Tehnicile de chirurgie estetica au evoluat, avand la origine tehnici de chirurgie reconstructiva; multe din procedurile aplicate in prezent pe scara larga pentru imbunatatirea aspectului estetic, au inceput ca solutii pentru probleme reconstructive. Relatia dintre cele doua tipuri de proceduri este foarte stransa si de aceea chirurgii plasticieni experimentati in chirurgia reconstructiva au deja o baza foarte solida in abordarea operatiilor estetice. Chirurgia estetica este o ramura a chirurgiei plastice care are ca scop ameliorarea aspectului estetic al corpului omenesc, aceasta insemnand fie corectarea unor deficiente morfologice constitutionale sau dobandite, fie indepartarea semnelor de imbatranire. Pacientii care se adreseaza chirurgiei estetice sunt persoane sanatoase, care doresc o imbunatatire a calitatii vietii personale sau socio-profesionale. Oamenii cu o buna imagine personala sunt mai eficienti in activitatea lor, sunt mai siguri pe ei si interactioneaza pozitiv cu ceilalti. Multi oameni au functii in care felul cum arata este important, chiar daca nu sunt persoane publice. Oamenii sunt judecati, cel putin intr-un anumit grad, dupa felul cum arata. O infatisare tanara si placuta pe langa faptul ca iti reda increderea in sine poate fi si un mijloc de a ramane competitiv. Increderea in sine este o conditie esentiala pentru sanatatea si reusita noastra in viata! Serviciile chirurgicale reclama o calitate deosebita si o mare responsabilitate din partea celor care o practica. Pe langa o solida experienta in domeniul chirurgiei reconstructive, chirurgii plasticieni care desfasoara si activitate in domeniul chirurgiei estetice trebuie sa dea dovada de un discernamant deosebit si constiinta profesionala pentru stabilirea corecta a indicatiilor. Chirurgul trebuie sa explice corect pacientului, posibilitatile reale si riscurile ce decurg din astfel de interventii chirurgicale. Pacientul trebuie sa inteleaga ca nu exista interventii chirurgicale miraculoase si ca orice interventie chirurgicala cosmetica are avantaje si dezavantaje, in relatie directa cu indicatia operatorie, cu experienta chirurgului, cu tehnica si materialele utilizate, depinzand in mare masura si de particularitatile individuale.
Marirea buzelor Augmentarea (marirea) buzelor este o intervenţie chirurgicală prin care chirurgul plastician măreşte dimensiunea buzelor, făcându-le să arate mult mai senzuale şi atractive. Această procedură a devenit extrem de frecventă în ultima perioadă, foarte multe femei dorindu-şi buze mai „pline”. Augmentarea buzelor este o intervenţie foarte frecventă în rândul femeilor, apărută la începutul anilor `80, când buzele pline au început să fie considerate extrem de senzuale. Femeile din întreaga lume apelează la această procedură, dorindu-şi ca buzele lor, simbolul sexualităţii şi al feminităţii, să arate cât mai atrăgător cu putinţă. Pregătirea preoperatorie pentru operaţia de augmentare a buzelor Înaintea intervenţiei de mărire a buzelor este indicată respectarea anumitor reguli. Medicul chirurg este cel care va stabili condiţiile pe care trebuie să le respecţi în perioada preoperatorie. Dintre acestea, amintim: renunţarea la tratamentele cu aspirină cu două săptămâni înainte de intervenţie; evitarea expunerii la soare cu două săptămâni înainte de operaţie; igiena locală şi evitarea produselor cosmetice; programarea operaţiei în afara perioadei menstruale. Intervenţia de augmentare a buzelor Augmetarea sau mărirea buzelor, aşa cum mai este numită, poate fi efectuată în două moduri, fie prin utilizarea unor substanţe injectabile precum acidul hialuronic sau grăsimea proprie recoltată de la pacientă, fie prin folosirea unor implanturi permanente de silicon.Procedeul injectabil presupune introducerea în buze a acidului hialuronic sau a unei cantităţi de grăsime prelevată de la pacientă. Efectul constă în conturarea şi mărirea buzelor. Atât acidul hialuronic cât şi grăsimea proprie sunt injectate în buze cu ajutorul unor ace mici. Augmentarea buzelor prin injectare se face, în general, cu anestezie locală. Rezultatele acestui tip de intervenţie sunt temporare (6 - 12 luni).Pentru augmentarea buzelor cu ajutorul implantului siliconic se efectuează o incizie în partea interioară a buzei (superioară sau inferioară), aproape de colţurile gurii. Procedeul de augmentare a buzelor prin utilizarea implantului de silicon nu este unul dureros, deoarece pacientei îi va fi ainistrat un anestezic local.
Posibile complicaţii ale intervenţiei de augmentare a buzelor Chiar dacă riscurile sunt minime, ca în cazul oricărei alte intervenţii chirurgicale, acestea nu pot lipsi. Pacientele pot acuza o uşoară stare de disconfort, uneori amorţeală, senzaţie de rigiditate (trecătoare) sau apariţia unor mici echimoze.
Recuperarea în urma augmentării buzelor Durata perioadei de recuperare depinde de tipul de procedură prin care s-a efectuat mărirea buzelor. Media perioadei totale de recuperare este de 2-3 zile. Recuperarea după augmentarea buzelor prin injectare este mai rapidă, pacienta putând reveni la programul obişnuit după 24 de ore. Intervenţia ce utilizează implantul siliconic implică un proces de vindecare mai îndelungat, întoarcerea la activitatea cotidiană producându-se după 4-6 zile. Corectarea pleoapelor sau blefaroplastia Blefaroplastia este o procedură chirurgicală prin care sunt corectate pleoapele, eliminându-se excesul de piele şi pungile de grăsime. Prin acestă intervenţie ochiul capătă un aspect natural iar pacientul este scutit de neplăceri precum senzaţia de oboseală sau dimininuarea vederii.Cele mai clare semne de îmbătrânire apar la nivelul pleoapelor. Cu timpul, excesul tegumentar de la nivelul acestora devine vizibil, inestetic şi chiar supărător. Dincolo de neplăcerile cauzate de aspectul fizic apar şi unele probleme funcţionale, precum oboseala sau durerile ocular
Definirea blefaroplastiei Ptoza pleoapelor superioare (deplasarea în jos) sau apariţia aşa numitor „pungi de sub ochi” reprezintă afecţiuni extrem de frecvente, apărute în special după o anumită vârstă. Metoda prin care pot fi tratate este una chirurgicală numită blefaroplastie. Prin blefaroplastie sunt corectate pleoapele, eliminându-se excesul de piele şi pungile de grăsime apărute odată cu trecerea timpului. Prin acestă intervenţie ochiul îşi recapătă atât trăsăturile naturale cât şi principalele proprietăţile funcţionale. Modalităţi de efectuare a blefaroplastiei Atunci când se doreşte corectarea pleoapei superioare, este necesară efectuarea unei incizii care respectă liniile naturale ale ochiului. Prin această incizie, chirurgul va îndeparta surplusul tegumetar şi ţesutul subcutanat supărător. Asupra pleoapei inferioare va fi exectuată aceeaşi procedură. Semnele provocate de incizie vor dispare foarte repede. Pregătirea pentru operaţia de blefaroplastie Înainte de intervenţia chirurgicală este necesar un dialog cu medicul specialist care va stabili care sunt analizele de care ai nevoie pentru ca operaţia să decurgă într-un mod normal. Principalele indicaţii pe care le poţi primi sunt legate de încetarea consumului de alcool şi a fumatului cu cel puţin două zile înainte de operaţie. Totodată, se recomandă renunţarea la orice tratament cu aspirina sau administrare de anticoncepţionale cu două sau trei săptămâni înainte de intervenţie. Recuperarea după operația de blefaroplastie Recuperarea este, în general, rapidă şi fără dificultăţi majore. Cu toate acestea, este recomandată evitarea efortului excesiv pentru circa 4-5 zile. Este important, de asemenea, să îţi protejezi ochii de razele soarelui, de lumină şi de vânt purtând ochelari de soare. Efecte adverse ale intervenţiei de blefaroplastie Efectele adverse care pot apărea depind de modul de a reacţiona la intervenţie al fiecărei persoane. Unii pacienţi au acuzat senzaţie de tensiune la nivelul ochiului, uscăciune, uşoară înroşire. Operaţia de blefaroplastie este, aşadar, o metodă chirurgicală care te poate ajuta atât din punct de vedere estetic, oferind un aspect tânăr şi sănătos ochilor tăi,
dar şi din punct de vedere funcţional, înlăturând neplăcerile cauzate de oboseală, diminuarea vederii sau dureri oculare.
Chirurgia alopeciei Alopecia este o afecţiune caracterizată prin căderea difuză sau localizată a părului. Atât femeile cât şi bărbaţii se confruntă cu această problemă, incidenţa fiind mai mare însă în rândul bărbaţilor. Printre metodele de tratare a acestei afecţiuni intră şi cele chirurgicale. Pregătirea preoperatorie pentru implantul de păr Atât preoperator cât şi postoperator, pacientul va primi un tratament antibiotic profilactic. Înaintea operaţiei de transplant de păr este interzisă administrarea medicamentelor anticoagulante, precum aspirina şi antiinflamatoarele nesteroidiene (Nurofen, Ibuprofen, Chetonal etc.) Implantul de păr tratamentul alopeciei Cea mai importantă şi mai eficientă posibilitate de tratament pentru alopecie o constituie implantul de păr. Implantul de păr este una dintre cele mai comune intervenţii chirurgicale efectuate la bărbaţi.Operaţia de implant de păr se efectuează folosind grefe de piele păroasă sau lambouri de la nivelul scalpului. Grefele au un diametru de 4-5 mm, fiind recoltate cu foarte mare grijă de la nivelul zonei occipitale. Procedura de recoltare este foarte fină pentru a nu distruge foliculii piloşi (firele de păr). Într-o megaşedinţă se pot implanta maxim 3000 de foliculi piloşi, pentru o acoperire completă şi o îndesire corespunzătoare a firelor de păr fiind necesare mai multe şedinţe. În primele patru săptămâni de la intervenţie se va produce o falsă creştere a părului transplantat, urmată mai apoi de cădere. Creşterea permanentă a părului va putea fi observată după două, trei luni. Implantul de păr se realizează, în cazul megaşedinţelor, cu o anestezie generală. Candidaţii cei mai potriviţi pentru o asemenea intervenţie sunt cei tineri care prezintă zone donatoare bogate în păr. De asemenea, este foarte important ca alopecia să fie una stabilizată pentru a nu fi necesare alte intervenţii în viitor.La finalul procedurii, zona va fi pansată, urmând să rămână aşa o perioadă de şapte până la zece zile. Capul va putea fi spălat după cinci zile. Posibile complicaţii ale chirurgiei alopeciei
Chirurgia alopeciei nu include posibilitatea apariţiei unor efecte adverse majore. Complicaţiile nu sunt frecvente, însă există probabilitatea apariţiei alergiilor, a infecţiilor sau a necrozei grefei în urma unor traumatisme locale. Toate aceste neplăceri pot fi însă evitate prin respectarea cu precizie a indicaţiilor medicului. Recuperarea după chirurgia alopeciei Procesul de recuperare în urma implantului de păr este aproximativ rapid. Pansamentul aplicat la finalul operaţiei va putea fi înlăturat după o săptămână. Postoperator, medicul va recomanda un tratament antibiotic cu scop profilatic. Eventualele senzaţii de durere pot fi combătute cu ajutorul unor medicamente indicate de medicul chirurg. Foarte importantă în procesul de vindecare este evitarea traumatismelor locale. Implanturi faciale pentru remodelarea feţei Implantul facial este o intervenţie chirurgicală care are ca scop principal modificarea formei şi a conturului feţei. Procedura poate fi efectuată, fie pentru a corecta unele defecte din naştere sau apărute în urma anumitor accidente, fie pentru a obţine un echilibru estetic. Zonele feţei care pot fi remodelate prin implanturi sunt bărbia, obrajii (implante malare) şi nasul. Pregătirea preoperatorie pentru implanturile faciale Pregătirea preoperatorie presupune efectuarea anumitor analize care să permită o bună desfăşurare a operaţiei de implant facial. Medicul chirurg va fi cel care va hotărî care sunt analizele necesare. Alte indicaţii privesc regimul alimentar, evitarea administrării de aspirină şi a altor medicamente care pot influenţa coagularea sângelui. Operaţia de implant facial Procedeul chirurgical este aproximativ acelaşi pentru toate părţile faciale care urmează a fi modificate. Chirurgul plastician va efectua o incizie aproape de zona unde va fi plasat implantul, apoi va crea un mic spaţiu în ţesutul facial, numit şi „buzunar”, în care implantul va fi introdus. După introducerea implantului, incizia este suturată. Operaţiile de acest tip sunt efectuate sub efectul anesteziei generale, durata procedurii fiind de aproximativ două ore. La finalul intervenţiei incizia va fi bandajată, firele de sutură urmând a fi îndepărtate în circa 7 zile.
Posibile complicaţii ale implantului facial Dincolo de complicaţiile comune, care pot apărea în cazul oricărei alte operaţii, precum sângerare (hematom), infecţie se pot produce şi unele complicaţii specifice implantului facial. Una din ele reprezintă alunecarea implantului, în acest caz fiind necesară o altă intervenţie pentru a-l reaşeza. Disconforturile postoperatorii sunt inerente dar pot fi controlate prin respectarea indicaţiilor oferite de către medic. Recuperarea în urma implanturilor faciale Perioada de recuperare este, în general, scurtă. Pacienta se poate întoarce la activităţile cotidiene într-o săptămână. Activitatea, nu foarte solicitantă, poate fi reluată chiar şi după două sau trei zile. Procesul de vindecare depinde în mare măsură, însă, de particularităţile anatomice ale fiecărei persoane.
Întinerirea feţei Trecerea timpului lasă amprente asupra noastră, afectând în mod special zona facială. Pielea îşi pierde catifelarea, fermitatea şi culoarea. Apar ridurile, leziunile cutanate, iar tenul, altădată tânăr şi proaspăt, capătă un aspect neplăcut care nu poate fi înlăturat prin machiaj. Întinerirea feţei se poate face prin utilizarea diferitor procedee. Ptoza (căderea) pielii poate fi corectată prin liftingul facial sau frontal, metode prin care surplusul de piele este înlăturat sau întins. Excesul de piele de la nivelul pleopelor poate fi, de asemenea, înlăturat prin blefaroplastie, o intervenţie chirurgicală extrem de eficientă. Toate aceste procedee chirurgicale nu pot înlătura totuşi unele riduri, a căror soluţie „de ştergere” o pot reprezenta injecţiile cu toxină botulinică sau peelingul, modalităţi nechirurgicale de întinerire facială. Pregătirea preoperatorie pentru întinerirea feţei Înaintea procedurii de întinerire a feţei, fie ea una chirurgicală sau nechirurgicală, medicul va recomanda efectuarea unor analize care să permită o bună desfăşurare a intervenţiei. Vor fi efectuate unele teste alergologice care să diminueze riscul apariţiei alergiilor la substanţele folosite. Importante sunt, de asemenea, dieta şi renunţarea la fumat (ar fi de dorit). Întinerirea feţei prin peeling
Peelingul este o intervenţie nechirurgicală de întinerire a feţei care se efectuează prin aplicarea unor acizi pe suprafaţa pielii ce vor „arde” celulele îmbătrânite, tenul devenind, astfel, întins şi regenerat. Pentru a se îndepărta ţesuturile moarte de la nivelul pielii se poate apela şi la laser peeling, o procedură cu efect termic.Substanţele chimice folosite în cazul metodei de întinerire a feţei prin peeling sunt acidulTRICLORACETIC (TCA) SAU ACIDUL GLICOLIC ŞI, MAI RAR, FENOLUL. Injecţiile cu toxină botulinică şi întinerirea feţei Pentru reducerea ridurilor de pe frunte, dintre sprâncene şi a celor poziţionate la coada ochiului pot fi folosite injecţiile cu toxină botulinică. Toxina botulinică produce o pareză a musculaturii care determină apariţia acestor riduri (reversibilă în 4-6 luni). Posibile complicaţii ale procedeului de întinerire a feţei Complicaţiile sunt, în general, minore şi depind de tipul de intervenţie efectuată. Metodele chirurgicale de întinerire a feţei precum liftingul facial, frontal sau blefaroplastia presupun riscul apariţiei unor senzaţii ca de arsură, sângerări. Intervenţiile nechirurgicale pot duce rar la apariţia unor complicaţii precum depigmentarea neuniformă a feţei. Complicaţiile depind într-o foarte mare măsură de trăsăturile anatomice individuale şi de bagajul genetic al pacientului. Recuperarea după procesul de întinerire a feţei Procesul de recuperare depinde de metoda prin care s-a intervenit la nivelul feţei. Vindecarea şi recuperarea totală se poate întinde pe o durată, începând de la câteva zile şi terminând cu două sau trei săptămâni. Cu toate acestea, întoarcerea la activităţile cotidiene care nu presupun un efort fizic excesiv se face după câteva zile.Intervenţiile de întinerire a feţei sunt numeroase şi nu pot fi tratate exhaustiv. Aşadar, în cazul în care îţi doreşti să apelezi la o astfel de metodă, este indicat să ceri sfatul unui chirurg plastician care îţi va răspunde la toate întrebările Liftingul cervical Liftingul cervical este o intervenţie chirurgicală recomandată atunci când pielea de la nivelul gâtului îşi pierde elasticitatea, căpătând un aspect neplăcut. Investigaţiile recomandate în cazul efectuării liftingului cervical sunt hemograma (stabilirea numărului de globule albe şi roşii), coagulograma (capacitatea de coagulare a sângelui), glicemia, ureea, VSH-ul, Rh-ul, transaminazele, proteinele totale, bilirubinemia, electrocardiograma, măsurarea
tensiunii arteriale, etcUn rol foarte important îl are stabilirea numărului de trombocite. Trombocitele sunt mici elemente solide prezente în sânge care contribuie la procesul de coagulare. Astfel, în cazul apariţiei unei hemoragii, de exemplu, trombocitele se adună, formând un cheag şi ajutând la oprirea sângerării. Valoarea normală a trombocitelor este cuprinsă între 150 000 şi 300 000 /mm cub. Atunci când valoare acestora scade, riscul de sângerare al vaselor sanguine creşte. Nivelul ridicat al trombocitelor, pe de altă parte, produce o coagulare accentuată, împiedicând circulaţia în vase. Stabilirea stării de sănătate la nivel cardiovascular este, de asemenea, foarte importantă. Din acest motiv medicul chirurg recomandă efectuarea unei cardiograme. Înainte de operaţie, pacientului îi va fi măsurată şi tensiunea arterială.
Procedura de lifting facial Intervenţia chirurgicală constă în executarea unei incizii prin care pielea va fi întinsă şi remodelată. Operaţia se efectuează sub efectul anesteziei locale sau generale, în funcţie de recomandarea medicului. Perioada de recuperare după liftingul facial Perioada de recuperare după liftingul facial variază în funcţie de trăsăturile anatomice ale fiecărei persoane. Întoarcerea la activităţile cotidiene se poate face după aproximativ trei zile, recuperarea totală putând dura însă până la o săptămână sau două. Liftingul facial Odată cu trecerea timpului, corpul nostru suferă unele modificări. Zona feţei este cea mai afectată şi cea mai vizibilă. Din acest punct de vedere, foarte mulţi oameni hotărăsc să apeleze la chirurgia estetică pentru a masca efectele negative ale procesului de îmbătrânire şi pentru întinerirea feţei. Ce este liftingul facial chirurgical? Liftingul facial chirurgical constă în exectuarea unei intervenţii chirurgicale care are ca scop întinderea şi înlăturarea surplusului de piele sau
stratului de grăsime de pe zona feţei. În unele cazuri, este necesară şi întinderea şi retensionarea muşchilor faciali care ajută la susţinerea pielii. Această procedură te poate ajuta la îndepărtarea sau la îmbunătăţirea oricărei linii profunde situate de la nas la colţurile bărbiei, ajutând tenul să pară mult mai tânăr şi mai sănătos. Pregătirea pentru operaţia de lifting facial Operaţia de lifting facial presupune evaluarea stării de sănătate a pacientului pentru a nu apărea complicaţii datorate vreunor afecţiuni. Medicul vă va controla tensiunea arterială, va investiga problemele legate de coagularea sângelui sau existenţa riscului de a forma cicatrici periculoase. Va trebui, de asemenea, să comunicaţi medicului dumneavoastră toate tratamentele pe care urmaţi. Principalele indicaţii preoperatorii sunt legate şi de dietă şi de regimul de viaţă. Medicul recomandă renunţarea la fumat, deoarece tutunul influenţează circulaţia sângelui prin piele şi poate îngreuna vindecarea.
Intervenţia de lifting facial Tehnica efectuării operaţiei variază în funcţie de medic, fiecare adoptând un anumit stil şi o anumită metodă. Procedura constă în aplicarea unei incizii care porneşte, de obiceai, deasupra liniei de inserţie a părului la tâmple şi continuă spre scalpul inferior. Spre finalul intervenţiei vor fi plasate suturi pentru a întinde pielea şi se vor închide inciziile. Pot fi, de asemenea, utilizate clipsuri de metal la nivelul scalpului. Operaţia durează, în general, câteva ore, efectuarea mai multor proceduri putând depăşi, însă, această durată. După intervenţie faţa se va bandaja, iar pacientul va putea fi externat doar după câteva ore. Efectele adverse ale operaţiei de lifting facial Cu toate că posibilitatea apariţiei complicaţiilor este redusă, iar efectele adverse sunt, de obicei, rare şi minore, riscurile acestei proceduri nu trebuie trecute cu vederea. Efectele adverse care pot apărea sunt legate de apariţia unor echimoze, hematoame, prezenţa unei senzaţii de tensiune şi uscăciune a pielii, alergii, sau, reacţii nedorite la anestezie. Toate aceste complicaţii ţin însă de caracteristicile anatomice ale fiecărei persoane în parte. Recuperarea după liftingul facial
Perioada de recuperare presupune odihnă şi renunţarea la activităţile solicitante. Majoritatea pacienţilor sunt total recuperaţi şi disponibili pentru reluarea activităţilor cotidiene după aproximativ două săptămâni. Indicaţiile medicului sunt acelea de a evita efortul fizic excesiv, băile foarte fierbinţi, alcoolul sau expunerea la razele soarelui. Liftingul frontal Chirurgia estetică îţi dă posibilitatea de a ascunde amprenta trecerii timpului şi de a masca adevărata vârstă. Una dintre intervenţiile care ajută, din acest punct de vedere, este liftingul frontal, o intervenţie de mare actualitate care permite ştergea ridurilor de la nivelul frunţii.
Ce este liftingul frontal? Liftingul frontal este o intervenţie chirurgicală destinată corectării ridurilor de pe frunte , de la baza nasului şi a celor situate între sprâncene. Intervenţia ajută, totodată şi la ridicarea sprâncenelor. Pregătirea pentru operaţia de lifting frontal Pregătirea preoperatorie presupune efectuarea unor investigaţii privind tensiunea arterială, problemele de coagulare ale sângelui, sau eventualele riscuri de a forma cicatrici periculoase. Este indicat să comunici medicului toate aspectele legate de tratamentele medicamentoase pe care le urmezi, afecţiunile de care suferi sau alte probleme asemănătoare care pot împiedica buna desfăşurare a operaţiei. Intervenția de lifting frontal – mod de desfăşurare Operaţia se face cu ajutorul unei incizii executate posterior faţă de linia marginală a părului pentru a ascunde cicatricile rezultate după intervenţie. Pe durata procedurii pielea va fi împărţită pe regiuni frontale şi mai apoi remodelată. Sprâncenele se vor ridica iar excesul tegumentar de la nivelul inciziilor va fi, astfel, înlăturat. La final, inciziile sunt suturate, iar pe regiunea frontală este aplicat un pansament. Efecte adverse ale liftingului frontal
Efectele adverse sunt, în mare parte, aceleaşi pe care le presupune şi liftingul facial. Există posibilitatea ca pacientul să se confrunte cu unele reacţii nedorite la anestezie, cu unele alergii şi cu prezenţa unei senzaţii de uscăciune şi strângere a feţei. Pacienţii pot prezenta, de asemenea, hipoestezie, cefalee, iar spre sfârşitul perioadei de recuperare prurit. Ca şi în cazul liftingului facial, efectele adverse ale liftingului frontal depind în mare măsură de trăsăturile anatomice individuale, şi sunt, de cele mai multe ori minore şi cu frecvenţă scăzută. Recuperarea după interventia de lifting frontal Recuperarea durează, în medie, o săptămână, fiind recomandat repaosul şi evitarea efortului fizic. Este indicată renunţarea la activităţile fizice care presupun foarte mult efort pentru şase săptămâni de la intervenţie. Pacientul îşi poate relua activitatea cotidiană, de regulă, după o săptâmână. Părul poate fi spălat după 5-7 zile sau imediat după ce s-a renunţat la pansament. Liftingul sprâncenelor Liftingul sprâncenelor este o intervenţie chirurgicală estetică prin care se ridică sprâncenele lăsate, care au, uneori, aspect de încruntare. Odată cu trecerea timpului, pielea îşi pierde elasticitatea, acest fenomen al deplasării pielii în jos, numit ptoză, fiind unul foarte frecvent.Persoanele care apelează la o asemenea intervenţie au vârste de peste 40 de ani, dar operaţia este recomandată pentru oricine, indiferent de vârstă, atâta timp cât există o nemulţunire privind aspectul fizic. Pregătirea preoperatorie pentru liftingul sprâncenelor Înaintea intervenţiei de lifting al sprâncenelor, medicul îţi recomandă efectuarea unui set de analize care să reducă riscul intervenţiei chirurgicale. Totodată, este indicată renunţarea la administrarea aspirinei şi expunerea la soare cu două săptămâni înaintea operaţiei. Fumătorii ar trebuie să renunţe la acest viciu cu cel puţin o săptămână înainte de intervenţie Operaţia de lifting al sprâncenelor Intervenţia chirurgicală de ridicare a sprâncenelor se efectuează prin practicarea a două mici incizii (3-4 mm) în zona supero-externă a sprâncenelor. Prin această intervenţie sprâncenele se ridică cu circa 6-8 mm, redând pacientei un câmp vizual mai bun şi creând un aspect mai tineresc al feţei. Operaţia se efectuează, in general, cu anestezie locală şi durează circa 30 de minute. Rezultatul
final va consta în ridicarea sprâncenelor, obţinându-se, astfel, o faţă mult mai expresivă şi mai relaxată. Posibile complicaţii ale liftingului sprâncenelor Complicaţiile sunt foarte rare, cu toate acestea nu pot fi trecute cu vederea, ca în cazul tuturor intervenţiilor chirurgicale, de altfel. Există posibilitatea apariţiei unor sângerări, a unor hematoame, a unei infecţii uşoare. Urmând cu precizie indicaţiile medicului poţi evita însă, toate aceste eventuale complicaţii. Recuperarea în urma liftingului sprâncenelor Activitatea zilnică poate fi reluată după una - două zile. În prima săptămână după operaţie este necesară o igienă adecvată şi o atenţie mult mai mare în ceea ce priveşte atingerea feţei şi a frunţii. Dacă există dureri, sunt recomandate analgezicele. Este, de asemenea, indicat să eviţi băile foarte fierbinţi, sauna şi expunerea la soare pentru circa 1 lună. Chirurgia estetică a bărbiei - mentoplastia Mentoplastia (profiloplastia) este o intervenţie chirurgicală prin care se modifică forma şi dimensiunea bărbiei. O asemenea procedură are ca scop obţinerea unui profil echilibrat, a unei concordanţe între nas şi bărbie. Intervenţia este una destul de frecventă, solicitată de numeroase persoane. Pregătirea preoperatorie pentru mentoplastie In ambele cazuri, atât pentru augmentarea cât şi pentru micşorarea bărbiei, studierea preoperatorie este esenţială. Dincolo de analizele recomandate în majoritatea intervenţiilor chirurgicale, este necesară efectuarea unui studiu cefalometric şi a unei măsurători pe radiografie pentru ca medicul să poată stabili cu exactitate dimensiunile implantului sau repoziţionarea osoasă. Augmentarea bărbiei Mărirea bărbiei se face prin folosirea unor implanturi din silicon pentru a creşte proiecţia acesteia. Operaţia constă în efectuarea unei incizii, de obicei, prin vestibulul bucal, prin care implantul va fi inserat. Se pot folosi şi implanturi de grăsime sau osoase aparţinând pacientului. O altă variantă este secţionarea porţiunii inferioare a bărbiei pentru a poziţiona corespunzător ţesutul. Osul este fixat printro miniplăcuţă.
Reducerea dimensiunilor bărbiei Bărbia poate fi micşorată prin îndepărtarea excesului de ţesut. Operaţia este foarte asemănătoare cu cea de augmentare, singura diferenţă constând în reducerea bărbiei şi nu în poziţionarea unui implant. Zona bărbiei va fi diminuată şi remodelată în funcţie de preferinţele pacientei. Mentoplastia se efectuează, uneori, împreună cu rinoplastia (intervenţie chirurgicală estetică prin care se modifică forma sau dimensiunea nasului) pentru a se obţine un aspect echilibrat si un profil armonios. Posibile complicaţii şi efecte adverse ale mentoplastiei Ca şi complicaţii pot apărea unele sângerari, infecţii şi senzaţia de amorţire a feţei. Implantul inserat se poate deplasa din poziţia în care a fost aşezat, în cazul acesta, fiind necesară o nouă intervenţie chirurgicală. Totodată, pentru câteva zile după operaţie vei avea o anumită dificultate în a pronunţa cuvintele. Recuperarea după mentoplastie Ca şi complicaţii pot apărea unele sângerari, infecţii şi senzaţia de amorţire a feţei. Implantul inserat se poate deplasa din poziţia în care a fost aşezat, în cazul acesta, fiind necesară o nouă intervenţie chirurgicală. Totodată, pentru câteva zile după operaţie vei avea o anumită dificultate în a pronunţa cuvintele.
Otoplastia Otoplastia este o intervenţie chirurgicală care are ca scop îndreptarea, reducerea mărimii sau modelarea urechilor. Această procedură este indicată, aşadar, celor care îşi doresc un alt aspect al urechilor, fiind nemulţumiţi de înfăţişarea lor din acest punct de vedere, mai exact cei care au aşa numitele „urechi clăpăuge”. Pregătirea preoperatorie pentru operaţia de otoplastie Pregătirea pentru operaţia de otoplastie va fi stabilită de către chirurgul plastician care va efectua intervenţia. Indicaţiile care îţi pot fi oferite sunt: • întrerupe administrarea aspirinei, a antinevralgicelor, a antiinflamatoarelor sau a altor medicamente care pot influenţa coagularea sângelui; • renunţă la fumat şi la alcool cu două săptămâni înainte de intervenţie; • întrerupe tratamentul cu anticoncepţionale cu cel puţin 2 săptămâni înainte;
• informează medicul chirurg despre toate afecţiunile sau alergiile pe care le-ai suferit. Desfăşurarea operaţiei estetice de otoplastie Otoplastia este, în general, efectuată la ambele urechi pentru a obţine un efect simetric. Intervenţia se va face sub anestezie locală sau generală, în funcţie de vârstă. Astfel, copiilor foarte mici le este recomandată anestezia generală, iar adolescenţilor şi adulţilor cea locală. Procedura chirurgicală de modelare a urechilor constă într-o incizie în partea posterioară a urechii, prin care se vor îndepărta porţiunile de piele şi cartilagiu nedorite. Cartilagiul poate fi de asemenea modificat, iar mai apoi fixat cu suturi pentru a se întări şi pentru a susţine urechea în poziţia dorită. La finalul intervenţiei chirurgicale de otoplastie, chirurgul plastician îţi va pansa urechile, pansamentul urmând să fie înlăturat după câteva zile. Posibile complicaţii ale intervenţiei de otoplastie Complicaţiile pe care otoplastia le implică sunt, în general, nesemnificative. Pot apărea, însă unele reacţii nedorite precum sângerare, hematoame sau infecţii care pot fi tratate cu antibiotic. Unii pacienţi au acuzat, de asemenea, şi unele dureri de intensitate redusă care pot fi eliminate cu ajutorul analgezicelor. Urmărind, însă, indicaţiile chirurgului plastician, eventualele complicaţii sau neplăceri pot fi evitate. Otoplastia nu influenţează funcţiile auditive şi nu reduce capacitatea auditivă. Recuperarea în urma operaţiei de otoplastie Activitatea cotidiană poate fi reluată la cîteva zile de la operaţia de otoplastie. Cu toate acestea, medicul recomandă evitarea efortului fizic excesiv. Important este, de asemenea, să îţi protejezi urechile în primele şase săptămâni de la operaţie şi să eviţi să dormi pe partea laterală, sprijinindu-te de una dintre urechi. Ştergerea ridurilor Ştergerea ridurilor se poate face în diferite modalităţi, fie folosindu-se unele substanţe injectabile, fie uzând de anumite proceduri prin care straturile superficiale ale pielii sunt îndepărtate. Metoda va fi aleasă de către chirurgul plastician, în funcţie de necesităţile pacientei. Pregătire preoperatorie pentru ştergerea ridurilor
Înaintea procedurii de ştergere a ridurilor, fie ea una chirurgicală sau nechirurgicală, medicul va recomanda efectuarea unor analize care să permită o bună desfăşurare a intervenţiei. Vor fi efectuate unele teste alergologice care să diminueze riscul apariţiei alergiilor la substanţele folosite. Importante vor fi, de asemenea, dieta şi renunţarea la fumat. Modalităţi de ştergere a ridurilor Îndepărtarea straturilor superficiale este o modalitate prin care ridurile sunt reduse iar pielea îşi recapătă netezimea şi catifelarea. Peelingul chimic este o procedură de acest tip, care se efectuează prin aplicarea unor acizi pe suprafaţa pielii ce vor arde celulele îmbătrânite, tenul devenind, astfel, întins şi regenerat. Pentru a se îndepărta ţesuturile moarte de la nivelul pielii se poate apela şi la laser peeling, o procedură cu efect termic. Dermabraziunea, o altă modalitate de ştergere a ridurilor, este o metodă chirurgicală prin care ridurile foarte profunde sunt netezite. Intervenţia se efectuează sub efectul anesteziei locale, medicul chirurg folosind o microfreză diamantată prin care va înlătura stratul superficial. Ridurile pot fi şterse şi prin injectarea unor substanţe de tipul toxinei botulinice, de exemplu. Pentru reducerea ridurilor de pe frunte, dintre sprâncene şi a celor poziţionate la coada ochiului pot fi folosite injecţiile cu toxină botulinică. Toxina botulinică provoacă o pareză a muşchilor mimicii, cei care determină apariţia acestor riduri. Tratamentul ridurilor statice implică, însă, folosirea unor substanţe care să înlocuiască ţesutul pierdut. Acidul hialuronic sau grăsimea umană intră în această categorie. Chirurgul plastician va injecta aceste substanţe, ridurile statice fiind, astfel, eliminate. Mezoterapia constă în injectarea unor vitamine şi tonifiante la nivelul pielii prin care ridurile vor fi şterse.Ridurile foarte mari, profunde, care nu răspund la una dintre modalităţile de tratare amintite mai sus, pot fi şterse prin lifting cervical sau facial. Posibile complicaţii ale intervenţiei de ştergere a ridurilor Complicaţiile sunt, în general, minore şi depind de tipul de intervenţie efectuată. Metodele chirurgicale de ştergere a ridurilor precum liftingul facial sau cel cervical presupun riscul apariţiei unor senzaţii de strângere şi arsură, infecţii, sângerări. Intervenţiile nechirurgicale pot duce la apariţia unor complicaţii precum pigmentarea neuniformă a feţei sau apariţia unor cicatrici hipertrofice şi keloide. Complicaţiile nu sunt, însă, frecvente iar apariţia lor depinde, într-o măsură foarte mare, de trăsăturile anatomice individuale. Recuperarea după procedura de ştergere a ridurilor
Procesul de recuperare depinde de metoda prin care s-a intervenit la nivelul feţei. Vindecarea şi recuperarea totală variază, aşadar, în funcţie de tipul intervenţiei. În cazul liftingului facial sau cervical, recuperarea se poate întinde pe perioada câteorva săptămâni. Dacă optezi pentru îndepărtarea ridurilor prin folosirea unor substanţe injectabile, va trebui să rămâi acasă doar una - două zile, până când aspectul feţei va reveni la normal. Chirurgul plastician este cel care va stabili, însă, perioada de recuperare necesară.
Rinoplastia Rinoplastia este o intervenţie chirurgicală de natură estetică prin care se modifică forma sau dimensiunea nasului, restructurând piramida nazală şi redându-i aspectul natural. Operaţia de corecţie a nasului se poate face fie cu scop estetic, fie din nevoia de a rezolva unele probleme ale aparatului respirator. Pregătirea preoperatorie pentru intervenţia de rinoplastie Toate datele privind pregătirea pentru operaţia de rinoplastie le vei discuta cu medicul chirurg, cel care urmează să efectueze intervenţia. Recomandările pe care le vei primi vor fi legate de adoptarea unei anumite diete, de renunţarea la fumat, de administrarea de aspirină, vitamina E sau anticoncepţionale. Unii specialişti indică suplimentele de vitamina C care pot ajuta în procesul de cicatrizare. Rinoplastia este o procedură frecventă, care nu presupune riscuri majore şi care poate ajuta atât la rezolvarea unor complexe de ordin estetic, la modificarea formei nasului, cât şi la înlăturarea unor anomalii ale aparatului respirator. Atunci când te hotărăşti să apelezi la o asemenea intervenţie este recomandat să te informezi şi să ceri părerea unui medic de specialitate care te poate ajuta în privinţa tuturor incertitudinilor. Intervenţia chirurgicală în rinoplastie Rinoplastia este una dintre cele mai obişnuite proceduri chirurgicale estetice care ajută atât la redarea frumuseţii faciale cât şi la eliminarea problemelor de ordin funcţional. Intervenţia se efectuează sub anestezie generală şi durează în jur de două ore. Rinoplastia constă în executarea unei incizii în interiorul
narinelor, chirurgul urmând să acţioneze asupra structurilor osoase, creând un nou schelet pe care, mai apoi, va remodela pielea. La finalul operaţiei se va aplica o atelă care să ajute la menţinerea noii forme a nasului. Posibile complicaţii ale operaţiei de rinoplastie Complicaţiile care pot apărea în urma operaţiei de corecţie a nasului sunt minore şi depind în mare măsură atât de reacţiile postoperatorii individuale cât şi de experienţa şi priceperea medicului care a efectuat intervenţia. Posibilele complicaţii sunt legate de prezenţa unor mici sângerări sau echimioze. Unii pacienţi s-au confruntat cu apariţia unor mici puncte roşii apărute la nivelul nasului datorită spargerii unor vase de sânge, dar care cu timpul au dispărut. Recuperarea după operaţia de rinoplastie Recuperarea totală în urma operaţiei de rinoplastie poate dura în medie două-trei săptămâni. Pacientul se poate întoarce, însă, la activităţile sedentare care nu presupun un efort fizic excesiv, în maxim o săptămână. Medicul este cel care îţi poate recomanda un program corespunzător, gradual şi care să nu îngreuneze procesul de vindecare. Principalele indicaţii sunt referitoare la evitarea activităţilor solicitante din punct de vedere fizic, a expunerii la soare şi la încercarea de a nu a lovi, freca sau sufla nasul. În toată această perioadă destinată recuperării este foarte important să menţii legătura cu medicul, raportându-i toate modificările sau neplăcerile apărute.
Implantul mamar. Implanturile mamare sunt proteze medicale. Cu toate binefacerile pe care le prezintă (mai ales de ordin estetic) ele au totuşi anumite efecte nefaste pentru sănătate. Înainte de a lua o decizie asupra implanturilor mamare, este bine ca femeia să cunoască natura şi amploarea riscurilor. Decizia nu se ia de una singură, ci împreună cu medicul.Implantul mamar nu poate fi considerat permanent. Cu toate că medicul vizează reconstrucţia sau creşterea sânilor, este posibil să trebuiască să suportaţi alte intervenţii. Ele ar putea fi la un moment dat retrase din diverse motive şi trebuie să decideţi dacă mai doriţi să le înlocuiţi. Mai mult, femeile care au implant mamar, pot avea diverse complicaţii, cum ar fi ruptura, durere, deformare, infecţie sau contractură capsulară.Contracţia capsulară constă în retragerea ţesutului cicatriceal pe care organismul o formează în jurul implantului. Înainte de a opta pentru chirurgia implantului, trebuie să vă gândiţi la următorii factori: -Schimbările în forma pieptului după chirurgie sunt ireversibile. -Retragerea implantului poate lăsa pliuri inestetice, nedorite. -Poate afecta producţia de lapte în timpul alăptării. -Complică mamografia. -Comportă riscuri ca orice procedură chirurgicală. Multe femei cred că implantul mamar cauzează maladii sistemice, cum ar fi maladiile autoimune, sau afecţiuni în ţesutul conjunctiv, dar nu există nici o dovadă până acum.Primele implanturi aveau o suprafaţă netedă şi un înveliş relativ gros (prin anul 1960). Dar, după 1962, acestea au început să sufere modificări în ceea ce priveşte grosimea, compoziţia, învelişul, pentru a preveni scăpările de gel. Aceste schimbări aveau ca scop ameliorarea securităţii şi randamentul clinic al protezelor.Din 1992, în Europa s-a cerut fabricanţilor de a opri vânzarea implanturilor cu gel de silicon, deoarece se credea că ar provoca anumite maladii autoimune. O decizie similară a fost luată şi în SUA şi implanturile cu gel de silicon au fost retrase de pe piaţă. Dar studiile şi examenele de anvergură care au fost efectuate au concluzionat că nu este cazul să se recurgă la acest lucru. În prezent pe piaţă sunt vândute doar implanturile cu soluţie fiziologică. Pentru moment nici un fabricant nu este autorizat să vândă implanturi pe bază de gel de silicon. Medicii care vor să-şi procure implanturi cu gel de silicon, trebuie să facă cerere scrisă. Fiecare cerere este evaluată de personal specializat înainte de
autorizare. Deci fiecare femeie înainte de a recurge la implantul mamar, trebuie să compare riscurile şi beneficiile.După acest lucru, trebuie să treacă o perioadă de reflexie de mai multe săptămâni înainte de a recurge la chirurgie. Pacienta împreună cu medicul vor semna un formular de consâmţământ clar. Felul substantei cu care se face implantul este de mai multe feluri si se alege impreuna cu medicul estetician care va efectua implantul. • Implant cu ser fiziologic. Acest tip de implant este cel mai des utilizat deoarece substanta din care este facut implantul se regaseste si in corpul uman. Dezavantajul este ca acest tip de implant nu se integreaza sufficient de bine in organism; • Implant cu silicon. Sunt cel mai indicat tip de implant si se numara printre preferatele tuturor femeilor care apeleaza la chirurgia plastica pentru marirea sanilor. Dupa un astfel de implant sanul capata un aspect natural. • Cel de-al treilea tip de implant care se practica este o combinatie intre cel cu gel fiziologic sic el cu silicon; In general nu exista contraindicatii cu privire laimplanturile mamare. Evident ca organismul are tendinta initial de a respinge orice corp strain, dar dupa o perioada de refacere, nu vor exista complicatii. Cercetarile care s-au facu pana acum in acest domeniu au aratat anumite zvonuri care circula in legatura cu aceasta procedura medicala nu sunt intemeiate. Cea ai mare preocupare era aceea ca implantul mamar ar produce cancer de san. Un lucru in totalitate fals, deoarece cazurile din care se produce cancerul de san sunt cu totul altele. De asemenea, tot medicina de specialitate a demonstrat faptul ca nu se poate face alergie de la silicon –acesta fiind un alt motiv din cauza caruia femeile erau ingrijorate. Sensibilitatea sanilor si a pielii din jur va creste, dar daca sunt respectate conditiile de igiena si protectie atenta a acestei zone, problemele nu vor exista iar rezultatul va fi cel asteptat. Implanturile cu silicon – ce sunt? Implanturile cu silicon sunt formate din gel siliconic sau soluţii saline, învelinte într-un material cu suprafaţă dură. Lichidul care formează proteza siliconică este unul coeziv care nu curge, în situaţia în care învelişul este distrus. Implanturile cu silicon sunt cele mai utilizate proteze pentru mărirea sânilor.
Implanturile mamare – cum sunt introduse Mărirea sânilor prin implanturi siliconice presupune o diversitate de procedee chirurgicale. Tipul de metodă utilizată va fi stabilită de chirurgul plastician, în funcţie de trăsăturile anatomice ale pacientei. Intervenţia se face efectuând una din cele trei incizii tradiţionale, poziţionate fie sub sân, pe marginea mamelonului sau la subraţ. Prin acestă incizie, se va crea un spaţiu între structurile sânului, numit de unii medici „buzunar”, în care se va introduce implantul mamar. Implanturile mamare pot fi poziţionate subglandular sau submuscular, în funcţie de particularităţile zonei mamare ale pacientei dar şi de preferinţele medicului chirurg. Pacientele care prezintă ptoză a sânilor (căderea sânilor) vor avea nevoie şi de mastopexie, o intervenţie de ridicare a ţesuturilor mamare. Operaţia se efectuează sub efectul anesteziei generale.
Marirea sânilor prin implanturi cu silicon: avantaje Implantul cu silicon oferă un aspect mult mai natural sânului, comparativ cu protezele mamare din ser fiziologic. Totodată, un alt avantaj este faptul că implanturile cu silicon au un conţinut coeziv care nu curge. Astfel de proteze nu pun în pericol sănătatea pacientei şi nici nu împiedică în vreun fel desfăşurarea unor activităţi precum alăptatul sau depunerea de efort fizic. Marirea sânilor prin implanturi cu silicon: dezavantaje Implanturile cu silicon nu modifică desfăşurarea normală a vieţii, însă pacienta va trebui să ia calcul unele inconvenienţe care pot apărea. În primul rând, operaţia de mărire de sâni cu implanturi mamare, nu este întotdeuna singulară. Operaţia pote necesita, ulterior, intervenţii suplimentare, de corectare sau retuşare.
Totodată, implanturile cu silicon nu au o durată nelimitată. Odată cu trecerea timpului, poate fi necesară scoaterea sau înlocuirea protezei mamare. Implanturile cu silicon, atunci când sunt eliminate, pot produce modificări la nivelul sânului: pliere, cute, schimbarea formei sau pierderea elasticităţii. Marirea sânilor prin implanturi cu silicon: complicaţii Posibile complicaţii ale implanturilor cu silicon ar putea fi apariţia hematomului sau seromului postoperator şi a infecţiei la nivelul plăgii saturate . Un risc îl poate constitui şi contractura capsulară. Capsula formată în jurul protezei se poate contracta, producând disconfort şi durere. Toate aceste riscuri pot fi evitate, însă, dacă sunt respectate cu precizie indicaţiile medicului chirurg. Mameloane învaginate Mameloanele învaginate sunt caracterizate de o adâncitură sau o înfundare a mamelonului. Cauza acestei afecţiuni este, în general, una congenitală, dar poate fi legată şi de prezenţa unor infecţii ale ductelor mamare sau de unele operaţii. Înfundarea mamelonului duce la unele probleme precum apariţia iritaţiei, a înoşirii şi a discomfortului la nivelul sânilor. Tulburarea poate cauza, însă, şi imposibilitatea de a alăpta la sân. Metoda de tratare a mameloanelor invaginate este una chirurgicală şi poate fi efectuată în două moduri: păstrând sau intersectând ductele mamare. Chirurgul va fi cel care va alege tipul de intervenţie cel mai potrivit. Pentru multe dintre femei, mameloanele invaginate pot deveni o sursă de frustrare majoră, afectând în mod negativ încrederea în sine. Dacă vă aflaţi în această situaţie, nu uitaţi că există o soluţie pentru problema dumneavoastră! Anestezia în operaţia mameloanelor învaginate Intervenţiile chirurgicale estetice se efectuează, în general, sub efectul anesteziei generale. Sunt şi unele proceduri, însă, care pot fi executate cu anestezie locală. Anestezia este foarte importantă deoarece asigură atât analgezia (pierderea sensibilităţii la durere) cât şi controlul asupra reacţiilor naturale ale corpului.Înainte de anestezie, este necesar ca toate afecţiunile pacientului să fie echilibrate, pentru a nu exista complicaţii. Totodată, pacientei îi vor fi efectuate unele teste alergologice pentru a nu exista reacţii adverse la anestezic.
Mărirea sânilor, pe scurt Mărirea sânilor cu implanturi mamare este una din cele mai frecvente intervenţii chirurgicale din ultima perioadă. Foarte multe femei, nemulţumite de forma şi dimensiunea sânilor lor, hotărăsc să scape de complexe şi frustări, apelând la ultimele descoperiri ale chirurgiei estetice. Pregătirea preoperatorie pentru implantul mamar Preoperator, va trebui să efectuezi unele analize recomandate de medicul chirurg. Printre acestea se numără şi mamografia sau ecografia, care vor permite vizualizarea ţesutului glandular şi adoptarea unei procedurii corespunzătoare. O altă indicaţie importantă este aceea de a renunţa la administrarea aspirinei şi a anticoncepţionalelor cu două săptămâni înainte de intervenţie, pentru a evita problemele legate de coagularea sângelui. Procedura chirurgicală de implant mamar Procedurile chirurgicale privind mărirea sânilor prin implanturi mamare sunt diverse. Tipul de metodă utilizată va fi stabilită de chirurgul plastician, în funcţie de trăsăturile anatomice ale pacientei. Intervenţia se face efectuând una din cele trei incizii tradiţionale, poziţionate fie sub sân, prin porţiunea inferioară a mamelonului sau prin axilă. Prin acestă incizie se va crea un spaţiu între structurile sânului, numit de unii medici „buzunar”, în care se va introduce implantul mamar. Implanturile mamare pot fi poziţionate subglandular sau submuscular, în funcţie de particularităţile zonei mamare ale pacientei dar şi de preferinţele chirurgului plastician.Pacientele care prezintă ptoză a sânilor (căderea sânilor) vor avea nevoie şi de mastopexie, o intervenţie de ridicare a ţesuturilor mamare. Operaţia se efectuează sub efectul anesteziei generale. Tipuri de implanturi mamare Implanturile mamare diferă atât din punct de vedere al formei şi al dimensiunii, cât şi cu privire la conţinutul acestora. În ceea ce priveşte forma, poţi opta pentru implanturi cu formă rotundă, ovală sau anatomică. Suprafaţa poate fi netedă sau texturată. În ceea ce priveşte conţinutul, putem vorbi de implanturi mamare cu ser fiziologic, silicon sau mixte (conţinând atât ser fiziologic cât şi gel siliconic). Beneficiul alegerii unor implanturi cu ser fiziologic este acela că acestea au un conţinut salin care se regăşte în corpul uman într-o proporţie de 70%. În cazul în care proteza curge, lichidul ar putea fi absorbit cu uşurinţă de organism. Cu toate acestea, cele mai multe paciente aleg implanturile pe bază de gel siliconic
coeziv, datorită factorilor de ordin estetic, acestea oferind un aspect mult mai natural sânului. Posibile complicaţii ale implantului mamar Posibile complicaţii ar putea fi apariţia hematomului sau seromului postoperator şi a infecţiei la nivelul plăgii suturate. Un risc îl poate constitui şi dezumflarea implantului cu ser. O altă eventuală complicaţie este contractura capsulară. Capsula formată în jurul protezei se poate contracta, producând disconfort şi durere. Toate aceste riscuri pot fi evitate, însă, dacă respecţi cu precizie indicaţiile medicului chirurg. Recuperarea după implantul mamar Perioada de recuperare variază de la o pacientă la alta. În primele două zile după operaţie vei simţi durere şi disconfort. Activitatea cotidiană va putea fi reluată după o săptămână de la intervenţie, însă aceasta nu trebuie să presupună foarte multă solicitare fizică. Recuperarea totală, care îţi va permite efortul fizic se va produce la o lună după intervenţie. Totodată, o perioadă de timp, va fi necesară folosirea unui sutien elastic sau a unei bustiere care să îţi susţină sânii. În cazul în care apar neplăceri precum temperatura ridicată la sâni, durere, inflamaţie sau înroşirea unuia dintre sâni, este indicată contactarea imediată a medicului. Reducţia mamară - micşorarea sânilor Reducţia mamară este o operaţie estetică prin care se micşorează sânii mari şi lăsaţi. Femeile care apelează la o astfel de intervenţie sunt cele care prezintă o hiperdezvoltare a zonei mamare, anomalie care duce la pierdereaa elasticităţii pielii şi la lăsarea sânilor. Pregătire preoperatorie pentru operaţia de reducţie mamară Dincolo de analizele medicale recomandate uzual, este necesară şi efectuarea unei mamografii sau a unei ecografii care să permită vizualizarea ţesutului glandular şi adoptarea unui plan terapeutic corespunzător. Este recomandat, de asemenea, ca în perioada în care alegi să apelaţi la operaţia de micşorare a sânilor să aveţi o stare de sănătate generală bună. Totodată, nu este indicată administrarea de aspirină sau anticoncepţionale deoarece coagularea sângelui poate fi influenţată.
Intervenţia chirurgicală de reducţie mamară Intervenţia chirurgicală constă în efectuarea unei incizii prin care va fi înlăturat surplusul de ţesut glandular. Aureola mamară va fi repoziţionată iar sânii vor fi ridicaţi. Incizia va fi plasată într-o zonă mai puţin sensibilă a sânului, fiind similară cu cea efectuată pentru operaţia de mastopexie. Anestezia folosită în cazul unei asemenea proceduri este cea generală. În ceea ce priveşte durata intervenţiei, operaţia de acest tip se poate întinde pe o durată de aproximativ trei-patru ore (atunci când se intervine la ambii sâni). Posibile complicaţii ale reducţiei mamare Complicaţiile care pot apărea sunt cele întâlnite la majoritatea operaţiilor estetice: producerea unor infecţii, hematoame, sângerări sau modificări de sensibilitatea a mamelonului. Cicatricile rezultate în urma acestei intervenţii sunt mai mari decât la un implant mamar. Recuperarea după reducţia mamară Recuperarea totală, însemnând capacitatea de a relua orice activitate, indiferent de efortul fizic depus, poate dura până la trei luni. Munca de birou, cea care nu presupune o activitate fizică solicitantă, poate fi reluată după o săptămână sau două. Cu toate acestea, medicul va fi cel care va stabili perioada de recuperare, analizând întregul context medical. Micşorarea sânilor este o procedură frecventă, foarte multe femei alegând să-şi schimbe aspectul sânilor prin micşorare. Dacă hotărăşti să apelezi la o asemenea intervenţie, este recomandabil să contactezi un chirurg plastician care îţi poate da toate informaţiile cu privire la această operaţie. Ridicarea sânilor Lăsarea sânilor este una dintre cele mai frecvente plângeri venite din partea femeilor, mai ales din partea celora care au suferit transformări produse de sarcină şi naştere. Sânii lăsaţi devin astfel, un complex major de care se poate scăpa prin intermediul chirurgiei estetice. Pregătirea preoperatorie pentru ridicarea sânilor Pregătirea preoperatorie presupune efectuarea unor teste şi analize recomandate de medic. Înainte de operaţie este necesară o examinare a sânilor prin
mamografie şi ecografie mamară. Totodată, înainte de operaţia de mastopexie, este interzisă administrarea de aspirină, ibuprofen, anticoncepţionale sau alte medicamente care ar putea împiedica coagularea sângelui. Nu este recomandat să efectuaţi operaţia de ridicare a sânilor în cazul în care urmează să aveţi un copil sau plănuiţi acest lucru pentru perioada imediat următoare, deoarece sarcina şi alăptarea modifică forma şi aspectul sânilor, rezultatul unei eventualele operaţii de acest fel putând fi anulat. Procedura de ridicare a sânilor Intervenţia de ridicare sau conturare a sânilor se numeşte mastopexie şi presupune efectuarea unei incizii prin care mamelonul va fi ridicat spre poziţia dorită de către pacientă. Durata procedurii variază între două şi patru ore şi se face sub efectul unei anestezii generale, de obicei. Dacă sânii pierd din volum, la cererea pacientei se pot introduce implanturi mamare. Posibile complicaţii ale ridicării sânilor Dincolo de complicaţiile care pot apărea ca în cazul oricărei alte intervenţii chirurgicale estetice, cum sunt cele alergice, apariţia hemoragiei, hematomul sau infecţia, mastopexia poate duce şi la apariţia unor neplăceri specifice. După operaţie, sensibilitatea areolei poate fi pierdută parţial sau chiar complet. O altă problemă o pot constitui cicatricile rezultate, acestea fiind evidente şi uneori putând crea o senzaţie de amorţire. Riscurile se pot diminua dacă respecţi cu exactitate indicaţiile medicului plastician. Recuperarea după ridicarea sânilor Pe perioada recuperării este foarte important să reduci activitatea fizică solicitantă. Vindecarea este un proces gradual care poate dura până la şase săptămâni de la operaţie. Dincolo de evitarea efortului fizic pentru cel puţin o lună de la intervenţie, e indicat să nu te expui la razele soarelui şi să porţi un sutien elastic sau o bustieră care să susţină sânii şi să ajute la menţinerea formei acestora. Trecerea timpului ajută la îmbunătăţirea formei sânilor. Silicoane forme şi dimensiuni Silicoanele, în limbaj colocvial sau implanturile cu silicon, sunt folosite în operaţiile de mărire a sânilor.Această operaţie presupune luarea unei serii de decizii referitoare la tipul de implant, forma sau dimensiunea acestuia. Deoarece forma şi dimensiunea sânilor diferă de la o persoană la alta, fiecare femeie îşi doreşte un alt
tip de implant, motiv pentru care protezele de acest tip sunt disponibile într-o varietate de modele şi mărimi.Silicoanele, când sunrt alese, trebuie luate ţinând cont de forma sânilor. Cele două tipuri principale de silicoane sunt cele rotunde şi cele sub formă de lacrimă. Totodată, este important să se ţină cont de forma corpului pacientei, cantitatea de ţesut pe care aceasta îl are în zona sânilor, dacă implantul mamar va fi realizat submuscular sau subglandular, dacă incizia chirurgicală va fi realizată în zona subraţului, a aureolei, a buricului sau sub sân. Silicoane rotunde Silicoanele rotunde, reprezintă cel mai comun şi cel mai folosit tip de implant mamar pentru operaţia de mărire de sâni. Implantul mamar rotund este modelat precum o sferă turtită. Acest tip de implant cu silicon este ideal pentru femeile care îşi doresc un decolteu mai plin şi sâni mai rotunzi, în special în partea superioară. Partea mai puţin avantajoasă a acestui tip de silicoane este faptul că ele oferă adesea un aspect artificial al sânului. Silicoane sub formă de lacrimă Silicoanele cu formă de lacrimă sunt cunoscute de asemenea şi sub numele de implant mamar conturat. Deşi acest gen de silicon nu oferă aspectul plin al bustului, precum o face implantul rotund, el măreşte în volum sânul. Implantul sub formă de lacrimă este alegerea ideală pentru femeile care îşi doresc sâni mai mari dar cu aspect mai natural. Spre deosebire de implantul rotund care nu se poate deplasa din locul implantat, siliconul sub formă de lacrimă trebuie să aibă o suprafaţă texturată pentru a preveni rotirea acestuia. Silicoane în funcţie de mărimea dorită Silicoanele mari oferă un decolteu generos şi un alt contur corpului. Deoarece implanturile mari au dimensiuni variate şi fiecare dimensiune oferă un alt aspect bustului, alegerea mărimii silicoanelor trebuie să se facă sub îndrumarea chirurgului estetician. Silicoane mari: care sunt beneficiile? Silicoanele cu dimensiune mare au ca efect o transformare puternică a conturului corpului şi o înfăţişare mai uşor remarcabilă. De aceea, mărirea dimensiunii sânilor este principalul motiv pentru care femeile aleg chirurgia estetică.
Silicoane mari: care sunt dezavantajele? Silicoanele mari pot prezenta şi un număr de complicaţii Dezavantajele includ: aspectul vălurit al sânului, o incidenţă mai mare a rupturii implanturilor, silicoanele mari pot crea disconfort şi pot împiedica performanţele sportive. Silicoane mici Silicoanele de dimensiuni mici au început să capete o tot mai mare popularitate în rândul femeilor, deoarece dau fermitate şi volum sânulilor, păstrând, însă, aspectul natural al acestora. Silicoane mici: posibile dezavantaje Un silicon mic poate fi un motiv de regret pentru o femeie care şi-ar fi dorit o dimensiune mai mare a sânilor. Acesta este motivul pentru care alegerea siliconului trebuie realizată cu atenţie, sub îndrumarea specialistului. Silicoane "conservatoare" Silicoanele "conservatoare" sunt pentru femeile care îşi doresc un aspect mult mai natural şi mai tineresc. Acest tip de implant este indicat femeilor fără forme, care doresc să "umple" decolteul fără ca cei din jur să ştie că au apelat la chirurgie estetică. Silicoane "conservatoare": beneficii Silicoanele "conservatoare": au beneficiul că sunt mai puţin vizibile, oferă un aspect natural, permit purtarea unor modele diferite de haine şi nu stânjenesc activitatea sportivă. Silicoane "conservatoare": dezavantaje Silicoanele acestea sunt mult prea mici pentru unele persoane şi implică diferite riscuri şi complicaţii.
