Portretul Asistentului Medical Ideal

PORTRETUL ASISTENTULUI MEDICAL IDEAL Binecunos Binecunoscut cut este este faptul faptul că oamenii oamenii nu nu sunt sunt perfec perfecţi, ci perfectib perfectibili. ili. Perfec Perfec ţiunea ca deziderat, în devenirea uman umană, i-a preocupat pe filosofi, filosofi, psihologi, psihologi, pedagogi, pedagogi, teologi, teologi, dar conc conclu luzi zia a unan unanim imă a fost fost că oa oame meni niii nu nu pot pot fi perf perfec ecţi din din ca cauz uză că perf perfec ecţiune iunea a est este e o noţiune iune abst abstra ract ctă şi se rapo raport rtea eazză la

ăţii. treb trebui uin nţele ele um umane şi la la aş aştept eptările rile societ cietăţ ii. Es Este o no noţiun iune cul culttura ural ă încărcat ă de un imens relativism şi subiectivism.  Totuşi, cum bine se ştie, au existat şi exist exist ă personalităţi care se desprind desprind din mulţimea anonimil anonimilor or imperfecţi şi care se dovedesc dovedesc a fi maeştri maeştri în anumite domenii. domenii. Iar când când vorbim despre maeştri nu ne gând gândim im nea neap părat rat la sav savan anţi, ino inova vato tori ri,, str străluci luciţi crea creato tori ri de de art artă, ci la la prof profes esio ioni nişt ştii adev devăraţi care are sunt unt desăvârşi vârşiţi în domeniul domeniul pe care care îlîl al aleg eg şi şi în mese meseria ria pe pe care care o pract practic ic ă. Aceştia Aceştia sunt profesioniştii perfec perfecţi care care fac cins cinste te bresl breslei ei lor lor şi care care dau dau o şans şans ă la autod autodep epăşire şire şi succ succes es profesional. Printre Printre acei acei profesio profesionişt niştii de excepţie, pe care care îi putem putem vedea vedea la locul locul lor de mun mun ă, printre acei „ano „anoni nimi mi per perfe feccţi”, i”, se num numără şi asi asist sten enţi medi medica cali li car care e s-au s-au pre preg g ătit, tit, s-a s-au u form format at şi şi s-au s-au des desăvârş vârşit it ca slujitori ai profesiei lor. lor. Dar cum se se poate ajunge acolo? acolo? Un r ăspuns simplist simplist ar fi „pri „prin n munc muncă şi dăruire. ruire.”” Numai Numai că lucru lucruril rile e nu stau stau tocmai tocmai astfe astfel. l. Fiin Fiinţa uman umană repr reprez ezin inttă o enti entita tate te biobio-ps psih ihoo-so soci cial ală şi cult cultur ural ală form format ată pe crit criter eriu iull devenirii în toate dimensiunile dimensiunile sale: o devenire fizică, individul ca reprezentant reprezentant al speciei speciei în continu continu ă transformare, transformare, o

deve deveni nire re psih psihol olog ogic ică ce ajut ajută natu natura ra să devin evină cult cultur ură şi una una soc socia iall ă ce inte integr grea eazză persoana în societate societat e şi o transf transform ormă în perso personaj. naj. C ăci „psihi „psihicul cul uman conduce conduce şi şi  înfrumuseţează viaţa, transfor transformând mând natura natura în în cultur cultur ă.” (P.P. (P.P. Neveanu) Neveanu) Asistentul medical ideal ideal este, la rândul său, un profesionist profesionist devenit devenit perfect. perfect. Nu imuabil, imuabil, nu înţepenit epenit  în perfecţiunea sa actual actuală, ci deschis la schimbare schimbare şi la o nouă adaptare. Căci „perf „perfec ecţiunea” iunea” în exercitar exercitarea ea unei profe profesiei siei este este „aici „aici şi acum” acum” şi, pe parc parcurs, urs, neces necesit it ă reajust reajust ări şi reînnoiri. Ca ţelul şi idealul pe care ni l-am propus, propus, ce se afl afl ă chiar deasupra deasupra capului, dar dar nu-l putem atinge niciodată pentru pentru că mereu mereu ştac ştachet heta a se ridi ridiccă. Mai Mai sus, sus, mai mai ssus. us. Potenţialul de des desăvârşire vârşire al al as asiste istentul ntului ui medic medical al se g ăseşte, seşte, invari invariabil, abil, în trei trei surs surse: e: personalitatea omului, omului, şcoala şcoala care-l care-l pregăteşte şi sistem sistemul ul care-l care-l form formeaz eaz ă. Aspectul fizic al asistentului medical Referitor la importan importanţa fizicului fizicului unei persoane sunt specula specula ţii, începând începând cu faptul faptul c ă frum frumus use eţea fizic fizică este este co covâr vârşit şitoar oare e şi înseam înseamn nă putere putere,, pân până la anu anular larea ea impo importa rtan n ţei asp aspect ectulu uluii fizic. Dacă aspectul aspectul fizic fizic presup presupune une interven intervenţia ajust ajustărilor de tip tip socia social, l, fizicu fizicull reprez reprezint int ă exact exact cee eea a ce ce a făcut natur natura, a, part partea ea mate materia riallă a omulu omului, i, organi organism smul ul s ău biol biologi ogic. c. Frumu Frumuse se ţea fiz fizic ic ă nu poate fi nici ea scoas scoasă din din cont context extul ul soc social ial,, căci se se a afl flă sub norme normele le unor unor constr construc uc ţii soc social iale. e. Să luăm dre drept pt exe exemp mplu lu,, greuta greutatea tea indi individ vidul ului ui (masa (masa cor corpor poral ală) ca parame parametru tru de de frumu frumuse se ţe fizic fizic ă. El este este tributar unor factori

sociali şi este sociali este determ determinat inat socio socio-isto -istoric. ric. În În cultura cultura arab arab ă, o femeie femeie frumoas frumoas ă este una una hiperponderală (cu greu greutat tatea ea mai mai mare mare decât decât cea cea norma normallă). În cult cultura ura occi occiden dental tală, frumus frumuse e ţea  înseamnă hipopond hipoponderal eralitate itate (greutat (greutate e mai mică decât decât cea norm normal ală). Manech Manechinele inele sunt exemple ale parcursului parcursului modei modei ca indicato indicatorr de frumuse frumuseţe. Frumuseţea fifizică adevărată are ma mai de degrabă legătură cu sănătatea de decât cu cu moda. O persoană „fru „frumo moas asă”, din din pun punct ct de vede vedere re fizi fizic, c, es este te o pers persoa oan nă sănătoas toasă fizi fizic, c, o pers persoa oan nă care verifică definiţia sănătăţii dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii: sănătatea este o stare de bine din punct de vedere fizic, psihologic psihologic şi social, iar nu numai numai absen ţa bolii”. Indicatorii Indicatorii modei intr intră, de de mul multe te ori, în în co contradicţie cu cu pa parametrii săn ătăţii. 2 Un asistent asistent medical ideal ideal trebuie s ă fie „frumos” „frumos” din punct punct de vedere fizic, adică sănătos fizic. „Defectele „Defectele”” trebuie trebuie corect corectate, ate, astfel astfel încat încat să nu împied împiedice ice desf desfăşurarea şurarea sarcini sarcinilor. lor. Dac Dacă o per perso soan ană nu vede bine, vederea se va corecta prin folosirea ochelarilor. Astfel, orice defect fizic care poate fi corectat este anulat. Desp Despre re cel celel elal alte te asp aspec ecte te ale ale înf înfăţişării rii unu unuii asis asiste tent nt med medic ical al,, prec precum um pip piptt ăn ătura tura şi şi vest vestim imen enta taţia vom face vorbire vorbire în ultim ultima a sec secţiune a acest acestei ei lucr lucrări. Psihicul Am spus spus mai sus c ă fiin fiin ţa uma uman n ă are are o dimens dimensiun iune e psih psiholo ologic gică, ceea ceea ce pre presup supune une că omu omul ar are via viaţă interi interioar oară, subiec subiectiv tivă care care îl face face diferi diferitt în trăire şi, şi, impl implici icit, t, în com compor portam tament ent..

Psihicul uman este o expresie a vieţii de relaţie o formă de reflectare ideal– subiectivă şi de construcţie a realităţii. Organismele vii, deci şi fiin ţa uman ă, există în virtutea legii adaptării (la mediul extern şi intern) prin informa ţii dobândite la diferite niveluri (iritabilitate, excitabilitate, sensibilitate, reflexibilitate, inteligenţă senzorio-motorie şi emoţional ă etc.). Psihicul este un proces determinat social-istoric, se dezvolt ă sub influenţa factorilor socio-culturali şi se manifestă prin comportament şi cutume, prin tradi ţii şi mentalit ăţi. Niveluri structural-funcţionale ale psihicului Aparatul psihic este format din trei structuri interconectate între ele prin rela ţii complexe, condiţionând astfel reglarea şi autoreglarea comportamentului. Aceste niveluri sunt: conştientul (conştiinţa), subconştientul şi inconştientul. Fiecare dintre cele trei structuri are importanţa sa, dar cea care reglează, cu preponderenţă viaţa externă a omului este conştiinţa, ca formă supremă de psihic. Conştiinţa este forma supremă de organizare psihică prin care se realizează integrarea activsubiectivă a tuturor fenomenelor vieţii psihice şi care facilitează raportarea/adaptarea continuă a individului la mediul natural şi social. Forma reflexiv ă a conştiinţei, conştiin ţa de sine, este specific ă omului şi se exprimă plenar sub forma conştiinţei morale. Conştiinţa morală reprezintă suportul caracterului unei persoane, fundamentul devenirii umane ca bază a tuturor faptelor definitorii ale omului în totalitatea dimensiunilor sale sociale. Fără a

minimaliza importanţa celorlaltor niveluri ale psihismului, raportarea comportamentului unui profesionist adevărat se face în concordanţă cu gradul de dezvoltare a conştiinţei sale morale. “Ideile morale şi religioase formează cununa personalităţii” afirmă I. Kant. Omul nu trebuie înţeles ca un mijloc, ci întotdeauna ca un scop. Imperativul practic va fi deci urm ătorul: “acţionează ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altcuiva, totdeauna şi în acelaşi timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc." Conştiin ţa moral ă “obligă” omul s ă pună înaintea propriilor interese, principiile şi binele celorlalţi. Un asistent medical este “programat“ prin îns ăşi natura profesiei sale s ă fie reprezentantul intereselor pacientului, s ă lucreze spre bunăstarea şi beneficiul acestuia. Ca furnizor de servicii de sănătate, asistentul medical va promova sănătatea, va preveni îmbonăvirile, va asigura îngrijirea celor bolnavi şi a celor cu deficienţe, indiferent de vârst ă, ras ă, condi ţie social ă, numai în interesul pacientului şi sub cenzura conştiinţei morale. Cogniţia (Cunoaşterea) Captarea informaţiilor din mediu este asigurată de mecanisme psihice complexe de cunoaştere primară (senzorială) şi secundară (logică). Cunoaşterea senzorial ă are loc cu ajutorul senzaţiilor, percepţiilor şi reprezentărilor, iar cea logică, prin gândire, memorie şi imagina ţie. 3 Asistentul medical utilizeză mijloacele de cunoaştere pentru o bună adaptare la mediul profesional.

Organele de simţ îl ajută la perceţia stimulilor externi şi la orientarea ambiental ă. Mecanismele logice (gândirea, memoria şi imagina ţia) îi dezvolt ă inteligen ţa. Stimularea comportamentului, uman se petrece sub for ţa motiva ţiei şi a afectivităţii. Motivaţia reprezintă ansamblul factorilor care declanşează activitatea individului, o orientează către anumite scopuri şi o susţine energetic. Formele motivaţiei: - Motivaţia pozitivă: produsă de stimulări laudative. - Motivaţia negativă: produsă de folosirea unor stimuli aversivi (amenin ţare, blamare, puniţie). - Motivaţia intrinsecă: sursa produc ătoare se afl ă în subiect. Exemplu: cineva învaţă să devină asistent medical pentru că îi place biologia şi iubeşte oamenii. - Motivaţia extrinsecă: sursa producătoare se află în afara subiectului. Exemplu: cineva învaţă să devină asistent medical pentru a lucra în străinătate şi a avea un salariu mai bun. - Motivaţia cognitivă: îşi are originea în nevoia de a şti. - Motivaţia afectivă: determinată de nevoia omului de a obţine respectul şi aprobarea altora. Mai productive sunt motivaţiile pozitive, intrinseci şi cognitive. Optimum motivaţional – motivaţie şi performanţă Motivaţia este pusă în slujba obţinerii unor performanţe, având şi o importan ţă practică. Eficienţa activităţii ţine de relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi complexitatea sarcinii. În sarcinile simple, rutiniere, cu cât motivaţia este mai mare, cu atât performan ţa creşte. În sarcinile complexe, cu grad

mare de dificultate, intensitatea motivaţiei este direct proportional cu creşterea nivelului de performanţă, până la un punct, după care, aceasta începe să scadă. De aceea trebuie să existe o adecvare între dificultatea sarcinii şi nivelul motiva ţional. Optimum-ul motiva ţional reprezintă intensitatea optimă a motivaţiei, care să permită obţinerea unor performanţe înalte. Pentru a obţine un optimum motivaţional, subiectul trebuie s ă perceapă corect dificultatea sarcinii. Astfel va fi capabil să-şi dozeze energiile şi eforturile necesare îndeplinirii sarcinii. Stimulul motivaţional care împinge spre realizarea unor progrese şi autodep ăşiri poartă numele de nivel de aspiraţie. Acesta trebuie raportat la posibilităţile şi aptitudinile individului. Este bine ca nivelul de aspiraţie să fie puţin deasupra posibilităţilor de moment ale subiectului. Afectivitatea, energizant al comportamentului, include toată gama tr ăirilor care reflectă relaţiile dintre individ şi mediul înconjurător. Se regăsesc aici: emo ţii, dispozi ţii, sentimente, pasiuni. Orice proces emoţional are o configuraţie complexă care implică, modificări organice, neurovegetative (puls, tensiune arterială, culoarea tegumentelor, ritmul respiraţiei, diametrul pupilei, secreţia salivară, compoziţia chimică a sângelui), dar şi manifest ări comportamentale (mimică, pantomimică, expresie vocală). Afectivitatea are rol în procesul cunoaşterii interpersonale pentru că, prin afectivitate oamenii se raportează nu doar la obiectele, fenomenele şi situaţiile obiective ale realităţii externe, ci şi unii la alţii. Procesele afective pot avea şi rol dezorganizator, atunci când nu pot fi controlate (emoţii

puternice, pasiuni). Comportamentul afectiv individualizeaz ă persoana în situa ţii diferite de viaţă. Pentru asistentul medical, motivaţia intrinsecă, dublat ă de afectivitate reprezintă resortul prin care se dezvoltă profesional şi atinge performanţe înalte. Reglarea psihică a comportamentului îşi are sursa în comunicare şi limbaj, în aten ţie şi voinţă. Comunicarea reprezintă mijlocul prin care se structureaz ă relaţiile interpersonale. Comunicarea este o formă particulară a relaţiei de schimb de informa ţii între dou ă sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri. După mijloacele (codurile) folosite se întâlnesc urm ătoarele forme ale comunic ării: a. comunicare verbală – reprezentată prin limbă şi limbaj (vorbit ă, scrisă);4 b. comunicare nonverbală: - prin corp (mimică, pantomimică, vestimentaţie); - prin teritoriu şi spaţiu (delimitare şi amenajarea teritoriului); c. comunicare paraverbală – prin tonalitate, ritm, fluen ţă („tonul face muzica”). Comunicarea eficientă tine de cele două entităţi care comunică (emiţător şi receptor), dar şi de canalele de comunicare şi de codurile folosite. Asistentul medical trebuie să-şi formeze priceperi de comunicare. S ă nu uit ăm ca această profesie presupune stabilirea de relaţii între oameni. Iar oamenii sunt diferi ţi. Mai mult, aici avem de-a face cu oameni în suferinţă. Comunicarea cu pacientul, cu familia acestuia, comunicarea cu ceilalţi membri ai echipei de îngrijire, reprezintă cheia succesului în rela ţiile interumane necesare profesiei.

Pentru acest lucru, asistentul medical trebuie să înveţe arta comunic ării; s ă recunoască comunicarea eficientă, să ştie să o promoveze şi să se ferească de “capcanele” ivite în relaţia de schimb informaţional prin mecanisme de perturbare a comunic ării. Se descriu mai multe forme de perturbare a comunic ării: - Blocajul comunicării – întreruperea comunic ării cu posibilitatea relu ării ei; - Bruiajul comunicării – întrerupere sau perturbare tranzitorie şi temporar ă a comunicării cauzată de factori obiectivi, cum ar fi efectele parazitare în convorbirea telefonică, dar şi subiectivi, precum distragerea atenţiei către altă temă. Bruiajul poate fi voluntar, dar şi involuntar; - Filtrarea informaţiilor – transmiterea şi/sau receptarea numai a unei p ăr ţi a informaţiei; - Distorsiunea informaţiilor – degradarea involuntar ă a mesajului pe traseul transmiterii lui, mai ales când sunt mai multe verigi ale lanţului informaţional (telefonul f ăr ă fir). Orice perturbare a comunicării influenţează relaţiile interumane. Voinţa ca subsistem reglator Pentru organizarea şi desfăşurarea cu succes a unei activităţi este adesea necesar un efort voluntar. Voinţa reprezintă procesul psihic complex de autoreglaj superior realizat prin ac ţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în direcţia depăşirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite. Reglajul voluntar reprezint ă cea mai important ă caracteristic ă a voinţei. El se poate manifesta fie ca implicare activă, iniţiere şi susţinere a activit ăţilor, fie ca frânare, amânare a

acestora. Efortul voluntar constă într-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emoţionale ale persoanei prin intermediul mecanismelor verbale (cuvântului). Efortul voluntar se realizează în vederea atingerii unor scopuri conştiente, care sunt formulate verbal. Reglajul voluntar este trăit ca o încordare internă, ca o tensiune psihic ă în vederea atingerii scopului, moment însoţit de satisfacţie, dar şi de oboseal ă, dacă se prelungeşte prea mult. De aceea, pentru realizarea unor activităţi complexe şi de durată este necesară îmbinarea activităţilor voluntare, cu cele involuntare, a reglajului superior cu formele sale elementare. Reglajul voluntar se exercită asupra activităţii de ansamblu, dar şi asupra tuturor componentelor ei. Calităţile voinţei : - puterea voinţei – intensitatea efortului depus în confruntarea cu obstacolele importante; opusul ei este slăbiciunea voinţei; - perseverenţa – realizarea unui efort voluntar pe o perioadă lungă de timp, chiar în condiţiile în care, aparent, nu ar fi posibil ă continuarea activităţii; opusul ei este  încăpăţânarea, însuşire negativă a voinţei, manifestată prin urmărirea cu obstinaţie a unui scop, deşi este clar că împrejurările nu oferă nici o şans ă de reuşită, analiza logic ă relevând caracterul imposibil; înc ăp ăţânarea evidenţiază inerţia şi lipsa de flexibilitate în gândire şi acţiune; - tăria şi fermitatea – capacitatea de a suporta dificult ăţile, privaţiunile; 5 - independenţa şi iniţiativa – gradul de autodeterminare care se exprimă în tendinţa constantă de a lua hotărâri pe baza judecăţii proprii;

- promptitudinea deciziei – rapiditatea cu care subiectul delibereaz ă într-o situa ţie complexă şi urgentă, adoptând hotărârea ce mai potrivită; opusul ei este nehotărârea sau tergiversarea; - stăpânirea de sine – capacitatea de autocontrol voluntar în situaţii dificile de via ţă şi de activitate. Însuşirile de voinţă odată stabilizate devin trăsături volitive de caracter, voinţa reprezentând „coloana vertebrală” a caracterului persoanei. ”A avea voinţă nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă sa te ţii de treabă”.(André Maurois) ”Voinţa şi puterea nu ajung: omul trebuie s ă ştie ce vrea şi ce poate”. (Arthur Schopenhauer) Asistentul medical nu are o profesiune uşoar ă. El se va întâlni cu durerea şi neputinţa, va îngriji persoane dependente, lipsite de forţă, de cunoaştere sau de voinţă. Se va confrunta cu marile urgenţe şi se va întâlni cu moartea. Va vedea suferinţa oamenilor şi va suferi el însuşi  împreună cu cei pe care îi va îngriji. Va fi umărul pe care se vor sprijini cei îndurera ţi şi mâna care-i va hrăni pe cei neputincioşi. Va auzi plânsetul mamei neconsolate şi strig ătul de durere al rudelor celor care nu au putut fi salvaţi. Se va autoculpabiliza şi se va chirci în propria frustare pentru c ă nu  întotdeauna va putea fi de ajutor. Are nevoie mai mult decât alţii de voinţă pentru a putea depăşi aceste obstacole pentru că formarea şi dezvoltarea voinţei permite omului să convertească determinarea în

autodeterminare, controlul în autocontrol, reglarea în autoreglare, educaţia în autoeducaţie. Prin educarea voinţei se realizează nu numai reglarea conştientă a activităţilor şi comportamentelor, ci şi dezvoltarea şi realizarea personalităţii, care este nu numai creată, determinat ă şi influenţată din exterior, ci se şi autocreează. Atenţia ca subsistem reglator Atenţia reprezintă fenomenul psihic de orientare şi concentrare selectivă a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, fenomene sau sarcini, ceea ce are ca efect reflectarea lor mai accentuată. Atenţia este condiţie, un factor facilitator al proceselor de cunoaştere şi al activităţilor psihice (de  învăţare, muncă, practice etc.). Atenţia modulează tonusul nervos necesar bunei desfăşurări a celorlalte procese şi activităţi psihice conştiente, uşurând desfăşurarea optim ă a acestora. Formele atenţiei: - Atenţia involuntară - forma cea mai simplă, care se manifestă spontan; - Atenţia voluntară - formă superioară de atenţie prin efectele ei pentru activitatea omului. Este intenţionată şi autoreglată conştient; - Atenţia postvoluntară - forma cea mai eficientă şi mai consolidat ă a atenţiei. Prin exersarea un timp mai îndelungat a atenţiei voluntare se ajunge la automatizarea acesteia, la reducerea treptată a efortului necesar pentru concentrare şi stabilitate. Educarea atenţiei presupune educarea formelor şi însuşirilor ei, prin formarea şi dezvoltarea unor

interese largi, stabile şi profunde. Cu cât un subiect deţine mai multe informa ţii din domenii diverse, cu cât el dispune de mai multe „puncte de sprijin”, cu atât va fi mai atent voluntar sau chiar involuntar. Baza educării atenţiei voluntare o constituie educarea voinţei. Să execuţi o tehnică de îngrijire, să pregăteşti un pacient pentru o investigaţie, să administrezi un medicament, să supraveghezi un bolnav … Ce poate să necesite mai multă atenţie ? O clipă de neatenţie poate însemna sfârşitul. Aici nu este loc de neatenţie! PERSONALITATEA6 Atunci când se vorbeşte despre „personalităţi” în limbajul curent, de obicei se face referire la anumite persoane cu notorietate. În filosofie şi psihologie, termenul de personalitate este extins asupra tuturor oamenilor. Cel care a decretat că toţi oamenii beneficiază de atributul personalităţii a fost filosoful german Immanuel Kant. „Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic.” (Gordon W. Allport, 1897 – 1967) „Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puţin durabilă a caracterului, temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei persoane. Această organizare determin ă adaptarea sa unică la mediu.” (Hans J. Eysenck, 1916 – 1997) „Personalitatea este un macrosistem al invarianţilor informa ţionali şi opera ţionali ce se exprimă constant în conduită şi sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.”(Paul Popescu-Neveanu,

1926 – 1994) Pentru Johann Wolgang Goethe, personalitatea este o valoare morală supremă. ”Spun şi magii, spun şi regii că din câte-n lume avem, personalitatea noastră este binele suprem” (Faust). Aceste definiţii ne fac să înţelegem conceptul de personalitate. Organizarea structural-funcţional ă a individului şi organizarea psihică a persoanei se diferenţiază şi se specializeaz ă în decursul timpului, valorizându-se şi devenind unică. Conceptul de personalitate cuprinde alte noţiuni: individ, persoană, personaj. Individul reprezintă suma însuşirilor biologice (fizice) care asigur ă adaptarea la mediul natural. Individul este un produs determinat biologic. Este reprezentantul speciei. Orice specie, animală sau vegetală, are indivizi. Persoana cuprinde ansamblul însuşirilor psihice care asigur ă adaptarea la mediul social-istoric. Individul cu viaţa sa psihică superioară, conştientă. Persoana este un produs determinat socio-istoric, desemnând fiinţa umană în contextul relaţiilor sociale. Este un membru al societ ăţii. Noţiunea de persoană este aplicabilă doar omului. Personajul reprezintă „persoana în rol”, omul interpretat ca actor social. Fiecare om  joacă mai multe roluri pe scena societăţii. El poate fi elev, fiu, părinte, profesionist etc. Personalitatea este un mecanism integrator constituit din subsisteme, laturi sau dimensiuni distincte corelate între ele. Aceste subsisteme sunt: temperamentul, caracterul si aptitudinile. Ca aptitudini

generale, psihologia modernă recunoaşte importanţa inteligenţei şi a creativităţii, considerându-le subsisteme sau dimensiuni de sine st ăt ătoare. Personalitatea este unică şi irepetabilă. Multitudinea oamenilor şi irepetabilitatea personalităţii  înseamnă diversitate. De aceea când vorbim despre personalitate vorbim despre unicitate în diversitate. Dacă personalităţile sunt unice cum vom şti care personalitate se potriveşte cu profesia de asistent medical? Desigur, aici nu vom vorbi despre o anume personalitate, ci despre persoane care se  încadrează în nişte tipare dezirabile pentru a deveni profesionişti ideali.  Temperamentul  Temperamentul reprezintă dimensiunea dinamico-energetică a personalităţii. Este dimensiunea expresivă. Temperamentul este înnăscut, determinat biologic şi este constituit din trăsături ce derivă din tipul de activitate nervoasă superioară moştenit de la strămoşi şi transmis la urmaşi. Este asociat cu partea biologică a personalităţii, individul.  Temperamentul nu este bun sau rău, nu are conotaţie valorică. El evoluează odată cu întregul organism, astfel încât trăsăturile temperamentale se maturizează şi se menţin relativ constante până la sfârşitul vieţii. Totuşi, odată cu înaintarea în vârst ă, unele trăsături se estompează datorită pierderii 7 vitalităţii. Stabilitatea trăsăturilor temperamentale constituite într-o anume constelaţie individuală reprezintă fondul dinamico-energetic şi expresiv pe care se grevează celelalte trăsături dobândite.

 Trăsăturile temperamentale se referă la dinamismul, forţa, mobilitatea, echilibrul, deschiderea spre relaţii cu ceilaţi, ca expresii ale tipului de activitate nervoasă superioară (ANS) care, la rândul ei este influenţată de biochimia ereditară. Fiecare individ se naşte cu o anumită schemă neuroendocrină care determină reactivitatea la stimulii externi. Este binecunoscută şi utilizată, chiar în limbajul curent, expresia „s-a întâmplat din cauza adrenalinei”. Cantitatea de catecolamine secretată de sistemul neuro-endocrin, precum şi prevalenţa celor excitante sau inhibante, dau energia şi dinamismul individului sub forma „vitalit ăţii” sale. Astfel, observ ăm la semenii noştri, rapiditatea sau lentoarea, iritabilitatea, nerăbdarea sau calmul, expresivitatea sau inexpresivitatea, forţa sau slăbiciunea, rapiditatea deciziilor, fluxul şi rapiditatea vorbirii, disponibilitatea de a stabili relaţii noi.  Toate aceste trăsături ţin de morfofuncţionalitatea organismului, de biologia exprimată individual în specia umană. Temperamentul nestăpânit, fără autocontrol se traduce prin comportament.  Temperamentul nu poate fi schimbat, dar poate fi controlat prin educaţie. Există o serie de criterii de recunoaştere a tipului temperamental, printre care: - rezistenţa la oboseală şi uşurinţa recuperării după efort; - rezistenţa la încercări majore ale vieţii: accidente, lovituri morale, pericole; - viteza de reacţie şi capacitatea de a reacţiona simultan la mai mulţi stimuli; - răbdarea, rezistenţa la monotonie; - autocontrolul; - echilibrul emoţional; - tempoul, ritmul mişcărilor şi al vorbirii;

- viteza de adaptare la împrejurări noi; - rapiditatea în luarea deciziilor; - viteza de comutare de la o activitate la alta, etc. Chiar dacă temperamentul nu poate fi considerat ca "bun" sau "rău", trăs ăturile temperamentale influenţează adaptarea la mediul social, precum şi modul în care individul va fi privit şi judecat de ceilalţi. Reactia celor din jur la comportamentul individului va decide si percep ţia acestuia asupra propriei persoane. Drept urmare, unele trăsături se eviden ţiază ca dezirabile, iar altele, ca indezirabile. Ştiind acest lucru, oamenii încearc ă s ă-şi schimbe anumite comportamente care sunt determinate de trăsăturile indezirabile. De exemplu, un individ care se enervează foarte uşor şi reacţionează fără o judecată prealabilă, prin autocunoaştere şi educaţie, îşi poate controla reacţia (numără până la zece !). „Cunoaşte-te pe tine însuţi" a fost baza filosofiei lui Socrate. Se pare c ă cel mai greu lucru este autocunoaşterea. Pentru autocunoaştere este nevoie de înţelegere, experienţă, voinţă şi sprijin. O bună cunoaştere a temperamentului poate fi benefică pentru folosirea la maximum a trăsăturilor naturale considerate dezirabile (“pozitive”) şi reducerea la minimum a trăs ăturilor considerate indezirabile “negative”. Un individ care doreşte să-şi cultive tr ăsăturile dezirabile şi să le diminueze pe cele indezirabile, trebuie să ştie ce tip de temperament are. Dar cum poate şti acest lucru?

 Trăsăturile “pozitive” sau “negative” se pot cunoaşte după stările lăuntrice pe care le cauzează, după manifestările exterioare în relaţie cu alţii, în relaţie cu munca. Cele pozitive trebuie dezvoltate, celelalte considerate slăbiciuni şi trebuie stăpânite. Prin autocontrol se ajunge la corectarea temperamentului. În acest demers intervine conştiinţa, ca formă suprem ă de psihic. Încă din antichitate, oamenii de spirit au observat ca există tipologii temperamentale care rezultă din asamblarea trăsăturilor de temperament. O primă clasificare a tipologiilor a fost f ăcut ă de doi mari exege ţi ai antichit ăţii, medicii Hipocrate şi Galenus. Aceştia au împărţit oamenii, din punct de vedere temperamental în patru categorii: 8 sangvinic, coleric, flegmatic şi melancolic. Deşi criteriul era unul pueril, bazându-se pe aşa-zisele “patru umori” ale organismului: sângele, bila galbenă, limfa şi bila neagr ă, totuşi identificarea originii sale biologice şi acurateţea descrierii au f ăcut ca şi ast ăzi, aceste temperamente să fie recunoscute şi acceptate.  Temperamentul sangvin  Trăirea afectivă Sangvinicul este un extravert. Este impresionabil şi foarte receptiv la tot ce se  întâmplă în jur, este vesel, se bucură de toate, este o fire caldă, emotivă, sentimentală. Empatizează uşor. Sangvinicul se enervează uşor, explodează, nu reflectează temeinic şi este îndrăzneţ, pregătit în orice moment să intervină. Este neastâmpărat, agitat, nu poate sta prea mult într-un loc. Este superficial, foarte

schimbător, îi lipseşte stabilitatea emoţional ă. Trăieşte în prezent. Manifestări în relaţiile cu alţii  Temperamentul sangvin este caracterizat prin extraversie (înclinaţii spre o viaţă exterioară), punând mare preţ pe aspectul exterior, ţinută impecabilă, dorinţă de a se remarca. Este vorbăreţ (intră în vorbă cu toţi), răspunde neîntrebat şi fără să gândească prea mult. Este dependent de grup. Este sociabil, simpatic, are umor, îi încântă rapid pe al ţii. Deschide uşor uşi, dar uşor le şi  închide. Îşi face prieteni rapid, dar îi şi pierde la fel de repede. Se contrazice cu cei ce nu gândesc ca el, argumentează şi nu cedează. Se înfurie şi devine violent. Insultă, rupe prietenii, dar îi trece degrabă furia şi îşi cere iertare cu uşurin ţă, smerindu-se şi recunoscându-şi păcatele. Trece uşor de la bucurie la plans. Este infidel pentru c ă se îndrăgosteşte repede, dar repede abandonează. Se comportă bine cu membrii familiei. Nu-i place singurătatea. Manifestări în legătură cu munca Îi place să muncească, este săritor, foarte activ, dar nu-i plac activităţile monotone pentru că se plictiseşte repede. Este serviabil, gata să te ajute, începe multe, dar nu întotdeauna le termină. Face multe greşeli, căci este pripit de aceea nu poţi pune mare bază pe el, mai ales la sarcini care necesită răbdare şi migală. Promite cu toată convingerea, dar nu împlineşte tot ce a promis. Este carismatic, bun propagandist şi are calităţi de lider. Este un bun negociator şi facilitator. Se remarcă în activităţi umanitare, în munca

cu copiii sau în îngrijirea bolnavilor. Sangvinicul este superficial, indisciplinat, instabil, f ăr ă voin ţă puternic ă. Egoist, pretinzând totul, orgolios, vanitos are tendinţa să exagereze. Îi place să iasă în evidenţă şi să fie lăudat. Este dezorganizat, dezordonat. Corecturi necesare:

 Să cultive răbdarea, să combată nervozitatea, iritabilitatea;  Să vorbească cu mă sură, să înveţe să asculte şi să tacă uneori;  Să fie pregă tit să renunţe la propriile păreri;  Să combată mândria, orgoliul; să-i valorizeze şi pe ceilalţi;  Fiind fire dominantă, să înveţe să nu forţeze pe alţii;  Să combată egoismul, să cultive altruismul;  Să combată indisciplina, să cultive disciplina, ordinea;  Să ducă la sfârşit lucrul început, să combată instabilitatea;  Să înveţe conformismul ca formă de respectare a regulilor.  Toate aceste ajustări sunt posibile prin educaţie şi prin dezvoltare personal ă.9  Temperamentul coleric  Trăirea afectivă: Are înclinaţii către viaţa exterioară. Este un incorigibil extravert. Manifestă o voinţă puternică, este  încăpăţânat, ambiţios, dârz. Este independent, ia hotărâri pentru el şi pentru alţii, este dinamic, impulsiv şi nu pierde vremea cu fleacuri. Are o bună imagine de sine, fiind mândru,  încrezut, orgolios, vanitos. Este un optimist chiar în situaţii incerte pentru c ă are mare încredere în for ţele proprii. De aceea este

 întreprinzător, se aventurează în afaceri, riscă mult, are gândire practică, nu reflectează mult. Neînduplecat, cu idei fixe, are minte ascuţită, gândeşte sistematic, dar nu în detaliu. Are o fire dominantă: toţi trebuie să-l asculte şi să-i facă pe plac. Este manipulator, nu vede piedici, greutăţi, folosindu-se de situa ţii şi de oameni, căutând să-şi atingă scopul. Suferă dacă dă greş, dă vina întotdeauna pe ceilalţi, dar o ia de la capăt. Manifestarea sentimentelor este tumultoasă, este pasional, însă îi trece repede pentru c ă se iubeşte prea mult pe sine. Nu-i valorizează prea mult pe ceilalţi, ci îi consideră adesea obiecte care să le satisfacă lor nevoile. Este lipsit de empatie, nemilos. Manifestări în relaţiile cu alţii: Îi place societatea, dar pretinde ca ceilalţi s ă i se subordoneze. Poate lucra bine în echipă, dar numai pe post de lider. Se poate conta pe el pentru că nu doreşte să i se ştirbească imaginea. Harnic, implicat, are calităţi de şef şi pretinde mult de la alţii. Este extrem de critic,  încercînd astfel să-i stimuleze pe cei din jur de care este în permanen ţă nemul ţumit. Nu ascult ă de al ţii, dar pretinde ascultare. Este ranchiunos, răzbun ător, nu uită mult timp o ofensă. Este ostil celor care au altă părere, se înfurie şi adresează jigniri. Este încăp ăţânat, intransigent, nu-şi cere iertare şi nu iartă. Are fire de despot. Ceilalţi il ştiu de frică pentru că este violent şi adesea îi terorizează. Este scandalagiu şi se ceartă din fleacuri.

Are succes datorită hărniciei şi ambiţiei, este un bun conducător şi manager. Ştie s ă ia decizii în situaţii de urgenţă. Manifestări în legătură cu munca: Este harnic, îi place să muncească, este eficient, nu pierde vremea. Consum ă o mare cantitate de energie nervoasă, se implică în activitate cu mult entuziasm, dar acest consum nervos îl poate duce la epuizare, căderi nervoase sau chiar depresii. Bun la intervenţii urgente, g ăseşte soluţii, nu se sperie de greutăţi şi piedici. Duce lucrul până la cap ăt, reuşind chiar şi unde alţii falimentează. Nu suportă activităţile şi ocupaţiile de rutină, statice, fiind instabil şi orientat spre schimbare.  Tinde să ia iniţiative, dornic să se impună şi să conducă. De aceea, dacă activitatea i se potriveşte obţine performanţe deosebite, dar dacă primeşte sarcini monotone se epuizează repede şi devine ineficient. Colericul este exploziv, nu este stăpân pe nervii săi. Este violent, neînduplecat şi ţine morţiş la părerea lui. Ranchiunos şi arogant are fire de dictator. Uneori este machiavelic, gata să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopul. Corecturi necesare:

 Să cultive empatia, dragostea şi compasiunea faţă de alţii;  Să înveţe să renunţe la ideile sale şi să cedeze ceva mai uşor;  Să cultive răbdarea, să nu se înfurie atât de uşor;  Să înveţe să-şi stăpânească impulsivitatea, agresivitatea şi să nu mai fie atât de critic;

 Să nu fie prea arogant, să combată mândria şi grandomania la care este predispus;10

 Să-şi stăpânească tendinţele de dominaţie şi control asupra celorlalţi, să nu-i forţeze, ci să-i convingă prin mijloace paşnice;

 Să înveţe să-şi recunoască propriile greşeli şi să ceară iertare;  Să înveţe să ierte, la rândul său;  Să combată egoismul, ajutându-i pe alţii;  Să înveţe să-şi controleze furia, să nu explodeze cu uşurin ţă, să nu se certe, ci să rezolve eventualele conflicte pe cale amiabilă;

 Să înveţe să asculte şi să acorde celorlalţi respectul cuvenit;  Să combată tendinţa către revoltă. Oamenii cu acest temperament sunt nonconformişti, rebeli, neascultători. De aceea dezvoltarea personală se impune încă din copilărie.  Temperamentul flegmatic  Trăirea afectivă: Are înclinaţii spre o viaţă lăuntrică. Este introvert. Calm, calculat, echilibrat, stabil, distant, neimplicat, foarte rece, mai puţin sensibil, se îndrăgosteşte greu şi este lipsit de pasiune. Ponderat şi prudent, flegmaticul este rezervat, leagă greu prietenii, dar sentimentele sale sunt stabile în timp, constante şi veridice. În structura sa temperamentală predomină voin ţa, nu simţirea. Nu se miră, nu se entuziasmează, nu este impresionabil. Răbdător şi perseverant izbucneşte rareori, dar când o face are manifestări explozive. Este focul mocnit şi apa liniştită şi adâncă. Fire de stoic,  înfruntă

greutăţile, rabdă în tăcere. Are un mare potenţial, resurse înnăscute, minte pătrunzătoare. Cu calmul său găseşte soluţii la probleme, vede planuri, mijloace şi metode. Este un pacifist convins, stăpân pe sine şi pe situaţie. Ascultător, mai degrabă din comoditate decât din convingere este conformist şi detaşat. Nu-i plac situaţiile conflictuale. Egoist şi comod, îi critică şi îi ironizeaz ă pe cei care muncesc prea mult. Are simţul umorului, îi face pe ceilal ţi să râdă, făr ă ca el să o facă. Manifestări în relaţiile cu alţii: Flegmaticul produce o influenţă stabilizatoare, iar sângele rece îl face un bun coleg, chiar dacă are tendinţa de a-i ironiza pe ceilalţi. Puţin empatic, este cam arogant, dispreţuindu-i pe ceilalţi. Prin firea sa calmă şi răbdătoare, dar şi prin conformismul său este om de echip ă. Îi place ca ceilalţi să-şi asume răspunderea şi încearcă să evite conflictele de orice fel. Îi temperează pe ceilalţi, iar prin umorul său creează o stare de veselie. Uneori foloseşte umorul pentru a-i irita pe ceilalţi, iar asta îl amuză. Din cauza înclinaţiei către sine, nu-i place s ă vorbească prea mult şi devine un bun ascultător. Este un tip puternic şi un lider bun datorit ă firii sale calculate, echilibrate, stabile. În caz de pericol, nu-şi pierde cumpătul. Manifestări în legătură cu munca: Este un perfecţionist. Se poate pune bază pe promisiunea flegmaticului şi pe produsul muncii sale. Este om de cuvânt şi dacă se mobilizează are forţă şi voinţă de a termina ceea ce a  început. Are

multă putere de muncă, dar este pasiv, comod şi acţionează silit de împrejur ări. Caută calea cea mai uşoară şi încearcă să aleagă metodele cele mai facile pentru a nu depune prea mult efort. Dar ceea ce face, face bine. Gândeşte înainte de a începe lucrul, acţionând pe principiul “pentru a nu depune prea mult efort fizic trebuie să depui un pic de efort intelectual”. Este un optimist şi sper ă că mâine va fi mai bine. Are tendinţa de a profita, căutând să câştige după urma celorlalţi, f ără prea mută muncă. Se mulţumeşte cu standarde joase, nefiind prea ambiţios. Corecturi necesare:

 Să combată comoditatea, devenind ceva mai dinamic;  Să-şi biruie pasivitatea, să nu piardă timpul, să se implice mai mult;11  Să-şi biruie egoismul, valorizând altruismul;  Să înveţe să-şi stăpânească nevoia de a-i ironiza pe alţii şi să nu mai fie atât de critic;

 Să nu fie prea arogant, să arate mai multă căldură celor din jur;  Să cultive empatia, înţelegerea faţă de suferinţa altora;  Să aibă mai multă încredere în oameni;  Să înveţe să-şi manifeste calităţile de lider.  Temperamentul flegmatic, la o interpretare pur teoretică, ar fi cel mai dezirabil din punct de vedere al percepţiei celorlalţi. Dar, ca toate celelalte tipuri temperamentale, prezintă şi acesta anumite trăsături considerate indezirabile.  Temperamentul melancolic  Trăirea afectivă:

Melancolicul este predominant introvert, centrat pe sine, pe starea sa lăuntric ă. Sensibilitatea reprezintă calitatea şi defectul emblematic. Este predominat de sim ţire, impresionabil până la lacrimi. Este instabil, înclinat spre autoanaliz ă excesiv ă, susceptibil, neîncrez ător în sine şi în ceilalţi, temător, nesigur şi foarte timid. Lipsit de simţ practic, visător, uneori până la pierderea contactului cu realitatea, melancolicul trăieşte în lumea lui, dar nu distrat şi pl ăcut, ci chinuit şi apăsat de propriile temeri. Înclinat spre autoanaliz ă excesivă, cu sentimente de autoculpabilizare (se  învinovăţeşte pentru orice eşec al lui sau al altuia), melancolicul este un îngândurat pe care trăirea interioară îl copleşeşte. Fire analitică cu o gândire reflexivă dezvoltată despică firul de păr în patru, fiind perfecţionist, ordonat la extrem. Toate îl afectează, este meditativ, se poate adânci în gândire şi prezintă gradul cel mai înalt de creativitate dintre toate tipurile temperamentale. Nu suportă minciuna, exagerările, compromisurile. Urmărind lucrurile ideale, toate acestea îi devin antipatice. Are o lume mentală îngustă şi întunecată. Este suspicios, bănuitor cu predispozi ţia de a judeca orice i se pare lipsit de consistenţă morală. Cântăreşte toate cu măsura sa. Este sentimental, absoarbe durerea, imaginaţia lui fiind afectată adânc de triste ţe. Chibzuieşte adânc lucrurile, vede multe piedici. Fire închisă, se încarcă pe sine cu poveri. Este pesimist, intr ă uşor în stare depresivă, are tendinte autocritice, împovărându-se cu vina lumii întregi. Are puţin interes fa ţă de prezent, se

refugiază în trecut sau în viitor. Manifestări în relaţie cu alţii: Una din trăsăturile caracteristice pentru temperamentul melancolic este dorin ţa de linişte şi singurătate. Fiind o fiinţă înclinată spre introspecţie, melancolicul pare distras, nelalocul lui în societate. Prieten de încredere se implică afectiv în problemele altora şi se ataşează de cei pe care-i valorizează pentru totdeauna. Fire delicată, se comportă frumos, cu teama de a nu deranja pe ceilalţi. Este constant, fidel în căsnicie şi în prietenii. Este dependent, gata s ă asculte de alţii. Are o puternică dorinţă de a fi iubit. Fiind atât de sensibil este slab, t ăcut, nu-şi împărtăşeşte tr ăirile cu alţii. Fiind suspicios, poate devini rece, distant. Dacă i-ai greşit cu ceva sufer ă, te iartă greu, are rană adâncă. Manifestări în relaţie cu munca: Este foarte cinstit, nu face şi nu acceptă compromisuri. Fiind un perfec ţionist face lucru de  înaltă calitate. Capabil de lucruri mărunte, meticuloase, conştiincios, cu aversiune pentru superficialitate, munceşte cu plăcere şi cu multă perseveren ţă, dar oboseşte uşor. Este bun la lucrări de creaţie. Este un artist. Tot ce începe duce la bun sfârşit, chiar cu eforturi foarte mari. Este punctual, împlineşte ce a promis şi este gata oricând s ă-l ajute pe cel cu care lucrează. Foarte grijuliu cu banii, cu hainele, cu lucrurile sale, melancolicul este excesiv de ordonat şi de disciplinat. Sesizează bine problemele, pericolele. Are un înalt simţ civic şi spirit de sacrificiu, fiind gata de

 jertfă.  Trăsături indezirabile: suspiciunea, pesimismul, autoculpabilizarea, negativismul, lipsa de deschidere către ceilalţi.12 Corecturi necesare:

 Înlocuirea spiritului de autocritică cu cel de autoapreciere;  Pesimismul să fie înlocuit cu optimism;  Să cultive relaţiile interpersonale. Corecturile se pot realiza prin autocunoaştere şi dezvoltare personal ă.  Toate aceste tipuri temperamentale descrise nu se manifest ă cu atât de mare acurateţe, nu există tipuri pure, ci fiecare om are trăsături de la mai multe tipuri, îns ă predomin ă un anumit tip. Este oare un anumit tip de temperament, temperamentul ideal pentru un asistent medical? Sangvinicul, prin capacitatea sa de comunicare, ar fi dezirabil, îns ă este prea superficial şi nu rezist ă mult la sarcinile rutiniere. Se plictiseşte prea uşor. Flegmaticul este un tip calm şi perseverent, dar nu empatizează prea mult. L-am putea acuza de indiferentism. Colericul are o mare rapiditate în luarea deciziilor şi o mare forţă, dar este prea impulsiv şi prea dominator. Melancolicul cu sensibilitatea sa s-ar implica prea mult în sarcin ă şi ar fi rapid epuizat. Faptul că nu există temperamente pure ne dă speranţa unor constelaţii de trăsături temperamentale care să fie un bun fundament pentru o construc ţie acceptabil ă a personalit ăţii asistentului medical, astfel încât, prin procesul de dezvoltare personală să devină un excelent profesionist. Important este

să să se cunoască pe sine, să-şi cunoască trăsăturile “pozitive” şi pe cele “negative”. Pe cele pozitive să le cultive şi să le dezvolte, iar pe cele “negative” să le înlăture sau să le diminueze. Acest lucru se poate obţine prin educaţie, dând vieţii valoare. Valoarea nu constă în tipul de temperament, ci în caracterul omului. Caracterul Caracterul reprezintă dimensiunea relaţional-valoric ă a personalit ăţii. Desemnează ansamblul  însuşirilor psihice care privesc relaţiile unei persoane cu semnii săi şi valorile dup ă care se conduce. Caracterul este încărcat valoric, descriind profilul psihomoral al personalit ăţii. Noţiunea de valoare  înseamnă morală, iar morala înseamnă BINE. Morala este un ansamblu de reguli, valori comportamentale acceptate de societate (grup social) la un moment dat. Caracterul este alcătuit din trăsături cu adevărat pozitive şi negative, valorizate din punct de vedere social. Sintagma “lipsit de caracter” este vehiculată în limbajul curent, care a se referă la o persoană care nu corespunde tiparului social de BUN. To ţi oamenii au caracter, dar orientat valoric într-o manieră diferită. Caracterul se schimbă în timp sub influen ţa factorilor sociali: familie, prieteni, societate, dar şi de întâmplări personale care au un impact profund asupra individului. Caracterul nu este înnăscut, ci dobândit, formându-se în procesul înv ăţării sociale pe căi diferite. În primul rând în familie, părin ţii şi rudele îl înva ţă pe copil comportamentele dezirabile. Şcoala este

unul dintre agenţii cei mai importanţi ai formării caracterului. Grupul de prieteni are, de asemenea, impact determinant asupra formării caracterului. Nu în ultimul rând, surs ă de  învăţare şi de formare de trăsături caracteriale, de atitudini, o reprezintă mijloacele media (în special televiziunea). Geneza caracterului are loc prin mai multe mecanisme: - Mecanismul condiţion ării care se bazează pe principiul sancţiune pozitiv ă şi negativă (recompensă/pedeapsă); - Mecanismul autorităţii, autoritatea fiind “adevărul suprem”; nerespectarea autorităţii se lasă cu pedeapsă; - Mecanismul imitaţiei şi al modelului. Copilul imit ă şi înva ţă. El tinde s ă-şi aleag ă un model şi să se comporte la fel. Adolescentul este atras de modele din grupul de apartenen ţă sau din lumea celebrităţilor. Părinţii şi profesorii constituie modele pentru copii şi elevi. Chiar dacă formarea caracterului începe din fraged ă copil ărie, durează toată viaţa, ceea ce permite schimbări în bine sau în r ău.13 Caracterul este mecanism integrator şi reglator al personalităţii pentru că reuneşte atitudinile-valori definitorii pentru profilul psihomoral al personalit ăţii (M. Zlate). Fiecare om îşi dezvoltă un sistem de valori care-l plaseaz ă pe scara valorilor sociale; acest sistem este format din atitudini. Atitudinea este o modalitate de raportare fa ţă de anumite aspect ale realităţii ce implică reacţii afective, cognitive şi comportamentale. Este o opinie, o poziţie faţă de

ceva anume. Ea este orientată valoric: BINE/RĂU. Exemplu: atitudinea faţă de minciună, atitudinea faţă de fumat etc. Cea mai simplă parte a atitudinii este cea cognitivă: a cunoaşte, a şti că este bine sau rău. De exemplu, toată lumea ştie că a fuma este un lucru rău. Partea afectivă este greu de obţinut. A simţi că este rău, a nu-ţi plăcea comportamentul de a fuma, înseamn ă interiorizare afectivă. Fumatul devine ceva inacceptabil deoarece contravine nu numai regulei în sine, ci propriului sistem de valori. Acest mod de a asimila o valoare necesită timp şi efort din partea subiectului şi a celor din  jur. Partea comportamentală, vine pe cale de consecinţă: “ştiu că este rău, dar mai ales fumatul nu se află în felul meu de a mă comporta”.  Trăsăturile caracteriale sunt stabile în timp şi, împreună cu cele temperamentale, conferă constelaţia trăsăturilor de personalitate. Trasăturile de caracter reprezintă ceea ce este valoros  în structura personalităţii. Ele descriu consisten ţa fiinţei umane, cea dezvoltat ă istoric şi impregnată cu valoare. Exemple de trăsături de caracter pozitiv: cinste, onoare, corectitudine, sinceritate, resposabilitate, conştiinciozitate, seriozitate, generozitate, altruism, bunătate, solicitudine, disciplină, punctualitate, loialitate, spirit de sacrificiu, trăs ături de voinţă (mobilizarea resurselor personalit ăţii pentru a face faţă solicitărilor: fermitate, perseverenţă, stăpânire de sine, curaj, hotărâre, eroism) etc.  Toate aceste trăsături sunt trăsături acceptate social ca adevărat pozitive care trebuie cultivate. Ele se

cimentează ca trăsături de personalitate prin interiorizare afectivă. Chiar dacă unii oameni sunt  înclinaţi prin temperament către anumite trăsături, cum ar fi superficialitatea sangvinicului sau pasivitatea flegmaticului, ei pot fi înv ăţaţi care sunt adevăratele valori ale societăţii şi pot fi schimbaţi. Atitudinile fiind învăţate, pot fi schimbate. Schimbarea atitudinii, chiar dacă nu este un proces uşor, este posibilă. De aceea, caracterul, ca set de atitudini-valoare se poate schimba în timp, iar omul poate deveni din ce în ce mai valoros, mai moral. ” Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admira ţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea mea se ocupă de ele: cerul înstelat de deasupra mea şi legea morală din mine”. (Immanuel Kant) Inutil să specificăm că asistentul medical trebuie să aibă atitudini sanogene fa ţă de comportamentele de risc şi trăsături de caracter cu adevărat pozitive, care să se combine într-o perfectă constelaţie morală. Trăsăturile enumerate mai sus sunt indispensabile unui bun profesionist, în orice domeniu, cu atât mai mult în domeniul medical, unde miza este chiar via ţa semenilor. Aptitudinile Când vorbim despre aptitudini facem referire la dimensiunea instrumentaloperaţională a personalităţii. Ele reprezintă însuşiri fizice şi psihice relativ stabile care-i permit omului să efectueze cu succes anumite activităţi. O combinare specific ă a aptitudinilor care asigur ă posibilitatea realizării

creatoare şi originale a unei activităţi constituie talentul. Aptitudinile înseamnă faptic tot ceea ce poate să facă performant o persoană, în mod real, în contextul diferitelor sarcini şi solicitări ale mediului. Cât de mult face şi cât de bine face în raport cu alţii. Aptitudinea diferenţiază indivizii între ei, elementul principal constituindu-l randamentul calitativ şi cantitativ. 14 Aptitudinile se clasifică dup ă criteriul complexităţii în: - aptitudini simple (care solicit ă un anumit proces psihic) cum ar fi: aptitudini mnezice (de memorie), senzorial perceptive (cromatice, olfactive, gustative), psihomotorii (dexteritate, manualitate) etc.; - aptitudini complexe (care solicit ă mai multe procese psihice) cum ar fi aptitudinile tehnice. După criteriul generalităţii, există: - atitudini generale, necesare pentru desf ăşurarea tuturor activităţilor (inteligen ţa şi creativitatea); - aptitudini speciale necesare pentru desfăşurarea unei anumite activităţi; exemplu: aptitudini sportive, aptitudini artistice etc. Aptitudinile sunt parţial înnăscute şi parţial dobândite. De exemplu, un copil se naşte cu o bună ureche muzicală şi cu voce frumoasă. Dacă nu exersează, în timp aceste însuşiri se diminuează. Dimpotrivă, dacă face exerciţii şi îşi cultivă aptitudinile, ele devin capacităţi. În cazul  în care copilul se naşte fără ureche muzicală, oricât de mult ar exersa, nu poate ajunge la performanţă. Totuşi, în

anumite domenii exerciţiul duce la formarea unei aptitudini, cea dobândit ă (exemplu, aptitudinea de a găti). Acest tip de aptitudini sunt de fapt priceperi sau deprinderi. Ele se formează  în timp şi devin instrumente cu care operăm în viaţa de toate zilele. Uneori, exerciţiul este mai important decât aptitudinea nativă. Marele inventator Thomas Edison spunea că „invenţia este 1 % inspiraţie şi 99 % transpiraţie”. Inteligenţa Inteligenţa este o aptitudine generală şi se evidenţiază ca o dimensiune rezolutivproductivă a personalităţii. Ea favorizează adaptarea individului la situa ţiile noi din mediu. Inteligenţa este înnăscută, dar se dezvotă în decursul vieţii, sub influenţa mediului social. Psihopedagogul şi biologul elveţian Jean Piaget a studiat inteligenţa la copii şi a formulat propria teorie, numită teoria genetică, constructivistă. El a observat cum copiii îşi construiesc propriile mijloace de a rezolva probleme şi a se adapta la mediul înconjur ător. Piaget a pornit de la ideea că oamenii trebuie să se adapteze la mediul în care trăiesc, iar adaptarea se face pe baza comportamentelor şi a cunoştinţelor pe care le posed ă. El consider ă c ă orice acţiune, oricât ar fi de simplă, presupune organizare, iar aceasta este posibilă prin interven ţia a dou ă procese: asimilarea (procesul prin care informaţia nouă este încadrată în cea existentă) şi acomodarea (crearea de noi informaţii). Aceste două procese se produc simultan şi conduc către finalitatea lor, adaptarea.

Unii autori sunt susţinători ai teoriei psihometrice, care explic ă inteligen ţa ca o aptitudine generală rezultată din combinarea, într-o anumit ă m ăsur ă, a mai multor aptitudini specifice. Psihometria se referă la elaborarea de probe care să permită măsurarea inteligenţei. Este binecunoscut faptul că există nenumărate astfel de probe care au o mare aplicabilitate în multe domenii: aviaţie, şoferie, armată etc. Din păcate aceste teorii nu explică nici pe departe complexitatea conceptului de inteligenţă. Testele psihometrice nu pot măsura decăt anumite aptitudini, cum ar fi cele logicomatematice. Alte aptitudini, precum cele artistice, sportive ş.a.m.d., se măsoară numai prin performanţă, iar aceasta este condiţionată de prea mulţi factori, pentru a da măsura reală a aptitudinii. Cel care a punctat, mai aproape de adevăr dimensiunea inteligenţei a fost Howard Gardner care realizează cea mai profundă pătrundere în domeniul educaţiei, de la Piaget încoace. Prin extensie, este un alt mod de a aborda oamenii, ţinând cont de diferenţele dintre ei. El a observat că oamenii au o adaptare diferită pe anumite domenii de activitate. Unii sunt mai „ageri” şi bine integraţi în arte, alţii în activităţi fizice, alţii în operaţii matematice. Marea problemă este dificultatea de a măsura aceste aptitudini, dar este clar că oamenii „se descurcă” mai bine pe diverse tipuri activitate. 15  Teoria lui Gardner privind inteligenţele multiple consideră c ă o inteligenţă este un mod de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse considerate ca valori de cel puţin o cultură, o inteligenţă este o

promisiune de potenţial biopsihologic. Studiind modul în care oamenii din întreaga lume rezolv ă diversele probleme, Gardner a identificat 9 tipuri de inteligenţe (inteligenţa existenţială în curs de definire). 1. Inteligenţa lingvistică „A gândi în cuvinte şi a folosi limba pentru a exprima şi a în ţelege realit ăţi complexe. Sensibilitate pentru înţelesul şi ordinea cuvintelor, sonoritatea, ritmurile limbii. A reflecta asupra folosirii limbii  în viaţa de toate zilele”. Este inteligenţa cel mai des folosită în comunicare. Copiii cu inteligenţă lingvistică învaţă repede şi corect limba maternă, învaţă uşor limbi străine, citesc, folosesc metafora, dezvoltă abilităţi lingvistice şi aleg mai târziu cariera în funcţie de capacit ăţile lingvistice. 2. Inteligenţa logico-matematică „A gândi la cauză şi efect, a înţelege relaţiile dintre acţiuni, obiecte, idei. Abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi de a efectua operaţii matematice şi logice complexe. Implică abilităţi de gândire deductivă şi inductivă, precum şi capacităţi critice şi creative de rezolvare a problemelor”. Oamenii cu inteligenţă logico-matematică devin, de obicei, contabili, matematicieni, chimişti, fizicieni. 3. Inteligenţa muzicală/ritmică „A gândi în sunete, ritmuri, melodii şi rime. A fi sensibil la ton, la intensitate,  înălţime şi timbrul sunetului. Abilitatea de a recunoaşte, crea şi reproduce muzica, folosind un instrument sau vocea.

Implică ascultare activă şi presupune o legătură puternică între muzică şi emo ţii.” 4. Inteligenţa spaţială/vizuală „A gândi în imagini şi a percepe cu acurate ţe lumea vizuală. Abilitatea de a gândi în trei dimensiuni, de a transforma percepţiile şi de a recrea aspecte ale existenţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei. A lucra cu obiecte.” Capacitatea de a înţelege relaţiile din spaţiu o au, cu precădere, artiştii, arhitecţii, fotografii. Fizicienii buni, ca Einstein, se dovedesc inteligen ţe logico-matematice şi spaţiale. 5. Inteligenţa naturalistă „A înţelege lumea naturală, incluzând în acest domeniu interesul pentru plante, animale şi studiile ştiinţifice. Abilitatea de a recunoaşte şi de a clasifica indivizi, specii şi rela ţii ecologice. A interacţiona eficient cu creaturi vii şi a discerne scheme legate de viaţă şi forţele naturii.” Celelalte tipuri de inteligenţe nu pot defini personalităţi precum cea a lui Darwin sau abilităţile de care dau dovadă biologii, ecologii, etologii. Ei nu operează cu simboluri, scheme sau operaţii matematice, cum fac fizicienii sau chimiştii, ci, mai degrabă organizeaz ă tiparele observate în mod diferit decât celelalte ştiinţe. În această categorie se includ şi maiştrii bucătari. 6. Inteligenţa kinestezică a corpului „A gândi în mişcări şi a folosi corpul în moduri abile şi complicate. Implic ă sim ţul timing-ului şi al coordonării întregului corp şi a mâinilor în executarea mişc ărilor, cât şi în manipularea

obiectelor.” O au dansatorii, sculptorii, sportivii. Pot fi abilităţi motorii de fine ţe sau de amplitudine. Actoria este mai mult kinestetică şi mai puţin lingvistică. (Pentru a în ţelege în profunzime pe Shakespeare, cu  întreaga lui operă, sunt necesare 6-8 tipuri de inteligenţe...) 7. Inteligenţa interpersonală „A gândi despre alte persoane şi a le înţelege. A fi capabil de empatie, a recunoaşte diferenţele dintre oameni şi a aprecia modul lor de gândire, fiind sensibil la motivele, inten ţiile şi stările lor. Implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din familie, cu prieteni sau colegi.” Cei cu inteligenţă interpersonală ajung să fie conducători, sunt psihologi sau buni vânzători, se 16 pricep la motivare, manipulare. Ei înţeleg modul de “func ţionare” al oamenilor. Un profesor bun nu se poate să nu aibă şi această inteligenţă. 8. Inteligenţa intrapersonală „A gândi despre sine şi a se în ţelege. A fi conştient de punctele tari şi de cele slabe, a planifica eficient atingerea obiectivelor personale. Implică monitorizarea şi controlul eficient al gândurilor şi al emoţiilor. Abilitatea de a se monitoriza în relaţiile interpersonale. E vorba de cunoaşterea de sine şi de luarea deciziilor pe baza cunoaşterii propriilor calit ăţi şi defecte.” 9. Inteligenţa existenţială Gardner este convins că e vorba de o modalitate de cunoaştere, dar nu a stabilit incă indicatorii ei în

sist sistem emul ul inte inteli lige gen nţei. ei. De De ace aceea ea,, ace aceas asttă inte inteli lige gen nţă nu es este te comp comple lett def defin init ită înc încă. O astfel de inteligen inteligenţă au filosofii filosofii,, cei cei care care îşi îşi pun pun întreb întrebări despr despre e sensul sensul fericiri fericirii, i, despr despre e  începutul Universului Universului etc. etc. Pro Probab babil il că şi spiri spiritua tualit litate atea aa apar parţine acest acestui ui tip de intel intelige igen n ţă. Prin urmare, urmare, nu exist există activitate posibil posibil de realizat realizat cu un un singur tip de inteligen inteligen ţă sau persoane care să aib aibă dezv dezvol olta tatt un sin singu gurr tip tip de int intel elig igen enţă. Nu se se poat poate e diag diagno nost stic ica a în mod mod categori categoricc prezen prezenţa sau sau absen absenţa unei anum anumite ite intelig inteligen enţe. Se descr descriu iu acei acei autişti, autişti, „oligo „oligofren frenii savan savan ţi” care care au foarte dezvol dezvoltat tată inteli inteligen genţa logic logico-m o-mate atema matic tică şi pot pot fac face e opera operaţii com compli plicat cate. e. Dar Dar mai mai degr egrabă prin mecanisme mnezice mnezice decât de înţelegere. Un exemplu exemplu relevant de retard retard mental în tot ceea ce  înseamnă inteligenţă relaţională dublat de o capacitate capacitate extraordinar extraordinară de face opera operaţii matem matematic atice e îl găsim în celebr celebrul ul film film Rain Rain Man. Unui Unui bun bun asis asisten tentt medi medica call i s-ar s-ar potriv potrivii o bună inteli inteligen genţă interp interpers ersona onall ă şi kinest kinestezi eziccă. To Totuş tuşi, i, fiecare dintre dintre inteligenţele de mai sus are rolul ei în adaptarea la mediul mediul profesional. Inte Inteli lige gen nţa em emo oţiona ionallǎ Oameni Oame niii de de şti ştiin inţă apre apreci ciaz azǎ cǎ înai înaint nte e de de a gând gândi, i, sim simţim şi c ă ac acea east sta a ţine ine de de instinctul nostru de conse conserva rvare. re. Oricu Oricum, m, o dat dată ce începi începi să te temi temi pent pentru ru cee ceea a ce ce ssim imţi ai ai şans şansa a sǎ fii deja pe drumul cel bun. Capacitatea Capacitatea de a te te retrage pentru pentru un moment moment în expectativ expectativă pentru a analiza ceea ce ea ce ce sim simţi te determina sǎ apelezi la autocontrol, autocontrol, preluând anumite anumite şabloane şabloane comportamentale comportamentale pe care le-ai sesizat

la alţii. ii. Cel care a marcat o revoluţie în lumea psihologiei psihologiei şi a managementului, managementului, prin analiza impo import rtan anţei emoţiilor în dezvol dezvoltare tarea a persona personalit lităţii umane, umane, a fost fost Daniel Daniel Goleman. Goleman. El a observat, observat, prin studii  îndelungi că, atunci când când ne întelegem emo emoţiile, situaţia în care ne afl afl ăm se clarif clarific ică. Se Se într întreve evede de chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor bolilor care ne ne macină familia şi societatea. Preluând rezultatele cercetarilor asupra creierului şi comportamentului uman, Goleman propune extinderea conceptului de inteligenţă. Inte Inteli lige gen nţa emo emoţiona ionallă ne ajut ajutǎ sǎ înţeleg elegem em se sent ntim imen ente tele le ce celo lorr din din jur jur şi şi sǎ ne  înţelegem propriile propriile sentim sentiment ente; e; acest acestea ea sunt sunt resp respons onsabi abile le în bun bunǎ m ǎsur sur ǎ pentru pentru succ succesu esull nostru nostru în în via viaţă şi, mai ales ales în via viaţa pr profes ofesiional onală. Inte Inteli lige gen nţa emo emoţiona ionallǎ are are trei trei com compo pone nent nte: e: - cunoaşter cunoaşterea ea propriilo propriilorr emoţii; - gestionarea acestora; - în înţelegerea elegerea şi luarea luarea în consi considera derare re a emoţiilor iilor celorla celorlall ţi. Consider Considerând ând cǎ emoţiile sunt conştient conştientizate izate,, chiar chiar dac dac ǎ unele unele dintre dintre ele ele spun spun despre despre noi lucruri pe care nu am vrea care vrea sa le auzi auzim, m, part partea ea ce cea a mai mai difi difici cill ǎ este este sǎ înv înv ǎţǎm s ǎ le gest gestio ion n ǎm adecvat în vederea vederea atinge atingerii rii unui unui anum anumit it scop. scop. În În acest acest demer demerss este este ese esen n ţialǎ înţelegerea elegerea fapt faptul ului ui cǎ oric orice e emo emoţie are are atât atât o latur laturǎ poziti pozitiv vǎ, cât şi şi una nega negativ tivǎ, iar aces acestt lucru lucru este este valab valabil il şi în în cazul cazul emo em oţiilo iilorr

considera considerate te în mod mod tradi tradiţional ional negative, negative, aşa cum cum ar ar fi mânia. mânia. Faţa negativ negativǎ a mâniei mâniei se refe referră la 17 fapt faptul ul că îi înd îndep epǎrtea rteazză pe ce ceii din din jur jur,, ten tensi sion onea eazz ǎ co corp rpul ul şi şi afe afect ctea eazz ǎ raţiune iunea, a, în timp timp ce faţa poziti pozitiv vă stimu stimulea leazză func funcţia de de apărare rare pe pe car care e aceas aceastt afect afect îl are are pentr pentru u indi individ vid.. De De asemenea mobil mobilize izeaz ază indivi individul dul spre spre acţiune. iune. Dupǎ ce aceste aceste faze sunt sunt parcurse parcurse,, se trece la înţelegerea elegerea şi luarea luarea în consid considerar erare ea emoţiilor iilor celo celorr din  jur. Trei elemente elemente sunt esenţiale, în aceasă etapă: - asc ascul ulta tare rea a act activ ivǎ: cev ceva a mai mai mult mult decâ decâtt a aşte aştept pta a rǎbdǎtor tor sǎ î ţi vin vinǎ rând rându ul sǎ spui spui ceva; - interp interpretar retarea ea corec corecttă a lilimba mbajul jul corpului corpului celorlal celorlalţi; - distinger distingerea ea diferite diferitelor lor nuan nuanţe ale emoţiilor iilor unei perso persoane. ane. Doar Doar uti utili liza zare rea a împr împreu eun nǎ a aces acesto torr abil abilit itǎţi ne per permi mitt s ǎ comu comuni nicc ǎm efic eficie ient nt la la nive nivell emoţional ional cu cei din jur, jur, recep receptân tând d şi transm transmii ţând atât atât latura latura raţional ional ǎ, cât cât şi cea cea afec afectiv tivǎ a unui unui mesaj. Spre deosebir deosebire e de alte inteligen inteligenţe, cum ar fi inteligen inteligenţa logico-mat logico-matemat ematica, ica, care care suferǎ modificǎri nesemn nesemnifi ifica cativ tive e o dată cu sfârş sfârşitu itull adoles adolescen cenţei, inteli inteligen genţa emo emoţional ionalǎ se poate poate dezvolta de-a lungul tim timpulu pului, i, fǎrǎ lim limită de vâr vârst ă, cu cu co condi ndi ţia s ă îi fie acord ordatǎ aten ten ţia şi şi e effortu orturrile ile necesare. Modalitatea prin prin care care cinev cineva a rreal ealiz izeaz ează că dozare dozarea a propr propriil iilor or emo emoţii este este o acţiune iune ca care re are are un un rol determinant în modul modul în care care este perceput perceput de de ceilal ceilal ţi reprezint reprezintǎ un factor factor cheie cheie în cadrul cadrul inte inteli lige gen nţei emo emoţiona ionale le.. Mai mult mult decât decât toate celelalt celelalte e subsistem subsisteme e ale personal personalit ităţii, asistent asistentul ul medical medical are nevoie de

inteligenţă emoţională. Din fericire, alături de modelarea temperamental ă şi de cizelarea caracterială, pe parcursul vieţii, este posibil ă dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Persoanele care au un coeficient de inteligenţă emoţională ridicat ştiu, în general, să-şi direcţioneze foarte bine acţiunile în viaţǎ. De asemenea, îşi stabilesc priorităţi corecte şi îşi fixeazǎ obiective realiste. În plus, au capacitatea de a apela la raţional atunci când sunt nevoiţi să ia decizii, apelând la autocontrol. Creativitatea Creativitatea este o aptitudine generală (care ajută la desfăşurarea multor activităţi) şi se referă la ansamblul unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea de c ătre indivizi sau grupuri a unui produs original şi de valoare pentru societate. Cretivitatea înseamnă noutate, inventivitate, originalitate. Unii oameni sunt mai creativi decât alţii, însă cretivitatea există la orice personalitate. Factori care influenţează creativitatea sunt: A. Factori interni: 1. Factori intelectuali (gândirea şi imaginaţia); 2. Factorii temperamentali; anumite tipuri temperamentale sunt mai înclinate s ă renunţe la rutină şi să schimbe activităţi; B. Factori externi 3. Factori sociali; şcoala, cerin ţele progresului care stimuleaz ă creativitatea umană, mai ales a grupurilor etc. Creativitatea există sub formă latentă, în grade diferite, la fiecare individ. De aceea ea poate fi

stimulată prin metode specifice. Una dintre aceste metode este evitarea tiparelor, a stereotipiilor. Şcoala reprezintă principalul agent de stimulare a creativit ăţii. Folosirea metodelor active de  învăţare, incitarea la gândire creativă, evitarea şabloanelor, încurajarea elevilor la opinii personale şi la folosirea imaginaţiei în rezolvarea problemelor, sunt mijloace prin care se stimulează creativitatea.18 Personalitatea şi vocaţia Realitatea personalităţii evidenţiază prezenţa unui model interior al persoanei, care  într-un anumit mod îi orientează conduita acesteia, trasându-i o perspectivă de deschidere faţă de lume şi viaţă. Pe cale de consecinţă există vocaţie profesională. Multiplele cercetări au constatat că, încă din copilărie se schi ţeaz ă anumite  înclinaţii, o anumită disponibilitate auto-socio-reglatoare faţă de structurile de activitate productivă. Se ajunge la integrarea/nonintegrarea în rolul profesional. Aşa se explic ă de ce unele persoane au un randament mediu sau sub medie în unele profesii, rezultând că integrarea în produc ţie e în strânsă corelaţie cu vocaţia. Respectarea vocaţiei reprezintă pentru persoana umană, un factor sanogen cu implicaţii individuale şi sociale, sănătatea fiind definită ca o stare de plenitudine fizică, psihic ă şi socială. O corespunzătoare încadrare vocaţională, generează sentimentul de excelentă funcţionare a organismului, determină un tonus psihic perfect şi conduce la o integrare social ă optimă. Nu există un criteriu de prioritate în stabilirea rolului temperamentului şi al caracterului în procesul

de selecţie. Evident însă că cele două componente ale personalităţii, alăturate aptitudinilor, trebuie să se încadreze în minimul necesar al funcţiei. În ceea ce priveşte vocaţia de a fi asistent medical putem fi destul de riguroşi şi concişi. Ea se rezumă la o simplă sintagmă: “capacitatea de a-ţi iubi semenii”. Dar, de la voca ţie la performanţă este cale lungă. Imaginea de sine Imaginea de sine este reprezentarea mentală a propriei persoane, o structură organizată de cunoştinţe despre sine (‘cine sunt eu’, ‘ce pot face eu’). Imaginea de sine joacă rol important în viaţa oamenilor, influenţând trăirile afective, ghidând auto(cunoaşterea) prin raportare la al ţii, coordonând organizarea acestei (auto)cunoaşteri în vederea obţinerii unei scheme de sine care conduce la construcţia stimei de sine. Imaginea de sine reprezintă eul pe care individul îl construieşte în devenirea personalităţii sale. Eul este nucleul integrativ, de coordonare şi autoreglare a personalit ăţii (M. Zlate). Eul are trei componente: eul material (imaginea corporală), eul spiritual (referitor la viaţa interioară) şi eul social, constituit din totalitatea impresiilor pe care individul le face asupra celorlal ţi, sinteza imaginii proiectate către alţi şi a rolurilor jucate pe scena socială. Imaginea de sine este o construcţie socială. Se formează prin raportare la alţii şi devine relativ stabilă în timp. Eul are trei componente importante:

- Componenta cognitivă - conceptul de sine: reprezintă totalitatea percep ţiilor şi cunoştinţelor pe care oamenii le au despre calităţile şi caracteristicile lor; - Componenta evaluativ-motivaţională – stima de sine: autoevaluările pozitive sau negative ale persoanei; - Componenta comportamentală – auto-prezentarea: strategiile pe care le foloseşte individul pentru a modela impresiile celorlalţi despre el. Formarea eului se realizează prin mai multe procese: - Socializarea este procesul prin care o persoan ă învat ă modul de viată al societăţii  în care trăieşte şi îşi dezvoltă capacităţile de a funcţiona ca un individ şi ca membru al unor grupuri. - Compararea socială – eul nu este o realitate fizică, ci o realitate care se construieşte în mintea fiecăruia dintre noi.19 - Percepţia de sine - pentru a ajunge la o bună cunoaştere de sine trebuie să acţionăm, să ne implicăm în evenimente şi să ne observăm comportamentul propriu. Înţelegerea conceptului de “imagine de sine” este o condiţie pentru a fi un bun asistent medical pentru că abordarea pacienţilor presupune o interpretare corectă a ceea ce  înseamnă acest concept. În ceea ce priveşte propria imagine de sine, este de dorit ca aceasta să fie cât mai aproape de realitate. Supraestimarea sau subestimarea imaginii de sine conduc la comportamente nedorite. Relaţiile interpersonale

Relaţiile interpersonale reprezintă un tip de relaţii sociale caracterizate prin faptul că sunt stabilite  între persoane sunt influenţate semnificativ de logica trebuin ţelor umane individuale. Multe dintre aceste trebuinţe sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu. Omul este o fiinţă socială şi  în sensul că „are nevoie de celălalt om". Dinamica acestor necesităţi orientează şi reglează relaţiile dintre persoane. Sunt relaţii constituite în primul rand pentru satisfacerea trebuinţelor de sociabilitate: relaţii de prietenie, de distracţii comune, de dragoste. Şi în relaţiile sociale precum cele de muncă, componenta interpersonală este puternică. Un mediu interpersonal pozitiv, suportiv, bazat pe acceptare reciprocă, stimă, sinceritate, feedback pozitiv reprezintă o condiţie esenţială a dezvoltării personale. Pentru aceasta este necesar să se promoveze un anumit tip de relaţii interpersonale, bazate pe valoare care să elimine ostilitatea şi dominarea. Uneori, relaţiile depersonalizate exclud subiectivismul şi promovarea intereselor personale, comportamentul uman în contextul diferitelor activit ăţi sociale trebuie să fie supus unor norme riguroase, generale şi impersonale, care să-l reglementeze strict din perspectiva logicii sistemului social. Relaţiile sociale devin strict func ţionale, impersonale, rezultat al îndeplinirii stricte şi exclusive a cerinţelor rolurilor sociale. Această strategie a fost criticată din două puncte de vedere

distincte:  Tipuri de relaţii sociale Competiţia: formă a interacţiunii dintre persoane, constand din eforturile acestora de a atinge un scop; în competiţie actorii implicaţi sunt preocupa ţi de ob ţinerea rezultatului dorit şi mai puţin de caracteristicile şi comportamentul celuilalt. Conflictul: opoziţie deschis ă, luptă între indivizi cu interese divergente sau incompatibile. Cauzele conflictului pot fi multiple: inegalit ăţi şi discrimin ări sociale, incapacitatea p ăr ţilor de a ajunge la un compromis reciproc acceptat, dorinţa de dominare, de putere, de prestigiu etc. Consensul: concordanţă (acord) a punctelor de vedere persoanelor. Compromisul: modalitate de rezolvare a unor tensiuni şi conflicte, de realizare a consensului, în condiţii de diversitate de interese şi/sau puncte de vedere, caracterizată prin faptul că soluţia adoptată este rezultatul unor cedări reciproce, minimizandu-se astfel conflictul şi promovând cooperarea. Compromisul nu reprezintă pur şi simplu o solu ţie care s ă satisfac ă în egal ă m ăsur ă toate părţile, ci tinde mereu să favorizeze o parte sau alta, în conformitate cu puterea relativ ă a fiecăreia dintre ele. Negocierea: proces interacţional care implică stabilirea unui acord şi adoptarea unei soluţii reciproc acceptabile pentru o problemă care afectează interesele părţilor. Cooperarea: formă de interacţiune socială care presupune acţiuni conjugate (identice sau complementare) ale mai multor persoane sau grupuri pentru atingerea unui scop comun.20

Conformarea: adaptarea unei persoane la norma sau sistemul de norme proprii unui grup, instituţie sau organizaţie, încadrarea comportamentelor de rol în modelele recunoscute şi consacrate acestora. Nonconformismul reprezintă opozi ţia sau de negarea normelor. În organizaţii se întâlnesc toate aceste tipuri de relaţii. Pentru asistentul medical se recomanda evitarea conflictului şi promovarea cooperării. Conformarea nu înseamn ă obedien ţă, ci respectarea regulilor. Comportamentul Comportamentul constă în modul de a acționa în anumite împrejurări sau situa ții. Reprezintă ansamblul manifestărilor obiective prin care se exteriorizeaz ă viața psihică. Comportamentul este observabil şi cuantificabil. De aceea, măsura valorii umane se măsoară prin comportament. Moliere spune: “Toti oamenii se aseamană prin cuvinte, numai faptele îi deosebesc”, iar  John Holt accentuează: “Măsura caracterului este dată nu prin câte ştim să facem, ci prin cum ne comportăm atunci când nu ştim ce să facem”. Există o legătură intimă între atitudine şi comportament. Comportamentul în afara atitudinii este unul fals. Comportamentul social ia naştere ca urmare a structurii interne a omului, a nevoii sale de a se relaţiona în permanenţă cu ceilalţi. Comportamentul prosocial este un act valorizat de societate. În aceast ă categorie intră: comportamentul de ajutorare, comportamentul altruist, sacrificial, prietenia,  încrederea, etc.

Principala motivaţie a comportamentului prosocial este empatia. Empatia se refer ă la capacitatea de a sesiza trăirile altuia şi a ne identifica emoţional şi cognitiv cu alt ă persoană. Comportamentul prosocial are consecinţe sociale positive şi contribuie la binele fizic, psihic şi social al altor persoane. Comportamentul prosocial are originea în socializare şi apare prin înv ăţare social ă. Comportamentul etic este tipul de comportament care respectă valorile sociale şi condiţia umană din perspectiva principiilor morale. În actul etic se promoveaz ă normele, valorile si credinţele implicate  în procesele sociale care definesc binele şi r ăul pentru un individ sau o comunitate. Un demers etic  înseamnă să reflectăm asupra principiilor generale (inclusiv pe ce baz ă alegem un anumit set de principii în raport cu altul) şi să judec ăm din perspectiva acestor principii ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înşine, într-o situaţie particulară. Acceptarea unei etici nu cere abandonarea unei morale private, ci considerarea celorlaltor principii şi norme morale ca alterrnative posibile în diferite contexte. Majoritatea învăţătorilor morali şi a liderilor în istoria omenirii susţin faptul că, indiferent de consecinţe, este intrinsec bine sa faci lucrul corect şi s ă fii etic. Un asistent medical poate intra în conflict de principii şi norme morale cu un pacient de altă cultură sau de altă religie. Comportamentul etic îl determin ă să accepte norma morală a pacientului, chiar dacă este diferită de a sa. În concluzie, ca urmare a incursiunii teoretice în ceea ce înseamn ă personalitatea ca suport pe care se

grevează o profesiune, vom încerca să schiţăm portretul ideal al unui asistent medical. 21 SCHIŢĂ DE PROFIL ÎN CĂUTAREA UNUI PORTRET DE ASISTENT MEDICAL IDEAL Asistentul medical este profesionistul care a parcurs un ciclu de studiu voca ţional cu un curriculum avizat de autoritatea educaţională de resort (în cazul de faţă de către MedCT) şi a obţinut un certificat de competenţe profesionale. Un asistent medical pregătit corespunzător într-o unitate de învăţământ trebuie s ăşi însuşească cunoştinţe, priceperi şi deprinderi şi atitudini corespunz ătoare profesiunii sale. Cunoştinţele teoretice ale unui asistent medical ideal vor fi cunoştinţe vaste în domeniul medical dar şi cunoştinţe interdisciplinare şi transdisciplinare temeinice, cu mare grad de acurateţe şi de actualitate. Ştiinţele sociale, precum şi limbile străine sunt necesare în des ăvârşirea pregătirii sale. Priceperile şi deprinderile vor fi căpătate, atât în laboratoarele şi sălile de demonstraţie ale şcolii, cât şi în unităţile sanitare, spitale policlinici, centre comunitare etc., unde vor efectua  învăţământul clinic. Instruirea practică reprezint ă cheia succesului în preg ătirea asistentului medical. Atitudinile se formează sau se schimbă dup ă modele şi sub influen ţa condi ţion ării. Şcoala şi instituţiile sanitare sunt agenţii de formare şi schimbare a atitudinilor. Aşa cum am văzut la începutul acestei lucrări, nicio personalitate nu se încadreaz ă  în atributul perfecţiunii. Fiecare om, iar aici vorbim despre adulţi, despre oameni cu personalitatea deja formată,

are nevoie de retuşuri pentru a deveni mai competent. Indiferent că este vorba despre trăsături temperamentale sau despre atitudini deficitare, omul se poate schimba. Şcoala trebuie să-i ofere şansa unei dezvoltări personale. Managementul eficient al propriei personalităţi, capacitatea de a lua decizii, de a avea opţiuni, stă în puterea voinţei personale, în disciplinarea spiritului şi a trupului (cuvântul disciplin ă este de origine latină şi provine de la discipol, însemnând discipolul unor valori sau ale unei persoane care  întruchipează aceste aspiraţii şi valori). Disciplina trebuie s ă izvorască din interiorul individului, se educă şi ţine de calităţile personale. O bună cunoaştere a propriei persoane, o acceptare a propriilor „defecte” ajută la acceptarea suportului psihologic şi, implicit, la creşterea şi dezvoltarea personală. Conduita profesională începe încă de pe băncile şcolii şi se continu ă la locul de muncă, implicând o polimorfie de comportamente. Aspectul fizic reprezintă suma fa ţetelor observabile ale individului, începând cu ţinuta, mersul, privirea, gestica, mimica şi terminând cu vestimentaţia şi piept ăn ătura. Cur ăţenia este o condiţie fară de care nu se poate. Folosirea cosmeticelor nu trebuie să deranjeze prin mirosuri puternice. Limbajul nonverbal are întotdeauna impact mai puternic decât cel verbal. Ţinuta trebuie să fie dreaptă, flexibilă, sigură pe sine. Mersul elastic denotă suple ţe şi vioiciune. Privirea sinceră, directă, dar neostentativă, susţinând privirea interlocutorului, induce încredere. Zâmbetul cald transmite

disponibilitate şi solicitudine. Expresia feţei trebuie s ă fie în concordanţă cu discursul. Vestimentaţia va fi comodă, curată, decentă, evitându-se culorile ţipătoare şi exagerările. „Haina nu face pe om”, spune un proverb, dar îl caracterizează, vom adăga noi. Încălţămintea trebuie aleasă astfel încât să asigure confortul fizic, s ă fie comodă, uşoară, făr ă tocuri înalte. Purtarea accesoriilor, a bijuteriilor este nerecomandată. Sub inele, cercei, mărgele şi br ăţări îşi fac loc germeni patogeni pe care îi purtăm cu noi tot timpul. Fardurile nu-şi au locul în aspectul unei asistente medicale. Unghiile lungi, vopsite în culori stridente, în afară de faptul că sunt nepotrivite, lăsând loc la interpretări, menţin germenii patogeni şi favorizează apariţia infecţiilor. Părul trebuie tuns scurt sau pieptănat strâns pentru a nu incomoda asistenta medicală sau pacientul, dar şi pentru a preveni propagarea germenilor. 22 Uniforma are rol dublu: pe de o parte asigur ă protecţie în munc ă, iar pe de altă parte oferă autoritate şi prestanţă la locul de muncă. De multe ori semnifică statutul profesional.  Trăsăturile de personalitate ale unui excelent asistent medical: - Trăsături prin care se realizează autocontrolul, autoreglarea şi integrarea valorică a personalităţii: stabilitate psiho-emoţională, autocontrol, rezisten ţă la stres, la frustrare şi restricţii, adaptabilitate generală, loialitate, onestitate, încredere în sine, tenacitate, capacitate de autocunoaştere. - Capacităţi operaţionale intelectuale generale şi specifice : inteligen ţă, memorie, creativitate,

atenţie şi spirit de observaţie, capacitate de analiză, sinteză, reactivitate verbală prin intermediul cărora se realizează procesarea informaţiilor. - Abilităţi interpersonale şi de comunicare: sociabilitate, agreabilitate, aptitudine verbală generală, aptitudine de a învăţa, exprimare şi comunicare în limbi str ăine, intuiţie psihologic ă, aptitudini organizatorice, prin intermediul cărora persoana se exprimă şi obţine efectul scontat în relaţiile cu ceilalţi. - Capacitate de gestiona emoţii; un rol important îl joacă optimismul, abilitatea de a vedea permanent jumǎtatea plinǎ a paharului. Ştiind s ǎ reac ţioneze pozitiv în momente dificile, depǎşind obstacole şi adaptându-şi starea internă la situaţia de moment, reprezint ǎ un management al emoţiilor optim. Şi pentru ca succesul sa fie deplin, este necesarǎ o doza generoasǎ de perseverenţǎ. - Capacitate de empatizare cu ceilalţi. Acesta este un atribut uman care poate reprezenta o motivaţie intrinsecă puternică, necesară acestei profesiuni. - Priceperi de comunicare. Persuasiunea, ca activitate de influenţare a atitudinilor şi comportamentelor pacienţilor în vederea producerii acelor schimb ări concordante cu scopurile sau interesele acestora este factor esenţial în acordarea îngrijirilor. Persuasiunea se realizează în condiţiile în care se ţine cont de caracteristicile, de receptivitatea şi reactivitatea persoanelor influenţate. Este o activitate de convingere bazată pe o astfel de organizare a influenţelor, încat

să ducă la adoptarea personală a schimbării aşteptate, fiind opusul impunerii sau forţării unei opţiuni. Ştiinţa comunicării face mai uşoară practica nursing. - Calităţi ale voinţei: hotărâre, consecvenţă, tenacitate, curaj, spirit de disciplin ă, autocontrol, etc. - Calităţi ale atenţiei: capacitate de concentrare, distributivitate, flexibilitate. - Toleranţă şi acceptare, lipsa prejudecăţilor şi a stereotipurilor. Un bun asistent medical nu se las ă pradă cutumelor propriului sistem de valori. El va îngriji cu acelaşi devotament pacienţi, indiferent de sex, vârstă, rasă, religie, convingeri personale. Nu va încerca să-şi impună propriile convingeri. Oricare din componentele şi trăsăturile menţionate se constituie ca factori aptitudinali (şi de capacitate) în măsura în care au implica ţii asupra nivelului de performan ţă profesională. Cu luarea în consideraţie a faptului că atunci când vorbim despre un profil ideal al asistentului medical avem în vedere un cadru general de referinţă, menţionăm că în funcţie de alte repere se va diferenţia acest profil: în funcţie de locul ocupat în cadrul organiza ţiei, de sarcinile concrete pe care le îndeplineşte, de poziţia ierarhică (personal cu rol de execuţie sau de decizie). Asistentul medical este membru al echipei de îngrijire. Din aceast ă echip ă fac parte alţi colegi asistenţi medicali, dar şi medici, psihologi, kinetoterapeuţi, logopezi, infirmiere. Pacientul însuşi face parte din echipă, fiind cel mai important membru al acesteia pentru c ă  îngrijirea se centrează pe pacient şi pe nevoile sale.

Asistentul medical are funcţii autonome (proprii) pe care le poate duce la îndeplinire prin propriile competenţe şi propriile decizii, dar şi funcţii delegate, la indicaţia medicului. Orice abatere de la regula delegării constituie infracţiune. Chiar dacă asistentul medical este expert în a executa o intervenţie delegată, el trebuie să primească sarcină din partea medicului. Cunoaşterea şi acceptarea 23 propriilor competenţe, dar cu dorinţa de autodepăşire prin efort personal,  îndelinirea sarcinilor cu conştiinciozitate şi responsabilitate, reprezint ă cheia succesului profesional. Aşa cum am amintit la începutul lucrării, un asistent medical trebuie să fie bine pregătit profesional  încă din şcoală. Iată de ce este important să aleagă cu atenţie şcoala care-l va instrui. Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila oferă condiţii optime unei excelente pregătiri profesionale: spaţii adecvate, corp profesoral calificat, parteneri de instruire practică de excepţie. În plus, activitatea extracurriculară creează elevilor oportunităţi de dezvoltare personală care să-i modeleze pentru exercitarea acestei profesii. CODUL DEONTOLOGIC ŞI DREPTURILE PACIENTULUI Asistentul medical are drepturi şi obliga ţii. Acestea sunt stabilite prin codul deontologic al profesiunii de asistent medical şi prin lege. Codul deontologic se referă la: - Raporturi profesionale cu alţi profesionişti din domeniul medico-sanitar; - Raporturi profesionale cu institu ţiile; - Obligaţii etice şi deontologice:

o obligativitatea acordării îngrijirilor medicale; o respectarea drepturilor pacientului; o consimţământul: o secretul profesional. Drepturile fundamentale ale pacienţilor: 1. Dreptul la îngrijirea sănă tăţii la cel mai înalt standard, indiferent de statutul social, vârstă, sex, etnie, religie sau convingeri politice; 2. Dreptul la adresabilitate liberă la asistenţa medical ă, conform prevederilor legale; 3. Dreptul de a cunoaşte identitatea, statutul profesional şi calificarea celor care asigură serviciul de sănătate; 4. Dreptul de a fi informaţi în legătură cu starea sănătăţii lor, cu procedurile terapeutice propuse, cu diagnosticul şi prognoza afecţiunii; 5. Informaţiile trebuiesc comunicate pacien ţilor într-o manieră adecvat ă capacit ăţii lor de  înţelegere. Dacă pacientul nu vorbeşte limba oficială, trebuie să existe mijloace de traducere; 6. Dreptul de a fi informat şi de a lua o decizie referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare/învăţământ care implică persoana sa; 7. După ce au fost informaţi asupra tratamentului pacienţii au dreptul să-l accepte sau să-l refuze; Consimţământul Acordul imediat al pacientului este un imperativ pentru orice intervenţie chirurgicală. Medicul şi

asistentul medical sunt în serviciul persoanei şi nu le este admis ă abdicarea de la dorinţa exprimată de către bolnav în cunoştinţă de cauză, voinţa bolnavului fiind întotdeauna respectată, indiferent care ar fi sensul acesteia. Pentru orice activitate medicală (examinare clinică, examinări funcţionale, manopere de diagnostic, tratament medicamentos, fizioterapeutic sau chirurgical de orice fel) se va cere consimţământul bolnavului exprimat în scris, pe formular sau pe foaia de observaţie clinic ă pentru unele manopere de diagnostic şi tratament care comport ă risc. Consim ţământul va fi dat numai dup ă lămurirea bolnavului asupra esenţei şi utilităţii actului recomandat. Confidenţialitatea  Toate informaţiile despre starea de sănătate, despre condiţia medicală, diagnostic, prognoză şi 24 tratament trebuie păstrate confidenţial, chiar şi după moarte. Informa ţiile confidenţiale pot fi divulgate doar dacă pacientul îşi dă consimţământul explicit. Îngrijire şi tratament 1. Dreptul de a primi îngrijiri de s ăn ătate adecvate cu nevoile lor de sănătate, inclusiv îngrijiri preventive şi activităţi care au ca scop promovarea sănătăţii. Serviciile ar trebui să fie disponibile şi accesibile în mod echitabil, făr ă discriminare şi în conformitate cu resursele financiare, umane şi materiale disponibile într-o societate dat ă; 2. Dreptul colectiv al pacienţilor la o anumită formă de reprezentare la fiecare nivel al

sistemului de îngrijiri de s ăn ătate, în problem referitoare la panificarea şi evaluarea serviciilor, inclusiv limitele, calitatea şi func ţionarea îngrijirilor acordate, marcat ă atât de standarde tehnice ridicate cât şi de o relaţie umană între pacient şi furnizorii de servicii de sănătate; 3. Dreptul la continuitatea îngrijirilor, inclusiv de cooperare între to ţi furnizorii de  îngrijiri de sănătate care pot fi implicate în diagnostic, tratament şi îngrijiri; 4. Dreptul la o procedură de selecţie cinstită pentru tratament, în situa ţiile în care furnizorii trebuie să aleagă între mai mulţi pacienţi potenţiali. Alegerea trebuie să se bazeze pe criterii medicale şi trebuie făcută fără discriminare. Bolnavul nevindecabil are dreptul de a fi tratat cu aceeaşi grijă şi atenţie ca şi cei care au şansă de vindecare; 5. Dreptul de a alege şi schimba medicul, furnizorul de servicii de s ăn ătate sau instituţia de  îngrijiri de sănătate, dacă aceasta este compatibilă cu funcţionarea sistemului de  îngrijiri de sănătate; 6. Dreptul la îngrijiri terminale umane. În caz de pericol de moarte, medicul şi asistentul medical vor rămâne lângă bolnav atâta timp cât este nevoie de ajutorul lor. Pesoanele cu afecţiuni deosebit de grave, care nu pot fi tratate în ţară, pot fi trimise la tratament în străinătate. Pacientul contagios care pune în pericol sănătatea celor din jur, are dreptul la asistenţă medicală;

profesioniştii din echipa de îngrijire au obligativitatea s ă-l izoleze în sec ţii special amenajate unde va primi îngrijirile medicale necesare şi să se protejeze ei înşişi prin respectarea precauţiunilor universale (reguli de asepsie şi antisepsie). Profesioniştii din echipa medicală, deci şi asistentul medical, respect ă toate aceste norme. În caz contrar el va fi sancţionat conform legilor în vigoare. Codul de etică şi deontologie profesională este studiat încă din şcoală, în anul III,  într-un modul special cu acelaşi nume. După absolvirea şcolii şi obţinerea certificatului de competenţe, asistentul medical poate lucra în ţară sau în străinătate, acest certificat de competenţe fiind valabil în orice ţară a Uniunii Europene, dar şi  în afara ei, în funcţie de legile educaţiei din ţara respectivă. Asistentul medical, ca profesionist îşi poate desfăşura activitatea în orice unitate sanitară: spital, policlinică, centru de diagnostic şi tratament, dispensar medical cu medic de familie, unităţi de  îngrijiri la domiciliu, cămine spital, etc. El va fi angajat numai în urma ob ţinerii autorizaţiei de liberă practică de la asociaţia profesională. În România asociaţia profesională care autorizează libera practică este Ordinul Asistenţilor Medicali.25 RELAŢII UMANE BUNE → SATISFACŢIE ÎN MUNCĂ → PERFORMANŢĂ MOTIVAŢIE ÎN MUNCĂ→ PERFORMANŢĂ IDENTIFICARE CU ECHIPA→ PERFORMANŢĂ INTERDEPENDENŢA PERCEPUTĂ CA EGALITATE→ PERFORMANŢĂ NU ORICE CONFLICT ESTE RĂU ÎN SINE:

CONFLICT → SCHIMBARE → ADAPTARE → SUPRAVIEŢUIRE MAXIME Un caracter nobil, un spirit drept, o natur ă vesel ă şi un corp săn ătos sunt bunurile supreme şi cele mai de pre ţ pentru fericirea noastră. Arthur Schopenhauer Caracterul fără inteligenţă poate multe, însa inteligenţa fără caracter nu valorează nimic. Marcus Tullius Cicero Îţi poţi da seama de caracterul unei persoane dupa glumele pe care nu le acceptă. Georg Christoph Lichtenberg  Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte, numai faptele îi deosebesc. Moliere Caracterul unui om nu se arată în momentele de confort ci în cele de schimb ări şi controverse. Martin Luther King Jr. Caracterul unui om poate fi judecat dupa gusturile sale muzicale. Platon Caracterul este baza dreptunghiului, iar inteligenţa este în ălţimea. Napoleon Bonaparte Nu judecaţi oamenii după cei cu care se adună, nu uitaţi ca Iuda avea amici ireproşabili. Ernest Hemingway O măsură sigură a caracterelor este sentimentul ce-ţi rămâne pentru un om după ce l-ai iubit: amiciţie sau dispreţ. Titu Liviu Maiorescu Întotdeauna să faci numai bine. Acest lucru va gratifica unele persoane şi le va uimi pe restul. Mark Twain Caracterul este ca un arbore şi reputaţia este ca o umbră. Umbra este ceea ce ne  închipuim noi că este; arborele este lucrul real. Abraham Lincoln