru şi de buz ele viclenil or şi cleveti tori lor, pun e paz ă guri i, fiindcă pentru tot cuvântul deşert pe care îl vei vorbi pe pă m ânt şi pentru faptele pe care le- ai făcut în ch ipul cel trecător al lumii,
178
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
vei da socoteală în ziua judecăţii. Pocăieşte-te, ca sa afli milă la intrarea înaintea scaunului cel înfricoşat al judecăţii Dom nului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu binecuvântatul Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în v ecii vecilor. Amin.
Cuvântul al XXI-lea
Despre gheena cea gătită [diavolilor şi îng eril or lui] şi despre bună tăţile cele pe c are le-a făgăduit Dumnezeu sfin ţilo r 1. Lemnele si focul si iarba si trestia ridică cel mai întunecat şi mai înecăcios fum. Aşa sunt cei ce fac să curgă pa timile plăcerilor şi desfătărilor trupului: pe bună dreptate sunt aruncaţi în cup torul judecăţii, în fo cul cel m ai dinafară, în văpaia cea nestinsă unde este plângerea şi scrâşnirea din ţilor. Şi aşa cum focul , po menit mai sus, din ma terie, fii nd o umbră a focului celui veşnic, aprinde o văpaie puternică spre nimicirea trupului şi face sufletul nevăzut, la fel şi focul gheenei cel gătit diavolului şi îngerilor lui şi vaselor lui, care sunt cei ce nu se îngrijesc de prop riile suf lete, de lucrarea virtuţilor lui Hristos, nu încetează să chinuiască pe păcă toşi. Dacă la focul cel vremelnic atât de mare se aprinde văpaia şi supune unor dureri cumplite, încât pe cele ce sunt le face să nu m ai fi e - dar acest foc este mai d egra bă slab, prin faptul că poate fi stins cu apă -, cu cât mai aprig tre buie să socotim focul veşnic, cel nestins şi fără de sfârşit şi chinul acela neîncetat din ziua aceea, când puterile cerului J
i
f
şi toate neamu rile se vor tulbura, urgia întune ricului cel mai din afară, scufundând până la nemăsurate adâncimi ale focului nestins, va supune cu amar toate, osândind în veac pe cei ce au păcătuit. Căci „Cel ce face pe îngerii S ăi du huri şi pe slugile Lui pară de fo c"1, iarăşi prin foc ped eps eşte. 1 Ps. 103, 4,
180
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Muntele M
inunat
Căci pururea a putea stă în voinţa Lui2 şi Cel ce supune prin foc toate şi Care este slujit prin dreapta măsură a rân duit nimicirea tuturor celor ce f ac fărădelege. 2. Vrei să vezi focu l cel nes tins care este spre a doua moarte3? Auzi-1 pe Isaia zicând: „Şi acum focul îi va mânca pe cei potrivnici", „căci morţii nu vor vedea viaţa"4. Morţi sunt numiţi cei ce au murit în păcat care vor învia nu în sfatul drepţilor, ci în osânda morţii celei de-a doua. Către aceştia a spus Cuvântul cel dumnezeiesc: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în întunericul cel mai dinafară, acolo va fi plânger ea şi scrâşnirea d in ţilo r" A ce st ea pururea av ându-le în minte, sfinţii nu au miluit trupurile lor, nici nu le-au îndulcit cu ceva de pe pământ, ci, neavând nimic, şi-au ago nisit bun ătăţile cel e veşnic e. C ăci mulţi au venit la Do mnul şi au ales viaţa singuratică, dar pentru faptul că nu s-au apropiat din tot sufletul fără de şovăire, ci cu lenevire şi nepăsare, ori s-au apropiat cu râvnă, dar nu s-au smerit pe ei înşişi aproapelui şi nu şi-au supus grumazul sub jugul lui Hristos, sunt î n afara scopu lui cel ui du pă Du mnezeu. Şi când unul ca acesta pune început de pocăinţă, îl lasă pe el dem onii pentru m om ent să st ăruie în pos tiri, să se ridice c u râvnă la rugăciune şi să cânte c u bun ă inimă, să participe la sinaxe cu î nfierbântare, să fie cald în iubirea pen tru săraci. Şi dup ă aceea, punând u-i frâ u minţii, îi strâm torează cugetul , pun ând u-i dinainte binecu vântate pricini: „ai postit dest ul, acum iarăşi bucură-te, poartă grijă de trupul tău, pentru ca să sporeşti treptat, nu te slăbănogi, ca să nu cazi în vreo boală cumplită". Aşadar, îl prind pe el prin mâncări şi la rugăciune îl aruncă în acedie, îl fac să lungească vorba şi şed îm preu nă 2 3 4 5
Adică p oate ceea ce voieşte. Cf. Apoc. 20,14 . Is. 2 6 , 11; 14. Mt.25,41.
Cuvinte ascetice
181
cu el la som n, îi impun rânduieli cuvenite legii lor , încât deja are în o bicei ca mai înaint e de p ost şi sinaxe să se împ ărtă şească de mâncări. Şi îi dezleagă şi primirea străinilor ca neplăcută şi tulburătoar e, sub cuvân t că nu îl l asă să se liniş tească, iar apoi ca un cuptor clocotitor sălbăticeşte împotriva lui aprinderea, îi împ răştie min tea de la lucrarea poruncilor, aruncâ ndu-1 pe el în desfrânare şi astfel îi sm intesc sufle tul, îl despart de staul, şi îl înhamă ca pe m ăgar la piatra de moară a lumii. 3. Iar pe cei ce sunt blânzi cu inim a cum plit îi tulbură, stâmindu-le tulburare şi zgomot şi pe mulţi dintre cei care li se îm po trivesc îi aruncă în lupte şi jude căţi, stând u-le îm potrivă cu ură. Şi , pentru faptul că nu po t răbda a ceastă î njo sire, se întorc spre aceeaşi înşelare a vieţii. Demonii uneltesc apoi prin iubirea de argint. Prin mulţimea smintelilor, amărându-le cugetul, îi întărâtă zicând: „Intoarce-te la ale tale, ca să nu fi i ba tjocorit de oameni de nimic. C ăd eşti stăpâ n pe multă bogăţie, izbăvindu-te de război, de ocară şi de oste neală. Căci poţi şi de unul singur să te rogi şi să cânţi şi să faci milostenie la săraci". Şi aşa demonul iubirii de argint, zdro bind u-i prin acestea suflet ul, despuindu-1 de pielea de oaie pentru nişte lucruri viclene, ca pe un dobitoc rătăcind în toate părţile, îl fac plăcerilor pradă pusă înain te sângero sului lup, diavolului. Iar când ar afla pe unul care pare de săvârşit, a tund demonul iubirii de arginţ i, fiind foarte înşelător , mai întâi îi aduce lui tulburare din partea multor nevoi şi aspră sărăde şi îl aruncă pe el în întâlniri cu bogaţii, ca să prim ca scăutarea ă se roage ei. Şi prin de aceasta creazăească în el ceva, demonii la pentru faţă a făţărniciei a face lu pro steşte diferenţa î ntre bog at şi sărac şi iarăşi , d up ă aceea, demonul mândriei, vorbind cu el, îl face să se scârbească de toată puterea virtuţii pentru slujirea fraţilor şi îl convinge, pentru slava deşartă, să îl prefere pe bogat, iar de faţa să racului să se ruşineze şi trupul lui Hristos care este în sărac
182
Sfântul Simeon Stâ lpnicul din Mun tele M inunat
îl dispreţuieşte, iar haina stricăciunii, pentru bani, o înalţă. De aceea adevărat este cuvântul Apostolului, că rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint. 4. In acord cu lucrarea aces tuia, este dem onu l curviei , cel care aprinde spre dragostea şi vorbirea cu femeile. Unelti rile acestuia mişcă inima spre adulter, apoi, atacând mintea, arată toate purtările nebuneşti şi amăgeşte că sunt fără de vină, ca unele ce sunt după fire, şi, prin astfel de dovezi, or beşte mintea de la frica judecăţii, şi, făcându-le plauzibile prin oarecare binecuvântat pretext, înstăpâneşte, prin pri a
mirea plocoanelor, irea iubirii de argint. Şi atunci cu îndrăzni re înclinăîndrăzn spre tăvălirile fărădelegii, adeverind acel „fără de veste îl vor s ăgeta pe el şi nu se v or teme. Intăritu-s-au în gânduri rele, grăit-au, ca să ascu ndă curse"6. Iar când ar vedea demonii pe unii smeriţi, şi pe aceştia îi unesc la rău tăţile lor, lovindu-i tare cu pumnul, şi, prin batjocuri şi bi ciuiri de necinste, îşi varsă veninul amărăciunii lor, pentru ca, nesuferind ei cu nici un chip înjosirea, să se lepede din supunerea smereniei şi, prin înălţarea minţii şi prin râvna cuvintelor mândre, rău făcând, să cadă degrab în păcatul mândriei, arătându-se goi de cuvioşie. Şi de aceea Domnul crescând încă şi mai mult mulţimea smereniei prin răb dare , po runceşte celui c e a fost lovit peste obra zul drept să-l întoarcă şi pe celălalt7, astfel încât prin aceasta să fie pălmuiţi demonii cei căzuţi. > 5. Iar când îmbrăţişeaz ă liniştea, le stârneşte pâ nă la cu lme mânia împotriva firii bunătăţii, aducându-le furie, în scrâş netul dinţilor şi în înstrăinarea feţei, şi, aruncându-i în cu vinte nelegiuite de hulă, din pricina multor osteneli, şi în vărsări de sânge, îi trim it la pieir e. Iar pe cel ce ajunge la spo rire în virtute, înfierbântându-1 cu fierbinţeală, îl întărâtă, 6 Ps. 63,4-5. 7 Mt. 5, 39.
Cuvinte asceti ce
183
chipurile, pentru ha rul lui Hrist os, la o râvnă cum plită şi îl goleşte pe nenorocit, cum că nu a putut să egaleze în vir tute pe aproapele. Şi pizmuind pe cel mai tare decât el în lupta pentru credinţa în Dumnezeu, îl aruncă în răutate, pentru că sl ujeşte pe Hrist os m ai presus de el . Nu nu ma i în această privinţă îi despoa ie dem onii de virt uţi, ruşinând u-i înaintea îngerilor, ci îi cheltuieşte şi în întristări care vin din slavă deşartă, fiindcă unii Î I cinst esc ma i m ult de cât cinsteşte el pe Dum nezeu şi sunt mai spori ţi în D um nezeu decât e l. Pe aceştia demonul invidiei îi face bucurie vrăjmaşilor spre pierzare, aprindere spre vorbe mândre, cu privire la scăde rile celui ce împreună cu el se sârguieşte să împlinească faptele cele cuvioase. Căci unul ca acesta nu compătimeşte pe aproapele cu plângeri, de teamă ca nu cumva el însuşi să fie ispitit de diavolul prin aceleaşi. De moartea mai-marelui se bucură, îndreptăţindu-se mereu pe sine, cel pururea în şelat ş i înstrăin at de viaţa lui D um nezeu . 6. Dem onul acedi ei stă perm anent lângă mo nah, adu când asupra lui somn adânc, negrijă pentru cugetarea lui Dum nezeu, ură în suflet pentru nevoinţă, mo liciune în de lăsarea şi trândăvirea trupului, uitare în p salm odiile făcute în silă şi o oarecare beţie, după un scurt timp de abţinere de la vi n, care îi zdrobeşte sufletul şi po ftă de mâ ncăru ri după puţină nevoinţă. Şi astfel, prin săturarea de pâine şi apă şi alte asemenea arme războinice şi stârnind în el plăceri de monice, se face pe sine rob sieşi şi altora asemenea lui. Şi aşa, prin nălucirile de noapte, îndobitocindu-şi mintea, la trezi re, caînunplăcere. miel legat est e dus laîl tăiere chipuirii Şi dintr-odată aruncăprin în iradier săvârşireaea8în păcatului cu fapta. Uneori se tulbură prin săturare, alteori din pricina lipsei. Şi apoi şi în fapta slujirii se întovărăşesc spre cârtire. Şi punând piedică învăţării şi cugetării poruncilor 3 (3t7iauyda|aaTi, înseamn ă strălucire, iradiere, trimiterea raz elor.
184
Sfânt ul Simeon Stâlpni cul din M untele M inunat
Domnului, îl aruncă pe el în complicate griji nefolositoare şi pământeşti, în curiozităţi şi înşelări, abătându-1 spre preo cupări necuvenite monahilor, spre îndreptăţiri şi griji pen tru construcţii, sau lucrarea viilor, sau cugetarea agoniselilor şi aprinzându-1 pe el în acestea, îl fac neroditor şi neavând semn al virtuţi i pentru -cunoaşterea înfricoş ătoru lui scaun de judecată al lui Hristos şi, prin închipuirea numelui de monah, ruşinându-se pent ru mulţimea păcat elor, sun t pedep siţi în osâ nda jud ecăţii. 7. Şi când sunt la început, îl lasă pe el deo cam dată să aibă supunere, dragoste, blândeţe, luptă. Să fie compătimitor, liber, fără prihană, răbdător, supus în privinţa c elor poruncite, cu glas liniştit şi cu bune dispoziţii, fără să se jure pentru ceva, fără cuvinte neruşinate spre neorânduială. Şi îl lasă pe el ca toate faptele bune să le grămădească în comoara cea din ceruri. Şi apoi, văzându-L pe Dumnezeu că se ridică spre aju torul lui, ca să-i scrie nume le în cartea vieţii, atu nci dintr-o dată , ca un şuvoi năprasnic vărsând ispitele asupra lui, îi taie osteneala lui, ca să-l piardă prin poft e. Şi adu nând pretexte binecuvântate pentru faptele lui, încep, prin îm potriviri şi lepădări, să-i strâmtoreze libert atea lu i, înc ât să cugete furtul pâinii un uia, tulburâ ndu -i dragostea, f ăcându-1 să lep ede în delunga răbdare, să aibă în vrăj măşie sup unerea care vine din smerenie, trecând cu vederea din mândrie cu dispreţ slujirea compătimitoare, spălându-se pe mâini de cel slab, trecând cu vederea auzirea cuvântul ui, părăsind nevoinţa pentru mâncări, lipsa jurământului transformând-o în jurăminte, iar liniştea, în zgomot şi cuvinte de ruşine. Şi prin acestea, abătându-1 pe nenoro cit d e la i ubirea de oameni a l ui Dum nezeu, pre gătesc ştergerea lui din cartea vieţii şi, mutându-1 la diavol, îl scri u p e el în cartea pierza niei. Şi astfel stăpâni ndu-1, îl con damnă la osânda morţii, la întunericul cel mai dinafară şi la foc nestins, acolo und e este plânge rea şi scrâşnirea dinţi lor.
Cuvinte ascetice
185
8. Iar când alege viaţa fără griji, îl stârnesc împ otriva cuvintelor lu i D um nezeu, rătăcindu- 1 pe el prin cugete, pu rtându-1 ici şi colo într-o stare de agitaţie de nerăbdat şi îl clatină ca pe o corabie bătută de valurile mării încoace şi încolo. Şi zice gândurilor care curg şuvoi: „Pentru ce nu te foloseşti de puterea ta şi nu îţi faci propriul tău sălaş?". Şi de aici a duc asupra lui lăcomie, încep să-i sugereze: „acu m fii mult agonisi tor, adu nă şi ceva aur şi du-te şi fă-ţi m ănăstirea ta, ca să ai fraţi în puterea ta, spre a cânta şi a împlini po runcile lui Dumnezeu şi rânduielile Lui, hrănind pe săraci. Şi dup ă acest ea, risipindu-i din staul , iarăşi î ncep, prin m o melile lor, să-i aducă pricini de tot felul: că iată, aici este seninătate, şi pace, şi siguranţă, şi înfrânare, şi gura neîncetat slavosloveşte pe Dum nezeu, iar dincolo su nt tulburări şi ură în tre fraţi, aici e pacea trupului şi a limbii de la cuvinte de ruşine. Şi uite- aşa îl fac pe cel ce nu are nimic a go nisit să fi e distras spre construirea unui sălaş. Şi, fără să se mai îngri jească de sfârşitul vieţii, este atras spre griji şi preocupări de multe feluri, în neluarea aminte la rugăciuni şi îl aruncă în întâlniri rele, pentru a nu-şi putea procura nici cele din viaţa de zi cu zi. Iar când îi dau lui ceva pentru o singură ispravă, aduc asupra lui înşeptit alte pagube şi, în această muncă, îi fac sufletul gol de porunci şi îl ad uc ap oi la regretu l de a fi plecat din mănăstire, că acolo, zic ei, duceai o viaţă neagonisitoare şi înfrânată, nu aveai nici o gri jă de îm brăcă minte, hrană şi băutură, ci rămâneai să-L slujeşti pe Dumnezeu şi să vorbeşti cu El în rugăciuni şi psalmodii şi liturghii, ocupând u-te cu citirea Sfi ntelor Scripturi . Şi de aici îl înaripe ază spre întoarcerea mănăstirea lui depemai lu~ ându-i-o înai nte,laîntărâtă în răutate fraţiînainte, să nu îl dar, p rimească înapoi. Şi la sfârşit, sălbăticindu-1 pe el împotriva Păstorului, prin această meşteşugire şi prin aceste metode, îl înto rc la cele lum eşti şi îl scufundă în păcatul lum ii. Prin astfel de „bine cuvântate pricini", demonii, amăgind petrecerea fiecăruia din tre monahi, m eşteşu gesc să atragă tulburare spre batjocorirea
186
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mu ntele Minunat
monahilor şi spre pierzania lor în foc, lepădându-se de legea nepământească a Celui Preaînalt. 9. Da r ca nimeni nu-Lîngăduie î nvinusăiască pe H expuşi rist os cu la acestea, UnulsăCare fie astfel ceiprivi ce re se apropie de El. Căci pri n lectura Scri pturilor, mo nahu l poate deosebi, prin răbdare, cele bune de cele rele ale demonilor şi întărit fiind, se unge spre luptă în curăţia inimii şi răb darea necazurilor şi poate să intre în împărăţia cerurilor. Ce oare? O, monahule, care vrei să te mântuieşti, nu vei birui cugetul adus asupra ta, osândindu-1 pentru bine? Şi prin asem enea înfrânare, păzeşte-ţi pridvorul suflet ului, care este trupul, şi vei avea în pace cele ce sun t ale tale în împ ărăţia cerurilor, ruşinând pe demoni. Şi în locul caselor pe care gândeai să le agoniseşti, căzând la pământ, fii mult agonisi tor în cele duhovniceşti, replăsmuind cele de la Dumnezeu întru nestricăciune spre înnoirea vieţii nemuritoare a cortului tău trupesc şi duhovnicesc. Mai înainte de a trudi în via cea mai us cata sp re ard ere9, altoieşte într u tine virtutea pen tru a deveni mlădiţă a viei celei duhovniceşti şi înţelegătoare a drepţilor împreună sfinţii îngeri. Ca nu cumva din pricina nepurtării de grijă acu virtuţilor să fii distras spre hrănirea do bitoacelor, ci mai degrabă, fii fără de grijă prin înfrânare, păscând în pace spre odihnă caii de foc înjugaţi la carul pur tător de viaţă al Iui Hristos, având a te răpi pe tine pe cără rile văzduhului. Căci în această neagonisire fiind, îmbrăcat numai în cojoc şi cu patruzeci de zile de post, profetul, sălăşluindu-se în muntele Carmelului, a aflat calea împărăţiei, calea î nălţării ' ruia fie slava » Do mnului nostru Iisus Hristos, Că şi pu terea acum şi pururea şi în vecii vecilor . A min.
9 In 15, 6.
Cuvântul al XXH-lea
Despre ieşirea sufletului din trup şi despre puterile inteligibile ale răutăţii şi despre laudele îngerilor către Dumnezeu şi despre cei ce se află în păcate 1. Este de ajuns mărturia Sfântu lui Pavel, ca să înfă ţi şeze cât de d ureroasă este ieşi rea sufletului d in trup, pe care obişnuia să o numească ziua cea rea. Dar fiindcă dragostea ne îndeamnă în chip foarte necesar şi pentru tot folosul şi siguranţa, ridicându-vă pe voi de la cuvinte l a război, vă vom încredinţa cununa biruinţei celei nemuritoare. Căd zice astfel: „întărifi-vă în D om nul şi întru pu terea tărie i Lui, îm brăcaţi-vă cu toate armele lui Dum nezeu, ca să puteţi sta împ otriva unel tirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva tru pului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduhuri. Pen tru aceea luaţi toat e armele lui Dum nezeu , ca să pu teţi sta îm potrivă în ziua cea rea"1. Căd strâmtorarea ieşirii din trup este arătată ca fiind ziua cea rea. Sufletul este prins şi tras afară din trup, aşa cum ai scoate cărbunii din vatră. Atun ci se j
*
înspăim ântă sufletul ieşind îm preună cu în gerii care sunt îm preună cu el în văzduh, cu diavolul şi cu demonii care sunt îm preună cu el, ca un amarnic vameş care îm piedică sufle tele păcăto şilor să fí e trecute fără vătăm are de îng erii luminii spre m ăreţia ceruri lor. 1 Ef. 6 ,10-1 3.
188
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Muntele M
inunat
2. Iată, taină m are. vă spun vouă. Ş tiu eu u n om în nea mu l acesta2 care este convins că acum puţini sunt cei care îşi în credinţează sufletele lor în mâinile îngerilor, căci s-a în mulţit fărădelegea şi nedreptatea din pricina răcirii iubirii, şi demonii simt cei care le iau pe acestea. Pentru aceea se şi folosesc de chinuri fără milă împotriva lor cu o cumplită ju decată, l a desprind erea de corturile a nenu mă raţi oam eni. Şi acest om virtuos vedea cum demonii scoteau afară sufletele din trupuri , p ână ce urcau până la p leoapele ochilor şi atun ci, el, vorbind aspru cu ei (cu demonii), în puterea Duhului Sfânt şi întinzându-şi mâna peste sufletul strâmtorat de mare nevoie, î nd ată aceia înfricoşându-se, îl lăsau şi plecau. Şi su flet ul se întorcea la stare a trupului. A cestea le vedea petrecându-se în fiecar e zi din răutatea demon ilor şi se ruga în sinea lui şi, suspinând şi întristându-se, deplângea omeneasca de şertăci une. Şi a strigat apoi , precum Moise, din inimă către Dumnezeu, întrebând să afle ceva despre lucrul acesta. Şi i s-a descoperit lui prin Duhul Sfânt că, în vremurile pre zente, din zece mii de suflete, abia câte unul se găseşte care ajunge în mâinile îngerilor, pe care îngerii cu laude, drept fiind şi fără de pată, îl iau cu cinste şi cu cântări, luptând îm potriv a puterilor vrăjmaşe, precum este scris. 3. Luat fiind sufletul şi urcând din puterea acestei vă muiri (adică rătăcire), îngerii, din bunătatea care le stă în fire, pătimesc î mpreună cu el şi se întrist ează când d emonii îl în conjoară, încercând să vadă ce va fi la sfârşit şi sperând să vadă ceva dintr-ale lor strălucind în suflet. Căd diavolul cere socoteală şi dă lămurire îngerilo r izbăv itori despre păcatele sufletului, că de ce a ajuns în răspunderea lui. Şi când în cearcă astfel să-l smulgă din mâinile îngeril or, sufletul, biruit fiind prin vestirea faptelor lui re le, p rădat, este dat în puterea stăpânitorilor întunericului care îl îm pied ică să u rce spre cele mai de sus ale văzd uhului , neavând n id un s emn al virtuţii ca z Neam aici este folosit şi cu sensul de generaţie.
Cuvinte ascetice
189
merinde pentru m ântui re. Că diavol ul şade înălţat în văzduh ca un judecător, o învaţă îns uşi d um nezeiescul Apostol, zi când: „Potrivitacum stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează în fiii neascultării"3. Căci însuşi Apos tolul o spune, ca unul care a încercat aceasta p rin experienţă, prin faptul că a fost răpit, fie în trup, fie în afara trupului, până la al trei lea cer4 şi, văzând în v ăzdu h pe cel ce lup tă su fletele, a istorisit acestea. 4. Căci în faţa uşilor stau diferi tele pu teri ale du hurilor răutăţii , p otrivit cu poftel e fiecăruia. C ăci cerceteaz ă duhul curvieienea , d acă află pricină de stric spre vreo du hoa re înîngreusuflet. Asem şi duhul uit ării cercetăciune ează, dacă dată, nându -şi inima datorită beţiei sau mâncării, a u itat ca să nu-şi mai aducă aminte de legea şi poruncile lui Dumnezeu. Cere socoteală şi duhul uciderii pentru trădare, dacă vreodată s-a spu rcat cu sângiuri , iar duhu l iubir ii de a rgint îl cerceteaz ă pe el dacă a răpit vreodată ceva de la ci neva sau n u a făcut milă . Vine la judecată şi duhul clevetirii, dacă vreodată s-a aprins să clevetească în mod mincinos pe cineva cu nedreptate, şi toate celelalte mii de duhuri ale puterii întunericului cer so coteală înaintea uşilor intr ării în ceruri. Ace stea v ăzân du-le cineva, cu limpezime le-a istorisit şi a zis că nu erau stând în văzduhuri nişte închipuiri ale duhurilor, ci însuşi diavolul aştepta venirea sufletelor omeneşti. Şi văzând ceva şi auzind, aşa se năpustea asupra lor, însoţindu-le, şi înfricoşarea lui asupra lor, până ce se izbăveau, era mare, po trivit cu ceea ce s-a scr is: „Do mn ul înalţă pe cei blânzi şi sme reşte pe cei păcă toşi până la pământ, cântaţi Domnului în mărturisire, cân taţi Dumnezeului nostru în alăută"5. Alăută se socoteşte or ganu l trupului. Şi va da în ceasul acela trupul ca sfâ nt şi cel e dinlăuntru vor da slavă în binecuvântările mărturisirii lui 3 Ef.2,2. 4 II Cor. 12,2. 5 Ps. 146, 6-7.
190
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Muntele Minuna
t
Dumnezeu. Ca să fie amintită răbdarea care este în truda trupul ui, po trivit c uvântu lui Lui cel sfânt pe care El îns uşi l-a A
spus: „întruHristos răbdarea oastră veţi dobânlor,diDumnezeul sufletele voatustre "6, căci însuşi estev nădejdea învierii turor celor ce sunt vii întru El, binecu vân tat în veci7. Căci vor fi împreun ă cu însuşi Domnul, răm ânând pu rurea în trupuri nestricăcioase. Fiindcă cinstea si slava în veci este a însusi îm păratulu i veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzut, singu rului Dumnezeu înţelept. Căci îl vor vedea pe El atunci cei drepţi , du pă slava cea da tă lor şi nepo vestita făgăduinţă. A
j
>
5. mângâie Pe ntru cu aceasta sfinţiimare îngeri, îmbră ţişându-1, prieteni, mângâiere un asemenea suflet ca nişte curat care iese şi îl încurajează să fie fără frică. Iar asupra suflet ului care a trăit în fapte rel e, se adu ce din timp în timp ca un vuiet . Că şi asupra lui Iov s-a întâm plat astfe l. C ăd dia volul întrebând, a răsu nat un vu iet de su s8 şi, cerând şi luând putere, a trimis înain te şi a pierdut tot ce avea. Iar la sfârşit el însu şi a venit să ispit ească su flet ul lui , neavâ nd pu tere să îl piardă pe el. Iar când văd un suflet vinovat de răutăţile lor se bucură de pierzania lui, când acesta este condamnat. Iar în cazul sufletelor sfinţilor şi drepţilor, sunt în amărădune şi plânsete, văzând împreună cu ele corul puterilor cereşti, care se bucură de faptele bune de Dumnezeu cinstite, când are loc ieşi rea din tru p. Căci se pot auzi mii de ze d de mii, ca dintr-un singur trup, într-un glas, răsunând către el: „Nu te teme, suflete, slujitorii tăi suntem", căci îngerii înşişi se bucură, slujind sfinţilor ca lui Dumnezeu. Ceea ce Sfântul Apostol spune limpede: „că sunt duhuri slujitoare, trimise ca să slu jească celor ce vor fi moştenitorii m ântuirii"9. 6 7 8 9
Lc. 21,19. Rom. 9, 5. Iov, 1,19. Evr. 1,14.
Cuvinte ascetice
191
6. Iar în ziua ieşirii, dacă sufletul este desăvârşit, va fi lui ceea ce este scris: „Duhul tău cel bun mă va povăţui la pământul dreptăţii", adică la păşunile Raiului, arătându-î lui toate. Si acolo Domnul i Se va arăta lui tainic. Cum i-a spus şi tâlharului că astăzi vei fi cu Mine în rai. Căci strigă şi sufletul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru îm părăţia Ta" şi aude neprihănitul glas: „împărăţia cerurilor înlăuntrul vostru este"10. Aproape este cuvântul făgăduinţei Lui şi dăruieşte sufletul ui întreaga îm părăţie, z icând cuvântul acela profetic: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te rătăci, că Eu sunt Dumnezeul tău şi te întăresc"11. Acestea le aude pân ă la a treia zi a învierii M ântuitorului şi atunci se înalţă la ceruri. Iar acolo îl întâmpină vameşi răi, piedicile demonilor în tot văzduhul, iar sufletul, luptându-se cu ei, fulgerând ca o văpaie, aşa trece cântând şi zicând: „Domnul este luminarea mea si mântuit orul meu, de cine 9 mă voi teme? Dom nul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?"12 şi după ce îi biruieşte pe ei şi trece de toate pu terile stăpân itorilor în tunericului , având cununa din fl orile Raiului, îl întâ mpin ă pe 3
>
el popoare şi neamuri, mulţimea îngerilor şi arhanghelilor. 7. Şi aşa până la patruzeci de zil e este înălţat de-a lungul şi de-a latul cerur ilor, potrivit înălţării Dom nului, şi se închină Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt. Tatălui şi Fiuiui Li se în chină, iar Duhul Sfânt stă în faţa lui mijlocind, fiindcă Se num eşte Mângâietor . Şi iar ăşi vede pe Du hul Sfân t şezând îm preună cu Tatăl şi pe Fiul şezând de-a dreapta Duhului, ca arhiereu, mijlocind şi El pentru el. Şi iarăşi vede pe Fiul şezând şi pe Duh ul cel Sfânt în slavă. Şi Tatăl cel dintâi cu prin de grum azu l sufletului ş i, sărutându-1, îi veste şte lui neîntristarea, pentru că este şi se nume şte Tată a toată mân gâierea. Şi atunci îl slăveşte pe el, dându-i lui arvunile cu mână tare 10 Lc. 17,21 . 11 Is. 41,10. 12 Ps. 26,1-2.
192
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Mun tele Minunat
şi cu braţ înalt , pu nându -i pe cap diad em a cunu nii slavei cele i neveştejite în Duhul vieţii, fulgerând înaintea îngerilor, că are această Raiului. arvună Pe a vieţii veşnice îm pără ţiei cerurilor a desfătării acestea toateşlei aarată sfinţilor îngeri şi care saltă, dănţuind împreună cu sufletul pentru judecata Cuvâ ntului şi vor da l audă şi închin ăciun e Tată lui şi Fi ului şi Sfântu lui Duh, slavoslovind în A liluia. 8. Acestea sun t spuse nemin cinos de către mine, fiindcă şi însuşi Domnul mărturiseşte mie despre acestea în Sfintele Lui Evanghelii, zicând: Multă bu curie se face în c eru ri'J pen tru mântuirea drepţilor, după cum arată şi Fericirile Lui, zicând: „Fericiţi cei săraci cu Duhul că a lor este împărăţia ceru rilor "14. Iubiţi i m ei să ne sâ rguim să înfăţişăm Dom nului trupurile noastre sfinte, spre cinstea sufletului prin slavă şi nestricăciune, ca iarăşi să le luăm pe acestea de la Domnul. Şi potrivit Sfântului Profet Daniel, la trâm biţa venirii Dom nului, ridicându-ne din ţărâna pământului, vom fi albiţi şi străluciţi, ca strălucirea tăriei cerului, lepădând întinăciunea fărădelegilor şi materialitatea stricăciunii. Aşadar, să nu ni se pară a nestricăcios sfârşi viaţa în cugetul trupului, căci Cum? trup şi sânge nu noastră moşteneşte împărăţia cerurilor. Stricăciunea stăpâneşte asupra nestricădunii? Trupul păcăto şilor este stricădos, iar trupul cel curat este plin de nestrică ciune, este sfânt şi l ocaş vieţi i. Mu lte su nt relele trupu lui pe care Domnul, numindu-le poveri greu de purtat, iarăşi cheamă cu compătimire la pocăinţă: „Veniţi Ia Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra vo astră şi învăţaţi de Ia Mine, că su nt blând şi smerit cu inima si veţi afla odihnă sufletelor voastre"15. 9. Este de aj uns ca o atât de ma re m âng âiere a lui Dum nezeu să cheme sufletele noastre şi să ne îndrepte la jugul J
13 C /Lc.15,7. 14 M t. 5,3. 15 Mt. 11 , 28.
9
193
Cuvinte a scetic e
cel mai bun al Domnului, care este nevoinţa aspră şi rugă ciunea, prin care trebuie să avem ase măn are cu El pentru a fi şi noi neagonisitori, înfrânaţi, curaţi şi mai presus de plăceri. Şi nic i să nu avem deloc cugetul trupului şi s ă nu ne înălţăm pe noi înşine în ochii noş tri, d să ţinem nemâ nierea şi purtări le blândeţii, fără slavă deşartă, fără sm inteală, fără furtişaguri, fără lăcomia pântecelui, şi în libertate, cu toată cuvioşia şi buna cuviinţă, ca unii care în fiecare zi murim, ca să trăim o viaţă asemenea îngerilor. Nu vă înrăiţi, fraţilor, în necazuri, nici nu socotiţi mare interval ul de timp pentru nevo inţă până la plecarea de aid, d gândiţi-vă că vremelnică este lupta prin necazurile trupului, ştiind că mai mare este, mai presus de orice măsură, interval ul veş nic nesfârsit al veşnicei vi eţi. Ca unii care avem să rămânem cu Domn ul pururea prin nădej de. Şi să nu soco tească fiecare că e ste departe sălaşul lui, ca unul care pleacă într-un loc apropiat . La fel şi Dom nul ne îndeam nă să avem fără şovăire înaintea ochilor pe cele cereşti şi, în trebat fiind de noi să ne spun ă d espre Tatăl, ca un or prieteni şi concetăţeni ai Lui, ne răspu nde că îm pă răţia c erurilor în'
y
y
y
f
lăuntrul nostru este16, împreună cu Un ul N ăscut Fiul si jc uAşadar, Duhu l însuşi Sfâ nt, Tatălui, se ' cuvine slava în veci i vecilor. [Amin].
16 Lc. 17,21.
Cuvântul al XXHÎ-lea Despre petrecerea practică a monahului 1. Trebuie să râvnim, iubiţilor, mai presus de ceruri, căci însuşi făcătorul frumuseţii, Hristos, a zidit toate, îm păratu l
/V
v\
veacurilor, Celcurăţia ce Se odihneşte să cău u-ne tăm sfinţi rea, şi lepădareîntru a desfinţi. lum eAşadar, şi, înstrăinând ca nişte iscoade din viaţa aceasta, să plecăm la Domnul Făcă torul, C are a su flat în faţa lui Adam , m ai îna inte de cădere, în Raiul desfătării, să ne sălăşluim îm preună cu Domnul. Căci adeseori oamenii plutesc pe mare pentru nişte avuţii stricăcioase spre pieire. Dar noi, vrând să ne agonisim îm părăţia, să neguţătorim a plăti datoria relelor noastre, ca nişte străini şi pribegi pe pământ, plutind pe valurile de foc ale minţii noastre, să ne îndreptăm la răsărit de Eden, în rai, acolo unde este bucurie nepovestită şi cunună, desfătare şi bucurie, viaţă şi nestricăciune, adevărată laudă şi slavă care nu cade, d ănţuirile cu îngerii, vorbirile cu p ărinţii şi patriarhii, cu profeţii şi apostolii, nevoitorii şi mărturisitorii despre care zice înţelepciunea: „Va împărăţi Domnul peste ei în veac"1 şi cei ce au trecut cu vederea cele ce trag la pământ se vor desfăta de bogăţia cerească. Căci mărturiseşte şi Domnul că cei ce au avuţii cu greu vor intra în îm pă răţia cerurilor2 . 2. Totuşi tre când cu vederea, pentru Dum nezeu , materia acestora prin lepădare, să nu ne lăudăm spunând vorbe mari cum că ne nevoim aspru, nici să nu ne dăm în spectacol cu 1 înţ. Sol. 3,9. 2 Lc. 18,24.
Cuvinte ascetice
195
timpul răbdării noast re, ci potrivit cu du mn ezeiescul Apostol: „Uitând pe cele din urmă, să tindem către cele dinainte"3, so cotind puţine celevrednice vremelnice, să aşteptăm pe faţă cele de mari nădăjduite. Nupesunt pătimirile de acum vii toarea slavă4. Căci vremelnicia şi uşurinţa necazului nostru, mai presus de orice măsură, ne lucrează nouă slavă veşnică, cov ârşito are5. Şi ce îşi lasă cineva aici în depo zit, a ceea şi pri meşte. Dar să aşteptăm noi cele cereşti în locul celor pă mânteşti şi în loc de cele vremelnice, pe cele veşnice, şi în locul celor stricăci oase, pe cele nestri căcioase. Intru nestricădunea trupului, după cuvântul cel stăpânesc al Mântuitorului, fiind duhovniceşti şi fără de pată, căci mare este cununa pentru pu ţine nevoinţe al e trupului ş i îm pă răţia sfinţilor viaţa care rămâne în Hrist os. Iar împărăţia păcătoşilor - mo ar tea în focul cel nestins şi întun ericul cel mai dinafară, u nde este plângerea şi scrâşnirea dinţ ilor, împ reu nă cu viermele cel fără de moarte, spre pedeapsă nesfârşită, cum spune David: „Cu m se topeşte ceara de la faţa foc ului, aşa să piară păcătoşii de Ia faţa lui Dum ne ze u" 6, şi drepţii să se bu cure. C ăd , la ve 'Mihail va tr âmbitai din trâmbita lui i Dum nirea nului,cerului nezeuDom şi puterile se vor clătina şi morţii nestricădoşi vor î nv ia şi înainte a feţei fiecăruia vor sta de faţă fa ptele Iui spre mustrare. Şi drepţii , răpiţi pe nori, vo r merg e cu bu curie în în tâmpinarea Lui, bucurându-se de slava Domnului. Iar păcătoşii vor fi luaţi în văpaia focului spre pedeapsă de la faţa lui Hristos.
3. Ce socotiţi că este de preferat, iubiţilor? Fie pen tru puţin necaz, să vă agonisiţi desăvârşită nepătimire spre odihnă, fie pentru o plăcere vremelnică a lumii, şi sufletul, şi trupul să-l pui spre judecată şi necruţătoare pedeapsă. Să nu ne 3 Cf. Filip. 3, 14 . 1 Rom. 8,1 8. 5 Cf. II Cor. 4,17. 6 Ps .67 ,3.
196
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Mu ntele Minunat
scârbim pen tru necazuri, nici să ne împu ţinăm î n ispi te, nici să dezlegăm nevoinţa, d , potrivit dum nezeiescului Apostol , să ne întărim să biruim urătorului „Când sunt slab, atund atacurile sunt tare"7. Aşadar,de săbine, nu nezicând: întoar cem spre cele din urm ă degeaba, nici să ne înşe le pe noi d e monii prin a gonisel i şi gr iji nefolositoare, sau prin dragostea de tată sau mamă sau rude. Că însuşi Domnul porunceşte aceasta, zicând: „Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită în dărăt nu este potrivit pentru îm părăţia cerurilor . Şi ia răşi, celui ce voia să-şi îngr oape tatăl îi răspun de: „ Las ă morţii să-şi îngro ape m orţii lor, şi tu vino şi urmea ză-M i M ie" 9. Aşa şi noi, plini de dor, să-I urmăm Domnului ca nişte ucenici, făcând toate poruncile Lui. Dacă socotim că avem tată şi mamă şi fraţi, însuşi Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul, zice: „Iată mama Mea şi fraţii Mei, pen tru că fac voia Tatălui M eu cel din c eru ri "10. Nim eni nu va putea sta în locul altuia, nici nu va da răscumpărare sufletului l ui, nici nu va afla dn eva cu vânt de mângâiere. C ăd cel ce f ace, acela ş i poartă povara. Aşadar, să n e pă zim fără de răutate , fără de vină şi f ără prihană, precu m drep tul Iov, în toate ispi tele care vin asupra noastră, ca să nu păcătu im nici cu bu zele noastr e, n id să nu vorbim în deşert, că şi pentru un cuvânt deşert pe care îl vom grăi, vom da socoteală în ziua judecăţii. Ci fie când ne bucurăm, precum Iov, să cântăm în cântări Domnului, fie când suntem ispitiţi şi necăjiţi, la fel să răbdăm mulţumindu-I Lui. Pentru ca, precum Iov, luând mărturia, să fim fără prihană, drepţi, cinstitori de Dumnezeu şi adevăraţi în toată viaţa noastră, ca nişte simbriaşi cu ziua, ca să mo ştenim î mpreună cu El împ ărăţia ceruri lor, în şanu rile Părintelui luminilor, mulţumind Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava în vedi vecilor. Amin. A
7 II Cor. 12,10. 8 Lc .9,62. 9 Mt. 8, 22; Lc. 9, 60. 10 Cf. Mt. 12, 48.
_
Cuvântul al XXIV-lea îndemn către fecioară 1. Rouă pare să num ească dum nezeiasca Scriptură ceea ce pică din curăţia cerului, şi anume, curăţia fecioriei. Căci s-a pogorât de la Domnul absorbind uşurătatea trupului şi făcându-1 se liniştească din pofte. harismelor, Pentru aceeaîmpodo şi Duhul Sfânt, aflatsă fiind spre binecuvântarea beşte fiecare petrecere. Căci mireasă a lui Hristos este fe cioria întru sfinţire, fiindcă Dumnezeu locuieşte în trup fără prihană şi slava Celui fără prihană şi a Celui Preaînalt sălăşluieşte c a într-un templu împărătesc, odihn indu -Se întru sfinţii Lui. Şi se bucură cercetarea dreptului, strălucită ca aurul, întru curăţia acestei feciorii şi ca argintul cel lămurit prin post şi rugăciune. Aceştia sunt ca pietre preţioase, purtând în simţurile lor seninăt atea şi blândeţea prin po st, po trivit cu ceea ce spune profetul „pietre sfi nte se rosto golesc pe păm ân t"1. Şi fericit cu adevărat este să fericeşti fecioria cea împodobită prin toată virtutea spre a fi râvnită. Căci Dumnezeu nu ad miră, nici nu Se desfată de frum useţea cerului şi de po doab a din el, nic i de mărimea p ămâ ntului sau înălţimea văzduhului, pentru că pe toate le-a făcut slujitoare omului, şi nu se asea măn ă cu el ni ci una dintre f ăpturi. Da că om ul, păcătuind , a fost pus dom n viata al tuturor celor văzute, cu câtUnul mai ca bunacesta, este cel ce-si săvârseste în înfrânarea fecioriei? purtător de cunună, va petrece ş i va do mni în că mările cele ne grăite ale lui Dum nezeu peste cel e nestricădoase, luând cununa chem ării de sus. Acolo şi trupul sfânt şi fără de priha nă şi curat, >
9
9
1 Z ah .9,1 6.
9
'
198
Sfântul S imeon Stâlpni cul din M untele Minun at
înaintând, poate să fie îm podobit duhovniceşte. Căci acesta este creaţia> lui Dumnezeu care are frumuseţe cerească, lutul j nostru cel ieftin. Căci[Hristos] nici întrude-a o altădreapta mărimeTatălui, sau frumuseţe a făpturilor nu şade strălu cirea slavei Lui şi caracter al ipostasului Lui, ci întru trupul nos tru şade pe înălţimea tronul ui, atât de m ult cinst indu-1. Pentru aceea şi noi, păzindu-ne pe noi înşine şi schimbând trupul nostru în altul, duhovnicesc, ne prefacem, potrivit slavei chipului Lui, a Celui ce în chip înţelept ne-a adus pe no i la existenţ ă. 2. Cine este, aşadar, credinci osul şi înţelep tul care poate, precum neguţătorul cel bun, să arate în cinste mărgăritarul cel nepreţuit2 care este sfinţirea cea prin feciorie? Căd cerul şi pământul şi marea, de ai spune, nu este asemenea cu acesta. Fiindcă este mai presus de to ţi şi pe toate le are supu se sub picioarele lui. Şi chiar de ai s pune pu terile cel e m ai presus de ceruri , n id astfel nu ai găsi ceva asemen ea lui, fi indcă aces tea, sluji nd, se închină lui pe tronul lui Du mnezeu . Oare nu ne vo r ocări pe noi, cei c e suntem nepăsă tori faţă de această taină şi nu vor aduce asupra noastră cele mai grele osânde ale f ocu lui şi ale întunericului, ca unii care am ins ulta t fru museţea chipului Ziditorului, prin faptul că ne-am stricat trupurile? O, ce slave au a strălud făgăduinţa arhanghelilor, lum inoase şi fulgerăt oare, î ntru care mai înainte am fo st ci n stiţi cu toţii! Căd aceasta arătând-o şi Domnul zicea: „Atund vor st răluci drepţii ca soarele întru î m pă răţia Ta tălui l or . A
-
3. Cum, aşadar, vom dobândi f edo ria şi podoa ba cea întru ea, ca să fim gata a ne odihni c u Mirele în cămara cea nespur cată? Priveghind cu inimă veghetoare, ca să nu fim prădaţi cu nimic de plăcerile cele rele, având candelele noastre lumi noase spre a apri nde în noi pururea harisma lui Dum nezeu 2 Cf. Mt. 13, 46 3 Mt. 13, 43.
9
199
Cuvinte ascetice
pentru orice faptă. Căci această curăţie nu este numai nu mele fecioriei, încât să îndrăznim a face adulter cu alţii, ci o strică pe aceasta gândurile spurcate, dezmăţul mâncăru rilor, băutura de vin, nepurtarea de grijă de rugăciune şi psalmo die, privegherile cu Ienevi re, şi nemilostivirea faţă de săraci. Această feciorie nu este recunoscută de Dumnezeu. Căci brăţările ei cele scumpe sunt postirile zilnice şi înfrânarea de la feluritele mâncăruri, colierul ei, blândeţea, iar cu mă rgăritarele alese se îm pletesc m ilosteniil e. B răţările de la picioare, umble tul cu pace, slujind Domnul ui, toată ziua, mitra capului ei, din aur curat, rugăciunea şi psalmodia arătate lui Hristos în cupele din mâinile sfinţilor arhangheli. Căci este scris: Pe capul lor, laudă şi bună cuviinţă. Pe pieptul lor, brâu având chipul împ ăratu lui pentru a-1 îm pied ica de la gânduri rele. Inima curăţită şi schimbată în Dumnezeu, în a medita cele ale Domnului, a cugeta cele ale Lui, a fi în legea Lui ziua şi noaptea, a-şi aminti po run cile Lui şi a păzi dreptăţile Lui. Căci acoperământul cel vrednic al curăţiei feciorelnice est e a cinsti pururea pe D um nezeu şi a priveghea /V
în Dom nulcelor pentru nădejdea venirii Lui,audupă fecioarelor înţelepte care, recunoscute, intratasemănarea întru odihna Mirelui celui fără de moarte. Căci fără virtutile cele» îm podobitoare, după vrednicie, ale fecioriei nu este cu rată feciorie. Căci este adulteră, stricată de alte plăceri. Căci fe meia cinstită după umb let şi după po doaba veşmântului este recunoscută ca liberă şi înfrânată. Iar cea desfrânată, întinându-se pe la colţuri, amăgeşte pe toţi prin neorânduiala ei, spre a nu se odihni împ reun ă cu bărba tul cinstit. Astfe l, pe fecioarele lipsi te de virt uţi, stăpânite de som n, cu cand e lele stinse, Domnul le numeşte nebune, închizându-le lor uşa şi zicându-le lor: „Adevărat, ad evărat zic vouă, nu vă ştiu pe voi"4. Căci feci oria d esăvârşit ă, împre un ă cu virtuţi le, a op rit 4 Mt. 25,12.
200
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Mun tele Minunat
soarele pe cer la porunca lui Iisus Navi5. Fecioria, împreună cu virtuţile, a oprit ploaia în întreaga lume pentru trei ani şi şase la porunca lui Ilie6. Fecioria, împreună virtu ţile, aluni, înv redn icit pe Inaintemergătorul să atingă cu neprihănitul cap, prin care a fost arătat mai mare [decât toţi cei născuţi din femeie]8. Fecioria, împreună cu virtuţile, pe ucenicul pe care îl iubea Domnul, l-a primit să cadă la pieptul Celui ce poartă toate9 , Şi pe mine, aşad ar, Stăpâne, prin fecio rie şi vir tuţi, păzeşte-mă neosândit, pentru nemăsurata Ta bunătate, învredniceşte-m ă şi pe mine să dobândesc cămara de nuntă, Mirele cel dnestricăcios, având nuntă, ceitul ce se tem e tine. Că bin ecu haină vâ ntatdeeşti , împîmpreună reu nă cu cu slăvi Tău Părinte şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
5 Ios. 10,12-13. 6 III Rg. 17,1. 7 C/. Mt. 3,15. 8 Mt. 11,11. 9 Cf. In 13, 25.
Cuvântul al XXV-lea
Despre vi rtuţi şi statornicia m onahului 1. Sângele mu cenicul ui nu este mai de preţ decât petre cerea mo nahulu i. Pătimirea mucenici ei este din con strângere, reaua pătimire pentru virtute a monahului este de voie. Aşa cum D om nul prin bunâ voire a primit patim a pentru noi, la fel şi petrecerea nestricăcioasă a monahului poartă, în tot trupul, crucea patimii mântuitoare. Curăţia monahului tem plu sfân t al lui Dum nezeu este. Căci unii în cojoace şi sfi nte piei, alţii în m unţi şi peşteri şi î n crăpăturile stâncilor, în n e voi, în ne caz uri1, rău pătimind, au plinit toată tăria nevo inţei şi au îmbrăcat puterea nestricăciunii îngerilor. Pentru care pricină şi dumnezeiescul Apostol a învăţat, zicând: „Când sun t slab, atunci 2. Cădtulbură sun t mulţi satrapi şi arhonţi ai demonilor caresun ziuat tare" şi noaptea cu război mintea monahului. Căci unul îşi aduce tabără şi, pe cel ce este în înfrânare, îl săgetează cu foame. Şi, când sunt gata să îl do boare, monahul, amintindu-şi de bunătăţile viitoare ce au să fie dăruite de Dum nezeu, prin rugăciune, ca şi c u o sabie, î i pierde pe aceştia. Apoi altul, stând împreună cu monahul, îi aduce în minte grij a ce avea pentru bu nurile proprii în lume , pentru aur şi veşminte şi toată bogăţia, pare să-şi arunce să geţile pe drept. Atunci monahul, amintindu-şi de iertare, cugetă la partea înţelegătoare a sufletului, potrivit aceluia care spune că „nimeni dintre ce i vii nu-i d rept înaintea T a"3. Aceia 1 Cf. Evr.11,38. 2 II Cor. 12,10. 3 Ps. 142, 2.
202
Sfântul Simeon Stâlpni cul din Muntele M inunat
iarăşi căzând, se fac nevăzuţi, ducându-se plângând la îm păratul lor, ca unii care nu au putut nimic pentru biruirea monahului. 2. Iar ei, venind la unele ca acestea, aduc focul cel mai crâncen, săgetând trupul monahului spre patimă şi cu noaşterea curviei, apoi, când aceştia îl stârnesc prin aceste săgeţi şi când mo nahu l este biruit de gânduri, ca d e sângiur i, atunci amintirea nestricăciunii, faptul de a fi aproape de Dumnezeu, îi ameninţă mintea cu frica lui Dumnezeu şi cu frica focului şi a întunericului altor asemenea pedepse. Şi astfel izbăvit fiind ca printr-un aliat, doboară pe căpetenia demonilor. Şi ca un rege care cade sub răni, care tremură la numele regelui mai puternic, la fel şi tatăl răutăţii se biruieşt e şi num ai la amintirea numelui cununilor. D ar nic i când vrăjmaşul cade, nu trebuie ca monahul să fie nepăsător. Şi mereu acesta trebuie să fie, precum heruvimii şi serafimii, ochi pentru vederea virtuţilor şi întreg, precum focul, pentru arderea vrăjmaşului. Pu rurea, cu frica şi cutrem ur şi cu lacrimi şi umbrit de aripile smereniei şi ale modestiei, să-L laude pe Ziditor cu slavoslovie fără de tăcere, depărtându-se de slavă deşartă, păzind dreapta socoteală şi având dragostea sădită în el, să vorbească cu măsură, să nu-şi umple pânte cele, să nu se certe pentru lu cruri deş arte, să se cercetez e pe sine şi să-şi edu ce voinţa, să nu fie iubito r de argint, să nu fie iubitor de stăpânire asupra aproapelui, să doboare lauda, dimineaţa să fíe în rugăciune, noa ptea să fie ca o pasăre sin guratică pe acoperiş4, voia lui Dumnezeu să o facă prin slu jirea oam enilor, să nu fie biruit de orice mişcare a cugetului, să împlinească cu fapta, mai înainte de toate, cele pe care le învaţă. 3. Aşa este viaţa monahului. Şi după toate aceste vir tuţi, să cugete şi la alte nevoinţe ale trupului, muceniceşte, 4 Ps.101,8.
Cuvinte ascetice
203
după putere. Căci aşa cum marea primeşte toate celelalte râuri şi niciod ată nu se um ple, până ce cerul şi pă m ântu l se vor î nvech i, asa trebuie si mona hului să-i fi e nesă ţios dorul 7 > de a răbda pururea luptele> cele aduse asupra lui, până» la ieşirea din trup, ca să se laude înt ru cele scrise de Da vid: „Pe calea poruncilor Tale am alergat, când ai lărgit inima mea"5. Să alergăm, aşadar, şi noi, fraţilor, ca să fim încununaţi, îna inte de a fi închişi dincolo de uşa pe care nu o va deschide nici rugămintea, nici pocăinţa, nici lacrimile, nici plânsul. Cum spune şi dreptul Iov, care a împlinit atât de mari vir tuţi: „Mo artea este omului o dih nă "6, adică încetare a faptel or. Căci calea acestuia este ascunsă7, neavând petrecere spre faptă bună. Căci „l-a închis pe el jur împrejur, zice, Dom nul"*, după sentinţa împotriva fecioarelor celor nebune care ziceau: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă"9, le răspunde acel: „Am in, am in vă zic vouă, n u vă ştiu pe vo i". P entru ce? Fiindcă nu au purtat în corturil e trupului, ca untdelem n, stră lucirea petrecerii din timpul vieţii, ci au rămas ruşinate şi fără scuză înaintea lui Hristos. Dar noi să-L rugăm să ne rânduiască pe noi, împreună cu fecioarele cele înţelepte, că Lui I se cuvine slava, Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii veci lor. Amin.
5 Ps. 118,32. 6 Iov 3,23. 7 Ascunsă în sensul de neştiută. Moartea nu este odihnă, în sensul mutării la odihna cea veşnică, aici sensul luiăvănavaic, este mai mult de încetare, cum tâlcuieşte sfântul Simeon, încetare a faptelor, adică omul nu mai poate lucra nimic. Nu are în vedere odihna celor mântuiţi. Prin ur mare, calea acestui om este ascuns ă, adică neştiută,tăinuită, fiindcă nu ştie că merge la iad, neavând petrecere spre fapta bună. 8 Iov 3, 24. 9 Mt. 25,11 ; Lc. 13,25.
Cuvâ ntul al XXVI-lea
Despre parte din dumnezeieştile vederi şi descop eriri d e care a fost învredn icit Simeon de Dumnezeu 1.
Veniţi, iubiţii mei, veniţi, părin ţi şi fraţi , să vă înn oiţi
prin cuvintele vieţii veşnice, văzând cât de scurt este veacul de acum, întru care locuim ca nişte străini, şi ca nişte pri begi, tinzând către cele dinainte şi pe cele din urm ă uitându-le1 şi adeseori, înviforaţi fii nd de patimi, ca în valul lumii, să urmărim limanul, acolo unde este toată liniştea, seninul şi nepătimirea şi biruinţa nebiruită. Acolo este lumina cea neapropiată, Dumnezeu, bucuria şi tărâmul celor vii, al vieţii şi nestricăciunii, odrăslind nestricăcioasă desfătare. Căci aceasta au dobândit-o prin cuvântul lui Du mnezeu cei blânzi, că sunt moştenitorii pământului. Căci spun exact că, uitând cele din urmă , au trecut prin rel e, putân d să sca pe de tâlhar i şi de fiarele cele rele, de barbarii cei nelegiuiţi şi începă torul răutăţii. Au primit ţara cea nebiruită, acolo unde, [Hristos], coborându-Se pe la chindii, adică la sfârşitul să vârşirii l umii, este pururea î mpreu nă cu ei , locu ind în ei în chip vădit, umblând şi amestecându-Se cu oamenii cei vred nici de El, fiind Dumnezeu fără de moarte. Din îmbelşugarea Lui i-a împodobit şi i-a făcut pe ei oameni cereşti şi fără de moarte, păziţi întru nestricăciune şi rămânând ne zdrobiţi. Prin aceast ă bucu rie vor uita toate relele d in urma lor, adică ale întunericului şi ale focului pedepselor. Frică şi glas de plângere nu se va găsi în aceştia, fiind că ei, potrivit 5 Cf. Filip. 3,13.
Cuvinte ascetice
205
ferici tului cuvânt, au plâns acum. Prin negrăită bu curie vo r fi mângâiaţi. Slavă şi veselie în bucurarea de bunătăţile dăinuitoare, bu nă cuviinţă ş i neveştejitele ni peaceasta capu l lor, având crucea în laudă, bătută în diademe.cunu Şi pentru fuge de la ei chinul şi întristarea şi suspinul. Căci n u au luat aminte sp re cele din urmă, aşteptând lucru ri deşarte , fiindcă acestea sunt deşertarea deşertărilor2 şi toate sunt deşertă ciune. Căci a zis şi Fiul lui Dumnezeu cel Unul Născut celui ce-L ispitea: „Mergi înapoia Mea, satano"3. Căci şi femeia lui Lot, poftind ţara nelegiuiţi lor arunca ţi în vă paia focului, întorcându-se spre cele din urmă, prin pedeapsa neascultării, s-a prefă cut într-un stâl p de sare , nem aiputân d deloc să ur mărească odihna vieţii prezente. 2. Iar cele din urmă, în care am fost într-o viaţă fără folos, să le uităm şi să tindem înainte spre bunătăţile virtuţilor. Pentru ca cei ce vor să privească nebuneşte spre cele d in urmă să se minuneze de mântuirea noastră şi cei care şi-au încheiat viaţa întru cele ale trupului să se mustre. Fiindcă vor fi ju decaţi de hotărârea Domnului, care zice: „Nimeni care pune mân a pe p lug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru îm părăţia cerurilor"4. Acest cuvânt nemincinos a fost trecut cu vederea de mulţi, precum spune iarăşi El însuşi: „Lăsaţi-i pe ei , orbi sunt, iar dacă orb pe orb va călăuzi, am ândo i vor cădea în groapă"5. Iată, aceştia au aruncat toiagul, neluând crucea Domnului, în jugul poruncilor date de Dumnezeu, ca să nu se supună umblând în urma voii Lui, căci bâjbâie prin întuneric, căzând întru necun oştinţa minţi t, plini de pof teleHristos, patimilor. Este lumină de foloseste. să supunem sufletelemai noastre lui fiindcă Căci este lumină presus de toată lumina de care se umplu toate, luminând sufletele 2 3 4 5
Eccl. 1,2. Mc. 8, 33. Lc. 9, 62. Mt. 15,14.
206
Sfântul Simeon Stâlpnic ul d in Mun tele Minunat
noastre cu lumina poruncilor Lui. Şi prin biruinţa prin tru pul sfân t pe care l-a primit, ne-a dă ruit nou ă să ne lău dăm şi să îndrăznim biruim Fiindcă neputincios a de venit diavolul,sărănit fiindlumea6. prin cuiele crucii şi nemaiavând nici o putere. Boldurile morţii au încetat, prin faptul că nu mai adăug ăm păcat la păc at. Căci a î ntărit sufletele noastr e prin nemurire, prin voinţa şi siguranţa prin El către Tatăl. Intru care a suflat Duhul, sfinţi ndu-ne pe no i spre cugetul cel ceresc. Căci ceea ce e pământesc, pământesc fiind, se nu meşte stricăciune, adică destrămare. Iar ceea ce este sfânt, fiind din cer, prin El se sfinţeşte, sfinţind pe cei care prin alegere cugetă cele ale l ui Dum nezeu. 3. Aceasta este calea vieţ ii Celui care Se aduce pentru toţi jertfă sfântă Tatălui , p rin care suntem călăuziţi spre toată cunoştinţa, ca să cunoaştem p rin virtuţi voia Celui nen ăscut. Fiin dcă nim eni vreodată nu a cuno scut voi a Dom nului, afară numai de Cel născut din El în chip de negrăit, Fiul Unul născut şi Dum nezeu Cuvântul , D om nul nostru Iisus Hrist os, Care este Dumnezeu fără de moarte, mai presus de toată nemurirea, deopotrivă cu dumnezeirea Tatălui celui bine cuvântat, având mărimea puterii mai presus de toate, Care ne-a dat nou ă duhul iubiri i Lui,' ca să cun oaştem cele dăruite i nou ă de Dum nezeu, p e care le şi grăim. Să cerem, aşadar, cu toată credinţa noastră, să cerem cu nădejde şi cu străpun gere, să batem şi ni se va deschide nouă. Prin credinţă şi nădejde, ştim a ne apropia de uşa prin care vom şi intra la Tatăl. Căci aceasta este uşa vieţii noastre, trupul Domnului, şi drepţii vor intra printr-însa. Aceasta este viaţa lungă, pecetluită în siguranţă şi deschisă prin cunoştinţa şi voinţa bunătă ţilor veşnice, dăruite celor buni de la Dumnezeul a toate. Ac eastă uşă a mân tuirii ne arată n ouă chipu l măreţie i, ne d escop eră p rin bun ătatea Lu i nem urirea, vi aţa,, nestricădun ea, mila şi î mpărţirea harismelor. Astfel au a uzit priet enii: 6 Cf. In 16, 33.
Cuvinte ascetic e
207
„cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl, şi nimeni nu poate ve dea pe Tatăl decâ t num ai Fiul şi c elui căruia va voi FiulMsă-i e'* . ipe? Şi iarăşi: atâta vrem suine nt cu voi, ş i nu -ai descoper cunoscut Fil Cel c„De e M-a văzu t pee M a văzut pe Tatăl, dar de acum II cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut"8. Aceasta a spus-o şi pentru cei mulţi chemaţi şi aleşi, cei ce vor să mo ştenească împ ărăţia cer urilor. C ăd pe un ii ca ace ştia, i-a fericit ca fiind săraci cu duhul9. Nu i-a numit fericiţi pentru avuţii, ca să aflăm de la El, de la Care este toată în văţătura, iubirea de oameni, mijlocul milei şi al bunătăţii şi sm erenia ini mii, prin care se af lă odihn a sufletului lum inat de Dumnezeu. Căci nimeni nu este bun, afară numai de El însuşi, Dumnezeu, Cel ce a grăit prin Evanghelie, de a Cărui bunătate îm părtăşindu-ne, ca dintr-un izvor dulce, vărsăm veninul udg ăto r al şarpe lui şi îl iubim pe El din toată i nima adică pe Tatăl; din toată puter ea - adică, pe Fiul, Cel ce ne- a mvrednidt pe noi de aceste bunătăţi, prin Care sunt toate; şi din tot cuget ul - pe Du hul Sfâ nt, Cel ce călăuzeşte m int ea noastră. Căci zice Solomon: „Duhul Tău cel nestricădos este în toate. inima noastră genunchii noştri nu Prin sunt El slăbănogiţi a alerganupeeste caleafără vieţiputere, i. O chii minţii văd cele ascunse şi încă departe. Covârşitoarea taină întrece ceruri le, fiindcă cele de acolo su nt ascunse în p etale, iar ară tarea lor se descope ră priviri i nem aterialnice. 4. Fiindcă Dum nezeu este nem aterialnic şi cel cura t cu inima ce cugetă cele ale lui Dumnezeu va vedea pe Dum nezeu, în fericirea anilor fără sfâr şit. Iar apoi, pen tru virtu ţile care sunt la el , va fi în bu curarea de bună tăţi. M are este, aşadar, arvuna, prin faptul de a se împărtăşi curat şi bine plăcut de cele hotărâte în propriile timpuri prin Cuvântul cel sfânt a l lui Du mn ezeu, adică prin Care ne este d at nouă 7 M t 11, 27.
8 In 14, 8; 7. 9 M t.5 ,3.
208
Sfântul Si meon Stâlpnicul din Muntele M
inunat
harul şi adevărul, Iisus Hristos, Domnul nostru. Căci Acesta este Calea şi A devă rul şi Cartea vieţ ii, văzut în sânu l părin tesc şi cunos cut tuturor i, având slava de lau-i Tată ca Fiu U nu l născut, plinfiilor de harlumini şi de adevăr şi slăvind pel, cei ce II slăvesc pe El. M are bine este să privegh em şi să n e rugăm , ca să nu intrăm în isp ită1". Aceste ispite su nt m işcă rile trupeşti şi noaptea care întunecă, priveliştea lucrurilor păm ânteşti văzute, în îndreptăţirile necre dincioşilor şi necu raţilor şi ale celor ce cugetă rele, în nepurtarea de grijă a sufletelor lor. Aceştia sunt porcii şi câinii, al căror obicei este cârtirea si lătratul în viata necurată. Iar cei curaţi cu inima, care păzesc faptele curate, cred în învăţătură, fiindcă pen tru ei, binele desăvârşit este a-L vedea pe Dumnezeu şi a moşteni cele bune de la Dumnezeu. Căci în chip de negrăit şi lăudat, aşa de mari d aruri ne s unt dăruite nouă , fiindcă o asemenea începătorie a puterilor este dată oamenilor. 5. Nim eni dint re îngeri nu a primit o asemen ea făgădu inţă, fiindcă ei su nt slujitori ai uno ra ca ace ştia11 din pricina dumnezeirii care se află în ei. Dar nici nu pot privi la firile bunătăţilor păstrate în slavă, până ce vor veni vremurile moştenitorilor. Când dumnezei si fii ai Celui Preaînalt vor fi numiţi făcătorii de pace pe care Dumnezeu i-a învred nicit să fie făcuţi fraţi ai Creatorului a toate şi ai Stăpânului. Căci au imitat pe Dum nezeu sp re a f ace bine. Şi au ţinut în toate neschimbarea păcii, fără de răutate fiind, după pilda Celui fără răutate, nestricăcioşi şi curaţi, în chipul Comorii celei nestricăcioas e a curăţi ei, f ără de pizmuire, du pă pilda Celui ce dă în dar bogăţiile Sale, prin poruncile Lui, prin a nu ne mânia pe vrăjmaşi, ci mai mult să le facem bine, din pricina bunătăţilor celor făgăduite nouă. Pentru că avem po runcă să ne rugăm pentru cei c e ne batjocoresc, ca să priso sească dreptatea sfinţilor mai mult decât cea a cărturarilor »
10 Cf. Mt. 26, 41. 11 Adi că ai sfinţilor.
j
209
Cuvinte ascetice
şi fariseilor, adică decât legea oamenilor. Căci Dumnezeu covârşeşte legea. Ca nu cumva puţin zicând, să înmulţească cuvintele, cu s-aufaptele asemuit Dumnezeu prinLui, bunadupă vieţuire, săvârşind celeluicare sunt plăcute cum si au atâta mărime a bunătătii. Si dumnezei sunt si au dobândit pe Tatăl tuturor îm preună cu Fiul Unul Născut, în Duhul Sfânt. Pentru aceea şi fii, şi prieteni, şi fraţi, şi moş tenitori s-au făcut pentru a fi totul în toate. Căci din El şi prin El s un t aces tea. y
y
î
y
6. De aceea Du mn ezeul dum nezeil or, Dom nul, a grăi t şi a chemat pământul de la răsăritul soarelui până la apus. Căci din Sion est e bunăcuviinta ifrumu seţiti Lui. Dum nezeu în chip vădit va veni, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lu i12, un ora, cele bune, altora, cele rele. Pen tru ace asta n e-a fost nouă dat să auzim: „Fericiţi cei prigoniţi pentru drept ate, că acelora este împărăţia cerurilor"13. Cine este cel prigonit? Cel ce urmăreşte cele bune şi este prigonit de cei răi. Căci virtuţile îşi urmează una alteia, râvnind pe Dumnezeu, şi ajung să crea scă prin faptele bune în pă rţile lor , sânurile lui Dumnezeu, adică împărăţia cerurilor. Căci propriu lui Dum nezeu e ste orice bine. Şi cel ce lucreaz ă în ceea ce este propriu lui Dum nezeu este dus la Dum nezeu, d evenind mo ştenitor şi fiu, pentru ca, împ reună cu Fiul iubi t, să m oştenea scă toate, adică toată desfătarea celor bune. Pentru că, fiind pe pământ, s-a făcut chip şi asemănare al modulu i de viaţă al Cuvân tului celui nestricăcios, Dumnezeu. Pentru aceasta, iarăşi a venit Cuv ântul locuind în noi, voind să ne asu me p e noi, pentru ca, nepizm uitor şi bun f iind, să ne arat e îm preu nă mo şteni tori celor propri i Lui . Căci aruncând ca o săm ânţă în păm ântul nostru prin m oartea noast ră, hrănind în el mu lte bo abe vii, le-a dat Tatălui, din care va da rădăcina Lui cea nemuritoare. Dar pricina binelui este libera aleger e, întru care, cei ce vor , 12 Cf Mt. 16, 27. 13 Mt. 5,10.
210
Sfântul Si meon Stâlpnicul din M untele Minunat
devin de u n trup şi copăr taşi c u E l şi, crescând p rin grăsimea pământului, îşi dau la vreme rodul. Şi sunt cunoscuţi lui Dumnezeu ca tărie a pâinii, adică viaţa dăinuitoare, uniţi fiind cu lum ina nemuririi . 7. Aces t Cu vânt necuprins, S-a făcut cuprins, ca să ne cuprindă pe noi. Şi a altoit măslinul sălbatic din noi, prin Tatăl nemuritor, şi ne-a dat nouă să avem, prin milă, roade coapte. Şi să fim mai milostivi faţă de toţi oamenii, iubitori de bine, iubitori cu dragoste părintească, apropiindu-ne de nem urirea Lui, de n epizm uirea Lui şi nerău ta tea Lui, de milel e, de bună tatea Lui, cuprinzând sau m ai degrab ă fiind cuprinşi de ceea c e est e propriu d um neze irii Lui, pentru ca să fugim de cele re le, prin aşteptare a celor bu ne. D espre care şi spune: „Fericiţi veţi f i când vă v or ocări pe vo i şi vă vor pri goni şi vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, min ţind p entru M ine. Bucura ţi-vă şi vă vesel iţi, că plata voastră multă este în ceruri"14. în al doilea rând, cine sunt cei ce pri gonesc? D em onii şi atacuri le lor , ocărân d s ufletele str ălucite de Dumnezeu. Căci în atacul lor suferind înfrângerea, spun tot cuvântul rău împo triva noastră în cele văzu te stricăci oase. Căci a cestea su nt cel e de care se folos esc îm po triva noastră, ca să ne convingă prin vederea celor văzute stricăcioase. Şi mint cu privire la cele pe care le avem în nădejde şi în pri vinţa făgăduinţel or - învier ea din m orţi întru nestricădune, cu slava veacurilor nestricădoase pline de desfătările nestricăcioase. Căci aşa au prigonit mai înain te d e noi pe profeţi , cugetele preexistente, întru care minunaţi s-au făcut prin ostenelile cele bune. Pe profeţi i-am numit preexistenţe, [referindu-mă] la cei ce au luptat pentru aceste [făgăduinţe]. Dar numesc preexistenţă nu faptul de a preexista noi, ci dă ruirea bunătăţilor pregătit ă de la î ntemeierea lumii , după cu m 14 Mt. 5,11-12.
Cuvinte ascetice
211
a fost spus de El cuvântul: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la înteme ierea lumii"15. 8. Râvn ind să urm eze acestui începu t, au răb da t toate pentru H rist os, profeţii pri goniţi, apostolii ocărâţi, m uce ni cii pătimind, cei care au urm at viaţa singura tică alegând să se nevoiască, împreună cu alte fapte duhovniceşti. Dar a făgăd uit celor c e puţin s-au ostenit să l e dăru iască mu lte. Cei care aici erau fără cetate, dincolo erau cetăţeni, cei care aici erau săraci pentru Hristos, dincolo erau plini de bogăţia nestricăciunii. Cei care aici erau robi pentru Hristos, dincolo erau împăraţi. Cei care aici erau nebuni pentru Hristos, din colo aveau mintea lui Dumnezeu, cei care aici erau fără de cinste, dincolo erau plini de cinste, a căror laudă era de la arhanghelii lui Dumnezeu şi a căror slavă este nobleţea în Hristos a dumnezeirii. Căci orice cuvânt al drepţilor este cuget al Tatălui, adică potrivit Fiului care S-a amestecat în lume, dăru ind î nţelepc iunea de a fi sl abi pentru H ristos, de a sărăci şi a f i nebu ni, deznădăjduiţi şi nedesăvârşiţi, către care spunea însuşi Mântuitorul: „Voi sunteţi sarea pământului"lâ. Când neb unii au a uzit c ele despre Hrist os, au dev enit înţe lepţi în Hristos, căci cine este sarea pământului? Fiindcă Ad am este într egul pământ, din care sunt toţi oamenii în tot pământul şi întoarcerea întregului pământ este învăţătura acestora, şi întocm ai ca într-un cazan, ad ică în lume, fierbând, prin necazu rile vi eţii , într-o viaţă nebu neas că şi fără înto ar cere, suntem (pre)gătiţi toţi, amestecaţi cu toţi prin bunătate, scufundaţi cu toţi i, suntem săraţ i, cum se sărează cu sare mă s linele mu iate în apă şi apoi bine presate , picu ră u ntdelemnu l. Căd am primit botezul şi în botez, ca într-o sărătură, primim învăţăturile răbdării. Căd şi naşterea din prima noastră mitră 15 Mt.25,34. 15 Mt. 5,13 .
212
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mu ntele Minunat
se sărează, după cum şi naşterea noastră din nou are nevoie de înţelepciune şi răbdare, ca să facem voia lui Dumnezeu. 9. Căci suntem şi noi cu cei ce luptă pururea împreună cu Dum nezeu. Căd viaţa ac east a în lum e est e m area, sărat ă si amară. Si cei care rămân în ea si o străbat, fie devin uşori şi prind aripi, fie, printr-un cuget mai greu, în necuprinsa dumnezeire, sunt uneori în adânc, alteori in înălţime, tră ind sau cugetând, nu în afara necazurilor pentru dumne zeire şi din aceste greutăţi vor fi izbăviţi şi vor trăi cu ade vărat viaţa veşnică. Căci nu degeaba a zis iarăşi Domnul că „dacă sarea va strica, ce se vaafară mai săra? De nimic nu mai e bu nă,sedecât să f iecuaruncată şi călcată în picioare de oa m en i"17. Să pricepem, aşadar, despre d ne este cuvântul acest a, ad ică despre ci ne a zis Inţelep du nea , îns uş i Hrist os, vai ce lor ce au pierd ut răb da rea18. Şi ce ve ţi face câ nd vă va cerceta Domnul? Căci cei care au pierdut răbdarea sunt şi necredincioşi. Iar când cineva este necredincios este des părţit de comuniunea credindoşilor: „Să daţi pe unu l ca acest a /V
A
satanei spreunde pieirea trupului"19. Satanei, adică este aruncat afară, acolo Domnul zicea: „In întunericul cel mai din afară, aco lo unde este plângerea şi scrâşnirea din ţilor". Iar a fi călcat în picioare de oameni [se zice] fiindcă au înnebunit îm preună cu cei răi, prin trudă zadarnică, din pricina cu ge tului trupesc. De aceea vor fi şi osândiţi cu răii, adică cu diavolul şi cu îngerii lui. A
10. Iar celor vredn id Ie spun e în co ntinuare: „V oi sunteţi lumina lumii.Nici Nunu poate o cetate pe vârf munte să se ascundă. aprind făclieaflată şi o pun subde obroc, ci în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă".20 Căci şi sfinţii 17 Mt. 5,13. 18 Lc.8,15. 19 I Cor. 5, 5. 20 Mt. 5,14.
Cuvinte ascetice
213
lui Dumnezeu au strălucit ca luminători în lume, având Cu vântul vieţii, întru Care se vor şi lăuda întru slavă, fiindcă slava aceasta, care se cuvine Fiului lui Dumnezeu, va fi a tuturor cuvioşilor Lui, căci petrecerea lor cu totul virtu oasă, zidită pe înălţime, a fost şi va fi vădită tuturor. Căci aprind făclie în sfeşnic, având untdelemnul21 milosteniei care să o adape. Şi pe aceştia harul, înălţându-i mai presus de ceruri, î i face să strălucească, din razele inim ii, celor din casă, adică î n cortul f iecărui a, tuturor cugetelor care vin din inimă. Drept aceea, toate sufletele drepţilor, în lumina cea neapro piată, devin lum ină din lum ină pentru cei ce v ăd, ca să m ărturiseasc ă cugetelor l or, cum a făgăd uit Lum ina cea mai p resus de toat e care îi lum inează pe ei, f iindcă: „A şa să lumineze lumina voastră înaintea o amenilor, încâ t să vadă faptele voastre cele bu ne şi să slăvească pe Tatăl vo stru Cel din cer uri"22, împre ună cu ca re şi noi să fim nu măra ţi cu slava lor pent ru Preasfânta Născătoare de Dum nezeu şi purur ea Fecioară Maria şi pentru toţi sfinţii, că Lui, binecuvântatului Părinte, I se cuvine slava îm preu nă cu iub itul Lui Fiu, Iisus Hristos, nostru, şi cu Sfântul l şi de Am viaţăin. făcă torul LuiDom Duh,nulacum şi pu rurea şi î nşiv bunu ecii vecilor.
21 în text apare eAeoc;, milă în loc de lAmov, untdelemn. Deci tradu cerea ar fi „având mila milostivirii care să o adape". 22 Mt. 5,16.
Cuvântul al XXVH-lea
îndemn către cei ce sunt înnebuniţi de deznădejde şi cărora li se pare că viaţa lor se înch eie odată cu trupul 1. Fraţilor, lum ea aceast a este no rul fărădelegii, bru mă care se topeşte, somn care trece, linie subţiată, alergare de cai la hipodrom, umbră răsfrântă, vorbă în vânt, succesiunea slavei oamenilor, stricăciunea nevăzută a locuitorilor, cazan sau adânc clocotind din veac, ca arama, focul nelegiuiţilor. Ca un p istil 1s-a arătat ca re ne făr âm iţe ază p e toţi în negu ra pământului. Şi ca roua care trece. Şi nevăzând milele lui Dumnezeu, orbi, trecem prin ea. A tâlcuit omul care a văzut florile vieţii. Să nu ia aminte omul la cuvintele deşarte şi fără suflet, fiindcă va stârni mânia lui Dumnezeu, ca să piardă mu lţime de pop oare care caut ă desfătări . D acă pen tru creşti ni Iisus este Dumnezeu , atunci cuvinte le Lui sun t nemincinoa se, căci zice: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trec e"2. Căd a învă ţat că foc este pregătit şi vierme n e adormit, întunericul cel mai dinafară şi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Pe un singur drept l-a cruţat, pe Lot3. Pentru care ceruril e au fost ţinute s ă plouă foc, pe când z ăbo vea în Sodoma şi îngerii îl zoreau să iasă, iar el, cerând spre lo cuire cetatea pe care a întâlnit-o în cale, s-a izbăvit. Mulţime nemăsurată de popor, cu mic cu mare, a fost pierdută prin 5 Se referă la mojarul cu pistil. 2 Mt. 24, 35. 3 Fc. 19,15.
Cuvinte a scetic e
215
foc şi pucioasă. Du pă cu m şi Noe, singu r drept fiind, a reţi nut revărsările de ape4. Pe acesta l-au aşteptat jgheaburile cerului şi adâncului; până ce a construit spre arca păstrarea spre mântuirea lui,uşile pe care Mântuitorul cârmuind-o, unuia singur, l-a izbăvit pe el cu toată casa lui, iar multele po poare ale pământului le-a pierdut. 2. Unu l era şi Ilie, profetul lui Du mnezeu , care a cerut ţinerea cerului, şi a ars două căpetenii peste cincizeci5, iar lumea a pierit de foame şi de sete. Iar Dumnezeu încre dinţând cheile cerului li mb ii lui Il ie, nu a d at ploaie p entru trei ani şi şase luni6.înPentru singur slujitor, Dumnezeu făcut multe semne Egipt, un pline de mare înfricoşare, lo a vind m ulţime nenu mărată de copii7 , care nu ştiau să deose bească dreapta de stânga. Şi puterea animalelor, a doborât-o8 prin foc şi gri ndină, spre stricarea road elor păm ântu lui lor , mişcând într-un anume chip asupra lor mulţime nenumă rată de lăcuste9 şi a trimis broaşte10, înroşirea apelor şi grin dină11. De asemenea, a trimis săgeţi aprinse prin văzduh, provocând usturătoare11. Şi apele prefăcându-le13, i-arăni împresurat prin sete, ca săînfiesânge izbăvit Moise îm preună cu poporul lui. Şi tot pentru el a pustiit m area şi a îne ca t carele îm pre un ă cu cai şi călăre ţi14. Unu l sin gu r era Aaron, sfântul Domnului, şi pentru el, Datan şi Aviron şi 4 Fc. 6,17-18. 5 IV Rg .1, 9, 6 III Rg. 17, 1.
78 leş. leş. 9,11,6.5. 9 leş. 10,4. 10 leş. 8, 3. 11 leş. 9, 23. 12 leş. 9, 8. 13 leş. 7, 20-21. 14 leş. 14, 26.
216
Sfântul S imeon Stâlpnicul din Mu ntele M inunat
Core, împreună cu adunarea poporului, au fost scufundaţi în adânc15. 3. în acelaşi chi p, M ântuitorul ne cheam ă pe noi: „Veniţi la Mine, zicând, cei osteniţi şi împovăraţi"16 şi celelalte. Şi aceasta numai ca să dea loc de pocăinţă, ca Unul care are semnul iubirii de oameni. Fiindcă este judecată şi osândă înfricoşată şi fiecare cu vrednicie va primi plată pentru cele ce a făcut. Dar „zis-a cel nebu n întru inima sa: Nu este Du m nezeu"17. Şi unul ca acesta părea că zice că nici judecată nu este, nici Ii sus nu este, nid Evangheliile nu se pro povăd uiesc. Dar Iis us este Dum nezeu.dePentru aceea ş leneşii i pedeapsa nemincinoasă este propovăduită El. Dar şi noi şi neno roci ţii, p rin lenevi re, sun tem în afara lucrătorilor cred indo şi, având o furcă în cuvintele noastre, iar mâinile noastre prin nelucrare le-am făcut deşarte. La ceasul întâi au intrat pro feţii, la ceasul al treilea, apostolii, la ceasul al şaselea, slăviţii mucenid, Ia ceasul al nouălea, Părinţii iubitori de Dumnezeu care s-au nevoit, iar cei din ceasul al unsprezecelea noi sun tem, care stăm fără lucru, auzind ocara de la Domnul: „Pen tru ce staţi aid fără lucru?"18. Ne vom lua simbria într-o sin gură clipă ca pentru tot restul vieţii, pentru ca să fim şi noi număraţi prin bunătatea Lui în simbria sfinţilor profeţi, apostoli şi mucenici şi nevoitori care au purtat greutatea zilei şi arşiţa, prin epitropul Lui, adică prin Preasfântul şi Mângâietorul Duh. 4. Cine îm i va da mie lacri mi şi susp ine şi mă voi p lânge pe mine pentru mu lţimea rel elor, păcatelor noastre, că sun tem văratici, sfinţi de patru luni, şi iama cercetăm cetăţile. Lauda oam enilor ne sile şte pe noi să ne temem de Du mnezeu, 15 Num. 16, 32. 16 Mt. 11,28 . 17 Ps. 13,1. 18 Cf Mt. 20, 6.
Cuvinte a scetic e
217
dar nu îl cău tăm pe El în viaţa linişt ită. Purtând grijă de slu jire, nu avem răbdare. în întristările noastre, invidiem nebu neşte ferici ta viaţă a oame nilor. Cel ce tremu ră d e frig f uge, amintindu-şi de băi. Iar cel flămând necunoscut s-a făcut, prin felur imile mâncăruril or urmărind dezmăţul. C el ce nu a fost făcut r ob a cestora1 ' bun jug sub Du mnezeu se îndrep tă ţeşte a-şi potrivi sieşi, şi bătându-şi joc de cele vrednice de plâns, la sfârşit s- a slobo zit cu ungerea râsulu i şi a bucuriei. Unde este amintirea aceea, care înmulţeşte plânsul? Unde este fri ca de moarte? De sfârşit ul nostru n u ne tem em ? Ne-am abătut a mai contempla cu mintea feluritele şi înfricoşatele chinuri ale sufletelor osândite. Şi de aceea, văd ite fiind păc a tele noastre, la jude cată v in în urm a n oas tră20. Atun ci vom şti că ne-am ame stecat c u spinii care su nt griji le vieţii şi înşe lările, amestecându-ne cu ele şi fiind înăbuşiţi de ele21. Sau mai degrabă murim, cazând în chinuri veşnice neîmbătrânitoare, pentru care cer îndurarea Ta, Dumnezeule al Slavei şi al puteril or, ca pe tâlharul acel a, m ântu ieşte-m ă şi pe mine din păcate şi pomeneşte-mă când vei veni întru împărăţia Ta, că ŢieTău se cuvine puterea, împreună binecuvân tatul Părinteslava şi cu şi Preasfântul şi de viaţăcufăcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor . Am in.
S9 Adică mâncăruril or. 20 I Tim. 5, 24-25. 21 C f ML 13, 22.
Cuvântul al XXVUI-lea Ascetîcon 1. Pov este închip uită este viaţ a, iubiţi fraţi, pentru aceea şi de noi să fie socotită somn şi nălucire de noapte, ca să pute m să ne bu curăm cu cei c e se bucu ră şi să plângem cu cel ce plâng 1, să ne îngro păm pe noi înşine, p rin amintirea m or mântului. Raiul suspină şi focul aşteaptă şi îngerii cei buni se tânguiesc pentru noi. Vai nouă, nenorociţilor, o, mona hilor, că am lep ăda t viaţa neprefăcută şi ne-am abă tut de l a fericitul glas, care strigă către noi: „Cei blânzi vor moşteni pă m ân tul"2 . Care păm ânt? Oare păm ântul acest a are cinste de la Dumnezeu sau Raiul? Dar nimeni nu este blând, ni meni nu este liniştit, nimeni care să se teamă şi nimeni nu moşteneşte în vremurile noastre. Pentru aceea, fraţilor, sus pină Raiul, căci are multe locaşuri3 şi nenum ărate uş i şi că mări la etaj, slăvite fiind, cum nu se poate spune, roadele nestricăciunii şi bunătăţi nenumărate. Şi prostia noastră ne lipseşte pe noi de a semen ea bunătăţi . O, înşelare şi plângere! Că nimen i nu priveghează şi ne va acoperi valul în m eşteşu girile oamenilor. Sfinţi i părinţi au fugit de oam eni şi în viaţa lini ştită au luat mâ ntuirea Raiului . S-au nevoit, au flăm ânz it şi nici grădinii. od ată n-au să se şisature ai de frum seţea Iarcârti acumt, vrând se bucură saltă, num împlinind cu u fapta lege apostolească. Nu cârti nd cum au cârtit un ii pentru 1 C f Rom. 12,15. 2 Mt. 5, 5. 3 C f In 14,2.
Cuvinte a scetic e
219
pofta mâncărurilor şi au fost ucişi de şarpe4, nici ispitiţi de el, ci numai prin credinţă nădăjduind, au luptat prin multă răbdare, numai Cine este astăzi smerit sauprivind cine este ferm la în bogăţia credinţăaceea. sau cine, multmilostiv? Căd toţi sunt iubi tori de ar gin t Pentru aceea nimeni nu mai vede bun ătătile * cele de s us, fii ndcă fiecare9 este tin ut de ma- > teria pământească, ne îmbrăcăm rău cu podoaba veşmin telor, fi indcă m antiile cel e ţesute de sus au fugit de noi. Nu sun t virtuţi şi s- au ascuns felurite le harism e ale înţelepciunii, lucrări le vi ndecărilor c are alungă pe dem oni. Am dat î ntu nericului petrecerea noast ră, a fost luată lumina, râd demonii. Odinioară, orice petr ecere a mo nahilor î i ardea pe demoni, acum ne asemănăm lor prin pat imi. 2. Mare învăţător este cel ce porunceşt e: nu fiţi mu lţi învă ţători5, fraţii mei. Cum, dar, catehumen fiind, vei şti să ges ticulezi6 în mod raţional faptele cele legiuite, neştiind încă alfabetul? Evlavioşi pentru lenevire, ne agităm degetele7, desfătându-ne în cuvintele elocinţei8. Slăbiciunea celui necăjit 4 Num . 21, 6-7. 5 Cf. Mt. 23, 8; Iac. 3,1. Aluzie la gesticulaţiile oratorilor, sensul verbului xeiQOVOj-teco fiind a gesticula, a face semne cu mâna, a dirija. în lim bajul oratorilor , gesticulaţia cu braţele, mâinile şi degetele er a foarte im portantă . Cf. J. Hali . "Cicero and Quintili an on the Oratori cal Use o f Hands G estures ". The Classicni Quarteiiy New Series, voi . 54, Nr. 1,2 004, pp. 143-160. Articolul analizează „how Roman speakers could use gestures involving their arms, hands and fingers to give extr a force a nd im pact to their wo rds ". D ar în textul nostru, aluzia la aceste oratorice o ironieii,lafără adresa rilor retori, care învaţă num practici ai prin cuvin te şieste gesticulaţ fap învăţăto tele evlaviei. 7 Vez i nota d e mai sus. Şi exp resia ¿Aeu0£QoOfj.ev xoug 5aKxuAoug, lit ne eliberăm, slobozim degetele, face parte, aici, din aceeaşi arie seman tică a verbului xetQovofieo). Este vorba despre aceleaşi gesturi pe care C f J. Hali, le făceau oratorii, ridicându-şi degetul demonstrativ în aer. art. cit. p. 143. 8 cuvinte frumoase, se referă lâ cuvâ ntările retorice.
220
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Mu ntele M inunat
nu am cercetat-o şi pe cel fl ămând, în necaz, nu l-am răcorit . Fiecare caută să apuce să mănâ nce şi să se îngrijească de cam e pentru viermi, pregâtindu-se pentru putreziciunea mormân tului. Noi, 'care suntem numiţi curaţi, ne-am > 7 făcut desfrânaţi. Cu faptele, am pângărit libertatea dumnezeiască, ne-am în tărit în ură şi minciună. Şi pentru aceea nu străluceşte în noi nici o lumină a adevărului. O, monahi, să plângem că ne num im m onahi. M onahi nu am rămas , petrecând în fapte le demonilor. Pe noi ne-a numit Hristos făţarnici, ca unii care suntem robi ochilor, arătând necurăţia noastră lăuntrică precum iăuntr ul morm ântului şi frumuseţea noastr ă, num ai j
la chipul cel din afară. Mireasma cedrului nu ne-a folosit nouă. Ceea ce este folosul cămilelor, pe noi ne stăpâneşte. Prin cingători late nu putem plăcea Iu i Du mnezeu . Căci bine ne sade să trăim la fe l cu măgarul. Spo rind împletiturile, ne asemănăm cu femeile, iar cei ce se ung cu ceară se aseamănă mimilor. Venind în saci , ne împo vărăm de rel e. Punându -ne în ju rul gâtului gulere, ca nişte armăsari în pofte, ne îngre unăm în frâu. Oamenii din lume cad greu asupra noastră, pentru batjocura unor astfel de lucruri, prin care ni se în chină nouă. 3. Să plân gem o, doriţilor, şi să ne tâng uim cu ama r, ca nu cumva ca nişte neînţelepţi să rătăcim calea, căci cu auzul am auzit de plăgile din vechime şi nu ne spăim ântăm, ca unii care nu vedem nimic. Uragane la vreme am văzut şi de asemenea nu am crezut. Au văzut ochii noştri soarele întunecându-se si cutremure în cetăti si tări, incendii si ruini, si >
>
»
f
'
9
'
9
sem nele care s-aualefăcut, răzvrăti ri aleeninţând neam urilor şi vărsăriar de sânge, căscări păm ântului am să înghită, ma te de lăcus te şi dezl ănţuiri ale f iarelor sângeroase, răpiri ale oamenilor şi copiilor, toate acestea se întâmplă astfel, din pricina relelor noastre. Frica din noi ţine până într-o clipă şi e repede uitată. Iar lauda noa stră şi rugăciu nea iese ca o tragedie la teatru. Nu este cu suspine, nici cu tânguiri,
Cuvinte ascetice
221
nici cu bătăi ale pieptului şi ale feţei, ca să ne mărturisim lenevirea timpului trecut. S-au stins candelele noastre, as cuns este talantul , Stăpân ul cere sc, ridicându -Se de sus, vine cu putere la Judecată. Ce apărare vom av ea sau ce-I vom spune Lui? Că dând daruri ne vom izbăvi pe noi înşine? Nu este în noi nici o apărare, nici o scuză. Căci fiind deprinşi în cin stirea de Dumnezeu, am lepădat-o pe aceasta. Daruri nimeni nu primeşte, pe care nici nu le avem, de vreme ce nu le-am dobând it prin fapte bune, călcând în picioare viaţa îngerească, cu care Domnul a asemănat petrecerea noastră, zicând: „Nici A
nu se însoară, se mărită, ci sun t ca înge rii în cer în îm părăţia Tatăluinici de-anupururea"9. 4. Vai mie că în fiecare cet ate um blăm petrecâ nd u rât ş i a ne-am unit cu lutul! împlinim în noi acelaşi chip al cetelor ucigătorilor de prunci. Psalmul nostru a devenit chimval răsunător . Und e este frica de Du mnezeu? U nde est e amin tirea bunătăţilor veşnice şi ameninţarea negrăitelor pedepse? Căci pentru acestea toat e suspină Raiul, pentru care slăviţi i mucenici, dispreţuindu-şi trupurile, au dobândit viaţa veş nică. Căci unii au fost strujiţi, alţii tăiaţi în bucăţi, alţii arşi pe grătare, astfel au plecat de aici, purtând caznele a toată răutatea chinurilor născ ocite. Căci au răbd at m cea m ai mare pace, cu nădejdea Dum nezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, socotind viaţă moartea trupului, ca să moştenească făgăduinţa Raiului. Cu ale căror rugăciuni şi cu mijlocirile Sfintei şi slăvitei Tale Maici, Te rugăm Iisuse Hristoase, Fiul lui Dum nezeu, năd ejdea cel or ce nădăjduiesc întru T ine să miluieşt i ticălosul meu sufl et, în stropu l mic al m ilelor sfin ţilor Tăi, Milostive. Şi plineşte, Dumnezeule al celor ce se pocăiesc, arătând şi în mine bunătatea Ta, fiindcă deşi sunt nevrednic, mă vei mântui după mare mila Ta. Şi Te voi lăuda 9 Mt. 22, 30.
222
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
pu rurea în toate zilel e vieţii mele, că pe Tine Te laudă toat ă puterea cerurilor şi a Ta este slava, împreună cu binecu vântatul Tău Părinte şi cu Sfântul şi de viaţă făcătoru l Duh, totdeauna, acum şi pu rurea şi în vecii vecil or. A min.
Cuvântul al XXIX-lea
îndemn către cei ce zic că sunt gata de mucenicie, dar nu rabdă nici c el mai m ic cuvânt 1. Unii pretind că sunt gata să se facă mucenici, dar nu rabdă deloc nici cel mai mic cuvânt. Făgăduiesc să se facă mucenici cei care răsplătesc aproapelui fie bune, fie rele. Bun lucru este conştiinţa şi nu o răbdăm . Vizitiu al voinţelo r noas tre este inima şi nu ne supunem ei. Ameninţăm să lovim, nevoind să fim loviţi. Iar în contraziceri, înălţăm gâtul. Se sumeţeşte înţel eptul asupra om ului simplu. Se întăreş te cel putern ic asupra celui slab. Cade greu stăpânu l asup ra sluji torului. Ţinând post, ne plângem de foame. Mai întâi nouă ne facem bine Fii şi din nostru, cu război silnic, celui nevoiaş. nd prisosul asem enea prin acelaşi sânge caredăm ne şicurge prin vi ne, nu ne judecăm drept pe noi înşine. P entru ace ea se şi înmulţeşte necurăţia şi curvia la noi şi răsplătim unul altuia răul cu rău. 2. Care ne este nouă lauda? Căci în dispreţul nostru, ne lăudăm cu ostenelile sfinţilor. > Aceştia, tăiati fiind, nu au Iepădat pe Dumnezeu, strujiţi, se rugau, arşi pe grătare, pri veau la bucu ria veşni că, aruncaţi în cuptor, arătau râ vnă ca la intrarea într-un palat ceresc. Strujiţi fiind, văzând moartea cu ochii, nu îşi cruţau trupul, ci se gândeau Ia strălucirea su fletului, prin care îşi luau şi trupul nestricăcios. D ar ce spun? To piţi în topitoare şi bătuţi şi batjocoriţ i, piron iţi în multele împunsături ale lemnului, înfometaţi, ucişi prin foame şi sete, într-un cuvânt, zdrobiţi. Şi în toate acestea binecuvântau pe
* '
224
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Muntele M inunat
Dum nezeu. C ăd erau ca la nişte ban chete împă răteş ti1, bucurându-se pururea, fiindcă şi dacă nu ar fi pătimit, oricum ar fi murit2, gândindu-se la pedeapsa păstrată [păcătoşilor] din care, pătimind toate, au scăpat. Căci vedeau că nici un om nu este foarte departe de moarte şi se gândeau la învinuirea lui Dumnezeu Cuvântul, care zice către ei: „De cel ce se lea pădă de M ine înaintea oam enilor ş i Eu M ă voi lepăda de el înain tea Tatălui Meu Cel din ceruri"3. 3. De care ameninţa re ne vom teme, omule? De cea a ju decătorului cel pământesc care udde trupul, iar sufletul nu-1 poate ucide, sau de cea a împ ăratu lui şi Stăp ânu lui ceresc şi Creatorului a toate, Care are putere ca şi trupul şi sufletul să le piardă în gheena? C hinurile [cele veşnice] nu le vezi încă din vremea de acum, luptătorule împotriva lui Hristos? Şi cum stăpânitorul cel din văzduh duce război în toată ziua? Fii mucenic de voie, răbdând p rin voinţă, predă-ti trupul celor mai aprige nevoinţe, foamei, setei, curăţirii, unei îndeletnidri oarecare, privegherilor, rugăciunilor, psalmodiilor, bătăilor pieptului, plânsu rilor şi mărturisirii, iubi rii, deţii.străină Ia am inte bine la lipsa aproapelui, compătimind cublân el prin golătat e, fără să contrazici sau să te mândreşti, ci ma i degrabă blând şi iubitor de bine, mai ales pentru făgăduinţa, care zice: „Ochii Mei su nt spre c ei blânzi ai păm ântului, ca să şadă ei îm preu nă cu M ine" . înfricoşător lucru la auz şi plin de toată A
A
1 C f Sfân tul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la toţi sfinţii din toată lumea care au suferit mucenicia, PG 50, col. 645-654, în Predici la sărbători împărăteşti. Cuvân tări de laudă la sfinţi, E IBMBOR , Bucureşti 2006, p. 526. 2 Ibidem, Cuvânt la Sfinţii Mucenici , p. 450. „Am fost învredniciţi să lepădăm trupurile de dragul lui Hristos. Dacă de drag ul lui Hristos nu le-am fi părăsit acum, le-am fi părăsit puţin ma i târziu, fără voia noastră, la despărţirea de viaţa aceasta trecătoare. De nu ne-ar fi luat mucenicia tru purile noastre, ni le-ar fi luat moartea firească, cea de obşte, ’a venirea ei". 3 Mt. 10, 33. 4 Ps.100,8.
225
Cuvinte ascetice
înfricoşarea, să şezi împreună cu Dum nezeu, Cel nestricăcios, negrăit şi nematerialnic, nevăzut şi necuprins şi neapropiat, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele din ele, şi pe noi, oam enii. Dar [a rânduit] ca ce i ce um blă împreu nă cu El să fie slujiţi în înălţime de către arhangheli, în nemăsura tele sălaşuri cereşti. Pentru aceea şi spune: „Cel ce um blă în cale fără prihană, acela îmi slujea . A
4. Ap oi împ linind toate virtuţi le mu ceniceşti cu înălţim e şi răbdare, ziceau: Cele pe care Dumnezeu le-a răbdat pentru noi, pe acelea le vom arăta şi noi. Căci p entru noi S-a a uzit pe Sine nu m it sama rineanb, Creatorul o ricărui neam, Cel ce a adus la fiinţă din cele ce nu sunt. Primind unirea în naş terea cea nespu rcată şi negrăit ă, a fost insultat auz ind că S-a născut din desfrânare7, Şi iarăşi auzind: „Ai demon"8, El nu S-a ap ărat ocărându-i, cinstind pe Tatăl. A prim it de trei or i ispită de la diavolul El pe Care cerurile cerurilor îl acoperă şi cele patru fiare purtătoare de viaţă, umbrindu-L, îl slăvesc. Acestea au fost aduse asupra Lui pe pământ: a răbdat pri goană, foa me şi sete, p ost de patruzeci de zile , sălăşluindu -Se în pustietăţi, petrecând noaptea în rugăciune către Tatăl. Şi săvârşind priveghere de toată noaptea în binecuvântările pâini i, supu nându -Se Tat ălui, pentru ca astfel să Se arate Lui , S-a pre da t pe Sine pentru noi , a fost scuipat, dându -Şi spatele cel fără prihană spre bi ciuir i. Faţa Lui, care nu se po ate privi, a fost înfăşurată în mantie de batjocură şi pălmuiri de Ia ne legiuiţ i cu batjocuri a primit Cel l a C are m ulţimea îngerilor nu poa te să priveasc ă. Şi pentru ce trebuia să-Ş i arate iubirea de oameni prin altele mii prin care Dumnezeu, pătimind rele pentru toţi, a iconom isi t mân tuire a noastră? A fost pironit pe cins titul l emn şi socotit cu oamen ii fără de lege, bă tu t cu 5 6 7 8
Ps. 100,8. In 8, 48. In 8, 41. In 7, 20.
226
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele M
inunat
trestia peste negrăitul creştet şi adăpat cu oţet şi cu fiere şi batjocorit de mulţimi. Şi în toate acestea a rămas în bunătate. Şi având inţăTatălui puter ea, ca Dulătească mnezeuînapoi, , nu a răsp în t, dărăt. N uînI-avospus să răsp ci S-alătit ruga zicând: „Părin te, iartă-le lor că nu ştiu ce fac/ /9. 5. Ce-I vom răspun de la acestea? Cu ce ne vom lăuda? Ce-I vom spune Lui şi ce-I vom arăta în ziua strălucitei şi slăvite! Lui veniri , când va v eni să fie slăvit ş i pro slăvit întru sfinţii Săi ? D intr- o p arte se arată mucen icii , p rofeţii şi apos tolii cu luptele lor pentru HI. Pe de altă parte, nevoitorii ostenelilor de ru altă cei careFiul auUn arătat că ut, Dum nezeuascultării. a păti mitPe pent noiparte, cu trupul, ul născ mult vor fi proslăviţi. Şi se va pomeni cuvântul profetic care zice: „Ochii Domnului sunt înalţi, iar omul smerit"10. Căci cine este smerit c um S-a smerit pe Sine Du mnezeu? Cine a pătimit cele pe care El însuşi le-a răbdat pentru noi? Cine este îndelung răbdător precum El însuşi, Care, rău pătimind, ne-a mântuit pe noi, dându-ne nouă vreme la loc de pocă inţă, fără să Se întoarcă şi să zic ă: „N u îl prim esc pe cel care nu Mi s-a supus de la început"? Pe femeia cea păcătoasă a primit-o, şi nu a lepădat închinăciunea samarineanului, a vorb it cu femeile ş i a făcut ucenic pe vameş, şi tâlharului i- a iertat, pentru ca întotdeauna tuturor celor care mai înainte de vremea ieşirii se pocăiesc, să le arate arvuna iubirii Lui de oameni şi milostivirii, Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască si la cunoştinţa adevărului să vină. Pentru aceea şi lui Petru, care s-a lepădat, i-a dat iertarea în sârguinţa /\
>
j
j
lacrimilor. Căci se mărturiseşte că a plâns cu amar, pentru faptul că s-a apropiat de El din curată pocă inţă, că a răbd at toate pentru El şi că şi-a încins pătimirile răstignirii Lui pen tru El. Căci Dumnezeu i-a făcut cunoscută lepădarea lui, iar 9 Lc. 23, 31. 10 Is. 2,1 1.
227
Cuvinte ascetice
mărturisirea pentru HI mai dinainte i-a vestit-o, când a zis: „Dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti"11. 6. Pe noi toţi ne miluieş te, chem ându -ne în împ ără ţia Lui , zicând: „V eniţi la Mine toţi cei osteniţ i şi îm pov ăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi şi luaţi jugul Meu asupra voastră şi învă ţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor vo as tre "12. Pentru această chemare, dăruieşte-mi pocăinţă, îm păratul împ ăraţilor ş i Dom nul d omn ilor, pentru ca, luând odihn ă prin darul Tău, sfârş it creşti nesc şi A
bin eplăcut să dobândesc. slăvitfăcătorul eşti, îmDuh, preună cu Binecuvântatul Tău Părinte Pentru si cu decăviată totdeauna, acum şi puru rea şi în vecii vecil or. Am in.
11 In 21,18 . 12 Mt. 11,28.
Cuvântul al XXX-lea
Despre vederile de care a fost învrednicit S imeon 1. Veniţi, toţi cei osteniţi, fraţilor, cei ce do riţi să pu rtaţi ju gul Domnului! Ascultaţi şi învăţaţi blândeţea M ântu ito rului, primiţi smerenia spre odihna sufletelor voastre, pentru că inim a înfrântă şi smerită Du mnezeu nu o v a u rgisi1 . Căci prin aceasta dă şi răsplătirea: „dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt//2, fiindcă acest chip l-a purtat pogorârea Fi ului Unul Născut al lui Dumnezeu. Cu chemare sfântă ne che amă pe noi. Să ne facem, p otrivit voii Lui, che maţi şi aleşi3 . Să ne sârguim să ajungem la libertatea lui Dumnezeu şi Ta tălui nostru, căci ne-a făcut pe noi moştenitori ai Lui şi îm preună-moştenitori cu propriul Lui Fiu, căci a desfăşurat papirusul'1sfântului Lui trup şi, în loc de cerneală, a dictat Mângâietorului să scrie cu sângele cel fără de prihană şi fără de pată, vechiul Dă tător de le ge, Care a v en it asup ra în gerilor şi oamenilor, profeţilor şi apostolil or, m uce nicilor şi nevoitorilor şi Care le-a întărit lor cele legiuite ale Lui. Toată făptura s-a plecat, ca în rânduiala celui ce lasă prin testament moş tenirea celor materiale . Soarele, luna, stelele s-au întunecat, 1 Ps. 50, 19. 2 Ps. 81, 6. 3 Cf. Mt. 22,14. 4 C f Sf. Roman Melodul, „Imn despre lepădarea Sfântulu i Petru ", 7, hunele pocâmţei, Editura Trisagion, Iaşi 2006. „Trupul Meu pe care îl vede ţi/ Se face pentru Mine o coal ă de papiru s/ Şi sân gele Meu cerneală/ In care înmo i pana ca să scriu ".
Cuvinte asceti ce
229
cerurile şi toate cele din el s-au cutremurat, pământul şi Templul s-au despicat, ziua şi-a pierdut în întuneric lu mina ei. Şi era a vedea toate schimbate, toate fiind abătute, au fost lăsate în robie. Moştenitorii Tatălui şi împreunămoştenitori cu Fiul alergau, zdrobind încuietorile mormin telor, văzând moştenirea gătită lor, pecetluită prin cruce, care a fost făcută cuno scută de către Fiul, arătată pu terilor. In mij locul a două fiare a fost cunoscut, înţelegându-se prin aceasta cele cere şti şi cel e păm ânteşti. Fiindcă Fiul avea în stăpâ nire marginile, ş i sfinţi i aveau prin har stăpânire şi comu niunea firii cu E1. Toate străluceau de lumină. Şi lumea strălucea de lumina cerului revărsată pe pământ, ca să facă cunoscută descoperirea fiilor lui Dumnezeu întru învierea Celui fără de moarte. 2. M inuna t este Dom nul întru cele înalte, mare este Stă pânul şi mare este firea Lui. Dumnezeu, în sfatul sfinţilor Lui, dând moştenirea celor cărora voieşte, împărţind como rile Lui ascunse, pe care le-a ascuns de căpeteniile îngerilor, la care înge rii d oresc să p rivească5 şi nu li se îngă du ie. A cel palat împ ărătesc, aşadar, să nu ne scape, cele îm pă rţite nouă de împăratul celor ce împărăţesc. Căci nu este o singură anticameră, nici două, nici trei, nu este o singură ţară, sau două, sau trei margini ale lumii: Treime este şi nesfârşită, Care cuprinde cele şapte tărâmuri ale cerurilor. Aceste slă vite şi alese loc uri le-a însem nat Fiul Unu l născut, zicând : „In casa Tatălui Meu , mu lte locaşur i su nt "6. Dar eu, şti ind bun ă tatea lui Du mnezeu, fiind a ceeaşi bu nătate cu a Ta tălui, luându-mi îndrăznire, zic că sunt multe cetăţi, lumini multe sunt, multă slavă, multă bucurie este, viaţa aceea plină de bucurie, desfătări neîmbătrânitoare şi multe hambare cu co mori ale bunătăţilor, acolo unde furii nu le sapă şi moliile 5 C/. I Cor. 2, 9. 6 In 14, 2.
230
Sfântul Si meon Stâîpnicul din Muntele
Minunat
nu le strică7. Acolo, fără de sminteală, tinde-ţi mintea şi nu îţi va fi furată de demoni prin amintirea celor pământeşti. Acolo, comoşirile etului ş i, având rea faptelor cu gust, nuadună-ţi se vor strica nu sufl se vor distruge. Căcisaînaintarea noastră este deosebirea vieţii de materia, întru care este dis trugerea sau completa pierzanie. 3. „Fericiţi sunt cei fără prihan ă în cale, cei ce um blă în lege a D o m n u lu i"C ă ci pe c alea c ea strâmtă ş i îngust ă au aflat viaţa cea fără de sfârşit. Cum s-a întâmplat aceasta? Acolo golătatea9 a lucrat greutatea slavei. Prin foame au do bândit viaţa l veşnică. Cei ce şiaufără lu pta prin privCei egheri în cin s ochiu cel neadormit det moarte. ce auşi-au su ferit necinste vor fi slăviţi. Cei ce au purtat pătimiri au îm brăcat pătimirea pentru nestricăciune, cei ce au slu jit vor fi străjuiţi de îngeri. Cei ce au trăit în plâns şi lacrimi şi sus pine vor fi mângâiaţi cu negrăită bucurie. Cei ce au trecut prin viaţă în sărăcia duhului, vor fi slăviţi prin împreunăşederea pe tron. C ăci zice Duh ul S fânt prin D a vid: „O chii Mei sunt peste cei credincioşi ai pământului, ca să şadă ei împreună cu M ine"11'. Aşadar, cu nici un chip să nu fim neîn crezători în făgăduinţe. Căd credindos este Cel ce a făgăduit. Să-L căutam, aşadar, prin fapte pe El singur şi ne v a da mai mult decât cerem şi decât gândim. Fiindcă nici la inima omului nu s-au suit cele pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce II iubesc pe El . Ce este de mirare sau de ne crez ut ca noi să-L m oştenim pe Dumnezeu, odată ce am devenit împreunămoştenitori cu Fiul Lui? După chipul Lui ne-a zidit pe noi. A
9 Iubitor Si* întemeind în noi ceea ce este nemincinos, ca un
7 Cf. Mt. 6,19. 8 Ps. 118,1. 9 yufavoTr|c, golătate , adică lepăd area şi desp rin der ea de toate cele lumeşti. 10 Ps. 100, 6. n I Cor. 2, 9.
231
Cuvinte a scetic e
de oameni, ne-a dat trupul cel de o fiinţă. Căci, iată, pentru a stăpâni peste toate făpturile l- a creat pe A dam la sfârşit ş i l-a făcut pe el domn peste casa Lui şi stăpân peste toată făptura Lui. Căd împăratul celui ce stăpânea, sălăşluindu-Se în el prin bunăvoire şi umblând, l-a m oştenit pe el prin trup. Fiindcă toate pentru noi le-a făc ut, cerul şi pe toate cele din cer, pământul şi pe toate cele de pe pământ, Raiul şi bună tăţile si cetătile al » cele de acolo, bisericile * j j căror arhitect si » creator este El însuşi. 4. De spre Care este şi cuvân tul nostru. Dacă El este viaţa vieţii, viaţă nu primeşte, nici nu a fost din pricina noastră. Lumină din adevărată lumină. Lumină fiind din lumină, nu-i lipseşte. Dulceaţa Raiului şi a tuturor bunătăţilor păs trate drepţi lor spr e nestri cădune, cu miros de bună mireasmă a mirodeniilor, care cresc din El si înfloresc si care îsi dau rodul lor şi nidodată nu le lipseşte. Dăruieşte-mi mie, aşadar, partea mirului, în orice chip s-ar face. Dă-mi desfătarea vi nului ! P entru ce să însetăm? Căci bea si este bă ut de n oi rodul viei în împ ărăţia ceruri lor, umbrind şi purtân d lum ea. O poartă 9
9
>
9
A
cum socoteşte, pent ru ca să ne dea nou ă în stăpânire îm pă răţia, Ce l ce a spânzurat ceruril e în văzd uh şi a întem eiat pe nim ic temelii le pământ ului. Cuprinzân d toate, nu este covârşit de nimic, având mărime mai presus de toate, şi în voinţă are putere. Pe toate le-a întemeiat pentru noi, suflând în Du hul. A aflat ape le şi c ere de la sam arineancă să bea îm preună cu noi, fiindcă Dumnezeu era Cuvântul. Să auzim, aşadar, că toate prin El s-au făcut ş i fără El nu s-a făcu t nim ic, pentru ca făcute pentrucunoiElsăşezători le păstreze pentruîmpărăţie, noi, tronuri, ca cele să fim împreună pe tronuri, ca împreună cu noi să împărăţească, cununi nestricădoase îm preună cu diadema care străluceşte toate prin bunăcuviinţa Lui, în faţa heruvim ilor şi a seraf imilor, care sun t cai de foc şi care. Şi nu precum cele păm ânteşti care sun t mici şi întun e cate faţă de acelea nesfârşite şi fără capăt. A
232
Sfântul Simeon Stâl pnicul din Mun tele Minunat
5. Du-ţi mintea la împărăteasa cetăţilor12. Vezi palatul, vezi pe tron pe împăratul a Cărui porfiră de cinste un animal mic13 au din lucrat-o. Şi şimulţimea aceloraşişivopseaua aurul făcute pământ apă. Vezimărgăritarelor acolo şi Sfa tul, pe dregători, mulţimile de oşteni înveşmântaţi toţi din urzeala viermilor şi lâna dobitoacelor, ale căror armuri şi dexiarii şi brâuri sunt pământ. Avuţii sunt numite pentru foloasele care vin de la ele. Şi acestea pentru puţine zile pline de întristare si durere. Intoarce-ti iarăşi de acolo mintea si roagă-te lui Dumnezeu să fii acoperit, dacă poţi purta, şi ridică-ţi ochiul mai presus de ceruri, către Dumnezeirea în săşi, strălucind şi fiind în chip mai presus de cuget în nemă surată lum ină, caută la slava diad emei aceleia, la bolţile acelea, la razele acelea, la tronul rotit de foc, heruvimii şi serafimii, la Cel ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, sfântul sfat şi sinod ch em at al apostoli lor, profeţilor şi mu cenicilor, fiindcă toţi cei chemaţi şi aleşi sunt desăvârşiţi în taine. Dar şi cetele dregătorilor celor ce bine au plăcut, ale sfinţilor nevoitori sunt în multă slavă. Căci este scris că sfinţii vor judeca lu m ea14. y
9
9
9
6. Dacă, deci, lumea este judecată prin noi, dacă vrem, noi suntem nevrednici de cele mai mici tribunale15, fiindcă avem ma re putere prin sfi nţenie. î naintea celor prezenţi stau în cercul oştenilor strălucitele popoare ale arhanghelilor şi mulţimea îngerilor călăuzitori, bucurându-se şi slăvind cu cântări pe Dumnezeu întru sfinţii Lui. De aici, vedeţi pe sfinţi i Lui lăud aţi în slav ă, având veş m ânt strălucit , plin de ochi, cingători şi încălţări din pietre vii, armuri care strălu cesc decâtcufulgerul, veşminte care Fiului covârşesc lumina zilei,mai imptare rimate numele şi caracterul lui Dum nezeu . 12 Se refe ră la Const anti nop ol. 13 Se refer ă la o moluscă, d in care se extrag e o substanţ ă pu rpu rie cu care se vopsea stofa din care er a făcută mantia împăra tului. 14 Mt. 19,28. 15 A dică su nte m nev redn ici a fi jud eca ţi.
233
Cuvinte ascetic e
Pentru aceea şi serafimii se închină şi arhanghelii se cutre mură, îngerii cad la pământ, lumina sporeşte mai presus de fire, maifără presus de focsaltă arde,şi pomii pleacă la pă mânt,focul caii cei de moarte carele se în bunăcuviinţă sar, norii în înălţime poartă pe cei ce au urcat pe ei. Astfel vor fi aceştia, iar alţii dintre sfinţi vor zbura precum vulturii, alţii ca porumbeii îşi vor deschide aripile, toate vor înflori de bucurie si veselie. Si cei slăviţi în Dumnezeu se vor veseli în aşternuturile od ihnei lor. 7. Acestea, părinţilor, scriindu-le, nu am arătat nimic nou. Vă arăt vouă, fraţilor, ca să cunoaşteţi pe Cel ce de la în ceput ne-a cinstit pe noi în chipul lui Dumnezeu. Sârguiţi-vă, aşadar, fiilor, şi nu dispreţuiţi, fiindcă deşi noi suntem în lume, îngerii noştri văd pururea faţa Tatălui celui din ceruri. Şi noi vom vedea slava Lui în dragostea Fiului, Cel ce ne-a iub it pe noi. C ăci ne- a iub it pe noi şi noi vom fi cum este E l. Astfel vom umbla, precum El a umblat, cu nobleţe, cu sme renie, fără de răutate, drept, fără prihană, cuvios, adevărat, milostiv, îndelung răbdător, la fel şi noi, cinstind pe cei ce ne necinstesc pe noi, slăvindu-L şi supunându-ne Lui. Hristos, făcând u-Se pildă nouă întru toate, a petrecut în trupul nos tru, şi păcat nu a făcut , nici nu s-a aflat vicleşug în gura Lui. O, minune a tainei! Dumnezeu tare, nu a fost ţinut de pa timă la c ei ce nu L-au cunoscu t. Do mn al păcii , şi nu S -a tul burat şi deopotrivă fiind Tatălui după firea cea fără de început, învaţă, legiuieşte, îndeamnă, zicând: „Pocăiţi-vă că s-a apro piat împărăţia ceruril or". Având prezenţa întru El a dumn ezeirii şi ca un judecător al veacului viitor, îndelung rabdă, y
j
y
este singur având toatăele.bunătatea <...>şişispusa: noi creş tinii bun, <...> şiElnu nu mai cu num Să pr imim „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul"16. 8. Şi apoi astfel preschimbaţi din ceea ce este stricăcios şi muritor, înviind împreună cu El, ne vom asemăna Mirelui 16 Ps.33,9.
234
Sfântul Simeon St âlpnicul din Mun tele Minunat
nestricăcios şi fără de moarte. Căzuţi fiind împreună cu stră moşul, vom învia împreună cu Cel fără de păcat Care nu cade. nă cu Dacă El ne-a scu lat şi îm preu nă cu aşezat„Căci întru împreu cele cereşti"1. Dumnezeu, Duh fiind, S-aEl ne-a făcut om, şi noi oamenii , care am dob ândit Duhu l lui Du m nezeu, devenim duhovniceşti. Să gătim minte curată Celui ce va să Se sălăşluiască întru noi, bine să vieţuim prin fapte bune cu Cel ce S-a amestecat cu noi, ca, întru toate asemuindu-ne Lui, să dobândim d epli n mântuirea M ântuitorului nostru şi să împă răţim împreună cu El în împ ărăţia ceruri lor. Să ne păzim trupurile, să miluim sufletele. Diavolul de la în ceput păcătuieşte şi păcătoşii împreună cu el vor fi osân diţi. Fa ptele rele şi nebuneşti se fac în întun eric şi vor primi răsplată în întunericul cel mai dinafară. Tunete, fulgere, ploaie, soare, lună, stele, schimbările cerului şi văzduhului, pământul şi cele de pe pământ, izvoarele şi şuvoaiele s-au slobozit şi noi nu am voit să punem capăt relelor noastre. Cuvântul Psalmistului l-am dispreţuit şi teatrul l-am lăudat. De la du mn ezeiasca ci tire ne astupăm urechile , dar ne des chidem urechile spre auzirea vorbelordin delaudă ruşine.amAm urât adevărul din mustrare, şi minciuna iubit-o, ne-am lipsit de sl avoslovia şi mulţum irea cea cătr e Dum nezeu, dar ne-am îng rijit de bărbi. Nu pu tem arăta nic i un sem n al virtuţ ii; veşm intele noastre le-am distrus p rin lenevire. 9. Să plângem , aşadar, iubiţi lor, fiindcă sun tem ne pă să tori faţă de atâta slavă, fiindcă ne îndreptăm spre atâta de şertăciune. Puterile cele ce reşti, de care am vo rbit mai sus, o singură voie au, să placă l ui Dum nezeu , iar no i <.. .>, acelea se îng rijesc de o singură neîncetată liturghie, iar noi făcând în toată clipa mii de rele şi cu cuvântul şi cu gândul ne îm pletim cu rătăcirea. Acelea către o singură şi simplă frumuseţe tind nesăturat, cu dor aprins dumnezeiesc. Iar noi oglindim toată răutatea diavolului . Ved eţi pe Cel ce a spus către noi: 17 Ef.2,6.
235
Cuvinte ascetice
„Dar m ă tem ca n u cumva, p recum şarpele a am ăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să vă abată şi gândurile voastre de la 9
9
9
*
curăţialumii, si nevinovăţia cea întru celor Hristos"18. Eva se tâlcuieste pofta descriind dulceaţa lumeştiLumea din patru stihii este compusă, numită prin răsărit, apus, miazănoapte şi miazăzi. Pentru aceea şi la noi temeiul propovăduirii este de la cele patru Evanghelii. La fel judecata şi răsplătirea, având gata pentru cei care au trăit potrivit vredniciei fiecăruia: focul cel nestins şi întunericul cel mai din afară, viermele cel f ără de moarte, plân gerea şi scrâşnirea dinţilor. Dovadă a pus pe fecioarele cele nestricate şi nestricăcioasa împărăţie. Intre care cele cinci fecioare înţelepte, care au strălucit prin privegherea desăvârşirii în rugăciuni căt re Dum nezeu şi au ţinut untdelem nul în v asele trupuri lor, aveau candelele luminoase prin viaţa strălucită cu dum nezeiască cuviinţă. Aşadar, şi noi să ne sârguim să punem în vasele noastre untdelemnul milosteniei si al curătiei si al sfinţeniei, pentru ca, la intrarea în cămara de nuntă, să do bândim negrăita bucu rie fără sfârşit îm preună cu Hristos Iisus, Dumnezeul nostru, Căruia I Se cuvine toată slava, cin 9
9
9
stea şi închinăciunea împreună cu Binecuvântatul Lui Pă rinte si cu Sfântul si de viată făcătorul si închinatul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor . A min. 9
9
9
9
S-a încheiat prezenta carte a Sfântului nostru Părinte Simeon , în luna mai, ziua 16, ora 9, şase săptă mâ ni şi trei zile de la Cincizeci me, anul 6613 (1105) . A fo st scrisă/ copiată de mân a lui Bartolomeu , nevrednicul monah . Cei ce se vor fol osi de ea rugaţi- vă şi ier taţ i-mă pe m ine pentru D om nul.
18 II Cor. 11,3 .
'
Anexe
Ane xa 1
Cuvâ nt de spr efa ptu l de a ave a pur u r ea în minte zi u a i eşi r i i din viaţa 1. Nu sun teţi neştiuto ri, fraţii mei, ce frică şi ce nevo ie avem a răbda în ceasul ieşirii noastre din viaţa aceasta. Căci atunci când sufletul iese din trup, mare frică şi mare taină se împlineşte. In acea clipă, vin îngeri buni şi mulţime de oştire cerească şi toate puterile potrivnice şi arhonţii întuneri cului, fiecare dintre cele două tabere vrând să ia sufletul în locaşurile lor. Dacă sufletul şi- a ag onisit încă de aici virtuţi bune şi a trăit viaţă cuvioasă şi plăcută lui Dumnezeu, în ziua ieşirii Iui, aceste virtuţi, pe care le-a dobândit încă de aici, devin îngeri buni şi îl înconjoară şi nu lasă pe vreuna dintre puterile potrivnice să se atingă d e el, ci în b ucu rie şi veselie îl iau pe el, cântând cântăr i de biruinţă lui Dumn ezeu, şi îl duc pe el la Mântuitorul Hristos şi împăratul slavei şi se închină Lui împreună cu el, împreună cu orice putere ce rească, şi este dus, prin urmare, la loc de odihnă, la bucuria cea negrăită, la lumina cea veşnic ă, un de nu este întristare, nici suspin, nici lacrimi, nici griji, ci viaţă nemuritoare şi bucurie veşnică, împreună cu toţi sfinţii cei care au bineplăcut lui Dumnezeu, în împărăţia cerurilor. Dar dacă în această viaţă a trăit ruşinos şi a fost atras spre plăcerile trupului şi spre * Acest cuvânt este editat de A. Mai, Novae Patnnn Bibliothecae, t. VIII, 3,1871, pp. 1-3, în deschiderea corpusului de omilii simeoniene, după manuscrisul Vnt. gr. 1997, da r este socotit drept neautentic de către editorul P. van den Ven. A se vedea mai sus studiul introductiv Opera ascetică a Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, nota 4, p. 10. îl publicăm însă pentru folosul său duhovnicesc.
240
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat.
Cuvinte ascetice
deşertăciunea lumii acesteia, în ziua ieşirii lui din viaţa aceasta, patimile înseşi şi plăcerile pe care le-a agonisit de aici, din această viclenideşiîngerii înconjură nenorocitul sufletviaţă, şi nu devin îl lasă demoni să se apropie lui Dumnezeu, ci îl iau împreună cu puterile cele potrivnice şi cu începăto riile întunericului şi îl duc pe el plân gând cu jal e, cu ochii în jos, tângu indu-se cu am ar, în locurile întun ecate şi înnegurate şi pline de tristeţe, acolo unde sunt ţinuţi toţi păcătoşii până în Ziua Judecăţii şi a veşnicei osânde, acolo und e este arun cat diavolul cu îngerii lui. uie, aşadar, ca încă ieşirii de aici să ne şiface avem2. toatăTreb preocuparea în privinţa noastre să m ne griji şi să pregătim toate virtuţile cu care suntem datori să plecăm din viaţa de aici ş i care pot să ne apere la vreme de nevoie. Care sun t virtuţi le care am spus că devin î ngeri şi care stau îm po trivă demonilor, adică patimilor noastre? Acestea sunt: iu birea, smerenia, îndelunga răbdare, înfrânarea, răbdarea, dis cernământul, su punerea faţă de Dumn ezeu, liniştea, bărbăţia, dreptatea, înţelepciunea, fecioria, pocăinţa şi cele asemenea lor. Aceste virtuţi ne apără pe noi în ziua aceea înfricoşată şi nu este nim eni care să le stea îm po trivă. Ia r patim ile care am spus că devin demoni sunt acestea: ura, înălţarea cuge tului, încăpăţânarea, nedreptatea, vorbirea deşartă, cleve tirea, iuţimea, cearta, pizma, mândria, slava deşartă, ţinerea de m inte a răul ui, deznădejdea, nepăsarea , ignoranţa, uitarea, mânia, urgia, lenevirea, pofta, înălţarea minţii, frivolitatea, lăcomia, neînfrânarea, şi iubirea de arginţi, rădăcina tuturor rele lor. Aceste patimi, transformate în dem oni în z iua ieşi rii noastre, iau în primire sufletul. Şi pe bună dreptate! Căci aşa cum suntem luaţi în primire încă de aici şi aşa cum în viaţa de aici am pre ferat păcatele în locul virtuţilor şi le-am dat lor putere să ne stăpânească şi să ne asuprească, nu este cine să ne izbă vească d in el e.
Anexa 1
241
3. Să cunoaştem , aşadar, cât mai avem vrem e, şi să pri cepem care sunt cele folositoare nouă şi să alergăm din tot sufletul şi să ni le agonisim nouă, pentru ca, ajungând în zi de nevoie, să ne ajute nouă şi să ne izbăvească de cele po trivnice. Iar de cele care sun t îm po triva noastră, aflând care sunt şi de care rele ne sunt dătătoare, să fugim ca de şarpe sau de foc. Căci da că şi suntem traşi în jos de ele la încep ut, cât sunt încă în puterea noas tră, c ât mai avem timp şi cât mai suntem în v iaţa aceast a, să ne sârguim şi să ne de părtăm de ele, iar prin pocăinţă şi lucrarea virtuţilor să ni-L îmblânzim pe Dumnezeu, pregătindu-ne pentru ieşirea aceea, ca nu cumva, venind şi bătând în uşă, să fim aflaţi nepregătiţi. De aceea şi Domnul a zis: „Fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Domnul nostru va veni"1. Pentru ca, venind şi bă tând, să fim aflaţi gata să-I răspundem Lui. Că Lui I se cuvine slava cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
1 Lc. 12, 40.
An ex a 2
Viaţa S fântului Sitneon din M unt ele M inun at, 24* Zicea copilul bătrânului şi monahilor: „Stăpânitor pati milor cugetuladunate evlaviosvânturi şi este legat deotrup aşa şicum moarăeste păstrează le care mişcă est eo m en ţinută de ele, la fel şi trupul şi patimile mişcate în trup apar stăpânite de cugetul evlavios. Căci Dumnezeu, creându-1 la început pe om, a pus în el drept vizitiu mintea conducătoare, ca un judecător al întregului car, cercând toate gândurile bune şi rele care se nasc în noi. Căci nim eni nu este atât de fără de minte, încâ t să ignore cele de folos, ci cunoaştem că cei ce fac cele rele nu vor scăpa de judecata viitoare1. Căci dacă poftele plăcerilor ne biruie şi noi suntem robiţi de ele şi nu luptăm mai degrabă cu bărbăţie împ otriva m om eli lor lor, ne aflăm călcători ai propriilor făgăduinţe şi pe bună dreptate vom fi osândiţi. Căci nimeni dintre noi nu poate să nu dorească, fiindcă această aplecare spre po ftă este natu rală în noi, dar a nu cădea în plăcere din pricina cugetului evlavios care stăpâneşte şi din frica de judecată, ţine de alegerea noastră liberă. Asemenea şi mânia, prin acelaşi cuget, * Tradu cere după P. van den Ven, ed. La vie ancicnne de s . Symeon Sty lite le Jeun e (521592), t.1. Intro dud ion et texte gre c (SH 32), Bruxelles, 1962, pp. 20-21. Există o asem ănare evidentă între acest capitol 24 al Vieţii şi Cuvân tul al II I-lea, fa pt evidenţiat de P. van den Ven, care ie-a editat în paralel. Publicarea integrală a Vieţii Sfântul ui Simeo n din Mu ntele Mi nun at este în pregătire la Editura Doxologia. 1In 5,29 .
Anexa 2
243
putem să o potolim. Lăcomia pântecelui şi toate dezmierdările ce se nasc din ea putem să o înfrânăm prin rugă ciune şi postiri as pre. Lăcom ia, nu num ai să o resping em ca fii nd inter zisă , ci să o şi urâm. A cest lucru mărturisi ndu-1 ma i înainte, dumnezeiasca lege zice: „Nu vei pofti femeia aproapelui tău, nid ogorul lui, nid robul lui, nici roaba lui, nid toate câte sunt ale lu i"2, învăţându-ne pe n oi prin acestea nid să fim bi ruiţi de pofta de femeie, nici de slavă d eşartă sau făţărnicie, nici să fim stăpâniţi de mânie, nid să fim robiţi de lăcomia pântecelui sau iubirea de arginţi sau de alte pofte rele. Ci Domnul pentru aceasta a arătat două căi, una strâmtă, care duce la viaţă pe cei ce umblă pe ea şi care se străduiesc să vieţuiască bine în această viaţă, şi una largă, ce duce la pier zanie pe cei care dispreţuiesc vi rtuţile3. Pen tru ace ea îndeam nă: «Ceea ce vă spun vouă în întuner ic, spuneţi la lumină»4 . Căd faptul de a cugeta şi a face cele rele poartă chipul întunericului, condam nându -i pe cei ce au păcătui t, iar a alege binele şi drep tatea printr-o dispoziţie bună, conduce la viitoarea, veşnica lumină. Să ne stăpâni m, aşada r, patimile prin cugetul evla vios şi să ne întoarcem de la orice poftă rea şi iubitoare de păcat, râvnin d vieţile sfi nţilor, ostenelile şi slava cea gătită lor şi nepovestita făgăduinţă, pentru care suntem datori să priveg hem şi să ne rug ăm p ururea, lib eri, fra ţilor , p rin libertatea lui Hristos5 , Dum nezeu l nost ru, Care ne va pă zi pe noi, pe toţi spre slava măreţi ei Lui , A m in". Ac estea le-a spus bătrânului şi monahilor. A zis bătrânul: „Nu acesta vorbeşte unele ca acestea, d Preasfântul Duh părintesc şi desăvârşitor, căd scris este: «Din g ura prun dlo r şi a celor ce sug ai săvârşit lau dă »"6. 2 D eut. 5, 20. 3 Mt. 7 , 13-14. 4 Mt. 10, 27. 5 Gal. 5,1. 6 M t 21,16.
Ane xa 3
Viaţa Sfântului Simeon din M unte le M i nunat, 27 Aşadar, au întrebat fraţii pe cuvios să le spună despre mântuire. iarăşi răspunzându-le prin Duhul Sfânt Care era înIar el, el a zis: „Părinţi şi fraţi, ascultaţi-mi răspunsul şi nimeni să nu râdă de nepric eperea mea. Lauda mon ahului este tnfrânarea, ca să se potolească patimile trupului. Lauda monah ului este a cânta psalmi şi a se ruga neîncetat. L auda monahului este dragostea, care este Dumnezeul nostru1. Lauda monahului este ascultarea faptelor bune cu inimă smerită că întru aceas ta Domnul a biruit moartea, făcându-Se ascultător până la moarte, şi încă moarte pe cruce2, pentru ca şi noi, fraţilor, să ne omorâm patimile şi poftele trupului. Lauda monahului este a plânge întru mărturisirea inimii şi a se ruga către Domnul, precum va me şul, a-şi bate pieptul şi faţa, ca să nimicească duhul uitării şi mândria. Lauda mo nahului este a petrece în blândeţe şi linişte, a avea glasul măsurat şi cuvântul cu bună rânduială. Lauda monahului este a nu se jura deloc, decât num ai pentru adevăr sau pentru iertăciune. Lauda monahului este a face milostenie din cele ale lui. Lauda monahului să nu clevetească, să sufere împre ună cu fraţii aflaţi în necaz. Lauda monahului este să spele * Tradu cere după P. van den Ven, ed. La vie ancienne de s. Syméon Sty lite le Jeune (521592), t. I. Introduction et texte grec (SH 32), Bruxelles, 1962, pp. 23-29. 1 I In 4, 8, 16. 2 Fii 2, 8.
245
Anexa 3
picioarele fr aţilor ş i să z ică : „Bin ecuv ântaţi". La uda m ona hului este să biruiască m ândria si să nu fie ruşinat înaintea nimănui. L auda m onahului este să s e smerească pe sine şi să se socotească a fi ultim ul din tre toţ i şi să fugă de sm intelil e uneltite ale iubirii de argint. Lauda monahului este iubirea de fraţi curată faţă de toţ i, ca faţă de Mân tuitorul H ristos însu şi, mici şi mari, săraci şi bogaţi, şi iubirea de străini şi slujirea nefăţamică. Dacă va căut a m onahul la faţ a celor mari ai lumii acesteia, iar pe săracul care vine la el cerându-i pâine îl va lepăda, nu va av ea unul ca acesta îndrăznire să intre în cămara de nuntă a M irelui cel ui nestricădos, fiindcă stăpân it de dor>
y
mitarea nem ilostivi a răma s întu nec at şi neprcandela egă tit şilui3. străin de iubirea aceea şi derii,fapta bună, stingându-i-se Căci milostenia îi m ilui eşte pe cei milost ivi, jude caţi p entru alte păcate. Milostenia este mărturia mărturisirii pentru Hris tos, Care primeşte la Sine pe cel ce miluieşt e pe săra d şi Car e zice: „Cel ce face unuia dintre aceştia prea m id M ie îm i fac e" 4. Iar cel care nu se înd ură cu m ilostivire de fratele său L -a tă găduit pe Fiul lui Dumnezeu împreună cu Saducheii care nu cunoşteau puterea învieri i Lui. Nu prefera pe cel înveşm ântat în aur care ascunde cu vicleşug pe demonul care zicea Fiului lui Du mn ezeu: „Acestea toat e Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea şi Te vei închina mie"5. Să nu care cumva prin închipuirea lumii să insulţi pe Hrist os, C el ce a venit în sără da sărac ului şi Care nu a vea un de să-şi plece capul6, că ale Lui sun t ceru rile şi păm ântu l7. Avraam pentru aceasta a aflat har, primindu-L pe Dumnezeu împreună cu cei doi îngeri, care erau so cotiţ i străini şi pribegi şi Lot întru acestea s-a fă cut minun at. In bogat şi în sărac, caută-L pe Dum nezeu, căd El este creatorul 3 M t.25,8 . 4 Mt. 25,40. 5 Mt. 4, 9. 6 Mt. 8, 20. 7 Deut. 10,14.
246
Sfântul Sim eon Stâlpni cul din Muntele Minunat. Cuvinte ascetice
şi stăpânu l tuturor , dând u-i fiecăruia precum a voit. Nu p re geta să speli picioarele sfinţilor, căci despre aceştia fericitul Pavel arătat,primiţi zicând:cu„Dacă a spălat picioarele Pentrua aceea blândeţe pe bogaţi şi pesfinţilor"8. săraci, şi pe săraci ca pe bogaţi , pe toţi oamenii v ăzând u-i ca pe unul şi plinind nevoia fiecăruia din cele ce vă prisosesc, cu mul ţumire către Dumnezeu prin lucrarea dragostei. Lauda mo nahului este neagoniseala. Iar dacă agoniseşte ceva, să nu fie pentru el însuşi. Lauda monahului, înfrânarea trupului şi a sufletului. Dacă vreun cuget al necurăţiei se strecoară în ceva din ale voastre, fraţilor, cu plângeri şi mărturisiri aşa să strige: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Cuvinte fără de moarte, Cel ce nu îi ruşinezi pe cei ce cred în tru Tine, Părinte al Iubirii de oameni, Dum nezeul milelor şi a toat ă mângâierea, Cel ce eş ti mai înainte de veci şi acum în bunătate şi rămâi până în veac, izgoneşte de la mine, robul Tău cugetele ce mă tulbură. Căci Tu ştii, Cunoscătorule al inimilor, Cel ce vezi cele ascunse ale inimii m ele, că su nt fără de voie. Iartă-mi mie, Stăpâne, şi să nu-mi fie mie aceasta spre adău girea păcatel or, d fii mie milostiv, trimite harul Tău de la sfântul tron al slavei Tale peste sufletul meu, tică losul, şi umbreşte-mă pe mine, robul Tău. înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale9 şi voi fi viu, doctore al sufle telor şi al trupurilor, Cel ce singur eşti fără de păcat, slă vite Doa mn e, că binecu vân tat s i lău da t est i întru toti sf inţi i Tăi, în vecii vecilor. Amin. Aşa să fie rugăciunile voastre curate şi cererile, fraţilor, şi c ertaţi-1 pe diavolul, zicând : «Merg i înapoia mea, satano10, că Domnul este zid tare, mână şi aco '
»
j
j
»
perământ aputernic, tărie şi Şi pază Duhul ziceţi: Sfânt, ajutor şi îţi mântuire credindoşilor». apoiîntru adăugând, «Doamne, mu lţumim Ţie, Te bi necuvântăm pe Tine, Doam ne, Te slăvi m 8 I Tim. 5,1 0. 9 Ps. 118, 73,144. 50 Mt. 16, 23.
Anexa 3
247
pe Tine». Binecuvântaţi pe Dumnezeu şi întoarceţi-vă de la gândurile spurcate. Căutaţi pacea şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul11. Prin atacul lor, demonii aprind războiul, având drept armă săturarea pântecelui. Iar Do mnul nostru, ajutorul nostru fii nd, ne asigu ră biruinţa şi va lovi pe diavol şi pe demonii lui. Nici nu ascunde de noi trofeul Lui de biruinţă. «Căci gândurile lui nu ne sunt ne cu noscu te»12. Dacă cineva dintre voi es te tu lbura t spre poftă, să înţeleag ă cine îl atrage spre ea. Dacă cineva se aprind e, să cunoască cine a aprins focul. Să cugete la tăierea unui ase me nea rău din rădăci nă. Nicidecum să nu-i dea păşune. Şi, ca un bun şi viteaz luptător, deosebeşte [duhurile], cercetând nestricăciun ea legii poruncilor, şi alungă de la tine lucrarea păcatului. Intru poruncile Lui cugetă pururea şi fii cu bun cuget stăpânu lui tău, pentru ca sporirea ta în toate să fie vă dită tuturor13, în a te lăuda în Domnul şi să spui ceea ce este scris: «De nu mă vor stăpâni, fără prihană voi fi şi mă voi cură ţi de păcat m are şi vor bin eplăc ea cu vintele gur ii m ele» 14. Iar împlinirea bunei plăceri să-ţi fie rugăciunea cu vărsarea lacrimilor şi psalmodia să aibă străpungere. Cuvintele şi fapta, ca şi cum ar fi ale îngerilor care stau de faţă, să se acorde într-o singură voie de a plăcea lui Dumnezeu. Cel ce are două haine să d ea celui ce nu are i3. Să po stească m ona hu l nu mai puţin de ceasul al nouălea, dar, când posteşte, să nu fie mâh nit, precum făţarnicii16. Cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâ ncă, şi cel ce mănâncă să nu d ispreţuiască pe cel ce nu mănâncă17. Mâncând, pune pază gurii tale*3. De pe tavă 11 Evr. 12,14. 12 II Cor. 2,1 1. 13 IT im 4 , 14. 14 Ps. 18,14-15. 15 Lc. 3,11. 16 Mt. 6,16. 17 Rom. 14, 3. 18 Ps. 140, 3.
248
Sfântul Sim eon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Cuvinte ascetice
să nu iei nimic ca să duci la gura fratelui tău ca nu cumva pentru mâncăruri să strici lucrarea lui Dumnezeu19. întâlnind un frate străin, îndată pune metanie şi zi: «Blagosloveşte, cum mergem?». Apoi vei da loc liniştei. Zideşte-1 prin citirea canonului şi al Scripturii şi întăreşte~l pe el prin vieţile şi petrecerile părinţilor şi îndea mnă-1 să primea scă drago stea ca pâine tare a vieţii. Nu îi vei spune lui «mănâncă», ci «fă dragoste, ca să nu te afli slab mâncând legume»20. Când vor beşti nu fi plin de slavă deşartă, ci slăveşte-te prin păzirea poruncilor. Fără sfătuire, nimic să nu faci. Smereşte-te pe tine în simplitatea inimii, nu fi făţarnic, fii iubitor de săraci pentru propria ta sărăcie. Nu te însoţi cu fratele la lucru stricător de suf let. Ia aminte la tine însu ti încercând toate , dar reţinând ceea ce este bun21. Să nu fii cu două feţe. Căd cei ce vă tulbură pe v oi vo r primi p edeap să22, iar cei ce tăin uiesc spre vătămare au parte la călcarea de lege. Cuvântul adevărului să-l ai în inimă curată şi fă-te bineplăcut, mulţumind lui Dumnezeu. în orice se întâmplă binecuvântează pe Domnul. Dacă ţi-e sete la masă, nu vei zice: «dă-mi să beau», ci cu degetul fă un sem n celui ce sluje şte nevo ilor să-ţi dea ţie în linişte. Dacă îţi vine flegmă, nu vei scuipa înaintea ta ca să sminteşti pe fraţi, ci ridicându-te, spune: «Blagosloviţi, pă rinţi, iertaţi» şi, ieşind, împlineşte-ţi nevoia, apoi revenind în linişte şi aşezându-te la masă, mănâncă după nevoie, fără să te suceşti încoace şi încolo şi apoi, ridicându-te împre ună cu fraţii, mulţumeşte lui Dumnezeu. Lauda monahului este să nu bea vin, iar dacă bea pe ntru slăbiciunea trupului, să ia puţin şi să nu întreacă m ăsura, căci vinul m ult vecină tate cu demonii este şi în mai arşiţazăbav lui aprinde aducevasul som n greu şi f ace mintea nică şitrupul, face întreg 19 Rom. 14,20. 20 Rom. 14, 2. 21 ITes.5,21. 22 Gal. 5,10.
249
Anexa 3
trupului sălaş demonilor, încât să spună ce nu trebuie şi să facă ce nu se cuvine. Iar dacă ţi se întâmplă să te îmbolnă veşti, ai doctor pe Dumnezeu. Dacă se întâmplă ca fratele să cadă în vreo suferinţă şi de la aceasta să-i vină lui miros urât, să nu te scârbeşti să te atingi de el, ci slujeşte-i lui, aşa cum ro bul sluje şte stăpânului, intinde-i aşternutul şi întreabă de ce are nevoie şi pentru împrejurările de mai înainte, nu îl mâhni pe el, mai bine zis, pe Duhul Sfânt23. Oblojeşte-i rana şi rabdă până ce îl va cerceta Domnul şi îl va ridica pe cel mun cit şi nu-i fă reproşuri, nici nu te înă lţa ca şi cum ai face ceva mare, ca să nu fii smerit până la iadul cel mai de jos. Căd acest sunt l auda şi cununa mo nahului. Ca astfel obşte a fraţilor să ea ia binecuvântare de la Hristos Dumnezeul nostru, Care zice: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de mosteniti îm părăţia cea gătită vouă de la întem eierea lumii, căci flă mând am fost si Mi-ati dat să mănânc, însetat am fost si Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit. Gol am fost si M-ati îmbrăcat, bolnav am fost si M-ati cercetat, în tem nită am fost si ati venit la Min e»24, «întru cât ati făc ut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut»25, «cine are urech i de auz it să au dă» 26 a zis Do m nu l Căr uia fie slava în vecii vecilor! A m in ". *
*
9
9
9
*
9
9
9
9
23 Ef.4,30. 24 ML 25, 34-36. 25 Mt. 25, 40. 26 Lc.8,8.
9
9
'
9
*
9
)
Ane xa 4
E pi stola a c incea a Sfânt ului S imeon S tălpni cul di n M untele cel M inun at cătr e împăr atul J ustin cel tână r 1.
Cine va da, pururea slăvite şi bunule Stăpân e, ochilor
mei izvoare de lacrimi ca să plâng şi să mă tânguiesc cu amar şi nesuferit, în toate zilele jalnicei mele vieţi? Fiindcă sub râvna dumnezeiască a împărăţiei voastre creştine şi de Dumnezeu încununate, asemenea lucruri ale necredinţei mai presus de cuvânt au fost îndrăznite să se facă de către nelegiuiţii fără Dumnezeu şi necuraţii mai presus de toată necurăţia şi spurcaţii Samariteni, care locuiesc în aşa numi tele castre aproape de cetatea Porfyreon în curata casă pe care puterea voastră cea plăcută lui Dumnezeu a poruncit a se zidi acolo. Pe care să le ştie seninătatea voastră cea pă zită de Dumnezeu din cele însemnate [în scris] smereniei noastre de către Pavel, Cuviosul Episcop al acestei cetăţi Porfyreon, pe care ni le-a trimis nouă de la prea fericitul Pa triarh al Răsăritului, fiindcă şi el s -a îndure rat foarte cu pri vire Ia aceasta. Si cum nu s-ar fi îndurerat, blânzilor conducători? Fiindcă şi pietrele cele neînsufleţite erau gata să strige asem enea nelegiuiri pe car e le-a văzu t cu ochii lui mai j
'
sus pomenitul arhiereu. Căci mai rea decât moartea şi pieirea au părut smereniei noastre ceea ce a ajuns la urechile noastre, o asemenea nelegiuire care covârşeşte orice faptă hulitoare, care a fost îndrăznită împotriva însuşi a Celuia ce pentru noi S-a întrupat, Dumnezeu Cuvântul, şi împotriva * Traducere după PG 86, 3216D-3220A.
251
Anexa 4
Preasfintei, slăvitei Născătoare de Dumnezeu şi a preacu ratei si cinstitei cruci si a sfinţilo r Lui. >
9
9
2. Pentru aceea, amintind de acestea, aducem dumne zeiescului vostru auz că dreptmăritoarele voastre legi ale biruinţelor celor bune poruncesc că, dacă cineva insultă în vreu n fel chipul împăratu lui, cei ce au înd răz nit a face una ca aceasta să fi e predaţi m orţii grabnice şi nim icitoare. Atun ci de câtă osândă spre pierzare sunt vredni ci cei ce au îndrăzn it asemenea lucr uri î m potriva icoanei Fiul ui lui Du m nezeu şi a Preasfintei Slăvitei Născătoarei de Dumnezeu, cu toată nespusa neruşinare şi nelegiuire şi pentru răul covârşitor, nu p ot spune, nefăcându -se nic i o milă faţă de aceşti a? Pentru aceea rugăm stăpânirea voastră cea bine izbânditoare, să nu facă milă fatăi de cei ce au îndrăznit acestea, nici' să îi cruţe * pe ei, nici să primească vreo mijlocire sau apărare pentru ei, pentru ca nu cumva să se întoarcă şi spre altceva, cum deja am v ăzu t în vedeni e, arătându-i î n luna au gust Prea sfinţi tului şi de Dum nezeu cinstit ului Patriarh. Căci nu a ascuns Dumnezeu de noi sfaturile lor. Pentru aceea sunt convins, pururea cinstiţilor conducători, că nu poate inima voastră, întărită de Dum nezeu şi luminată de măreţia Lui, să poarte o atât de mare nelegiuire de necinste pe care nu am mai au zit-o niciodată până acum, n ici alt cr eşti n. 3. Dar vă jur pe voi, Stăpâne , pe D um nezeul cel Preaînalt al lui Emanuel, să nu mai aşteptaţi nici măcar puţin timp până să fie dusă la împlinire cuvenita pedeapsă. Porun ceşte să fie cercetate de asemenea şi cele ce s-au săvârşit în puţ de răutatea lor covârşitoare, potrivit cu textul epistolei trimis e smereniei noastre. Preab lânda vo astră stăpân ie să nu le îngăduie, dacă poate unora li se pare că urzesc cuvinte nelalocu l lor (nepotr ivite), deşi acestea sun t cuvintele Stăpâ neşti, ale lui Dumnezeu, Celui ce v-a dat vouă puterea şi Care este atât de tare hulit, mai presus de toată hula. Pentru ca şi ceilalţi dintre ei să aibă frică, în toate zilele, de anatema
252
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele M inunat. Cuvinte ascetice
şi de d espărţirea de viaţa lor. Pe aceştia îi va primi întune ricul cel înrudit cu ei, spre osânda focului nestins şi neluminos care îi va înghiţi pe ei. Şi îişi va blestema p eDuh ei în al cele i de jos ale adâncului Preasfântul Atotputernicul luima Iisus Hristos Domnul nostru, Cel ce de la Tatăl purcede, ca să-i piardă pe ei spre nesfârşită pi erzanie. Arătând cu sârguinţă această râvnă, de Du mnezeu pă ziţi ş i triumfători , v eţi f i pri miţi, mai presus de jertfa lui Avraam, la Unul Născut Dum nezeu, Cel care împărăţeşte împreună cu evlavia voastră, la însăşi dumnezeirea care vede toate. Şi va fi îm părăţia voastră iubitoare de Hristos mai vârtos binecuvântată şi mărită de puterea Lui, mai presus de oricare împărăţie de mai înainte, că Lui i se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
An ex a 5
Tropar ele com puse de Sfântul Simeon d in Muntele Mi nunat 1. „A uzit-au nini vi tenii îngro pa rea lor prin cutrem ur pentru pă cate1, iar prin m inunea cheză şuitoare a chit ului, pocăinţa cheamă învierea cea prin Iona2. Ca în vremea aceea, Hristoase Dumnezeule, primeşte, Îndurându-Te, strigarea pop orului Tău, cu a pru ncilor şi a dobitoacelor, şi pe noi, cei pedepsiţi, cruţă-ne1şi ne miluieşte prin învierea Ta cea de trei zile, că Tu eşti Dumnezeu, Dumnezeul celor ce se pocăiesc şi întru noi ara tă bună tatea Ta, într eit Sfi nte, slavă Tie" . 2. „Minunate sunt faptele Tale şi sufletul nostru le cu noaşte foart e, Hristoase Dumnezeule, Stăpânu l nostru! M unţii tremură înaintea Ta, s-a cutremurat întregul pământ, s-au zguduit munţii cu putere, marea a văzut şi a fugit, coră biile au fost împinse de vânt pe ţărm ul uscat. în mânia Ta, Doamne, adu-Ţi aminte de milă, mântuieşte pe cei rămaşi, fără de păcat eşt i Doamne, slavă Ţie!" *
Tradu cere după capitolel e 105-107 ale
Vieţ ii Sfântului Simeon, P.
den Ven, ed. La vie ancienne de s. Symeon Stylite le Jeune (521-592), t. I.van Introduction et texte grec (SH 32), Bruxelles, 1962, pp. 84-87. O ediţie a acestor foarte vechi piese lit urgice a publicat, alături de o discuţie asu Echos pra lor şi S. Petrides, „Saint Symeon le nouveau stylite melode", d'Orient, t. 5,1902, pp. 270-274. . 1Iona 3, 4; 4,1 1. 2 Iona 2,1. 3 Iez. 7, 8; 8,1 8; 9,1 0.
254
Sfântul Sim eon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Cuvinte ascetice
3. „C um Te-ai milostivit de Moise care mijlocea ca să nu zdrobeşti pe Israel4, şi acum, Doamne, Te rugăm, încetează mân la poporu l Tău,dedând iertare multelor noastre păcate, Cela iacedesingur eşti fără păcat, Hristoase Dumnezeule, după mare mila Ta, slavă Ţie"
4 leş. 32,12.
Bibliografie
I. Ediţii şi traduceri ale surselor privitoare la Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat*
Novae Patrum Bibiiothecac, vi ntele TV-X X X ).
Mai, A., éd.,
t. VIII, 3, pp. 4-156 (
C u
Papadopoulos-Kerameus, A., „Lupecbv ô ©aujaacn:ooQ£m-)ç coç ûpvoyQâc))oç k cù jaeÀc^ôoç", Vizantijskij Vremennik, 1 pp. 141-150 (troparele).
. 1, 1894 ,
Pétridès, S., „Saint Syméon nouveau Stylite mélode", t. V, 1902, pp. le 270-274 (troparele). d'Orient, S.
Symeoni s Epistula ad Justi num Juni orem, P G 86, (Epistola 5).
Échos 3216D -3220A
van den Ven, P., „Les écrits de s. Siméon Stylite le Jeune avec trois serm ons inédits", LeMuséon, 70,1957, pp. 33-55 (Cuvintele I-IV).
La vie ancienne de s. Syméon Styli te le Jeune (521-592), t. I: Introduction et texte grec, t. II: Traduction et commentaire. Vie grecque de sai nte M arthe, mère de S. Symeon („Subsi dia Ha-
van den Ven, P.,
Vieţ ii vechi în A cta Sanctorum,
giographica" 32), Bruxelles, 1962-1970 critică a a Sfântului Simeon şi a Vieţ ii Sfin(Ediţia tei M arta).
Vita S. Marthae Matris Symeonis Iunioris Stylitae, M ai, t . V, 1685, pp. 403 -433.
Vi ta S. Sy meonis I uniori s Stylitae (Nichifor O uran os), î n A cta Sanc torum, Mai, t. V, 1685, pp. 307-401. Vita S. Symeonis Stylitae Iunioris, capita selecta, în H. Delehaye, Les Saints Stylites („Subsidia Hagiographica" 14), Bruxelles, 1923, pp. 238-271.
II. Izvoare vechi citate in volum
Caroli M agni Capitulare de I magini bus, în M onumenta G ermaniae H is tor ica, Concili a, t. II, Suppl., pp. 179-184. * Publicăm doar lista surselor privitoare la Sfântu l Simeo n integral. In rest, b ibliografia cuprinde d oar lista lucrărilor folosite în ca rtea de faţă.
Sfântul Simeon Stâlpnicul Din Muntele Minunat -
Cuvinte Ascetice
Evagrius, Historia Ecclesiastica , ed. J. Bidez, L. Parmentier, Lon dra, 1898. loan de Efes, Historia ecclesiastica, ed. şi trad. latină E. W. Brooks, CSCO 106, „Scr.Syri" 55, Louvain, 1936. Photius, Bibliotheca, ed., R. Henry, Paris, 1959-1991. Procopius, De aedificiis, V, 9, ed. G. Dindorf, Bonn, 1838. Vita S. Lucae stylitae, în H. Delehaye, Les Saints Sh/iües („Subsidia Hagíographica" 14), Bruxelles, 1923, pp. 195-237.
III. Literatură secundară despre Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat Delehaye, H., Les Saints Sh/lites („Subsidia Hagiographica" 14), Bruxelles, 1923, pp. LIX-LXXV. van den Ven, P., „Les écrits de s. Siméon Stylite le Jeune avec trois sermons inédits", Le Muséon , 70,1957, pp. 1-57. van den Ven, P., „A propos de la Vie de Saint Syméon Stylite le Jeune", în Analecta Bollandiana, t. LXVII, 1949, pp. 425-443.
IV Alte lucrări citate în volum Allatius, L., Diatribe de Symeonum scriptis , Paris, 1664. Altaner, B., Patrologie, ed. a 2-a, 1950. Batiffol, P., L'Abbaye de Rossano, Paris, 1891. Devreesse, R., Les manuscrits grecs de l'Italie méridionale (Histoire, classement, paléographie) („Studi e Testi" 183), Città del Vati cano, 1955. Devreesse, R., Introduction à l'étude des manuscrits grecs, C. Klincksieck, Paris, 1954. Diehl, C., Jastinien et la civilisation Byzantine, Paris, 1901. Duchesne, L., L'Église au VIe siècle, Paris, 1925. Ehrhard, A., Überlieferung und Bestand der hagiographischen und homiletischen Literatur der griechischen Kirche, III, 2,1952. Fliehe, A. şi Martin, V., ed., Histoire de l'Église, t. IV, Paris, 1945. Geizer, H., Sextus Julius Africanus und die byzantinische Chronographie, J. C. Hinrichs şi B. G. Teubner, 1885.
259
Bibliografie
Hardouin,A cta Concili omm et Epistolae decretales ac Constitutiones summorum Pontifi cum, 1714. Hoec k, J.,„Stand und Aufgaben der Damaskenos-Forschung",
Ori entali a C hri sti ana Peri odica, XVII, 1951, pp. 5-60. Krumbacher, K., G eschichte der byz anti ni schen L itteratur, 1897. Lake, K.,Dated Greek Minuscule Manuscripts to the Year 1200, t. VIII, in
partea a Il-a, 1937.
Laven ant, R.,La lettr e a Patricias de P hi loxéne de M abboug, Patro logía Orientalis 30.5, Paris, 1963. Michelson , Dv„A Bibliographic Clavis to the Works of Philoxenos of M abb ug", 273-338.
H ugoy e: Journal of Sy ri ac St udi es,
13, 2, 2010, pp.
Realencyclopädie der classischen Altertumswissenschaft, W is sowa-Kroll , Stut tga rt -München, 189 3-19 78. Rocchi, A., Codices Cryptenses, Roma, 1884. Stein, E., H istoire du B as-E mpire, vol. II, Paris, 1949. Stephanus, H., Thesaur us G raecae Li nguae, Paris, 1572.
ed. Pauly-
I ndi ce de r efer i nţe scr i ptu r i sti ce 1 Vechiul Testament Facerea 1, 26 141 2, 24 138
15.4 117 15,21 156 16, 3 90
3,3 3,19117 117,144 4.1 138 6,17-18 215 16.1 138 17,17 138 18,10 138 18, 27 130,133 19,15 214
19,18171 59 20.5 20.11 59 23.13 59 23, 23 59 32.12 254 32,27 117 Levitic
26.12 170 Ieşire 5,16 112 7,20-21 215 8, 3 215 9, 6 215 9, 8 215 9,23 215
Numeri 15,32-36 120 16,32 117,216 16,37 62 21, 6-7 219
10, 4 215 11,5 215 14, 26 215
Deuteronom 5, 20 65, 243 10.14 245 32, 39 86
1Indicii scripturistici se referă doar la textul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat.
Iosua 10,12-13 200
262
Sfântul Simeon Stâlpnicul din M untele Minunat. Cuvinte ascetice
Judecători
13.24 139 I Regi
1.5 139 1-20 139 2.1 157 2,3 131 23 77 II Regi
6,21 158 III Regi
13,17 91 13.24 91,117 17.1 200,215 18,4 77 IV 1,9Regi 215
5,14 89 Iov
1,19 190 3.23 203 3.24 203 Psalmi
2,7 127 4.5 69 6.6 86,148 8.6 162 13.1 216 14.2 114
18,12 118 18.14 111 18,14-15 247 26.1-2 191 26.1-8 54 31.1 113 32.9 144 32.18 111 33.7 163 33.9 233 33.9-10 165 33.14 170 33,16 114 33,20 78,84 33,20-21 119 33.22 117 34.1-3 164 36.11 115 36,29 115 37,5 90 38.9 171 38.9-10 82 40.2 114 43.12 77 43,24 76 45,1 132 48.8 96 48.12 115 48.15 115 48.16 120 48,17-18 124 48.18 120 49,14 159 49.23 159 50.1-2 89 50,7 129 50.9 88
263
Indice d e referi nţe scripturistic e
50.19 169,228 51,10 126 62,4 155,164 62.9 92,170 63 ,4-5 67, 182 63.4.6 110 63, 6 68 67.3 195 67.26 157 68.14 96 70.19 81 70,19-20 93
117,27 159 118.1 230 118,1-2 1 14 118,32 58, 1 203 118,73 143 118,73,144 2 46 118,103 156 11 9.7 1 64 124. 5 68 127.1 113 127. 2 1 13 132.1 55
72.26 171 79,1-3 158 81.6 228 84, 11 15 6,1 69 87.10 155 89,6-7 144 89.10 93,94 90.4 68 90.5 68 94.1 157 94.2 157 95.6 101 100.6 230 100.8 224,225 101.8202 102.14 143 103.4 179 103 ,34 15 5 105,3 114
136. 34. 6 1 1 01 1 6 56 138. 8 89 140. 3 24 7 142. 2 20 1 142. 6 1 55 142, 10-11 15 143.4 93 144,14 1 05 145. 4 1 15 146, 6-7 1 89 148. 6 11 3,142 149. 5 1 13 149. 6 163
Isaia
106 ,30 17 5 111,1 114 111.5 114,165 115.6 114 115.9 156 115.15 75,78,118 117.10 69 117.26 145
1,1 6 282 86 2, 11 2,12-13 1 27 3.12 1 49 3.13 149 5,1 157 5,11-12 1 36 6,5 1 30
Ecclesiastul
1.2
20 5
264
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele M inunat. Cuvinte ascetice
14 180 26,11 180 26. 15 95
Maleahi 2,17 115
26, 15-16 84 27. 9 87 29, 21 111 41. 10 1 91 51.11 63 1 56. 2 114 56.3 88 66, 2 1 34 66, 24 18
înţelepciunea Iui Solomon 1.3 83 1.4 101 1.11 90 2,22 147 3.1 171 3.1-4 114 3.9 194 4.3 82 4.12 9*0 4,20 82 5.1-5 148 5 ,8 82, 149 5,8.13 131 5.15 84 6.10 91 10.7 117 11.10 160
Ieremia
1.5 143 9,2324 132 13 76 17.16 170 lezechiel
7,8 253 8,1 10 8 25 3 9. 253 Daniel
3,23 7 Iona
2,1 253 3.4 253 4.11 2 53 Avacum
2.4 57,159 2.6 83 Zaharia
9,16 197
11,21 89 12.1 147 13,13-19 100 14.3 175 17.15 81 înţelepciunea lui Iisus Sirah 1,26 96 I,30 127
2.7 111 4.5 150 4.12 127 II,32 72 Bel şi balaurul 1,38 77
265
Indice de referinţe scripturistice
Noul Testament Matei 2,16 77 3,15 199 4,4 159 4,9 245 4,5-10 109 5,2 127 5,3 192,207 5,5 218 5,3-9 114 5,7 53,165 5,8 169 5,10 209 5,11-12 210 5,13 211,212
7,13 66 7,13-14 69,243 7,21 167 8,17 60 8,20 245 8,22 196 9,2 172 9,12 88 10,16 158 10,27 66,243 10,29 95 10,33 224 11,11 200 11,27 207 11,28 59,192,216,227
5,14 212 5,16 213 5,28 129 5,39 155,182 5,44-45 63 5,47 62 6,2 149 6,3 128
11,29 59 11,28-30 69 12,48 196 13,9 109 13, 22 85, 93, 98 ,10 6,1 20 , 217 13,43 116,198 13,46 198 14,10 77
6,16 247 6,19 230 6,20 71 6,27 143 6,28 143 6,28-30 112 7,5 129
15,14 205 16,23 246 16,24 58 16,26-27 166 16,27 209 17,3 59 17,12 59
266
Sfântul Simeon Stâipnicuî din Muntele M inunat. Cuvinte nscetice
17.20 63 19, 6 129 19,18 61 19.23 94 19.24 84 19.28 232 19.29 95 20,6 216 20.10 75 20.27 128 21,16 243 21.21 63 22,14 228 22.30 221 22,32 94 22,37-40 61 23.8 219 23,12 129 23.27 70 23.39 145 24.24 142 24.30 122 24,35 214 25,1 169 25.8 245 25.11 203 25,11-12 167 25.12 199 25,34 145,160,211 25.34-36 249 25.34-40 151 25.40 165,245,249 25.41 160,180 25,45 166
26,41 208 26,52 71
Marcu 2,5 8,33 10,7 10,9 13,22
172 205 138 141 142
Luca 1.37 139 1,46-47 157 3.11 247 3.14 165 5.12 87 5,20 172 6,24-26 146 6.25 147,148 6.27-33 62 6,35 125 6.38 176 7,47 61 8,8 249 8.15 212 9,60 196 9,62 196,205 12,27 143 12.27-28 112 12,40 241 13.25 167,203 15,17 192 16.15 126,129
267
Indice de referi nţe scripturistice
17.10 131 17,15-18 88
21,18 227
17.21 191,193 18,13 88,129 18.24 194 21,4 150 21,19 190 23,31 226 24,17 15
Faptele Apostolilor 6,2 91 7,58-60 77 9.6 86
loan 1,14 59 5,29 243 7 207 7.20 225 8,41 225 8,48 124,225
12.20 88
Romani 1,26 102 2,1 176 2.15 60 3.8 115 5.4 111 6,22 69 7,11 91 7,13 69 7,18-19 104 7,21 104 7,24 132
12.25 166 13.15 130 13.25 200 13.34 61 13.35 62 14,2 218,229 14.6 69 14,8 207
8.8 60 8.17 53 8.18 195 8,28 53,60 8,33 60 8.35 132 8.36 170 8,39 76
14.16 14.21 59 58 14,23 58 15.6 186 15.10 170 15.22 97 16,33 206
9.5 190 12.6 153 12.7 152 12.9 62 12.15 218 13,8-9 61 13.10 61
268
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat.
13.11 97 14.2 248 14.3 247 14,6 145 14,10 248 14.17 159
I Corinteni 1.24 88 2.9 60,151,162,229,230 2.13 79
3.13 145 3,16-17 70 3.17 147 4.5 132 4.9 154 4.11 154 4.13 124 5.5 212 6,7-8 150 6 .9 82, 150,165 6.13 147 6,15 147 7.5 144 7.8 144 7.9 144 7,29-31 144 7,32 145 9.25 162 13.2 62 13.3 61 13.4 61 13.13 60,61 15,37 143
II Corinteni 1,22 60 2.11 106,247 4,17 195 5.14 62 6.16 57 8,9 127 10,5 127 10,5-6 128 11,3 235 12,2 189 12,7-8 130 12.10 196,201 Galateni 1.10 128,149 5.1 243 5.10 248 5.17 174 5,19 89
6,8 89 Efeseni 2.2 189 2,6 234 2.10 143 2.14 62 4.3 62 4,30 249
5.12 134 5,25 144 6,10-13 187 6.11 163 6.12 172 6,13-17 164 6.14 108
Cuvinte ascetice
269
Indice de referinţe scripturistice
Filipeni 2.16 79
3.13 204 3.14 195 3.19 115 ColosenI 1,13 54 1.15 140 3.19 144 I Tesaïoniceni 4.17 145 5,21 248 I Timotei 4,3 142 4.5 141 5,10 246 5.15 81 5,24 117 5,24-25 217 6,9 83 II Timotei 2.5 142
3.5 142 4,7 54 Evrei 1,3 140 1.14 190 4,12 64 5,11 53 11,1 60 11,2 57 11.5 57 11.6 57,58 11,38 78,201 12.14 247 12,18-19 59 13,4 141 13.6 54 I loan 4,8,16
244
Apocalipsa 20.14 117,119,180 20.15 54
Redactor: Dragoş Dâscă Corector: Daniela Cojocariu Tehnoredactor: Radu - Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, Iaşi Coperta: Ierom.Gabriela Mihail Gheaţău Monah Iachint Sabău - Mănăstirea Putna, Suceava Prepress: Mariana Cojocaru DTP: Leonard Lunguleac
Bun de tipar: 2013. Apărut: 2013 Editura Doxologia, Cuza-Vodă 51, 700038, IAŞI Tel.: (0232)216693; (0232)218324; Fax: (0232)216694 http://editura.doxologia.ro, E-mail: [email protected]
Str. Bucium nr. 34 laşi
tJH fk
* L \ C
PRINT m ult ico lo r
tel.: 023 2/211 225 f ax : 02 32 /2 11 25 2 officeâ>printmulticolor.ro vvww.pn ntmult icolor.ro
SERVICII TIPOGRAFICE COMPLETE
Nu vă înrăiţi, fraţilor, în necazuri, nici nu socotiţi mare infamului de timp pentru nevoinţă până la plecarea de aici, ci gândiţivă că vremelnică este lupta prin necazurile trupului, ştiind că mai mare este, mai presus de orice măsură, intervalul veşnic nesfârşit al veşnicei vieţi. Ca unii care avem să rămânem cu Domnul pururea prin nădejde. Şi să nu socotească fiecare că este departe sălaşul lui, fiindcă pleacă întrun loc apropiat. La fel şi Domnul ne îndeamnă să avem fără şovăire înaintea ochilor pe cele cereşti şi, întrebatfiind de noi să ne spună despre Tatăl, ca unor prieteni şi concetăţeni ai Lui, ne răspunde că împărăţia cerurilor înlăuntrul nostru este. Sfân tul Si meon S tâl pnicul din M untele M inunat,
Cuvântul al XXIIlea Volumul de faţă cuprinde toate omiliile şi scrierile păstrate ale Sfânt ului Sim eon Stâl pnicul di n Mu ntele M inun at (521-59 2), fi ind prima traducere integrală într-o limbă modernă. Sfântul Simeon este cel mai cun oscut dintre stâl pnici , alături de om onim ul său, nu m it cel Bătrân , care, cu un secol înainte descoperise lumii acest extraordinar mod de viaţă ascetică. Sfântul Simeon din Muntele Minunat ocroteşte de mai bine de 500 de ani Moldo va şi La vra Nea m ţului, prin mo aştele sale ce se afl ă aici, od or nep reţuit, dă ruit M ănăstir ii de Sfâ ntul Voievod Ştefan c el M are. Asce t şi orator precoce, începând u-şi starea de stâlpnic la vâ rsta de şapte ani, „încât şi dinţii şi i-a schimbat, când era pe stâlp" (Evagrius Scolast icul) , Sfântul Si meon a fost un sprijin puternic al credinţei ortod oxe în Biserica Antiohiei din secolul al Vl-lea, încercată dur de extinderea ereziei m onofizite, i nvazii ale perşilor , d ar ş i de cu trem ure dev astato are. Cuvintele d e faţă, scr ise prin directa lucrare a Duhului Sfânt ( Viaţa Sfântului Simeon, 32), rosti te de pe st âlp î ncepân d de la vârsta de 10 pâ nă la 24 de ani , ne d escoperă un înv ăţător m inunat al credinţ ei şi vieţ uiri i ortodoxe, preocup at atât de îndrum area du hovnicească a mon ahilor c e-1 urm au, cât ş i de mân tuirea înt regului pop or al lui Dum nezeu.
edituradoxologia.ro
