Testamentul lui Iov
Testamentul lui Iov
INTRODUCERE
Vă aducem aminte că c ă aceasta este doar o carte apocrif ă apocrif ă. Vă recomandă recomandăm să o priviţ priviţi cu ochii critici, chiar dacă dac ă este un exemplu complet de d ărnicie. Nimeni nu poate confirma în mod sigur că că lucrurile scrise în această aceast ă carte sunt adevă adev ărate, chiar dacă dac ă dă un indiciu asupra numelui să său nu Iov, la fel ca şi “Abraam” şi şi neamul de unde se trage Iov. Numele este de fapt f apt “Iob” şi ş i nu şi nu Avraam. Aceasta se întâmplă întâmpl ă deoarece la începutul primelor traducerilor în limba română român ă, traducă traducătorii au ales ca litera B - beta să s ă fie tradusă tradusă cu litera V, în română român ă, de aceea în Biblia Ortodoxă Ortodoxă se găseş seşte Valaam şi nu Balaam. Totuş Totu şi, şi în traducerea Cornilescu au ră r ămas câteva utiliză utilizări ale literei V în loc de B. I
În ziua în care s-a îmbolnăvit, să pun punăă rânduială în casa lui. De aceea şi-a chemat toţi îmbolnăvit, a dorit să copiii, şapte băieţi şapte băieţi şi trei fete. Copiii mei, veniţi şi staţi împrejurul meu, ca să s ă vă ară arăt ce-a făcut Domnul cu mine şi toate câte mi s-au întâmplat. Căci eu sunt tatăl vostru Iov, care a îndurat peste poate, iar voi sunteţi neam ales şi slăvit, m ă trag din fii lui Esau, fratele lui slăvit, din seminţia lui Iacov, tatăl mamei voastre. Eu mă Iacov din care se trage şi maica voastră voastr ă Dinah, care v-a născut pe voi. Prima mea femeie a murit de o moarte năprasnică împreună împreună cu cei zece copii ai no ştri. Acum ascultaţ ascultaţi-mă i-mă cu luare-aminte şi vă vă voi dezvălui tot ce mi s-a întâmplat. II
Numele meu era Iobab, înainte ca Domnul s ă mă numească numeasc ă Iov. Aş Aşadar, pe când mă mă numeam Iobab locuiam chiar lângă templul unui idol la care se închina multă mult ă lume. Şi tot privind eu la jertfele necontenite ce se aduceau acolo, am prins a cugeta în mine însumi şi a zice: „Oare acesta să s ă fie Dumnezeul care a făcut cerul şi pământul şi marea şi pe noi oamenii? Cum să s ă aflu adevă adevărul?” rul?”. III
Într-o bună bună noapte, pe când dormeam, un glas mare a venit asupra mea, din mijlocul unei lumini, şi mi-a strigat: „Iobab, Iobab!” Iobab!”. Eu am ră r ăspuns : „Iată Iată-mă -mă!”. Şi glasul a zis: „Scoală Scoală-te şi îţi îţi voi ară arăta cine este cel pe care vrei să s ă-l cunoş cunoşti. Acesta că căruia i se aduc jertfe şi (libatii) nu este Dumnezeu, ci însăş îns ăşii puterea Diavolului prin care se înşeală firea omenească” omenească”.. Auzind acestea, am căzut la picioarele patului, cu cu faţ faţa la pământ, Stăpânul meu, care ai venit anume ca s ă pământ, şi am zis: „Stă îmi mântuieşti mântuieşti sufletul, ajută ajută-mă -mă! Căci dacă dacă lucrul acesta este al Satanei pentru am ăgirea oamenilor, atunci, rogu-te, dă d ă-mi puterea să s ă merg şi să să-l curăţ curăţ şi să să fac ca niciodată niciodat ă de acum încolo să nu se mai slujească slujeasc ă în el. Oare cine ar cuteza s ă mă împiedice pe mine, prinţ prinţul acestui ţinut !?” !?”. IV
Lumina mi-a ră răspuns, zicându-mi: „Negreş Negreşit că vei putea să s ă cureţ cureţi locul acela. Ascultă Ascult ă-mă -mă însă însă. Iată Iată ce mi-a poruncit Domnul să s ă-ţi aduc la cunoş cuno ştinţă tinţă!!”. Şi eu am ră răspuns: „Tot ce-a poruncit Domnul slugii Sale voi asculta şi voi împlini” împlini”. 1
Testamentul lui Iov
Iată ce spune: De te vei apuca s ă cureţ cureţi locul Satanei, acesta se va ridica Şi a continuat: „Iată împotriva ta cu ră război şi plin de mânie. Atâta doar, nu te t e va putea omorî. O să să-ţi facă facă răni fără de număr , o să s ă-ţi mistuie averile toate, o să s ă îţi răpească până până şi copiii. Dar dacă dacă rabzi până până la capă capăt voi face numele tă t ău vestit la toate neamurile pământului până la pământului până să îţi întorc la loc averea, de doua ori mai mare decât la început, ca s ă ştii sfârşitul veacurilor. Şi am să că (Dumnezeu) nu se ia după dup ă ochi frumoş frumoşi, ci-l ră răsplă splăteş teşte cu bogăţ bogăţii ii de tot felul pe cel care îl ascultă ascult ă. Şi vei fi trezit la înviere. înviere . Căci vei fi asemenea unui atlet care dă d ă şi primeş primeşte lovituri, iar la sfârş sfârşit câştig biruinţei. Atunci vei şti că drept, adevă adev ărat şi puternic este Domnul şi că îi âştigăă cununa biruinţ învredniceş învredniceşte pe aleş aleşii Să Săi”. V
r ăspuns: „Până Până la moarte voi ră răbda fără şovă ovăială” ială”.. Apoi, după după ce Şi eu, copiii mei, i-am ră îngerul mi-a pus pecetea şi a plecat, eu, dragii mei copii, m-am sculat în noaptea urmă urm ătoare şi luând cu mine cinci sute de slujitori, am mers la templul idolului şi l-am făcut una cu pământul cu pământul.. Iar după după aceea m-am întors acasă acas ă şi am poruncit să s ă se întă întărească rească toate intră intrările. VI
Ascultaţ Ascultaţi-mă i-mă, copiii mei şi vă v ă minunaţ minunaţi! Îndată Îndată ce am intrat în casă cas ă am pus să să se întă întărească rească uşile şi am zis pă p ăzitorilor porţ porţilor: „Dacă Dacă astă astăzi mă mă caută caută cineva, să să nu mi se aducă aduc ă la cunoş cunoştinţă tinţă,, ci răspundeţi: spunde ţi: „Nu „Nu are vreme acum, e prins cu lucruri grabnice ”. aflându-mă eu înă înăuntru, Satana, cu chip de cer şetor, bă bătu la poartă poart ă şi-i zise portă portăresei: Şi aflându-mă „Du-te şi spune-i lui Iov că c ă vreau să să-l văd!” d!”. Portă Portăreasa veni şi îmi spuse, dar primi de la mine răspuns că că nu aveam vreme. VII
Auzind aceasta, Satana plec ă, îşi port ăresei aş aşa: îşi puse pe umeri un bat şi prinse a se milogi portă Dă-mi pâine din mâinile tale, ca să s ă mănânc” nânc”. Şi eu i-am dat slugii o pâine arsă ars ă, ca „Spune-i lui Iov: Dă s-o azvârle (cerş (cer şetorului). Şi i-am ră răspuns: „Nu aş a ştepta să să mănânci din pâinile mele, Căci îmi eş eşti stră străin” in”. Portă Portăreasa - fiindu-i ruş ruşine de pâinea aceea ars ă, neagră neagră ca scrumul, şi pentru că că nu ştia că că îl are în faţă faţă pe Satana - a luat de la dânsa o pâine frumos rumenit ă şi i-a dat-o de pomană poman ă. El o luă luă, dar, cunoscând cele întâmplate, zise: „Pleacă Pleacă slugă slugă nemernică nemernică, şi adu-mi ce ţi s-a dat să s ă îmi aduci” aduci”. Atunci sluga prinse a se jeli cu lacrimi amare şi zise: „Adevă Adevărat, bine spui că c ă sunt o slugă slugă nemernică nemernică. Dacă Dacă n-aş n-aş fi fost, aş aş fi făcut precum mi-a poruncit stă st ăpânul meu” meu”. Şi întorcându-se în casă casă îi aduse Satanei pâinea ars ă, cu următoarele cuvinte: „Aşa îţi zice stăpânul meu: Nu o să să niciodată din pâinile mele, Căci îmi eş eşti străin”. mănânci niciodată străin”. Ci eu ţi-am dat adineauri, ca s ă nu fiu judecată judecată că n-am miluit un cerşetor străin. străin. Apoi Satana o trimise din nou la mine cu următoarele cuvinte: „Cum este arsă arsă scrum această aceast ă pâine, aş aşa voi arde scrum şi trupul tă tău. Peste un ceas mă mă întorc şi te nimicesc” nimicesc”. Eu am ră răspuns: „Fă ceea ce ai de făcut! să îndur toate nenorocirile pe care o să s ă le făcut! Sunt gata să abaţ abaţi asupra mea!” mea! ”. VIII
Satana plecă plec ă de la mine şi merse drept sub bolta cerului, ca să s ă îl roage pe Domnul să s ă îi dea putere asupra tuturor averilor mele. Şi luând puterea, veni şi îmi spulberă spulber ă toata agoniseala.
2
Testamentul lui Iov
IX
Ascultaţ Ascultaţi-mă i-mă cu luare aminte. Vă V ă voi povesti toate câte mi s-au întâmplat şi câte mi s-au luat. Aveam o suta treizeci de mii de oi şi din ele puneam deoparte şapte mii, pe care le tundeam şi f ăceam haine orfanilor, vă v ăduvelor, celor să s ăraci şi neputincioş neputincioşi. Aveam o haită hait ă de opt sute de câini, care îmi pă păzeau casa. Mai aveam noua mii de c ămile, dintre care alesesem trei mii, ca s ă cutreiere toate cetăţ cetăţile. ile. După După ce le încă încărcam cu tot felul de lucruri, le trimiteam prin cetăţi şi prin sate, poruncind ca mă m ărfurile să să fie împărţite împărţite pe degeaba neputincioş neputincio şilor, vă văduvelor şi nevoiaş nevoiaşilor. Aveam o sută sută patruzeci de mă m ăgăriţ riţe la păscut. păscut. Am pus s ă li se pus deoparte cincizeci dintre ele şi am poruncit să vândă vândă mânjii, iar banii să să se dea să s ăracilor şi năpăstuiţi stuiţilor. lor. Aceş Aceştia veneau la mine din toate por ţi ale gospodă gospod ăriei ră rămâneau tot timpul larg deschise, cu gândul ţinuturile dimprejur. Cele patru porţ ca nu cumva sosind vreunul, să s ă ceară ceară de pomană pomană şi văzându-m poart ă, să s ă se întoarcă întoarcă din văzându-măă stând la poartă drum cu mâinile goale, cuprins fiind de ruş ru şine. Ci, dacă dacă m-ar fi ză zărit stând la una din porţ por ţi să să poată poată intra prin alta, ca să s ă îşi trebuin ţă îşi ia cele de trebuinţă X
Aveam şi treizeci de mese întinse în mijlocul ogră ogr ăzii, la tot ceasul din zi şi din noapte, numai pentru drumeţ drumeţii străini. Dac ă vreun străini. Alte doisprezece mese erau puse anume pentru v ăduve. Dacă să ceară cear ă de pomană pomană, îl sileam să s ă rămână şi să se ospă ospăteze la masă masă, înainte să s ă îşi străin intra să îşi ia cele de trebuinţă. îngăduiam nimă nimănui să să iasă iasă pe poartă poartă cu stomacul gol. trebuinţă. Nu îngă Aveam şi trei mii cinci sute de perechi de vite. Puneam deoparte cinci sute s ă lucreze, cât puteau, ţarinile celor care doreau să s ă le împrumute, iar rodul adunat era pus deoparte şi împă împărţit săracilor la mesele acelora. Aveam şi cincizeci de cuptoare pentru copt pâine, din care rânduisem câteva pentru masa celor flămânzi. flămânzi. XI
Unii străini, dărnicia, au vrut să s ă împlinească împlinească şi ei această aceast ă slujire. Alţ Alţii, aflaţ aflaţi la străini, văzându-mi văzându -mi dă strâmtorare cu banii şi neavând de unde să s ă cheltuiască cheltuiască, au venit să s ă îmi ceară ceară, zicând : „Ne rugă rugăm s ă împlinim şi noi această această slujire, dar suntem să s ăraci lipiţi lipiţi pământul ui. Fă Fă-ţi pomană pomană ţie, tare am vrea să pământului. cu noi şi împrumută împrumută-ne ceva bani pentru ca mergând şi f ăcând negoţ nego ţ în cetăţile să cetăţile cele mari, să câştig s ăracilor. Iar după după aceea îţi dăm înapoi î mprumutul”. âştigăăm şi să putem veni în ajutor să mprumutul”. Când Când auzeam eu aş a şa ceva mă m ă bucuram nespus, oamenii cereau de la mine ca s ă aibă aibă grijă grijă de nă năpăstuiţi stuiţi.. Şi cu bună bunăvoinţă voinţă le dădeam cât pofteau, în schimbul unei simple ţidule. Nu le luam nici garanţ garan ţie, le scriam doar numele undeva. Astfel, oamenii f ă f ăceau negoţ negoţ cu banii mei. Se întâmpla ca unii să s ă aibă aibă noroc şi să izbutească izbutească. Câş C âştigul tigul îl împă împărţeau să săracilor. Alţ Alţii însă însă pierdeau totul. Atunci se întorceau la mine şi ziceau : „Te rugă rugăm fii îngă îngăduitor cu noi ! Să S ă vedem cum îţi putem înapoia datoria!?”. datoria !?”. Eu aduceam însă îns ă ţidula, o citeam şi îi iertam, zicându-le: „Nu iau înapoi nimic din ce-am dat gândindumă la săraci”. săraci”. Şi nu r ăscumpă scumpărare de la datornicul meu. nu primeam nici o ră XII
Dacă Dacă vreodată vreodată venea la mine un om cu inima vesel ă şi îmi spunea: „Uite, eu nu am de nici unele, ca să s ă îi ajut pe cei să s ăraci. Astă Astăzi însă însă vreau să să îi slu jesc la masa ta”, eu îi îngăduiam cu tot eu îi îngă dragul. Omul slujea şi apoi se ospă osp ăta pe cinste. Seara când se pregă preg ătea să să se întoarcă întoarcă acasă acasă, îl chemam şi îl sileam să s ă îşi văzut om vrednic la muncă munc ă. Şi orice om îşi ia tainul, zicându-i: „Te-am vă muncitor aş aşteaptă teaptă şi nă n ădă jduieş jduieşte ră răsplată splată. De aceea trebuie să s ă primeşti”. primeşti”. Şi îngăduiam ca tainul Şi nu îngă vreunui lucră lucrător să să rămână la mine în casă cas ă. 3
Testamentul lui Iov
XIII
Pentru că că duceam lipsă lipsă de mulgă mulgători, laptele vitelor curgea prin vă v ăioagele munţ mun ţilor; untul se revă revărsa pe drumuri iar vitele erau atât de multe, încât se oploseau pe sub stânci şi prin peş peşteri când le venea sorocul să s ă fete. De aceea, munţ mun ţii şiroiau de lapte, ară ar ătând aidoma unor calupuri închegate de unt. Robii mei se istoveau tot preg pregăătind mâncare pentru vă v ăduve şi scârbindu-se de atâţ at âţia ia să s ăraci nu conteneau să s ă mă blesteme zicând: „Cine ne-ar nouă să ne îndestulăm din că cărnurile acestuia ne-ar da şi nouă ne îndestulă !? Dar eu mă mă purtam blând cu dânş dân şii XIV
Aveam şase harfe şi o ceteră ceter ă cu zece corzi. Mă M ă sculam în fiecare zi, după dup ă ce terminau văduvele de mâncat, apucam cetera şi începeam să s ă îi ciupesc corzile, iar ele cântau din gur ă. Prin această aceast ă cântare le aminteam de Dumnezeu, ca s ă îi aducă aducă slavă slavă precum unui Stă St ăpân. Iar dacă dac ă vreodată vreodat ă slugile mele începeau să s ă mormă mormăie pe furiş furiş, puneam din nou mâna pe ceter ă şi le răsplă splăteam truda printr-o cântare. Astfel potoleam bârfa lor cea scârboas ă. XV
După După ce slujeau dându-mi ajutor, copiii mei îşi s ă mănânce cu îşi luau merindea şi se duceau să fratele lor mai mare, chemându-le şi pe cele trei surori care stă st ăteau în fruntea femeilor slujitoare, dupăă cum feciorii mei stă dup stăteau în fruntea bă b ărbaţ rbaţilor slujitori. Eu mă mă sculam în zori de zi şi aduceam jertfe pentru fiecare în parte, parte, trei sute de porumbei, porumbei, cincizeci de iezi şi doisprezece miei. Porunceam apoi ca toate acestea să s ă fie pregă pregătite să săracilor, după după rânduială. Înfruptaţi-vă i-vă din rânduială. Şi le ziceam: „Înfruptaţ prisosul acesta după dup ă rânduială şi rugaţ rugaţi-vă i-vă pentru copiii mei. Nu cumva feciorii mei s ă fi păcătuit înaintea Domnului umflându-se în pene şi gră grăind cu trufie: „Noi suntem fii de botaş botaş. Pentru ce să să mai slujim dar (să (săracilor) cu atâta bogăţ bog ăţie ie agonisită?”. agonisită?”. Căci lucru tare scârbos e trufia înaintea lui Dumnezeu! Şi încă încă mai aduceam pe capiş capi şte o junincă junincă aleasă aleasă, dacă dacă feciorii mei vor fi cugetat lucruri murdare înaintea lui Dumnezeu! XVI
Aşa am făcut în primii şapte ani după ce mi s-a ară ar ătat îngerul. Apoi Satan a luat putere (de la Dumnezeu), şi s-a pogorât fără mila asupra mea şi mi-a pârjolit cele şapte mii de oi puse deoparte pentru îmbră îmbr ăcămintea vă văduvelor, cele trei mii de că c ămile, cele cinci sute de m ăgăriţ riţe şi cele cinci sute de perechi de vite. Pe toate acestea mi le-a nimicit singur, prin puterea pe care a primit-o împotriva mea. Iar pe restul averilor au pus mâna concetăţ concet ăţenii enii mei, că cărora până până atunci nu le f ăcusem decât bine. Ei au început s ă mă duş duşmănească neasc ă şi pră prădau ce îmi mai ră r ămăsese din turme. Iar când m-au înş înştiinţ tiinţat că s-a ales praful de întreaga mea avere am adus slav ă lui Dumnezeu şi n-am blestemat. XVII
Atunci diavolul ştiindu-mi inima, prinse a unelti împotriva mea. Lua înf ăţi împăratului ăţişarea împă perş perşilor şi veni în cetatea mea, adunând în jurul s ău scursoarea scursorilor. Şi gră grăi cu glas ameninţă ameninţător: tor: „Omul acesta Iobab, a risipit toate bunurile pământul bunurile pământului. ui. Nu a mai ră r ămas nimic din ele. Le-a dat cui a apucat: cerşetor ilor ilor orbilor calicilor. Tot el a dă d ărâmat templul marelui dumnezeu, fa ţa pământului închinăciunii. Pentru tot ce a s ăvârş vârşit împotriva casei lui ştergând de pe faţ pământului locul închină 4
Testamentul lui Iov
dumnezeu îl voi ră r ăsplă splăti eu, cum se cuvine. Voi duceţ duce ţi-vă i-vă şi pră prădaţ daţi-i vitele care i-au mai ră r ămas, precum şi roadele ogorului”. Dar ei răspunser Dac ă fug şi se răspunserăă: „Iobab are şapte feciori şi trei fete. Dacă aciuează aciueaz ă în ţinuturi străine, c ă am fost niş nişte tirani? Dacă Dac ă se ridică ridică în urma străine, spunând pretutindeni că noastră noastr ă şi ne omoară?”. omoar ă?”. Diavolul zise: aveţi nici o teamă team ă ! Cea mai mare parte din averea lui zise: „Nu aveţ am mântuit-o prin foc. Altă Alt ă parte am înhăţ înhăţat-o at-o cu de-a sila. Acum îi voi omorî copiii”. omorî copiii”. XVIII
Spunând acestea, merse şi pră prăvăli acoperiş acoperişul casei peste copii mei, strivindu-i. Iar concetăţ concetăţenii, enii, cum vă văzură zură că totul se întâmplase aş a şa cum a spus, veniră venir ă asupra mea şi începură începură să mă prigonească prigonească. Şi fără milă milă îmi jefuiră jefuiră toată toată casa. Oh, ce îmi vă v ăzură zură ochii! Pe mesele şi paturile mele că călcau cu picioarele unor oameni josnici şi scârboş scârboşi. Nu puteam scoate nici mă m ăcar un cuvânt din gură gură. Eram vlă vlăguit ca o femeie care nu îşi na şterii. îşi mai simte soldurile de durerile cumplite ale naş Îmi aminteam numai de prevestirea acestui r ăzboi, pe care mi-o f ăcuse Domnul prin mijlocirea îngerului Să Său, şi de vorbele de laudă pe care mi le spusese. Devenisem ca omul acela care vrând s ă intre într-o cetate ca să s ă îi cunoască cunoască bog bogăţ iile şi să să mo moşştenească teneasc ă o parte din slava ei, încă înc ărca marfa pe ăţiile corabie, dar în mijlocul mă m ării, vă văzând talazurile înspumate şi furia vânturilor, îşi toat ă îşi azvârle toată încă încărcă rcătura în apă apă zicând: zicând: „Mai degrab ă îmi pră prăpădesc toata averea, numai să s ă intru în cetate, unde „Mai degrabă voi moş moşteni bunuri cu mult mai preţ pre ţioase decât bagajele şi corabia aceasta”. Aşa gândeam că c ă averea mea nu cântă cânt ărea nimic pe lângă minunata cetate despre care îmi vorbise îngerul. în gerul. XIX
ăţişat uciderea copiilor mei, m-am cutremurat Când a venit şi îngerul vestitor, care mi-a înf ăţi din ră rărunchi. Mi-am sf âşiat să îl întreb pe cel ce mă m ă vestise: âşiat toate hainele de pe mine, abia reu şind să sc ăpat viu?”. Când „Dar tu cum ai scăpat Când am aflat tot ce mi s-a întâmplat, am început s ă urlu, zicând: a şa s-a întâmplat. Fie numele Domnului „Domnul a dat Domnul a luat. Cum a vrut Domnul aş binecuvântat!”. binecuvântat !”. XX
Abia după după ce mi se nă n ăruise tot ce aveam, Satan pricepu c ă nimic nu mă mă putea scârbi. Atunci merse şi ceru trupul meu de la Domnul, ca s ă îmi facă facă rău chiar mie. Şi Domnul îi dă dădu pe mâini trupul meu ca să s ă îl chinuiască chinuiască cum va voi. Peste sufletul meu îns ă nu îi dă dădu nici o putere. Diavolul s-a apropiat când stă st ăteam pe tronul împă împ ărătesc şi îmi plângeam copiii uciş uci şi. S-a abă abătut asupra mea ca o vijelie năprasnică, răsturnându-mi tronul, de am ră r ămas trei ceasuri prins sub el, c ăci nu puteam năprasnică, ră nicicum să să mă strecor afară afară.. Şi m-a lovit cu gă gădina împuţ împuţită ită din cap până pân ă în picioare. Cu mare tulburare şi am amăărăciune am ieş ieşit din cetate şi m-am aş aşezat pe o movilă movil ă de bă b ălegar. Trupul îmi era mâncat de viermi, udeala stropea din bel şug ţărâna, ţărâna, ţâşneau ţâşneau din mine tot felul de scursori, iar în carne mi se oplosiseră oplosiser ă o mulţ mulţime de viermi. Ori de câte ori un vierme să s ărea din rană ran ă, eu îl luam cu mâna şi îl aş aşezam în acelaş acela şi loc, zicând: zicând: „Stai a şezat atât cât voi fi stăpânul tău. „Stai aici unde ai fost aş XXI
Am petrecut astfel patruzeci şi opt de ani bolind pe gră gr ămada aceea de bă b ălegar din afara s ă o vadă vadă pe întâia mea nevastă nevast ă cărând apă apă la casa unuia sau a cetăţii. cetăţii. Le-a fost dat ochilor mei să altuia, înţ înţolită olită ca o slugă slugă, doar ca să s ă poată poat ă câştiga să mi-o aducă aducă mie. Eu clă clătinam din cap âştiga o pâine şi să trufa şi mai sunt cârmuitorii acestei cetăţi! s ă o pună pună şi ziceam: „O, Doamne, trufaş cetăţi! Uite cum (nu se sfiesc) să pe femeia mea să s ă îi slugă slugărească!”. rească!”. Pe urmă însă însă mă întorceam la gânduri mai îngă îng ăduitoare. 5
Testamentul lui Iov
XXII
După După unsprezece ani i-au luat şi porţ porţia mea de pâine. Se învoir ă să îi dea numai cât să s ă îi ajungă ajungă ei să să mănânce. Dar ea împă împ ărţea dumicatul pe din două dou ă - pentru ea şi pentru mine - zicând cu năduf: „Vai mie, curând n-o să s ă se sature nici cu pâine!” pâine! ”. Şi nu se sfia să s ă meargă meargă în piaţ piaţa publică publică şi să cerş cerşească ească ici şi colo, pe la negustori, câte un col ţuc de pâine, ca să s ă îmi aducă aducă să mănânc. XXIII
Văzând aceasta Satana se preschimba în negustor. Femeia mea veni la pr ăvălia lui, ca de obicei, şi îi ceru pâine, socotind că c ă e f ăptură ptură omenească omenească. Dar Satana zise: „Plateş Plateşte preţ preţul şi i-a ce pofteş pofteşti!” ti!”. Ea îi ră r ăspunse: „De unde să să scot banii? Nu ştii câte nenorociri s-au abă ab ătut asupra noastră noastr ă? Dacă Dacă ţi-e milă milă de noi, miluieş miluieşte-ne, dacă dacă nu, f ă cum vrei!” vrei!”. Satana însă îns ă îi zise: „Dacă Dacă nu aţ aţi fi meritat nenorocirile acestea nu le-aţ le-a ţi fi avut. Acum, că c ă n-ai nici un ban asupra ta, îmi dai pă p ărul de pe cap şi îţi iei trei pâini. Aş Aşa o să aveţ aveţi trei zile de mâncare” mâncare”. Nevasta mea ră r ăspunse: „La urma urmei, ce e un smoc de pă p ăr pe lângă foamea bă bărbatului?” rbatului?”. Şi bă bătându-ş tându-şi joc de pă p ărul ei, zise aceluia: ia-l!”. Atunci diavolul puse mâna pe foarfece şi îi tă tăie tot pă părul de pe cap, dându-i în „Hai vino şi ia-l!” schimb trei pâini. Şi toată toată lumea se uita la dânş dân şii. Ea luă luă pâinile şi mi le aduse mie. Satana o urmă urmărea pe drum, ţinându-se ascuns în urma ei şi îmboldindu-i inima. XXIV
necat de lacrimi: „Iov, „Iov, Iov, Femeia mea se apropie de mine şi începu să să strige cu glasul î necat până până când o să să tot şezi pe gră gr ămada asta de bă b ălegar din afara cetăţii, spunându-ţi: „Înc încă cetăţii, spunându-ţi: „Încăă un pic, încă un pic” pic” şi tot aş aşteptând nă nădejdea mântuirii? [Uite-te la mine] cum umblu de colo pân ă colo, pribeagă pribeagă şi roabă roabă pe la toţi. ispr ăvit cu amintirea ta pe faţ fa ţa pământului toţi. De acum s-a ispră pământului - s-au dus feciorii mei şi ficele pântecelui meu. În zadar m-am chinuit pentru dân şii. Tu zaci în putreziciunea viermilor, petrecându-ţ petrecându-ţi nopţ nopţile sub cerul gol, în frig, iar eu, nenorocita, ziua trudesc, iar noaptea mă fră frământ cum să s ă fac rost de un colţ col ţ de pâine, ca să s ă te hră hrănesc. Căci acum nu mai capă cap ăt decât o singură singură porţ porţie, pentru mine, şi trebuie să să o fac pe din două dou ă, gândind în sinea mea: „Oare nu e de ajuns că că eşti atât de chinuit, nici să s ă te saturi cu pâine nu ai dreptul?”. dreptul? ”. Pentru aceea mi-am luat inima în dinţ dinţi şi fără nici o ruş ruşine m-am dus la piaţă pia ţă . [Am gă găsit un negustor care mi-a zis]: „Dă banul şi ia ce pofteş pofteşti!” ti!”. Eu am încercat să s ă îi ară arăt cât suntem de strâmtoraţ strâmtora ţi, dar ce mi-a fost dat să s ă aud din părul de pe cap şi ia în schimb trei pâini. gura lui? „Dac „Dacăă nu ai nici un ban asupra ta femeie, d ă-mi pă Veţ Veţi avea cu ce tră tr ăi trei zile” zile”. Atunci eu lehămisită de toate, i-am ră r ăspuns: Hai tunde-mă tunde-m ă!”. Şi el, plin de josnicie, mi-a tă t ăiat pă părul acolo în mijlocul pieţ pie ţei, dinaintea tuturor gură gur ă-cască -cască. XXV
Cine oare nu s-a întrebat plin de uimire: „Aceasta este Sitis, femeia lui Iov, care avea paisprezece praguri la verand ă şi o uşă u şă până până în mijlocul casei, pentru ca oricine intra s ă fie cinstit cum se cuvine? Iar acum îşi dă părul pentru câteva pâini! îşi dă Cămilele ei încă încărcate cu fel de fel de bunuri str ăbăteau ţinuturile, bucurându-i pe să s ăraci, iar acum îşi dă părul pentru câteva pâini. îşi dă Cea care ţinea mereu şapte mese întinse în ograda, unde osp ătau să săracii şi drumeţ drumeţii flă flămânziţi mânziţi de cale, acum îşi părul pe câteva pâini. îşi vinde pă Uitaţ Uitaţi-vă i-vă, cea care îşi spăla picioarele numai în lighene de aur şi argint acum umblă umbl ă îşi spă desculţă descul ţă,, cu picioarele pe pământul pe pământul gol, şi îşi dă părul pentru câteva pâini. îşi dă 6
Testamentul lui Iov
Cea care purta veş ve şmintele alese din in ţesut cu fir de aur umblă umbl ă acum numai în zdrenţ zdren ţe şi îşi îşi dă părul pentru câteva pâini. Uitaţ Uitaţi-vă i-vă bine, cea care avea chiar şi paturile rotunjite din aur şi argint acum îşi părul îşi vinde pă pe câteva pâini” pâini ”. Iov, Iov, după după acestea multe înş în şirate îţi mai zic un lucru pe şleau: de la slă sl ăbiciunea inimii mi s-au zdruncinat toate oasele. Scoal ă-te, ia pâinile acestea şi potoleş potoleşte-ţ te-ţi foamea, apoi spune un cuvânt împotriva Domnului şi termină termină! Aşa voi scă scăpa şi eu de lehamitea pe care mi-a stârnit-o boala trupului tă tău. XXVI
Eu i-am răspuns: răspuns: „Iat „ Iatăă sunt şaptesprezece şaptesprezece ani de când zac acoperit cu r ăni peste tot şi răbdând viermii care îmi scormonesc prin carne. Dar niciodat ă sufletul meu n-a fost greu din pricina chinurilor îndurate, cât s-a îngreuiat acum de vorba vorba aceasta pe care care mi-ai spus-o: „Spune un cuvânt împotriva Domnului şi termină termină!”. Vezi bine, şi eu şi tu le ră răbdă bdăm pe toate - nu numai pierderea averii, dar şi moartea copiilor noş no ştri - iar tu vrei să să spunem un cuvânt împotriva lui Dumnezeu şi să înstrăină înstrăinăm m de noi cea mai mare bogăţ bog ăţie? ie? Nu îţi mai aminteş aminteşti de averile uriaş uriaşe pe care le-am stă st ăpânit? Dacă Dacă am ştiut să să le primim pe cele bune din mâna Domnului, de ce nu am şti să le răbdă bdăm şi pe cele rele? Să S ă răbdă bdăm aşadar, pentru ca Domnul, mi şcat, să să se milostivească milostiveasc ă de noi! Tu nu vezi că c ă diavolul stă stă în urma ta şi îţi tulbură tulbură cugetul, ca să s ă mă ispiteş ispiteşti şi pe mine ? Vrei să pari ca una dintre femeile acelea nebune care şi-au ră rătăcit bă bărbaţ rbaţii pe calea simplităţ simplit ăţii? ii? XXVII
Apoi m-am întors că c ătre Satana şi i-am strigat, văzându-l văzându-l că se tot ţine de spatele femeii faţă,, nu te mai ascunde! Oare leul îşi arată puterea într-o cuş cuşcă? Pasă Pasărea zboară zboară în mele: „Treci „Treci în faţă îşi arată colivie? Ieş Ieşi şi luptă luptă cu mine pe faţă” fa ţă”.. Atunci diavolul , ieş ie şind din spatele femeii, a stat locului şi a început să să bocească bocească: „Uite, Iov, mă mă dau bă bătut şi mă mă retrag dinaintea ta, care eş e şti carne, eu care sunt duh. Tu eş eşti lovit de nenorocire, iar eu mă m ă chinuiesc. A fost ca o încle ştare între doi luptă luptători, şi unul l-a ră răpus pe celă cel ălalt. Cel de deasupra l-a redus la t ăcere pe cel de dedesubt d edesubt astupându-i gura cu nisip şi frângându-i mă mădularele. Dar acum acesta a ţinut piept cu îndârjire şi nu s-a lă lăsat ră răpus, cel de deasupra a prins a striga cu glas mare, (recunoscându-se învins). Astfel tu Iov, ai stat dedesubt, lovit de cumplita nenorocire, dar pân ă la urmă urmă nu te-ai dat ră răpus şi m-ai biruit” biruit”. ruşine, Satana s-a dus de la mine şi m-a lă lăsat în pace vreme de trei ani. La fel şi Făcut de ruş voi, copiii mei, să s ă aveţ aveţi îndelungă îndelungă răbdare în împrejură împrejurările vieţ vieţii, pentru că că îndelunga ră răbdare le biruie pe toate. XXVIII
După După dou douăăzeci de ani de nenorocire aflar ă şi împă împăraţ raţii despre câte mi se întâmplaseră întâmplaser ă. Şi, sculându-se, sculându-se, porniră porniră către mine, fiecare din ţara lui, ca să s ă mă vadă vadă şi să îmi aducă aducă mângâiere. Nu mă recunoscură recunoscur ă însă însă de departe. Atunci prinseră prinser ă a striga şi a plânge cu jale mare. Îşi Îşi sf âşiar âşiarăă veş veşmintele şi după după ce îşi acoperiră capetele cu ţărân a şezară ezară lângă mine. Şi stă st ătură tură şapte zile şi îşi acoperiră ţărânăă se aş nopţţi fără ca nici unul să s ă scoată scoat ă o vorbă vorbă. Nu pentru ca erau r ăbdă bdători ră rămaseră maseră ei aş aşa, fără să şapte nop vorbească vorbeasc ă, ci pentru că că ei mă ştiau un om din cale-afară cale-afa ră de bogat. Când aduceam şi le ară arătam pietrele mele preţ preţioase încremeneau de uimire. Apoi începeau s ă bată bată din palme şi ziceau: „Dacă Dacă noi, trei împă împăraţ raţi, ne-am strânge şi ne-am pune laolaltă laolalt ă averile, tot nu am izbuti s ă egală egalăm nestematele împă împărăţiei tale”. Eram de neam mai bun decât cei din R ăsărit. ăţiei tale”
7
Testamentul lui Iov
Aşadar, îndată îndat ă ce sosiră sosiră începură începură să întrebe prin Ausitis: „Unde este Iov, cel care domne şte peste întregul Egipt?” Egipt? ” Şi oamenii îi înş înştiinţ tiinţară ară despre mine cum că c ă stau pe o gră gr ămadă madă de bălegar undeva în afara cetăţii douăzeci de ani nu mai pusesem piciorul dincoace de ziduri. Apoi cetăţii şi că de două iscodiră iscodiră despre averile mele şi aflară aflară tot ce mi se întâmplase. î ntâmplase. XXIX
După După ce ascultară ascultar ă cu luare-aminte, ieş ie şiră iră din oraş oraş însoţiţi însoţiţi de concetăţ concet ăţenii enii mei. Aceş Aceştia ară arătară tară către mine, dar împă împ ăraţ raţii f ăcură cură cu mâinile semn de împotrivire, zicând că c ă nu eu sunt Iovav (Iobab). În sfârş sfârşit, una peste alta, pe când se ciorov ăiau aş aşa, Eliphas, regele themaniţi theman iţilor, lor, mă mă întrebă întrebă: „Tu eş eşti Iov, împă împărat ca şi noi?” noi?”. Iar eu , jeluindu-mă jeluindu-m ă şi acoperindu-mi capul cu ţărân ţărânăă, am sunt ”. făcut semn din cap şi am zis: „Da, eu sunt” XXX
că încuviinţ încuviinţez, se pră prăvăliră liră la pământ la pământ şi începură începură să plângă de se cutremurară cutremurar ă şi Şi văzând că soldaţ soldaţii care vedeau trei împă împ ăraţ raţi ză zăcând de trei ceasuri la pământ la pământ ca niş nişte morţ morţi. Apoi se ridicară ridicar ă şi prinseră prinseră a se întreba unul pe altul: „El o fi?” fi?”. Şapte zile îi întrebară întrebară pe oamenii din Ausitis, iscodindu-i despre toate ale mele, turme şi averi. Şi ziceau aş aşa: „Ştim „Ştim câte lucruri trimitea prin satele şi cetăţile s ă fie dă dăruite să săracilor, fără să mai punem la socoteală socoteal ă bun bunăătăţile cetăţile dimprejur, ca să ăţile acas ă. Cum a putut să s ă cadă cadă într-o asemenea putreziciune?” putreziciune? ”. împărţite la el acasă XXXI
După După şapte zile, cât întoarseră întoarser ă totul pe faţă faţă şi pe dos, Elious zise c ătre ceilalţ ceilalţi împă împăraţ raţi: Haideţi să ne apropiem şi să îl întrebă întrebăm cu grijă grijă dacă dacă el este cu adevă adev ărat (Iobab) sau nu!” nu! ”. Până Până „Haideţ atunci stă stătuseră tuseră departe de mine, cam la o jumă jum ătate de stadiu, din pricina împuţ împu ţiciunii trupului meu. Aşadar, se ridicară ridicar ă şi se apropiară apropiară, ducând fiecare în mâini parfumuri bine mirositoare. Iar împreună împreună cu dânş dânşii veneau şi mulţ mulţi soldaţ soldaţi care aruncau spre spre mine cu parfum, din toate pă p ărţile, ca să se poată poat ă cât de cât apropia. Trei zile au stat şi au împrăş împrăştiat tiat buna mireasmă mireasm ă. Iar când au ajuns lângă mine, Elious m-a întrebat: „Tu eş eşti Iovav, împă împărat ca şi noi? Tu eş eşti cel care pe vremuri erai atât de slăvit? eşti cel slăvit? Tu eş aidoma soarelui care pe timpul zilei stră str ăluceş luceşte pe tot pământul tot pământul?? Tu eş eşti cel aidoma lunii şi stelelor care luminează lumineaz ă pe cer la miez de noapte? ”. I-am ră răspuns: „Eu sunt” sunt”. Atunci cu jale mare, cu glas sf âşiat împreună cu ceilalţ ceilalţi trei împă împăraţ raţi şi cu oş oştenii lor. âşiat de durere, a cântat un bocet împ ărătesc împreună XXXII
Plângerea lui Elious Ascultaţ Ascultaţi plângerea lui Elious, care înf ăţi ează, pentru toţi bog bogăţ ia lui Iov. ăţişează ăţia Tu eş eşti cel care ai rânduit şapte mii de oi, ca să să aibă aibă cu ce se îmbră îmbr ăca? Unde-i acum slava tronului tă t ău? Tu eş eşti cel care ai rânduit trei mii de că c ămile, ca să să ducă ducă flămânzilor flămânzilor de-ale gurii? Unde-i acum slava tronului tă t ău? Tu eş eşti cel care ai rânduit ca o mie mi e de vite, 8
Testamentul lui Iov
să lucreze ogoarele nevoiaş nevoia şilor Unde-i acum slava tronului tă t ău? Tu eş eşti cel care pe vremuri aveai paturi de aur, iar acum şezi pe o movilă movil ă de bă bălegar? Unde-i acum slava tronului tă t ău? Tu eş eşti cel care pe vremuri aveai tronul din pietre pre ţioase, iar acum te bă b ălăceş ceşti în noroi? Unde-i acum slava tronului tă t ău? Cine se poate asemui cu tine, aşa cum stă st ăteai în mijlocul copiilor tă t ăi? Erai ca un copac ce-a dat rod bine mirositor. Unde-i acum slava tronului tă t ău? Tu eş eşti cel care ţinea şaizeci de mese întinse, pentru să săturarea să săracilor? Unde-i acum slava tronului tă t ău? Tu eş eşti cel care aveai că c ădelniţ delniţe cu tă tămâie pentru întreaga adunare, iar acum zaci în împuţ împu ţiciune? Unde-i acum slava tronului tă t ău? Tu eş eşti cel care aveai lă l ămpi de aur şi de argint, iar acum aş aştepţ tepţi lumina de la raza lunii? Unde-i acum slava tronului tă t ău? Tu eş eşti Iov cel plin de mare slav ă? Unde-i acum slava tronului tă t ău? XXXIII
Cum Elious jelea mai departe împreună împreun ă cu ceilalţ ceilalţi împă împăraţ raţi, se f ăcu o mare tulburare. După Dup ă ce ţipetele se potoliră potolir ă cât de cât, Iov zise: Linişte! Am să să vă ară arăt tronul, slava şi vrednicia mea între sfinţ sfin ţi. „Liniş Tronul meu este mai presus de lume, iar slava mea şi vrednicia mea stau la dreapta Tatălui. Tatălui. Lumea asta va trece şi slava ei va pieri, cei ce nă n ădă jduiesc în ea se vor vor pră pr ăbuş buşi, dar tronul meu se află afl ă în pământul în pământul cel sfânt netrec ător. şi slava mea în veacul cel netrecă Râurile vor seca în matcă matc ă, h ăuri adânci, şi crestele valurilor coborî-vor în hă dar râurile din pământul din pământul în care se află afl ă tronul meu nu vor dispă disp ărea, ci vor curge la nesfârş nesfâr şit. Împă Împăraţ raţii vor trece, toţi cârmuitorii se petrec, slava şi mândria lor sunt ca o oglind o glindăă, dar împă împărăţia dureaz ă în vecii vecilor ăţia mea durează şi slava şi vrednicia ei şed în carele Tatălui Tatălui””. XXXIV
Eu am zis acestea ca s ă fac liniş linişte. Dar Eliphas s-a mâniat peste mă m ăsură sură şi a gră grăit către ceilalţ ceilalţi doi prieteni ai să săi: „Ce folos că că ne-am urnit până până aici, cu oş oşti cu tot, vrând să s ă îi aducem acestuia o mângâiere? Nu vedeţ vede ţi cum ne judecă judec ă? Să Să ne întoarcem chiar acum în ţările ţările noastre! Zace 9
Testamentul lui Iov
în colcă colcăiala viermilor şi în putoare, dar aţ a ţi auzit cum se oţă oţărreşte Împărăţiile eşte la noi – „Împă ăţiile se duc şi cârmuitorii lor împreună împreună cu ele, dar a mea durează dureaz ă în veci” veci”?. Şi Eliphas se ridică ridic ă în picioare, cu mare tă tărăboi, şi îi salută salută pe ceilalţ ceilalţi doi împă împăraţ raţi, zicându-le: „Eu plec, fiindcă fiindcă, iată iată, noi am venit să să aducem acestuia un pic de mângâiere, şi el ne-a făcut praf în faţ faţa oş oştenilor noş noştri” tri”. XXXV
Intervenţ Intervenţia lui Baldad. Testarea lui Iov Baldad însă însă la oprit, zicându-i: zicându-i: „Nu s ă vorbiţ vorbiţii aş aşa unui om îndoliat, şi nu numai, ci „Nu se cuvine să el însuş însuşi lovit de mare suferinţă suferin ţă.. Iată Iată noi, aş aşa să s ănătoş toşi cum ne află aflăm, abia am putut ajunge până pân ă la dânsul nă năclă clăindu-ne în parfumuri. Oare nu îţi aminteş aminteşti, Eliphas, cum te-ai chinuit aceste doua zile? Să avem un pic de ră r ăbdare, ca să s ă află aflăm mă măcar ce-i cu dânsul: şi-a ieş ieşit din minţ minţi? Îşi aminteşte Îşi mai aminteş oare fericirea de altă alt ădată dată? A înnebunit? Fiindcă Fiindc ă, mă mă întreb, cine cine nu ar lua-o razna şi nu ar înnebuni dupăă o astfel de nenorocire? Las ă-mă dup -mă să mă duc mai aproape şi să să aflu ce e cu dânsul” dânsul ”. XXXVI
ridic ă, se apropie de mine şi îmi zise: „Tu eşti Iov?” Iov?”. Iar eu i-am ră r ăspuns: Şi Baldad se ridică Da”. Şi el zise iarăş iar ăşi: i: „Mintea ţi-e la locul ei?” ei? ”. Eu am ră răspuns: „Nu-i la cele pământ cele pământeeşti, fiindcă fiindcă „Da” pământul şi cei ce îl locuiesc nu stau o clip ă locului. Mintea mea e la cele din ceruri, fiindc ă în ceruri nu există exist ă nici o fră frământare” mântare”. Atunci Baldad zise: „Ştim că pământul nu stă stă locului şi se „Ştim că schimbă schimbă mereu la ră r ăstimpuri; când merge înainte, când se liniş lini şteş teşte, când se încinge în ră r ăzboaie crâncene. Şi despre cer am auzit că c ă stă stă în bună bună rânduială. s ă văd că c ă eşti într-adevă într-adevăr în toate rânduială. Dar, ca să minţ minţile, îngă îngăduie să să îţi pun o întrebare. Dacă Dac ă îmi ră răspunzi cu înţ în ţelepciune la prima, am s ă ţi-o pun dacă îmi ră răspunzi cum se cuvine şi la a doua, va fi limpede pentru noi toţi că nu ţişi pe a doua. Şi dacă ai ieş ieşit din minţ minţi”. XXXVII
Apoi a continuat: „În cine ai nă n ădejde?” dejde?”. Eu am răspuns: „În Dumnezeul cel viu” viu ”. El iarăş iarăşii a întrebat: „Spune-mi, cine ţi-a spulberat averea şi te-a acoperit cu buboiul acesta? ”. Eu am ră răspuns: Dumnezeu ”. El iarăş iarăşii a luat cuvântul şi a zis că către mine: „Şi „Dumnezeu” „Şi cum, tot în Dumnezeu ţi-ai pus nădejdea, în cel care te-a acoperit cu buboiul acesta şi ţi-a spulberat averea? Dacă Dac ă a dat apoi a luat, trebuia să să nu fi dat nimic de la bun început. Oare un împ ărat îşi îşi bate joc de un osta ş care l-a slujit cum se cuvine? Cine e în stare să s ă cunoască cunoasc ă adâncimile Domnului şi ale Înţ Înţelepciunii Sale? Cine ar îndrăz îndrăzni ni să să Îi atribuie Domnului să s ăvârş vârşirea unei nedreptăţ nedrept ăţi? i? Răspunde-mi Iov, la întrebă întreb ările acestea. Iarăş Iar ăşii îţi zic, arată arată-mi că că eşti în toate minţ minţile. Dacă Dacă nu ţi-ai pierdut înţ înţelepciunea, spune-mi de ce vedem c ă soarele urca pe cer în partea de la r ăsărit şi coboară coboară de pe cer în partea dinspre apus? De ce, când ne trezim în zorii zilei, îl vedem urcând dinspre ră răsărit? Lă Lămureş mureşte-mă te-mă, dacă dacă eşti cu adevă adevărat slujitor al lui l ui Dumnezeu” Dumnezeu”. XXXVIII
răspuns: „Cugetul nu mi l-am pierdut deloc, mintea mea încă înc ă nu a luat-o razna. Şi eu am ră Pentru ce oare să s ă vorbesc despre minunile Domnului? Gura mea şi-ar ră răni Stăpânul. Niciodată nu Stăpânul. Niciodată am să să fac una ca asta. Cine suntem noi, cei care fiind f ă f ăpturi de carne şi avându-ne sorţ sor ţii pe pământ pe pământ,, îndră îndrăznim să să desluş desluşim tainele cereş cereşti!? Ca să să ştiţi că mintea mea a ră r ămas la locul ei, ascultaţ asculta ţi ce am să vă întreb. Mâncarea intră intr ă în noi pe gură gur ă. Şi apa se bea tot pe gur ă şi apoi se scurge prin gâtlej. Dar, o dată dat ă ajunse la locul uş u şură urării, se despart una de cealaltă cealalt ă. Cine se desparte? Baldad zise: „Nu 10
Testamentul lui Iov
tiu”. Iar eu am luat iarăş iar ăşii cuvântul şi am continuat aş aşa; „Dacă Dacă nu eşti în stare să s ă desluş desluşeşti căile ştiu” trupului, cum vei pricepe atunci că c ăile cerului?” cerului?”. Atunci interveni Sophar şi zise; „Noi nu că căută utăm să să desluş desluşim cele ce sunt deasupra noastră noastr ă, ci vrem să să ştim dacă dacă tu eş eşti în toate minţ minţile. Şi, într-adevă într-adevăr, ne-am dat seama că c ă nu te-ai smintit nici un pic. Spune, ce-ai vrea s ă facem pentru tine? Căci am adus cu noi doftori vestiţi vest iţi,, din trei împă împărăţii. să te îngrijească îngrijească vreunul dintre ei? Poate aşa ăţii. Vrei să aş a te liniş linişteş teşti” ti”. Eu însă însă am răspuns: „Vindecarea şi îngrijirea mea sunt numai la Domnul, Cel care i-a doftori”. făcut pe doftori” XXXIX
a şa a sosit femeia mea, Sitis, zdren ţăroas toată. Fugise de la Şi pe când vorbeam eu aş ţăroasăă toată fiindc ă acesta nu îi îngă îng ăduise să să iasă iasă afară, z ărească rească cei stăpânul care o înrobise, fiindcă fară, ca nu cumva s-o ză trei împă împăraţ raţi şi să o ia cu dânş dân şii. Cum veni se aruncă arunc ă la picioarele acestora şi începu să să bocească boceasc ă: amintiţi,, o Eliphas şi prietenii tă tăi, ce rochii purtam când eram împreună împreun ă cu voi? Şi acum, uitaţ uitaţi„Vă amintiţi vă în ce hal vă vă ies înainte!” înainte!”. Ei începură începur ă să plângă cu glas sf âşietor, t ăcură cură zăpăciţi, âşietor, dar apoi tă iţi, Căci scârba lor se f ăcuse de doua ori mai mare. Eliphas ceru s ă i se taie mantia în jumă jum ătate şi o acoperi pe femeia mea. După Dup ă ce îi mulţ mulţumi, acesta îi mai f ăcu o rugă rugăminte, zicând: „Porunceş Porunceşte soldaţ soldaţilor tăi să să sape sub dă d ărâmă râmăturile casei care s-a pră pr ăbuş buşit peste copii mei, mă m ăcar oasele să s ă stea la loc sigur, într-un mormânt. Noi încă încă nu am putut face asta din pricina cheltuielilor mari. S ă le putem vedea barem oasele. Ce-s eu animal să s ălbatic, am oare pântece de fiară fiar ă, de mi-au murit zece copii şi pe nici unul nu l-am îngropat cum se cuvine? ”. Ostaş Ostaşii se pregă pregăteau să să plece la să s ăpat, dar eu nu i-am lă l ăsat, gră grăindu-le aş aşa: „O să vă chinuiţi chinuiţi în zadar. Pe copiii mei nu îi ve ţi mai gă găsi, Căci au fost luaţ luaţi la ceruri de că c ătre Împă Împăratul care i-a creat” creat ”. Şi ei mi-au ră r ăspuns: „Cum să să nu spună spună că ţi-ai ieş ieşit din ceruri”? Arată minţ minţi şi ai înnebunit cel ce te-ar auzi vorbind a şa: „Copiii mei au fost luaţ luaţi la ceruri”? Arată-ne odată odată adevă adevărul” rul”. XL
Eu le-am zis: „Ridicaţ Ridicaţi-mă i-mă, ca să să pot sta în picioare” picioare ”. Şi ei m-au ridicat sprijinindu-mă sprijinindu-mă fiecare de câte un braţ bra ţ. Cum m-am ridicat, am făcut o rugă rugăciune de mă m ărturisire că către Tatăl şi după după aceea am gră gr ăit prietenilor mei: „Uita i-vă spre ră răsărit şi o să îi vedeţ vedeţi pe pe copiii mei încoronaţ încoronaţi cu „Uitaţţi-vă slavă slavă cerească” cerească”.. După După ce a privit într-acolo, Sitis femeia mea, s-a aruncat, în genunchi, la pământ şi a zis: „Acum ştiu că că Domnul îşi aminteşte de mine. Am să s ă mă scol şi am să să plec în cetate. Am să să îşi aminteş închid un pic ochii, ca s ă mă odihnesc de truda robiei mele” mele ”. Şi îndată îndată a plecat în cetate şi a intrat în grajdul cu vitele sale, furate de noii st ăpâni, care o înrobiseră înrobiser ă. Aici se întinse lângă un staul şi adormi pe veci, cu sufletul împă împ ăcat. c ăutat-o peste tot şi cum nu o gă g ăsea, a venit, pe sear ă la grajdul Stăpânul cel despotic a că vitelor. Şi a gă g ăsit-o aici întinsă întinsă pe jos, fără suflare. Toate vitele se adunaser ă în jurul ei şi mugeau cu mare jale. Vestea s-a r ăspândit iute dintr-un capă cap ăt în altul al cetăţii. cetăţii. Atunci au dat cu toţii toţii buzna, ca să s ă vadă vadă ce sa întâmplat şi au gă găsit-o pe femeie moartă moart ă, iar animalele plângeau roată roat ă împrejurul trupului ei. Apoi au luat-o, au dus-o de acolo şi au îngropat-o chiar lângă casa care se pră pr ăbuş buşise peste copiii ei. Toţi săracii din oraş oraş au bocit-o zicând aş a şa: „Priviţi Priviţi,, oameni buni, Sitis, această aceast ă femeie mândră mândră şi slăvită, socotit ă vrednică vrednică să aibă aibă un mormânt!” mormânt!”. slăvită, n-a fost socotită XLI
După După aceea, Eliphas şi ceilalţ ceilalţi se aş aşezară ezară la sfat, discutând şi aruncând în mine cu tot felul de vorbe mari. În ziua a două dou ăzeci şi şaptea şaptea voiau sa se ridice şi să plece, fiecare în ţara sa. Dar 11
Testamentul lui Iov
Elious îi rugă rugă să mai rămână un pic zicându-le: „Nu plecaţ plecaţi încă încă, aşteptaţ teptaţi-mă i-mă şi pe mine, Căci vreau să s ă îmi vă vărs nă n ăduful pe Iov. Toate zilele acestea, cât a ţi stat aici, voi l-aţ l-aţi ră r ăbdat umflându-se în pene cu dreptatea lui. Ei bine, eu nu îl mai rabd. Înc ă de la început l-am plâns şi l-am jelit, Căci îmi aduceam aminte de fericirea lui dintâi, când eram cu toţii îns ă mi-a ră răspuns, toţii la fel de sus. El însă plin de mândrie şi dispreţ dispreţ, că că tronul lui se află afl ă în ceruri. Ascultaţ Ascultaţi-mă i-mă aşadar şi o să să vă ară arăt că că soarta lui nu este aceasta” aceasta ”. Şi Elious, inspirat de Satana, începu s ă mă împroaş împroaşte cu tot felul de vorbe neruş neruşinate, care se află afl ă scrise în Paralipomenele lui Eliphas. XLII
După După ce şi-a ispră isprăvit vorbele umflate, Domnul mi s-a ară ar ătat într-o vijelie, stând pe nori. A gră grăit (cu glas puternic) şi l-a acuzat pe Elious, ară ar ătându-mi că că cel care a vorbit în el nu era o fiinţă fiin ţă omenească omeneasc ă ci o fiară fiară. Domnul vorbea cu mine de pe un nor, îns ă toţi cei patru împă împăraţ raţi auzeau ce îmi spunea. Şi după după ce a vorbit cu mine i-a zis lui Eliphas: „De ce aţ aţi pă păcătuit, Eliphas, tu şi cei doi prieteni ai tă t ăi ? Căci nu aţi vorbit cu dreptate despre slujitorul meu Iov. Ridica ţi-vă i-vă şi rugaţ rugaţi-l să să aducă aducă o jertf ă pentru voi, ca să s ă vi se ierte pă p ăcatul. Căci dacă dacă nu face el însuş însu şi aceasta, veţ ve ţi pieri” pieri”. Ei mi-au adus degrabă degrab ă cele trebuincioase jertfei. Eu le-am luat şi am jertfit pentru dânş dân şii, iar Domnul a primit şi i-a dezlegat de pă p ăcat. XLIII
Eliphas, Baldad şi Sophar cunoscură cunoscur ă că Domnul îi iertase pe dânş dân şii, dar nu şi pe Elious. Atunci Eliphas, primind duh de sus, cânt ă un imn, iar ceilalţ ceilal ţi doi prieteni, împreună împreun ă cu ostaş ostaşii care se aflau lângă locul jertfei îi ţinură inură isonul. Iată Iată cântarea lui Eliphas: p ăcatele noastre, îngropată îngropat ă este nelegiuirea noastră noastr ă. „Ridicate au fost pă Numai Elious, Elious cel nemernic nu va l ăsa nici o amintire printre cei vii. Lampa i s-a stins de tot, flacă flac ăra ei nu mai stră str ăluceş luceşte, slava f ăcliei lui se va întoarce spre osândirea lui, Căci el este fiul întunericului, nu al luminii. Slava şi credincioş credincioşia i-o vor moş moştenii pă păzitorii de la uş uşile întunericului. Împă Împărăţia ăţia lui s-a dus, tronul lui a putrezit de tot. Cortul lui preţ preţios a ajuns în iad, Căci el a îndră îndrăgit frumuseţ frumuseţea şarpelui şi solzii dragonului. Fierea şi veninul lui îi vor fi hrană hran ă, Căci nu a ştiut să să câştige, âştige, iubirea Domnului şi nici nu s-a temut de El, dar a stârnit mânia celor pe care Domnul îi pre ţuieş uieşte. Domnul l-a uitat şi sfinţ sfinţii s-au lepă lepădat de dânsul, să s ălaş laş îi sunt acum mânia şi pă pătimirea. Nu e nici un strop de mil ă în inima lui şi nici un strop de pace, în trupul lui pe limbă limbă are numai venin de viperă viper ă. Drept este Domnul, drepte sunt toate judecăţ judec ăţile ile Sale. La el nu există exist ă părtinire. Pe toţi îi judecă judecă dup dupăă aceeaş aceeaşi mă măsură sură. Iată Iată, Domnul s-a apropiat, iată iat ă îngerii s-au pregă pregătit, înainte vin coroanele şi laudele. Bucură Bucură-se toţi sfinţ sfinţii, veselească veseleasc ă-se în inimile lor, a şteptau. Căci au primit slava pe care o aş Smuls a fost pă p ăcatul nostru, curăţ cur ăţit ităă a fost nelegiuirea noastră noastr ă, numai Elious cel nemernic nu va lă l ăsa nici o amintire pentru cei vii” vii ”. XLIV
12
Testamentul lui Iov
După După ce Eliphas a încheiat imnul, împreună împreun ă cu toţi oţi care se aflau în jurul locului de jertf ă, ne-am ridicat şi am intrat în cetate. Am venit aici, în casa unde locuim acum, şi am făcut niş nişte ospeţ ospeţe pe cinste întru bucuria Domnului. Apoi am c ăutat să să îi ajut iarăş iarăşii pe să săraci. Au început să să vină vină la mine toţi prietenii de odinioară odinioar ă şi alţ alţii, doritori să să facă facă bine, care mă m ă întrebau: „Ce vrei acum de la noi?” noi? ” Iar eu, amintindu-mi de cei să s ăraci, voiam să să le fac din nou bine şi le ziceam acelora: Daţi-mi fiecare câte o mială mial ă, ca să s ă îi îmbrac pe cei dezbră dezbr ăcaţ caţi”. Şi fiecare mi-a adus câte un ban de „Daţ patru drahme, de aur. Şi Domnul mi-a binecuvântat avutul, sporindu-l de încă înc ă dou douăă ori. XLV
Copiii mei, iată iată acum am ajuns la capă cap ătul zilelor. (Vă (Vă zic) să să nu Îl uitaţ uitaţi niciodată niciodată pe Domnul! Ajutaţ Ajutaţi-i pe să săraci, nu întoarceţ întoarceţi spatele neputincioş neputincio şilor ! Nu vă vă luaţ luaţi femei de neam Vouă copiii mei, vă vă las tot avutul meu şi fiecare să s ă îşi stăpânească pânească partea fără nici o străin! străin! Vouă îşi stă opreliş oprelişte. XLVI
(Slugile) au adus avutul şi l-au împă împărţit numai celor şapte feciori. Neprimind nimic, fetele sau întristat şi au zis că către tatăl lor; „Stă Stăpâne, pă părinte al nostru, oare nu suntem şi noi copiii tă tăi? Pentru ce nouă nou ă nu ne-ai lă lăsat nici o avere?” avere? ” Dar Iov a ră răspuns aş aşa fetelor: „Nu vă v ă supă supăraţ raţi, ficele mele. Căci nu v-am uitat. Vouă Vou ă v-am pregă pregătit o moş moştenire cu mult mai de preţ pre ţ decât aceea a fraţ fra ţilor voş voştri” tri”. Apoi a chemat-o la dânsul pe fata care se numea Hemera şi i-a zis: „Ia cheia, mergi şi descuie ascunză ascunz ătoarea şi adu-mi de acolo cele trei vase de aur, ca s ă vă dau şi vouă vouă mo moşştenirea” tenirea”. Fata a mers şi a adus ce i sa cerut. Iov a deschis (vasele) şi a scos trei sfori colorate în atât de multe culori, încât nimeni nu ar fi putut spune cum ar ătau întocmai. Căci ele nu erau de pe pământ pe pământ,, ci din cer, stră strălucind nemaipomenit şi aruncând vă v ăpăi de foc, întocmai ca razele soarelui. Iov d ărui fiecă fiecărei fete câte o sfoară sfoar ă şi le zise: „Legaţ Legaţi-vă i-vă cu ele peste piept, ca s ă vă poarte noroc în toate zilele vieţ vieţii voastre” voastre”. XLVII
Atunci, a doua fiică fiic ă, pe nume Kaş Kaşia, întrebă întrebă cu mirare: „Tată Tată, aceasta-i moş mo ştenirea noastră noastr ă despre care ziceai că c ă e mult mai de preţ pre ţ decât a fraţ fraţilor noş noştri? La ce-s bune sforile astea fără nici un rost? Oare de pe urma lor vom avea din ce tr ăi?” i?”. Tata le ră r ăspunse: „Nu numai că că de pe urma lor veţ veţi avea din ce tră tr ăi, dar ele vă vă vor conduce într-un să s ălaş laş mai bun, ca să s ă trăiţi trăiţi în ceruri. Nu aveţ ave ţi de unde cunoaş cunoaşte, copilele mele, preţ pre ţul acestor sfori. Domnul m-a socotit vrednic să s ă le primesc în ziua în care a hotă hot ărât să să se îndure de mine şi să şteargă teargă de pe trupul meu bubele şi viermii. Atunci m-a chemat şi mi-a dă dăruit aceste trei sfori, Zicându-mi: „Ridică Ridică-te şi încingeţ încingeţi şoldurile ca un bă b ărbat! Eu te întreb şi tu să să răspunzi!” spunzi!”. Eu am luat sforile şi m-am încins cu ele. Într-o clipită clipit ă, viermii şi buboaiele de pe trupul meu s-au făcut nevă nevăzute. Cu ajutorul Domnului m-am înzdră înzdr ăvenit atât de bine, de parcă parcă niciodată niciodată nu aş fi zăcut. Mi-a dispă dispărut până până şi amintirea chinurilor din suflet. Domnul însă însă mi-a vorbit cu putere, spunându-mi câte se întâmplaser ă cu mine până pân ă atunci şi câte aveau să să se întâmple cu mine de atunci încolo. A şadar, copilele mele, dacă dac ă aveţ aveţi aceste sfori, vră vră jmaş jmaşul nici nu o să s ă vă tulbure, nici nu o să s ă îşi poată strecura gândurile necurate în cugetele îşi poată voastre. E un filacteriu de la Tatăl. Ridicaţi-vă i-vă şi încingeţ încingeţi-vă i-vă cu ele, acum înainte de a-mi da eu Tatăl. Ridicaţ ultima suflare, ca să s ă puteţ puteţi vedea ce se întâmplă întâmpl ă cu sufletul meu şi să vă minunaţ minunaţi de f ăpturile lui Dumnezeu. XLVIII
13
Testamentul lui Iov
Atunci Hemera s-a ridicat şi s-a încins roată roat ă împrejur cu una din cele trei sfori, precum îi spusese tatăl ei. Şi a simţ simţit alt cuget în ea, Căci nu se mai gândea la cele pământe pământeşti şi vorbea în limba îngerilor. Şi a înă înălţat un imn lui Dumnezeu după dup ă tipicul cântă cântărilor îngereş îngereşti. Iar Duhul a îngă îngăduit ca aceste cântă cânt ări, spuse de ea, să s ă fie încrustate în scrisoarea ce îi apar ţine. XLIX
După După aceea s-a încins Kasia şi a simţ simţit, la rându-i, alt cuget în ea, că c ăruia nu îi mai pă păsa deloc de toate cele lumeş lume şti. A prins a gră gr ăi în limba Începă Încep ătoriilor şi a slă slăvi lucrarea din Să S ălaş laşul cel de deasupra. Iar dacă dac ă cineva doreş doreşte să cunoască cunoască lucrarea din ceruri, o va putea g ăsi descrisă descrisă în (imnurile) Kasiei. L
În sfârş sfârşit s-a încins şi cea de a treia fat ă, numită numită Cornul Amaltheii. Iar gura a început s ă vorbească vorbeasc ă în limba celor de sus, Căci cugetul i s-a schimbat pe loc, întorcându-se de la cele lume şti. sl ăvindu-l pe Stăpânul Virtuţ Virtuţilor şi ară ar ătând slava lor. Cine vrea s ă Şi vorbea în limba heruvimilor, slă găsească seasc ă o urmă urmă despre ziua slavei Tatălui găsi în rugă rugăciunile Cornului Amaltheii. Tatălui o va gă LI
După După ce fetele s-au oprit din cânt ări, Domnul şi Duhul Sfânt m-a îmboldit pe mine, Nereus, Fratele lui Iov (ca să s ă merg lângă dânsul). Am mers şi m-am aş aşezat ală alături, pe un pat. Şi aici mi-a fost dat să să ascult despre minunile pe care fetele şi le povesteau una alteia. Şi am scris o carte întreagă întreagă, cea mai mare parte plină plin ă cu imnuri învăţ învăţate ate de la fiicele fratelui meu. Aceste imnuri sunt curată curată mântuire pentru noi, Căci vorbesc despre minunile lui Dumnezeu. LII
După După trei zile, Iov că c ăzu iar la pat, bolnav. Acum însă îns ă bolea fără chin şi fără suferinţă suferinţă.. Nici un chin nu se mai putea atinge de el datorit ă cingă cingătorii f ăcătoare de minuni pe care o purta. Dup ă încă încă trei zile ştiu că că vin îngerii să să îi i-a sufletul. Se ridicară ridicar ă iute, puse mâna pe harf ă şi o dă d ădu fiicei sale Hemera. Kasiei îi dă d ădu o că cădelniţă delniţă,, iar celeilalte, Cornul Amaltheii, o tobă tob ă, ca să să îi binecuvinteze pe cei care veneau s ă îi ia sufletul. Luând cele încredinţ încredin ţate, ele vă văzură zură carele de lumină lumină apropiindu-se de sufletul tatălui binecuvântară şi aduseră aduseră slavă slavă într-o limbă limbă tatălui lor şi binecuvântară ne pământeasc d ădu jos şi îl salută salută pe Iov. Doar cele trei fete şi tatăl lor pământeascăă. Vizitiul carului mare se dă vedeau acestea; noi ceilal ţi nu vedeam nimic). Şi după după ce îi lua sufletul în braţ bra ţe urcă urcă din nou în car către ră răsărit. Iar trupul lui Iov, învelit în pânză pânz ă, fu îngropat în mormânt. Înaintea lui şi o porni că mergeau cele trei fete încinse cu cingă cing ătorile f ăcătoare de minuni şi cântând imnurile Tatălui. Tatălui. LIII
Eu Nereus, fratele lui Iov, cu cei şapte feciori ai să săi, cu să săracii şi orfanii laolaltă laolaltă şi cu toţi nevolnicii bocim aş a şa: „Vai de noi astă ast ăzi, de doua ori vai de noi, Căci astă astăzi a fost luată luat ă puterea credincioş credincio şilor astă astăzi a fost luată luat ă lumina orbilor astă astăzi a fost luat pă părintele orfanilor astă astăzi a fost luat primitorul străinilor străinilor 14
Testamentul lui Iov
astă astăzi a fost luată luat ă îmbră îmbrăcămintea vă văduvelor. Cine nu plânge după dup ă un asemenea om al lui Dumnezeu?” Dumnezeu? ” Când ajunseră ajunser ă cu trupul la mormânt, vă v ăduvele şi orfanii se aş a şezară ezară roată roată-mprejur şi nu lăsară sară să fie îngropat. Abia după dup ă trei zile îl puseră puseră în mormânt, cu cântare frumoasă frumoas ă, pe cel ce are numele vestit între toate neamurile din veac. Amin. Sfârşit
15
