Proprietatea in dreptul roman ( proprietas) Drept + Font mai mare | - Font mai mic DOCUMENTE SIMILARE Share on facebook Share on twitter Share on email Share on print More Sharing Services 0 EXECUTAREA SILITA DEFINITIA SI REGLEMENTAREA CONCURENTEI COMERCIALE ILICITE CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE – DOCUMENT DE REFERINTA IN EVOLUTIA CONSTITUTIONALA ACTUALA A COMUNITATILOR EUROPENE RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV NOTIUNEA,IMPORTANTA SI CLASIFICAREA PROBELOR NOTIUNEA SI FELURILE CONCURENTEI COMERCIALE ILICITE DREPT ADMINISTRATIV TEST GRILA DREPTURILE REALE Masurile de siguranta Modificarea obligatiilor fiscale TERMENI importanti pentru acest document : cui accesio management : jacota mihai drept romanvol i iaşi editura %E2%80%9Efundaţiei chemarea” 1993 :
Proprietatea in dreptul roman ( definitie proprietatea peregrina : Proprietatea Quiritara in dreptul privat roman : proprietas) O data cu aparitia Romei ca stat, apare si dreptul de proprietate prin sanctionarea normelor sociale, din acest moment se poate vorbi despre proprietate in sens economic si juridic; in sens juridic apare pe de o parte ca un drept subiectiv , iar pe de alta ca o institutie a dreptului obiectiv.
Proprietas est ius utendi, fruendi, abutendi re sua quatenus iuris ratio partitur, adica proprietatea este dreptul de a folosi un bun, de a-i culege fructele si de a dispune de atat cat permite masura dreptului. Atributele esential Atributele esentiale e ale dreptului de propriet proprietate: ate: ius utendi, ius fruendi, ius abutendi. Ius utendi consta in dreptul de a folosi in mod direct un lucru. Ius fruendi consta in dreptul de a percepe fructele produse de acel lucru. Ius abutendi consta in dreptul de a dispune de un lucru, de a face asupra acestuia un act care sa ii epuizeze substanta.1[1]
Originea si evolutia proprietatii 1. Formele prestatale de proprietate: Formele primitive ale proprietatii sunt: proprietatea colectiva a gintii, proprietatea familiala asupra pamantului.
Proprietatea colectiva a ginti (ager gentilicus) constituia prima forma de proprietatea asupra pamantului pe care au cunoscut-o romani. Mancipatiunea (mancipatio) era cel mai vechi mod de dobandire a proprietatii, iar accipiens in calitate de dobanditor trebuia sa tina cu mana lucrul ceea ce se putea face in privinta sclaviilor, animalelor sau a bunurilor mobile. Actiunea de revendicare (sacramentum in rem) avea loc printr-o actiune a legi. Propretatea familiala (heredium) constituia pamantul din cetate atribuit romanilor chiar de la fundarea cetatii. Conform legendei, fiecare pater familias a primit cu aceasta ocazie jumatate de hectar de pamant pentru casa si gradina numita heredium. Familiile isi asigurau existenta din produsele recoltelor obtinute pe acest teren, iar la moartea lui pater familias, pamantul respective se transmitea din generatie in generastie urmasilor din cadrul familiei. Heredium – ul era inalienabil, adica nu putea fi instrainat; indivizibil adica nu putea fi impartita. Din Legea celor Xll Table reiese ca mostenitorii – sui heredes dupa moartea lui pater familias nu isi puteau imparti pamantul
datorita faptului ca ei se aflau intr-o stare de indiviziune, numita fie ercto non cito, fie antiquum consortium. 2[2]
2. Proprietatea in epoca veche: In epoca veche au existat 2 forme de proprietate: proprietatea publica sau colectiva a statului si a proprietatea individuala private ( quuiritara). a) Proprietatea publica a statului: se imparte in 2 categorii: proprietatea statului asupra pamantului –ager publicus- si proprietatea statului asupra sclavilor – servi publicus, ambele aflandu-si originea in cuceririle de razboi romane. O parte din ager publicus , statul il dadea in folosinta cetatenilor romani. Treptat a inceput un proces de formare a unor intinse latifundii in beneficiul patricienilor, situatie reiesita din lex Licinia Sextia din anul 367 i.e.n. care a cautat sa limiteze acest proces prin interzicerea cetatenilor de a poseda mai mult decat o anumita suprafata de teren. In scopul acesteia a fost acordarea celor saraci dreptul sa dobandeasca o parte din ager publicus. Totusi, procesul de concentrare a pamanturilor in mainile patricienilor a continuat formandu-se marile mosii – latifundia. Caius Gracchus a propus si a votat lex frumentaria, legea privitoare la aprovizinarea cu grau a populatiei sarace a romei. In anul 111 i.e.n. lex Thoria a hotarat ca tot pamantul public asupra caruia latifundiarii nu aveau decat folosinta sa devina proprietatea celor care il detineau. De la aceasta data pamantul Italiei – ager italicus a fost asimilat cu pamantul Romei –ager romanus si toate acestea devin res mancipi.
Proprietatea statului asupra sclavilor. Prizonierii de razboi erau transformati in sclavi si deveneau proprietate a statului roman din care o parte erau vanduti cetatenilor romani. Totodata, statul ii putea folosii ca servitori , scribi, usieri, etc. Sclavii statului:
Puteau fi dezrobiti de catre magistratii superiori printr-o simpla declaratie;
Primeau anual o suna de bani pentru intretinere;
Primeau o portiune din teritoriu public pentru a-si construi casa pe aceasta;
Aveau dreptul de a inchea un fel de casatorie cu femei libere;
Aveau dreptul de a dispune pentru cauza de moarte de jumatate din patrimonial
lor. b) Proprietatea quiritara – dominium exiure quiritium- constituia privilegiul exclusiv acordat cetatenilor romani; prezinta 3 caractere: caracterul absolut, perpetuu si caracterul exclusive. Caracterul absolut decurge pe de o parte din caracterul absolut al
drepturilor reale, caci proprietatea este principalul drept real, care este opozabil tuturor –erga omnes, iar pe de alta parte datorita faptului ca proprietarului de pamant si sclavii ii erau recunoscute puteri nelimitate asupra bunurilor. Caracterul perpetuu consta in imposibilitatea de a fi proprietar pana la un anumit termen. Caracterul perpetuu a fost exprimat prin: proprietas ad tempus constitui non potest , adica proprietatea nu poate fi stabilita pana la un termen. Caracterul exclusiv consta in faptul ca nu I se poate impune proprietarului sa imparta folosinta lucrului cu o alta persoana. El rezulta din faptul ca numai cetatenii romani se bucurau de dreptul de proprietate – ex iure quiritium. Proprietatea quiritara era de mai multe categori: asupra pamantului, asupra sclavilor, asupra vitelor mari si a vitelor mici. Proprietatea quiritara asupra sclavilor constituia forma de proprietate fundamentala a societatii romane, deoarece insasi baza economica era sclavagista, se intemeia pe munca sclavilor. Proprietatea quiritara asupra vitelor mari constituia o categorie importanta a proprietatii, deoarece acestea constituia mijloacele necesare pentru cultivarea pamantului inca dinaintea aparitiei statului. 3[3]
3) Proprietatea in epoca clasica: in epoca clasica s-a mentinut proprietatea quiritara , alaturi de care a aparut proprietatea pretoriana sau bonitara, proprietatea provinciala si proprietatea peregrina. Proprietatea quiritara s-a extins si asupra peregrinilor carora li s-a acordat ius comercii si s-a extins si asupra pamanturilor declarate sol italic prin ius italicum. Proprietatea pretoriana sau bonitara era o forma de proprietate care isi avea sorgintea in cazul transmiteri proprietatii asupra unui res mancipi prin traditie. Proprietarul quiritar in calitate de tradens avea un titlu fara eficacitate juridica – nudum ius quiritium, iar proprietarul praetorian in calitate de accipiens (cel care primea lucru ) avea lucrul in bonis si se folosea de toate avantajele pe care I le acorda posesiunea. Proprietatea provinciala consta in stapanirea pamanturilor lasata cu titlul de folosinta locuitorilor din provincii de catre statul roman. Proprietatea pelegrina consta in posesia protejata la Roma de edictul pretorului , iar in provincie de edictul guvernatorului de provincie. Posesiunea pelegrinilor mai era protejata de o actiune utila cu fictiunea ca pelegrinul ar fi cetatean roman. 4[4]
4) Proprietatea in epoca post clasica In epoca post clasica s-a produs o apropiere intre proprietatea quiritara si cea provinciala. Justinian a unificat proprietatea desfiintand diferentele dintre toate formele de proprietate anterioare, rezultand o proprietate unica numita dominium. 5[5]
Modurile de dobandire si de transmitere a proprietatii 1) Clasificarea modurilor
Dupa ramura de drept ele sunt moduri de iure civile si moduri de iure gentium. In aceasta categorie intra mancipatio, in iure cessio si usucapio, iar in a doua traditio, praescriptio longi temporis, praescriptio longissimi temporis, ocupatio, specification, accesio, etc.Modurile de dobandire originare de proprietate quiritara erau acelea care confereau proprietatea unor lucruri pe cand atunci nu fusesera insusite de nimeni- res nullius. Modurile derivate erau acelea care confereau proprietatea asupra lucrurilor ce mai inainte au fost insusite de cineva – res private. 2. Mancipatio La origine mancipatio constituia un mod de creare a proprietatii care era considerate o putere asupra lucrului mancipi. Mai tarziu ea apare ca un mod de transmitere a dreptului de proprietate. Persoana care transmitea lucrul se numea mancipio dans sau mancipant – dans, iar celalalt care primea lucrul se numea accipiens sau dobanditor. Mancipatiunea era un act solemn, formal ce presupunea indeplinirea urmatoarelor conditii fara de care ea nu putea exista: prezenta cel putin a cinci martori cetateni romani, a partilor, respective al lui mancipio dans si accipiens, a libripensului cel care tinea balanta. Accipiens tinand mana asupra lucrului pronunta: hung ego hominem ex iure Quiritium meum esse aio isque mihi emptu esto pretio… hoc aere aenaeque libra, adica afirm ca acest sclav este al meu conform dreptului Quiritilor si aceasta sa imi fie dobandit pe pretul de … cu aceasta arama si cu aceasta balanta. Efectele mancipatiunii:
Transferarea proprietatii quritara ;
Action autoritatis era actiunea in garantie.Daca bunul dobandit de achizitor era revendicat de catre un tert in calitate de titular al dreptului de proprietate si
in consecinta accipiens deposedat pe cale juridica de lucru, el avea dreptul de actiune in garantie ce avea ca obiect restituirea de catre mancipant a pretului pe care il platise, la o valoare dubla; Action de modo agri era actiunea relativa la suprafata terenului;daca mancipantul declara ca terenul care se transmitea avea o suprafata mai mare decat in realitate, el comitea un delict sanctionat prin plata de catre mancipant a dublului valorii suprafetei declarate in plus.
Mancipatiunea fiduciara derivate din mancipatiunea reala si se deosebea de aceasta prin aceea ca era lipsita de pret real avand doar unul simbolic. Ea a avut urmatoarele aplicatii: in cazul casatoriei prin coemptio se dobandea putere maritala asupra sotiei in material testamentului, cat si in realizarea operatiunii juridice a donatiunii in lipsa unei institutii juridice de sine statatoare pana la aparitia donatiunii propriu-zise.
3. In iure cesio Recunoasterea in fata magistratului era un mod de transmitere a proprietatii quiritare cu ajutorul unui proces fictiv pe care dobanditorul il intenteaza impotriva celui care instraineaza un lucru: dobanditorul afirma in fata magistratului ca el e proprietarul lucrului pe care urma sa il dobandeasca, folosind aceeasi formula vindicatorie ca la mancipatiune. Cealalta parte avea o atitudine pasiva de tacere –cedit in iure, dupa care magistratul rostea formula addico prin care ratifica declaratia reclamantului.
4. Usucapio Constituia un mod de dobandire a proprietatii quiritare prin exercitarea posesiunii asupra unui lucru un timp indelungat. In epoca veche uzucapiunea avea functia de a realize exploatarea lucrurilor mancipi in conformitate cu destinatia lor economica, fapt reiesit din intelesul termenului usucapio- luarea in folosinta. Comentatorii romanisti moderni explica aparitia uzucapiunii prin tendinta de a se inlatura nesiguranta dreptului de proprietate, legata de ceea ce s-a numit probation diabolica. Conditiile uzucapiunii erau urmatoarele: posesiunea, termenul, un lucru susceptibil a fi uzucapat, buna credinta si justul titlu. Tempus –termenul constituia perioada de timp in care se exercita posesiunea , perioada diferentiata respective de un an pentru lucrurile mobile si doi ani pentru lucrurile immobile. Un lucru suscetibil a fi uzucapat- res habilis, constituia conditia ce se refera la lucrurile ce nu puteau face obiectul uzucapiunii cum ar fi: lucrurile extra patrimonium, lucrurile neromane ce nu puteau face obiectul proprietatii
quiritare, lucrurile furate – res furtive, lucrurile posedate cu violenta- res vi possesse, lucrurile furate si ascunse- res subrepte. 5.Prescriptio longi temporis Prescriptia pe termen indelungat constituia un mod de dobandire a proprietatii prin folosinta indelungata ce avea drept model uzucapiunea.
6.Prescriptio longissimi temporis Prescriptia de timp foarte indelungat constituia un mod de respingere a actiunii de revendicare a proprietarului, care se realize prin posesiunea unui lucru intr-un timp foarte indelungat, respectiv 40 de ani initial si apoi 30 de ani. 7. Adiudicatio Constituie modul de dobandire a proprietatii realizat prin atribuirea de catre judecator a cotelor partii din bunul comun fiecarei personae ce avea un drept in acest sens. 8. Lex Legea constituie un mod de dobandire a proprietatii realizat direct sau indirect prin acest act normative. 9. Ocupatio Ocupatiunea constituia un mod de dobandire a proprietatii prin luarea in posesie a unui lucru fara stapan – res nullius. A cunoscut mai multe cazuri:
Res hostiles lucrurile luate de la dusmani deveneau proprietatea statului roman;
Ocupatione conceditur – animalele salbatice, pesti, pasarile, etc constituiau lucruri apartinand celui care le vaneaza sau prinde neavand importanta din ce apa sau teren au fost dobandite.
Pietrele pretioase apartin celui ce le descopera;
Comoara consta intr-un numar de obiecte pretioase ascunse in pamant de multa vreme, incat nu se stiau a cui au apartinut.
Res derelictae erau lucrurile parasite de catre proprietar. 10. Traditio
Traditiunea era un mod voluntar de dobandire a proprietatii care consta in remiterea posesiunii unui lucru. Era un mod de dobandire de iure gentium. In epoca clasica apar forme noi de traditiune: tradition longa manu – transmiterea cu mana intansa constituia transmiterea realizata de catre tradens prin indicarea cu mana intansa de pe o inaltime a hotarelor fondului respectic-; traditio brevi manu era realizata in situatia cand chiriasul cumpara casa in care locuia; tradition simbolica transmiterea se realize prin remiterea cheilor unei case, unui deposit de catre tradens dobanditorului si constitutum possessorium era realizat in situatia cand proprietarul isi vindea casa urmand sa locuiasca mai departe in ea, dar in calitate de chirias. Simpla remitere materiala nu transfera proprietatea ( nudo tradition). 11. Specificatio Constitue o situatie in care o persoana in calitate de specificator confectioneaza un lucru nou dintr-un material apartinand altei personae in calitate de proprietar. Se pune intrebarea cui apartine lucrul nou creat. Iustinian a propus o solutie de compromis intre cele doua facand distinctii intre specificatiunea imperfecta – era cea in care lucrul putea reveni la starea lui initiala si specificatiunea perfecta era acea in care lucrul nu mai putea fi adus in starea lui originala. 12. Accesio Constituie un mod de dobandire a proprietatii prin aceea ca un lucru accesoriu se uneste cu un lucru principal. Accesiunea se clasifica astfel: accesiunea unui lucru mobil la un lucru imobil, accesiunea unui lucru imobil la un lucru imobil, accesiunea unui lucru mobil la un lucru mobil, confusio , commixtio si dobandirea fructelor.6[6]
Sanctiunea dreptului de proprietate
Sanctiunea proprietatii quiritare Proprietatea quiritarea era protejata prin actiunea in revendicare – rei vindication.In cazul in care proprietarul a pierdut posesiunea lucrului el putea cu ajutorul acestei actiuni sa ceara restituirea lucrului dobanditu-si dreptul sau de proprietate. In procedura legii sactiunilor, actiune in revendicare era intentata in forma lui sacramentum in rem. In procedura extraordinara restituirea era asigurata prin forta de
constrangere a statului- manu militari. Pentru exercitarea actiunii de revendicare era necesar ca:
Reclamantul sa fie proprietar quiritar si sa nu posede lucrul pe care il
revendica;
Paratul trebuia sa posede lucrul;
obiectul litigiului trebuia sa fie susceptibil de proprietate quiritara, un lucru corporal si individual determinat.
Exceptiile ce puteau fi invocate de parat, care puteau duce la respingerea actiunii reclamantului erau: exception rai vendite et traditae – exceptiunea lucrului vandut si predat se opunea in cazul in care ar detine lucrul in baza unei vanzari iar reclamantul ar fi tinut de obligatia de garantie .
exception doli exceptiunea de dol se opunea in diferite situatii, mai ales cu privire la unele cheltuieli facute de catre posesor.
Exception usus fructus se opunea in cazul in care se invoca un drept real ce sa permita pastrarea posesiunii.7[7]
Sanctiunea proprietatii pretoriene Se realize prin actiunea publiciana. Era o actiune reala a carei formula era adoptata dupa formula actiunii in revendicare. Ea cerea implinirea tuturor conditilor uzucapiunii. Reclamantul va trebui sa faca dovada ca a dobandit proprietatea prin uzucapiune fiind scutit de conditia termenului si tot odata sa fi avut lucrul in posesiune macar un moment. Judecatorul dadea castig de cauza reclamantului care avea lucrul in bonis printer lucrurile sale si care se afla pe cale de a uzucapa. Putea apartine pe de o parte proprietarului praetorian, iar pe de alta parte posesorului de buna credinta.8[8]
Sanctiunea proprietatii provinciale
Proprietatea provinciala era sanctionata printr-o actiune reala care semana cu actiunea de revendicare si conditiile de exercitare erau similare. Aceasta actiune se modela si dupa actiunea publiciana. Sanctiunea proprietatii peregrine Proprietatea peregrina nu putea fi ocrotita de dreptul roman prin actiuni de drept civil pentru ca acestea presupuneau un proprietar roman. S-a extins actiunea de revendicare cu ajutorul fictiunii ca peregrine ar fi cetateni romani. Deci, peregrinul putea fi acum si reclamant.9[9]
Stingerea dreptului de proprietate El se poate stinge din motive fie de ordin material fie de ordin juridic. Din punct de vedere material, dreptul de proprietate dispare atunci cand lucrul a incetat sa mai existe, a fost distrus sau a fost trecut in randul lucrurilor extra patrimmio. Din punct de vedere juridic, dreptul de proprietate inceteaza a mai exista daca proprietarul instraineaza lucrul.10[10]
Apararea proprietatii
1. Rei vindicatio Revendicarea era o actiune reala, civila, prin care proprietarul pretinde restituirea lucrului de la cel care-l detine cu orice titlu. Proprietarul cere de la cel chemat in judecata tot ce ar fi avut daca ar fi pastrat lucrul neintrerupt (fructe, accesiuni, despagubiri) adica cum omni causa. Cele trei forme de introducere a actiunii de revendicare: Sacramental in rem – fiecare parte avea calitatea de reclamant. Dupa pronuntarea formulei aio hanc rem meam esse ex iure quiritium partile se invitau reciproc la depunerea unei sume de bani, numita sacramentum ramanand ca judecatorul sa se pronunte al carui sacramentum a fost iustum.
Per sponsionem reclamantul se obliga el singur si personal sa restituie lucrul pentru ca a incheat o obligatie verbala;
Per formulam petitoriam – dispare orice urma de ramasag. Cel reclamant trebuia sa promita in fata pretorului ca va restitui lucrul cu toate accesoriile sale asa cum va hotara judecata.
2 . Actiunea negatorie Era actiunea proprietarului unui fond tulburat in exercitiul dreptului sau prin faptul ca un tert pretinde ca are un drept deservit asupra fondului. Deoarece exista prezumtia ca dreptul de proprietate e liber de orice sarcini, adversarul era obligat sa dovedeasca existenta servitutii. 3 .Actiunea publiciana Se folosea pentru apararea proprietatii pretoriene. Era tot o revendicare, dar cuprindea o fictiune: se presupunea ca reclamantul ar fi indeplinit termenul de uzucapiune. Se cerea indeplinirea tuturor conditiilor de uzucapiune, cu exceptia termenului care trebuia parcurs. Nu se putea indrepta impotriva proprietarului civil fiindca aceasta avea o dispozitie juridica superioara si ii opunea exception justi domini, aratand deci faptul ca proprietarul civil i-a vandut si predate lucrul.11[11]
4 .Actiunea publiciana a proprietarului praetorian Se poate introduce impotriva unui simplu posesor sau impotriva proprietarului quiritar. Simplului posesor are un drept mai putin vrednic de a fi protejat, decat proprietarul praetorian care a dobandit printr-un act juridic . Posesorul nu putea invoca decat simpla posesiune. Proprietarul quiritar are exceptie iusti dominii, exceptie de proprietate quiritara. 5 .Publiciana posesorului de buna credinta Posesorul de buna credinta este cel care cumpara un lucru de la o persoana pe care o crede adevaratul proprietar. Publiciana avea avantajul de a pune de la inceput problema proprietatii; daca se recurgea la un interdict, problema proprietatii se putea discuta intr-un nou process. a) exceptia iusti dominii este exceptia cu care se apara un proprietar quiritar si dreptul sau este mai vrednic de protectie.
b) exceptia paris bonae fidei possessionis- paratul in actiunea publiciana poate figura un posesor care este de asemena de buna credinta. Proprietatea pretoriana mai este protejata si prin actiunea Legii Aquilia, prin actiunea de iniuria si prin actiunea ad exhibendum. 6 .Actiunea ad exibendum Este o actiune care urmareste a oblige pe parat, cel care detine cu orice titlu un lucru, sa-l arate pentru a se putea introduce o alta actiune, actiune de revendicare sau actiune noxala. Obiectul revendicarii trebuia individualizat, precizat. Actiunea ad exhibendum era o actiune arbitrara. De regula, paratul dadea urmare invitatiei judecatorului de a prezenta lucrul pentru a evita condamnarea in bani.12[12]
POSESIUNEA
1.Definitia posesiunii
Posesiunea este o stare de fapt ocrotita de drept care consta inactul material de a pastra si folosi un lucru .Este o stare de fapt care produce efecte juridice.13[13]
2.Originea posesiunii
De regula posesorul este in acelasi timp si proprietarul lucrului,exercitarea dreptului de proprietate implicand si acte de posesiune.In practica,deci, posesiunea se confunda cu proprietatea. Exista insa situatii cand posesiunea este detasata de dreptul de proprietate.La Roma posesiunea a fost considerata vreme indelungata ca o stare de fapt ce nuera sanctionata de drept.deci,posesorul uni drept daca nu era si proprietar nu
beneficia de protectie juridica.
In aceste conditii posesiunea a inceput sa fie protejata catre sfarsitul sec. V i.e.n,cand nu mai era o consecinta a dreptului de proprietate.Aceasta s-a realizat printr-un proces de evolutie legat de exploatarea proprietatii statului. Pamanturile cucerite de romani erau transformate in ager publicus si statul roman le repartiza spre folosinta patricienilor,fie in mod gratuit,fie contra unor sume de bani.Aceste terenuri purtau denumirea de possessiones .La randul lor,patricienii subconcedau o parte din terenuri clientilor.Statul in calitate de proprietar putea cere oricand terenurile inapoi,deasemenea patricienii clientilor lor.Deoarece s-a constatat ca acestia refuzau adeseori sa returneze terenurile subconcedate s-a creat interdictul de precario, prin care s-a protejat posesiunea terenurilor primite de la stat. Mai tarziu protectia s-a extins si in materia proprietatii private.14[14]
3.Elementele posesiunii
Posesiunea prezinta doua elemente constitutive: animus (elementul intentional) si corpus (elementul material).
Animus constituie intentia unei persoane de a pastra lucrul pentru sine.De aceea posesorul are o atitudine fata de lucrul posedat similara cu cea a proprietarului. Corpus reprezinta stapanirea de fapt a unui lucru;inteles la inceput intr-un sens pur fizic(de pilda instalarea pe un teren),acest element este treptat conceput,datorita nevoilor schimbului comercial,intr-un sens mai abstract,cum ar fi cazul vanzatorului care-i inmaneaza cumparatorului cheile imobilului,drept semn al predarii acestuia cu toate anexele lui .15[15]
4.Dobandirea si pierderea posesiunii a.Dobandirea posesiunii
Pentru ca o persoana sa dobandeasca o posesiune trebuia sa intruneasca ambele elemente ale acesteia: corpus si animus (animo et corpore). Primul element se realiza printr`o insusire materiala:luarea cu sine a obiectului(loco movere),instalarea pe fondul respectiv(inducere in fundum) etc.,insusire care treptat devine simbolica.Cat priveste animus , acesta se prezuma,asa cum am precizat anterior,ori de cate ori detinatorul se gasea in categoria posesorilor stabilita de lege.16[16] Dobandirea se realizeaza in doua moduri:
- prin sine insusi :cand se intrunesc cele doua elemente ale posesiunii,in acelasi timp,asupra aceleasi persoane;persoana in cauza trebuie sa aiba capacitate juridica.
-prin altul: posesiunea se dobandeste fie animo alieno,fie corpore alieno.In primul caz este vorba de situatia incapabililor,cand acestia nu-si pot manifesta intentia de a poseda pentru sine;in cel de al doilea caz este vorba de procuratorul insarcinat cu administrarea bunurilor patronului,situatie admisa destul de tarziu,respectiv sec II e.n.
b.Pierderea posesiunii
Daca ambele sau numai unul din elementele posesiunii inceteaza a mai exista,posesiunea se pierde.Acest lucru se produce similar dobandirii,astfel:prin sine insusi si prin altul.
-pierderea posesiunii 'prin sine insusi':-aceasta se producea in conformitate cu trei situatii care puteau sa apara:-pierderea lui corpus; -pierderea lui animus;
-pierderea ambelor elemente;
*pierderea lui corpus se face prin disparitia elementului material(ex.: pierderea lucrului)
*pierderea lui animus consta in vointa de a nu mai poseda.Exemplu concludent in acest caz este constitutum possessorium ( un proprietar care a vandut casa in care locuia,dar ramane mai departe in ea in calitate de chirias).
*Pierderea ambelor elemente in acelasi timp se produce fie prin moartea posesorului,fie prin parasirea lucrului de catre acesta.
-pierderea posesiuni 'prin altul':-cel care producea intotdeauna pierderea posesiunii era detentorul.Si in acest caz existau doua situatii:fie moartea sau nebunia detentorului,fie vointa contrara a acestuia.
*in prima situatie daca lucrul nu se gaseste la detentor posesiunea se pierde,dar daca lucrul se gaseste atunci posesiunea nu se pierde.
*In cea de a doua situatie este vorba despre vointa detentorului de a-l uzurpa pe proprietar,fapt imposibil de admis in dreptul roman exprimat prin principiul: 'Nimeni nu poate sa-si schimbe singur cauza legala a posesiunii sale' ( neminem sibi ipsum causam possessiones mutarre posse).17 [17]
5. Clasificarea proprietatii
Posesiunea se clasifica dupa criterii diferite,respectiv din punctul de vedere al pritectiei juridice pe care o asigura,l efectelor produse,al generalizarii sau al opozitiei cu adevarata posesiune.In acest caz au existat urmatoarele categorii de posesiune:
a.Possessio ad interdicta:
-constituie posesia care era protejata din punct de vedere juridic prin intermediul interdictelor.Interdictul constituia un ordin al pretorului dat in scopul protejarii temporare a posesiunii asupra unui lucru de catre o anumita persoana.
-conditiile ce trebuie sa le indeplineasca aceasta posesiune sunt identice cu elementele posesiei,respectiv animus et corpus la care se adauga si interdictul pretorului.
b.Possessio ad usucapionem:
-posesiunea care prezenta drept efect dobandirea uzucapiune,adica printr-o folosinta indelungata.
proprietatii
quiritare
prin
-conditiile acestei posesiuni sunt pe langa corpus et animus si conditiile uzucapiunii ca mod de dobandire al proprietatii,respectiv termenul, buna credinta,justa cauza si un lucru susceptibil de a fi uzucapat.
c.Possessio iniusta:
-constituia posesiunea contrara dreptului sau vicioasa(vitiosa) fata de o anumita persoana,avand ca efect ridicarea protectiei juridice fata de persoana respectiva.Viciile acestei posesiuni erau:violenta,clandestinitatea sau precarietatea.
d.Possessio iuris:
-constituia posesiunea unui drept sau quassi possesio. -pornind de la ideea ca posesiunea necesita un act material, romanii au considerat initial ca numai lucrurile materiale sunt susceptibile de posesiune cu exceptia dreptului de proprietate care se confunda cu obiectul sau.Un drept nu putea fi posedat ,in conceptia romanilor,caci avea un caracter abstract,nu putea fi apucat din punct de vedere material. -treptat,constatand ca dreptul de servitute se exercita prin acte materiale specifice posesiunii,au recunoscut ca dreptul de proprietate poate fi posedat.De la dreptul de servitute-quassi possessio,iuris possessio, ideea posesiunii de drept a fost generalizata.-
e.Possessio naturalis:
- constituia detentiunea,adica posesiunea naturala-(naturalis corporalis)corporala,care era intr-o pozitie cu totul contrara adevaratei posesiuni-posesiunea civila(possessio civilis) -termenul de detentiune nu era folosit de romani,care pentru a desemna aceasta situatie se foloseau de sintagma in possessione ( a fi in stare se posesiune) sau tenent (a fi posesor). -distinctia dintre detentor si posesiune era numai in ceea ce priveste intentia,care la cea dintai reprezenta intentia de a poseda pentru altul.Elementele
detentiunii erau intentio si corpus .18[18]
6.Efectele posesiei
Efectele posesiei sunt urmatoarele:
a.Interdictele: -posesorul are la dispozitie un mijoloc de protectie impotriva celor care ii tulbura posesiunea.Aceste mijoace se numesc interdictele posesorii.
b.Calitatea de parat: -in cazul unui proces de revendicare,posesorul are calitatea avantajoasa de parat,folosid expresia 'posed pentru ca posed'.In acest caz sarcina probei ii incumba reclamantului,care va trebui sa faca dovada ca este proprietar daca doreste sa intre in posesia lucrului in aceasta calitate.
c.Dobandirea proprietatii: -posesiune exercitata o anumita perioada de timp poate duce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune,dar numai in cazul in care si celelalte elemente ale acesteia erau indeplinite.19[19]
7.Interdictele posesorii
Constituiau ordine date de pretori in scopul asigurarii unei protectii juridice a posesiunii.
Ele aveau un dublu aspect.In primul rand aparau proprietatea cacide cele mai multe ori posesorul era si proprietar.In al doilea rand prin protejarea posesiunii separat de proprietate,romanii au protejat drepturile celor care au avut stapanirea de fapt asupra pamanturilor statului.
Interdictele posesorii erau de doua feluri,respectiv: -interdicta recuperandi possessionis causa -interdictele pentru recuperarea posesiunii pierdute; -interdicta retinende possessionis causa -interdictele pentru mentinerea posesiunii;
1.Interdicta recuperandi possessionis causa
Acestea se imparteau la randul lor in:
a.Interdicta unde vi
Inseamna deoarece prin violenta si este acordat celui care fusese deposedat prin violenta.Daca pentru deposedare se folosea violenta obisnuita,purta denumirea unde vi cotidiana ,iar daca deposedarea avusese loc printr-o violenta mai grava,de catre o persoana sau un grup de persoane inarmat,interdictul se numea unde vi armata. Interdictele 'Unde vi' sunt cele mai vechi,astfel incat originea lor se confunda cu cea a interdictelor in general.
b.Interdicta de precario
Era cel relativ la precarium ,ce se acorda celui care remisese unei persoane un lucru cu intentia de a reintra in posesia lui oricand ar fi dorit.Statul putea cere restituirea lui ager publicus de la patricieni fara a exista vreun termen in aceasta privinta.La randul lor si patricienii puteau cere oricand restituirea pamantului subconcedat clientilor lor,iar in cazul in care acestia refuzau sa-l restituie,savarseau o incalcare a obligatiei de fidelitate pedepsita initial cu moartea.Mai tarziu instrumentul juridic cu ajutorul caruia s-a obtinut restituirea terenului primit pentru cultivare a fost 'interdictul de precario'.
c.Interdicta de clandestina possessione
Era cel relativ la posesiunea clandestina.Romanii aveau pasuni de iarna si de vara,folosindu-le dupa anotimp.In conformitate cu pricipiul ca pierderea lui corpus duce la pierderea posesiunii,proprietarul ar fi trebuit ca in anul urmator sa piarda posesiunea asupra terenului daca o alta persoana s-ar fi instalat ca posesor fara stirea sa.Pentru evitarea unei asemenea situatii, s-a acordat proprietarului interdictul de clandestina possessione,considerandu-se ca posesorul ar poseda fara stirea proprietarului.
2.Interdicta retinende possessionis causa
Acestea se impart la randul lor in:
a.Interdicta utrubi Inseamna care din doi, si permitea mentinerea posesiunii de catre acela care posedase mai mult lucrul in cursul anului precedent eliberarii interdictului. In timpil celui de-al doilea razboi punic,sclavii fusesera imprastiati,iar dupa recucerirea cetatilor de catre romani s-au nascut litigii intre persoane care se pretindeau stapani ai aceluiasi sclav. Pretorul a solutionat acest litigiu prin atribuirea sclavului celui care il posedase mai mult in anul care precedase interdictul. Acest interdict se aplica bunurilor mobiliare.
b.Interdictul uti possidentis
Inseamna Dupa cum posedati si avea drept scop mentinerea posesiunii in favoarea posesorului din momentul emiterii interdictului. Deci posesorul actual era mentinut in posesiune.Aparitia acestiua trebuie legata de faptul ca la un moment dat la Roma avea loc un transfer de proprietate a unor ternuride la o persoana la alta,dar nu exista un registru care sa tina evidenta noilor proprietari,iar principala dovada era proba testimoniala.De aceea,existau confuzii asupra calitatii de stapan al acelor terenuri ceea ce facea aparitia frecventa a litigiilor. Pentu a se inlatura astfel de situatii pretorul a intervenit prin interdictul uti possidentis,reglementand posesiunea partilor provizoriu,pana cand avea loc desfasurarea procesului asupra proprietatii in cauza.20[20]
