Riscul in managementul afacerilor europene-CURS (PA)

Riscul in managem managementul entul afacerilor europen europene e (curs)

Riscul la ora actuală este un concept cunoscut în teoria economică, dar  din  păcate puţini  păcate puţini manageri din România iau în considerare implicaţiile riscului în activitatea profesională. activitatea  profesională. Managementul riscului abordează  problematica şi terminologia legate de identificarea, măsurarea si tratamentul diverselor expuneri diverselor expuneri la pierderi la pierderi accidentale  potenţiale. Multe dintre pierderile dintre pierderile accidentale nu sunt dramatice, dar  mai multe evenimente negative de mică amploare acumulate pot acumulate  pot ameninţa supravieţuirea afacerii,  pot duce la scăderea câştigurilor  sub un nivel acceptat, întrerup operaţiunile curente sau încetinesc creşterea economică. Toate afacerile se desfăşoară sub riscul unor  pierderi. unor  pierderi. Teama că se poate se  poate întâmpla ceva rău face viaţa mai puţin mai puţin plăcută,  plăcută, îl poate îl poate determina pe determina  pe manager să manager  să evite implicarea în anumite activităţi şi chiar  poate  poate duce la alterarea procesului alterarea procesului managerial. Un management eficient al riscului îi permite îi permite unei firme să facă faţă la diverse expuneri la pierderi la pierderi într-un mod eficient. 1. Conceptul de risc şi incertitud ine Dicţionarul complet al economi ei de piaţă defineşte riscul drept un ”eveniment viitor  şi probabil, a cărui  producere ar  putea ar  putea  provoca anumite  pierderi. El  poate fi  previzibil atunci când factorii care ar aduce ar aduce pierderi  pierderi pot  pot fi prevăzuţi fi prevăzuţi cu anticipaţie şi imprevizibil atunci când este determinat de situaţii fortuite” [ Buşă Georgeta ,1994]. Dictionarul limbii române defineşte riscul ca “posibilitate de a ajunge în primejdie, în  primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă”[Vasile Breban, 1980]. Riscul apare, conform acestei acestei concepţii, concepţii , sub forma unui pericol unui  pericol  pe care omul încearcă să-l  prevină sau măcar să-i măcar  să-i atenueze efectele nedorite. Conform acepţiunii latine, termenul risc se referă nu numai la şansa de pierdere, de pierdere, ci şi la şansa de câştig. Cu toate acestea, termenul „risc” tinde să fie utilizat în limbajul cotidian cu semnificaţia pericolului unei pierderi. unei pierderi. Cuvântul latin „riscum” avea atât conotaţii negative cât şi pozitive. şi pozitive. Riscul trebuie privit trebuie  privit prin  prin ambele sale valenţe, şi anume riscul pur  riscul  pur şi şi riscul speculativ. Riscul pur  desemenează doar  pericolul doar  pericolul unei  pierderi, fără să ia în considerare  posibilitatea de câştig. Exemplele de risc pur  risc pur includ includ pagubele  pagubele potenţiale  potenţiale ale incendiilor, inundaţiilor sau inundaţiilor  sau ale cutremurelor sau cutremurelor  sau posibilitatea deceselor   premature ca urmare a accidentelor  sau a îmbolnăvirilor  fatale. Riscul speculativ acoperă atât posibilitatea atât posibilitatea unui câştig, cât şi pericolul şi pericolul unei pierderi. unei pierderi. Afacerile sau jocurile sau jocurile de noroc implică risc speculativ. Distincţia dintre riscul  pur  şi riscul speculativ reprezintă o  premisă fundamentală a teoriei asigurărilor. Astfel, riscul implică dispersia rezultatelor  posibile  posibile faţă de media acestora în sens pozitiv sens  pozitiv (câştiguri relative), cât şi negativ (pierderi relative). Din acestă perspectivă, acestă  perspectivă, riscul  poate fi definit ca  posibilitatea unor  rezultate favorabile sau nefavorabile. Aprecierea rezultatelor   posibile este relativă: rezulatatul favorabil depăşeşte media anticipată, în timp ce rezultatul nefavorabil este inferior  mediei anticipate. Orice

1

decizie economică  presupune un anumit grad de risc. Decidentul trebuie să înveţe să-şi asume riscul deciziilor şi deciziilor  şi să îl administreze în folosul lui [Craioveanu Mihaela Theodora, 2004 ]. Pentru a se înţelege mai  bine noţiunea de risc, este necesară realizarea unei distincţii clare între risc şi incertitudine. Riscul se referă la situaţiile în care se pot se  pot identifica probabilităţi identifica  probabilităţi obiective pentru rezultatele posibile. rezultatele  posibile. Cu alte cuvinte el poate el poate fi cuantificat. Incertitudinea se referă în schimb la situaţiile sau evenimentele despre care nu există informaţii suficiente pentru suficiente pentru a identifica probabilităţile identifica probabilităţile obiective. Prin urmare, atunci când informaţiile necesare înţelegerii şi anticipării evoluţiilor, schimbărilor  ce  pot avea loc într-un anumit context sunt fie insuficiente, fie indisponibile, situaţia este catalogată ca fiind una incertă. Elementul cheie în a face distincţia intre risc şi incertitudine este probabilitatea. este probabilitatea. Probabilitatea se referă la  posibilitatea ca un anumit fenomen sau eveniment să se  producă în condiţii  bine determinate. În funcţie de probabilitate de probabilitate pot  pot fi evidenţiate 3 categorii de situaţii: - certitudinea absolută - incertitudinea - riscul C er titudi udi nea a bsolută  poate fi definită ca situaţia decizională în care evoluţia viitoare a evenimentelor, consecinţele unei decizii  pot fi  prevăzute cu exactitate, neexistând erori sau evenimente neasteptate. Se poate Se poate afirma că rezultatele oricărei decizii sunt cunoscute cu exactitate înaintea adoptării lor deoarece lor deoarece  probabilitatea ca rezultatul respectiv să fie atins este de 100% . Dacă ar exista certitudinea absolută, fiecare decident ar dispune ar  dispune nelimitat de informaţii complete şi s-ar  putea  putea realiza o listă completă a evenimentelor viitoare evenimentelor viitoare şi ale consecinţelor  adoptării unei decizii. La polul La  polul opus al certitudinii se află incer titudi nea. Marele dezavantaj al incertitudinii este acela că la un nivel ridicat al ei indivizii nu mai sunt capabili să aleagă, din moment ce orice alegere duce la rezultate aleatorii imposibil de  prevăzut. Prin urmare este necesară reducerea incertitudinii când atinge niveluri  prea mari. Gradul de incertitudine este dat de numărul factorilor care factorilor  care pot  pot afecta cursul unei acţiuni şi de frecvenţa şi amplitudinea schimbărilor aferente schimbărilor  aferente lor. De asemenea este influenţat de nivelul cunoaşterii pe cunoaşterii pe care îl  posedă firma sau individul în domeniul în care acţionează. Un nivel al cunoaşterii mai ridicat  permite o apreciere mai corectă a factorilor  care acţionează şi duce la scăderea  posibilităţii unor  predicţii  predicţii eronate. iscul se află situat între certitudine şi incertitudine. El este un fenomen care R isc  provine din circumstanţe  pentru care decidentul este în măsură sa identifice evenimente  posibile, şi chiar probabilitatea materializării acestora, fără a fi însă în măsură să  precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se va produce va produce efectiv [Stana Elena-Silvia, 2003]. Riscul provine Riscul  provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită acurateţe care este evenimentul identificat ca atare de decident care se va materializa efectiv şi va determina un anumit rezultat negativ. Chiar  dacă  probabilitatea estimată  pentru

2

materializarea efectivă a unui anumit factor generator  de risc este ridicată, decidentul nu  poate fi sigur  dacă acel eveniment este cel care se va produce cu certitudine şi nu altul. Riscului îi este asociată o distribuţie obiectivă de probabilitate măsurată ca număr de apariţii al unui rezultat determinat în urma unui număr mare de observaţii. Această distribuţie este considerată valabilă pentru acţiunile care se desfăşoară în condiţii identice cu altele care deja au avut loc şi a căror rezultate au fost cuantificate prin metode statistice. De ce ne inter esează oar e atât de mul t să f acem distincţ ia într e cer titudine, incer titudi ne si r isc? Motivul este foarte simplu: toate acţiunile pe care vrem să le realizăm vor avea consecinţe în viitor, iar noi oamenii, prin natura noastră intrinsecă, ne dorim cele mai bune rezultate posibile. Deasemenea în domeniul economic multe decizii în afaceri se iau plecându-se de la estimări asupra viitorului. Luarea unei decizii în baza unor estimări, prezumţii, aşteptări, previziuni, prognoze asupra evenimentelor viitoare implică o doză bună de risc, uneori destul de dificil de definit şi, în cele mai multe cazuri, imposibil de măsurat cu precizie, dată fiind natura complexă a mediului economic în care acţinează firma. Ca şi în multe alte domenii, conceptul de risc în economie este folosit pentru a descrie situaţii sau evenimente cu rezultate sau consecinţe incerte. În domenii  precum statistica, managementul financiar  şi managementul investiţiilor, riscul, ca noţiune, face trimitere la  posibilitatea şi probabilitatea unor  variaţii ale rezultatelor  faţă de valorile sau nivelurile estimate iniţial. În alte situaţii, pe piaţa asigurărilor spre exemplu, noţiunea de risc este asociată cu cea de pierdere. În ceea ce priveşte distincţia între risc şi incertitudine, ea se face pornind de la  presupunerea că agenţii economici acţionează ţinînd cont de existenţa unor   probabilităţi bine definite ale rezultatelor posibile. Marea problemă a deciziilor  economice ţine de faptul că se poate face cu greu o diferenţiere între probabilităţi obiective şi cele subiective cu privire la rezultatele lor  posibile. Opiniile agenţilor  economici indiferent că sunt producători, consumatori sau intermediari când iau o decizie se bazează pe stabilirea unor  probabilităţi în funcţie de datele pe care le cunosc şi de experienţa proprie. Cu cât aceste date sunt mai apropiate de realitate cu atât putem vorbi mai mult de risc şi mai puţin despre incertitudine. Problema este că niciodată nu poţi şti în ce măsură informaţiile deţinute mai sunt reale sau sunt complete. [Stana Elena-Silvia, 2003] În faţa unor astfel de situaţii se naşte întrebarea dacă este nevoie să se facă o distincţie între risc şi incertitudine, în condiţiile în care cea mai mare parte a deciziilor  în afaceri se iau fără a dispune de date statistice şi calcule matematice. Distincţia are, totuşi, o oarecare valoare conceptuală. Incertitudinea asociată cu un impact ridicat reprezintă o necunoscută mai mare decât riscul asociat aceluiaşi eveniment. Cu toate acestea, în  practică, utilitatea este relativ redusă, nu este una de substanţă, depinzând de gradul de informare asupra evenimentelor  viitoare, dar  şi de credibilitatea informaţiilor despre evenimentele în cauză. Deasemenea, trebuie menţionat că incertitudinile nu sunt asigurabile, dat fiind faptul că nu este  posibil să se stabilească nivelul  primei de asigurare (suma  pe

3

care asiguratul este obligat să o plătească asiguratorului, reprezentând costul asigurării) necesare pentru a acoperi ceva ce este calificat ca fiind incert şi indefinibil. Riscurile, în schimb,  pot să fie asigurabile  pentru că sunt calculabile. Formula de calcul este următoarea:

risc

=

 pe i

×

a p / c

unde: pei - probabilitatea producerii evenimentului i, a p/c - amplitudinea  pierderii sau câştigului asociat afacerii, în cazul  producerii evenimentului i. [Popescu Nela, 2004] Este însă necesar a se asigura că acţiunea programată nu va eşua datorită apariţiei unor  erori în modul de previzionare a evoluţiei ulterioare. Aceste erori apar ca urmare a unei cuantificări greşite a riscului datorită unor  informaţii insuficiente. Informaţia este  primordială în cuantificarea riscului economic. 2.Controlul si gestionarea riscurilor

Realizarea unui management al riscului oferă  posibilitatea de optimizare a deciziei, de diminuare a riscului şi incertitudinii în activitatea economică. Managementul riscului constă în derularea unei serii de  procese de identificare, estimare a consecinţelor, evaluare, gestionare şi monitorizare a riscurilor unei întreprinderi. Această etapă se referă la tehnicile, instrumentele, strategiile şi  procesele  prin care se urmăreşte evitarea,  prevenirea, reducerea sau controlul frecvenţei sau magnitudinii  pierderilor  sau altor efecte nedorite ale riscului; controlul riscului deasemenea include metode prin care se urmăreşte îmbunătăţirea înţelegerii sau a conştienţei într-o organizaţie a activităţilor care afectează expunerea la risc. [Williams Smith Young, 1995] Deşi  programele de control şi gestionare a riscurilor  variază de la o organizaţie la alta ca urmare a creativităţii proprii fiecărei organizaţii în parte, se poate face totuşi o clasificare a tipurilor de măsuri luate: evitarea riscului, prevenirea pierderilor, transferul riscului şi asumarea riscului. Evitarea riscului

Cea mai uşoară şi mai rapidă tehnică de reducere a riscului este evitarea sa. A evita riscul înseamnă a elimina condiţia care se află la baza problemei. Spre exemplu, dacă unei părţi a proiectului îi sunt asociate riscuri înalte, atunci respectiva  parte este eliminată din  proiect. Evitarea  poate lua forma refuzului de asumare a riscului sau abandonării unei expuneri la  pierderi asumată înainte [Williams Smith Young, 1995] 4

Prevenirea şi reducerea pierderilor

Prevenirea pierderilor urmăreşte să reducă numărul lor înainte ca ele să devină realitate. Ea se poate realiza fie printr-o intervenţie asupra proceselor  pe care le derulează organizaţia, fie printr-o intervenţie asupra mediului în care se desfăşoară acţiunea. Reducerea pierderilor constă în luarea de măsuri după ce evenimentul negativ a avut loc. Ea are rolul de diminuare a consecinţelor  neplăcute  pentru cei afectaţi de respectivul eveniment. Ca măsuri de reducere a  pierderilor  sunt cunoscute recuperarea  pierderilor  şi  planurile  pentru situaţiile limită. Recuperarea  pierderilor  se referă la valorificarea a tot ce mai  poate fi salvat după încheirea evenimentelui negativ şi în acţionarea în instanţă  pentru obţinerea de daune a celor  ce se fac responsabili de pagubele aduse. Planurile pentru situaţii limită conţin acţiunile pe care trebuie să le întreprindă organizaţia ca răspuns la astfel de evenimente. Transferul riscului

Transferul riscului  poate fi realizat  prin două  posibilităţi. Prima constă în externalizarea activităţii generatoare de risc către altcineva. Un exemplu clasic de astfel de transfer  este subcontractarea acelor activităţi pe care organizaţia nu vrea să şi le asume pentru că nu are experienţa sau resursele necesare să le ducă la bun sfârşit. Cea de-a doua  posibilitate constă doar  în transferul riscului, nu şi al activităţii  printr-o înţelegere contractuală. Aceasta se realizează prin încheierea unor  contracte de asigurare. Compania de asigurări îşi asumă o parte din riscuri în schimbul unui  preţ (prima de asigurare). Dacă riscul se produce în condiţiile specificate prin contractul de asigurare, asiguratorul va rambursa partea asigurată sau toate  pierderile suferite datorită riscului. Dacă riscul nu apare, asiguratorul  păstrează  prima de asigurare. A sumarea

riscului

În această abordare, managerul examinează impactul pe care l-ar avea situaţia de risc asupra proiectului şi hotărăşte că riscul nu trebuie să fie tratat. Această abordare ar  trebui să fie utilizată doar în situaţiile când impactul riscului este scăzut sau  probabilitatea ca riscul să aibă loc este foarte scăzută. Această abordare este  periculoasă  pentru riscurile de nivel mediu sau înalt. 3. Riscuri specifice organizatiilor in conditii de globalizare

Riscul este indisolubil legat de părţile implicate în derularea afacerii, de motivaţiile acestora, de natura activităţii ce face obiectul investiţiei, de resursele necesare iniţierii, menţinerii şi dezvoltării afacerii, precum şi de anvergura acesteia. Indiscutabil, în analiza, evaluarea şi estimarea riscului este foarte importantă 5

clarificarea naturii riscului, ale cărei surse pot fi extrem de diverse: definirea afacerii, modalitatea de finanţare aleasă, sistemul logistic utilizat, condiţiile locale de piaţă, resursele estimate, relaţiile comerciale, comunicarea, şi altele. Totuşi, unele categorii de risc acţionează în strânsă interdependenţă, în sens convergent sau divergent, în timp ce altele tind să opereze independent. Gruparea riscurilor şi criteriile folosite în acest scop diferă, de la un autor la altul, în funcţie de propria perspectivă asupra analizei riscului: riscuri pure, riscuri de preţ şi de dobândă riscuri directe şi riscuri virtuale, riscuri obiective şi riscuri subiective,riscuri interne si riscuri externe,riscuri globale si riscuri locale,macro sau microriscuri,riscuri de tara ,de firma sau de proiect. 1 Riscul de piaţă este propriu unei afaceri, investiţii sau categorii de afaceri.

Tocmai din acest considerent, riscul de piaţă diferă de la o industrie la alta dar şi în interiorul aceleiaşi industrii. 2 Riscul de preţ este asociat schimbărilor posibile, în structura şi nivelul preţului

 bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă de către o firmă, ca urmare a variaţiilor preţului resurselor utilizate. Analiza riscului de preţ joacă un rol central în managementul strategic. Riscul de preţ are ca surse preţurile producţiei industriale, cursul de schimb şi rata dobânzii. Preţurile producţiei industriale sunt rezultatul fluctuaţiilor preţului energiei electrice, combustibililor, gazului natural etc. care reprezintă „intrări” pentru unele firme şi „ieşiri” pentru altele. Cursul de schimb şi rata dobânzii afectează, de asemenea, „intrările” şi „ieşirile” unei entităţi. Spre exemplu, creşterea ratei dobânzii are impact atât asupra consumului (scade), cât şi asupra costului de finanţare a firmei (creşte). 3. Riscul de credit este întâlnit, cu predilecţie, în cazul instituţiilor financiare

(băncile comerciale, spre exemplu). Este tipic naturii operaţiunilor desfăşurate de către entităţile din acest domeniu, nefiind altceva decât o particularizare a riscului operaţional inerent oricărei afaceri, risc care diferă însă prin structură şi amploare, de la un sector  economic la altul. 4 . Riscul pur este asociat pierderilor (daunelor), fizice sau financiare, posibile sau

 probabile cu care s-ar putea confrunta o firmă.

În parte, riscul inerent unei afaceri poate fi diminuat de către investitor prin diversificarea portofoliului afacerii (diversificare operaţională). Riscul diversificabil este în strânsă legătură cu evenimentele sau fenomenele specifice unui domeniu de activitate sau unei firme date. Distincţia între riscul la care se expune investitorul şi cel la care este expusă firma este importantă, în special, în cazul investiţiilor străine directe. Investiţiile directe sunt o categorie a investiţiilor internaţionale, ce reflectă obiectivul unei entităţi rezidente într-o ţară (investitor direct) de a obţine profituri permanente, trainice, în urma unei acţiuni întreprinse într-o altă ţară. Un profit permanent implică existenţa unor relaţii pe termen lung între investitorul direct şi întreprindere. O relaţie de investiţie directă este creată atunci când investitorul străin fie deţine 10% sau mai mult din acţiuni fie acesta deţine

6

  puterea de vot în întreprinderea în care a investit direct. Investiţiile străine directe reprezintă investiţiile nerezidenţilor sub forma aporturilor de capital vărsat în numerar şi în natură, inclusiv împrumuturile acordate de firmele nerezidente filialelor lor. În general, distincţia între proiectele performante şi cele neperformante depinde de resursele şi/sau capabilităţile firmei de a şi le asuma. Ceea ce pentru o firmă poate fi inacceptabil este dezirabil pentru alta. Distincţiile enunţate îşi dovedesc utilitatea în selectarea metodelor de estimare şi control al riscului . Activitatea antreprenoriala in ansamblul sau este influentata de numerosi factori: A. La nivel macroeconomic (economia nationala, relatii economice internationale) se

disting o serie de conditii generale a caror evolutie intreprinzatorul trebuie sa o urmareasca, dar pe care nu le poate influenta in mod direct: - situatia generala a economiei. - nivelul si evolutia inflatiei; - nivelul si evolutia ratei dobanzii; - existenta unor politici de stimulare a accesului la capital; - cadrul legislativ privind antreprenoriatul.

B. La nivel microeconomic (intreprinzatorul si afacerea sa) libertatea de actiune a

intreprinzatorului este maxima in ceea ce priveste:

- Nivelul de competenta si pregatire. Abilitatile innascute si dezvoltate, cunostintele dobandite in domeniul productiei, financiar, al vanzarilor, al managementului resurselor  umane, precum si o atitudine corespunzatoare reprezinta, impreuna, singura baza pe care se poate construi o afacere. Atunci cand implicarea in afaceri nu este rezultatul unei autoevaluari aprofundate a intreprinzatorului si a unei concentrari a tuturor resurselor  disponibile, rezultatul este, cel mai adesea, falimentul. - Planificarea atenta a afacerii, care permite valorificarea oportunitatilor oferite de piata si evitarea unor probleme frecvente (dificultati rezultate din lipsa de informatii, probleme cauzate de o crestere prea rapida). - Controlul financiar permanent, prin organizarea unui sistem eficient de evidenta financiar-contabila si controlul permanent a situatiilor financiare. In acest fel se evita subcapitalizarea, investirea nejustificata in fonduri fixe si problemele legate de politica de credit. - Salariatii, una din cele mai importante resurse intr-o afacere. intreprinzatorul trebuie sa aiba grija ca angajatii sa-i fie loiali si sa lucreze eficient. Pentru acesta, el trebuie sa aiba in vedere permanent nu numai situatia financiara sau problemele de productie si de vanzare (asa cum se intampla de foarte multe ori), ci trebuie sa investeasca si in procesul de angajare, instruire si coordonare a personalului. - Activitatile de marketing. Indiferent de calitatile produsului, de regula este nevoie de un efort de marketing sustinut pentru a asigura vanzarea, o strategie de marketing bine realizata si pusa in aplicare fiind singura solutie de termen lung. 7

- Fraudele: furturi ale salariatilor (cazurile cele mai frecvente), spargerile, furturile din  partea clientilor sau a concurentilor. In acest domeniu, asigurarile pot fi de un real ajutor. Tipuri de risc

Problematica riscurilor poate fi analizata din mai multe puncte de vedere. A1. Evenimentele care au un impact negativ asupra afacerii, dar a carui moment al  producerii nu poate fi precizat dinainte sunt caracterizate de risc pur. Exemple tipice sunt incendiul, inundatiile sau alte tipuri de evenimente catastrofice naturale, furtul, decesul unor membri foarte importanti din cadrul personalului falimentul unor clienti etc.

In masura in care aceste riscuri pot fi analizate statistic, el pot fi asigurate.

A2. Atunci cand aparitia riscului a fost influentata direct de intreprinzator, este vorba despre riscuri speculative. Exemple tipice sunt situatiile in care se intreprinzatorul mizeaza pe evolutia favorabila a pietei (valutare, imobiliare etc.).

Astfel de riscuri nu sunt asigurate.

B1. Modificarile permanente ale pietei creeaza premisele pentru aparitia unor riscuri privind piata. Exemple tipice sunt intreruperea fluxului de aprovizionare (ceea ce afecteaza direct capacitatea de productie si duce, in timp, la inrautatirea pozitionarii pe piata a afacerii), reducerea cererii (ca rezultat al modificarii asteptarilor clientilor, al pozitionarii fata de concurenti etc.) precum si deteriorarea mediului economic (evolutia inflatiei, modificarea nivelului general al ratei dobanzii etc.).

Astfel de riscuri se manifesta si se dezvolta lent, ducand frecvent la falimentul afacerilor  insuficient de bine planificate si controlate. in plus, astfel de riscuri se pot asigura cu greutate si in conditii mai speciale. B2. Riscurile privind proprietatea: - Dezastrele naturale (cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, furtunile puternice etc.) afecteaza, de regula, mai multi intreprinzatori si au efecte negative

majore. Solutia cea mai eficienta de protectie impotriva acestor riscuri este asigurarea. - Incendiile reprezinta situatii de risc care se produc frecvent. Protectia presupune atat

masuri complexe de prevenire cat si asigurarea.

- Furturile, spargerile si talhariile, pentru prevenirea si limitarea carora se pot folosi

sisteme de alarma, agenti de paza, sisteme de supraveghere si, bineinteles, asigurarea.

B3. Riscurile privind clientii se refera la vanzarea pe credit, cand clientul rau-platnic

refuza sa plateasca produsul achizitionat, si la posibilitatea aparitiei unor nemultumiri

8

 privind produsul oferit sau serviciile conexe prestate. B4. Riscurile privind personalul se refera la furturi sau la falsuri realizate de catre propriii angajati ai intreprinzatorului. Cauzele tin atat de neselectarea corespunzatoare

a persoanelor angajate, cat si de mediul intern al organizatiei (relatiile dintre angajati si angajator, politica salariala si asteptarile angajatilor, sistemul de control intern al afacerii si procedurile in cazul unor situatii negative). De cele mai multe ori, aceste riscuri pot fi asigurate. 4. Riscurile specifice unor domenii de activitate 4.1. Riscul in domeniul industriei alimenare

Un mod de analiză a riscurilor foarte utilizat este cel pornind de la clasificarea pe diferite domenii: a) R iscurile na turale. Factorii naturali nu afectează în mod direct industria alimentară, dar în urma pagubelor  pe care le produc diverse fenomene extreme precum seceta pr elun gită, inund aţiile, gr ind ina , temper atur ile extr eme asupra  principalei surse de aprovizionare care este  producţia agricolă, apare o  propagare a efectelor  negative în avalul canalului de distribuţie a  produselor agricole. Înregistrarea unei  producţii agricole mai mici decât cea previzionată  poate avea ca efect o scădere a încasărilor din industria alimentară, chiar dacă preţurile sunt majorate. În România riscurile naturale sunt foarte mari, datorită succesiunii  perioadelor de secetă cu cele de inundaţii. Alţi factori de risc natural ce pot afecta sectorul alimentar sunt cei biologici şi anume insecte, rozătoare, viruşi, bacterii ce pot afecta produsul alimentar în orice stadiu al  prelucrării sale. b) R iscurile po litice. Acestea decurg din modificările strategiei, tacticii şi a acţiunilor curente ale factorilor  politici din  propria ţară (la nivel naţional, regional şi local), din ţările cu care întreprinderea are contracte directe şi indirecte şi ale marilor  organizaţii internaţionale. Cele mai frecvent manifestate riscuri politice sunt independente de acţiunile întreprinderii şi pot fi: - r iscur i de r estr ânger e a impor tur ilor şi/sau expor tur ilor ; - r iscul limităr ii tr ansfer ului valutar ; - r iscul r ef uzului admiter ii pr oduselor fir mei pe ter itor iul anumitor state; Aceste prime categorii de riscuri în cazul relaţiilor economice internaţionale pot apărea în cazul în care ţara importatoare pentru a-şi apăra economia naţională decide să ia măsuri de apărare comercială: măsuri anti dumpi ng, măsuri de sal vgradar e şi m ăs ur i a nt is ubv en ţie . La nivelul agenţilor economici români principalul risc nu  provine din impunerea de bariere tarifare sau netarifare, ci din înlăturarea lor. Libera concurenţă cu agenţii economici din Uniunea Europeană  poate avea efecte negative asupra agenţilor  economici autohtoni, dacă aceştia nu reuşesc să vină

9

cu oferte pe piaţă cel puţin la fel de atractive. Un alt risc politic ce apare o dată cu integrarea în Uniunea Europeană, ar fi ca ţara noastră să fie implicată fără voia ei într-un război comercial cu mari puteri economice precum SUA, China sau ţările din Asia de Sud-Est. - r iscul r efer itor la sechestr ar ea şi/sau r echi ziţiona r ea uno r  bunur i a par ţinând uno r agenţi econo mici str ăini. Acest risc se poate datora modificării standardelor  de calitate din ţara respectivă fără ca agentul economic afectat să fie anunţat în  prealabil. c) R iscuri sociale. Se referă la acele r iscur i car e afectează decizia manager ială, ca urmare a conflictelor ce pot apărea între personalul şi conducerea întreprinderii. În întreprinderile din industria alimentară în general salariile sunt foarte mici, ceea ce  poate constitui un motiv de nemulţumire pentru salariaţi. d) R iscuri  juridice. Acestea decurg din incidenţa legislaţiei naţionale şi, mai rar, a celei internaţionale asupra activităţilor  întreprinderii. În  perspectiva integrării în Uniunea Europeană, riscurile  juridice vor  avea amploarea cea mai mare şi cea mai negativă asupra întreprinderilor  care funcţionează în sectorul alimentar. Se estimează că în urma trecerii de la actuala legislaţie la acquis-ul comunitar foarte multe firme din industria alimentară vor risca să fie închise. Conform noii legislaţii, operatorii din industria alimentară vor  avea de respectat noi măsuri privind calitatea şi standardizarea produselor alimentare. Practic, nu vor avea de ales decât între două variante: fie vor  aplica noi norme interne, vor  implementa noi sisteme de management al calităţii şi vor face schimbări în liniile de producţie punând la punct noi fluxuri tehnologice, fie se vor vedea cu activitatea oprită şi apoi închise. e) R iscurile tehno logice.

Sunt generate de disfuncţionalităţi tehnologice şi organizatorice în cadrul activităţii de producţie. În general principalul risc de fabricaţie cu care se confruntă firmele din industria alimentară este cel de a nu r especta nivelul calitativ pr evăzut al pr oduselor  aliment ar e. Acest risc apare datorită tendinţei multor agenţi economici din domeniu de a modifica procedura de fabricaţie a produsului sau de a schimba raportul optim dintre ingrediente pentru a avea costuri mai mici. Ca urmare a acestui risc pot rezulta  produse care să fie refuzate  pe  piaţă şi chiar  imaginea  producătorului şi vânzările sale ulterioare vor avea de suferit. Alte riscuri tehnologice sunt cele de a nu r ealiza, din  punc t de veder e cant itativ,  producţia prevăzută sau de a depăşi consum ur ile specifice nor mate. Aceste riscuri se datorează faptului că la majoritatea unităţilor  din industria alimentară stocul de capital tehnic activ este deja învechit, iar valoarea investiţiilor  în retehnologizare a fost  până acum destul de redusă. La aceste riscuri tehnologice clasice se adaugă mai nou r iscul ca tehnologia folosită şi dotar ea cu echipamente de  pr oducţie să nu fie în concor danţă cu cer inţele legislaţiei UE, ceea ce  poate duce la închiderea automată a unităţii respective. Industria alimentară se mai poate confrunta şi cu r iscul gener at de posibilit atea  pr oducer ii accidentelor  de munc ă, dacă nu se respectă normele de  protecţie a muncii,  precum şi cu r iscul tehno logic invizibil de a ajunge în  produse alimentare substanţe chimice cu efecte toxice  pentru organism.

10

f) R iscurile economice.

Acestea sunt determinate de evoluţiile contextuale întreprinderii şi de nivelul calitativ al activităţilor  economice desfăşurate în cadrul său. În cadrul riscurilor  economice avem riscuri economice propriu-zise, riscuri financiare şi riscuri comerciale.

R iscu ile econo mice  p o p iu-zise îşi pun amprenta asupra tuturor deciziilor  elaborate. Cele mai des întâlnite riscuri din această categorie sunt: • r  iscul cr eşter ii inflaţiei după data aderării la Uniunea Europeană, ca urmare a tendinţei preţurilor  de pe piaţa românească de a se alinia la cele de pe piaţa comună. Repercursiunea acestei majorări a preţurilor ar  putea fi scăderea puterii de cumpărare a românilor şi implicit scăderea vânzării alimentelor din gama superioară. iscul amplificăr ii r atei dobânzilor la cr edite; • r  iscul modificăr ii cur sului de schimb valutar . Prin aprecierea leului faţă de • r  monedele de referinţă produsele româneşti vor deveni mai scumpe pe pieţele exterioare, iar  produsele importate se vor ieftini devenind mai competitive faţă de cele autohtone. iscul de explo atar e econo mică r efer itor la încadr ar ea în pr agul de r ent a bilitate. • r  Acest risc  poate avea cauze multiple începând cu  pierderea cotei de  piaţă în faţa concurenţei acerbe a producătorilor  din Uniunea Europeană şi  până la modificarea comportamentului de consum al cumpărătorilor  • r  iscul investiţiona l. În cazul  producătorilor  alimentari acest risc  poate lua forma unei viziuni greşite ale posibilităţilor de dezvoltare ca urmare a neînţelegerii realităţii economice. r 

r 

r 

g.R iscuri fina nciare.

Acestea sunt aferente obţinerii şi utilizării capitalurilor  împrumutate şi proprii, iar cele mai frecvent întâlnite sunt: iscul r ămâner ii f ăr ă lichidităţi, reflectare a variabilităţii indicatorilor  de • r  rezultate financiare sub incidenţa structurii financiare a întreprinderii; iscul neasigur ăr ii r enta bilităţii, ca efect al falimentului şi al unor cheltuieli foarte • r  mari; • r  iscul îndator ăr ii excesive; iscul cr editului  poate apare din tranzacţiile pe care întreprinderea le derulează cu • r  diferiţi parteneri de afaceri, care pot să devină incapabili sau mai puţin capabili să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Riscurile financiare sunt în general o consecinţă a altor  riscuri economice, cum ar  fi rămânerea mărfurilor în stoc sau realizarea de mari investiţii care nu se amortizează. h.R iscuri comerciale.

Acestea sunt asociate operaţiunilor  de aprovizionare şi vânzare  pe piaţa internă şi externă. Dintre cele mai importante, pot fi enumerate: iscul de pr eţ apare ca urmare a fluctuaţiei preţurilor de aprovizionare şi vânzare • r  datorită modificării raportului dintre cerere şi ofertă. Această fluctuaţie  poate  pune firma în situaţia de a realiza tranzacţii în defavoarea sa. iscul de tr anspor t şi depozitare în industria alimentară are o probabilitate foarte • r  mare în condiţiile în care mărfurile alimentare sunt foarte uşor  alterabile. Ele  pot apărea în orice etapă a circuitului economic al produselor dacă nu se respectă 11

condiţiile de păstrare optime. iscul de vânzar e apare în situaţia când firma nu  poate realiza volumul de • r  vânzări prognozat. Cauzele care duc la această dificultate sunt: concurenţa crescută de  pe  piaţă,  preţul necompetitiv, insatisfacţia cumpărătorilor.

Modalităţ i de con tr ol şi gestiun e a r iscu lui la nivel de  politică de firmă se referă la luarea acelor  măsuri  pentru creşterea competitivităţii pe piaţa UE. Acţiunile care trebuiesc întreprinse la nivel de politică de firmă sunt: - r ealizar ea de achiziţii de tehnologii, licenţe, k now-how  prin care firma îşi sporeşte productivitatea, reduce cheltuielile de exploatare, creşte calitatea;  prin această măsură reducându-se riscul tehnologic; -  pr egătir ea şi dezvoltar ea pr of esio nală prin acţiuni de training şi coaching; necesitatea acestei activităţi în cadrul organizaţiilor  derivă din raţiunile de ordin economic legate de creşterea eficienţei economice, costurile ocazionate de activitatea de pregătire şi dezvoltare  profesională fiind considerate drept investiţii  pentru asigurarea  progresului firmei;  prin această măsură se evită riscul social al firmei; - o altă măsură  prin care se reduce riscul social constă în îmbunătăţir ea c on d iţiilo r de muncă, prin care se asigură mijloace de muncă mai performante,  proceduri mai uşor  de realizat care să vină în sprijinul angajatului; - intr oducer ea de noi st r ategii de mar k eting şi vânzări  prin care firma încearcă să  prevină riscul comercial; prin aceste strategii se înţelege linia de acţiune pe care firma o va urma în vederea atingerii obiectivelor sale economice; - anga jar ea de ex per ţi în com par timentele de mar k eting şi vânzăr i  pentru a creşte profesionalismul în relaţiile comerciale  pe care le are firma cu  partenerii de afaceri  prin această măsură reducându-se riscurile în procesul de exploatare economică; - r eglar ea cash-f low-lui se referă la riscul rămânerii fără lichidităţi, la eliminarea acestuia, datorită decalajelor  dintre încasarea creanţelor  şi  plata datoriilor  către terţi; se impune gestionarea corectă a creditului furnizor şi a creditului beneficiar,  prin stabilirea unei perioade cât mai mari între cele două tipuri de credite: plata furnizorului trebuie făcută după încasarea creanţei client; - ver if icar ea solva bilităţii/lichidit ăţii par tener ilor de af acer i  prin care se diminuează riscul creditului şi anume partenerul să nu fie în incapacitatea să-şi onoreze obligaţiile contractuale; - măsura prin care se evită riscul de preţ se face prin tr anzac ţio nar ea pe piaţa de capital a contr actelo r f utur es şi de opţiuni;  prin contactul futures se înţelege un contract standardizat care creează pentru părţi obligaţia de a vinde sau de a cumpăra un anumit activ la data scadenţei şi la un preţ convenit la momentul încheierii tranzacţiei. Principala funcţie a pieţelor futures este hedgingul. Prin hedging se înţelege cumpărarea şi vânzarea contractelor  futures  pentru a compensa riscul apariţiei unor schimbări a preţurilor  pe piaţa la vedere. Un contract de opţiune este un acord care-i dă  posibilitatea uneia dintre  părţi dar  nu şi obligaţia de a vinde sau a cumpăra un contract asupra mărfurilor  alimentare, de livrare la termen în anumite condiţii. Deoarece părţile contractante, au dreptul dar nu obligaţia de a vinde sau cumpăra, aceste contracte se numesc

12

opţiuni. O opţiune funcţionează ca o  poliţă de asigurare. Ea îi conferă cumpărătorului  posibilitatea de vânzare sau cumpărare în funcţie de fluctuaţia  preţurilor  care  poate genara profit sau pierdere. - încheie r ea unor poliţe de asigur ar e pentru transferarea unei părţi din risc unor  societăţi de asigurări; în schimbul  plăţii de către asigurat a unei  prime de asigurare asiguratorul se obligă să acorde despăgubiri în cazul producerii evenimentului pentru care s-a plătit poliţa de asigurare. Gestiunea riscului la nivel de  produs  prsupune luarea acelor  măsuri care să  permită întreprinderii să aibă o politică corespunzătoare de produs. Principalele activităţi pe care firma trebuie să le adopte sunt cele legate de: - r es pectar ea r eţetelor de f a br icaţie  prin care se reduce riscul tehnologic de a nu atinge nivelul calitativ prevăzut al produselor alimentare; - intr oduce r ea de noi p r oduse şi eli minar ea celor obsolescente prin care se reduce riscul de vânzare prin scăderea atractivităţii gamei sortimentale. 4.2. Riscurile specifice sectorului de servicii

Riscul este inerent vieţii şi activităţii umane; este prezent în toate componentele şi segmentele de activitate economică însă, în domeniul serviciilor, prezenţa şi efectele sale nedorite sunt resimţite mai intens şi cu mai multă severitate. Natura şi caracteristicile servicilor marchează decisiv existenţa şi perpetuarea riscurilor în procesul servucţiei. În societatea românească, traversată de procesul lung şi incoerent al tranziţiei spre economia de piaţă, riscurile au fost şi sunt, atât prin număr cât şi prin forme de manifestare şi intensitate, puternic implicate în realizarea obiectivelor individuale sau antreprenoriale. În ceea ce priveşte riscurile pure naturale (seismele, inundaţiile, uraganele, radiaţiile solare, etc.) sau pure cu determinare economică, psiho-socială sau politică (poluarea, efectul de seră, umiditatea aerului, războaiele, acţiunile teroriste, exploziile demografice, violenţa, pauperizarea, şomajul, maladiile, consumul de droguri, catastrofele industriale, riscurile genetice şi multe altele), caracterizate   prin imprevizibilitate pentru întreprindere sau individ, efecte negative întotdeauna, dificultatea delimitării lor şi a efectelor lor, independenţa sau par ţiala dependenţă de factorul antropic decizional, acestea periclitează imediat sau prin efecte de propagare procesul de realizare a tuturor tipurilor de servicii. Riscurile pure naturale condiţionează realizarea serviciilor turistice, de transport, etc. şi indirect toată gama de servicii cu destinaţie individuală sau socială. Date fiind condiţiile de relief şi climă specifice României, cel puţin în ultima perioadă, efectele realizării acestor tipur de risc au fost dezastruoase pentru viaţa economică şi socială în general, pentru domeniul serviciilor în particular. Oferta turistică montană şi cea de litoral au suportat şi suport intemperiile naturii, datorate

13

intervenţiei iraţionale şi inconştiente a omului asupra naturii. Pe de altă parte, dar  corelat, chiar el, individul suportă fără drept de apel manifestările naturii, neputând beneficia de serviciile turistice potenţial oferite de bazinele ofertei din ţara noastră. Serviciile educaţionale sunt afectate de modificările de natură demografică –  scăderea natalităţii, migraţiile (riscuri pure cu determinare antropică); pe termen mediu şi lung scădere numărului populaţiei active din ţară are repercusiuni şi asupra celorlalte servicii bazate pe personal. Mai mult, segmentele de piaţă îşi diminuează consistenţa în aceste condiţii, conducând la dificultăţi în realizarea ofertei de servicii şi mai departe la restrângerea acesteia. Îmbătrânirea populaţiei şi creşterea numerică a segmentului vârsta a treia are implicaţii asupra profilului ofertei de servicii, necesitând adaptarea acesteia în funcţie de caracteristicile, stilul de viaţă, venitul, modelele de cumpărare şi consum, specifice acestui segment. Corelat, şi potenţialul uman necesar serviciilor    bazate pe personal se diminuează, pe de o parte, datorită scăderii numerice a  populaţiei active, pe de altă parte, datorită preferinţei a lucra în străinătate. Alte riscuri pure cu determinare antropică – maladii, boli, consum de droguri, SIDA, etc., reconfigurează oferta serviciilor medicale româneşti, obligate să se adapteze noilor condiţii şi standarde de viaţă. Dintre riscurile pure cu determinare antropică, riscul de poluare este semnificativ şi în ţara noastră, determinată să reducă impactul acestuia în contextul integrării în Uniunea Europeană. Poluarea atmosferei, datorată industrializării şi creşterii numărului  populaţiei înainte de 1989, transporturilor, consumului de energie, industriilor vechi, mari poluante, turismului practicat în mod dezechilibrat (aglomerarea excesivă a unor spaţii turistice peste limitele acceptabile), agriculturii dezvoltate pe baza folosirii iraţionale a pesticidelor, fertilizanţilor şi stimulatorilor de creştere, etc. conduc la apariţia şi instalarea altor riscuri cu impact negativ asupra serviciilor  turistice, medicale, etc.; deteriorarea sănătăţii oamenilor şi planetei are urmări nefaste,   pe termen lung, asupra tuturor sferelor vieţii economice şi sociale şi nu doar  asupra sectorului serviciilor. Poluarea datorată deşeurilor (poluarea apei, aerului, solului, poluarea vizuală) influenţează negativ decizia de cumpărare şi consum a  produselor turistice, determină apariţia riscului de imagine al ofertanţilor de turism,  pierderea valorificării unei păr ţi importante din capitalul natural al ţării, riscul financiar al consumatorilor de turism, etc.). Provocarea europeană este evidentă: în condiţiile actuale ale economiei serviciilor, preocuparea majoră este prevenirea formării deşeurilor şi reciclarea. Pe fondul interdependenţelor din economie, indivizii sunt supuşi riscurilor sociale majore – violenţa, intoleranţa, marginalizarea, pauperizarea, şomajul, etc. cu efecte asupra comportamentului consumatorului şi firmelor de servicii. De exemplu, şomajul, având ca derivat pauperizarea populaţiei, a condus şi în România, la fel ca şi în alte economii în tranziţie, la restrângerea opţiunilor pentru oferta de servicii culturale, educaţionale, de înfrumuseţare, turistice, bancare. Creşterea economică susţinută, înregistrată în România în ultimii ani, mărirea veniturilor şi modificările intervenite în exigenţele şi gusturile consumatorilor, au mutat,  pentru o parte a populaţiei, centrul de greutate dinspre achiziţiile de produse necesare subzistenţei spre consumul de servicii bancare, de asigurare, turistice, hoteliere,

14

restaurante şi alimentaţie publică, transporturi, telecomunicaţii, educaţionale, culturale, sportive, etc. Preferinţele românilor în domeniul serviciilor converg, din ce în ce mai mult, spre cele ale populaţiei europene cu un standard de viaţă superior. Tendinţele de economisire şi de investiţii sunt evidente pe piaţa serviciilor bancare, a celor de asigurări sau a serviciilor bursiere. O altă grupă de riscuri prezentă şi în sectorul ter ţiar, având ca sursă de  provenienţă acţiunile decidenţilor (consumatorul, firma) în urmărirea atingerii obiectivelor  acestora, este reprezentată de riscurile de piaţă sau decizionale. Ele se delimitează în riscuri de piaţă antreprenoriale şi riscuri de piaţă specifice consumatorilor, ambele fiind rezultanta implicării decizionale, putând fi delimitate cel puţin financiar, cuantificabile, relativ previzibile în timp, controlabile. În ceea ce priveşte riscurile de piaţă - antreprenoriale specifice serviciilor, notabile sunt riscurile industriale - riscul de calitate, riscurile sociale de la nivelul firmei, riscul comercial, riscul de marketing, riscurile financiare - riscul de exploatare, riscul de faliment, riscul de rată a dobânzii, riscul investiţional, etc.

Riscurile industriale sunt, în servicii, asociate procesului de servucţie, fluxului “tehnologic” specific acestuia; servucţia înglobează resurse competitive, servicii de  producţie, structuri de conducere, informaţie. Riscul de calitate afectează imaginea firmei, componentele tehnice şi cele funcţionale – modul de oferire, livrare a serviciilor. În România, evaluarea calităţii serviciilor s-a realizat şi se realizează în multe cazuri, conform spiralei negative (a eşecului), pornindu-se de la formularea reclamaţiilor de către consumatorii care suportă riscurile specifice achiziţionării şi consumului serviciului, urmate de corecţiile efectuate de firma prestatoare, generatoare de timp pierdut, stres, improvizaţii, noi probleme de calitate, relaţii tensionate cu clienţii, moral scăzut al angajaţilor, scăderea beneficiilor. Percepţia calităţii serviciului de către consumatorii români este influenţată de factori ai noncalităţii procesului de servucţie, cum ar fi: ignorarea aşteptărilor consumatorilor, absenţa normelor de caracterizare a serviciului, neconcordanţa dintre serviciul oferit şi norme, nerespectarea promisiunilor. În ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, componenta evaluarea calităţii, din managementul serviciilor, se bazează, conform spiralei pozitive (a succesului), pe analiza preferinţelor  consumatorilor, definirea clară a caracteristicilor serviciilor, instituirea de legături  pozitive cu publicul intern al firmei, efectuarea de previziuni, de unde, corecţii reduse, mai puţin stres, mai mult timp pentru îmbunătăţiri, moral crescut, beneficii în creştere. Printre tarele tranziţiei spre economia de piaţă, menţionăm şi riscurile sociale prezente la nivelul firmelor de servicii – greva, absenteismul. Generatoare ale acestor tipuri de risc au fost, pe de o parte, condiţiile de muncă nesatisfăcătoare, pe de altă parte, nivelul scăzut de motivare financiară şi morală a angajaţilor. Slaba preocupare faţă de gestiunea resurselor umane ale firmei în viziune de marketing s-a manifestat, în special, în prima etapă a procesului tranziţiei; mai târziu, metodele de gestiune eficientă a potenţialului firmelor aplicate de transnaţionalele de prestigiu din economia mondială care au penetrat piaţa românească, au constituit modele teoretice şi practice folosite şi de managerii autohtoni.  Natura şi caracteristicile serviciilor, tendinţa de conservare a obişnuinţelor de consum al unor servicii, slaba orientare spre încercarea serviciilor noi, pun sub semnul riscului,

15

mai mult decât în domeniul tangibilelor, lansarea unui produs (serviciu) nou. Problema a căpătat nuanţe diferite în societatea românească, datorită caracterului monopolist sau oligopolist al unor pieţe de servicii, la începutul procesului tranziţiei, calităţii mediocre a serviciilor româneşti şi slabei diferenţieri între ofertanţi ulterior, conducând la deteriorarea imaginii acestora, creşterea riscului de dezamăgire şi neîncredere în serviciile autohtone în general, în serviciile noi în particular. Situaţia nu este însă identică în toate cazurile şi în toate serviciile; astfel, deşi sistemul  bancar a traversat a perioadă de acumulări cantitative în sensul multiplicării centrelor  de ofertă, urmată de fenomene de corupţie, acordări de credite negarantate, deturnări de fonduri, falimente în lanţ şi, mai târziu, de o anume decantare a sistemului, lansarea cardului bancar şi reuşita acţiunii la nivelul pieţei româneşti sunt dovezi ale nerealizării riscului psihologic la nivelul consumatorului român. Esenţa reuşitei a fost dată de  bogăţia şi utilitatea informaţiei furnizate consumatorilor români, pe de o parte, şi de experienţa consumatorilor din ţările dezvoltate ale lumii, pe de altă parte. Incapacitatea unor firme de a se adapta rapid, cu cele mai mici costuri, la variaţia condiţiilor de mediu generează riscul de exploatare, economic sau operaţional. În serviciile româneşti acest tip de risc s-a realizat, în prima etapă, în special în cazul firmelor mari, având poziţia de monopol, cu gestiune greoaie, inadaptabile la cerinţele şi exigenţele specifice economiei de piaţă. Economia europeană unică încurajează dezvoltarea şi funcţionarea corectă a mediului concurenţial, singurul capabil să asigure eficienţa firmelor şi maximizarea satisfacţiei consumatorului de servicii. Riscul de exploatare poate fi prevenit sau restrâns, atât prin abilitate şi competenţă managerială cât şi prin buna funcţionare a contextului concurenţial (riscul concurenţial trebuie privit şi prin prisma efectelor benefice asupra compoziţiei şi calităţii mediului de afaceri). Riscul de faliment nu este doar un risc financiar ci, un sumum al tuturor tipurilor de risc de la nivelul firmei aflate în interacţiune cu mediul extern al acesteia. Ca şi în   principiul dominoului, erorile în anumite secvenţe, verigi ale concepţiei şi derulării afacerii determină căderea, eşecul întregului. Eşecul firmei pe piaţa de referinţă este “validat” de riscul de faliment. Realitatea din mediul de afaceri românesc reliefează că, în anii tranziţiei, o parte dintre ofertanţii de servicii turistice şi bancare a fost afectată de riscul de faliment. Pentru  prestatorii de servicii turistice, printre motivaţiile riscului de faliment au fost: incapacitatea de adaptare la exigenţele unui consumator aflat într-un stadiu superior  al calităţii vieţii şi regimul legislativ şi fiscal descurajator şi demotivant. În cea de-a doua situaţie, a serviciilor bancare, carenţele din sistemul legislativ, incoerenţele şi   permisivitatea din sistemul juridic au creat condiţiile favorabileinstalării riscului şi finalmente, realizării falimentului. Pentru a preîntâmpina potenţialul de faliment, întreprinzătorul care se doreşte european trebuie să dirijeze realizarea obiectivelor sale în funcţie de posibilităţile de a asigura echivalentul bănesc, de a stinge obligaţiile faţă de ter ţi, având în vedere: negocierea şi angajarea de comenzi către furnizori în concordanţă cu capacitatea de plată a firmei; stabilirea nivelurilor optime ale capitalului şi resurselor din pasive atrase; formarea rezervelor tampon ale disponibilităţilor de trezorerie; management bazat pe competenţă şi flexibilitate, la nivelul tuturor compartimentelor firmei sau organizaţiei. În ceea ce priveşte riscurile de piaţă - ale consumatorilor de servicii, acestea sunt

16

influenţate de: caracteristicile definitorii ale consumatorului – nivelul veniturilor, statutul socio-profesional, stilul de viaţă, personalitate, etc., valoarea şi accesibilitatea informaţiei în procesul de cumpărare, natura deciziei avute în vedere, caracteristicile serviciilor, calitatea interacţiunii consumator – firmă, fidelitatea consumatorului, etc. În procesul de cumpărare a serviciului consumatorul este supus riscului fizic, financiar, al timpului pierdut, asupra performanţelor aşteptate, de imagine (psihosocial). Dacă în domeniul bunurilor, riscul fizic poate fi diminuat sau prevenit prin aprecieri, măsurări, etc., în economia intangibilelor riscurile fizice specifice unor tipuri de servicii – sănătate, transporturi, înfrumuseţare, restaurante, etc., sunt de dimensiune şi gravitate mai mare. În economia românească problema asigurării stării de sănătate a consumatorilor prin recursul la diferite servicii începe să se pună cu mai multă acuitate decât în trecut datorită creşterii nivelului de exigenţă al consumatorilor şi multitudinii de alternative în satisfacerea nevoii formulate. La acestea se adaugă şi modelele oferite de economiile dezvoltate ale U.E., S.U.A., etc. Şi riscurile financiare asumate de consumatorul de servicii sunt determinate semnificativ de natura şi caracteristicile acestora; serviciile bancare, cele de tranzacţii imobiliare, bursiere, prin natura lor, implică riscuri financiare mari; consumatorul îşi asumă însă, riscuri financiare în toate tipurile de servicii pe care le achiziţionează. Consumatorul român cu putere de cumpărare mică are în vedere în mod deosebit acest tip de risc, însăşi cumpărarea serviciului fiind condiţionată de elementul financiar. Din acest motiv, informarea veridică, completă, recentă este imperativă. Riscul timpului pierdut datorat aşteptărilor nejustificate (gestionare defectuoasă a firelor de aşteptare la ghişee, întârzierea comenzii la restaurant, cazării în hotel, etc.), incompetenţei în prestaţia serviciului, corecţiilor făcute, etc. privează consumatorul de satisfacţia totală promisă de firmă. Economiile dezvoltate se preocupă de buna gestionare a bugetului de timp atât la nivelul consumatorilor cât şi al firmelor; în ţara noastră, din acest punct de vedere, cel puţin la nivel individual problema acestui tip de risc nu este rezolvată; creşterea nivelului calităţii vieţii, al gradului de cultură şi civilizaţie având la rândul lor determinare economică, condiţionează şi grija individului faţă de timpul avut la dispoziţie. Riscul asupra performanţelor aşteptate în legătură cu prestaţia unui serviciu  poate ave ca urmări nerepetarea experienţei şi chiar pierderea fidelităţii faţă de prestator, ştiut fiind că asigurarea fidelităţii consumatorilor este în servicii o cheie a succesului. De exemplu, în serviciile culturale, vizionarea unui spectacol de slabă  prestaţie artistică, asupra căruia s-au făcut promisiuni implicite şi explicite poate avea ca urmări pierderea încrederii în instituţia respectivă, deterioarea imaginii şi  posibil nerepetarea experienţei. Riscul de imagine sau psiho-social reflectă decepţia consumatorului faţă de sine însuşi în legătură că slaba alegere a ofertantului de servicii. Singura modalitate viabilă de reducere a riscului perceput de către consumatorul de servicii în procesul decizional de cumpărare-consum este informarea corectă. În cazul acestor două tipuri de risc, cu impact psihologic asupra consumatorului, cei 15 ani de tranziţie spre economia de

17

 piaţă au “oferit” consumatorului român multe experienţe nereuşite, dezamăgiri, neîncredere în puterea de selecta conform preferinţelor individuale. Benefic este că, tot în această perioadă, s-au produs modificări pozitive în comportamentul de cumpărare şi consum, au început să se contureze modele de consum noi, stilul de viaţă “s-a îmbogăţit” atât prin conţinut cât mai ales prin calitate, cu elemente specifice consumatorului european. În concluzie, riscul în servicii trebuie abordat simultan şi intercondiţionat, atât de  pe poziţia firmei prestatoare cât şi de pe cea a consumatorului, având în atenţie condiţiile de mediu dar şi impactul activită ţilor de servicii asupra acestuia. În ţara noastră, transformările cantitative, calitative şi dorinţa de a accede la economia europeană dezvoltată, au contribuit la constituirea bazelor unei economii a serviciilor în care riscul  poate fi gestionat eficient. 4.3 Riscul operational De cele mai multe ori sistemul managementului de risc pentru riscurile operationale si celelalte sisteme de management de risc ale riscurilor de credit, de  piata, de lichiditate si strategice, se intrepatrund. Totusi, trebuie identificate sistemele folosite in administrarea Identificarea riscurilor  Pentru a intelege profilul propriu de risc operational, o companie ar trebui sa inceapa prin identificarea cat mai multor tipuri de riscuri operationale la care este expusa. Printre altele se poate porni de la: - atributele si caracteristicile clientilor ce formeaza portofoliul companiei - produsele de asigurare si activitatile legate de acestea (designul, implementarea si  procesele folosite pe tot parcursul ciclului operativ) - surse de clientela - canalele de distributie - complexitatea si volumul tranzactiilor  - constientizarea, comportamentul si atitudinea fata de risc - practica managementului resurselor umane - mediul de afaceri, inclusiv factorii politici, juridici, socio-demografici, tehnologici si economici - competitia - structura pietei Pot exista situatii in care compania poate fi expusa la riscuri operationale care nu au  prezentat relevanta in strategia sau planul de afaceri general (aferente unui produs de asigurare sau activitati). De aceea, este necesar in a se stabili gradul de detaliere pana la care identificarea riscurilor va avea loc, punand accent pe gestionarea acelor riscuri care sunt specifice structurii sale. Evaluarea (estimarea) riscurilor  Riscurile operationale trebuie in mod constant evaluate pentru a intelege efectele expunerilor la aceste riscuri. Printre altele, acestea pot cuprinde: (1) pierderile operationale concrete care au existat in companie sau evenimente care ar  fi putut provoca pierderi, dar care au fost evitate din diverse motive: sansa, interese •

personale sau chiar gesturi de bunavoita din partea unei terte parti; (2) evaluarea riscurilor esentiale, caracteristicile operatiunilor de asigurare si eficienta

18

metodelor de control folosite pentru a reduce aceste riscuri (auto-evaluari, scenarii limita si teste de senzitivitate);

(3) alte semnale(surse) ce pot indica riscuri operationale pot fi: nemultumirile clientilor, volumele mari de date procesate, migratia personalului, incapacitatea sau fragmentarea sistemelor, gradul mare de interventie manuala in sistemul IT; (4) raportarea externa a pierderilor si expunerilor la riscurile operationale; (5) modificarile aparute in mediul de afaceri;

Monitorizarea riscurilor presupune: •

raportarea regulata catre nivele de management corespunzatoare a:

- expunerilor operationale; - evenimentelor nefavorabile ce au avut ca rezultat pierderi; - deviatiile (permise) de la strategia de risc aprobata; Controlul riscurilor  Include dar nu este limitat la activitatile de evitare, transfer, prevenire si reducere a  probabilitatii de aparitie a unor evenimente sau consecinte posibile ale expunerilor  operationale. Se pot lua in considerare, printre altele, urmatoarele: corectarea comportamentului si atitudinilor fata de risc prin aplicarea unor  stimulente care sa faciliteze constietizarea riscului si prin aceasta implementarea strategiei de control a riscurilor ; adaptarea proceselor si sistemelor interne ; transferarea expunerilor operationale prin externalizare acceptarea unui anumit risc operational care se incadreaza in limitele de toleranta stabilite ale riscului; 





4.4 Riscul in domeniul bancar

In anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscului poate sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc. Ceea ce nu inseamna ca aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor  riscuri noi. In acest caz trebuie luata decizia intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile  potentiale mai mari. Insa minimizarea riscurilor nu trebuie sa se transforme intr-un obiectiv in sine. De altfel obiectivele managementului bancar sunt trei: -maximizarea rentabilitatii; - minimizarea expunerii la ris; - respectare reglementarilor bancare in vigoare; Importanta gestiunii bancare nu se rezuma doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte  pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai costiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici; nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase.Existenta unor programe adecvate pentru  prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori existenta unor astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la asociatii interbancare sau obtinerea de calificative superioare din partea autoritatilor bancare. O gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice

19

a bancii. Clientii doresc o banca sigura, la fel si actionarii. Soliditatea unei banci ii atrage  pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu. In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata poate stabiliza veniturile in timp, avand rolul unui amortizoar de soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilorbancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse. Daca procesul de gestiune a riscurilor   bancare si sistemul global da management sunt efective, atunci banca va avea succes. Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei, daca adopta masuri precise de adptare a performantei la risc si, in fine, daca vor crea mecanisme de raportare a performantei in functie de risc, pentru a se asigura ca investitorii inteleg impactul gestiunii riscului asupra valorii firmei bancare. 2. CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE 2.1.In functie de gradul de expunere la risc a) riscuri pure - expunerea este generata de activitatile si procesele bancare cu potential

de a se produce evenimente care sa se soldeze cu piedri. Astfel de evenimente pot fi fraudele in efectuarea unor plati, accidentarea in cadere a unui client intr-una din agentiile  bancii( ceea ce da nastere unei raspunderi civile a bancii) sau degradarea mediului ambient de catre active dobandite de banca in urma exercitarii unor drepturi de ipoteca( incalcarea normelor de poluare,etc.). b) riscuri lucrative(speculative) - expunerea este generata de incercarea de a obtine

 profit mai mare. Aceasta expunere poate genera si cheltuieli suplimentare si de ci  potential si pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadenta, pierderi la portofoliul de titluri sau o structura defectuasa a activelor bancare. 2.2. In functie de caracteristica bancara a) riscuri financiare ►riscuri in sistemele de plati - riscul de creditare - este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase

daca expunerea la risc este substantiala. Indicatorii traditionali sunt mai putin folositi deoarece ei afecteaza negativ rentabilitatea bancii. Ei se pot dovedi utili in analize temporale si comparatii interbancare. Indicatorii obiectiv, monitorizati atent, pot semnaliza in avans aparitia unor probleme pe parcursul procesului daca limitele sunt depasite pentru mai multi dintre ei. - riscul de lichiditate - indicatorii traditionali ai riscului de lichiditate tind sa se

concentreze asupra lichiditatii activelor bancare.Indicatorii obiectiv urmaresc indeosebi

20

evolutia corelata a activelor lichide si a pasivelor immediate. Din practica rezulta ca cel mai bun este indicatorul derivat ce raporteaza diferenta dintre activele lichide si imprumuturi (de PE piata si de la banca centrala) la o marime care sa reprezinte nevoile  potentiale de lichiditate( de exemplu depozitele volatile). ►riscuri de piata - riscul ratei dobanzii - reprezinta riscul diminuarii veniturilor bancare si deci si a

 profitului ca urmare a miscarii ratei dobanzii. Riscul dobanzii afecteaza PE toti  participantii la relatiile de credit, dar angajarea bancii deopotriva si in calitate de debitor  si in calitate de creditor determina o angajare extrem de riscanta a bancilor. Pe de alta  parte bancile se angajeaza nu numai in operatiuni curente sau PE termen scurt, ci si in operatiuni PE termen lung, in conditiile in care nivelul dobanzii stabilit parcurge numeroase momente in care sa aduca situatii dezavantajoase pentru banci. - riscul ratei de schimb - riscul de a inregistra pierderi decurgand din evolutia cursului de schimb. In epoca moderna, stabilirea cursului de schimb are la baza teoria paritatii  puterii de cumparare conform careia un bun identic, produs oriunde, are acelasi pret. Rezulta ca modificarile preturilor interne vor determina modificari ale cursului de schimb. ►riscul de faliment - riscul de capital sau riscul de indatorare exprima probabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta si ca aceste pierderi sa afecteze in mod negativ plasamentele creditorilor bancii. Intre toate aceste grupe de risc se exercita o interactiune permanenta deoarece ele exprima doar aspecte diferite ale aceluiasi potential de risc - operatiile  bancare curente. b) riscuri de prestare ►riscul operational - exprima probabilitatea ca banca sa devina incapabila sa mai

asigure servirea clientilor intr-un mod rentabil. In acest context sunt importante atat oferta de servicii cat si capacitatea conducerii de a evalua si controla cheltuielile generate de prestarea acestor servicii. ►riscul tehnologic - este asociat calitatii si structurii ofertei de produse financiare care au si ele un ciclu de viata propriu si tind sa fie inlocuite de produse mai performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de PE piata a unui produs sau a momentului introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative si exista in permanenta riscul ca momentul ales sa nu fie cel mai adecvat din punctul de vedere al maximizarii  profitului bancar. ►riscul produsului nou - este asociat inovarilor in sfera produselor financiare. Exprima  probabilitatea cumulata a producerii mai multor evenimente adverse, precum: situarea cererii sub nivelul anticipat sau depasirea nivelului planificat al costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale etc.

21

►riscul strategic - exprima probabilitatea de a nu alege strategia optima in conditiile date. Este inerent oricarei selectii de piete, produse si zone geografice PE care o implica definirea strategiei bancii intr-un mediu complex. 5. Metode de analiza a riscului de faliment

Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor scadente care rezulta din angajamentele anterioare contractate , fie din operatii curente a caror realizare conditioneaza continuarea activitatii, fie din prelevari obligatorii. In sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii intreprinderii de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un loc central. Orice dereglare privind achitarea obligatiilor genereaza prejudicii si necesita o corectura urgenta. Totodata, echilibrul financiar este un imperativ absolut, adica nu poate fi omis sub nici o motivatie. In practica economica, se poate concepe ca o intreprindere care cunoaste o perioada mai dificila sa renunte provizoriu la unele obiective de crestere, obiective economice sau sociale. In schimb, ea nu poate renunta la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie conditia financiara de supravietuire1. Aprecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen obligatiile se apreciaza nuantat in functie de conditiile concrete economico-financiare in care-si desfasoara activitatea. Astfel, o intreprindere poate avea dificultati temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de neacoperirea in termen a unei creante importante sau a accelerarii platilor intr-o perioada de crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de plata apar ca o expresie a unei neconcordante de moment care nu afecteaza imaginea firmei. Solutii simple pot permite trecerea peste aceste dificultati si reinstaurarea continuitatii platilor: obtinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amanarea datoriilor financiare, obtinerea de imprumuturi pe termen scurt. Intreprinderea poate cunoaste dificultati financiare periodice, ca de exemplu intarzierea  platilor in anumite momente ale anului sau in perioade de accelerare a cresterii. Chiar  daca viabilitatea intreprinderii nu e pusa in pericol, imaginea sa se poate degrada datorita  perturbarilor periodice. Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor este expresia unei fragilitati economice si financiare structurale. Ele pot genera restrangerea activitatii, reducerea efectivului de salariati, restructurarea sistemului de gestiune sau in cazurile foarte grave, falimentul intreprinderii. Din complexitatea de aspecte privind riscul de faliment2, esentiale pentru procesul decizional sunt urmatoarele: 1. Analiza statica a riscului de faliment pe baza bilantului patrimonial; 2. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor; 3. Analiza functionala a riscului de faliment; 5.1. Analiza financiar-patrimoniala este in esenta o analiza statica in care sunt

 prioritare valoarea si solvabilitatea intreprinderii. Acest tip de analiza a reprezentat mult timp in teoria economica singura modalitate de evaluare a riscului. Principalele 1 2

.M.Niculescu, Analiza economico-financiara, Bucuresti, 1993, pag.279 .M. Niculescu, Metode de analiza a riscului, Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 5 si 6, 1992 22

instrumente operationale la care recurge analiza financiara pentru investigarea riscului de faliment sunt: fondul de rulment si ratele de solvabilitate. In acceptiunea patrimoniala, activul si pasivul sunt formate din doua mari mase: - o masa relativ permanenta (cu o durata >1 an), formata din activul imobilizat (Ai) si capitalul permanent (CP); - o masa mobila (cu o durata < 1 an), alcatuita din activul circulant (Ac) si obligatiile pe termen scurt (OTS). Potrivit teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor  de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare: Activ imobilizat (Ai) = Capital permanent (CP) Activ circulant (Ac) = Obligatii pe termen scurt (OTS) Respectarea stricta a acestor ecuatii de echilibru presupune o activitate fara intreruperi si de o regularitate perfecta in privinta incasarilor si platilor. Cu alte cuvinte, intreprinderea trebuie sa dispuna la fiecare scadenta a unei obligatii, de disponibilitati suficiente pentru a le achita. Realizarea practica a acestor cerinte este dificila deoarece activele (ca intrari  potentiale de fonduri) si pasivele (ca iesiri potentiale de fonduri) sunt asimetrice din  punct de vedere al riscului. In timp ce exigibilitatea obligatiilor pe termen scurt este certa, transformarea activului in disponibilitati este aleatoare, putand fi perturbata de o serie de factori economici, financiari si de conjunctura lor. Aceasta asimetrie impune necesitatea constituirii unei rezerve, a unei marje in masura sa faca fata “neregularitatilor de scadenta”, cunoscuta in teoria economica sub numele de fond de rulment patrimonial. Fondul de rulment reprezinta excedentul activelor circulante peste valoarea obligatiilor pe termen scurt. Pornind de la componenta proprie si cea imprumutata a capitalului  permanent, se poate calcula un fond de rulment propriu, respectiv un fond de rulment strain. Fondul de rulment propriu masoara excedentul de capital propriu peste valoarea activelor  imobilizate. Se calculeaza astfel: Fond de rulment propriu = Fond de rulment patrimonial – Obligatii pe termen lung si mediu

Fondul de rulment strain reprezinta diferenta dintre fondul de rulment patrimonial si cel  propriu.  Notiunea de fond de rulment, rezultata prin punerea in corespondenta a lichiditatii activelor cu exigibilitatea pasivelor permite aprecierea pe termen scurt a riscului de nerambursare a obligatiilor, a riscului de faliment  Nu exista o relatie simpla si clara intre fondul de rulment si riscul de faliment al unei firme. Anumite unitati satisfac cerintele echilibrului financiar cu un fond de rulment negativ, in timp ce altele se dovedesc insolvabile in ciuda unui fond de rulment pozitiv. De asemenea, unele in- treprinderi isi mentin solvabilitatea cu un fond de rulment scazut, in timp ce altele cunosc dificultati financiare in ciuda unui fond de rulment de valoare foarte mare. 5.2. Analiza ratelor de solvabilitate

Ratele de solvabilitate realizeaza o raportare a activelor realizabile la obligatiilor  exigibile in vederea evaluarii riscului de faliment. Ratele frecvent utilizate sunt:

23

a) Rata solvabilitatii generale (R SG ), care compara ansamblul lichiditatilor 

 potentiale asociate activelor circulante cu ansamblul obligatiilor scadente sub un an. Se calculeaza astfel:

R SG = (Activ circulant) / (Obligatii pe termen scurt)

R SG  permite aprecierea gradului de acoperire a obligatiilor pe termen scurt de catre activul circulant. O rata unitara arata o corespondenta deplina intre activele circulante si sursele corespunzatoare. O valoare supraunitara a acestei rate indica existenta unor active mai mari decat obligatiile pe termen scurt si, prin urmare, utilizarea unei parti din capitalul permanent pentru finantarea exploatarii. Rata solvabilitatii generale este echivalenta cu asa-zisa “rata a fondului de rulment”( R FR ) calculata ca raport intre capitalul permanent si activul imobilizat: R FR = (Capitalul permanent) / (Activ imobilizat)

Aceasta rata este supraunitara cand la acoperirea activelor circulante a concurat, pe langa obligatiile pe termen scurt, si capitalul permanent. Rata solvabilitatii generale nu permite o judecata definitiva asupra solvabilitatii pe termen scurt. Semnificatia sa are o marja sporita de aproximare, datorita numarului mare de variabile ale solvabilitatii: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rata de rotatie a activelor si a stocurilor, intensitatea sezonalitatii activitatii.  b) Rata solvabilitatii partiale (R SP), care exclude stocurile din activele circulante, acestea constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii si lichiditatii sale: R SP = (Activ circulant – Stocuri) / (Obligatii pe termen scurt) sau: R SP = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt)

R SP exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt din creante si disponibilitati. Aceasta rata, de regula subunitara, trebuie analizata si interpretata cu  prudenta prin luarea in calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creantelor  ( numarul de clienti, ponderea lor in totalul creantelor). In teoria economica sunt pareri  potrivit carora o rata cuprinsa intre 0,8 si 1 ar reprezenta o situatie optima in ce priveste solvabilitatea3. c) Rata solvabilitatii imediate (RSI), care pune in corespondenta elementele cele mai lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt: R SI = (Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt)

In teoria economica se apreciaza ca: R SI > 0,3. Interpretarea ratei4 trebuie sa mai implice si alte informatii privind conditiile de desfasurare a activitatii. Desi, teoretic, o rata ridicata indica o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicata, ea poate avea si alte semnificatii, ca de exemplu, o folosire mai  putin performanta a resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicata a acestei rate, nu este o garantie a solvabilitatii daca celelalte active au un grad redus de lichiditate. O valoare scazuta a ratei de solvabilitate imediata poate fi perfect compatibila cu mentinerea echilibrului financiar daca intreprinderea minimizeaza valoarea incasarilor  sale, detinand in schimb valori de plasament, creante, stocuri usor mobilizabile in concordanta cu exigibilitatea obligatiilor la termen.

3 4

. M. Assaeaf, Analyse financiere de l’entreprise europeenne, Note de curs, Toulouse, 1991. www.contab – audit. ro 24

Majoritatea organismelor financiare din tarile cu economie de piata recurg si la alte rate in vederea evaluarii riscului financiar. Una dintre acestea este rata autonomiei financiare (R AF). R AF = (Obligatii pe termen mediu si lung) / (Capital propriu)

Creditorii impun ca aceasta rata sa fie subunitara. De asemenea, aprecierea solvabilitatii se recomanda compararea activului net contabil cu totalul pasivului. Anumite organisme financiare pretind ca activul net contabil sa fie mai mare decat o treime din pasiv. Activul net contabil > ¾ Pasiv. Aprecierea solvabilitatii prin metoda ratelor este adesea putin semnificativa datorita aprecierii generale a lichiditatii, respectiv solvabilitatii, fara luarea in analiza a gradului (duratei) de realizare a activelor, respectiv pasivelor. 5.3. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor  Metodele de analiza a riscului prezentate anterior permit masurarea performantelor  trecute ale intreprinderii, informand in mica masura asupra viitorului acesteia. Rezultatele financiare se pot degrada foarte rapid in timp. De aceea apare tot mai evidenta necesitatea unor informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment. Ca o reactie la aceste cerinte practice, diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o importanta dezvoltare datorita utilizarii unor metode statistice de analiza a situatiei financiare pornind de la un ansamblu de rate.5 Metoda “scoring” are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei intreprinderi. Aceasta metoda se bazeaza pe tehnicile statistice ale analizei discriminante. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de intreprinderi format din doua grupuri distincte: un grup de intreprinderi cu dificultati financiare si un grup de intreprinderi sanatoase. Pentru fiecare din cele doua grupuri se stabileste o serie de rate, dupa care se determina cea mai buna combinatie liniara de rate care sa permita diferentierea celor doua grupuri de intreprinderi. Ca urmare a aplicarii analizei discriminante, se obtine pentru fiecare intreprindere un scor  “Z”, functie liniara de un ansamblu de rate. Distributia diferitelor scoruri permite distingerea intreprinderilor sanatoase de cele in dificultate. Scorul “Z” atribuit fiecarei intreprinderi se determina cu ajutorul functiei: Z = a1x1 + a2x2 + a3x3 + ……. + anxn , unde: - x reprezinta ratele implicate in analiza; - a reprezinta coeficientul de ponderare al fiecarei rate. In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman; modelul Canon si Holder; modelul Holder, Loeb si Partier; modelul Bancii Frantei etc. a) Functia stabilita de Altman are urmatoarea forma: Z = 3,3 x1+ 1,0 x2 + 0,6 x3 + 1,4 x4 + 1,2 x5 , unde:

X1 = Rezultatul curent inaintea impozitarii / Activ total X2 = Cifra de afaceri / Activ total X3 = Capitalizarea bursiera / Imprumuturi X4 = Profitul reinvestit / Activ total X5 = Activ circulant / Activ total 5

. A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990 25

 b) Modelul Canon si Holder are la baza functia: Z = 16 x1 + 22 x2 – 87 x3 – 10 x4 + 24 x5 ,unde: X1 reprezinta rata solvabilitatii partiale = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt); X2 reprezinta rata stabilitatii financiare = Capitaluri proprii / Pasiv total; X3 reprezinta rata (nivelul) cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Cifra de afaceri; X4 reprezinta rata de remunerare a personalului (cheltuielile cu personalul in valoarea adaugata) = Cheltuieli salariale / Valoarea adaugata; X5 reprezinta ponderea excedentului brut de exploatare in valoarea adaugata = Excedent brut din exploatare / Valoarea adaugata.

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului. Astfel, se disting 3 zone:6 - zona nefavorabila pentru Z < 4 - zona de incertitudine pentru 4 < Z < 9 - zona favorabila pentru Z > 9 Probabilitatea falimentului in functie de valoarea scorului este:

Scor (Z) Probabilitatea falimentului Negativ > 80 % 0 – 1,5 75 – 80 % 1,5 – 4,0 70 – 75 % 4,0 – 8,5 50 – 70 % 9,5 35 % 10,0 30 % 13,0 25 % 16,0 15 % 16 10 % c) Functia de scor obtinuta de Centrala Bilanturilor Bancii Frantei cuprinde o serie de 8 rate, ale caror relatii de calcul sunt prezentate mai jos : Z = -1,25 x1 – 2,003 x2 – 2,824 x3 + 5,221 x4 – 0,689 x5 – 1,164 x6 + 0,706 x7 + 1,408 x8 , unde : X1 = Rata cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Excedent brut din exploatare X2 = Rata de acoperire a capitalului investit = Capitalul permanent / Capitalul investit X3 = Rata capacitatii de rambursare a obligatiilor = Capacitatea de autofinantare / Obligatii X4 = Rata marjei brute de exploatare = Excedent brut din exploatare / Cifra de afaceri X5 = Durata medie a creditului financiar = (Sold mediu x Furnizori x T) / (Cumparari de marfa) X6 = Rata de crestere a valorii adaugate = (Valoarea adaugata 1 – Valoarea adaugata 2) / Valoarea adaugata p X7 = Durata medie a creditului clienti = (Sold mediu clienti x T) / Vanzari X8 = Rata investitiilor fizice = Investitii / Valoarea adaugata 6

. J. P. Thibaut, Le diagnostic d’entreprise, Paris, 1989 26

In functie de valoarea lui Z se disting: - o zona nefavorabila Z < -0,25; - o zona de incertitudine –0,25 < Z < 0,125; - o zona favorabila Z > 0,125 Metoda scorurilor completeaza practic metodele clasice ale analizei riscului, avand o caracteristica preponderent predictiva. Bi bliogr afie: 1. Buşă Georgeta Dicţionar ul com plet al economiei de  piaţă, Editura Soc. Informaţia, Bucureşti, 1994; 2. Breban Vasile – Dicţionar al lim bii r omâne contem por ane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980; 3. Cişmaşu Irina Daniela  –  R iscul, element în f undamentar ea deciziei, concepte, m etode şi a plicaţii, Editura Economică, Bucureşti, 2003; 4. Craioveanu Mihaela Theodora – R isc şi incer titudine în econo mie, Teză de doctorat, 2003; 5. Nistor Costel –  R iscul în comer ţul exter ior (cu a plicaţie la măr f ur ile agr oalim entar e), Teză de doctorat, 2003 6. Popescu Nela –  Noi tendinţe în analiza r iscului af acer ilor comer ciale, Teză de doctorat, 2004; 7. Williams Smiths Young – M anagement r isc and insur ance, Seventh Edition, Ed. McGraw-Hill, New York, 1995; 8. Danu M.C, Riscul în afaceri, Editura Plumb, Bacău, 2001, 9. Colson G., Gestion du Risque, E.A.A., Paris, 1995; 10. Roselius T, Consumer  Rankings of  Risks Reduction Methods, Journal of  marketing, nr.35/1971 11. Zait A., Marketingul serviciilor, Editura Sedcom Libris,, Iaşi, 2002;

27