Psihologia mortii
Alexiu Sabina Munteanu Mihai
Fenomenul mortii a reprezentat de-a lungul anilor un subiect dezbatut de toate popoarele lumii din pricina misterului misterului cel inconjoara. Preocuparea si fascinatia omului omului fata de aceasta etapa a existentei noastre a existat inca de la inceputuri, pornind de la diferite divinitati precum Anubis, zel mortii sau Azrial, ingerul mortii in religia islamica, continuand cu opere de arta, mituri, si poeme. Leonardo Da Vinci Vinci afirma ca ,, in timp ce credeam ca invat cum sa traiesc, am invatat i nvatat de fapt cum sa mor” , iar Emil Cioran in cartea sa ,,Lacrimi si si sfinti” scrie ca oamenii ar vrea sa moara moara ,,fara sa existe moarte”. Aceste afirmatii exprima niste atitudini conturate vizavi de inevitabilul sfarsit al fiecaruia in parte, insa explicarea acestora si intelegerea mortii a fost de multe ori eronata din cauza unor traditii, unor concepte populare sau a unor credinte transmise din generatie in generatie. Pe langa numeroasele perspective religioase, exista si studii intreprinse de diferiti cercetatori , tocmai pentru a intelege procesul mortii dintr-un unghi stiintific, iar sti inta care se ocupa numai de acest lucru se numeste tanatologie. Aceasta abordare permite in primul rand formularea unor idei clare, concrete si surprinderea unor profunzimi lipsite de indoiala sau supozitii false. Un prim pas in analizarea si intelegerea acestui fenomen il reprezinta stabilirea si definirea unor concepte cheie : timp,spaima si moarte. Dupa cum mentioneaza si Ion Biberi in in – Psihologia mortii” acestea reprezinta niste coordonate in aprofundarea cartea sa ,, Thanatos – Psihologia mortii. Timpul psihologic este un rezultat al inlantuirii evenimentelor exterioare cat si a activitatii organice a individului. Planul exterior se refera la trairile si activitatil e desfasurate de acesta in cadrul social, iar planul interior se refera la un ritm propiu al functionalitatii biologicului acestuia, a functiilor vitale. Ultimul din urma, daca se afla intr-o stare de dezechilibru, afecteaza cel mai mult din cauza profunzimii pe care o prezinta, influentand si viata lui sociala. Prin urmare acest timp psihologic are doua origini:
Originea biologic elementara Timpul biologic se refera la l a constientizarea succesiunii fenomenelor exterioare precum trecerea zilelor sau a anotimpurilor, cat si a evenimentelor cu care individul este in vesnic contact, ce-l determina sa fie intr-o continua adaptare. Acest proces de adaptare exprima evolutia pozitiva sau negativa a functiilor sale vitale, respectiv al specificitatii sale biologice. Originea sensurilor si trairilor interioare profunde
Aceste semnificatii interioare se refera la informatiile primite de la ri tmul interior al organismului, din structura sa biologica. Astfel exista un timp ,,local” al organelor interne, al schimbului chimic intre substantele corpului nostru, al i nteriorului care se desfasoara pe o frecventa functional proprie. Cum nu exista un echilibru organic perfect, se pot produce modificari de incetinire sau accelerare. Ca o scurta rezumare, cele doua puncte de origine se completeaza reciproc, se intregesc, iar timpul psihologic este o imbinare a modului de functionalitate a particularitatilor biologice cu trairile si experientele sociale ale individului. Concluzia trasa este ca, constientizarea timpului si a trecerii lui variaza atat dupa frecventa interioara a fiecaruia cat si dupa frecventa vietii sociale, a cotidianului. Timpul poate reprezenta un mod de viata, ce difera in functie de specie, din prisma ritmului organismului. Astfel pentru fluturele care traieste doar doua zile timpul are o alta valoare, pentru un om alta valoare si pentru un sistem solar o alta valoare, desi toate aceste entitati trec prin aceleasi etape de viata : nastere, maturizare, reproducere, moarte. Experimentele din cadrul domeniului patologiei atesta faptul ca un puternic dezechilibru organic determina o scurgere a timpului diferita. Maniacii, cu o puternica excitatie psihomotrica, traiesc mai intens momentele, considerand ca acestea se desfasoara pe un interval mai mare decat e in realitate. Melancolicii, care au impresia timpul se scurge prea incet, au tendinta de a scurta acest interval, iar acest lucru se explica prin relaxarea lor emotional si incetinirea ritmurilor organice. Spaima reprezinta suspendarea timpului psihologic, o confuzie si o tensiune launtrica. Gravitatea acestei trairi consta in declansarea rapida a acesteia, sub forma de acces. Timpul pare ca se dilata si ca se opreste, intervine un sentiment de teroare absoluta, totul pare ca se prabuseste, moralul individului nemaiputandu-se agata de elemente sociale. Totul se intampla aici si acum, iar tot ce este in jur dispare. Manifestarile fizice din cadrul accesului de spaima sunt : tulburari cardio-vasculare, respiratorii, digestive, nervoase, paloare nuantata, sudori reci, respiratie tensionata, palpitatii, tremuraturi. Iar ca traire emotionala, spaima releva un sentiment de incoltire, deznadejde si de teroare, care ia forma unui sfarsit inevitabil.
Cauzele declansarii accesului de spaima pot fi:
exterioare, ocazionale, dar cu precizarea faptului ca aceste amenintari trebuie sa fie clare si precise. interioare, a structurii organice, de exemplu perturbarea si cedarea anumitor organe interne care anunta individul ca sistemul acestuia va inceta sa functioneze.
Planurile pe care se manifesta spaima sunt:
sufletesc, prin sentimentul coplesitor de iminenta a sfarsitului, tensiune si o senzatie de asteptare data de modificarea perceptiei timpului si a intuirii mortii ;
organic, deoarece produce un dezechilibru al functiilor vitale ;
umoral, pentru ca produce schimbari chimice in crop ;
Incarcatura emotionala a spaimei provine din faptul ca anunta oprirea existentei individului, sfarsitul acestuia. Prin urmare, se instaleaza irationalitatea si declinul organic. Oricine a resimtit acest sentiment este marcat pe viata, deoarece tulbura atat psihicul,mintea, cat si corpul. Un exemplu in acest sens il pot reprezenta soldatii care de pe urma unei confruntari pot ramane cu sechele fizici si psihice, de aceea le este indicat sa se duca la ore de consiliere. Persoanele cu stare de sanatate precara au tendinta de a se inchide si de a-si reflecta sinele, fiind mai constienti de faptul ca accesul de spaima si moartea se vor produce la un moment dat. In schimb persoanele cu o vitalitate puternica a corpului, care se deschid mai mult spre exterior, spre interactiuniile cu ceilalti si traiesc in prezent, neavand vreo pornire in a se apropia de ideea de moarte, vor resimti spaima mult mai dramatic. Important de precizat este faptul ca spaima nu se poate identifica cu frica. Aceste doua concepte au semnificatii diferite. Frica este determinata numai de exterior, se intampla doar in realitatea concreta, cauza, fiind temporala. In schimb, spaima este atemporala, este rezultatul unei clipe suspendate, dezechilibreaza functionalitatea normala, impietreste organismul. In timp ce frica are o cauza care poate fi inlaturata, spaima este declansata de apropierea iminenta a mortii. Darwin precizeaza ca o diferenta ar fi reflexul de a fugii in momentul fricii si imobilitatea pe care o avem cand traim sentimentul de spaima. Moartea reprezinta incapacitatea organismului de a sustrage resurse si de a functiona. Intre moarte si viata nu exista un zid care le separa, ci o coexistenta. Moartea e necesara incheierii evolutiei unei vieti, a unor procese vitale. Este etapa finala a evolutiei vietii organismului.
Acest proces ne insoteste de la nastere si de-a lungul vietii, este prezent in corpul nostru, doar ca insesizabil atunci cand functioneaza in sens pozitiv. Mai precis la nivel celular, unde celula care se naste inlocuieste celula care moare, astfel ca noi, oamenii sunt construiti pe echilibrul nastere – moarte a celulelor. Asadar, timpul, spaima si moartea sunt trei realitati care se determina si conditioneaza reciproc : perturbarea timpului declanseaza spaima, adica intuirea mortii. Relatia viata-moarte capata intr-o persoana o structura: personalitatea biologica si personalitatea psihica. Personalitatea biologica se refera la starea de sanatate a organismului, inclusiv factorii ereditari , care il particularizeaza, determinand orientarile sufletesti ale individului prin starea de bine sau de rau. Concret, un om bolnavicios se va apropia intuitiv de ideea de moarte, iar un om sanatos va indeparta acest gand datorita informatiilor interne pe care i le ofera corpul : vitalitate si randament maxim. O stare de sanatate buna determina si un echilibru psihic mai bun. Personalitatea psihica se refera la atitudinea fata de moarte a omului, care porneste si depinde chiar de biologicul sau. Dar pe langa acest fapt societatea a incercat sa-i mute centrul de preocupare in mediul social, creandu-i o iluzie a sigurantei si focusandu-l pe a gandi si pe a
actiona in prezent. Iar ca factori externi ce pot influenta atitudinea fata de moarte consta in religie, respectiv credinta in nemurirea sufletului, traditiile comunitatii din care face parte si conceptiile populare. Prin urmare i se creeaza un substrat de refugiu, de consolare. Un caz particular al individului care se apropie de moarte este cel al muribundului. Acesta este o persoana ce are o boala incurabila sau careia tratamentul nu are rezultate favorabile, indreptandu-l catre stagiul terminal. Factorii care influenteaza atitudinea muribundului sunt : temperamentul, varsta, gradul emotivitatii, natura maladiei, momentul indentificarii bolii (la inceput sau in stagiul terminal) si caracterul acesteia brusc si de origine externa sau progresiv si de origine interna, convingerile etico-religioase. Reactiile in fata sfarsitului iminent sunt in functie de ritmul organismului si cuprinde 2 perioade : preagonica si agonica . Perioada preagonica se descrie prin neliniste, incertitudine si spaima. Reactiile acestea sunt influentate de gradul si modul de alterare al ritmului organic, de sfera sociala si de apartenenta religioasa ce ofera un sprijin, speranta si tarie . Unii pacienti adopta un fals comportament de indiferenta sau amuzament fiind de fapt “o atitudine de circumstanta” de a ascunde adevaratele trairi. Perioada agonica reprezinta o perioada a epuizarii nervoase si fizice insotite de o moleseala interna, tulburari circulatorii, scaderea progresiva a atentiei si a limpezimii constiintei, instalarea starii profunde de apatie si indiferenta fata de lume si fata de propria soarta, deschiderea catre ceilalti fiind anulata . Inceputul agoniei este anuntat de tulburari cenestezice si hipermnezie ce determina anularea constiintei. Se duce o lupta intre organism si propriul sfarsit observandu-se o “anestezie” a corpului si o dezintegrare psihica. Un batran sau un bolnav extenuat de o boala epuizanta va accepta cu calm moartea prin prisma unei atitudini invinse de o mare oboseala. In sens invers bolnavul va reactiona in fata mortii prin spaima, adica prin teroare.
In “Psihologia Varstelor” se mentioneaza in cadrul stagiului terminal trei etape : moartea biologica , moartea psihologica si moartea sociala . Moartea biologica se refera la degradarea progresiva a organismului prin instalarea bolii, exista nistre criterii medicale ale mortii biologice : i ncetarea batailor inimii, a activitatii electrice a creierului si incetarea respiratiei. Moartea psihologica se refera la anularea identitatii, a constiintei de sine si a relatiilor cu cei din jur . Se restrange afectivitatea, mimica devine mai putin mobila, dezintegrandu-se si desensibilizandu-se atentia, capacitatea intelectuala si vorbirea. Moartea sociala indica inregistrarea mortii de catre apropiatii celui decedat prin participarea la ritualurile funebre, inmormantarea.
Elisabeth Kubler-Ross a fost un pionier in domeniul psihologiei mortii ,practicand terapie cu oameni aflati pe moarte. Ea a pornit miscarea conform careia un om muribund era vazut ca o persoana care are capacitatea de a gandi , a simti si nu a fi un simplu lucru de care trebuie sa te ingrijesti , astfel aceasta a infiintat o metoda moderna de ingrijire la spital unde nevoile emotionale sunt luate in considerare in aceeasi masura ca cele fiziologice . In acelasi timp , in timp ce lucre cu pacientii pe moarte a analizat ce se intampla in mintea lor . Datorita cercetarilor ei , a descoperit 5 etape emotionale ale persoanelor aflate pe moarte : Stagiul I : Negare si Izolare
Cand omul este instiintat de faptul ca mai are putin de trait acesta reactioneaza crezand ca este imposibil . Raspunsul vine dintr-o simpla rationalizare . Astfel de vesti par adesea o concluzie pripita si ca de fiecare data cand o veste dura este adusa , omul spune “ Ia stai putin , sa vedem daca chiar este un motiv pentru a ne alarma “ . Desi este foarte clar de ceea ce va urma sa se intample , acesta continua sa gaseasca o cale de scapare de parca ar fi totul o minciuna . Intr-un caz o femeia a dorit sa consulte mai multi doctori cu speranta ca unul dintre ei ii va spune ce vrea sa auda – ca nu era pe moarte . Cateodata persoana schimba subiectul discutiei cand se vorbeste despre conditia sa , dorind sa vorbeasca despre ceva mai imbucurator si mai putin negativ. Izolarea este foarte legata de negare .
In timp ce ambele par a fi “ un mod prost “ de face fata cu moartea , ele sunt un mod esential si natural de a calma ceea ce se poate transforma intr-o constanta emotie negativ . Este aproape imposibil sa vezi moartea, sa o accepti si sa te uiti dincolo de ea la l ucrurile pe care le mai ai de facut in timpul pe care il mai ai in viata . Asadar omul are nevoie sa mute acest gand in laturi , sa il dea la o parte , pentru a putea privi catre timpul ramas in viata . Stagiul II : Furie
"De ce eu?" este o întrebare ca produs al resentimentelor, furiei si invidiei. La fel ca furia care apare în orice situație a zilei, aceasta poate fi transferat la oameni și situații care nu sunt legate de ceea ce omul este cu adevărat furios și care nu merită o astfel de ostilitate. Deseori invidia se transforma in furie, observand ceva ce acesta nu mai poate face datorita noilor limitari fizice sau ceva foarte placut ce aceasta nu mai poate experimenta. Din astfel de lucruri, acesta poate avea resentimente asupra divinitatii respective religiei lor , Buddha , Dumnezeu , etc. pentru ca le ia viata . Tipand si certandu-se sunt cai de a obtine foarte multa atentie si cateodata persoana in cauza doreste ca cei din jur sa isi aminteasca ca desi moartea este un subiect comun acum de discutie , el inca este in viata . Stagiul III : Negocierea
Aceasta reactie vine din experienta de viata , de fiecare data cand persoana a dorit ceva, a negociat pentru a-l avea , aceasta strategie este folosita in mod constant in cursul vietii, iar atunci cand este pusa in fata unui eveniment negativ ca moartea este doar natural sa adopte aceasta atitudine care a functionat de foarte multe ori in trecut . Persoana doreste sa isi intarzie moartea pe cat de mult posibil, acest lucru apare in special cand persoana doreste sa
faca un lucru in mod special pentru ultima oara, cum ar fi o cantareata de opera care isi doreste o ultima interpretare sau o mama care doreste sa isi vada fiul casatorit . Stagiul IV : Depresia
Depresia la persoane aflate pe moarte nu este atat de simpla pe cat pare , fiind de 2 feluri fiecare cu o cauza diferita . Prima depresie are ca sursa frustrarea si complicatia situatiei, trebuind sa se ia in calcul situatia materiale , emotiile familiei, medicatia, controlul medical, iar cu problemele cotidiene se aduna mult prea multe . La toate acestea se adauga si stima de sine scazuta datorita deteriorarii fizice . Toate acestea se adauga la a doua etapa a furiei sau se transforma intr-o tristete melancolica . A doua depresie prin care omul aflat pe moarte trece este legata de durere, mahnire . Este un tumult emotional puternic pentru persoana respectiva si mai important este sfarsitul vietii de pana atunci asa cum o stia . La fel se intampla si in cazul pierderii unei persoane apropiate si in acelasi fel , este un act de eliberare emotionala care in cele din urma duce la acceptarea situatiei in care se afla. Stagiul V : Acceptare
Intr-un final persoana care este pe moarte isi accepta conditia si faptul ca va muri . Aici nu se refera la o acceptare a realitatii, de a se da batut, ci este mai mult o stare de pace, un moment in care nu este nici fericire dar nici tristete. Unul din pacientii psihologului Kubler-Ross a descris aceasta perioada ca fiind „ ultima odihna inainte de marea calatorie”. Desi aceste descrieri corespund perioadelor preagonice si agonice, aceasta teorie a fost criticata pentru ca nu exista nicio dovada ca toate persoanele trec prin toate aceste stagii , metodele de cercetare nu au fost 100% valide ea folosindu-se de interviul anamnezic .
Bibliografie :
I.Biberi “THANATOS – Psihologia mortii”, ed. Curtea Veche, Bucuresti , 2000 E. Cioran “ Lacrimi si sfinti” E. Kubler-Ross “Death, the final stage of Growth” Prentice Hall, Inc. Englewood Cliffs, New Jersey, 1975 E. Kubler-Ross “On death and dying”
U. Schiopu & E. Verza “Psihologia varstelor” , ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti , 1981
