MODELE EPICE IN ROMANUL INTERBELIC
Romanul este specie a genului epic, de intindere mare, cu continut complex, care se desfasoara de-a lungul unei anumite perioade și angajeaza mai multe personaje, presupunand un anumit grad de adancime a observatiei sociale si analizei psihologice. Perioada interbelica desemneaza intervalul de 21 de ani dintre cele doua razboaie mondiale (1918 – 1939) Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila dezvoltare a romanului, care in scurt timp atinge nivelul valoric european. Romanul romanesc isi largeste tematica, el cuprinzand medii sociale diferite si problematici mai bogate si mai complexe. Prin intermediul romanului, isi fac loc in literatura viata obisnuita, omul comun, cotidianul. Prima reusita remarcabila a genului este data de opera lui Niculae Filimon - “Ciocoii vechi si noi” sau “Ce se naste din pisica, soareci mananca”. Este o operă realista prin felul in care este înfatisata lumea fanariota la inceputul secolului XIX si prin personajul realist bine conturat: arivistul reprezentat de Dinu Paturica. Factorii care au determinat dezvoltarea romanului interbelic sunt impartiti in doua categorii: 1. Modele epice straine: > mutatiile fundamentale in mentalitatea culturala: * psihanaliza lui Freud, * ” inturionismul “ lui Bergson, * “fenomenalogia “ lui Husserl . > mentalitate literara: * reinterpretarea marilor analisti: Dostoievski, Stendhal * prestigiul romancierilor: Marcel Proust, Andre Gide, James Joyce, Virginia Wolf
2. Modele romanesti, precum: Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail Sebastian, Anton Holban, Gib Mihaiescu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, s.a. determina: > schimbarea perceptiei asupra speciei literare, > stimularea interesului scriitorilor si al publicului pentru problema romanului prin dezbaterile si articolele din presa literara a vremii, > necesitatea sincronizarii literaturii romane cu aceea europeana, > aparitia unei generatii de prozatori talentati. Cele doua orientari culturale care coexista in epoca sunt traditionalismul si modernismul si se reflecta în plan teoretic în conceptia lui E.Lovinescu şi a lui Nichifor Crainic. Pentru criticul E.Lovinescu, modernizarea romanului romanesc presupune sincronizarea cu literatura occidentala, citadinism, formule narative noi, adecvate „spiritului veacului‟, cu alte cuvinte, renuntarea la tendintele idilizante, samanatoriste si la traditionalismul ingust. Modernismul sustine: - sincronizarea literaturii nationale cu literatura Europei, - promovarea scriitorilor tineri, - eliminarea decalajului in cultura, - trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana, - cultivarea prozei obiective, - evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic, - un spirit al veacului explicat prin factori materiali si morali, - teoria imitatiei . Spre deosebire de E.Lovinescu, Nichifor Crainic sustine un nationalism inchis, rural, ortodoxist, refuzand modelul occidental. Insa in romanele de valoare care nu sunt citadine si moderniste, din perioada interbelica, abordeaza formele de creatie innoitoare în ciuda temei, rupand prin dramatism si forta epica cu vechiul idilism samanatorist. Traditionalismul sustine: - ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor, - credinta religioasa ortodoxa, - valorificarea miturilor autohtone si a credintelor stravechi.
In eseul tipologic despre romanul romanesc, intitulat Arca lui Noe, cel mai important critic literar al perioadei postbelice, Nicolae Manolescu, stabileste trei forme majore ale romanului nostru, in functie de structura narativa si de viziunea asupra lumii si creatiei pe care o propune, de fapt, fiecare autor. Exista, astfel, trei varste ale romanului romanesc: * Romanul doric: Apartine unei varste biblice de inceput si caracterizeaza textele unde autorul este omniscient, actiunea este prezentata la persoana a III-a, iar vocea naratorului ne prezinta timpul si locul actiunii. Acest tip de roman este obiectiv si se respecta cronologia evenimentelor. Exemple: Liviu Rebreanu. * Romanul ionic: Reprezinta naratiunea in care naratorul personaj prezinta evenimentele la persoana I sau, un personaj reflector insoteste prezentarea actiunii prin propria constiinta. Acest tip de roman este subiectiv, psihologic, accentul nu cade asupra evenimentelor, ci asupra cauzalitatii sau asupra reflectarii evenimentelor in constiinta personala. Timpul si spatiul sunt prezentate din perspectiva personajului narator, cronologia nu se respecta dar,apar procedee moderne: analepsa (intreruperea sirului logic al povestirii pentru a aduce in discutie elemente ale trecutului, ca o explicatie sau un argument); prolepsa (anticiparea evenimentelor care vor urma). Exemple: Camil Petrescu. * Romanul corintic : Denumeste naratiunea fantastica, mitica, initiatica, unde gasim o pluralitate a punctelor de vedere si unde regasim amestecuri dintre cele mai bizare, atat ca forma, cat si din punct de vedere al continutului. Astfel, in literatura romana in numai doua decenii, romanul traverseaza varste diferite, trecand de la «realismul epic», orientat exclusiv spre lumea exterioara, la «realismul subiectiv», interesat sa descopere realitatea mai complexa a spiritului. Tipuri de roman: * Romanul obiectiv: Modelul narativ obiectiv este configurat de opera unor scriitori ca Balzac, Tolstoi si Dickens. - isi propune sa reflecte lumea, in toata complexitatea ei, - lumea refigurata in roman are o desfasurare logica si cronologica, - materialul epic foarte bogat nu exclude analiza psihologica,
- naratorul este obiectiv si omniscient, are acces la toate mecanismele vietii sociale, precum si la intimitatea vietii afective. * Romanul subiectiv: Modelul narativ al analizei psihologice este impus pe plan European de romanul “In cautarea timpului pierdut “ de Marcel Proust. - are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii despre literature, - personajul-narator ia locul naratorului omniscient, ceea ce potenteaza drama de constiinta si ii confera autenticitate, - optiunea pentru conventiile epice (jurnalul, corespondenta, memoriile) favorizeaza analiza psihologica, - cronologia este inlocuita adesea cu indeterminarea in timp, - sunt alese evenimentele din planul constiintei, iar din exterior sunt preferate faptele banale, lipsite de semnificatii majore. * Romanul mitic, initiatic; Metaromanul; Antiromanul: - autorul isi regaseste conditia de creator pe care o si expliciteaza, distantandu-se (prin ironie, in cazul antiromanului) de actul scrisului, - renunta la strategiile de creare a iluziei realiste si la poetica imitatiei, in favoarea demontarii acestora sau a fanteziei, - pune la indoiala insusi conceptul de arta (antiromanul), - lumea configurata nu mai are corespondenta imediata si directa, sunt prezentate teritorii simbolice si imaginare, - devine alegorie, parabola, parodie, - ascunde uneori un scenariu mitic, initiatic. Dintre cele mai importante romane din perioada interbelica vom aminti: 1. Romanul realist- obiectiv, epic: ,,ION” de Liviu Rebreanu 2. Romanul realist psihologic sau romanul modern de analiza (subiectiv) : ,, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu 3. Romanul experientei : ,,Maitreyi” de Mircea Eliade 4. Romanul realist de tip balzacian: ,,Enigma Otiliei” de G. Calinescu
5. Romanul mitic,initiatic: ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu
Ion Liviu Rebreanu Ca reprezentant de seama a prozei interbelice, Liviu Rebreanu este intemeietor al romanului romanesc obiectiv prin publicarea roamnului “Ion”, data publicarii fiind considerata data istorica” in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice” -afirma Eugen Lovinescu. Prin Ion,Rebreanu deschide calea romanului romanesc modern dand o capodopera in maniera realismului dur afirmat in literatura universala prin romanele lui Balzac,Stendhal si Zolac. Romanul “Ion”, publicat in 1920, reprezinta o monografie a satului roman din Transilvania de la inceputul secolului al 19-lea in centrul caruia sta imaginea taranului roman care lupta pentru pamant. Din punct de vedere compositional,romanul a fost impartit in doua volume:”Glasul Pamantului”si “Glasul iubirii”,titlul acestora sintetizand esenta continutului. La baza operei stau fapte reale, expuse de prozator în volumul „Marturisiri”. Rebreanu este martorul urmatoarelor scene petrecute in satul natal: vede un taran in straie de sarbatoare sarutand pamantul, discuta cu un taran pe nume Ion Pop Glanetasul, harnic si iubitor de pamant, dar sarac, apoi aude patania Rodovicai, batuta de tatal ei pt ca pacatuise cu cel mai neispravit taran din sat. Totuşi, faptele relatate sunt fictive prezentate ca si cum ar fi reale,conform principiului realist al verosimilitatii. Fiind un personaj complex, Ion a generat interpretari contradictorii in critica literara: G. Calinescu: “Ion este o bruta. Lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind o ingratitudine calma. Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse.”
E.Lovinescu: “Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica restransa, o vclenie procedurală si, cu deosebire, o vointa imensa: nimic nu-i rezista. Ion este o figura simbolica, mai mare decat natura.”
Ion este un personaj eponim (numele sau da numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domina intreaga lume care graviteaza în jurul sau (Ana, Vasile Baciu,
Florica, George) si care contribuie la evidentierea trasaturilor lui, a caracterului complex, cu insusiri contradictorii: viclenie si ingenuitate, brutalitate si delicatete. Astfel, romanul Ion reflecta estetica realista prin tematica sociala, prin geneza reprezentata de fapte reale, prin conflictele care au la baza dorinta de parvenire a protagonistului, prin personajele exponentiale pentru anumite categorii sociale si create în relatie cu mediul, prin verosimilitatea intamplarilor relatate la persoana a III-a de catre un arator omnipresent, omniscient, cu perspectiva auctoriala si viziune naratologica „din spate”.
Enigma Otiliei George Calinescu
Romanul balzacian este in esenta un roman doric care releva un anume tip de valorificare a formei realiste. Altfel spus, balzacianismul cunoscut sub numele de realism critic are 2 valente estetice: romantica si dorica, fapt ce a dat nastere unui fenomen literar complex care a avut drept model romanul lui Honore de Balzac. Intr-o epoca in care in literatura romana se remarca romanul ionic de analiza phihologica, subiectiv, feminin G.Calinescu pare a opta pentru formula balzaciana. Astfel Constantinescu remarca ca romancierul apeleaza la formula balzaciana a faptelor comune, fixand niste cadre sociale bine precizate, o fresca din viata burgheziei bucurestene. Romanul Enigma Otiliei aparut in anul 1938 intruneste spiritual clasic balzacian , cu elemente de factura romantica si cu trasaturi puternice ale romanului modern, realist si obiectiv prin introspectia si luciditatea analizei psihologice a personajelor . In prim plan romanul prezinta cele doua familii- Costache Giurgiuveanu-Otilia si Tulea, motivul principal al tuturor actiunilor fiind mostenirea lui Costache Giurgiuveanu. Fondul liric al romanului este constituit de iubirea adolescentina dintre Felix si Otilia. Otilia este personajul principal, tipic de feminitate enigmatica pentru toate personajele romanului. Amestecul teribilelor copilarii, al placerilor de a alerga desculta prin iarba cu seriozitatea si ratiunea rece cu care judeca si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix, fascinand astfel prin atitudinea sa. Fiind imuna la rautatile clanului Tulea, ea este intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos Costache. Eugen Simion afirma despre Enigma Otiliei ca este “un roman solid de caractere, un roman clasic, cu o tipologie memorabilia si situati, replici ce au intrat in limbajul comun . Nu
s-a invechit in niciun chip, chiar daca, intre timp, tehnicile romanesti s-au schimbat de cateva ori…” si, de asemenea e “un roman puternic, impecabil construit “.
Patul lui Procust Camil Petrescu Camil Petrescu este cel care, prin opera lui contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana prin aducerea unor noi principii estetice ca: autenticitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual, lucid si analitic, in opozitie cu ideile vremii, care promovau “o duzina de eroi plangareti”. Titlul romanului ,,Patul lui Procust” este o sintagma metaforic construita ca element de intertextualitate. Se recunoaste astfel ca sursa mitul lui Procust, talharul din Atica, cel care ademenea drumetii si ii maltrata (fizic) pentru a corespunde masurilor patului sau. Din acest punct de vedere titlul poate fi interpretat ca un spatiu al nepotrivirii. Din punct de vedere structural romanul are 3 parti: parte epistolara, compusa din scrisorile lui Ladima incluse in jurnalul lui Fred Vasilescu.
Cea de-a doua parte reprezentata de jurnalul „Intr-o dupa-amiaza de august” care apartine lui Fred Vasilescu.
A treia parte este alcatuita din epilog 1 care apartine lui Fred, notele de subsol care apartin naratorului periferic si epilog 2.
Toate aceste parti sunt tipice in lumea imaginata a naratorului-scriitor sub forma unui „dosar de existente”. Avand in vedere conceperea romanului pe multiple planuri, putem sustine existenta in planul discursului a unei instante narative plurale. Din punct de vedere compozitional, romanul are o structura binara care cuprinde un plan textual (scrierea unei aventuri) si un plan metatextual (aventura scrierii). Planul textual cuprinde o parte proustiana (Fred retraieste, prin memoria involuntara, propria viata si reconstruieste viata celorlalte persoane) si o parte stendhaliana (scrisorile). Influena scriitorului francez Andre Gide in opera lui Camil Petrescu este reprezentata de un model narativ ale carui principii sunt identificate din punct de vedere metaforic. In primu rand romanul prezinta o lume interioara (privirea naratorului e indreptata spre interior, nu spre exterior). Naratorul porneste in cautarea unui adevar ce se afla ascuns in raporturile constiintei sale cu lumea. In al doilea rand in jurnalul sau, Andre Gide defineste conceptul dublului. Din dorinta de a evita eticheta de egocentrism, determinata de o relatare la persoana I, autorul imagineaza personaje prin care isi retraieste propriile probleme, idei.
Pentru personajele lui Proust, important nu este viitorul, el doreste sa recupereze o experienta traita anterior. Realitatea apartine memoriei prin care personajul poate eterniza trecutul, recuperarea „timpului pierdut” apare senzatia prin ca personajul stapaneste timpul care nu mai e ireversibil. De altfel, pentru personajul care nareaza scriitura devine experienta vitala, mod de existenta, destin. Majoritatea personajelor sunt enigmatice in esenta lor, actul narativ nu ofera un progres in cunoasterea lor,ci dimpotriva personalitate lor devine si mai deconcentrata, adaugandu-se noi aparente. Deasemenea personajele devenind alter-egouri ale autorului.
Maitreiy Mircea Eliade
Mircea Eliade a imbogatit literatura romana cu o viziune noua, scriind intaiul roman exotic in adevaratul inteles al cuvantului. Exotismul mediului indian nu se realizeaza pe deplin decat in romanul “Maitreyi”, de o puritate de sentiment, de exaltare lirica, de o pasta atat de fina si atat de ciudata a eroinei, in decorul unui peisaj inedit. Romanul “Maitreiy”, aparut in 1933, face parte din literatura moderna interbelica si ilustreaza epicul pur, in spiritual lui Andre Gide, care creaza eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experientele traite: ”Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in literatura noastra.” (G. Calinescu). In studiul intitulat “Fragmentarium”, Mircea Eliade defineste literatura autenticitatii ca pe o mare creatie ce reflecteaza in buna parte si mijloacele de cunostere ale epocii, sensul vietii si valoarea omului, cunoasterile stiintifice si filozofice. Despre manifestarea sentimentului de dragoste in proza lui Eliade, Gabriel Demisianu remarca faptul ca “erosul pentru personajele lui este o zona de confruntare maxima intre vointa si terenul predilect de experimentari morale ,de traire-limita la care ii forteaza pe indivizi, acel prea plin al sufletului aflat in expansiune. Erosul reprezinta insasi substanta narativa a romanului, dragostea fiind ca un act integral, ca un proces al reintregirii umane, prin faptura nou creata din fuziunea barbatului cu femeia-recompunand perechea ideala.
Baltagul Mihail Sadoveanu Romanul “Baltagul “ este un roman mitic, intrucat preia si dezvolta motivele principale din balada Miorita, care ilustreaza unul din cele patru mituri fundamentale ale romanilor : mitul existentei pastorale care evidentiaza motivul legaturii omului cu natura si conceptia despre viata si moarte. Desi Sadoveanu se indeparteaza putin de spiritul mitic prin preluarea datelor strict epice ale baladei populare. Acesta este partial, si roman al formarii unei personalitati sau altfel spus, este un roman de initiere, deoarece autorul reliefeza si imaginea transformarii launtrice (interioare) a personajelor care trec prin experiente fundamentale.In primul rand, este vorba de formarea si maturizarea lui Gheorghita, fiul Vitoriei si a lui Nechifor Lipan, care traieste o serie de experiente, initiindu-se in tainele vietii. Romanul “Baltagul” a aparut in noiembrie 1930 si este un adevarat “poem al naturii si al sufletului omului simplu”. Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii de viata fundamentale. Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observatie, restrangand descrierea si dezvoltand actiunea prin construirea unor “caractere puternice, variate sau pitoresti”. Scriitorul urmareste doua elemente ale existentei: pe de o parte viata taranului, cu traditiile si obiceiurile ei, legate de trei momente: nasterea, nunta si moartea; iar pe de alta parte exista si un plan al actiunii reprezentat de un personaj simbolic, respectiv Vitoria Lipan. Personaj principal si figura reprezentativa de erou popular, intruneste calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara, in care se inscriu cultul pentru adevar, dreptate si respectarea legilor stramosesti. Este un personaj mitic si un personaj-simbol, ghidanduse in presupunerile ei dupa stiinta semnelor si dupa experienta sa morala, ducandu-si la bun sfarsit dorinta arzatoare de a afla adevarul si de a face dreptate. Acest personaj este considerat un model epic datorita curajului de care da dovada, ca si femeie. Nicolae Manolescu afirma despre romanul Baltagul ca “Nicaieri n-a pus Sadoveanu mai multa obiectivitate si mai putin sentimentalism decat in acest roman”.
In concluzie, perioada interbelica pentru romanul romanesc e o perioada de efervescenta spirituala, nemaintalnita in cultura noastra.Niciodata literature romana n-a avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti ilustri ( ex: Sadoveanu, H. Papadat-Bengescu, G. Calinescu, C. Petrescu), nicioadata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la contestarea valorilor.Tabloul activitatii scriitoresti prezinta, prin urmare, o mare varietate si complexitate, dintr-o tesatura densa de lumini si umbre puternice.
Bibliografie: Manual de limbasi literature romana, pentruclasa a XI a, EdituraHumanitas, Bucuresti, 2008, autori: CrisanAlexandru, PapadimaLiviu, ParvulescuIoana, SimihaianFlorentina, ZafiruRodica Eseu, Editura ART, Bucuresti, 2011, autori: L.Paicu, M.Lupu, M.Lazar George Calinescu, ,,Istorialiteraturiiromane de la originipana in prezent”, ed. Minerva, Bucuresti, 1986 Ov.S. Crohmalniceanu, ,, Literaturaromanaintreceledouarazboaiemondiale”, I, ed. Minerva, Bucuresti, 1972 E. Lovinescu, ,,Istorialiteraturiiromanecontemporane”, ed. Minerva, Bucuresti, 1989 NicolaeManolescu, ,,ArcaluiNoe. Eseudespreromanulromanesc, I-III”, ed. Minerva, Bucuresti, 1980 DumitruMicu, ,,In cautareaautenticitatii”, ed. Minerva, Bucuresti, 1992 Carmen Musat, ,,Romanulromanescinterbelic”, ed. Humanitas, Bucuresti, 1998
