Fizica si astronomia Fizica si astronomia
Fizica este una dintre cele mai vechi discipline academice, poate cea mai veche (prin includerea astronomiei). De-a lungul secolelor s-a s-a demonstrat că fizica a fost promotoarea evoluţiei ştiinţei; fizica a influenţat hotărâtor celelalte ştiinţe inclusiv cele sociale ca biologia, medicina, psihologia, fiziologia, ştiinţele economice şi sociale. Fizica este de multe ori declarată a fi "ştiinţa fundamentală", deoarece fiecare dintre alte discipline se ocupă cu tipuri speciale de sisteme de materiale care ascultă de legile fizicii. Fizica, în calitate de ştiinţă a naturii, încearcă să explice fenomenele înconjurătoare, elaborând legi, principii şi modele necesare studiului. De asemenea, pe baza observaţiilor sistematice sau a experimentelor, experimentelor, fizica poate emite predicţii sau noi legi şi principii. Fizica nu poate exista fără matematică. Fiind o ştiinţă exactă, fizica foloseşte aparatul matematic atât în enunţuri cât şi în elaborarea şi rezolvarea rezolvarea problemelor sau situaţiilor noi.
Savantul grec Arhimede a fost unul dintre cei mai de seamă învăţaţi ai lumii antice. Realizările sale se înscriu în numeroase domenii ştiinţifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie şi filozofie. Carl Friedrich Gauss considera că Arhimede şi Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de ştiinţă din întreaga istorie a civilizaţiei umane.
Isaac Newton a fost un renumit renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi a celui integral.Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuşi. Newton nu ss-a lăsat antrenat de latura pur astronomică şi matematică a activităţii sale, ci a rămas de preferinţă fizician.
Astronomia, este știința care se ocupă cu studiul aștrilor și a legilor mișcării lor, al constelațiilor, galaxiilor și al universului în totalitatea sa De asemenea, studiază evenimentele ce au loc dincolo de atmosfera terestră, planetele, cometele, radiațiile cosmice de fond, forma și formarea universului. Cei care studiază astronomia se numesc astronomi. Astronomia este una dintre cele mai vechi vechi științe datând încă din perioada Greciei Antice. În secolul al VII-lea în Anglia astronomii se foloseau de poziția stelelor în navigație În perioada contemporană, aproape toți astronomii au cunoștințe solide de fizică iar rezultatele observațiilor sunt puse în context astrofizic, astfel încât astronomia și astrofizica au dobândit definiții foarte apropiate.
În Grecia Antică, ca și în alte civilizații antice, astronomia as tronomia conținea în mare parte astrometrie, calculând pozițiile stelelor și ale planetelor pe cer. cer. Mai târziu, Kepler și Newton au publicat lucrări despre mecanica cerească, descriind matematic mișcarea corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației. Astronomii moderni se folosesc de aceste principii, iar cu ajutorul telescoapelor, spectrografelor, calculatoarelor, observatoarelor astronomice, le este mai ușor de înțeles natura fizică a acestor obiecte cerești. Observatorii studiind cerul ca hobby hob by,, au jucat un rol deosebit în descoperirea unor fenomene astronomice, astronomia fiind una din puținele științe în care amatorii încă mai joacă un rol important, în special s pecial la descoperirea și monitorizarea fenomenelor tranzitorii, doar că aceștia au acces limitat la uneltele performante ale astronomilor profesioniști. Este suficient un binoclu pentru a putea vedea obiectele cerești ca planetele din sistemul nostru solar, solar, cometele sau sateliții, dar și câteva roiuri stelare, nebuloase și galaxii mai strălucitoare. Prin telescoape se pot observa nebuloase- nori de gaz din galaxia noastră, roiuri stelare - aglomerări de stele și galaxii. Se mai pot vedea ploi de meteori, petele solare, grupuri de planete (conjuncții), luna. Mulți astronomi amatori fotografiază cu succes corpurile cerești din sistemul solar sau din galaxie.
O disciplină strâns legată de fizică este astronomia. Să nu uităm că observaţiile astronomului Tycho Tycho Brahe au dus la elaborarea legilor lui Kepler, care guvernează mişcarea planetelor în orice sistem solar. Apoi, pe baza legilor lui Kepler a fost fundamentată mecanica clasică de către Sir Isaac Newton. Fizica aduce modelul planetar la nivel atomic, completându-l cu cuantificări pentru spin sau moment cinetic (orbital sau de spin). Atracţia gravitaţională gravitaţională are multe asemănări cu atracţia atracţia electromagnetică. Disciplinele tehnice, cum ar fi măsurările electrice şi electronice, robotica sau mecanica au la bază principii şi legi fizice. Toate Toate aparatele funcţionează pe baza principiilor fizice. Fără fizică, progresul tehnologic nu ar exista. Tehnica, Tehnica, prin soluţiile sale inginereşti, oferă dotare dota re pentru laboratoare de fizastronomie.
Astrofizica este partea astronomiei și, respectiv, respectiv, a fizicii care se ocupă cu aplicarea legilor fizicii în cadrul fenomenelor observate de către astronomie. Poate fi împărțită în astrofizica teoretică și experimentală.
Gravitatia Forța gravitațională se manifestă la distanță prin intermediul câmpului gravitațional. Ea se transmite din aproape în aproape. Câmpul gravitațional este un câmp vectorial vectorial care descrie forța gravitațională care acționează asupra unui obiect în orice punct dat din spațiu, pe unitatea de masă. Intensitatea câmpului gravitațional (Γ) într-un punct este egală cu raportul dintre forța ce acționează din partea câmpului asupra unui corp aflat în acel punct și masa corpului. În Sistemul Internațional, intensitatea câmpului gravitațional se măsoară în N/Kg. Accelerația gravitațională este egală cu intensitatea câmpului gravitațional.
Legea atracției universale, descoperită și enunțată de Sir Isaac Newton, este o lege a mecanicii clasice. Enunțul său este următorul: Două corpuri punctiforme de masă m1 și m2 se atrag reciproc printr-o printr-o forță direct proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de greutate ale celor două corpuri.
Relativitatea generală sau teoria relativității generale este teoria geometrică a gravitației, publicată de Albert Einstein în 1916. Ea constituie descrierea gravitației în fizica modernă, unifică teoria relativității restrânse cu legea gravitației universale a lui Newton, și descrie gravitația ca o proprietate a geometriei spațiului și timpului (spațiu-timp). (spațiu-timp). Teoria lui Einstein are implicații astrofizice importante. Din ea decurge posibilitatea existenței găurilor negre regiuni ale Universului în care spațiul și timpul sunt distorsionate. Există indicii că astfel de găuri negre stelare, precum și alte tipuri mai masive de găuri negre, sunt răspunzătoare pentru radiațiile intense emise de unele tipuri de obiecte astronomice, cum ar fi nucleele galactice active sau microquasarii. Curbura traiectoriei luminii sub efectul gravitației poate conduce la apariția de lentile gravitaționale, prin care se văd pe cer mai multe imagini ale aceluiași obiect astronomic. Relativitatea generală prezice existența undelor gravitaționale, care au fost măsurate indirect.
Covaşă Raul a-IX-a B
Bibliografie:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_relativității_gen http://ro.wikipedia.org/wiki/T eoria_relativității_gen erale
http://ro.wikipedia.org/wiki/Astronomie http://www.astronomia.go.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fizică
