PSIHOLOGIA ŞI ACTIVITĂŢILE MOTRICE

ISABELA LOZINCĂ

VASILE MARCU

PSIHOLOGIA ŞI ACTIVITĂŢILE MOTRICE

CUPRINS INTRODUCERE 1. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ 1.1. PROBLEMELE PSIHOLOGIEI ACTIVITĂŢILOR MOTRICE 1.2. METODELE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA ACTIVITĂŢILOR MOTRICE 1.3. CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE ACTIVITĂŢII MOTRICE 1.3.1. Aspecte privind particularităţile învăţării motrice 1.3.2. Deprinderi motrice 1.3.3. Priceperi motrice 1.3.4. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică 1.4. ASPECTE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE ÎN SPORT 1.4.1. Motivaţia în sport 1.4.2. Mijloacele intuitive în sport 1.4.3. Particularităţile educării voinţei 1.5. CONSIDERAŢII PRIVIND PSIHOLOGIA CONCURSURILOR SPORTIVE 1.5.1. Psihologia comportamentului tactic 1.5.2. Pregătirea psihică pentru concurs 2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORT 2.1. INVESTIGAŢIA PSIHOLOGICĂ 2.2. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ ŞI ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ 2.2.1. Tendinţe actuale în asistenţa psihologică a sportivilor 2.2.2. Tipologia asistenţei psihologice 2.2.3. Condiţiile asistenţei psihologice

2.2.4. Momentele asistenţei psihologice 2.2.5. Reguli metodologice 2.2.6. Obiectivele asistenţei psihologice 2.3. PERFORMANŢA SPORTIVĂ 3. PROBLEME DE PSIHODIAGNOSTIC ÎN ACTIVITĂŢILE MOTRICE 3.1. EXAMENUL PSIHOLOGIC 3.2. EVALUAREA APTITUDINILOR PSIHO-MOTRICE 3.3. EVALUAREA SENSIBILITĂTII ŞI PERCEPŢIEI 3.4. EVALUAREA CONTROLULUI MOTOR 3.5. EVALUAREA PROCESELOR PSIHICE COGNITIVE 3.6. EVALUAREA PERSONALITĂŢII 3.7. EVALUAREA RELAŢIILOR INTRAGRUP 3.8. FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHO-PEDAGOGICĂ BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE În această epocă dominată de profunde transformări pe toate planurile vieţii sociale, activitatea motrică a omului cunoaşte o dezvoltare fără precedent. Privirile sunt îndreptate atât asupra activităţii sportive de performanţă cât şi asupra culturii fizice, ca o componentă indispensabilă formării şi dezvoltării personalităţii umane. Omul se manifestă în mişcare cu întreaga sa fiinţă, ca o entitate biologică, dar şi ca „eu” psihologic şi social. Astfel a apărut psihologia „activităţilor corporale” (după M. Epuran) ca o ştiinţă de sine stătătoare, cu multe interdisciplinarităţi, care şi-a asumat rolul de a studia manifestările psihice ale fiinţei umane în mişcare. Specialiştii domeniului au datoria:  de a cunoaşte manifestările psihice ale omului în mişcare,  de a le interpreta,  de a cunoaşte modalităţile şi tehnicile de diagnosticare a acestor manifestări,  de a le influenţa în strânsă concordanţă cu cerinţele sociale concrete. Opera de educare a copiilor, cu atât mai mult a copiilor – sportivi, nu se poate realiza în cele mai bune condiţii fără înarmarea „arhitecţilor” cu cunoştinţe, priceperi şi deprinderi necesare modelării fizicului şi psihicului acestora. Cunoştinţele de psihologie generală, psihologia activităţilor motrice şi a sportului de performanţă oferite profesorilor de specialitate, sunt necesare:

 stabilirii metodologiei realizării obiectivelor activităţii motrice şi a sportului de performanţă  cunoaşterii elevilor  autocunoaşterii,  determinării modalităţilor de acţionare în vederea realizării factorilor pregătirii elevilor şi sportivilor. Participarea psihologiei este şi trebuie să fie prezentă în toţi factorii antrenamentului sportiv contemporan. Dacă se ia în considerare părerea profesorului Aurel Encuţescu trebuie precizat că psihologia este prezentă şi în „factorul” pregătirii biologice a sportivului. De altfel este ştiut şi ipotetic recunoscut că manifestările psihice ale omului sunt realizate pe o bază materială fiziologică - biologică, lumea psihică fiind reflectarea subiectivă a lumii lucrurilor şi fenomenelor obiective. În prezenta lucrare ne propunem realizarea unui compendiu de psihologie a activităţilor motrice strict necesar pentru completarea şi întregirea pregătirii de specialitate a profesorilor de educaţie fizică, precum şi a antrenorilor.

1. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ Din necesităţile practice de educaţie, de ergonomie, medicale, de cercetare, de recreere, de dirijare în sporturi, artistice sau militare, mişcările omului au fost şi sunt studiate de o serie întreagă de ştiinţe. Enumerăm dintre acestea: filozofia, sociologia, fiziologia şi medicina , biochimia şi biomecanica, psihologia, educaţia fizică, artele etc. Toate acestea studiază mişcarea umană din puncte de vedere specifice. Iată deci că din necesitatea cunoaşterii, psihologia a studiat şi studiază omul. Obiectul psihologiei activităţilor motrice îl constituie investigarea psihicului omului în mişcare, în căutarea performanţei sportive. Această ramură aplicată a ştiinţelor psihologice care studiază manifestările psihice specific umane în condiţiile performanţiale este o ştiinţă relativ tânără, cu toate că atât sportul cât şi psihologia sunt preocupări foarte vechi ale omului. Începuturile psihologiei activităţilor motrice se leagă de numele baronului Pierre de Coubertin, întemeietorul Jocurilor Olimpice moderne, care organizează primul Congres de Psihologie şi Fiziologie Spotivă la Loussane (Elveţia) şi scrie primul „Eseu de psihologie sportivă” (1913). Şcoala franceză de psihologie reprezentată de Ph. Tissie, se situează pe aceeaşi linie. Tissie realizează o primă încercare de clasificare a caracterelor sportivilor (1919), iar M. Boigey în 1922 descrie psihicul sportivului antrenat. Aceste încercări teoretice au fost susţinute peste ocean de şcoala psihologilor practicieni americani, care

însă apreciază că doar asistenţa psihologică a sportivului ar constitui obiectul de studiu al psihologiei sportive. Cercetarea ştiinţifică a domeniului şi însăşi psihologia activităţilor motrice s-a dezvoltat între aceste două curente, în această perioadă cercetările psihologice fiind în avânt, Wundt înfiinţând în 1879 primul laborator de psihologie experimentală. La noi în ţară G. Zapan este considerat precursorul cercetării în psihologia experimentală, în domeniul activităţii sportive, îndreptându-şi atenţia asupra problemelor psihologice ale activităţii şcolare şi asupra analizei psihologice a actului motric. De la bun început psihologia activităţilor motrice a fost chemată să rezolve problemele practice ale pregătirii sportivilor, în vederea obţinerii unor rezultate şi performanţe sportive superioare. În etapa actuală a dezvoltării şi formării psihologiei activităţilor motrice, specialiştii consideră că aceasta este o ramură pedagogică şi experimentală aplicată la domeniul educaţiei fizice şi al activităţii sportive a ştiinţelor psihologice. Argumentul este evident ”explozia sportului de performanţă”, rolul psihologiei în această explozie, în tot mai multe ţări ale lumii, educaţia fizică şi sportul devenind „activităţi de interes naţional” (v. Legea 29 din dec. 1967) ]n 1965, a fost organizat la Roma primul Congres de Psihologia Sportului, întrunind marea majoritate a specialiştilor domeniului. Ulterior s-a format „Societatea Internaţională de Psihologie Sportivă”, organism ce îndrumă şi coordonează activitatea psihologilor din întreaga lume. Studiile tot mai numeroase şi mai pertinente de psihologie sportivă, bazate pe cercetările antropologice, fiziologie sau

sociologice şi-au revizuit unele concepte în virtutea şi în lumina noilor cercetări cibernetice, din teoria informaţiei, a modelării, din abordarea sistemică sau a jocurilor strategice. În actuala dezvoltare a psihologiei activităţilor motrice se are în vedere că sportul este (după Epuran M.) „o activitate de limită” a posibilităţilor fizice şi psihice ale individului uman, limite ce se dovedesc a nu fi însă şi sociale. Aceasta ne-o dovedeşte şi faptul că o „barieră psihologică” a unei performanţe sportive odată trecută se găsesc numeroşi sportivi capabili de performanţe şi mai valoroase, care împing tot mai sus aşa-zisele „bariere psihologice”. O foarte mare atenţie trebuie acordată copiilor şi tinerilor pentru a putea face faţă cu succes tuturor solicitărilor psihice uriaşe la care sunt supuşi în realizarea marilor performanţe sportive ale zilelor noastre şi ale viitorului. Aceasta pentru că „sportul actual de mare performanţă – după cum bine subliniază profesorul Mihai Epuran1 – pretinde copiilor şi adolescenţilor ceea ce profesiunea şi viaţa socială în general nu le cere totdeauna nici adulţilor”. Tot mai mult se cere a fi realizată practic colaborarea strânsă dintre medic, psiholog şi antrenor pentru găsirea celor mai bune căi, metode, mijloace şi forme de organizare pentru obţinerea de către sportiv a performanţelor celor mai mari posibile.

Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan - Editura Spot-Turism. Bucureşti. 1

1.1. PROBLEMELE PSIHOLOGIEI ACTIVITĂŢILOR MOTRICE Omul nu trăieşte numai în lumea obiectelor fizice, el nu se raportează şi nu reacţionează doar la stimulii naturali, ci şi la stimulii sociali, la alţi oameni, la norme comportamentale de grup, la valori socioculturale. Omul este prin excelenţă o fiinţă socială, raţională („zoon politikon” după cum îl definea Aristotel), de aceea, trăind şi acţionând alături de alţi oameni, el îşi modelează simţirea, gândirea, voinţa şi comportamentul după particularităţile şi caracteristicile împrejurărilor şi contextelor situaţionale în care trăieşte. Psihicul uman este o formă a vieţii de relaţie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale şi cuantice, o re-producere în subiectiv a realităţii naturale obiective, un produs al condiţionărilor şi determinărilor socio-istorice şi socio-culturale. Sistemul psihic uman poate fi definit în multe moduri. Definiţiile care cuprind principalele caracteristici ale acestui sistem le prezentăm mai jos: „Am putea spune că sistemul psihic reprezintă în sine un ansamblu autoreglabil de stări şi procese structurate pa baza principiilor semnalizării, reflectării şi simbolizării şi coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spaţio-temporală, generalizare”2 „Sistemul psihic uman este un sistem energeticinformaţional de o complexitate supremă, Golu M., Dinicu A. – (1972) - Introducere în psihologie Colecţia Psyché. Editura Ştiinţifică. Bucureşti (p.95) 2

reprezentând cele mai înalte şi perfecţionate mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj şi fiind dotat cu dispoziţii selective antiredundante şi cu modalităţi proprii de determinare antialeatorii”3 „Psihologia tradiţională” împarte astfel 4 fenomenele psihice . FENOMENELE PSIHICE 1. Procese psihice • Cognitive o Senzoriale  Senzaţii  Percepţii  Reprezentări o Logice  Gândir e  Memor ie  Imagin aţie o A fective (emoţii, sentimente, pasiuni) o V olitive (voinţa) 2. Activităţi psihice • Limbajul • Jocul • Învăţarea 3

Popescu – Neveanu P – (1987) – Psihologie Şcolară (Tipografia Univers. Bucureşti (p.21) 4 Zlate M. – (1994) – Introducere în psihologie – Editura Şansa. Bucureşti (p.369-370)

• Munca • Creaţia 3. Însuşiri psihice • Temperament • Aptitudini • Caracter Condiţii care stimulează şi facilitează procesele, activităţile şi însuşirile psihice:  Motivaţia  Deprinderile  Atenţia Procesele psihice sunt modalităţi ale conduitei cu o desfăşurare discursiv plurifazică, specializate sub raportul conţinutului informaţional, al formei idealsubiective de realizare, ca şi al structurilor şi mecanismelor operaţionale. Activităţile psihice reprezintă modalităţi esenţiale prin intermediul cărora individul uman se raportează la realitatea înconjurătoare, fiind constituite dintr-un şir de acţiuni, operaţii, mişcări orientate în direcţia realizării unui scop ca urmare a susţinerii lor de o puternică motivaţie. Însuşirile psihice sunt sintetizări şi generalizări ale diverselor particularităţi dominante aparţinând proceselor sau activităţilor psihice, formaţiuni psihice calitativ noi care redau structurile globale, stabile ale personalităţii, configuraţii psihice mult mai stabile decât procesele psihice. Dat fiind faptul că o serie de fenomene psihice nu satisfac atributele proceselor, activităţilor şi însuşirilor psihice, ele sunt încadrate în categoria condiţiilor facilitatoare sau perturbatoare a celor dinainte. Între toate aceste fenomene psihice există o strânsă interacţiune şi interdependenţă.

Astfel, procesele psihice apar ca elemente componente în structura activităţii psihice şi se regăsesc transfigurate în însuşirile psihice. Activitatea psihică reprezintă cadrul şi sursa apariţiei formării şi dezvoltării atât a proceselor, cât şi a însuşirilor psihice. Acestea din urmă, odată constituite, devin condiţii interne de contribuie la realizarea unor noi structurări, superioare de data aceasta, ale activităţii psihice. Însuşirile psihice, personalitatea, reprezintă însăşi realitatea întregii vieţi psihice cu derularea ei concretă, vie, mobilă, fluidă, calmă sau tumultoasă, unitară sau contradictorie. Interacţiunea şi interdependenţa proceselor, activităţilor, însuşirilor şi condiţiilor psihice evidenţiază pe de o parte unitatea vieţii psihice, iar pe de altă parte eficienţa ei, deoarece numai într-o astfel de unitate (nelipsind total şi relativa contrarietate), psihicul îşi poate realiza funcţiile lui adaptative. Actual, interpretarea proceselor şi însuşirilor psihice ca mecanisme puse în slujba activităţii umane, este mult mai adecvată. În decursul activităţii sale, omul trebuie să reacţioneze, să stocheze, să prelucreze informaţia. Or, pentru a putea realiza asemenea finalităţi el are nevoie de forţe psihice adecvate şi specializate – senzorial-perceptive, mnezice sau raţional-logice. De asemenea, omul trebuie să-şi susţină energetic activitatea, trebuie să şi-o regleze în funcţie de împrejurări, trebuie să-şi integreze într-un tot unitar acţiunile, stările, trăirile, subordonându-le unor scopuri determinate. Iată de ce recursul la mecanismele stimulator-energizante, la cele de reglaj psihic, în fine la cele integratoare devine o condiţie sine-qua-non a desfăşurării eficiente a activităţii.

MECANISMELE PSIHICE 1. Informaţional-operaţionale • De prelucrare primară a informaţiilor o Senzaţii o Percepţii o Reprezentări • De prelucrare secundară a informaţiilor o Gândire o Memorie o Imaginaţie 2. Stimulator-energizante (motivaţia, afectivitatea) 3. Reglatoare • Comunicarea • Limbajul • Atenţia • Voinţa 4. Integratoare (Personalitatea) A doua clasificare deplasează accentul pe latura instrumentală, dinamică, vie a psihicului, pe motorul ei şi mai ales pe latura sporirii eficienţei activităţii prin perfecţionarea propriilor ei mecanisme”. Psihologia activităţilor motrice, ridică probleme tot mai numeroase şi mai complexe pe măsură ce:  sportul de performanţă ia o dezvoltare tot mai mare,  necesitatea de performanţă superioară creşte,  se cere tot mai mult găsirea şi folosirea tuturor resurselor bio-psihice ale fiinţei umane.

Acest lucru este specific nu numai sportului, ci educaţiei în general, deoarece nu numai în sport ci şi în educaţie se cer a fi valorificate superior toate resursele umane, individul participând în activitate cu întreaga sa personalitate, cu întreaga componenţă a vieţii sale bio-psihice. Rudik5, ţinând cont de acestea, sistematizează principalele probleme ale psihologiei activităţilor motrice:  Psihologia activităţilor sportive • Caracterizarea psihologică generală a activităţii sportive • Psihologia ramurilor sportive • Psihologia învăţării şi a antrenamentului  Psihologia sportivului • Studierea calităţilor sportivilor • Trăsături generale ale personalităţii sportive • Bazele psihologice ale formării trăsăturilor morale şi de voinţă  Bazele generale ale măiestriei sportive După profesorul Mihai Epuran problemele psihologiei domeniului se împart în:  Psihologia ramurilor sportive  Psihologia antrenamentului sportiv  Psihologia concursurilor sportive  Asistenţa psihologică a sportivului  Psihosociologia sportului.

Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan.- Editura Stadion. Bucureşti. 5

În studiile mai noi ale profesorului Epuran6, problemele psihologiei sportului apar împărţite pe domenii ale activităţii:

1. Domeniul educaţional • Psihologia pregătirii • Formarea şi educarea specifică pentru concurs (pregătirea de bază, de ramură şi de competiţie) • Asistenţa psihologică a sportivului • Psiho-diagnoza şi psiho-diagnoza pentru realizarea selecţiei sportive 2. Domeniul acţional praxiologic • Tipuri de activităţi corporale o Agonistice (de întrecere) o Ludice (de joc) o Gimnice (gimnastice) o Recreative (loisir) • Tipuri de ramuri sportive • Antrenamentul sportiv ca activitate de durată şi esenţială în pregătire • Concursul ca activitate specifică 3. Domeniul subiectului • Sportivul – personalitate umană în curs de perfecţionare • Echipa – unitate social-operaţională • Antrenorul cu întreaga sa personalitate Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan - Editura Spot-Turism. Bucureşti. 6

•

Organizatorii, arbitrii, managerii, gazetarii, crainicii etc. • Spectatorii şi reporterii 4. Domeniul mecanismelor psihocomportamentale • Procese psiho-comportamentale (informaţie, stocare, prelucrare, decizie, execuţie) • Stări psihice specifice trăirii sportive • Comunicarea prin sport • Unele manifestări psihopatologice specifice 5. Domeniul demersului metodologic • Domeniul şi obiectul specific de cercetare • Psiho-diagnoza şi psiho-diagnoza activităţii sportive 1.2. METODELE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA ACTIVITĂŢILOR MOTRICE Nu se deosebesc prea mult de cele ale celorlalte ramuri ale ştiinţelor psihologice. Specialiştii au clasificat metodele cercetării în psihologia activităţilor motrice după următorul plan: 1. Metode generale care alcătuiesc baza filozofică a studiilor şi cercetărilor domeniului • Studierea materialelor bibliografice de specialitate 2. Metode directe de culegere a datelor, de investigaţie • Experimentul

• Observaţia • Ancheta, chestionarul, interviul • Anamneza • Analiza produselor activităţii • Testele 3. Metode de prelucrare a datelor • Metode statistico-matematice • Analiza calitativă a rezultatelor cercetării 4. Metode de valorificare a rezultatelor obţinute • Redactarea studiului, comunicării, lucrării • Publicarea în reviste de specialitate, în culegeri de studii şi cercetări, la edituri etc. • Alcătuirea unor programe, planşe, schiţe etc. 1.3. CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE ACTIVITĂŢII MOTRICE Activitatea omului este denumită în psihologie ca fiind totalitatea acţiunilor întreprinse în vederea satisfacerii trebuinţelor şi intereselor. Aceasta are un pronunţat caracter social, conştient, intenţionat şi planificat, caracteristici general valabile şi pentru activitatea sportivă. După Rudik7, activitatea umană cuprinde jocul, învăţarea, munca, activitatea creatoare, educaţia fizică şi sportul, activitatea de odihnă şi distractivă din timpul liber. Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan Stadion. Bucureşti. 7

- Editura

În literatura de specialitate sunt structurate următoarele caracteristici ale activităţii motrice:  Presupune întrecerea  Are la bază antrenamentul sistematic organizat, condus şi desfăşurat  Există tendinţa de a obţine o pregătire superioară în ramura sportivă respectivă  Pretinde o bună însuşire a tehnicii executării diferitelor exerciţii  Se realizează prin manifestarea mai ales motrică a activităţii sportive Teoria a stabilit următoarea structură psihologică a activităţii motrice: 1. Orientarea ideologică a activităţii; importanţa ei socială; motivaţia activităţii motrice 2. Procedee tehnici şi operaţii de lucru folosite 3. Deprinderile şi priceperile motrice cu rol specific 4. Nivelul de dezvoltare şi particularităţile calitative ale unor funcţii psihice 5. Cunoştinţe de specialitate 6. Tonus emoţional specific 7. Caracterul dinamic al activităţii 8. Aspecte ale comportamentului în sport Tot mai mult a intrat în uzanţa specialiştilor termenul de „psihologia activităţilor corporale”, înlocuind „psihologia educaţiei fizice” şi chiar pe acela folosit actual - „psihologia educaţiei fizice şi sportului”. Mergând pe această linie trebuie precizat că sunt cuprinse în sfera psihologiei activităţilor corporale

acele activităţi care se desfăşoară cu finalitate proprie, pe care omul le practică pentru propria creştere normală şi dezvoltare fizică armonioasă a corpului său. Această cuprindere a activităţilor de educaţie fizică şi sport în sfera „psihologiei activităţilor corporale” suportă însă unele critici nu lipsite de temei. În primul rând activităţile corporale sunt mult mai diverse, inclusiv cele cu finalitate proprie, apoi se exclude aspectul educativ al acestor activităţi, aspect deloc nelipsit de importanţă. Profesorul Epuran M8. consideră că în cadrul activităţilor corporale ale omului sunt cuprinse:  Activităţile ludice, de joc, care au funcţii formative şi instructive mai puternice în copilărie, dar care apar în activitatea omului pe parcursul întregii sale vieţi („Homo sapiens, faber et ludens”)  Activităţi agonistice, de întrecere. Concursul nu este specific activităţii sportive, dar a nu se confunda cu concurenţa. Nu orice concurs este sport. Concursurile sportive au o extindere, o legiferare şi reglementare, o circulaţie mondială  Activităţi gimnice (gimnastice), în sensul „dialogului” omului cu el însuşi pentru perfecţionarea sa corporală  Activităţi de loisir, distractive, recreative, pentru divertisment şi „compensarea durităţilor” vieţii cotidiene contemporane.

Epuran M. – (1979) – Metodologia cercetării activităţilor corporale IEFS. Bucureşti. 8

1.3.1. Aspecte privind particularităţile învăţării motrice Învăţarea este o activitate prin care se obţin achiziţii, progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe, operaţii intelectuale şi însuşiri de personalitate, achiziţii care apar la nivelul individului ca „bunuri” personale, obţinându-se predominant pe bază de exerciţiu. Învăţarea umană luată ca unitatea dintre particularităţile individuale şi situaţia educaţională este un rezultat şi proces deosebit de complex. Un mănunchi întreg de ştiinţe studiază din puncte diferite de vedere învăţarea umană. Sub aspect pedagogic învăţarea constituie procesul de asimilare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor necesare activităţii prezente şi viitoare. Psihologic, învăţarea constituie dobândirea unor noi forme de comportament ca urmare a exersării, stabilindu-se şi principalele condiţii ale învăţării:  stabilirea scopului  recompense şi întăriri  exersare – repetare. Psihopedagogic, învăţarea ca rezultat al acţiunii educaţionale, presupune:  cunoştinţe  priceperi şi deprinderi  obişnuinţe  familiarizare, aclimatizare, adaptare  performanţe etc. Ca proces, învăţarea presupune:  însuşire  asimilare  modificare

 restructurare  întărire iar ca acţiune operaţională dirijată pedagogic: A. predare B. instruire C. exersare D. autoinstruire E. verificare – instruire. Învăţarea umană, spre deosebire de învăţarea la alte vieţuitoare prezintă anumite caracteristici: a) Are caracter intenţionat şi conştient, în funcţie de obiectivele stabilite b) Este raţională c) Are caracter organizat şi planificat d) Este sistematizată şi integrată sistematic e) Are la bază: • creativitatea • selectivitatea • decizia • dependenţa omului. Literatura de specialitate prezentă, în conformitate cu formaţia diferiţilor psihologi şi pedagogi, mai multe tipuri de învăţare. Astfel, Montpellier descrie următoarele tipuri de învăţare umană (după M. Epuran): 1. Procesul condiţionării (preparaţii anticipate) 2. Învăţarea perceptivă 3. Învăţarea senzorio-motrică (comportamentală) 4. Învăţarea motrică (pe baza răspunsului kinestezic) 5. Învăţarea verbală

6. Învăţarea inteligentă (prin descoperire) La noi în ţară, Ana Tucicov-Bogdan9 descrie următoarele tipuri de învăţare:  directă  prin înlănţuirea unor evenimente succesive  prin asociere verbală  prin discriminare multiplă. Ana Tucicov-Bogdan propune şi alte criterii de clasificare pentru învăţarea umană: 1. Din punct de vedere al nivelului activităţii psihice: • latentă (neconştientizată imediat) • spontană (neintenţionată) • de tip hipnotic • conştientă (prin descoperire creatoare) 2. După modul de administrare a experienţei umane: • învăţare algoritmică, euristică (prin descoperire) • învăţare programată • învăţare prin modelare şi analogie • învăţare prin creaţie proprie 3. După principalele procese şi calităţi psihice angajate: • învăţarea senzorială (bazată pe simţuri) • învăţarea cognitiv-mintală • învăţarea prin operaţii intelectuale Tucicov-Bogdan Ana – (1973) – Psihologie generală şi psihologie socială. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Vol.I şi II 9

4. După scopul urmărit: • informaţională (instructivă) • formativă (educativă) • formaţia anormală (greşită) Didactica, ştiinţa al cărui obiect de studiu îl constituie teoria şi practica învăţării descrie mai multe teorii ale învăţării10:

1. teorii asociaţioniste (de tip stimul-răspuns, S-R) 2. teorii cognitive (de forma organizării perceptive condiţionate, a reflexelor condiţionate de tip pavlovian) 3. teorii ale acţiunii (de învăţare prin acţiune proprie asupra obiectelor şi fenomenelor, avându-i ca principali reprezentanţi pe J. Piaget şi la noi pe P. P. Neveranu) 4. alte teorii (neuro-fiziologice, informaţie şi comunicare, modelare, legea efectului, configuraţiei etc.) 5. teorii mai noi ale învăţării: • prin condiţionare operativă (Skinner) • prin cercetare – descoperire (Galperin) • prin determinism şi probabilitate (Linhard) • de tip prescriptiv, problematizator (Brunner)

Matei N. C. – (1978) – Probleme de psihopedagogie şcolară I.C.P.P.D. Bucureşti. 10

•

învăţarea dirijată pe bază de obiective (R. Gagné) Specialiştii sunt de părere că există anumite etape ale învăţării, indiferent de tipul acesteia: a) Familiarizarea cu sarcina b) Execuţia acţiunii c) Transferarea acţiunii în planul vorbirii cu glas tare (învăţarea mintală) d) Transferul în planul vorbirii lăuntrice e) Formarea acţiunii intelectuale în limbaj interior Sunt descrişi următorii factori mai importanţi ai învăţării, de care trebuie să se ţină seama şi pe bata cărora să se organizeze întregul proces instructiveducativ:  Factori interni (atitudini, motive)  Stabilirea scopului (nivel de aspiraţie posibil)  Recompense şi întăriri  Exersarea (repetarea)  Transferul şi interferenţa  Aptitudini (generale sau preferenţiale) După Rudik există următoarele secvenţe temporale ale învăţării:  Însuşirea preliminară a mişcărilor  Însuşirea precizată a mişcărilor  Consolidarea şi perfecţionarea deprinderii Gh. Zapan stabileşte tot trei secvenţe temporale ale aceluiaşi proces-rezultat:  Execuţie pe baza instrucţiei verbale  Control vizual al execuţiei  Control motric Ana Tucicov-Bogdan descrie:

 Etapa operaţională cu caracter reproductiv  Etapa constituirii şi organizării acţiunilor complexe  Etapa rezolvării integrale a sarcinii pe baza autocontrolului Mihai Epuran prezintă schematic modalităţile de exprimare ale învăţării motrice (figura 1), în felul acesta putându-se aprecia că învăţarea este procesul complex prin care omul îşi formează priceperi şi deprinderi, cunoştinţe de specialitate etc., etapele învăţării fiind însăşi etapele formării deprinderilor motrice (în cazul învăţării motrice). FIGURA 1. motrice.

Modalităţi

de

exprimare

ale

învăţării

PRICEPERI DEPRINDERI CUNOŞTINŢE DE SPECIALITATE (ÎNVĂŢAREA INTELIGENTĂ) OBIŞNUINŢE ŞI PRICEPERI COMPLEXE

După cum este ştiut învăţarea este activitatea comună a profesorului cu elevul (figura 2) FIGURA 2. Procesul instruirii: raportul dintre conţinutprofesor-elev-rezultat (după M. Epuran)

CONŢINUT

activitate de organizare şi planificare

PROFESOR

aplicare-verificare predare REZULTAT

activitate de învăţare

reprezentări, idei, noţiuni, priceperi, deprinderi etc.

ELEV

percepţii, gândire, activitate voluntară, emoţii, sentimente, memorie, atenţie, interese etc.

După cum reiese şi din figura 2 problematica învăţării este deosebit de complexă, studierea ei presupunând găsirea celor mai importanţi factori pentru a-i spori eficienţa. Mihai Epuran şi Irina Holdevici11 sunt de părere că aceşti factori sunt: a) Conţinutul învăţământului (ce anume trebuie învăţat) b) Metodele predării (metodologia didactică) c) Particularităţile celui care predă (profesorul, pedagogul) d) Activitatea psihică a elevului în timpul predării (activismul, receptivitatea, gradul de înţelegere a materialului) e) Activitatea elevului pentru fiecare conţinut al învăţării (cum învaţă etc.) f) Particularităţile şi structura personalităţii elevului (trebuinţe, aptitudini, interese) g) Aplicarea în practică a celor învăţate Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie pentru antrenori. Editura Sport-Turism. Bucureşti 11

O cerinţă fundamentală a procesului instructiveducativ este asimilarea trainică a celor învăţate, astfel încât rezultatele să devină un bun optim şi aparent al celui care a învăţat. Întregul proces al învăţării este condiţionat de atenţie şi memorie, ca funcţii organizatoare ale vieţii psihice. G. Zapan este de părere că următorii factori duc la progres în învăţare: 1. Cunoaşterea şi înţelegerea sensului activităţii 2. Asimilarea scopului imediat şi al celui social 3. Cunoaşterea şi stimularea motivaţiei 4. Cunoaşterea condiţiilor, posibilităţilor şi fazelor de desfăşurare 5. Planificarea individuală a muncii 6. Organizarea prealabilă şi continuă a muncii pe baza factorilor de progres 7. Dezvoltarea unei preocupări permanente şi adâncite pentru buna desfăşurare a activităţii (perseverenţă) 8. Folosirea instructajului verbal, a întăririi verbale şi a demonstraţiilor 9. Utilizarea schiţelor, graficelor, planurilor 10. Organizarea locului de muncă 11.Sprijinirea activităţii de învăţare pe date intuitive, cât şi pe cunoştinţe anterioare şi activităţi învăţate în prealabil 12.Coordonarea părţilor 13.Evitarea timpilor morţi 14.Subordonarea părţilor materialului de învăţat faţă de întreg

15.Menţinerea unei constanţe relative în ceea ce priveşte materialul, personalul care-l predă şi metoda de predare, în fiecare stadiu al procesului de învăţare 16.Sesizarea dificultăţilor şi înlăturarea lor 17.Sesizarea erorilor şi îndreptarea lor 18.Orientarea şi concentrarea maximală a activităţii psihice spre activitatea care se desfăşoară 19.Utilizarea compensărilor în activitate 20.Punerea în valoare şi ierarhizarea părţilor esenţiale ale materialului şi eliminarea celor neesenţiale 21.Utilizarea unor automatisme psihologice (când este cazul) 22.Realizarea generalizărilor 23.Evitarea monotoniei 24.Înlăturarea excitanţilor perturbatori 25.Stimularea efortului voluntar al elevului 26.Realizarea unui climat favorabil învăţării 27.Evitarea formării unor deprinderi rigide, care pot împiedica progresul 28. Exersarea cu îngreunare pentru mărirea excitabilităţii scoarţei cerebrale 29.Folosirea repetărilor concentrate, cu control şi autocontrol, urmate de repetări eşalonate 30.Schimbarea ambianţei de învăţare în cazul necesităţii modificării unor deprinderi 31.Stimularea independenţei şi a activităţii creatoare 32.Exigenţă şi autoexigenţă în activitate 33.Utilizarea în cadrul învăţării a unor mijloace moderne audio-vizuale

Din aceste cerinţe multiple se evidenţiază trei direcţii principale de acţionare:  Stimularea şi motivarea elevului  Organizarea şi structurarea materialului  Asigurarea controlului şi autocontrolului 1.3.2. Deprinderi motrice O definiţie a deprinderilor12:  sub aspect procesual, deprinderile – care sunt acţiuni automatizate – comportă o simplificare, o reducţie treptată a proceselor psihice implicate în componenţa lor. Structura lor procesuală se simplifică, o dată cu automatizarea. Astfel de exemplu, deprinderile de gimnastică, de desen, cele implicate în activităţi practice etc., angajează în final cu precădere doar canalul chinestezic.  sub aspect funcţional, deprinderile se limitează de regulă la o acţiune sau operaţie, la un algoritm.  sub aspect formativ, în cazul deprinderilor se constată o scădere treptată, o epuizare a rezervelor potenţiale, ca urmare a realizării lor sub forma performanţelor situate la limita superioară a posibilităţilor de dezvoltare. Deprinderile de calcul mintal, sau cele motorii, dincolo de o anumită limită, nu se mai ameliorează nici chiar în cazul supraînvăţării. 12

Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia contemporană. Editura Sincron. Cluj-Napoca. (p.339)

În literatura de specialitate circulă diferite definiţii ale deprinderilor motrice. Important este de reţinut că: sunt caracteristici ale actelor învăţate, sunt componente ale activităţii voluntare – conştiente a omului, care prin exersare dobândesc indici superiori de execuţie, organismul obţinând capacitatea de cheltuială energetică optimă pentru realizarea actelor motrice respective, obţinând randament superior de execuţie. Deprinderilor motrice le sunt caracteristice aşadar, următoarele particularităţi:  Reprezintă componente ale activităţii voluntare  Sunt specifice unei activităţi  Sunt structuri de mişcări coordonate  Au la bază educarea capacităţii de diferenţiere fină şi rapidă  Dispun de o rapidă şi eficientă aferentaţie inversă (feed-back)  Au stabilitate relativă  Se bazează pe structuri individuale  Sunt condiţionate de factori subiectivi şi obiectivi În clasificarea deprinderilor specialiştii nu sunt în totalitate de aceeaşi părere. Astfel sunt descrise numeroase tipuri de deprinderi, având la bază deferite criterii de clasificare:  După componentele senzoriale dominate: deprinderi perceptiv-motrice şi motrice  După modul de realizare: deprinderi închise şi deschise  După modul de integrare în întreg: deprinderi continue şi discontinue

 În funcţie de complexitatea lor (elementare şi complexe): deprinderi simple, compuse şi complexe  După efectorii care realizează comportamentul motric: deprinderi fine, intermediare şi mari  După sensul utilizării: deprinderi tehnice şi tactice  Din punct de vedere metodic: deprinderi de bază, aplicative sau specifice unor ramuri de sport Orice tip de deprindere se recunoaşte după:  uşurinţa execuţiei  familiarizarea cu situaţia respectivă  inconştienţa relativă a execuţiei  simplificarea actului executat. În dinamica învăţării actelor motrice, curba exersării (expresia grafică) depinde de mai mulţi factori:  natura sarcinii  particularităţile subiecţilor  particularităţile procesului pedagogic  condiţiile ambianţei Deprinderile motrice în progresul realizat din cadrul învăţării, parcurg anumite etape caracteristice. Se pot distinge: 1. Etape fiziologice: • Etapa mişcărilor inutile şi a lipsei de coordonare, datorită iradierii largi a proceselor nervoase pe cortex • Etapa mişcărilor încordate, realizându-se o anumită diferenţiere în sistemul nervos

•

Etapa execuţiei corecte, pe scoarţă producându-se concentrarea proceselor nervoase • Etapa însuşirii detaliate a mişcării, a formării stereotipului dinamic pe baza sistematizării proceselor de excitaţie şi inhibiţie. Apare posibilitatea conducerii deprinderii pe baza celui de-al doilea sistem de semnalizare. 2. Etapele psihologice: • Etapa însuşirii preliminare, când se formează reprezentarea actului motric • Etapa însuşirii precizate, prin legarea şi unificarea acţiunilor parţiale • Etapa consolidării şi perfecţionării deprinderilor, pe baza diferenţierii fine a proceselor cerebrale, a precizării relaţiilor lor Se descriu şi alte etape psihologice ale formării deprinderilor motrice: • Etapa cognitivă, de familiarizare cu sarcina • Etapa de organizare, când pe baza feed-back-ului deprinderea devine stabilă • Etapa perfecţionării şi a automatizării. 1.3.3. Priceperi motrice Posibilitatea executării deprinderilor motrice cu eficienţă sporită în condiţii variate o numim pricepere

motrică. Există priceperi motrice elementare, care apar pe baza observaţiei, a demonstraţiei şi a altora prin a explicare, prin activitate practică. Există de asemenea şi priceperi motrice complexe, de tip superior pe baza cărora are loc valorificarea deplină a întregului complex de activităţi motrice şi intelectuale ale subiectului. Acestea se formează pe baza cunoştinţelor teoretice, a bagajului motric şi a experienţei personale a subiectului. Obiectivul final al activităţilor motrice, în special al educaţiei fizice şi sportului şcolar este acela de a forma priceperi motrice, de a aplica în condiţii diferite şi variate, în muncă şi în viaţă, deprinderile motrice. Relaţiile dintre priceperi şi deprinderi sunt formulate în figura 3 de profesorul M. Epuran13.

exersare PRICEPERE ELEMENTARĂ (repetare)

aplicarea la situaţii sit noi

DEPRINDERI; CUNOŞTINŢE (scheme operaţionale – algoritmi)

PROCES INSTRUCTIVEDUCATIV

Situaţii noi (bariere)

FIGURA 3. Priceperi şi deprinderi (după M. Epuran) PRICEPERI DE TIP SUPERIOR (creativitate şi rezolvare de probleme)

aplicarea selectivă şi raţională

Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura Sport-Turism. Bucureşti. 13

După cum reiese din figură, în situaţii noi sunt aplicate priceperile motrice elementare, care prin exersare-repetare în cadrul procesului instructiveducativ devin deprinderi motrice. Posibilitatea aplicării selective şi raţionale în situaţii noi a deprinderilor motrice presupune formarea priceperilor de tip superior. Învăţarea nu se opreşte aici. Este necesară exersarea şi organizarea până la apariţia obişnuinţei de practicare a exerciţiilor fizice, acea plăcere interioară, acea necesitate determinată interior de practica sportului. Specialiştii vorbesc tot mai mult de supraînvăţare, când se referă la sportul de înaltă performanţă, ca despre procesul complex care depăşeşte în execuţie şi randament însăşi automatizarea deprinderilor motrice, a priceperilorobişnuinţelor. În procesul instructiv-educativ se formează şi un important bagaj de cunoştinţe de specialitate. Învăţarea poate avea următoarele etape:  Imagini senzoriale (senzori-motricitate)  Informaţii despre realitate  Concepte şi principii  Rezolvarea de probleme şi creativitate J. Piaget descrie următoarele momente:  Senzori-motor  Simbolic-perceptual  Gândire intuitivă  Operaţii concrete ale gândirii

 Gândiri formale 1.3.4. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică W. Hovvroka este de părere că factorul conştiinţă este determinant în privinţa structurii şi desfăşurării activităţii motrice a fiinţei umane, stabilind totodată factorii care condiţionează desfăşurarea activităţii motrice: a. conştiinţa scopului activităţii b. conştiinţa comenzii interioare a lucrului c. conştiinţa situaţiei determinate a obiectivului acţiunii d. motivaţia prin conştientizarea subiectului, sportivul stabilind o logică interioară a fiecărei sarcini motrice („de ce?”, „pentru ce?”, „ce este necesar?”, etc.) Logica interioară a sarcinilor motrice include necondiţionat şi:  conţinutul acţiunii  coordonatele spaţio-temporale  volum  intensitate  complexitate  participare psihică etc. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică nu este şablonizată, ea are un caracter variat, dinamic în raport de:  desfăşurarea logică a activităţii motrice  alegerea corespunzătoare a mijloacelor de realizare  efectuarea propriu-zisă a mişcării  analiza desfăşurării acţiunii motrice

 corectarea greşelilor de execuţie  realizarea scopului prin îndeplinirea corectă a sarcinii Se pot stabili următoarele funcţii succesive ale conştiinţei în activitatea motrică mergând pe linia ştiinţei organizării propuse de Mircea Maliţa (O.R.T.D.I., „Cronica anului 2000” Editura Politică). Fiecare dintre aceste funcţii (figura 4), cât şi participarea întregii conştiinţe în realizarea activităţii motrice a omului depinde de anumiţi factori: 1. gradul complexităţii situaţiei în care se desfăşoară actul motric respectiv 2. natura şi caracterul acţiunii (determinate de scop) 3. particularităţile subiectului referitoare la experienţa motrică anterioară, experienţa lui socială şi structura personalităţii FIGURA 4. Funcţiile succesive ale conştiinţei ANTICIPAREA --------------------→ PROGRAMAREA -----------------→ COORDONAREA -----------------→ CONTROLUL ----------------------→ REGLAREA ACŢIUNII ---------→ D

Se consideră, pe bună dreptate, că accentuarea intelectualizării învăţării motrice are repercusiuni pozitive asupra corectitudinii execuţiei mişcării, asupra controlului şi autocontrolului întregii activităţi motrice. Cum se poate realiza acest lucru? Printr-o mai eficientă utilizare a metodelor didactice în învăţare: explicaţie,

descriere, expunere verbală a sarcinii, prin conştientizarea fiecărui moment al învăţării. Dacă în primele etape ale învăţării motrice conştiinţa se concentrează pentru a găsi răspuns la întrebările „ce?”, „cum?”, „de ce?”, pe măsura formării deprinderilor motrice (ca principal element al sarcinii motrice) sub influenţa cunoştinţelor dobândite se reduce treptat necesitatea concentrării maxime a atenţiei asupra modului de execuţie a sarcinii, iar participarea conştiinţei poate scădea ca intensitate fiind transferată spre rezolvarea situaţiilor concrete, pe baza principiului dominaţiei explicat de Uhtornski. Pe măsura automatizării deprinderilor motrice, intensitatea participării conştiinţei scade, acestea realizându-se pe baza unor structuri cerebrale parţial inhibate permiţând eliberarea conştiinţei. Krestovnikov explică, de altfel, că în timpul mişcării automatizate există posibilitatea intervenţiei conştiinţei atunci când situaţia concretă o cere, sau atunci când subiectul doreşte acest lucru, deprinderile motrice fiind componente ale activităţii voluntare a omului. De altfel, gradul participării conştiinţei în activitatea motrică a omului depinde de o serie de factori:  gradul complexităţii situaţiei în care se desfăşoară mişcarea  vârsta socială a subiectului  caracteristicile tipului său de reflectare a realităţii  modul de acumulare şi de fixare a experienţei motrice individuale  genul şi caracteristicile acţiunii motrice respective

Un rol deosebit al conştiinţei în activitatea motrică a omului se manifestă în conducerea acestei activităţi (figura 5) FIGURA 5. Secvenţele conducerii prin obiective DETERMINAREA OBIECTIVELOR

COMPARAREA OBIECTIVELOR CU PERFORMANŢELE ACTUALE POSIBILITĂŢII DE PROGRES

CERCETAREA STRATEGIILOR POSIBILE

ALEGEREA STRATEGIILOR

APLICAREA

1.4. ASPECTE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE ÎN SPORT Una dintre problemele fundamentale ale psihologiei activităţilor motrice este pregătirea psihologică a sportivului. De altfel, în pregătirea şi

obţinerea marii performanţe, începând chiar de la selecţie, este de neconceput să nu participe toţi factorii, să nu existe o înaltă colaborare între sportivi – antrenori – oameni de ştiinţă (inclusiv psihologi). Teoreticienii consideră că pregătirea psihologică este unul dintre factorii antrenamentului sportiv contemporan. M. Epuran o defineşte ca un ansamblu de măsuri generale şi speciale ce urmăresc să dezvolte acele laturi ale psihicului care sunt solicitate de activitatea sportivă şi-l fac capabil pe individ să obţină mari progrese la antrenamente şi rezultate bune la concursuri14. Rolul pregătirii psihologice:  Asupra sportivului angrenat în activitate cu întreaga sa personalitate • Să-i formeze capacitatea de mobilizare a tuturor resurselor • Să-i formeze capacitatea de autoconducere • Să-i dezvolte capacitatea de a învinge greutăţi • Să-l ajută să se adapteze condiţiilor schimbătoare  În antrenamente: • Să verifice capacitatea sportivului de a concura  În performanţă • Îşi aduce contribuţia nemijlocită la creşterea ei Conţinutul pregătirii psihologice a sportivului: Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura Sport-Turism. Bucureşti. 14

1. Pregătirea psihologică de bază fundamentul oricărei performanţe sportive din punct de vedere psihologic: • Educarea unor procese psihice: o Intelectuale (senzaţii, percepţii, reprezentări, gândire, memorie, inteligenţă, etc.) o Afective (emoţii, sentimente, dispoziţii, pasiuni) o Volitive (voinţa, etc.) • Formarea şi dezvoltarea unor trăsături psihologice ale personalităţii (interese, atitudini, aptitudini, temperament, caracter, etc.) 2. Pregătirea psihologică specială de ramură sportivă: • Cunoaşterea calităţilor ce trebuie dezvoltate în antrenamente • Cunoaşterea posibilităţilor de a compensa unele lipsuri • Cunoaşterea trăsăturilor importante pentru ramura respectivă: o Intelectuale:  Dezvoltarea calităţii atenţiei şi spiritului de observaţie  Formarea şi dezvoltarea percepţiei specializate  Educarea gândirii şi memoriei o Afective:  Rolul emoţiilor în activitatea sportivă

Afectivitatea şi educarea ei în sport  Educarea calităţilor morale o Volitive:  Cunoaşterea căilor educării capacităţii de a depune eforturi de voinţă  Cunoaşterea particularităţilor psihologice ale învăţării, ale formării şi perfecţionării deprinderilor şi priceperilor motrice • Educarea personalităţii sportivului:  Educarea intereselor, aptitudinilor, temperamentului, caracterului  Dezvoltarea cunoştinţei de sine şi a capacităţii de autoconducere şi autoeducare Profesorul M. Epuran descrie următoarele trepte şi laturi ale pregătirii psihologice (figura 6.) 

FIGURA 6. Treptele şi laturile pregătirii psihologice.

INTELECTUAL

AFECTIV

VOLITIV

DE PERSONALITATE

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ PENTRU CONCURS PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ SPECIALĂ DE RAMURĂ

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ DE BAZĂ

Considerând antrenamentul sportiv ca unitate a procesului de pregătire, instruire şi educare, cuprinzând cele trei trepte din punct de vedere psihologic (pregătirea de bază, de ramură şi de concurs) şi cele patru laturi (intelectuală, afectivă, volitivă şi însuşiri ale personalităţii), putem formula atât unele cerinţe ale antrenamentului faţă de sportiv cât şi problemele psihologice fundamentale ale antrenamentului sportiv. Dintre cele mai importante probleme psihologice ale antrenamentului amintim:  Elementele fundamentale ale învăţării şi instruirii şi particularităţile acestora în activitatea sportivă: • structura materialului de învăţat • comportamentul elevului/sportivului • procesul psiho-pedagogic al învăţării  Psihologia elevului/sportivului: • dorinţa de a muncii • aptitudini specifice • climatul socio-afectiv  Aspecte ale controlului – aprecierii – evaluării: • aferentaţia inversă (internă şi externă) • probe, norme, teste etc. 1.4. Motivaţia în sport

Prin motivaţie, se înţelege „totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte”15. De regulă, orice act de conduită este motivat. O distincţie se impune cu uşurinţă. Există:  pe de o parte datele mediului – obiectele şi evenimentele externe  iar pe de altă parte – nevoile interne, intenţiile, aspiraţiile, sarcinile de adaptare a individului. În determinismul complex al conduitei, datele mediului constituie, în general, factori de incitare sau precipitare, cauzele externe, în timp ce motivele ţin de factorul intern, de condiţiile interne, care adesea se interpun între stimulii externi şi reacţiile persoanei, susţinând şi direcţionând conduita. Sursa acţiunii trebuie căutată propriu-zis nu numai în afara sau înăuntrul organismului, ci în interacţiunea dintre individ şi mediu. Întotdeauna cauzele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne. „Factorul extern în sine care declanşează (sau stopează) un proces oarecare – scrie Zörgö B.16 – nu poate fi considerat motiv al fenomenului declanşat, fără raportarea sa la o necesitate, o intenţie sau aspiraţie a subiectului”. Motivele sunt factorii care – în condiţiile externe date – declanşează, susţin şi orientează activitatea. Ele îndeplinesc două funcţii: Roşca Al. – (1943) – Motivele acţiunilor umane. Editura Institutului de psihologie al Universităţii. Cluj. 16 Zörgö B. – (1980) – Motivaţia, în „Problemele fundamentale ale psihologiei”. Sinteze I. Editura Academiei RSR. Bucureşti. (p. 168) 15

 pe de o parte o funcţie de activare, de mobilizare energetică  pe de altă parte – o funcţie de direcţionare a conduitei, vectorială. Gama motivaţiilor umane poate fi descrisă în suita de noţiuni:  trebuinţa – concept psihofiziologic fundamentale, care desemnează anumite stări interne; nevoia semnifică adesea o anumită lipsă sau deficit.  o dată cu trebuinţa se naşte impulsul sau propensiunea care constă: • fiziologic, în apariţia unei excitabilităţi accentuate a centrilor nervoşi corespunzători, • psihologic, în trăirea unei stări de activare, de tensiune, de preparare a acţiunii. Trebuinţa şi impulsul (propensiunea) alcătuiesc o unitate, sunt două laturi ale aceluiaşi fenomen.  dorinţa este o trebuinţă conştientizată, o activare emoţională orientată spre obiectul ei, obiect întrevăzut sau proiectat conştient.17  intenţia marchează trecerea de la motive spre scopuri sau proiecte, indicând cristalizarea aspectului direcţional al motivului  scopul este prefigurarea mintală a rezultatului, a efectului dorit; un gând 17

Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie. Editura Albatros. Bucureşti.

prezent asupra a ceea ce urmează să se obţină în viitor (J. Drever). Dacă scopul propus nu a fost atins, intenţia nu s-a realizat, tensiunea psihică nu se stinge, ci se menţine sub formă de impuls (cvasitrebuinţă) pentru continuarea preocupării de problemă. Acceptarea unei sarcini impune intenţia de a o duce până la capăt, chiar dacă pe parcurs intervine indicaţia de a nu mai continua.  aspiraţia este – după Ch. De Lauwe18 „dorinţa activată de imagini, modele care sunt implicate într-o cultură ...”, năzuinţa spre scopuri ce depăşesc condiţiile la care a ajuns subiectul. Spectrul de aspiraţii ca şi modurile de satisfacere a dorinţelor şi aspiraţiilor sunt prefigurate social.  idealul îşi are originea în sistemul de valori al persoanei sau grupului, prefigurând în funcţie de realităţi un scop final al acţiunii lor. Configurat în imagine sau formulat prin idei, idealul presupune o opţiune valorică de perspectivă, care capătă expresie în programul de viaţă al individului.  interesele – relevă „corespondenţa între tendinţele subiectului şi o serie de obiecte şi acţiuni, astfel încât subiectul se orientează activ şi din proprie iniţiativă spre obiectele sau acţiunile respective, iar aceasta reprezintă o valenţă majoră pentru subiect, îl atrag şi-i dau satisfacţie. de Lauwe Chambart – (1972) – Pentru o sociologie a aspiraţiilor. Editura Dacia. Cluj. 18

Deci interesul reuneşte trebuinţe, motive, tendinţe, scopuri într-o modalitate relativ stabilă de raportare activă la ceva, după un criteriu de ordin utilitar”.19 În spatele acţiunilor umane este postulată o piramidă a trebuinţelor cu mai multe paliere. Se propune un model ierarhic care are la bază motivele fiziologice: trebuinţă de hrană, de odihnă, de adăpost, pulsiune sexuală etc. Odată satisfăcute aceste trebuinţe de bază la un prag raţional, se creează o fâşie de siguranţă, un câmp disponibil pentru reliefarea motivelor supraordonate. Pentru fiecare palier sau categorie există un minim necesar, un prag de satisfacere dincolo de care apar în lumină nevoi de ordin imediat superior. Piramida motivelor umane schiţată de Maslow încă din anii '50, cuprinde în ordine opt nivele: 1. Motive fiziologice 2. Motive de siguranţă, legate de menţinerea echilibrului emoţional, asigurarea condiţiilor de muncă şi de viaţă 3. Motive sociale, corespunzând trebuinţei de afiliere, apartenenţă la un grup, de identificare cu alţii 4. Motive relative la eu: nevoia de apreciere, de stimă şi aprobare socială, nevoia de statut 5. Motive de autorealizare: obiectivare şi sporire a potenţialului creativ 6. Motivaţia cognitivă sau epistemică. Forma ei iniţială este curiozitatea, privită ca o trebuinţă de a obţine informaţie fără a 19

Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie. Editura Albatros. Bucureşti. (p.371)

avea nevoie de adaptare imediată. Berlyne20 face distincţie între curiozitatea perceptivă, care este o simplă prelungire a reflexului de orientare şi curiozitatea epistemică, adică nevoia devenită autonomă de a şti, de a cunoaşte, proprie numai omului. 7. Motive estetice: orientare spre frumos, simetrie, puritate 8. Motive de concordanţă între cunoaştere, simţire şi acţiune, ceea ce înseamnă reechilibrări ale conduitei şi integrarea personalităţii sub unghiul validităţii. Pe baza studiilor privind motivaţia pentru muncă, M. Faverge21 schiţează relaţia de ordine în structura trebuinţelor operante în acest domeniu (figura 7)

Berlyne D. _ (1973) – Motivational problema reised by exploratory and epistemic behavior. În “Psychology: a study of science” Editura S. Koch. Tom V. New York. McGraw-Hill 21 Faverge J. M. – ( 1965) – Methodes statistiques en psychologie apliquėe. Tom III. Editura P.U.F. Paris 20

FIGURA 7. Relaţia de ordine în structura trebuinţelor TREBUINŢE FIZIOLOGICE

TREBUINŢA DE SIGURANŢĂ

TREBUINŢA DE AFILIAŢIE APARTENENŢĂ DE GRUP

NEVOIA DE STATUT DE APRECIERE

NEVOIA DE INIŢIATIVĂ

NEVOIA DE DEZVOLTARE

În sport motivaţia este legată de satisfacţia directă a omului care practică sportul, care obţine un succes sportiv, o anumită performanţă. Specialiştii au constatat legătura directă dintre performanţă şi motivaţie: rezultatele sunt mai bune în cazul unei motivaţii sociale mai profunde. După Rudik22 motivele activităţii sportive sunt: 1. Motive directe: • Satisfacţia produsă de activitatea musculară, de mişcare • Satisfacţia estetică produsă de frumuseţea diferitelor mişcări • Tendinţa omului de a se manifesta curajos şi hotărât Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan - Editura Sport-Turism. Bucureşti. 22

•

Tendinţa întrecerii, elementele de concurs • Tendinţa de a obţine performanţe sportive de valoare. 2. Motive mijlocite: • Tendinţa de a deveni puternic şi sănătos prin practicarea exerciţiilor fizice şi a sportului • Tendinţa de pregătire pentru activitatea profesională prin sport • Sentimentul datoriei, necesitatea respectării normelor şcolare etc. • Înţelegerea importanţei sociale a activităţii sportive. 3. Interese, ca orientări specifice a cunoaşterii către activitatea sportivă. A. T. Puni23 este de părere că există o anumită dinamică a motivelor pentru practicarea sportului, stabilind în acest sens trei etape: 1. Etapa prospectivă iniţială: • Necesitatea de mişcare • Necesitatea îndeplinirii obligaţiilor • Necesitatea de a practica un sport 2. Etapa activităţii sportive individuale: • Trezirea şi dezvoltarea interesului pentru sport • Trăirea succeselor sportive • Obţinerea unor performanţe sportive • Necesitatea efortului fizic 3. Etapa măiestriei sportive: Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti 23

• • •

Tendinţa obţinerii măiestriei sportive Câştigarea de titluri sportive Dezvoltarea ramurii sportive respective • Tendinţa transmiterii experienţei pentru generaţiile tinere Puni este de părere că motivele sunt în strânsă legătură cu interesele. După M. Bonet (d. M. Epuran) cele mai importante motive care-i determină pe oameni să practice anumite ramuri de sport sunt: 1. Afirmarea de sine: • Autocunoaştere, perfecţionare, autodepăşire • Nevoia de a se face acceptat • Nevoia de a primi un rang într-o colectivitate • Nevoia de a fi aprobat • Nevoia de prestigiu 2. Tendinţele sociale: • Căutarea contactului uman • Căutarea grupului, tendinţe de afiliere • Nevoia de integrare în cadrul instituţional în care se desfăşoară activitatea sportivă 3. Interesul pentru competiţii: • Nevoia de a participa la o întrecere sportivă • Nevoia de a-şi măsura „forţele” • Nevoia de succes, de neprevăzut, de a trăi tensiunea competiţiei 4. Dorinţa de a câştiga:

•

Dorinţa de achiziţie, de posesie a gloriei sportive • Aspecte ale afirmării de sine legate de locul I o Dorinţa de a fi tot atât de bun ca ceilalţi o Dorinţa de a se realiza o Nevoia de a se face cunoscut, acceptat o Nevoia de dominare a altora • Tendinţe agresive în raport cu adversarul • Nevoia de compensaţie • Nevoia de a-şi face datoria. 5. Aspiraţia de a deveni sportiv de frunte: • Nevoia de exigenţă faţă de propria activitate • Tendinţa legată de autoafirmare • Interese materiale • Dorinţa de a câştiga pentru ţară, club • Influenţa altor campioni 6. Căutarea compensaţiei: • Compensaţia de completare şi echilibrare • Compensaţia de depăşire a inferiorităţii • Compensaţia de substituire a anumitor nereuşite ale vieţii 7. Nevoia de mişcare: • Satisfacţiile produse de actul motric • Posibilitatea consumării energiei disponibile

8. Agresivitatea şi combativitatea: • Tendinţa de depăşire şi autodepăşire 9. Gustul riscului: • În funcţie de caracteristicile tipului de personalitate ale individului Se pune întrebarea „Cum poate fi motivat sportivul de performanţă?”. Răspunsurile la această întrebare – problemă depind de mulţi factori, de sportiv, de antrenor, de ambianţă etc. Considerând participarea psihologiei la pregătirea şi realizarea performanţei sportive putem aprecia că antrenorului îi revin cele mai importante sarcini pentru motivarea sportivilor de performanţă (figura 8) FIGURA 8. sportivă

Participarea

MEDIC SPORTIV

psihologiei

la

pregătirea

PSIHOLOG SPORTIV

ANTRENOR

ANALIZEAZĂ SITUAŢIA PLANIFICĂ ŞI REALIZEAZĂ PREGĂTIREA PREGĂTEŞTE NEMIJLOCIT SPORTIVUL

M. Epuran24 îi citează pe Ogilvie şi Tutko prezentând câteva modalităţi de motivare a sportivilor de performanţă: Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti 24

1. Motivarea în cazul întâlnirii sportivului cu un adversar obişnuit: • Se face apel la sentimentul responsabilităţii • Antrenorul îşi exprimă încrederea în victorie • Antrenorul insistă asupra tradiţiei existente 2. Motivarea în cazul întâlnirii cu o echipă valoroasă: • Se arată că întâlnirea poate fi unica ocazie a anului • Se insistă asupra faptului că această întâlnire este cea mai importantă verificare • Se creează sportivului o anticipare entuziastă 3. Motivarea sportivilor în situaţia în care antrenorul este sigur că întâlnirea se va solda cu o înfrângere: • Arată că în sport există şi victorii şi înfrângeri • Subliniază că rezultatul final nu este cel mai important lucru • Stabileşte ţeluri pentru fiecare sportiv • Insistă ca fiecare sportiv să facă tot ce poate pentru a obţine victoria 4. Motivarea sportivilor în situaţiile în care par să aibă de-a face cu un adversar uşor de învins: • Se atrage atenţia că fiecare sportiv este răspunzător de ceea ce face

•

5.

6.

7.

8.

Fiecare este avertizat să nu ia lucrurile prea uşor • Antrenorul realizează o abordare realistă a situaţiilor ce pot apărea în timpul competiţiei Cum se realizează redresarea în cazul unei „căderi” când se pare că nimic „nu merge”: • Se insistă asupra faptului că fiecare trebuie să dea tot ce poate • Se arată că răspunderea pentru situaţia existentă revine antrenorului • Sportivii sunt îndrumaţi să se ocupe de ei înşişi Revenirea după o înfrângere „la limită”: • Sublinierea dezamăgirii • Se arată că înfrângerea este totuşi firească • Se exprimă încurajarea şi încrederea în sportivi Revenirea după o înfrângere severă: • Trebuie trezită încrederea în forţele proprii • Trebuie să se demonstreze faptul că se poate progresa în continuare • Antrenorul trebuie să evite trecerea la sancţiuni Conducerea echipei după o victorie „la limită”: • Antrenorul trebuie să caute să menţină starea echipei (sportivului) • Trebuie arătat că „suntem pe drumul cel bun”

•

Se fixează jaloanele perfecţionări ulterioare

pentru

9. Conducerea echipei după o victorie clară: • Trebuie căutate mijloacele de menţinere a stării prezente • Trebuie evitat pericolul „culcării pe lauri” • Antrenorul trebuie să insiste asupra prelungirii momentului creat 10.Pregătirea pentru întâlnirea cu un adversar totdeauna învins: • Se subliniază punctele în care adversarul este tare • Se insuflă încrederea într-o nouă victorie • Trebuie evitată îngâmfarea 11. Pregătirea pentru întâlnirea cu un adversar totdeauna victorios: • Trebuie redată încrederea în forţele proprii • Se subliniază lipsurile şi slăbiciunile anterioare • Se trasează sarcini concrete pentru fiecare 12.Crearea interesului şi entuziasmului pentru pregătire: • Utilizarea unei variaţii de tehnici motivaţionale • Antrenamente interesante cu întreceri vesele

•

Antrenamente asemănătoare concursurilor, cu mare încărcătură afectivă

1.4.2. Mijloacele intuitive în sport Redăm în continuare25 principalele mijloace intuitive, ca factori primordiali în ajutorul cuplului profesor – elev/antrenor – sportiv în învăţare: A. Mijloace intuitive directe: a) Execuţie proprie: o Percepţii proprioceptive:  experienţa motrică şi execuţiile de probă  execuţii cu îngrădire şi orientare spaţială o Percepţii vizuale:  execuţie cu ajutorul profesorului/antrenorului  observarea propriei mişcări  mişcări proprii în oglindă o Percepţii mixte:  cu ajutorul aparatelor şi manechinelor  execuţia cu parteneri pasivi, semiactivi şi activi b) Execuţia altora: o Percepţii neintenţionate (formarea noţiunilor empirice) Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura Sport-Turism. Bucureşti. 25

o

Percepţii intenţionate:  demonstraţia profesorului/antrenorului  execuţia spontană a altora

B. Mijloace intuitive indirecte: a) Execuţie proprie: o fotografia, kinograma, filmul, videorecordingul, etc. b) Execuţia altora: o fotografia, kinograma, filmul, videorecordingul, etc. C. Elemente intuitive care fac trecerea de la senzorial la logic: a) Schiţele şi desenele exerciţiului b) Manechine miniaturi (hamleţi) c) Imaginarea execuţiei 1.4.3. Particularităţile educării voinţei Aşa după cum am mai arătat una dintre componentele cele mai importante ale pregătirii psihologice o constituie educarea voinţei, a capacităţii de a depune eforturi de voinţă. Educarea calităţilor volitive presupune următoarele cerinţe: 1. Utilizarea în pregătire a condiţiilor meteorologice nefavorabile 2. Varietatea traseelor, terenurilor, locurilor de antrenament, amplasarea diferită şi variată a aparatelor 3. Alegerea unor exerciţii speciale şi a condiţiilor de executare a acestora 4. Sarcini suplimentare în stadiul de oboseală

5. Utilizarea îngreuierilor şi a rezistenţei 6. Prelungirea timpului de lucru peste cel de concurs, reducerea spaţiului de acţionare 7. Crearea unor false dificultăţi, a unor obstacole aparente 8. Probarea traseelor, a locurilor, a aparatelor în regimul de concurs 9. Probe, turnee, concursuri cu profil de antrenament 10.Concursuri cu adversari diferiţi (mai slabi/mai puternici) 11.Utilizarea handicapurilor 12.Desfăşurarea lecţiilor, a antrenamentelor, în prezenţa arbitrilor, vizitatorilor, spectatorilor etc. 13.Crearea unor obstacole neaşteptate cu diferite grade de dificultate Educarea calităţilor volitive în procesul de antrenament se realizează conform figurii 9 (după Jarov) FIGURA 9. Educarea calităţilor volitive în procesul de antrenament26 EDUCAREA CALITĂŢILOR VOLITIVE ÎN PROCESUL DE ANTRENAMENT

ÎNTÂMPLĂTOARE

CONŞTIENTĂ/ORIENTATĂ CUNOŞTINŢE, CONVINGERI

PRACTICĂ, EXERCIŢII

CERINŢE

Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor. Editura Sport – Turism. Bucureşti 26

COMPLICAREA PROCESULUI DE ANTRENAMENT ÎNLĂTURAREA CONDIŢIILOR DE „SERĂ”

GREU ÎN ANTRENAMENT UŞOR ÎN CONCURS

APROPIEREA CONDIŢIILOR ANTRENAMENTULUI CU CELE ALE

CONCURSULUI

Se consideră că şi actul volitiv cuprinde anumite etape în realizarea lui, etapizare în concordanţă cu evoluţia pregătirii sportivului:  etapa de pregătire  execuţia propriu-zisă  etapa de apreciere a rezultatelor obţinute  o nouă pregătire pentru o execuţie superioară, etc. După fiecare utilizare a calităţilor volitive a sportivului, apare posibilitatea perfecţionării lor. În evoluţia pregătirii şi a performanţelor sportivului, rezultatele obţinute sunt apreciate diferit (figura 10) şi în consecinţă antrenorul, cunoscând aceste caracteristici are posibilitatea şi trebuie să ia toate măsurile pentru înlăturarea aspectelor negative, pentru o motivare intrinsecă a pregătirii în vederea obţinerii unor performanţe din ce în ce mai valoroase.

PANICA

ÎNGÂMFAREA

NEGATIV (NEREALIZAREA OBIECTIVELOR)

DEZORIENTAREA

RECUNOAŞTEREA CURAJOASĂ A GREŞELILOR

AUTOÎNCREDEREA

AUTOANALIZA

SUBAPRECIEREA UŞOARĂ A ACTIVITĂŢII PROPRII

CONŞTIINŢA DATORIEI ÎMPLINITE

BUCURIA VICTORIEI

ANALIZA CU AJUTORUL ALTORA

REZULTATUL OBŢINUT

POZITIV (ATINGEREA OBIECTIVELOR)

ÎNFUMURAREA, VEDETISMUL

FIGURA 10. Variante de apreciere a rezultatului obţinut (după Jarov27)

AMĂRĂCIUNEA ÎNFRÂNGERII DEPRIMAREA

Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor. Editura Sport – Turism. Bucureşti 27

1.5. CONSIDERAŢII PRIVIND PSIHOLOGIA CONCURSURILOR SPORTIVE Specialiştii din domeniul psihologiei activităţilor motrice au formulat anumite caracteristici psihologice ale concursurilor sportive. Dintre acestea (după M. Epuran), cele mai importante ar fi: 1. Întrecerea este caracteristica fundamentală a activităţii sportive, putându-se distinge aspecte ale psihologiei individului şi aspecte ale psihologiei sociale. Prin sport individul şi grupul sunt obişnuiţi să învingă anumite obstacole (de spaţiu, timp, greutate, adversari etc.), să obţină anumite performanţe şi recorduri, să aibă o comportare sportivă (fair-play). ”Important este să participi, nu să câştigi !” spunea iniţiatorul Jocurilor Olimpice moderne, baronul Pierre de Coubertin. 2. Întrecerea nu este concurenţă, ci este concurs, care se desfăşoară pe bază de regulamente bine stabilite şi cunoscute de adversar. Sportivul în concurs, nu urmăreşte să-l distrugă pe adversar, ci doar să-l întreacă, oferindu-i acestuia posibilitatea revanşei cinstite.

3. Combativitatea în sport nu este agresivitate, nu presupune tendinţa distructivă pe care alte activităţi (teroriste de exemplu) le incubă. Combativitatea presupune tendinţa de opunere unul altuia cu dorinţa de depăşire şi autodepăşire. 4. Emulaţia este principiul stimulativ al activităţii sportive, ea dă sentimentul rivalităţii sportive, este însăşi seva acesteia. 5. Există o motivaţie, fie directă fie socială a participării la concurs, deoarece în concurs sportivul participă cu întreaga sa personalitate, motivaţional îmbinându-se elemente variate care „merg până în cele mai intime colţuri ale personalităţii sportivului”28 6. În concursuri se realizează verificarea şi ierarhizarea sportivilor, aceasta constituind baza aprecierii, a cunoaşterii şi autocunoaşterii sportivilor. Din acest punct de vedere, concursul, deşi este doar un moment al activităţii sportive (uneori durând câteva secunde), este elementul hotărâtor al acestei activităţi. 7. Concursul sportiv are o condiţionare socială bine determinată, incluzând nu numai sportivii şi arbitrii, ci şi tehnicienii, organizatorii, ziariştii, spectatorii etc. Se poate vorbi despre o psihologie specifică competiţiei sportive, care studiază atât Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului. Revista E.F.S. Bucureşti. 28

particularităţile individuale ale celor angrenaţi în concurs cât şi particularităţile grupurilor sportive. 8. Competiţiile sportive presupun existenţa unor regulamente bine stabilite şi cunoscute atât de sportivi cât şi de organizatori, public, etc. Concursul sportiv este legiferat, arbitrilor revenindu-le o deosebită responsabilitate în acest sens, angajându-i pe ei, pe sportivi, pe spectatori ori pe organizatori atât moral cât şi juridic. Apare bine determinată şi responsabilitatea antrenorilor, a medicilor, a psihologilor etc. În unanimitate, specialiştii domeniului sunt de acord că se poate vorbi despre psihologia sportivului în concurs, incluzând aspecte psihologice ale tacticii, stările emoţionale ale sportivului, aspecte ale voinţei şi ale personalităţii etc. 1.5.1. Psihologia comportamentului tactic Psihologia comportamentului tactic formulată de M. Epuran (figura 11), apare ca un inel reflex în care pe baza percepţiei şi analizei situaţiei, utilizând memoria motrică care are un rol deosebit, se realizează rezolvarea mintală a acestei situaţii, de unde, până la rezolvarea practică şi la rezultat nu mai este decât un singur pas. FIGURA 11. Psihologia comportamentului tactic (M. Epuran)

MEMORIE

PERCEPERE ŞI ANALIZA SITUAŢIEI

Aferenţaţie inversă

REZOLVAREA MINTALĂ A SITUAŢIEI

ACCEPTORUL ACŢIUNII

REZOLVAREA PRACTICĂ A SITUAŢIEI

REZULTAT

Prin cunoaşterea particularităţilor şi a experienţei anterioare a sportivului, cuplul antrenor – sportiv alcătuiesc planul tactic pe care sportivul îl aplică. La final, specialiştii realizează împreună cu sportivul analiza psihologică a comportamentului tactic. 1.5.2. Pregătirea psihică pentru concurs Pregătirea psihică pentru concurs a sportivului urmăreşte „formarea unui sistem de atitudini şi conduite cu caracter operaţional şi reglatoriu”29 cu scopul obţinerii unor performanţe superioare în condiţii de concurs. Această formă a pregătirii, ca o componentă indispensabilă a antrenamentului sportiv presupune o pregătire psihică generală şi o pregătire psihică pentru un concurs anume. Profesorul Epuran sintetizează pregătirea psihică pentru concurs descriind aspectele, conţinutul şi stările de preparaţie specifice (tabelul 1).

Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului. Revista E.F.S. Bucureşti. 29

TABELUL 1. Pregătirea psihică pentru concurs30. OBIECTIVE: formarea sistemului de atitudini şi conduite operaţionale – „stări de preparaţie” – care asigură obţinerea performanţelor bune de concurs. ASPECTE CONŢINUT STĂRI DE PREPARAŢIE 1. Acţiuni vizând: A. Pregătire Dispunerea:  motivaţie pentru generală:  performanţă şi motivaţie, nivel  Atitu înalte de aspiraţie – dini, sentimente prin deprinderi şi morale cunoaşterea obişnuinţe  conştiinţa adversarului şi de a scopului autocunoaştere concura  capacitatea B. (agonistice) autoreglării Anticiparea: 2. afective şi Pregătire pentru  elaborarea voluntare un anumit planului tactic  echilibru afectiv concurs: şi a  antrenamentul conduitelor  Atitudini şi mental „dramatice” conduite  încrederea în adecvate C. forţele proprii unui anumit Angrenarea–  combativitatea adversar şi modelarea:  spiritul colectiv, condiţiilor  experimentare de echipă concrete de a mentală şi  fair-play-ul concurs practică a  menţinerea planului prospeţimii

Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti 30







psihice rezistenţă psihică la stres şi frustrări activitate în condiţii de oboseală efortul voluntar

propus D. Aplicarea– adaptarea:  autoreglarea inteligentă şi creatoare în concurs E. Analiza:  concluzii pentru ameliorarea conduitei în concursurile următoare

După cum reiese din tabelul 1, Epuran şi Holdevici formulează cele trei probleme mari ale realizării obiectivelor referitoare la „preparaţia” sportivului pentru concurs. Vorbim despre o stare de „preparaţie” din două motive esenţiale:  Aceasta nu se poate realiza dacă nu există o bună pregătire psihologică de bază şi o pregătire psihologică specială de ramură.  Pregătirea psihologică pentru concurs, presupune o stare de preparare a sportivului din toate punctele de vedere: intelectual, afectiv, volitiv, de personalitate etc. Se caută crearea la sportivi a acelei orientări care priveşte mai ales modul cum trebuie folosite însuşirile şi calităţile dobândite în pregătire, precum şi obţinerea unor atitudini specifice Principalele aspecte ale pregătirii psihologice pentru concurs sunt:

1. Dispoziţia de start, starea psihică generală în care se găseşte sportivul înaintea concursului. De menţionat că fiecare sportiv se poate manifesta diferit de la un concurs la altul, sau faţă de aceleaşi categorii de concursuri. Puni consideră că există următoarele stări de start: • Febra de start, când sportivul este agitat, nu-şi găseşte locul, vrea să concureze dar nu reuşeşte să se concentreze, este nervos şi nemulţumit etc. • Apatia startului, când sportivul este fie mult prea liniştit, fie se teme, nu doreşte să concureze, nu ar vrea să facă parte din echipă, este somnolent, fără nerv etc. • Starea „gata de luptă” este starea optimă. Antrenorul are datoria să utilizeze toate mijloacele şi măsurile de care dispune pentru a-l aduce pe sportiv în această stare optimă pentru concurs, inclusiv prin buna dirijare a pregătirii organismului pentru efort. Având în vedere că dispoziţia de start poate apare cu 2448 de ore înaintea concursului, antrenorul se va orienta asupra întregii „preparaţii” a sportivului pentru concursul respectiv. 2. Supraexcitarea emotivă (stresul) este aspectul care trebuie evitat. Sportivul

trebuie supus în timpul pregătirii la eforturi de aşa natură încât: • să facă faţă manifestărilor afective puternice din timpul competiţiei • să dispună de pregătirea volitivă pentru învingerea oboselii, trecerea voluntară peste „punctul mort” etc. Formarea atitudinii specifice sa „preparaţia” pentru concurs cuprinde anumite momente mai importante31:  Dispunerea, ca stare de orientare pozitivă spre realizarea unei mai bune participări la concurs. Aceasta se realizează în funcţie atât de particularităţile ramurii sportive cât şi în funcţie de caracteristicile sportivului respectiv, având un caracter dinamic şi un conţinut psihologic.  Anticiparea, sau trăirea mintală a participării în concurs, prevederea participării, prefigurarea comportamentului tactic.  Angrenarea – modelarea, pregătirea concretă pentru a lua startul, atât motric (pregătirea organismului pentru efort) cât şi psihic prin crearea dominatei în creierul sportivului în vederea unei cât mai optime adaptări.  Aplicarea – adaptarea, constituie însăşi participarea sportivului în concurs, acestea fiind stări de preparaţie în mod fundamental pentru concursul următor. Epuran Mihai Bucureşti. 31

- (1968) – Psihologia sportului. Editura U.C.F.S.

 Analiza este etapa finală, de încheiere a participării la un concurs, când se caută realizarea conştientizării sportivului asupra propriilor particularităţi. Specialiştii domeniului propun realizarea unei planificări speciale a pregătirii psihologice a sportivilor. Se consideră că planul pregătirii psihologice se alcătuieşte pe baza următoarelor cerinţe:  cerinţele pe care le exprimă ramura de sport faţă de sportiv, ca înzestrare aptitudinală şi condiţie a performanţei superioare  psihodiagnozei – cunoaşterii nivelului dezvoltării diferitelor calităţi şi trăsături psihice ale sportivului  obiectivelor de performanţă propuse pentru sportiv, în raport cu vârsta, stagiul de ramură, posibilităţile de pregătire. 2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORT Pornind de la faptul că fiinţa umană este un sistem bio-psiho-social, orice abordare a ei, fie medicală, fie pedagogică etc. nu poate şi nu trebuie făcută în afara viziunii interdisciplinare, chiar dacă în unele situaţii specialistul este pus în situaţia de a accentua una sau alta din suprastructurile sistemului. Dintre factorii responsabili de asistenţa ştiinţifică a sportivului cei mai importanţi sunt:  antrenorul  psihologul  medicul. Asistenţa medico-psiho-socială constă în:

1. Controlul activităţii sportivului din antrenament, concurs şi refacere (control în sensul în care îl găsim în teoria reglării sistemelor) care constă din supravegherea activităţii şi culegerea de informaţii asupra acesteia şi evaluarea după criterii ştiinţific stabilite, cât şi decizia (sau colaborarea la decizie) pentru corectarea comportamentului sportivului, când este cazul. 2. Diagnostic medical şi psihologic, ca bază indispensabilă pentru: • compararea indicilor individualităţii sportivului cu modelele elaborate pentru ramurile de sport, vârste, sexe; • elaborarea măsurilor profilactice şi psihoprofilactice; • stabilirea măsurilor terapeutice în caz de îmbolnăvire, accident, eşec etc. 3. Îndrumarea individualizării activităţii din antrenament, concurs, activităţi profesionale, sociale, familiale şi de timp liber – în colaborare cu antrenorul şi alţi factori. 4. Consiliere, sfătuire în domeniul competenţei specifice, fie spontan, fie la cererea celor interesaţi. 5. Contribuţia la întregul proces educativ pentru realizarea unei personalităţi armonioase a sportivului. Lucrându-se cu indivizi supradotaţi, se va contribui esenţial la valorificarea aptitudinilor lor, ca şi la realizarea unui echilibru care se

cere asigurat atunci când accentuarea înzestrării este unilaterală şi reclamă compensare. 6. Participarea de la acţiunile selecţiei iniţiale şi succesive, ajutând tehnicienii în stabilirea celor mai judicioase criterii de decizie, în care cerinţele sportului să fie corelate cu particularităţile individuale ale sportivului. Problematica complexă a asistenţei psihologice s-a impus datorită faptului că sportul de performanţă – activitate de limită a capacităţilor umane – solicită maximal resursele fizice şi psihice ale sportivului. În aceste condiţii, orice dereglare, oricât de fină la nivelul mecanismelor psihocomportamentale, atrage după sine diminuarea performanţelor. Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de măsuri care:  susţin sportivul în eforturile sale,  îl ajută să-şi realizeze la nivel maximal performanţele de care este capabil. Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit de complexă, implicând măsuri:  externe, asupra activităţii sportivului: • Organizare • Coordonare • Control • aspecte de Protecţie şi Sprijin  interne, asupra sportivului • măsuri de formare a unor mecanisme (atitudini şi deprinderi) eficiente de

Autoconducere şi Autocontrol ale activităţii proprii. Asistenţa psihologică are o importanţă majoră pentru valoarea şi nivelul performanţei, acţionând asupra structurii psihice a sportivului, în sensul:  echilibrării  optimizării funcţionale a acestuia (în sensul adaptării la solicitările performanţei). 2.1. INVESTIGAŢIA PSIHOLOGICĂ O obligaţie cu caracter permanent a psihologiei este reprezentată de stabilirea prin mijloace de investigaţie adecvate a:  calităţilor psiho-funcţionale ale sportivilor  capacităţii lor adaptative la solicitările mereu crescânde ale sportului de performanţă Nivelul ridicat al performanţelor sportive, care se bazează pe un suport ştiinţific, multidisciplinar, reclamă psihologiei sportului noi metode de investigaţie şi aprecieri calitative în funcţie de condiţiile specifice fiecărei ramuri de sport. Investigaţia psihologică şi necesitatea ei:  Investigaţia psihologică: • rol - în alcătuirea concepţiei generale şi a strategiei dezvoltării sportivului, constituind un factor determinant în obţinerea performanţelor sportive, devenind totodată şi o verigă indispensabilă a examenului medicosportiv modern.

•

are în vedere nu numai activitatea psihică a sportivilor de performanţă la vârsta senioratului, ci în egală măsură şi a copiilor şi adolescenţilor. • scopul primordial depistarea calităţilor psihice ale sportivilor în vederea cunoaşterii acestora şi folosirii lor în mod eficient în dirijarea ştiinţifică a antrenamentului. • se realizează după un program bine stabilit, având la bază o strategie de lucru diferenţiată pe grupe de sporturi (aerobe, anaerobe, neuropsihice, mixte). • metodele folosite în cadrul investigaţiei psihologice sunt verificare şi standardizate pe populaţia sportivă şi necesită respectarea strictă a unor condiţii de aplicare şi interpretare. • datele obţinute sunt înregistrate în fişele individuale.  Pregătirea sportivă are în permanenţă în vedere: • „modelul competiţiei” • obţinerea marii performanţe aflânduse aici integrate şi principiile psihologiei  În cadrul antrenamentului: • este prezent şi bine evidenţiat factorul psihologic ca element indispensabil şi constitutiv

•

se va pune baza pe datele psihologice furnizate colectivului tehnic (elemente concrete)  Performanţa sportivă este rezultatul unei combinaţii specifice a unui număr mare de elemente  Datele investigării psihologice sunt necesare antrenorului. Acesta trebuie să fie şi pedagog, deoarece prin întreaga sa activitate el contribuie în mod esenţial la desăvârşirea personalităţii sportivilor Investigarea poate avea trei orientări:  Investigaţie de control, vizând circuitele medicale (2-4x/an)  Investigaţie la cererea sportivilor sau antrenorilor  Investigaţie desfăşurată la lot

Structura investigaţiei psihologice. I. Anamneza II. Investigarea psiho-motricităţii pe grupe de sporturi. 1. Sporturi cu solicitare anaerobă (atletism: sărituri, sprint, aruncări; sărituri în apă; ciclism: pistă; popice; schi alpin; haltere) Aptitudinile psihice în funcţie de prioritate: a) Sfera psiho-senzorială: o percepţia spaţială

schimbabilitatea chinestezică capacitatea de diferenţiere a forţelor la nivel de efector b) Sfera psiho-motricităţii: o viteză de reacţie o coordonare vizual-motorie o echilibru senzorio-motor c) Sfera psiho-intelectuală: o capacitate de concentrare a atenţiei o rezistenţă la oboseală psihică o gândire tactică dublată de iniţiativă Teste utilizate: • Aprecierea distanţelor • „Kinesteziometru” • „Labirint” manual • „Labirint” electric 2. Sporturi cu solicitare aerobă (atletism: alergări; nataţie; patinaj: viteză; schi: fond; canotaj) Aptitudinile psihice: a) Sfera psiho-motricităţii: o Viteză de repetiţie o Eficienţă a actului psiho-motor respectiv, în autotempo şi ritm impus o Coordonare psiho-motrică o Precizie şi rapiditate în execuţia mişcării o Rezistenţă psihică la activităţi monotone o o

o

Randament psihic în condiţii de solicitare îndelungată

Teste utilizate: • Psihotempometru • „Tapping” • „Punctare” • „Trasaj” 3. Sporturi cu solicitare neuropsihică (portari; şah; tir; popice) Aptitudinile psihice: a) Sfera psiho-senzorială: o Rapiditatea proceselor perceptivvizuale o Câmpul atenţiei o Percepţie spaţială b) Sfera psiho-motricităţii: o Coordonare vizual-motorie o Mobilitate a proceselor psihice în sfera reactivităţii o Viteză de reacţie o Tremometrie c) Sfera psiho-intelectuală: o Capacitatea de concentrare a atenţiei o Distributivitate a atenţiei o Flexibilitate şi concentrare a atenţiei o Posibilităţi de ameliorare a randamentului psihic prin învăţare o Inteligenţă nativă Teste utilizate: • „Tahistoscop”

• „Klasow” • „Raven” • „Piorkowski” 4. Sporturi cu solicitare mixtă (jocuri, tenis de câmp) Aptitudinile psihice: a) Sfera psiho-senzorială: o Rapiditatea proceselor perceptivvizuale o Câmpul atenţiei b) Sfera psiho-motricităţii: o Viteză de reacţie o Coordonare vizual-motorie o Mobilitate a proceselor psihice în sfera reactivităţii o Precizie şi rapiditate în execuţie c) Sfera psiho-intelectuală: o Volum şi flexibilitate a atenţiei o Memorie vizuală o Capacitatea de analiză rapidă a situaţiilor o Distributivitatea atenţiei Teste utilizate: • „Tahistoscop” • „Piorkowski” • „Ordonator de jetoane” • „Labirint” electric • „Atenţie distributivă” 2.2. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ ŞI ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ Pregătirea psihologică urmăreşte:

 dezvoltarea calităţilor psihice  şi a trăsăturilor personalităţii sportivului  solicitat de activitatea specifică, pentru asigurarea eficienţei antrenamentelor şi obţinerea rezultatelor bune în concurs. Treptele pregătirii psihice 1. Pregătirea psihică de bază care asigură nivelul educaţiei cetăţeneşti a sportivului, privind atitudinea faţă de muncă, faţă de oameni, familie şi societate. 2. Pregătirea psihică specifică care pregăteşte şi formează însuşirile psihice solicitate în mod preponderent de specificul probei. 3. Pregătirea psihică pentru concurs care cuprinde formarea în general şi pentru un anumit concurs în particular. Laturile pregătirii psihice 1. Psihomotrică 2. Intelectual-cognitivă 3. Afectivă 4. Volitivă 5. Unele componente ale personalităţii Mijloacele pregătirii psihice 1. Specifice sportului (exerciţii fizice, tehnice, tactice, instruirea teoretică, instruirea psihologică, exerciţii şi tehnici de relaxare) 2. Din domeniul psihologiei, pedagogiei, psihoterapiei. Metodele pregătirii psihice Se vor selecta din conţinutul metodelor şi tehnicilor psihologiei, pedagogiei, psihiatriei

recurgându-se şi la unele tehnici împrumutate din procedurile orientale de relaxare sau concentrare. Asistenţa psihologică se va suprapune peste demersurile pregătirii psihice:  amplificând efectele de adaptare la solicitări,  mărind încrederea sportivului în sine,  asigurând „fiabilitatea” psihocomportamentală a acestuia în competiţii. Antrenorul, medicul şi psihologul vor asigura sau vor contribui atât la pregătirea psihică, cât şi la asistenţa psihologică a sportivului. Când prima este realizată foarte bine, cea de a doua are mai puţine obiective şi demersuri metodologice. 2.2.1. Tendinţe actuale în asistenţa psihologică a sportivilor  Deplasarea accentului de la psihodiagnoză spre intervenţia psihologică  Utilizarea mai redusă a testelor psihologice clasice în favoarea interviurilor clinice şi a scalelor de autoapreciere a stărilor psihice ale sportivilor  Psihodiagnoza computerizată, în acelaşi timp cu modelarea pe calculator a solicitărilor specifice unei ramuri de sport sau alteia  Menţinerea tehnicilor de relaxare în sfera intervenţiei psihoprofilactice, psihoterapeutice şi mai ales în domeniul refacerii după efort

 Creşterea numărului de tehnici împrumutate din culturile orientale şi a unor tehnici psihologice de optimizare umană utilizate în alte domenii de activitate (artă, învăţare, management etc.)  Utilizarea pe scară tot mai largă a tehnicilor de psihoterapie scurtă, nonanalitică, la sportivii cu probleme 2.2.2. Tipologia asistenţei psihologice  După gradul de activitate sportivă: • Antrenament • Concurs • În afara acestora  După subiecţii interesaţi: • Individual (sportivului) • În grup (echipei)  După locul asistenţei în sistemul pregătirii sportive: • Independentă (autonomă) • Parte a asistenţei ştiinţifice  După caracterul organizării: • Continuă (curentă) – dacă psihologul este angajat permanent • Ocazională  Persoana care acordă asistenţă: • Antrenorul • Psihologul • Medicul

•

În anumite situaţii – autoasistenţă (de unii sportivi) sau în anumite limite maseur, manager.

2.2.3. Condiţiile asistenţei psihologice Pregătirea psihică poate fi considerată ca o parte a asistenţei psihologice. Deşi sarcina realizării îi revine în primul rând antrenorului, medicului sportiv sau psihologului, poate influenţa deosebit de mult unele din atitudinile şi comportamentele sportivului datorită apropierii sufleteşti de acesta, capacităţii de a-l înţelege şi tendinţei fireşti de a-l ajuta. Câteva dintre condiţiile asistenţei psihologice importante sunt descrise de Epuran M32. 1. Cunoaşterea personalităţii sportivului şi a particularităţilor de manifestare în condiţiile foarte diferite ale activităţii din antrenamente şi concursuri. Pe baza cunoaşterii se vor evalua capacitatea psihică a sportivului şi posibilităţile sale adaptative şi autoreglatorii. Cunoaşterea aceasta se realizează de către psiholog atât prin examen psihodiagnostic, cât şi prin utilizarea tuturor metodelor specifice şi adecvate acestui scop. Antrenorul va proceda bine dacă va cere ca psihologul să-i completeze datele pe care le deţine despre sportiv din activitatea curentă. De regulă, cunoaşterea directă, empirică nu duce la precizie în formularea aprecierilor şi nici la ierarhizarea sau sistematizarea lor, fiind de multe ori inoperantă în practică. Epuran M. – (1982) – Ghidul psihologic al antrenorului. IEFS. Bucureşti (p.87-94) 32

2.

3.

4.

5.

Profilul sau caracterizarea psihologică alcătuite de specialişti vor sta la baza demersului şi condiţiei care urmează. Aprecierea măsurii în care sportivul dispune de calităţi reclamate de activitate, care dintre ele stau la baza eficienţei şi succesului şi care îl împiedică să fie mai bun. Unele calităţi şi unele trăsături trebuie corectate sau restructurate, iar altele dezvoltate şi perfecţionate – în raport foarte strâns cu specificul solicitărilor probei (sportului), în antrenamente şi concursuri. Cunoaşterea exactă a cerinţelor activităţii probei sau sportului: ce calităţi reclamă, ce calităţi poate dezvolta, prin ce se obţine succesul, ce anume este contraindicat. Pentru aprofundarea problemei există monografii psihologice ale unor sporturi, clasificarea şi caracterizarea lor psihologică – ceea ce este util nu numai pentru organizarea asistenţei, dar şi a orientării şi selecţiei sportive a tinerilor. Adeziunea totală a sportivului sau echipei la acţiunile de asistenţă psihologică; acceptarea psihologului şi medicului, ca şi a oricărei alte persoane care aplică măsurile de asistenţă. Cooperarea sportiv – psiholog – medic este indispensabilă, întrucât ceea ce se propune ca acţiuni urmează a fi realizat în mod deosebit de către însuşi sportivul, prin efort şi conştientizare. Aplicarea asistenţei în intervalul de eficienţă, de preferat la începutul acestui interval: o dată depăşit intervalul de eficienţă este clar

că asistenţa nu-şi atinge scopul. „Intervalul de eficienţă” începe în momentul când – în baza evaluării capacităţii psihice a sportivului, a situaţiilor şi a nevoilor de corectare sau formare – psihologul sau antrenorul decid măsurile corespunzătoare. Cu cât decizia se ia mai din timp şi între ea şi evenimentul solicitant este o durată mai mare, cu atât măsurile, exersările, influenţele sugestive vor fi mai profitabile. 2.2.4. Momentele asistenţei psihologice În realizarea asistenţei psihologice trebuie parcurse următoarele momente sau etape, între care se află şi unele dintre condiţiile deja menţionate: A. Cunoaşterea sistemului condus (sportivul) B. Evaluarea critică a sistemului condus (aprecierea calităţilor, nivelul de pregătire, performanţă etc.) C. Proiectarea sistemului replică (imaginea sportivului la timpul viitor) D. Stabilirea secvenţelor de acţiuni (intrări) care vor conduce sistemul dat (sportivul) pe o anumită traiectorie stabilită aprioric – sistem optimizat E. Aplicarea şi adaptarea adecvată a acţiunilor în timp (pe durata pregătirii), ţinând seama de răspunsurile parţiale ale sportivului şi care necesită readaptări şi corectări ale deciziei. Asistenţa psihologică urmăreşte sau poate urmării scopuri dintre cele mai dificile. Din acest punct de vedere ea se prezintă ca un proces de conducere

prin obiective, cu următoarele secvenţe, etape ce pot fi subsumate algoritmului asistenţei psihologice: 1. Definirea obiectivelor 2. Compararea obiectivelor cu starea sportivului, performanţele actuale şi posibilităţile de progres 3. Cercetarea strategiilor posibile 4. Alegerea strategiei cele mai potrivite situaţiei 5. Aplicarea strategiei 6. Aprecierea rezultatelor, performanţelor rezultate din asistenţă 7. Continuarea procesului de psihodiagnoză, de căutare a strategiilor şi de decizie, corectarea strategiilor 8. Aplicarea optimizată a asistenţei, acţiunea continuând până la atingerea obiectivelor sau până la formularea altora care necesită restructurări şi în domeniul asistenţei. 2.2.5. Reguli metodologice  Asistenţa psihologică este un proces care însoţeşte permanent toate acţiunile de pregătire (antrenament), concurs şi de timp din afara activităţii propriu-zise sportive, ceea ce pretinde, în primul rând, multă răbdare şi tact din partea celor care o acordă.  Asistenţa trebuie acordată şi condusă în mod discret, fără ostentaţie, adecvată particularităţilor atitudinal – caracteriale





 

ale sportivului şi climatului psihosocial al grupului Să se asigure de la început: adeziunea sportivului şi a echipei, cunoscând că asistenţa trebuie să fie neapărat dublată de autoasistenţă Asistenţa psihologică să se desfăşoare printr-o permanentă supraveghere a conduitei sportivilor, a „stărilor psihice actuale” ale acestora, pentru a permite adaptarea, corectarea sau modificarea intervenţiilor, toate în raport şi cu nivelul de educabilitate a sportivilor Controlul periodic al eficienţei procesului de asistenţă Evitarea diletantismului, a intervenţiilor „binevoitoare” a neavizaţilor în acordarea asistenţei sau în „colaborarea” cu cadrul calificat care o realizează. Asistenţa psihologică va fi acordată numai de către o persoană pregătită corespunzător.

2.2.6. Obiectivele asistenţei psihologice În vederea obţinerii unei asistenţe integrale este nevoie a se lua în considerare şi obiectivele pregătirii psihice sub toate aspectele. În anumite situaţii, apreciate de către psiholog sau medic asistenţa poate să se limiteze la anumite obiective cu caracter praxiologic, prezente între celelalte, dar pe care să le accentueze în mod deosebit.

În lucrarea Medicina sportivă aplicată, Epuran M. prezintă câteva exemple de obiective de pregătire psihică a unor psihologi sportivi din SUA şi chiar Franţa:  Martens: • controlul energiei psihice • controlul stresului • deprinderi de imaginare • deprinderi ale atenţiei • formarea încrederii în sine • deprinderi de fixare a scopurilor  Orlick: • încrederea • relaxarea • imaginarea • focalizarea atenţiei • planificarea • comunicarea • lupta cu stresul  Weinberg: • sine • imaginaţia • încrederea • motivarea • stabilirea scopurilor • pregătirea mentală pentru concurs  Mikes • încrederea • concentrarea • echilibrul afectiv 33

Drăgan I. (sub redacţia) – (1994) - Medicina sportivă aplicată. Editura Editis. Bucureşti. (pag.103) 33

 Misseum • controlul stresului • controlul anxietăţii • întărirea motivaţiei • ameliorarea atenţiei şi concentrării • întărirea încrederii în sine • ameliorarea comunicării Epuran şi Holdevici34 prezintă sintetic conţinutul asistenţei psihologice acordate sportivului de înaltă performanţă:  asigurarea realizării constante a performanţelor înalte  reducerea discrepanţei dintre performanţa actuală şi cea potenţială  creşterea fiabilităţii (constanţei) performanţelor  creşterea capacităţii de menţinere, autocontrol sau modificare a parametrilor performanţei ideale în funcţie de variaţiile situaţiilor date  formarea deprinderilor de autocontrol psihocomportamental ale sportivului. Aceeaşi autori, prezintă în continuare şi un model de asistenţă psihologică. Model de asistenţă psihologică B. Formarea unor deprinderi psihologice de autoreglare a stărilor psihice a) însuşirea exerciţiilor de relaxare din cadrul antrenamentului autogen Schultz b) învăţarea autohipnozei Epuran M., Holdevici Irina – (1993) – Experienţa românească în domeniul asistenţei psihologice a sportivilor de performanţă. 34

c) învăţarea antrenamentului psihoton (relaxare + activare) prin: • antrenament mental • exerciţii fizice • exerciţii respiratorii d) antrenarea calităţii atenţiei sportivilor prin: • exerciţii de concentrare asupra unor obiecte concrete, imagini, cuvinte, părţi ale corpului • exerciţii prin care sportivul învaţă să se detaşeze de stimulii perturbatori externi • exerciţii de concentrare asupra performanţei ideale C. Antrenamentul motivaţional a) Stabilirea scopurilor Sportivul este instruit să realizeze un inventar al obiectivelor activităţii sportive, să le analizeze şi să facă o selecţie a acestora, formulând clar şi precis obiectivele prioritare. Se recomandă folosirea unor formule de tipul: „Concursul este o competiţie între mine şi obiectivul dorit şi nu între mine şi adversarul X” b) Programarea obiectivelor În cadrul antrenamentului mental sportivul este instruit să-şi reprezinte obiectivele dorite, atât cele imediate cât şi cele îndepărtate. Obiectivele pe termen lung sunt sintetizate sub forma unor imagini sugestive, administrate în stare de relaxare profundă sau autohipnoză (de exemplu „Sunt o gimnastă de nota 10”). Aceste obiective pe termen lung pot fi sintetizate şi sub forma unor cuvinte „cheie”

pe care sportivul este instruit să le repete în timpul relaxării. D. Antrenamentul mental aplicat a) Rezolvarea problemelor sportivului Sportivul este întrebat în stare de relaxare sau hipnoză în legătură cu problemele majore care îl împiedică să obţină performanţa dorită. După evidenţierea acestora se realizează o ierarhizare a lor, stabilindu-se priorităţile. Se utilizează tehnici psihoterapeutice de desensibilizare şi de decondiţionare: se retrăieşte în stare de relaxare situaţia psihotraumatizantă apoi se asociază situaţia respectivă cu o performanţă ridicată şi o stare afectivă pozitivă. b) Antrenamentul atitudinal • antrenarea gândirii pozitive în care sportivii sunt învăţaţi să atribuie cauze stabile succesului (propriile calităţi, nivelul antrenamentului) şi cauze accidentale eşecului (hazardului) – Unesthal, 1979. • restructurarea cognitivă: sportivii sunt învăţaţi să dea interpretări pozitive unor evenimente negative, prin modificarea sistemului de referinţă (de exemplu: „Este bine că inima mea bate puternic; aceasta nu înseamnă că sunt emoţionat, ci că organismul meu este pregătit pentru efort”) c) Antrenarea încrederii în sine şi a autocontrolului • utilizarea sugestiilor de întărire a egoului (Hortland), administrarea în

relaxare sau autohipnoză („Zi de zi devin tot mai puternic, tot mai eficient etc.) • tehnica imaginii ideale de campion (reprezentarea unei persoane care arată din punct de vedere fizic ca sportivul, dar care dispune de calităţi care lipsesc subiectului. Când reprezentarea devine suficient de clară sportivul învaţă să se identifice cu ea.) E. Antrenamentul mental specializat pentru o anumită competiţie a) Antrenamentul modelat Se are în vedere modelarea condiţiilor externe ale competiţiei: • antrenament cu: o handicap o îngreuieri o restricţii de timp • modelarea condiţiilor de: o altitudine o timp o zonă geografică etc. b) Utilizarea unor strategii specifice de concurs Strategiile specifice de concurs sunt definite ca modalităţi proprii de intervenţie în situaţii de criză şi au rolul de a readuce performanţa la un nivel normal, în urma unei erori de exemplu. Ele dau sportivului un sentiment de securitate personală, având rolul de a reduce teama de eşec. „Încearcă să-ţi vezi greşeala ca pe o excepţie, iar execuţia corectă ca pe o regulă”.

„Evită analiza critică în limbaj interior. Plasează incidentul neplăcut în sacoşa cu probleme pe care o vei deschide după concurs”. c) Elaborarea unor rutine de prestart Rutinele de prestart reprezintă o combinaţie de elemente fizice şi mentale care îl ajută pe sportiv să pună în acţiune un comportament automatizat. Ele ajută la programarea mentală a obiectivelor de concurs. De exemplu: „Fac acum acelaşi lucru pe care l-am făcut atunci când am câştigat medalia de aur la ...” F. Refacerea după concurs şi psihoterapie a) Refacere după efort şi accidente • prevenirea accidentelor: o sportivul aflat în stare hipnotică sau de relaxare profundă trebuie să ajungă la un anumit „insight” referitor la cauzele inconştiente ale accidentelor. • dacă un accident s-a produs: o antrenament mental prin care se sugerează un aflux sporit de sânge în zona accidentată şi o refacere rapidă a zonelor afectate o antrenament mental pentru exersarea deprinderilor motrice specifice. b) Psihoterapie • psihoterapie comportamentală • psihoterapie suportivă • hipnoterapie: psihoterapie sugestivă • analiza tranzacţională etc.

2.3. PERFORMANŢA SPORTIVĂ Performanţa sportivă este multiplu determinată şi nimeni nu poate spune cu certitudine care factor are ponderea cea mai mare, atunci când cifrele ei sunt la limitele superioare ale capacităţii individului. Prin definiţie sportul este competiţie, întrecere cu spaţiul, timpul, gravitaţia, natura, cu alţii şi cu sine. Sportul de performanţă este activitatea specifică de limită a posibilităţilor fizice şi psihice ale individului, un experiment social în care îşi exercită forţele un număr impresionant de ştiinţe şi discipline cu caracter ştiinţific. Ca şi cel care o realizează, performanţa sportivă este rezultatul unirii în sistem a trei componente: biologică, psihologică şi socială.  Componenta biologică reprezintă natura biochimică, fiziologică şi somatică a sportivului.  Componenta psihologică cuprinde întreaga sa personalitate, cu aspiraţii şi idealuri, voinţă, creativitate şi multe altele.  Componenta socială înglobează în ea civilizaţia, ştiinţa, tehnica, cultura şi mai ales relaţiile interumane.

Triunghiul acesta constituie o unitate, un sistem, fiecare din componentele sale fiind, dacă nu dependente, cel puţin în interacţiune cu celelalte. Creşterea capacităţii de performanţă este scopul fundamental al pregătirii sportive care cuprinde nu numai activitatea din antrenament, dar şi toate măsurile de organizare ştiinţifică plurişi interdisciplinară a acestei activităţi. Chiar şi sistemul competiţional este proiectat spre a conferi sportivilor condiţiile cele mai bune pentru realizarea maximală a performanţei. CEI 4 „A” AI PERFORMANŢEI Performanţa sportivă poate fi considerată ca fiind rezultatul însumării originale a patru factori, astfel: aptitudini, atitudini, antrenament şi ambianţă. 1. APTITUDINILE. Aptitudinea este o însuşire sau un complex de însuşiri psihice şi fizice care asigură succesul, reuşita într-o activitate sau alta. Definiţia subliniază aspectul de eficienţă, de randament. Orice însuşire sau proces psihic privit sub unghiul eficienţei devine aptitudine (exemplu: memoria, spiritul de observaţie etc.) Experienţa arată că una şi aceeaşi aptitudine poate constitui o premisă a reuşitei în activităţi diferite (de exemplu: memoria chinestezică este o componentă a reuşitei în sport dar şi în coregrafie). O aptitudine izolată nu poate să asigure singură succesul într-o activitate; importantă este combinarea aptitudinilor, care permite compensarea unei însuşiri deficitare prin altele. E Claparėde insistă asupra structurii specifice a aptitudinilor, rezultate din sinteza

da procese şi însuşiri psihice. O bună memorie poate compensa până la un punct inteligenţa, o judecată fină poate suplini un deficit de informaţie etc. Unul şi acelaşi rezultat poate fi obţinut prin mijloace (mecanisme) psihice diferite. Talentul este combinarea originală a aptitudinilor asigurând prestaţii creative într-un domeniu sau altul Alături de eficienţă (funcţionalitate), aptitudinile prezintă şi un aspect procesual, care se referă la cunoaşterea proceselor psihice care compun aptitudinea, la structura acesteia. În performanţe, în produsele materiale şi spirituale în care se obiectivează aptitudinile, se găsesc sub formă condensată şi fuzionată, acele procese psihice care alcătuiesc elementele aptitudinii, concurând sinergic la realizarea prestaţiei. În în concluzie, aptitudinile trebuie considerate sub dublu aspect:  al eficienţei sau reuşitei în activitate  sub aspect procesual, structural. Aptitudinea implică, în acelaşi timp, combinare de însuşiri, dar şi nivel funcţional al însuşirii psihice. Tentativa de a întocmi – pe baza unor studii extensive – o taxonomie a aptitudinilor umane îi aparţine lui E. A. Fleishman, care abordează problema în termeni relativ simplii: cum receptează o persoană informaţia? Cum o prelucrează? Ce răspunsuri dă pe această bază? Cu ajutorul listei din tabelul 2 pot fi descrise numeroase performanţe umane, indicându-se astfel aptitudinile cerute pentru exercitarea unei activităţi sau alteia.

TABELUL 2. Taxonomia aptitudinilor umane35 APTITUDINEA Înţelegere verbală Exprimare verbală Fluenţa ideilor

DESCRIERE A înţelege mesajul verbal scris sau oral; a înregistra în mod adecvat descrierea unui eveniment A utiliza în chip reuşit limbajul oral sau scris pentru a comunica celorlalţi idei/informaţii A produce un număr de idei pe o temă dată; contează numărul ideilor, nu atât calitatea acestora

APTITUDINEA Originalitate

DESCRIERE A propune răspunsuri/soluţii neuzuale într-o temă sau situaţie dată; a improviza soluţii în situaţii în care procedurile standard nu sunt operante A reţine informaţia nouă cu privire la o parte de rutină dintr-o activitate nouă A detecta problemele în situaţii curente sau inedite; a recunoaşte problema – nu neapărat soluţia – ca întreg şi elementele sale A aplica reguli/propoziţii generale la cazuri particulare; a proceda de la principii stabilite la concluzii logice A aproxima o regulă sau un concept care subsumează o situaţie; a ajunge la o explicaţie logică pentru fapte/evenimente aparent necorelate, disparate A aşeza informaţia în cea mai bună succesiune; corelarea adecvată a regulilor sau procedurilor cunoscute la o situaţie dată Abilitatea de a găsi moduri de grupare sau categorii alternative pentru un set de lucruri; aceste „lucruri” pot fi obiecte, persoane, idei etc. A dobândi rapid o idee clară asupra spaţiului în care te afli; a te descurca într-un spaţiu nou (un oraş, o clădire, un parc etc.) A anticipa (mintal) înfăţişarea lucrurilor după o modificare sau transformare ce va surveni Rapiditatea cu care un număr mai mare de elemente sau informaţii pot fi organizate sau combinate într-o configuraţie cu sens, fără a avea o idee prealabilă despre aceasta

Memorie bună Sensibilitate la probleme Raţionament deductiv Raţionament inductiv Ordonarea informaţiei Flexibilitate în clasificare Orientare spaţială Vizualizare Rapiditate de cuprindere

35

Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia contemporană. Editura Sincron. Cluj-Napoca. (p.334-335)

Flexibilitatea cuprinderii Atenţie selectivă Viteza perceptivă Dozarea timpului

APTITUDINEA Forţa statică Forţa explozivă Forţa dinamică Rezistenţa fizică Flexibilitate corporală Timp de reacţie Timp de reacţie la alegere Dexteritatea degetelor Dexteritatea manuală

A găsi un element/obiect ascuns într-o mulţime de obiecte, a desprinde o latură particulară într-un mănunchi de însuşiri, viteza nefiind importantă A îndeplini o sarcină/activitate în condiţiile prezenţei unor factori distractivi sau a monotoniei Rapiditatea cu care însuşiri ale unor obiecte sau persoane sunt comparate cu însuşiri ale altor persoane sau lucruri; a găsi apropieri/asemănări între obiecte şi evenimente A aborda cu atenţie două surse de informaţie, a utiliza informaţiile separat sau împreună. Important este a opera cu informaţia ce parvine rapid de la surse diferite DESCRIERE Volumul forţei exercitate asupra unui obiect greu; efort static (a trage, a ridica, a împinge) A investi energia în acte musculare explozive care cer o izbucnire energetică concentrată într-un moment, nu atât un efort static A utiliza mâinile şi trunchiul pentru a mişca – un anumit timp sau o distanţă – greutatea corpului (ex. a te căţăra cu frânghia) A menţine efortul fizic pentru o perioadă lungă de timp; antrenamentul cardiovascular A executa mişcări flexionare continue sau repetate (cu mâna sau piciorul) cu o anumită rapiditate Viteza cu care este dat un răspuns la un stimul; promptitudinea reacţiei A alege rapid răspunsul corect într-o situaţie precisă când două sau mai multe răspunsuri sunt posibile A utiliza degetele în mod îndemânatic şi coordonat A utiliza îndemânatic mâinile

Performanţa sportivă este accesibilă numai celor dotaţi. Despre această dotare părerile sau convingerile antrenorilor sau altor persoane din domeniu nu sunt deloc unitare. În selecţie de exemplu, se apreciază motricitatea şi indicatorii somatici. Factorii psihologici şi sociali sunt

rareori luaţi în considerare, deşi în unele sporturi sunt hotărâtori. Într-un prim manual de psihologie a sportivului Coleman Grifith spunea: „antrenorii caută băieţi inteligenţi”. Pentru a contracara părerile unilaterale care se mai exprimă în acest domeniu este nevoie de prezentarea structurii aptitudinii generale motrice (figura 12)

FIGURA 12. Structura aptitudinii generale motrice. („G” – motric) Epuran, 196836 Capacitatea de învăţare a actelor motrice (înţelegere, însuşire rapidă a sarcinii, indice mare de progres) Neinfluenţare (rezistenţă) la factorii

TABELUL . Schema perturbatori (înde învăţareansamblu şi concurs) aptitudinilorperformanţiale în sport37 „G” MOTRIC -

a

Capacitatea de mobilizare a energiei fizice şi psihice Capacitatea de refacere psihică după insucces, succes, accident Capacitatea de refacere fiziologică după efort

Cum aptitudinile se pot manifesta numai în condiţiile existenţei sociale a omului, ca urmare a influenţelor instrucţiei şi educaţiei (şi ale Drăgan I. – (1994) – Medicina sportivă aplicată. Editura Editis. Bucureşti (pag.95) 36

37

autoeducaţiei), evaluarea nivelului acestora, ca şi formularea prognozei dezvoltării lor, vor trebui făcute şi în raport cu aceşti factori sociali. Selecţia sportivilor pentru performanţă, dezvoltarea şi educarea lor, împreună cu măsurile compensatorii vor depinde deci, în primul rând, de acest fond aptitudinal în cunoaşterea căruia medicul, alături de antrenor, are un mare rol şi o deosebită responsabilitate. Prezentăm mai jos schema de ansamblu a aptitudinilor performanţiale în sport (figura 13) FIGURA 13. Schema de ansamblu a aptitudinilor performanţiale în sport38

Epuran M. – (1990) – Modelarea conduitei sportive. Editura Sport-Turism. Bucureşti (pag.42) 38

Aptitudini implicate în performanţa sportivă

Somatice: înălţime, greutate, tip somatic, tip de fibră musculară Funcţionale: tip de activitate nervoasă superioară, capacitate vitală, consum O2, tip endocrin Determinare genetică

Biochimice: tip de metabolism, capacitate de refacere General motrice: capacitate de învăţare, rezistenţă la factorii perturbatori, capacitate de mobilizare a energiei, capacitate de refacere psihică Psihomotrice: coordonare generală, coordonare segmentară, echilibru static şi dinamic, schemă corporală, lateralitate, ambidextrie, percepţii spaţiotemporale, chinestezie,

de repetiţie şi anticipare Motrice: viteză, rezistenţă, forţă, mobilitate Psihointelectuale: atenţie, gândire, imaginaţie, memorie (fiercare cu multiple calităţi)

Determinare de mediu (paratipică) O aptitudine

generală de interes particular Psihoafective: echilibru afectiv, rezistenţă la stres pentru sport este inteligenţa. Potrivit experienţei şcolare, inteligenţa este Psihoregulatorii voliţionale: efort voluntar, şi perseverenţă, capacitatea de achiziţie, de învăţare în prelungire: combativitate, rezistenţă la durere capacitatea de a dobândi alte capacităţi/aptitudini în funcţie de conţinuturile învăţării. Cratty concepe inteligenţa în sport ca în figura 14. FIGURA 14. Inteligenţa în sport (după Cratty) ANTRENOR ANTRENOR + SPORTIV SPORTIV MEMORIE CLASIFICARE EVALUARE PRODUCŢIE DIVERGENŢĂ-CONVERGENŢĂ ANALIZĂ-SINTEZĂ REZOLVARE DE PROBLEME

Pe baza schiţei antrenamentului mental

este posibilă descrierea în sport, a reprezentării

intenţionate a unei mişcări ca mijloc de formare, perfecţionare şi restabilire a deprinderilor motrice. 2. ATITUDINILE Într-o definiţie sistematică dată educaţiei se poate spune că ea constă în formarea la individ a unui sistem de atitudini în concordanţă cu cerinţele sociale prezente şi viitoare. În psihologia clasică atitudinile sunt considerate ca sectorul orientativ al personalităţii omului, cele mai importante fiind atitudinile morale care intră în structura caracterului. Într-o viziune mai largă însă, alături de atitudinile caracteristice personalităţii se află încă multe altele care fac parte din sistemul psihocomportamental. Definiţii. Atitudinea reprezintă:  dispoziţia de a răspunde selectiv la obiectele şi fenomenele înconjurătoare, dispoziţie care intrând în interacţiune cu variabilele situaţionale orientează subiectul în acţiune (Dumitru Vrabie)  stare neurologică şi mentală de disponibilitate la acţiune, organizată pe baza experienţei şi care exercită o influenţă dinamică şi/sau directivă asupra comportamentului (G. W. Allport) Tipologia atitudinilor este foarte bogată, cuprinzând atât forme cu aspect constituţional cât şi forme rezultate din influenţele factorilor socioculturali, educaţionali (aceştia fiind de altfel hotărâtori). Postura corporală, opiniile exprimate despre lucruri, persoane sau fenomene, rolurile pe care le trăieşte sau le joacă individul, diferitele predispoziţii mentale - toate acestea sunt atitudini.

Grupa de atitudini mentale este deosebit de însemnată. Astfel avem:  atitudinile intelectuale, cuprinzând montajele mentale, modul de a judeca anumite lucruri, montajele perceptive, caracteristicile creativităţii (independenţa gândirii şi percepţiei, nonconformism, acceptarea riscului, toleranţa ambiguităţii, etc.)  atitudinile afective din structura caracterului (faţă de societate, oameni, muncă şi sine), precum şi ceea ce deseori sunt denumite prin termenul de sentimente morale şi sociale (patriotism, spirit colectiv, prietenie, dragoste pentru muncă, responsabilitate, modestie, amor propriu, demnitate etc.)  atitudinile conative (comportamentale) – ca dispoziţia de a acţiona, anticipări ale mişcărilor.  o grupă aparte sunt reprezentate de atitudinile faţă de membrii grupului de apartenenţă, la rândul lor influenţate de atitudinile faţă de sine şi de alţii: autonomie, expansivitate, dependenţă etc. Motivaţia activităţii. Atitudinile au evident o bază motivaţională sau cel puţin sun însoţite de motive. Atât atitudinile cât şi motivele au ca premisă trebuinţele. Caracterul comun al funcţiilor de orientare şi energizare a celor două subsisteme psihocomportamentale, fac din ele factori determinanţi ai realizării individului uman şi al efortului de autodepăşire. Se cunoaşte rolul pe care îl are motivaţia

în viaţa omului, ca şi în activitatea sportivă. Motivele pentru activitatea sportivă sunt numeroase, au incitaţii diferite şi o dinamică foarte bine exprimată, de la copilărie la adolescenţă şi apoi la tinereţe şi maturitate. Dacă mai adăugăm şi faptul că sportivul este animat în acelaşi timp de mai multe motive aflate pe trepte ierarhice diferite, înţelegem de ce aceşti factori subiectivi care determină „din interior” comportamentul sunt foarte importanţi. Ca atitudini specifice activităţii sportive putem aminti:  În antrenament: • disponibilitate pentru efort • dorinţa de progres • căutarea noului • disciplină • activism • spirit critic şi autocritic • responsabilitate  În concurs: • dorinţa de victorie • încrederea în forţele proprii • combativitate • cooperare cu colegii • fair-play  Faţă de antrenor: • acceptare • cooperare • încredere  Faţă de grup: • colectivism • solidaritate

• cooperare  Faţă de arbitru: • încredere • acceptare 3. ANTRENAMENTUL Urmărind maximizarea capacităţilor fizice şi psihice ale sportivului, antrenamentul este privit astăzi ca un demers pluridisciplinar şi chiar interdisciplinar, realizat de o echipă de specialişti. Conceptul de „antrenament total” are în vedere dezvoltarea totală atât a individului cât şi a echipei. Maximizarea performanţei nu se poate obţine fără maximizarea personalităţii sportivului, în acest proces tehnicienii fiind obligaţi să facă apel şi la alte surse de eficienţă a pregătirii, în afara activităţii propriu-zise de antrenament. Antrenamentul reprezintă pe plan biologic, un proces de adaptare la niveluri de solicitare din ce în ce mai înalte. Adaptarea însă este un proces care se produce în salturi (acumulări calitative), ca urmare a unor sume de repetări (acumulări cantitative). Conţinutul psihologic al antrenamentului propriuzis. Fiind vorba de o activitate desfăşurată de oameni (antrenori, tehnicieni, oameni de ştiinţă, savanţi) în slujba omului (sportivul şi echipa), tot ceea ce se întreprinde pentru desfăşurarea ei la nivelul maximal al eficienţei are evident un conţinut psihologic, cu atât mai important cu cât urcăm pe scara valorilor şi a exigenţelor. Conceptul psihosomatic este cel în lumina căruia ne explicăm fenomenele şi în acelaşi timp încercăm să le dirijăm. Pregătirea fizică

 Dezvoltarea aptitudinilor psiho-motrice şi motrice • Chinestezia • Schema corporală • Lateralitatea • Ambidextria • Coordonarea • Percepţii spaţiale şi temporale • Viteza de reacţie, anticipare, execuţie, deplasare • Efort voluntar şi motivaţie pentru efort Pregătirea tehnică  Psihologia instruirii şi psihologia educaţiei • Formarea priceperilor şi deprinderilor • Tipuri şi forme de învăţare • Supraînvăţare şi transfer • Metode şi tehnici de instruire • Motivarea învăţării • Apreciere – evaluare Pregătirea tactică  Dezvoltarea gândirii tactice şi a creativităţii • Algoritmi – scheme de conduită • Informaţie şi decizie • Rezolvarea de probleme • Inovaţie şi creativitate • Socio-motricitate Pregătirea teoretică  Formarea şi instruirea teoretică şi filosofică

• Formarea noţiunilor şi conceptelor • Pregătirea intelectuală generală • Cunoştinţe de specialitate (regulament, tehnica, tactica, istorie) • Cunoaşterea şi respectarea regulilor de antrenament, concurs, refacere etc. Pregătirea psihică  Dezvoltarea capacităţii psihice • Educaţie cetăţenească • Pregătire specifică intelectuală, afectivă, volitivă • Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate • Rezistenţa la solicitări psihice • Capacitatea de autoreglare • Asistenţă psihologică Refacerea  Dezvoltarea capacităţii de refacere prin autoreglare • Psihoprofilaxie şi psihoterapie • Refacere psihică după eforturile din antrenament şi concurs • Refacere psihică după succes sau eşec • Refacerea psihică după accident • Tehnici de relaxare pentru refacerea fizică şi psihică Antrenamentul sportiv propriu-zis are deci şase laturi – numite şi componente: fizic, tehnic, tactic, teoretic, psihic şi refacerea. Este cunoscut faptul că fiecare latură a pregătirii sportive are şi un anumit grad de încărcătură psihică. Pe această bază se

consideră că „pregătirea psihică” a sportivului nu se realizează numai prin latura specifică, ci prin toate celelalte laturi ale antrenamentului. Unii specialişti includ ca o componentă importantă a antrenamentului sportiv, antrenamentul mintal (figura 15)

FIGURA 15. Schematizarea antrenamentului (după Beat Schütz)39 ANTRENAMENT ANTRENAMENT INTERIOR

ANTRENAMENT EXTERIOR

ANTRENARE ACTIVĂ

ANTRENARE VERBALĂ

ANTRENARE MENTALĂ

ANTRENARE PRIN OBSERVARE

TEHNICA REPREZENTĂRII

ANTRENAMENT SUBVOCAL (sportivul îşi vorbeşte sie însuşi)

ANTRENAMENT PERCEPTIV MASCAT (observarea în imaginaţie)

ANTRENAMENT IDEO-MOTOR (execuţie proprie la nivel de reprezentare)

Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti 39

Componentele psihocomportamentale ale antrenamentului pot fi enunţate sintetic astfel: Antrenament total:  Antrenament propriu-zis: fizic, tehnic, tactic, teoretic, psihologic şi refacerea  Antrenamentul de psihoreglare: psihoton, alfagenic, sofrologic  Antrenamentul mental  Antrenamentul invizibil Antrenamentul psihologic reprezintă un întreg sistem de conţinuturi şi acţiuni care, influenţează formarea sportivului de performanţă. La ora actuală este bine cunoscut faptul că pregătirea psihică a sportivului, în condiţiile activităţii sportive, se realizează în cea mai mare parte prin mijloace specifice, psihologului şi medicului revenindule în special sarcina de a-l ajuta pe antrenor să-l cunoască mai bine pe sportiv şi de a realiza acele activităţi care sunt cuprinse îm aria lor de competenţe – psihoprofilaxia, psihoterapia şi asistenţa complexă psihologică şi medico-psihologică. Pentru a ilustra aria largă a posibilităţilor de intervenţie în lumea „subiectivă” a sportivului prezentăm mai jos toate componentele „antrenamentului psihologic” (după M. Epuran, 1982) 1. Instruirea psihologică a sportivilor (şi antrenorilor). 2. Psihologia instruirii şi educaţiei. 3. Pregătirea psihică a sportivilor. 4. Pregătirea psihică pentru concurs. 5. Asistenţa psihologică a sportivilor şi echipei. 6. Psihoprofilaxia în antrenamente şi competiţii.

7. Psihoterapia. 8. Antrenamentul mental. 9. Antrenamentul psihoton, alfagenic, sofrologic, cu bio-feed-back etc. 10. Antrenamentul invizibil. Antrenamentul mental. Prin cercetări experimentale s-a dovedit eficienţa atât în învăţare cât şi în perfecţionare a antrenamentului mental. La ora actuală nu se poate vorbi despre antrenament mental fără a-l lega de concepte ca „pregătire mentală”, „exersare mentală”, „repetare mentală”, „imaginare”, „pregătire psihică”, antrenament total”, „antrenament psihologic”, antrenament invizibil” sau „deprinderi psihice”. Scopul antrenamentului mental este de a canaliza atitudinea sportivului asupra lui însuşi, de a-l face conştient de sine, de a-i permite să-şi analizeze propria sa performanţă. Prof. Epuran40 prezintă conceptul de antrenament mental, precum şi obiectivele acestuia. „Antrenamentul mental este o tehnică specifică de influenţare a capacităţii psihice a sportivilor (şi a altor categorii de oameni care doresc să-şi amelioreze comportamentele performanţiale), integrată într-un sistem de metode şi tehnici de reglare şi autoreglare a stărilor psihice şi de formare de deprinderi psihice... Utilitatea antrenamentului mental este susţinută de un număr mare de cercetători, începând cu A. T. Puni (1955) şi terminând cu T. Orlick (1995)

Epuran Mihai – (2002) – Antrenament mental. Conspecte. Note. Sinteze. Revista Sportul de performanţă nr. 453-454 (noiembrie – decembrie) (p.106-110) 40

Iată numai câteva din direcţiile în care antrenamentul mental este util, direcţii pe care le putem denumi şi OBIECTIVE sau scopuri:  în stadiile iniţiale ale învăţării motrice, pentru clarificarea sarcinii motrice  corectarea sau precizarea unor părţi ale deprinderilor în curs de învăţare  descompunerea unei secvenţe motrice, pentru a-i identifica etapele  înţelegerea relaţiilor dintre componentele cognitive ale unei deprinderi complexe  exersarea unor secvenţe de elemente ale sarcinii  învăţarea controlului stărilor emoţionale, la nivel optim  dobândirea încrederii şi atitudinii pozitive faţă de ce trebuie făcut  scăderea nesiguranţei privind evenimentele viitoare, teamă sau frică de eşec  reducerea gândirii negative  exersarea mentală de pregătire a unei acţiuni înainte de execuţie  creşterea eficienţei învăţării în asociere cu repetarea practică  întărirea unei execuţii după reuşita ei cu succes  clarificarea caracteristicilor spaţiale, temporale şi energetice ale acţiunilor în curs de învăţare  scurtarea instrucţiunilor fizice şi a procesului răspunsurilor

 imaginarea strategiilor cognitive în gestionarea şi înfruntarea stresului: stopul gândirii, autovorbirea pozitivă, afirmarea  formarea autostimei (imaginea ca sursă a autostimei): desensibilizare, adaptare, autoeficienţă  controlul atenţiei – focalizarea şi concentrarea ei  recuperarea după accidentări sau îmbolnăviri, vizualizarea însănătoşirii, lupta contra durerii  canalizarea atenţiei sportivului asupra sieşi pentru conştientizarea de sine şi autoanaliză, pentru conştiinţa corporală şi schema corporală  realizarea unei atitudini pozitive faţă de performanţele dorite  dezvoltarea autoîncrederii  controlul energiei psihice  repetarea strategiilor de urmat într-o competiţie  pregătirea corpului şi a minţii pentru o anumită activitate  reglarea nivelului de activare şi anticipare a reuşitei  reglarea motivaţiei  familiarizarea cu situaţiile activităţilor şi ambianţei viitoare  alcătuirea planurilor şi programelor pre- şi competiţionale  componente ale unor „intervenţii” psihice ca: relaxare, meditaţie, concentrare,

gândire pozitivă, controlul „stărilor psihice” etc.” Hickey Bob (1979)41 arată în Mental training că hipercontrolul acţiunilor duce la eşec, înecare. Muşchii controlaţi conştient lucrează reflex condiţionat. Autorul recomandă folosirea unor „cartele” în antrenament mental care servesc pentru învăţarea repetiţiei mentale a acţiunii. Cartela cuprinde:  obiectiv rezultat  gândurile înainte de acţiunea propriu-zisă  senzaţia după aflarea rezultatului  planul pentru acţiunea următoare Antrenamentul selectiv de conştientizare (ASC) este controlul muşchilor şi ala sistemului cardiovascular, identificarea senzaţiilor în muşchi până la cele mai mici detalii. Domey L. Richard (1988)42 arată că antrenamentul minte-corp (mind over body) cuprinde patru mari domenii, toate fiind părţi importante ale programului de antrenament mental al sportivului: a) Stabilirea de scopuri b) Repetarea mentală şi vizualizarea c) Folosirea afirmaţiilor d) Gândirea pozitivă Scopurile trebuie să fie realiste, stimulative, solicitante, fixate la timp. Planurile de antrenament sunt treptele succesului: vise, năzuinţe, scopuri pe termen lung, scopuri intermediare, planul de antrenament, scopuri zilnice. Hickey Bob – (1979) – Mental Training. Eagle River. Alaska, University of Alaska.Chugiac. 42 Domey L. Richard – (1988) – Mental training for shooting succes. Pullman. College Hill Comunications. Washington. 41

„Antrenamentul psihoton” tehnicile de relaxare, „antrenamentul mental” - reluarea unor forme structurate a repetării, „antrenamentul invizibil” - măsuri profilactice şi de refacere, au adăugat antrenamentului propriu-zis valori din ştiinţe particulare care au contribuit evident la creşterea explozivă a performanţelor. Procesul nu este însă încheiat. În afara unei mai bune fundamentări ştiinţifice a reactivităţii organismului, din punct de vedere biochimic, histologic, fiziologic, psihologic şi sociologic antrenamentul sportiv – în general tot procesul de pregătire – beneficiază de datele mereu înnoite ale farmacologiei şi psihofarmacologiei. 4. AMBIANŢA În afara ambianţei, care este naturală şi socioculturală, individul uman nu se poate nici dezvolta, nu poate fi nici studiat. Ambianţa socio-culturală prezintă implicaţii deosebit de complexe. Nici ambianţa naturală nu poate fi analizată în afara influenţelor pe care le primeşte de la factorii subiectivi sociali şi pedagogici. Performanţa sportivă depinde mult de factorii de mediu şi de gradul de tehnicizare a materialelor sportive. Principiului creşterii eficienţei capacităţii de performanţă a sportivului, nu poate fi proiectat decât în lumina:  organizării materiale a bazelor sportive – amplasarea în natură, arhitectura, designul, facilităţile de tot felul (mergând până la alegerea culorilor favorabile stării psihice a sportivilor),  tehnologiei de vârf folosite în aparatura şi materialele sportive (ilustrative sunt

căutările şi rezultatele obţinute în utilizarea fibrelor de sticlă, a soluţiilor constructive pentru schiuri, boburi, ambarcaţiuni, echipament şi suprafeţe pentru terenuri etc.),  alimentaţiei dirijate în raport cu tipul de efort,  climei şi particularităţile sportivilor,  ambianţei în care se realizează refacerea etc. Între factorii ambianţei sociale se află:  în primul rând sistemul de conducere şi organizare a activităţii sportive – de la nivelul cel mai mare, până la club, secţie şi sportivi  în al doilea rând sistemul relaţiilor sociale – comunicarea interumană. Dacă se are în vedere organizarea sociomaterială a activităţii sportive, multe din „situaţiile” create sportivilor pot fi ameliorate sau acordate cu cerinţele confortului fizic şi psihic reclamat de pregătirea pentru performanţă. Comunicarea şi relaţiile interpersonale. Oamenii devin oameni numai în condiţiile existenţei sociale şi ale comunicării verbale. Ei intră în relaţie cu semenii lor în diferite situaţii ale vieţii, la vârste, statute, atitudini, aspiraţii diferite. Întregul proces educaţional şi toate realizările în producţia materială a societăţii, ştiinţa, tehnica, toată civilizaţia, valorile teoretice şi culturale au la bază comunicarea interumană. Ca principal mijloc de comunicare a informaţiilor, limbajul are o serie de funcţii a căror cunoaştere şi

utilizare sunt de mare însemnătate practică şi teoretică, în activitatea cu sportivii:  Funcţia de comunicare sau transfer – constă din transmiterea informaţiei cu conţinut semantic de la o persoană la alta;  Funcţia cognitivă, latura formativă a limbajului – constă din conceptualizarea şi dezvoltarea gândirii;  Funcţia persuasivă – prin care se sugerează şi se determină idei şi sentimente;  Funcţia reglatoare – de îndemn de acţiune şi de conducere a conduitelor altora şi a celor proprii. Eficienţa unei echipe sportive va depinde de caracteristicile liderului. Eficienţa activităţii sportivului va depinde de:  modul cum se structurează relaţiile sale cu ceilalţi: • cum se percepe, • cum se apropie el faţă alţii şi faţă de el însuşi ca subiect ala acţiunii,  de gradul de similaritate şi complementaritate cu colegii de echipă. ASPECTE DE CONDUCERE Echipa sportivă, este din punct de vedere psihologic, un grup mic, orientat spre realizarea unor scopuri comune – performanţa sportivă – membrii săi reacţionând direct, după norme de comportare precise şi acceptate de toţi, într-un climat afectiv de unitate de opinii, atitudini şi stil propriu.

Conducerea grupului este realizată de lider, care în cazul echipelor/loturilor de sportivi este antrenorul; acesta este un lider formal, care pentru a asigura eficienţa maximă a grupului trebuie să-şi exercite rolul de satisfacere a necesităţilor psiho-sociale ale membrilor. În sport, liderul se manifestă altfel decât în grupuri de muncă, de activităţi culturale sau de timp liber. Tot diferite vor fi comportamentele sale la echipe de copii, adolescenţi sau maturi, la echipe de băieţi sau fete, la sporturi individuale sau colective. Neculau A.43 prezintă succint şi sugestiv calităţile unui conducător:  Caracterul (conştiinţa responsabilităţii, disciplina, consecvenţa, modestia, exigenţa faţă de sine şi de ceilalţi, comportamentul deschis, sincer, drept, măsurat în vorbe şi fapte)  Inteligenţa socială, capacitatea adaptativă, supleţea în rezolvarea situaţiilor  Un temperament mobil, echilibrat, vioi, corelat cu efortul personal de atenuare sau eradicare a comportamentului impulsiv, agresiv, subiectiv  Capacitate empatică - puterea şi intenţia de a „ghici” aşteptările, dorinţele celor din jur  Încredere în sine, rezultat al maturităţii sociale, al experienţei şi efortului de autocunoaştere

Neculau A. – (1987) – Comportament şi civilizaţie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. 43

 Capacitatea de iniţiativă, de mobilizare a celorlalţi  Grija pentru înfăţişare, mers, gesturi, exprimare în sensul unui comportament urban şi civilizat. Climatul psihosocial în grupul sportiv este ceva mai mult decât comunicarea şi interacţiunea membrilor. Este stilul şi tradiţia grupului, constituite în timp, după principii psihologice, pedagogice şi axiologice. Angajarea deplină a sportivilor în efortul de pregătire, disponibilitatea de a muncii şi a face sacrificii depind de climatul afectiv din grupul restrâns (echipă) şi din club. Antrenorul, psihologul, medicul şi alţii au datoria de a asigura „calitatea psihosocială a vieţii” O deosebită atenţie trebuie acordată modului de rezolvare a problemelor psihosociale ale sportivilor în pregătirea centralizată (tabere, cantonamente):  pericolul major este subsolicitarea intelectual-afectivă, „înstrăinarea de viaţa socială „majoră”, rezolvării din timp (continuu, nu de campanie) a problemelor pregătirii şcolare şi situaţiilor profesionale sau familiale, căci sportivul dominat de gândurile neîmplinirii unor aspiraţii socioprofesionale nu se dăruieşte integral activităţii,  modului de organizare a deplasărilor în alte localităţi sau peste hotare, unde relaţiile preferenţiale interindividuale trebuie respectate;  formării unui „nucleu” al grupului care alături de căpitanul de echipă (de preferat

lider neformal) să-l ajute pe antrenor în crearea unui atmosfere bune de lucru şi petrecere a timpului liber.

3. PROBLEME DE PSIHODIAGNOSTIC ÎN ACTIVITĂŢILE MOTRICE Psihodiagnoza este una dintre cele mai importante laturi ale activităţii psihologului specialist în domeniul activităţilor motrice, este poate cel mai important moment al cunoaşterii, cu largi repercusiuni

asupra orientării în sporturi, asupra pregătirii şi asupra rezultatelor din concursuri. Dar pentru ce se utilizează diagnosticul?. În literatura de specialitate întâlnim o terminologie variată atunci când se discută această problemă. Sunt întâlniţi termeni ca „senzorio-motor”, „perceptivmotric” sau „psiho-motric”. H. Pitariu considerând că toţi definesc „diferite aptitudini sau deprinderi”. J. Drever consideră că psiho-motricitatea se referă la „efectele motrice ale proceselor mintale”, iar English explică actul senzorio-motric ca efect motor al proceselor psihice. Important este de reţinut că psihomotricitatea presupune unitatea gândirii cu acţiunea, a psihicului cu efectorului motric şi ca atare şi măsurarea psiho-motricităţii trebuie să ţină cont de aceste aspecte. În vederea studierii psiho-motricităţii umane specialiştii domeniului au elaborat o serie de probe (teste) standardizate, repetabile, cât mai aproape de măsurarea obiectivă. „În esenţă un test psihologic – afirmă Mariana Roşca44 – este o situaţie standardizată, care permite o măsurare obiectivă a unui eşantion din manifestări psihice. Testele psihologice s-au înmulţit în aşa măsură (peste 14.000 în prezent) încât a apărut o aşa numită revoltă anti-test. Trebuie însă avut în vedere că nu orice probă constituie un test psihologic, bineînţeles nici psiho-motric. Pentru aplicarea testelor psihologice de orice fel trebuie să se ţină seama de anumite condiţii generale, menite să asigure eliminarea factorilor perturbatori care pot intervenii în orice experiment (după G. C. Bonţilă)45. Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 44

3.1. EXAMENUL PSIHOLOGIC Examenul psihologic constituie o operaţie deosebit de delicată, cu atât mai mult cu cât ne putem da seama de scăderea valorii unei probe efectuate defectuos. Cel ce aplică un test alături de o largă experienţă în acest domeniu trebuie să respecte tehnica generală dar şi tehnica specială pentru fiecare test. Unele erori în aplicarea testelor pot fi determinate de examinator, de subiect, sau de condiţiile în care se execută testarea. Examinatorul va trebui să studieze aprofundat întreaga probă pe care urmează să o aplice pentru a căuta şi găsi sensul fiecărei subprobe. Se recomandă să efectueze mai întâi singur proba, s-o aplice pe un număr restrâns de persoane care nu fac parte din experiment. Aceste exerciţii îl vor ajuta pe examinator să înlăture eventualele erori din testare, urmând apoi ca acesta să-şi pregătească materialele şi să-ţi stabilească programul de lucru. Se va stabili ordinea şi succesiunea probelor, timpul, pauzele. Se recomandă să se înceapă cu probele mai simple, chiar să se dea subiecţilor două – trei probe de încercare. Pentru măsurarea timpului standard de executare a unei probe se va folosi un cronometru. „De atitudinea examinatorului în faţa candidaţilor depinde în cea mai mare parte reuşita testării” (Bonţilă)46. Subiectul examinat să fie odihnit fizic şi psihic, să i se creeze un climat psihic de destindere. Bontilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern 46 Bontilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern 45

Şi condiţiile ambianţei pot determina reuşita sau nereuşita unei examinări psihologice. Se va acorda o atenţie deosebită iluminatului şi aerisitului încăperilor. Se vor evita examinările în camere unde subiecţii ar putea fi deranjaţi de diferite zgomote. În sală ajutoarele psihologului examinator îşi vor fixa locurile dinainte astfel încât să aibă la îndemână materialele necesare. Pentru a constitui „o măsură obiectivă şi standardizată a unui eşantion de comportament” (A. Anastasi), un test psihologic trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii referitoare la fidelitate, validitate şi standardizare. Fidelitatea unui test înseamnă consistenţa rezultatelor obţinute cu testul respectiv la orice retestare, aceasta fiind însăşi coerenţa internă a testului. O stabilitate satisfăcătoare a rezultatelor testării–retestării dovedeşte fidelitatea testului. Fidelitatea se mai poate aprecia şi cu ajutorul testărilor paralele, existând chiar mai multe metode pentru măsurarea ei exactă. Spearman-Brown au stabilit un coeficient de consistenţă internă a testelor prin aplicarea înjumătăţită a acestora (split-half) Fidelitatea = corelaţia dintre cele două jumătăţi r.t.t. = 2+r½ x½/1+r½ x½ Validitatea unui test indică gradul în care testul măsoară ceea ce îşi propune, iar aceasta poate fi predictivă şi concurentă, în raport cu alte teste. Standardizarea (etalonarea) testelor se realizează urmând anumiţi „paşi”. 1. studiul distribuţiei performanţelor, alcătuirea histogramei 2. stabilirea tendinţei centrale şi a variabilităţii

3. etalonarea în quartile (patru clase), decile (10 clase) sau centile (100 clase). Câteva cote standard: • z = x-m/s • T = 50+(10/s) (x-m) • H = 50+(14/s) (x-m) În vederea unei viguroase organizări şi desfăşurări a examenului psihologic Horia Pitariu47 este de părere că sunt necesare următoarele metode:  observaţia  analiza datelor biografice  analiza produselor activităţii  analiza rezultatelor unor interviuri, chestionare, teste psihologice etc. W Stern propune ca în organizarea examenului psihologic să se realizeze:  Rezultatul biografic al candidaţilor  Testarea colectivă, apoi cea individuală  Interviul Specialiştii au stabilit componenţa examinărilor psihologice. Astfel, V. Allport stabileşte următoarele: 1. Sisteme psiho-fizice determinate (temperament, aptitudini) 2. Componente speciale (natura componentelor dobândite) 3. Organizarea dinamică a personalităţii 4. Sistemul relaţional şi adaptarea la mediul înconjurător. W. Stern consideră că examenul psihologic trebuie să cuprindă: Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca. 47

a.) Componente de bază: senzaţii, percepţii, memorie, limbaj, imaginaţie b.) Componente intelectuale: inteligenţa sub aspectele ei generale c.) Componente personale: structura reacţiilor generale, dinamica personalităţii În acelaşi timp, în dezvoltarea psihologiei industriale, ca urmare a necesităţilor practice şi a avântului mişcării de educaţie fizică şi sport, al ridicării pe culmi nebănuite a „limitelor” performanţelor umane în sport, psihologia calităţilor motrice a cunoscut o amplă dezvoltare şi diversificare. Practic, în zilele noastre nu este de conceput o performanţă sportivă de valoare fără implicaţiile directe sau indirecte ale psihologiei. O dată, cea mai mare gimnastă a lumii – Nadia Comăneci – fiind întrebată în ce condiţii realizează pregătirea psihologică, a răspuns: „Nu fac pregătire psihologică în mod deosebi, eu mă pregătesc pentru concursuri”, iar antrenorul ei a intervenit: „Nadia, având în vedere particularităţile personalităţii ei, nu face în mod special o pregătire psihologică, deoarece această formă de pregătire este implicată în întregul ei proces de antrenament”. De altfel, tot Nadia, la o întrebare – ce a simţit la Jocurile Olimpice de la Moscova atunci când a fost neîndreptăţită de arbitraj – a răspuns calm: „Mă aşteptam la asta, de aceea nu am fost surprinsă”. Iată deci că psihologic Nadia se aştepta la orice, ca atare avea o bună bază a pregătirii şi din acest punt de vedere. De altfel, este ştiut în lumea sportului că nu faci pregătire psihologică doar spunând în gura mare: „Acum realizez pregătirea psihologică !”.

Acesta este un corolar al întregului proces de pregătire sportivă începând de la selecţie şi mergând până la câştigarea Jocurilor Olimpice. Bineînţeles că orice treaptă sau latură a pregătirii psihologice a sportivilor începe prin cunoaştere, prin psiho-diagnoză. Aceasta nu numai pentru selecţia în sport ci mai ales pentru a stabili evoluţia în timp a structurii psihologice generale a sportivului. Dacă în psihologia industrială se studiază în mod deosebit aptitudinile psiho-motrice, în psihologia sportivă sunt necesare cercetări de amploare, deoarece fiecare trăsătură psihologică a personalităţii, fiecare particularitate a proceselor psihice, fiecare caracteristică a aspectelor psihosociale a sportivului poate să fie determinantă la un moment dat în evoluţia performanţei sportivului respectiv. Din această cauză, alături de dezvoltarea şi evoluţia celorlalte probleme ale psihologiei sportive specialiştii domeniului au acordat o atenţie deosebită cercetărilor referitoare la psiho-diagnostic în activitatea de educaţie fizică şi sport. Şi în acest domeniu şcoala profesorului M. Epuran, reprezentată prin V. Horghidan, I. Holdevici, S. Tüdösi, Alături de Centru de cercetări din domeniul educaţiei fizice şi sportului ,,23 August” din Bucureşti au efectuat cercetări deosebit de importante şi utile mişcării noastre sportive, Dealtfel, prof. Mihai Epuran este membru activ al Societăţii Internaţionale de Psihologie Sportivă (S.I.P.S.), iar personal este unul din părtaşii marilor victorii ale handbaliştilor români. Cu toate că S.I.P.S. a cerut mai bine de un deceniu specialiştilor să realizeze o standardizare a testelor din domeniul educaţiei fizice şi sportului, iar testele clasice nu dau întotdeauna satisfacţie în sport, totuşi marea majoritate a instrumentelor de lucru în psiho-diagnoza

din domeniul sportiv are la bază testele clasice, mai ales cele de personalitate. Prin psiho-diagnoză se caută a se stabili profilul psihologic al sportivului. Pe plan mondial şi la noi în ţară sunt stabilite ,,modele” pentru profilul psihologic al populaţiei, implicit al sportivilor din diferite ramuri sportive. Se mai poate pune o întrebare: ,,ce este necesar şi bine să diagnosticăm în educaţie fizică şi sport?”. Considerăm că în această privinţă nu se pot da sfaturi precise şi cu valoare de şablon. Este bine să se studieze şi să se cunoască toate laturile psihice ale sportivului. Cu cât antrenorul va şti mai mult şi va deţine informaţii mai veridice despre acestea cu atât mai eficientă-i va fi munca de îndrumare, planificare, organizare şi conducere a procesului de pregătire a sportivului. În orice caz, în funcţie de instrumentele de lucru existente în dotarea psihologului diagnostician, este bine să se facă studii asupra tuturor componentelor vieţii psihice a sportivului (figura 16).

FIGURA 16. Schema bloc a componentelor vieţii psihice (după M. Golu) – (fenomenele psihice) Procese psihice

Activităţi psihice

Cognitiv e

Senzoriale

Senzaţii, Percepţii Reprezentări

Logice

Gândire Memorie Imaginaţie

Afective

Emoţii Sentimente Pasiuni

Volitive

Voinţa Limbajul Jocul Învăţare a Munca Creaţia

Condiţii care stimulează şi facilitează procesele, activităţile şi însuşirile psihice Însuşiri psihice

Motivaţia Deprinderile Atenţia

Temperament Aptitudini Caracter

Din ceea ce ne stă la îndemână vom trece în revistă unele dintre cele mai importante şi mai simple teste pentru realizarea profilului psihologic al sportivului, teste ce pot fi utilizate nu numai în sportul

de performanţă ci şi în şcoală, în ,,selecţia psihologică pentru sportul de performanţă” 48. V. Prelici consideră că profilul psihologic al subiectului trebuie să cuprindă patru părţi: 1. prezentarea probelor, observaţiilor şi rezultatelor. Acestea vor servi pentru: 2. schiţarea dominantelor subiectului în termeni de patru calificative scalar; 3. aprecierea şanselor de reuşită din punct de vedere psihologic; 4. recomandări faţă de cele constante”49. 3.2. EVALUAREA APTITUDINILOR PSIHO-MOTRICE Examinarea aptitudinilor din sfera psihomotricităţii a generat atât probe colective de tip hârtiecreion, cât şi probe individuale. Probele hârtie-creion sunt teste multiple solicitând trasarea unor linii conform unor repere, plasarea unor cruciuliţe în cercuri, desenarea unor figuri simple etc. De o circulaţie şi importanţă mai mare sunt probele individuale, cu o largă arie de complexitate, de la teste simple de plasare a unor şaibe pe o tijă, sau conducerea şaibei pe o sârmă care prezintă un traseu întortocheat şi până la complexe aparate mecanice sau electronice. Investigarea aptitudinilor psiho-motrice a început paralel cu utilizarea testelor de către F. Galton şi J. McKee Cattel, unele teste simple psiho-motrice sunt utilizate pentru măsurarea aptitudinilor mintale. Astfel A. Binet foloseşte probe senzorio-motorii în scara sa de 48

Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de performanţă. Editura Facla. Timişoara. 49 Idem.

inteligenţă. Oseretsky realizează un examen general al motricităţii, iar mai târziu Mira i Lopez (1940) prin testul miocinetic determină o serie de trăsături de personalitate. Prezentăm mai jos Scala Oseretski de evaluare generală a motricităţii: Scala Oseretski Indicaţii. 1. Probele se aplică conform vârstei cronologice. În cazul în care subiectul are 7 ani şi 4 luni, i se aplică proba pentru 7 ani, iar dacă are 7 ani şi 7 luni, i se aplică proba pentru 8 ani. deci, vârsta cronologică se fixează în funcţie de numărul de luni în plus, astfel:  dacă a depăşit cu până la 6 luni, anii cronologici rămân neschimbaţi şi i se aplică proba pentru anii respectivi  dacă a trecut de 6 luni se încadrează în anul cronologic următor. 2. Examinarea începe cu probele corespunzătoare vârstei cronologice la care se încadrează subiectul:  probele reuşite se notează cu plus  probele nereuşite se notează cu minus 3. Dacă un subiect nu trece toate probele fixate pentru vârsta sa cronologică i se vor aplica probele pentru o vârstă inferioară. De exemplu, dacă are 9 ani şi nu reuşeşte toate probele de la 9 ani, i se vor aplica probele de la 8 ani; dacă nici pe acestea nu le reuşeşte în totalitate se va trece la probele inferioare pentru 7 ani ş.a.m.d. până ajunge la acele probe pe care le va reuşi total.

4. Dacă toate probele unei vârste sunt notate cu plus şi doar una cu ½plus, se va trece la aplicarea probelor vârstei imediat următoare. Exemplu: dacă are 4 ani şi trece probele de la 4 ani, i se vor aplica în continuare probele de la 5 ani. În această situaţie se va avea în vedere la notare (pentru probele de până la 10 ani inclusiv): fiecare plus obţinut de subiect la probele superioare vârstei lui cronologice echivalează cu două luni „vârsta motrică” şi fiecare ½plus echivalează cu o lună „vârsta motrică”. Examinarea se întrerupe la acea vârstă la care copilul nu reuşeşte nici una din cele 6 probe. 5. „Vârsta motrică” se determină astfel: se ia ca bază anul în care subiectul a reuşit toate probele, la care se adaugă toate plusurile obţinute la celelalte vârste. Exemplu: să presupunem că subiectul X are 7 ani şi a reuşit toate probele corespunzătoare vârstei de 7 ani. Încercăm probele corespunzătoare vârstei de 8 ani şi le reuşeşte pe toate. Trecem la 9 ani şi aici reuşeşte două probe cu plus şi una cu ½plus, deci avem:  2 probe plus = 4 luni  1 probă ½plus = 1 lună  Total 4+1 = 5 luni Deci 8 ani reprezintă anul la care a reuşit toate probele, la care se adaugă 5 luni pentru 9 ani. Concluzie: subiectul X care are vârsta cronologică de 7 ani are vârsta motrică de 8 ani şi 5 luni6. Am precizat că procedăm ca la punctul 5 pentru vârsta de până la 10 ani. Pentru

probele vârstelor superioare se aplică următoarele reguli:  Pentru subiecţii sub 12 ani un test reuşit de 11-12 ani, 13-14 ani va fi notat cu: • 2 plus, dacă a fost reuşit cu ambele membre • un singur plus dacă a fost reuşit doar cu un singur membru  Pentru subiecţii de 12 şi 13 ani, un test reuşit de 13-14 ani va fi notat cu: • 2 plus dacă a fost reuşit cu ambele membre • un plus dacă a fost reuşit cu un singur membru 7. Semnificaţia rezultatelor pentru cazuri de nereuşită este următoarea:  întârziere motrică uşoară – atunci când avem o întârziere de 1-1½ faţă de vârsta cronologică  deficienţă motrică – o întârziere de 1½-3 ani  ariere motrică gravă – o întârziere de 3-5 ani  idioţie motrică – întârziere de peste 5 ani 4 ani 1. Coordonarea statică Postura lui Téléma: a sta cu ochii închişi, în picioare, mâinile la cusătura pantalonilor – picioarele în linie dreaptă, unul înaintea celuilalt, în aşa fel încât călcâiul piciorului drept atinge vârful piciorului stâng. Durata: 15”

Testul nu este reuşit dacă balansează sau deplasează corpul. Este permisă o a doua încercare. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. Ochii închişi, atinge vârful nasului cu indexul mâinii drepte şi apoi cu cel al mâinii stângi. Testul nu este reuşit dacă atinge alt loc sau dacă înainte de a atinge nasul atinge alt loc. Pentru fiecare mână se permite câte 3 încercări din care 2 trebuie să fie pozitive. 3. Coordonarea dinamică generală Sărituri cu ambele gambe uşor flectate fără a se lua în consideraţie înălţimea săriturii. Durata: 5” pentru cel puţin 7-8 sărituri Testul nu este reuşit dacă nu se ridică picioarele în acelaşi timp; dacă nu cade pe vârfuri ci pe genunchi 4. Rapiditatea mişcărilor Depunerea a 20 de piese într-o cutie cu maximum de viteză (cu dreapta de dreptaci şi cu stânga de stângaci). Cutia de carton are 15/15 cm2 şi este aşezată în faţa subiectului la o distanţă ca de la cot la vârful degetului mijlociu. Piesele au 2 cm diametru şi se aşează în linie, înaintea cutiei, la 5 cm una de alta. La semnal, copilul depune piesele în cutie, una câte una, cât de repede posibil, începând de la orice margine şi în orice ordine – dar puse şi nu aruncate. Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă nu sunt toate piesele în cutie. 5. Simultaneitatea mişcărilor Descrierea în spaţiu a unor circumferinţe, cu indexul celor două mâini, braţele fiind întinse orizontal.

Mărimea circumferinţei poate fi aleasă, dar trebuie să fie egală pentru ambele părţi. Braţul drept va descrie circumferinţa în sensul acelor de ceasornic, cel stâng invers. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă circumferinţele sunt descrise în acelaşi sens; dacă nu sunt forme regulate, sau una mai mică şi alta mai mare. Sunt permise trei încercări. 6. Sincinezii Experimentatorul întinde mâna spre subiect spunându-i să i-o strângă cu putere – cu ambele mâini pe rând. În acest timp de observă dacă mişcarea de strângere se generalizează la alte grupe şi zone de muşchi (închiderea mâinii opuse, contractarea feţei, încreţirea frunţii, deschiderea gurii, strângerea buzelor) 5 ani 1. Coordonarea statică A sta în picioare, pe vârfuri, cu ochii deschişi, mâinile la cusătura pantalonilor, gambele strâns apropiate. Călcâiele şi vârfurile picioarelor trebuie să se atingă. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă subiectul părăseşte locul sau atinge solul cu călcâiele. Flectarea genunchilor, balansarea corpului, înălţarea sau coborârea pe vârful picioarelor, nu se socoteşte ca un eşec dar se notează în protocol. Se permit 3 încercări. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. Se dă subiectului o hârtie de 5/5 cm şi se cere să o facă mototol cu degetele mâinii drepte întoarse cu

podul palmei în jos. Se interzice intervenţia mâinii opuse. După 15” se face acelaşi lucru cu mâna stângă. Durata: 15” pentru dreapta şi 20” pentru stânga – la dreptaci şi invers la stângaci. Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul fixat sau dacă mototoalele nu sunt destul de compacte. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se permit câte două încercări pentru fiecare mână. 3. Coordonarea dinamică generală Cu ochii deschişi se sare pe o distanţă de 5 metrii pe piciorul stâng, apoi pe cel drept. Copilul flectează gamba pe coapsă în unghi drept cu mâinile dea lungul coapsei şi sare la semnal; la capătul celor 5 metrii pune piciorul pe sol. După 30” se reia cu celălalt picior. Nu se ţine seama de timp. Testul nu este reuşit dacă se deviază de la linia dreaptă mai mult de 50cm; dacă atinge solul cu celălalt picior; dacă balansează braţele. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele picioare, cu ½ când este reuşit cu un singur picior (se notează care). Se permit câte două încercări pentru fiecare picior. 4. Rapiditatea mişcărilor Înfilarea unui fir pe o bobină. Subiectul ţine în mâna stângă un capăt al bobinei de care atârnă un fir de 2m; prinde firul între police şi indexul drept şi la semnal îl deapănă pe bobină cu maximum de viteză. Procedează apoi invers. În timpul acţiunii, mâna care susţine bobina trebuie să stea nemişcată; dacă descrie

cu ea mişcări circulare se întrerupe examenul pentru a-l reîncepe – pentru cei evident retardaţi este permis să se susţină cu mâna în care au bobina. Durata: 15” pentru dreapta şi 20” pentru stânga (la dreptaci şi invers la stângaci). Testul este nereuşit dacă se depăşeşte timpul fixat. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). 5. Simultaneitatea mişcărilor Subiectul este aşezat înaintea unei mese şi în faţă i se pune o cutie de chibrituri (la o distanţă de la care o poate atinge uşor cu antebraţul flectat pe braţ. La stânga şi la dreapta cutiei se aşează vertical câte 10 chibrituri (la o distanţă de un chibrit de cutie) unul în faţa celuilalt. La semnal se cere să ia simultan între index şi police câte un chibrit şi să le aşeze, simultan în cutie. Durata: 20” pentru fiecare mână. Testul nu este reuşit dacă subiectul a luat mai puţin de 5 chibrituri în 20” cu fiecare mână (chiar dacă numărul este egal pentru fiecare mână). Se notează la numărător numărul chibriturilor rămase la dreapta şi la numitor al celor rămase la stânga. Când testul este reuşit, fracţia este egală cu 1. Este permisă o a doua încercare. 6. Sincinezii Subiectul este solicitat să-şi arate dinţii. Testul nu este reuşit dacă copilul face mişcări suplimentare (încreţeşte nările, fruntea sau ridică picioarele). 6 ani

1. Coordonarea statică Ochii deschişi, se stă pe un picior, celălalt flectat la 90°, coapsele paralele, uşor în abducţie, mâinile la cusătura pantalonilor. Când piciorul flectat se lasă în jos, se revine la poziţia indicată. După 30” se lucrează cu celălalt picior. Durata: 30” Testul nu este reuşit dacă subiectul lasă în jos mai mult de 3 ori gamba flectată; dacă atinge solul cu ficiorul flectat; dacă părăseşte locul; dacă a sărit sau sa ridicat pe vârful piciorului; dacă s-a balansat. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele picioare, cu ½ când este reuşit cu un singur picior (se notează care). Se permit câte două încercări pentru fiecare picior. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la 1,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de 25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără avânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu se permit călcâiele unite sau vârfurile picioarelor depărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură a panoului. Băieţii trebuie să lanseze mingea de 3 ori cu fiecare mână, fetele de 4 ori. Testul nu este reuşit, pentru băieţi dacă au atins ţinta mai puţin de 2 ori din trei cu mâna dreaptă şi niciodată cu stânga din trei. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Nu se reia proba.

3. Coordonarea dinamică generală Sărituri peste o coardă întinsă la 20cm de sol, picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful picioarelor. Se sare de trei ori. Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3. Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda, cade sau atinge pământul cu mâinile. Se permite o a doua încercare 4. Rapiditatea mişcărilor Desenarea unei linii verticale. Copilul este aşezat în faţa mesei, având în faţă o coală dictando, cu creionul în mâna dreaptă/stângă şi cu braţul sprijinit, trage la semnal, linii verticale între liniile orizontale (pot fi şi inegale) cât poate de repede. Durata: 15” Testul este nereuşit dacă a tras mai puţin de 20 de linii cu dreapta şi mai puţin de 12 linii cu stânga (invers pentru stângaci). Liniile peste şi sub cele orizontale nu se socotesc dacă depăşesc 3mm. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare mână. 5. Simultaneitatea mişcărilor Mergând, copilul ţine în mâna stângă/dreaptă o bobină din care desface un fir pentru a-l depăna pe indexul celeilalte mâini. După 5-10” se reia cu cealaltă mână. Durata: 15”

Testul nu este reuşit dacă în timp ce execută mişcările cu mâinile schimbă mai mult de 3 ori ritmul mersului; dacă se opreşte pentru a desface firul; dacă merge şi uită să desfacă firul; dacă nu execută cu ambele mâini. Pentru fiecare mână se permite o a doua încercare. Se indică în protocol dacă testul este reuşit pentru o singură mână. 6. Sincinezii Se dă copilului un ciocan şi se cere să lovească cu el de mai multe ori în masă – întâi cu dreapta apoi cu stânga. Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări suplimentare (arată dinţii, încreţeşte nările, fruntea, strânge din buze) sau dacă reuşeşte numai cu o mână. Se permite o a doua încercare. 7 ani 1. Coordonarea statică Ochii deschişi, mâinile la spate, copilul se aşează pe vârful picioarelor unite şi îndoaie trunchiul în unghi drept, fără flexia genunchilor. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă flectează mai mult de 2 ori genunchii; dacă părăseşte locul sau atinge cu călcâiele. Nu se efectuează a 2-a încercare. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. Copilul, aşezat la masă, are în faţă un labirint desenat de examinator având dimensiunea de 15cm fixat în pioneze. La semnal, cu creionul ascuţit în mâna dreaptă, trece cu o linie neîntreruptă de la intrarea

până la ieşirea din labirint. După 30” reia cu mâna stângă. Durata: dreapta – 1'30”; stânga - 2'30” (la stângaci invers) Testul nu este reuşit dacă pentru mâna dreaptă linia desenată iese mai mult de 2 ori din limitele labirintului şi pentru mâna stângă mai mult de 3 ori (la stângaci invers) sau nu este terminat în timpul fixat. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se permite a doua încercare pentru fiecare mână. 3. Coordonarea dinamică generală Cu ochii deschişi, se parcurge, în linie dreaptă, o distanţă de 2m. La plecare copilul trebuie să pună piciorul stâng înaintea celui drept, punând alternativ călcâiul unui picior la vârful celuilalt. Testul nu este reuşit dacă părăseşte linia dreaptă, dacă se balansează sau nu atinge cu călcâiul unui picior vârful celuilalt. Sunt permise 3 încercări. 4. Rapiditatea mişcărilor A grupa cărţile de joc în pachete. Copilul în picioare în faţa mesei, ţine în mână un pachet de cărţi (36). La semnal le împarte cu viteză în 4 grupe fixate (distanţa între grămezi: lungimea unei cărţi). Se permite ca degetul mare de la mâna stângă să pregătească cartea de dat, împingând-o. Cărţile trebuie aşezate una peste alta şi, dacă nu le pune bine de la început, trebuie să le corecteze. Nu se permite umezirea degetelor. Dacă se iau 2 cărţi o dată întrerupem proba şi o reluăm cu mâna stângă.

Durata: 35” pentru dreapta şi 45” pentru stânga (invers pentru stângaci) Testul este nereuşit dacă experienţa nu este terminată la timp Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare mână. 5. Simultaneitatea mişcărilor Copilul este aşezat. Loveşte alternativ cu piciorul drept şi stâng, după ritmul ales de el. În acelaşi timp descrie în spaţiu, cu indexul drept/stâng circumferinţe în sensul acelor de ceasornic, braţul fiind întins orizontal. Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă pierde ritmul, dacă mişcările nu sunt simultane sau dacă se descrie o figură care nu este circumferinţă. Sunt permise 3 încercări. 6. Sincinezii Ridicarea sprâncenelor. Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări suplimentare (lasă capul pe spate, încreţeşte nările, încrucişează privirea, deschide gura etc.) 8 ani 1. Coordonarea statică Copilul stă cu picioarele încrucişate, pe vârfuri la o distanţă de un pas între ele, braţele întinse lateral şi ochii închişi. La semnal, deschide ochii şi rămâne astfel. Dacă se lasă braţele jos cerem să le ridice orizontal. Durata: 10”

Testul nu este reuşit dacă copilul cade, dacă de aşează pe călcâie; dacă lasă braţele jos de 3 ori. Se notează dacă se balansează. Sunt permise 3 încercări. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. Extremitatea (pulpa) policelui atinge cu maximum de viteză unul după altul, degetele mâinii, începând cu degetul mic, inelarul, medianul, indexul. Operaţia se execută şi în sens invers. Durata: 5” Se execută cu ambele mâini. Testul nu este reuşit dacă copilul atinge de mai multe ori acelaşi deget; dacă atinge două degete în acelaşi timp; dacă uită să atingă un deget, dacă depăşeşte 5”. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se permite a doua încercare pentru fiecare mână. 3. Coordonarea dinamică generală Subiectul stă într-un picior celălalt cu gamba flectată pe coapsă la 90°, mâinile la cusătura pantalonilor. În faţa piciorului de sprijin, la 25cm se pune o cutie de chibrituri goală. La semnal, sărind, copilul împinge cutia pe o distanţă de 5cm. După 1” repetă cu celălalt picior. Testul nu este reuşit dacă atinge solul o dată cu piciorul flectat; dacă gesticulează, dacă cutia depăşeşte cu 50cm în afara punctului indicat; dacă nu atinge cutia (deviază). Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele picioare şi ½ când este reuşit cu un singur picior (se notează care).

Sunt permise 3 încercări. 4. Rapiditatea mişcărilor Copilul trebuie să parcurgă 5m pentru a atinge o masă pe care sunt depuse o foaie de hârtie şi o cutie de chibrituri. Din cutie ia patru chibrituri cu care face un pătrat, apoi îndoaie hârtia şi se înapoiază. După explicarea testului copilul trebuie să enumere acţiunile de executat. După enumerare, se dă semnalul de plecare. Durata: 15” Testul este nereuşit dacă ezită în executarea a 3 mişcări consecutive; dacă depăşeşte timpul. Sunt permise 3 încercări. 5. Simultaneitatea mişcărilor Copilul este aşezat pe podea, în faţa unei mese. Loveşte alternativ cu piciorul drept şi stâng, după ritmul ales de el. În acelaşi timp când loveşte cu piciorul drept trebuie să lovească cu indexul drept masa. Durata: 20” Testul nu este reuşit dacă pierde ritmul; dacă loveşte în acelaşi timp şi cu celălalt picior; mişcările nu sunt simultane. Sunt permise 3 încercări. 6. Sincinezii Încreţirea frunţii. Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări suplimentare (încreţeşte nările, arată dinţii, ridică comisurile gurii, încrucişează privirea etc.) 9 ani 1. Coordonarea statică

Cu ochii închişi stă într-un picior, celălalt cu gamba flectată pe coapsă la 90°, coapsele paralele uşor în abducţie, mâinile la cusătura pantalonilor. La lăsarea piciorului flectat în jos se ia poziţia iniţială. După 3” se reia cu celălalt picior. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă lasă piciorul jos mai mult de 3 ori; dacă atinge solul cu piciorul flectat; dacă părăseşte locul; dacă sare. Ridicarea pe vârfuri nu este un eşec, dar se notează ca şi balansările sau oscilaţiile. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu ambele picioare şi ½ când este reuşit cu un singur picior (se notează care). Este permisă a doua încercare pentru fiecare picior. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. a. băieţi. Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la 2,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de 25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără avânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu se permit călcâiele unite sau vârfurile picioarelor depărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură a panoului. Testul este reuşit dacă atinge 3 din 5 cu dreapta şi 2 din 5 cu stânga. Invers pentru stângaci. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se poate încerca încă o dată. b. fete.

Decuparea unui cerc. O foarfecă în dreapta, o hârtie în stânga, pe care sunt desenate cercuri concentrice. La semnal decupează cercul mai bine marcat. După 30” execută acelaşi lucru cu cealaltă mână. Durata: 1' pentru dreapta şi 1'30” pentru stânga (invers la stângaci). Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul, dacă deviază linia cercului cu mai mult de 1mm cu dreapta şi 2mm cu stânga (invers la stângaci) Dar se admit şi două devieri pentru dreapta şi trei pentru stânga dacă devierea nu depăşeşte 8/9 din cerc la dreapta şi 5/6 la stânga. Nu se permite reluarea. 3. Coordonarea dinamică generală a. băieţi. Sărituri peste o coardă întinsă la 40cm de sol, picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful picioarelor. Se sare de trei ori. Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3. Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda, cade sau atinge pământul cu mâinile. Se permite o a doua încercare. b. fete. Sărituri fără avânt pe loc cât mai sus şi bătând de 3 ori din palme. Trebuie să cadă pe vârfuri. Testul nu este reuşit dacă bate de mai puţin de 3 ori din palme; dacă cade pe călcâie. Se permit trei încercări. 4. Rapiditatea mişcărilor

Întoarcerea filelor unei cărţi de 62/94mm. Se aşează cartea puţin la dreapta ca să poată fi manipulată uşor cu braţul flectat. Trebuie să se întoarcă filele rapid, indiferent cu care deget. Dacă se întorc câte două pagini o dată, se întrerupe proba şi se reia. Se permite să ţse ţină filele întoarse cu mâna şi umezirea degetelor. Pentru execuţia cu stânga se aşează cartea puţin spre stânga. La stângaci se începe cu ultima filă. Durata: 15” pentru fiecare mână. Testul este nereuşit dacă cu dreapta s-au întors mai puţin de 25 de file şi cu stânga mai puţin de 15 (invers la stângaci). Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Sunt permise 3 încercări pentru fiecare mână.

5. Simultaneitatea mişcărilor Copilul este aşezat. Loveşte alternativ măsura cu piciorul drept şi stâng, după ritmul ales de el, bătând pe masă cu indexul de la cele două mâini. Durata: 20” Testul nu este reuşit dacă pierde sau schimbă ritmul; când nu loveşte simultan cu cele două indexuri. Sunt permise 3 încercări. 6. Sincinezii Încreţirea frunţii. Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări suplimentare (încreţeşte nările, arată dinţii, ridică comisurile gurii, încrucişează privirea etc.)

10 ani 1. Coordonarea statică A sta pe vârfuri, cu ochii închişi, mâinile la cusătura pantalonilor, gambele strâns apropiate. Călcâiele şi vârfurile picioarelor trebuie să se atingă. Durata: 5” Testul nu este reuşit dacă părăseşte locul; dacă atinge solul cu călcâiele, dacă se balansează (o uşoară oscilaţie sau înălţare pe vârfuri nu este eşec) Se permit 3 încercări. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. a. băieţi. Decuparea unui cerc. O foarfecă în dreapta, o hârtie în stânga, pe care sunt desenate cercuri concentrice. La semnal decupează cercul mai bine marcat. După 30” execută acelaşi lucru cu cealaltă mână. Durata: 1' pentru dreapta şi 1'30” pentru stânga (invers la stângaci). Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul, dacă deviază linia cercului cu mai mult de 1mm cu dreapta şi 2mm cu stânga (invers la stângaci) Dar se admit şi două devieri pentru dreapta şi trei pentru stânga dacă devierea nu depăşeşte 8/9 din cerc la dreapta şi 5/6 la stânga. Nu se permite reluarea. b. fete. Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la 2,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de 25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără avânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu se permit călcâiele unite sau vârfurile picioarelor

depărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură a panoului. Testul este reuşit dacă atinge 3 din 5 cu dreapta şi 2 din 5 cu stânga. Invers pentru stângaci. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se poate încerca încă o dată. 3. Coordonarea dinamică generală a. băieţi. Sărituri fără avânt pe loc cât mai sus şi bătând de 3 ori din palme. Trebuie să cadă pe vârfuri. Testul nu este reuşit dacă bate de mai puţin de 3 ori din palme; dacă cade pe călcâie. Se permit trei încercări. b. fete. Sărituri peste o coardă întinsă la 40cm de sol, picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful picioarelor. Se sare de trei ori. Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3. Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda, cade sau atinge pământul cu mâinile. Se permite o a doua încercare. 4. Rapiditatea mişcărilor O cutie de 15cm în faţa subiectului aşezat, cu 40 de chibrituri. La semnal, formează patru grămezi egale la colţurile cutiei, luând chibriturile unul câte unul. Dacă copilul se ridică; ia câte două beţe; se întrerupe proba şi se reia. După 30” se reia cu cealaltă mână. Durata: 35” pentru mâna dreaptă şi 45” pentru stânga (invers la stângaci)

Testul este nereuşit dacă se depăşeşte timpul fixat. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare mână. 5. Simultaneitatea mişcărilor Se fixează pe masă două jumătăţi de coli de hârtie neliniate, una lângă cealaltă. Copilul are în fiecare mână câte un creion cu vârf tocit. La semnal, bate simultan cu creioanele pe hârtii făcând cât mai multe puncte, mişcând numai din antebraţe şi încheietura mâinii. Punctele pot fi plasate oricum; dar nu suprapuse. Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă diferenţa dintre numărul punctelor fiecărei foi este mai mare de 2; dacă a făcut mai puţin de 50 de puncte cu fiecare mână. Se permite o a doua încercare 6. Sincinezii Închide ochiul drept fără a-l închide şi pe stângul. După 5” se face invers. Testul nu este reuşit dacă mişcarea este superfluă (mişcă şi celălalt ochi sau îl închide, încrucişează privirea, se crispează, coboară comisurile gurii) Se cotează 1+ reuşita cu ambii ochi, ½ când este reuşit cu unul singur şi se notează care a fost închis corect. 11-12 ani

1. Coordonarea statică a. băieţi. Stând într-un picior, pune talpa celuilalt pe faţa anterioară a genunchiului de sprijin, braţele pe coapse, ochii deschişi. După 30” proba inversă. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă piciorul cade prea repede; dacă pierde echilibrul sau se ridică pe vârfuri. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare. b. fete. Stând într-un picior pe vârf, celălalt flectat gamba pe coapsă la 90°, coapsele paralele, uşor în abducţie, mâinile pe coapse, ochii deschişi. Când se lasă în jos gamba se cere revenirea la unghi drept. După 30” se reia invers. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă după 3 încercări succesive lasă gamba mai jos sau atinge o dată solul, dacă părăseşte locul sau îndepărtează mâinile de coapse, dacă sare. Uşoara balansare sau înălţarea pe vârfuri fără ca să atingă solul cu călcâiul nu contează ca eşec dar se notează. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. Copilul stă drept cu mâinile la cusătura pantalonilor. Va prinde cu o mână o minge aruncată de la 3m diametrul mingii este de 8cm. După 30” se reia cu cealaltă mână.

Testul nu este reuşit dacă prinde mai puţin de 3 din 5 cu dreapta şi 2 din 5 cu stânga (invers pentru stângaci). Mingea se aruncă în viteză şi corect, altfel experimentatorul reia. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare. 3. Coordonarea dinamică generală a. băieţi. Sare cu elan de la 1m pe un scaun înalt de 4550cm la şezut. Experimentatorul ţine de spătar. Copilul ajuns pe scaun trebuie să-şi păstreze echilibrul. Testul nu este reuşit dacă pierde echilibrul şi coboară imediat sau dacă se prinde de spătar. Se permit 3 încercări. b. fete. Sare în aer cu gambele la şezută şi atinge călcâiele cu mâinile în timpul săriturii (test după Dr. Brace). Testul nu este reuşit dacă nu a atins ambele călcâie. Se permit 3 încercări. 4. Rapiditatea mişcărilor Pe masă, pe o bucată de fetru, o hârtie transparentă şi ½ carton străpuns cu 100 de cercuri realizate cu perforatorul. Subiectul ţine în mâna dreaptă aşezată pe masă şi sprijinită pe cot, o sulă. La semnal străpunge cercurile unul câte unul cât mai repede. După 30” se reia cu cealaltă mână.

Durata: 35” pentru mâna dreaptă şi 45” pentru stânga (invers la stângaci) Testul este nereuşit dacă se străpung mai puţin de 90 de cercuri. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare mână. 5. Simultaneitatea mişcărilor Pe masă, pe acelaşi material ca la testul 4. în fiecare mână copilul are câte o sulă. Mâna dreaptă îndreptată spre gaura superioară a desenului şi invers. La semnal va străpunge găurile una câte una cu ambele mâini. Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă diferenţa dintre numărul cercurilor străpunse cu fiecare mână este mai mare de 2 (a găuri în acelaşi cerc sunt considerate pentru 2); dacă numărul cercurilor străpunse cu o mână este sub 20; dacă găurile se găsesc pe părţile simetrice ale părţii drepte şi stângi ale desenului. Se permite câte o încercare 6. Sincinezii Braţele întinde în faţă la nivelul umerilor, palmele în jos. La semnal strânge alternativ pumnii, fără comandă, cu viteză. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă au loc mişcări suplimentare ale muşchilor feţei, dacă închide şi deschide ambii pumni concomitent, dacă mişcă braţele sau le flectează. Se permit 3 încercări.

13-14 ani 1. Coordonarea statică a. băieţi. Stând într-un picior pe vârf, celălalt flectat gamba pe coapsă la 90°, coapsele paralele, uşor în abducţie, mâinile pe coapse, ochii închişi. Când se lasă în jos gamba se cere revenirea la unghi drept. După 30” se reia invers. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă după 3 încercări succesive lasă gamba mai jos sau atinge o dată solul, dacă părăseşte locul sau îndepărtează mâinile de coapse, dacă sare. Uşoare balansare sau înălţarea pe vârfuri fără ca să atingă solul cu călcâiul nu contează ca eşec dar se notează. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare. b. fete. Stând într-un picior, pune talpa celuilalt pe faţa anterioară a genunchiului de sprijin, braţele pe coapse, ochii deschişi. După 30” proba inversă. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă piciorul cade prea repede; dacă pierde echilibrul sau se ridică pe vârfuri. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează care). Se permite o a doua încercare pentru fiecare. 2. Coordonarea dinamică a mâinilor. a. băieţi. Aşezat la masă uşoară flexie a antebraţului pe braţ, cu palma în supinaţie, întinde indexul pe care se

aşează vertical o linie cu baza de ½cm şi lungimea de 40-45cm. Subiectul ţine linia în mâna stângă. Poate balansa mâna dreaptă şi îndoi trunchiul înainte, înapoi sau lateral, dar nu are voie să se ridice de pe scaun. După 10” reia cu cealaltă mână. Durata: 5” pentru mâna dreaptă, 3” pentru mâna stângă (invers pentru stângaci) Testul nu este reuşit dacă nu a ţinut linia în echilibru în timpul fixat şi dacă s-a ridicat de pe scaun. Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini şi ½ când este reuşit cu una (se notează care). Se permit trei încercări. b. fete. Tricotat cu ochii închişi. Pune extremitatea policelui drept peste indexul stâng şi extremitatea policelui stâng către indexul drept. La semnal indexul drept părăseşte policele stâng şi descrie o circumferinţă în jurul indexului stâng ca să atingă policele stâng fără a părăsi policele drept. Apoi indexul stâng părăseşte policele drept, descrie o circumferinţă în jurul indexului drept pe policele mare stâng etc. cu maximum de viteză. Durata: 10” cu ochii închişi. Testul nu este reuşit dacă mişcările nu au fost executate corect; dacă descrie mai puţin de 10 cercuri în 10”; dacă nu a putut executa proba cu ochii închişi. Se permit trei încercări.

3. Coordonarea dinamică generală a. băieţi.

Sare în aer cu gambele la şezută şi atinge călcâiele cu mâinile în timpul săriturii (test după Dr. Brace). Testul nu este reuşit dacă nu a atins ambele călcâie. Se permit 3 încercări. b. fete. Sare cu elan de la 1m pe un scaun înalt de 4550cm la şezut. Experimentatorul ţine de spătar. Copilul ajuns pe scaun trebuie să-şi păstreze echilibrul. Testul nu este reuşit dacă pierde echilibrul şi coboară imediat sau dacă se prinde de spătar. Se permit 3 încercări. 4. Rapiditatea mişcărilor Tapping (a bate un ritm). Pe masă se fixează o coală albă de hârtie. Subiectul ţine în mâna dreaptă aşezată liber pe masă cu braţul uşor sprijinit de corp, un creion cu vârful tocit. La semnal loveşte repede hârtia făcând mişcări numai din articulaţia mâinii. Poate situa punctele unde doreşte dar nu unul peste celălalt. După un minut reia cu mâna stângă. Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă în timpul fixat băieţii fac mai puţin de 100 de puncte cu mâna dreaptă şi mai puţin de 85 cu mâna stângă; fetele sub 90 cu dreapta, sub 75 cu stânga (invers la stângaci). În protocol se va nota modul de lovire (neregulat, greoi, etc.) Se cotează cu 1+ când reuşita cu ambele mâini şi ½ reuşita cu o singură mână (se notează care). Se permit câte două încercări. 5. Simultaneitatea mişcărilor Copilul este aşezat la masă. La stânga lui (la distanţă de un cot) se aşează o cutie de carton şi

alături, în dezordine, 20 de piese cu diametrul de 2cm. În dreapta la aceeaşi distanţă, se aşează o cutie de chibrituri goală şi alături de ea 20 de chibrituri în dezordine. La semnal, copilul depune simultan, cu dreapta un chibrit şi cu stânga o piesă în cutiile respective. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă în cutii nu se află acelaşi număr de obiecte sau dacă în fiecare se află mai puţin de10 obiecte. Se permite o a doua încercare. 6. Sincinezii Închiderea alternativă a ochilor. Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă se închid mai puţin de 5 ori fiecare ochi, dacă ochii nu s-au închis complet; dacă se efectuează şi mişcări suplimentare (privirea cruciş, contractarea feţei, coborârea comisurilor, deschiderea gurii, etc.) Se permite o a doua încercare. O dată cu pătrunderea psihologiei în domeniul industrial, testele psihologice sunt folosite şi pentru selecţia profesională. Prin studiile de analiză factorială aptitudinile psiho-motrice au putut fi structurate pe funcţii şi domenii, acestea urmând să fie utilizate în testele destinate răspunsurilor motorii. Probele psiho-motrice complexe au apărut în anii celui de-al doilea război mondial cu ocazia selecţiei pentru diferite arme, corespunzător tehnicii de atunci. Unele dintre aceste teste mai sunt folosite şi astăzi în laboratoarele psihologice ale aviaţiei, marinei, transporturilor auto şi feroviare etc.

În studierea aptitudinilor psiho-motrice cercetătorii au descris mai mulţi factori. Guilford J. P. de exemplu distinge: 1. Forţa – forţa generală a trunchiului, a membrelor 2. Impulsivitatea – timpul de reacţie, tapping 3. Rapiditatea – viteza mişcării braţelor, degetelor 4. Precizia statică – echilibrul static, repaosul braţelor 5. Precizia dinamică – echilibrul dinamic, precizia mişcării braţelor şi mâinilor 6. Coordonarea – coordonarea globală, abilitatea manuală, abilitatea degetelor 7. Mobilitatea – supleţea trunchiului, mobilitatea membrelor inferioare. F. A. Fleishman descrie 11 factori relativ independenţi: 1. precizia controlului (muscular) 2. coordonarea membrelor 3. orientarea răspunsului (în raport de un stimul) 4. timpul de reacţie 5. viteza mişcării 6. controlul cantitativ 7. dexteritatea manuală 8. dexteritatea digitală 9. siguranţa braţ – antebraţ – mână 10. viteza în încheietura mână – degete 11. ţintirea R. Seashore studiind aptitudinile psiho-motrice arată că mulţi dintre factorii menţionaţi sunt indicatori ai experienţei profesionale.

3.3. EVALUAREA SENSIBILITĂŢII ŞI PERCEPŢIEI Psihodiagnoza sensibilităţii, este una dintre formele importante prin care se realizează legătura dintre organism şi mediu, îndeplineşte funcţia de semnalizare şi prin aceasta asigură adaptarea organismului la mediu”50 se efectuează cu ajutorul unor probe simple, uşor de executat. Astfel, pentru măsurarea pragului diferenţial al sensibilităţii auditive se foloseşte un generator de ton, subiectului transmiţându-i-se în cască sunete cu frecvenţe diferite (de la praguri infra până la cele supraliminare). Se dau subiectului patru serii descrescătoare (ca frecvenţă) cu câte opt stimuli pentru fiecare serie. Subiectului i se cere să spună ,,egal”, ,,mai mare”, ,,mai mic”, faţă de sunetul etalon care i se prezintă iniţial. Rezultatele se trec într-un tabel ca în tabelul 3 (după Horghidan)51. Răspunsurile negative şi pozitive se anulează reciproc, la total apărând numere pentru răspunsuri egale, sau pozitive sau negative. Înregistrarea: pentru notarea răspunsurilor subiectului se vor folosi următoarele simboluri:  Pentru mai mare: + (plus)  Pentru mai mic: - (minus)  Pentru egal: = (egal)

50

Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti 51 Idem

TABELUL 3. Calcul sensibilităţii auditive.

pentru

planul

diferenţial

al

Subiectul.............. Stimuli variabili, în funcţie de valoarea stimulului etalon 1 Serie crescătoare − − = − − − + + 2 Serie descrescătoare − = = + + = = + 3 Serie crescătoare − = − + − + = + 4 ş.a.m.d. − − + = = = + + 5 − − = − + − + + 6 − − = − + + = + 7 − + + + − + + + 8 − − − − + + + + Total răspunsuri + − − − − 1 2 5 8 Total răspunsuri = − 4 8 7 7 6 3 − Total răspunsuri − 8 4 − 1 − − − −

Sensibilitatea auditivă este apreciată pentru planul diferenţial superior în funcţie de totalul răspunsurilor pozitive, iar pentru cel inferior în funcţie de răspunsurile negative, din care se va calcula media fiecărui subiect în parte. Pentru pragul diferenţial al sensibilităţii kinestezice se utilizează probele de apreciere a greutăţii, care sunt dealtfel deosebit de numeroase. Vom descrie ,,Proba de greutate Piorkowski”52. Proba cuprinde şase cilindri metalici, fiecare mai greu sau mai uşor cu 1/10 decât cele două învecinate. La baza fiecărui cilindru este trecut un cod, care semnifică ordinea reală a greutăţii acestora. Dimensiunile cilindrilor sunt standardizate: 365×25 mm; iar 52

Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca.

greutatea de 195, 205, 215, 225, 235, 245gr.; culoarea neagră. Se cere subiectului să aprecieze greutatea cilindrilor aşezându-i în ordine crescătoare, lucrând cu o singură mână. Se cronometrează execuţia de la momentul când subiectul atinge primul cilindru până când spune ,,gata”. Proba se repetă de 5-10 ori. Procedura clasică de cotare a probei constă din stabilirea diferenţei de rang a fiecărei piese. Suma erorilor constituie cota. Exemplu: Ordinea reală a pieselor: 1 2 3 4 5 6 Ordinea stabilită de subiect: 2 1 3 5 6 4 Diferenţa de rang: 1 1 0 1 1 2=6 Cota = 6. Cota finală va fi media celor 5–10 încercări ale fiecărui subiect. Prezentăm în continuare un tabel cu cotele la proba Piorkowski (tabelul 4.) TABELUL 4. Performanţele medii la proba de apreciere a greutăţii (după Pitariu H.) Subiecţi Strungari Lăcăuşi Studenţi

N. 100 77 148

m. 31,16 26,34 22.3

Vârsta s. 10,65 5,34 2,31

m. 3,33 3,75 2,22

Erori s. 1,93 1,73 1,20

m. 42,6 42,5 58,2

Timp s. 10,4 10,6 11,4

Proba Piorkowski a fost etalonată pentru a fi utilizată în examinări psihologice pentru selecţionarea şi dirijarea cadrelor. Fiind o probă simplă şi uşor de executat şi având o validitate şi fidelitate crescută a fost şi este larg folosită în activitatea sportivă pentru aprecierea pragului diferenţial al sensibilităţii kinestezice.

În vederea aprecierii amplitudinii mişcării se foloseşte kinezimetrul (după Horghidan V.)53, un aparat simplu şi uşor de confecţionat, de etalonat şi de mânuit. Este o riglă de 120/12 cm, gradată pe margine. Pe mijlocul riglei este fixată o tijă pe care glisează un cursor. Subiectul cu ochii acoperiţi (cu ochelari cu lentile înnegrite) va aşeza degetul arătător al mâinii drepte în adâncimea cursorului, acesta fiind fixat la mijlocul riglei (la zero). Examinatorul va duce mâna subiectului (prin alunecarea cursorului) până la o anumită gradaţie şi înapoi, şi-i va cere acestuia să ducă singur cursorul până la distanţa respectivă. Se va repeta de mai multe ori cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă. Se fac nouă încercări pentru fiecare mână, ducând cursorul pe distanţe variabile (20-30cm) cu viteză moderată. Între încercări se lasă o pauză de câteva secunde. Se înregistrează deviaţiile în plus sau în minus pentru fiecare încercare rezultatele trecânduse în tabel (tabelul 5), se calculează mediana pentru cele nouă încercări. Aceeaşi probă se poate utiliza şi pentru măsurarea sensibilităţii kinestezice la picior, modificând cursorul pentru a-l putea prinde cu planta piciorului.

Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti 53

TABELUL 5. Înregistrarea pragului diferenţial sensibilităţii kinestezice (după V. Horghidan). Mâna Stimul

Mediana

Dreaptă

al

Stângă

20cm.

25cm.

30cm.

0 +2 −1

+3 +3 0 2 cm.

−3 +4 −2

20cm.

25cm.

−2 0 +1

0 +3 +3 3 cm.

30cm. +3 +5 +4

Pentru măsurarea dublului prag absolut în percepţia distanţei se poate folosi o masă dreptunghiulară pe care se trasează o linie dreaptă în lungul acesteia (figura 17). La un capăt se fixează un mic scripete peste care vine o sfoară lungă de 16-18m care poate deplasa pe masă o tijă lată de 2cm şi înaltă de 18-22cm. În dreptul gradaţiei 0 (zero) se aşează lateral, de-o parte şi alta a liniei mediane alte două tije de aceleaşi dimensiuni şi forme ca cea de la mijloc. Subiectului i se cere să tragă de unul dintre capetele sforii până când tija centrală se află pe aceeaşi linie cu cele aşezate în dreapta şi în stânga sa. Subiectul se găseşte plasat în axul lung al dispozitivului la 7m. De acesta. Se aşează tija glisantă (centrală) la unul dintre capetele liniei gradate (de la zero la 10-15cm în ambele părţi) şi se cere subiectului s-o aşeze exact între cele două tije laterale, aşezate la 10 cm. de-o parte şi de alta a liniei centrale. Se notează deviaţia faţă de zero. Se repetă, tija centrală fiind aşezată la celălalt capăt al aparatului. Se repetă de cinci ori fiecare serie, tijele laterale fiind, pentru fiecare serie de cinci încercări, la distanţele de 10, 20 şi 30 de cm. După fiecare încercare dublă (înainte-înapoi) se face o scurtă pauză.

FIGURA 17. Aparat pentru percepţia distanţei. 30 20 10 50 40 30 20 10 0 10 20 30 40 50 10 20 30

Se notează cu + (plus) şi cu − (minus) deviaţiile în spate. V. Horghidan propune următorul tabel pentru înregistrare (Tabelul 6) TABELUL 6. Înregistrarea şi calculul pentru dublul prag absolut al percepţiei distanţei. Semnele + cu − se anulează , iar la rubrica ,,Total” apare numărul de deviaţii + sau − pe distanţele respective, de 1, 2, 3 ... cm. În exemplul dat subiectul percepe distanţe cu o eroare de 1,25 cm (3+1, 1+2). Deviaţia posibilă (cm) Seria I – înainte Seria II – înapoi III IV V VI VII VIII IX X Total:

0

1 + −

2

3

4 .........................

+ + − + + − + +3 +1

+ 0

Coordonarea senzorio-motorie se poate efectua şi cu ajutorul unei probe de apreciere a distanţei. Pentru realizarea testării vom trasa o linie dreaptă pe sol de 6-7m lungime. Subiectul, cu ochii acoperiţi cu

ochelari cu lentile negre, va trebui, pornind dintr-un alt capăt al segmentului de dreaptă (A), să parcurgă acel segment şi să se oprească atunci când consideră că a ajuns în punctul terminal (B). I se cere subiectului să păstreze direcţia şi să respecte distanţa. Subiectul are dreptul să studieze, înainte de pornire, distanţa şi direcţia ce o are de parcurs (figura 18). FIGURA 18. Proba de apreciere a distanţei (după V. Horghidan) C. B. Deviaţie stânga (+)

Deviaţie dreapta (-)

D. Se notează deviaţiile (stânga sau dreapta) şi se măsoară în cm faţă de linia A-B şi în prelungirea acesteia. Dacă punctele C şi D se află între punctele AB (perpendiculara acestora pe A-B) atunci deviaţia se notează cu − (minus), iar dacă proiecţia punctelor C şi D este dincolo de punctul B atunci deviaţia se notează cu + (plus). Cifrele obţinute se raportează la etalon, acesta indicând rangul subiectului privind coordonarea vizual-motorie (supraaprecierea ori subaprecierea) sau rangul acestuia în privinţa coordonării vestibularmotorie (deviaţia). Ambidextria se măsoară cu ajutorul aparatului de disociere a mişcărilor54. Acest aparat, construit pe principiul strungului, cuprinde şi o planşetă cu Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti 54

decupaje de diferite forme (linii, sinusoide etc). Suprafaţa decupajelor este izolată, planşeta fiind metalică. Cu ajutorul a două manivele, subiectului i se cere să deplaseze un stilet metalic pe unul din traseele decupate, orice atingere de marginea metalică fiind înregistrată pe un contor (se înregistrează şi numărul şi durata oricărei atingeri). Se cere subiectului să deplaseze stiletul (cu ajutorul celor două manivele, în fiecare mână având câte o manivelă) pe un traseu dinainte stabilit spunându-i-se că se înregistrează orice greşeală, durata greşelilor şi se cronometrează timpul de efectuare a sarcinii. Se calculează în final numărul greşelilor, durata medie a lor şi durata efectuării probei. ,,Ambidextria este direct proporţională cu cele trei valori înregistrate”55. În vederea măsurării acuităţii auditive normale, a comprehensiunii, a capacităţii de percepere globală a structurilor ritmice precum şi a sincronizării reactivităţii cu stimulul, Steinbach propune o probă de ritm (tabelul 7) alcătuită din 21 de intemuri, subiectului cerându-ise să reproducă în ordinea 1-21, structurile de ritm, cerute de examinator (înapoia unui paravan), la un interval de 2sec. Examinatorul urmăreşte cum este primit – cum este înţeles – cum se execută sarcina. Etaloanele pot fi stabilite de fiecare examinator, eşecurile totale considerându-se diagnostice pentru lipsa de organizare, pentru un defect de percepţie auditivă.

Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti 55

TABELUL 7. Proba de ritm Steinbach Structura ritmului * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

* *

* * * *

* * * * *

* * * *

* * * *

* * *

*

* *

*

* * *

* * * *

* * *

* * * *

* *

*

* *

*

* * *

* * * *

Intervalele sunt egale !!!

Item 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 total

* * * * *

* * * * * *

* * * * * *

* * * * * *

*

* * * *

* * *

* * *

* *

Poate fi calculat şi un indice de eficienţă, considerându-se execuţie eficientă la cel puţin jumătate plus unu execuţii corecte. Sub această valoare se consideră a exista un deficit dinamic. Dacă subiectul realizează întreaga execuţie a probei, dar greşeşte pe parcursul ei, atunci se apreciază un deficit de structură (se consideră corectă executarea fiecărui item în ritmul dat, inclusiv mărimea pauzelor). Proba este deosebit de utilă în aprecierea ritmului în orice ramură de sport, valoarea diagnostică şi prognostică a acesteia fiind deosebit de importante.

3.4. EVALUAREA CONTROLULUI MOTOR Coordonare generală se apreciază cu ajutorul testului Motorin56. Se trasează pe sol o linie (30-35cm) pe direcţia N-S, subiectului (fiind cu picioarele lipite, de-o parte şi de alta a acestei linii şi cu faţa spre nord) cerându-i-se să execute o săritură cu întoarcere (cât poate mai mult), într-un sens şi apoi în altul. După fiecare întoarcere (se vor păstra picioarele lipite la aterizare) se măsoară (cu o busolă) unghiul întoarcerii. Se repetă proba de şase ori (de fiecare parte câte trei încercări). Se consideră că ,,rezultatul cel mai bun obţinut dă rangul subiectului la coordonarea generală”57. Pentru aprecierea abilităţii motrice se utilizează frecvent testul Pieron, folosindu-se în acest sens dexterimetrul Pieron. Aparatul cuprinde un labirint metalic alcătuit dintr-o tijă cu capetele fixate pe o placă printr-un suport. La unul dintre capetele tijei se găsesc zece monede din metal58. Subiectului i se cere să deplaseze cele zece monede de la extremitatea dreaptă la cea stângă, deplasând câte o singură monedă o dată folosindu-se de mâna dreaptă. Se cronometrează timpul necesar pentru fiecare încercare. Se apreciază valoarea celei mai bune încercări pentru deplasarea unei monede, timpul total necesar pentru deplasarea celor zece monede, precum şi variaţia x.maxim-x.minim. ,,Abilitatea este direct Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti 57 Idem. 58 Ibidem. 56

proporţională cu valoarea variaţiei şi invers proporţională cu valoarea celei mai bune încercări. Precizia controlului, factor descris pe baza analizei factoriale, de către E. A. Fleishman, se poate determina cu ajutorul aparatului descris de Bonnardel şi denumit ,,Sinusoida Bonnardel”59, prescurtat S.N.B. Acest aparat cuprinde o placă de bază de 225x150x20mm din lemn în care este încastrată o placă metalică de 205x40x3mm. Pe placa metalică este decupată o sinusoidă de 205x40x3mm aşezată la 20mm faţă de aceasta. Lungimea sinusoidei este de 100mm, cu o lăţime a şanţului de 5mm. Între plăcile metalice glisează un disc din material izolant de 85mm pe care sunt fixaţi doi pinteni de câte 3mm şi o distanţă între marginile lor de 13mm. Aparatul cuprinde şi un numărător al erorilor, un înregistrator al duratei şi un cronometru. După un exerciţiu pregătitor i se cere subiectului să deplaseze prin glisare discul cu pinteni prin deschizătura sinusoidei, cât mai repede, dar fără ca pintenii să atingă marginea deschizăturii (aceasta fiind greşeală). Se explică faptul că se cronometrează timpul de realizare, numărul şi durata greşelilor. Efectuarea ,,a două probe dă rezultate mai concludente” afirmă Horia Pitariu, rezultatul fiind calculat după formula: I+II/2, iar precizia se va aprecia după formula: P = (Timpul-Erori/Timp)x100 Exemplu: Timpul de executare a probei pentru un subiect este de 150 secunde, comite 25 de erori, durata erorilor fiind de 86 zecimi de secundă60. P = (150-25/150)x100; 59

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV 60 Idem.

P = 83,3 (ea poate fi între 0-100). Proba S.N.B. are o largă răspândire şi în ţara noastră. Dăm mai jos câteva performanţe ale acestei probe (tabelul 8). TABELUL 8. Performanţe la S..N.B.61 Subiecţi Strungari Operatori calculato r Studenţi

N 10 0 31 14 9

Nr. erori

Durată erori

Timp

Precizie

m

s

m

s

m

s

m

s

21,8 9 21,5 4

14,4 9 13,9 5

77,8 2 89,8 7

70,7 8 87,0 9

167,2 0 148,6 8

65,3 7 47,5 6

82,3 0 87,9 0

16,7 8 12,7 0

67,1 0

37,2 8

154,2 2

48,0 7

−

−

28,3 3

9,97

Testul constituie o importantă probă de coordonare manuală şi ochi-mână, fiind un psiho-test motric foarte util. În vederea aprecierii preciziei mişcării Valentina Horghidan recomandă folosirea tremometrului în V. Aparatul cuprinde un unghi metalic cu marginile interioare gradate, un stilet metalic şi o sonerie de control. Orice contact al stiletului cu marginea gradată a unghiului declanşează soneria. Subiectului i se cere să deplaseze stiletul în interiorul unghiului metalic pornind de la bază către vârf62. După explicaţie şi câteva încercări de probă subiectul va efectua sarcina, cu unghiul orientat în trei direcţii: orizontal, unghiul cu deschiderea spre dreapta; orizontal, unghiul orientat cu baza către subiect; vertical, unghiul orientat cu 61

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV 62 Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti

vârful în jos. Se va lucra de zece ori pentru fiecare direcţie, notându-se cele zece rezultate (până unde s-a putut înainta cu stiletul fără să atingă marginea gradată a unghiului metalic, când se aude soneria). Se calculează media aritmetică pentru fiecare serie de zece încercări. Se consideră că precizia mişcării subiectului este direct proporţională cu distanţa la care s-a făcut primul contact (cu media seriilor). Viteza de repetiţie se măsoară cu ajutorul unei chei tip Morse legată la un contor de înregistrare a impulsurilor. Subiectului i se cere să realizeze un număr cât mai mare de impulsuri (apăsări), întâi cu mâna dreaptă apoi cu cea stângă. Se vor face câte trei încercări pentru fiecare mână şi se face media pentru ambele mâini. Rezultatul obţinut dă rangul subiectului în ceea ce priveşte viteza de repetiţie (raportat la eşantionul studiat), V. Horghidan denumeşte această probă ,,testul tapping”63. Bontilă propune aceeaşi probă, dar cu câte două repetări a câte şase secunde; dă şi următorul etalon probei: I. foarte slab - 0-71 II. slab - 72-77 III. mediu - 78-85 IV. bine - 86-92 V. foarte bine - peste 93 Centrul de Psihologie Aplicată din Paris propune un test ceva mai complicat putând fi tot aşa de simplu aplicat: este vorba de ,,Testul A.T.3 MacQuarrie” (după T. W. MacQuarrie). Testul de tipul creion-hârtie cuprinde patru probe: trasaj, punctare, tapping şi reproducere. Proba de ,,trasaj” cuprinde un dreptunghi cu linii ce descriu un labirint. Subiectul, cu ajutorul Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti 63

unui creion, are sarcina ca, plecând de la punctul ,,plecare” să traseze o linie prin portiţele găsite în dreptunghi. Există douăzeci de posibilităţi pentru fiecare dreptunghi: 20x4 = 80 – numărul de greşeli (atingeri ale liniilor din dreptunghi). Se obţine o notă care se raportează la etalon. Proba durează 50 de secunde. A doua probă este cea de ,,punctare” (figura 19), care cuprinde o sinusoidă pe care sunt desenată o sută de cerculeţe. Subiectul are sarcina de a scrie, cu ajutorul unui creion, câte trei puncte în fiecare cerculeţ. Nota se va obţine numărând punctele înscrise în cerculeţe în cele 30 de secunde cât durează proba şi împărţind rezultatul la trei. Se raportează la etalon. FIGURA 19. Proba de punctare (M. Q.)

Cea de-a treia probă este ,,tapping-ul”, probă alcătuită din şapte rânduri de cerculeţe, a câte zece la fiecare rând (figura 20), subiectului cerându-i-se să scrie câte trei puncte în fiecare cerculeţ. Nota se

calculează numărând câte cercuri au fost completate în cele 30 de secunde cât durează proba, rezultatul fiind înmulţit cu trei. Se raportează la etalon. FIGURA 20. Proba de tapping

O altă probă a testului Macquarrie este cea de ,,reproducere”, aceasta cuprinzând un dreptunghi împărţit în douăzeci de dreptunghiuri mai mici. Fiecare dreptunghi mai mic cuprinde câte o figură trasată din patru linii drepte (în stânga) şi douăzeci şi cinci de puncte. Subiectului i se cere ca în două minute şi jumătate să completeze figurile din dreptunghi pornind de le punctul încercuit. Nota maximă poate fi de 20x4= 80. Se corectează (deci câte patru puncte pentru fiecare figură desenată, un punct pentru fiecare linie) şi se raportează la etalon. Etalonul pentru testul MacQuarrie (tabelul 9) TABELUL 9. Etalonul. M.Q. Proba Timp F. slab Slab Mediu Bine F. bine

Trasaj 50 sec. 0 – 26 27 – 37 38 – 46 47 – 59 + 60

Tapping 30 sec. 0 – 21 22 – 34 35 – 42 43 – 57 + 58

Punctare 30 sec 0–9 10 – 19 20 – 23 24 – 28 + 29

Reproducere 2,30 sec 0–3 4 – 26 27 – 42 43 – 66 + 67

Proba este des întâlnită şi în laboratoarele de psihologie din ţara noastră. Rezultatele pot fi înregistrate pe o fişă tip (figura 21), de unde pot fi urmărite rezultatele la fiecare dintre cele patru subteste ale probei, se poate calcula nota pentru fiecare probă în parte şi nota finală. Rezultatele se discută pentru fiecare subiect în parte, putându-se face şi aprecieri referitoare la eşantioanele studiate. FIGURA 21. Fişa de înregistrare pentru testul A.T.3 M.Q. Numele şi prenumele.............................................................................. Data naşterii......................Profesia....................Studii........................... Locul de muncă...............................................Obs................................. PROBA NOTA CENTILA Trasaj .............................................. ................................. Tapping .............................................. ................................. Punctare .............................................. .................................. Reproducere .............................................. ................................ SUMA NOTA

Bontilă propune ,,bateria Walther” pentru măsurarea abilităţii manuale, sub forma ei de dexteritate manuală. Acestea sunt administrate numai individual, fapt care permite să se obţină date preţioase ca rezultat al observaţiilor directe asupra comportamentului pe care îl desfăşoară subiectul în timpul executării probelor64. A.Tehnica de aplicare a testului ,,Punctare”

64

∗∗∗ - (1970) – Instrucţiuni pentru completarea fişei pedagogice. Sub egida I.S.P., filiala Iaşi

Acesta este un test datorat psihologilor Binet şi Vaschideşi, constă din două foi de hârtie cu latura de 20cm, pe fiecare imprimat un pătrat de 10/10cm împărţit în 100 de pătrate mai mici cu laturile de 1cm. Subiectul trebuie să deseneze cu creionul câte un punct în fiecare pătrat mic, întâi cu mâna dreaptă apoi cu mâna stângă. Testul măsoară dexteritatea şi rapiditatea manuală. Pentru aplicare se procedează în felul următor: subiectul este aşezat la o masă, examinatorul îl întreabă de care mână se foloseşte în mod activ şi aşează pe masă, dinaintea subiectului, foaia de hârtie cu pătratul pentru mâna activă (dreaptă sau stângă) cu partea imprimată în sus; i se dă un creion ascuţit şi spune ,,Vreau să văd cu ce iuţeală faci mişcările! Pentru aceasta va trebui să marchezi cu creionul câte un punct în fiecare din aceste pătrăţele şi dacă este posibil cât mai în centrul (mijlocul) pătratului.” Lucrul acesta trebuie să-l facă însă cât mai repede şi cât mai exact posibil. Veţi începe prin a pune punctul în acest pătrăţel (i se arată cel de la extrema stângă sus); când vei ajunge la acesta (i se arată cel din extrema dreaptă sus) vei trece la cel care este imediat dedesubt şi vei puncta al doilea rând de la dreapta la stânga, apoi al treilea rând din nou de la stânga la dreapta ş.a.m.d. până la ultimul pătrăţel. Fii atent să nu sari vreun pătrăţel fără să fi pus punctul în el şi să nu pui decât un singur punct în fiecare pătrăţel. Cu cealaltă mână să ţii bine foaia ca să nu alunece de pe masă şi să te împiedice să lucrezi repede. Ai înţeles? (la răspunsul afirmativ) ,,Începeţi!” Se declanşează cronometrul şi se opreşte în momentul în care subiectul a pus punctul în ultimul pătrăţel.

Aceeaşi tehnică pentru cealaltă mână.

TABELUL 10.Etalonul pentru testul „Punctare” din bateria Walther (după Bontilă)

Vârsta Centile 100 90 80 75 70 60 50 40 30 25 20 10 0

5-6 12 7 15 8 16 7 17 9 18 7 20 3 22 1 23 5 24 9 26 2 26 4 33 4 42 9

7-8 10 6 13 3 15 4 15 8 16 1 16 2 17 6 18 3 18 9 19 1 19 4 21 8 24 0

9-10 86 93 101 103 105 109 115 121 129 131 135 146 154

11-12

13

M

F

M

59 68 75 69 80 84 93 94 97 98 10 1 10 7 13 6

46 73 81 83 84 88 92 99 10 1 10 3 10 7 11 7 14 2

60 73 79 80 85 89 90 92 95 99 10 1 10 7 15 1

F 62 67 71 74 78 82 84 88 90 91 93 99 12 2

14

15

M

F

M

49 66 70 72 74 76 79 83 85 86 90 95 11 7

57 55 70 71 72 76 80 86 89 90 96 10 2 14 0

48 57 65 68 69 73 78 85 87 89 95 10 1 11 2

16 F 5 4 60 6 1 63 6 4 6 7 6 8 7 0 7 9 8 0 8 1 8 4 90

17

M

F

44 5 6 5 9 6 2 6 4 7 0 7 4 7 5 7 6 7 7 8 0 8 5 89

54 65 68 69 70 72 75 76 79 81 87 94 12 4

M 4 7 5 2 5 5 5 8 6 2 6 3 6 7 7 1 7 2 7 3 7 4 8 4 9 1

F 6 1 6 5 6 9 7 0 7 1 7 2 7 5 7 7 7 9 8 0 8 1 8 7 9 9

Adulţi M 4 7 5 5 6 0 6 1 6 2 6 3 6 7 7 1 7 4 7 7 8 0 8 5 9 0

F 45 53 55 56 57 59 63 65 67 70 71 77 89

B. Tehnica de aplicare a testului ,,Tapping” Pentru acest test care i se datorează psihologului Walther se folosesc foile de la testul precedent, subiectul urmând să execute proba pe pagina rămasă albă. După ce examinatorul pune în faţa subiectului foaia de hârtie cu partea albă în sus i îi dă un creion spune: ,,Când îţi voi spune eu să lucrezi, să începi; va trebui să faci pe hârtie, folosind creionul pe care ţi l-am dat, cât mai multe puncte fără să te preocupe ordinea lor; totul este să lucrezi cât mai repede pentru a face cât mai multe puncte. Trebuie numai să ai grijă să nu faci punctele unul peste altul, căci ele vor trebui numărate ca să se vadă cât de multe ai reuşit să faci. Vei porni la lucru când îţi voi spune să începi şi te vei opri atunci când vei auzi comanda: ,,Stop!”. Când lucrezi să ţii cotul sprijinit de masă şi să faci punctele mişcând întreg antebraţul nu numai încheietura mâinii. Cu cealaltă mână să ţii hârtia să nu alunece pe masă. Ai înţeles? Fii gata. Începe!” Se declanşează cronometrul şi după şase secunde: ,,Stop!”. Aceeaşi tehnică şi pentru cealaltă mână.

TABELUL 11. Etalonul pentru testul ,,Tapping” (după Bontilă) Vârsta Centil e 100 90 80 75 70 60 50 40 30 25 20 10 0

5-6

62 57 55 54 52 51 48 45 41 39 38 32 15

7-8

88 78 66 66 65 61 59 58 56 55 53 44 30

9-10

86 77 73 72 70 67 66 61 59 56 55 47 30

11-12

13

14

15

16

17

Adulţi

M

F

M

F

M

F

M

F

M

F

M

F

M

F

10 2 82 79 78 76 75 71 68 64 61 60 55 51

99 75 69 68 66 64 60 58 56 55 53 44 34

91 83 80 79 78 76 73 71 69 68 65 57 48

97 74 71 70 67 66 63 61 58 55 53 49 39

99 83 81 80 79 76 74 73 71 69 67 64 53

84 82 78 73 72 69 64 63 59 58 56 48 34

95 89 87 86 85 82 78 76 75 73 70 68 57

91 81 77 75 74 73 70 68 65 64 62 60 49

95 83 82 81 80 79 77 75 73 72 71 69 59

84 76 72 70 68 67 64 61 58 56 46 38 33

92 85 85 83 82 78 76 74 73 72 70 68 60

79 76 76 75 72 70 69 67 62 59 58 46 40

10 2 92 89 87 86 83 81 80 79 77 75 73 65

110 97 92 90 89 85 82 80 77 76 74 71 56

C. Tehnica de aplicare a testului ,,Perle” Acest test a fost folosit pentru determinarea îndemânării manuale de către Claparéde şi face parte din bateria de teste pentru abilitate manuală Walther. Se compune din treizeci de mărgele cilindrice din sticlă de aceeaşi culoare, cu diametrul interior de 2-3mm. Un fir de aţă de 28-30 de cm trecut prin urechile unui ac de canava, care are la extremitatea cealaltă legat o mărgea (a 31-a mărgea). Subiectul trebuie să ţină acul cu degetele mâinii stângi, iar cu dreapta să apuce una câte una, cele 30 de mărgele (perle) şi să înşire pe ac câte 4 şi apoi să le dea drumul să alunece pe aţă. După ce examinatorul a pregătit materialul necesar, în faţa subiectului spune: ,,Iată ce ai de făcut: va trebui să înşiri aceste mărgele cât poţi de repede, pe aţa legată de ac. Vei ţine acul în mâna stângă, apoi vei lua de jos câte una 4 mărgele şi le vei înşira pe ac. După ce ai înşirat pe ac cele 4 mărgele, le vei lăsa să alunece pe aţă în jos până la capăt. După aceea înşiri pe ac alte 4 mărgele şi la fel le laşi să alunece pe aţă în jos şi aşa mai departe până le înşiri pe toate. Trebuie să înşiri mărgele cât poţi de repede şi nu începi de cât când îţi voi spune eu. Ai înţeles? Începe!” Examinatorul îi va arăta subiectului să ţină acul la înălţimea de 5-10cm deasupra mesei de lucru. Se vor afla la îndemână câteva mărgele pentru a le înlocui pe cele pe care subiectul le va scăpa eventual pe jos. Dacă subiectul este stângaci, va ţine acul în mâna dreaptă şi va lucra cu mâna stângă. Se notează timpul de execuţie.

TABELUL 12. Etalonul pentru testul ,,Perle” (după Bontilă)

Vârsta Centil e 100 90 80 75 70 60 50 40 30 25 20 10 0

5-6

99 10 5 11 5 12 0 12 4 13 0 13 4 14 3 14 7 15 5 16 9 19 0 30 7

7-8

77 91 95 99 10 0 10 3 10 7 11 7 13 0 13 7 15 1 16 2 18 9

910 59 63 72 73 74 75 84 88 90 95 98 105 123

11-12 M

F

52 62 64 67 68 70 71 73 76 78 90 93 12 4

53 61 64 67 68 70 73 76 78 80 82 88 12 0

13 M 55 63 63 65 66 67 70 74 77 78 82 84 12 0

14

15

16

17

F

M

F

M

F

M

F

M

56 58 60 64 65 70 72 73 75 78 81 86 11 3

54 57 62 61 62 65 67 70 74 75 76 80 96

53 59 60 64 65 69 75 76 78 82 84 94 13 6

56 57 54 62 64 66 70 72 75 76 77 82 93

4 9 5 3 6 0 5 5 5 7 5 8 5 9 6 1 6 4 6 5 6 6 7 4 7 7

5 7 5 9 5 2 6 2 6 3 6 4 6 5 6 9 7 0 7 1 7 2 7 5 8 0

46 51 63 53 54 55 56 58 59 61 63 69 73

55 58 52 65 66 67 70 73 74 75 79 85 10 7

Adulţi F 4 5 5 1 6 0 5 4 5 5 5 6 5 7 5 8 6 1 6 3 6 4 6 5 6 7

M 4 8 5 6 6 0 6 1 6 2 6 3 6 4 6 5 6 7 7 0 7 3 7 7 8 5

F 46 50 53 54 55 58 62 63 64 66 67 72 117

D. Tehnica de aplicare a testului ,,Decupaj” Acesta este tot un test cu aplicaţie individuală şi măsoară îndemânarea manuală în folosirea unui instrument. A fost imaginat de către psihologii Claparéde şi Walther. Ca material trebuie să avem o foaie de hârtie de 50cm lungime şi 24cm lăţime care are imprimate 3 linii dintre care una ondulată şi două frânte (greceşti) cu lăţimea de 6,5mm, şi lungimea de 40cm şi o foarfecă de 10-12cm (mică) lungime cu vârfurile rotunde. Pentru aplicare se procedează în felul următor: Se arată subiectului foaia de hârtie pe care sunt imprimate trei linii groase care însă nu sunt drepte, prima linie este ondulată, iar celelalte două sunt frânte şi au multe colţuri. Iată şi o foarfecă cu care va trebui să tai hârtia prin mijlocul fiecărei linii negre. Vei începe întâi cu prima linie (cea ondulată) şi vei tăia până când îţi voi spune ,,stop”. Apoi vei trece la celelalte şi te vei opri când îţi voi spune ,,stop” Să ai grija ca atunci când tai cu foarfeca linia să nu ieşi din partea neagră. Începi să tai numai când îţi spun eu şi te opreşti imediat ce auzi comanda ,,stop” Ai înţeles despre ce e vorba? După aceea examinatorul face o tăietură din marginea hârtiei în partea albă până la începutul liniei negre (la jumătatea grosimii astfel încât subiectul să poată porni din marginea liniei, să nu mai aibă de parcurs şi spaţiul alb. Apoi dă subiectului foarfeca şi hârtia şi-i spune să se pregătească de tăiat, ţinând foarfeca chiar la începutul liniei negre. ,,Vei căuta să tai cât de repede poţi, însă fără să ieşi din partea neagră a hârtiei. Fii gata: Începe! După 20 de secunde: ,,Stop”. Se trece la a doua linie, apoi la a treia, dând pentru fiecare 20 de secunde.

TABELUL 13. Etalonul pentru testul ,,Decupaj” (după Bontilă). Vârsta

5-6

7-8

9-10

Centil e 100 90 80 75 70 60 50 40 30 25 20 10 0

27 18 16 15 14 13 12 11 10 9 8 6 2

33 21 20 18 17 14 11 10 9 9 8 7 5

35 29 25 25 24 23 22 20 18 17 16 13 11

11-12 M 4 2 3 5 3 3 3 1 3 0 2 7 2 6 2 5 2 4 2 3

F 4 7 3 8 3 7 3 5 3 4 3 1 3 0 2 9 2 8 2 7

13 M 4 9 3 6 3 2 3 0 2 8 2 7 2 6 2 5 2 3 2 2

14 F

4 9 3 8 3 5 3 3 3 2 3 1 3 0 2 9 2 8 2 7

M 3 9 3 6 3 5 3 3 3 2 3 1 2 9 2 8 2 7 2 6

15 F

4 6 3 8 3 7 3 5 3 4 3 3 3 2 3 1 2 9 2 8

M 4 9 4 0 3 5 3 4 3 3 3 1 2 9 2 7 2 6 2 5

16 F

5 4 4 0 3 8 3 7 3 6 3 5 3 2 3 0 2 9 2 8

M 5 0 4 2 3 9 3 8 3 7 3 6 3 5 3 4 3 2 3 0

17 F

4 7 4 5 4 3 4 2 4 0 3 8 3 6 3 3 3 2 3 1

M 5 3 4 6 4 4 3 9 3 8 3 6 3 4 3 3 3 2 3 0

Adulţi F

6 2 4 9 4 6 4 2 4 1 3 9 3 7 3 6 3 5 3 3

M 5 9 4 5 3 9 3 8 3 7 3 5 3 4 3 1 2 9 2 7

F

2 2 2 0 1 1

2 6 2 4 1 7

2 1 2 0 1 9

2 5 2 2 1 7

2 5 2 2 1 3

2 6 2 5 2 3

2 3 2 2 2 0

2 7 2 5 2 2

2 9 2 7 2 1

2 9 2 5 1 8

2 8 2 6 2 2

3 2 3 0 2 8

2 5 2 3 1 2

E. Tehnica de aplicare a testului ,,Discuri” Testul a fost imaginat de către psihologul Walther şi măsoară dexteritatea şi rapiditatea pentru lucrări cu piese mici. Se compune din două planşe confecţionate din placaj, carton presat sau material plastic, de forma unui pătrat cu latura de 30cm. Fiecare planşă are 41 de alveole în formă de cerc de 25mm. În planşa A alveolele au adâncimea de 1mm, iar în planşa B de 2mm. Pentru a fi introduse în lăcaşurile din alveole avem 41 de rondele circulare cu diametrul de 23mm şi grosimea de 3mm. Este bine să avem câteva rondele de rezervă pentru a înlocui pe cele care eventual s-ar pierde. Pentru executarea probei se procedează în felul următor: Se plasează cele două planşe pe masa de lucru, una lângă alta în faţa subiectului, planşa A (cu rondelele aşezate în alveole) în stânga, iar planşa B (cu alveolele libere) în dreapta. Sarcina subiectului constă în a muta rondelele de pe o planşă pe alta, plasându-le în alveolele respective cât mai repede. Această operaţie trebuie făcută în trei etape astfel: 1. Se mută rondelele de pe planşa A pe planşa B cu mâna dreaptă, planşa A fiind în stânga, iar planşa B în dreapta; 2. Se mută rondelele de pe planşa A pe planşa B cu mâna stângă planşa A fiind în dreapta iar planşa B în stânga; 3. Se mută rondelele de pe planşa A pe planşa B cu ambele mâini, fiecare mână luând o singură rondelă deodată, planşa A fiind în stânga iar planşa B în dreapta.

După fiecare etapă examinatorul mută rondelele de pe planşa B pe planşa A, pentru a se pregăti pentru faza următoare. Când toate pregătirile au fost făcute, examinatorul spune: Iată: pe planşa aceasta, A, ai aceste rondele (piese) pe care trebuie să le treci pe planşa cealaltă, B. Vei lua cu mâna dreaptă (respectiv cu mâna stângă, cu ambele mâini, pentru etapele 2 şi 3) rondelele (piesele), numai câte una şi le vei trece pe planşa aceasta (B). Vei lucra cât vei putea de repede. Caută să alegi acel fel de a lucra care să-ţi permită să lucrezi cât mai repede. Dacă îţi scapă vreuna din rondele nu te apleca s-o ridici, căci pierzi prea mult timp, ci poţi lua una de aici (se arată rondelele de rezervă). Vei începe să lucrezi atunci când îţi voi da eu comanda şi să nu te opreşti decât atunci când ai terminat de trecut toate rondelele de pe o planşă pe alta. Ai înţeles? Dacă eventual subiectul afirmă că n-a înţeles, examinatorul îi poate face o demonstraţie pe concret luând una din rondele şi trecând-o de pe o planşă pe alta. ,,Fii gata: Începe!”. Pentru etapele 2 şi 3 se procedează la fel. Se notează timpul întrebuinţat pentru fiecare din cele trei etape de lucru.

TABELUL 14. Etalonul pentru testul ,,Discuri” (după Bontilă). Vârsta Centil e 100 90 80 75 70 60 50 40 30 25 20 10 0

5-6

17 4 20 7 22 3 23 0 23 6 24 9 25 5 26 1 27 5 28 1

7-8

18 4 18 7 29 3 20 7 21 1 21 6 22 2 23 2 24 4 24 8

9-10

140 150 151 153 158 163 172 178 186 188 191 197 236

11-12 M F

M

F

M

F

M

F

M

11 5 12 3 12 4 13 0 13 1 13 6 13 8 14 2 14 5 14 8

10 6 12 0 12 2 12 6 13 0 13 1 13 3 13 5 13 7 14 0

10 9 11 8 12 3 12 5 12 8 13 2 13 4 13 9 14 1 14 3

11 7 12 3 12 5 12 6 12 7 12 8 13 2 13 4 13 7 13 9

10 9 11 8 12 2 12 4 12 5 13 0 13 2 13 5 14 2 14 4

11 2 11 7 12 0 12 3 12 5 12 7 13 1 13 5 13 7 14 0

11 2 11 4 11 7 11 9 12 0 12 1 12 4 12 7 13 2 13 3

10 7 11 5 11 6 12 1 12 3 13 0 13 1 13 2 13 3 13 5

11 4 12 5 13 3 13 4 13 6 13 8 14 1 14 4 14 6 14 7

13

14

15

16

17 F

M

F

Adulţi M F

28 8 30 4 45 0

24 9 27 9 30 9

15 9 15 6 17 4

14 8 15 9 18 4

14 2 14 7 18 9

14 6 15 4 17 6

14 0 14 4 19 5

14 9 15 7 17 8

14 2 14 6 15 6

13 4 13 8 17 7

13 7 13 8 14 0

F. Tehnica de aplicare a testului ,,Bile” Testul este imaginat de psihologul Walther şi face parte din bateria de abilitate manuală care-i poartă numele. Se compune dintr-o cutie de lemn sau de carton cu laturile de 10/10cm şi înălţimea de 4cm care are în interior un prag de 2cm înălţime, în mijlocul căreia este practicată o deschidere circulară cu diametrul de 2mm în care se poate încastra o sticluţă (care a conţinut penicilină sau streptomicină) ca să poată fi menţinută în poziţie verticală; din 33 de bile din oţel de 2mm. Diametru din cele folosite pentru rulmenţi de bicicletă; o pensetă fină (din cele pe care le folosesc colecţionarii filatelişti). Pentru aplicare se procedează în felul următor: Se deschide cutia în faţa subiectului care este aşezat la masa de lucru, se scoate sticluţa care conţine cele 33 de bile, se răstoarnă bilele în adâncitura din faţa pragului; se încastrează vertical sticluţa în deschiderea practicată de prag şi se dă subiectului penseta în mâna dreaptă. Apoi examinatorul spune: ,,Fii atent la ceea ce-ţi spun. Vezi aici sticluţa aceasta şi bilele pe care le-am răsturnat în cutie. Cu penseta pe care ţi-am dat-o va trebui să culegi bilele una câte una şi să le pui în sticluţă. Încearcă să faci lucrul acesta cât de repede poţi şi ai grijă să nu scapi bilele pe masă sau pe jos. Dacă totuşi îţi scapă vreuna nu încerca să te apleci s-o cauţi căci eu o voi înlocui cu alta (în acest scop examinatorul trebuie să aibă la îndemână câteva bile de rezervă). Vei începe când îţi voi da eu comanda şi vei lucra cât mai repede până pui toate bilele în sticluţă: Fii gata: Începe! Examinatorul nu declanşează cronometrul decât după ce subiectul a lăsat să cadă în sticluţă cea de-a treia bilă. Se notează

timpul folosit pentru introducerea celor 30 de bile în sticluţă. Acesta este un test excelent pentru măsurarea motricităţii sub aspectul preciziei şi coordonării senzorio-motorii. El poate evidenţia, ca de altfel toate testele de performanţă, o serie de nenumărate trăsături de comportament. TABELUL 15. Etalonul pentru testul ,,Bile” (după Bontilă) Centile 100 90 80 75 70 60 50 40 30 25 20 10 0

peste 14 ani M F 29 28 34 31 36 34 41 40 19 47 53 51 61 55 69 62 72 71 81 79 84 82 85 84 89 85

Evaluarea la testele din bateria Walther se realizează în felul următor:  La ,,Punctare” se adună timpul (în sec) în care subiectul a executat proba cu mâna stângă. Totalul se raportează la etalon (tabelul 10).  La ,,Tapping” se adună punctele executate cu mâna stângă, iar totalul se raportează la etalon (tabelul 11).

 Cotarea la testul ,,Perle” se realizează raportând timpul (în secunde) în care subiectul a înşirat cele 30 de mărgele la etalonul din tabelul 12.  La ,,Decupaj” se numără fragmentele tăiate de subiect în fiecare linie şi se face totalul pentru cele trei linii. Fiecare greşeală se scade din suma fragmentelor tăiate. Rezultatul = Sj - Sg care se raportează la etalon (tabelul 13).  La ,,Discuri” se adaugă timpul (în sec) de executare cu mâna dreaptă, cu mâna stângă şi cu ambele mâini R = Tdr + Tstg + Ta care se raportează la etalon (tabelul 14).  Pentru cotarea testului ,,Bile” timpul necesar subiectului pentru introducerea celor 31 de bile în sticluţă se raportează la etalon (tabelul 15). Interpretarea cantitativă lasă loc şi interpretării calitative. 3.5. EVALUAREA PROCESELOR PSIHICE COGNITIVE Diagnosticarea factorului spaţial poate fi realizată cu ajutorul unui test foarte simplu conceput de Bonnardel ,,testul de reprezentări spaţiale”, sau ,,B.22” cum i se mai spune65. Testul cuprinde o planşă pe care sunt desenate 10 figuri geometrice şi 25 de elemente din lemn sau din material plastic de forme diferite. Fiecare figură de pe planşă se poate 65

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

reproduce cu ajutorul a două sau trei elemente, acestea fiind colorate pe o parte în roşu, restul fiind negre. Subiectului i se cere să reproducă desenele de pe planşă cu ajutorul pieselor din lemn (acestea vor sta întotdeauna cu faţa roşie în sus şi vor putea fi folosite doar o singură dată, deci pentru reproducerea unei singure figuri). Se acordă subiectului zece minute. H. Pitariu precizează că există o cotă brută (t) de zece minute, dar dacă proba nu s-a terminat în acest timp, atunci se utilizează formula: t = (25x10)/n în care n = numărul elementelor plasate corect în zece minute. Dar de obicei timpul se notează în secunde, iar formula de calcul devine: t = (25x600)/n. Se recomandă ca fiecare utilizator al testului B.22 să-şi elaboreze etalonul propriu pe grupe de elevi, de sportivi, pe grupe de vârstă şi nivel de pregătire. Bontilă propune pentru măsurarea factorului ,,inteligenţă generală” o serie de teste66. Vom prezenta în continuare tehnica dea ,,testului de inteligenţă I3”. Testul poate fi administrat individual sau în grup, fiind cunoscut sub numele de ,,American Army Test–alfa”, deoarece a fost utilizat pentru prima oară la selecţionarea recruţilor în armata americană, încă în Primul Război Mondial. Testul care vi-l prezentăm a fost adaptat de Bontilă mediului românesc. Proba este alcătuită din opt subteste, fiecare dintre acestea referindu-se la câte un anumit aspect al inteligenţei. Fiecare subtest are un anumit număr de puncte, numărul total al acestora fiind de 212. Instrucţiunile se vor anunţa o singură dată, însă clar şi precis. După fiecare subtest se lasă o pauză de 60 de secunde, apoi se trece la următorul. Subiecţilor li se cere să 66

Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern.

completeze prima pagină, să nu întoarcă celelalte foi decât atunci când li se va spune şi să nu întrebe nimic nici pe ceilalţi subiecţi, nici pe examinator. Vom prezenta subtestele după manualul Bontilă67. Testul nr. 1 ,,Atenţie: toată lumea a completat datele de pe copertă?”. În cazul răspunsului afirmativ: ,,întoarceţi acum pagina şi închideţi caietul astfel ca să aveţi în faţă testul nr.1” (experimentatorul arată) ,,Priviţi testul nr. 1. Vedeţi mai multe desene formate din cercuri, triunghiuri, cifre etc. Vi se va spune, mai întâi, să faceţi anumite lucruri cu cercurile din 1, apoi cu cele din 2, apoi cele din 3 şi aşa mai departe. Când voi spune ,,atenţie” veţi ţine toţi creioanele în sus astfel (experimentatorul ţine creionul în sus) şi veţi asculta ce vă voi spune fără să puneţi creionul pe hârtie ca să lucraţi, decât atunci când vţi auzi comanda ,,Începeţi”. Când veţi auzi comanda. Încetaţi” vă veţi opri din lucru şi veţi ridica imediat creionul în sus. (Examinatorul va căuta să explice cât mai clar aceste comenzi, precum şi succesiunea lor, deoarece de înţelegerea acestor instrucţiuni depinde, în mare măsură reuşita examenului). Ascultaţi întotdeauna cu atenţie ce vă spun. Nu întoarceţi foile caietului nici înainte nici înapoi. Nu faceţi decât numai ceea ce vă spun. Amintiţi-vă că trebuie să ascultaţi de comenzile: ,,Atenţie”, ,,Începeţi” şi ,,Încetaţi”. Rândul 1 67

Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern.

,,Atenţie: (acest cuvânt spune întotdeauna creioane ridicate). Priviţi cercurile din rândul 1. Când voi spune ,,Începeţi”, faceţi o cruce în primul cerc şi scrieţi cifra 1 în cel de-al treilea (experimentatorul priveşte cronometrul, spune ,,Începeţi” şi după cinci secunde comandă ,,Încetaţi”. Va observa ca nimeni să nu mai lucreze după aceasta). Rândul 2 ,,Atenţie: Priviţi rândul doi unde sunt nişte numere în fiecare cerc. Când voi spune ,,Începeţi” veţi trage o linie care să meargă de la cercul 1 la cercul 4 pe deasupra cercului 2 şi pe dedesubtul cercului 3. ,,Începeţi!” după 5 secunde ,,Încetaţi!”. Rândul 3 Atenţie: Priviţi pătratul şi triunghiul din rândul 3. Când voi spune: ,,Începeţi” veţi face o cruce în spaţiul care este în triunghi dar nu şi în pătrat şi faceţi cifra 1 în spaţiul care este şi în pătrat şi în triunghi. ,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”. Rândul 5 ,,Atenţie. Priviţi rândul 5. Dacă o combină poate cosi mai mult grâu, într-o oră decât un cosaş, atunci când voi spune ,,Începeţi” faceţi o cruce în al doilea cerc. Dacă nu, trageţi o linie sub cuvântul NU. ,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!” Rândul 6 ,,Atenţie: Priviţi la rândul 6. Când voi spune ,,Începeţi!”, scrieţi în al doilea cerc răspunsul adevărat la întrebarea: ,,Câte luni sunt într-un an?”. În al treilea cerc nu scrieţi nimic, dar în al patrulea puneţi o cifră oarecare, care să fie un răspuns greşit la întrebarea la care aţi primit răspuns bun. ,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”. Rândul 7

,,Atenţie: Priviţi rândul 7. Când voi spune ,,Începeţi!” tăiaţi cu o linie litera care este imediat înaintea lui E şi trageţi o linie sub a doua literă de dinaintea lui O. ,,Începeţi!”. După 10 secunde ,,Încetaţi!”. Rândul 8 ,,Atenţie: Priviţi rândul 8. Priviţi cele trei cercuri ş cele trei cuvinte. Când voi spune ,,Începeţi!” scrieţi în primul cerc prima literă a primului cuvânt, în al doilea cerc prima literă a celui de-al doilea cuvânt şi în al treilea cerc ultima literă a celui de-al treilea cuvânt. ,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”. Rândul 9 ,,Atenţie! Priviţi rândul 9. Când voi spune ,,Începeţi” tăiaţi numerele care sunt mai mari decât 20 dar mai mici decât 30. ,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”. Rândul 10 ,,Atenţie: priviţi rândul 10. Observaţi că desenul este împărţit în cinci părţi de mărimi (suprafeţe) diferite. Când voi spune ,,Începeţi” scrieţi un trei sau un doi în fiecare din cele două părţi mai mici şi oricare altă cifră între patru şi şapte în partea cea mai apropiată ca mărime de cea mai mare. ,,Începeţi!”. După 15 secunde ,,Încetaţi!”. Rândul 11 ,,Atenţie: priviţi rândul 11. Când voi spune ,,Începeţi” tăiaţi cu o linie fiecare număr cu soţ, care nu este într-un pătrat şi fiecare număr fără soţ care se află într-un pătrat, dar împreună cu o literă. După 25 secunde ,,Încetaţi!”. Rândul 12 ,,Atenţie: priviţi rândul 12. Dacă numărul 7 este mai mare decât numărul 5 , atunci când voi spune

,,Începeţi!” tăiaţi cu o linie numărul 6 . Dacă 6 este mai mare decât 8, atunci veţi trage o linie sub cifra 7. ,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”. Se spune candidaţilor să lase creioanele jos, să stea în linişte şi să nu întoarcă pagina. După trecerea timpului de repaos de un minut, li se spune să întoarcă pagina şi să îndoaie caietul astfel încât să aibă numai testul 2 în faţă. Notă importantă – Aptitudinile speciale relevate de testul nr. 1 sunt următoarele: atenţia, memoria, spiritul de observaţie, facultatea de a raţiona rapid şi just. De asemenea pune în evidenţă aptitudinea de a executa rapid şi cu precizie o comandă primită. Este un test diagnostic pentru profesia de electrician tabloist sau de operator la tablourile de comandă. Examinatorul trebuie să dea comanda ,,Începeţi!” imediat după ce a sfârşit de formulat chestiunile, fără să lase vreun interval de timp liber, de asemenea se va trece la chestiunea următoare fără nici o pauză. Pentru efectuarea acestui test în bune condiţii, examinatorul trebuie să cunoască bine testul, să nu aibă ezitări, să vorbească clar şi să se ştie impune în faţa candidaţilor. Subtest nr.2 ,,Atenţie: priviţi instrucţiunile scrise în partea de sus a paginii, haideţi să le citim împreună”. Răspundeţi la aceste întrebări cât de repede puteţi. Întrebuinţaţi partea dreaptă a paginii pentru a pune răspunsul. Primele două exemple sunt deja rezolvate. Unele sunt mai uşoare altele mai dificile. Nu veţi face nici un calcul pe hârtie: totul va trebui să fie rezolvat în gând şi rezultatul trecut între parantezele din dreapta, la fel ca în exemplele date. Dacă o chestiune vi se pare prea

dificilă, lăsaţi-o nerezolvată şi treceţi la următoarea. Aveţi la dispoziţie cinci minute pentru a le rezolva pe toate. Fiţi gata. Începeţi!. După cinci minute: Încetaţi!”. Se va avea grijă să nu se treacă la pagina următoare până ce n-a trecut pauza de un minut. Notă Acest test pune în evidenţă raţionamentul matematic, uşurinţa de a stabili raporturi logice între diferite date şi rapiditatea de a calcula mental. Subtestul nr.3 ,,Atenţie: priviţi instrucţiunile din partea de sus a paginii: să le citim împreună: Aceasta este o probă de bun simţ. Aveţi.....etc. etc. Fiţi gata! Începeţi!” Nu se anunţă candidaţilor timpul în care trebuie efectuat testul. După 2 minute: ,,Încetaţi!” Se va supraveghea să nu se întoarcă pagina până ce n-a trecut pauza de un minut. Notă: Acest test pune în evidenţă justeţea raţionamentului şi judecata practică (ceea ce se înţelege în general prin bun simţ) precum şi facultatea de înţelegere a situaţiilor. Subtest nr. 4 ,,Atenţie: Priviţi instrucţiunile din partea de sus a paginii; să le citim împreună: ,,Dacă cele două cuvinte din pereche înseamnă acelaşi lucru, sau aproape acelaşi lucru....etc. etc.! ,,Fiţi gata! Începeţi!” (nu se anunţă timpul de rezolvare). După două minute ,,Încetaţi!” Pauză. Nu se întoarce pagina decât după un minut. Notă: Acest test pune în evidenţă facultatea de reprezentare ideativă a noţiunilor concrete sau abstracte, precum şi cunoaşterea exactă a sensului cuvintelor. Subtest nr. 5

,,Atenţie: Priviţi instrucţiunile; le vom citi împreună: „Cuvintele”: iarbă, o vacă mănâncă, în această ordine, ...etc, etc. Fiţi gata! Începeţi! Nu se indică durata probei! După două minute: ,,Încetaţi!” Pauză. După un minut se spune să se întoarcă pagina. Notă: Acest test pune în evidenţă integritatea logică a proceselor asociate, abilitatea intelectuală şi de analiză mentală. Subtest nr. 6 ,,Atenţie: Priviţi primul rând de numere din partea de sus a paginii 2, 4, 6, 8, 10, 12. Cele două numere care trebuie să urmeze după ele sunt 14 deoarece şirul de numere merge crescând din 2 în 2. Priviţi al doilea exemplu (al doilea rând): 9, 8, 7, 6, 5, 4 cele două numere care trebuie să urmeze sunt 3 şi 2, deoarece şirul de numere merge descrescând cu câte o unitate. Priviţi al treilea exemplu: 2, 2, 3, 3, 4, 4; numerele care trebuie să urmeze sunt 5 şi 5, deoarece şirul de numere creşte cu câte o unitate şi rezultatul se repetă. Acum priviţi al patrulea exemplu: 1, 7, 2, 7, 3, 7;cele două numere care trebuie să urmeze sunt 4 şi 7, deoarece şirul creşte cu câte o unitate, după fiecare rezultat se intercalează cifra 7. Aţi observat că numerele se înşiră unul după altul după o anumită regulă: dacă găsim această regulă putem găsi şi cele două numere care trebuie să completeze fiecare rând. Priviţi acum fiecare rând de numere de sub exemplele date şi căutaţi să aflaţi care este regula după care se înşiruie numerele unul după altul ca

astfel să găsiţi cele două numere care trebuie să urmeze în fiecare rând. Acestea le scrieţi pe cele două liniuţe punctate din dreapta paginii. ,,Fiţi gata! Începeţi!” (nu se indică timpul de lucru). După 3 minute ,,Încetaţi!”. Pauză. După un minut se întoarce pagina. Notă: Acest test cere cunoştinţe aritmetice sumare, evidenţiază facultatea de a descoperi raporturi abstracte, de dificultate crescândă, între diversele numere care constituie şirul. Subtestul nr. 7 ,,Atenţie: Priviţi primul exemplu din partea de sus a paginii: cer – albastru; iarbă – masă, verde, cald, gros. Observaţi cele patru cuvinte din partea dreaptă a exemplului. Unul dintre ele, verde este subliniat. Iarba este verde întocmai cum cerul este albastru. Priviţi la al doilea exemplu: peşte – înoată; om – hârtie; timp merge, domnişoară; Aici este subliniat cuvântul merge: un om merge după cum un peşte înoată. Priviţi la al treilea exemplu: zi – noapte, alb – roşu; negru, clar, curat. Aici este subliniat cuvântul negru, căci negrul este opusul albului, după cum noaptea este opusă zilei. În fiecare din rândurile de mai jos, primele două cuvinte etc. etc. ,,Fiţi gata: Începeţi!” După trei minute: ,,Încetaţi!”. Pauză. După un minut se întoarce pagina. Notă. Acest test pune în evidenţă puterea de analiză şi flexibilitatea mentală a candidatului precum şi posibilitatea de a găsi relaţii juste între noţiuni. Subtest nr. 8

,,Atenţie: priviţi instrucţiunile din partea de sus a paginii în timp ce eu le citesc (examinatorul citeşte rar) Observaţi propoziţia din exemplu: Oamenii aud cu ochii – urechile, nasul – gura: Cuvântul corect este urechile deoarece el întregeşte bine propoziţia, face ca ceea ce se afirmă să fie adevărat. În fiecare din propoziţiile de mai jos aveţi de ales dintre cele patru cuvinte acel cuvânt care întregeşte cel mai bine propoziţia, care face ca ea să aibă un înţeles adevărat. Fiţi atenţi căci numai unul dintre cele patru cuvinte este cel corect. Pe acela subliniaţi-l. Dacă nu sunteţi siguri, încercaţi să ghiciţi care este cuvântul potrivit şi subliniaţi-l. Aveţi două exemple în care cuvântul potrivit este subliniat aşa cum trebuie. ,,Fiţi gata: Începeţi!”. După patru minute: ,,Încetaţi!”. Imediat se strâng caietele şi creioanele şi se controlează dacă toţi candidaţii au dat caietele. Notă. Acest test scoate în evidenţă informaţia generală pe care candidaţii o posedă în diverse domenii. Pentru corectarea acestui test, trebuie avute în vedere unele reguli generale şi anume:  Fiecare item obţine fie un rezultat just, fie unul greşit. Nu se acordă jumătăţi de punct  În general itemii care au fost în mod evident corectaţi de către subiect se iau ca atare şi sunt considerate juste.  În subtestele în care rezultatul este dat de numărul itemilor juşti minus cei greşiţi, itemii greşiţi şi cei omişi trebuie să fie marcaţi separat  Puneţi rezultatul la fiecare subtest jos în dreapta paginii şi încercuiţi-l. Când testul

a fost supus unei a doua corectări pentru verificare, se poate face un semn alături de cerc.  Folosirea unui creion roşu sau albastru asigură exactitatea şi evită greşelile de corectare. Test 1 (reguli generale) Rezultatul este dat de numărul itemilor just rezolvaţi  Nu se acordă nici un punct pentru item-ul în care s-a făcut mai mult decât s-a cerut în instrucţiuni.  Într-un item în care trebuie să se scrie în interiorul unui spaţiu dat, se acordă punctul chiar dacă numărul sau litera întretaie linia desenului datorită grabei sau neatenţiei; nu se acordă punctul dacă poziţia este în mod real ambiguă.  Acolo unde ceva trebuie subliniat sau bifat se acordă totuşi punctul chiar dacă sunt făcute două sau trei sublinieri în locul cerut şi se dă punctul pentru orice metodă de a bifa ceea ce s-a cerut prin instrucţiuni.  Pentru itemul 2. Linia trasată trebuie să înceapă şi să se sfârşească fie pe circumferinţă, fie în interiorul cercului indicat. Linia poate atinge cercurile intermediare, dar nu să le taie. În acest din urmă caz, nu se consideră just rezolvat şi nu se acordă punctul.  Pentru itemul 6. În cercul în care „nu” trebuie să se marcheze numărul lunilor

dintr-un an 12 poate fi orice alt număr în afară de 12, cm ar fi 3, 5, 0, 2, 7 etc.  Itemul nr. 9 .Numerele trebuie să fie bifate (tăiate) pentru a primi punctul.  Pentru itemul 10. În fiecare din cele mai mici părţi trebuie să fie „2” singur şi „3” singur şi nu „2” sau „3”; „5” singur şi „6” singur, însă nu „5” sau „6” în partea cea mai apropiată în mărime de cea mai mare. Numai astfel itemul este corect rezolvat.  Pentru itemul 11 – Liniile trebuie să taie, sau cel puţin să atingă numerele indicate; ele pot tăia sau nu literele care le însoţesc. Numai indicarea pătratului, triunghiului etc. nu este suficientă.  Sublinierea cifrelor în loc de bifarea (tăierea) lor, se consideră greşeală. La cheia testelor dăm reproducerea exactă a figurilor la care s-au adăugat şi soluţiile juste. Test 2 (Reguli generale): (Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)  Răspunsul poate fi scris şi pe linia punctată sau oriunde în apropiere de problemă.  Dacă două răspunsuri sunt date la oricare problemă, se socoteşte greşeală şi nu se acordă punctul.  Dacă este clar că un răspuns a fost pus greşit într-o altă paranteză şi dacă următoarele răspunsuri sunt toate la fel deplasate, se acordă punctele pentru

răspunsurile juste, chiar dacă ele sunt greşit plasate.  Omisiunea zecimalelor este permisă în itemurile 9, 13 şi 14. Fracţia poate fi exprimată în zecimale în itemul 15. Test 3 (Reguli generale): (Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)  Orice metodă folosită pentru a indica răspunsul, este admisă (subliniere, bifare etc.)  Dacă sunt marcate două răspunsuri, se socoteşte greşeală, în afară de cazul în care unul dintre ele este în mod clar indicat ca definitiv. Numai atunci primeşte un punct. Test 4 (Reguli generale) (Rezultatul este diferenţa dintre numerele juste şi numerele greşite: J-G)  Orice metodă folosită pentru a indica în mod clar răspunsul, este admisă şi se acordă un punct dacă răspunsul este just.  Când amândouă cuvintele ,,Asemănător” şi ,,Contrar” sunt subliniate se socotesc ca omisiune, nu ca greşeală.  Dacă numai ,,Asemănător” este subliniat de la început până la sfârşit rezultatul de la test este zero. De asemenea, dacă ,,Contrar” este subliniat de la început până la sfârşit, rezultatul la test este tot zero. Test 5 (Reguli generale)

(Rezultatul este diferenţa dintre numerele juste şi numerele greşite J-G) Aceleaşi reguli ca şi pentru testul 4. Test 6 (Reguli generale) (Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)  Dacă se scrie numai un număr nu se acordă punctul.  Dacă numai un număr este just nu se acordă punctul  Dacă se scriu patru cifre cum se întâmplă adesea cu unele itemuri (de exemplu 33, 11 în loc de 3,3) se acordă un punct, adică este considerat just. Test 7 (Reguli generale) (Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)  Orice indicaţie clară, alta decât sublinierea, este considerată justă şi primeşte un punct.  Sublinierea oricăruia dintre primele trei cuvinte ale unui item nu suprimă acordarea unui punct, dacă cel de-al patrulea este just indicat.  Dacă două sau mai multe dintre ultimele patru cuvinte sunt marcate nu se acordă punctul. Test 8 (Reguli generale) (Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate) Aceleaşi reguli ca şi pentru testul 7. Soluţiile sunt numai pentru uzul psihologilor care sub nici un motiv nu trebuie să le facă cunoscute

subiecţilor. Este bine cunoscut faptul că un test trebuie să reprezinte pentru subiect o situaţie cu totul nouă la care el trebuie să se adapteze. Dacă el cunoaşte, în prealabil, modul de rezolvare şi soluţiile, desigur că pentru el situaţia nu mai este nouă. De aceea trebuie să se evite să se comunice subiecţilor, chiar după ce au efectuat examinarea, care erau soluţiile juste, deoarece ei le pot comunica altora, care încă n-au fost examinaţi şi, în felul acesta, cei nou veniţi cunosc cel puţin unele dintre soluţiile juste. Din aceasta rezultă că aceştia din urmă nu mai sunt puşi în faţa unei situaţii noi. La proba a doua soluţiile sunt următoarele: 1(10); 2(280); 3(3); 5(9); 5(2); 6(20); 7(11); 8(8); 9(6,50); 10(36); 11(5); 12(8); 13(2,40); 14(33); 15(2); 16(0,60); 17(9); 18(50); 19(1.900); 20(3465). La proba a treia Bontilă dă următoarele soluţii: la itemul 1 trebuie făcută o cruce în primul (1) pătrăţel; la itemul 2 – al doilea; la 3 – în al doilea; la 4 – în primul; la 5 – în al treilea; la 7 – în primul; la 8 – în al doilea ; la 9 – în al doilea; la 10 – în primul; la 11 – în al treilea; la 13 – în al doilea; la 14 – în al treilea; la 15 – în al treilea; la 16 – în al doilea. Iată soluţiile pentru a proba a patra: pentru itemul 1 – subliniază pe c; 2 - c; 3 - c; 4 - a; 5 – c; 6 - a; 7 -c; 8- a; 9 -a; 10 – a; 11 – a; 12 – c; 13 – c;14 –c; 15 – c; 16 –a; 17 – a; 18 – a; 19 – c; 20 – c; 21 – c; 22 – c; 23 – a; 24 – a; 25 – a; 26 – c; 27 – c; 28 – a; 29 – c; 30 – a; 31 – c; 32 – a; 33 – c; 34 – c; 35 – a; 36 – c; 37 – a; 38 – a; 39 – a; 40 – a; (a-asemănător, ccontrar). Pentru proba a cincea a = adevărat, iar g = greşit; soluţiile sunt: pentru itemul 1 subliniază a(1); pentru 2 – pe g(2); 3 – g(3); 4 – a(4); 5 – g(5); 6 – g(6); 7 – a(7); 8 – g(8); 9 – g(9); 10 – a(10); 11 – a(11); 12 – a(12); 13 – g(13); 14 – a(14); 15 – g(15); 16 – g(16); 17

– g(17); 18 – a(18); 19 – a(19); 20 – a(20); 21 – g(21); 22 – a(22); 23 – g(23); 24 – g(24). La proba a şasea subiectul trebuie să scrie următoarele cifre: la itemul 1 – soluţia este 9,10; 2-40; 45; 3 -2,1; 4-21; 24; 5-29; 33; 6-2,1; 7-15, 15; 8-64; 128; 9-20,21; 10-3,3; 11-4,1; 1223,30; 13-14,16; 14-8,1; 15- 15,11; 16- 1/9, 1/27; 178,5; 18 – 13, 20; 19, 29,64; 20-38,76. Pentru proba a şaptea subiectul trebuia să sublinieze următoarele cuvinte: la itemul 1 – se subliniază cuvântul al doilea, 2-2; 3-1; 4-4; 5-2; 6-2; 7-4; 8-1; 9-3; 10-1; 11-3; 12-1; 13-3; 14-4; 15-3; 16-1; 17- 2; 18-3; 19- 2; 20-1; 21-2; 22-3; 23-2; 24-2; 25-2; 26-2; 27-1; 28-4; 29-3; 30-3; 31-1; 32-2; 33- 2; 34-3, 35-3; 36-2; 37-2; 38-1; 39-3; 40-4. Prezentăm în continuare soluţiile şi pentru cea de-a opta probă de la testul I3. Trebuie subliniate cuvintele: la itemul 1 – se subliniază cuvântul 4; la 2-3; la 3-3; 4-2; 5-4; 6-2; 7-4; 8-3; 9-2; 10-3; 11-1; 12-4; 133; 14-4; 15-3, 16- 4; 17-1; 18-1; 19-3; 20-4; 21-1; 22-3; 23-4; 24-3; 25-4; 26-1; 27-4; 28-3; 29-4; 30-3; 31-2; 32-3; 33-4; 34-2; 35-3; 36-3; 37-4; 38-2; 39-1; 40-3. Rezultatele obţinute se vor raporta la etalon (tabelul 16). Deci suma punctelor obţinute la probele testului se vor raporta la etalon. TABELUL 16. Etalonul pentru I3 (după Bontilă) Vârsta Centile 100 90 80 75 70 60

14

15

16

17

Adulţi

189 132 129 124 119 98

190 151 133 127 121 109

19 2 15 1 14 2

19 4 16 8 14 5

205 183 171 163 151 139

Simbol A A/B B B/C B/C C

50 40 30 25 20 10 0

85 72 65 51 25 15 10

98 81 65 57 31 22 12

13 6 12 7 11 6 98 85 73 57 36 23 12

13 9 12 7 11 9 10 5 96 74 59 39 23 14

123 112 94 73 44 24 14

C C C/D C/D D D/E E

Bontilă consideră că dacă ,,un subiect obţine un număr de puncte care întrece valoarea maximă pentru vârsta respectivă, va fi notat cu simbolul A.A. şi clasificat excepţional”68. Dacă subiectul obţine un număr de puncte sub valoarea minimă simbolul va fi E.E., iar clasificarea nulă. Unul dintre cele mai utilizate teste pentru diagnosticarea inteligenţei este şi testul Raven, numit şi ,,Standard Progressive Matrices” – seturile A, B, C, D, E, (după T. Kulcsar69). J.C. Raven concepe testul încă din 1938, îl revizuieşte în 1947 şi 1956. Testul măsoară ,,factorul inteligenţă generală” (aşa numitul factor ,,q”), prin examinarea spiritului de observaţie, a capacităţii de a desprinde – într-o structură – relaţiile implicite, capacitatea de a menţine pe plan mental informaţiile descoperite (memoria de scurtă durată) şi abilitatea de a opera cu ele pe mai multe planuri. Testul cuprinde 5 serii a câte 12 matrice (grupaj de 68

Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern. 69 ∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

figuri), fiecare dezvoltând o temă diferită: ,,A” – stabilire de relaţii în structura matricii continue; ,,B” – analogii între perechile de figuri; ,,C” – schimbări progresive în figuri; ,,D” – permutări; ,,E” – descompuneri în elemente ale figurilor. Fiecare serie începe cu o sarcină uşoară, urmată de 11 probleme de dificultate crescândă. Subiectului i se cere să decidă care este figura (din cele 6 sau 8 oferite pe aceeaşi planşă) care se potriveşte pentru completarea corectă a matricii. Se recomandă a nu se fixa o limită de timp în examinare, testul pretându-se unui ritm individual de lucru. Pentru cotare se acordă 1 punct pentru fiecare răspuns corect, cheia răspunsurilor fiind dată în tabelul 17: TABELUL 17. Cheia răspunsurilor corecte la testul M.P. (Raven). Itemul Seria A B C D E

1

2

3

4

5

6

7

8

9

4 2 8 3 7

5 6 2 4 6

1 1 3 3 8

2 2 8 7 2

6 1 7 8 1

3 3 4 6 5

6 5 5 5 1

2 6 1 4 6

1 4 7 1 3

1 0 3 3 6 2 2

11

12

4 4 1 5 4

5 5 2 6 5

Cota totală maximă este de 60 de puncte. Răspunsurile se numără, sau poate fi folosită o grilă de cotare care se aşează peste fişa personală completă (în cazul în care pentru înregistrarea răspunsurilor se utilizează o fişă tipizată). Pentru interpretări psihologice cota brută nu prezintă o semnificaţie. Performanţa (cota brută) se raportează la etalon, obţinându-se coeficientul de inteligenţă al subiectului

respectiv. I. Holban elaborează un etalon pentru elevii din ţara noastră (tabelul 18): TABELUL 18. Etalon pentru elevii români (M.P.– test)70 Vârsta Centile 90 80 75 70 60 50 40 30 25 20 10

14

15

16

17

18

19

20

49 46 45 43 41 38 35 32 29 27 25

53 50 49 48 45 42 39 35 32 29 16

53 51 50 49 46 44 41 38 35 32 21

53 50 49 48 46 43 40 37 32 28 15

56 53 52 51 49 47 45 42 41 38 31

54 53 51 50 48 45 44 41 38 37 28

52 49 48 46 44 42 40 37 36 33 24

În literatura română de specialitate sunt vehiculate şi alte etaloane pentru testul Raven. Des utilizată este modalitatea de transformare directă a punctelor în coeficient de inteligenţă (I.Q.), ca în tabelul 19, unde sunt redate astfel de etaloane pentru populaţia între 14-30 de ani.

TABELUL 19. Transformarea punctelor în Q.I. la testul M.P. Puncte 1-10 70

Q.I. 0

Puncte 26

Q.I. 76

Puncte 43

Q.I. 99

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

10 55 11 57 12 58 13 59 14 61 15 62 16 65 17 65 18 66 19 67 20 69 21 70 22 71 23 72 24 74 25 75

27

76

44

100

28

79

45

102

29

80

46

104

30

82

47

106

31

83

48

108

32

84

49

110

33

86

50

112

34

87

51

114

35

88

52

116

36

90

53

118

37

91

54

120

38

92

55

122

39

94

56

124

40

95

57

126

41

96

58

128

42

97

59-60

130

Scara – etalon de raportare la Q.I. obţinut este următoarea: 0-19 = deficienţă mintală gravă (idioţie) 20-49 = deficienţă mintală medie (imbecilitate) 50-69 = deficienţă mintală uşoară (debilitate mintală) 70-79 = inteligenţă de limită 80-89 = inteligenţă submedie

90-99 = inteligenţă de nivel mediu – slabă 100-109 = inteligenţă de nivel mediu – bună 110-119 = inteligenţă deasupra nivelului mediu 120-140 = inteligenţă superioară peste 140 = inteligenţă extrem de ridicată. Etalonul pentru împărţirea pe centile a performanţelor la M.P. permite includerea subiectului în unul dintre cele 5 grade de inteligenţă: I. inteligenţă superioară II. inteligenţă deasupra nivelului mediu – peste centilul 75 III. inteligenţă de nivel mediu – între 25 şi 75 IV. inteligenţă sub-medie – sub 25 V. deficienţă mintală – sub centilul 5. Această interpretare cantitativă a rezultatelor trebuie completată cu analiza calitativă a acestora, deoarece ,,inteligenţa nu poate fi măsurată în stare pură”71. Prin examinare şi interpretare calitativă va trebui conturat profilul intelectual al celui examinat, în strânsă legătură cu profilul general al personalităţii sale. Testul Raven, sub forma sa necolorată, dar şi sub alte forme şi variante, este azi larg utilizat atât pentru predicţia succesului şcolar, cât şi ca test în componenţa diferitelor baterii în examinările psihologice, inclusiv în selecţia şi diagnosticarea capacităţii psiho-motrice. În evoluţia probelor pentru diagnosticarea inteligenţei matricile progresive Raven au constituit un moment deosebit. Testul este saturat în factorul ,,g”, dar are şi unele inconveniente, conţinând şi mici 71

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

factori specifici slab identificaţi. Au fost căutate şi alte forme, astfel a apărut în 1943 un test paralel bazat şi constituit din figuri de domino, autorul testului fiind Anstey. Testul Domino este superior M.P.-ului şi a fost şi este larg folosit în şcoli, în economie, în armată etc. Varianta franceză a testului Domino (după H.Pitariu) cuprinde (D.48) 44 itemi şi 4 itemi pentru antrenament, aceştia fiind ordonaţi după gradul de dificultate. Pentru răspunsuri se poate concepe o foaie de răspuns, iar corespunzător, o grilă de cotare. Subiectului (subiecţilor) i se cere să privească fiecare grupă de domino-uri şi să caute valoarea domino-ului care lipseşte. Răspunsul se va scrie pe foaia de răspuns. Subiectul este avertizat că testul nu are nimic în comun cu jocul de domino. Răspunsul corect (exact) valorează un punct, totalitatea punctelor obţinute se raportează la etalon. Testul D.70 este forma paralelă a testului D.48 fiind construit pe aceleaşi principii, măsurând mai ales inteligenţa neverbală. Timpul de lucru este de 25 de minute. În tabelul 20 vă prezentăm etalonul obţinut de H. Pitariu pe populaţia din ţara noastră. TABELUL 20. Etalon românesc pentru testul D.70 (după H. Pitariu). Stanin e 1 2 3 4 5

Elevi liceu energ. 16 ani 0-18 19-22 23-25 26-27 28-30

Ajutori programa -tori

Analişti programa -tori

0- 5 6-10 11-15 16-19 20-23

0-15 16-19 20-22 23-25 26-28

Procentaje Teoretic Cumulate e 4,0 6,6 12,1 17,5 19,6

4,0 10,6 22,7 40,2 59,8

6 7 8 9 Media S N

31 32-33 34-35 36-44 27,72 5,26 106

24-26 27-29 30-32 33-44 21,90 7,44 748

29-31 31-32 33-34 35-44 26,19 6,01 361

17,5 12,1 6,6 4,0 -

77,3 89,4 96,0 100,0 -

Pentru o cotare rapidă şi eficientă se utilizează grila de cotare, conform cheii: 1-5/5; 2-4/4; 3-2/3; 41/4; 5-5/4; 6-6/4; 7-1/5; 8-3/6; 9-4/6; 10-0/1; 11-1/6; 12-2/5; 13-3/2; 14-6/4; 15-2/6; 16-1/0; 17-6/5, 18-4/6; 19-3/5; 20-6/4; 21-4/2; 22-2/3; 23-3/5; 24-2/1; 25-5/6; 26-6/6; 27-7/0; 28-1/1; 29-6/2; 30-6/3; 31-3/3; 32-3/1; 33-6/6; 34-2/5; 35-3/6; 36-1/2; 37-2/2; 38-3/6; 39-5/3; 40-0/1; 41-4/2; 42-2/3; 43-5/5; 44-4/0. Testul dă rezultate foarte bune în diagnosticarea inteligenţei neverbale şi ca atare este larg întâlnit în bateriile psihologiei pentru orientare şcolară şi profesională (inclusiv sportivă). Unul dintre cele mai cunoscute teste de inteligenţă este ,,Scara-Binet-Simon”, sub forma ei iniţială sau cu multele sale adaptări. Scara B-S are la bază concepţia autorilor săi că inteligenţa se dezvoltă odată cu vârsta, încât succesiunile diferitelor vârste din copilărie pot constitui o adevărată scară de măsurare a inteligenţei. Scara Boinet-Simon a fost adaptată de diferiţi autori. În 1940 Fl. ŞtefănescuGoangă, pornind de la B-S clasic şi adăugând unele din concepţiile lui Terman şi Kuhlmann realizează adaptarea scării pentru populaţia din România (după S. Tăciulescu72). Această variantă a scării cuprinde 87 teste repartizate pe nivele mintale. 72

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

 de la 3 la 10 ani – câte 6 teste la toate nivelurile, fiecare cu o valoare de 2 luni;  de la 11 la 15 ani – câte 4 teste, fiecare cu o valoare de 3 luni.  la 16-17 ani – 6 teste, fiecare cu valoarea de 4 luni. În ,,Îndrumarul psihodiagnostic” S. Tăciulescu prezintă analiza psihologică a testelor scării B-S adaptată pentru populaţia ţării noastre de Fl. Ştefănescu – Goangă şi şcoala psihologilor clujeni. Este redată şi tehnica de examinare precum şi cotarea răspunsurilor, interpretarea rezultatelor. Scara permite calcularea coeficientului de inteligenţă (C.I.) C.I. = (E.M./E.C.)x100 în care E.M. (etatea mintală) şi E.C. (etatea cronologică) se transformă în luni. Un C.I. peste 140 înseamnă inteligenţă extrem de ridicată, 120-139 – inteligenţă superioară..., iar un C.I. sub 84 indică un intelect de limită, o deficienţă mintală (sub 70). Pe baza rezultatelor cantitative şi a examinării este necesară întotdeauna şi o analiză calitativă a rezultatelor obţinute. Scara B-S este larg utilizată şi astăzi sub diferitele sale adaptări, la noi în ţară însuşi ŞtefănescuGoangă preconiza noi adaptări şi versiuni pentru a fi cât mai utilă în diferitele baterii de examinare psihologică a populaţiei şcolare. Din seria probelor de măsurare a inteligenţei concrete face parte şi ,,testul B.20” elaborat de R.Bonnardel. (după H.Pitariu). Testul cuprinde 12 cuburi şi 17 imagini, fiind utilizată doar o singură faţă a fiecărui cub. Primele 4 cuburi au o faţă colorată în alb, un sfert fiind roşu; următoarele 4 cuburi conţin două sferturi albe şi două sferturi roşii; ultimele 4 sunt un

sfert albe, restul feţei fiind roşu. Imaginile sunt reproduse cu grupe de 4 şi 9 cuburi; primele 10 imagini – cu patru cuburi (la mărime naturală); următoarele 7 cu 9 cuburi (la scară redusă). Primele trei imagini prezintă şi linii negre pentru demarcarea cuburilor. B.20 cuprinde două variante, una pentru subiecţii de la toate nivelele de pregătire, iar una pentru cei cu pregătire superioară. Forma ,,a”, se începe cu primele imagini care conţin 4 cuburi şi durează 10 minute, iar forma ,,b” începe direct cu setul de 9 cuburi şi durează tot 10 minute. Subiectul examinat este aşezat la o masă în faţa operatorului care îi prezintă cuburile (4 cu pătrat roşu pe fond alb, 4 cu pătrat alb pe fond roşu şi 4 conţinând două pătrate roşii şi două albe). Examinatorul, după ce prezintă probe îi cere subiectului să reproducă imagini, pentru început construite cu ajutorul a patru cuburi, şi îi arată acestuia cum să construiască imaginile nr. 1,2 şi 3. Când subiectul atinge primul cub pentru construirea imaginii nr.1 se porneşte cronometrul. Se lasă timp de două minute pentru fiecare din primele 10 desene. Se trece, fără pauză, la construirea imaginilor ce se reproduc cu 9 cuburi. Se prezintă următoarele 7 imagini, maximum 3 minute pentru fiecare. Rezultatul testului este dat de numărul de cuburi plasate corect în 10 minute. Dacă un model nu a fost terminat, se numără cuburile corect plasate. Dacă subiectul termină proba (corect) înainte de 10 minute se calculează: n = (10x103)/t sau n = (600(sec)x103)/t în care t = timpul în care au fost reproduse cele 17 desene.

Pentru forma ,,B.20-b” cotarea se realizează după formula: n = (600x63)/t Etalonarea testului B.20 a fost realizată de autorul acestuia. H. Pitariu73 reproduce după modelul francez un etalon orientativ furnizat de manualul testului. Cu toate că la noi în ţară nu există o experienţă mai mare în privinţa utilizării testului B.20, H. Pitariu dă în ,,Îndrumarul psihodiagnostic” un etalon realizat cu elevi din Cluj-Napoca (tabelul 21). Etalonul este dat în stanine. TABELUL 21. Etalonul testului B-20 (după H. Pitariu) Stanin e 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Media S N

Elevi de la lic. Energ. (an II) sub 32 33-34 41-55 56-65 66-74 75-85 86-99 100-103 peste104 75,50 38,16 106

Elevi de la lic. de Informatică (an III) sub 43 44-60 61-67 68-79 80-91 92-103 104-125 126-147 peste148 89,47 27,70 100

Procentaje Teoretic 4,0 6,6 12,1 17,5 19,6 17,5 12,1 6,6 4,0 -

Cumulate 4,0 10,6 22,7 40,2 59,8 77,3 89,4 96,0 100,0 -

Pentru aprecierea şi măsurarea proceselor psihice cognitive sunt utilizate şi o multitudine de alte teste. O probă relativ simplă de gândire abstractă este şi cea din seria Bontilă de completare a 20 de itemuri bazate pe căutarea şi descoperirea criteriului în raport cu care a fost construit fiecare şir în parte (Numărul de 73

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20.

liniuţe indică numărul de cifre/litere necesare răspunsului corect): 3, 6, 9, 12, 15, - înainte, înapoi, gras, slab, înalt IM, MN, NO, OP, P12321, 23432, 34543, 456 - ON, ML, KJ, J - Escară, scară, cară, - - /z, zi, rac, car, mor, - - AZBYCXD Bob, bob, bord, drob, 537 - - Nord, or, parc, ar, mint, in, banc - - 5736, 73265, 32657, 26573, - - - - Zdub, ud, smoc, om, mers, re, vals, - Acar, carat, atac, - - Bariton, 1234567, tiran, 54327, notar - - Tom, ton, dop, dor, poc, pod, cor, - - Doi, o, patru, r, trei, e, un, Sac, sec, ger, gir, dig, dog, rog, - - Dar, ard, sur, urs, car, arc, zor, - - 1 7 8 15 23 - N.E./S.V. S.E./N.V. E.V./N.Cheia răspunsurilor la proba de gândire abstractă este următoarea: 1/18; 2/scund; 3/0; 5/G; 6/ară; 7/rom; 8/V; 9/735; 10/an; 11/65732; 12/la; 13/tac; 14/76532; 15/cos; 16/u; 17/rug; 18/orz; 19/28; 20/S. Etalonul se poate stabili de fiecare cercetător în parte, timpul de aplicare a testului pentru subiectul adult este de 10 minute. În mod normal în 10 minute testul este completat de orice subiect cu o gândire abstractă bună. În funcţie de greşeli şi de numărul itemurilor necompletate se realizează raportarea la etalon a subiectului respectiv.

Pentru măsurarea flexibilităţii gândirii des utilizat este şi ,,testul K (Krepelin)” . Acest test cuprinde 320 de operaţii de adunări şi scăderi, subiectului cerându-ise să treacă rezultatul în pătrăţelul rămas liber după fiecare cifră. Dacă cifra care urmează este mai mare, atunci rezultatul se obţine prin adunare, iar dacă această cifră este mai mică, atunci rezultatul se obţine prin scădere (figura 22). Timpul de lucru este de 10 minute pentru fiecare subiect. FIGURA 22. Extras din testul Krepelin 4 +6 -3 +9 -2 Exemplu: 10 3 12 7 4537291 5643895243 67819 36879 54 Pentru cotare examinatorul se poate folosi de o grilă de cotare, notându-se cu un punct rezultatele corecte. Suma răspunsurilor corecte în 10 minute de lucru se raportează la etalon. Dăm în continuare (tabelul 22) etalonul pentru studenţi al testului Krepelin. Coeficientul de exactitate se calculează după formula: (Nr. de operaţii bune x 100)/(Nr. total de operaţii efectuate) TABELUL studenţi) F.BINE BINE

22.

Etalonul

testului

Krepelin

(pentru

V - viteză – peste 48 – exactitate – 1 IV - viteză – 48-37,1 – exactitate – 0,99

MEDIU SLAB F. SLAB

III - viteză – 37, 31,1 - exactitate – 0,98 II - viteză – 31-24,1 – exactitate – 0,97 I - viteză – sub 24 – exactitate - sub – 0,96

Testul este larg răspândit şi în ţara noastră, având o mare valoare diagnostică. În vederea diagnosticării memoriei auditive a cuvintelor Bontilă propune un test foarte simplu; Examinatorul alege la întâmplare din vocabularul obişnuit 30 de cuvinte pe care le citeşte într-un ritm de un cuvânt la două secunde şi cu o intonaţie clară şi uniformă. Subiectului i se cere să fie atent pentru a memora cât mai multe dintre cuvintele auzite. După 10 secunde de la citirea ultimului cuvânt subiectul va scrie pe o hârtie toate cuvintele pe care le ţine minte. Pentru fiecare cuvânt corect reprodus se acordă un punct, iar totalul punctelor se raportează la etalon şi se stabileşte rangul subiecţilor privind capacitatea de memorare a cuvintelor. Valentina Horghidan propune, pentru aprecierea memoriei vizuale, testul Lalaume74. Testul cuprinde două coli, pe una fiind desenat un pătrat împărţit în 16 pătrăţele mai mici, iar în fiecare pătrăţel fiind desenată câte o figură geometrică (figura 23). Cea de-a doua foaie cuprinde un pătrat mare şi 16 pătrăţele mici identice cu cele de pe prima foaie dar în care nu este desenat nimic. Subiectului i se cere să memoreze cât mai bine şi mai exact figurile desenate în pătrăţelele primei foi şi să le reproducă apoi în pătrăţelele goale ale celei de-a doua foi. Când examinatorul s-a convins că toţi subiecţii au înţeles explicaţia atunci le oferă foaia A şi dă 74

Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti

drumul cronometrului. După un minut foaia A se întoarce cu faţa în jos, iar după alte 10 secunde se va întoarce foaia B, subiectului lăsându-i-se 3 minute pentru reproducerea figurilor memorate. (După câteva secunde se prezintă din nou foaia A pentru un minut şi se trece la reproducerea în al doilea exemplar al foii B). Se vor nota cu un punct desenele corect reproduse (contur şi poziţie) şi cu 0,5 puncte cele puse în poziţia greşită. Se realizează suma punctelor obţinute de fiecare subiect în cele două serii obţinându-se astfel cota la test, care se raportează la etalon pentru a afla rangul subiectului privind memoria vizuală. FIGURA 23. Testul Lalaume (după V. Horghidan))

Z Coala tip A

Coala tip B

A. Rey75 elaborează o metodică de cercetare a particularităţilor memoriei verbale imediate, care permite o analiză a procesului în desfăşurarea lui, rezultatele probei scoţând în evidenţă determinantele psihice nu numai ale reuşitei ci şi ale nereuşitei. Proba se desfăşoară sub formă de şase faze, primele cinci urmărind memorarea unei serii de 15 cuvinte în cinci repetiţii, iar următoarea fază urmăreşte capacitatea de recunoaştere dintr-un text a cuvintelor memorate în fazele anterioare. Rey stabileşte patru liste de cuvinte, precum şi texte scurte pentru recunoaştere: ,,Un bătrân ţăran (1) cu o mustaţă (2) lungă aşezat pe o bancă (3) la soare (4) în grădină (5) aproape de un râu (6) mărginit de arbori (7) supraveghea o curcă (8) şi găinile (9) sale fumând pipa (10) sa; el privea trecând pe drum (11) prin faţă la cafenea (12) aproape de gară (13) un copil care mergea la şcoală (14). Acest copil şi-a uitat chipiul (15) paltonul (16) şi cărţile (17) sale; el suflă într-o trompetă (18) ţine un drapel (19) şi poartă la curea (20) o mică tobă (21) de culoare (22) vie. Din casă (23) de la marginea străzii (24) un părinte (25) şi fraţii (26) de după perdea (27); de la fereastră (28) împodobită cu flori (29) observau atent micul şcolar (30)” sau textul: ,,Un câine (1) al muzicantului (2) orb care cântă din vioară (3) aproape de scara (4) podului (5) păzea cina (6) stăpânului (7) său: pâine (8) şi şuncă (9) închise într-o valiză (10) aşezată lângă perete (11) printre pietre (12) o unealtă (13) veche, un coş de fructe (14), o banană (15) şi o găleată (16) ruginită. El ciuli o ureche (17) şi arăta dinţii (18) văzând departe pe câmpie (19) aproape de un pom (20) mare de lângă 75

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV (p.207)

pădure (21) pe un văr (22) al unui vânător (23) care cu puşca (24) şi cu un cuţit (26) în mână (27) se apropia fără pălărie (28) şi fără cravată (29) cântând un cântec (30)”. Cele două texte sunt pentru listele A şi D, iar cuvintele subliniate nu există în aceste liste. Pentru examinare subiectului i se dă următoarea instrucţie: ,,Eu îţi voi citi mai multe cuvinte, tu le vei asculta şi când voi termina de citit îmi vei spune toate cuvintele pe care ţi le aminteşti. Le vei spune aşa cum îţi vin în minte, nu într-o anumită ordine. Dar trebuie să spui cât mai multe”. Apoi se citeşte o listă (A,B,C sau D). După aceea ,,ai auzit toate cuvintele, spune acum cuvintele pe care le ţii minte”. Când subiectul spune cuvintele examinatorul va nota şi cuvintele reproduse, dar şi toate manifestările verbale sau de conduită (pentru evocare se acordă un minut). FIGURA 24. Cele patru liste de cuvinte (Rey) A 1. tobă 2. perdea 3. curea 4. cafenea 5. şcoală 6. părinte 7. soare 8. grădină 9. chipiu 10. ţăran 11. mustaţă 12. curcă 13.culoare 14. casă

B 15. râu 1. pupitru 2. păstor 3. vrabie 4. pantof 5. furnal 6. munte 7. ochelari 8. burete 9. ilustrată 10. vapor 11. oaie 12. puşcă 13. creion

C 14. biserică 15. peşte 1. portocală 2. fotoliu 3. broască 4. dop 5. maşină 6. barbă 7. mal 8. săpun 9. hotel 10. cal 11. insectă 12.îmbrăcăminte

D 13. oală 14. soldat 15. clanţă 1. vioară 2. pom 3. cravată 4. şuncă 5. valiză 6. văr 7. ureche 8. cuţit 9. scară 10.câine 11. banană

12. unealtă

13. vânător 14. găleată

15. câmpie

Pentru faza a doua, subiectului i se aduce la cunoştinţă câte cuvinte a memorat corect şi i se citeşte încă o dată aceeaşi listă cerându-i-se să le reproducă din nou. Subiectului i se spune că va trebui să le memoreze pe toate indiferent de ordinea în care le reproduce. După citirea listei şi o scurtă pauză subiectului i se acordă 1 minut şi 30 de secunde pentru evocare. În faza a treia se anunţă o nouă lectură şi se repetă integral instrucţia de la faza a doua. Fazele a patra şi a cincea se desfăşoară la fel ca fazele anterioare, cu excepţia că în faza a cincea subiectul este anunţat că aceasta este ultima încercare. În faza a şasea se compară capacitatea de recunoaştere cu cea de reproducere. Se spune subiectului: ,,Eu îţi voi citi o poveste în care se află toate cuvintele pe care le-am învăţat, dar pe lângă ele mai sunt şi altele. De fiecare dată când vei auzi un cuvânt învăţat mai înainte să spui – DA. Numai să fii atent să nu te păcăleşti şi să spui da şi la alte cuvinte”. Apoi se dă citire unuia dintre texte, iar în foaia de protocol se notează numărul de ordine înscris în dreptul cuvântului la care subiectul spune ,,da”. Pentru cotarea testului autorul stabileşte valorile medii pentru copii, adolescenţi şi adulţi. I. Druţu încercând să stabilească etalonul pentru populaţia din ţara noastră găseşte aceleaşi valori (tabelul 23). TABELUL 23. Valorile medii pentru testul de memorie A.Rey (după I.Druţu) Valori

Fazele

Recu-

Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri....

1 5 ani 4,1 1,3 0,2 0,1

2

3

4

5

6,2 1,9 0,2 0,8

7,7 2,2 0,0 1,2

7,7 1,1 0,1 1,2

8,8 2,1 0,2 1,6

6 ani 5 1,9 0,2 0,0

6,5 2,1 0,2 0,8

8,2 2,5 0,0 1,3

10,2 1,8 0,0 1,0

10,4 2,4 0,0 1,4

10,4 4,2 1,0

7 ani 4,6 1,2 0,4 0,2

7,6 1,5 0,3 0,6

8,2 1,8 0,3 1,5

9,2 2,0 0,2 1,3

9,9 1,9 0,4 1,6

11,0 3,4 1,1

8 ani 5,8 1,2 0,2 0,2

8,8 1,7 0,0 0,8

9,8 2,3 0,0 1,2

11,0 1,8 0,2 1,3

11,4 2,4 0,0 1,8

13,8 2,1 0,3

9 ani 6,6 1,6 0,2 0,5

10,1 1,9 0,1 1,5

11,0 1,5 0,2 1,8

12,4 1,7 0,1 2,0

12,4 1,5 0,1 1,8

14,0 1,4 0,3

9,5 2,1 0,1 1,4

11,8 1,6 0,0 1,1

12,3 1,5 0,0 1,9

12,9 1,4 0,0 1,3

14,3 0,9 0,7

11-12 ani 7,1 10,6 2,3 2,0 0,2 0,1 0,2 1,1

12,4 1,8 0,1 1,0

13,3 1,6 0,0 1,3

13,3 1,6 0,0 1,0

14,4 1,8 0,2

10 ani 8,6 1,8 0,1 0,3

12-13 ani

noaşteri 4,6 3,8 1,2

Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S.............. False........ Dubluri.... Corecte....

7,1 1,8 0,3 0,3

10,4 1,8 0,2 0,7

12,5 1,6 0,0 0,8

12,3 1,9 0,0 1,0

13,0 1,9 0,0 1,2

14,5 0,8 0,3

13-14 ani 6,6 9,3 1,7 1,6 0,4 0,5 0,4 0,8

11,3 1,2 0,2 1,2

12,7 1,5 0,1 1,2

12,6 1,7 0,1 1,7

14,0 0,8 0,2

14-15 ani (învăţământ mediu) 8,3 12,0 13,6 14,1 1,8 1,2 1,1 0,8 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 1,5 1,1 0,9

14,6 0,4 0,0 1,0

14,7 0,5 0,0

Adulţi (cu studii primare şi medii) 7,0 10,5 12,9 13,4 2,1 1,9 1,6 2,0 0,5 0,3 0,1 0,0 0,4 0,7 0,9 0,9

13,9 1,2 0,1 1,5

14,5 0,8 0,4

Adulţi (profesiuni intelectuale) 8,6 11,8 13,4 13,8 1,5 2,0 1,4 1,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1 0,6 0,6 0,4

14,0 1,0 0,0 0,5

14,9 0,2 0,1

Studenţi 8,9 12,7 1,9 1,8 0,2 0,1 0,1 0,3

14,5 0,7 0,0 0,5

14,8 0,3 0,1

Subiecţi în vârstă 90 ani) 3,7 6,6 1,4 1,4 0,6 0,8 0,1 0,4

12,8 1,5 0,0 0,5

13,5 1,3 0,0 0,4

cu studii primare (708,4 2,4 0,2 0,8

8,7 2,3 0,5 0,8

9,5 2,2 0,1 0,6

Subiecţi în vârstă cu profesii intelectuale în trecut (70-88 ani) 4,0 7,2 8,5 10,0 10,9

11,9 1,8 0,9

13,6

. S.............. False........ Dubluri.... Corecte.... . S..............

2,9 0,3 0,0

2,9 0,2 0,2

2,5 0,4 0,3

3,3 0,3 0,6

2,9 0,2 0,7

Asistenţe sociale (20-25 ani) probă colectivă 9,1 12,0 13,1 14,0 14,4 1,4 1,4 1,1 1,0 0,8

1,3 1,4

13,4 0,8

Pentru interpretarea rezultatelor se stabileşte curba memorizării şi reproducerii la cele şase faze (pe abscisă se notează fazele, iar pe ordonată numărul de cuvinte reproduse şi recunoscute), apoi stabilindu-se pentru fiecare repetiţie numărul cuvintelor fals reproduse şi dublurile (seva reprezenta pe grafic). Curbele obţinute se vor compara cu cele ale etalonului (obţinut după tabelul 23). Se mai poate nota: ritmul şi debitul de cuvinte (pe unitate de timp); timpul terminării reproducerii; gradul de colaborare şi efortul subiectului; natura cuvintelor false, precum şi comportamentul motor şi verbal al subiectului în timpul examinării. Specialiştii recomandă realizarea unei ample analize calitative a rezultatelor pentru evidenţierea unor multitudini de aspecte legate de mecanismul memorării. I. Druţu în ,,Îndrumarul psihodiagnostic” dă şi etalonul în centile a testului, precum şi analiza calitativă a diferiţilor parametri76. Pentru măsurarea particularităţilor echilibrului emotiv V. Horghidan propune proba Chappuis77. Subiectului i se cere să efectueze un efort foarte mare (de exemplu o alergare de rezistenţă 3-5 minute) şi i 76

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV 77 Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti

se ia pulsul imediat după terminarea probei: se notează cu ,,y”. După un repaos de 2 minute se ia din nou pulsul, valoare ce se notează cu ,,z”. După o perioadă în care se asigură revenirea completă a subiectului după efort se repetă aceeaşi probă. Imediat ce subiectul a terminat proba i se prezintă un stimul cu valoare afectogenă foarte mare (ridicată). După două minute i se ia pulsul, valoarea notându-se cu simbolul ,,z”. Apoi se calculează: y/z; y/z' şi diferenţa (y/z) – (y/z') iar rezultatul obţinut se raportează la etalon. Horghidan propune trecerea rezultatelor într-un tabel centralizator (tabelul 24). TABELUL 24. Tabel centralizator Chappuis (după V. Horghidan) Numel e sub. A B C ------

y

z

z'

y/z

y/z'

17 0 16 0 18 0 ----

13 0 11 0 12 0 ----

135

1,3 0 1,4 5 1,5 0 ----

150 180 ----

pentru

proba

Observaţii

1,25

(y/z)– (y/z') 0,05

1,06

0,39

puţin emotiv

1,00

0,50

f. emotiv

----

----

---------------

indiferenţă

Din tabelul centralizator se poate deduce şi etalonul pentru măsurarea echilibrului emotiv; valori între 0-0,10 = indiferenţă; 0,10–0,30 = puţin emotiv; 0,30–0,50 = emotiv; peste 0,50 = foarte emotiv. Testul este deosebit de util pentru cunoaşterea şi controlarea echilibrului afectiv al sportivilor. În bateriile pentru evidenţierea emotivităţii, specialiştii recomandă utilizarea scării de anxietate Cattell prezentată sub forma unei foi de autoanaliză alcătuită pe cinci factori: dezvoltarea conştiinţei de

sine (Q3); forţa E-ului (C); insecuritate sau tendinţe paranoice (L); înclinaţii către culpabilitate (O) şi tensiunea ergică (Q4). Testul alcătuit dintr-un chestionar cu 40 de întrebări, poate fi aplicat individual sau în grup, iar cotarea se realizează mai uşor cu ajutorul unei grile de corecţie din hârtie de calc sau din material plastic transparent. Suma punctelor obţinute la cei 40 de itemi dă nota totală de anxietate. Se mai pot analiza sumele unor itemuri care dau anxietatea voalată, acoperită şi ai itemurilor care dau anxietatea simptomatică, manifestă etc. Între grupele normale, isterici şi nevrotici apar diferenţe semnificative (dacă media la normali = 26,75 cu o eroare de 0,40, la nevrotici media este de 38,34 cu o eroare de 1,03, iar la isterici m = 44,75 şi s = 1,63). Prezentăm etalonul pentru punctajul total (tabelul 25), putându-se realiza etaloane şi pentru fiecare factor cuprins în chestionar.

TABELUL 25. Etalonul scării de anxietate Cattell Nota standard

Bărbaţi

Femei

Procentaj teoretic cumulat

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

0-10 11-14 15-19 20-23 24-27 28-32 33-36 37-40 41-45 46-49 50-80

0-14 15-18 19-24 24-27 28-31 32-36 37-40 41-44 45-49 50-53 54-80

3,6 8,1 15,8 27,4 42,0 58,0 72,6 84,2 91,9 96,4 100,0

Interpretarea psihologică a nivelelor standard se realizează astfel: nota 9 – anxietate puternică, iar 10 – anxietate foarte puternică (necesitatea psihoterapiei este evidentă); notele 6 – anxioşi, 7 – nevrotici puţin, 8 – notă medie de nevrotism; notele 3,4 şi 5 sunt ale unor persoane normale, iar 0, 1 şi 2 sunt obţinute de persoane apatice, a căror tensiune afectivă este diminuată şi care pot suporta uşor stresul. Pentru examinare chestionarul C se prezintă sub forma unei foi îndoite în două; pe prima pagină sunt trecute datele subiectului, instructajul şi două exemple; pe paginile 2 şi 3 sunt itemii de la 1 la 40, având în partea dreaptă a fiecărei pagini câte o coloană pentru totalizarea notei A (pag. 2) şi a notei B (pag. 3); pe pagina a patra se centralizează notele brute şi se transformă în note standard, având spaţiu şi posibilitate pentru alcătuirea profilului anxietăţii subiectului examinat. Psihologii folosesc şi alte probe pentru examinarea afectivităţii, la sportivi în mod deosebit căutându-se evidenţierea controlului echilibrului emotiv, precum şi a agresivităţii, a combativităţii. Una dintre aceste probe este testul de frustaţie

Rosenzweig, din categoria celor proiective78 şi proba asociativ-verbală T.A.T. Rosschach (testul petelor de cerneală). Des folosit este şi chestionarul G.B. (Gaston Berger), alcătuit din 45 de itemi cu răspunsuri la alegere. Primele 10 întrebări sunt pentru emotivitate, suma răspunsurilor (pentru fiecare răspuns sunt acordate un anumit număr de puncte astfel: 1 = 9,5,1; 2 = 9,5,1; 3 = 9,5,1; 4 = 9,5,1; 5 = 9,5,1 ş.a.m.d.) se împarte la numărul întrebărilor (10). Nota obţinută se raportează la etalon:  nonemotiv: valori cuprinse între 3,0 – 4,2  puţin emotiv: 4,3 – 5,6  emotiv: 5,7 – 6,2  foarte emotiv: valori peste 6,3. Celelalte întrebări fiind destinate altor parametri nu le vom aminti aici. Unul dintre factorii care influenţează, stimulează şi favorizează procesele psihice, cognitive (ca dealtfel şi celelalte procese psihice, activităţi sau însuşiri psihice) este atenţia, acea orientare voluntară a conştiinţei spre o anumită activitate, spre un anumit obiect sau fenomen. Psihodiagnosticarea atenţiei este de o importanţă deosebită atât în psihologia industrială cât şi în cea sportivă. Botilă pentru diagnosticarea atenţiei concentrate adaptează un test de baraj după Piéron – Vaschide. Dăm în continuare instructajul făcut subiectului (după Botilă). Când s-a obţinut liniştea necesară examinatorul spune: ,,Atenţie! Fiecare dintre dvs. a primit câte o foaie de hârtie. Nu veţi întoarce aceste foi decât atunci 78

Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975. Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara.

când vă voi spune eu. Deocamdată scrieţi-vă numele, prenumele precum şi vârsta pe foile pe care le-aţi primit fără să le întoarceţi. Ascultaţi acum explicaţiile pe care vi le voi da. Când veţi întoarce foile pe care leaţi primit, veţi vedea că ele au aspectul acesta: (examinatorul arată una din foi, pe care o are la îndemână) o pagină cu nişte pătrăţele mici, care au nişte liniuţe puse în diferite direcţii ceea ce face ca fiecare pătrăţel să fie deosebit de celelalte. Această deosebire provine din faptul că liniuţele nu sunt aşezate în aceeaşi direcţie şi în acelaşi loc la toate pătrăţelele. Deasupra pătrăţelelor, în capătul paginii, veţi vedea patru pătrate mai mari care au de asemenea liniuţe puse în direcţii şi locuri diferite. Când vă voi spune să întoarceţi foile. Dvs. va trebui să priviţi cu atenţie cele 4 pătrate mari din capătul paginii şi veţi căuta să vi le întipăriţi bine în minte. Apoi, când vă voi spune să începeţi dvs. veţi cerceta fiecare rând de pătrăţel, începând de la stânga la dreapta, la fel cum scrieţi sau citiţi şi veţi tăia cu creionul toate pătrăţelele mici care seamănă cu cele patru pătrate mari din capătul paginii, adică veţi tăia toate pătrăţelele care au liniuţele puse în aceeaşi poziţie ca şi pătratele mari. Când vă voi spune ,,încetaţi” vă veţi opri din lucru şi veţi face un cerc în jurul ultimului pătrăţel la care aţi ajuns, fie că seamănă, fie că nu seamănă cu vreun pătrat din capătul paginii, apoi veţi pune creioanele pe masă. S-a înţeles? Ei bine, iată aici la tablă un exemplu (examinatorul a avut grija ca în prealabil să fie desenat modelul la tablă): în loc de o pagină întreagă de pătrăţele aveţi numai în rând, iar în loc de 4 pătrăţele mari aveţi numai 2 (se arată exemplul de la tablă). Deci, dvs. va trebui să tăiaţi pătrăţelele mici care seamănă cu cele de sus. Să lucrăm împreună (se

indică pe rând fiecare pătrăţel de la tablă şi se întreabă dacă seamănă cu vreunul din pătrate: la răspunsul afirmativ al subiecţilor se taie cu o linie). Vedeţi dar că este foarte uşor ceea ce trebuie să faceţi. Amintişi-vă că aveţi patru pătrate mari şi că trebuie să tăiaţi toate pătrăţelele care seamănă cu ele”. (Se şterge exemplul de la tablă). ,,Atenţie!” ,,Întoarceţi foile şi priviţi pătratele din capătul paginii”. (se lasă trei secunde să le privească). ,,Începeţi!” (se va observa ca toţi subiecţii să lucreze). După patru minute se comandă ,,Încetaţi!”. ,,Încercuiţi pătrăţelele la care aţi ajuns! Nimeni nu mai lucrează, lăsaţi creioanele pe masă !”. Testul de baraj serveşte la aprecierea atenţiei concentrate sub aspect cantitativ şi sub aspect calitativ. Pentru corectare se va folosi o grilă de cotare. Se vor nota:  semnele just barate (j);  semnele barate greşit (g);  omisiunile (o). Totalitatea semnelor just barate (S.j) reprezintă cota cantitativă a testului. Pentru aprecieri calitative se va introduce formula: Exactitatea = (Sj – Sg)/(Sj + So) Se obţine astfel cota brută a fiecărui subiect, cotă ce va fi raportată la etalon. Se pot face calcule şi pentru fiecare minut de lucru. Se pot concepe şi există şi alte probe pentru diagnosticarea atenţiei concentrate cum sunt Testul A.C.C. (atenţie concentrată, cifre, în care se cere, de exemplu să se taie cu o linie cifra 2, care se găseşte între două cifre fără soţ şi cifra 7, care se găseşte între două cifre cu soţ: 3 2 6 2 8 7 4 2 5; sau testul B.II pentru clasele IX-XII ( în care se cere subiectului în 90

de secunde să completeze căsuţele libere de sub fiecare cifră – din cele trei rânduri ale testului – cu figura corespunzătoare modelului: 1/Δ; 2/O; 3/D; 4/V; 5/□ etc. Pentru diagnosticarea atenţiei distributive Institutul Politehnic din Praga realizează un test colectiv prin adaptarea formei individuale. Testul de atenţie distributivă ,,Praga” cuprinde o foaie dublă. Pe partea stângă este desenat un pătrat format din 100 de pătrăţele mai mici cu latura de 1 cm. În fiecare pătrăţel se află imprimat, cu caractere groase, câte un număr de la 1-100 în dezordine după o împărţire probabilistică. În pătrăţele mai este imprimat şi câte un număr cu caractere mai mici şi aşezat în colţul din dreapta jos a fiecărui pătrăţel. Pe partea din dreapta a foii se află patru coloane verticale împărţite, la rândul lor, în alte două coloane, prima conţinând un număr oarecare iar cealaltă fiind lăsată liberă pentru a fi completată de subiect (figura 25). FIGURA 25. Extras din proba A.D. Praga Pagina 1

73 18 96

23 38

39

8

7 13

79

55

43

19 24 72 87

18

98 19 75 79 23 8 ...

46 87 43 43 38 55 ..

30 3 81 .....

12

30 41 89 17

8

46

Pagina 2

Dăm în continuare instructajul testului după manualul Bontilă. Subiectul trebuie să examineze pe rând fiecare număr din coloană, să-l caute pe pagina din stânga printre numerele cu caractere groase, să vadă care este numărul scris cu caractere mici din colţul drept de jos al pătrăţelului şi să-l scrie în locul liber din coloană, în dreptul numărului pe care l-a căutat. Înainte de a începe aplicarea, examinatorul desenează pe tablă patru sau şase pătrate şi în fiecare scrie un număr cu caractere mai mari şi mai accentuate şi un alt număr mic în colţul din dreapta jos al fiecărui pătrat. De asemenea în dreapta acestui desen se desenează o coloană verticală împărţită în două printr-o linie verticală şi într-o serie de căsuţe prin trasarea de linii orizontale. În prima parte a coloanei se scriu numerele mari din pătrate într-o ordine întâmplătoare. Cea de-a doua parte a coloanei fiind liberă şi urmează să fie completată pe măsură ce se dau instrucţiunile. După ce foile au fost împărţite cu recomandarea să nu fie deschise examinatorul spune: ,,Atenţie! Fiecare dintre dvs. a primit o foaie de hârtie îndoită. Nu veţi deschide această foaie decât atunci când vi se va spune. Acum scrieţi-vă numele, prenumele precum şi vârsta ( eventual data şi ora când se execută proba) pe copertă fără să deschideţi foaia pe care aţi primit-o. Ascultaţi acum cu atenţie explicaţiile pe care vi le voi da şi să ştiţi că de felul cum veţi asculta, depinde reuşita dvs. la această probă. Când veţi deschide foile veţi vedea că se prezintă astfel (se arată de către examinator foaia deschisă). Pagina din stânga are nişte numere imprimate groase aşezate în nişte pătrate. Fiecare din aceste numere este însoţit de un

alt număr mai mic care este aşezat în colţul de jos în dreapta al fiecărui pătrat. Pagina din dreapta are mai multe coloane (4) şI în fiecare coloană sunt scrise nişte numere de sus în jos, având în dreptul fiecăruia un loc liber. Cum trebuie să lucraţi? Veţi privi primul număr din prima coloană a paginii din dreapta, îl veţi căuta printre numerele cu caractere groase de pe pagina din stânga. Când îl găsiţi vedeţi ce număr se găseşte în colţul din dreapta jos al pătratului unde aţi găsit numărul. Acest număr îl veţi scrie în locul liber din coloana primă în dreptul numărului pe care l-aţi căutat. Apoi veţi trece la al doilea număr pe care, de asemenea îl veţi căuta printre numerele de pe pagină stângă şi veţi trece numărul care îl însoţeşte în locul liber din locul lui ş.a.m.d. Iată, aici pe tablă v-am desenat o parte din ceea ce veţi găsi pe foile dvs., ca să facem un exerciţiu (examinatorul foloseşte desenul de la tablă şi face o demonstraţie asupra modului de lucru). În acelaşi fel va trebui să lucraţi şi dvs. Veţi lucra până ce vă voi spune să încetaţi şi atunci veţi face un mic cerc în dreptul numărului din coloană până la care aţi ajuns. Nu începeţi să lucraţi decât atunci când vă voi spune. Aţi înţeles? ,,Este cineva care n-a înţeles?” spune. Aţi înţeles? După ce examinatorul s-a convins că toţi au înţeles, spune: ,,Atenţie: Deschideţi foile astfel ca să aveţi pagina cu numere în stânga şi pe cea cu coloane în dreapta. Priviţi numărul din prima coloană, căutaţi-l printre numerele de pe pagina din stânga şi puneţi numărul car-l însoţeşte în locul liber din prima coloană. Începeţi! După 4 minute ,,Încetaţi! Faceţi un cerc acolo unde aţi ajuns, îndoiţi foile la loc; nimeni nu mai lucrează” . Se lasă o pauză de un minut, apoi se spune; ,,deschideţi din nou foile şi continuaţi să lucraţi

ca şi până acum. Dacă terminaţi cu numerele din coloana întâia treceţi la coloana a 2-a. ,,Începeţi!” După 4 minute ,,Încetaţi! Puneţi cercul acolo unde aţi ajuns, închideţi foile şi staţi liniştiţi” Pauză un minut. Apoi se repetă cele de mai sus pentru etala a 3-a şi apoi pentru etapa a 4-a. Deci testul se execută în 4 etape a câte 4 minute cu o pauză de un minut după fiecare etapă. În afară de atenţia distributivă, testul serveşte şi pentru măsurarea rezistenţei la oboseală psihică prin compararea randamentelor obţinute în cele 4 etape. Botilă dă şi etaloane pentru diferite vârste pentru populaţia ţării noastre. Dealtfel fiecare examinator îşi poate stabili etalonul propriu şi poate face referiri la randamentul privind atenţia distributivă a fiecărui subiect. Înregistrările grafice dau o bună imagine pentru analizarea calitativă a distribuţiei atenţiei (pe abscisă se trece timpul iar pe ordonată randamentul corespunzător. Soluţiile pentru acest test sunt pentru fiecare coloană în parte următoarele: Coloana I 69 71 43 44 98 100 7 40 79 87 10 83 85

Coloana II Coloana III Coloana IV 23 94 24 28 63 56 64 13 90 31 66 6 35 89 55 25 16 62 70 50 1 9 97 22 59 76 52 45 42 93 84 36 5 96 65 81 61 67 32

82 12 34 15 58 30 11 3 91 27 20 60

86 49 77 51 29 41 2 53 48 73 57 31

74 78 21 80 75 4 17 33 38 47 19 68

12 26 92 54 88 46 8 95 37 14 18 99

Pentru a se uşura corectarea, este indicat să se decupeze dintr-un test cele 4 coloane cu soluţiile marcate la fiecare în parte şi, printr-o simplă alăturare de exemplarul executat de subiect, se pot nota punctele reuşite care constituie rezultatul brut. Acesta trebuie raportat la etalonul corespunzător vârstei, etalon alcătuit pe centile în felul următor:  rezultatul brut de până la 20 de puncte = centila zero.  40 puncte brute =10  45 = 20 Cotele de la 0-20 puncte pe scara de centilare indică valori extrem de slabe. Valori slabe sunt considerate cele cuprinse între 25-40 puncte standard.  48 p.b. = 25  50 p.b. = 30  56 p.b. = 40 Valori medii sunt considerate 59 puncte brute, care corespund centilei 50, iar valori bune sunt următoarele:

 62 p.b. = 60  67 p.b. = 70  70 p.b. = 75 Valorile brute de 73 şi 86, respectiv centilele 80 şi 90 sunt considerate foarte bune, iar cele de 100 = excepţionale. 3.6. EVALUAREA PERSONALITĂŢII Una dintre cele mai controversate însuşiri psihice este temperamentul. Eysenk elaborează o clasificare categorială a temperamentelor (figura 26), iar I.P.Guilford şi W.S. Zimmerman preconizează şi propun un inventar pentru diagnosticarea temperamentului. FIGURA 26. Temperamentele (după Eysenk) INSTABIL Întristat Reactiv Anxios Neastîmpărat Rigid Agresiv Sobru Excitabil Pesimist Schimbător Rezervat Impulsiv Nesociabil Optimist Liniştit Activ INTROVERTIT Melancolic Coleric EXTRAVERTIT Pasiv Flegmatic Sangvinic Sociabil Grijuliu Vorbăreţ Îngândurat Săritor Paşnic Hazliu Controlat Vivace Demn de încredere Spirit de grup Temperat Aptitudini ce conducere Calm STABIL

Guilford şi Zimmerman stabilesc următoarele obiective pentru inventarul de temperament: elaborarea caietului de testare şi a foii de răspuns; elaborarea unei metode de corectare rapidă; adunarea unei colecţii de trăsături utile şi independente, iar când corelaţiile sunt suficient de ridicate se realizează fuzionările şi omisiunile notelor. Interpretarea trăsăturilor se realizează în conformitate cu tabelul care urmează: TABELUL 26. Interpretarea trăsăturilor: Simbol G

R

A

Calităţi pozitive Activitate generală * alură rapidă a activităţii, .............................................. * energie, vitalitate * constanţă în mişcare........... .............................................. * randament, eficienţă............ .............................................. * îi place viteza * se precipită * acţiune vie * entuziasm, antren Constrângere (restrâns) * spirit serios .............................................. * ponderat. .............................................. * perseverent în efort * stăpân pe sine Ascendenţă * se apără pe sine * obişnuinţă de a conduce

Calităţi negative * alură lentă şi deliberată. * fatigabilitate * se opreşte pentru odihnă * randament slab, neeficient * îi place ritmul lent * calm * acţiune lentă .....................................

Nr itemi 6 6 4 4 3 2 2 2

..................................... * lipsit de griji * impulsiv * îi place excitaţia ...................................... ....................................

8 5 5 5 3 3

* docilitate, supunere obişnuinţă de a se

9

S

E

O

F

.............................................. * conversează * vorbeşte în public. * îi convinge pe alţii. * se pune în evidenţă. .............................................. face ,,bluffuri” Societate (extraversie; opusă timidităţii) * are mulţi prieteni şi cunoştinţe * antrenează conversaţii .............................................. * îi plac activităţile sociale .............................................. * caută contacte sociale .............................................. Stabilitate emoţională * egalitate a dispoziţiei şi interesului * optimism, antren .............................................. .............................................. .............................................. .............................................. * calm * senzaţii de sănătate .............................................. .............................................. .............................................. .............................................. Obiectivitate: * având ,,pielea groasă” (eppaise) .............................................. .............................................. .............................................. .............................................. .............................................. .............................................. .............................................. Bunăvoinţă * tolerează actele ostile

supune * evită să vorbească * evită să vorbească ..................................... * evită să se facă remarcat. ..................................... * puţini prieteni şi cunoştinţe * evită să intre în conversaţii. * nu-i plac activităţile sociale * evită contactele sociale * timiditate * variaţia dispoziţiei, energiei şi interesului * pesimism, dispoziţie similară. * perseverenţă în idei şi dispoziţii * severi * excitabilitate * senzaţia unei stări proaste de sănătate * sentimente de culpabilitate, de solitudine * hipersensibilitate ..................................... *egoism, egocentrism * neîncredere, îşi închipuie că este obiectul ostilităţii * îşi închipuie că oamenii vorbesc despre el * are duşmani * combativitate, e gata

7 5 2 2 2 2

9 6 5 5 3

7 7 6 3 2 2 3 10 8 6 4 2

.............................................. .............................................. .............................................. * acceptă dominarea .............................................. * respect pentru alţii T

P

M

Meditaţie * tendinţă de reflexie, meditaţie * observarea comportamentului altora * înclinat. spre meditaţie .............................................. * înclinat. spre filosofie * se observă pe sine însăşi * prezenţă de spirit Relaţii personale (cooperare) * toleranţă .............................................. * neîncredere în instituţiile sociale .............................................. .............................................. Masculinitate * interes pentru activităţi şi meserii masculine .............................................. * nu se dezgustă uşor * ironic, dur * rezistent la frică .............................................. * inhibarea expresiei emotive, slab interes pentru îmbrăcăminte şi stil .............................................. .............................................. .............................................. ..............................................

de ceartă * ostilitate, resentimente * dorinţă de dominare * opune rezistenţă dominării * dispreţ pentru alţii ...................................... ...................................... ...................................... .................................. * înclinat spre activitatea manifestată ...................................... .................................... * a fi mental deconectat * tendinţă puternică la critică * denigrarea instituţiilor ..................................... * bănuieşte pe alţii * milă de sine însuşi * interes pentru activităţi şi meserii feminine * se dezgustă uşor * simpatic * fricos, temător * interese romantice * tendinţă spre expresivitate emoţională, interes pentru îmbrăcăminte şi stil * nu-i plac viermii, râmele, etc.

9 7 5 5 2

18 6 5 4 4 3

13 8 6 3

7 4 5 3 3

2 2

Itemii au fost aleşi prin analiză factorială, iar întrebările în chestionare au fost concepute cu răspunsuri ,,Da”, ,,Nu” pentru incitarea spontaneităţii. Autorii dau şi etaloane pentru bărbaţi şi pentru femei, pentru diferite trăsături (figura 27).

FIGURA 27. Etalonul inventarului de temperament G-Z. Trăsătura G R A S E O F T P M

Bărbaţi m. s. 17, 5,64 0 16, 4,94 9 15, 5,84 9 18, 6,97 2 16, 6,15 9 17, 4,98 9 13, 5,07 8 18, 5,11 4 16, 5,05 7 19, 3,97 9

Femei m. s. 17, 5,2 0 0 15, 4,7 8 3 13, 5,5 7 2 19, 6,3 6 3 15, 5,7 5 6 16, 5,3 8 7 15, 4,7 7 9 18, 4,7 1 0 17, 4,8 6 8 10, 4,1 8 2

B+F m. s. 17, 5,46 0 16, 4,89 4 15, 5,92 0 18, 6,56 8 16, 6,02 3 17, 5,18 4 14, 5,06 6 18, 4,90 2 17, 5,00 1 16, 6,05 1

Profilul individual se realizează cu ajutorul foii de profil şi pe baza a două scări de referinţă (scara T şi scara C- figura 28). FIGURA 28. Scara C la inventarul G-Z.

Trăsături G R A S E O F T P M

Note C. cele mai favorabile 6- 8 5- 6 7- 9 5- 9 5- 9 5- 7 5- 9 5- 8 6-10 5- 8

Note C. cele mai puţin favorabile 0-1 0-2; 9-10 0-4 ................. 0-3 0-3 0-3 0-3 0-4 0-3

Aplicarea inventarului se realizează individual sau pe grupe mici de subiecţi într-un timp mediu de 45 de minute. Pentru corectare se folosesc două zile de corecţie (una pentru factorii G.R.A.S.E., iar cealaltă pentru O.F.T.P.M.), notele brute obţinute fiind trecute în foaia de profil. Bărbaţii se dovedesc a fi mai dominanţi, dar mai puţin sociabili şi binevoitori. Pentru persoanele care sunt solicitate la performanţe deosebite (piloţi de încercare, aviatori, cosmonauţi, sportivi etc.) se utilizează foaia de ,,stare subiectivă”, (figura 29) în completarea aprecierilor de temperament – personalitate. Subiectului i se prezintă o foaie de stare subiectivă şi i se cere s-o completeze înaintea sau după efectuarea unor eforturi deosebite. Cei cinci parametri urmăriţi (A.B.C.D.E.) sunt etalonaţi în centile, iar examinatorul are posibilitatea, prin cercetarea aprecierilor subiecţilor, să completeze profilul psiho-afectiv al celor examinaţi. Proba dă rezultate bune în corelaţie cu examinările psihologice complexe şi constituie indicii privind o distribuire a unor sarcini dificile pentru unele persoane cu trăiri subiective de diferite nivele).

FIGURA 29. Starea subiectivă

100 95 90 85 80 75 70 65 60 55 50 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0

Senzaţia de deplinătate a forţelor („mă simt capabil să urnesc munţii”)

Senzaţia de prospeţine, vioiciune, agerime

Foarte bună dispoziţie (poftă de viaţă, poftă de lucru)

Senzaţia de bunăstare fizică

Privesc cu deplină încredere în mine activitatea pe care o am de îndeplinit

Cred că aş putea continua (relua) activitatea zilnică fără senzaţia că depun un efort considerabil

Deşi am pierdut din vioiciune, nu simt încă nevoia de somn

Stare afectivă neutră, nici vesel nici plictisit

Capacitate fizică destul de bună

Cred că pot duce la bun sfârşit activitatea dată

Nevoia imperioasă de somn

Proastă dispoziţie (lipsă de „chef”, plictiseală, iritaţie facilă)

Oboseală manifestată prin dureri (de cap, spate, membre) dificultăţi vizuale

Mi-e teamă ca din pricina oboselii, să nu comit erori cu urmări serioase, dacă activitatea ar continua

Senzaţia de epuizare, de extenuare („cred că nici un pai nu aş mai putea ridica)

100 95 90 85 80 75 70 65 60 55 50 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0

În vederea examinării psihologice a personalităţii R.B.Cattell etalonează un test cu 16 trăsături de personalitate: ,,Chestionarul 16 P.F. Cattell”, test folosit şi la loturile olimpice ale ţării noastre. Testul cuprinde un caiet cu instructajul şi cu întrebările (187 la număr) şi o foaie de răspuns în care va indica printrun x scris în pătrăţelul care corespunde unuia dintre cele trei răspunsuri posibile la fiecare întrebare. Dacă completarea foii de răspuns de către subiect examinatorul va aplica peste aceasta grilele de corecţie şi făcând totalizarea punctelor va obţine nota brută. Nota brută se trece pe foaia de profil – 16 P.F. şi se transformă în notă standard pentru fiecare din cele 16 trăsături de personalitate. Cu ajutorul notei standard se trasează profilul personalităţii subiectului cercetat. Transformarea notelor brute în note standard se realizează cu ajutorul tabelului, pentru fiecare factor în parte. În timpul examinării nu se fixează limită de timp, dar se recomandă ca după 25 de minute să se amintească subiectului că ar trebui să fie la jumătatea testului. La sfârşit se va verifica dacă s-a răspuns la toate întrebările. Pentru interpretări suplimentare şi aprofundate ale profilului subiectului se va apela la manualul testului, care dă interpretări psihologice pentru toţi factorii primari cuprinşi în caiet. H.J. Eysenk şi S.B.G. Eysenk propun un inventar de personalitate alcătuit dintr-un chestionar cu 57 de întrebări (forma A), iar răspunsurile sunt la alegere ,,da” sau „nu”. Se corectează cu ajutorul unei grile obţinându-se cotele brute. O formă abreviată a inventarului îl constituie testul de personalitate E.N.L., mai des utilizat în psihodiagnoză la noi în ţară. Chestionarul cuprinde tot 57 de itemi, pentru cei trei

factori urmăriţi: E (emotivitate) – itemi 1, 3, 5, 8, 10, 13, 15, 17, 20, 22, 25, 27, 29, 32, 34, 37, 39, 41,44, 46, 49, 51, 53, 56 (luându-se în considerare şi apreciindu-se cu un punct răspunsurile „da” pentru itemii 1, 3, 8, 10, 13, 17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53 şi 56, pentru ceilalţi luîndu-se în seamă răspunsurile „nu”); Factorul N (nevrotism) – cu itemii 2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 19, 21, 23, 26, 29, 31, 33, 38, 40, 43, 45, 47, 50, 52, 55 şi 57 (toate cu răspunsuri „da”) şi factorul L (sinceritate) – cu itemii 6, 24, 36 (cu răspunsuri „da”), precum şi 12, 18, 30, 42, 48 şi 54 (cu răspunsuri „nu”). Pe foaia de răspuns completată de subiect se face totalizarea pe cei trei factori şi se raportează la etalon. Pentru ,,E” se consideră că persoanele cu valori până la 8 sunt introvertiţi; între 8 şi 9 sunt cei cu tendinţă spre introversiune; 10-14 sunt cei ambiverţi; 15-16 cei cu tendinţă spre extraversiune, iar cu valori peste 17 sunt subiecţi cu extraversiune. Pentru factorul ,,N” valorile până la 8 se consideră a fi ale unor persoane hiperstabile; între 9 şi 15 – stabile, iar peste 16 ale celor cu labilitate, dezechilibru nervos (nevrotic). Coeficientul de sinceritate (L) mai mare de 5 este proba că persoana respectivă nu prezintă încredere. Testul are o bună valoare diagnostică fiind ca atare larg folosit. G.C. Bontilă concepe şi etalonează şi alte inventare de personalitate: S.T. sau W.M., alcătuit dintr-un chestionar cu 76 de întrebări extins pe 8 factori de personalitate:  Em.= emotivitate (nota brută se înmulţeşte cu 28 pentru a putea fi raportată la etalon; se iau în considerare numai valorile peste 120)

 Obs. şi psih. = tendinţe obsesive şi psihastenice (se înmulţeşte cu 24)  T. sch = tendinţe schizoide (se înmulţeşte cu 30)  T. par = tendinţe paranoide (ori 20)  T. depr şi hip. = tendinţe depresive şi hipocondriace (ori 26)  T. imp. şi ag. = tendinţe la impulsivitate şi agresivitate (ori 36)  T. către i. = tendinţe către instabilitate (ori 52)  T. a-soc. = tendinţe antisociale (ori 52) Odată cu chestionarul subiectului i se oferă şi foaia de răspuns pe care se va efectua, dealtfel, şi o cotare de către examinator. Testul a fost aplicat şi sportivilor de performanţă dovedindu-şi valoarea diagnostică şi prognostică79. Bineînţeles că sunt şi multe alte probe pentru aprecierea unor trăsături de personalitate totul este ca examinatorul să-şi aleagă bateria cea mai potrivită scopului urmărit. Una dintre trăsăturile definitorii ale personalităţii o constituie şi aptitudinile. Parafrazându-l pe Rubinstein aptitudinile sunt însuşiri care-l ajută pe un om să îndeplinească mai bine o anumită sarcină decât altul. După majoritatea autorilor aptitudinile sunt generale şi specifice unui anumit domeniu de activitate. Aceeaşi clasificare se atribuie şi aptitudinilor psiho-motrice, acestea având o structură ierarhică . Fiecare individ are un anumit comportament motor 79

Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern.

realizat pe baza capacităţii aptitudinilor motrice.

motrice

generale,

a

Acestea stau la baza eficienţei şi în ultimă instanţă, performanţei motrice (figura 29). FIGURA 29. Structura aptitudinii fizice (după M. Epuran şi V. Horghidan) Aptitudini fizice Performanţă motrică

Abilitate motrică

Aptitudine motrică

Inteligenţă motrică

Abilitate motrică

Învăţare motrică

Abilitate motrică de precizie

Educabilitate motrică

Abilitate motrică generală

Eficienţă motrică

Competenţă fizică

Aptitudine specifică Dexteritate (aptitudine) Îndemânare fină Îndemânare globală

Capacitate motrică

Îndemânare motorie Comportament motor

Psihodiagnoza aptitudinilor psiho-motrice a fost şi este una dintre preocupările de seamă ale specialiştilor. În 1964 Fleishman a realizat o baterie completă cu probe practice de teren şi cu teste de laborator. Demisiuc (1967), Mekota, Habelinch şi alţii au conceput noi şi noi baterii pentru diagnosticarea acestor importante trăsături ale personalităţii. Dăm în continuare un test de dexteritate digitală (T.D.D.) după N. Pitariu80. Proba este alcătuită dintr-o placă de lemn de 230x150x20 mm, care conţine două seturi de câte 50 de orificii (pe linii de 5x10 pe cele două jumătăţi ale plăcii) şi 50 de nituri, 50 de şaibe şi o tijă pe care pot fi înşirate şaibele. Testul cuprinde două părţi: ,,combinare” şi „separare”. La proba de „combinare” (C) i se cere subiectului să scoată câte un nit din partea superioară a planşei (niturile – 50 – fiind introduse în găurile din partea superioară a planşei, iar şaibele aşezate una peste alta pe tije), cu mâna dreaptă, iar cu mâna stângă va scoate o şaibă de pe tijă , pe care o va introduce pe nit. Cu mâna dreaptă ansamblul format îl va introduce în orificiul corespunzător al părţii inferioare a plăcii, cât mai repede. Subiectul, după un antrenament (primele 5 orificii din prima coloană de jos) va începe lucrul completând coloana următoare (de la dreapta în sus) ş.a.m.d. Proba se va efectua într-un minut şi 30 de secunde, după care se va număra câte şaibe-nit a introdus subiectul în orificii. La proba de „separare” (S) subiectului i se cere să scoată cu mâna dreaptă câte un ansamblu (nitşaibele vor fi introduse în partea de jos a plăcii), să scoată şaiba de pa nit cu indexul mâinii drepte, apoi să 80

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

o ia cu mâna stângă şi să o introducă în tijă, în timp ce nitul va fi introdus în orificiul corespunzător din partea superioară a plăcii în cel mai scurt timp posibil. În afară de cota „C” şi „S” se mai poate calcula şi o cotă combinată: (C+S)/2. Etalonul pe populaţia românească este cel din tabelul 27. Testul este folosit mai ales pentru orientarea şcolară şi profesională a absolvenţilor şi pentru selecţia forţei de muncă în meseriile care solicită o deosebită dexteritate digitală. TABELUL 27. Etalonul românesc la T.D.D. (după H. Pitariu) Profesia Proba Calificat. f. slab slab mediu bun f. bun m s

C p. la 15 16-19 20-23 24-26 p. 27 21 3,89

Strungari S (C+S)/2 p.la 17 18-22 23-27 28-31 p.32 24,53 5,22

p.la 17,50 18-20,50 21-25,50 26-28,50 p.29 22,74 3,64

C p.1a 16 17-22 23-24 25-27 p.28 22,23 3,41

Lăcătuşi montatori S (C+S)/2 p.1a 19 20-23 24-29 30-35 p.36 25,54 5,61

p.la 18,50 19-21,50 22-26,50 27-29,50 p.30 23,88 3,74

Proba poate da bune indicii şi în unele ramuri sportive care solicită aptitudinea mai sus menţionată. La noi în ţară au fost construite şi unele dexterimetre, unul dinte aceste fiind în curs de etalonare în laboratorul institutului nostru. Dexterimetrul cuprinde o placă metalică pe care este tăiată o sinusoidă. Subiectului i se cere să ducă, de la un capăt la altul al sinusoidei, un stilet metalic conectat cu un contor de înregistrare al greşelilor (atingerile stiletului de marginea sinusoidei). Numărul mai mic de greşeli dă rangul subiectului la probă. Placa metalică poate fi aşezată pentru lucru în plan orizontal sau vertical, de

la stânga la dreapta sau invers, de jos în sus sau de sus în jos. Proba poate fi utilizată şi în selecţia pentru unele ramuri sportive: scrimă, tir etc. Un alt test de performanţă pentru dexteritate digitală este proba realizată de J.E. şi D.M. Crawford, destinată aprecierii coordonărilor fine ochi-mână. Testul cuprinde două subprobe81:  „Tije şi guleraşe”, care măsoară dexteritatea în folosirea unei pensete pentru prinderea unor tije una câte una şi plasarea lor în orificiile unei plăci de metal, după care prinderea (tot cu penseta) a unui guleraş şi plasarea lui peste tije.  „Şuruburi”, care evaluează dexteritatea necesară pentru luarea unui şurub, fixarea lui într-un orificiu filetat şi înşurubarea cu ajutorul unei şurubelniţe. Pentru probă este necesară o planşă de lemn de 250x250x20,5mm şi trei seturi încastrate în planşă: unul pentru tije, altul pentru guleraşe şi ultimul pentru şuruburi. Pe planşă este aplicată o placă metalică ce conţine 36 orificii pentru tije (şi şase orificii de antrenament), 36 orificii cu filet – pentru şuruburi (plus 6 de antrenament). Mai este nevoie de o pensetă metalică şi de o şurubelniţă. Proba se administrează individual sau în grupe mici, în timpul execuţiei subiectul va fi ajutat verbal în privinţa mânuirii pensetei sau şurubelniţei, în privinţa executării corecte a operaţiilor. Dăm în continuare instructajul făcut subiectului, după H. Pitariu. 81

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

Această probă este destinată investigării modului în care dvs. puteţi să manevraţi penseta şi şurubelniţa pentru a asambla piese de dimensiuni mici. Vom lucra mai întâi cu penseta. Vă voi explica modul de lucru: ,,Cu această pensetă prindem o tijă din depozit, coborând penseta perpendicular pe tijă (se arată), apoi se plasează tija într-un orificiu ca acesta (se pune tija în primul orificiu din stânga al seriei de antrenament). În acelaşi fel se prinde un guleraş (se arată) şi se plasează peste tijă astfel încât marginea guleraşului să fie aşezată contra plăcii metalice (se arată). Acum dvs. veţi proceda în acelaşi mod completând cu tije şi guleraşe cele cinci orificii pentru a vă exersa. Puteţi lucra cu mâna dreaptă sau stângă după cum sunteţi, stângaci sau dreptaci. În depozite aveţi mai multe tije şi mai multe guleraşe decât aveţi nevoie, aşa că dacă veţi scăpa pe jos una din piese să nu întrerupeţi proba pentru a o ridica. Acum sunteţi gata de începerea probei. Veţi completa şi celelalte orificii, mergând pe orizontală şi nu pe coloane (experimentatorul arată cu degetul traseul care trebuie urmat), de la dreapta la stânga cât mai repede posibil. Sunteţi gata? Începeţi!. Cronometrul se declanşează când subiectul a atins prima tijă şi se opreşte după plasarea ultimului guleraş. Timpul se notează pe fişa de notare. După terminare planşeta se pregăteşte pentru cea de-a două subprobă „şuruburi”82. ,,Acum vă voi demonstra cum se procedează în continuare în partea a doua a probei. De data aceasta vom lucra cu şurubelniţa. Se prinde un şurub din 82

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

depozit cu degetele, se pune pe un orificiu (primul din stânga subiectului din seria de exerciţiu) şi îl învârtim până când se aranjează în filet. În continuare ne folosim de şurubelniţă înşurubându-l până traversează placa metalică şi se aude un zgomot care ne avertizează că a căzut în talerul de sub placă” (în timpul instrucţiei facem şi demonstraţia). Luăm apoi alt şurub şi procedăm la fel. Se dă şurubelniţa subiectului şi îi spunem: ,,Acum completaţi cu şuruburi, aşa cum v-am arătat, şi restul orificiilor. Nu uitaţi, şurubul se prinde cu degetele iar şurubelniţa se învârte cu ambele mâini”. În perioada de exerciţiu se fac corectările necesare. Vom fi atenţi ca subiectul să folosească degetele numai până când şurubul este antrenat în filet (cam o învârtire completă), fiecare şurub să fie înşurubat până când cade în taler şi nu mai puţin, nu permite ca subiectul să plaseze două sau trei şuruburi şi apoi să folosească şurubelniţa. Când cele 5 şuruburi au fost plasate spunem: ,,Aveţi la dispoziţie mai multe şuruburi, aşa că dacă unul sau două cad pe jos sa nu întrerupeţi proba căutându-le”. Ca şi la proba precedentă se indică cu degetul de la stânga la dreapta ordinea de completare cu şuruburi a orificiilor spunând: ,,veţi completa şi celelalte orificii cu şuruburi mergând pe orizontală, de la stânga la dreapta, cât mai repede posibil. Sunteţi gata? Începeţi!” Cronometrul se declanşează la atingerea cu degetele a primului şurub şi se opreşte când ultimul şurub a căzut în talerul de sub placa metalică. Se notează apoi timpul pentru partea a două a probei. De

asemenea se recomandă notarea comportamentului subiectului în timpul desfăşurării probei. Testul Crawford poate fi utilizat şi cu timp limitat; 3 minute pentru prima subprobă şi 5 minute pentru cea de-a doua. Având o fidelitate crescută este des utilizat în bateriile pentru orientare profesională şi pentru selecţia forţei de muncă. „Crawford Small Parts Dexterity Text Manual” (1956) dă şi tabele cu etaloanele pe populaţie americană a testului, precum şi unele cercetări privind fidelitatea şi validitatea probei. Vom da orientativ etalonul pe populaţia românească, după Horia Pitariu (tabelul 28): TABELUL 28. Etalon românesc la testul Crawford83 Profesia Proba Clasa 1 2 3 4 5 m s

Lăcătuşi (18-39 ani) T şi b Ş Peste 528 391-527 328-390 291-327 sub 290 375,62 81,91

Peste 538 402-537 318-401 269-317 sub 268 376,30 97,22

Procentaje Teoretice Cumulate 6,7 24,2 38,2 24,2 6,7 -

6,7 30,9 69,1 93,3 100,0 -

Proba Crawford poate fi utilizată cu bune rezultate şi în selecţia sportivă în cadrul unor baterii de teste aptitudinale complexe. Pentru aprecierea unor trăsături de personalitate „ascunse”, cu rezultatele foarte bune sunt utilizate testele proiective, numite astfel pentru prima dată de către H.A. Murray şi L.K. Frank G.Lindzey oferă o ∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV 83

clasificare a acestor metode, clasificarea larg folosită astăzi84:  Tehnici asociative (proba Rorschach – a petelor de cerneală – sau testul norilor al lui Stern);  Tehnici constructive (testul tematic de apercepţie – T.A.T. sau M.A.P.S.T. etc);  Tehnici de completare (de propoziţii etc.)  Tehnici de alegere sau de ordonare;  Tehnici expresive (pictură cu degetele, psihodrama) Vom face în continuare referiri la testul tematic de apercepţie (T.A.T.) după Vasile Preda85. Testul se bazează pe ipoteza că „o persoană care interpretează o situaţia socială ambiguă o face prin prisma experienţei sale anterioare, a dorinţelor, a conflictelor proprii”. Testul cuprinde 30 de imagini în alb-negru şi o planşă complet albă. Imaginile sunt alcătuite din diverse reproduceri de tablouri, gravuri, fotografii, desene etc. Dintre acestea 10 planşe sunt valabile şi pentru categoriile de subiecţi, iar celelalte, iar celelalte au caracteristici specifice de vârstă, sex etc. se alcătuiesc patru seturi a câte 19 planşe plus planşa albă. Fiecare set este subdivizat în două serii a câte 10 imagini (a II-a serie având 9 imagini plus planşa albă, aceste imagini fiind cele mai ambigue). Imaginile TAT sunt notate cu 1, 2, 3, BM, 3 G.H:, 4, 5, 6, B.M., 6 G.F., 7 G.F., 8 B.M., 8 G.F., 9 B. M., 9 G.F., 10, 11, 12 M, 12F, 12 G.B., 13 B, 13 B, 13 G, 13 M.F., 14, 15, 16 (albă), 17 84

Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 85 ∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV

B.M., 17 G.F., 18 B.M., 18 G.F., 19, 20 simbolurile cu litere având următoarea semnificaţie: B. – imagini pentru băieţi pînă la 14 ani G. – imagini pentru fetele până la 14 ani M. – băieţi peste 14 ani F. – fete peste 14 ani GF. – pentru fete sub şi peste 14 ani BM. – pentru băieţi sub şi peste 14 ani MF. – pentru băieţi şi fete peste 14 ani Pentru examinare se asigură subiectului un microclimat psihologic de destindere şi linişte. Se utilizează întâi seria primelor 10 imagini, iar după 1-15 zile şi imaginile ambigue din seria a II-a, pentru fiecare şedinţă fiind necesare 60 de minute. Subiecţilor li se prezintă instructajul. Una dintre forme: (aplicabilă adolescenţilor şi adulţilor cu inteligenţă şi cultură peste medie) este următoarea: „Vom face o probă care se bazează pe imaginaţie; imaginaţia este o formă a inteligenţei. Vă voi arăta câteva imagini, una după alta; veţi inventa pentru fiecare câte o istorioară cât se poate de vie. Veţi spune ce a provocat evenimentul reprezentat în imagine, veţi povesti ce se petrece în acest moment, ce simt şi ce gândesc personajele; apoi veţi spune deznodământul. Exprimaţi-vă gândurile aşa cum vă vin în minte. M-aţi înţeles?... Dispuneţi de 50 de minute pentru 10 planşe, deci veţi putea consacra aproximativ 5 minute pentru fiecare istorioară. Iată prima imagine” Examinatorul poate interveni cu unele precizări în desfăşurarea probei, dar nu intră în discuţii cu subiectul. El îşi va nota cuvintele subiectului cât mai exact posibil (se pot face înregistrări, microfonul şi magnetofonul fiind mascate), examinatorul notându-şi timpul de latenţă şi timpul acordat de subiect fiecărei

istorioare. Fără a fi anunţat dinainte subiectul este chemat pentru a i se prezenta seria a doua de imagini. Iată cum concepe V. Preda instructajul făcut subiectului: ,,Procedeul de azi este la fel ca cel precedent; dar de data aceasta veţi putea da frâu liber imaginaţiei dvs. Cele 10 istorioare pe care le-aţi făcut au fost excelente, dar v-aţi fixat mai ales asupra faptelor de viaţă cotidiană. Eu doresc să văd acum cât sunteţi de capabil atunci când încetaţi să luaţi în considerare realităţile banale şi lăsaţi frâul lider imaginaţiei dvs. ca într-o ficţiune, basm sau alegorie. Iată prima imagine.” La sfârşitul acestei şedinţe se prezintă şi planşa albă (m.16) dându-se o instrucţie specială: ,,Încercaţi să vedeţi ceva pe această planşă albă. Imaginaţi-vă că există o gravură şi descrieţi-mi-o detaliat”. Apoi examinatorul adaugă: ,,Povestiţi-mi o istorioară despre ce v-aţi imaginat”. Pentru a cunoaşte mai bine subiectul este necesară o convorbire post-probă cu acesta pentru a nu se realiza o „analiză oarbă” a conţinutului istorioarelor sale. În interpretarea rezultatelor la TAT un rol de seamă îl joacă experienţa psihologului, datele fiind în mică măsură standardizate. Murray consideră că în istorioarele subiecţilor există un erou cu care subiectul se identifică şi unele personaje cu care subiectul este în relaţii cotidiene. Autorul face distincţie între analiza formală şi cea de conţinut. V.Preda dă în ,,Îndrumar psihodiagnostic” în extenso modul de analiză a istorioarelor subiecţilor şi indică ordinea în care se realizează:  deconspirarea eroului (eroilor) şi celorlalte personaje;  mobilurile, tendinţele şi sentimentele eroilor, autorul dând o listă de 28 de





trebuinţe psihogene: supunerea, dominarea, trebuinţe de realizare, trebuinţa de sprijin, solicitudine, sexualitate, pasivitate, agresiune, agresiunea propriei persoane, conflictul, versalitatea emoţională, descurajarea, anxietatea, entuziasmul, neîncrederea, gelozia etc. forţele care provin din mediu (presiunile externe): afiliaţia, agresiunea, dominarea, solicitudinea, respingerea, pericol material, răniri, mutilări etc. desfăşurarea şi deznodământul povestirilor; analiza temelor; interesele şi sentimentele două orientări mai importante în analiza

  Există istorioarelor:  Atitudinile eroilor reprezintă tendinţe ale personalităţii subiectului (prezente, trecute sau viitoare)  Presiunile exterioare reprezintă forţe trecute, prezente sau viitoare care acţionează asupra subiectului. În acelaşi sens au fost concepute şi alte teste proiective de construcţie (,,de apercepţie” , cum mai sunt ele denumite) astfel C.A.T. (test de apercepţie pentru copii – Bellak, 1954); P.S.T. (poveşti create pe bază de imagini – Symonds, 1948), M.P.T. (testul de imagini Michigan); M.A.P.S. (testul de imagine – povestire – Make – A – Picture – Story); imaginile Blacky, testul P.N., F.P.T., P.A.T., A.A.T., 3 – DAT, P.F. (Rosenzweig) etc.

În 1958 Ch. Koch concepe, în cadrul tehnicilor expresive, un test foarte simplu, dar deosebit de important: testul arborelui. Subiectului i se cere să deseneze un arbore (înafara bradului). Din producţia obţinută se pot obţine importante date privind personalitatea subiectului. După M. Roşca86 dimensiunile desenului ar reprezenta concepţia subiectului despre sine şi despre raporturile sale cu lumea exterioară: un arbore cât coala = semn de vitalitate, expresiune, orgoliu, dorinţa de a atrage atenţia; dimpotrivă un desen mic = timiditate, inhibiţie, lipsa curajului de evidenţiere. Presiunea creionului înseamnă un criteriu de apreciere a energiei depuse în activitate (trăsături uşoare = introversiune) . Liniile ascuţite se consideră a fi desenate de persoane iritabile, liniile curbe de persoanele blânde, iar liniile întretăiate de subiecţii cu tendinţe contrare. Arborele orientat pe verticală este semnul raţiunii, al obiectivităţii, al stăpânirii subiectului. Înclinarea desenului spre dreapta = impulsivitate, afectivitate, iar spre stânga = reţinere, teamă. Un arbore cu multe rădăcini ar fi al unui psihic dominat de inconştient, tulpina ar constitui transpunerea vieţii de zi cu zi, iar coroana ar fi domeniul vieţii intelectuale. Persoanele cu interes pentru aparenţe desenează şi flori, cele cu simţ practic – fructe. Testul este interesant fără a avea însă o valoare diagnostică deosebită. Un alt test proiectiv deosebit îl constituie cel datorat lui Michel Luci. Testul cuprinde 10 imagini, pe fiecare fiind fotografiat un câine şi faţa (în detaliu) a aceluiaşi câine. Subiectului i se prezintă mai întâi toate 86

Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.

imaginile, apoi i se cere ca neţinând cont de ce ştie despre câinii respectivi să indice următorii: cel mai simpatic şi simpaticul în al doilea rând; cel mai antipatic şi antipaticul în al doilea rând. Imaginile sunt numerotate, autorul dă interpretarea pentru fiecare imagine în patru seturi: cel mai simpatic; simpaticul în al doilea rând; cel mai antipatic; antipaticul în al doilea rând. Testul este plăcut şi poate fi utilizat pentru crearea fondului aperceptiv la subiecţi înaintea utilizării unei baterii mai largi de teste psihologice. Unul dintre testele larg utilizate în ultimul timp este şi testul color Lüsher, care cuprinde 7 panouri ce cuprind în total 73 de culori formate din 25 de nuanţe diferite. Acestea dau posibilitatea efectuării a 43 de selecţii, iar protocolul obţinut permite o mulţime de informaţii în legătură cu structura psihologică conştientă sau inconştientă a individului, ariile de stres psihic cât şi multe informaţii fiziologice de mare valoare. ,,Testul Lüscher scurt” este varianta rapidă a testului care dă valori edificatoare pentru lămurirea aspectelor semnificative ale personalităţii. Culorile fundamentale ale testului sunt cele patru culori psihologice primare: albastru, galben, roşu şi verde. În testul scurt acestea sunt completate cu alte patru culori auxiliare: violet (mixtură de roşu şi albastru), cafeniu – maro (mixtură de galben – roşu şi negru) un gri negru (neutru) şi un negru (negarea tuturor culorilor). Subiectului i se prezintă culorile împreună şi i se cere să aleagă în ordine: cea mai simpatică, următoarea, ş.a.m.d. Rezultatele obţinute se notează în foaia de protocol. Poziţia I şi a II-a se notează cu + (plus), a III-a şi a IV-a se notează cu x, poziţiile V-VI cu = (egal; indiferente), iar poziţiile VII şi VIII se notează

cu – (minus, respingere). Codul culorilor este următorul: a) pentru culorile fundamentale: 1 – albastru întunecat 2 – albastru verde 3 – portocaliu roşu 4 – galben strălucitor b) pentru culorile auxiliare 5 – violet 6 – maro 7 – negru 8 – gri neutru (0) Semnificaţiile culorilor pot fi formulate în felul următor, conform manualului Lüscher: 1. – adâncimea sentimentelor; concentric, pasiv, incorporat, heteronom, sensibil, perceptiv, unificator; cu aspectele sale afective: linişte, mulţumire, tandreţe, dragoste şi afecţiune; 2. – elasticitatea voinţei, concentric, defensiv, autonom, posesiv, neschimbabil, reţinător; iar aspectele afective sunt: persistenţa, afirmarea de sine, încăpăţânarea, aprecierea de sine. 3. – forţa voinţei, excentric, activ, ofensiv-agresiv, autonom, locomotor, competitiv, operativ; având ca aspecte afective: dorinţa, excitabilitatea, dominarea, sexualitatea; 4. – spontaneitatea: excentric, activ, proiectiv, heteronom, expresiv, cu aspiraţii mari; iar ca aspecte afective: variabilitatea, originalitatea, veselia.

Autorul testului dă şi semnificaţia combinaţiei dintre culorile fundamentale: 1 cu 2 = puternic accentuată concentricitatea; 2 cu 3 = accentuate iniţiativa şi autodeterminarea; 3 cu 4 = pornirea către exterior; 1 cu 3 = un bun echilibru; 2 cu 4 = nu produce un întreg echilibrat; Un individ sănătos, normal echilibrat, eliberat de conflicte şi reprimări ar trebui să aleagă în primele 4-5 locuri culorile fundamentale. Preferinţa pentru una din cele trei culori acromatice (gri, negru, maro) se consideră a fi o atitudine negativă în faţa vieţii (anxietate crescută). După prima selecţie a culorilor în ordinea preferinţelor rezultatele vor fi grupate în perechi, primele două fiind notate cu + (plus) următoarea cu x , =, - (minus). Pentru aprofundarea interpretării şi analizei selecţia celor 8 culori se cere a fi repetată încă o dată, la interval de câteva minute faţă de prima. O alegere identică poate indica o anumită rigiditate, inflexibilitate afectivă. Exemplu de notare: 31542607 35142670 ++xx== - Există, bineînţeles şi alte modalităţi de grupare. Apoi se raportează la interpretarea dată de manualul testului, în care sunt pe larg date înţelesul psihofiziologic al fiecărei culori, precum şi înţelesul structural al perechilor de culori, ca de exemplu: 1 – 3 = o activitate în cooperare, împlinirea emoţională

1 – 0 = un interval de linişte, o perioadă de recuperare 1 – 2 = simţul interior al ordinii 1 – 4 = dependenţă emoţională, aspiraţii orientate către grup 1 – 5 = susceptibilitate estetică 1 – 6 = confort senzorial, ataşament indolent 1 – 7 = renunţare la tot 2 – 0 = superioritate defensivă 2 – 1 = simţul ordinii interioare 2 – 3 = iniţiativa controlată 2 – 4 = cerinţă de apreciere 2 – 5 = farmec iresponsabil 2 – 6 = cerinţă de alinare fizică, insistenţă pentru linişte 2 – 7 = prejudecată încăpăţânată că are dreptate 3 – 0 = impulsivitate, acţiune rău considerată 3 – 1 = împlinirea emoţională 3 – 2 = idem 2 – 3 (pentru plăcerea exerciţiului) 3 – 4 = activ şi exteriorizat 3 – 5 = reactivitate, susceptibilitate la stimulare 3 – 6 = acţiune îndreptată spre satisfacţie senzorială 3 – 7 = dorinţă normală constrânsă de anihilare 4 – 0 = indecizie, lipsă de hotărâre 4 – 1 = dependenţă emoţională, atitudine de ajutor către grup etc, etc. Aplicarea testului este deosebit de comodă cu toate că proba este de ,,profunzime”, de aceea rezultatele formulate în scris sunt cele mai indicate. Autorul testului formulează în manual tabelele de interpretare în selecţia culorilor, pentru fiecare posibilitate în parte, cât şi un tabel terapeutic cu recomandări pedagogico-terapeutice utilizabil şi

persoanelor sănătoase psihic indicându-le pericolele cele mai apropiate. Valoarea diagnostică a testului color Lüscher este deosebită fapt pentru care a căpătat o largă arie de răspândire. El dă bune rezultate în bateriile de testare a personalităţii sportivilor de performanţă, iar recomandările pedagogico-psihologice pot fi dintre cele mai utile medicilor – psihologilor şi antrenorilor în activitatea de instruire sportivă.

3.7. EVALUAREA RELAŢIILOR INTRAGRUP În vederea studierii şi aprecierii interrelaţiilor din interiorul grupului sportiv, relaţii deosebit de important a fi cunoscute pentru pregătire şi pentru competiţie, specialiştii recomandă utilizarea metodelor sociometrice. Cercetarea sociometrică se desfăşoară în trei etape87:  aplicarea testului sociometric;  desprinderea rezultatelor şi prezentarea lor în matricea sociometrică.  Reprezentarea sintetică a rezultatelor prin sociograme individuale sau colective. V. Prelici, asigurând asistenţa psihologică la o echipă de fotbal, pentru o mai bună cunoaştere a relaţiilor din cadrul echipei aplică testul sociometric Moreno cu două criterii: a) alegerea şi respingerea a trei coechipieri în cazul unui joc de antrenament şi b) alegerea şi respingerea a trei coechipieri pentru 87

Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti

locuirea într-o cameră de hotel88. Rezultatele au fost trecute într-o sociogramă, fiind larg comentate în legătură cu acordarea unei asistenţe psihologice ştiinţifice a grupurilor sportive. Alcătuirea matricei sociometrice este deosebit de simplă: se trec numele subiecţilor într-un tabel cu dublă intrare (pe verticală şi pe orizontală, în aceeaşi ordine). Înscrierea alegerilor şi respingerilor în tabel se realizează cu ajutorul unui cod dinainte stabilit, sau cu diferite culori. Pot fi alcătuite tabele pentru fiecare criteriu. Din matricea sociometrică gata completată se calculează indicii sociometrici89:  acceptare socială: suma alegerilor primite de un subiect;  receptivitate socială : totalul persoanelor care au ales o dată sau de mai multe ori un individ  expresie afectivă; numărul de persoane pe care un individ le-a ales după unul sau mai multe criterii. P.Golu consideră următorii indici sociometrici ca fiind cei mai importanţi: p' = numărul alegerilor primite n' = numărul respingerilor primite p = nr. alegerilor emise n = nr. respingerilor emise p” = nr. alegerilor reciproce n” = nr. respingerilor reciproce p”'= nr indivizilor de care individul se crede ales 88

Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975. Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara. 89 Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti

n”'= nr. indivizilor de care subiectul se crede respins p”” = nr. indivizilor care se cred aleşi de către un subiect n”” = nr. indivizilor care se cred respinşi de către un subiect V. Horghidan recomandă calcularea statusului sociometric al fiecărui subiect după formula: I.s.sA = nr. indivizilor care l-au ales pe sub. A/(N-1) sau I.s.s = I/(N-1)±D în care I = intensitatea atitudinilor exprimate de fiecare subiect, N = numărul subiecţilor care compun echipe, D = media abaterilor atitudinilor individuale de la intensitatea medie a atitudinilor şi se calculează după formula: D = ∑(Ỉ~I)/(N-1) Pentru calcularea expansiunii afective se utilizează formula: I.e.af.A = nr. indivizilor aleşi de A/(N-1) FIGURA 30. Matricea sociometrică A A B C D E F G H Total ptr. fiecare

B

C

D

E

F

1/1 1/1 1/

H

1 1/1

1

1 /1 1/ /1

2

1/3

1 1/1

1/ 1/1 /1 4/3

G

/1 1 /1

/1 1/2

/1 1/3

/1 1/3

1/ /1 2/1

/1

Total alegeri i 2 2 3 3 4 2 2 4

criteriu Total combina t Nr.pers de care este ales

8

3

4

4

3

1

2

4

5

2

3

3

3

1

2

4

Pentru analiza de caz şi pentru analiza calitativă de grup M. Epuran recomandă transpunerea rezultatelor în forma grafică şi realizarea sociogramelor. Pentru a uşura realizarea sociogramei V. Horghidan recomandă utilizarea metodei cercurilor concentrice a lui M.L. Northway: Se trasează pentru cercuri concentrice de dimensiuni în funcţie de numărul subiecţilor, iar razele cercurilor vor fi în raport de 1, 1,73, 2, 42, 3. Apoi se stabileşte ierarhia fiecărui subiect pe baza valorii indicelui de acceptare socială, începând cu subiectul cel mai bine plasat. Indicele de acceptare socială a primului subiect se împarte în patru şi astfel se găseşte intervalul de clasă (subiecţii fiind şi ei împărţiţi în patru grupe) Plasarea subiecţilor în spaţiul sociogramei se face prin tatonare, pentru a fi mai uşor a efectua desenul şi semnele alegerilor şi respingerilor. Dominarea atracţiilor este un semn al coeziunii grupului, pe câtă vreme dominarea respingerilor denotă lipsa coeziunii, dezorganizarea grupului. Aplicate corect metodele sociometrice constituie mijloace excelente pentru cunoaşterea grupurilor sportive, pentru realizarea unei optime asistenţe psihologice a acestora. Parlebas propune, pe baza unor înregistrări efectuate în competiţie, realizarea unei curbe cu evoluţia concretă a fiecărui sportiv, curbe numite de

autor ludograme. Pe baza ludogramei fiecărui sportiv (jucător) se pot realiza importante aprecieri şi analize calitative asupra comportării subiecţilor în însăşi confruntarea acestora cu adversarul în arena sportivă. Ludogramele sunt deosebit de utile pentru dirijarea în continuare a pregătirii sportive, cât şi pentru autoapreciere şi autoanaliză. Forma grafică a ludogramei poate fi concepută de fiecare autor, important este să reiasă din schiţă evoluţia sportivului respectiv. 3.8. FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHO-PEDAGOGICĂ Una dintre sarcinile cele mai importante ale profesorului şi antrenorului este cunoaşterea elevilor şi sportivilor pe care îi are în pregătire. Probele pe care le-am dat în prezentul îndrumar vor contribui la o bună realizare a acestei sarcini importante a educatorilor. Pentru a cunoaşte ştiinţific rezultatele vor fi consemnate în fişa de caracterizare psiho-pedagogică. Considerăm că modelul lansat de M.E.I. pentru profesorii diriginţi este deosebit de util cu condiţia să fie completat pertinent şi cu simţ de răspundere. V. Horghidan (15) elaborează o schemă de caracterizare psiho-pedagogică a elevului.  Date biografice  Starea sănătăţii şi dezvoltarea fizică a elevului  Rezultate obţinute la învăţătură  Stilul de muncă intelectuală al elevului  Conduita elevului în clasă  Aspecte speciale ale orientării şcolare şi profesionale

Activitatea şi conduita elevului în colectiv Activitatea elevului la lecţiile de ed. fizică Unele calităţi motrice ale elevului Caracterizarea psihologică a elevului  particularităţi ale proceselor şi funcţiilor psihice  trăsături ale personalităţii  particularităţi temperamentale  trăsături de caracter  Recomandări psiho-pedagogice. În 1970 filiala Iaşi a Institutului de ştiinţe pedagogice elaborează ,,Instrucţiuni pentru completarea fişei pedagogice”, redăm câteva dintre aceste instrucţiuni, în primul rând succesiunea completării fişei.  Date personale:  Date asupra stării de sănătate:  Antecedente ereditare şi condiţii de mediu nocive  Antecedente personale, deficienţe fizice sau senzoriale  Starea generală a sănătăţii  Menţiuni medicale cu importanţă pentru şcoală.  Date asupra mediului familial  Tabel sintetic al familiei  Caracteristici ale vieţii de familie  Gradul de integrare al elevului în familie  Atenţia acordată formării familiei  Influenţe extrafamiliale  Acţiuni de colaborare cu familia.    

 Date asupra şcolarităţii  Situaţia şcolară  Gradul de integrare al elevului în şcoală  Locul şi rolul în organizaţiile de copii sau tineret  Succese deosebite la competiţii  Activitatea în cercurile de elevi  Preocupări în afara şcolii  Factorii explicativi ai reuşitei (nereuşitei) şcolare  Recomandări pentru ameliorarea pregătirii şi educaţiei.  Date asupra structurii psihice  Caracteristicile proceselor intelectuale  Afectivitate, temperament, caracter  Aptitudini, interese, activitate  Aspecte în care este necesară intervenirea.  Aprecieri sintetice (eventual grafic)  Biograma  Profilul psiho-pedagogic  Date referitoare la orientarea şcolară şi profesională  Aspiraţiile elevului  Dorinţele părinţilor  Aprecierea profesorului diriginte  Acţiuni formative direcţionale. În încheiere se trece identitatea persoanelor care au completat fişa, care au realizat-o.

Viorel Prelici preconizează realizarea unor fişe tip pentru selecţia psihologică (figura 30) a sportivilor de performanţă90, dând în acelaşi timp profilul psihologic obţinut pe baza testării complexe: I. Teste aplicate, rezultate şi observaţii II. Elementele profilului psihologic o Gradul dezvoltării aptitudinilor  capacitate de învăţare  percepţii specializate  spirit de observaţie  psihomotricitate: viteză, îndemânare, coordonare, priceperi şi deprinderi  gândire  capacitate de decizie o Motivaţie  nivel de aspiraţia  trebuinţe de performanţă o Temperament (sangvinic, flegmatic, coleric, melancolic) o Afectivitate (agresivitate, anxietate) o Sociabilitate.  atitudine faţă de colectiv  preferinţe afective în colectiv  atitudine faţă de antrenor III. Prognostic: există posibilitatea de a obţine performanţe: slabe, mediocre, mari sau foarte mari IV. Recomandări.

90

Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975. Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara.

FIGURA 30. Calităţi de personalitate ale sportivului şi mijloace de diagnostic în vederea selecţiei (după Prelici) PERSONALITATE

A P T I T U D I N I

Infor mare

1. Percepţii specializate

Prelu crare

2. Spirit de observaţie 3. Imaginaţie motrică 4. Gândire

Rezul tat

5. Capacitate decizie 6. Viteză

de

8. Coordonarea 9. Priceperi şi deprinderi specifice 10. Nivel de aspiraţie 11. Trebuinţă de performanţă

12. TEMPERAMENTUL Afectivita tea

Competiţie de selecţie Şase linii F/B 3,70/3,90 Competiţie de selecţie Şase linii R.C.

C.R.N. 7. Îndemânarea

Motivaţie

Mijloc de Sex z sau t diagnost. Competiţie de selecţie P.O. F. 4,90 S.J. B. 6,10 Praga F/B 2,19/3,08

13. Frustraţie 14. Anxietate

15. SOCIABILITATEA

F B

3,27; 12; 2,97 2,67, 3,44; 6,11

Competiţie de selecţie Şase linii F/B 3,70/3,90 Competiţie de selecţie Şase linii F/B 3,70/3,90 Competiţie de selecţie Competiţie de selecţie Anamneză Observare în timpul examenului psihologic Competiţie de observaţie şi selecţie Rosenzwei B 3,37; 2,50; 4,60 g Scară de B C (-) 2,25 anxietate Cattell

Testul sociometric Moreno (analiza sociogramei

Importante sunt, din acelaşi punct de vedere, modul de prelucrare statistică a rezultatelor obţinute prin testări.

BIBLIOGRAFIE ∗ ∗∗∗ - (1967) – Antrenamentul psihoton. Culegere tradusă la C.N.E.F.S. Bucureşti.

∗ ∗∗∗ - (1970) – Instrucţiuni pentru completarea fişei pedagogice. Sub egida I.S.P., filiala Iaşi ∗ ∗∗∗ - (1974-1976) – Îndrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV ∗ ∗∗∗ - (1978) – Texte de psihologia sportului. Vol. I şi II editat de I.E.F.S. Bucureşti. ∗ Berlyne D. _ (1973) – Motivational problema reised by exploratory and epistemic behavior. În “Psychology: a study of science” Editura S. Koch. Tom V. New York. McGraw-Hill ∗ Bonchiş Elena – (1998) – Copilul şi copilăria – o abordare psiho-pedagogică. Editura Imprimeriei de Vest. Oradea. ∗ Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern. ∗ Cattel R. B. – (1974) – Chestionar 16 P.F. – forma A. Tradus la C.N.E.F.S. Bucureşti. ∗ Ceauşu Valeriu – (1978) – Cunoaşterea psihologică şi condiţia incertitudinii. Editura Militară. Bucureşti. ∗ Costandache G. C. – (1993) – Filosofia ştiinţelor cognitive. Computer Publishing Center. Bucureşti ∗ de Lauwe Chambart – (1972) – Pentru o sociologie a aspiraţiilor. Editura Dacia. Cluj. ∗ Dennett D. C. – (1998) – Tipuri mentale. O încercare de înţelegere a conştiinţei. Editura Humanitas. Bucureşti. ∗ Domey L. Richard – (1988) – Mental training for shooting succes. Pullman. College Hill Comunications. Washington. ∗ Drăgan I. – (1994) – Medicina sportivă aplicată. Editura Editis. Bucureşti

∗ Dumitrescu Gh. – (1979) – Interpsihologie în activitatea sportivă. Editura Sport-Turism. Bucureşti. ∗ Epuran M. – (1979) – Metodologia cercetării activităţilor corporale – IEFS. Bucureşti. ∗ Epuran M. – (1990) – Modelarea conduitei sportive. Editura Sport-Turism. Bucureşti (pag.42) ∗ Epuran M. – (1982) – Ghidul psihologic al antrenorului. Editura IEFS. Bucureşti ∗ Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie pentru antrenori. Editura SportTurism. Bucureşti ∗ Epuran M., Holdevici Irina – (1993) – Experienţa românească în domeniul asistenţei psihologice a sportivilor de performanţă. În Simpozion ştiinţific internaţional, Consiliul Ştiinţei Sportului din România. Bucureşti. 5-8 octombrie ∗ Epuran Mihai – (2002) – Antrenament mental. Conspecte. Note. Sinteze. Revista Sportul de performanţă nr. 453-454 (noiembrie – decembrie) ∗ Epuran Mihai - (1968) – Psihologia sportului. Editura U.C.F.S. Bucureşti Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan Editura Sport-Turism. Bucureşti. ∗ Epuran Mihai - (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura Sport-Turism. Bucureşti. ∗ Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului. Revista E.F.S. Bucureşti ∗ Faverge J. M. – ( 1965) – Methodes statistiques en psychologie apliquėe. Tom III. Editura P.U.F. Paris ∗ Gerow Joshua R. – (1997) – Psychology: an introduction – 5th. Ed. – Addison Wesley Longman, Inc.

∗ Golu M. – (1984) – Natura psihicului uman – problemă a cercetării interdisciplinare. Revista de Psihologie. Nr. 4 ∗ Golu M., Dinicu A. – (1972) – Introducere în psihologie Colecţia Psyché. Editura Ştiinţifică. Bucureşti. ∗ Hickey Bob – (1979) – Mental Training. Eagle River. Alaska. University of Alaska. Chugiac. ∗ Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti ∗ Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor. Editura Sport – Turism. Bucureşti ∗ Matei N. C. – (1978) – Probleme de psihopedagogie şcolară – I.C.P.P.D. Bucureşti. ∗ Miclea M. – (1999) – Psihologie cognitivă. Editura Polirom. Bucureşti. ∗ Neculau A. – (1987) – Comportament şi civilizaţie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti ∗ Parvanov Bonim – (1969) – Unele probleme de bază ale psihologiei jocurilor sportive. Tradus la C.N.E.F.S. Bucureşti. ∗ Pavelcu V. – (1982) – Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. ∗ Piaget Jean – (1973) – Epistemologie genetică. Editura Dacia. Cluj-Napoca. ∗ Pieron H. – (1973) – Vocabulaire de psychologie. Editura P.U.F. Paris. ∗ Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca.

∗ Popescu – Neveanu P., Zlate M., Creţu T. (sub red.) – (1987) – Psihologie Şcolară. Tipografia Univers. Bucureşti ∗ Popescu – Neveanu, P. – (1976) – Curs de psihologie generală. Tipografia Universităţii Bucureşti ∗ Popescu, Pelaghia şi Roman C. I. – (1980) - Lecţii în spiritul metodelor active. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. ∗ Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie. Editura Albatros. Bucureşti. ∗ Popper K. – (1997) – Cunoaşterea şi problema raportului corp – minte. O pledoarie pentru interacţionism. Editura Trei. Bucureşti. ∗ Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975. Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara. ∗ Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia contemporană. Editura Sincron. ClujNapoca. ∗ Radu Ioan – (1974) – Psihologie şcolară. Editura Ştiinţifică. Bucureşti. ∗ Radu N. Şi colab. – (1974) – Teoria grupurilor şi cercetarea colectivelor şcolare. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. ∗ Roşca A. – (1975) – Psihologie generală – Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. ∗ Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. ∗ Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan. Editura Stadion. Bucureşti.

S.I.P.S. – (1971) – Travaux sur le standarisation des testes psychologiques dans le sport; la terminologie de la psychologie du sport. Ed. Le réunions du Comité Scientifique de la F.E.P.S.A.C de Budapest 1970 et Bucharest 1971 ∗ Sperry R. W. – (1995) - The future of Psychology. American Psychologyst. Vol 2. Nr. 7 ∗ Tucicov-Bogdan Ana – (1973) – Psihologie generală şi psihologie socială - Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Vol.I şi II ∗ Wlodarski Z. – (1980) – Legităţile psihologice ale învăţării şi predării. În Pedagogia secolului XX. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. ∗ Zlate M. – (1994) – Introducere în psihologie. Editura Şansa. Bucureşti. ∗ Zlate M. – (1999) – Psihologia mecanismelor cognitive. Editura Polirom. Iaşi. ∗ Zörgö B. – (1980) – Motivaţia, în „Problemele fundamentale ale psihologiei”. Sinteze I. Editura Academiei RSR. Bucureşti ∗