„Oda (in metru antic)” de Mihai Eminescu Tema si vizunea despre lume Oda este specia genului liric in care se preamareste o personalitate sau o idee. Poezia „Oda (in metru antic)” de Mihai Eminescu a aparut in anul 1883 in volumul „Poesii”. Aceasta trebuia sa fie o oda pentru Napoleon, dar Mihai Eminescu o transforma intr-o oda „a risipirii eului in existenta”. Poezia are tema filozofica, surprinde aspiratia poetului la regasirea eului risipit in existenta si este o elegie a iubirii, element care perturba forta existentiala. O trasatura care face posibila incadrarea poeziei la romantism este sugerata de cliseele romantice, cum ar fi: Pururi tânăr/ înfăşurat în manta-mi, conturand portretul tanarului efemer si solidar, care face parte din ordinea eterna a universului. O alta caracteristica care a apartenentei poeziei la romantism este reprezentata de retorica, care este ilustrata prin prezenta exclamatiei „reda-ma” si a interogatiei „Pot să mai re-nviu luminos din el ca /Pasărea Phoenix?”. Aceasta interogatie pune in evidenta mitul eternei reintoarceri, facand trimitere mitologica la Pasarea Phoenix, aratand incertitudinea poetului de a se putea regasi dupa o traire intensa, mistuitoare. O imagine poetica relevanta pentru tema acestui text sugerata prin prezenta dublului oximoron „suferinta dureros de dulce”, care plaseaza iubirea in centrul existentei poetice, unde contemplatia este inlocuita de suferinta. O alta imagine este ilustrata de versurile: „De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,/ Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări”. Aici este prezent paralelismul sintactic dintre vis si rug, care sugereaza
arderea in existent a eului care vrea sa cunoasca, si corespondenta dintre vaiet si flacari care pun in evidenta suferinta eului pierdut. Titlul „Oda (in metru antic)” este alcatuit din trei parti diferite. Prima parte este data de substantivul „oda”, avand ca elemente specifice, caracterul adresativ redat de alternanta formelor verbelor si pronumelor la persoana I: „sa invat”, „ma”, „mine”, si de cele la persoana a II-a: „tu”, „rasarisi”, „vino”, elogierea moartii ca modalitate de reconstruire a unitatii pierdute a sinelui si prezenta invocatiilor retorice „mi-e reda-ma” . A doua parte „in metru” arata metrica poeziei, alcatuita din 5 strofe cu versuri safice formate dintrun dactil si 4 picioare metrice de tip troheu, urmate de adoneu, fiind un vers scurt, alcatuit dintr-un dactil si un troheu. A treia parte „antic” sugereaza Antichitate prin numeroase trimiteri mitologice: „Hercul”, Pasarea Phoenix” si „Nessus”. In aceasta poezie este prezenta antiteza celor doua planuri: apollinic si dionisiac. Primul plan se regaseste in prima strofa a poeziei si este planul contemplatiei, al armonie si al echilibrului, in vreme ce planul dionisiac arata trairea frenetica a eului liric Ca elemente de prozodie in aceasta poezie avem: rima, ritmul si masura. Ritmul este iambic si trohaic, rima este alba, iar masura in versul scurt este de cinci silabe, pe cand in versul lung este de 11 silabe. Un alt element semnificativ pentru tema si viziunea despre lume este redat de prezenta figurilor semantice. Verbele primului vers „a crede”, „a invata”, „a muri” definesc momente existentiale, dar lipseste verbul „a iubi” recuperat in planul dionisiac. Cele doua comparatii homerice „ard de viu chinuit ca Nessus”, „Ori ca hercul înveninat de haina-i” arata intensitatea sentimentului devorator. Hiperbola „Focul meu a-l stinge nu pot cu toate/Apele mării” sugereaza neputinta anularii trairii dionisiace. In acest text moartea este asociata cu renasterea prin reconstruirea sinelui pentru a incepe o noua experiante.
In opinia mea, tema poezia „Oda (in metru antic) de Mihai Eminescu se reflecta prin numeroase structuri. In primul rand, aceasta este reda-ta inca din titlu prin substantivul „oda” avand cele trei elemente specifice. In al doilea rand, tema ni se arata mai ales, prin numeroasele figuri de stil si semantice prezente in text In concluzie, tema si viziunea despre lume reies intr-un mod expresiv din aceasta poezie apartinand romantismului
