Rugaciunea isihasta si respiratia in timpul rugaciunii
Isihasmul (hesychasmos ), ), vine din grecescul hesychia si si inseamna liniste , tacere interioara; isihasmul reprezinta o cale de atingere directa a iluminarii spirituale, iar drept dovada ne stau Parintii si Sfintii ortodocsi care au practicat practicat isihasmul , invrednicindu-se de vederea luminii dumnezeiesti si de unirea cu Dumnezeu. De remarcat este faptul ca Filocalia reprezinta cartea de capatai a isihasmului , fiind o culegere a experientelor si invataturilor spirituale relatate de marii sfinti; practica de baza a isihasmului consta in rugaciunea inimii. Aceasta metoda isihasta isi are inceputurile in adancurile vietii manastiresti din Muntele Sinai si mai ales in “Scara” Sfantului Ioan Scararul. Treptele Scararul. Treptele rugaciunii inimii , dupa scrierile filocalice ar fi urmatoarele: -rugaciunea mintii ( mintea repta neincetat Doamne Iisuse Hristoase…) ; -rugaciunea mintii in inima ( “mintea in timpul rugaciunii petrece fara iesire in interiorul inimii. Aici se afla toata eseta lucrarii”) 1. “ Dupa o bucata de vreme am simtit ca rugaciunea se coborase , asa zicand de la sine de pe buze in inima” 2; -rugaciunea neincetata neincetata (atunci cand cand inima repeta cuvintele rugaciunii cu fiecare fiecare bataie); -rugaciunea curata curata ( aici se naste o contemplatie contemplatie , iar cel care traieste aceasta cunoaste o stare de contemplatie si devine asemenea unui trup parasite de suflet); -rugeaciunea fara rugaciune (atunci cad nu mai exista exista nici simtiri, nici lacrimi, lacrimi, smerenie , nimic- se intra intr-o stare de extaz ).
1
Ilie Cleopa, Ne vorbeste Parintele Cleopa, vol 12, Manastirea Sihastria, Neamt, 2002. Paulin Lecca, Pelerinul Rus, Sofia, Bucuresti, 2002.
2
Cu toate acestea, o rugaciune ce se face numai cu mintea este o rugaciune rece , pe cand rugaciunea care vine din inima este o rugaciune pur sentimentala, care este fara orizonturi, o rugaciune in care nu stim de ce sa Ii multumim lui Dumnezeu. Multi parinti indeamna ca rugaciunea isihasta sa se savarseasca intr-un loc ferit de lume, un loc retras unde esti singur doar tu cu Dumnezeu , caci fara linistire nu se poate pocai cineva, nu se poate invrednici de convorbirea cu divinitatea cat timp este in convorbire cu lumea; de aceea linistirea si ocolirea oamenilor imputernicesc trairile sufletului. „ Sezand in chilia ta mintea ta sa aiba indraznire catre Dumnezeu intru smerenie […] ”3; dar rugaciunea inimii nu se dobandeste oricum, sunt anumite etape care trebuiesc urmate , de pilda se incepe ca novice cu rugaciunea propriu-zisa, cu lectura cartilor folositoare, cantarea, lucrul mainii, taote aceastea fiind premergatoare rugaciunii lui Iisus , rugaciune care curge ca un izvor din inima si revasrsa dragostea dumnezeiasca in suflet. ” De aceea scurt vorbind aceasta cuvioasa rugaciune curateste si indrepteaza toate puterile sufletului si toate lucrarile faptuitoare si intelegatoare si mai ales isi alipeste vederea de Dumnezeu si ca urmare de dragoste dumnezeiasca intr-o petrecere si vietuire linistita […] ” 4. Linistirea aduce dupa sine mai multe lucrari dintre care si „ rugaciunea sau pomenirea neincetata a lui Iisus introdusa prin respiratie in inima fara nici un fel de gand.”5 Aceste lucrari sunt ale monahului care voieste sa se linisteasca, asadar „ unul ca acesta nu trebuie sa iasa din chilie, sa se fereasca de orice convorbire si privire […]”.6 Astfel rugaciunea inimii trebuie facuta fara gandul la ceva , prin cuvintele: ”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu –mintea inaltandu-se spre Dumnezeu-, iar prin miluieste-ma pe mine pacatosul-mintea se intoarce la ea insasi, nesuferind sa nu se roage pentru sine”7.Acest proces urmeaza mecanismului inspiratieexpiratie. Rugaciunea isihasta, incepe, prin curatirea inimii, purificarea ei caci dupa cum am precizat, numai dintr-o inima curata se poate ridica o adevarata rugaciune; 3
Dumitru Staniloae, Din istoria isihasmului in ortodoxia romana, 1992, p. 83. Ibidem p.85. 5 Ibidem p.86. 6 Ibidem. 7 Ibidem. 4
fara curatia inimii nu este posibila rugaciunea mintii. Asadar, „spre inima trebuie indreptata toata atentia noastra si nu numai spiritual, ci si fizic. Indreptandu-se asupra inimii el, spiritul, se indrepteaza circular in launtrul ei , fara incetare si , din adancurile acestui abis face sa se ridice cererile sale catre Dumnezeu. ”8 In continuare avem o metoda sugerata de catre Sf Simeon Noul Teolog preluata din Filocalia lui Nicodim Aghioritul , in care ni se precizeaza cum sa ajungem la linistirea inimii si la rugaciunea mentala : „ asezat intr-o chilie linistita, intr-un ungher al ei, fa ce-ti spun: inchide usa si ridica spiritul mai presus de tot ce-i vremelnic si desert; apoi rezeama-ti barba in piept si indreptand ochiul trupesc impreuna cu tot spiritul spre mijlocul pantecelui, adica spre ombilic, comprima aspiratia aerului ce trece prin nari asa fel incat sa nu respiri cu usurinta si cerceteaza cu mintea launtrul maruntaelor, ca sa gaesti locul inimii unde obisnuiesc sa se adune toate puterile sufletului. La inceput veti da peste un intuneric si o rezistenta indaratnica; dar staruind si practicand acest exercitiu, ziua si noaptea, veti descoperi ca prin minune o fericire fara margini. Intr-adevar, indata ce mitea gaseste locul inimii , ea zareste dintr-o data ceea ce n-a stiut niciodata. Ea zareste aerul care exista in centrul inimii si se vede pe ea insasi intreaga si luminoasa si plina de discernamant. De acum incolo indata ce un gand mijeste , spiritul il alunga si il nimiceste , prin invocarea lui Iisus Hristos inainte ca acel gand chiar sa se defineasca si sa ia vreo forma. Din acest moment spiritul, in pornirea sa contra demonilor, desteapta mania care e dupa fire si loveste continuu in vrasmasii spirituali. Restul il vei invata cu ajutorul lui Dumnezeu practicand paza inimii si retinand in inima pe Iisus .”9 Deci dupa cum observam ceea ce se urmareste aici este o sincronizare a psihicului si a fizicului omului ; aceasta deoarece trupul trebuie sa devina instrumentul sufletului, si atat trupul cat si sufletul trebuie sa urmeze aceeasi cale. Asadar, respiratia trebuie sincronizata cu rugaciunea. Si facand aceasta , atunci cand mintea afla locul inimii, „vede vazduhul ce se afla in mijlocul inimii, […], de acum mintea in ciuda ei pe draci, ridica impotriva lor mania cea dupa fire si ii loveste , izgonind pe acesti vrasmasi, cunoscuti cu mintea.” 10
8
Ioan Gh. Savin, Mistica si Ascetica ortodoxa, Tiparul Tipografiei Eparhiale Sibiu, Sibiu, 1996, pp. 137-138. Ibidem, pp. 138-139. 10 Dumitru Staniloae, op. cit . 9
Un sfat pentru locul (dar nu este obligatoriu) unde trebuie facuta rugaciunea inimii ni-l da Sf Grigorie arhiep. Salonicului , cand atunci intr-o disputa cu un batran pe nume Iov se retrage in chilia sa ca si batranelul de altfel, urmand amandoi deci linistirea, ocolind cearta si vorba multa. Deci, cand vrea cineva sa se roage sa intre la el in chilie ( camera) si sa inchida usa , „sau cand mintea ta nu sare de acolo pana acolo ci intra in inima ta si simturile tale sunt inarite si nu sunt pironite de lucrurile lumii aesteia , si pe langa aceasta sa te rogi totdeauna cu mintea ta, sa te faci asemenea cu sfintii ingeri.” 11 Intre toate acestea spuse mai sus apare totusi o problema in ceea ce priveste indreptarea privirii spre ombilic; aceasta pentru ca se presupune ca in vremurile de demult cand se practica aceasta metoda isihasta nu se cunostea foarte bine anatomia omuli si se credea ca intrucat inima ar fi centrul omului, locul unde se aduna toate puterile sufletesti , aceasta trebuie sa fie situata si ea in mijlocul omuli, respectiv in partea abdominala, in zona ombilicului. Dar aceste presupuneri, cum ca nu se cunostea locatia inimii in locul corpului uman in vremea respectiva nu are un fundament intrucat existau medici ca si Claudius din Pergam care aveau cunostintele necesare pentru a nu fi luata in considerare aceasta presupunere falsa amintita mai sus. Aceastea au fost doar niste acuzatii de rea credinta, caci dupa monahii practicanti ai rugaciunii mintii, locul inimii nu a fost fixat nici o data in alta parte a corpului uman, decat cel in care se afla in organism, adica in partea stanga a pieptului, in dreptul plamanului. Dar ,ce trebuie evidentiat este ca aceasta fixare a privirii nu conteaza neaparat,poate sa nu existe deloc, caci nu reprezinta esentialul in rugaciunea isihasta, ci” potrivirea respiratiei cu rostirea cuvintelor rugaciunii lui Iisus constituie preocuparea de capetenie”. 12 Cand ne rugam cu rugaciunea lui Iisus , trebuie sa nu ne despartim inimile de Dumnezeu ci sa o pazim pe acaeasta cu gandul la Hristos, mereu , pana cand se va sadi numele sfant in inima noastra. Aceasta rugaciune nu trebuie nici o data lasata, ci fie ca mancam , die ca suntem pe drum fie ca facem altceva, sa strigam neincetat „Doamne Iisuse…”, pentru ca aceasta amintire sa ne aminteasca de Iisus si de lupta noastra cu demonii. Pare un pic contrar cu ceea ce am spus inainte , cum ca rugaciunea se practica doar in chilia proprie, dar o data ce omul a invatat 11 12
Ibidem, p. 169. Ioan Gh. Savin , op cit., p. 142.
rugaciunea, si s-a deprins cu ea ii vine mult mai usor si ii este cu trebuinta sa o faca neincetat. „ Neincetat strigati deci in inima numele D omnului Iisus ca sa inghita pe Domnul si Domnul inima si sa devina cele doua una.” 13 Dupa cum am mai precizat aceasta rugaciune nu se dobandeste intr-o zi ci necesita un timp mai indelungat si multa nevointa; totodata trebuie subliniat faptul ca rugaciunea nu trebuie facuta cu multe cuvinte pentru ca atunci vine vrajmasul si tulbura mintea , facand-o sa se abata de la scopul ei- de rugaciune- , deci rugaciunea trebuie sa aibă cuvinte putine, si sa fie facuta cu multa veghere. „Invatati de la Ana, mama lui Sa muil, care se ruga continuu si nu i se auzea vocea. Striga zi si noapte << Doamne Iisuse Hristoase , miluieste-ma>> ”14. Nichifor Monahul, ne invata urmatoarele: „ Tu deci , sezand si adunand mintea, introdu-o pe calea narilor pe unde intra aerul la inima si sileste-o si impingea-o sa mearga impreuna cu aerul inspirat la inima. Intand acolo va inceta lipsa bucuriei si a fericirii.”15 Nichifor Monahul are ca principiu orientarea mintii in inima cu ajutorul respiratiei, rostind in acelasi timp sau doar gandind numele lui Iisus, in rugaciunea Sa. Si isihastii atoniti ne invata ca exact in acest lucru consta esenta rugaciunii isihaste, si anume a sincronizarii respiratiei cu rugaciunea. O alta metoda este metoda lui Grigorie Sinaitul; nu este el cel care a inventat-o , dar el a preluat-o din Sinai si a propovaduit-o printre calugarii atoniti. Si aceasta metoda care va fi expusa in cele ce urmeaza are ca baza si mijloc de plecare tot respiratia imbinata cu rugaciunea. „ Sezand zice, de dimineata pana seara pe un scaun lat e o palma aduna-ti cugetarea din minte si tine-o acolo. Inconvoaie-ti cu putere pieptul , umerii si gatul incat sa simti o mare durere si striga staruitor cu mintea sau cu sufeltul : Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma ! .Apoi mutandu-ti cugetul la cealalta jumatate zi : Fiule al lui Dumnezeu miluieste-ma ! . Si spunand de multe ori jumatatea aceasta sa nu le schimbi mereu din usurinta . Caci nu prind radacina plantele care sunt trasplantate continuu. Retine-ti si miscarea respiratiei ca sa nu respiri cu usurinta. Caci adierea aerului iesind de la inima intuneca mintea si rapeste cugetarea […] biciueste cu numele lui Iisus pe vrasmasi caci nu e arma mai puternica in cer si pe pamant”. 16 13
Ibidem, p. 146. Ibidem. 15 Ibidem, p. 148. 16 Ibidem, p. 151. 14
Deci aceasta sincronizare a respiratiei cu rugaciunea , pentru a aduce mintea in inima, este scopul urmarit de fiecare dintre cei trei isihasti amintiti mai sus si anume, Sf Simeon, Nichifor Monahul, respectiv Grigorie Sinaitul. Si Nicodim Aghioritul numeste aceasta rugaciune a lui Iisus rugaciunea respiratiei spunand tehnica ei :” Inspiri o data si te retii pana cand rostesti in minte intreg textul rugaciunii, apoi respiri si repeti mereu pentru fiecare respiratie a rugaciunii. Asa ne-au invatat parintii” . 17 Rugaciunea inimii este chemarea lui Hristos , chemare ce este facuta in ritm repetat dupa respiratia omului, pana cand fiinta umana e coplesita de lumina divina a harului. Si Sf Ioan Scararul ne spune urmatoarele: „ Loveste pe vrasmas cu numele lui Iisus „ si „ pomenirea lui Iisus sa se lipeasca de rasuflarea ta”. 18 Este clar ca nu putem avea de la inceput o rugaciune curata, dar oricum ar fi nu trebuie sa deznadajduim si sa ne rugam cum putem pentru ca Cel ce da rugaciunea este Duhul Sfant nu noi; iar pentru ca a ajunge la rugaciunea facuta din iubire si nu din silinta , trebuie sa staruim cu mintea in inima , sa o ducem in inima prin inspirarea aerului, la inceput , pentru ca mai apoi , cand doreste Dumnezeu sa ne copleseasca cu harul Sau. Alt mod de rugaciune si sincronizare a respiratiei cu rugaciunea isihasta este cel stand in pozitie asezat cu „ capul ingtre genunchi […] aceasta pozitie este folosita de cei care cultiva rugaciunea mintii si a inimii fiindca le mentine mintea adunata . In pozitia aceasta s-a rugat si proorocul Ilie dupa lupta pe care a dat-o impotriva proorocilor mincinosi si dumnezeului idolatrilor, Baal”. 19 Tot aici este subliniata importanta pe care o are pozitia omului in timpul rugaciunii, implicit influeta manifestata asupra respiratiei care la randul ei , dupa cum ne-au zis parintii mai sus, ajuta credinciosul in dobandirea rugaciunii isihaste. Un lucru importnt de precizat este ca aceasta rugaciune nu se invata, adica nu trebuie facuta dintr-o dorinta de izbanda sa se ajunga la ea pentru ca aceasta duce la egoism; rugaciunea trebuie facuta din iubire. Orice lucru care nu este facut din iubire este in zadar pentru ca daca faci 1000 de metanii ca sa ajungi in rai numai ca rasplata nu vei ajunge dar daca faci una singura, dar din iubire, negresit vei ajunge. Chiar daca am spus mai sus ca respiratia joaca un rol foarte important in cultivarea rugaciunii isihaste , totusi unii parinti cum este de pilda parintele Porfirie 17
Ibidem, p. 152. Dumitru Staniloae, op. cit. p. 87. 19 Dimitrie G. Karahalios, Pacate si virtuti, Egumenita, Galati, 2010, p. 235. 18
nu pune un accent asa mare asupra acestei „tehnici” , el spune ca sa nu folosim modalitati tehnice ca „ sezi pe scaunel, ghemuieste -te concentreaza-te”, caci nu este nevoie de o concentratie deosebita entru a deprinde rugaciunea. La intrebarea adresata lui , cum face el rugaciunea pe scaunel , cu capul plecat, concentrat? , a raspuns” Nu, zic limpede Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma si sunt atent la cuvinte, asa o fac in minte ”.20 In incheiere , vreau sa evidentiez o sintagma, si anume ca rugaciunea isihasta reprezinta savarsirea liturghiei mintii pe altarul inimii, si mai departe o scurta relatare a modului de dobandire a acestei rugaciuni de catre un mirean , in special folosirea respiratiei in rugaciune: „ - La inceput ati rostit rugaciunea cu mintea in inima fara a fi atenta la ritmul respiratiei? - Da, o rosteam simplu, fara respiratie. - Cum ati facut trecerea la ritmarea rugaciunii dupa respiratie? - Parintele V. ne recomanda niste exercitii de respiratie pe care le faceam de patru ori pe zi, pentru a putea rosti apoi cat mai mult rugaciunea pe respiratie. Inspiram usor, tragand aer in piept, in patru timpi, spunand "Doamne lisuse Hristoase", tineam aerul in piept inca patru timpi, spunand „Fiul lui Dumnezeu", apoi expiram in patru timpi, spunand "miluieste-ma" sau "miluieste-ma pe mine pacatoasa". Insa rugaciunile pe care le numaram nu Ie faceam in acest fel, cu o respiratie atat de prelungita. - Ati simtit foloase din rostirea rugaciunii in ritmul respiratiei? - Da, am prins putere si vindecare in trup si parca mi s-a luminat mintea. - Ce recomanda parintele V. acelora care nu puteau rosti toate cuvintele rugaciunii pe respiratie? - Celor care nu puteau rosti rugaciunea in intregime Ie recomanda sa o spuna intr-
20
Evloghie Munteanu, Ne vorbeste Parintele Porfirie, Egumenita, Galati, 2003, p. 206.
o forma mai scurta. Cateodata, mai ales in timpul unei boli, nu putem prelungi atat de mult respiratia.”21
21
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/un-lucrator-mirean-rugaciunii-iisus-121234.html , 11/04/2012
Bibliografie: -Ilie Cleopa, Ne vorbeste Parintele Cleopa, vol 12, Manastirea Sihastria, Neamt, 2002 -Paulin Lecca, Pelerinul Rus, Sofia, Bucuresti, 2002. -Dumitru Staniloae, Din istoria isihasmului in ortodoxia romana, 1992, -Ioan Gh. Savin, Mistica si Ascetica ortodoxa, Tiparul Tipografiei Eparhiale Sibiu, Sibiu, 1996, -Dimitrie G. Karahalios, Pacate si virtuti, Egumenita, Galati, 2010, -Evloghie Munteanu, Ne vorbeste Parintele Porfirie, Egumenita, Galati, 2003 http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/un-lucrator-mirean-rugaciunii-iisus-121234.html , 11/04/2012
