CAUZELE MIGRATIEI Cauzele generale ale miscarilor migratorii sunt multiple. Ele sunt atribuite indeosebi proceselor de suprapopulare care au loc intr-o gama imensa de conditii asa-zise secundare, ce rezida din situatia economica, culturala, sanitara si psihologica. Prin suprapopulare se intelege ruptura care se poate produce intr-o tara sau in alta intre cifra populatiei si resurse. Atunci cand cresterea naturala a populatiei nu este urmata de o crestere corespunzatoare a gradului de folosire a forte de munca, de o crestere a venitului, la nivel de tara sau regiune, atunci in mod direct, in mod obiectiv se produce o suprapopulare si, ca urmare, o miscare a populatiei dintr-un loc in altul. Suprapopularea poate fi provocata prin miscarea naturala a populatiei cand excedentul natalitatii domina indicele mortalitatii. Suprapopularea nu este o simpla consecinta demografica. De amintit sunt consecintele pe care le-au avut, intr-o serie de tari, trecerea in agricultura, de la policultura la monocultura, trecerea agriculturii de la cultura pamantului la cresterea intensiva a animalelor, trecerea, in consecinta, la ramuri economice care cer o reducere a mainii de lucru. Dezvoltarea retelelor de comunicatii favorizeaza dispersarea industriilor pe teritoriu, proces urmat de procesul de migratie. Transportul maritim a constituit la un moment dat motorul migratiilor populatiei. Asemenea situatii pot fi clasificate in grupa cauzelor accidentale. Din aceasta categorie fac parte si miscarile migratorii determinate de ratiuni istorice, religioase, politice si o serie de cataclisme, maladii, care determina imigrari sau emigrari masive si bruste. Cauzele care determina miscari migratorii pot fi si de ordin psihologic. Populatiile din tarile de campie sunt fascinate de regiunile inalte muntoase. Populatia odata emigrata, stabilita intr-un loc favorabil, poate deveni un pol de atractie pentru compatriotii sai. Un interes deosebit il prezinta miscarile migratoare interne ale populatiei si deplasarile pentru munca, determinate mai ales de diferentierea nivelelor de dezvoltare a regiunilor, in functie de ritmul de industrializare a tarilor respective.
TIPURI DE MIGRATIE Pornind de la cauzele generale si particulare care genereaza mobilitatea populatiei in teritoriu, se obtine urmatorul tablou general al migratiilor: Migratiile individuale, determinate de factori economici.In functie de raza lor de actiune, de perioada si de mijloacele de deplasare, acestea se subdivid in migratii sezoniere si deplasari definitive la mare distanta. Cea mai des intalnita forma de migratii de acest fel este cunoscute sub denumirea de exod rural care vizeaza in primul rand miscarile din interiorul tarilor. Sunt de asemenea cunoscute deplasarile periodice fara legatura cu gradientul de munca – de tip turism si de tip pelerinaj. Migratii pe grupe organizate, care pot fi definitive (migratii razboinice, a vanatorilor, crescatorilor de animale etc.) sau ritmice, desfasurandu-se intr-un spatiu definit (nomadism
pastoral, al pescarului, vanatorului, agricultorului cu ritm sezonier) sau cu caracter de seminomadism – viata agricola si pastorala de munte etc.
DIRECTIILE MIGRATIILOR UMANE Primul loc intre tarile de emigratie il detin statele din Europa Occidentala. Cea mai veche poate fi considerata emigratia iberica, cunoscuta din sec al XVI-lea si continuata pana in sec al XVIIIlea. Spre America de Sud si Centrala s-au indreptat circa 2 milioane de spanioli si cateva sute de mii de portughezi. Atat prin vechime, cat mai ales prin volumul ei, se remarca emigratia britanica. Este continuata pana in sec al XX-lea, cand se produce o reintoarcere a ei in S.U.A. si o redistribuire spre Canada, Australia, Africa de Sud s.a. Emigratia germana formeaza un contingent de circa 6,5 milioane, cu intensitati maxime, indeosebi la sfarsitul sec al XIX-lea si inceputul sec al XX-lea. Ea cuprinde pe taranii Germaniei Orientale sau pe mestesugarii ruinati de concurenta marii industrii si pe refugiatii politici. Inca din sec al XVII-lea se afirma cu toata vigurozitatea emigratia scandinava. Ea cuprinde indeosebi o serie de categorii de muncitori specializati, marinari, taietori de lemne etc. Emigratia franceza se afirma mai tarziu decat cele mentionate anterior si cu o intensitate mai redusa. Ea cuprine forta de munca disponibila din regiunile periferice ale Frantei, regiuni mai slab dezvoltate din punct de vedere economic. Din cadrul Europei meridionale si orientale se remarca emigratia italiana care se manifesta catre sfarsitul sec al XIX-lea. Ea s-a orientat fie spre tarile vecine, fie spre tarile de peste ocean (S.U.A., Argentina, Brazilia). Deosebit de activa a fost si emigratia austro-ungara (circa 4,3 milioane persoane in perioada 1875-1914), cuprinzand indeosebi tarani saraci sau prigoniti politici. Odata cu emigratia poloneza, cu maxim de intensitate indeosebi in periada 1919-1939, circa un milion de polonezi s-au indreptat spre Americi sau alte tari ale Europei. Traficul de sclavi din africa se inscrie, de asemenea, in procesul miscarilor de populatii. Comertul cu sclavi a inceput in sec al XV-lea in Africa Occidentala si atinge punctul sau culminant la finele sec al XVIII-lea. Se apreciaza la circa 20 milioane numarul negrilor deportati pe plantatiile de tutun, zahar, cafea din Brazilia si regiunea Caraibe. Un numar mare de negri au fost transportati in celelalte tari din America de Sud, precum si in S.U.A. Din cadrul continentului asiatic se remarca emigratia indiana,chineza si japoneza, care de pe la mijlocul sec al XIX-lea pana in 1940 cuprindea circa 2,4 milioane emigranti in afara continentului.
CARACTERISTICI ACTUALE ALE MIGRATIILOR
Migratiile contemporane au la baza doua mari cauze: politice si economice. Ele pierd caracterul lor spontan, voluntar, fiind din ce in ce mai mult puse sub controlul anumitor organisme care urmaresc asigurarea unor scopuri politice sau economice directe. Migratiile actuale se deosebesc de cele anterioare atat prin caracterul, volumul, cat si prin orientarea lor geografica. In esenta, trasaturile migratiilor actuale constau in urmatoarele: In ultimii ani se manifesta o crestere a migratiilor din interiorul continentelor, in timp ce migratia intercontinentala scade. In cadrul acestora apar din ce in ce mai evidente migratiile internationale, temporare si sezoniere; In cadrul emigrarilor domina forta de munca ieftina; In ultimii ani apare un adevarat exod al inteligentei. Este vorba de exodul de competenta sau “emigrarea elitei stiintifice”. Acesp proces, cunoscut si sub numele de “brain drain”, modifica puternicatat structura migratiilor, directiile, cat si ponderea lor in econimia mondiala. O astfel de situatie sfecteaza eforturile tarilor in curs de dezvoltare in edificarea lor economico-sociala. Cauza migratiilor internationale ramane in continuare stagnarea economica, situatie caracteristica multor tari capitaliste din Europa. In functie de aceste caracteristici generale s-a modificat radical pozitia unor tari si continente din punctul de vedere al emigratiei si imigratiei. Pentru tarile Europei este evidenta o amplificare a miscarilor intre state, aceasta ca urmare a reducerii cererii de mana de lucru necalificata sau putin calificata intr-o serie de regiuni ale Americii. Europa atrage un puternic contingent de forta de munca dintr-o serie de tari slab dezvoltate din Africa, Asia si America Latina. Modificari importante s-au produs in domeniul migratiei in tarile Americilor. Caracteristic pentru S.U.A. este faptul ca in ultimii ani a slabit considerabil emigratia din tarile Europei in favoarea tarilor din cele doua Americi. In cadrul emigrarilor din Europa, ponderea cea mai mare revine muncitorilor calificati, persoanelor cu pregatire intelectuala. America Latina este una din principalele zone ale imigratiei de pe glob. In conditiile unei explozii demografice, ce a dus la cresterea populatiei cu peste 50 milioane de oameni si la lichidarea fostei lipse de resurese de munca, tarile Americii Latine sunt interesate numai in curentul de cadre calificate, a caror lipsa se resimte in economia nationala. In ce priveste tarile Africii contemporane se constata intensificarea migratiei intercontinentale si intracontinentale. Curentii migratori din Africa sunt indreptati spre Europa. Centrele de atractie ale populatiei sunt marile orase si teritoriile dezvoltate din punct de vedere economic, cu industrie extractiva si plantatii agricole. In tarile Asiei, intensitatea migratiilor externe, atat intracontinentale cat si intercontinentale, este in ansamblu mai scazuta decat in alte continente. Aceasta se explica prin politica discriminatorie a principalelor tari ale imigratiei (S.U.A., Australia, Noua Zeelanda) in legatura cu venitii din Asia. Limitarea sosirii de straini influenteaza asupra volumului si directiei migratiei in acest continent. Se continua migratia intensiva inspre Australia si Noua Zeelanda.
EXODUL RURAL
Migratia rural-urban este o forma tipica a migratiilor interne; ea este unul dintre mijloacele importante ale redistribuirii populatiei intre regiunile mai sarace sau mai putin dezvoltate si cele unde isi pot imbunatatii conditiile de viata. In acelasi timp, in multe din tarile in curs de dezvoltare, orasele, catre care migratiile se indreapta intr-un numar tot mai mare, nu pot avea capaciataea de absorbtie a tuturor migrantilor care vin, ceea ce face sa apara fenomene sociale complicate. Numeroase tari duc o politicade descongestionare a marilor metropole. S-au facut de asemenea eforturi in vederea reducerii exodului rural, asigurand regiunilor rurale mai multa atractivitate, creare de noi valori rurale compatibile cu dezvoltarea generala. Urbanizarea joaca un rol important in desfasurrarea migratiei interne.
CONSECINTELE ECONOMICE SI DEMOGRAFICE Deplasarile de populatii atat in interiorul tarilor, cat si mai ales cele intercontinentale sau intre tari, au repercursiuni puternice atat pentru tarile cu emigratie, cat si pentru cele cu imigratie. Consecintele sunt atat de ordin demografic, cat si economic. Deplasarile de mari proportii ale fortei de munca determina mari dificultati atat pe plan economic, cat si pe plan social. Pe plan economic este pusa in vedere in primul rand fluctuatia sporita, peste normal, a structurii fortei de munca de la o perioada a anului la alta si in al doilea rand irosirea prin transport a unei mari cantitati de energie, care ar putea fi utilizata pe plan social. La aceasta se adauga si prelungirea artificiala si neficienta a duratei zilei de lucru. Nu trebuie ignorata supraaglomerarea cailor de comunicatii si a mijloacelor de transport, fapt care creeaza stanjeniri ale celorlalte activitati economice si bineinteles solicitarea de investitii importante si nerationale in dezvoltarea retelei de transporturi. Pe plan social trebuie avuta in vedere despartirea temporara a familiei, ceea ce creaza probleme cu urmari serioase asupra educatiei copiilor, relatiilor dintre soti etc.
Exil Exilul este o formă de pedepsire prin care o persoană (sau un grup de persoane) este forțată să-si părăsească căminul, sau o măsură prin care i se interzice întoarcerea acasă sub amenințarea închisorii sau a pedepsei cu moartea.
Se face deosebirea dintre exilul intern, (schimbarea forțată a domiciliului în interiorul propriei țări) și exilul extern sau deportarea în afara țării de reședință. Exilul persoanelor Exilul a fost folosit ca o formă de pedepsire, în mod special pentru oponenții politici ai celor aflați la putere. Folosirea exilului pentru scopuri politice poate fi uneori folositoare pentru guverne, pentru că împiedică exilații să mai organizeze lupta împotriva puterii, sau nu îi transformă în martiri în cazul în care ar cădea în luptă sau ar fi executați. Exilul a reprezentat o pedeapsă severă pentru oameni precum Ovidiu sau Du Fu, exilați în regiuni ciudate sau subdezvoltate, rupți de sursele de venit, de familie și de prieteni. Dantedescrie suferințele exilului în Divina Comedie: Lui Napoleon i se permisese să ia cu el în exil câțiva prieteni și servitori, printre care HenriGratien Bertrand, fostul mareșal al palatului, și contele Charles-Tristan de Montholon, un membru al aristocrației prerevoluționare. Bertrand era în slujba lui Napoleon din 1798, dar Montholon era un aderent de ultima oră – după prima abdicare a lui Napoleon se grăbise să-și ofere serviciile monarhiei restaurate, dar a trecut de partea împăratului când acesta s-a întors de pe Insula Elba. El o adusese cu sine și pe tânăra și atrăgătoarea lui soție, ale cărei atenții față de Napoleon și vizitele nocturne pe care le făcea în dormitorul acestuia deveniseră curând subiect de bârfa pe insulă.
azil politic - statut pe care îl poate primi un cetăţean străin care riscă în ţara sa un tratament discriminatoriu sau chiar inuman datorat convingerilor politice. L’Humanité scrie că munca silnică a devenit o realitate în Ungaria condusă de Viktor Orban, după bunul său plac. O mie de romi fără un loc de muncă au fost practic rechiziţionaţi pentru a lucra pe un şantier, în caz contrar nemaiputând primi alocaţiile sociale. Decizia de a-i pune pe romi la muncă silnică a fost luată pe baza unui text legislativ adoptat pe 1 septembrie. Romii sunt repartizaţi în şase tabere experimentale, care vor fi extinse la toţi cei 300 de mii de romi adulţi fără serviciu. Comisia Europeană a declarat că ignoră existenţa unor asemenea tabere şi totuşi ele există, la Gyönggyöspata, în nord-estul ţării In lagarele de munca silnica era folosita muncirea detinutilor pana la lesin, insotita cu batjocuri si pedepse suplimentare, conditiile de aici fiind printre cele mai inumane, alaturi de cele din
inchisorile de reeducare si exterminare. In anul 1950, in lagarele de munca silnica erau chinuiti si munciti in jur de 80.000 de detinuti, dintre care 40.000 numai la Canalul Dunare-Marea Neagra. Detinutii erau obligati sa munceasca pana la epuizare, din ce in ce mai mult, in baza unei alimentarii care adesea lipsea. (inchisorile comuniste din Romania)
