stiluri parentale

Stilurile parentale şi rolul lor în formarea şi dezvoltarea personalităţii copiilor

În ciuda faptului că este evidentă influența părinților în comportamentul și evoluția copiilor, de-a lungul timpului mulți cercetători și-au îndreptat atenția asupra studierii

mecanismelor care stau la baza relației părinte-copil. Una dintre direcțiile abordate a fost analizarea legăturilor dintre relația emoțională părinte-copil, comportamentul și metodele

 părinților și setul de valori al părinților. Plecând de aceste coordonate s-a ajuns la conturarea unor stiluri parentale care să descrie precis influența părinților asupra copii lor. Consultând diferite surse care analizează stilurile parentale am încercat să găsim

răspunsul la câteva întrebări, cum ar fi: Ce sunt stilurile parentale și în ce context apar ele ca obiect al cercetării știițifice? Care sunt stilurile parentale și prin ce se diferențiază? Care este rolul fiecărui stil parental în determinarea personalității copilului? În următoarele pagini încercăm să sistematizăm informațiile pe care le-am cules pentru a soluționa aceste nedumeriri. nedume riri.

1.Stiluri parentale. Context

Stilurile parentale sunt în esență moduri de educare a copiilor prin interacţiune părinte copil. Fiecare părinte are propriul său stil de educare a copiilor de aceea stilurile parentale nu sunt la fel pentru toată lumea. Conform Nancy Darling și Laurence Steinberg stilul parental este „un ansamblu de atitudini direcționate direcționate spre copil, care îi sunt comunicate copilului și care, luate împreună, creează un climat emoțional unde sunt exprimate comportamentele părinților.”1(trad. 1

Darling, N. & Steinberg, L., (1993), Parenting Style as context: An integrative model. Child Development,  p.

488 , ”a constellation constellation of attitudes towards towards the child child that are communicated communicated to the child child and that, taken together, create an emotional climate in which parent’s behaviors are expressed” 1

n.) Aceste comportamente le includ

atât pe cele specifice, precis direcționate spre un obiectiv,

intenționate cât și pe cele neintenționate ca gesturi, schimbări în tonul vocii, expresii spontane etc.

Încă  din deceniile trei-patru ale secolului al 20-lea există această preocupare pentru stilurile parentale, adică pe ce anume din atitudinea părintilor influențează creșterea copiilor și în ce fel. Influența comportamentului părinților asupra dezvoltării copiilor a fost o urmare naturală atât a teoriilor behavioriste cât și a celei freudiene: behavioriștii susțineau că părinții au un rol

central pentru că ei le formează comportamente copiilor, iar Freud susținea că omul are un set de date biologice individuale care vin în contradicție, uneori, cu ce vor părinții să le inculce. Studiile care cercetau stilurile parentale s-au bazat pe trei componente: relația emotională

dintre copil și părinți, comportamentul și metodele părinților și setul de valori al părinților. Aceste trei componente au fost tratate de către cercetători, în încercarea de a analiza stilurile  parentale, separat. Astfel a existat un model psihodinamic care se ocupa cu studierea relației  părinte-copil sau un alt model care se concentra pe metode fără a ține cont de ceilalți factori. Se  pare, însă că stilurile parentale nu pot fi cercetate decât prin relaționarea relațiilor emoționale cu metodele plecând de la sistemul de valori al părinților. Diana Baumrind este prima care în 1966 reușește să pună bazele unui model teoretic care să încorporeze încercările anterioare. În viziunea ei, valorile spirituale ale părinților și părerile lor despre rolul de părinte sau despre natura copiilor, ajută la identificarea unor tipuri de practici și atitudini. Inițial ea identifică trei tipuri de stiluri parentale indulgent, autoritar și demo cratic  bazându-se pe nivelul de control pe care părinții îl impun în relația lor cu copiii. Părinții care

diferă în modul în care folosesc autoritatea se pare că diferă și în alte aspecte. Spre deosebire de alți cercetători dinainte, Baumrind spune în articolele ei că stilurile  parentale sunt caracteristici ale părinților și nu ale relației părinte – copil. Putem spune, deci, că indiferent de cum ar fi copiii, părinții se impun în modul care le este caracteristic. Au existat însă și voci care au criticat această teorie inițială a lui Baumrind, cum ar fi Lewis. Problema pe care a ridicat-o a fost că nu gradul înalt de control al stilului democratic

dezvoltă independența copilului, ci comunicarea reciprocă și posibilitatea copilului de a schimba o regulă prin argumentare corectă. 2

Alți cercetători care au contribuit la dezvoltarea acestor teorii au fost Maccoby și Martin cu modelul lor bidimensional bazat pe responsiveness –  feedback, fie el verbal, prin gesturi, prin

afectiune, prin acțiuni și demandingness – numărul și tipurile de cerințe ale părinților 2. Pornind de la aceste noi concepte, Baumrind, în lucrările sale mai recente, 1991, își

caracterizează stilurile prin intermediul variației acestor dimensiuni. Astfel că stilul democratic este caracterizat prin un nivel înalt de responsiveness și de demandingness; stilul autoritar se

caracterizează prin nivel înalt de demandingness și nivel scăzut de responsiveness, iar stilul indulgent îl împarte în două –   permisiv (nivel înalt de responsiveness și scăzut de demandingness) și indiferent (nivel scăzut de responsiveness și de demandingness). Mai departe Baumrind fructifică aceste concepte împărțind responsiveness în restr icție (control psihologic) și control ferm (control comportațional).

2.O clasificare a stilurilor parentale

Cercetătorii americani preocupați de psihologia dezvoltării și-au îndreptat în mod sistematic atenția asupra relațiilor familiale din timpul adolescenței copiilor și felul cum acestea le afectează evoluția. Unul dintre cei mai importanți specialiști în cercetarea relațiilor  părinte-copil, părinte-adolescent este Diana Baumrind, cea care teoretizează existența a patru stiluri parentale plecând de la două

caracteristici esențiale: controlul parental

(demandingness) și suportul/parental (responsiveness). Diana Baumrind pleacă de la ipoteza că adolescenții sunt mai competenți și mai activi, mai capabili să arate atașament față de părinți când aceștia din urmă dovedesc atât control, cât și suport afectiv în relația cu copiii lor . Demandingness (control parental) se referă la comportamente de disciplină impuse de  părinți precum învațarea copiilor să acționeze conform regulilor, având așteptări adecvate vârstei copilului și monitorizând gama de activități cu scopul final de a a -i face să devină 2

 Cf Darling, N. & Steinberg, L., (1993), Parenting Style as context: An integrative model. Child Development, p.

491 3

membri integrați ai familiei și, ulterior, ai societății. Responsiveness (suportul parental) se referă la capacitatea de a fi apropiat din punct de vedere afectiv de copil, la capaciatea de a cultiva individualitatea și autonomia acestuia și de a fi atent la nevoile și emoțiile sale și de a-i arăta acest lucru.

Cele patru stiluri parentale propuse de ea sunt : democratic, autoritar, permisiv și indiferent.

În următoarele rânduri vom încerca să stabilim câteva caracteristici ale fiecărui stil în  parte.

Stilul democratic (authoritative ) este caracteristic familiilor care oferă atât support afectiv la un înalt nivel, cât și control în mod echilibrat.Părinții stabilesc standarde clare în comportamentul copiilor lor. Deși își manifestă autoritatea nu devin nici intruzivi în viața copiilor , nici restrictivi. Adolescenții proveniți din aceste familii manifestă puține probleme de comportament, un nivel de stres scăzut, sunt responsabili, autonomi și cooperanți.3 Stilul autoritar (authoritarian) are ca favorite directiva, ordinul, restricția în defavoarea

suportului parental. Părinții din aceste familii sunt orientați spre aparențe și pretind să li se urmeze ordinele fără nici un fel de explicație. Aceștia stabilesc seturi clare de reguli și monitorizează atent activitățile copiilor.4. „Acești părinți au așteptări majore de la copiii lor și nu sunt receptivi la necesitățile acestora. Copiii sunt ascultători și competenți, dar nu sunt fericiți și nici nu au încredere sau stimă de sine. ”5 Stilul permisiv (permissive) pune suportul afectiv înaintea controlului parental. Părinții  permisivi sunt non-tradiționaliști și îngăduitori. Își încurajează copii să se descurce singuri

și evită confruntările.6 „Acest tip de părinti au putine așteptări din partea copiilor lor, motiv

3

 Cf Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance

use. Journal of Early Adolescence, 11 ( http://mltei.org/cqn/Adolescent%20Development/Resources/Family/Baumrind ,%20The%20influence%20of%20parenting%20style%20on%20adolescent%20competence%20and%20su bstance%20use.pdf) pag. 62 4

 Cf. Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance use. Journal of Early Adolescence, 11, p. 62 5 http://www.topexperti.ro/experti/Ioana-Mihaela-Radu_42/articole/Stilurile-parentale-si-impactul-asupradezvoltarii-copiilor_38 6  Cf Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance use. Journal of Early Adolescence, 11, p 62 4

 pentru care în rare cazuri se întâmplă ca acest tip de părinți să își disciplineze copilul. . De regulă, părinții indulgenți adoptă statutul de prieten în fața copilului, și nu de părinte. ”7 Stilul indiferent (rejecting-neglecting) este caracteristic părinților care nu oferă nici

control, nici suport afectiv. Poate fi definit numai în formă negativă: părinții nu impun reguli, nu le monitorizează activitatea, nu sunt alături de copii, neglijându-și responsabilitățile  par entale, chiar dacă nevoile elementare ale copiilor sunt, în general, acoperite. În studiul The  Influence of Parenting Styles on Children’s Cognitive Development 8 Amy E. Tiller observă

că aces stil este prea puțin studiat, mai ales din cauza refuzului părinților de a se supune cercetării psihologilor. Acești părinți„oferă o slabă formare a copilului în toate domeniile vieții. Astfel, copiii crescuți sub influența acestui stil parental sunt: delăsători, iresponsabili, nu au stimă de sine și nu sunt competenți profesional.” 9 Odată stabilite aceste stiluri parentale, este important să specificăm faptul că joacă un rol foarte important în dezvoltarea și educația copiilor deoarece aceștia au întotdeauna tendința de a interioriza valorile propuse de părinții lor, indiferent dacă aceste valori sunt conformiste sau nonconformiste.

3.Rolul stilurilor parentale în dezvoltarea copiilor

Rolul parental afectează identitatea personală și sensul existenţial fundamental, influenţând astfel întreg cursul vieţii. Teoria de dezvoltare social-cognitivă10

a menţionat patru niveluri de constiinţă

 parentală: 

Nivelul 1, „orientarea egoistă”:  părintele înţelege copilul ca fiind proiecţia experienţei

sale proprii, iar rolul parental se organizează numai în jurul dorinţelor si nevoilor parentale. 

Nivelul 2 se referă la „orientarea convenţională”: copilăria este înţeleasă ca fiind

derivată din exterior, din tradiţie, cultură, definiţiile autorităţii si explicaţiile acceptabile din 7

http://www.topexperti.ro/experti/Ioana-Mihaela-Radu_42/articole/Stilurile-parentale-si-impactul-asupradezvoltarii-copiilor_38 8 http://www.kon.org/urc/tiller.pdf  9 http://www.topexperti.ro/experti/Ioana-Mihaela-Radu_42/articole/Stilurile-parentale-si-impactul-asupradezvoltarii-copiilor_38 10

Eli Newberger, Handbook of Parenting, Volume 3: Being and Becoming a Parent , 1980.

5

 punct de vedere social. La acest nivel rolul parental se organizează în jurul relaţiei cu conceptul definit din punct de vedere social al practicilor si responsabilităţilor corecte. 

În cadrul Nivelului 3, „orientarea subiectiv-individualistă”,  copilul este privit ca

individ unic, care este înţeles mai degrabă prin relaţia părinte-copil decât prin definiţii externe ale copilăriei. Rolul parental se concentrează mai degrabă asupra identificării nevoilor copilului decât pe îndeplinirea obligaţiilor si asteptărilor predeterminate . 

Nivelul 4, „orientarea către proces”, este cel mai înalt nivel al constiinţei parentale, în

cadrul căruia părintele priveste copilul ca pe un sistem psihologic complex si schimbător.  Newberger (1980) subliniază că părintele, asemenea copilului, creste în ceea ce priveste rolul său si recunoaste că relaţia si rolul sunt stabilite nu numai prin îndeplinirea nevoilor copilului, ci mai ales prin căutarea unor modalităţi de a echilibra propriile sale nevoi, pentru ca tóate nevoile să poată fi îndeplinite în mod responsabil.  În următoarea secțiune vom urmări rolul stilurilor parentale clasificate de

Diana

11 

Baumrind  :

Utilizând cele două dimensiuni ale parenting-ului, căldura și controlul, putem vorbi de patru stiluri parentale, Baumrind,

așa cum le-a clasificat specialista americana în parenting Diana

în funcție de îmbinarea dintre gradul de apropiere față de copil și gradul de control

exercitat. 

Stilul autoritar  –  nivelul conștiintei parentale este de orientare egoistă, nivelul

de control este ridicat, iar cel de căldură redus; rolul acestui stil este de a impune standarde

ridicate copiilor și de a stabili multe reguli și limite în privința comportamentului copilului.

Copilul crescut de părinți autoritari va deveni o persoană ordonată, disciplinată și

cu un dezvoltat spirit critic.

Ca dezavantaje, va avea lipsa empatiei și a capacității de

comunicare și integrare socială. Copiii crescuți cu acest stil pot manifesta, mai devreme sau mai târziu, diferite tulburări emoționale, comportamente de risc de tipul consumului de alcool, droguri sau delincvență, în încercarea de a se împotrivi controlului, lipsei de afecțiune și rolului de victimă, putându -se

11

Baumrind, D. (1991). The influence of parenting styl e on adolescent competence and substance use . Journal of Early Adolescence , 11, p. 62. 6

transforma chiar ei în agresori, iar o dată ajunși la vârsta matură, este posibil să rupă legatura cu  părinții. 

Stilul permisiv – nivel ul conștiinței parentale este de orientare convențională , iar

rolul părinților care utilizează un stil parental permisiv este de a exprima multa căldură emoțională fața de copil însă exercită un control slab, neimpunând limite și neoferind suficientă structurare. Părinții permisivi nu refuză aproape niciodată cerințele copiilor și nu le interzic comportamentele neadecvate.

Copilul își va dezvolta autonomia, creativitatea și a capacitatea de a lua decizii. Există totodată și importante dezavantaje. Copilului îi va fi foarte dificil să înțeleagă și să respecte regulile, comportamentul lui putând fi de multe ori considerat neadecvat. Acești copii nu vor ști să respecte nevoile, dorințele sau intimitatea altor persoane și vor dori în permanență să dețină controlul.

Copiii crescuți de părinți permisivi pot deveni răsfățați, pot avea probleme în dobândirea autonomiei și independenței, precum și probleme de ordin emoțional. Este posibil să rămână dependenți de părinți chiar și la vârstă adultă. 

Stilul indiferent  –  nivelul conștiintei parentale este obiectiv –   individualist , iar

nivelul de căldura și control este scăzut. Rolul acestui stil este a nu fi exigent față de copii,

părinții nu le impun limite însă nici nu le acordă atenție, afecțiune sau sprijin emoțional. Părinții care adopta un stil parental indiferent sau neglijent nu petrec timp cu copiii lor,

nu sunt deschiși comunicării, nu sunt cu adevărat interesați de activitățile realizate de cei mici, de cele mai multe ori acești părinți nefiind disponibili din punct de vedere emoțional pentru copiii lor.

Acești copii vor fi maturi însă vor trăi puternice sentimente de abandon, de neîncredere în  propriile forțe și anxietate. Deseori acești copii vor fi confuzi cu privire la propria identitate, le va fi greu să își găsească locul și vor avea o permanentă nevoie să se simta acceptați și apreciați, fiind extrem de sensibili la eșec. 

Stilul democratic  –  nivelul conștiintei parentale este orientat către proces , fiind

considerat nivelul optim; căldura și controlul sunt cele mai echilibrate la acest stil. Rolul acestui

7

stil este de a oferi cât mai multă afecțiune și sensibilitate copilului , însă părinții știu să impună și anumite reguli și limite ceea ce îl ghidează și îl securizează pe copil. Stilul parental democratic presupune negocierea și stabilirea regulilor împreună cu

copilul, comunicarea deschisă cu acesta și crearea unei relații apropiate. Acești copii își vor dezvolta un echilibru emoțional și moral foarte bun, o capacitate de comunicare eficientă, dar și un înalt grad de creativitate și stima de sine, datorită susținerii oferite de părinți. Acești copii vor avea capacitatea de a-i asculta și înțelege pe ceilalți, dar și de a-și spune punctul de vedere.

Copilului îi poate fi totuși dificil să se adapteze unui stil autoritar ce îl poate întâlni în grădiniță sau școală și ar putea fi considerat impertinent sau încrezut.

Concluzii

Este clar că părinții își influențează copiii, iar acum știm și cum, prin ce și de ce. Am văzut că stilurile parentale sunt de fapt un ansamblu de atitudini direcționate spre copil și adresate lui care creează un mediu în care se manifestă comportamentul părinților. Ele sunt

clasificate în patru categorii în cele mai multe studii, în funcție de autoritate și cum este folosită ea: democratic, autoritar, permisiv și in diferent. Fiecare dintre ele influențează în felul său

comportamentul și dezvoltarea copilului, unele dezvoltă copii autonomi și încrezători, altele, dimpotrivă îi inhibă și le produc tulburări emoționale. În orice caz, fiecare  părinte e diferit și nu există stiluri parentale manifestate în stare pură.

Bibliografie



Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance use. Journal of Early Adolescence



Darling, N. & Steinberg, L., (1993), Parenting Style as context: An integrative model. Child Development 



Eli Newberger , Handbook of Parenting, Volume 3: Being and Becoming a Parent , 1980



http://www.kon.org/urc/tiller.pdf  8



http://www.topexperti.ro/experti/Ioana-Mihaela-Radu_42/articole/Stilurile-parentale-siimpactul-asupra-dezvoltarii-copiilor_38

Realizat de:

ANDREEA CAUNIC (Rolul stilurilor parentale) ANA-MARIA GHEORGHIASA (Stiluri parentale. Context)

MIRELA RĂȚOI (O clasificare a stilurilor parentale)

FACULTATEA DE LITERE A UNIVERSITĂȚII „AL. I. CUZA” DIN IAȘI

9