Capitolul 1 – Știința politică: disciplina Știința politică, privită ca disciplină, a devenit tot mai matură și mai profesionalizată. Mulți preferă să se gândească la știința politică mai mult ca la o artă, decât ca la o știință. Știința politică, spre deosebire de altele, nu posedă un aparat metodologic propriu, mare și singular. Ca disciplină, ea se definește prin preocupările sale de substanță, prin fixarea ei pe politică în nenumăratele sale forme. Politica ar putea fi caracterizată ca „folosirea constrânsă a puterii sociale”, iar studierea sa ca „studierea naturii și a surselor acelor constrângeri și a tehnicilor pentru folosirea puterii sociale în cadrul acelor constrângeri. Se observă maturitatea în creștere a științei politice ca disciplină. Unul dintre manifestările definitorii ale noului profesionalism din știința politică este fenomenul „clasicului instant”. O temă recurentă a științei politice este conștientizarea faptului că ideile au consecințe, apariția politicilor publice. Capitolul 2 – istoria disciplinei Știința politică din Grecia – Roma – Evul Mediu – Renaștere – Iluminism – sec XIXsec XX. 1920-1940 Chicago – introducerea programelor de cercetare empirică organizată, cu accentuarea interpretării psihologice și sociologice a politicului și cu demonstrarea valorii cuantificării. După al 2-lea RM se dezvoltă știința politică comportamentală. Intrarea metodelor deductive și matematice și a modelelor economice în abordarea alegerii raționale. Există 4 viziuni opuse ale istoriei științei politice, 2 dintre ele contestă caracterul său științific, există o poziție anti-știință și una post-știință. Alte 2 contestă eclectismul în favoarea unui monism purist, ierarhic. Știința politică are atât componente științifice, cât și umaniste, ambele guvernate de aceleași imperative ale cercetării erudite, regulile evidenței și ale inferenței. Obiectul comun al științei politice pe care ea îl împărtășește cu toate celelalte științe este crearea cunoașterii, prin inferențe sau generalizări extrase din experiență, asupra politicului. Istoria științei politice începe cu Platon – „Republica”, „Omul politic”, „Legile” Capitolul 3- Știința politică și celelalte științe sociale
Trăsăturile principale ale științei politice sunt: specializarea, fragmentarea și hibridizarea. Știința politică împrumută: -din sociologie, psihologie, economie, filozofie, antropologie, teologie și de la jurnaliști și politicieni. Domeniile hibrid sunt: psihologia politică, geografia politică, sociologia politică.
