Experiment Privind Dezvoltarea Rezistentei La Juniorii de 17-18 Ani, In Fotbal

UNIVERSITATEA « DUNĂREA DE JOS » GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Coordonator ştiinţific: Lector univ. dr. Aurelian Drăgan

Absolvent:

GALAŢI 2012

UNIVERSITATEA « DUNĂREA DE JOS » GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

EXPERIMENT PRIVIND DEZVOLTAREA REZISTENŢEI LA JUNIORII DE 17-18 ANI, ÎN FOTBAL

Coordonator ştiinţific: Lector univ. dr. Aurelian Drăgan

Absolvent:

2

GALAŢI 2012 CUPRINS CAP. 1 INTRODUCERE………………………………………………………. 4 1.1. Gradul de actualitate şi importanţa practică a temei……………………. 4 1.2. Motivaţia alegerii temei……………………………………………………. 7 1.3. Scopul şi sarcinile lucrării…………………………………………………. 9 1.4. Ipotezele cercetării…………………………………………………………10 CAP. 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI……………………… 11

2.1. Calitatea motrică "Rezistenţa"……………………………..……………. 11 2.1.1. Indicaţii metodice privind antrenamentul de rezistenţă………… 14 2.1.2. Mijloace specifice privind dezvoltarea rezistenţei……………….. 15 2.1.3. Metodele şi conţinutul antrenamentului de rezistenţă………….. 16 2.2. Orientări şi concepte majore în pregătirea fizică a juniorilor…………. 17 2.2.1 Metode şi orientări metodologice moderne……………………….. 19 2.2.1.1. Metoda eforturilor continue sau metoda maraton………..22 2.2.1.2. Metoda cu intervale…………………………………………22 2.2.1.3. Metoda eforturilor de intensităţi variabile………………..24 2.2.1.4. Metoda prin retragere…………………………………….. 25 2.2.1.5. Metoda prin joc sau metoda competiţională…………….. 26 2.2.1.6. Antrenamentul la altitudine………………………………. 27 2.2.1.7. Alergări cu schimbări de ritm tip fartlek………………….27 2.2.1.8. Alergări în pantă……………………………………………27 2.2.1.9. Alergări cu pas sărit……………………………………….. 27 2.2.1.10. Antrenamentul pliometric……………………………….. 28 2.2.1.11. Antrenamentul în circuit………………………………….28 2.3. Mijloace de refacere a capacităţii de efort………………………………..31 2.4. Particularităţile de vârstă ale juniorilor………………………………….40 2.4.1. Perioadele de vârstă favorabile dezvoltării calităţilor motrice…..41 CAP. 3 ORGANIZAREA CERCETĂRII………………………………….42 3.1. Subiecţii, perioada şi locul cercetării……………………………………..42 3.2. Metodele de cercetare utilizate……………………………………………43 3.3. Probe de control aplicate în cercetare şi sistemul de punctaj pentru evaluarea rezultatelor…………………………………………………….. 43 CAP. 4

PREZENTAREA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR………………………………………………….45 4.1. Prezentarea şi prelucrarea datelor……………………………………….. 45 4.2. Interpretarea rezultatelor………………………………………………….57

CONCLUZII ………………………………………………………………………..59 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………62

3

CAPITOLUL I INTRODUCERE 1.1. Gradul de actualitate şi importanţa practică a temei Fotbalul de performanţă cunoaşte o puternică dezvoltare, atât sub aspectul parametrilor de conţinut şi structură, cât şi al nivelului de evoluţie superioară a factorilor de instruire şi de joc. Aceste aspecte au fost fundamentate de metodele tot mai complexe şi eficiente de pregătire, care au venit în sprijinul cerinţelor actuale ale jocului de fotbal, acesta fiind caracterizat ca un joc sportiv cu o dinamică deosebit de ridicată. Maniera modernă de antrenament şi de joc tinde spre realizarea unei organizări perfecte, în care jucătorii îşi modelează activitatea, devenind adepţii principiilor care le oferă libertatea de acţiune şi decizie, dar sunt obligaţi să respecte ideile tactice, care-i determină să confere oricărei acţiuni individuale, o conotaţie colectivă. Se poate deci pe bună dreptate, susţine afirmaţia că, în prezent fotbalul mondial este supus unor mutaţii importante privitoare la pregătirea, activitatea şi mentalitatea antrenorilor şi specialiştilor, la atitudinea jucătorilor faţă de meseria pe care o practică şi la unele aspecte organizatorice privind desfăşurarea sistemului competiţional tot mai complex şi mai încărcat. Toate aceste mutaţii sunt resimţite şi în activitatea fotbalistică din ţara noastră. ele fiind consecinţe ale trecerii treptate la structurile fotbalului profesionist. Problematica fotbalului contemporan, perfecţionat în toate compartimentele sale, este mult mai complexă, prin însăşi transformările la care este supus jocul in sine, fiind diferenţiat de cel practicat cu doar câteva decenii în urmă. Evoluţia mereu crescândă a fotbalului contemporan este rezultatul aportului adus de către reprezentanţii fiecărei "şcoli", în privinţa instruirii şi a jocului. În funcţie de temperamentul jucătorilor şi de tradiţia fiecărei "şcoli" în parte. Pe 4

bună dreptate, se spune că dialectica progresului înregistrează şi în fotbal lupta dintre vechi şi nou, între rutină şi profesionalismul novator. În performanţă, în toate etapele de dezvoltare ale jocului de fotbal au existat contradicţii între vechi şi nou. dar nicicând acestea nu au fost aşa de evidente ca în etapa actuală. Procesul de antrenament modern este supus înnoirilor permanente, bazate pe legităţi ştiinţifice şi este fundamentat de către antrenori şi jucători, deci de practicieni care, de multe ori, lasă în urmă aspectele teoretice şi metodice elaborate de către specialişti. Aşa se explică faptul că, fotbalul modern, bazat pe principiile fotbalului total nu reprezintă rezultatul aplicării unei idei geniale, ci o operă colectivă rezultată ca urmare a acumulării unor soluţii noi privind diversificarea instruirii şi a componentelor jocului. Oricare studiu cu tentă de cercetare trebuie să se pornească de la ideea că, fotbalul actual se desfăşoară într-o evidentă lipsă de spaţiu şi de timp, iar aspectele teoretice trebuie să descopere soluţii privitoare la depăşirea acestor realităţi ce guvernează fotbalul contemporan. De la aceste legităţi fundamentale trebuie să pomenească specialiştii care au ca domeniu de activitate jocul de fotbal indiferent de eşalonul valoric sau de vârstă cu care lucrează. Ştiinţa jocului de fotbal este o ştiinţă a jocurilor sportive în general cu aplicaţii specifice la condiţiile intime ale jocului de fotbal şi cu multe similitudini pentru jocul de fotbal. O cerinţă de bază a fotbalului este aceea ca întregul efort de pregătire, să asigure fiecărui fotbalist o dezvoltare multilaterală, o complexă pregătire atletică, pe fondul căreia însuşirea tehnicii şi tacticii specifice fotbalului, să permită formarea unui fotbalist complet, cu un înalt spirit de dezvoltare biofiziologică a calităţilor fizice cu o tehnică şi tactică însuşită, capabil să facă faţă cu succes tuturor situaţiilor ivite în joc, deci să aibă o evoluţie extrem de 5

dinamică. Fotbalul actual recomandă ca pregătirea să fie desăvârşită în aşa fel încât să poată răspunde cerinţelor din ce în ce mai crescute ale fotbalului modern. Concluziile ultimelor campionate mondiale şi europene au demonstrat nivelul superior de pregătire fizică a tuturor echipelor participante. Acest grad avansat de pregătire fizică demonstrează progresele obţinute pe plan mondial în metodica antrenamentului, ceea ce a dus la valorificarea la maximum a posibilităţilor fizice ale sportivilor: - jucătorul îşi valorifică în joc posibilităţile tehnico-tactice, calităţile morale şi de voinţă numai în măsura în care îl va ajuta în acest sens; - cu ajutorul pregătirii fizice se pune în mişcare mecanismul de funcţionare al echipei; - acţiunile fără minge, care reprezintă aproximativ 95% din durata jocului cât şi mişcările cu mingea, vor fi executate cu promptitudine, economic, la momentele oportune şi în condiţiile impuse de necesităţile jocului, în funcţie numai de nivelul pregătirii fizice; - între menţinerea formei sportive şi nivelul pregătirii fizice există o strânsă legătură. Helenio Herera spunea că „mulţi antrenori cred că atunci când preiau o echipă, trebuie să facă altfel decât predecesorul său”. Unii încearcă să îmbunătăţească pregătirea fizică, alţii mizează pe scheme tactice sau perfecţionează tehnica jucătorilor. Pentru mine, toate acestea formează o unitate indisolubilă. Marii jucători vin cu o seamă de aptitudini de la natură, dar şi ei trebuie să înveţe modalităţi de a-si servi talentul. Miguel Munoz spune că "exerciţiile pentru îmbunătăţirea vitezei, forţei şi rezistenţei, trebuie făcute colectiv". Fotbalul este un joc sportiv care solicită din partea jucătorilor eforturi complexe, ce se caracterizează prin alergări aritmice, cu dese schimbări de 6

direcţie şi ritm, contacte dure cu adversarii, sărituri, etc. În aceste solicitări sunt angrenate toate calităţile motrice - dezvoltate într-un anumit raport specific. Tema lucrării fiind „Experiment privind dezvoltarea rezistenţei la juniorii de 17-18 ani, în fotbal”, pot afirma că aceasta reprezintă factorul esenţial în jocul de fotbal, dar nu singurul ci împreună cu celelalte calităţi motrice. Asta înseamnă că între calităţile motrice există o anumită corelaţie, în sensul că orice mişcare în fotbal le cuprinde pe toate, însă una predomină asupra celorlalte. În concluzie, lucrând pentru dezvoltarea unei calităţi, le solicităm şi pe celelalte, fiecare dintre ele dezvoltându-se şi manifestându-se în regimul altora. Orientarea pregătirii fizice se face către un fotbal total, bazat pe o pregătire fără cusur, până la limita maximă a posibilităţilor umane şi axat în principiu pe dinamism, combativitate, generozitate la efort şi forţă, mai bine spus putere, absolut necesară în relaţiile de adversitate directă (vorbim deci despre agresivitate). Solicitările unui joc modern pretind jucătorilor indiferent de post, să poată acţiona direct şi eficace în toate zonele terenului, atât în fazele de atac cât şi în cele de apărare - deci avem nevoie de jucători polivalenţi. 1.2. Motivaţia alegerii temei Tema lucrării se încadrează într-o problematică amplă ce vizează cercetarea ştiinţifică privind perfecţionarea mijloacelor de pregătire în scopul dezvoltării calităţilor motrice. Personal am manifestat un deosebit interes fată de această temă, fiind convins că reprezintă o cale a creşterii eficienţei procesului de instruire în fotbal. Deşi ar trebui să mă refer strict la dezvoltarea rezistenţei generale şi specifice, consider că ea nu poate fi disociată de celelalte calităţi motrice "mai ales în jocul de fotbal " unde datorită specificităţii acestuia nu vom găsi niciodată o calitate motrică singulară (poate numai în antrenament, şi asta doar 7

în perioada pregătitoare). Primul şi cel mai important motiv ar fi că în antrenamentul modern, un rol deosebit îl ocupă noutăţile ce apar în domeniu. La ultimul Campionat Mondial, cel din Africa de Sud, am observat că toate echipele s-au prezentat cu o pregătire fizică fără cusur, dispunând de jucători puternici care etalau calităţi deosebite şi care puteau face faţă efortului foarte susţinut pe toată durata jocului şi chiar în inferioritate numerică sau prelungiri. Al doilea motiv este că în fotbal nu există performanţe superioare fără o dezvoltare a calităţilor motrice corespunzătoare cerinţelor (tot mai mari). Al treilea motiv este acela de a demonstra legătura indisolubilă între cele două laturi ale pregătirii fizice "generală şi specifică" lucru ce se face evident în două sensuri: A) În primul rând se lucrează pentru asigurarea bazei generale şi numai după aceea cu mijloacele specifice se desăvârşeşte aspectul particular specific şi care se îmbină armonios cu tehnica şi tactica jocului; B) În al doilea rând această legătură se extinde pe toată durata anului, în funcţie de perioadele antrenamentului sportiv. În psihologie, cunoaşterea motivaţiei răspunde totdeauna la întrebarea de ce? Motivaţia se referă la faptul că actele comportamentale nu se produc în mod gratuit, la baza lor existând totdeauna o serie de mobiluri interne, care impulsionează activitatea şi o susţin energetic. Rolul motivaţiei în reglarea comportamentului decurge din însăşi natura umană, care pentru a-şi menţine existenţa trebuie să realizeze schimburi energetice şi informaţionale cu mediul. Motivele activităţii sportive sunt:  afirmarea de sine;  tendinţele sociale;  interesul pentru competiţii;  dorinţa de a câştiga; 8

 aspiraţia de a fi primul;  căutarea compensaţiei;  nevoia de mişcare;  agresivitatea, combativitatea;  gustul riscului. Iată o serie de argumente care m-au determinat să elaborez această lucrare, considerând că perfecţionând permanent mijloacele de dezvoltare a rezistenţei adaptate la cerinţele jocului modern, se vor noi performanţe care nu pot duce decât la progres. 1.3. Scopul şi sarcinile lucrării Plecând de la premiza că ipoteza lucrării este valabilă, scopul experimentului este acela de a demonstra că prin selectarea judicioasă a mijloacelor specifice jocului de fotbal, se pot atinge parametrii superiori în ceea ce priveşte capacitatea de efort, lucru ce se reflectă pe parcursul campionatului în jocurile oficiale. În cazul în care experimentul meu se dovedeşte a fi eficace, consider că metodele folosite vor reprezenta un mijloc de orientare pentru antrenori până când şi ele vor ajunge să fie depăşite, corespunzător evoluţiei fotbalului în timp. Poate este prea mult spus înlocuire dar sunt convins că termenul de îmbunătăţire sau adaptare s-ar potrivi mai bine. Spun aceasta pentru faptul că este foarte greu să descoperi lucruri noi, dar mult mai uşor să le ajustezi pe cele cunoscute, adaptate noilor cerinţe. Investigaţia iniţială şi finală a capacităţii motrice din grupele ce participă la experiment. Sarcinile lucrării sunt următoarele: -

să formeze deprinderi motrice generale şi specifice cât mai corecte;

-

să formeze şi să desăvârşească personalitatea elevilor; -Să vizeze

creşterea şi dezvoltarea potenţialului motric specific jocului de fotbal; 9

-

să folosească la maxim posibilităţile fizice ale sportivilor atât în

antrenament cât şi în joc; -

să atingă un înalt grad de conştientizare a subiecţilor pentru a urca pe

culmile înaltei performanţe; -

să creeze caractere puternice, cu un deosebit simţ al dreptăţii şi al

corectitudinii fată de adversari si arbitrii; -

să dezvolte la sportivi mentalitatea de învingător, de autodepăşire;

-

să creeze lideri - modele demne de urmat (atât în sport cât şi în afara

lui) care sunt capabili să câştige singuri jocul, sau să ridice moralul coechipierilor când echipa este condusă, prin exemplul personal. 1.4. Ipoteza cercetării Consider că aplicarea metodelor folosite asigură o creştere valorică a tuturor componenţilor echipei, lucru reflectat prin rezultatele obţinute în întrecerile oficiale la care au participat. Am vrut să stabilesc pe cale experimentală, care sunt metodele şi mijloacele cu cel mai mare transfer la joc. În acest sens, ipoteza cercetării poate fi formulată astfel: presupunem că prin folosirea acestora se obţine o creştere vizibilă a ritmului de joc pe toată durata unei partide, în conformitate cu cerinţele actuale pe plan naţional si mondial. Bineînţeles că dezvoltarea rezistenţei se regăseşte în pregătirea fotbaliştilor în diferite combinaţii cu celelalte calităţi motrice.

10

CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI 2.1. Calitatea motrică "Rezistenţa" Rezistenţa reprezintă capacitatea organismului de a menţine un timp îndelungat activitatea motrică în regim variat de viteză, forţă şi îndemânare. Ea este determinată de înalta capacitate de lucru a sistemului circulator, respirator, de coordonare perfectă a aparatului locomotor şi a organelor interne precum şi de existenţa marilor resurse energetice din organism. Rezistenţa dezvoltată la un înalt nivel, dă posibilitatea jucătorilor să execute toate procedeele tehnico-tactice în condiţii de joc fără eforturi vizibile şi fără ca eficacitatea şi precizia lor să scadă. În fotbal efortul se caracterizează prin neuniformitatea lui ca intensitate. În desfăşurarea acţiunilor de joc sunt momente de efort intens prelungit, dar sunt şi momente când intensitatea scade pentru ca imediat să crească brusc. În funcţie de modul de solicitare, distingem mai multe forme de manifestare a rezistentei: 1. Din punct de vedere al consumului de oxigen, avem: rezistenţă aerobă; rezistenţă anaerobă. 2. Din punct de vedere al duratei, avem: de scurtă; de medie; lungă durată. 3. Din punct de vedere al solicitărilor motrice (combinării calităţilor motrice), distingem: rezistentă – forţă; rezistenţă – detentă; 11

rezistenţă - viteză. 4. Din punct de vedere al masei musculare care participă, avem: rezistenţă generală; rezistenţă locală. 5. Din punct de vedere al specificităţii sportului, avem: rezistenţă generală (atletism) rezistenţă specifică (jocuri sportive). Procedee metodice pentru dezvoltarea rezistenţei a. Procedee bazate pe variaţia volumului efortului; a.l. Procedeul eforturilor uniforme - efortul îşi menţine, permanent, aceeaşi intensitate; se modifică în sens de creştere, pentru ia se putea realiza progres în dezvoltarea rezistenţei, volumul (durata, distanţa, numărul de repetări); a.2. Procedeul eforturilor repetate („relativ standard")-se efectuează aceeaşi „unitate" de efort (distanţă, repriză, serie etc), cu un număr variabil de repetări. b. Procedee bazate pe variaţia intensităţii efortului; b.l. procedeul eforturilor variabile - presupune modificarea tempoului de lucru, a intensităţii efortului, pe parcursul repetării unei porţiuni de distanţă, a unei reprize etc:. b.2. procedeul eforturilor progresive - presupune tot variaţia intensităţii efortului, dar numai în sensul creşterii acesteia; această creştere progresivă - se poate realiza fie pe parcursul repetării unei porţiuni de distanţă, a unei reprize etc, fie de la o repetare la alta. c. Procedeul "cu intervale" (numit frecvent „antrenamentul cu/pe intervale") - presupune atât variaţia volumului (de la o lecţie la alta) -cit şi a intensităţii (în cadrul aceleiaşi lecţii). Câteva cerinţe trebuie să reţinem pentru acest procedeu metodic: Se poate aplica nu numai la ramurile sau probele sportive ciclice (alergări, ciclism, înot, schi fond etc), ci şi la cele aciclice (jocuri sportive, box, lupte etc); 12

Efortul etalon stabilit (distanţa de parcurs, durata „reprizei" etc.) trebuie să fie repetat, în aceeaşi lecţie, de atâtea ori încât prin însumare să fie depăşit modelul competiţional pentru ramura sau proba sportivă respectivă; Elementul care determină reglarea intensităţii efortului pe parcursul repetărilor din aceeaşi lecţie este Frecvenţa Cardiacă (F.C.), adică pulsaţiile pe minut. Se apreciază că organismul este apt să efectueze acest procedeu dacă reuşeşte, prin „încălzirea" din lecţia respectivă, să ajungă cu F.C. la aprox. 120 —130 pulsaţii/minut. Intensitatea cu care se efectuează prima repetare trebuie să ridice valorile F.C. la aprox. 170—180 pulsaţii/minut. Dacă nu se ating aceste valori, la următoarea repetare trebuie să crească intensitatea efortului; dacă sânt depăşite aceste valori, la următoarea repetare va fi micşorată - intensitatea efortului. Pauza dintre repetări, adică „intervalul" (de aici provine si denumirea procedeului!), este de maximum 90 secunde. În timpul intervalului F.C. trebuie să coboare către valorile de la-care s-a plecat (aprox. 120-130 pulsaţii/minut). Dacă valorile nu coboară aproape de aceste valori, în cele 90 secunde cât durează intervalul, înseamnă că intensitatea a fost prea mare şi trebuie redusă la repetarea următoare; dacă se ating valorile iniţiale, chiar mai repede decât în 90 secunde, înseamnă că intensitatea efortului a fost prea mică şi trebuie crescută la repetarea următoare. În timpul „intervalului" dintre repetări subiectul poate să facă unele exerciţii cu o intensitate scăzută (pauză activă) sau să întrerupă efortul complet(pauză pasivă). Factori determinanţi  stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitaţia şi inhibiţia, în sensul menţinerii unui raport constant între acestea (în „favoarea" excitaţiei!) un timp cît mai îndelungat;  posibilităţile de activitate a sistemelor şi funcţiilor organismului, mai ales pe plan cardio-vascular şi respirator; 13

 tipul fibrelor musculare implicate în activitate (fibrele roşii sânt „lente", deci favorabile pentru eforturile de rezistenţă);  calitatea metabolismului şi resursele energetice ale organismului,;  capilarizarea şi reglarea periferică;  calitatea proceselor volitive, determinate motivaţional, şi mai ales nivelul de perseverenţă şi dârzenie 2.1.1. Indicaţii metodice privind antrenamentul de rezistenţă Rezistenţa generală se dobândeşte în prima parte a perioadei pregătitoare, când trebuie să se realizeze o capacitate crescută a marilor funcţiuni şi acumularea unor mari resurse energetice în organism. Rezistenţa organică generală este condiţionată la omul sănătos de stadiul de dezvoltare a aparatului cardio-vascular şi apreciată din punct de vedere biologic prin consumul maxim de oxigen pe minut. Inima, principalul organ al aparatului cardio-vascular, atinge volumul ei maxim de dezvoltare si nivelul cel mai înalt al consumului maxim de oxigen după 19 ani, vârstă la care substratul morfo-funcţional al rezistenţei organice generale poate fi considerat maturizat şi capabil să răspundă solicitărilor specifice. Depistarea (selecţia) copiilor şi adolescenţilor pentru fotbal se poate face însă mult mai înainte de această vârstă. Treptat, cu cât se înaintează în pregătire, distanţa de parcurs scade, iar intensitatea creste. Este indicat să se pornească în alergare numai după ce organismul jucătorilor a fost suficient de bine pregătit. Crosul va fi programat la minim 3 ore de la luarea mesei sau în cursul dimineţii. O atenţie deosebită trebuie acordată mişcărilor de respiraţie în timpul alergărilor (reglarea respiraţiei la ritmul şi distanţa de alergare). Rezistenţa specifică se formează şi se dezvoltă cu cât ne apropiem de etapa 14

precompetiţională, se desăvârşeşte şi se menţine în etapa competiţională. 2.1.2. Mijloace specifice privind dezvoltarea rezistenţei A. Pentru rezistenţa generală a. cros - alergări în teren variat b. alergări cu îngreuiere - în zăpadă mare, pe teren arat sau cu nisip, etc. c. alergări uniforme şi repetate (200-400-600-800-1000 m), alergări moderate, apoi mers normal 50-60 m pentru respiraţie-revenire, se execută 1020 de repetări. B. Pentru rezistenţa specifică - alergări repetate şi în ritm variat (20-30 m, alergare uşoară, apoi 20-30 m sprint cu şi fără balon) - alergări de viteză repetată şi crescândă: prima parte pe 10 m, apoi 15-20 m până la 60 m, cu intercalări de alergări în regim moderat cu si fără balon - alergări în apnee şi viteză mare pe 30 m (10-20 repetări) - conducerea balonului în viteză mare pe 10-50 m, terminată cu tras la poartă (10-20 de repetări) - individualizare - tras la poartă cu 10 mingii aşezate pe 16 m, jucătorul pleacă la semnal de la 25 m, sprintează, şutează în prima minge, revine la 25 m (poziţia de plecare) în alergare accelerată cu spatele, din nou sprint înainte, şutează în cea de a doua minge, ş.a.m.d. până şutează în toate cele 10 mingii. La sfârşit se ia pulsul - revenirea şi se contabilizează câte goluri a marcat şi câte şuturi a dat pe spaţiul porţii. - individualizare - lovirea mingii cu capul din săritură - 3 serii x 20 de sărituri cu pauze - menţinerea în posesie - 6 x 6 joc pe Vi teren, 3 serii ori 5 min. cu pauză de 3 min. între serii (activă) - jocuri pe spaţii reduse cu număr mic de jucători - număr egal, inferioritate şi superioritate numerică, 2 contra 1, 2 contra 2, 3 contra 2, 3 contra 3, ş.a.m.d. - jocuri cu temă - 1, 2, 3, atingeri şi sprint după pasare, marcaj om la om 15

- joc de pregătire - 2 x 60 min. sau 3 x 45 min. 2.1.3. Metodele şi conţinutul antrenamentului de rezistenţă Sunt în funcţie de diverse capacităţi de rezistenţă: scurtă, medie şi lungă durată. Având în vedere specificitatea efortului, în jocul de fotbal este necesară orientarea procesului de pregătire către toate formele de rezistenţă, dar mai ales către dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză. Iată câteva exemple: - antrenamentul cu alergări de durată - 45 şi 60 min. în pădure, pe teren variat, crosurile, pentru îmbunătăţirea capacităţii de efort aerob; - antrenamentul cu alergări de lungă durată - crosuri pe şosea de 1 - 2 ore ; - alergări cu schimbarea ritmului de alergare (tip fartlek) respectiv cu intensităţi variabile date de dificultatea terenului (urcări, coborâri, ocoliri sau escaladări de obstacole); - alergări de lungă durată cu intervale. Este important de reţinut că aplicarea unei singure metode nu poate contribui la îmbunătăţirea eficientă a capacităţii de rezistenţă. În cadrul lucrării şi în concordanţă cu tema propusă, voi descrie o serie de metode de pregătire pentru dezvoltarea rezistenţei, care au constituit baza experimentului meu, cum ar fi: A. Metode pentru dezvoltarea rezistenţei cu caracter general: 1. metoda eforturilor continue sau metoda maraton; 2. metoda cu intervale (scurte, medii şi lungi); 3. metoda prin refacere; 4. antrenamentul la altitudine (cu accent pe alergările în pantă, sau teren variat); 5. metoda eforturilor de intensităţi variabile (tip fartlek); 6. antrenamentul în circuit şi pliometric. 16

B. Metode pentru dezvoltarea rezistenţei cu caracter specific: 1. metoda prin joc; 2. individualizarea; 3. circuite cu caracter tehnico - tactic; 4. jocuri cu temă (intensităţi variabile pe diferite perioade de timp). 2.2. Orientări şi concepte majore în pregătirea fizică a juniorilor Progresele înregistrate în fotbalul actual creează o efervescenţă creatoare în toate ţările indiferent de tradiţie. Nivelul atins şi practicat de unii jucători şi echipe, a fost posibil datorită cunoaşterii exacte a fenomenelor specifice jocului şi pregătirii lui superioare. Pătrunderea în intimitatea domeniului, în cele mai mici amănunte, a fost deschisă pe calea unor informaţii care au furnizat date certe, a căror prelucrare au evidenţiat cu suficientă precizie: când? cât? şi cum? Trebuie pregătiţi jucătorii şi echipa. Importanţa vitală a informaţiei permanente ne obligă deci, să gândim şi să căutăm noul, fără întrerupere. Fotbalul nostru rămâne încă tributar acestor orientări datorită faptului că nu toată lumea e preocupată de autodepăşire, avidă de nou sau de a fi mereu la limita superioară a cunoaşterii în domeniu. Practica rutinei, la care se limitează unii, este de neconceput la nivelul fotbalului actual. Numai corelarea şi prelucrarea datelor individuale ne pot dezvălui realitatea, valoarea şi capacitatea jucătorului, pe baza cărora să ne putem orienta metodica şi mijloacele cele mai eficiente pentru atingerea marilor performanţe. Procesul de informaţie si cunoaştere a tuturor elementelor şi parametrilor ce compun jocul şi antrenamentul pentru joc, ne conduce la realizarea concepţiei unitare, a acestor două aspecte, la un proces de cauzalitate între două activităţi 17

ale aceluiaşi proces, al cărui obiectiv final este calitatea şi eficienţa jocului. Prin respectarea liniei metodice care ne conduce de la joc la antrenament şi înapoi la joc, realizăm un sistem de obiectivizare a unui proces unitar, ce se bazează pe dimensiuni şi date reale, a cărui certificare permite aprecierea lucrului efectuat, precum şi emiterea unor prognoze reale pentru viitoarea etapă de joc şi pregătire. Respectând gradul de dificultate, structura tehnică, tehnico-tactică a procedeelor, a combinaţiilor şi acţiunilor prin care se desfăşoară jocul, precum şi suportul acestora exprimat prin deprinderile motrice şi capacitatea de efort, se pot obţine indicatori cantitativi şi calitativi specifici jocului. Numai pe baza acestora antrenamentul poate concepe şi opera în mod eficient, un proces valoros de pregătire. În mod obiectiv se impune deci să identificăm şi să stabilim un număr de indicatori cu conţinut metodologic, care să ne furnizeze utilitatea, calitatea şi valoarea muncii, într-un antrenament sau ciclu săptămânal. În aceeaşi măsură apare necesară realizarea unor modele de pregătire, care să se adreseze unui jucător, post sau echipei. Ţinând seama de existenţa grupelor eterogene caracteristice prin diferenţa de vârstă, fond genetic, temperament, pregătire şi valoare, se recomandă stabilirea unor modele de pregătire pentru unii jucători sau grupe de jucători, evitându-se impunerea unui model exhaustiv pentru tot lotul. Modelul conceput trebuie să urmărească în primul rând realizarea unui model perfecţionat care să conducă spre cel final. Mijloacele selecţionate pentru realizarea unui model de pregătire pe care-l programăm în procesul de antrenament în tot timpul anului trebuie să răspundă solicitărilor şi structurii jocului. Respectând aceste cerinţe se impune cuantificarea mijloacelor de pregătire şi evidenţa efortului, stabilindu-se: a) un număr de mijloace cu maximă eficienţă practică; 18

b) distanţele şi structura (din joc) după care se desfăşoară exerciţiul; c) intensitatea şi cantitatea repetării acestuia; d) eşalonarea mijloacelor într-un ciclu de antrenament; e) locul şi ponderea tuturor mijloacelor în lecţia de antrenament, în toate etapele de pregătire din an. Referindu-ne la menţinerea si îmbunătăţirea nivelului rezistentei, prin mijloace de atletism, contribuim în acelaşi timp şi la compensarea efectelor negative, generate de efortul specific cu mingea. Deoarece atunci când este în posesia mingii, jucătorul realizează în general, o amplitudine limitată a mişcărilor, o insuficientă stare de relaxare a actului motric specific jocului, cu implicaţii negative asupra manifestării corecte a deprinderilor de bază. Trebuie să avem în vedere că, în economia antrenamentului, mijloacele selecţionate în vederea realizării unui proces tehnologic superior, să stabilească ce probă de control trebuie să se încadreze într-o serie de cerinţe ca:  structura probei să se identifice cu natura efortului specific;  să fixeze calităţile motrice predominante în joc, care asigură declanşarea actului motric specific;  încadrarea în etape şi perioade, care să evidenţieze calitatea acumulărilor şi nivelul formei sportive;  planificarea şi îndeplinirea normelor fizice şi tehnico-tactice să se facă în toate etapele de pregătire a anului competiţional în strategia desfăşurării întregului proces de pregătire, deosebit de important este modul de organizare a timpului, care trebuie folosit la maximum şi fără rabat. 2.2.1 Metode şi orientări metodologice moderne În pedagogie se pune mare accent pe metodele de acţiune practică (operaţionale) respectiv pe metoda exerciţiului, care constă în repetarea conştientă a unei activităţi, urmărind formarea deprinderilor, consolidarea 19

cunoştinţelor şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale. Există mai multe tipuri de exerciţii clasificate astfel:  exerciţii individuale, în echipă, frontale;  după funcţia îndeplinită: de bază, introductive, operatorii;  după obiectivul didactic urmărit: mentale, de comunicare, de rezolvare, de formare a deprinderilor intelectuale, de creativitate, de autocontrol etc. Aş pune accent mai mare pe creativitate, sau mai bine spus pe dezvoltarea creativităţii la juniori care, după părerea mea prezintă una dintre cele mai moderne si totodată mai eficiente metode de antrenament. Creativitatea este un proces complex care angajează întreaga personalitate a individului. Dintre metodele care dezvoltă creativitatea, importante sunt cele activparticipative, cum ar fi: 

învăţarea prin problematizare şi descoperire dirijată;



metoda modelării;



exerciţiile creative. Ca metode imaginare putem folosi:



braingstormingul-asaltul de idei, sau în traducere directă furtună în creier;



sinectica sau asocierea unor elemente diverse;



invectica sau elaborarea unor idei noi. O metodă modernă o reprezintă raţionalizarea şi standardizarea mijloacelor

antrenamentului sportiv, ce reprezintă măsuri cu caracter metodic, absolut necesare în antrenamentul sportiv. Întrucât numărul de antrenamente efectuate zilnic şi durata acestora, precum şi volumul şi intensitatea efortului nu pot creşte la infinit, este necesară alegerea celor mai eficiente mijloace şi dozarea corespunzătoare a acestora, sistematizare după anumite criterii şi constituie într-un sistem unitar de acţionare, după ce au fost bine analizate caracteristicile concursurilor (jocurilor).

20

Raţionalizarea Raţionalizarea reprezintă operaţia de selectare şi folosire a exerciţiilor şi procedeelor metodice cele mai eficiente. Reducerea mijloacelor la un număr mai restrâns, este urmarea unei activităţi laborioase, întinsă pe mulţi ani şi completate de rezultatele investigaţiilor funcţionale, psihice, biochimice, etc. ale colectivelor de cercetători. Standardizarea Este operaţia de tipizare a mijloacelor, a antrenamentelor şi microciclurilor pe baza cunoaşterii valorilor biologice. Cele două metode sunt operaţii absolut necesare în sportul de performanţă, acolo unde accentul se pune în special pe eficienţa activităţii. Raţionalizarea şi standardizarea sunt măsuri cu caracter metodic întreprinse în cadrul procesului de obiectivizare a antrenamentelor şi concursurilor. Acest proces de analiză dezvăluie şi inventarul de mijloace cu cea mai mare eficienţă în fiecare din formele de organizare şi în special în pregătirea pentru concurs. Ansamblul de exerciţii raţionalizate şi standardizate se sistematizează după anumite criterii constituind un sistem unitar de acţiuni, după ce au fost analizate şi desprinse caracteristicile concursurilor. Standardizarea se realizează în urma operaţiilor de cunoaştere a concursurilor, desprinderea celor mai importante trăsături şi transferul la exerciţiile cu înalt grad de utilitate, ce determină tipizarea aplicării lor cu eficientă maximă. Exerciţiul standardizat poate imprima lecţiei profilul standardizării sale, situaţie ce poate fi extinsă şi la microciclul de antrenament. O formă de raţionalizare, standardizare şi în final de stabilire a modelelor de pregătire, se realizează prin metoda corelaţiei statistice dintre două variabile: exerciţiul pregătitor (x) şi performanţa de concurs (y). Pa baza gradului de 21

legătură dintre aceşti factori la unele ramuri de sport (cum este cazul atletismului - probele de sprint) din 120 exerciţii pregătitoare utilizate s-au reţinut ca având un grad mare de corelare cu probele de concurs numai 12, care, practic, constituie modelul operaţional de pregătire. M-aş referi în continuare la câteva din metodele de antrenament care consider că au o mare eficienţă prin procentul foarte ridicat de transfer la joc. 2.2.1.1. Metoda eforturilor continue sau metoda maraton Aceasta vizează cu precădere dezvoltarea rezistenţei generale. în timpul jocului predomină alergările de intensitate medie, ceea ce corespunde unor solicitări de 10' - 20', cu parcurgerea unor distanţe de aproximativ 2000 m în 10' şi respectiv 4000 m în 20', în medie un efort de 28" -30" pe 100 m. Aceste alergări se folosesc în perioada pregătitoare pentru adaptarea organismului la efort în cea de-a doua parte a perioadei, distanţele respective se parcurg cu o viteză mai mare (între 20" - 22" pe 100 m), fapt care permite parcurgerea a 2500 - 3000 m în 10' sau 3000 -3400 m în 12". Testul Cooper poate fi folosit atât ca mijloc de antrenament cât şi ca test de verificare. Solicitările la efort se fac treptat, în funcţie de gradul de pregătire şi particularităţile de vârstă ale jucătorilor. 2.2.1.2. Metoda cu intervale Această metodă, datorită variantelor multiple care pot fi utilizate, este cel mai des folosită în antrenamentul fotbaliştilor. Caracteristic acestei metode este precizarea distanţei, timpului în care se parcurge, numărului de repetări şi durata pauzei. Varianta I-a Metoda cu intervale scurte 22

În care durata este între 15" - 60", pregăteşte organismul pentru eforturi maximale repetate (rezistenţă în regim de viteză); exemplu: 10 x 100 m cu pauză 60" după fiecare. Efortul optim este considerat 70-80% din viteza maximă, pulsul să depăşească 180 de pulsaţii pe minut. Durata pauzei se fixează în funcţie de revenirea pulsului între 120 -140 de pulsaţii pe minut, care la un sportiv antrenat se face în 60". Dacă timpul necesar revenirii este peste 90", înseamnă că efortul a fost prea mare. Intensitatea efortului şi numărul de repetări se menţin constante un ciclu de lecţii până ce intensitatea şi numărul de repetări sunt scăzute, deci nu mai sunt utile. în acest caz este indicată creşterea numărului de repetări şi menţinerea duratei pauzei sau menţinerea numărului de repetări şi scurtarea duratei pauzei. Se pot influenţa şi ambii factori deodată, cu alte cuvinte se jonglează cu factorii antrenamentului volum şi intensitate în scopul dezvoltării rezistenţei. Varianta a II-a Metoda cu intervale medii În care efortul este între 1" şi 7", care pregăteşte organismul pentru eforturi submaximale (rezistenţă de intensitate). Distanţele sunt variabile şi ritmul de alergare este mediu. Următoarea alergare va începe când frecvenţa cardiacă revine la 120 - 140 pulsaţii pe minut, nu se face revenirea completă. De exemplu:  300m alergare - pauză 65"-70";  400m alergare - pauză 90" - 100";  500m alergare - pauză 120" - 140";  600m alergare - pauză 150" - 160". Programul poate fi repetat de 2 - 4 ori pe zi. Varianta a III-a Metoda cu intervale lungi 23

În care efortul este ca durată între 13" - 15" şi care pregăteşte organismul pentru eforturi de rezistenţă de volum. Se stabileşte un program care poate fi repetat de 2 - 5 ori pe zi, de exemplu: 1500m - 1000m - 500m - 100m, pauza este incompletă (120 - 140 pulsaţii pe minut) iar între serii pauza este de 5" - 6". Metoda antrenamentului cu intervale se poate adapta la aspecte specifice jocului de fotbal prin variaţia distanţelor care pot fi alternate: scurte - lungi sau invers, important este ca reluarea următorului efort să se facă după ce revenirea pulsului atinge valori între 120 - 140 pulsaţii pe minut. În pauzele de revenire se vor executa mişcări de gimnastică, respiraţie, relaxare, stretching, (pauză activă). Traseele care se parcurg în alergare pot fi completate şi cu execuţii tehnice, cu schimbări de direcţie şi ritm, mişcări înşelătoare, deposedări (alunecări), sărituri (lovirea mingiei cu capul), alergări cu paşi adăugaţi sau alergări cu spatele, conduceri de balon şi tras la poartă. Traseele vor fi bine precizate, cu stabilirea duratei de parcurgere a pauzelor şi a numărului de repetări, după modelul prezentat în variantele descrise anterior. 2.2.1.3. Metoda eforturilor de intensităţi variabile Este o metodă care îmbină metoda eforturilor continue cu cea a eforturilor variabile. Această metodă se foloseşte pentru menţinerea capacităţii de efort în final, de perioada pregătitoare şi la începutul celei competiţionale. Metoda constă în variaţia solicitărilor la efort, câteva exemple sunt edificatoare: 1. Alergare pe o durată de 12' care însumează cca. 3200m, se desfăşoară cu acţiuni diferite, alternând intensitatea efortului după fiecare 100m. 2. Alergări pe lungimea terenului, cu variaţii de ritm, schimbări de direcţie, 24

sărituri, etc, combinate cu exerciţii de gimnastică articulară asociată cu respiraţii (se imită secvenţe de joc în ritmurile cerute de acţiunile respective). Se repetă de mai multe ori pentru a parcurge o distanţă de 3000 -3200m. 3. Program combinat alcătuit din: 800m alergare uşoară (1/4; 2/4); 10 minute gimnastică articulară combinată cu exerciţii de respiraţie; 6 x 30m sprint, la prima alergare cu viteză de 3/4 şi apoi 4/4; complex de exerciţii pentru dezvoltarea forţei compus din 6 exerciţii, fiecare repetându-se de 10 ori (flotări, ridicări din culcat dorsal, extensii, genunflexiuni, sărituri) executându-se cu maximum de viteză; alergare 800m în ritm de 2/4. Acest complex se execută de 2 - 3 ori fără pauză. 2.2.1.4. Metoda prin retragere Această metodă are efecte asupra dezvoltării capacităţii de rezistenţăviteză. Ea se caracterizează prin solicitări intense care nu permit un număr mare de repetări. Repetarea efortului se face totdeauna după ce toţi parametrii (respiraţie, circulaţie, metabolism) revin la starea normală - refacere totală. Efortul se face cu maximum de viteză. Metoda se aseamănă cu cea a intervalelor de scurtă durată cu excepţia pauzelor care aici durează până la revenirea pulsului la iniţial, 90 pulsaţii pe minut. Cele mai indicate pentru eforturi maximale sunt între 10 şi 150m, sau ca timp, eforturi până la 7 sec, eforturi până la 45 sec. şi eforturi până la 2 minute. De exemplu, repetarea distanţei de 150m în 22 sec. - pauză, până la revenirea pulsului la normal. Se repetă de 6 ori sau 50 - 60 sec. Alergare cu viteză maximă, repetată de 5 - 6 ori cu pauză până la revenirea la normal a pulsului. Pentru a da posibilitatea manifestării vitezei maxime, nu se vor face 25

exerciţii decât sub formă de alergare. 2.2.1.5. Metoda prin joc sau metoda competiţională Este o metodă destul de des folosită, deoarece modelează cel mai bine toate componentele. Ea este aplicată cu un conţinut al antrenamentului şi se utilizează în general în perioada precompetiţională şi competiţională. Metoda constă în practicarea unui joc bilateral, cu echipe formate din 11 jucători, desfăşurat în două reprize a 45 de minute, cu pauze de 10 minute, precedat de încălzire, aşa cum s-ar desfăşura un joc oficial. Practicarea jocului reprezintă maximum de specificitate, deoarece solicitările sunt complete sub aspect psiho-fizic şi tehnico-tactic. Jucătorii câştigă experienţă competiţională, putând să exerseze diferite sisteme de joc, care exersate în condiţii izolate, nu asigură toţi parametrii ceruţi de competiţie. Această metodă reprezintă şi o formă specifică de control a structurii antrenamentelor, conţinutului, metodelor şi mijloacelor folosite anterior, măsura în care ele au fost bine alese şi dacă se aplică corespunzător. Alegerea adversarului joacă un rol important deoarece el poate stimula întro măsură mai mică sau mai mare participarea jucătorilor. Metoda competiţională nu poate constitui o metodă cu frecvenţă mare de utilizare în cadrul unui ciclu de antrenament deoarece nu este suficient de stimulativă pentru solicitările maxime. Jucătorii evită contactele cu adversarul, renunţă cu uşurinţă la rezolvări tehnico-tactice pe care le cere situaţia de joc, etc, fapt pentru care eficienta acestei metode scade. Voi prezenta în continuare alte forme de antrenament pentru dezvoltarea rezistenţei.

26

2.2.1.6. Antrenamentul la altitudine Este o formă specială de antrenament, deoarece provoacă modificări fiziologice: de adaptare a organismului (aclimatizare), care, la întoarcere la şes pot produce o creştere a capacităţii de rezistenţă. 2.2.1.7. Alergări cu schimbări de ritm tip fartlek Alergările cu accelerări periodice, solicită temporar produceri de energie aerobă, anaerobă sau mixtă şi favorizează capacitatea de a suporta eforturi de diferite intensităţi, fenomen fiziologic specific jocului de fotbal. Această metodă este foarte bună şi deci indicată în pregătirea fotbaliştilor. 2.2.1.8. Alergări în pantă Alergările pe pante înclinate 10-15 grade sunt foarte eficace. În practica antrenamentului se folosesc două distanţe. Pe distanţa de 150 m, după metoda intervalelor, se dezvoltă capacitatea anaerobă, iar pe distanţa de 400 m se dezvoltă şi se stabilizează capacitatea aerobă. 2.2.1.9. Alergări cu pas sărit Această formă de antrenament, asemănătoare parţial cu alergările la deal, are ca efect dezvoltarea rezistenţei şi elasticităţii, şi în plus a forţei de învingerecedare, învingere a propriei greutăţi, influenţând pozitiv şi componenta viteză. În încheierea acestui capitol precizăm că, pentru a creşte eficienţa antrenamentelor de rezistenţă, nu este suficient să se cunoască în detaliu efectele fiecărei metode şi mijloc de antrenament, ci este necesară o cunoaştere cât mai aprofundată a fenomenelor fiziologice ale diferitelor capacităţi de rezistenţă.

27

2.2.1.10. Antrenamentul pliometric Antrenamentul pliometric, cunoscut şi sub numele de antrenament de sărituri în adâncime. Această metodă realizează o combinare a efectelor antrenamentului pozitiv, dinamic, cu cele ale antrenamentului negativ, dinamic. Metoda se foloseşte pentru sportivii de performanţă care se presupune că au un nivel corespunzător de dezvoltare a forţei aparatului locomotor. Exerciţiile sunt precedate de o bună încălzire a segmentelor respective, deoarece prezintă riscul producerii de accidente. Exerciţiul constă în săritura în adâncime de pe un obiect, aterizare şi desprindere imediată, cu săritură maximă şi verticală. Înălţimea obiectului este fixată în aşa fel încât, după "aterizare" jucătorul să realizeze maximum de săritură în înălţime. Pe măsură ce jucătorii acumulează forţă în picioare, creşte înălţimea obiectului de pe care se sare. Numărul de sărituri într-o serie este de 6 - 8 dacă se execută succesiv. Numărul de serii se stabileşte în funcţie de scăderea nivelului săriturii maxime. Când jucătorul nu mai atinge nivelul maxim, încetează exerciţiul. 2.2.1.11. Antrenamentul în circuit Este o metodă de antrenament frecvent folosită, adesea extinsă şi la alte forme de pregătire tehnică, fizico-tehnică-tactică. Metoda de antrenament în circuit este numai pentru dezvoltarea forţei, celelalte adaptări au numai aspect organizatoric, efectele nefiind adesea cele scontate. Aplicarea acestei metode comportă respectarea anumitor indicaţii: 

jucătorii trec succesiv de la o staţie (atelier) la alta, după un anumit număr 28

de repetări, sau după scurgerea unui anumit timp; un circuit cuprinde de la 6 la 12 ateliere (după vârsta şi capacitatea de



performanţă); 

timpul de lucru la o staţie este de 20 - 40 secunde;



pauza între staţii este egală cu durata lucrului. Pentru jucătorii începători, raportul între lucru şi pauză este de la 1 la 2

minute. Fiecare exerciţiu este repetat în viteză şi de câte ori este posibil (aspect de diferenţiere). Antrenamentul în circuit contribuie la dezvoltarea rezistenţei-forţei şi determină creşterea tonusului muscular în general. Un exemplu de circuit cu 6 staţii: 1. tracţiuni în braţe; 2. sărituri cu coarda; 3. exerciţiu de abdomen; 4. genuflexiuni cu haltera (30% din capacitatea maximă); 5. flotări cu bătaia palmelor (plesnituri); 6. sărituri cu genunchii la piept. Indicaţii metodice privind antrenamentul în circuit a) antrenamentul în circuit trebuie să se repete săptămânal, pe o perioadă de timp, adăugându-se permanent caracteristicile pe care vârsta, perioada şi timpul le impun; b) în toate formele de circuit încălzirea este intensă şi scurtă; c) la început se fac 1 - 2 antrenamente pentru învăţarea exerciţiilor şi a ordinii în serii, după care se trece la stabilirea gradării dificultăţii lor, pentru antrenamentele următoare; d) se urmăreşte primordial calitatea execuţiei fiecărui exerciţiu, indiferent dacă se execută cu un număr mai mare sau mai mic de repetări; e) toate exerciţiile se succed respectând principiul multilateralităţii si 29

alternând:  exerciţiile pentru forţă cu cele pentru viteză şi mobilitate;  exerciţii pentru trenul superior cu cele pentru trenul inferior,  exerciţiile statice cu cele dinamice. f) creşterea sistematică a dificultăţilor exerciţiilor este legată de calităţile psihice ale jucătorilor, de capacitatea lor de a se învinge pe sine, lucru determinant în fotbal pe baza unei bune pregătiri fizice. Exemple pentru cazul în care antrenamentul în circuit se desfăşoară fără executarea unor exerciţii specifice: 

câte 2 sărituri faţă în faţă, sărituri pe verticală, fiind în săritură, palmele se

ating de 10 ori; 

unul din jucători în şezând, al doilea îl apucă de glezne. Primul îşi

întoarce trunchiul şi capul descriind un arc de cerc mare. Urmează rotarea trunchiului cu capul coborât aproape de sol; după o rotare spre stânga, urmează o alta spre dreapta, apoi se schimbă rolurile; 

săritura ca broasca (din ghemuit); după două sărituri într-o direcţie,

urmează alte două în altă direcţie. Se execută câte 10 sărituri; 

2 jucători faţă în faţă, cu mâinile apucate, îndoiri şi întinderi de braţe de

câte 10 ori; 

câte 10 sărituri cu picioarele lipite, înainte şi înapoi;



aruncarea mingii medicinale partenerului din faţă (10 împingeri) cu

braţele paralele, împingând mingea cu putere din faţa pieptului; 

alergare pe loc cu ridicarea genunchiului la piept;



din şezând, rotarea piciorului cât mai aproape de sol, de câte 10 ori în

ambele sensuri; Seriile sunt urmate de exerciţii de decontractare musculară, respiraţie, gimnastică. Pentru o mai bună supraveghere a jucătorilor, se pot efectua exerciţiile cu tot lotul. 30

Exemple pentru metoda alternării exerciţiilor pentru forţă şi rezistentă cu exerciţiile de tehnică. Condiţii de desfăşurare: - fiecare exerciţiu se desfăşoară în grup 4 - 5 minute în aer liber; - se intercalează pauze de câte un minut între exerciţii, când jucătorii se relaxează; - timp total de desfăşurare

10 x 5 = 50 minute;

- timp total de pauză

9 x 1 = 9 minute;

1. menţinerea mingii în aer, lobarea ei înainte cu alergare: înainte după minge, preluare şi conducere; 2. sărituri de pe loc; 3. pasarea mingii medicinale, în 2 sau în 3 de pe loc, în diferite feluri; 4. dribling cu deposedări 1/1, 2/2 sau 3/2 în formă de joc. 2.3. Mijloace de refacere a capacităţii de efort Eforturile depuse în antrenamente şi concursuri implică de multe ori o rapidă refacere a capacităţilor fizice şi psihice, astfel încât după anumite intervale de timp (chiar câteva ore) sportivii să fie capabili să acţioneze în plenitudinea forţelor fizice şi deplinătatea capacităţilor psihice. In actuala etapă de dezvoltare a antrenamentului sportiv, datorită creşterii numărului de competiţii, refacerea organismului constituie o preocupare de primă importanţă pentru specialişti şi cercetători în vederea stabilirii cât mai exacte a conţinutului şi metodologiei acesteia. Numeroşi specialişti consideră refacerea organismului după efort ca factor al antrenamentului - pregătirea biologică pentru concurs evidenţiind importanţa ce-i trebuie acordată. Refacerea capacităţii de efort este o condiţie esenţială a progresului în antrenament. Fără o bună şi completă refacere nu se pot realiza volume mari de pregătire şi intensităţi maxime, care determină creşterea continuă a capacităţii de performanţă. Sloganul modern de a te antrena cât mai 31

mult şi cât mai tare (8-10 ore zilnic cu intensităţi de 85%-100%) arată că restabilirea spontană, naturală, a organismului este depăşită, expunând organismul sportivului la riscuri ce pot merge până la instalarea unei stări morbide severe - nevroza de suprasolicitare, supraantrenamentul24. În aceste condiţii, refacerea este considerată un veritabil feed-back ce se repercutează asupra momentului precedent, ergotrop, devenind un mijloc de susţinere cu rol reglator a efortului ce urmează, de impulsionare a performanţei biologice şi psihice. Refacerea reprezintă o componentă a antrenamentului sportiv care foloseşte în mod raţional şi dirijat o serie de mijloace medico-pedagogice naturale şi/sau artificiale provenite din mediul exterior şi/sau intern al organismului, în scopul restabilirii homeostaziei dinaintea efortului şi, mai ales, depăşirea acestuia prin „supracompensare funcţională”. Refacerea se supune unor legităţi fiziologice ale antrenamentului şi ca atare trebuie antrenată, la care se adaugă faptul că refacerea se adresează unor mecanisme integre din punct de vedere morfologic sau funcţional; refacerea dirijată nu se substituie refacerii naturale, fiziologice, ci o completează, o întăreşte şi o accelerează; eficienţa ambelor

forme

de

refacere

este

condiţionată de roiul integrator, coordonator al sistemului neuro-endocrinovegetativ; refacerea ca şi efortul are caracter individual, ţinând seama de vârstă, sex, nivel de pregătire, condiţii de mediu, ramura de sport, starea de stres, natura şi durata efortului, nivelul măiestriei sportive, momentul de aplicare în cadrul macro-, mezo- sau microstructurilor etc. Refacerea trebuie dirijată de către cadre de specialitate, de medic, mai ales în cazul sportivilor de performanţă, când eforturile sunt extrem de dure. Mijloacele utilizate în refacere sunt eşalonate în:  specifice, care se dirijează medical;  nespecifice (pedagogice, igienice), care pot fi aplicate de către antrenor şi sportiv. 32

O categorie specială de mijloace de refacere este cea a mijloacelor pregătirii psihologice, care se constituie de altfel şi în componentă a antrenamentului. Mijloacele pregătirii psihologice asigură un climat favorabil amplificării efectelor exerciţiilor fizice programate. Aceasta este în primul rând o condiţie favorizantă care implică folosirea unor mijloace psihologice dinamizatoare. Altă categorie de mijloace ale pregătirii psihologice se utilizează pentru intervenţia directă asupra proceselor şi fenomenelor psihice, în sensul activării sau refacerii lor. Deci, mijloacele pregătirii psihologice se constituie în instrumente folosite direct în procesul de antrenament cu contribuţie la optimizarea stărilor psihice cu efecte favorabile asupra capacităţii de performanţă. Evidenţiem aici că mijloacele celorlalte componente ale antrenamentului (pregătire fizică, tehnică, tactică, artistică etc) influenţează şi sfera psihică cu condiţia ca acestea să fie folosite orientat în acest scop şi realist formulate . In aceste condiţii, un exerciţiu pentru dezvoltarea forţei sau rezistenţei, care angajează anumite grupe musculare, folosit cu număr maxim de repetări, dezvoltă implicit şi voinţa, capacitatea de "a îndura", mai ales dacă sportivului îi sunt adresate încurajări şi este conştientizat permanent. În acelaşi sens, exerciţiile acrobatice noi din gimnastica sportivă duc implicit şi la dezvoltarea curajului ş.a. Important este ca antrenorii să precizeze şi scopurile psihoeducaţionale în aplicarea diferitelor exerciţii. Mijloacele pregătirii psihologice sunt preluate din psihologie, pedagogie şi sociologie, fiind asociate cu metodele generale ale educaţiei: exerciţiul, exemplul, convingerea, aprobarea şi dezaprobarea, întrecerea etc. Mijloacele pregătirii psihologice se aleg din rândul tehnicilor şi metodelor psihoterapiei şi psihoigienei cu consultarea şi sprijinul psihologilor sportivi (tehnici de relaxare, de concentrare, de autosugestie, de sugestie). De remarcat faptul că mijloacele şi tehnicile pregătirii psihologice au la bază cuvântul, 33

comunicarea prin limbaj extern sau intern care sugerează sau imaginează (antrenament mental). Clasificarea mijloacelor de refacere: A. După efectele exercitate:  neuropsihice;  neuromusculare;  endocrino-metabolice;  cardio-respiratorii. B. După apartenenţa mijloacelor de refacere:  balneo-fizio-hidro-terapice;  psihoterapice;  dietetice;  farmacologice;  odihnă activă, odihnă pasivă (somn). Mijloacele care accelerează refacerea neuropsihică:  psihoterapice (convorbiri, yoga, sugestie etc);  acupunctura, presopunctură;  oxigenare (naturală sau artificială);  aeroionizare negativă (naturală sau artificială);  odihnă activă - pasivă;  hidroterapie caldă;  masaj;  medicaţie. Mijloacele care accelerează refacerea neuromusculară:  hidroterapie caldă, saună, masaj;  training autogen, yoga, acupunctura, presopunctură;  odihnă activă - pasivă;  dietă (alcalină, hidrozaharată, mineralizată, vitaminizată); 34

 farmacologie (glucoza, glicocol, Na, K, P, Mg, vitamina B, C, miorelaxante, folcisteină, carnitină etc). Mijloacele care accelerează refacerea endocrino-metabolică:  oxigenare (naturală sau artificială) şi aeroionizare negativă;  tehnici de relaxare neuro-musculară;  reechilibrare hidroelectrolitică;  masaj, acupunctura;  medicaţie (piracetam, pirovitan, aspartat de Mg, vitamine etc). Mijloacele care accelerează refacerea cardio-respiratorie:  oxigenare (naturală, artificială);  reechilibrare hidroelectrolitică;  odihnă activă - pasivă;  hidroterapie caldă;  saună (15 mm/săptămână), masaj (zilnic);  training autogen;  dietă alcalină, glucidică, vitaminizată;  medicaţie (P, Na, K, Mg, Ca, glucoza, vitamine B, C, E, tirozină). Mijloace de bază ale refacerii corelate cu natura efortului 1. Eforturi anaerobe (până la 2 minute):  neuromusculare;  neuropsihice;  endocrino-metabolice. 2. Eforturi aerobe (peste 3 minute):  refacerea metabolică;  refacerea cardio-respiratorie;  refacerea neuromusculară. 3. Eforturi mixte  refacerea neuropsihică; 35

 refacerea cardio-respiratorie şi metabolică;  refacerea neuromusculară. 4. Eforturi neuropsihice: refacerea neuropsihică; refacerea neuromusculară. Mijloacele de refacere se aplică în funcţie de accesibilitatea şi eficacitatea lor, cu prioritate pentru acele aparate şi sisteme angrenate prioritar în efort. Mijloacele respective se aplică coordonat, după structura antrenamentului: lecţie, zi, săptămână, mezo- sau macrociclu. Medicina sportivă din România, prin Centrul de Medicină Sportivă, deţine priorităţi mondiale în ce priveşte refacerea, elaborând produse farmaceutice deosebit de eficiente. Menţionăm aici polimineralizant S, eleutal, vitaspol, pirovitan şi altele. Prezentăm în continuare câteva scheme de refacere după antrenament, întocmite de Centrul de Medicină Sportivă. Schema de refacere după efortul predominant anaerob (efort neuropsihic, neuromuscular): 1. psihoterapie 2. duş cald 3. saună 4. masaj 5. antrenament psihoton sau alte tehnici de relaxare sub supraveghere specializ. 6. reechilibrare hidroElectrolitică

7. oxigenare sau aeroionizare negativă 8. medicaţie

9. alimentaţie

- 8-10min. (cu antrenorul, medicul, Psihologul); - (38°-42°) 15min. sau cadă (sare Bazna, muşeţel, tei, iodură de potasiu) - 8-10min. (lmin. saună, lmin. bazin) - 15 min. manual sau 10 min. instrumental (vibromasaj, hidromasaj)

- 300 ml suc de fructe sau apă minerală alcalină_+ Vi lămâie, 25 gr. glucoza sau miere; în lipsă se poate folosi iaurt, lapte bătut sau ceai cu Vi lămâie. - 10-15 min. după tehnici individuale sau colective. - Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimineralizant S 2-3 tablete; Vitaspol 1-3 fiole, Energin 2-3 tablete, Nootropil 1-2 capsule pentru tir, scrimă (Piravitan) - bogată în legume, fructe, lactate, 36

normoproteică, hipolipidică, bogată în fibre şi gelatine, organe. 10. odihnă activă 11. odihnă pasivă

Pentru şah, tir, scrimă se recomandă cu precădere aplicarea mijloacelor de la punctele 1, 2, 4, 5, 8, (Nootropil), 10, 11. Pentru celelalte sporturi incluse în această categorie (inclusiv jocurile sportive) se recomandă utilizarea sistematică, zilnică a mijloacelor cuprinse la punctele 2, 3, 4, 6, 8, 9, 11 - cel puţin o şedinţă pe zi; de două ori pe săptămână (la mijlocul curbei efortului de vârf săptămânal sau la sfârşitul ciclului săptămânal) se indică organizarea unor şedinţe de antrenament de refacere ce vor include într-o înlănţuire logică toate mijloacele expuse mai sus. Antrenamentul de refacere se desfăşoară pe baza indicaţiei şi sub supravegherea personalului medical al lotului (cantonamente). Schema de refacere după efortul predominant aerob (efort cardiorespirator, metabolic şi muscular): 1. duş cald

3. masaj

- (38°-42°) 15 min. sau cadă (sare Bazna, muşeţel, tei, iodură de potasiu 1%) - 10 min. (l min. saună, l min. bazin sau duş) - 10 min. manual sau 6 min. instrumental (vibromasaj, hidromasaj)

4. relaxare autogenă sau

- 10 min. după tehnici individuale sau

alte tehnici de relaxare sub supravegherea specialistului 5. oxigenare sau aeroionizare negativă 6. rehidratare reechilibrare hidroelectrolitică

Colective

2. saună

7. medicaţie

8. alimentaţie

-300 ml lapte, suc de fructe, ceai cu Vi lămâie, la care se poate adăuga glucoza Sau miere -Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimineralizant S 2 tablete; Vitaspol 1-2 fiole, Eleutal 2-3 tablete. -hidrozaharată, alcalină, bogată în legume, fructe, lactate, normoproteică, hipolipidică. 37

9. psihoterapie 10. odihnă activă 11. odihnă pasivă

După fiecare antrenament (cu excepţia antrenamentelor de refacere sau a celor cu caracter de odihnă activă), se vor aplica mijloacele prevăzute la punctele 1, 3, 6, 7, 8, 11. De două ori pe săptămână (la mijlocul microstructurii, după momentul de vârf al curbei eforturilor săptămânal şi la sfârşitul microstructurii) se vor efectua antrenamente de refacere, cu o durată de 60-90 minute, în funcţie de indicaţia medicului, în care se vor utiliza toate cele 11 mijloace de refacere descrise. În aceste şedinţe durata saunei poate creşte la 15 min. şi a procedurilor de masaj la 20 min. pentru cel manual şi 10 min. pentru cel instrumental. Antrenamentul de refacere se desfăşoară la indicaţia şi sub supravegherea personalului medical al lotului (cantonament). Schema de refacere după eforturile de tip mixt (aerob-anaerob) şi neuropsihic: jocuri sportive, alergări atletism (400-1500m), box, scrimă, tenis de câmp: 1. psihoterapie 2. duş cald 3.saună 4. masaj 5. reechilibrare hidro-electrolitică

6. medicaţie

7. alimentaţie

- 8-10 min. (cu antrenorul , medicul, psihologul); -(38°-42°) 15 min. sau cadă (sare Bazna, iodură de potasiu) - 15min. (2min. saună, lmin. bazin,duş) - 10 min. zilnic, manual sau instrumental (vibromasaj, hidromasaj) - 300 ml suc de fructe, ceai, lactate sau 300ml apă minerală alcalină + vitamina C 200-400 mg +100 mg.Vit.Bb şi Vi lămâie sau sirop (15g glucoza). - Polivitaminizant S-2 tablete după masă, Polimineralizant S-3 tablete la masa de după efort; Vitaspol 1-2 fiole după antrenament, Eleutal 4-5 tablete, - predominant alcalină, legume, fructe, lactate, normoproteică, hipolipidică, hidrozaharată, cu proteine.

8. odihnă activă şi pasivă 38

9. tehnici de relaxare

Schema de refacere după efort predominant neuropsihic (tir, pistol viteză, tir cu arcul, scrimă, portari la jocuri): 1. psihoterapie 2. tehnici de relaxare Neuropsihică şi neuromusc. 3. training autogen 4. duş cald sau cadă 5. aeroionizare negativă, oxigenare 6. odihnă activă 7. medicaţie

8. alimentaţie

- (38°-42°) 10 min. (sare Bazna, iodură de potasiu) şi masaj 10 min.

- 30-60 minute - Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimineralizant S - 2 tablete, Eleutal 4-5 tablete după efort, Nootropil sau Piravitan 2 capsule. Cu indicaţie medicală se poate administra Glicocol-Nevrosthenin 1-2 fiole în antrenament cu 10-15zile înainte de competiţie, ca mijloc de refacere - conform cerinţelor şi consumului de efort (echilibrată, bogată în lichide, lactate, crudităţi, organe, peşte).

9. odihnă pasivă (somn)

După fiecare antrenament se vor folosi mijloacele de la punctele 1,2 sau 3,4,7, 8, 9.% La sfârşitul ciclului săptămânal şi eventual la mijlocul săptămânii se va efectua o şedinţă de antrenament de refacere cu o durată de 90-120 minute (în funcţie de durata odihnei active, 30 sau 60 minute) în care se vor utiliza toate mijloacele descrise. In aceste antrenamente se vor folosi şi sauna 10-15 minute (2 min. saună şi 2 min. bazin sau duş) la sfârşitul săptămânii, iar masajul va dura 15 min. (manual cu caracter genqral). Antrenamentul de refacere, zilnic sau la sfârşit de săptămână, se desfăşoară la indicaţia şi sub supravegherea personalului medical, a psihologului sau altor 39

specialişti pentru psihoterapie şi tehnicile de psihorelaxare-training autogen.

2.4. Particularităţile de vârstă ale juniorilor La 17 - 18 ani se poate spune că s-a ajuns la vârsta maturizării biologice dar nu şi a maturităţii fotbalistice. Această vârstă nu trebuie privită ca o etapă de criză sau de menajare. Din contră, în cadrul acestei vârste, aproape toţi indicii fizici sunt în creştere, iar din punct de vedere motric, sportul ajunge la o capacitate fizică de muncă optimă. Dereglările cere pot apărea, în special sub aspectul îndemânării, se datorează insuficientei "fixări" a coordonării în perioadele anterioare. În aceste cazuri se recomandă renunţarea la însuşirea unor acţiuni motrice noi si corectarea si consolidarea elementelor învăţate. Tot în această etapă se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice. Se poate acţiona intens şi cu rezultate foarte bune asupra dezvoltării rezistentei si forţei: - forţa dă transfer negativ pentru rezistenţă, iar aceasta dă transfer negativ pentru forţă şi mai puţin viteză. Un alt aspect este acela că dozarea exerciţiului este particulară fiecărei calităţi motrice, nu poate fi abordată la general ci separat pentru fiecare calitate motrică. Perioada junioratului, din punct de vedere al dezvoltării morfofuncţionale, urmează perioadei critice a pubertăţii. După 15 ani se revine la echilibrul biologic, prin stabilirea relativă a ritmului de creştere, datorat terminării, în mare, dezvoltării scheletului. 40

Musculatura ajunge din urmă dezvoltarea scheletului, inima prezintă o adaptare mai bună la efort, atât pe baza frecvenţei cardiace cât şi a tensiunii arteriale, iar plămânii au o mai mare capacitate de absorbţie a oxigenului. De asemenea, se constată o concentrare a proceselor corticale, gândirea devenind mai complexă datorită înţelegerii conştiente a fenomenelor, iar senzaţiile şi percepţiile au un caracter conştient. Revenirea la o dezvoltare fizică armonioasă, capacitatea funcţională crescută şi ca urmare a adaptibilităţii treptate la efort în cadrul pregătirii de bază, multilaterale, formează premisele pentru consolidarea şi perfecţionarea procesului de instruire. Dacă la începutul perioadei de instruire a juniorului, ne apropiem de posibilităţile adultului, după un an sau doi de pregătire sistematică, acestea se suprapun. Etapa junioratului se adresează educării calităţilor motrice, adaptării efortului şi structurilor de joc la cerinţele reclamate de competiţie: efort susţinut în regim de viteză. 2.4.1. Perioadele de vârstă favorabile dezvoltării calităţilor motrice VITEZA şi formele ei de manifestare pot fi influenţate pentru dezvoltarea lor între 10-18 ani; acţiunile pentru dezvoltarea lor pretind a se începe de la 5 - 6 ani. Trebuie reţinut faptul că există o perioadă mai puţin favorabilă cuprinsă aproximativ între 13-14 ani, determinată de apariţia tulburărilor de pubertate. ÎNDEMÂNAREA se dezvoltă între aceleaşi limite de vârstă ca şi viteza. FORŢA ŞI REZISTENŢA, calităţi motrice uşor perfectibile, se pot educa sistematic de la vârsta de 9 - 10 ani, având o evoluţie ascendentă şi posibilităţi maxime după maturizarea organismului. Din cele prezentate mai sus, afirmaţii cu care toţi specialiştii sunt de acord, rezultă că vârstele cele mai favorabile din punct de vedere al randamentului 41

pentru dezvoltarea cu mijloace specifice vitezei şi îndemânării, sunt cele mai mici, iar pentru rezistenţă si forţă, vârstele mai mari.

42

CAPITOLUL III ORGANIZAREA CERCETĂRII 3.1. Subiecţii, perioada şi locul cercetării Experimentul a fost făcut pe lotul de juniori A al Liceul cu Program Sportiv Galaţi, în perioada 15 septembrie 2011 – 25 mai 2012. Antrenorii celor două echipe au fost: Bedreaga George si Paunescu Silviu. Lotul a fost împărţit în două grupe valorice: o grupă care participa în campionatul naţional de juniori republicani şi o grupă în campionatul judeţean de juniori. Cu ambele grupe s-a lucrat conform indicaţiilor metodice date de F.R.F. şi a prevederilor Şcolii de antrenori din Bucureşti cu privire la clasele cu program sportiv şi anume: - grupa l-a valorică 8 + 4, 12 ore/săptămână, plus jocul oficial; - grupa a II - a valorică, 8 ore/săptămână, plus jocul oficial, înregistrările au fost făcute individual dar şi pe echipă. Cele 4 ore în plus de pregătire la grupa I - a valorică, reprezintă baza experimentului şi în care apare evident diferenţa dintre cele două grupe valorice. Grupa experiment Juniori republicani "A" şi participă în campionatul naţional rezervat juniorilor: Nr.

NUME ŞI PRENUME

crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

B.G. C.H. G.I F.O. S.R. C.T. T.U. D.A. P.T. I.H.

POSTUL

Nr. crt.

Portar Portar Fundaş dreapta Fundaş dreapta Fundaş de marcaj Fundaş de marcaj Fundaş de marcaj Fundaş de marcaj Fundaş stânga Fundaş stânga

11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19.

NUME ŞI PRENUME

POSTUL

A.T. O.J. E.V. U.P. S.C. B.M. C.I. V.M. G.L.

Mijlocaş Mijlocaş Mijlocaş Mijlocaş Mijlocaş Mijlocaş Atacant Atacant Atacant

Grupa martor A fost formată din următorii subiecţi: 43

Nr.

NUME ŞI PRENUME

crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

N.U. G.A. H.P. T.D. U.H. A.R. P.I. D.U. I.O T.U.

POSTUL

Nr. crt.

Portar Portar Fundaş dreapta Fundaş dreapta Fundaş de marcaj Fundaş de marcaj Fundaş de marcaj Fundaş de marcaj Fundaş stânga Fundaş stânga

11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19.

NUME ŞI PRENUME

POSTUL

D.D. P.L. B.G. S.V. R.H. A.V. L.P. G.O. D.O.

mijlocaş Mijlocaş Mijlocaş Mijlocaş Mijlocaş Mijlocaş Atacant Atacant Atacant

3.2. Metodele de cercetare utilizate Pentru efectuarea cercetării la tema propusă, am folosit următoarele metode: 1. Determinarea capacităţii motrice folosindu-se baterii de probe fizice:  testul Cooper;  alergare de rezistenţă 3 x 1600m;  alergări de tip Fartlek;  înregistrări la jocuri oficiale. 2. Observaţia pedagogică. 3. Documentaţia biologică. 4. Experimentul pedagogic cu durata de un an, când a fost aplicat sistemul de acţionare diferenţiat pe grupe valorice. 3.3. Probe de control aplicate în cercetare şi sistemul de punctaj pentru evaluarea rezultatelor PROBA NR. 1. Alergare de rezistenţă testul COOPER ; Normă de control sub 12` /3200m. PROBA NR. 2. Alergare de rezistenţă 3 x 1600m cu P=6'; Normă de control sub 6`/1600m.

44

PROBA NR. 3. Alergare de rezistenţă 3 x 1000m cu P=3'; Normă de control sub 3'45/1000m. PROBA NR. 4. Alergare de rezistenţă 3 x 800m cu P=90"; Normă de control sub 3'/800m. Note N Puncte P 20 19 18 17 16 15 14 13 12 11

10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Proba nr.1 Testul Cooper T-12"/3200 m sub 12' 12'05" 12'10" 12'15" 12'20" 12'25" 12"30" 12'35" 12'40" 12"45"

Proba nr.2 1 x 1600 m T-6'/1600 m sub 6' 6'05" 6'10" 6'15" 6"20" 6'25" 6'30" 6'35" 6'40" 6'45"

Proba nr. 3 3 x 1000 m T-3'45"/1000m sub 3'45" 3'50" 3'55" 4,0" 4'05" 4'10" 4'15" 4,20" 4'25" 4,30"

Proba nr.4 3 x 800 m T-3'/800 m sub 3' 3'05" 3'10" 3'15" 3'20" 3'25" 3'30" 3'35" 3'40" 3'45"

CAPITOLUL IV PREZENTAREA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR 45

4.1. Prezentarea şi prelucrarea datelor Tabelul nr. 1 Rezultatele grupei I –a valorice care s-au înregistrat la testarea iniţială Nr. Postul crt

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

p p FD FD FCM FCM FCM FCM FS FS MA MC MS MS MD MD AT AT AT

Numele şi prenumele

B.G. C.H. G.I F.O. S.R. C.T. T.U. D.A. P.T. I.H. A.T. O.J. E.V. U.P. S.C. B.M. C.I. V.M. G.L.

Proba 1 Proba 2 Proba 3 Proba 4 Testul Cooper 3x1600 3x1000m 3x800m T3600mT-12" m T-3'45" /1000m 3‘/800m T671600

12’35" 12'35" 12'20" 12'30" 12'25" 12'10" 12'10" 12'25" 12'10" 12'30" 12'15" 12'15" 12'20" 12'00" 12'10" 12'00" 12'05" 12"25" 12'20"

6'20" 6'20" 6'05" 6'15" 6'10" 6'00" 6'05" 6'10" 6'00" 6'15" 6'10" 6'10" 6'05" 5'50" 6'15" 6'00" 5'55" 6'10" 6'05"

4'00" 4'00" 3'50" 4'00" 3'55' 3'45" 3'50" 3'52" 3'48" 3'46" 3'52" 3'45" 3'50" 3'40" 3'45" 3'46" 3'50" S'55" 3'52"

3'10" 3'10" 3'02" 3'08" 3'05" 3'00" 3'02" 3'06" 3'04" 3"08" 3'04" 3'02" 3'06" 2'58" 3'06" 3'02" 3'00" 3'04" 3'05"

Tabelul nr. 2 Rezultatele grupei I-a valorice care s-au înregistrat la testarea finală Nr. Postul crt

Numele şi prenumele

Proba 1 Proba 2 Testul 3x1600m Cooper T-671600m 3600m T-12'

Proba 3 3x1000m T-3'45" / 1000m

Proba 4 3x800m T-37800m

46

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

p p FD FD FCM L FCM FCM FS FS MA MC MS MS MD MD AT AT AT

B.G. C.H. G.I F.O. S.R. C.T. T.U. D.A. P.T. I.H. A.T. O.J. E.V. U.P. S.C. B.M. C.I. V.M. G.L.

12'00" 12'00" 11'55" 12'00" 12'00" 11'50" 11'45" 11'55" 11'55" 12'00" 12'00" 11'55" 11'35" 11'55" 11'55" 11'55" 11'50" 11"55" 11'55"

6'25" 6'10" 6'15" 6'15" 6'00" 5'45" 5'50" 6'05" 5'45" 6'10" 5'50" 5"55" 6'05" 5'30" 6'05" 5"35" 5'35" 5'55" 6'00"

3'45" 3'45" 3'40" 3'45" 3'40' 3'38" 3'35" 3'42" 3'40" 3'45" 3'42" 3'40" 3'44" 3'30" 3'40" 3'38" 3'40" 3'44" 3'42"

3'00" 3'00" 2,55" 2'58" 2'56" 2'32" 2'35" 2'40" 2'38" 2'45" 2'40" 2"42" 2'40" 2'30" 2"36" 2'36" 2'34" 2'35" 2'32"

Tabelul nr. 3 Rezultatele grupei a II-a valorice care s-au înregistrat la testarea iniţială

47

Nr. Postul Numele şi prenumele crt

Proba 1 Proba 2 Testul Cooper 3x1600m 3600m T-12" T-6'/1600m

Proba 3 Proba 4 3x1000m 3x800m T-3'45" / T-3’/800m 1000m

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

12'50" 12'50" 12'20" 12'45" 12'05" 12'35" 12'40" 12'40" 12'35" 12'05" 12'15" 12'10" 12'25" 12'30" 12'25" 12'20" 12'20" 12'15" 12'10"

4'05" 4'05" 3'55" 4'00" 3'45' 3'55" 3'58" 3'58" 3'55" 3'45" 3'50" 3'48" 3'45" 3'48" 3'52" 3'55" 3'52" 3'45" 3'50"

P P FD FS FCM FD FCM MD MS FCM MC MA MC MD MA AT AT AT AT

N.U. G.A. H.P. T.D. U.H. A.R. P.I. D.U. I.O T.U. D.D. P.L. B.G. S.V. R.H. A.V. L.P. G.O. D.O.

6'25" 6'25" 6'15" 6'10" 6'05" 6'20" 6'10" 6'25" 6'20" 6'00" 6'10" 5'55" 6'05" 6'15" 6'20" 6'10" 6'15" 6'00" 6'15"

3'10" 3'10" 2'58" 3'05" 2'58" 3'08" 3'05" 3'08" 3'06" 3'00" 3'00" 3'02" 3'02" 3'06" 3'08" 3'05" 3'05" 3'00" 3'00"

48

Tabelul nr. 4 Rezultatele grupei a II-a valorice care s-au înregistrat la testarea finală Nr. crt

Postul Numele şi prenumele Proba 1 Proba 2 Testul Cooper 3x1600m 3600m T-6’/1600m T-12'

Proba 3 3x1000m T-3'45" / 1000m

Proba 4 3x800m T-3’/800m

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

p p FD FS FCM FD FCM MD MS FCM MC MA MC MD MA AT AT AT AT

4'00 3'55" 3'45" 3'51" 3'42' 3'48" 3'48" 3'50" 3"50" 3'40" 3'45" 3'43" S'43" 3'48" 3'45" 3'48" 3'46" 3'43" 3'45"

3'05" 3'00" 2"56" 3'00" 2'50" 3'02" 3'00" 3'05" 3'02" 2'50" 2'54" 2'56" 2'58" 3'02" 3'05" 3'02" 3'02" 2'47" 2'55"

N.U. G.A. H.P. T.D. U.H. A.R. P.I. D.U. I.O T.U. D.D. P.L. B.G. S.V. R.H. A.V. L.P. G.O. D.O.

12'35" 12"35" 12'05" 12'05" 11'45" 12'15" 12'15" 12'10" 12'10" 11'45" 12'05" 12'00" 12'05" 12'10" 12'05" 12'10" 12'05" 12"00" 12'10"

49

6'25" 6'25" 3'45" 6'10" 6'05" 6'10" 6'05" 6'15" 6'10" 5'55" 6'05" 5'50" 6'00" 6'05" 6'00" 6'05" 6'10" 5'50" 6'05"

PROBA NR.1 TESTAREA INIŢIALĂ TESTUL "COOPER"

3200m.

NORMA DE CONTROL T= 12". PROCENTAJ GRUPA I- a VALORICĂ 12'00" - 2 sportivi - 10,53% 12’05" – 1 sportiv - 5,27% 12'10" - 4 sportivi - 21,06% 12'15" - 2 sportivi - 10,53% 12'20" - 3 sportivi - 15,79%

MEDIA: 12'18"

12'25" - 3 sportivi - 15,79% 12'30" - 2 sportivi - 10,53% 12'35" - 2 sportivi - 10,53% GRUPA a II-a VALORICĂ 12'00" - 1 sportiv - 5,27% 12'05" - 1 sportiv - 5,27% 12'10" - 2 sportivi - 10,53% 12'15" - 2 sportivi - 10,53%

MEDIA: 12'26"

12'20" - 3 sportivi - 15,79% 12'25" - 2 sportivi - 10,53% 12'30" - 1 sportiv - 5,27% 12'35" - 2 sportivi - 10,53% 12'40" - 2 sportivi - 10,53% 12'45" - 1 sportiv - 5,27% 12'50" - 2 sportivi - 10,53%

50

PROBA NR. 1 TESTAREA FINALĂ TESTUL "COOPER" 3200m. NORMA DE CONTROL T= 12' PROCENTAJ GRUPA l-a VALORICĂ 11'35" - 1 sportiv - 5,27% 11'40" - nici unul - 0,00% 11'45" - 1 sportiv - 5,27% 11'50" - 2 sportivi- 10,53%

MEDIA: 11'52"

11'55" - 8 sportivi-42,11% 12'00" - 7 sportivi- 36,85%

GRUPA a II-a VALORICĂ 11'45" - 2 sportivi - 10,53% 11'50" - nici unul - 0,00 12'00" - 2 sportivi - 10,53% 12'05" - 6 sportivi - 31,58% 12'10" - 5 sportivi - 26,32%

MEDIA: 12'14"

12'15" - 2 sportivi - 10,53% 12'20" - nici unul - 0,00 12'25" - nici unul - 0,00 12'30" - nici unul - 0,00 12'35" - 2 sportivi - 10,53%

51

PROBA NR. 2 TESTAREA INIŢIALĂ ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1600m; P = activă 6'. NORMA DE CONTROL sub 6'/1600m. PROCENTAJ GRUPA I -a VALORICĂ 5'55" - 2 sportivi - 10,53% 6'00" - 3 sportivi - 15,79% 6'05" - 4 sportivi - 21,06%

MEDIA: 6'03"

6'10" - 5 sportivi - 26,32% 6'15" - 3 sportivi - 15,79% 6'20" - 2 sportivi - 10,53% GRUPA a II-a VALORICĂ 5'55” - 1 sportiv - 5,27% 6'00” - 2 sportivi -10,53% 6'05" - 2 sportivi - 10,53%

MEDIA: 6'11"

6'10" - 4 sportivi - 21,06% 6'15" - 4 sportivi - 21,06% 6'20" - 3 sportivi - 15,79% 6'25" - 3 sportivi - 15,79%

52

PROBA NR. 2 TESTAREA FINALĂ ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1600m; P = activă 6'. NORMA DE CONTROL sub 6'/1600m. PROCENTAJ GRUPA I-a VALORICĂ 5'30” - 1 sportiv - 5,27% 5'35" - 2 sportivi - 10,53% 5'40" - nici unul - 0,00 5'45" - 2 sportivi - 10,53% 5'50" - 2 sportivi - 10,53%

MEDIA: 5'55"

5'55" - 3 sportivi - 15,79% 6'00" - 2 sportivi - 10,53% 6'05" - 4 sportivi - 21,06% 6'10" - 2 sportivi - 10,53% 6'15" - 1 sportiv - 5,27% GRUPA a II-a VALORICĂ 5'50" - 2 sportivi - 10,53% 5'55" - 1 sportiv - 5,27% 6'00" - 2 sportivi - 10,53% 6'05" - 6 sportivi - 31,58%

MEDIA: 6'00"

6'10" - 5 sportivi - 26,32% 6'15" - 1 sportiv - 5,27% 6'20" - nici unul - 0,00 6'25" - 2 sportivi - 10,53% 53

PROBA NR. 3 TESTAREA INIŢIALĂ ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1000m; P = activă 3'. NORMA DE CONTROL T = 3'45''/1000m. PROCENTAJ GRUPA I-a VALORICĂ 3'40" - 1 sportiv - 5,27% 3'45" - 3 sportivi - 15,79% 3'46" - 2 sportivi - 10,53% 3'48" - 1 sportiv - 5,27%

MEDIA: 3'56"

3'50" - 4 sportivi - 21,06% 3'52" - 3 sportivi - 15,79% 3'55" - 2 sportivi - 10,53% 4'00" - 3 sportivi - 15,79%

GRUPA a II-a VALORICĂ 3'45" - 1 sportiv - 5,27% 3'48" - 3 sportivi - 15,79% 3'50" - 2 sportivi - 10,53% 3'52" - 1 sportiv - 5,27% 3'55" - 4 sportivi - 21,06%

MEDIA: 3'59"

3'58" - 3 sportivi - 15,79% 4'00" - 2 sportivi - 10,53% 4'05" - 3 sportivi - 15,79%

54

PROBA NR.3 ETAPA FINALĂ ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1000m; P = activă 3' NORMA DE CONTROL T = 3'45''/1000m. PROCENTAJ GRUPA I-a VALORICĂ 3'30" - 1 sportiv - 5,27% 3'35" - 1 sportiv - 5,27% 3'38" - 2 sportivi - 10,53% 3'40" - 6 sportivi - 31,58%

MEDIA: 3'40"

3'42" - 3 sportivi - 15,79% 3'44" - 2 sportivi - 10,53% 3'45" - 4 sportivi - 21,06%

GRUPA a II-a VALORICĂ 3'40" - 1 sportiv - 5,27% 3'42" - 1 sportiv - 5,27% 3'43" - 3 sportivi - 15,79% 3'45" - 4 sportivi - 21,06%

MEDIA: 3'50"

3'46" - 1 sportiv - 5,27% 3'48" - 4 sportivi - 21,06% 3'50" - 2 sportivi - 10,53% 3'51" - 1 sportiv - 5,27% 3'55" - 1 sportiv - 5,27% 4'00" - 1 sportiv - 5,27%

55

PROBA NR. 4 ETAPA INIŢIALĂ ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 800m; P = activă 3'. NORMA DE CONTROL T = 3'/800m PROCENTAJ GRUPA I-a VALORICĂ 2'58" - 1 sportiv - 5,27% 3'00" - 2 sportivi - 10,53% 3'04" - 4 sportivi - 21,06% 3'04" - 3 sportivi - 15,79%

MEDIA: 3'02"

3'05" - 2 sportivi - 10,53% 3'06" - 3 sportivi - 15,79% 3'08" - 2 sportivi - 10,53% 3'10" - 2 sportivi - 10,53%

GRUPA a II-a VALORICĂ 2'58" - 2 sportivi - 10,53% 3'00" - 4 sportivi - 21,06% 3'02" - 2 sportivi - 10,53% 3'05" - 4 sportivi - 21,06%

MEDIA: 3'00"

3'06" - 2 sportivi - 10,53% 3'08" - 3 sportivi - 15,79% 3'10" - 2 sportivi - 10,53%

56

PROBA NR. 4 ETAPA FINALĂ ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 800m; P = activă 3'. NORMA DE CONTROL T = 3'/800 m PROCENTAJ GRUPA l-a VALORICĂ 2'3" - 1 sportiv - 5,27% 2'32" - 2 sportivi - 10,53% 2'34" - 1 sportiv - 5,27% 2'35" - 2 sportivi - 10,53% 2'36" - 2 sportivi - 10,53% 2'38" - 1 sportiv - 5,27% 2'40" - 3 sportivi - 15,79%

MEDIA: 2'46"

2'42" - 1 sportiv - 5,27% 2'45" - 1 sportiv - 5,27% 2'55" - 1 sportiv - 5,27% 2'58" - 1 sportiv - 5,27% 3'00" - 1 sportiv - 5,27% GRUPA a II-a VALORICĂ 2'47" - 1 sportiv - 5,27% 2'50" - 2 sportivi

- 10,53%

2'54" - 1 sportiv - 5,27%

MEDIA: 2'81"

2'55" - 1 sportiv - 5,27% 2'56" - 2 sportivi - 10,53% 2'58" - 1 sportiv - 5,27% 3'00" - 3 sportivi - 15,79% 3'02" - 5 sportivi - 26,32% 3'05" - 3 sportivi - 15,79% 57

4.2. Interpretarea rezultatelor PROBA NR. 1 La grupa I-a valorică progresia este 12'18" - 11 '52" = 0'66" La grupa a II-a valorică progresia este 12'26" - 12'14" = 0'12" Diferenţa progresiei este de 0'54" în favoarea grupei l-a valorice. Au trecut norma de control: grupa I-a valorică: 19 sportivi = 100% grupa a II-a valorică 4 sportivi = 21,06%. Diferenţa progresiei între cele două grupe e semnificativă, ceea ce demonstrează că la grupa I-a valorică s-a lucrat foarte bine, aici contribuind în mare măsură faptul că această grupă a beneficiat şi de cantonament, de pregătire centralizată la munte. De asemenea, remarcăm faptul că toţi sportivii au îndeplinit norma de control la grupa l-a valorică, pe când la cea de a doua doar 4 sportivi. PROBA NR. 2 La grupa I-a valorică progresia este: 6'03" - 5'55" = 0'48" La grupa a II-a valorică progresia este: 6'11" - 6'00" = 0'11" Diferenţa progresiei este de 0'48" - 0'11" = 0'37", în favoarea grupei I-a valorice. Au trecut norma de control: la grupa I-a valorică - 12 sportivi = 64%; la grupa a II-a valorică - 5 sportivi = 26%. Fiind vorba de alergarea de rezistenţă, tragem concluzia că diferenţa progresiei este destul de mică, dar că procentajul de promovare a normei de control este net în favoarea grupei l-a valorice, cu 12 sportivi faţă de grupa a II-a valorică, cu doar 5 sportivi.

58

PROBA NR. 3 La grupa I-a valorică progresia este: 3'56" - 3'40" = 0'16"; La grupa a II-a valorică progresia este 3'59" - 3'50" = 0'09". Diferenţa progresiei este de 0'07" în favoarea grupei l-a valorice. Au trecut norma de control: la grupa I-a valorică 19 sportivi = 100%; la grupa a II-a valorică 9 sportivi = 49% La această probă progresia este minoră, dar procentajul de îndeplinirea baremului este dublu în favoarea grupei l-a valorice. PROBA NR. 4 La grupa I-a valorică progresia este de 3'02" - 2'46" = 0'19" La grupa a II-a valorică progresia este de 3'00" - 2'81" = 0'19" Diferenţa progresiei este de 0'37" în favoarea grupei l-a valorice. Au trecut norma de control: la grupa I-a valorică 19 sportivi = 100%; la grupa a II-a valorică 11 sportivi = 63%. Cu cât distanţele de alergare scad, cu atât diferenţa progresiei este mai mică. Din nou grupa I-a valorică are procentaj maxim de promovare a normei de control, dar şi grupa a II-a are un procentaj destul de bun, de 63%.

59

CONCLUZII

1. În antrenamentul fotbaliştilor urmărim formarea unei rezistenţe specifice pentru 90—120 minute, prin lucru de viteză şi forţă în condiţii de îndemânare, cu sau fără minge (în atac şi apărare). 2. În funcţie de valoarea jucătorilor şi obiectivele propuse, se urmăreşte să formeze o rezistenţă specifică a linei calităţi în funcţie de toate celelalte, aşa cum jocul o necesită. 3. În timpul formării rezistenţei specifice diferitelor distanţe (20—30—40 —50—60 m) sunt neapărat necesare pauze de la câteva secunde până la un minut şi jumătate. În acest timp pulsul poate reveni până la 150—140 şi chiar 120 pulsaţii pe minut, situaţie în care se reia alergarea pe distanţele stabilite. 4. Stabilirea distanţei de alergare şi a pauzei determină formarea unor deprinderi ale organismului, care în joc nu se întâlnesc niciodată. 5. Încordarea fizică antrenată ciclic determină şi o concentrare psihică (volitivă) corespunzătoare ca durată timpului cât executăm eforturi, după care o dată cu relaxarea fizică urmează şi cea psihică. 6. Se impune ca în antrenamente, indiferent care este calitatea, factorul, elementul sau procedeul, să ţinem seama de: 

condiţiile în care se desfăşoară efortul;



cerinţele stricte ale jocului, adaptate la particularităţile jucătorilor;



numărul şi valoarea adversarilor etc., în aşa fel încât antrenamentul pentru

rezistenţă să reprezinte antrenamentul părţilor componente ale jocului, într-o succesiune stabilită de antrenor în concordanţă cu necesităţile echipei. 7. Deci repetarea exerciţiilor caracteristice jocului de un număr de ori conduce la rezistenţa multilaterală specifică în fotbal. Important este că de fiecare dată când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei exersările să fie continuate până dincolo de prima senzaţie de oboseală, fără a merge însă la epuizare. Cu timpul senzaţia de oboseală va apare din ce în ce mai târziu, formându-se o 60

rezistenţă din ce în ce mai bună. Rezistenţa are însă şi ea anumite limite. 8. Problemele eforturilor maxime executate astăzi constituie preocupări importante ale antrenamentului actual, care interesează deopotrivă antrenorii, jucătorii şi medicii sportivi. 9. Indicaţiile metodice principale privind adoptarea metodelor de dezvoltare a rezistenţei la specificul jocului, sunt următoarele : — alegerea metodei să aibă loc în raport cu etapa de antrenament, cu vârsta şi nivelul de pregătire al jucătorilor, cu obiectivele ciclurilor săptămânale etc.; — antrenorii să selecţioneze, conform acestor criterii, un complex de metode specifice, pe care să-1 aplice o anumită perioadă de timp, suficientă pentru apariţia efectelor de rezistenţă, rezistenţă-viteză; — includerea în cicluri săptămânale şi în lecţii a metodelor specifice să se facă ţinând seama de consecinţele lor asupra formei sportive şi asupra stării fiziologice şi psihice generale a sportivului; — metodele specifice pot fi incluse în lecţii şi parţial, nu numai integral. — datorită folosirii deprinderilor tehnico-tactice ca elemente de conţinut ale intervalelor de efort, nu mai este totdeauna necesară includerea lor suplimentară în aceleaşi lecţii de antrenament; — condiţiile organizatorice ale antrenamentului trebuie să permită desfăşurarea continuă a exersării, posibilitatea de măsurare a distanţelor, duratelor efortului şi ale pauzelor, disciplina şi corectitudinea participării la lucru. 10. Studiind cu atenţie cifrele obţinute în probele cu caracter pur fizic, putem spune că ele sunt foarte concludente, progresia este evidentă în cadrul ambelor grupe, dar mai ales la grupa l-a valorică, ceea ce demonstrează că s-a lucrat bine, evidenţiindu-se la jocuri (oficiale şi amicale) prin ritmul alert impus în joc dar şi la distanţele net superioare parcurse pe toată durata jocului, fie în tempo de 4/4; 3/4; 2/4 din potenţial, în funcţie de cerinţele momentului de joc. 61

11. Am observat că numărul mai mare de ore de pregătire alocat grupei l-a, a făcut diferenţa, şi apare ca o necesitate în sportul de performanţă. 12. Este îmbucurător faptul că s-au înregistrat progresii însemnate, ceea ce demonstrează că folosirea metodelor şi mijloacelor, au fost eficiente atât în timpul antrenamentelor cât şi la jocuri.

PROPUNERI  Practica a demonstrat că trebuie acordată o foarte mare atenţie în cadrul selecţiei, asupra calităţilor motrice, baza de pornire în fotbalul de performanţă.  Se recomandă o restrângere (la strictul necesar) a mijloacelor şi metodelor de pregătire, la punerea accentului doar pe acelea care dau randament.  Cercetarea să se facă pe durata unui ciclu (4 ani) pentru grupele aflate în studiu.  Acordarea unei mai mari atenţii conştientizării sportivilor în practicarea sportului de performanţă şi stimularea lor pentru lucrul individual, independent şi organizat.  Acces mai mare la informaţiile de specialitate apărute în literatura internă, dar mai ales la cea externă.  Pentru că numai aşa putem fi la curent cu cerinţele fotbalului pe plan naţional, european şi mondial.

62

BIBLIOGRAFIE 1. Apolzan D. –”Fotbal 2010”, F.R.F., 1998. 2. Bompa T.O. –„Periodizarea – Dezvoltarea calităţilor biomotrice”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001. 3. Bompa T.O. –„Periodizarea – Teoria şi metodologia antrenamentului sportiv”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001. 4. Cernăianu C. –“Fotbal manualul antrenorului profesionist”, Ed. Rotech Pro, Bucureşti, 2001. 5. Cojocaru V. –“Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă performanţă”, Ed. Axis Mundi, Bucureşti,2000. 6. Colibaba, Evuleţ D., Bota I. – „Culegere de materiale tehnico-metodice” prezentate la cursul intensiv, modulul II al noii promoţii a Şcolii Naţionale de Antrenori. Bucureşti, 8-18 iulie 2002. 7. Constantinescu Dan - “Fotbal - curs de bază”, Iaşi, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”. 8. Dragnea A. –“Antrenamentul sportiv”, Ed. Didactică şi Pedagogică R. A. , Bucureşti, 1996. 9. Dragnea A., Mate-Teodorescu S. –„Teoria sportului”, Bucureşti, Edit. Fest, 2002. 10. Drăgan A. –„Fotbal pentru juniori”, Ed. Valinex, Chişinău, 2006. 11. Drăgan A. –„Fotbal – concepţii, metode şi mijloace”, Ed. Mongabit, Galaţi, 2006. 12. Drăgan A., Oprea A. –„Abordări interdisciplinare în fotbal”, Ed. Academică, Galaţi, 2007. 13. Drăgan A. –„Optimizarea lecţiei de antrenament la disciplina fotbal”, Ed. Galati University Press, Galaţi, 2009. 14. Epuran M., Holdevici I., Toniţa Fl. –„Psihologia sportului de performanţă”, Bucureşti, Edit. FEST, 2001. 15. Epuran M. –„Metodologia cercetării activităţilor corporale”, Bucureşti, 63

Edit. FEST, 2005. 16. Fiedler Paul - “Metodica Educaţiei Fizice şi Sportive”. Iaşi, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”, 1996. 17. Ionescu I. V. – “Football”, Ed. Helicon, Timişoara, 1995. 18. Manolache G. –« Lucrări practice », Ed. Mongabit, Galaţi, 2005. 19. Miu Şt., Velea Fl. –“Fotbal – Specializare”, Bucureşti, Edit. Fundaţiei România de Mâine, 2002. 20. Motroc I. –„Fotbal de la teorie la practică”, Editura Rodos, Bucureşti, 1994. 21. Pârvu C.M. –„ Elemente de iniţiere în jocul de fotbal”, Bucureşti, Ed. Tehnică, 2001. 22. Ploieşteanu C. –« Curs de bază », Ed. Academica, Galaţi, 2005. 23. Rădulescu C. –« Fotbal Principii Metode Mijloace », Ed. Sarmis, ClujNapoca, 2000. 24. Rădulescu M., Cojocaru V., Drăgan A. –„Ghidul antrenorului de fotbal la copii şi juniori”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003. 25. Rădulescu M. –„Fotbal, tehnică – factor prioritar” Ed. Răzeşu, 2007. 26. Stănculescu G. –„Fotbal pentru studenţi”, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2002. 27. Stănculescu V. – „Aspecte moderne de antrenament şi joc”, Ed. SportTurism, 1977. 28. Stănculescu V. – „Ghidul antrenorului de fotbal profesionist ”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003. 29. Stănculescu V. – „Sistemul tridimensional de pregătire”, Bucureşti, I.N.C.S., SDP 447, 2002.

64