NOU
excelenţă Camelia Gavrilă, Mihaela Doboş Mariana Chir Ch ir iac, iac, Cezar Zaharia Zaharia
,
LIMB IM BA £1 LITERATURA ROMÂNĂ V k J
p e n t r u
,
conc
centre de excelentă
clasele 5-8
u i z a n m i g
Camelia Camelia Gavri Gavrill , Mihaela Dobo , Mariana Chiriac, Cezar Zaharia
LilABA Şi LiTeRATURA ROIAÂNĂ PeNTRU CONCURSURi, OLiftPiADe Si ceMTRe De exceLeNTĂ «
«
Gimnaziu
EDITURA
Editor: Călin Vlasie Redactor: Cor ina Gâdiuţă Gâdiuţă Machetare: Stelian Bigan Cop erta colecţiei: Io nuţ Broştianu Broştianu Prepress: Marius Badea
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Limba şi literatura română : pentru concursuri, olimpiade şi centre de excelenţă : gimnaziu / Camelia Gavrilă, Mihaela Mihaela Doboş, Doboş, Mariana Chiriac, Cezar Zaharia. - Piteşti: Paralela 45, 2014 ISBN 978-973-47-1866-5 I. Gavrilă, Camelia II. Doboş, Mihaela III. Chiriac, Mariana IV. Zaharia, Cezar 811.135.1(075.33) 821.135.1.09(075.33) 371.26:373.3 COMENZI - CARTEA PRIN POŞTĂ POŞTĂ EDITURA PARALELA 45 Piteşti, jud. Argeş, cod 110174, str. Fraţii Goleşti 130 Tel.: 0248 633 130; 130; 0753 040 444 0721 247 918 Tel./fax: 0248 214 533; 0248 631 439; 0248 631 492. E-mail:
[email protected] sau accesaţi www.edituraparalela45.ro
Tipar executat la EVEREST
TIPOGRAFIA
Copyright ®Editura Paralela 45, 2014 Prezenta lucrare foloseşte denumiri ce constituie mărci înregistrate, iar con ţinutul inu tul este prote jat de legislaţ legislaţia privind d reptul rept ul de propriet prop rietate ate intelectuală. intelectuală.
A R G U M E N T
Conce Co nceptul ptul de auxiliare diferenţiate diferenţiate destinate învăţării limbii şi şi literatur ii rom âne, realizat de Edi tura Paralela 45, 45, are ca pu nct nc t culmin cul min ant culegerile de excelenţă excelenţă - o realizare editorială edit orială unică atât ca amploare, amp loare, cât şi şi ca noutate metodică şi şi didactică didactică.. Aceste culegeri culegeri sun t ghid uri fundam entale p entr u to ate com petiţ pet iţiil iilee de lim l imba ba şi liter lit erat atur uraa rom r om ână, ân ă, pen p en tru tr u forma for marea rea unei un ei cult cu ltur urii liter li terare are şi artistic arti sticee şi, şi, de ce nu , pen p en tru o viitoa re carieră c arieră literară, jurnalistic ă şi şi în ştiinţ ştiinţele ele comun co municării. icării. Lim Li m ba şi literat lite ratura ura român rom ânăă pentru pen tru concursuri, olim ol impi piad adee şi centre de excelenţă excel enţă este o lucrare structurată struc turată în patr u părţi, părţi, cuprinzân cupr inzân d temele cele cele mai însemnate, conform con form p rograme rogra melor lor şcolare şcolare actuale, actuale, care pot po t fi tra tate de elevii talenta ţi, de la clasa clasa a V-a V-a la clasa clasa a VIIIVIII-a. a. D in pu nc t de vedere didactic şi şi metodic, această lucrare oferă un tip de pregătire modernă, care se bazează pe învăţarea prin supor turi teoretice şi prin teste de evaluare/au toevaluare . Co ncepţia ncepţia care stă la la baza ei este este izvorâtă din dorinţ dor inţaa de a oferi fiecărui fiecărui utili zator za tor (ele (elev, v, profesor-an profes or-an trenor tren or sau părinte-susţinător), părinte-susţinător), direct sau indirect, posib po sib ilita ili tate teaa de a parcu pa rcu rge to ţi paşii neces ne cesari ari ating ati ngeri eriii p erfo er form rm an ţei. ei . teoretică, reunind într-u n tablou explicativ explicativ organizat organizat gra Partea I are o dimensiune prec um pănitor teoretică, dual toate noţiunile noţiunile şi conceptele din p rogram a de litera tură pe ntru învăţământul învăţământul gimnazial. gimnazial. Casetele cup rind d efinirea standard a n oţiunilo oţiunilo r, urm ată de enum erarea p articu larităţilor larităţilor acestora („limitări („limitări şi şi deschideri” deschideri”). Ca nout ate absolută, absolută, BREV IARU L EST ETIC , paragraf înco rporat fiecă fiecărui rui conţinut conţinut teo retic, sintetizează aprecieri esenţiale ale teoretici teor eticienil enilor or din do meniul me niul lite raturii ratu rii asupra fiecărui fiecărui concept concep t cuprin s în program prog ramă. ă. Rolul Ro lul B reviarului este de a provoca la reflecţie reflecţie şi şi investigaţ invest igaţie/cercetare ie/cercetare elevul pa sionat de înţelegerea elegerea textului textului li terar în to ate componentele com ponentele sale sale.. U n rol similar îl are secţiunea secţiunea PU N C TE DE VEDE RE, care care deschid deschidee o abordare problematizantă a operei operei literare. literare. Secvenţ Secvenţele REFL ECT EA ZĂ şi CITEŞTE , INT ER PR ETE AZ Ă , A RG UM EN TE AZ Ă au rolul de de a regân regândi di obişnuinţ obişnuinţele şi şi cli clişşeele eele de receptare din diferite manuale şi auxiliare şcolare, dar şi de a dezvolta spiritul critic al elevilor. Secţiunea Secţiunea de APL IC AŢ II cup rinde rind e un set de 11-1 11-122 întrebări întreb ări şi şi sarcini de luc ru pe texte la prim a ve dere. O secţiune secţiune foart e origina lă, adecvată adecvată noilor noil or tendinţ tend inţee din didactica actuală actuală,, este LIT ER AT U RA ŞI CELELALTE AR TE - IN TE RF ER EN Ţ E ÎN SPAŢ IUL OPER EI LITERARE, destina destinată tă iniţ iniţierii ierii elevului de gimnaziu atât î n cu ltura artistică artistică, precum prec um şi în dialogul sau interfere nţa nţa literaturii liter aturii cu diverse diverse forme de exprimare artistică - pictură, muzică, film. aplicativ, co nţinând nţinând 64 de teste concepute după modelul Partea a Il-a are un caracter pregnan t aplicativ, celor de la olimpiade şi concursuri şcolare. Fiecare profesor-antrenor are astfel un ghid practic de pregăti pre gătire re tehn te hnic icăă a elev e levulu ului,i, de evalua eva luare re a pe rfor rf or m an ţe lor lo r indivi ind ividu duale ale şi de selecţ selec ţie a elevil ele vilor or care v o r parti pa rtici cipa pa la con c on curs cu rsur urii şi şi olim ol impia piade de şcolare. cola re. P o rn in d de la prem pr em isa is a că fiecare elev care c are doreşte do reşte să apro ap ro fundeze excelenţ e xcelenţaa la limba şi şi litera tura rom ână are nevoie de o pregătire specială, specială, am gândit cele patr u secţiuni ale acestei părţi (clasa a V-a, a Vl-a, a Vil-a, a VTII-a) în trei paşi: trei teste iniţiale, menite a eva lua talentul şi competitivitatea fiecărui elev, urmate de câte zece teste de antrenament şi apreciere a învăţării învăţării temelor tem elor şi, şi, la final, de câte trei teste care evaluează progresul progre sul individual. Toate To ate cele 104 104 texte integrale sau fragmente fragm ente de texte selectate pe ntr u aplicaţii aplicaţii sunt s unt adecvate vârstei şi şi capacităţii capacităţii de înţele înţele gere a micilo r perfo rmeri, rm eri, fără fără a neglija criteri ul diversităţ div ersităţii, al no utăţii utăţii şi şi al repre zentativ zen tativ ităţii ităţii a uto
rilo r rom âni şi străini. Cred em că acestea nu v or plictisi şi că, mai m ult, v or stim ula pasiunea pen tru lectura integrală a operelor-suport. Partea a IlI-a se adresează co m pe ten ţelo r de înţelegere a sincre tism ului arte lor şi este conc epu tă sub fo rm a a 16 teste, având ca supo rt un te xt literar, imaginea unei pic turi şi un text no nlite rar. Teh nica „lecturii imaginii” interferează cu tehnica „lecturii cuvântului”, iar testele concepute în acest scop sunt ins tru m en te de învăţare şi evaluare adecvate etapei de şcolaritate a elevilor. Partea a IV-a este rezervată răspu nsu rilo r şi sugestiilor de rezolva re pe nt ru t oţi item ii de limbă şi com unica re din carte. M otiva ţia conc eperii acestui capitol ţine de necesitatea verificării pe dura ta preg ătirii ele vilor a ritm ulu i şi a nivelului de progres indiv idual, cu sau fără asistenţa profeso rului. Pe de altă parte, am con siderat că oferirea un or soluţii punctuale pe ntru subiectele de literatură ar îngrădi şi, im plic it, ar limita d ispo nibilitatea im agina tivă şi creativă a celor angajaţi în pregătirea pe nt ru co n curs uri şi olimpiad e, ceea ce ar cond uce la neg area ideii înseşi de excelenţă în do meniu l litera turii. Ca o noutate suplimentară, elevii cuprin şi în pro gra mu l de excelenţă au pos ibilitatea să-şi posteze pro priile răspu ns uri la teste, prec um şi reflecţiile pe rso na le p e site-ul www.Qvis.ro, site-ul e-porto foliului elevului, cea mai mare pl atfo rm ă dedicată com un ităţii onlin e a elevilo r creativi. Profesorii-antrenori au de asemenea posibilitatea de a include în propriul portofoliu profesional tipurile de teste de excelenţă propu se în această lucrare, dar şi altele elaborate de ei, accesând site-ul wwrw.Qed u.ro, cea mai comp lexă platform ă online dedicată e-portofoliului c adrelor didactice. O arhivă electronică, uşor de accesat chiar şi de pe un telefon mob il, este nu doar un pas spre digitalizarea con ţinutu rilo r învăţării, dar şi o modalitate rapidă şi stimulativă de comunicare, îndrumare şi socializare. Iată mo tivele principale p en tru care această carte reprez intă un veritab il manual p en tru învăţarea de excelenţă a lim bii şi litera turi i ro mâ ne şi care poate genera pe rfo rm an ţa şi succesul.
Au tor ii
pagina 4
Pa r t e a I
CONŢINUTUl ÎNVĂŢĂRII CARTEA - OBIECT CULTURAL
Obiect simbolic p rin excelenţă, cartea este cea BREVIAR ESTETIC ■N mai valoroasă născocire omenească, o sinteză a 1. „O carte, orizontul unei alte puteri. Expespiritului cu materia care îi dă omului şansa de a rienţ fugitiv , de i imed iat ..." pro gresa şi de a c unoaşte, din colo de efe meritatea 2. „A scrie înseamn a retrage limbajul din existenţei sale pământeşti. Indi feren t de na tura ei curgerea lumii." (Maurice Blanchot, Spaţiul literar)^ literară sau nonliterară - , cartea,reprezintă o oglin dire în va riate grade a realităţii, dar şi o depăşire a acesteia prin imaginaţie şi creaţie. De la struc tura de suprafaţă - c ope rtă, tit lu, cotor, pagini, file, autor, prefaţă şi postfaţă, cuprins, no te de subsol, index etc. - până la cele m ai p rofund e inform aţii şi sensuri pe care le cuprin de, fiecare carte este o lume în sine, un orizon t nesfârşit de semnificaţii care se gene rează la fiecare lectură. Cartea de literatură este, fără îndoială, cea mai originală şi mai flexibilă întrupare textuală a ideii de carte, deoarece rep rezintă ema naţia unu i auto r care caută a „citi” realitatea p rin grila sufletului şi a gândului individual, în m od necesar diferită de a celorlalţi auto ri. C uvântul care defineşte cel mai bine procesele prin care universul devine carte este „libertate”, în trucâ t nu există reguli sau canoane care să constrângă spiritul uman a se exprima artistic într-o anumită manieră. Pentru cititorul de ieri şi de azi, cartea este o alternat ivă la realitate, o evadare sau un refugiu nu doar pe ntru fiinţa solitară, ci pen tru oricine doreşte să-şi îmbogăţească devenirea p rin lume cu expe rienţele t eore tic in finite pe care i le poate oferi aventura lecturii, sinonimă cu trăire a succesivă sau paralelă a vieţii tutu ro r pe rsonajelor care „trăiesc” în captivantele lum i ficţionale .
CITEŞTE, INTERPRETEAZĂ, ARGUMENTEAZĂ! 1. „Din colo de inf ormaţie, cartea p rop une dr um uri neştiute şi ascunde o experienţă care imită gestul Creatorului divin.” 2. „D epoz it al valo rilor spirituale, labi rint iniţiatic şi spaţiu al cun oaşterii raţionale, orice carte înch ide în sine şi secretul salvării fiinţei.” 3. „Pe ntru fiinţa instinc tuală, cartea re prez intă o a men inţare; ea este spaţiul ilum inat în care in dividul tenebros se simte opresat şi pierdut ca într-un lab irint.” (Doina Ruşti, Dicţionar de teme şi simboluri din literatura româna)
pagina 5
PARTEA I
A PL IC A T * » Citeşte textul de mai jos şi răspunde sarcinilor de lucru formulate: „Bastian îşi dădu seama că tot timpul se uitase fix la cartea pe care o avusese în mână dom nul Koreander şi care acum se găsea pe foto liul din piele. Ii era cu nep utinţă să-şi ia ochii de la ea. Avea im presia că din ea p orne a un soi de forţă magnetică ce-1 atrăgea irezistibil. Se apropie de fotoliu, întinse încet mâna, atinse cartea - şi în aceeaşi clipă ceva înăuntrul său făcu «ţac!», ca şi cum s-ar fi închis o capcană. Bastian avea sen tim entul nedesluşit că, odată cu atingerea cărţii, începuse ceva irevocabil ce-şi va urm a cursul de-aci înainte. Ridică volum ul şi-l privi pe toate părţile. Era legat în mătase arămie şi lucea când era înc li nat într-o parte sau alta. Răsfoindu-1 în grabă, văzu că textul era tipărit cu două feluri de litere. N u părea să conţină poze, avea în schimb iniţiale mari şi minun at ilustrate. Uitându-se încă o dată mai bine la scoa rţe, desc operi pe ele doi şerpi, u nul deschis şi un ul înc his la culoar e, muşcându-şi unul altuia coada şi alcătuind astfel un oval. Iar în oval era scris, cu litere ciudate, întortocheate, titlul: POVESTEA FĂRĂ SFÂRSIT. [...] Se uită ţintă la ti tlul cărţii, s imţind cum îl lua ba cu frig, ba cu cald. Da, asta era, la asta vi sase de atâtea ori şi asta îşi dorea de când fusese cuprins de pasiunea sa: o poveste care să nu se sfârşească niciodată! Carte a t utur or cărţilor.” (Michael Ende, Povesteafără sfârşit) 1. De ce Bastian nu-şi putea lua ochii de la carte? 2. Care crezi că era pasiunea lui Bastian? 3. Transcrie patru c uvinte d in câm pul lexico-semantic al cărţii. *
4. Ce sentimente trăieşte băiatul în faţa cărţii? 5. Transc rie un en unţ în care narato rul vorb eşte în nume le personajului. 6. Alcătuieşte două e nunţuri în care cuvintele carte şi frig să apară cu sens figurat. 7. Scrie două definiţii metaforice pe ntr u cartea de liter atură: C artea este... 8. Exprimă-ţi în 10-15 rând uri opinia despre ideea că orice carte de litera tură este o „poveste fără sfârşit”. 9. Care crezi că este rolul u rmătoarei secvenţe în derularea evenimentelor ficţionale: „Bastian avea sen tim entul nedeslu şit că, odată cu atingerea cărţii, începuse ceva irevocabil ce-şi va urma cursul de-aci înainte.”? 10. Cu m îţi imaginezi „cartea perfec tă”? Descrie-o în aprox imativ zece rânduri.
pagina 6
I
c o n ţ in u t u l
Î n
.
v ă ţ ă r ii
■
RAPORTUL DINTRE REALITATE Şl LITERATURĂ Nu mi tă şi „ artă a cuvântului” , l i t e r a t u r a este o formă de creaţie artistică în care se redau idei, senti mente, imagini şi fapte reale sau ficţionale cu ajutorul limbajului. în sens restrâns, literatura cuprinde totalitatea creaţiilor beletristice dintr-o limbă, realizate prin valorificarea funcţiei expresive a cuvântului.
Scriitorul - ca orice artist - priveşte lumea dintr-un punct de vedere subiectiv, „văzând” realităţi care •i i • . .i x «w x . oamenilor obişnuiţi le scapă, rară a imita conturu.. . . . . . i i i * i nle precise ale lumii, autorul de literatura se lasă f
A i i
f
BREVIAR ESTETIC ESTETIC BREVIAR 1. „N u e interzis s folose foloseş ti un text tex t ca s visezi .. .. .. . . A „ cu ochii deschi deschişii - şii câteodat cateodata toţi toţi facem asta." asta.
... ,
insp irat şi pro vocat de acestea, gene rând el însuşi replici infinite ale mod elului original. Fa ntezia, li bertatea, visul, curajul, originalitatea, disponibilitatea ludică sun t ingredien tele sublim e graţie cărora universu l lim itat spaţial şi tem poral se poa te dezmărgini în imperiul literaturii. Fascinanta „lume de hârtie” poate semăna sau nu cu lumea reală, în
. r
r
f
.
plim bări prin padurea pădurea narativa) narativă ) (Umberto Eco, Şase plimbări
a
o realitate 2. /iFicţiunea 2. „Ficţiu nea este este o realitate care care nu nu exist exist şii totuş ." totuş i i se se str str duieş duieşte te ss par par ca ca atare atar e." (MarioVargasLIosa, (Mario Vargas Llosa,Scrisori Scrisoricătre cătreun un tânăr tânărromancier) romancier) 3. „Sc „Scriitorul riito rul [...] [... ] sacrific sacrific în el vocea vocea care-i care-i este pro prop prie, rie, dar pen pentru tru a face s
vorbeasc
universalul." universalul."
K
(Maurice Blanchot, Spaţiul literar) lite ra r)^^
funcţie de inte nţiile auto rului şi de tipul de scriere ^ practic at (schiţă, fabulă, basm, l iteratur ă SF etc.). Tot ce este im posibil în viaţa reală devine posibil în literatură, o alte rnativ ă plăcută la rigorile de to t felul ale existen ţei concre te.
ţ i REFLECTEAZĂ ! „Latura misterio asă a vieţii este lucrul cel mai frum os pe care-1 pu tem simţi. Este se ntim en tul pro fund ce se află la originea artei şi ştiinţei adevărate. Cel ce nu mai poate resim ţi nici ui mire, nici surpriză este, spre a spune astfel, mort: ochii săi s-au stins.” (Albert Einstein, Cum văd lumea)
PUNCTE DE VEDERE «■ 1. „Literatura organizează cuvinte care exprimă aspecte ale lumii, dar opera literară exprimă în mo d p ropriu lume a prin felul în care sun t aşezate aceste cuvinte, chiar dacă ele, luate un ul câte unul, exprimă lucruri fără sens sau evenimente şi raporturi între evenimente care par să nu aibă nicio legătură cu lumea.” (Umberto Eco, Opera deschisă) 2. „Conflictul dintre real şi imaginar constituie, poate, însăşi istoria inepuiz abilă a spiritului poe tic: e vorba de un fel de războ i veşnic, p en tru că tentaţiei realului i s-a opu s m ereu, şi încă i se op une, tentaţia imaginarului. Se ntim entu l de demiurg al po etu lui are ne co nte nit nevoie de certitudinea că po at e oricând inve nta, crea ex nihilo propriul său univers.” (Ştefan Aug. Doinaş, Real şi imaginar, în Lampa lui Diogene)
pagina 7
PARTEA I
i
TEXTUL Şl OPERA. OPERA LITERARĂ O p e r a l i t e r a r ă este o c reaţie artistică, po pul ară sau cultă, care transfigu rează realitatea prin imagini artistice modelate de fantezia creatoare a autorului, într-o simbioză originală a conţinutului cu forma.
Avându-şi originea în latinescul textus (care înseam nă „ţesătură”), textul este o n oţiune foarte c u prinzătoare, incluzând orice mesaj verbal: un articol de ziar, un poem , u n roman, un studiu ştiinţific, un inte rviu etc. Deşi există o mare v arietate de texte, distin cţia cea mai imp ortantă se realizează între textul literar şi textul nonliterar.
ţ
REFLECTEAZ ! „Nim ic nu este mai deschis decât un text înc his.” (Umberto Eco, Lector in fabula)
Textul literar
se suprapune conceptului de operă literară.
Textul este o secvenţă lingvistică scrisă sau vorbită care formează o unitate comunicaţionalâ caracterizată prin coerenţa conţinutului şi prin coeziunea formei.
Au torul plăsmuieşte o lume ce există doar în paginile cărţii. C ititoru l poate i ntra în acest labirint imaginar dacă acceptă convenţia, acel joc al m inţii şi al sensibilităţii din care se iveşte op era literară ca un întreg inefabil. Există mai multe tipuri de ficţiune prin care autorul surprinde realitatea şi o pro iectează în operă: ■ ficţiune verosimilă (apropiată de realitatea vie ţii conc rete, imediate, având un aspect de adevăr, de credibil); ■ ficţiune alegorică (prin personificarea unor BREVIAR ESTETIC rea lităţi - o biecte, fen ome ne, fiinţe ne cu f 1. „Regula fund ame ntal pent ru a aborda un vânt ătoare etc. - se obţin figuri alegorice); tex t narativ este ca citit oru l s accepte, tacit, un ■ fic ţiu ne simbolică (bazată pe semne, analo p ac t fi c ţi o n al [...]. Cititorul trebuie s tie c gii şi simboluri prin care se sugerează rea ceea ce i se povesteş te este o întâmp lare imagilitate a vieţii); nar , f r ca prin asta s considere c autorul spune ■ ficţiune parabolică (se creează o poveste, de o minciun . Pur i simplu, [...] a utoru l se preface obicei cu un co nţinu t moraliz ator, pe ntru a c face o afirm aţie adev rat . Noi accept m pacse transm ite un tâlc, o învăţătură, un mesaj). tul ficţion al ş i ne prefacem c ceea ce povesteş te el sa întâ mp lat cu adev rat." Creaţie în versuri sau în proză, opera literară nu (Umberto Eco, Şase plimbări prin pădurea narativă) este doar oglindire şi recreare a realităţii, ci şi „săr 2. „Ope ra spiritului nu exist decât în act, în bătoare a limbajului” (Jean Starobinski, Relaţia critică), întrucât scoate cuvântul din starea sa firească, de in afara acestui act (actul producerii, actul consum rii) este un obiect ca oricare altul. Un poem în afara strument necesar comunicării, învestindu-1 cu o forţă actului care este producerea lui, în afara actului nouă, demiurgică?de creator al „lum ilor ficţionale” care este consumarea lui, nui decât o înş iruire de (Toma Pavel, Lumi ficţionale). Pentru aceasta, auto semne grafice pe o hârtie, obiect material ce poate rul supune lim ba unu i proces complex, care implică fi manipulat ca oricare altul." o selecţie a „cuvintelor potrivite” exprimării mesa ^ (Irina Mavrodin, Poietică şi poetică) jului dorit, modificări de sens şi asocieri insolite cu
\
pagina 8
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII alte cuvinte men ite a tălmăci viziunea artistului asupra temei respective. Se obţine, astfel, un limbaj nou, bazat pe o necesară deviere de la normele general acceptate ale comunicării, implicând o funcţie estetică’, deoarece nu doar exprim ă o idee, ci se pune şi pe sine în valoare (este autoreferenţial). Scopul operei literare scapă unei determinări şi definiri imediate, punctuale, situându-se undeva între provocarea sensibilităţii, invitaţie la reflecţie şi meditaţie, trăire emoţion ală, deschidere c omunicativă şi cunoaştere de sine. Opera literară - limitări şi deschideri:
■ ■
Este o modalitate de cunoaştere subiectiv ă/particu lară a realităţii obiective/g enerale. Reflectă realitatea, fără a o descrie obiectiv, prec um ştiinţa.
■ Este rezultatu l filtrării date lor reale prin con ştiinţa, sensibilitatea şi fantezia scriitorului. ■ Are substrat em oţional şi valoa re estetică implicită. ■ Perm ite scriitorulu i o libert ate deplină faţă de norme le limbii. ■ Limbajul artistic nu este echivalent cu limba literară: într-o o peră literară îşi pot găsi locul toate formele de manifestare ale limbii româ ne - neologismele, regionalismele, arhaismele, termen ii populari, argotici, ştiinţifici etc. -, puse în slujba expresivităţii şi a originalităţii. ■ Limbajul artistic implică figuri de stil şi procedee a rtistice variate, generate de talentu l şi de măiestria autorului. ■ Compoziţia („forma exterioară”) şi arhitectura („organizarea interioară”) operei literare - con form disocierii realizate de Mihail Bahtin, Problema conţinutului, a materialului şi a formei în creaţia literară - poa rtă amp renta individu alităţii artistice. ■ Se adresează în pri mul râ nd afectivităţii şi sensibilităţii, nea vând int enţia de a informa. ■ Operează cu sensurile figurate (conotative) ale cuvin telor ■
Topica este subiectivă, dictată de imperativ ele interioa re ale eului creator.
*
PUNCTE DE VEDERE «-
1. „ Conţinutul con stituie elem entul con stitutiv indispensab il al obiectului estetic, forma fiindu-i corelativă, care în afara acestei corelaţii nu are în general nic iun sens. Forma n u po ate a vea sem ni ficaţie estetică, n u poate să-şi îndep linească func ţiile sale principale în afara raportării la co nţinut, adică la lum e şi la aspecte le ei, la lum e ca ob iec t al cunoa şterii şi acţiunii etice." (Mihail Bahtin, Problema conţinutului, a materialului şi a formei în creaţia literarii) 2. „Nu există separarea formei de c onţinut, pentru că ideea este form ă şi forma idee, gen erându-s e reciproc şi sim ultan .” (Irina Mavrodin, Poietică şi poetică) 3. „Munca uriaşă a artistului asup ra cu vântul ui are ca scop final depăşirea acestuia, fiindcă obiec tul estetic se constituie la frontierele cuvintelor, la frontierele limbajului ca atare.” (Mihail Bahtin, Problema conţinutului, a materialului şi a formei în creaţia literară)
I
C IT E ŞT E» IN T E R P R E T E A Z Ă * A R G U M E N T E A Z Ă !
„Textul artistic nu este num ai realizarea de nor me structurale , ci şi transgresarea lor. El func ţio nează într -un câmp structural d ual făcut din tend inţe spre realizarea de reguli şi încălcarea lor .” (Iuri Lotman, Lecţii de poetică structurali)
pagina 9
PARTEA I
A P L I C A Ţ* I I Citeşte textu l de mai jos şi răspunde sarcinilor de lucru fo rmu late: „Pe o coloană înaltă, care se ridica mu lt deas upra o raşului, se afla statuia Prin ţul ui F ericit. Era po leită pe de-a-ntregul cu foiţe de aur din cel mai b un, dre pt o chi avea două safire străluci toare, iar un rub in mare roşu strălucea pe mâneru l paloşului. N im en i nu-şi mai lua ochii de la P rin ţ: — E fru mos ca o m orişeă de vâ nt, zise un ul dintre sfetnicii o raşului, care se străduia d in răspu teri să-şi facă o faimă de om de gust. Numai că nu e nici pe departe la fel de folositor, adăugă el, de teamă ca nu cumva oamenii să-l socoată lipsit de spirit practic, ceea ce, de fapt, era adevărat. — De ce nu po ţi fi şi tu ca P rin ţul Fericit? îşi înt rebă o mamă înţeleaptă băieţelul care-i cerea plân gând Lu na de pe cer. Prinţul Fe ric it nicio dată nu plânge după nimic. N ici nu-i trece prin cap să facă una ca asta. — Mă b uc ur că e cineva fericit totu şi pe lum ea asta, mormăi u n bărba t dezamăgit, u itân du-se la statuia m inunată. — Arată aidoma u nu i înger, ziseră orfanii din corul bisericii, ieşind pe uşa princ ipală în man tiile l or stacojii şi cu şorţule ţele albe, curate. — De un de ştiţi? D oar n-aţi v ăzu t nicio dată u n înger! se răsti la ei p rofeso rul de matematici. — Ba am văzut în vis, răspun seră c opiii şi p rofeso ru l se în cr untă şi-şi luă o înfăţişare foa rte posacă, căci nu-i convenea să audă că elevii lui visează.” (Oscar Wilde, Prinţul Fericit) 1. Cu ce/c ine este com para t Pr inţul Fericit şi de către cine? 2. Cu m se explică absenţa in dicilo r de tim p şi de spaţiu în t extu l citat? 3. Asociază şi tu ima ginea Pr inţulu i Ferici t cu o an um ită realitate, m otivând u-ţi alegerea. 4. Transcrie o replică din care să reiasă pre zen ţa na rato rul ui şi a pers ona jului în ope ra lite rară citată. 5. Rescrie din text o com par aţie şi un epitet. 6. De ce crezi că autorul nu dă nume personajelor? 7. Explică din pu nc tul tău de vedere secvenţa: „D e ce nu po ţi fi şi tu ca Prinţul Fericit? îşi într eb ă o m amă înţeleap tă băieţelul care-i cerea plângân d L una de pe cer. Prin ţul Fericit niciodată nu plânge după nimic. Nici nu-i trece prin cap să facă una ca asta.” ...... 8. în opinia ta, prin intermediul cărui tip de ficţiune (verosimilă, alegorică, simbolică, parabolica) proiectează autorul Oscar Wilde realitatea în textul citat? Răspu nde în cinci-şase rând uri. 9. Co mpa ră statuia P rin ţulu i Feric it cu o oper ă literară şi motive ază, din această perspec tivă, aprecierile diferite ale trecătorilor asupra ei. 10. Scrie un text lite rar de aproximativ o pagină în care statuia Prin ţului Feric it să prin dă viaţă şi să povestească expe rienţa în tâln irii cu pe rsonajele de mai sus.
pagina 10
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII
MODURI DE EXPUNERE: NARAŢIUNEA, DESCRIEREA, PORTRETUL, DIALOGUL, MONOLOGUL NARAŢIUNEA Şl TEXTUL NARATIV Naraţiunea sau povestirea este un mod de expunere specific genului epic, care presupune istorisirea în suc cesiune a cel puţin două situaţii epice aflate în relaţie cauzală şi derulate, de regulă, în succesiune cronologică. Se poate realiza la persoana I sau la persoana a lll-a, cu implicite efecte de subiectivitate sau de obiectivitate.
implică în mod necesar povestirea unei întâmplări reale sau imaginare (fapt, eveni ment, istorie etc.) desfăşurate într-u n cadru spaţio-temporal, la care partic ipă unul sau mai multe per sonaje între care se dezvoltă relaţii şi apar conflicte. Principalul mod de expunere îl constituie naraţiunea, iar instanţele comunicării în textul narativ sunt a utorul, n arato rul/p ove stitor ul, personajul şi cititorul. Textul narativ respectă o anumită schemă narativă, incluzând etapele acţiunii sau momentele subiectului: ■ situaţia iniţială {expoziţiuned) - prezintă locul, timpul şi personajul/personajele; ■ modificarea {intriga) - cuprinde elem entul pe rturbator, care aduce o schimbare în situaţia iniţială; ■ dinamica acţiunii {desfăşurarea acţiunii) - cuprinde evenimentele în derularea lor; ■ depăşirea situaţiei dificile {punctul culminant) - cuprinde mo mentul de maximă tensiune a acţiunii; ■ situaţiafinală {deznodământul) - restabileşte echilibrul iniţial al acţiunii şi aduce, eventual, rez ol varea conflictului. Cadrul spaţio-temporal permite încadrarea naraţiunii într-o epocă anume şi într-u n spaţiu speci fic de desfăşurare. El poate fi prez entat în m od explicit - fie la înce putul operei, fie pe parcu rsul aces teia, prin aşa-numitele pauze descriptive - sau poate fi sugerat şi reconstitu it pe baza vorbirii personajelor, a vesti mentaţiei acestora, a un or obiceiuri sociale etc. Textu l narativ are specifice anumite tim puri ale naraţiunii , cele mai imp ortante fiind prezentul in dicativului (numit şi prezentul narativ , care conferă relatării un r itm susţinut şi dinamic, creând im presia u nei acţiuni autentice, imediate, derulate sub ochii cititorului) şi perfectul simplu (timp al unei acţiuni trecute, dar încheiate de curând). Celelalte tim puri ale modu lui indicativ - perfectul com pus, mai-mult-ca-perfectul şi imperfectul - se com bină cu timpu rile principa le ale naraţiunii, p entru a pre zenta ac ţiuni de plan secund. In func ţie de mo dul în care se derulează naraţiunea, se pot distinge mai mu lte procedee de legare a secvenţelor na rativ e : ■ înlănţuirea - evenimentele decurg un ul din altul, fiind legate pe baza principiu lui cauză-efect, în ordine cronologică; " inserţia (încastrarea sau încasetarea) - o povestire este cuprinsă într-o altă povestire, m ai mare, ca într-o ramă; ■ alternarea - evenimentele epice sunt urmărite pe două sau mai multe planuri, implicând pe rând serii de întâmp lări, personaje, conflicte etc. Textul narativ
A r 1. „Perfectul simplu, piatra de temei ie a povestirii, semnalează întotde auna prez enţa artei; el face parte din tr-un ritual al literaturii; el este instrum entu l ideal al oricăror c onstrucţii de
pagina 11
PARTEA I
universuri; el este timpul fictiv al cosmogoniilor, al miturilor, al istoriilor şi romanelor; în spa tele perfectului simplu se ascunde întotdeau na u n dem iurg, zeu sau pove stitor.” (Umberto Eco, Şaseplimbări prin pădurea narativă) 2. „Imperfectul e un timp foarte interesant, pen tru că e durativ şi iterativ. Fiind durativ, ne spune că ceva tocmai se petrecea în trecut, dar nu într-un moment precis, şi nu se ştie când anume s-a începu t acţiunea şi când se sfârşeşte. Ca tim p iterativ, ne autorizea ză să gândim că acţiunea aceea s-a repetat de multe ori. D ar nu e niciodată sigur când anum e e iterativ, când e durativ şi când este în ambele feluri.” (Umberto Eco, Şase plimbări prin pădurea narativă)
BREVIAR ESTETIC 1.
„R d cina tu tu ro r istoriilor este experienţa celui care le izvode te, tr itul e sursa oric rei ficţiu ni [...]
Aş adar, toa te fic ţiu ni le sun t arhitec turi în lţate de fan tez ie i de m iestrie pe baza unor fap te, persoane, împre jur ri care s-au în tip rit cândva în mem oria scr iitorulu i i i-au declanş at fantez ia creatoare, care, cu punctul de pornire în acel nucleu, a constru it o lume întreag , atât de bogat este aproape imposibil (alteori, f r
i de multipl încât uneori
«aproape») s mai recunoş ti în ea acel material au tob iog rafic ce i-a
fost temelia..."
(Mario Vargas Llosa, Scrisori către un tânăr romancier) 2.
„Na raţiu nea este art
i nu tiinţ , dar asta nu înseamn c suntem în mod necesar cond amn aţi la
eş ec atunci când încerc m s -i formu l m p rincipiile."
(Wayne C. Booth, Retorica romanului)^
v
CITEŞTE» INTERPRETEAZĂ* ARGUMENTEAZĂ! 1. „Faptele ce com pun universul ficţional nu ne su nt nicio dată prez entate în sine, ci confor m unei optici, plecând de la un a numit punc t de vedere.” (Tzvetan Todorov, Poetică) 2. „Povestirea este naraţiunea u no r elemente aranjate în succesiunea lor tempora lă. E organis mul literar cel mai neevoluat şi mai simplu. Totuşi, ea e cel mai important factor comun al prea complicatelor organisme care se numesc roma ne.” (E.M. Forster, Aspecte ale romanului)
A I’ U C A T I I Citeşte textul urm ător şi răspunde sarcinilor de lucru formulate: Intr-o zi, pe mare, o furtună puternică s-a abătut asupra corăbiei noastre. Eu şi oamenii mei am fost abătuţi din dru mul nostru. C orabi a noastră a acostat pe o insulă minunată, tro pi cală, unde oamenii trăiau mâncând flori de lotus, spuse Ulise. Câţiva dintre oamenii mei au mers pe ţărm şi au gustat câteva flori. Se spunea că au gustul celei mai delicate mieri - ca nectarul pe care îl beau zeii. Erau atât de delicioase, încât aceştia s-au rătăcit şi au uitat cu tot ul de casă. Ca şi cum ar fi fost sub o vrajă fermec ată, ei au vr ut să rămână pe insulă p en tru totdea una, mestec ând leneş florile de lotus. Oh, cât de dezamăgit am fost de ei! La urma urmei, pornis erăm în tr-o călătorie şi nu ajunseserăm încă la capătul ei. Cu m au mai
pagina 12
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII plâns când i-am urcat îna poi cu forţa pe corabie! Dar mi-am închis urechile şi inim a la p rotes tele lor. Eram hotărât să mă întorc acasă.” (Homer, Odiseea, repovestire de Tania Zamorsky) A
1. In ce împrejurare acostează corabia pe insulă? 2. Menţioneaz ă moti vul p entru care oamenii su nt urcaţi „cu to rţa” pe corabie. 3. Cine este naratorul în fragmentul citat? 4. Ce efect are utilizarea persoan ei I în naraţiune? 5. Care este punctul de vedere al povestitorului asupra faptelor relatate? 6. Transcrie două cuvinte/structuri care se constituie în indici de tim p şi de spaţiu ai naraţiunii. 7. Numeşte un personaj individual şi un personaj colectiv din fragmentul dat. 8. Transc rie o com paraţie dez voltată din fragme nt. 9. Precizează rolul interjecţiei din enu nţul: „Oh, cât de dezamăgit am fost de ei!” 10. En umeră timp urile verbale utiliza te în te xt şi explică rolul lor în organizarea naraţiunii. 11. Imaginează-ţi o întâm plare fantastică petrecută pe insulă şi scrie o naraţiune de ap roxi mativ o pagină în care să dezv olţi punctul culm ina nt al acesteia.
DESCRIEREA Şl TEXTUL DESCRIPTIV Descrierea reprezintă un mod de expunere bazat pe surprinderea trăsăturilor caracteristice ale unui aspect real sau imaginar - ob iect, fenom en, peisaj, persoană, stare sufletească etc. înt r-o manieră artistică şi subiectivă (descrierea literară) sau riguroasă şi obiectivă (descrierea nonl’iterară).
Descrierea poate implica elemen te de po rtre t şi de tabl ou, dar şi reflecţii pe marginea faptu lui pre zentat. V ocabularul variază în funcţie de aspectul sau evenim entul prez entat, pred ominând adjectivele, substantive le sau, în cazul desc rierii dinamic e, verbele şi adverbele. Indic ii spaţiali şi tem porali au rolul de a contextualiza descrierea. Verbele apar, în general, la timpul prezent, dar se poate folosi şi imperfec tul. Intr-o descriere subiectivă se evidenţiază, implic it, punc tul de vedere al celui ce observă realitatea surprinsă. Textul descriptiv constă în surprind erea şi zugrăvirea trăsăturilor particulare ale unu i obiect, ale unei persoane, ale unui fenomen sau aspect din natură, prin enumerarea şi nuan ţarea caracteristicilor acestora. După limbajul utilizat şi scopul urmărit, textul descriptiv poate fi literar, caracterizat prin subiec tivitate, sau non literar , caracterizat, de regulă, prin obiectivitate. In general, descrierea nonliterară prezintă obiecte reale, în timp ce descrierea litera ră - atât obiecte reale, cât şi imaginare. După natu ra obiectului prez entat, se disting mai multe tipuri de descriere : ■ topografia (locuri sau aşezări omeneşti); ■ cronografía (epoci, perioade de timp); ■ etopeea (moravuri, caractere); ■ portretul (figuri, persoane); ■ tabloul (peisaje, acţiuni, even imente mai complexe).
pagina 13
PARTEA I
Fu nc ţiile d esc rieri i variază după tipul acesteia: ■ decorativa - are rol secundar, de punere în valoare a uno r aspecte ce fac obiectul respectivei lucrări; ■ explicativă - aduce lămuriri asupra u no r fapte, reacţii, relaţii etc.; ■ poetică - textele sau pasajele descriptive emo ţionează citito rul, pe ntru că accentul se pune pe anumite stări sufleteşti; limbajul este expresiv şi original; ■ simbolică - se bazează pe sugestie; realita tea n u este „fotograf iată” ca atare, ci recom pusă pe baza unor sim boluri ate nt alese; ■ narativă - mimesică (creează impresia de real); mathesică (prezintă aspecte im porta nte ale uno r perioade istorice); ■ dramatizată - are în vedere o „regie” pres tabilită, care vizează relaţiile dintre participa nţii la o întâmplare, cadrul desfăşurării acesteia, tensiunea momentului, conflictul etc. ■ comercială/persuasivă - urmăreşte să pună cât mai bine în valoare calităţile unu i pro dus, într-u n limbaj accesibil şi atractiv; ■ utilitară/practică - redă simplu şi clar caracteristicile un ui p rodu s/obie ct. A lgo ritm ul sau paşii un ei descrie ri sunt u rmătorii (după Jean-Michel Adam şi Françoise Revaz, Analiza povestirii ): 1. ancorarea - n umirea obiectului descrierii; 2. aspectualizarea - fragm entarea în tregu lui în părţi şi evidenţierea trăsătur ilor acestora; 3. relaţionarea - situarea tem pora lă şi spaţială a obiectu lui descris, asocierea, disocierea, com para rea lui cu alte obiecte din aceeaşi categorie; 4. reformularea - recompunerea întregului, pentru rotunjirea descrierii. Textul descriptiv - limitări şi deschideri: ■ frecve nţa adjective lor şi a sub stan tive lor, care au rolul de a part iculari za realita tea descrisă (formă, culoare, dimensiuni etc.); ■ utilizare a unu i vocabular specific aspectului descris (termen i de specialitate în cazul descrierii ştiinţifice, cuvinte cu sens figurat în cazul descrierii literare, voc abular accesibil în cazul descrierii având un caracter utilitar etc.); ■ folosirea, cu precădere, a enumeraţiei şi a epitetulu i în cazul descrierii literare; ■ respecta rea unei logici a pre zen tării, po tri vit căreia realita tea descrisă poate fi înfăţişată urmărindu-se axa orizontală (stânga-dreapta) sau axa verticală (sus-jos); ■ prez enţa indic ilor spaţiali şi tem porali , prin care realitatea descrisă este contex tualizată; ■ utilizarea verbel or la prezen t sau la imperfect, deoarece, în general, descrierea are carac ter static; ■ respectarea rap ort ulu i întreg-p arte-deta liu în prezen tare, astfel încât toate elementele să fie reprezentate; ■ evidenţierea pun ctu lui de vedere al celui ce realize ază descrierea.
PORTRETUL P o r t r e t u l l i t e r a r este descrierea unei persoane reale sau imaginare, din perspectiva subiectivă a unui privitor, în scopul individualizării trăsăturilor morale şi/sau fizice ale acesteia. Principalele tehnici portreti sti ce su nt detaliul, contrastu l, sugestia, analogia şi focalizarea, valorificate în funcţie de tipul de p or tr et şi de intenţiile autorului.
pagina 14
f
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII
1$
REFLECTEAZĂ
„Portretul, ca gen artistic, se bazează pe nevoia omului de a fixa într-un fel oarecare imagi nea pe care sin gur şi-o face despre sine sau despre altu l...” (Galienne şi Pierre Francastel, Portretul) Po rtretul poate fi individual, de grup (colectiv), BREVIAR ESTETIC % gros-plan (autorul se opreşte doar asupra unor detalii 1. „Descrierea extins i detaliat apare ca o semnificative), crochiu sau schiţă (trăsăturile fizice pauz i ca o recreaţie în cursul povestirii , având şi/sau morale sunt prezentate sumar), caricatură un rol pur estetic, ca acela al sculpturii ce împo(are la bază exagerarea cu inte nţie ironică şi um o dobeş te un edificiu clasic." ristică a unor trăsături ale persoanei portretizate) (Gerard Genette, Figures II) şi autoportret (autorul portretului se descrie pe el 2. „Descrierea este o «tehnic de iluminare»." însuşi). De asemen ea, în fu ncţie de ev olu ţia „su (Toma Pavel, Gândirea romanului) biectului”, portre tu l poate fi static, dinamic sau în mozaic, în sensul că profilul celui descris se întregeşte trepta t, din fragmente juxtapuse, imaginea de ansamb lu obţinându-se în finalul operei. Tim pul gramatical specific portre tulu i este prezentul (uneori imperfectul, când se com bină cu evo carea), care creează iluzia înghe ţării timp ulu i, a im ortali zării une i imagini p en tru veşnicie. Ca efect al unei atitudini contemplative, dintre imaginile artistice predomină cele vizuale, fără a fi total excluse celelalte tipuri. La nivel lexical se distinge grupul nominal (substantiv-adjectiv, dar şi substantiv-sub stantiv), iar din p un ct de vedere stilistic sun t rep rezenta tive ep itetele şi enumeraţiile.
r
V
j
* PUNCTE DE VEDERE «„în descrierile noastre, decupăm fragmente din continuumul obiectual şi procesual al deja-existentului sau de ja-imaginatului. Le descriem p entru a le pun e în clar, pe ntru a le face mai reliefat pre zente, p entru a le aduce m ai aproap e, t ot aşa cu m n arăm p entru a ne înţelege trecerea prin timp, şi argu m entăm pen tru a ne valida judecăţile.” (Alina Pamfil, Discursul descriptiv - contur teoretic şi didactic, în „Perspective", nr. 1(16)/2008)
CITEŞTE, INTERPRETEAZĂ, ARGUMENTEAZĂ! „Portretele fizice, descrierile de îmbrăcăminte şi de mobilier tind [...] să dezvăluie şi totodată să justifice psihologia personajelor, pentru care ele sunt în acelaşi timp semn, cauză şi efect.” (Gerard Genette, Figures II)
A P L I C A Ţ♦ I I Citeşte textul următor şi răspunde sarcinilor de lucru formulate: „Berenice îmi era vară şi am crescut împreună în castelul părintesc. Dar am crescut fiecare într-alt fel; eu, bolnăvicio s şi cufundat în tristeţe; ea, sprinten ă, graţioasă, cloc oti nd de energie. Ea, cu plim bările ei peste dealuri; eu, cu studiile m ele de călugăr. Eu, tr ăind o viaţă lăun trică a inim ii, dedat tr up şi suflet celor mai adânci şi migăloase med itaţii; ea, zbu rân d fără de grijă pr in viaţă, fără să se gândească la um brele din calea ei sau la zbo rul tăcu t al ore lor cu aripi de orb .
pagina 15
PARTEA I
Berenice! O strig pe nume: Berenice! Şi din surele ruini ale aducerii-aminte, mii de iviri tul burătoare se înalţă la su netul acesta. Ah! [...] Intr -un a d in acele zile ne obi şnui t de calde, ceţoase şi liniştite [...], şedeam - crezând u-mă singu r - în sala bibliotecii. Da r când mi-am rid icat och ii, am văzut că Berenice se află de faţă. [...] Era - vai! - nespus de slabă şi nici urm ă de fiinţa de altădată nu i se mai desluşea în v reo trăsătură. In cele din urmă, privirile mele arzătoare căzură pe chipul ei. Fruntea îi era înaltă şi foarte palidă şi ciudat de senină. Şi părul ei, odinioară negru-corb, o acoperea în parte, um brindu-i adâncitele tâm ple cu ne nu mărate bucle, în clipa aceea de un blond-aprin s, a cărui cu loare fantastică era în tru to tu l n epotr ivi tă cu melancolica ei înfăţişare. O ch ii erau lipsiţi de viaţă şi de strălucire şi păreau lip siţi de pup ile; fără de voie, m -am ferit de căutătur a lo r sticloasă, spre a priv i buzele subţiate şi zb ârc ite.” (E.A. Poe, Berenice) 1. De ce crezi că naratorul simte nevoia să o strige pe Berenice? 2. Care sunt locurile în care cele două personaje se întâlnesc? 3. Care sunt ipostazele în care este conturată Berenice? 4. Menţionează două tip uri de po rtr et care se regăsesc în tex tul citat. 5. Tran scrie un en un ţ care ilustrează proce deul artistic al antitezei. 6. Precizează două trăsături morale şi două trăsături fizice ale personajului Berenice. 7. Transcrie d ou ă meta fore din prim a secvenţă citată şi explică, la alegere, una din ele. 8. Dem onstre ază, pe baza a două argum ente, caracterul sub iectiv al descrierii în textu l citat. 9. Com entea ză o imagine vizuală din a doua secvenţă citată, realizată cu ajutoru l epitetelo r. 10. Scrie o com pun ere de aproxim ativ o pagină în care să realizezi po rtr etu l evolutiv al unei perso ane sau al un ui perso naj din cartea prefe rată, având în ved ere două m om en te dis tinc te d in existenţa acestuia.
DIALOGUL Şl TEXTUL DIALOGAT Dialogul este un mod de expunere care constă într-o succesiune de replici între doi sau mai mulţi vo rb ito ri, mărcile sale grafice fiind linia de dialog sau ghilimelele (atunci când este separat de vorbirea indirectă) şi alineatul.
Atu nci când este înco rpo rat î ntr-o naraţiune , dialogul are rolul de a declanşa şi de a mo tiva acţiunea, de a defini relaţiile dint re perso naje, de a exp rima reacţia lor m entală şi afectivă în r ap ort cu o an umită situaţie. De asemenea, el rep rezintă un mijloc im po rta nt de realizare a oralităţii şi de caracterizare a per sonajelor, fie direct (prin autocaracterizare), fie indirect (vorbind, personajele îşi exprimă implicit per sonalitatea, cultu ra, starea sufletească, statutul intelectu al şi social, inten ţiile, d orinţele etc.). Prin dialog se înţelege orice interacţiune verbală, faţă în faţă sau la distanţă, în care factorii contex tuali, situaţiona li, gestuali, inton aţion ali joacă un rol im po rta nt , astfel realizându-se schim bul de info rm aţii şi de sem nificaţii în tre perso ane î ntr-o situaţie dată.
pagina 16
I
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII
Ca mod de expunere şi de cooperare verbală între interlocutori, dialogul eficient se realizează, aşadar, prin armonizarea comunicării verbale (prin cuvânt), a celei paraverbale (marcată în scris prin semne grafice ca pun ctul , virgula, pun ctele de suspensie, semnul în treb ării şi semnul e xclamării, linia de pauză) şi a celei nonverbale (gesturile, mimica, ati tudinea, poz iţia corpului, pri virea vorbit orului etc. BREVIAR ESTETIC " \ sunt redate de obicei indirect, p rin intervenţia unui 1. „Vo rbire a e ţesere, încruciş are de verbe ş i nume, de termeni ai mi c rii i termeni ai fix rii.. ." observator/narator). (Andrei Pleşu, Limba păsărilor) Rolul dialogului poate fi: 2. „Cunoaş terea dialogic e o întâ lnire..." ■ informativ - interlo cutorii emit şi receptează (Mihail Bahtin, Probleme de literatu ră şi estetică) altern ativ info rmaţii pe o anum ită temă; 3. „Literatura nu foloseş te pur i simplu lim■ narativ - prin replicile lor alternante, inter bajul, ci îl pune în scen ." locutorii prezintă un fir epic; (Roland Barthes, Romanul scriiturii) ■ dramatic - replicile interlo cutorilo r sunt con4. „Dia log ul st în centru l oric rei experienţe flictuale, luând forma ciocnirilor de idei, păreri narative." şi atitud ini, fapt care de term ină şi întreţine (Wayne C. Booth, Retorica romanului) tensiunea epică sau acţiunea dramatică; 5. „A fi înseamn a veni în cont act dialogic. ■ fatic - replicile interlo cuto rilor par a fi golite Când dialogul ia sfâr it, sfârş eş te to tu l..." de intenţia comunicării a ceva precis, ele având (Mihail Bahtin, Probleme de literatură şi estetică) doar rolul de a menţine co ntactu l verbal în vederea unei eventuale com unicări autentice. v
f
J
CITEŞTE* INTERPRETEAZĂ, ARGUMENTEAZĂ! „Dialogul implică disponibilitatea fiecăruia de a ieşi în întâmpinarea celuilalt, capacitatea de a fi receptiv faţă de pun ctul de vedere advers, pasiunea investigaţiei din colo de orice narcisisme şi vanităţi. D ialogul n u vrea nici el să producă un câştigător, da r vrea să ajungă la un câştig. U n dia log care revine la punctul de pornire e pierdere de vreme. Realizarea unui dialog veritabil începe cu alegerea interlocutorilor. Mai întâi, ei trebuie să nu fie de acord. Unanimitatea e moartea dia logului [...] Pe de altă parte, dialogul nu e posibil nici dacă deosebirile din tre cei care îl poa rtă sunt ireductibile. Dialogu l dintre u n pinguin şi o vulpe e o utopie. Partic ipan ţii la dialog trebuie să fie de calibru egal, să împărtăşească valori comune, să accepte reguli şi principii echivalente. N u e reco mandabi l să inviţi la dialog reprez entanţii uno r lumi care se ignoră reciproc sau, mai rău, care se dispreţuiesc reciproc. Dialogul e de negândit fără instituţia respectului, fără deprinderea une i atente considerări a celuilalt. Virtu tea c ardinală a dialogului e facultatea de a asculta.” (Andrei Pleşu, Regulile dialogului, în Obscenitatea publica)
A P L I C A Ţ* I I Citeşte textu l u rm ător şi răspunde sarcinilor de lucru formulate: „Tic avu grijă să nu intre în casă decât după ce-şi lepădă zdrenţele, aşa că ţinuta lui nu atrase nicio at enţie deos ebită şi mai ales niciun re proş din pa rtea p ărinţilor. Răspunse în doi pe ri maică-sii la întreba rea pe un de hoinărise, iar atu nci când taică-său îi spuse că Maria are oaspeţi, puştiul se îndreptă cu u n trem ur în inimă spre camera albastră, cu ferestre mari şi pian. Da r pe n tru că nu văzu înăuntru nicio fată cu rochia albă, aşa cum îl fulgerase un gând de o clipă, dădu
pagina 17
PARTEA I
un «bună seara» morocănos şi strâmbă plictisit din nas, gest care le lăsă indiferente pe Maria şi Lucia, dar care nelinişti oarecum pe Ursu. — Ce-i cu c u tin e, Ticu Ti cuş şor? îl într în treb eb ă vlăjgan v lăjgan ul. A ţi lua t bătaie la fotba f otbal? l? întreb area lui U rsu îl dezm etici pe Tic şi-i i-i readuse readuse într-o secundă vioiciunea. — Ce?! Ce?! Aoleu! Aol eu! I-am bătut băt ut de i-am ru p t. Am băgat tre i golur go lurii în cinci cin ci m inut in ute. e. Ş apte la doi, doi , şi-ncă i-ncă s-a-ntrerupt meciul d in cauza în tuneric ului. — Te po m eneşti en eşti c-ai băgat b ăgat do uă golu go luri ri dint di ntrr-un un şut! îl î nţep nţep ă Lucia. Lu cia. — Nu , că mi-a m i-a fost milă mi lă de tin e. In po ar tă apăra pâ rlitu rl itu l ăla de văru -tău, ştii tu care; ăla cu cu ventuz ă sub barbă. — Pâ rlit rl itul ul de văru-m văru -meu eu a plec p lecat at de ieri la băi. L-ai conf co nfun un da t poat po atee cu vărul văr ul tău, care e p le cat la munte. — Ia spu ne drep dr ep t, Tic, Ti c, pe und e-ai e-a i fost? îl luă din di n scur sc urtt Maria. Mar ia. — D up ă p lant la nte, e, p e n tru tr u he rbar rb ar ... C iubo iu bo ţic a pupe pu pe zii, zi i, ferigi, ferigi , ciup ci uperc erc i, urzi ur zici ci de baltă... bal tă... — Şi unde-s unde -s pla ntele? nte le? Măca r urz icile ic ile , o ferigă... ferig ă... — Unde-s? Tic Ti c se gând g ândii la num nu m ele el e un ui coleg, cole g, da r, am intin in tindu du-şi -şi ce i se întâ în tâm m plas pl asee cu vărul văru l Luciei, găsi un alt răspuns: M-am întâlnit pe drum cu un miel şi, cum era flămând, săracul, i le-am dat să le mănânce. Să-l fi văzut, mititelul, de-abia se născuse... — G roza ro za vă oaie o aie treb tr eb uie ui e să fie maică-sa, m aică-sa, dacă d acă l-a făcut acum, acu m, în iulie iuli e - inte in terv rven enii Lucia. Luci a. T u nu ştii că mieii zbu rdă cam pe la începutul primăverii?” dre sării ii , voi. 2) (Constantin Chiriţă, dresăr 1. Care este personajul princip al în fragmen tul citat? citat? 2. Care este at itudin itu din ea L uciei faţă faţă de Tic? 3. De ce crezi că Tic nu spune adevărul despre locul din care vine? 4. Tra nscrie o secvenţă care care arată interven ţia n arato rului în sch imbul de replici dintre per sonaje. Care este rolul acesteia? 5. Realizează în aproximativ zece rânduri portretul lui Tic. 6. Transfo rmă două replici consecutive, la aleger alegere, e, din vo rbire direc tă în v orbire indirectă. indirectă. 7. Comentează rolul dialogului în textul citat. 8. Prez intă dou ă argum ente p rivind riv ind ca racteru l scenic al al secvenţei secvenţei citate. 9. Exprimă-ţi opinia , în a proxim ativ zece rând uri, despre rolu l co munic ării paraverbale şi şi nonverbale în dialogul dialogul prezentat. 10. Imaginează-ţi Imaginează-ţi că te-ai te-ai întâ lni t cu T ic şi şi scrie scrie un dialog de opt-zece rep lici cu acesta despre o posibilă aventură avută înainte de sosirea acasă.
MONOLOGUL M o n o l o g u l este un mod de expunere constând în expunerea directă de către un emiţător, la persoana I, a un or gânduri, idei, sent im ente sau sau atitudin i în în faţa unui unui rec ep to r sau sau audito riu care rămâne pasiv din punct de vedere verbal până la sfârşitul respectivei comunicări.
Intr-un m onolog comunicarea este este unidirecţională , în sensul că rolurile de emiţător şi de receptor rămân fixe, fixe, cel mai i m po rta nt fiind rolu l em iţătorului, iţătorului, iar referirile la situaţ situaţia de com unicare sunt puţine. puţine. De
pagina 18
I t
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII
asemenea, în completarea comunicării verbale, în monolog sunt foarte importante şi elementele paraverbale (tonalitate, accent, debit verbal, pauză, in ton aţie, aţie, flux son or, v olu m ul vo cii etc.), ca ca şi şi cele cele nonverb non verbale ale (gesturile, (gesturile, mimica, mimi ca, poz iţia corp ului etc.). etc.). Ca tip uri de mo nolo g, se realizează distincţia distincţia între monologul şi monologul monolo gul literar lite rar şi mono logul nonlitera nonl iterarr (co tidian tidi an,, inform inf orm ativ, at iv, argu ar gume menta ntativ) tiv).. După limbajul folosit, intenţ int enţiile iile şi şi atitudinea atitudin ea vorbit vo rbit oru lui, lui , există de asemenea distin cţia cţia într e monologul mono logul form fo rm al şi mo nologul info rmai rma i (colocvial, familiay fami liay). ).
r
BREVIAR ESTETIC 1. „în art
exist
o cump n
a
între
afară
i
în ău n tr u ..."
(Eugenio Montale, Intenţ ii (interviu (interviu imaginar)) imaginar)) 2. „M rturis irea e o form
de exploatare a
adâncimilor fiinţei, un mod de a fi onest cu propria biografie. Scrisu Scrisull prelungeş te fidel, în pagin , dâra de sânge, sânge, tremu rul muş chilor, halucinaţia, halucinaţia, delirul senzorial. senzorial. E o proiectare febril rit ţii în ţes tura pl pând a fiin ţei, o vl guire a ei."
a interio
a frazelor, o epuizare
(Radu G. Ţeposu, Studiu introductiv Eroul vorbeşte cu sine, dezvăluindu-şi senti la Max Blecher, întâm plări di n irealitatea im e d ia tă )^ mentele, gândurile, in tenţiile. tenţiile. Este preze nt mai ales ales în nu velă şi şi roma n, av ând fun cţia cţia de a con trib ui la caracterizarea caracterizarea personajelor. In pro za m odern ă apare, apare, ca modalitate de analiză psihologică, psihologică, mo nolog ul int erio r, p rin care pers onaju l, analizându-şi analizându-şi trăirile şi şi emoţiile, emoţiile, dezvăluie latura cea mai in tim ă a pe r sona lităţii sale. sale. Ca şi şi stilul indirect lib er, cu care este adesea adesea confu ndat, nd at, m onolo on olo gul gu l int eri or config u rează stru ctu ra inte rioa ră a pers onaju lui, ap arent fără vreo c enzu ră din p artea co nştiinţei sau raţiunii.
Structura monologului: ■ introducerea - se realizează captarea atenţiei atenţiei au dito riulu i şi şi se an unţ un ţă tema ex punerii; ■ cuprinsul - se realizează comunicarea propriu-zisă; ■ încheiere concluziile comunicării. încheierea a - cu prinde concluziile Monologul literar este prezent în toate cele trei genuri literare, în interiorul cărora dobândeşte trăsături specifice: în genul epic epic mon ologul poate fi propriu-zis, este destinat unu i personaj sau un ui grup de propriu -zis, când este perso per sona naje, je, sau interior, când n u este exteriorizat, rămânân d în sfera sfera gândului; gândului; ma i n um eşte şi şi monolog liric , fiind un discurs de ti p confesiv; dacă se adresează adresează în genu l liric se mai unui ascultător, prezent sau invocat, care nu răspunde, devine monolog l iric adresat adresa t; poa te fi monolog adresat unuia sau mai mu l în genul dramatic dramatic poate monolog dramatic propriu-z propriu-zis, is, atunci când este adresat to r personaje, sau sau solilocviu, atu nci când cân d personajul perso najul îşi îşi exprimă expri mă pent pe nt ru sine ideile ideile sau reflecţ reflecţiile.
APLICAŢII Ş
Citeşte Citeşte tex tul u rm ăto r şi şi răspund răspund e sarcinilor de lucru lucru form ulate: „Dacă facem apropierea între realitate - ceea ce ni se întâmplă nouă, ceea ce trăim în mod real - şi imaginaţie imaginaţie - ceea ce se întâm plă în m intea noa stră -, vedem că lumea im aginară este este in finit mai largă, largă, mai vastă, mai n em ăsurată decât cea a realului, mai periculoasă. Aşa Aşa se întâ mp lă şi cu sentim entele şi şi emoţiile emoţiile no astre care, mu tate în lumea im agina rului, s unt altfel, mai pu ternice, mai variate, mai incredibile, mai stranii. Astfel, putem gândi că marile iubiri, odată ce cad în real, nu mai su nt a tât de mari, sun t pe ntr u to ţi, n u au person aje diferite de noi, cei care trăim în real. [...] Lumea v irtuală de astăzi, cea cea pe care o caută atâţia atâţia oam eni, nu este oare născută din d orin ţa de a trăi altfel decât în realitate? Nu este lumea virtuală o ofertă mult mai largă, mai departe de
pagina 19
PARTEA I
realitate, nu ne trans po rtă ea într -o lum e imagin ară care care satisf satisface ace frustr ările, dori nţele nţele irealiza bile, iden id en tităţ tit ăţile d or ite it e ale a ces tor oa m en i?” La ta taifa ifas) (Aurora Liiceanu, La 1. Care este tema monologului citat? 2. Care este „lumea virtuală” la care face referire autoarea? 3. Precizează emiţătoru emiţătoru l, cod ul, canalul şi şi recep toru l (posibil) al al fragm entu lui citat. 4. Transcrie o s tructu ră din fragm entul citat care ilustrează ilustrează tehnica gradării. gradării. 5. Motivează utilizarea persoanei I plural în fragmentul citat. 6. Transcrie două figuri de stil diferite din fragmentul citat. 7. Explică secvenţ secvenţa: „Astfel, pu tem gândi că marile iubir i, od ată ce ce cad în real, nu m ai sunt atât de mari, sunt p en tru toţi, toţi, nu au personaje diferite de noi, cei cei care trăim în real.” 8. Care este efectul utilizării e n un ţur ilo r intero gativ e în a doua secven ţă a tex tulu i citat? citat? 9. Scrie Scrie un mo nolog no log de 10-1 10-15 5 rând uri în care să-ţ să-ţi exprim i opinia opi nia despre mesajul textulu i citat. 10. 10. Scrie Scrie o n ara ţiun e de tip SF al al cărei cărei perso naj p rincip al să fie compu s din pixeli.
PERSONAJUL LITERAR Personajul este o instanţă narativă esenţială pentru genul epic, care însufleţeşte universul imaginar creat de autor, dă un sens uman evenimentelor ficţionale şi transmite mesajul operei către cititor. Fac to r st ruc tur ant al al oric ărei naraţiuni, personajul este un un tip uman semnificativ sau sau o individualitate cu cu trăsătur i fizice, fizice, mo rale şi intelectuale distincte, puse în lumină pr int r-un şir de întâmplări, de r elaţii şi şi de atitudini situate într-un anumit cadru temporal şi spaţial.
N u m it de esteti es teticie cieni ni „un „u n fir fi r co nd uc ător, ăto r, care creeaz c reează ă posibi posi bilita lita tea unei un ei b un e înţ în ţelege ele geri ri a m o tiv elor el or ” (Boris Tomaşevski), „o fantomă provizorie creată de autor şi plasată deliberat în operă” (Robert Abirached) sau „fiinţă de hâr tie” (Rolan d Barthes), personaju l poate fi definit din m ai m ulte perspective: ■ mo rală (rap ortu l din tre om şi şi el însuşi); însuşi); ■ socială (rap ort ul om-societate); om-soc ietate); ■ ont ică (rap ortu l om-univers); ■ estetică (rap ortu l realitate-literatu ră). Tipologia personajului este foarte amplă, clasificările operându-se pe baza mai multor criterii: ■ Du pă gradul de trans figur are a realităţii, există perso naje pu r fict fi ctiv ivee (Albă-ca-Zăpada, Balthasar din Cartea Cartea făr ă sfârşit sfârşit de Michael Ende, zmeii din Enciclopedia zm eilor eil or de Mircea Cărtărescu) sau atestate istoric (Ştefan cel Mare din Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu, Alexand ru Lăpuşneanu Lăpuşneanu din nuvela lui C. Negruzzi, Smaranda din Am A m in tiri ti ri din copilărie de Ion Creangă). ■ Un eor i, perso najul poate fi însuşi însuşi scriito rul (Mircea (Mircea din Romanu Rom anull adolescentul adolescentului ui miop de Mircea al terr ego al autorului Eliade) Eliade) sau poate pre lua d iferite date din v iaţa iaţa acestuia, devenin d un alte (Niculae din Moromeţ Mor omeţii ii de Marin Preda). ■ In fabule şi balade, personajele perso najele sunt su nt alegorice per sonif nificări icări de păsări şi şi animale. anima le. D istin ist incţ cţia ia real-fareal-fa alegorice, perso bul b ul o s/fa s/ fan n tast ta stic ic se op ere ază az ă cu deos de oseb ebire ire în basm e, un de apar ap ar perso pe rso naje na je pr ecu ec u m balau ba lau ri, zmei, zm ei, zgrip ţuroa ice etc.
pagina 20
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII secundar, episodic ■ Du pă rangul ocupat în dinamica naraţiunii, naraţiunii, personajul poate ii principal, secundar fig uran ant. t. sau figur ■ Du pă felul în care acţionea acţionează ză şi modul mo dul de con stituire, stitu ire, perso naju l poa te fi individual sau sau colectiv . prota gonist st , antagonist antagoni st sau catali ■ Du pă rolul jucat în relaţiile relaţiile cu alte personaje, perso naje, acesta poa te fi protagoni zator za tor (este (este schematic la nivel afectiv, afectiv, mor al sau psihologic, dar esenţial esenţial pe ntru ntr u d ezvoltarea fi rulu i narativ, în trucât tru cât acţionează acţionează ca ca un c atalizator). ■ Suprapersonajul este o realitate (obiect, fenomen, loc etc.) cu valoare simbolică, determinând Han ul Ancuţei Ancuţe i acţiuni, acţiuni, re laţii laţii şi şi stări stări im por tan te ale perso najelo r propriu-zise (hanul din opera Hanul de Mihail Sadoveanu). ■ Personajul eponim sau titular este cel care dă titlul operei, statut care anticipează rolul central pe care care-1 -1 va juca juc a în tex t. absent nu apare ca prezenţă ■ Personajul absent prezenţă efectivă efectivă în istorie, ci doa r în discurs: în rela tările tările a ltor per p er Baltagul de sonaje, în amintirile sau gândurile lor (Nechifor Lipan din romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu). ■ Personajul exponenţial este este reprezenta tiv pen tru o lume anume, o colectivitate colectivitate sau sau o categorie de oameni (Nică (Nică pen tru copiii copiii tutu ror tim purilor, Lipan pentru lumea muntenilor). muntenilor). Modalităţile de caracterizare a personajului sunt multiple. El poate fi caracterizat direct (de către narator, nara tor, de către alte personaje şi şi prin autocaracterizare) sau indirect (prin acţiuni, acţiuni, fapte, evenimente, evenim ente, păreri, reacţii, relaţii, relaţii, num e, limbaj, ve stimentaţ stime ntaţie, ie, mediu me diu social, gesturi, gesturi, mim ică etc.). etc.). Portre Por tre tul tu l rez ultat poate p oate fi moral, fizic sau comp lex (are (are în vedere to ate formele forme le de existenţ existe nţă şi şi de manifestare ale personajului).
* PUNCT PUNCTE E DE DE VEDE VEDERE RE «romanulu ului, i, clasifică pla t (numit 1. E.M. Forster, în Aspecte ale roman clasifică perso naju l după d upă grad ul de evoluţie: evoluţie: plat static, e ste c onstru şi imobil sau sau static, on stru it în jurul une i singure idei sau calităţi şi şi definit de o c ons tan tă care rotund (numit dinamic,, suferă trans îl face egal cu sine de la începutul până la sfârşitul operei) şi rotund (numit şi dinamic formări majore faţă de mo m en tul iniţial, iniţial, iar reacţiile şi şi com porta po rta m en tul său n u p ot fi anticipate). Retorica ica roman romanulu ului, i, clasific 2. Wayne C. Booth, în Retor clasifică ă personajele dup ă am ploarea trăsăturilor trăsăturilor puse în lumină de co mp ortam entul lor ficţional: ional: unidimensional (construit (construit pe o singură dom inantă, dintr-o tridimensio nsional nal (personajul perspe per spectiv ctiv ă unică: unic ă: afectivă, afect ivă, socială, psihol psi hologi ogică că etc.) şi tridime (personajul este ur mărit şi şi se pre zintă într-o m ulti tud ine de aspecte ale fiinţei sale, sale, din mai mu lte perspec tive).
3. Mircea Muthu, în Person Personaju ajull şi for form mele ele lectu lecturii rii (în voi. Alchimi Alchimiaa mileni ileniul ului ui:: eseur eseuri) i),, vorbeşte despre funcţia ţia coezivă coezivă (personajul are menirea de a da coeziune planuri trei funcţii funcţii esenţiale esenţiale ale perso pe rsonaj najulu ului: i: func funcţia ţia psiholo psihologic gicăă (orice personaj trimite către o realitate lor textului, el „încheagă urzeala de cuvinte"); func um ană anu me, este sub stituţia stituţia artistică a unui om sau a un ei categorii um ane care care se regăseş regăseşte te în el); el); func funcţia ţia simbo simbolică lică (fiind deopotrivă proiectiv proiectivăă şi cumulativ tivă, ă, această şi cumula a ceastă funcţ fun cţie ie conc c oncentr entreaz ează ă semnificaţiile semnificaţiile ce se ascund ascu nd în personaj pers onaj ca „semn" al une i realităţi ce-i preexistă şi şi pe care o sintetizează).
ţ
REFLECTEAZ !-------------------------------------------------1. „Istoricul înregistreaz ă, în tim p ce rom anc ieru l treb uie să creeze; creeze; de aici, existenţa oam e nilo ni lorr vieţii vieţii şi, şi, respectiv, respectiv , a oamen oam enilo ilorr cărţilo cărţilo r.” Aspec ecte te ale ale rom romanul anului ui)) (E.M. Forster, Asp 2. „O rice privire in terioară susţinută, inută, ind iferent de adâncime, transform ă temp orar perso najul, najul, a cărui cărui minte este este prezentată, într-un n ara tor.” Retoric ricaa roman romanulu ului) i) (Wayne C. Booth, Reto
pagina 21
PARTEA I BREVIAR ESTETIC 1. „Particular it ţile discursului personajului pretind totdeau na o anum it semnificaţie social , o r spân dire social , iar aceasta înseamn limbaje potenţiale, lat de ce discursul unui personaj poat e cons titui factoru l care stratific limbajul, introducând în el plurilingvism ul." (Mihail Bahtin, Discursul în roman, în Probleme de literatu ră şi estetică) 2. „Ideea de personaj, ca i form a tradiţional
a romanului, nu este decât unul dintre comp romisu-
rile prin care scriitorul, târ ât în afara lui prin literatura aflat în c utarea propriei esenţe, încearc s ş i sal veze raporturile cu lumea ş i cu el însuş i."
(Maurice Blanchot, Spaţiul literar) 3. „Totuş i, personajele unui roman pot fi înţelese comp let de citit or numai dac romancierul o doreş te; abia atunc i viaţa lor interioar poate fi, ca i cea exterioar , dezv luit în întreg ime. Din acest motiv , personajele literare ne par adesea cu mu lt mai defin ite decâ t figu rile istorice sau chiar decât priete nii noş tri; ni sa spus despre ele tot ce se poate spune; imperfecte sau ireale, ele nu mai au secrete pentru noi, în timp ce prietenii noş tri au i trebuie s aib ..." (E.M. Forster, Aspecte ale roman ului)
J
A PU C A Ţ II Citeşte textul de mai jos şi răspunde sarcinilor de lucru formulate: „N u era un cap u rât acela al lui Dionis. Faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marm ura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor - un zâmbet fin şi cu toa te astea atât de inocent trec u peste faţa lui la spectacolul ce-1 privea. [...] El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicându-şi căciula cea miţoasă, vedem o fru nte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu faţa într-adevăr plăcută a tânărului meu. Părul num ai cam prea lung curgea în viţe până pe spate, dar uscăciunea neagră şi sălbatecă a părului contrasta plăcut cu faţa fină, dulce şi copilărească a băietanului. îşi puse în cui paltonul ud şi, la aroma îmbătătoare a unei cafele turce şti, ochii lui cei mo i şi străluciţi se pierd ură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieţilor, p entru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu faţa de copil. Intre aceşti mu ri afumaţi, plini de m irosul tutu nulu i, de trăncănirea jucătorilo r de do min o şi de cadenţata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroa se răspândin d dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit şi adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, şi totuşi de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan [...]. Era t ânăr - p oate nici optspreze ce ani - cu atât mai rău... ce viaţă-1 aşteaptă pe el?... U n co pist avizat a se cultiva pe apucate, singur... şi această libe rtate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare.” (Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis) 1. Car e aspect din înfăţişarea lui Dionis face legătura într e po rtr et ul exte rio r şi cel interior ? 2. Transcrie trei epitete cromatice din fragment. 3. Prezintă două argumente privind caracterul subiectiv al descrierii citate. 4. Transc rie o struct ură care evidenţiază raportul nara tor-pe rsonaj-citito r în textul citat.
pagina 22
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII 5. Enumera cinci detalii fizionomice ale personajului, asupra cărora se opreşte autorul în descrierea citată. 6. Menţionează rolul inversiunii din prim ul en unţ al fragmentulu i citat. 7. Precizează mijloacele de caracterizare a personajului prezente în textul citat şi ilustrează-le cu citate. 8. Com entează în şase-zece rânduri o imagine vizuală cu rol caracterizat or din fragmentul citat. 9. Precizează rolul interogaţiei retorice din secvenţa: „Era tânăr - poate nici optsprezece ani cu atât mai rău... ce viaţă-1 aşteaptă pe el?...” 10. încadrează personajul din fragmentul citat într-o categorie umană, m otivându-ţi opţiunea. 11. Exprimă-ţi opinia despre sugestiile titlul ui ope rei, prin raporta re la semnificaţiile frag mentului citat.
FIGURI DE STIL Figurile de stil reprezintă procedee specifice literaturii, prin care cuvintele sunt folosite cu un sens diferit de cel obişnuit, rezultat din asocieri contextuale neaşteptate. .Abateri expresive, construcţii sugestive, cuvinte şi stru ctu ri gramaticale mai puţin obişnu ite în cazul c uren t” (Gh. Ghiţă, C. Fierăscu, Mic dicţionar îndru mdtor în termi nol ogia li terar d), figurile de stil particularizează operele literare şi reprezintă o amprent ă a stilului fiecărui aut or.
^
REFLECTEAZ ! 1. „Cuv ântul este expresiv atunci câ nd ne pun e de acord cu ceea ce desemnează, atu nci când sunetul său trezeşte în noi ecoul pe care l-ar trezi obiectul.” (Mikel Dufrenne, Poeticul) 2. „Limbajul poetic este un antilimbaj. Schema uzuală a informaţiei este răsturnată, struc tura frazei este alterată de multip le procedee: inv ocaţia, inversiun ea, apoz iţia, suprim area pun c tuaţiei. C uvin tele s unt invitate la asociaţii neprevăzu te şi scandaloase...” (Roland Barthes, Mythologies) 3. „Poetul se foloseşte de lucr uri şi cuvinte ca de clapele unu i pian, iar poezia to ată se înte meiază pe asociaţia de idei activă...” (Stéphane Mallarmé, Criză de vers, în Divagaţii. Igitur. O lovitură de zaruri) 4. „Imaginea este o creaţie pură a spiritului. Ea nu se naşte dintr-o compara ţie, ci din apro pierea a două rea lităţi mai mult sau mai p uţin îndepărtate. Cu cât relaţiile a dou ă realităţi a pro piate v or fi mai în depărtate şi mai juste, cu a tât imaginea va fi mai p uternică - şi cu a tât puterea ei emotivă şi realitatea poetică vor fi mai ma ri.” (Roman Jakobson, Lingvistică şi poetică, în Probleme de stilistici)
pagina 23
PARTEA I
FIGURI DE STIL
DEFINIŢII
EXEMPLE
Aliteraţia
- asocierea sau repetarea intenţio 1. aliteraţie vocalică: nată a unor sunete în scop imi A rgin t e pe ape şi aur în aer” (M. Eminescu, Mortua est) tat iv sau expresiv, ob ţinându -se 2. aliteraţie consonantică : efecte muzicale deosebite; „ Hţ/aind ca z>i/elia şi ca p/esn etul de p/oaie” (M. Eminescu, Scrisoarea III)
Antiteza
- apropierea a doi te rm eni opuşi (atitudini, fapte, personaje, idei, stări de spirit, sentimente etc.), pentru a se pun e mai bin e în va loare trăsăturile lor;
Comparaţia
- se alătură unu i te rm en (T ţ) u n „Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l altul (T2 ) în baza unor însuşiri caut/Ca orbul , ca să cânte, spărturile pe flaut.” (T. Arghezi, Toamna) comune, reale sau imaginare, pe ntru a-1 pu ne în valoare pe p ri „In limpezi depărtări aud din pieptul unui mul, p rin interm ediul celui de-al turn/cum bate ca o inim ă un clopot ” (L. Blaga, Gorunul) doilea;
Enumeraţia
- 0 înşiruire de termeni din ace „C-am avut nuntaşi eaşi categorie, prin care se eviden Brazi şi păltinaşi , ţiază un aspect sau se accentuează Preoţi, mu nţii m ari, Paseri, lăutari, 0 idee; Păsărele mii Şi stele făclii.”
„Vreme trece, vreme vine , Toate-s vechi şi nouă toate.” (M. Eminescu, Glossd) „Eu veneam de sus, tu veneai de jos . Tu soseai din vieţi , eu veneam din m o rţi” (T. Arghezi, Morgenstimmung)
(Mioriţă)
Epitetul
- exprimă însuşiri deosebite ale Tipuri de epitet: un or obiecte , fiinţe sau acţiuni, ornant: fluturi „şăgalnici şi berbanţi” (M. Eminescu, Călin - file din poveste) punându-le în tr-o lumină nouă, inedită, aşa cum se reflectă în fan cromatic: „Copacii albi, copacii ne gri...” (G. Bacovia, Decor) tezia autorului; are o structură binară, iar scopul său este de a personificator: „ele trec în harnici und e” (M. Eminescu, Călin - file din poveste) pu ne în valoare prim ul te rm en sau de a sublinia atitudinea afec metaforic: tivă a vo rbitorului faţă de respec „.Făptura ta întreagă De chin şi bucurie” tiva realitate; (T. Arghezi, Creion) hiperbolic: „ Gigantică poart-o cupolă pe frunte” (G. Coşbuc, Paşa Hassarî) onomatopeic: „Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă” (M. Eminescu, O călărire în zori)
Exclamaţia retorică - en un ţ brusc , în pr oz ă sau în „Lumina ce largă e! vers, exprimând un sentiment, o Albastrul ce crud!” (L. Blaga, Zi de septemvrie) revelaţie sau o trăire pute rnică; dă 0 notă afectivă şi profund su biectivă operei;
pagina 24
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII FIGURI DE STIL
Hiperbola
DEFINIŢII
EXEMPLE
- o exagerare, prin amplificare, a „Când aş un ,/a ş zdrobi sub picioarele mele de trăsăturilor unui obiect, feno sta ncă/bitţi sori/călător i/şi poate-aş zâmbi.” men, persoană; (L. Blaga, Daţi-mi un trup, voi munţilor)
Interogaţia retorică - adresarea une i într ebări al cărei „Voi sunteţi urmaşii Romei?! Nişte răi şi răspuns este cuprins în ea;
nişte fam eni!” (M. Eminescu, Scrisoarea III)
Inversiunea
- schimbarea topicii obişnuite a „Dintre ramuri de arin cuvintelor în en unţ/vers, cu inten Melancolic cornul sună” ţia de a evidenţia un an um it as(M. Eminescu, Peste vârfuri) pec t/star e/idee artistică;
Invocaţia retorică
- interpelarea (strigarea) unui „Tare sunt singur, Doamne , şi pieziş” personaj imaginar sau absent, cu (T. Arghezi, Psalm) scopul realizării unei apropieri „O, mamă, dulce mamă, afective; Din negura de vremi...” (Mihai Eminescu, O, mamă...)
Metafora
- trecerea de la sensul pro pr iu al unui cuvânt sau al unei expresii la o sem nifica ţie ine dită, figu rată, în virtute a une i com paraţii subînţelese;
Oximoronul
- alăturarea a doi termeni opuşi „Ţ esând cu recile-i scântei ca sens, ceea ce creează o semni O mreajă de văpaie [...] ficaţie co ntraria ntă şi originală; Un mort frumos cu ochii vii.” (M. Eminescu, Luceafărul)
Personificarea
- se atribuie însuşiri omeneşti un or fiinţe necuvântătoare, un or obiecte sau unor fenomene ale naturii;
Repetiţia
„Străbatem iarăşi parcul, la pas, ca mai nainte./Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.” (T. Arghezi, Toamnă) „Din caier încâlcit de nouri/ t oarce vântul/fire lungi de ploaie” (L. Blaga, Martie)
„Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, o chii m ei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.” (Ana Blandiana, Lasă-mi, toamnă...)
- reluarea unui cuvânt sau a unui „Zăpada cade şi noaptea cade în grabă, în grup de cuvinte, pentru accen grabă...” tuare a u nor aspecte ale realităţii (Robert Frost, Pustiuri) prez en tate ; în poezie, are rolul „Iubesc ploile , iubesc cu patimă ploile, de a spori muzicalitatea versuri Innebunitele plo i şi ploile calme, lor, iar în operele epice dinami Ploile feciorelnice şip/oz/e-dezlănţuite femei, zează discursul. Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit, Iubesc ploile, iubesc cu patim ¿ploile...” (Ana Blandiana, Descântec de ploaie)
pagina 25
PARTEA I
BREVIAR ESTETIC 1. „Co mp ara ţia este form a elemen tar paraţie în care unul dintre term eni lipseş te."
a imagin aţiei vizuale. Ea preced
me tafora , adic acea com
(TudorVianu, Estetica) „Ep itetul este unul din cele mai potrivit e procedee de a pune în lumin puterea de observaţie i de 2. reprezentare a scriitorului, direcţia gândirii ş i a imaginaţiei lui, sentim entele ş i impresiile care îl st pânesc." (TudorVianu, Estetica) 3. „Exclamaţia apare atunci când renunţ m dintrodat la discursul obiş nuit pentru a ne d rui elanurilor n valnice ale unui sentim ent viu ş i spontan . Ea se deosebeş te de interog aţie prin fap tul c nu exprim decât o simpl emoţie a inimii, în timp ce interogaţia ţine mai mu lt de gândire." 4. „Intero gaţia este f cut sufletului."
(Pierre Fontanier, Figurile limbajului) s exprime uimirea, ciuda, teama, indignarea, durerea, toate miş c rile
(Pierre Fontanier, Figurile limbajului) 5. „M et afo ra infini t nu se accept «tradus » în mod linear i absolut. [.. .] Semnificaţia metafore i se situeaz în sfera suges tiei." (Dumitru Irimia, Introducere în stilistică) 6. „Epite tul i cuvântul pe care îl determin provin din regiuni deosebite i mai mu lt sau mai puţin înd ep rtate ale realit ţii. Când aceste regiuni sun t nu num ai î nde p rtate, dar i opuse, înt âln im epi tet ul antite tic c ruia vechile tratate de retoric îi d deau numele de oxim oro n." (Tudor Vianu, Estetica)
y
A P L I C A Ţ# I I Citeşte textul de mai jos şi răspunde sarcinilor de lucru formulate: „Nici gândurile voastre, nici florile nu-mi spun, Ni ci negurile toam ne i, că sun t ieşit din minte Ci numai mie-mi pare mereu că sunt nebun, De vre me ce-mi pr ind viaţa şi m oartea în cuv inte. Ard în lumina zilei de parcă uit că n-am Decât un drum prin iarbă, un singur drum şi-o poartă Prin care voi pătrund e, ca luna-ncet prin geam, Sau liniştea din sălcii rotind în Marea Moartă. De-acu m e dim ine aţă pe cer ca un surâs Pe faţa răvăşită. De-acum e aurora?... Stau şi-mi gravez în suflet ca-ntr-un mărgean deschis, Cu litere tăcute, speranţa tut ur or a.” (A.E. Baconsky, Transfigurare) 1. Menţionează tem a/te m ele poeziei citate. 2. Precizează rolul stilistic al con junc ţiei „ci” din p rim a strofă. 3. Transcrie o pereche de antonime din prima strofă. Ce figură de stil se poate crea pe baza lor?
pagina 26
i CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII
4. Precizează sensul cuvântului „nebun” în prima strofă a poeziei. 5. Explică repetiţia din prim a strofă citată. 6. Motivează titlul poeziei, p rin raportar e la semnificaţiile acesteia. 7. Com entează metaforele din secvenţa: „Ard în lum ina zilei de parcă uit că n-am /De cât un drum prin iarbă, un singur drum şi-o poartă...” 8. Prezintă ipostaza eului liric în textul citat, având în vedere secvenţa: „De vreme ce-mi prind viaţa şi moar tea în c uvinte.” 9. Transcrie din poezie o figură de stil asociată planului cosmic şi o figură de stil asociată planului uman. Precizează felul acestora. 10. Com enteaz ă rapor tul eu crea tor-realitate, valorificând semnificaţiile figurilor de stil din secvenţa: „Stau şi-mi gravez în suflet ca-ntr-un mărgean d esc his,/C u litere tăcute, spe ranţa tut uro ra.” 11. Scrie o pagină de jurnal în care să reflectezi asupra diferenţelor dintre genul liric şi genul
epic în ceea ce priveşte raportul creator-cuvânt.
VERSIFICAŢIA t
Deş i este o art domeniu al libert ţii şi al subiectivit ţii poezia foloseş te anumite tehnici de structura re ş i de armoniza re a ver surilo r, graţie c rora tex tul cap t o fluenţ
i o muzicalitate pr op rii fiec rui
autor. D ome niul poe ticii care studiaz versificaţia strofa, ritmu l, rima, m sura, cezura este pro zodia. Tehn icile de versificaţie se modific în tim p odat tate tipar e poetice noi sau se renunţ
la oric e schem
cu sensibilitatea i imaginarul artistic. Sunt adopprozo dic (versul liber).
Ve rsul este un rân d dintr-o poezie (format dintr-un cuvânt, un grup de cuvinte, o propoziţie sau un e nunţ), cara cteriza t prin unitate de înţeles. In general, versul este încheiat pr intr-o pau ză, care poate apărea şi în poziţie mediană (cezura), despărţindu-1 în două secvenţe (emistihuri). Prin tehnica ingambamentului se poate ren unţa la pauza finală, ideea poetică fiind con tinuată în urm ătoru l vers. Versul diferen ţiază poezia de pr oză, conferindu-i c adenţă şi muzicalitate. Versul alb - vers fără rimă, cu ritm ascendent. Versul liber - vers lipsit de rimă şi de ritm, eventual cu măsură variabilă. Alte caracteristici posi bile constau în absenţa semnelor de p unctuaţie şi a iniţialei majuscule. Măsura reprezintă numărul silabelor unui vers. Aceasta poate varia de la una la 16-18 silabe. Strofa - grupare de ve rsuri (în număr variabil), în general despărţită prin spaţiu grafic de alte uni tăţi de acelaşi fel, având înţeles unitar atât la nivelul c onţinutului, cât şi în privinţa ritmului, a rimei, a măsurii (excepţie fac strofele scrise în vers liber). In funcţie de num ărul vers urilor, strofele po t fi de tip: ■ Monovers (un singur vers) ■ Distih (două versuri) ■ Terţină/terţet (trei versuri) ■ Catren (patru versuri)
pagina 27
f
«» iî {î i > o é d o {» <î
i \ » 0 1 * »
44 4 »
PARTEA I
■ Cvintet/cvinarie (cinci versuri) ■ Sextină/senarie (şase versuri) ■ Septimă (şapte versuri) ■ Octavă/octet (opt versuri) ■ Strofa polimorfă este o s truct ură prozo dică amplă, alcătuită din nou ă până la douăsprezece ver suri (nona, decima , undecima, duodecima). Rima - procedeu poetic care constă în potrivirea versurilor la final, începând cu ultim a silabă ac centuată. Pe lângă rolul metric - de organizare a strofei -, rima are şi o funcţie eufonică, în sensul că dă versurilor o valoare muzicală, şi una semantică, deoarece pune în valoare sensul cuvintelor aflate în rimă. Tipuri de rime: - rimă îmbrăţişată (abba); - rimă încrucişată sau alternantă (abab); - rimă împerecheată sau succesivă (aabb); - monorima (aaaa); - rime variate (amestecate) - versurile nu rimează după tipar. După gradul de armonie, există rime sărace (încep cu ultima vocală accentuată din cuvânt), rime bogate (se potrivesc şi consoanele dinaintea ultimei vocale accentuate), rime leoniene/duble (armonia se extinde la două-trei silabe), rime asonante sau imperfecte (sunetele finale sunt numai asemănătoare, fără a fi identice).
i} 4> 44
4i
RITMUL
4I 4I <4 4I 4i 4) <) 44
DEFINIŢIE, CARACTERISTICI
EXEMPLE
Iambic
- unitatea metrică alcătuită din prima „Fi-ind/bă-iet/pă-duri/cu-tre-/ie-ram./” (M. Eminescu, Fiind băiet, păduri cutreieram) silabă neaccentuată şi a doua accentuată; având o sonoritate gravă şi o tonalitate joasă, scăzută, iam bul sugerează, în ge neral, tristeţea şi apăsarea sau dă o notă re flexivă, meditativă, versurilor;
Trohaic
- unitatea metrică alcătuită din prima „Pes-te/vâr-furi/tre-ce/lu-na,/ silabă accentuată şi a doua neaccentuată; Co-dru-şi/ba-te/frun-za/lin...” (M. Eminescu, Peste vârfuri) specific versului popular - de unde l-a preluat şi poezia cultă -, tro heul este mai alert decât iambul, asociindu-se, de regulă, cu stările sufleteşti pozitive şi optimiste;
Dactilic
- unitatea metrică alcătuită din trei silabe: „Mih-nea în-/ca-le-că,/ca-lul său/tro-po-tă./” (D. Bolintineanu, Mihnea şi baba) o silabă accentuată, urmată de două si labe neaccentuate; dactilul imp rimă poe ziei un ritm vioi şi tonic;
Amfibrahic - unitatea metric ă alcătuită din trei silabe: „Ca ro-bul/ce cân-tă/a-mar în/ro-bi -e/
Anapestic
pagina 28
o silabă accentuată între două silabe ne Cu lan -ţul/de bra -ţe,/u n a-e r/du-ios...” accentuate; prin cadenţa amfibrah ului se (D. Bolintineanu, O fată tânără pe patul morţii ) sugerează o stare de nelinişte; - unitatea metrică alcătuită din trei silabe: „A-min-ti-/ri-le me-/le fil-trau,/a-pa-rent/” (Ştefan Augustin Doinaş, Stanţe) prim ele două neaccentuate şi a trei a ac centuată; în poezia modernă apare destul de rar, dând o notă solemnă versurilor.
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII Ritmul este succesiunea regulată a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. Această uni tate ritmică regulată se numeşte picior metric. Deşi ţine de fo rma poeziei, ritm ul se asociază cu ritm ul ideilor şi al sentim entelo r sugerate prin con ţinu tul versu rilor. Intr -un t ext se po t asocia mai multe tip uri de ritm , form ându-se aşa-numitele structuriţoliritmice. Picioarele metrice bisilabice determ ină ritmuri binare (iambic şi trohaic), iar cele trisilabice, ritmuri ternare [dactilul, anapestul şi amfibrahul).
)
REFLECTEAZ !- - --------------------------------------- ------
1. „Poezia con ţine deja, mai mult decât o prom isiune de muzică, o muzică spontană. C uvâ ntul po etic cântă [...]. In poezie muzica este im an en tă.” 2. „Armonia nu se află numai în limbaj, ea este între cuvânt şi idee.” 3. „Disp oziţiune a tipog rafică orien tează tot od ată d icţiune a şi înţelegerea o pere i.” (Mikel Dufrenne, Poeticul) 4. „Fun cţia sem nificativă a limb ii n u este direct legată de sunete, ci de man iera în care aces tea sunt combinate în tre ele.” (Claude Levi-Strauss, Anthropologie structurale)
■» PUNCTE DE VEDERE «• 1. „Rima trimite cititorul în istorie, pornind din antichitate şi până în modernitatea prezentului, punân d în lumină valo are a l aten tă a cuv intelor din vo cabu larul limbii ro mân e, indi ferent de tre ap ta lor istorică sau de p rov enie nţă.” (Ioana Creţu, Nivelele infrastilistice ale textului poetic la Ştefan Aug. Doinaş) 2. „Poezia poate fără îndoială respinge p unc tuaţia în lipsa unui sistem p ropriu de pu nctua ţie cum pose dă m uz ica şi p en tru a arăta că le ctu ra tre buie să cau te di nc ol o de sim pla art icu laţie logică.” (Mikel Dufrenne, Poeticul)
APLICAŢII Citeşte textul de mai jos şi răspunde sarcinilor de lucru formulate: „Din joacă, marinarii pe bord, din când în când Prin d albatroşi, mari păsări călătorind pe mare Care-nsoţesc, tovarăşi de dru m cu zbo rul blând Co rabi a po rni tă pe valurile-amare.
Cât de greoi se mişcă dru meţul cu aripe! Fru mos cândva, acuma ce slut e şi plăpând Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe Şi altul fără milă îl strâm bă şchiopătând .
Pe pu nte jos ei care sus în azu r sunt regi Acum a pa r fiinţe stângace şi sfiioase Şi-aripile lor albe şi ma ri le lasă, blegi Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghio ase
Poe tul e asemeni cu prinţul vastei zări Ce-şi râde de săgeată şi prin furtu ni aleargă Jos pe păm ânt şi pr in tre batjocuri şi ocări Aripele-i imense l-împiedică să meargă.” (Charles Baudelaire, Albatrosul)
1. Precizează tipul de strofă, rima şi măsura versurilor din poezia citată. 2. Transcrie două rime rare din textul citat. 3. Motivează utilizarea pluralului „aripe” în locul formei literare a acestuia.
pagina 29