Metafora dusului... Dr. Florin Munteanu
Sa ne imaginam un simplu dus. Venim obositi, murdari, tensionati in urma interactiunii cu lumea fizica. O lume dura, de multe ori ostila si rareori capabila sa ne creeze senzatia de liniste, implinire, tihna. O goana continua pentru a putea supravietui! supravietui! Din ce in ce mai putin timp, tihna pentru propria persoana. Dar un dus este binevenit intotdeauna! Atunci cand intram in baie, cand ne uitam la dus VEDEM structura fizica a dusului: forma acestuia, o serie de tevi, robineti... putem distinge materiale din care sunt confectionate, analizam si contextul: faianta, culoarea, esteticul imbinarii de forme si culori. Putem analiza fluxul de apa ce poate fi diferit: di ferit: intens, turbulent sau linistit, precum o ploaie de toamna. „Observatorul” se afla „in afara” si analizeaza! Apoi intram sub dus! Toate aceste informatii nu mai sunt necesare! Intram in lumea tririlor! Simtim apa, simtim curgerea, simtim caldura relaxanta a apei ce „vine de undeva de sus”... Cum vine? Prin ce vine? De ce vine? ... sunt intrebari ce dispar caci am intrat in lumea emotiilor, a trairilor... Observatorul este acum altfel setat... Nu am putea spune care este mai importanta, caci insusi dusul ca si infrastructura a fost imaginat si realizat de o gandire pragmatica, tangibila, orientata catrea lumea fizica. Fara aceasta capabilitate nu am fi avut trairea ... Si fara traire nu am fi simtit nevoia de a face asa ceva. Am incercat sa sugerez printr-un exemplu trivial ca Observatorul, acea parte a fiintei noastre ce traieste cu-adevarat are in permanenta optiunea de a se uita in exterior procesand informatii despre lumea din jur. In prima faza, in copilarie, in adolescenta sau de fie care data cand suntem intr-o situatie noua, interactiunea i nteractiunea cu lumea tangibila trezeste insa EMOTII. Emotia Emotia primei intalniri: cu marea, cu ciresul inflorit, cu prima zapada, cu primul om ce declanseaza acel fior profund pe care il numim iubire... Dupa un timp insa, RUTINA sterge acea emotie... Raman stimulii, raman imaginile, mirosul, gustul... dar nu si trairea. Ne obisnuim ... devine RUTINA... Si, cand viata devine rutina, se rupe ceva din fiinta f iinta umana, se rupe ceva din acea autentica traire si devenim mici roboti... Viata devine monotona dar sigura. Stresanta Stresanta prin repetitia de zi cu zi dar comoda, fara provocari, liniara! Apare dorul de ceva ...de altceva... ceva ne-ar scoate in fluxul minunat al vietii dar incepem sa ne fie frica de Emotii: de esec, de ridicol, de NOU, de PROVOCARE, de NECUNOSCUT... Invatam sa induram si ne spunem ca ASTA-I REALITATEA! Asa este NORMAL (de ce normal – pentru ca statistic vorbind 67% din cei din jur asa procedeaza)... O fi normal dar nu este NATURAL, NATURAL, caci omul este o fiinta exploratoare, o fiinta unica prin insasi proprietatile EU-lui care isi formeaza in timp propria viziune despre realitate... O realitate
multidimensionala la care EU-l, prin proprietata de liber arbitru si cu ceva ce o numim VOINTA, isi poate orienta „Observatorul” pentru a pune accent fie pe Ratiune (explicand realitatea, elaborand modele, o lume structurala) fie pe Emotie (rezonante subtile cu lumea fenomenologica, empatii, comunicari extrasenzoriale extrasenzoriale si extraverbale). EU-l pate alege sa isi reprezinte lunea din perspectiva Realului sau Umanului... In urma unei etape istorice ce a explorat lumea fizica si a creeat societatea industriala, nevoia de accelerare a cumularii de cunostinte despre UNIVERS si crearea unui mediu tehnic capabil sa condenseze intreaga cunoastere dobandita intr-o meta-biblioteca pe care Internetul o reprezinta azi, a favorizat omul „pragmatic” in defavoarea omului „artist”. A aparut STIINTA si CULTURA – o dihotomie periculoasa ce tinde sa se transforme intr-o lupta intre Stiinta si Arta. Aceasta lupta insa determina o tensiune filozofica f ilozofica capabila sa duca la o strapungere! Dincolo de ceea ce azi definim ca stiinta si arta se prefigureaza o Realitate in care cele doua fuzioneaza ca elemente ce permit Omului se evolueze, sa se dezvolte ca fiinta Cosmica (cum spunea Mihai Draganescu). EU-l capata suficienta maturitate ca sa poata pozitioneze „observatorul” (atentia) atat pe lumea exterioara cat si pe cea interioara... Explorarea lumii Emotiilor devine la fel de importanta precum cercetarea lumii fizice... Relatia dintre STIMUL si EMOTIE incepe sa fie explorata cu metodele unei Stiinte a Mintii , unei stiinte a Singularitatii, a Unicitatii si nu a mediei. Stiinta se rafineaza si se orienteaza catre studiul Creierului, a formarii gandurilor, a intelegerii lumii interioare ... Preocuparea anticilor: Studiul „Gandirii care gandeste asupra Gandirii” devine o tema stiintifica si nu filozofica. Procesul de formare a Mintii individuale incepe sa fie inteles si implicit utilizat in proiectarea procesului educational ce naste o alta Lume. Cunostintele astfel obtinute, mult mai legate de procese intime ce ne definesc pot fi utilizate in ridicarea fiintei umane la nivelul lui Homo Universalis sau, la fel de bine pot fi utilizate pentru neuromarketing, pentru manipularea omului in a deveni „scalv in lumea virtuala”, parte dintr-o lume mecanica precum cea sugerata de filmele MATRIX, DIVERGENT... DIVERGENT... In fata fiecaruia se naste un punct critic, critic, o BIFURCATIE! In contextul actual, actual, din pacate majoritatea este tentata sa mearga pe drumul vizibil al lumii business-ului, al valorizarii financiare, al activitatii bazate pe proceduri, pe REproducerea muncii de catre o RESURSA umana! EXISTA si cealalta cale, cea a Explorarii Omului ca fiinta f iinta speciala, capabila de Cunoastere si locuitor al unui spatiu Spiritual! Se naste astfel o intrebare fireasca: Eu ce fac? Eu ce drum vreau sa apuc? Iar raspunsul trebuie sa izvorasca din propria fiinta, prin asumare si nu ca rod al unor presiuni de marketing, al indoctrinarii si formarii de prozeliti, fie ei catre Stiinta sau Religie...
Bucuresti,
27 04 2015