“Luceafarul”-“Fata din gradina de aur” Mihai Eminescu Asemanari: •
•
•
•
•
•
•
Înamorarea, din privire, a „zmaului“ fermecat de frumusetea fetei claustrate în palatul „din pietre luminoase“ cladit, pentru ea, de tatal ei pentru ca „nici o razaa lumei sa n-o bata“, o regasim în „Luceafarul“ cu deosebirea ca haina poetica în care apare îmbracata aici este dramatizata, plina de miscare si, totodata, de delicatete, mult mai bogata în sugestii lirice. Doua înfatisari ia „zmaul“ pentru a se prezenta înaintea „Fetei din gradina de aur “. rima oara! „"azu din cer în tinda ei mareata,# $e prefacu în t%nar luminos,# $i corpul lui sub haina ce se-ncreata# $-arata nalt, subtire, mladios.# ar negru-n vite lungi ridica fata,# $i ochi-albastri-nchis, ochi-albastri-nchis, întunecos,# &ar fata-i alba, slaba, z%mbitoare '# area un demon ratacit din soare“. ( doua oara! „)*+ el se facu o ploaie,# În tact caz%nda, aromata lin,# $i din feresti perdelele le-ndoaie,# ur%nd prin tesaturile de in,# atrunde iarasi în a ei odaie,# reface-n t%nar suetu-i divin!# l sta frumos sub boltile ferestii,# urt%nd în par cununa lui de trestii.## lond e-azi si parul lui de aur moale# e umeri cade îndoios, îmat/# "a ceara-i palid* buza lui cu 0ale# urta un z%mbet trist, nem%ng%iat.# l o priveste* suetu-i s-aduna.# În ochiul lui albastru, bl%nd si mat*# $-astfel cum sta mut înger din tarii# tarii# area area un mort mort frumos cu ochii vii“.Luceafarul vii“.Luceafarul ia si el doua înfatisari apropiate apropiate de acelea ale „zmaului“, „zmaului“, dar în ordine ordine inversa! înt%i, cea perceputa de Fata de împarat ca angelica, a doua oara, cea demonica. "adrul fascinant ' odata în apa marii, apoi pe bolta cerului ' al împlinirii iubirii înfatisat de catre catre Luceafar Luceafar fetei de împarat este asemanator asemanator celui celui înfatisat înfatisat de catre „zmau“ „Fetei din gradina de aur“. 1efuzul de a-i urma ' pe „zmau“, respectiv, pe Luceafar ' este e2primat de 3ecare dintre cele doua Fete în termeni apropiati. retul cerut, în schimbul iubirii, de 3ecare dintre cele doua Fete este acelasi/de a se umaniza#de a deveni muritor. Înteleg%nd, si unul si celalalt, ca pretul iubirii îl reprezinta renuntarea la nemurire, at%t „zmaul“, c%t si Luceafarul se hotarasc pe loc sa ceara a 3 dezlegati de acest dat ontologic al naturii lor $i „zmaul“, si Luceafarul se „rup“ din locul lor din cer, zbur%nd spre Domnul )(donai+, respectiv, spre Demiurg ' nume diferite pentru a desemna aceeasi instanta suprema ' ca sa-si ceara dezlegarea de nemurire. (ltfel, „un curcubeu de noapte“ ' „zmaul“ ' , respectiv, „un fulger nentrerupt # 1atacitor prin )stele+“ ' Luceafarul ' sunt doua frumoase imagini gemene desemn%nd fenomene stralucitoare de zi care se manifesta în noaptea haosului interstelar. &nterludiul pe care îl reprezinta zborul este marcat de intrarea în scena ' deci, în viata celor doua Fete ' a lui Florin, respectiv, "atalin. 4 promisiune de iubire împarateasca, fata cu o promisiune de iubire ' trupeasca, ce-i drept, dar pentru „toata viata“.Fiecare dintre cele doua Fete raspunde la promisiunea facuta de cei doi aspiranti pam%nteni la dragostea lor.
•
•
•
senta ca si forma ceremonioasa de adresare a „zmaului“, respectiv, a Luceafarului catre instanta suprema, singura în masura sa-i dezlege de nemurire, "ererea, si a unuia, si a celuilalt este respinsa. "u argumente care, partial, converg, cum este, de e2emplu, acela care se refera la efemeritatea spitei umane, în care cei doi, îndragostiti de fete pam%ntene, ar voi sa se afunde. femeritatea sinonima cu nimicul, cu nalucirea, cu umbra, cu pieirea în opozitie ireconciliabila cu nemurirea În sf%rsit, at%t (donai, c%t si Demiurgul îi întorc cu fata catre pam%nt pe „zmau“ si pe Luceafarul devenit 56perion, pentru a vedea ce chip a luat obiectul pam%ntean al iubirii lor Deosebiri: “Luceafarul” •
•
•
•
Luceafarul se metamorfozeaza ' sau, asa cum s-a remarcat, se întrupeaza ori se naste din nou din elementele primordiale, ceea ce înseamna ca, acum, nu avem a face cu simple prefaceri ca acelea ale „zmaului“ ' nu din proprie initiativa, ca „zmaul“, ci la chemarea Fetei de împarat! „' 4, dulce-al noptii mele domn,# De ce nu vii tu7 8ina.“ În zborul Luceafarului nu este nici ezitare, nici regret/ doar hotar%rea ce pare nestramutata, doar dragoste nestirbita! „$i se tot duce* $-a tot dus# De dragu-unei copile.# $-a rupt din locul lui de sus,# ierind mai multe zile“. &n viata fetei de imparat apare "alin/este un simplu pa0, „baiat din ori si de pripas“, care nu-i poate oferi Fetei de împarat nimic altceva dec%t o ' c%t de oportuna79 ' mestesugita lectie de amor.: În vremea asta "atalin#8iclean copil de casa#"e împle cupele cu vin#;esenilor la masa,: Fata de împarat nu se poate desprinde cu usurinta de misterioasa atractie care îi purtase privirile ' si înca i le mai poarta ' catre Luceafarul
“Fata din gradina de aur” •
•
Doua înfatisari ia „zmaul“ pentru a se prezenta înaintea „Fetei din gradina de aur“. rima oara! „"azu din cer în tinda ei mareata,# $e prefacu în t%nar luminos,# $i corpul lui sub haina ce se-ncreata# $-arata nalt, subtire, mladios.# ar negru-n vite lungi ridica fata,# $i ochi-albastri-nchis, întunecos,# &ar fata-i alba, slaba, z%mbitoare '# area un demon ratacit din soare“. ( doua oara! „)*+ el se facu o ploaie,# În tact caz%nda, aromata lin,# $i din feresti perdelele le-ndoaie,# ur%nd prin tesaturile de in,# atrunde iarasi în a ei odaie,# reface-n t%nar suetu-i divin!# l sta frumos sub boltile ferestii,# urt%nd în par cununa lui de trestii.## lond e-azi si parul lui de aur moale# e umeri cade îndoios, îmat/# "a ceara-i palid* buza lui cu 0ale# urta un z%mbet trist, nem%ng%iat.# l o priveste* suetu-i s-aduna.# În ochiul lui albastru, bl%nd si mat*# $-astfel cum sta mut înger din tarii# area un mort frumos cu ochii vii“. e „zmaul“ care se-nalta privind, totusi, în 0os, „castelul în splendoare“ îl strabate, parca, un 3or de neliniste sau de regret ' „dorul inimei,
•
din cer. "eea ce pare mai 3resc daca tinem seama de spontaneitatea, puritatea si naivitatea unei atractii care plutea în sferele înalte ale suetului si care nu se puteau sterge dintr-o data fara a lasa urme. ersona0ul c%stiga, astfel, în verosimilitate potrivit naturii sale pam%ntene, în raport cu natura astrala caracterizata prin imuabilitate si previzibilitate în starea corpurilor ceresti Finalul intregeste sensurile poemului,marcand separarea de3nitiva si indisolubila a planurilor si destinelor ontologice ale mastilor lirice.$emni3ca pasiune si suferinta,viata si moarte,e2periente ireversilbile asumate in mod superior de luceafar,care se reintoarce la starea de contemplatie senina,eliberat de patima,egal cu sine si cu lumea. Finalul este tipic $hopenhauriean. e, cu de o senin=tate rece a titanului înfr%nt în av%nturile sale, izolat ?i neîn>eles în superioritatea sa.
•
•
•
•
suspinul“ ' pe care iubirea ce o poarta „femeii trecatoare“ nu pare sa-l ostoiasca! „La cer se-nalta el pe bolta mare,# "u-aripe lunge curatind seninul# riveste-n 0os castelul în splendoare,# L-apuca dorul inimei, suspinul.## ' @(h9 ce-ai cerut, femeie trecatoare,# Femeie scumpa, ca sa-mi m%ng%i chinul9A# Deasupra lumei risipite-n soapte# l se-nalta ' un curcubeu de noapte. Florin este el însusi fecior de împarat, st%ndu-i în putere sa-i ofere iubitei bogatii mai mari dec%t avea tatal ei! „(h, vin cu mine, vin-în a mea tara,# "asteluri am, gradini ad%ncfrumoase,# $ub pasul tau coroana-mi seculara# ;i-o pun ' ma plec, sunt sclavul tau, frumoasa.# (m pietre scumpe în a mea comoara,# ;ai multe dec%t tatu-ti are aur,# $-aur mai mult de cum argint el are,# $-a tale-s toate, scumpa, m%ndra oare9“. Fata din gradina de aur nu ezita nicio clipa sa evadeze fara regrete, cu a0utorul pasarii uriase trimise de Florin, din castelul în care era tinuta ca o prizoniera. Finalul se incheie cu blestemul dat de “zmaul:,care doreste ca cei doi indragostiti sa 3e fericiti dar sa nu moara in acelasi timp,pentru ca unul dintre ei sa sufere.
