Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova CATEDRA ECONOMIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC
REFERAT Teoria privind realizarea integrării economice europene
A REALIZAT: VEACESLAV BOTEZATU masterand specialitatea Management anI, grupa 124
A VERIFICAT: prof. ANDREI BLANOVSCHI doctor, conferenţiar universitar
CHIŞINĂU - 2012
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova
Cuprins Întroducere 1. De la idee la realizarea Uniunii Europene………..…………..2 2. Etapele integrării economice europene………….…………....4 3. Relaţiile Republica Moldova – UE…………………………….7 Concluzii ……………….………….………………………………10 Bibliografie …………………….………………….………………………11
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova “Europa nu este decât o voinţă comună a celor care trăiesc în ea, printr-o vocaţie comună…Unitatea europeană stă în spiritul european.” Bernard Voyenne
Întroducere În ultima perioadă, volumul cercetării ştiinţifice cu privire la procesele integrării s-au multiplicat, iar teoriile integrării au evoluat şi evoluează în continuare. Limbajul teoretic modelează cunoştinţele despre funcţionalitatea instituţiilor rezultate din procesul de integrare. Cunoaşterea principalelor teorii referitoare la integrare este un punct de plecare util pentru înţelegerea Uniunii Europene şi a funcţionalităţii ei. În anul 2007 Uniunea Europeană s-a extins la 27 de state. Alăturarea altor ţări este aşteptată în viitorul apropiat. Extinderea este consecinţa naturii Uniunii Europene. Într-adevăr, ea este deschisă oricărui stat european democratic, capabil să răspundă provocărilor economice puse prin aderare şi este gata să aplice regulile sale. Este de la sine înţeles că o asemenea extindere cu experienţe de integrare diferite, aduce schimbări în nivelul de organizare şi funcţionare a Uniunii Europene, deoarece şi noile state trebuie să ocupe locul lor în principalele instituţii. O extindere de o asemenea amploare aduce schimbări şi în percepţia despre UE, ca expresie a integrării regionale şi pune probleme noi şi pe plan teoretic.
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova
1. De la idee la realizarea Uniunii Europene Ideea de integrare europeană îşi are originea într-o serie de dezbateri şi proiecte mai vechi, dintre care unele au prins viaţă, prin transformarea lor, într-o formă sau alta în practică, dar cele mai multe au rămas fără o realizare concretă. Astfel, putem distinde unele moduri de gândire şi de a vedea evoluţia civilizaţiei pe continentul european. De la Dante până la Emmanuell Kant, Sain Simon, Mazzini, Victor Hugo, Rihard CoudenhaveKalergi s-a născut ideea de integrare a ţărilor de pe „bătrânul continent” în federaţie de federaţii, pentru a forma Statele Unite ale Europei. Napoleon şi Hitler au fost cei ce au încercat realizarea acestui plan pe cale armată, proiect care a ieşuat într-un sfârşit. Ideea integrării a devenit realitate după cel de-al doilea RM. Construcţia europeană a fost atunci considerată ca singurul mijloc de a evita o nouă confruntare. În 1946 Winston Churchil vorbea despre „începuturile Europei” pe baza reconcilierilor ce trebuiau să aibă loc între Franţa şi Germania. Concepţia creării unei organizaţii continentale capabile să depăşească antagonismele naţionale şi să orienteze ţările europene spre procesul de integrare comunitară se va materializa prin iniţiativele lui Altiero Spinelli şi Jean Monet, care au avut o considerabilă influenţă asupra Planului Marshall. Secretarul de stat al SUA George Marshall a lansat un proiect, în 1947, la Universitatea Harvard, care prevedea un ajutor din partea SUA de cel puţin 5000 milioane de dolari pentru ieşirea Europei din dificultăţile cu care se confrunta după sfârşitul războiului. S-a dat o mare importanţă ca Germania să rămână în zona economiilor libere, fără să poată fi transformată de URSS într-un atelier pentru proiectele sale de superputere mondială. În aprilie 1949 Planul Marshall a fost aprobat la Congresul SUA. Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică (OECE), fondată la iniţiativa SUA în aprilie 1948, pentru repartizarea ajutorului oferit Europei prin Planul Marshall, nu a avut drept principal scop integrarea între statele membre, însă a contribuit la punerea bazelor pentru construcţia europeană viitoare. Din OECE fac parte 16 ţări: Austria, Belgia, Danemarca, Grecia, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia, Turcia, la care s-au adăugat RF Germania şi Spania. Planul Marshall,
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova extins pe mai mulţi ani consecutivi, prevedea două aspecte diferite: 1) ajutor economic în sine şi 2) împrumut. La 18 aprilie 1951 la Paris a fost consfinţită constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) de către Franţa, RFG, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. La 25 martie 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma de către ţările membre, a luat fiinţă Comunitatea Economică Europeană (CEE), numită şi „Piaţa Comună”. Tot atunci a fost semnat Tratatul prin care se constituie Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EUROATOM). Membrii fondatori fiind Belgia, Franţa, RFG, Italia, Luxemburg, Olanda. Prin Tratatul de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene, ţările semnatare îşi propuneau ca, prin stabilirea unei pieţe comune şi prin apropierea progresivă a politicilor lor economice, să promoveze dezvoltarea armonioasă a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o expansiune continuă şi echilibrată, o creştere stabilă, o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele membre, libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, apropierea legislaţiilor naţionale în măsura necesară funcţionării pieţei comune… Pe parcursul anilor la aceste obiective s-au mai adăugat: crearea Sistemului Monetar European (SME) şi a Unităţii Valutare – EURO. În 1965 la Bruxelles a fost semnat Tratatul prin care cele trei comunităţi menţionate se unifică în Comunitate Economică Europeană (CEE), care devine uniune politică. În 1973, la CEE aderă Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie, creânduse astfel Europa “celor 9”. În 1981 adera Grecia şi-n 1986 Portugalia şi Spania, ajungându-se astfel la “cei 12”. Prin Tratatul de la Maastricht semnat în 1991, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, a fost instituită Uniunea Europeană, uniune, unită din punct de vedere politic, economic şi monetar – financiar. Astfel prin valurile de aderare din 1995 (Austria, Suedia, Finlanda), din 2004, alte 10 noi ţări şi din 2007 (România şi Bulgaria), Uniunea Europeană este constituită din 27 de state. În prezent, Uniunea Europeană este prima putere economică mondială ce combină economiile celor 27 state membre, având un produs intern brut (PIB) de 16.748 miliarde de dolari, în paritate nominală.
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova Șaisprezece state membre au adoptat o monedă comună, Euro, reglementată de Banca Centrală Europeană. Economia UE reprezintă o piață unică și UE este reprezentată ca entitate unică în cadrul OMC.
2. Etapele integrării economice europene Modalităţile de coordonare pot fi foarte variate (simple proceduri de consultare, reguli, instituţii specifice) şi uniunea economică poate deci corespunde unor formule mai mult sau mai puţin complete de integrare. Forme incomplete (ex. Tratatul de la Maastricht) – moneda şi politica monetară, dar alte politici sunt cel mult coordonate. Forme complete – principalele politici economice sunt duse in principal la nivel supranaţional. Integrarea, aşa cum este definită, mai ales pentru Europa, nu poate fi decât un proces progresiv, o acţiune în etape prin trecerea de la o treaptă inferioară la una superioară. Problema de fond în privinţa Europei este dacă ea reprezintă în etapa actuală un proces intens integrativ sau slab integrativ. O organizaţie interstatală aşa cum este Uniunea Europeană în prezent, nu poate fi decât puternic integrativă. Caracterul progresiv al procesului Europei de integrare e definitoriu pentru această zonă, progresivitatea realizandu-se indirect, obiectivul final, integrare politica, fiind realizat prin obiective intermediare de altă natură decât cel final (integrarea politică se realizează indirect prin fapte, adică prin realizarea unor formule economice de integrare). Etapele parcurse pentru realizarea integrării economice europene sunt: i. Zona de Liber Schimb (ZLS): este aceea în care în interiorul organizaţiei taxele vamale şi restricţiile cantitative (bariere netarifare) sunt eliminate. AELS – 1960 intre 12 state europene, promotor Anglia; Specificul zonei de liber schimb este că mărfurile pot circula liber, fără restricţii cantitative, tarifare. Astfel un produs creat în Anglia poate circula liber în toate ţările membre zonei, organizaţiei. În spaţiul UE o asemenea situaţie s-a realizat la început în 1957 între cele şase ţări fondatoare iar pană în 1968 ea s-a generalizat urmând ca din 1970 să se extindă ca efect şi la alte ţări. Zona de Liber Schimb ca primă treaptă de integrare are şi o insuficienţă, poate genera deturnare de trafic, de comerţ, de circulaţie între ţările membre deoarece statele membre deşi se liberalizează în interior
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova păstrează faţă de terţi tarife naţionale. Astfel o ţară terţă urmărind să intre cu mărfuri în Zona de Liber Schimb de regulă se foloseşte de ţara cu tariful cel mai mic pentru a extinde circulaţia la toate ţările. În prezent domină treapta primară de integrare. Din perspectiva teoriei optimului, liberul schimb generalizat apare ca optim prim, ca optim Pareto de gradul I. Negocierile multilaterale au ca obiectiv instaurarea unei Zone de Liber Schimb globale. ii. Uniunea Vamală: formula de integrare prin Uniunea Vamală defineşte situaţia în care membrii organizaţiei elimină între ele atât taxele vamale cât şi contingentările, cotele şi realizează o politică comercială comună faţă de exterior. Adică se stabileşte un tarif vamal comun. Acesta este elementul care permite eliminarea deturnărilor de trafic pentru că orice poartă de intrare, ţara aleasă, tariful e acelaşi rezultă că ţările terţe nu pot profita de disparităţile vamale ale ţărilor. În Europa primul tarif vamal comun a fost În 1968 şi a reprezentat o medie aritmetică a tarifelor vamale ale celor şase, fiind apoi redus periodic în conformitate cu negocierile desfăşurate în cadrul GATT şi apoi în OMC. Caracteristica unei faze ca Uniunea Vamală e că o dată cu eliminarea taxelor vamale se instituie o serie de norme tehnice, fizice, fiscale care îngreunează circulaţia liberă a produselor. În esenţă Uniunea Vamală completă generalizează libera circulaţie a mărfurilor, dar menţine restricţii la circulaţia factorilor de producţie (a forţei de muncă, a capitalului financiar, nu e permisă libera stabilire a agenţilor în spaţiul uniunii). Integrarea sub forma Uniunii Vamale este una din cele mai vechi forme de integrare, ea pleacă de la realizarea unei înţelegeri între ţări şi apoi se extinde. Deosebirea faţă de Zona de Liber Schimb este că ea presupune o vecinătate geografică a partenerilor, Zona de Liber Schimb nu presupune neapărat o vecinătate geografică. iii. Piaţa Comună: esenţa integrării sub forma pieţei comune presupune liberalizarea nu doar a bunurilor dar şi a factorilor de producţie, se instituie exercitarea celor patru libertăţi: a bunurilor, a capitalurilor, a forţei de muncă, libertatea de stabilire. În cadrul pieţei comune apar elemente de legislaţie comună (fiscal, concurenţi) încep să funcţioneze politicile comune sau acţiuni sectorial comune: politica comercială comună,
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova politica agricolă comună, politica transporturilor comune, politica pescuitului comună, politica mediteranei. Noţiunea de piaţă comună a figurat şi în Tratatul de la Roma 1957, Articolul 2. În prezent noţiunea utilizată e de „piaţă internă” sau „piaţă unică”, „marea piaţă a Uniunii Europene”. Aceste noţiuni reflectă pe de-o parte un element comun, liberalizarea aproape totală în cazul pieţei interne, dar realizează şi o diferenţiere. Piaţa comună deşi elimină tarifele vamale şi netarifare menţine obstacole fiscale, fitosanitare, tehnice. Noţiunea de pieţe unice spre deosebire de piaţa comună omogenizează condiţiile concurenţei. iv. . Piaţa Unică (Uniunea economică) generalizează clauza naţională pe spaţiul integrat, piaţa unică e „marea piaţă naţională a spaţiului integrat”. Din perspectiva pieţei, „piaţa unică” e treapta cea mai evoluată. Noţiunile de piaţă unică, de piaţă comună au fost şi sunt recunoscute de jurisprudenţa UE. Astfel 5.05.1982 – noţiunea de piaţă comună vizează eliminarea tuturor piedicilor faţă de piedicile Europei în vederea fuzionării pieţelor naţionale intr-o piaţă unică realizând condiţiile tot atât de asemănătoare cu cele ale unei veritabile pieţe interne. Actul juridic al statornicirii pieţei interne este Actul Unic European (AUE) care precizează că obiectivul urmărit e desăvarşirea integrării europene prin marea piaţă internă cel mai tarziu 31.12.1992. Prin acest Act se instituie Uniunea Economică. O dată cu această etapă, Actul Unic European 1986, Uniunea Europeană reprezintă cea mai mare piaţă in sensul consumatorilor. Actul Unic European ce reprezintă prima rectificare a Tratatului de la Roma e însoţit de o Carte Albă a Comisiei Europene ce cuprinde directivele, formulele pentru funcţionarea pieţei unice. În 1997 Comisia Europeană elaborează un plan de acţiune pentru piaţa unică ce urmăreşte realizarea performanţelor pieţei unice in vederea pregătirii uniunii de trecere la Euro. Au fost stabilite patru obiective: a face legislaţia europeană eficace, eliminarea oricăror obstacole in calea funcţionării pieţei unice, eliminarea tuturor distorsiunilor de producţie, consum, circulaţie, crearea unei pieţe unice pentru cetăţeni.
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova Pentru realizarea obiectivelor s-au formulat acţiuni specifice ca statornicirea liberei concurenţe care presupune: interzicerea inţelegerilor anticoncurenţiale, interzicerea abuzului de poziţie dominantă, controlul ajutoarelor de stat, controlul sistemelor de distribuţie selectivă, controlul respectării exigenţelor dreptului comunitar, controlul procesului de concentrare a întreprinderilor. Actul Unic subliniază că Comisia Europeană devine garantul respectării dreptului comunitar, e principalul instrument care realizează urmărirea respectării regulilor şi punerea in aplicare a lor. O altă acţiune specifică este instituirea Spaţiului Economic European care cuprinde statele membre ale uniunii plus restul statelor membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Spaţiul urmărea să pregătească şi restul ţărilor din AELS să devină membre ale Uniunii Europene. Refuzul Elveţiei de a semna tratatul a dus la căderea obiectivului şi a început procesul de intrare în Uniunea Europeană individual. Tratatul de la Maastricht e de fapt documentul care realizează cea mai mare revizuire a Tratatului de la Roma şi prevede instaurarea Uniunii Economice şi Monetare, crearea monedei unice gestionată de o Bancă Centrală Europeană de la 1.01.1999. Din 1999 Uniunea Europeană devine şi o zonă monetară unică. Crearea uniunii Economice şi Monetare e legată de avantajele aduse de eliminarea costurilor tranzacţionate şi lichidarea dependenţei Europei de dolar. Tratatul de la Maastricht se mai numeşte şi Tratatul asupra Uniunii Europene. Uniunea politică care este ultima treaptă a integrării, implică un transfer aproape total de competenţe la nivel supranaţional. Uniunea Politică este formă a integrării politice. Dacă primele patru etape au fost centrate pe integrare economică ele vizau insă in final integrarea politică. Integrarea politică se apreciază că poate lua forma fie a unei federaţii cu guvern federal, cameră a statului, cameră a poporului, curte supremă – acest model are ca exemplu Germania – sau formula confederaţiei care are ca bază cooperarea interguvernamentală.
3. Relaţiile Republica Moldova - UE Integrarea Europeană rămâne obiectivul ireversibil al agendei interne şi externe a Republicii Moldova. Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) reprezintă baza juridică a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Acordul a fost semnat la 28 noiembrie 1994 şi a intrat în
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova vigoare la 1 iulie 1998 pentru o durată iniţială de 10 ani. Acest aranjament asigură baza colaborării cu UE în domeniul politic, comercial, economic, juridic, cultural-ştiinţific şi are ca obiective susţinerea Moldovei pentru: a) consolidarea democraţiei şi statului de drept cu respectarea drepturilor omului şi a minorităţilor prin asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic; b) dezvoltarea durabilă a economiei şi finalizarea procesului de tranziţie spre economia de piaţă prin promovarea schimburilor comerciale, investiţiilor şi relaţiilor economice armonioase. Politica de integrare europeană a Moldovei se bazează pe doi piloni principali: (i) realizarea Planului de Acţiuni Moldova-UE şi (ii) valorificarea posibilităţilor ce derivă din participarea Moldovei la iniţiativele regionale din Europa de Sud-Est – Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), CEFTA, grupa GUAM ş.a. Acestea sunt două direcţii prioritare ale proceselor de integrare europeană a Moldovei, care deseori se suprapun şi se complementează. O cerinţă impusă de structurile UE, faţă de statele care doresc să se integreze în UE, este satisfacerea aşa numitelor “Criteriile de la Copenhaga“: -atingerea unei stabilităţi a instituţiilor supremaţia legii.
care asigură democraţia,
-existenţa unei economii de piaţă în funcţionare. -capacitate de a face presiunii concurenţiale şi puterilor de piaţă din UE. -posibilitate de a-şi asuma obligaţiuni, în legătură cu calitatea de membru, inclusiv realizarea obiectivelor uniunii, politice, economice, monetare. -garantarea că aderarea ţării nu va slăbi integrarea europeană. În mai 2004 Republica Moldova a fost inclusă în Politica Europeană de Vecinătate (PEV) a UE. Planul de Acţiuni RM-UE a fost semnat la 22 februarie 2005. Începând cu 07 mai 2009 Republica Moldova participă la iniţiativa Parteneriatului Estic, contribuind activ la dezvoltarea dimensiunii bilaterale si celei multilaterale.
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova Ministerul Economiei a realizat, în baza recomandărilor Comisiei Europene, recomandări ce vizează 13 domenii ale economiei naţionale de aproximare şi ajustare, un plan de acţiuni privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între RM şi UE. Crearea acestei Zone implică liberalizarea comerţului cu servicii, libera circulaţie a forţei de muncă şi cooperare pentru susţinerea convergenţei instituţionale a RM. Implementarea şi acoperirea acţiunilor din Planul menţionat va necesita asistenţa financiară din partea donatorilor europeni, cât şi asistenţa din resurse bugetare. De asemenea, pe parcursul anului 2011 s-a decis lansarea negocieri privind stabilirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, odată cu întrunirea condiţiilor necesare. În final, Acordul European de Asociere între RM şi UE urmăreşte o integrare profundă a ţării noastre în Uniunea Europeană, vizând eliminarea tarifelor, reducerea costurilor tranzacţionale şi a barierelor netarifare, precum şi sporirea atractivităţii investiţionale a republicii.
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova
Concluzii Integrarea europeană este un proces evolutiv de integrare deplină a economiilor naţionale într-o nouă entitate, elementele definitorii sunt: - declanşarea procesului de integrare se produce prin desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare din calea schimburilor comerciale; - integrarea economică se realizează concomitent în toate domeniile, progresiv, etapizat, conform unei legităţi proprii, finalizând cu integrarea politică; - principiul de bază al integrării îl constituie solidaritatea, în toate formele sale; - o serie de instrumente de intervenţie se impun deoarece simpla acţiune a legilor pieţei nu conduce la situaţia considerată a fi în avantajul fiecărui participant şi a ansamblului în acelaşi timp. Uniunea Europeana este in prezent o uniune economica si monetara, funcţionând in baza principiului geometriei variabile, ca rezultat al complementarităţii între mecanisme de integrare negativă (liberalizarea pieţelor) şi de integrare pozitivă (politici comune, armonizare - coordonare de politici, instituţii comune, buget comun). Sistemul de integrare este , de asemenea, rezultatul unei complementarităţi între metoda comunitară, aplicată pilonului central – Piaţa Internă, şi metoda cooperării interguvernamentale, aplicată domeniilor Justiţie şi Afaceri Interne – JAI şi Politică Externă şi de Securitate Comună – PESC, in cadrul Conferinţelor Interguvernamentale. Autorităţile din Republica Moldova s-au obligat la un volum mare de muncă atât în vederea modernizării juridice a statului, armonizării legislaţiei, cât şi a dezvoltării economiei, îmbunătăţirilor de trai ale populaţiei, ridicării standardelor de stabilitate în societate, comportamentului şi culturii politice, calităţii de guvernare. Acest volum de muncă urmează să fie înfăptuit nu doar de puterea publică, dar şi de întreaga societate, de fiecare cetăţean în parte, căruia îi sunt aproape idealurile integrării în Uniunea Europeană. Doar în acest caz procesul de integrare europeană va deveni ireversibil pentru statul Republica Moldova.
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova
Bibliografie 1. Andrei Blanovschi, Teorii economice moderne şi contemporane, ediţia IIa 2. Teoria integrarii - NOTE.STUDII.COMENTARII.CONSPECTE, ed. 2, Editura Universităţii din Vest, 3.
PROF. GABRIELA CARMEN EUROPEANĂ SUPORT DE CURS,
PASCARIU.
INTEGRARE
ECONOMICĂ
4. http://www.undp.md/border/RelatiileRM-UE.html 5. http://www.moldova.md/md/europa/ 6. http://www.mec.gov.md 7. http://www.scribd.com/doc/47715993/Curs-Economia-Europeana
