PORTRETUL ASISTENTULUI MEDICAL IDEAL Binecunoscut este faptul că oamenii nu sunt sunt perfecţi, ci perfectibili. perfectibili. Perfecţiunea ca deziderat, în devenirea umană, i-a preocupat pe filosofi, psihologi, pedagogi, teologi, dar concluzia unanimă a fost că oamenii oamenii nu pot fi perfecţi din cauză că perfecţiunea perfecţiunea este o noţiune noţiune abstractă şi se raportează la trebuinţele umane şi la aşteptările societăţii. Este o noţiune culturală încărcată de un imens relativism şi subiectivism.otuşi subiectivism.otuşi,, cum bine se ştie, au e!istat şi e!istă personalităţi care se desprind desprind din mulţimea mulţimea anonimilor anonimilor imperfecţi şi care se dovedesc dovedesc a fi maeştri în anumite domenii. "ar c#nd vorbim despre maeştri nu ne g#ndim neapărat la savanţi, inovatori, străluciţi creatori de artă, ci la profesionişti adevăraţi care sunt desăv#rşiţi în domeniul pe care îl aleg şi în meseria pe care o practică. $ceştia sunt profesioniştii profesioniştii perfecţi care fac cinste breslei lor şi care dau o şansă la la autodepăşire autodepăşire şi şi succes profesional. profesional. Printre Printre acei profesionişti profesionişti de e!cepţie, pe care îi putem vedea la locul lor de mună, printre acei %anonimi perfecţi&, se numără şi asistenţi medicali care s-au pregătit, s-au format şi s-au desăv#rşit ca slu'itori ai profesiei lor. (ar cum se poate a'unge acolo) *n răspuns simplist simplist ar fi %prin muncă şi dăruire.& +umai că lucrurile nu stau tocmai astfel. iinţa umană reprezintă o entitate bio-psiho-socială bio-psiho-socială şi culturală formată formată pe criteriul devenirii în toate dimensiunile sale o devenire fizică, individul individul ca reprezentant al speciei în continuă transformare, o devenire psihologică ce a'ută natura să devină cultură şi una socială ce integrează persoana în societate şi o transformă în persona'. ăci %psihicul uman conduce şi înfrumuseţează înfrumuseţe ază viaţa, transform#nd natura în cultură.& cultură. & /P.P. /P.P. +eveanu0 $sistentul medical ideal este, la r#ndul său, său, un profesionist profesionist devenit perfect. +u imuabil, nu înţepenit în perfecţiunea sa actuală, ac tuală, ci deschis la schimbare şi la o nouă adaptare. ăci %perfecţiunea& în e!ercitarea unei profesiei este %aici şi acum& şi, pe parcurs, necesită rea'ustări şi reînnoiri. a ţelul şi idealul pe care ni l-am propus, propus, ce se află chiar deasupra capului, dar nu-l putem atinge niciodată pentru că mereu ştacheta se ridică. 1ai sus, mai sus. Potenţialul de desăv#rşire al asistentului medical se găseşte, invariabil, în trei surse personalitatea omului, omului, şcoala care-l pregăteşte pregăteşte şi sistemul care-l formează. formează.
Aspectul fizic al asistentului medical 2eferitor la importanţa fizicului unei persoane sunt speculaţii, încep#nd cu faptul că frumuseţea fizică este cov#rşitoare şi înseamnă putere, p#nă la anularea importanţei aspectului fizic. (acă aspectul fizic presupune presupune intervenţia intervenţia a'ustărilor a'ustărilor de tip tip social, fizicul fizicul reprezintă e!act ceea ce a făcut natura, partea materială a omului, organismul său biologic. rumuseţea fizică nu poate fi nici ea scoasă din conte!tul social, căci se află sub normele unor construcţii sociale. 3ă luăm drept e!emplu, greutatea individului /masa corporală0 ca parametru de frumuseţe frumuseţe fizică. El este tributar tributar unor factori sociali sociali şi este determinat socio-istori socio-istoric. c. 4n cultura arabă, o femeie frumoasă este una hiperponderală hiperponderală /cu greutatea mai mare dec#t cea normală0. 4n cultura occidentală, frumuseţea înseamnă hipoponderalitate /greutate mai mică dec#t cea normală0. 1anechinele sunt e!emple ale parcursului modei modei ca indicator de frumuseţe. rumuseţea fizică adevărată are mai degrabă legătură cu sănătatea dec#t cu moda. 5 persoană %frumoasă&, %frumoasă&, din punct de vedere fizic, este o persoană sănătoasă fizic, o
persoană care verifică definiţia definiţia sănătăţii dată de 5rganizaţia 5rganizaţia 1ondială a 3ănătăţii sănătatea este o stare de bine din punct de vedere fizic, psihologic psihologic şi social, iar nu numai absenţa bolii&. "ndicatorii modei intră, de multe ori, ori, în contradicţie contradicţie cu parametrii sănătăţii. *n asistent medical ideal trebuie să fie %frumos& din punct de vedere fizic, adică sănătos fizic. %(efectele& trebuie trebuie corectate, corectate, astfel încat să să nu împiedice desfăşurarea sarcinilor. sarcinilor. (acă (acă o persoană nu vede bine, bine, vederea se va corecta prin folosirea ochelarilor. ochelarilor. $stfel, orice defect fizic fizic care poate fi corectat este anulat. (espre celelalte aspecte ale înfăţişării unui asistent medical, precum piptănătura şi vestimentaţia vom face vorbire în ultima secţiune a acestei lucrări.
Psihicul $m spus mai sus că fiinţa umană umană are o dimensiune dimensiune psihologică, psihologică, ceea ce presupune presupune că omul are viaţă interioară, subiectivă care îl face diferit în trăire şi, implicit, în comportament. Psihicul uman este o e!presie a vieţii de relaţie o formă de reflectare ideal6subiectivă şi de construcţie a realităţii. 5rganismele 5rganismele vii, deci şi fiinţa umană, e!istă în virtutea legii adaptării /la mediul e!tern şi intern0 prin informaţii dob#ndite la diferite niveluri /iritabilitate, e!citabilitate, sensibilitate, sensibilitate, refle!ibilitate, inteligenţă inteligenţă senzorio-motorie şi emoţională etc.0. Psihicul este un proces determinat determinat social-istoric, social-istoric, se dezvoltă dezvoltă sub influenţa influenţa factorilor factorilor socioculturali şi se manifestă prin comportament şi cutume, prin tradiţii şi mentalităţi. +iveluri structural-funcţio structural-funcţionale nale ale psihicului $paratul psihic este format din trei structuri interconectate între ele prin relaţii comple!e, condiţion#nd astfel reglarea şi autoreglarea comportamentului. $ceste niveluri sunt conştientul /conştiinţa0, /conştiinţa0, subconştientul subconştientul şi inconştientul. inconştientul. iecare dintre cele trei trei structuri structuri are importanţa sa, dar cea care reglează, cu preponderenţă viaţa e!ternă a omului este conştiinţa, ca formă supremă de psihic. onştiinţa este forma supremă de organizare psihică prin care se realizează integrarea activsubiectivă a tuturor fenomenelor vieţii psihice şi care facilitează raportarea7adaptarea continuă a individului la mediul natural natural şi social. orma refle!ivă a conştiinţei, conştiinţei, conştiinţa de sine, este specifică omului şi se e!primă plenar sub forma conştiinţei morale. onştiinţa morală reprezintă suportul caracterului unei persoane, fundamentul devenirii umane ca bază a tuturor faptelor definitorii ale omului în totalitatea dimensiunilor dimensiunilor sale sociale. ără a minimaliza importanţa celorlaltor niveluri ale psihismului, raportarea comportamentului comportamentului unui profesionist profesionist adevărat se face în concordanţă cu gradul de dezvoltare dezvoltare a conştiinţei sale morale. 8"deile morale şi religioase formează cununa personalităţii& personalităţii& afirmă ". 9ant. 5mul nu trebuie înţeles ca un mi'loc, ci întotdeauna întotdeauna ca un scop. "mperativul practic practic va fi deci următorul 8acţionează ca să foloseşti umanitatea at#t în persoana persoana ta, c#t şi în persoana persoana oricui altcuiva, totdeauna şi în acelaşi timp ca scop, iar niciodată numai ca mi'loc.: onştiinţa morală 8obligă& omul să pună înaintea propriilor propriilor interese, principiile şi binele celorlalţi.
*n asistent medical este 8programat8 prin însăşi natura profesiei sale să fie reprezentantul intereselor pacientului, să lucreze spre bunăstarea şi beneficiul acestuia. a furnizor de servicii de sănătate, asistentul medical va promova sănătatea, va preveni îmbonăvirile, va asigura îngri'irea celor bolnavi şi a celor cu deficienţe, indiferent de v#rstă, rasă, condiţie socială, numai în interesul pacientului şi sub cenzura conştiinţei morale. ogniţia /unoaşterea0 aptarea informaţiilor din mediu este asigurată de mecanisme psihice comple!e de cunoaştere primară /senzorială0 şi secundară /logică0. unoaşterea senzorială are loc cu a'utorul senzaţiilor, percepţiilor şi reprezentărilor, iar cea logică, prin g#ndire, memorie şi imaginaţie. $sistentul medical utilizeză mi'loacele de cunoaştere pentru o bună adaptare la mediul profesional. 5rganele de simţ îl a'ută la perceţia stimulilor e!terni şi la orientarea ambientală. 1ecanismele logice /g#ndirea, memoria şi imaginaţia0 îi dezvoltă inteligenţa. 3timularea comportamentului, uman se petrece sub forţa motivaţiei şi a afectivităţii. 1otivaţia reprezintă ansamblul factorilor care declanşează activitatea individului, o orientează către anumite scopuri şi o susţine energetic. ormele motivaţiei
1otivaţia pozitivă produsă de stimulări laudative. 1otivaţia negativă produsă de folosirea unor stimuli aversivi /ameninţare, blamare, puniţie0. 1otivaţia intrinsecă sursa producătoare se află în subiect. E!emplu cineva învaţă să devină asistent medical pentru că îi place biologia şi iubeşte oamenii. 1otivaţia e!trinsecă sursa producătoare se află în afara subiectului. E!emplu cineva învaţă să devină asistent medical pentru a lucra în străinătate şi a avea un salariu mai bun. 1otivaţia cognitivă îşi are originea în nevoia de a şti. 1otivaţia afectivă determinată de nevoia omului de a obţine respectul şi aprobarea altora.
1ai productive sunt motivaţiile pozitive, intrinseci şi cognitive. 5ptimum motivaţional 6 motivaţie şi performanţă 1otivaţia este pusă în slu'ba obţinerii unor performanţe, av#nd şi o importanţă practică. Eficienţa activităţii ţine de relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi comple!itatea sarcinii. 4n sarcinile simple, rutiniere, cu c#t motivaţia este mai mare, cu at#t performanţa creşte. 4n sarcinile comple!e, cu grad mare de dificultate, intensitatea motivaţiei este direct proportional cu creşterea nivelului de performanţă, p#nă la un punct, după care, aceasta începe să scadă. (e aceea trebuie să e!iste o adecvare între dificultatea sarcinii şi nivelul motivaţional. 5ptimum-ul motivaţional reprezintă intensitatea optimă a motivaţiei, care să permită obţinerea unor performanţe înalte. Pentru a obţine un optimum motivaţional, subiectul
trebuie să perceapă corect dificultatea sarcinii. $stfel va fi capabil să-şi dozeze energiile şi eforturile necesare îndeplinirii sarcinii. 3timulul motivaţional care împinge spre realizarea unor progrese şi autodepăşiri poartă numele de nivel de aspiraţie. $cesta trebuie raportat la posibilităţile şi aptitudinile individului. Este bine ca nivelul de aspiraţie să fie puţin deasupra posibilităţilor de moment ale subiectului. $fectivitatea, energizant al comportamentului, include toată gama trăirilor care reflectă relaţiile dintre individ şi mediul încon'urător. 3e regăsesc aici emoţii, dispoziţii, sentimente, pasiuni. 5rice proces emoţional are o configuraţie comple!ă care implică, modificări organice, neurovegetative /puls, tensiune arterială, culoarea tegumentelor, ritmul respiraţiei, diametrul pupilei, secreţia salivară, compoziţia chimică a s#ngelui0, dar şi manifestări comportamentale /mimică, pantomimică, e!presie vocală0. $fectivitatea are rol în procesul cunoaşterii interpersonale pentru că, prin afectivitate oamenii se raportează nu doar la obiectele, fenomenele şi situaţiile obiective ale realităţii e!terne, ci şi unii la alţii. Procesele afective pot avea şi rol dezorganizator, atunci c#nd nu pot fi controlate /emoţii puternice, pasiuni0. omportamentul afectiv individualizează persoana în situaţii diferite de viaţă. Pentru asistentul medical, motivaţia intrinsecă, dublată de afectivitate reprezintă resortul prin care se dezvoltă profesional şi atinge performanţe înalte. 2eglarea psihică a comportamentului îşi are sursa în comunicare şi limba', în atenţie şi voinţă. omunicarea reprezintă mi'locul prin care se structurează relaţiile interpersonale. omunicarea este o formă particulară a relaţiei de schimb de informaţii între două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri. (upă mi'loacele /codurile0 folosite se înt#lnesc următoarele forme ale comunicării a. comunicare verbală 6 reprezentată prin limbă şi limba' /vorbită, scrisă0; b. comunicare nonverbală -
prin corp /mimică, pantomimică, vestimentaţie0; prin teritoriu şi spaţiu /delimitare şi amena'area teritoriului0;
c. comunicare paraverbală 6 prin tonalitate, ritm, fluenţă /%tonul face muzica&0. omunicarea eficientă tine de cele două entităţi care comunică /emiţător şi receptor0, dar şi de canalele de comunicare şi de codurile folosite. $sistentul medical trebuie să-şi formeze priceperi de comunicare. 3ă nu uităm ca această profesie presupune stabilirea de relaţii între oameni. "ar oamenii sunt diferiţi. 1ai mult, aici avem de-a face cu oameni în suferinţă. omunicarea cu pacientul, cu familia acestuia, comunicarea cu ceilalţi membri ai echipei de îngri'ire, reprezintă cheia succesului în relaţiile interumane necesare profesiei. Pentru acest lucru, asistentul medical trebuie să înveţe arta comunicării; să recunoască comunicarea eficientă, să ştie să o promoveze şi să se ferească de 8capcanele& ivite în relaţia de schimb informaţional prin mecanisme de perturbare a comunicării.
3e descriu mai multe forme de perturbare a comunicării
Bloca'ul comunicării 6 întreruperea comunicării cu posibilitatea reluării ei; Bruia'ul comunicării 6 întrerupere sau perturbare tranzitorie şi temporară a comunicării cauzată de factori obiectivi, cum ar fi efectele parazitare în convorbirea telefonică, dar şi subiectivi, precum distragerea atenţiei către altă temă. Bruia'ul poate fi voluntar, dar şi involuntar; iltrarea informaţiilor 6 transmiterea şi7sau receptarea numai a unei părţi a informaţiei; (istorsiunea informaţiilor 6 degradarea involuntară a mesa'ului pe traseul transmiterii lui, mai ales c#nd sunt mai multe verigi ale lanţului informaţional /telefonul fără fir0.
5rice perturbare a comunicării influenţează relaţiile interumane.
puterea voinţei 6 intensitatea efortului depus în confruntarea cu obstacolele importante; opusul ei este slăbiciunea voinţei; perseverenţa 6 realizarea unui efort voluntar pe o perioadă lungă de timp, chiar în condiţiile în care, aparent, nu ar fi posibilă continuarea activităţii; opusul ei este încăpăţ#narea, însuşire negativă a voinţei, manifestată prin urmărirea cu obstinaţie a unui scop, deşi este clar că împre'urările nu oferă nici o şansă de reuşită, analiza logică relev#nd caracterul imposibil; încăpăţ#narea evidenţiază inerţia şi lipsa de fle!ibilitate în g#ndire şi acţiune; tăria şi fermitatea 6 capacitatea de a suporta dificultăţile, privaţiunile; independenţa şi iniţiativa 6 gradul de autodeterminare care se e!primă în tendinţa constantă de a lua hotăr#ri pe baza 'udecăţii proprii;
promptitudinea deciziei 6 rapiditatea cu care subiectul deliberează într-o situaţie comple!ă şi urgentă, adopt#nd hotăr#rea ce mai potrivită; opusul ei este nehotăr#rea sau tergiversarea; stăp#nirea de sine 6 capacitatea de autocontrol voluntar în situaţii dificile de viaţă şi de activitate.
4nsuşirile de voinţă odată stabilizate devin trăsături volitive de caracter, voinţa reprezent#nd %coloana vertebrală& a caracterului persoanei. &$ avea voinţă nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă sa te ţii de treabă&./$ndr= 1aurois0 &
Atenţia ca susistem !e"lat#! $tenţia reprezintă fenomenul psihic de orientare şi concentrare selectivă a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, fenomene sau sarcini, ceea ce are ca efect reflectarea lor mai accentuată. $tenţia este condiţie, un factor facilitator al proceselor de cunoaştere şi al activităţilor psihice /de învăţare, muncă, practice etc.0. $tenţia modulează tonusul nervos necesar bunei desfăşurări a celorlalte procese şi activităţi psihice conştiente, uşur#nd desfăşurarea optimă a acestora.
$#!mele atenţiei%
$tenţia involuntară - forma cea mai simplă, care se manifestă spontan; $tenţia voluntară - formă superioară de atenţie prin efectele ei pentru activitatea omului. Este intenţionată şi autoreglată conştient;
$tenţia postvoluntară - forma cea mai eficientă şi mai consolidată a atenţiei. Prin e!ersarea un timp mai îndelungat a atenţiei voluntare se a'unge la automatizarea acesteia, la reducerea treptată a efortului necesar pentru concentrare şi stabilitate. Educarea atenţiei presupune educarea formelor şi însuşirilor ei, prin formarea şi dezvoltarea unor interese largi, stabile şi profunde. u c#t un subiect deţine mai multe informaţii din domenii diverse, cu c#t el dispune de mai multe %puncte de spri'in&, cu at#t va fi mai atent voluntar sau chiar involuntar. Baza educării atenţiei voluntare o constituie educarea voinţei. 3ă e!ecuţi o tehnică de îngri'ire, să pregăteşti un pacient pentru o investigaţie, să administrezi un medicament, să supraveghezi un bolnav > e poate să necesite mai multă atenţie ) 5 clipă de neatenţie poate însemna sf#rşitul. $ici nu este loc de neatenţie?
PERSONALITATEA $tunci c#nd se vorbeşte despre %personalităţi& în limba'ul curent, de obicei se face referire la anumite persoane cu notorietate. 4n filosofie şi psihologie, termenul de personalitate este e!tins asupra tuturor oamenilor. el care a decretat că toţi oamenii beneficiază de atributul personalităţii a fost filosoful german "mmanuel 9ant. %Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină g#ndirea şi comportamentul său caracteristic.& /@ordon A. $llport, CD 6 DF0 %Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puţin durabilă a caracterului, temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei persoane. $ceastă organizare determină adaptarea sa unică la mediu.& /Gans H. EIsencJ, DF 6 DD0 %Personalitatea este un macrosistem al invarianţilor informaţionali şi operaţionali ce se e!primă constant în conduită şi sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.&/Paul Popescu-+eveanu, DKF 6 DDL0 Pentru Hohann Aolgang @oethe, personalitatea este o valoare morală supremă. &3pun şi magii, spun şi regii că din c#te-n lume avem, personalitatea noastră este binele suprem& /aust0. $ceste definiţii ne fac să înţelegem conceptul de personalitate. 5rganizarea structural-funcţională a individului şi organizarea psihică a persoanei se diferenţiază şi se specializează în decursul timpului, valoriz#ndu-se şi devenind unică. onceptul de personalitate cuprinde alte noţiuni individ, persoană, persona'. "ndividul reprezintă suma însuşirilor biologice /fizice0 care asigură adaptarea la mediul natural. "ndividul este un produs determinat biologic. Este reprezentantul speciei. 5rice specie, animală sau vegetală, are indivizi. Persoana cuprinde ansamblul însuşirilor psihice care asigură adaptarea la mediul socialistoric.
"ndividul cu viaţa sa psihică superioară, conştientă. Persoana este un produs determinat socioistoric, desemn#nd fiinţa umană în conte!tul relaţiilor sociale. Este un membru al societăţii. +oţiunea de persoană este aplicabilă doar omului. Persona'ul reprezintă %persoana în rol&, omul interpretat ca actor social. iecare om 'oacă mai multe roluri pe scena societăţii. El poate fi elev, fiu, părinte, profesionist etc. Personalitatea este un mecanism integrator constituit din subsisteme, laturi sau dimensiuni distincte corelate între ele. $ceste subsisteme sunt temperamentul, caracterul si aptitudinile. a aptitudini generale, psihologia modernă recunoaşte importanţa inteligenţei şi a creativităţii, consider#ndu-le subsisteme sau dimensiuni de sine stătătoare. Personalitatea este unică şi irepetabilă. 1ultitudinea oamenilor şi irepetabilitatea personalităţii înseamnă diversitate. (e aceea c#nd vorbim despre personalitate vorbim despre unicitate în diversitate. (acă personalităţile sunt unice cum vom şti care personalitate se potriveşte cu profesia de asistent medical) (esigur, aici nu vom vorbi despre o anume personalitate, ci despre persoane care se încadrează în nişte tipare dezirabile pentru a deveni profesionişti ideali.
Tempe!amentul emperamentul reprezintă dimensiunea dinamico-energetică a personalităţii. Este dimensiunea e!presivă. emperamentul este înnăscut, determinat biologic şi este constituit din trăsături ce derivă din tipul de activitate nervoasă superioară moştenit de la strămoşi şi transmis la urmaşi. Este asociat cu partea biologică a personalităţii, individul. emperamentul nu este bun sau rău, nu are conotaţie valorică. El evoluează odată cu întregul organism, astfel înc#t trăsăturile temperamentale se maturizează şi se menţin relativ constante p#nă la sf#rşitul vieţii. otuşi, odată cu înaintarea în v#rstă, unele trăsături se estompează datorită pierderii vitalităţii. 3tabilitatea trăsăturilor temperamentale constituite într-o anume constelaţie individuală reprezintă fondul dinamico-energetic şi e!presiv pe care se grevează celelalte trăsături dob#ndite. răsăturile temperamentale se referă la dinamismul, forţa, mobilitatea, echilibrul, deschiderea spre relaţii cu ceilaţi, ca e!presii ale tipului de activitate nervoasă superioară /$+30 care, la r#ndul ei este influenţată de biochimia ereditară. iecare individ se naşte cu o anumită schemă neuroendocrină care determină reactivitatea la stimulii e!terni. Este binecunoscută şi utilizată, chiar în limba'ul curent, e!presia %s-a înt#mplat din cauza adrenalinei&. antitatea de catecolamine secretată de sistemul neuro-endocrin, precum şi prevalenţa celor e!citante sau inhibante, dau energia şi dinamismul individului sub forma %vitalităţii& sale. $stfel, observăm la semenii noştri, rapiditatea sau lentoarea, iritabilitatea, nerăbdarea sau calmul, e!presivitatea sau ine!presivitatea, forţa sau slăbiciunea, rapiditatea deciziilor, flu!ul şi rapiditatea vorbirii, disponibilitatea de a stabili relaţii noi. oate aceste trăsături ţin de morfofuncţionalitatea organismului, de biologia e!primată individual în specia umană. emperamentul nestăp#nit, fără autocontrol se traduce prin comportament. emperamentul nu poate fi schimbat, dar poate fi controlat prin educaţie. E!istă o serie de criterii de recunoaştere a tipului temperamental, printre care
rezistenţa la oboseală şi uşurinţa recuperării după efort; rezistenţa la încercări ma'ore ale vieţii accidente, lovituri morale, pericole; viteza de reacţie şi capacitatea de a reacţiona simultan la mai mulţi stimuli; răbdarea, rezistenţa la monotonie; autocontrolul; echilibrul emoţional; tempoul, ritmul mişcărilor şi al vorbirii; viteza de adaptare la împre'urări noi; rapiditatea în luarea deciziilor; viteza de comutare de la o activitate la alta, etc.
hiar dacă temperamentul nu poate fi considerat ca :bun: sau :rău:, trăsăturile temperamentale influenţează adaptarea la mediul social, precum şi modul în care individul va fi privit şi 'udecat de ceilalţi. 2eactia celor din 'ur la comportamentul individului va decide si percepţia acestuia asupra propriei persoane. (rept urmare, unele trăsături se evidenţiază ca dezirabile, iar altele, ca indezirabile. Mtiind acest lucru, oamenii încearcă să-şi schimbe anumite comportamente care sunt determinate de trăsăturile indezirabile. (e e!emplu, un individ care se enervează foarte uşor şi reacţionează fără o 'udecată prealabilă, prin autocunoaştere şi educaţie, îşi poate controla reacţia /numără p#nă la zece ?0. %unoaşte-te pe tine însuţi: a fost baza filosofiei lui 3ocrate. 3e pare că cel mai greu lucru este autocunoaşterea. Pentru autocunoaştere este nevoie de înţelegere, e!perienţă, voinţă şi spri'in. 5 bună cunoaştere a temperamentului poate fi benefică pentru folosirea la ma!imum a trăsăturilor naturale considerate dezirabile /8pozitive&0 şi reducerea la minimum a trăsăturilor considerate indezirabile 8negative&. *n individ care doreşte să-şi cultive trăsăturile dezirabile şi să le diminueze pe cele indezirabile, trebuie să ştie ce tip de temperament are. (ar cum poate şti acest lucru) răsăturile 8pozitive& sau 8negative& se pot cunoaşte după stările lăuntrice pe care le cauzează, după manifestările e!terioare în relaţie cu alţii, în relaţie cu munca. ele pozitive trebuie dezvoltate, celelalte considerate slăbiciuni şi trebuie stăp#nite. Prin autocontrol se a'unge la corectarea temperamentului. 4n acest demers intervine conştiinţa, ca formă supremă de psihic. 4ncă din antichitate, oamenii de spirit au observat ca e!istă tipologii temperamentale care rezultă din asamblarea trăsăturilor de temperament. 5 primă clasificare a tipologiilor a fost făcută de doi mari e!egeţi ai antichităţii, medicii Gipocrate şi @alenus. $ceştia au împărţit oamenii, din punct de vedere temperamental în patru categorii sangvinic, coleric, flegmatic şi melancolic. (eşi criteriul era unul pueril, baz#ndu-se pe aşa-zisele 8patru umori& ale organismului s#ngele, bila galbenă, limfa şi bila neagră, totuşi identificarea originii sale biologice şi acurateţea descrierii au făcut ca şi astăzi, aceste temperamente să fie recunoscute şi acceptate.
Tempe!amentul san"&in T!'i!ea afecti&' 3angvinicul este un e!travert. Este impresionabil şi foarte receptiv la tot ce se înt#mplă în 'ur, este vesel, se bucură de toate, este o fire caldă, emotivă, sentimentală. Empatizează uşor.
3angvinicul se enervează uşor, e!plodează, nu reflectează temeinic şi este îndrăzneţ, pregătit în orice moment să intervină. Este neast#mpărat, agitat, nu poate sta prea mult într-un loc. Este superficial, foarte schimbător, îi lipseşte stabilitatea emoţională. răieşte în prezent.
Manifest'!i (n !elaţiile cu alţii emperamentul sangvin este caracterizat prin e!traversie /înclinaţii spre o viaţă e!terioară0, pun#nd mare preţ pe aspectul e!terior, ţinută impecabilă, dorinţă de a se remarca. Este vorbăreţ /intră în vorbă cu toţi0, răspunde neîntrebat şi fără să g#ndească prea mult. Este dependent de grup. Este sociabil, simpatic, are umor, îi înc#ntă rapid pe alţii. (eschide uşor uşi, dar uşor le şi închide. 4şi face prieteni rapid, dar îi şi pierde la fel de repede. 3e contrazice cu cei ce nu g#ndesc ca el, argumentează şi nu cedează. 3e înfurie şi devine violent. "nsultă, rupe prietenii, dar îi trece degrabă furia şi îşi cere iertare cu uşurinţă, smerindu-se şi recunosc#ndu-şi păcatele. rece uşor de la bucurie la plans. Este infidel pentru că se îndrăgosteşte repede, dar repede abandonează. 3e comportă bine cu membrii familiei. +u-i place singurătatea.
Manifest'!i (n le"'tu!' cu munca 4i place să muncească, este săritor, foarte activ, dar nu-i plac activităţile monotone pentru că se plictiseşte repede. Este serviabil, gata să te a'ute, începe multe, dar nu întotdeauna le termină. ace multe greşeli, căci este pripit de aceea nu poţi pune mare bază pe el, mai ales la sarcini care necesită răbdare şi migală. Promite cu toată convingerea, dar nu împlineşte tot ce a promis. Este carismatic, bun propagandist şi are calităţi de lider. Este un bun negociator şi facilitator. 3e remarcă în activităţi umanitare, în munca cu copiii sau în îngri'irea bolnavilor. 3angvinicul este superficial, indisciplinat, instabil, fără voinţă puternică. Egoist, pretinz#nd totul, orgolios, vanitos are tendinţa să e!agereze. 4i place să iasă în evidenţă şi să fie lăudat. Este dezorganizat, dezordonat. orecturi necesare
3ă cultive răbdarea, să combată nervozitatea, iritabilitatea; 3ă vorbească cu măsură, să înveţe să asculte şi să tacă uneori; 3ă fie pregătit să renunţe la propriile păreri; 3ă combată m#ndria, orgoliul; să-i valorizeze şi pe ceilalţi; iind fire dominantă, să înveţe să nu forţeze pe alţii; 3ă combată egoismul, să cultive altruismul; 3ă combată indisciplina, să cultive disciplina, ordinea; 3ă ducă la sf#rşit lucrul început, să combată instabilitatea; 3ă înveţe conformismul ca formă de respectare a regulilor.
oate aceste a'ustări sunt posibile prin educaţie şi prin dezvoltare personală.
Tempe!amentul c#le!ic
T!'i!ea afecti&'% $re înclinaţii către viaţa e!terioară. Este un incorigibil e!travert. 1anifestă o voinţă puternică, este încăpăţ#nat, ambiţios, d#rz. Este independent, ia hotăr#ri pentru el şi pentru alţii, este dinamic, impulsiv şi nu pierde vremea cu fleacuri. $re o bună imagine de sine, fiind m#ndru, încrezut, orgolios, vanitos. Este un optimist chiar în situaţii incerte pentru că are mare încredere în forţele proprii. (e aceea este întreprinzător, se aventurează în afaceri, riscă mult, are g#ndire practică, nu reflectează mult. +eînduplecat, cu idei fi!e, are minte ascuţită, g#ndeşte sistematic, dar nu în detaliu. $re o fire dominantă toţi trebuie să-l asculte şi să-i facă pe plac. Este manipulator, nu vede piedici, greutăţi, folosindu-se de situaţii şi de oameni, căut#nd să-şi atingă scopul. 3uferă dacă dă greş, dă vina întotdeauna pe ceilalţi, dar o ia de la capăt. 1anifestarea sentimentelor este tumultoasă, este pasional, însă îi trece repede pentru că se iubeşte prea mult pe sine. +u-i valorizează prea mult pe ceilalţi, ci îi consideră adesea obiecte care să le satisfacă lor nevoile. Este lipsit de empatie, nemilos. Manifest'!i (n !elaţiile cu alţii 4i place societatea, dar pretinde ca ceilalţi să i se subordoneze. Poate lucra bine în echipă, dar numai pe post de lider. 3e poate conta pe el pentru că nu doreşte să i se ştirbească imaginea. Garnic, implicat, are calităţi de şef şi pretinde mult de la alţii. Este e!trem de critic, încercînd astfel să-i stimuleze pe cei din 'ur de care este în permanenţă nemulţumit. +u ascultă de alţii, dar pretinde ascultare. Este ranchiunos, răzbunător, nu uită mult timp o ofensă. Este ostil celor care au altă părere, se înfurie şi adresează 'igniri. Este încăpăţ#nat, intransigent, nu-şi cere iertare şi nu iartă. $re fire de despot. eilalţi il ştiu de frică pentru că este violent şi adesea îi terorizează. Este scandalagiu şi se ceartă din fleacuri. $re succes datorită hărniciei şi ambiţiei, este un bun conducător şi manager. Mtie să ia decizii în situaţii de urgenţă. Manifest'!i (n le"'tu!' cu munca% Este harnic, îi place să muncească, este eficient, nu pierde vremea. onsumă o mare cantitate de energie nervoasă, se implică în activitate cu mult entuziasm, dar acest consum nervos îl poate duce la epuizare, căderi nervoase sau chiar depresii. Bun la intervenţii urgente, găseşte soluţii, nu se sperie de greutăţi şi piedici. (uce lucrul p#nă la capăt, reuşind chiar şi unde alţii falimentează. +u suportă activităţile şi ocupaţiile de rutină, statice, fiind instabil şi orientat spre schimbare. inde să ia iniţiative, dornic să se impună şi să conducă. (e aceea, dacă activitatea i se potriveşte obţine performanţe deosebite, dar dacă primeşte sarcini monotone se epuizează repede şi devine ineficient. olericul este e!ploziv, nu este stăp#n pe nervii săi. Este violent, neînduplecat şi ţine morţiş la părerea lui. 2anchiunos şi arogant are fire de dictator. *neori este machiavelic, gata să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopul.
C#!ectu!i necesa!e%
3ă cultive empatia, dragostea şi compasiunea faţă de alţii; 3ă înveţe să renunţe la ideile sale şi să cedeze ceva mai uşor; 3ă cultive răbdarea, să nu se înfurie at#t de uşor; 3ă înveţe să-şi stăp#nească impulsivitatea, agresivitatea şi să nu mai fie at#t de critic; 3ă nu fie prea arogant, să combată m#ndria şi grandomania la care este predispus;
3ă-şi stăp#nească tendinţele de dominaţie şi control asupra celorlalţi, să nu-i forţeze, ci să-i convingă prin mi'loace paşnice; 3ă înveţe să-şi recunoască propriile greşeli şi să ceară iertare; 3ă înveţe să ierte, la r#ndul său; 3ă combată egoismul, a'ut#ndu-i pe alţii; 3ă înveţe să-şi controleze furia, să nu e!plodeze cu uşurinţă, să nu se certe, ci să rezolve eventualele conflicte pe cale amiabilă; 3ă înveţe să asculte şi să acorde celorlalţi respectul cuvenit; 3ă combată tendinţa către revoltă.
5amenii cu acest temperament sunt nonconformişti, rebeli, neascultători. (e aceea dezvoltarea personală se impune încă din copilărie.
Tempe!amentul fle"matic T!'i!ea afecti&'% $re înclinaţii spre o viaţă lăuntrică. Este introvert. alm, calculat, echilibrat, stabil, distant, neimplicat, foarte rece, mai puţin sensibil, se îndrăgosteşte greu şi este lipsit de pasiune. Ponderat şi prudent, flegmaticul este rezervat, leagă greu prietenii, dar sentimentele sale sunt stabile în timp, constante şi veridice. 4n structura sa temperamentală predomină voinţa, nu simţirea. +u se miră, nu se entuziasmează, nu este impresionabil. 2ăbdător şi perseverant izbucneşte rareori, dar c#nd o face are manifestări e!plozive. Este focul mocnit şi apa liniştită şi ad#ncă. ire de stoic, înfruntă greutăţile, rabdă în tăcere. $re un mare potenţial, resurse înnăscute, minte pătrunzătoare. u calmul său găseşte soluţii la probleme, vede planuri, mi'loace şi metode. Este un pacifist convins, stăp#n pe sine şi pe situaţie. $scultător, mai degrabă din comoditate dec#t din convingere este conformist şi detaşat. +u-i plac situaţiile conflictuale. Egoist şi comod, îi critică şi îi ironizează pe cei care muncesc prea mult. $re simţul umorului, îi face pe ceilalţi să r#dă, fără ca el să o facă. Manifest'!i (n !elaţiile cu alţii% legmaticul produce o influenţă stabilizatoare, iar s#ngele rece îl face un bun coleg, chiar dacă are tendinţa de a-i ironiza pe ceilalţi. Puţin empatic, este cam arogant, dispreţuindu-i pe ceilalţi. Prin firea sa calmă şi răbdătoare, dar şi prin conformismul său este om de echipă. 4i place ca ceilalţi să-şi asume răspunderea şi încearcă să evite conflictele de orice fel. 4i temperează pe ceilalţi, iar prin umorul său creează o stare de veselie. *neori foloseşte umorul pentru a-i irita pe ceilalţi, iar asta îl amuză. (in cauza înclinaţiei către sine, nu-i place să vorbească prea mult şi devine un bun ascultător. Este un tip puternic şi un lider bun datorită firii sale calculate, echilibrate, stabile. 4n caz de pericol, nu-şi pierde cumpătul. Manifest'!i (n le"'tu!' cu munca% Este un perfecţionist. 3e poate pune bază pe promisiunea flegmaticului şi pe produsul muncii sale.Este om de cuv#nt şi dacă se mobilizează are forţă şi voinţă de a termina ceea ce a început. $re multă putere de muncă, dar este pasiv, comod şi acţionează silit de împre'urări. aută calea cea mai uşoară şi încearcă să aleagă metodele cele mai facile pentru a nu depune prea mult efort. (ar ceea ce face, face bine. @#ndeşte înainte de a începe lucrul, acţion#nd pe principiul 8pentru a nu depune prea mult efort fizic trebuie să depui un pic de efort intelectual&. Este un optimist şi speră că m#ine va fi mai bine. $re tendinţa de a profita, căut#nd să c#ştige
după urma celorlalţi, fără prea mută muncă. 3e mulţumeşte cu standarde 'oase, nefiind prea ambiţios.
C#!ectu!i necesa!e%
3ă combată comoditatea, devenind ceva mai dinamic; 3ă-şi biruie pasivitatea, să nu piardă timpul, să se implice mai mult; 3ă-şi biruie egoismul, valoriz#nd altruismul; 3ă înveţe să-şi stăp#nească nevoia de a-i ironiza pe alţii şi să nu mai fie at#t de critic; 3ă nu fie prea arogant, să arate mai multă căldură celor din 'ur; 3ă cultive empatia, înţelegerea faţă de suferinţa altora; 3ă aibă mai multă încredere în oameni; 3ă înveţe să-şi manifeste calităţile de lider.
emperamentul flegmatic, la o interpretare pur teoretică, ar fi cel mai dezirabil din punct de vedere al percepţiei celorlalţi. (ar, ca toate celelalte tipuri temperamentale, prezintă şi acesta anumite trăsături considerate indezirabile.
Tempe!amentul melanc#lic T!'i!ea afecti&'% 1elancolicul este predominant introvert, centrat pe sine, pe starea sa lăuntrică. 3ensibilitatea reprezintă calitatea şi defectul emblematic. Este predominat de simţire, impresionabil p#nă la lacrimi. Este instabil, înclinat spre autoanaliză e!cesivă, susceptibil, neîncrezător în sine şi în ceilalţi, temător, nesigur şi foarte timid. Nipsit de simţ practic, visător, uneori p#nă la pierderea contactului cu realitatea, melancolicul trăieşte în lumea lui, dar nu distrat şi plăcut, ci chinuit şi apăsat de propriile temeri. 4nclinat spre autoanaliză e!cesivă, cu sentimente de autoculpabilizare /se învinovăţeşte pentru orice eşec al lui sau al altuia0, melancolicul este un îng#ndurat pe care trăirea interioară îl copleşeşte. ire analitică cu o g#ndire refle!ivă dezvoltată despică firul de păr în patru, fiind perfecţionist, ordonat la e!trem. oate îl afectează, este meditativ, se poate ad#nci în g#ndire şi prezintă gradul cel mai înalt de creativitate dintre toate tipurile temperamentale. +u suportă minciuna, e!agerările, compromisurile. *rmărind lucrurile ideale, toate acestea îi devin antipatice. $re o lume mentală îngustă şi întunecată. Este suspicios, bănuitor cu predispoziţia de a 'udeca orice i se pare lipsit de consistenţă morală. #ntăreşte toate cu măsura sa. Este sentimental, absoarbe durerea, imaginaţia lui fiind afectată ad#nc de tristeţe. hibzuieşte ad#nc lucrurile, vede multe piedici. ire închisă, se încarcă pe sine cu poveri. Este pesimist, intră uşor în stare depresivă, are tendinte autocritice, împovăr#ndu-se cu vina lumii întregi. $re puţin interes faţă de prezent, se refugiază în trecut sau în viitor. Manifest'!i (n !elaţie cu alţii *na din trăsăturile caracteristice pentru temperamentul melancolic este dorinţa de linişte şi singurătate. iind o fiinţă înclinată spre introspecţie, melancolicul pare distras, nelalocul lui în societate. Prieten de încredere se implică afectiv în problemele altora şi se ataşează de cei pe care-i valorizează pentru totdeauna. ire delicată, se comportă frumos, cu teama de a nu deran'a pe ceilalţi. Este constant, fidel în căsnicie şi în prietenii. Este dependent, gata să asculte de alţii. $re o puternică dorinţă de a fi iubit. iind at#t de sensibil este slab, tăcut, nu-şi
împărtăşeşte trăirile cu alţii. iind suspicios, poate devini rece, distant. (acă i-ai greşit cu ceva suferă, te iartă greu, are rană ad#ncă.
Manifest'!i (n !elaţie cu munca% Este foarte cinstit, nu face şi nu acceptă compromisuri. iind un perfecţionist face lucru de înaltă calitate. apabil de lucruri mărunte, meticuloase, conştiincios, cu aversiune pentru superficialitate, munceşte cu plăcere şi cu multă perseverenţă, dar oboseşte uşor. Este bun la lucrări de creaţie. Este un artist. ot ce începe duce la bun sf#rşit, chiar cu eforturi foarte mari. Este punctual, împlineşte ce a promis şi este gata oric#nd să-l a'ute pe cel cu care lucrează. oarte gri'uliu cu banii, cu hainele, cu lucrurile sale, melancolicul este e!cesiv de ordonat şi de disciplinat. 3esizează bine problemele, pericolele. $re un înalt simţ civic şi spirit de sacrificiu, fiind gata de 'ertfă. răsături indezirabile suspiciunea, pesimismul, autoculpabilizarea, negativismul, lipsa de deschidere către ceilalţi. C#!ectu!i necesa!e%
4nlocuirea spiritului de autocritică cu cel de autoapreciere; Pesimismul să fie înlocuit cu optimism; 3ă cultive relaţiile interpersonale.
orecturile se pot realiza prin autocunoaştere şi dezvoltare personală. oate aceste tipuri temperamentale descrise nu se manifestă cu at#t de mare acurateţe, nu e!istă tipuri pure, ci fiecare om are trăsături de la mai multe tipuri, însă predomină un anumit tip. Este oare un anumit tip de temperament, temperamentul ideal pentru un asistent medical) 3angvinicul, prin capacitatea sa de comunicare, ar fi dezirabil, însă este prea superficial şi nu rezistă mult la sarcinile rutiniere. 3e plictiseşte prea uşor. legmaticul este un tip calm şi perseverent, dar nu empatizează prea mult. N-am putea acuza de indiferentism. olericul are o mare rapiditate în luarea deciziilor şi o mare forţă, dar este prea impulsiv şi prea dominator. 1elancolicul cu sensibilitatea sa s-ar implica prea mult în sarcină şi ar fi rapid epuizat. aptul că nu e!istă temperamente pure ne dă speranţa unor constelaţii de trăsături temperamentale care să fie un bun fundament pentru o construcţie acceptabilă a personalităţii asistentului medical, astfel înc#t, prin procesul de dezvoltare personală să devină un e!celent profesionist. "mportant este să să se cunoască pe sine, să-şi cunoască trăsăturile 8pozitive& şi pe cele 8negative&. Pe cele pozitive să le cultive şi să le dezvolte, iar pe cele 8negative& să le înlăture sau să le diminueze. $cest lucru se poate obţine prin educaţie, d#nd vieţii valoare.
Ca!acte!ul aracterul reprezintă dimensiunea relaţional-valorică a personalităţii. (esemnează ansamblul însuşirilor psihice care privesc relaţiile unei persoane cu semnii săi şi valorile după care se conduce. aracterul este încărcat valoric, descriind profilul psihomoral al personalităţii. +oţiunea de valoare înseamnă morală, iar morala înseamnă B"+E. 1orala este un ansamblu de reguli,
valori comportamentale acceptate de societate /grup social0 la un moment dat. aracterul este alcătuit din trăsături cu adevărat pozitive şi negative, valorizate din punct de vedere social. 3intagma 8lipsit de caracter& este vehiculată în limba'ul curent, care a se referă la o persoană care nu corespunde tiparului social de B*+. oţi oamenii au caracter, dar orientat valoric într-o manieră diferită. aracterul se schimbă în timp sub influenţa factorilor sociali familie, prieteni, societate, dar şi de înt#mplări personale care au un impact profund asupra individului. aracterul nu este înnăscut, ci dob#ndit, form#ndu-se în procesul învăţării sociale pe căi diferite. 4n primul r#nd în familie, părinţii şi rudele îl învaţă pe copil comportamentele dezirabile. Mcoala este unul dintre agenţii cei mai importanţi ai formării caracterului. @rupul de prieteni are, de asemenea, impact determinant asupra formării caracterului. +u în ultimul r#nd, sursă de învăţare şi de formare de trăsături caracteriale, de atitudini, o reprezintă mi'loacele media /în special televiziunea0. @eneza caracterului are loc prin mai multe mecanisme
1ecanismul condiţionării care se bazează pe principiul sancţiune pozitivă şi negativă /recompensă7pedeapsă0; 1ecanismul autorităţii, autoritatea fiind 8adevărul suprem&; nerespectarea autorităţii se lasă cu pedeapsă; 1ecanismul imitaţiei şi al modelului. opilul imită şi învaţă. El tinde să-şi aleagă un model şi să se comporte la fel. $dolescentul este atras de modele din grupul de apartenenţă sau din lumea celebrităţilor. Părinţii şi profesorii constituie modele pentru copii şi elevi.
hiar dacă formarea caracterului începe din fragedă copilărie, durează toată viaţa, ceea ce permite schimbări în bine sau în rău. aracterul este mecanism integrator şi reglator al personalităţii pentru că reuneşte atitudinilevalori definitorii pentru profilul psihomoral al personalităţii /1. Olate0. iecare om îşi dezvoltă un sistem de valori care-l plasează pe scara valorilor sociale; acest sistem este format din atitudini. $titudinea este o modalitate de raportare faţă de anumite aspect ale realităţii ce implică reacţii afective, cognitive şi comportamentale. Este o opinie, o poziţie faţă de ceva anume. Ea este orientată valoric B"+E72*. E!emplu atitudinea faţă de minciună, atitudinea faţă de fumat etc. ea mai simplă parte a atitudinii este cea cognitivă a cunoaşte, a şti că este bine sau rău. (e e!emplu, toată lumea ştie că a fuma este un lucru rău. Partea afectivă este greu de obţinut. $ simţi că este rău, a nu-ţi plăcea comportamentul de a fuma, înseamnă interiorizare afectivă. umatul devine ceva inacceptabil deoarece contravine nu numai regulei în sine, ci propriului sistem de valori. $cest mod de a asimila o valoare necesită timp şi efort din partea subiectului şi a celor din 'ur. Partea comportamentală, vine pe cale de consecinţă 8ştiu că este rău, dar mai ales fumatul nu se află în felul meu de a mă comporta&. răsăturile caracteriale sunt stabile în timp şi, împreună cu cele temperamentale, conferă constelaţia trăsăturilor de personalitate. rasăturile de caracter reprezintă ceea ce este valoros în structura personalităţii. Ele descriu consistenţa fiinţei umane, cea dezvoltată istoric şi impregnată cu valoare.
E!emple de trăsături de caracter pozitiv cinste, onoare, corectitudine, sinceritate, resposabilitate, conştiinciozitate, seriozitate, generozitate, altruism, bunătate, solicitudine, disciplină, punctualitate, loialitate, spirit de sacrificiu, trăsături de voinţă /mobilizarea resurselor personalităţii pentru a face faţă solicitărilor fermitate, perseverenţă, stăp#nire de sine, cura', hotăr#re, eroism0 etc. oate aceste trăsături sunt trăsături acceptate social ca adevărat pozitive care trebuie cultivate. Ele se cimentează ca trăsături de personalitate prin interiorizare afectivă. hiar dacă unii oameni sunt înclinaţi prin temperament către anumite trăsături, cum ar fi superficialitatea sangvinicului sau pasivitatea flegmaticului, ei pot fi învăţaţi care sunt adevăratele valori ale societăţii şi pot fi schimbaţi. $titudinile fiind învăţate, pot fi schimbate. 3chimbarea atitudinii, chiar dacă nu este un proces uşor, este posibilă. (e aceea, caracterul, ca set de atitudini-valoare se poate schimba în timp, iar omul poate deveni din ce în ce mai valoros, mai moral. & (ouă lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi cresc#ndă admiraţie şi veneraţie, cu c# t mai des şi mai stăruitor g#ndirea mea se ocupă de ele cerul înstelat de deasupra mea şi legea morală din mine&. /"mmanuel 9ant0 "nutil să specificăm că asistentul medical trebuie să aibă atitudini sanogene faţă de comportamentele de risc şi trăsături de caracter cu adevărat pozitive, care să se combine într-o perfectă constelaţie morală. răsăturile enumerate mai sus sunt indispensabile unui bun profesionist, în orice domeniu, cu at#t mai mult în domeniul medical, unde miza este chiar viaţa semenilor.
Aptitudinile #nd vorbim despre aptitudini facem referire la dimensiunea instrumental-operaţională a personalităţii. Ele reprezintă însuşiri fizice şi psihice relativ stabile care-i permit omului să efectueze cu succes anumite activităţi. 5 combinare specifică a aptitudinilor care asigură posibilitatea realizării creatoare şi originale a unei activităţi constituie talentul. $ptitudinile înseamnă faptic tot ceea ce poate să facă performant o persoană, în mod real, în conte!tul diferitelor sarcini şi solicitări ale mediului. #t de mult face şi c#t de bine face în raport cu alţii. $ptitudinea diferenţiază indivizii între ei, elementul principal constituindul randamentul calitativ şi cantitativ. $ptitudinile se clasifică după criteriul comple!ităţii în
aptitudini simple /care solicită un anumit proces psihic0 cum ar fi aptitudini mnezice /dememorie0, senzorial perceptive /cromatice, olfactive, gustative0, psihomotorii /de!teritate, manualitate0 etc.; aptitudini comple!e /care solicită mai multe procese psihice0 cum ar fi aptitudinile tehnice.
(upă criteriul generalităţii, e!istă
atitudini generale, necesare pentru desfăşurarea tuturor activităţilor /inteligenţa şi creativitatea0; aptitudini speciale necesare pentru desfăşurarea unei anumite activităţi; e!emplu aptitudini sportive, aptitudini artistice etc.
$ptitudinile sunt parţial înnăscute şi parţial dob#ndite. (e e!emplu, un copil se naşte cu o bună ureche muzicală şi cu voce frumoasă. (acă nu e!ersează, în timp aceste însuşiri se diminuează. (impotrivă, dacă face e!erciţii şi îşi cultivă aptitudinile, ele devin capacităţi. 4n cazul în care copilul se naşte fără ureche muzicală, oric#t de mult ar e!ersa, nu poate a'unge la performanţă. otuşi, în anumite domenii e!erciţiul duce la formarea unei aptitudini, cea dob#ndită /e!emplu, aptitudinea de a găti0. $cest tip de aptitudini sunt de fapt priceperi sau deprinderi. Ele se formează în timp şi devin instrumente cu care operăm în viaţa de toate zilele. *neori, e!erciţiul este mai important dec#t aptitudinea nativă. 1arele inventator homas Edison spunea că %invenţia este Q inspiraţie şi DD Q transpiraţie&.
Inteli"enţa "nteligenţa este o aptitudine generală şi se evidenţiază ca o dimensiune rezolutiv productivă a personalităţii. Ea favorizează adaptarea individului la situaţiile noi din mediu. "nteligenţa este înnăscută, dar se dezvotă în decursul vieţii, sub influenţa mediului social. Psihopedagogul şi biologul elveţian Hean Piaget a studiat inteligenţa la copii şi a formulat propria teorie, numită teoria genetică, constructivistă. El a observat cum copiii îşi construiesc propriile mi'loace de a rezolva probleme şi a se adapta la mediul încon'urător. Piaget a pornit de la ideea că oamenii trebuie să se adapteze la mediul în care trăiesc, iar adaptarea se face pe baza comportamentelor şi a cunoştinţelor pe care le posedă. El consideră că orice acţiune, oric#t ar fi de simplă, presupune organizare, iar aceasta este posibilă prin intervenţia a două procese asimilarea /procesul prin care informaţia nouă este încadrată în cea e!istentă0 şi acomodarea /crearea de noi informaţii0. $ceste două procese se produc simultan şi conduc către finalitatea lor, adaptarea. *nii autori sunt susţinători ai teoriei psihometrice, care e!plică inteligenţa ca o aptitudine generală rezultată din combinarea, într-o anumită măsură, a mai multor aptitudini specifice. Psihometria se referă la elaborarea de probe care să permită măsurarea inteligenţei. Este binecunoscut faptul că e!istă nenumărate astfel de probe care au o mare aplicabilitate în multe domenii aviaţie, şoferie, armată etc. (in păcate aceste teorii nu e!plică nici pe departe comple!itatea conceptului de inteligenţă. estele psihometrice nu pot măsura decăt anumite aptitudini, cum ar fi cele logicomatematice. $lte aptitudini, precum cele artistice, sportive ş.a.m.d., se măsoară numai prin performanţă, iar aceasta este condiţionată de prea mulţi factori, pentru a da măsura reală a aptitudinii. el care a punctat, mai aproape de adevăr dimensiunea inteligenţei a fost GoRard @ardner care realizează cea mai profundă pătrundere în domeniul educaţiei, de la Piaget încoace. Prin e!tensie, este un alt mod de a aborda oamenii, ţin#nd cont de diferenţele dintre ei. El a observat că oamenii au o adaptare diferită pe anumite domenii de activitate. *nii sunt mai %ageri& şi bine integraţi în arte, alţii în activităţi fizice, alţii în operaţii matematice. 1area
problemă este dificultatea de a măsura aceste aptitudini, dar este clar că oamenii %se descurcă& mai bine pe diverse tipuri activitate. eoria lui @ardner privind inteligenţele multiple consideră că o inteligenţă este un mod de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse considerate ca valori de cel puţin o cultură, o inteligenţă este o promisiune de potenţial biopsihologic. 3tudiind modul în care oamenii din întreaga lume rezolvă diversele probleme, @ardner a identificat D tipuri de inteligenţe /inteligenţa e!istenţială în curs de definire0. . "nteligenţa lingvistică %$ g#ndi în cuvinte şi a folosi limba pentru a e!prima şi a înţelege realităţi comple!e. 3ensibilitate pentru înţelesul şi ordinea cuvintelor, sonoritatea, ritmurile limbii. $ reflecta asupra folosirii limbii în viaţa de toate zilele&. Este inteligenţa cel mai des folosită în comunicare. opiii cu inteligenţă lingvistică învaţă repede şi corect limba maternă, învaţă uşor limbi străine, citesc, folosesc metafora, dezvoltă abilităţi lingvistice şi aleg mai t#rziu cariera în funcţie de capacităţile lingvistice. K. "nteligenţa logico-matematică %$ g#ndi la cauză şi efect, a înţelege relaţiile dintre acţiuni, obiecte, idei. $bilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi de a efectua operaţii matematice şi logice comple!e. "mplică abilităţi de g#ndire deductivă şi inductivă, precum şi capacităţi critice şi creative de rezolvare a problemelor&. 5amenii cu inteligenţă logico-matematică devin, de obicei, contabili, matematicieni, chimişti, fizicieni. S. "nteligenţa muzicală7ritmică %$ g#ndi în sunete, ritmuri, melodii şi rime. $ fi sensibil la ton, la intensitate, înălţime şi timbrul sunetului. $bilitatea de a recunoaşte, crea şi reproduce muzica, folosind un instrument sau vocea. "mplică ascultare activă şi presupune o legătură puternică între muzică şi emoţii.& L. "nteligenţa spaţială7vizuală %$ g#ndi în imagini şi a percepe cu acurateţe lumea vizuală. $bilitatea de a g#ndi în trei dimensiuni, de a transforma percepţiile şi de a recrea aspecte ale e!istenţei vizuale cu a'utorul imaginaţiei. $ lucra cu obiecte.& apacitatea de a înţelege relaţiile din spaţiu o au, cu precădere, artiştii, arhitecţii, fotografii. izicienii buni, ca Einstein, se dovedesc inteligenţe logico-matematice şi spaţiale. T. "nteligenţa naturalistă %$ înţelege lumea naturală, incluz#nd în acest domeniu interesul pentru plante, animale şi studiile ştiinţifice. $bilitatea de a recunoaşte şi de a clasifica indivizi, specii şi relaţii ecologice. $ interacţiona eficient cu creaturi vii şi a discerne scheme legate de viaţă şi forţele naturii .& elelalte tipuri de inteligenţe nu pot defini personalităţi precum cea a lui (arRin sau abilităţile de care dau dovadă biologii, ecologii, etologii. Ei nu operează cu simboluri, scheme sau operaţii matematice, cum fac fizicienii sau chimiştii, ci, mai degrabă organizează
tiparele observate în mod diferit dec#t celelalte ştiinţe. 4n această categorie se includ şi maiştrii bucătari. F. "nteligenţa Jinestezică a corpului %$ g#ndi în mişcări şi a folosi corpul în moduri abile şi complicate. "mplică simţul timing-ului şi al coordonării întregului corp şi a m#inilor în e!ecutarea mişcărilor, c#t şi în manipularea obiectelor.& 5 au dansatorii, sculptorii, sportivii. Pot fi abilităţi motorii de fineţe sau de amplitudine. $ctoria este mai mult Jinestetică şi mai puţin lingvistică. /Pentru a înţelege în profunzime pe 3haJespeare, cu întreaga lui operă, sunt necesare F-C tipuri de inteligenţe...0 . "nteligenţa interpersonală %$ g#ndi despre alte persoane şi a le înţelege. $ fi capabil de empatie, a recunoaşte diferenţele dintre oameni şi a aprecia modul lor de g#ndire, fiind sensibil la motivele, intenţiile şi stările lor. "mplică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din familie, cu prieteni sau colegi.& ei cu inteligenţă interpersonală a'ung să fie conducători, sunt psihologi sau buni v#nzători, se pricep la motivare, manipulare. Ei înţeleg modul de 8funcţionare& al oamenilor. *n profesor bun nu se poate să nu aibă şi această inteligenţă. C. "nteligenţa intrapersonală %$ g#ndi despre sine şi a se înţelege. $ fi conştient de punctele tari şi de cele slabe, a planifica eficient atingerea obiectivelor personale. "mplică monitorizarea şi controlul eficient al g#ndurilor şi al emoţiilor. $bilitatea de a se monitoriza în relaţiile interpersonale. E vorba de cunoaşterea de sine şi de luarea deciziilor pe baza cunoaşterii propriilor calităţi şi defecte.& D. "nteligenţa e!istenţială @ardner este convins că e vorba de o modalitate de cunoaştere, dar nu a stabilit incă indicatorii ei în sistemul inteligenţei. (e aceea, această inteligenţă nu este complet definită încă. 5 astfel de inteligenţă au filosofii, cei care îşi pun întrebări despre sensul fericirii, despre începutul *niversului etc. Probabil că şi spiritualitatea aparţine acestui tip de inteligenţă. Prin urmare, nu e!istă activitate posibil de realizat cu un singur tip de inteligenţă sau persoane care să aibă dezvoltat un singur tip de inteligenţă. +u se poate diagnostica în mod categoric prezenţa sau absenţa unei anumite inteligenţe. 3e descriu acei autişti, %oligofreni savanţi& care au foarte dezvoltată inteligenţa logico-matematică şi pot face operaţii complicate. (ar mai degrabă prin mecanisme mnezice dec#t de înţelegere. *n e!emplu relevant de retard mental în tot ceea ce înseamnă inteligenţă relaţională dublat de o capacitate e!traordinară de face operaţii matematice îl găsim în celebrul film 2ain 1an. *nui bun asistent medical i s-ar potrivi o bună inteligenţă interpersonală şi Jinestezică. otuşi, fiecare dintre inteligenţele de mai sus are rolul ei în adaptarea la mediul profesional.
Inteli"enţa em#ţi#nal) 5amenii de ştiinţă apreciazU cU înainte de a g#ndi, simţim şi că aceasta ţine de instinctul nostru de conservare. 5ricum, o dată ce începi să te temi pentru ceea ce simţi ai şansa sU fii de'a pe drumul cel bun. apacitatea de a te retrage pentru un moment în e!pectativă pentru a analiza
ceea ce simţi te determina sU apelezi la autocontrol, prelu#nd anumite şabloane comportamentale pe care le-ai sesizat la alţii. el care a marcat o revoluţie în lumea psihologiei şi a managementului, prin analiza importanţei emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane, a fost (aniel @oleman. El a observat, prin studii îndelungi că, atunci c#nd ne întelegem emoţiile, situaţia în care ne aflăm se clarifică. 3e întrevede chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macină familia şi societatea. Prelu#nd rezultatele cercetarilor asupra creierului şi comportamentului uman, @oleman propune e!tinderea conceptului de inteligenţă. "nteligenţa emoţională ne a'utU sU înţelegem sentimentele celor din 'ur şi sU ne înţelegem propriile sentimente; acestea sunt responsabile în bunU mUsurU pentru succesul nostru în viaţă şi, mai ales în viaţa profesională.
Inteli"enţa em#ţi#nal) a!e t!ei c#mp#nente%
cunoaşterea propriilor emoţii; gestionarea acestora; înţelegerea şi luarea în considerare a emoţiilor celorlalţi.
onsider#nd cU emoţiile sunt conştientizate, chiar dacU unele dintre ele spun despre noi lucruri pe care nu am vrea sa le auzim, partea cea mai dificilU este sU învUţUm sU le gestionUm adecvat în vederea atingerii unui anumit scop. 4n acest demers este esenţialU înţelegerea faptului cU orice emoţie are at#t o laturU pozitivU, c#t şi una negativU, iar acest lucru este valabil şi în cazul emoţiilor considerate în mod tradiţional negative, aşa cum ar fi m#nia. aţa negativU a m#niei se referă la faptul că îi îndepUrtează pe cei din 'ur, tensioneazU corpul şi afecteazU raţiunea, în timp ce faţa pozitivă stimulează funcţia de apărare pe care aceast afect îl are pentru individ. (e asemenea mobilizează individul spre acţiune. (upU ce aceste faze sunt parcurse, se trece la înţelegerea şi luarea în considerare a emoţiilor celor din 'ur. rei elemente sunt esenţiale, în aceasă etapă
ascultarea activU ceva mai mult dec#t a aştepta rUbdUtor sU îţi vinU r#ndul sU spui ceva; interpretarea corectă a limba'ul corpului celorlalţi; distingerea diferitelor nuanţe ale emoţiilor unei persoane.
(oar utilizarea împreunU a acestor abilitUţi ne permit sU comunicUm eficient la nivel emoţional cu cei din 'ur, recept#nd şi transmiţ#nd at#t latura raţionalU, c#t şi cea afectivU a unui mesa'. 3pre deosebire de alte inteligenţe, cum ar fi inteligenţa logico-matematica, care suferU modificUri nesemnificative o dată cu sf#rşitul adolescenţei, inteligenţa emoţionalU se poate dezvolta de-a lungul timpului, fUrU limită de v#rstă, cu condiţia să îi fie acordatU atenţia şi eforturile necesare. 1odalitatea prin care cineva realizează că dozarea propriilor emoţii este o acţiune care are un rol determinant în modul în care este perceput de ceilalţi reprezintU un factor cheie în cadrul inteligenţei emoţionale.
1ai mult dec#t toate celelalte subsisteme ale personalităţii, asistentul medical are nevoie de inteligenţă emoţională. (in fericire, alături de modelarea temperamentală şi de cizelarea caracterială, pe parcursul vieţii, este posibilă dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Persoanele care au un coeficient de inteligenţă emoţională ridicat ştiu, în general, să-şi direcţioneze foarte bine acţiunile în viaţU. (e asemenea, îşi stabilesc priorităţi corecte şi îşi fi!eazU obiective realiste. 4n plus, au capacitatea de a apela la raţional atunci c#nd sunt nevoiţi să ia decizii, apel#nd la autocontrol.
C!eati&itatea reativitatea este o aptitudine generală /care a'ută la desfăşurarea multor activităţi0 şi se referă la ansamblul unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea de către indivizi sau grupuri a unui produs original şi de valoare pentru societate. retivitatea înseamnă noutate, inventivitate, originalitate. *nii oameni sunt mai creativi dec#t alţii, însă cretivitatea e!istă la orice personalitate. actori care influenţează creativitatea sunt $. actori interni . actori intelectuali /g#ndirea şi imaginaţia0; K. actorii temperamentali; anumite tipuri temperamentale sunt mai înclinate să renunţe la rutină şi să schimbe activităţi; B. actori e!terni S. actori sociali; şcoala, cerinţele progresului care stimulează creativitatea umană, mai ales a grupurilor etc. reativitatea e!istă sub formă latentă, în grade diferite, la fiecare individ. (e aceea ea poate fi stimulată prin metode specifice. *na dintre aceste metode este evitarea tiparelor, a stereotipiilor. Mcoala reprezintă principalul agent de stimulare a creativităţii. olosirea metodelor active de învăţare, incitarea la g#ndire creativă, evitarea şabloanelor, încura'area elevilor la opinii personale şi la folosirea imaginaţiei în rezolvarea problemelor, sunt mi'loace prin care se stimulează creativitatea.
Pe!s#nalitatea *i caţia 2ealitatea personalităţii evidenţiază prezenţa unui model interior al persoanei, care într-un anumit mod îi orientează conduita acesteia, tras#ndu-i o perspectivă de deschidere faţă de lume şi viaţă. Pe cale de consecinţă e!istă vocaţie profesională. 1ultiplele cercetări au constatat că, încă din copilărie se schiţează anumite înclinaţii, o anumită disponibilitate auto-socio-reglatoare faţă de structurile de activitate productivă. 3e a'unge la integrarea7nonintegrarea în rolul profesional. $şa se e!plică de ce unele persoane au un randament mediu sau sub medie în unele profesii, rezult#nd că integrarea în producţie e în
str#nsă corelaţie cu vocaţia. 2espectarea vocaţiei reprezintă pentru persoana umană, un factor sanogen cu implicaţii individuale şi sociale, sănătatea fiind definită ca o stare de plenitudine fizică, psihică şi socială. 5 corespunzătoare încadrare vocaţională, generează sentimentul de e!celentă funcţionare a organismului, determină un tonus psihic perfect şi conduce la o integrare socială optimă. +u e!istă un criteriu de prioritate în stabilirea rolului temperamentului şi al caracterului în procesul de selecţie. Evident însă că cele două componente ale personalităţii, alăturate aptitudinilor, trebuie să se încadreze în minimul necesar al funcţiei. 4n ceea ce priveşte vocaţia de a fi asistent medical putem fi destul de riguroşi şi concişi. Ea se rezumă la o simplă sintagmă 8capacitatea de a-ţi iubi semenii&. (ar, de la vocaţie la performanţă este cale lungă.
Ima"inea de sine "maginea de sine este reprezentarea mentală a propriei persoane, o structură organizată de cunoştinţe despre sine /Vcine sunt euW, Vce pot face euW0. "maginea de sine 'oacă rol important în viaţa oamenilor, influenţ#nd trăirile afective, ghid#nd auto/cunoaşterea0 prin raportare la alţii, coordon#nd organizarea acestei /auto0cunoaşteri în vederea obţinerii unei scheme de sine care conduce la construcţia stimei de sine. "maginea de sine reprezintă eul pe care individul îl construieşte în devenirea personalităţii sale. Eul este nucleul integrativ, de coordonare şi autoreglare a personalităţii /1. Olate0. Eul are trei componente eul material /imaginea corporală0, eul spiritual /referitor la viaţa interioară0 şi eul social, constituit din totalitatea impresiilor pe care individul le face asupra celorlalţi, sinteza imaginii proiectate către alţi şi a rolurilor 'ucate pe scena socială. "maginea de sine este o construcţie socială. 3e formează prin raportare la alţii şi devine relativ stabilă în timp. Eul are trei componente importante
omponenta cognitivă - conceptul de sine reprezintă totalitatea percepţiilor şi cunoştinţelor pe care oamenii le au despre calităţile şi caracteristicile lor; omponenta evaluativ-motivaţională 6 stima de sine autoevaluările pozitive sau negative ale persoanei; omponenta comportamentală 6 auto-prezentarea strategiile pe care le foloseşte individul pentru a modela impresiile celorlalţi despre el. ormarea eului se realizează prin mai multe procese 3ocializarea este procesul prin care o persoană învată modul de viată al societăţii în care trăieşte şi îşi dezvoltă capacităţile de a funcţiona ca un individ şi ca membru al unor grupuri. ompararea socială 6 eul nu este o realitate fizică, ci o realitate care se construieşte în mintea fiecăruia dintre noi.
Percepţia de sine - pentru a a'unge la o bună cunoaştere de sine trebuie să acţionăm, să ne implicăm în evenimente şi să ne observăm comportamentul propriu.
4nţelegerea conceptului de 8imagine de sine& este o condiţie pentru a fi un bun asistent medical pentru că abordarea pacienţilor presupune o interpretare corectă a ceea ce înseamnă acest concept. 4n ceea ce priveşte propria imagine de sine, este de dorit ca aceasta să fie c#t mai aproape de realitate. 3upraestimarea sau subestimarea imaginii de sine conduc la comportamente nedorite.
Relaţiile inte!pe!s#nale 2elaţiile interpersonale reprezintă un tip de relaţii sociale caracterizate prin faptul că sunt stabilite între persoane sunt influenţate semnificativ de logica trebuinţelor umane individuale. 1ulte dintre aceste trebuinţe sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi an!ietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu. 5mul este o fiinţă socială şi în sensul că %are nevoie de celălalt om:. (inamica acestor necesităţi orientează şi reglează relaţiile dintre persoane. 3unt relaţii constituite în primul rand pentru satisfacerea trebuinţelor de sociabilitate relaţii de prietenie, de distracţii comune, de dragoste. Mi în relaţiile sociale precum cele de muncă, componenta interpersonală este puternică. *n mediu interpersonal pozitiv, suportiv, bazat pe acceptare reciprocă, stimă, sinceritate, feedbacJ pozitiv reprezintă o condiţie esenţială a dezvoltării personale. Pentru aceasta este necesar să se promoveze un anumit tip de relaţii interpersonale, bazate pe valoare care să elimine ostilitatea şi dominarea. *neori, relaţiile depersonalizate e!clud subiectivismul şi promovarea intereselor personale, comportamentul uman în conte!tul diferitelor activităţi sociale trebuie să fie supus unor norme riguroase, generale şi impersonale, care să-l reglementeze strict din perspectiva logicii sistemului social. 2elaţiile sociale devin strict funcţionale, impersonale, rezultat al îndeplinirii stricte şi e!clusive a cerinţelor rolurilor sociale. $ceastă strategie a fost criticată din două puncte de vedere distincte
Tipu!i de !elaţii s#ciale ompetiţia formă a interacţiunii dintre persoane, constand din eforturile acestora de a atinge un scop; în competiţie actorii implicaţi sunt preocupaţi de obţinerea rezultatului dorit şi mai puţin de caracteristicile şi comportamentul celuilalt. onflictul opoziţie deschisă, luptă între indivizi cu interese divergente sau incompatibile. auzele conflictului pot fi multiple inegalităţi şi discriminări sociale, incapacitatea părţilor de a a'unge la un compromis reciproc acceptat, dorinţa de dominare, de putere, de prestigiu etc. onsensul concordanţă /acord0 a punctelor de vedere persoanelor. ompromisul modalitate de rezolvare a unor tensiuni şi conflicte, de realizare a consensului, în condiţii de diversitate de interese şi7sau puncte de vedere, caracterizată prin faptul că soluţia adoptată este rezultatul unor cedări reciproce, minimizandu-se astfel conflictul şi promov#nd cooperarea.
ompromisul nu reprezintă pur şi simplu o soluţie care să satisfacă în egală măsură toate părţile, ci tinde mereu să favorizeze o parte sau alta, în conformitate cu puterea relativă a fiecăreia dintre ele. +egocierea proces interacţional care implică stabilirea unui acord şi adoptarea unei soluţii reciproc acceptabile pentru o problemă care afectează interesele părţilor. ooperarea formă de interacţiune socială care presupune acţiuni con'ugate /identice sau complementare0 ale mai multor persoane sau grupuri pentru atingerea unui scop comun. onformarea adaptarea unei persoane la norma sau sistemul de norme proprii unui grup, instituţie sau organizaţie, încadrarea comportamentelor de rol în modelele recunoscute şi consacrate acestora. +onconformismul reprezintă opoziţia sau de negarea normelor. 4n organizaţii se înt#lnesc toate aceste tipuri de relaţii. Pentru asistentul medical se recomanda evitarea conflictului şi promovarea cooperării. onformarea nu înseamnă obedienţă, ci respectarea regulilor.
C#mp#!tamentul omportamentul constă în modul de a ac ționa în anumite împre'urări sau situa ții. 2eprezintă ansamblul manifestărilor obiective prin care se e!teriorizează via ța psihică. omportamentul este observabil şi cuantificabil. (e aceea, măsura valorii umane se măsoară prin comportament. 1oliere spune 8oti oamenii se aseamană prin cuvinte, numai faptele îi deosebesc&, iar Hohn Golt accentuează 81ăsura caracterului este dată nu prin c#te ştim să facem, ci prin cum ne comportăm atunci c#nd nu ştim ce să facem&. E!istă o legătură intimă între atitudine şi comportament. omportamentul în afara atitudinii este unul fals. omportamentul social ia naştere ca urmare a structurii interne a omului, a nevoii sale de a se relaţiona în permanenţă cu ceilalţi. omportamentul prosocial este un act valorizat de societate. 4n această categorie intră comportamentul de a'utorare, comportamentul altruist, sacrificial, prietenia, încrederea, etc. Principala motivaţie a comportamentului prosocial este empatia. Empatia se referă la capacitatea de a sesiza trăirile altuia şi a ne identifica emoţional şi cognitiv cu altă persoană. omportamentul prosocial are consecinţe sociale positive şi contribuie la binele fizic, psihic şi social al altor persoane. omportamentul prosocial are originea în socializare şi apare prin învăţare socială. omportamentul etic este tipul de comportament care respectă valorile sociale şi condiţia umană din perspectiva principiilor morale. 4n actul etic se promovează normele, valorile si credinţele implicate în procesele sociale care definesc binele şi răul pentru un individ sau o comunitate. *n demers etic înseamnă să reflectăm asupra principiilor generale /inclusiv pe ce bază alegem un anumit set de principii în raport cu altul0 şi să 'udecăm din perspectiva acestor principii ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înşine, într-o situaţie particulară. $cceptarea unei etici nu cere abandonarea unei morale private, ci considerarea
celorlaltor principii şi norme morale ca alterrnative posibile în diferite conte!te. 1a'oritatea învăţătorilor morali şi a liderilor în istoria omenirii susţin faptul că, indiferent de consecinţe, este intrinsec bine sa faci lucrul corect şi să fii etic. *n asistent medical poate intra în conflict de principii şi norme morale cu un pacient de altă cultură sau de altă religie. omportamentul etic îl determină să accepte norma morală a pacientului, chiar dacă este diferită de a sa. 4n concluzie, ca urmare a incursiunii teoretice în ceea ce înseamnă personalitatea ca suport pe care se grevează o profesiune, vom încerca să schiţăm portretul ideal al unui asistent medical.
SC+I,- DE PRO$IL .N C-UTAREA UNUI PORTRET DE ASISTENT MEDICAL IDEAL $sistentul medical este profesionistul care a parcurs un ciclu de studiu vocaţional cu un curriculum avizat de autoritatea educaţională de resort şi a obţinut un certificat de competenţe profesionale. *n asistent medical pregătit corespunzător într-o unitate de învăţăm#nt trebuie să-şi însuşească cunoştinţe, priceperi şi deprinderi şi atitudini corespunzătoare profesiunii sale. unoştinţele teoretice ale unui asistent medical ideal vor fi cunoştinţe vaste în domeniul medical dar şi cunoştinţe interdisciplinare şi transdisciplinare temeinice, cu mare grad de acurateţe şi de actualitate. Mtiinţele sociale, precum şi limbile străine sunt necesare în desăv#rşirea pregătirii sale. Priceperile şi deprinderile vor fi căpătate, at#t în laboratoarele şi sălile de demonstraţie ale şcolii, c#t şi în unităţile sanitare, spitale policlinici, centre comunitare etc., unde vor efectua învăţăm#ntul clinic. "nstruirea practică reprezintă cheia succesului în pregătirea asistentului medical. $titudinile se formează sau se schimbă după modele şi sub influenţa condiţionării. Mcoala şi instituţiile sanitare sunt agenţii de formare şi schimbare a atitudinilor. $şa cum am văzut la începutul acestei lucrări, nicio personalitate nu se încadrează în atributul perfecţiunii. iecare om, iar aici vorbim despre adulţi, despre oameni cu personalitatea de'a formată, are nevoie de retuşuri pentru a deveni mai competent. "ndiferent că este vorba despre trăsături temperamentale sau despre atitudini deficitare, omul se poate schimba. Mcoala trebuie să-i ofere şansa unei dezvoltări personale. 1anagementul eficient al propriei personalităţi, capacitatea de a lua decizii, de a avea opţiuni, stă în puterea voinţei personale, în disciplinarea spiritului şi a trupului /cuv#ntul disciplină este de origine latină şi provine de la discipol, însemn#nd discipolul unor valori sau ale unei persoane care întruchipează aceste aspiraţii şi valori0. (isciplina trebuie să izvorască din interiorul individului , se educă şi ţine de calităţile personale. 5 bună cunoaştere a propriei
persoane, o acceptare a propriilor %defecte& a'ută la acceptarea suportului psihologic şi, implicit, la creşterea şi dezvoltarea personală. onduita profesională începe încă de pe băncile şcolii şi se continuă la locul de muncă, implic#nd o polimorfie de comportamente. $spectul fizic reprezintă suma faţetelor observabile ale individului, încep#nd cu ţinuta, mersul, privirea, gestica, mimica şi termin#nd cu vestimentaţia şi pieptănătura. urăţenia este o condiţie fară de care nu se poate. olosirea cosmeticelor nu trebuie să deran'eze prin mirosuri puternice. Nimba'ul nonverbal are întotdeauna impact mai puternic dec#t cel verbal. Xinuta trebuie să fie dreaptă, fle!ibilă, sigură pe sine. 1ersul elastic denotă supleţe şi vioiciune. Privirea sinceră, directă, dar neostentativă, susţin#nd privirea interlocutorului, induce încredere. O#mbetul cald transmite disponibilitate şi solicitudine. E!presia feţei trebuie să fie în concordanţă cu discursul.
răsături prin care se realizează autocontrolul, autoreglarea şi integrarea valorică a personalităţii stabilitate psiho-emoţională, autocontrol, rezistenţă la stres, la frustrare şi restricţii, adaptabilitate generală, loialitate, onestitate, încredere în sine, tenacitate, capacitate de autocunoaştere. apacităţi operaţionale intelectuale generale şi specifice inteligenţă, memorie, creativitate, atenţie şi spirit de observaţie, capacitate de analiză, sinteză, reactivitate verbală - prin intermediul cărora se realizează procesarea informaţiilor. $bilităţi interpersonale şi de comunicare sociabilitate, agreabilitate, aptitudine verbală generală, aptitudine de a învăţa, e!primare şi comunicare în limbi străine, intuiţie psihologică, aptitudini organizatorice, prin intermediul cărora persoana se e!primă şi obţine efectul scontat în relaţiile cu ceilalţi. apacitate de gestiona emoţii; un rol important îl 'oacă optimismul, abilitatea de a vedea permanent 'umUtatea plinU a paharului. Mtiind sU reacţioneze pozitiv în momente dificile, depUşind obstacole şi adapt#ndu-şi starea internă la situaţia de
moment, reprezintU un management al emoţiilor optim. Mi pentru ca succesul sa fie deplin, este necesarU o doza generoasU de perseverenţU. apacitate de empatizare cu ceilalţi. $cesta este un atribut uman care poate reprezenta o motivaţie intrinsecă puternică, necesară acestei profesiuni. Priceperi de comunicare. Persuasiunea, ca activitate de influenţare a atitudinilor şi comportamentelor pacienţilor în vederea producerii acelor schimbări concordante cu scopurile sau interesele acestora este factor esenţial în acordarea îngri'irilor. Persuasiunea se realizează în condiţiile în care se ţine cont de caracteristicile, de receptivitatea şi reactivitatea persoanelor influenţate. Este o activitate de convingere bazată pe o astfel de organizare a influenţelor, încat să ducă la adoptarea personală a schimbării aşteptate, fiind opusul impunerii sau forţării unei opţiuni. Mtiinţa comunicării face mai uşoară practica nursing. alităţi ale voinţei hotăr#re, consecvenţă, tenacitate, cura', spirit de disciplină, autocontrol, etc. alităţi ale atenţiei capacitate de concentrare, distributivitate, fle!ibilitate. oleranţă şi acceptare, lipsa pre'udecăţilor şi a stereotipurilor. *n bun asistent medical nu se lasă pradă cutumelor propriului sistem de valori. El va îngri'i cu acelaşi devotament pacienţi, indiferent de se!, v#rstă, rasă, religie, convingeri personale. +u va încerca să-şi impună propriile convingeri. 5ricare din componentele şi trăsăturile menţionate se constituie ca factori aptitudinali /şi de capacitate0 în măsura în care au implicaţii asupra nivelului de performanţă profesională. u luarea în consideraţie a faptului că atunci c#nd vorbim despre un profil ideal al asistentului medical avem în vedere un cadru general de referinţă, menţionăm că în funcţie de alte repere se va diferenţia acest profil în funcţie de locul ocupat în cadrul organizaţiei, de sarcinile concrete pe care le îndeplineşte, de poziţia ierarhică /personal cu rol de e!ecuţie sau de decizie0.
$sistentul medical este membru al echipei de îngri'ire. (in această echipă fac parte alţi colegi asistenţi medicali, dar şi medici, psihologi, Jinetoterapeuţi, logopezi, infirmiere. Pacientul însuşi face parte din echipă, fiind cel mai important membru al acesteia pentru că îngri'irea se centrează pe pacient şi pe nevoile sale. $sistentul medical are funcţii autonome /proprii0 pe care le poate duce la îndeplinire prin propriile competenţe şi propriile decizii, dar şi funcţii delegate, la indicaţia medicului. 5rice abatere de la regula delegării constituie infracţiune. hiar dacă asistentul medical este e!pert în a e!ecuta o intervenţie delegată, el trebuie să primească sarcină din partea medicului. unoaşterea şi acceptarea propriilor competenţe, dar cu dorinţa de autodepăşire prin efort personal, îndelinirea sarcinilor cu conştiinciozitate şi responsabilitate, reprezintă cheia succesului profesional. $şa cum am amintit la începutul lucrării, un asistent medical trebuie să fie bine pregătit profesional încă din şcoală. "ată de ce este important să aleagă cu atenţie şcoala care-l va instrui. Mcoala Postliceală 3anitară oferă condiţii optime unei e!celente pregătiri profesionale spaţii adecvate, corp profesoral calificat, parteneri de instruire practică de e!cepţie. 4n plus, activitatea e!tracurriculară creează elevilor oportunităţi de dezvoltare personală care să-i modeleze pentru e!ercitarea acestei profesii.
2EN$X"" *1$+E B*+E Y 3$"3$X"E 4+ 1*+ Y PE2521$+X 15"<$X"E 4+ 1*+Y PE2521$+X "(E+""$2E * EG"P$Y PE2521$+X "+E2(EPE+(E+X$ PE2EP* $ E@$N"$EY PE2521$+X +* 52"E 5+N" E3E 2* 4+ 3"+E 5+N" Y 3G"1B$2E Y $($P$2E Y 3*P2$<"EX*"2E
CODUL DEONTOLO/IC $sistentul medical are drepturi şi obligaţii. $cestea sunt stabilite prin codul deontologic al profesiunii de asistent medical şi prin lege. odul deontologic se referă la - 2aporturi profesionale cu alţi profesionişti din domeniul medico-sanitar; - 2aporturi profesionale cu instituţiile; - 5bligaţii etice şi deontologice obligativitatea acordării îngri'irilor medicale; respectarea drepturilor pacientului; consimţăm#ntul; secretul profesional.
MA0IME *n caracter nobil, un spirit drept, o natură veselă şi un corp sănătos sunt bunurile supreme şi cele mai de preţ pentru fericirea noastră. $rthur 3chopenhauer aracterul fără inteligenţă poate multe, însa inteligenţa fără caracter nu valorează nimic. 1arcus ullius icero 4ţi poţi da seama de caracterul unei persoane dupa glumele pe care nu le acceptă. @eorg hristoph Nichtenberg oţi oamenii se aseamănă prin cuvinte, numai faptele îi deosebesc. 1oliere aracterul unui om nu se arată în momentele de confort ci în cele de schimbări şi controverse. 1artin Nuther 9ing Hr. aracterul unui om poate fi 'udecat dupa gusturile sale muzicale. Platon aracterul este baza dreptunghiului, iar inteligenţa este înălţimea. +apoleon Bonaparte +u 'udecaţi oamenii după cei cu care se adună, nu uitaţi ca "uda avea amici ireproşabili. Ernest GemingRaI
5 măsură sigură a caracterelor este sentimentul ce-ţi răm#ne pentru un om după ce l-ai iubit amiciţie sau dispreţ. itu Niviu 1aiorescu 4ntotdeauna să faci numai bine. $cest lucru va gratifica unele persoane şi le va uimi pe restul. 1arJ Rain aracterul este ca un arbore şi reputaţia este ca o umbră. *mbra este ceea ce ne închipuim noi că este; arborele este lucrul real. $braham Nincoln *n dar nu constă în valoarea lui materiala, ci in intenţia celui care ţi-a dat acel dar. 3eneca aracterul nu e un dar, ci o sumă de deprinderi tari, dobandite prin muncă. Puterea caracterului stă în dragoste. 3imion 1ehedinţi 1ult mai importante sunt caracterele decat talentele. Ainston hurchill aracterul este temelia demnităţii personale. ranZois de la 2ochefoucauld reativitatea înseamnă să îţi permiţi să faci greşeli. $rta înseamnă să ştii pe care să le păstrezi. 3cott $dams [[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[[ $utor Prof. +ursing 1aria P#rlog, licenţiată în psihologie