Muntele Athos
Plecarea din Oradea va fi joi 04.05.2017 pe la ora 3-4 dimineata; Joi seara ajungem in Salonic unde ne cazam peste noapte; Vineri dimineata ~ pe la 6.00 dimineata plecam spre Oudranopolis de unde ne ridicam vizele de acces pe sfantul Munte Athos, parcam masina la locul de parcare unde ramane pana duminica dupaamiaza cand ne reintoarcem ; La ora 9.30 luam feribotul, f eribotul, (masina ramane pe tarm) Se recomanda sa avem un bagaj cat mai mic pentru ca il vom cara dupa noi; Imbracaminte usoara dar calduroasa (bate vantul – vantul –ca ca la munte);Se poate pune mancare (conserve, chiar si de carne-nu este interzis)
Primul sediu(cazare-masa) va fi la Mănăstirea Lavra,si vom vizita cat mai multe manastiri din jurul
aceteia; A doua zi , la distanta de aprox. 1 ora de mers pe jos ajungem la al doilea sediu (cazare-masa) va fi la schitul românesc Prodromul si la cat mai multe manastiri din jurul aceteia;.
Unitatea teritorială autonomă Muntele Athos Ἅγιον Ὄρος Capitală
Kareia[1] / Karyes
Limbi oficiale
greaca, rusa, greaca, rusa, sârba sârba și bulgara și bulgara
Lideri
Sef de stat Patriarh ecumenic
Prokopis Pavlopoulos Bartolomeu I
Regiune autonomă a Greciei Înființare 23 aprilie 1975 Suprafață
Total
335,63 km²
1
Muntele Athos sau Atos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) și o
peninsulă (cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați) în nord-estul Greciei nord-estul Greciei,, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, mănăstiri, 12 schituri 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe călugărești ortodoxe,, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi de monahi ortodocși (datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1830 călugări. călugări . [2]). Aproximativ jumătate dintre mânăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului. postului.[3] (comunitatea monastică de la muntele Athos se împarte în două tipuri de mânăstiri: mânăstiri cenobite (numite și "cu viață de obște", proprietatea tuturor obiectelor fiind comună, și mânăstiri idioritmice (numite și "cu viață vi ață de sine", unde proprietatea personală asupra unor obiecte este [4] permisă)). permisă)). De-a De-a lungul istoriei călugării mânăstirilor de la muntele Athos au trăit în schituri, chilii, "kalive" (chilii mai mici, unde câțiva călugări trăiesc ca intr-o intr -o familie familie[5]) sau ermitaje (numite și "isihasterion", ele fiind niște chilii retrase, adesea doar mici grote sau scobituri în stâncă, în care trăiește întotdeauna numai un singur călugăr (sihastru, pustnic sau anahoret); ce definește însă er mitajul este în primul rând localizarea lui retrasă, căci există la Athos și un tip de locuințe în care trăiește un singur călugăr, dar care nu -s izolate și retrase, ele fiind numite "kathisme". Alți călugări atoniți, numiți și "vagabonzi" [6] sau "girovagi" "girovagi "[7], preferă să trăiască fără a avea un adăpost stabil. Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia la Kareia[1], în greacă Καρυές, iar în transcriere cu alfabet cu alfabet latin, Karyes. Geografie
Muntele Athos este situat pe cel mai estic promontoriu (numit "Akti" în greacă, sau "Actium" în latină) al peninsulei Chalchidice din nord-estul macedonean al Greciei .[3] Șirul muntos central definește relieful promontoriului și este orientat pe lungimea acestuia, fiind bine împădurit la nord (baza promontoriului, mai puțin înaltă) și culminând (2033 m) cu masivul de marmură la extremitatea lui sudică, scăldată de apele Mării Egee. Egee.[3] Relieful colinar al promontoriului Actium favorizează viticultura, ocupație îmbrățișată din cele mai vechi timpuri de către călugării atoniți (în (î n 1916, numai la mânăstirea Vatopedu erau transformați în vin mai mult de 250 de tone de struguri). struguri) .[8] Accesul pe Muntele Athos
Accesul pe cale terestră pe teritoriul Republicii Autonome a Sfântului Munte nu este permis. Pe Muntele Athos, nu este permis accesul femeilor. Intrarea pe Sfântul Munte se face, de regulă, cu feribotul, fie feribotul, fie din portul de la Uranopoli la Uranopoli,, aflat lângă Turnul Bizantin (pentru coasta de vest), fie de la Ierrisos la Ierrisos (pentru coasta de est). Înainte de îmbarcare, toți vizitatorii trebuie să fi obținut un diamonitirion, în alfabet în alfabet grec, Διαμονητήριο, o formă de viză bizantină care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul folosind calendarul iulian, iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. Se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului. Pentru obținerea diamonitirion-ului, membrii clerului trebuie să dețină, în prealabil, binecuvântarea Patriarhului de la Constantinopol. Istorie
Numele muntelui Athos provine de la l a un personaj al mitologiei Greciei Antice, anume un gigant trac care în confruntarea lui cu zeul grec Poseidon va fi zvârlit un bolovan imens înspre acesta, formând blocul abrupt ieșit din mare care azi îi poartă numele. numele .[9] Muntele Athos se bucură de celebritate în antichitatea greacă, fiind considerat în unele tradiții locale a fi locul cel mai înalt de pe Pământ, unde, deasupra norilor, zeii se adună să discute. discute .[10] Vitruviu (sec. I î.e.n.) relatează că Dinocrate, arhitectul lui Alexandru cel Mare, i -a propus acestuia ac estuia din urmă să sculpteze muntele Athos pentru a -i da forma patronului său, însă celebrul rege macedonean a refuzat cu modestie, ilustrând o dată în plus idealul clasic c lasic al echilibrului, pentru care "mare" nu înseamnă întotdeauna [9] și "potrivit". "potrivit".
2
Primele mențiuni ale muntelui Athos apar încă din Antichitatea cea mai timpurie a Greciei, Homer (sec. VIII VII î.e.n.) amintind de el în Iliada. În secolul 492 î.e.n. perșii regelui Darius I pierd majoritatea flotei într -o furtună în Marea Egee, în timp ce circumnavigau promontoriul Akti (Actium), fapt care relativizează succesul militar terestru al lui Mardonius contra grecilor. În campaniile militare persane ulterioare, succesorul lui Darius, regele Xerxes I, decide să taie în 480 î.e.n. un canal lung de aproape 2,5 km la baza promontoriului, pentru a evita astfel laborioasa lui circumnavigare. Urmele acestei remarcabile întreprinderi de inginerie militară marchează și azi istmul Actium.[3] Pentru propovăduirea creștinismului, sau orânduit sfinții apostoli, fiecare în câte o parte a lumii. Maica Domnului, a vestit creștinismul la muntele Athos abătută de furtună din drumul spre insula Cipru, unde își propusese să îl viziteze pe episcopul Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morți.[11] Fiind un loc retras, sălbatic și greu accesibil, călugări creștini încep să-și întemeiaze reședințe modeste pe muntele Athos începând cu cea de-a doua jumătate a secolului IX e.n. În ultima jumătate a secolului X e.n., călugărul Atanasie de Trebizonda (cunoscut și sub numele de "Atanasie Atonitul", sau "Sfântul Atanasie") întemeiază cu ajutorul patronului lui imperial Nicefor al I I -lea Focas prima mânăstire, fapt la care primii călugări deja stabiliți se opun. În ciuda obiecțiilor acestora la monasticismul organizat, regula Sfântului Atanasie va fi impusă de împăratul Ioan I Tsimiskes.[3] În secolele următoare, până în 1540, vor fi construite mai multe alte mânăstiri, prin 1400 numărul acestora atingând un maxim istoric de 40 (la apogeul gloriei sale, statalitatea semiautonomă [3][12] de la Muntele Athos era populată de 40 000[10] de călugări), după care sub loviturile repetate a le incendiilor sau atacurilor din exterior (în secolul al XIII-lea cruciații vor jefui așezarea, mai târziu în același secol împăratul bizantin (Mihai Paleologu) însuși aplicând o represiune brutală contra călugărilor atoniți care se opuneau, ca toată tagma călugărească, reunificării bisericii creștine[13], ocupația musulmană (a turcilor otomani) care a început în regiune cu ocuparea Salonicului în 1430 o va sărăci, fapt care va conduce la liberalizarea regulamentului comunității, în timp ce atacurile turcești mai recente, din secolul al XIX -lea, în perioada războiului de independență al Greciei, o vor afecta încă și mai serios, cu această ocazie având loc noi incendieri, în care b ibliotecile au pierdut o bună parte din fondul de manuscrise și tipărituri)[3][14]) numărul lor se înjumătățește.[3] În secolul al XV-lea o parte din mânăstiri abandonează regulamentul strict al comunității sub conducerea unui stareț, pentru un sistem mai liberal, unde conducerea aleasă se află temporar în mâinile unor "epitropoi", călugărilor permițandu-li-se sub acest regulament proprietatea personală a unor obiecte.[3][12] Aproximativ jumătate (anume 11 în 1963 [10]) dintre mânăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului.[3] Sărăcia călugărilor parte din aceste mânăstiri conservatoare este vizibilă în îmbrăcăminte și igiena personală (conform regulii, călugărul trebuie să fie murdar și nepieptănat).[10] În Grecia independentă a începutului de secol XX, muntele Athos încă n-a dobândit totuși o bine -meritată și durabilă pace după atâtea agresiuni străine, întrucât conflictele teologice interne între călugări a provocat în 1913 o criză internațională atât de serioasă încât a fost necesară intervenția marinarilor flotei militare ruse pe solul atonit pentru a potoli patimile.[15] Totul a pornit de la scrierile lui Ilarion, un obscur călugăr rus a cărui opinie era că repetarea "rugăciunii inimii", departe de a fi o simplă invocație creștină, "radiază sfințenie".[15] O parte din călugării de pe muntele Athos au privit asta ca fiind o formă de idolatrie, în Biserica Ortodoxă Rusă însăși existând teologi critici în ce privește conflictuala teză a lui Ilarion .[15] Disputa teologică între călugări și oameni ai bisericii a decăzut repede în conflict deschis și violență, așa cum istoria ne arată că s-a întâmplat prea des în istoria creștinismului, astfel că partizanii lui Ilarion au început să -i persecute pe cei care nu le împărtășeau opiniile: după ani de conflict mocnit, în 1912 călugărul atonit rus Anton (pe numele lui civil Alexandrî Bulatovici) a condus un grup de alți rebeli din mânăstirea lui care l -au alungat în mod dezonorant pe bătrânul lor stareț, care nu le împărtășea pioșenia ilimitată, cu ghionți si trăgându-l de barbă.[15] Anul următor Patriarhul Constantinopolului și o serie de înalte fețe bisericești ruse eșuează și ei să pacifice populația călugărească de la Athos, drept pentru care țarul decide să intervină… militar. O canonieră și două transportoare de trupe sunt trimise de urgență în apele republicii teocratice de la Athos, militarii ruși debarcând și cu violență (istoricii încă n -au reușit să se pună de acord dacă a existat sau nu moarte de om datorită intervenției armatei țariste) deportând sutele de elemente cel mai rebele ale 3
taberei "idolatrilor", scoase din celulele lor sub forța convingătoare a jetului tunurilor de apă, asta de îndată ce într-un efort al ultimei șanse, un arhiepiscop adus la Moscova se declară incapabil să pacifice părțile în conflict.[15] Conflictele între călugării ortodocși n-au dispărut însă o dată cu intrevenția trupelor imperiale ruse: un articol din The Economist[15] demonstrează că rănile între cele două tabere încă nu s-au închis. În ianuarie 2003 se deschidea un alt front de lupte intestine în lumea grecilor ortodocși, ca urmare a unei dispute teologice pe atunci deja veche de 30 de ani, în legătură cu obiecțiile unor călugări atoniț i la tendințele (prea-)ecumenice ale bisericii ortodoxe.[16] Atoniții îi reproșau Patriarhului Ecumenic constantinopolitan Bartolomeu că generează o schismă în biserica ortodoxă, și o dată în plus conflictul a devenit mai mult decât teologic, și s-a soldat cu victime umane.[16] Imperiul Bizantin s-a prăbușit în secolul al XV -lea, astfel că noul Imperiul Otoman, de religie islamică, a preluat treptat și controlul teritoriilor balcanice. Au devastat multe mănăstiri creștine, însă unele mai izolate au rămas mai puțin afectate sau chiar intacte. Populația de călugări s -a redus pentru că bunăstarea lor a fost serios afectată timp de 5 secole prin faptul că satele „închinate” (prin impozite) acestor mănăstiri aproape toate românești le-au fost luate. În Evul Mediu, puține mănăstiri și schituri au supraviețuit, indeosebi datorită ajutorului material sistematic (bani și produse) venite din Valahia și Moldova (astăzi România). Acest ajutor se datora legăturilor de sânge cu satele aproape toate românești din jurul Muntelui Athos. [necesită citare] Treptat, în secolul al XIX-lea, prin donațiile noilor veniți din țările ortodoxiei estice (slave), precum: Rusia, Bulgaria și Serbia, ansamblul de mănastiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare țară exercitându-și influența asupra mănăstirilor subvenționate: era epoca statelor naționale în plină expansiune. În 1912, în timpul Primului Război Balcanic, otomanii au fost forțați să plece și Rusia, în interesul panslavismului politic, justificat prin „misiunea de continuatoare a creștinismului din Bizanț” a revendicat controlul peninsulei. După conflictul asupra suveranității regiunii dintre noul stat grecesc în formare, pe de o parte, și Rusia panslavistă, pe de alta parte, după Primul Război Mondial peninsula a primit dela Marile Puteri statut de autonomie în cadrul Greciei.
Academia Atonită La Muntele Athos a funcționat în perioada iluminismului neo-elenist din secolul al XVIII-lea o academie, în care se studia și preda filozofia. „Academia patriarhală", cum era ea numită, fusese înființată în 1749 într -o clădire a mânăstirii Vatopedu și din chiar primii ei ani de existență (mai precis din 1753) a fost condusă de Eugen Vulgaris, un filozof și teolog cu oarecare deschidere față de ideile iluministe cu origine în Occident.[17] Vulgaris a predat acolo filozofia lui Leibniz și Locke, însă deși era un teolog anti -catolic profund tradiționalist, deschiderea moderată a lui Vulgaris în ce privește filozofia modernă l -au făcut dușmanul călugărilor atoniți, filozofii și studenții fiind obligați să abandoneze academia (azi o ruină), care a fost închisă în 1821.[17] Ulterior la Muntele Athos au mai fost deschise și alte șc oli care au purtat numele efemerei instituții conduse de Vulgaris, însă acestea au avut o misiune și programă diferită: de exemplu, actualmente, în capitala republicii atonite, mai funcționează încă o astfel de școală cu programă la nivel mediu (nivel secundar și liceu), in care studiul religiei, în afara de programa impusă de statul grec, are o pondere importantă. Controverse
Controversa legată de discriminarea sexuală Interdicția intrării femeilor la Muntele Athos a fost instituită în secolul al XI -lea, după ce unii călugări tineri au fost seduși de femei cochete și probabil cu tendințe histrionice, care se dădeau ciobani pentru a intra în contact cu aceștia, corupându-i să întrețină relații sexuale.[18] În 2001 și în 2006 Parlamentul European a făcut apel la statul grec și la autoguvernarea atonită să reconsidere regula care refuză accesul femeilor în această regiune a Greciei și care este deja declarată patrimoniu mondial de către UNESCO (deci un obiectiv de interes turistic și academic internațional care prin definiție aparține tuturor[19]) și al cărui program de renovare și întreținere este finanțat cu bani care provin atât de la agenția O.N.U. amintită[20], cât și din fondurile europene[21][22]; Parlamentul European a cerut în special reconsiderea legislației grecești care condamnă penal cu închisoare timp de un an fem eile care 4
încalcă această interdicție.[23] Parlamentarii europeni au considerat că statul grec și autoguvernarea atonită se fac solidar vinovați de discriminarea pe criterii de sex, și de încălcarea egalității între bărbat și femeie, fapt care încalcă convenții internaționale semnate de statul grec. Criticii din țară și străinătate subliniază că există precedente istorice din lumea monastică greacă și chiar dinlăuntrul teritoriului grec actual (de exemplu, al doilea complex monastic ca dimensiune în Grecia, "Muntele Meteora", care în trecut a fost și el intrezis sexului frumos) în care astfel de restricții teritoriale în ce privește femeile au fost la un moment dat abolite, pentru a se adopta reguli care se aplică unor mânăstiri anume, și nu unei regiuni întregi.[24][25] Trebuie menționat că atât restricția în sine cât și pedepsele sunt totuși administrate de comunitatea monastică și statul grec cu moderație și chiar cu mare parcimonie, dovadă că atunci când în mai 2008 patru tinere moldovence au fost debarcate din Turcia în repub lica monastică a muntelui Athos fără să aibă cunoștință de interdicție, autoritățile la toate nivelurile s -au arătat complet clemente.[26] Istoric vorbind, călugării înșiși au traficat femei din familiile de care aparțineau (mame, de ex.) în pitorescul lor refugiu montan în timpul războiului de independență al Greciei, iar femei occidentale din familia elitei politice care a însoțit poporul grec pe calea lui spre independență, au reușit și ele să viziteze insula travestindu-se.[27] Scandalurile proprietăților funciare [modificare | modificare sursă] În 2012 cel mai important stareț al comunității atonite (starețul mânăstirii Vatopedu ) [41] a fost arestat de poliția greacă pentru implicarea lui în afaceri de vânzare ilegală de pământuri ale comunității atonite, în detrimentul statului grec. Ancheta legată de aceste vânzări ilegale este veche, fiind declanșată în 2008. Se afirmă că statul elen a fost înșelat de stareț cu sute de milioane de euro, și pentru asta egumenul s -a folosit de fals în acte.[42][43] Starețul a primit fonduri pentru renovarea mânăstirii sale și de la Uniunea Europeană.[44] Apetitul de proprietăți funciare al călugărilor de la Muntele Athos a provocat și în trecut conflicte nu numai cu statul grec, ci și cu cetățeni din diverse comunități rurale afectate de revendicările atoniților pe baza unor documente medievale aflate în arhivele lor, prin care potențați feudali, prinți și împărați bizantini, le-au acordat în epocile apuse generoase și întinse fiefuri .[45] Într-o astfel de manifestație, mai multe femei au intrat pe teritoriul comunității monastice, protestând contra revendicărilor mai multor mânăstiri atonite asupra pământurilor pe care se află satele și gospodăriile lor .[46] Faptul că pentru vastele lor proprietăți funciare aflate în afara peninsulei lor călugării atoniți refuză să plătească impozit, chiar și când statul grec se află în stare de faliment iar poporul grec suferă de o sărăcie nemaiîntâlnită de decenii, reprezintă un alt gest care nu e de natură să aplaneze asperitățile dintre părțile aflate în dispută . [47] Influențe România
Schitul românesc "Sfântul Ioan Botezătorul" (în grecește Prodromu) aparține Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Este situat între Kavsokalyvia și Marea Lavră, pe un deal stâncos, la mică altitudine. În 1857, a fost cumpărat de către 2 călugări români, cu numele monahal Nectarie și Nifon, după care a fost amenajat și recunoscut drept schit. Azi, este locuit de 25 de călugări de origine română și urmează principiul cenobitic al vieții monastice ortodoxe. O altă așezare monastică românească este Schitul "Sfântul Dumitru Valahu" (zis și Schitul Lacu), situat la 3-4 ore distanță de mers pe jos de la Mănăstirea "Sfântul Pavel", de care aparține. Este construit la o altitudine de 280 m, între Marfonu și Antiathon. A fost fondat în secolul X de călugări din zona Țării Moldovei. Astăzi este format din 8 chilii și este locuit de 39 de călugări români. Proschinatarul "Sfântul Munte al Atonului", scris de ieromonahul Serafim și tipărit la București în 1856, în tipografia celui cunoscut ca Iosif Românul (Iosif Romanov), prin bogăția de informații și gravuri, constituie o adevărată carte de referință privind istoricul sfintelor lăcașuri, totodată și o dovadă a enormei contribuții românești la realizarea centrului de spiritualitate ortodoxă de la Muntele Athos. Practic, de -a lungul a peste 5 secole, contribuția românească totală în complexul monastic Athos este prima ca mărime, depășind de departe oricare alta, chiar dacă originile poporului român sunt latine. Bulgaria[modificare | modificare sursă]
5
Mănăstirea Zografu este situată în partea de sud-vest a peninsulei. A fost construită în secolul al X-lea de către călugării Moise, Aron și Ioan din Ohrid. Este dedicată Sfântului George. În perioada bizantină târzie, mănăstirea a fost distrusă de trupele catalane și recontruită cu sprijinul dinastiei Paleolo gan, precum și cu sprijinul conducătorilor din Europa ortodoxă. Ocupă locul 9 în ordinea ierarhică a celor 20 de mănăstiri atonite. Este locuită de 15 călugări. Toți călugării sunt bulgari, din 1845, și serviciul religios este efectuat în bulgară. Rusia[modificare | modificare sursă]
Mănăstirea Sfântul Pantelimon este construită în partea de sud-vest a peninsulei. Mănăstirea rusă a fost construită în actuala locație în 1765, în timp ce clădirea originală datează din secolul al XI -lea. Construcția actualei mănăstirii a fost realizată în primele două decade ale secolului al XIX-lea, cu ajutorul financiar al conducătorului Moldo-Valahiei, Skarlatos / Scarlat Calimacul / Scarlat Callimachi. Paradoxal, mănăstirea este ulterior locuită de călugări ruși, în număr de 1.000 la 1895 și 1.446 în 1903. Urmare a regimului bolșevic ateu care a îngreunat cum a putut legăturile, astăzi numai 35 de călugări locuiesc în mănăstire, însă numărul lor ar putea fi în creștere. Serbia[modificare | modificare sursă]
Mănăstirea Hilandaru este situată în partea de nord-est a peninsulei. Numele său derivă cel mai probabil de la fondatorul vechii așezări monastice din acest loc, care se numea Chelandaris (Calendarius). Mănăstirea a fost fondată la sfârșitul secolului al XII -lea de către conducătorul sârb Ștefan Nemanya I și fiul său Ratsko. În timpul secolului al XIV-lea, dezvoltarea mănăstirii a atins apogeul, acumulând bogății din donații voievodale și private. Este considerată a fi principalul centru spiritual la Athos al sârbilor. Deține locul patru în ordinea ierarhică a mănăstirilor și este locuită de 46 de călugări (1990). Limbi[modificare | modificare sursă] Limba vorbită în mănăstirile grecești este greaca, în Sfântul Pantelimon rusa (35 călugări), în Hilandaru sârba (46 călugări), în Zografu bulgara (15 călugări), iar în schiturile Lacu și Sf. Ioan Botezătorul (zisă și Prodromu) se vorbește româna (64 călugări). Câteva comunități sunt mai cosmopolite decât altele. Un aspect al înnoirii recente este faptul că, spre deosebire de călugării provenind din fostele state ortodoxe comuniste, grecii sunt mai activi, mai bine educați și mai umblați prin lume d ecât în trecut. Dat fiind acest interes naționalist grec și engleza este vorbită în prezent pe Munte.
MĂNĂSTIREA MAREA LAVRĂ (Pe teritoriul Mănăstirii Lavra, se află și schitul românesc Prodromul.)
6
Marea Lavra este prima mare manastire zidita in Sfantul Muntele Athos, fiind intemeiata in jurul anului 963, prin nevointa Sfantului Atanasie Athonitul din Trapezunt, cu ajutoare banesti date de imparatii bizantini Nichifor Focas (963-959) si Ioan Tzimikes (969-973). Manastirea a fost inchinata Bunei Vestiri, insa dupa adormirea Sfantului Atanasie, manastirea a luat drept hram Adormirea Cuviosului, care se praznuieste in data de 5 iulie. In aceasta manastire a trait cel mai cunoscut imnograf bizantin, Sfantul Ioan Cucuzel. Sfantul Atanasie si-a ales drept loc de nevointa cea mai salbatica zona a Sfantulu Munte, anume capatul estic al acestuia. Aici, apa este mai putina, plantele mai mici si mai rare, iar pamantul mai pietros si mai arid. Descoperirea acestui izvor este o lucrare minunata a Maicii Domnului, ea fiind purtatoarea de grija a calugarilor de Athos. Sfantul Atanasie Athonitul s-a nascut in Trapezunt, din parinti crestini. Ramas orfan la o varsta frageda, a fost crescut de un ofiter. Pe cand era copil, isi conducea prietenii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, caci mai tarziu avea sa ajunga staret.
Dupa ce si-a desavarsit educatia, a intrat in monahism. La rugamintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfantul Atanasie va ridica o biserica inchinta Maicii Domnului (Buna Vestire). In vremea Sfantului Atanasie Athonitul in manastirea Marea Lavra traiau mai bine de doua mii de calugari. Plin de dumnezeiescul har, Atanasie s-a invrednicit de venirea la el a Nascatoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos in chip minunat apa dintr-o stanca, si i-a fagaduit ca ea va fi intotdeauna Stareta Lavrei. Trecerea sa la cele vesnice i-a fost descoperita de Dumnezeu sfantului Atanasie. Inainte de a inspecta lucrarile de extindere a bisericii din Marea Lavra, Sfantul Atanasie si-a imbracat hainele de sarbatoare. In momentul in care urca pe schele, se prabuseste cupola bisericii atat peste Sfantul Atanasie, cat si peste ceilalti frati care lucrau la zidurile bisericii. Desi cupola a cazut peste el, trupul sau a ramas nevatamat, neavand decat o rana la picior. Din aceasta rana a curs atunci sange, care a fost luat de frati cu graba si cu care s-au facut multe vindecari. Dupa trecerea sa la cele vesnice, Sfantul Atanasie s-a infatisat de mai multe ori inaintea fratilor lui, uneori ca sa-i mangaie si sa-i intareasca, iar alteori ca sa-i certe.
7
Manastirea Marea Lavra - Sfantul Munte Athos
Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri - Varful Athon - ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati. Careia - Karyes este capitala Athosului, iar portul de acces catre aceasta se numeste Dafne - Daphne. Din Careia se pleaca spre toate manastirile din Sfantul Munte. Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.
8
Cele douazeci de manastiri atonite sunt urmatoarele: Manastirea Marea Lavra, Manastirea Vatoped, Manastirea Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea Dionisiu, Manastirea Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea Caracalu, Manastirea Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea Stavronikita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu. Pe langa marile manastiri mai functioneaza inca 12 schituri si o multime de chilii monahale ortodoxe, in care traiesc multime de calugari ortodocsi.
Manastirea Marea Lavra - scurt istoric
Manastirea Marea Lavra este cea dintai asezare chinoviala din Athos si prima din eparhia Sfantului Munte. Aceasta manastire athonita a fost intemeiata pe la anul 963 prin osardia pustnicului Atanasie din Trapezunda, si cu ajutoare banesti date de catre imparatii Bizantini, Nichifor Focas (963-959) si Ioan Tzimisca (Ioannis Tzimikes: 969-973). Ea este asezata la capatul peninsulei, aproape de tarm. Manastirea avea pe vremuri ca la 200 de calugari greci.
9
Manastirea Lavra a crescut practic prin grija Sfantului Atanasie Athonitul, a carui viata se impleteste inseparabil cu inceputurile manastirii. Se stie insa ca viata monahala curgea in Athos cu mult inaintea venirii placutului lui Dumnezeu Atanasie, dupa traditie chiar din vremea Sfantului imparat Constantin cel Mare, insa Sfantul Atanasie este cel care a statornicit viata de obste in acest loc binecuvantat de Dumnezeu si ocrotit de Maica Domnului. Stim despre Sfantul Atanasie ca s-a nascut in Asia Mica, in cetatea Trapezunda, din parinti dreptcredinciosi, care i-au dat din botez numele de Avramie. Ramas orfan din copilarie, a fost crescut de o maica de la care a si deprins rugaciunea, postul si infranarea. Inca de mic, sfantul a vadit o inclinatie spre invatatura scrierii si gramaticii.
Dupa moartea maicii, ramanand pentru a doua oara orfan, tanarul Avramie a ajuns, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, la Bizant. Aici a deprins filosofia si tot aici l-a intalnit pe viitorul imparat Nichifor Focas, cu care a ramas prieten pana la moarte. Iubitor de liniste, Sfantul Atanasie s-a retras la Athos, iar imparatul Nichifor Focas a fost cel dintai ctitor al Lavrei, ridicand aici primele constructii, biserica si zidul de incinta si daruind manastirii particele din lemnul Sfintei Cruci, sfinte moaste si odoare de mare pret. Asta se intampla in secolul X, catre anul 960 dupa Hristos.
10
Initial Manastirea Lavra a fost inchinata Bunei Vestiri, insa a luat hramul Adormirii Cuviosului Atanasie dupa savarsirea acestuia, hram care se praznuieste in 5 iulie. Manastirea a ramas in atentia imparatilor bizantini, dintre care trebuie sa pomenim pe Andronic al V-lea, Ioan I si Ioan al II-lea din dinastia Paleologilor. Si despotii sarbi Stefan Milutin si Stefan Dusan au facut mari danii Marii Lavre. Dintre voievozii romani, Vladislav I, domnul Tarii Romanesti, este primul ctitor (secolul XIV) despre care avem informatii. El a daruit manastirii o vestita si frumoasa icoana a Sfantului Atanasie. Pe ferecatura, de o parte si de alta a sfantului, sunt reprezentati voievodul dimpreuna cu sotia sa, Doamna Ana. Icoana se pastreaza si astazi in tronul arhieresc din biserica mare. Mai tarziu, Neagoe Basarab, iubitorul de Hristos si marele sprijinitor al Sfantului Munte, va ajuta manastirea cu bani, va darui vase de cult si vesminte si va acoperi biserica cu plumb. Vladislav al III-lea va innoi invelitoarea de plumb, iar Vlad Vintila va sustine repictarea bisericii de catre vestitul Teofan Cretanul. Frescele cu care acesta a impodobit catoliconul sunt intre cele mai frumoase din Sfantul Munte si de referinta pentru pictura bisericeasca in fresca. Cu bani sau mosii au ajutat si Petru Schiopul, Alexandru cel Rau, Ieremia Movila si Gavriil Movila.
Episcopul Luca de Cipru al Buzaului, viitorul mitropolit al Ungrovlahiei, a daruit Manastirii Lavra o frumoasa Evanghelie cu miniaturi, iar Matei Basarab a daruit doua Evanghelii si un chivot din argint smaltuit. Tot Matei Basarab a ridicat pe cheltuiala sa un paraclis in incinta manastirii, in cinstea Sfantului Mihail Marturisitorul, episcopul Sinadelor. Capul Sfantului Mihail fusese adus in procesiune din Sfantul Munte in Muntenia, pentru alungarea lacusetelor care invadasera tara. Minunea s-a produs prin mijlocirea sfantului si, drept multumire, dreptcredinciosul voievod a ridicat acest paraclis.
11
Tot atunci a platit rascumparare pentru a pastra cateva parti din moastele Sfantului Mihail, pe care le-a ferecat in aur, argint si pietre pretioase, lasandu-le la Manastirea Arnota. Mai tarziu el adus si o parte din mana Sfantului Apostol Filip, pe care a lasat-o tot acolo, la Arnota, ctitoria sa. Grigore Ghica si Serban Cantacuzino s-au adaugat si ei intre ctitori, iar mai tarziu li s-a alaturat si Constantin Brancoveanu, care va aduce si el in procesiune capul Sfantului Mihail Marturisitorul, spre a scapa de invazia lacustelor. La 1713 Constantin Brancoveanu construieste un paraclis in cinstea icoanei "Cucuzelita".
Domnii fanarioti au ocrotit si ei Lavra. Nicolae Mavrocordat va aduce pentru a treia oara capul Sfantului Mihail in Tara Romaneasca, iar Constantin Racovita pentru a patra oara. In 1747, Grigore Ghica va aduce in Moldova moastele Sfantului Teodor cel Sfintit. Acestia, dar si Grigore Alexandru Ghica al III-lea si Alexandru Scarlat Ghica au ajutat cu sume insemnate manastirea, care avea mari datorii la bancherii evrei din Tesalonic.
12
In capela Sfintilor 40 de Mucenici, aflata in partea stanga a bisericii centrale, in interior, se gaseste mormantul Sfantului Atanasie Athonitul. Langa mormantul sfantului se afla bastonul de fier, in patru muchii, al sfantului Atanasie si o cruce de lemn, ferecata in fier, pe care o purta la piept sfantul. In curtea manastirii se afla cel mai vechi chiparos din lume, plantat de insusi Sfantul Atanasie Athonitul.
In biserica se pastreaza cateva particele din Sfanta Cruce si multe sfinte moaste. Printre odoarele de mare pret, se numara si urmatoarele: Capul Sfantului Vasile Cel Mare, Capul Sfantului Ioan Cucuzel, Capul Sfantului Mihail al Sinoadelor, o bucatica din capul Sfantului Ioan Botezatorul, mana Sfantului Apostol Andrei si mana stanga a Sfantului Ioan Gura de Aur. In tezaurul Manastirii Lavra se pastreaza lucruri de mare pret: mitra si sacosul care au apartinut imparatului Nichifor Focas (963-969), ferecaturi, vesmite si alte odoare. In aceasta Manastire se afla catre 2.050 de manuscrise, dintre care 650 pergamente, mai multe din ele sunt in legatura cu Tara romaneasca. Biblioteca manastirii mai detine 165 de codici vechi si mai mult de 30.000 de carti tiparite, fiind cea mai importanta biblioteca atonita. Biblioteca este cea mai bogata din Sfantul Munte.
In aceasta manastire a trait cel mai cunoscut imnograf si compozitor bizantin, Ioan Cucuzel. Sfantul Ioan Cucuzel, numit si "cel cu glas ingeresc", a trait in manastirea athonita Marea Lavra, intre anii 1280-1360, in vremea imparatului Alexie Comneanul. Sfantul s-a nascut in localitatea Dirrachia - Dirahion, in Bulgaria. Orfan de tata, mama lui l-a dat la scoala, spre a invata stiinta sfintelor carti. Inscris la scoala imperiala de
13
cantareti bisericesti din Constantinopol, tanarul psalt va deveni cel mai bun din generatia lui. In cele din urma, el va ajunge in Sfantul Munte Athos. Icoana "Cucuzelita". Se spune despre aceasta ca Sfantul Ioan Cucuzel a adormit la o priveghere iar Maica Domnului i-a spus din icoana: "Canta-mi, Ioane, si ma lauda, ca si eu nu te voi lasa!"
Icoana "Econoama". Sfantul Athanasie fiind ingrijorat din pricina banilor care nu ajungeau, Maica Domnului i-a grait: "Nu te intrista, Athanasie, de acum eu voi fi economul acestei manastiri", si de atunci pana in zilele noastre manastirea nu are econom. Icoana "Portarita". Un turc a tras in icoana cu pistolul si al treilea glonte s-a intors si l-a lovit pe el. Minunea a facut din aceasta icoana pazitoarea manastirii.
14
Este manastirea tutelara peste tot Muntele si are jurisdictie asupra tuturor schiturilor si sihastriilor din jurul varfului Athos, inclusiv asupra Schitului romanesc Prodromul. Schitul romanesc, apartinand de Marea Lavra, a fost intemeiat de calugarii moldoveni Iustin, Patapie si Grigore in anul 1810. In anul 1840 schitul a fost pustiit de armatele turcesti. In anul 1848 alti doi monahi moldoveni, Nifon si Nectarie, construiesc un nou schit in locul celui risipit, cu ajutor de la domnitorul Grigore Ghica. A fost terminat si sfintit in anul 1866. Pe teritoriul Lavrei sunt schituri si chilii, multe locuite de parinti romani. Schitul romanesc Prodromu, Schitul Sfanta Ana, Kerasia, Kavsokalivia, Katunakia si Karoulia precum si chilia "Danieleilor" sunt cateva din cele mai cunoscute.
În fața bisericii mari a Lavrei, se află doi chiparoși care au fost răsădiți - unul de Sfântul Atanasie și altul de ucenicul lui. Se povestește că, într-un timp, pe când Sfântul Atanasie se afla la rugăciune, a văzut o mulțime de diavoli, care se înarmau împotriva călugărilor, zicând: „Mult rău ne -a făcut acest Atanasie, venind în acest loc pustiu, care era al nostru, și adunând sute de călugări care ne ard cu rugăciunea! Hai să năvălim asupra lor și să-i izgonim". Atunci, Sfântul Atanasie și-a luat bastonul, care era din fier și a început să -i lovească, gonindu-i din mănăstire. Pe când îi izgonea și mai rămăseseră o parte din ei, ce se urcaseră în chiparoșii mănăstirii, s-a auzit vocea Maicii Domnului care a zis: - Ce faci, Atanasie? Alung spurcăciunile acestea, care nu lasă călugării în pace, a răspuns sfântul. - Lasă-i, căci aceștia sunt mântuirea voastră, căci fără ei a -ți cădea în trândăvie; dar așa, cu cât veți fi războiți mai tare, cu atât veți lupta și voi mai mult, încununându -vă. și așa au mai rămas în Lavră diavolii care se cățăraseră în chiparoși. De la această minune se păstrează o vorbă în Lavră: atunci când iese vreo ispită, auzi pe câte un călugăr zicând: „Iarăși au coborât cei din chiparoși". Între cei doi chiparoși, se află un vas foarte mare, din marmură, în care se face agheasmă la hramul mănăstirii. Odată, când a venit sultanul în Lavră și l -a văzut, i-a plăcut foarte mult și a poruncit să-i fie adus 15
la Constantinopol, pentru a face baie în el. Auzind acestea, unul din călugări a luat un ciocan mare și a lovit vasul, crăpându-l într-o margine. Văzând sultanul aceasta, a poruncit ca pe acel călugăr să -l spânzure de unul din chiparoși. Apoi, văzând vasul crăpat, a renunțat să -l mai ia. Pe timpul cruciaților, Mănăstirea Lavra a avut o cădere. Doi preoți din Lavra, din cauza fricii și fiind siliți de trimișii papei de la Roma, au acceptat să slujească Liturghia împreună cu catolicii. După moartea lor, acei doi preoți au rămas neputreziți. De câte ori au fost îngropați, pământul arunca trupurile lor afară. Arătau îngrozitor! Le crescuseră părul și unghiile. Lucrul acesta s-a petrecut până mai recent, când Mănăstirea Lavra i-a luat și i-a dus într-o peșteră la malul mării și au zidit -o. Acești doi preoți neputreziți au fost văzuți de un părinte român, care se mai află în viață. În timpul de față, în Mănăstirea Lavra sunt în jur de 40 de călugări, în afară de cei din schituri și chilii. Continuând călătoria pe versantul de răsărit al Athonului, întâlnim peștera unde s -a nevoit Sfântul Petru Atonitul, unul din cei mai mari pustnici. Apoi, la o oră de mers pe jos, întâlnim peștera Sfântului Nil, Izvorâtorul de Mir. Se spune că după adormirea lui a izvorât atât de mult mir din moaștele sale, că ajungea până în mare. După un timp, corăbierii care treceau au început să -l adune și să-l vândă pentru bani. Din acel moment, au încetat moaștele cuviosului să mai izvorască mir. Puțin mai sus, s-a nevoit Sfântul Maxim Kafsokalivitul, care a ajuns la așa sporire duhovnicească încât uneori era răpit în văzduh și mutat în altă parte. Despre acest lucru ne mărturisește Sfântul Grigorie Palama. Mulți spuneau despre Sfântul Maxim că este înșelat. Atu nci, Sfântul Grigorie s-a dus la coliba lui, să se încredințeze de adevăr. Ajungând acolo, nu l -a găsit acasă. S-a așezat pe o piatră să-l aștepte până va veni. Privind pe valea muntelui în jos, l-a văzut pe Sfântul Maxim la o distanță foarte mare, urcând la deal, apoi l-a văzut ridicându-se în văzduh și, zburând prin aer, până în fața lui. Atunci, Sfântul Grigorie, stând de vorbă cu el, a cunoscut că nu numai că nu era înșelat, dar se și afla pe culmea nepătimirii, unde foarte puțini ajung. Ce vom putea spune despre înfricoșata Karulie, unde trăiesc călugării pe stâncile fără verdeață și unde în timpul verii este o căldură de nesuportat! Se cere multă osteneală, pentru a se putea urca cineva pe cărările primejdioase, care trec pe marginea prăpăstiilor. Nu departe, la Katunachia, s-a nevoit părintele Efrem, fost ucenic al cuviosului Iosif Isihastul. Apoi, întâlnim chilia vestiților cântăreți și pictori numită „a Danieleilor". Aici, a trăit marele duhovnic Daniil, care este și întemeietorul ei. La Schitul „Sfânta Ana" îl găsim pe cuviosul Gherontie, întemeietorul schitului, la chilia căruia se nevoiește acum un părinte român. Pe când trăia cuviosul Gherontie, nu se afla apă la acea chilie. Atunci, s -a rugat Maicii Domnului și a izvorât un izvor dintr-o stâncă, deasupra chiliei. După un timp, ucenicul cuviosului Gherontie, fiind tânăr și având putere, l -a rugat pe cuvios să-i dea voie să facă o mică grădină și să pună legume, de care să se folosească. După multă insistență, a primit binecuvântarea cuviosului de a se ocupa de grădină, dar Maicii Domnului nu i -a plăcut lucrul acesta și a doua zi a secat izvorul. Văzând acestea, cuviosul și-a dat seama de greșeala lui și s-a rugat Maicii Domnului să le ierte greșeala și să le dea din nou apă. După multă rugăciune s-a arătat Maica Domnului și i-a spus: „Oare până acum v -a lipsit ceva? Nu m-am îngrijit eu de toate? De ce, dar, v-ați apucat de făcut grădină? Iar dacă vreți să vă osteniți, atunci ia o piatră și arunc-o la vale!". Luând cuviosul o piatră și aruncând -o, în locul unde a căzut piatra a izvorât un izvor cu apă curată și rece. Atunci Maica Domnului s -a făcut nevăzută. Acel izvor curge și astăzi și se află la 200 de metri mai jos de chilie.
Pe teritoriul Mănăstirii Lavra, se află și schitul românesc Prodromul.
16
Schitul Prodromul(Romanesc)apartine de MĂNĂSTIREA MAREA LAVRĂ
Schitul românesc Prodromu
Intrarea Schitului Prodromu
Prodromu sau “Schitul vremurilor de pe urmă” I
17
În Istoria Mănăstirilor Athonite, alcătuită în 10 tomuri de Irinarh Schimonahul (1845-1920) şi păstrată cu evlavie printre cele peste 200 de manuscrise şi 5000 de vechi volume tipărite din biblioteca Schitului românesc Prodromu din Sfîntul Munte Athos, citim şi această minunată istorisire: “Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfîntului Grigorie Sinaitul, avîndu- şi locuinţa deasupra Marii Lavre, pe dealul ce se numeşte Palama, iată că într-o noapte, ieşind din chilie şi stînd la rugăciune, văzu în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezînd pe un t ron precum cele împărăteşti, înconjurată de îngeri şi sfinţi care tămîiau împrejur, cîntînd şi închinîndu - se Împărătesei a toate. Şi întrebînd cuviosul Marcu pe Sfîntul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnînd oare aceasta, i s -a tîlcuit că Maica Domnului voieşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc, spre slava Sfinţiei sale” (subl. mea). Este tocmai locul pe care avea să se ridice mai tîrziu Schitul românesc Prodromu, în a cărui parte dinspre apus, lîngă clo potniţa de 23 de metri, se află paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului, ce veghează astfel intrarea principală în schitul sfinţeniei româneşti. Dacă nu un paradox, este în orice caz o curiozitate a istoriei faptul că tocmai românii – ale căror generoase danii către Sfîntul Munte sînt atestate de mii de documente, începând de la primii Basarabi şi urmînd pînă la ultimii voievozi din secolul al XIX-lea [1] – nu au avut acolo nici un lăcaş de închinare propriu pînă acum un veac şi jumătate. Din cele 20 de mari mănăstiri (lavre) athonite [2], 17 sunt greceşti, una rusească, una sîr bească şi una bulgărească…
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromiţa” De data aceasta nu de nevrednicie poate fi vorba, căci românii, dincolo de daniile făcute de-a lungul timpului tuturor celor 20 de mănăstiri (pe unele chiar rezidindu-le în întregime), au fost o prezenţă constantă şi adeseori exemplară în “Grădina Maicii Domnului” [3]. Este atestat încă din secolul al IX-lea că vlahii ajungeau cu turmele lor pînă pe coastele Athosului [4], iar Mănăstirea Cutlumuş, rectitorită de voievodul Nicolae Alexandru Basarab către 1360 şi numărând nu puţini monahi de origine română, a fost supranumită multă vreme “Marea Lavră a Ţării Româneşti”. Trebuie să fie vorba, mai degrabă, sau de vitregia istoriei (care i-a împiedicat atîtea veacuri pe români să se unească într -un singur Stat puternic şi într -o singură Biserică autonomă), sau de o anume măsură (discreţie) a manifestărilor noastre în lume (care, de pildă, pe plan religios, ne-a făcut să nu avem în calendar, pînă în secolul XX, sfinţi canonizaţi de noi înşine, deşi toată istoria noastră este presărată cu mari trăitori şi martiri învederaţi ai dreptei credinţe). O ex plicaţie plauzibilă este şi cea dată de Părintele Arhimandrit Petroniu Tănase (strămutat la Domnul în 2011), stareţ la Prodromu: “Sihaştrii din Carpaţi mergeau la Athos fiindcă găseau acolo condiţii de viaţă sihăstrească mai deplină. De aceea nu şi-au întemeiat o mănăstire a lor, ci, când s-a întîm plat să se stabilească în chinovii [mănăstiri de obşte], au trăit împreună cu ceilalţi fraţi: la Cutlumuş, la Zografu, la Esfigmenu; dar, în general, au trăit viaţă sihăstrească, în chilii răspîndite pe tot cuprinsul Athosului. Abia în secolul al XIX-lea, cînd apar statele naţionale, s-au gîndit şi monahii români aghioriţi să aibă un lăcaş al lor, şi au întemeiat Schitul Prodromu”. (Este de altfel grăitor, pentru această chemare sihăstrească a înduhovniciţilor români, că primii 3 stareţi de la Prodromu – Nifon, Damian şi Ghedeon – s-au retras din stăreţie şi şi-au încheiat zilele ca sihaştri, în peşteri sau chilii din apropiere, iar cel dintîi a refuzat din smerenie cinstea de arhimandrit, rămînînd pînă la capăt doar ieroschimonah.)
18
Icoana făcătoare de minuni a Sfîntului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul (Prodromos) II
Dinaintea altarului bisericii mari de la Prodromu (ridicată între 1857 şi 1866, cu hramul Botezului Domnului) arde necontenit o candelă ce aduce aminte că acolo odihnesc osemintele cuviosului Nifon (strămutat la Domnul în 1899), întemeietorul şi cel dintîi stareţ al Schitului Prodromu, „acest sfînt locaş românesc… cu viaţă chinovitică… fondat ca azil al tuturor românilor, fără deosebirea lor” (cum stă scris în pisania de deasupra intrării în biserică, neostentativ încadrată de tricolorul românesc). Înainte de actualul schit, pe locul respectiv se înălţa doar paraclisul Sfîntului Ioan Botezătorul (care dăinuieşte şi azi, de mai multe ori refăcut), atestat abia la 1754, cînd „a fost reînnoit de monahul Iosif Hiotul” (cum aflăm dintr -o inscripţie de pe peretele sudic), dar probabil datînd încă din secolul anterior. De aici se trage şi numele schitului (în greceşte: prodromos, „înaintemergător”), iar icoana făcătoare de minuni a Botezătorului, care cu privirea sa încruntată i-a izgonit pe turci la 1821, este cea mai veche dintre icoanele ocrotitoare ale obştii. Pe la începutul secolului 19 se osteneau pe lîngă acest paraclis 3 sihaştri români (duhovnicul Iustin, cu ucenicii săi Patapie şi Grigorie), care cei dintîi au pus de gînd să ridice acolo un schit, „ca să aibă şi Românii sfînt locaş în Grădina Maicii Domnului, în care să slujească în frumoasa limbă românească”, cerînd pentr u aceasta binecuvîntarea Marii Lavre, care n-a întîrziat să vină (1820). Din păcate, proiectul nu s-a putut împlini atunci, ci numai cîteva decenii mai tîrziu, cînd iniţiativa a fost reluată de monahii moldoveni Nifon şi Nectarie, cărora Marea Lavră le-a reînnoit aprobarea (1851) şi care în 1856 au căpătat şi înalta binecuvîntare a Patriarhiei de la Constantinopol (Patriarhul Kiril). Domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, a sprijinit începerea lucrărilor cu 3000 de galbeni şi a dat încuviinţare să se strîngă ajutoare de la norodul binecredincios. Aşa s-a întemeiat, supus Marii Lavre, schitul care astăzi, restaurat în întregime, cu biserica mare, cu cele trei paraclise (al Adormirii, al Bunăvestirii şi al Botezătorului), cu moaştele şi icoanele sale făcătoare de minuni (dintre care cea mai vestită este Maica Domnului „Prodromiţa”), cu impunătoarea clopotniţă, cu sinodiconul (sala de reuniuni), cu biblioteca, cu arhondaricul (casa de oaspeţi), cu bolniţa (spitalul), cu atelierele, cu chiliile şi trapeza (sala de mese), cu marea cister nă subterană şi cu celelalte acareturi, alcătuieşte o lume în sine, după sfînta rînduială athonită, mărturisind exemplar „prezenţa monahismului şi spiritualităţii româneşti în Centrul Ortodoxiei” (după cuvîntul stareţului Petroniu). 19
Dacă trăim de-acum „în timpurile mai de pe urmă”, atunci Prodromu este, în marea oştire athonită, o căpitănie românească de toată nădejdea, pregătită în fiecare clipă pentru Armaghedon şi pentru Judecata din urmă a neamurilor. Fi-vom vrednici pînă la capăt de acest bastion duhovnicesc? Nu sînt profet ca s-o spun, dar mă rog, pe limba lui Ştefan cel Mare şi a lui Neagoe Basarab, „ctitori a toată Sfetagora”, ca aşa să ne ajute Dumnezeu. Dintre sfintele moaște care se află în biserica schitului amintim pe cele de la: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești. În prezent în acest sfânt locaș se nevoiesc 25 de călugări români. Lista mănăstirilor 1)
2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) 9) 10) 11) 12) 13) 14)
Mănăstirea Marea Lavră (greacă: Μεγίστης Λαύρας) Mănăstirea Vatopedu (greacă: Βατοπαιδίου) Mănăstirea Iviru (greacă: Ιβήρων) Mănăstirea Hilandaru (greacă: Χιλανδαρίου, sârbește: Хиландар) Mănăstirea Dionisiu (greacă: Διονυσίου) Mănăstirea Cutlumuș (greacă: Κουτλουμουσίου) Mănăstirea Pantocrator (greacă: Παντοκράτορος) Mănăstirea Xiropotamu (greacă: Ξηροποτάμου) Mănăstirea Zografu (greacă: Ζωγράφου) Mănăstirea Dochiaru (greacă: Δοχειαρίου) Mănăstirea Caracalu (greacă: Καρακάλλου) Mănăstirea Filoteu (greacă: Φιλοθέου) Mănăstirea Simonos Petras (greacă: Σίμωνος Πέτρας) Mănăstirea Sfântul Pavel (greacă: Αγίου Παύλου)
Schitul Lacu (Romanesc)aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel. Acest schit mai este cunoscut și sub numele de Schitul Sfântul Mucenic Dimitrie. Se află în partea centrală a Peninsulei, între Turnul Amalfino și Mănăstirea Sfântul Pavel. Schitul este locuit de călugări români și aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel. «Lako» (cu litere grecești) în traducere înseamnă «groapă», adică «Schitul din groapă». Într -adevăr, este înconjurat din trei părți de munți, cu o singură ieșire spre mare, pe valea pârâului. Pe aceste locuri au locuit călugării sârbi încă din secolul al XIV -lea, viețuind în asceză și pustnicie, într-un Pateric Atonit se spune că Schitul Lacu era numit „Pustia cea mai dintru adânc" sau „Tebaida Sfântului Munte", fiind un loc pustnicesc foarte retras. În timpul ocupației turcești, schitul a cunoscut și perioade de pustiire, însă pe la anul 1760 a fost reînființat de monahul moldovean Daniil. După 1830, au venit mulți călugări români, iar schitul a cunoscut o mare înflorire. În 1855 erau 5 chilii cu paraclise și 16 colibe, iar numărul călugărilor ajunsese la 32, majoritatea fiind veniți din Mănăstirile Cernica și Căldărușani. În 1849 a fost ridicată bisericuța cimitirului, cu hramul Sfântul Lazăr cel a patra zi înviat. Între anii 1898 și 1904 s-a construit biserica mare a schitului închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar pe parcurs s-au mai construit și alte chilii, ajungând la 24, numărul călugărilor trecând de 100.
20
După al doilea război mondial, a început să scadă și numărul monahilor români din Schitul Lacu, ca de altfel din întreg Sfântul Munte. În anul 1991 mai erau doar două chilii populate cu trei călugări. De atunci însă, prin grija Maicii Domnului și a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, schitul a început să reînvie, venind și alți călugări din România. În momentul de față schitul se află în mare înflorire având opt chilii locuite, car e au fost reconstruite prin multă osteneală. Numărul călugărilor a ajuns la frumoasa cifră de 33. Chiliile Schitului Lacu sunt: a) Chilia Buna Vestire, b) Chilia Sfântului Mare Mucenic Artemie, c) Chilia Sfântului Ierarh Nicolae, d) Chilia Acoperământul Maicii Domnului, e) Chilia înălțarea Domnului, f) Chilia întâmpinarea Domnului, g) Chilia Sfântului Prooroc Ilie, h) Chilia Cuviosului Antonie cel Mare.
Fiecare chilie are câte un stareț sub ascultarea căruia se nevoiesc cei care fac parte din obștea lui. În timpul săptămânii, fiecare chilie își are programul ei, iar duminica și în sărbători se întâlnesc cu toții la biserica mare a schitului, numită Kiriacou (adică biserica de duminică), unde săvârșesc slujbele împreună. La sărbătorile mari se fac privegheri de toată noaptea. După privegheri se retrag din nou la chilii, unde petrec în liniște și rugăciuni restul săptămânii. Starețul schitului se schimbă anual, adică fiecare chilie are un an conducerea schitului. Starețul schitului poartă numele de Dicheu - adică cel care este drept și face dreptate. O mare mângâiere a părinților din schit este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită «Lacuschitiotisa». Icoana este de o rară frumusețe, fiind pictată după modelul icoanei «Prodromița». Spunea unul din părinții schitului că, mergând odată în Cipru, a trecut pe la o familie cunoscută. Aceștia aveau o fetiță în spital, grav bolnavă, urmând să fie operată. Călugărul a fost rugat să meargă la spital și să le binecuvânteze fetița. La spital, monahul a scos o iconiță cu Maica Domnului «Lacuschitiotisa», a binecuvântat pe bolnavă făcându -i semnul crucii pe cap și i-a dat să sărute iconița. Imediat fetița s -a ridicat din pat și a zis mamei sale: - Mamă, nu mai sunt bolnavă! Nu mai am nevoie de operație! Să mergem acasă, că m -a vindecat Maica Domnului. Cu ajutorul Maicii Domnului, în primele două chilii, a Bunei Vestiri și a Sfânt ului Mucenic Artemie, se săvârșește Sfânta Liturghie zilnic. La una din colibele schitului s-a nevoit părintele Gherasim, care cânta foarte frumos. Se spune că veneau călugării greci și-l chemau să cânte la hramuri. La biserica mare a schitului se află o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și câte o părticică din moaștele Sfântului Haralambie și a Sfinților Mucenici de la schitul Ivirului: Eftimie, Ignatie și Acachie. De asemenea, la Chilia Sfântului Mare Mucenic Artemie se găsește o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele mai multor sfinți: Sfântul Mare Mucenic Artemie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Cuviosul Siluan Atonitul, Cuviosul Sofronie Caliga (care a fost stareț al Mănăstirii Sfântul Pavel) ș.a. 21
Multe mici părticele de sfinte moaște sunt și la celelalte chilii ale Schitului Lacu 15) 16) 17) 18) 19) 20)
Mănăstirea Stavronichita (greacă: Σταυρονικήτα) Mănăstirea Xenofont (greacă: Ξενοφώντος) Mănăstirea Grigoriu (greacă: Γρηγορίου) Mănăstirea Esfigmenu (greacă: Εσφιγμένου) Mănăstirea Sfântul Pantelimon (greacă: Αγίου Παντελεήμονος) Mănăstirea Constamonitu (greacă: Κωνσταμονίτου)
Alte locașuri românești Chilia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de la Provata unde se nevoiesc patru părinți români din Basarabia; Chilia Sfântului Ioan Botezătorul tot de la Provata unde se nevoiesc doi părinți români (aceste două chilii se găsesc pe teritoriul Lavrei); Chilia Intrarea în biserică a Maicii Domnului, care aparține Mănăstirii Dionisiu și alte colibe unde se nevoiesc părinți români. Chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Capsala unde se nevoiesc trei părinți români; Chilia Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Capsala unde se nevoiește un român; În zona Capsalei, ce se află pe teritoriul Mănăstirii Pantocrator, au fost multe chilii românești în care au viețuit părinți cu viață sfântă. Amintim pe părintele Trifon care a trăit într -o sărăcie totală. Casa îi era aproape dărâmată, iar când ploua, apa se găsea peste tot în chilia sa. Părintele Trifon nu se îngrijea de nimic pământesc. Un alt cuvios a fost părintele Irodion. Acesta a avut darul înainte vederii și se prefăcea nebun. Părintele Fanurie avea o viață sfântă și așa au fost mulți alții, doar de Dumnezeu știuți. La Colciu se află chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe unde se nevoiesc opt părinți români, între ei se află părintele Dionisie ce a depășit vârsta de 90 de ani și este orb de aproape cinci ani. Părintele este duhovnic și mângâietor de suflete. Altă chilie de la Colciu, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, adăpostește doi părinți români. Nu departe de Colciu, puțin mai în vale, se află chilia Sfântului Ipatie unde se nevoiesc trei părinți români. Zona în care se găsește chilia are o climă foarte bună și livezi bogate. Aceste trei chilii sunt pe teritoriul Mănăstirii Vatopedu. Chilia Adormirii Maicii Domnului se găsește pe teritoriul Mănăstirii Xeropotamu și aici se nevoiesc doi părinți români. La Schitul Sfânta Ana, un părinte român se nevoiește la chilia Sfântul Pantelimon. La trei kilometri distanță de Schitul Prodromul, pe drumul ce duce spre coliba Sfântului Nil, se nevoiește de mulți ani un părinte român, care trăiește singur într-o colibă. Acest părinte iese foarte rar și numai pentru cele necesare. Mai în adâncul pustiei se nevoiește de patru ani un alt părinte român. Poate vor mai fi și alți părinți pustnici, ce se nevoiesc neștiuți de oameni, pe care îi vede și îi cunoaște doar Bunul Dumnezeu, pe Care ei îl slăvesc neîncetat. 22
In cartea „Livada de flori duhovnicești" se spune că era un duhovnic cu viață sfântă, care avea multe vedenii și descoperiri. La sfârșitul vieții sale s-a învrednicit de o minunată și înspăimântătoare vedenie: A văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos șezând pe scaunul slavei și de -a dreapta Lui pe Preacurata Stăpână. Toată oastea cerească sta așteptând porunca Stăpânului. A poruncit Domnul unui înger să sune din trâmbița cea înfricoșată pe care o ținea în mâini și a ieșit un astfel de sunet, încât s -a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul. După puțină vreme a făcut iarăși semn Domnul către înger să trâmbițeze a doua oară și îndată a trâmbițat. Maica lui Iisus, cunoscând că după al treilea sunet al trâmbiței are să se sfârșească lumea, s -a sculat de pe scaunul său și căzând la Preacuratele picioare ale Dreptului Judecător se ruga cu stăruință să dea vreme de pocăință păcătoșilor, ca să-și plângă păcatele lor. Domnul i -a răspuns, zicând: „știi, Maica Mea preaiubită, câte lucruri de rușine săvârșește lumea cea nemulțumitoare, în fiecare zi. Așadar, nu este cu bună cuviință, nici cu dreptate ca în vreun chip să-i miluiesc, căci nu numai bărbații mireni și femeile, dar chiar și clericii și monahii Mă rănesc în cele dinlăuntru și Mă răstignesc și cu totul au necinstit sfântul chip și îngereasca petrecere, prin desfrânările lor". Atunci Stăpâna se ruga mai cu stăruință, zicând: „Fiul meu Cel Preadulce, ascultă -mă pe mine, Maica Ta, ca, pentru milostivirile îndurărilor Tale și pentru Preacuratele Patimi ce ai răbdat să Te înduri spre cei păcătoși". Iar El a zis: „Cunosc, o, Maica Mea, că de multe ori prin rugăciunile și cererile tale M -ai îmblânzit și nu M-ai lăsat să fac judecata ce li se cuvenea. Dar oamenii nicidecum nu s -au făcut mai buni și nici nu s-au abătut de la răutatea și vicleșugul lor de mai înainte; ci mai vârtos s-au făcut mai răi, defăimând Crucea și Patima Mea. Ighemonii și boierii muncesc cu nerușinare poporul cel supus lor și necinstesc sfintele legi prin petrecerea lor cea desfrânată. Poporul cel de obște iarăși leapădă și defaimă poruncile Mele, săvârșind voile lor cele trupești: desfrânările, uciderile, nedreptățile și alte fărădelegi pline de rușine și aducătoare de moarte". Atunci Stăpâna iarăși a zis: „Toate acestea sunt adevărate, Preadulcele meu Fiu, dar mă rog ție, ca pentru nemărginita Ta milostivire să le trimiți lumina darului Tău, ca să -și cunoască păcatele lor și, întorcându-se la Tine, să dobândească iertare. Așa, Mult -Milostive Doamne, auzi-mă pe mine și împlinește cererea aceasta, nu pentru că li se cuvine lor, că nevrednici sunt de milă și de iertare, ci pentru dragostea mea și a tuturor sfinților care și-au vărsat sângele pentru numele Tău și și-au dat la felurite morți trupurile și au defăimat toate plăcerile lumii, pentru a avea dragostea Ta. Deci, ascultă, Mult -Milostive, rugăciunea noastră". Atunci toți sfinții s-au închinat cu Preasfânta Fecioară, rugând pe Domnul să facă milă. Judecătorul Cel Preaîndurat, înduplecându -Se prin rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor sfinților, a răspuns cu față lină: „M-ai biruit, Maica Mea, prin rugăciunea ta cea milostivitoare și ai îmblânzit dreapta Mea mânie. Să se facă dar voia ta. Iar voi, prietenii Mei, prin rugăciunile voastre ați schimbat mânia Mea întru milă. Așadar, trimit iarăși în lume învățători și propovăduitori să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc". Acestea zicând Stăpânul, a luat sfârșit vedenia pe care a povestit -o preotul cel zis mai sus tuturor fraților mănăstirii. Și pentru a-i încredința cum că a fost adevărată vedenia, le -a spus și oarecare greșeli ascunse ale fiecăruia, deosebi, pe care i le-a descoperit Domnul, ca să le spună fraților și să se îndrepteze. Ac estea zicând, cuviosul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Vedeți, frații mei, câtă putere are rugăciunea Preasfintei Fecioare către Preaînduratul său Fiu, Iisus Hristos? Deci, veniți să ne plângem aici păcatele și fărădelegile noastre, ca să nu le plângem mai târziu, veșnic și fără folos. Veniți să cădem cu toții la preacuratele picioare ale Maicii lui Dumnezeu și să strigăm cu credință: Ușa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc. Amin. 23
