DEPRINDERILE ŞI PRICEPERILE MOTRICE Totalitatea deprinderilor şi priceperilor motrice însuşite de către un individ formează aşa-numitul aşa-numitul „bagaj motric” al acestuia. După cum vom vedea în cele ce urmează, ele se află într -o strânsă legătură şi interdependenţă. interdependenţă. De asemenea, există o puternică condiţionare a manifestării acestora, exercitată de către calităţile motrice. Astfel, învăţarea corectă a deprinderilor şi priceperilor precum şi efectuarea lor cu eficienţa dorită sunt dependente de indici optimi de dezvoltare dezvoltare a forţei, vitezei, rezistenţei şi îndemânării, pentru fiecare situaţie în parte. 1. Deprinderile motrice
Deprinderile motrice sunt componente ale activităţii voluntare umane care, având la bază perfecţionarea prin exersare a indicilor de execuţie a mişcărilor corpului şi/sau segmentelor sale (coordonare, precizie, cursivitate, uşurinţă), ating un nivel înalt de manifestare. manifestare. Mecanismul fiziologic al deprinderilor constă constă în activitatea de ansamblu a sistemului nervos central, cu participarea coordonată coordonată a ariilor motorie suplimentară, premotorie şi motorie din cortexul cerebral, precum şi a cerebelului şi ganglionilor bazali. Aşadar deprinderile motrice reprezintă un nivel calitativ superior de manifestare a actelor şi acţiunilor motrice voluntare, obţinut obţinut prin repetare („încercări şi erori”) şi datorat acţiunii sinergice a diferitelor arii funcţionale cerebrale şi nu numai, care vor permite realizarea de legături nervoase temporare (constituirea stereotipurilor dinamice dinamice). În general, formarea deprinderilor deprinderilor motrice constituie o problemă deosebit de importantă în teoria şi practica domeniului nostru. Trebuie menţionat faptul că în formarea actelor motrice complexe, un rol important îl deţin şi analizatorul chinestezic şi cel vizual, dar şi cel de-al de-al doilea sistem de semnalizare (limbajul). Caracteristicile deprinderilor motrice
Sintetizând opiniilor specialiştilor, deprinderile motrice prezintă următoarele caracteristici principale: - sunt componente automatizate sau parţial automatizate ale activităţii voluntare voluntare a omului; - sunt rezultate ale repetării acţiunilor în scopul îmbunătăţirii execuţiei, pentru obţinerea de rezultate mai bune calitativ şi cantitativ; - fiecare mişcare este dependentă de cea precedentă şi o condiţionează pe cea care urmează; - se perfecţionează perfecţionează treptat şi neuniform; - sunt grupate în familii de mişcări; - se exprimă prin coordonare, precizie, uşurinţă şi rapiditate în execuţie; - creează posibilitatea eliberării unei părţi a conştiinţei în vederea înfăptuirii proceselor nervoase superioare. Baza fiziologică a deprinderilor motrice
La baza aplicării mecanismelor de formare, perfecţionare şi modificare a deprinderilor, stă teoria lui Pavlov cu privire la activitatea nervoasă superioară. Deprinderile motrice se bazează pe formarea noilor coordonate coordonate ale activităţii centrilor nervoşi. Aşadar, legile fundamentale ale formării reflexelor condiţionate se aplică în formarea deprinderilor motrice: a. Iradierea – apariţia pe scoarţă a unui focar de excitaţie sau inhibiţie, are tendinţa să se răspândească, cuprinzând cuprinzând arii învecinate. b. Concentrarea – treptat, – treptat, excitaţia sau inhibiţia se retrage, concentrându-se concentrându-se în punctul de plecare. c. Inducţia reciprocă – în – în jurul unui focar de excitaţie concentrat, apare o zonă de inhibiţie şi în jurul unui focar de inhibiţie apare o zonă de excitaţie. Apariţia acestor zone de activitate opusă este foarte importantă, deoarece se delimitează iradierea atât a excitaţiei, cât şi a inhibiţiei, care altfel ssar răspândi pe toată suprafaţa scoarţei. d. Stingerea – apare apare în cazul când încetează încetează asocierea (întărirea) dintre excitantul condiţional şi cel necondiţional. Stingerea are un rol deosebit de important (are valoare adaptativă) deoarece permite să se elaboreze reflexe în număr nelimitat, perfect acordate la condiţiile mereu schimbătoare schimbătoare ale existenţei. La formarea deprinderilor motrice motrice concură componente chinestezice, chinestezice, vestibulare, tactile, vizuale, formându-se formându-se legături temporare între terminaţiile centrale ale analizatorilor şi diferiţi centri ai reflexelor necondiţionate.
1
Titles you can't find anywhere else
Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.
Titles you can't find anywhere else
Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.
Rolul celui de al doilea sistem de semnalizare (adică limbajul) este deosebit de important în elaborarea aşaaşa-numitelor reflexe condiţionate motrice, care sunt strâns legate de reacţia verbală respectivă. Manifestarea deprinderilor motrice se datorează lanţurilor de reflexe condiţionate constituite, prezentându-se prezentându-se sub forma stereotipului dinamic. dinamic. Acesta din urmă presupune asocierea unui şir de reflexe, care la excitantul declanşator vor determina efectuarea automată a mişcării. Automatizarea deprinderii va permite desfăşurarea fenomenelor reflexe în cauză fără perceperea lor de către individ. Automatizarea unei deprinderi are beneficii importante în ceea ce priveşte: - scurtarea timpului de reacţie complex, - eliberarea scoarţei pentru activităţi adaptative, - posibilitatea apariţiei unor procese paralele în scoarţa cerebrală, cer ebrală, - consumul energetic (mai redus), - precizia. În unele cazuri poate să apară fenomenul de dezautomatizare, ca urmare a unei inhibiţii externe sau datorită oboselii şi îmbolnăvirii. Păstrarea deprinderilor
Legea stingerii reflexelor condiţionate se aplică, în general, deprinderilor motrice. Totuşi, unele deprinderi dobândite în copilărie sau adolescenţă, se menţin timp îndelungat, chiar după întreruperea exerciţiului (ex. la înot, patinaj, mers pe bicicletă. Acest aspect este valabil doar la mecanismul de bază, nu şi la amănuntele deprinderii motrice respective. Întreruperea exersării un timp îndelungat duce la scăderea rezultatelor calitative. Se remarcă deseori pierderea detaliilor fine ale mişcării. În general, încetarea exerciţiului duce la slăbirea deprinderii, iar după o perioadă lungă, la „stricarea” ei, dar, de regulă, nu se pierde în totalitate. Tipuri de deprinderi motrice
Deşi există în literatura de specialitate mai multe clasificări ale deprinderilor motrice, considerăm drept principale următoarele: după finalitate: - deprinderi motrice de bază şi aplicativ-utilitare (mers, alergare, săritură, aruncări şi prinderi, căţărare, târâre, transport de obiecte etc.), - deprinderi motrice specifice unor ramuri de sport (ex. pasarea mingii, aruncarea la poartă etc.). etc.). În legătură cu această clasificare, există, pe bună dreptate, opinii conform cărora deprinderile motrice de bază ar avea tot caracter aplicativ. De aceea, considerăm mai potrivită clasificarea în deprinderi aplicative primare (mers, alergare şi săritură) şi secundare (târâre, căţărare, aruncare şi prindere etc.), respectiv deprinderi specifice diferitelor ramuri de sport. după aria de automatizare: - deprinderi motrice elementare (total automatizate), - deprinderi motrice complexe (parţial automatizate). după nivelul participării sistemului nervos la formarea şi valorificarea lor: - deprinderi motrice propriu-zise (care presupun execuţii stereotipe – de exemplu în sporturile tehnico-combinative) - deprinderi motrice perceptiv-motrice (în care învăţarea este influenţată de ambianţă – oină, talere, jocurile la copii) - deprinderi motrice inteligent-motrice (execuţii în prezenţa adversarului, cu care interacţionează în mod activ şi intens – sporturile – sporturile de luptă, jocurile jocurile sportive) O altă clasificare interesantă împarte deprinderile în:
-
deprinderi motrice de locomoţie; deprinderi motrice de manipulare; deprinderi motrice de stabilitate.
Etapele formării deprinderilor motrice
Deprinderile se dezvoltă pe etape. Toţi cercetătorii sunt de acord asupra acestui lucru. Clasificarea
Titles you can't find anywhere else
Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.
Sub raport fiziologic – actele izolate, care constituie părţi componente le Etapa I – actele
mişcării se reunesc într -o acţiune unitară. În această etapă apar o serie de mişcări inutile, fapt care conduce la acţiuni imperfect coordonate, cu o mare cheltuială de energie. Această etapă este denumită a mişcărilor inutile, a lipsei de coordonare. Mecanismele fiziologice din scoarţa cerebrală se prezintă sub forma unor întinse zone de excitaţie, excitaţie, prin faptul că în sistemul nervos pătrund excitanţi pe cale extero-, extero-, proprio- şi interoceptivă. Excitaţia la nivelul zonei de proiecţie a mai multor analizatori iradiază, inhibiţia fiind slabă. Prin urmare, se observă mişcări generalizate ale aparatului locomotor. Etapa a II-a – mişcările sunt corespunzătoare scopului, dar încă mai sunt efectuate rigid, deoarece subiecţii nu au învăţat săsă-şi relaxeze muşchii în măsură corespunzătoare. Aceasta este etapa mişcărilor rigide, încor nc or date . În scoarţa cerebrală, în această etapă, încep să se diferenţieze procesele de excitaţie şi inhibiţie. Ca rezultat al acestui fenomen, iradierea procesului de excitaţie se reduce, în schimb are loc procesul de concentrare. Datorită acestor schimbări, ca urmare a activităţii celor două sisteme de semnalizare, mişcările dobândesc un caracter stereotip. În privinţa stereotipului dinamic, unii autori susţin că în această etapă se constituie, fără a ajunge la o exteriorizare perfectă. rigiditatea dispare, activităţile se efectuează uşor, cu Etapa a III-a (a stabilizării deprinderii ) – rigiditatea rapiditate şi precizie. În scoarţa cerebrală, procesele de excitaţie şi inhibiţie sunt delimitate, iar alternanţa lor se realizează într -o succesiune bine determinată. Aceasta atrage după sine o funcţionare corespunzătoare a organelor interne, având ca rezultat o creştere a capacităţii de manifestare a deprinderilor motrice. Stereotipul Stereotipul dinamic este întărit, constituind de fapt baza deprinderilor motrice. Sub raport psihologic – Analiza – Analiza formării deprinderilor motrice sub acest raport trebuie să fie făcută în
strânsă concordanţă cu procesele fiziologice. Din punct de vedere psihologic, formarea deprinderilor motrice parcurgeurmătoarele parcurge următoarele etape: etape: orientarea şi familiarizarea cu deprinderea; însuşirea fiecărui element component al deprinderii;
unificarea elementelor componente ale deprinderii; automatizarea deprinderii.
Sub raport metodic
Se menţionează următoarele etape:
etapa iniţierii în bazele tehnice de execuţie a deprinderilor motrice; etapa fixării, a consolidării deprinderilor motrice; etapa perfecţionării deprinderilor motrice.
Fiecare din aceste etape metodice are obiective specifice, specifice, pe baza cărora trebuie stabilite cele mai adecvate metode şi mijloace de realizare a lor. Deşi etapele formării deprinderilor motrice au fost prezentate separat (fiziologice, psihologice şi metodice), ele nu trebuie privite mecanic, izolat, ci trebuie trebuie înţelese în strânsă legătură şi interdependenţă unele cu altele. În altă ordine de idei, odată deprinderea formată, exersarea trebuie continuată până la perfecţionarea ei în cel mai înalt grad. Pe baza interacţiunii organelor de simţ, a funcţiei de analiză şi sinteză, va apare o senzaţie complexă, specifică fiecărei ramuri sportive în parte. În practică, aceste senzaţii specifice sunt denumite „simţuri” (de exemplu simţul mingii, simţul rachetei, simţul apei etc.) În altă ordine de idei, calitatea efectuării deprinderii motrice este în strânsă legătură cu starea sistemului nervos. Astfel, oscilaţiile excitabilităţii, oboseala, intoxicaţia, fac ca mişcările să fie mai puţin coordonate, dizarmonice şi determină pierderea mai rapidă a componentelor de bază. bază. 2. Priceperile motrice
Priceperile constau din îndeplinirea unei acţiuni pe baza cunoştinţelor anterioare, prin alegerea şi
Titles you can't find anywhere else
Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.
De multe ori priceperile motrice nu se pot delimita cu mare precizie de deprinderile motrice, deoarece sunt în legătură şi se întrepătrund. Dacă, în ceea ce priveşte deprinderile, acestea se bazează pe menţinerea condiţiilor condiţiilor execuţiei în exersare, în cazul priceperilor motrice creşte complexitatea acţiunii, deoarece subiectul va trebui să răspundă unor condiţii variate. În manifestarea priceperilor motrice, capacitatea de analiză a situaţiei şi de elaborare el aborare a răspunsului optim pentru condiţiile respective sunt hotărâtoare. Caracteristicile priceperilor motrice
Priceperile motrice prezintă câteva caracteristici esenţiale, care, în acelaşi timp, le definesc dar le şi diferenţiază în raport cu deprinderile motrice, şi anume: anume: - sunt componente neautomatizate ale activităţii voluntare umane; - sunt dependente de volumul şi complexitatea deprinderilor motrice însuşite anterior; - exprimă măiestria practică în situaţii variabile; - se perfecţionează prin exersare în condiţii mereu schimbătoare; - se bazează pe calitatea proceselor cognitive, pe care, de altfel, le şi influenţează. Tipuri de priceperi motrice
În ceea ce priveşte clasificarea priceperilor motrice, analogia cu deprinderile motrice, pe baza cărora se manifestă, este evidentă. Astfel, câteva din posibilele clasificări ar fi: după finalitate: - priceperi motrice aplicative primare şi secundare, - priceperi motrice specifice unor ramuri de sport după gradul de complexitate: - priceperi motrice elementare (care valorifică, în situaţii variate, deprinderile motrice elementare), - priceperi motrice complexe. (care valorifică, de asemenea în situaţii variate, deprinderile motrice complexe) . Păstrând raţionamentul, putem împărţi priceperile motrice după tipul acţiunii necesar a fi efectuată în:
-
priceperi motrice de locomoţie; priceperi motrice de manipulare; priceperi motrice de stabilitate.
3. Particularităţi ale învăţării motrice
Deoarece formarea deprinderilor şi priceperilor motrice este indisolubil legată de procesul învăţării, vom prezenta în continuare câteva consideraţii asupra acestei deosebit de importante activităţi umane. Organizarea şi desfăşurarea proceselor instructivinstructiv-educative ale domeniului nostru (şi nu numai) comportă două laturi, în strânsă legătură. Prima latură este aceea a predării, organizată şi condusă c ondusă de profesorul de educaţie fizică sau antrenor, a doua este învăţarea, care se referă la activitatea elevilor sau sportivilor. Evident, în activitatea instructiv-educativă, instructiv-educativă, rolul conducător îi revine evident profesorului de educaţie fizică sau antrenorului, iar de calitatea muncii lor depinde în cea mai mare măsură realizarea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului. Învăţarea, în accepţiunea largă, este un proces deosebit de complex, care se manifestă pe tot parcursul vieţii individului şi în care cunoştinţele, odată elaborate, constituie suportul pentru asimilarea de noi cunoştinţe. Prin învăţare motrică înţelegem activitatea prin care subiecţii asimilează cunoştinţe, deprinderi, priceperi motrice motrice transmise de către profesor/antrenor, în conformitate cu ţelul şi obiectivele educaţiei fizice şi sportului. Cercetătorii domeniului consideră că nu există diferenţe esenţiale între învăţarea motrică şi cea cognitivă (mentală), ambele tipuri având la bază memoria. Totuşi, învăţarea mişcărilor este condiţionată şi de funcţionalitatea analizatorilor şi de utilizarea eficientă a rezervelor energetice. De asemenea, neurofiziologii au constatat că învăţarea motrică nu este condiţionată, aşa cum este cea cognitivă, de activitatea hipocampului. În altă ordine de idei, învăţarea motrică presupune trei laturi care trebuie vizate în procesul de exersare,
Titles you can't find anywhere else
Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.
Aşadar, subiectul trebuie să devină capabil să execute cât mai corect şi eficient acea mişcare, dar şi să identifice rapid situaţia în care va utiliza mişcarea, precum şi momentul acţiunii. Legile (principiile) învăţării motrice Prin legi ale învăţării motrice înţelegem practic acele elemente/factori condiţionali fără de care nu se poate realiza învăţarea. Acestea sunt: sunt: 1. Repetiţia 2. Motivarea 3. Transferul
1. Repetiţia
Repetiţia reprezintă factorul esenţial în învăţarea motrică, permiţând manifestarea aşa-numitului aşa-numitului control chinestezic. În plus, plus, îndeosebi în activitatea sportivă, repetarea unor acţiuni după anumite reguli contribuie şi la adaptarea organismului la efort. Pregătirea fizică şi dobândirea formei sportive, integrarea activităţii marilor funcţiuni ale organismului sunt cerinţe de bază, care necesită antrenament durabil şi continuu. Exersarea trebuie să se bazeze pe înţelegerea conştientă a scopului său instructiv, pe lucrul în mod continuu şi în condiţii variate, pe gradarea corespunzătoare a volumului, intensităţii şi complexităţii efortului complexităţii efortului depus. Repetiţia constituie, de asemenea, factorul hotărâtor în automatizarea reacţiilor. De remarcat este faptul că actele motrice, chiar cele automatizate, nu se repetă identic din punct de vedere al conţinutului şi formei. Aşadar fiecare manifestare a unui act motor este unică, însă, prin exersare, diferenţele dintre repetări vor deveni treptat tot mai mici. 2. Motivarea
Motivarea presupune formarea şi evoluţia cauzelor psihice şi a condiţiilor de participare activă la procesul învăţării. Ea se poate manifesta fie pe plan exterior (de exemplu, cerinţele profesorului), fie pe plan interior (aspiraţiile proprii ale subiectului. În procesul de învăţământ, iniţial, profesorul trebuie să creeze situaţia pedagogică astfel încât elevul vrea să înveţe, să înceapă a învăţa şi să înveţe continuu. Este importantă susţinerea sistemului de motivaţii cu care elevul vine în şcoală, deoarece procesul de învăţare este mult facilitat dacă se bazează pe înclinaţiile copiilor. Pe baza dispoziţiilor înnăscute, se formează treptat un sistem de motivare care se află în continuă dezvoltare. La început, acesta este variabil, însă pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, devine tot mai stabil. 3. Transferul
În general, învăţarea se bazează pe transferul de cunoştinţe de la o activitate la alta. În educaţie fizică şi sport, transferul este esenţial în formarea deprinderilor motrice. În această situaţie, un rol important îl are experienţa anterioară a subiectului. Influenţa experienţei anterioare poate fi pozitivă sau negativă. î nsuşită asupra unei Transferul pozitiv se defineşte prin uşurarea pe care o exercită o deprindere anterior însuşită deprinderi noi. Transferul negativ (interferenţa) se realizează atunci când prima deprindere deranjează învăţarea celei de-a doua, antr enând enând astfel o reducere a eficienţei. Interferenţa poate rezulta şi în cazul influenţei nefaste pe care o exercită deprinderea nouă asupra unei deprinderi vechi, dar insuficient consolidată. Îndeosebi primul efect (transferul pozitiv) preocupă pe specialişti, specialişti, acesta putând fi realizat în procesul de instruire printr-o printr-o planificare logică a însuşirii diferitelor deprinderi motrice.