Educatia permanenta REFERAT

M A S T E R DREPT MATERIAL COMUNITAR

DISCIPLINA:

TEMA:

DREPT ECONOMIC COMUNITAR

EDUCAŢIA PERMANENTĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

MASTERAND, CONSTANTIN STUMBEA

2010

CUPRINS 1

Trusted by over 1 million members

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.













Pag. LISTA DE ABREVIERI............ ABREVIERI................................... .............................................. .............................................. ............................ ..... 3 CAPITOLUL I CONCEPTE DE BAZĂ BAZĂ ALE EDUCAŢIEI............................... EDUCAŢIEI...................................................... ....................... 4 1.1. Terminologie ............................................ .................................................................... ............................................... .......................... ... 4 1.2. Caracterul Caracterul istoric istoric al educaţiei.............................. educaţiei..................................................... ..................................... .............. 4 1.3. Definiţii ale educaţiei............................... educaţiei...................................................... ............................................... ........................... ... 6 1.4. Funcţii ale ale educaţiei............... educaţiei...................................... .............................................. ............................................. ...................... 7 1.5. Fundamentele educaţiei.................................. educaţiei......................................................... ........................................... .................... 8 1.6. Formele educaţiei................................ educaţiei....................................................... .............................................. ................................ ......... 8 1.7. Factorii educaţiei....................................... educaţiei.............................................................. .............................................. .......................... ... 12 CAPITOLUL II EDUCAŢIA ŞI PROVOCĂRILE PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE.......... CONTEMPORANE..................... ........... 13 2.1. Criza lumii contemporane............................... contemporane...................................................... ......................................... .................. 13 2.2. Noi tipuri de educaţii............................................... educaţii...................................................................... .................................. ........... 14 2.3. Inovaţie şi reformă în învăţământul învăţământul românesc........................... românesc....................................... ............ 14 CAPITOLUL III EDUCAŢIA PERMANENTĂ............................ PERMANENTĂ................................................... .............................................. ........................... 15 3.1. Conceptul de educaţie permanentă........................ permanentă............................................... .................................. ........... 15 3.2. Perspectiva educatiei educatiei permanente....................................... permanente............................................................ ..................... 18 3.3. Educaţia permanentă permanentă şi calitatea educaţiei............................... educaţiei............................................. .............. 20 3.4. Educaţia permanentă şi inovaţia................................ inovaţia....................................................... .............................. ....... 22 3.5. Specificul educaţiei permanente permanente a adulţilor.................................... adulţilor............................................ ........ 26 3.6. Specificul educaţiei permanete permanete al personalului didactic....................... didactic......................... 29 CAPITOLUL IV CONCLUZII.............................. CONCLUZII..................................................... .............................................. .............................................. ............................ ..... 34 BIBLIOGRAFIE......................... BIBLIOGRAFIE................................................ .............................................. .............................................. ........................... .... 36















LISTA DE ABREVIERI ARACIS

- Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Calităţii în Învăţământul Superior

ARACIP

- Agenţia Română de de Asigurare a Calităţii Calităţii în Învăţământul Preuniversitar Preuniversitar

ASTRA

- Asociaţia Transilvană Transilvană pentru Literatura Literatura Română şi Cultura Poporului Poporului Român

art.

- articol

C. civil

– Codul civil

C.E.

– CONSILIUL EUROPEI

Coord.

- coordonator

EIS

- Tablou de bord al inovării europene

EUROSTAT – Agenţia de Statistică a Uniunii Europene ICT

- Tehnologie a Informării şi Comunicării

J.O.

- JURNALUL OFICIAL

MECI

- MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII şi INOVĂRII

M.Of .

– MONITORUL OFICIAL

nr. nr.

– număr

OM

- ORDINUL MINISTRULUI

ONU

- ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE

Op.cit.

– Opera citată

OUG

- ORDONANŢĂ de de URGENŢĂ a GUVERNULUI GUVERNULUI

pag. pag.

– pagina

PND

– PROGRAMUL NAŢIONAL NAŢIONAL pentru pentru DEZVOLTARE DEZVOLTARE

UE

– UNIUNEA EUROPEANĂ

UNESCO

- Organizaţia Naţiunilor Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură















CAPITOLUL I CONCEPTE DE BAZĂ ALE EDUCAŢIEI 1.1. Terminologie 1 Cuvântul educaţie este de origine latină, latină, fiind dedus din termenul „ educo-educare ”, care înseamnă - a creşte, a hrăni, a cultiva (era vorba de plante sau animale) sau din termenul „educo-educere ”, care înseamnă – a duce, a conduce, a scoate. În literatura de specialitate şi în practica vorbirii curente, întâlnim şi alţi termeni corelativi educaţiei: dresaj, domesticire, îndoctrinare, formare, instruire, învăţare, salvare, predare etc 1.2. Caracterul istoric al educaţiei 2 Educaţia diferă de la o etapă istorică la alta în funcţie de condiţiile materiale şi spirituale ale societăţii. Educaţia este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, societatea, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forţă de muncă şi fiinţă socială. Odat Odatăă cu succ succes esiu iune neaa epoc epocil ilor or isto istori rice ce idea idealu lul,l, meca mecani nism smel ele, e, conţ conţin inut utur uril ile, e, finalităţile educaţiei s-au schimbat, au evoluat şi s-au perfecţionat. Educaţia este deci supusă schimbărilor istorice, ea apărând odată cu societatea din comuna primitivă. primitivă. În momentul în care strămoşii îndepărtaţi ai omului au început să muncească, prin aceasta, felul lor de viaţă a început să se deosebească fundamental de cel al animalelor. Acestea din urmă au continuat să se adapteze şi să se comporte faţă de mediul natural în mod instinctiv. Omul însă a adoptat faţă de mediu o atitudine activă, transformându-l cu ajutorul uneltelor pe care le confecţionează. Astfel apare atitudinea activă a omului faţă de propria sa dezvoltare, simţul de răspundere pentru generaţia viitoare, exprimat prin grija adulţilor de a transmite celor tineri experienţa de confecţionare şi utilizare a uneltelor în vederea formării lor ca forţă de muncă. Între muncă şi educaţie s-a stabilit astfel un raport de intercondiţionare, raport care se află la baza perfecţionării uneltelor de muncă. Dezvoltarea vieţii sociale, îmbogăţirea experienţei umane fac să se complice însuşi procesul de transmitere a experienţei acumulate, de procesul de educare. Generaţiile adulte transmit tinerelor generaţii nu numai experienţa de muncă, ci şi limba şi regulile de comportare. Acest proces intenţionat de formare a tinerelor generaţii este tocmai ceea ce înţelegem prin educaţia în comuna primitivă. Apariţia proprietăţii private şi a claselor sociale fac ca educaţia antichităţii să se deosebească de cea specifică comunei primitive. Educaţia are acum un caracter de clasă. Acest caracter este evident atât în statele din orientul antic – Egipt, Egipt, China, China, India – cât şi în Grecia şi Roma antică. antică. În şcolile egiptene egiptene se urmărea, pe de o parte, parte, pregătire pregătireaa conducăt conducătorilor orilor statului statului – a pre preoţ oţil ilor or – iar iar pe de altă altă part parte, e, preg pregăt ătir irea ea acel acelor oraa care care,, înde îndepl plin inin indd dive divers rsee func funcţi ţiii administrative mai mărunte, aveau obligaţia de a şti să scrie. Din documentele ce au ajuns până în vremea noastră se poate deduce că chinezii au avut şcoli cu mult înainte ca societatea lor să se împartă pe clase. Cu toate acestea şcolile din China antică devin treptat un monopol al aristocraţiei. Spre deosebire de alte şcoli din orien orientul tul antic, antic, în China China se acord acordăă mare mare atenţi atenţiee formăr formării ii deprin deprinder derilo ilorr de compo comporta rtare, re, urmărindu-se mai ales cultivarea supunerii atât faţă de cei mai în vârstă, cât şi faţă de cei superiori ca situaţie socială. Educaţia morală din şcoala chineză era puternic influenţată de religie. Ca şi la egipteni, pentru indieni nu exista o demarcaţie precisă între cunoştinţele religioase şi cele profane. Ele se împleteau. În India se studia astronomia, astronomia, medicina (cu















În Grecia Grecia antică antică putem putem evide evidenţi nţiaa două două tip tipuri uri de sistem sistemee educaţ educaţion ionale ale.. Aceste Acesteaa privesc cele două mari puteri: Sparta şi Atena. Atena. Sistemul educaţional spartan era cu precădere unul militar, pe când în Atena predomina un sistem democratic. Sistemul educaţional al romanilor a cunoscut o organizare diferită, corespunzătoare principalelor etape ale dezvoltării statului. Astfel în perioada regalităţii educaţia se făcea în famil familie; ie; în timpul timpul republ republici iciii încep începee să se manif manifest estee tot mai mult mult preocu preocupa parea rea pentru pentru organizarea învăţământului; pe când în timpul imperiului sistemul de instrucţie şi educaţie capătă un caracter de stat. Trecerea de la societatea sclavagistă la cea feudală a însemnat, totodată, şi trecerea de la sistemul de educaţie sclavagist la altul care corespundea cerinţelor vieţii economice şi sociale specifice orânduirii, a cărei durată se întinde din secolul al V-lea până în secolul al XVIII-lea. Ideologia dominantă a orânduirii feudale a fost cea religioasă – creştinismul pentru Europa, islamismul pentru Orientul apropiat şi nordul Africii, budhismul pentru Orientul îndepărtat. Biserica – îndeosebi cea creştină – acaparase pământ, putere politică şi întreaga viaţă culturală. Dogmele religioase serveau integral i ntegral intereselor claselor dominante, de aceea ele constituiau elementul primordial şi baza oricărei gândiri teoretice a reprezentanţilor acestor clase. Este cunoscut faptul că în această perioadă filosofia a devenit o “slujnică” a teologiei. Arta a fost şi ea subordonată spiritului teologiei, devenind o expresie a dispreţului religios pentru natură, pentru om. Prin conţinutul său, arta exprima aspiraţia către viaţa viitoare. În pictura şi sculptura feudală era redat extazul mistic al unor fiinţe dematerializate, disproporţionate anatomic. În ceea ce priveşte învăţământul feudal, acesta a fost un monopol al clerului – atât în Europa, cât şi în Orientul apropiat şi depărtat. Se ştie că orânduirea feudală cuprinde mai multe etape, fiecare dintre ele având anumite particularităţi care şi-au exercitat influenţa şi asupra educaţiei şi învăţământului. Astfel, educaţia evului mediu propriu-zis (secolele V-XIV) se deosebeşte mult de aceea care se practica în epoca Renaşterii şi Reformei (secolele XV-XVI), iar aceasta avea unele trăsături care o diferenţiau de sistemul educativ din perioada descompunerii feudalismului (secolele XVII-XVIII). Către sfârşitul evului mediu ritmul de dezvoltare al societăţii a devenit mai alert. Crucia Cruciade dele le au înl înlesn esnit it schimb schimbul ul de mărfur mărfuri,i, au contri contribui buitt la dezvo dezvolta ltarea rea putern puternică ică a meseriilor, a atelierelor meşteşugăreşti. În industrie s-au introdus motoarele hidraulice, a început să se folosească roata de tors şi s-a trecut la organizarea unui nou tip de producţie industrială, producţia manufacturieră. Secolele XIV şi XV constituie – pentru o parte din ţările Europei de apus – perioada de trecere de la feudalism la capitalism. Criza economică şi socială din aceste secole este însăşi criza regimului feudal, care a permis trecerea de la supremaţia nobilimii feudale la dobândirea puterii de către burghezie. Populaţia oraşelor a crescut continuu. Treptat, apar, mai ales în Italia, Italia, o mulţime de “republici”. Aproape fiecare oraş mai dezvoltat a devenit o republică – Veneţia, Veneţia, Florenţa, Florenţa, Genova, Genova , Milano etc. Schimbări majore s-au petrecut şi în educaţie. Conceptele umanismului au influenţat puternic ideile pedagogice. Se dă o mare importanţă respectului faţă de om, încrederea în posibilităţile sale fizice şi intelectuale. Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea se caracterizează pe pla plann soci socioo-po poli liti ticc prin printr tr-o -o succ succes esiu iune ne de vict victor orii ii ale ale burg burghe hezi ziei ei din din ţări ţările le Euro Europe peii occidentale. Întrucât înseşi interesele sale economice şi politice îi impuneau asigurarea unei instrucţii elementare pentru categorii largi ale populaţiei. Această perioadă constituie un mare pas înainte în direcţia generalizării învăţământului primar şi a dezvoltării teoriei















Dar anul 1900 nu este o piatră de hotar în dezvoltarea teoriei şi practicii pedagogice. Către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor au apărut o serie de elemente noi care anunţă importante mutaţii în gândirea pedagogică şi practica şcolară. Aproape tot ceea ce creaseră secolele anterioare în domeniul practicii instructiv-educative era cuprins acum în termenul de şcoală tradiţională şi începuse să fie repudiat. Apare, mai întâi, o reacţie faţă de şcoala herbartiană, întemeiată exclusiv pe receptivitate, pe orientare exclusiv teoretică a conţinutului activităţii didactice. Se creează, astfel, aşa-numitele şcoli noi din Marea Britanie, Britanie, Franţa, Franţa, Germania, Germania, SUA. SUA. Tot acum, ca urmare a iniţierii cercetărilor experimentale în psihologie în psihologie,, începe să se manifeste o puternică reacţie faţă de pedagogia filosofică – constituită deductiv, pornindu-se de la anumite principii sau concepte filosofice. Se conturează astfel ideea unei pedagogii experimentale şi, concomitent, ideea unei ştiinţe a copilului – pedagogia. pedagogia. Tot în această perioadă se constată o altă tendinţă: depăşirea limitelor pedagogiei întemeiată pe psihologie pe psihologie – care conducea spre cultivarea individualismului – prin elaborarea unei teorii pedagogice bazate pe sociologie, sociologie, adică pedagogia socială. Pe plan pedagogic, secolul XX s-a anunţat, încă de la început – prin teoria educaţiei noi – ca un secol al copilului. De-a De-a lung lungul ul isto istori riei ei,, educ educaţ aţia ia şi-a şi-a demo demons nstr trat at rolu rolull vita vitall pent pentru ru dezv dezvol olta tare reaa civilizaţiei, culturii umanităţii, pentru creşterea gradului de ordine şi raţionalitate în viaţa socială, pentru cultivarea valorilor spirituale şi conferirea în acest fel a unui statut elevat condiţiei umane. 1.3. Definiţii ale educaţiei 3 Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale. Educaţia este un tip particular de acţiune umană, o intervenţie sau direcţionare, o categorie fundamentală a pedagogiei. Platon definea educaţia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii supravegherii publice, iar nu particulare”. Johann Amos Comenius, Comenius , în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naştere, natura înzestrează copilul numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie. Rezultă că în concepţia sa, educaţia este o activ activita itate te de stimu stimular laree a acest acestor or „semi „seminţe nţe”, ”, şi implic implicit, it, de condu conduce cere re a proce procesul sului ui de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”. Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, XVII-lea, John Locke, Locke, educaţia se prezintă sub forma unei relaţii interpersonale de supraveghere şi intervenţie ce se stabileşte între „preceptor” (educator) şi copil (viitorul „gentleman”). „gentleman”). Filosoful german Immanuel Kant, Kant, aprecia că educaţia contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societăţii: „este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educaţie şi că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”. Pentru Jean-Jac Jean-Jacques ques Rousseau Rousseau educ educaţ aţia ia este este în acel acelaş aşii timp timp inte interv rven enţi ţiee şi neint neinterv ervenţ enţie ie : „Educ „Educaţi aţiaa negat negativă ivă presup presupune une înl înlătu ăturar rarea ea oricăr oricărui ui obstac obstacol ol din calea calea dezvoltării fireşti, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenţie”. În opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart educaţia este împărţită în trei subdiviziuni: guvernarea, învăţământul (realizarea unor obiective specifice) şi educaţia morală.

















Durkhe Durkheim im (în 1930) 1930) afirma afirma că „educ „educaţi aţiaa const constăă înt într-o r-o social socializa izare re metodi metodică că a tin tinere ereii educaţii”. „Educaţia este activitatea conştientă de a-l influenţa pe om printr-o triplă acţiune: de îngrijire, de îndrumare şi de cultivare în direcţia creării valorilor culturale şi a sensibilizării individului faţă de acestea (Bârsănescu, 1935). „Educaţia este o integrare: integrarea forţelor vieţii în funcţionarea armonioasă a corpului, integrarea aptitudinilor sociale în vederea adaptării la grupuri, integrarea energiilor spiri spiritua tuale, le, prin prin mijloc mijlocire ireaa fiinţe fiinţeii socia sociale le şi corpor corporale ale,, pentru pentru dezvol dezvoltar tarea ea comple completă tă a personalităţii individuale” (Hubert, 1965). Pedagogul român Constantin Narly, Narly, consideră că educaţia este „un fapt social şi individual în acelaşi timp”. Florin Georgescu considera că „educaţia este prima activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie” (Florin Georgescu 1970). Dewey în 1972 spune că „Educaţia este acea reconstrucţie sau reorganizare a exprienţei care se adaugă la înţelesul experienţei precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care urmează”. Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca oricând, inteligenţa şi capacitatea creatoare a omului. „Întregul climat al viitorului, afirmă Bogdan Suchodolski, Suchodolski, va situa capacităţile intelectuale în condiţiile deplinei afirmări şi va da un larg avans dorinţei de cunoaştere. În concluzie, prin educaţie se doreşte dezvoltarea conştientă a potenţialului biopsihic al omului omului şi formar formarea ea unui unui tip de person personali alitat tatee solici solicitat tat de condiţ condiţiil iilee preze prezente nte şi de perspectiva societăţii. Educ Educaţ aţia ia are are urmă următo toar arel elee cara caract cter eris istic tici: i: pune pune acce accent nt pe oame oameni ni,, urmă urmăre reşt ştee dezvoltarea unor calităţi umane şi explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viaţă, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenţei, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educaţie îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educaţională este dinamică şi flexibilă în acelaşi timp, iar educaţia stimulează idealul fiinţei umane exprimat prin „a fi şi a deveni”. Ioan Cerghit identifică următoarele posibile perspective de înţelegere a educaţiei:4 -educaţia ca proces – transformarea fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi; -educaţia ca acţiune de conducere – dirijarea evoluţiei individului; -educaţia ca acţiune socială – activitate planificată pe baza unui proiect social; -educaţia ca interrelaţie umană – efort comun educator-educat; educator-educat; -educaţia ca ansamblu de influenţe – acţiuni aleatorii care contribuie la formarea omului. 1.4. Funcţiile educaţiei 5

















-îi pregăteşte pe copii, tineri şi adulţi pentru integrarea socio-profesională, ca şi pentru adaptarea la schimbările care au loc în ştiinţă şi în cultură, în lumea muncii şi al educaţiei, în modul de viaţă al oamenilor şi în societate în general; -pune la dispoziţia tuturor oamenilor mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor neântreruptă, pe tot parcursul vieţii, potrivit principiului educaţiei permanente. 1.5. Fundamentele educaţiei 6 Acţiunea educaţională se exercită antrenând nişte baze pe care şi le subsumează în calitate de fundamente, de determinări importante. Fundamentele educaţiei se referă la toate acele determinări specifice şi nespecifice, din interiorul spaţiului formării, dar şi din afara lui, care condiţionează procesul educaţional ca atare. Aceste fundamente sunt următoarele: a). Fundamentele biopsihice Există un suport corporal, structural, funcţional constituit din corpul biopsihologic de a cărui cărui bună funcţionare funcţionare depinde depinde reuşita reuşita actului actului educaţion educaţional. al. Principale Principalele le componen componente te funcţional-dinamice transmise ereditar, implicate în educaţie, sunt: plasticitatea sistemului nervos central, dinamica activităţii nervoase superioare şi particularităţile funcţionale ale analizatorilor. b). Fundamente socioculturale Calitatea educaţiei ţine de specificitatea unui areal social, de experienţele culturale ale unei comunităţi, de gradul de cultură şi civilizaţie a unei epoci. Mediul educaţional este format din mediul fizic şi mediul social . Mediul fizic constă în totalitatea elementelor naturale (geografice) şi artificiale (artefactele omului) pe care indivizii le întâlnesc în mediul proxim. Mediul social se referă la toate determinările de ordin comunitar (tipuri de relaţii interu int eruman mane, e, forme forme de organi organiza zare, re, de realiz realizare are a activi activităţ tăţilo ilorr materi materiale ale şi elemne elemnetel telor or spirituale) ce au un impact direct asupra proceselor educaţionale. c). Fundamente istorice Educaţia este o activitate de reproducţie culturală, de rememorare, reîntipărire şi de perpetuare, prin creaţie, a valorilor umanităţii. Gândirea despre educaţie a evoluat de la o epocă la alta, s-a stratificat în timp, a parcurs un traseu cumulativ, ideile adunându-se, complementându-se, complementându-se, intresectându-se. intresectându-se. d). Fundamente filosofice Orice demers acţional în materie de educaţie se derulează în acord cu un program ideatic. În spatele fiecărui proiect transformator trebuie să se afle o filozofie şi chiar o ideologie adiacentă. e). Fundamente politice Educaţia se exercită sub forma unui program de acţiuni dimensionat de cei care conduc societatea.

















Altfel spus, toate influenţele şi acţiunile educative care intervin în viaţa individului, în mod organizat şi structurat (în conformitate cu anumite norme generale şi pedagogice, desfăşurate într-un cadru instituţionalizat) sau, dimpotrivă, în mod spontan (întâmplător, difuz, neoficial), sunt reunite sub denumirea de forme ale educaţiei. În funcţie de gradul de organizare şi de oficializare al formelor educaţiei, putem delimita trei mari categorii: a). Educaţia formală (oficială); b). Educaţia non-formală (extraşcolară); c). Educaţia informală (spontană); a). Educaţia formală 9 -Din punct de vedere etimologic , termenul îşi are originea în latinescul “formalis ” care înseamnă “organizat”, “oficial”. În acest sens, educaţia formală reprezintă educaţia oficială. -Din punct de vedere conceptual , educaţia formală cuprinde totalitatea activităţilor şi a acţiunilor pedagogice desfăşurate şi proiectate instituţional (în grădiniţe, şcoli, licee, unive universi rsităţ tăţi,i, centr centree de perfe perfecţi cţiona onare re etc.), etc.), în cadrul cadrul sistem sistemulu uluii de învăţă învăţămân mânt,t, în mod planificat şi organizat pe niveluri şi ani de studii, având finalităţi educative bine determinate. Ea se realizează în cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate, în timp şi spaţiu: planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de învăţare etc. -Dezide -Deziderate ratele le majore majore ale educa educaţie ţieii formal formalee cupr cuprin indd asim asimil ilar area ea sist sistem emat atic icăă şi organi organiza zată tă a cunoşt cunoştinţ inţelo elorr din diferi diferite te domen domenii ii de int intere eress cultur cultural-ş al-ştii tiinţi nţific fic,, practi practicc şi tehnologic şi folosirea acestora în vederea dezvoltării personale şi a inserţiei optime în viaţa activă activă a societăţii societăţii,, prin formarea formarea şi stimularea stimularea capacităţilo capacităţilorr intelectua intelectuale le şi aptitudin aptitudinale, ale, a price priceper perilo ilorr şi deprin deprinder derilo ilor, r, a atitud atitudini inilor lor şi convin convinger gerilo ilor. r. Totoda Totodată tă se urmăre urmăreşte şte înzestrarea individului cu metode şi tehnici de muncă intelectuală şi dezvoltarea pe cât posibil a inteligenţei sociale şi emoţionale. -Trăsăturile caracteristice ale educaţiei formale rezultă din caracterul său oficial. O prim primăă cara caract cter eris isti tică că a educ educaţ aţie ieii form formal alee se refe referă ră la fapt faptul ul că acea aceast staa este este instituţionalizată, realizându-se realizându-se în mod conştient, sistematic şi organizat în cadrul sistemului de învăţământ. O a doua doua cara caract cter eris isti tică că este este fapt faptul ul că obie obiect ctiv ivel elee şi conţ conţin inut utul ul educ educaţ aţie ieii sunt sunt prevăzute în documente şcolare. Ele sunt elaborate pe cicluri, niveluri şi ani de studii, fiind proiectate pedagogic prin planuri de învăţământ, programe şi manuale şcolare, cursuri universitare, ghiduri etc. O altă caracteristică se referă la faptul că această formă a educaţiei conduce la atingerea dezideratelor educative preconizate într-un context metodologic organizat. Acest context metodologic este dezvoltat în concordanţă cu cerinţele idealului educaţional, în condiţii pedagogice determinate, cu materiale didactice special elaborate pentru atingerea scopurilor şi cu mijloace de învăţământ investite cu funcţii pedagogice precise.

















b).Educaţia nonformală -Din punct de vedere etimologic , termenul de educaţie nonformală îşi are originea în latinescul “nonformalis”, preluat cu sensul “în afara unor forme special/oficial organizate pentru un anume gen de activitate”. Nonformal nu e sinonim cu needucativ, ci desemnează desemnează o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formativ-educative. -Din -Din punc punctt de vede vedere re conceptual , educa educaţia ţia nonfor nonformal malăă cupri cuprinde nde ansam ansamblu blull activ activită ităţil ţilor or şi al acţiu acţiunil nilor or care care se desfă desfăşoa şoară ră înt într-un r-un cadru cadru instit instituţi uţiona onaliz lizat, at, în mod organizat, dar în afara sistemului şcolar, constituindu-se ca o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate informal. -Dezide -Deziderate ratele le educaţie educaţieii nonforma nonformale le sunt sunt în strâ strâns nsăă legă legătu tură ră cu real realiz izar area ea următoarelor finalităţi: • să lărgească şi să completeze orizontul de cultură, îmbogăţind cunoştinţele din anumite domenii; • să creeze creeze condiţ condiţii ii pentru pentru desăv desăvârş ârşire ireaa profes profesion ională ală sau ini iniţie ţierea rea înt într-o r-o nouă nouă activitate; • să sprijine alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate; • să contribuie contribuie la recreerea recreerea şi la destinder destinderea ea participanţilor participanţilor precum şi la petrecerea petrecerea organizată a timpului liber; • să asigure cadrul de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor; Raportul dintre educaţia nonformală şi cea formală este unul de complementaritate, atât sub aspectul conţinutului, cât şi în ceea ce priveşte formele şi modalităţile de realizare. -Trăsăturile caracteristice ale educaţiei nonformale sunt relevante pentru această formă care asigură legătura dintre instruirea formală şi cea informală. O caracteristică importantă se referă la faptul că educaţia nonformală se desfăşoară într într-u -unn cadru dru inst instit ituuţion ţional aliz izat at,, în afa afara sist sisteemulu ului şcol şcolaar, cupri uprinz nzâând activ ctivit ităţ ăţii extraclas extraclasă/ext ă/extradid radidactic acticee (cercuri (cercuri pe disciline disciline,, interdisc interdisciplina iplinare re sau tematice, tematice, ansamblu ansambluri ri sportive, artistice, concursuri şcolare, olimpiade, competiţii etc.) şi activităţi de educaţie şi instruire instruire extraşcola extraşcolare, re, denumite denumite paraşcol paraşcolare are şi perişcola perişcolare. re. Cele paraşcol paraşcolare are se dezvoltă dezvoltă în mediul socio-profesional cum ar fi de exemplu activităţile de perfecţionare şi de reciclare, de formare civică civică sau profesională profesională.. Activităţile Activităţile perişcola perişcolare re evoluează evoluează în mediul mediul sociosociocultural ca activităţi de autoeducaţie şi de petrecere organizată a timpului liber în cadrul universităţilor populare, al cluburilor sportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, în biblioteci publice, în excursii, acţiuni social-culturale sau în familie ori prin intermediul massmediei, denumită adesea şcoală paralelă. O altă trăsătură trăsătură caracter caracteristică istică este caracteru caracterull opţional opţional al activităţilo activităţilorr extraşcol extraşcolare, are, desfăşurate într-o ambianţă relaxată, calmă şi plăcută, dispunând de mijloace menite să atragă atragă publicul publicul de diferite diferite vârste. vârste. Este o formă formă facultati facultativă vă de antrename antrenament nt intelectua intelectuall care

















• dispune de un curriculum la alegere (“cafeteria curriculum”), flexibil şi variat propunându-le participanţilor activităţi diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile speciale şi de aspiraţiile lor; • cont contri ribu buie ie la lărg lărgire ireaa şi îm îmbo bogă găţi ţire reaa cult cultur urii ii gene genera rale le şi de spec specia ialit litat atee a participanţilor, oferind activităţi de reciclare profesională, de completare a studiilor şi de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacităţii indivizilor supradotaţi; • creea creează ză ocazii ocazii de petrec petrecere ere organi organiza zată tă a timpul timpului ui lib liber, er, înt într-un r-un mod plăcut plăcut,, urmărind destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic; • asigură o rapidă actualizare a informaţiilor din diferite domenii fiind interesată să menţină interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă şi pregătirii lor profesionale, punând accentul pe aplicabilitatea imediată a cunoştinţelor; • antr antren enea ează ză noil noilee tehn tehnol olog ogii ii comu comuni nica caţi ţion onal ale, e, ţinâ ţinând nd cont cont de prog progre resu sull tehnicoştiinţific, valorificând oportunităţile oferite de internet, televiziune, calculatoare etc.; • este este nestr nestresa esantă ntă,, oferi oferind nd activ activită ităţi ţi plăcu plăcute te şi scutit scutitee de evaluă evaluări ri riguro riguroas ase, e, în favoarea strategiilor de apreciere formativă, stimulativă, continuă; • răspunde cerinţelor şi necesităţilor educaţiei permanente. - Limitele educaţiei nonformale semnalate în lucrările de specialitate se referă la faptul că această formă include uneori programe mult prea flexibile, centrate doar pe obiective pe termen scurt şi o prea mare “libertate” metodologică a educatorilor. - Expansiunea Expansiunea educaţiei nonformale a devenit o problemă de interes general în politica educaţiei începând cu anii ‘60–’70, pe fondul afirmării preocupărilor de educaţie permanentă şi recurentă şi al extensiei formelor de instruire de-a lungul întregii vieţii în formule situate în afara sistemului şcolar. Această tendinţă este amplificată pe fond fondul ul acce accent ntuă uării rii criz crizei ei mond mondia iale le a educ educaţ aţie ieii ce semn semnal alaa nece necesi sita tate teaa revi revizu zuir irii ii curriculumului, realizarea echilibrului între dezvoltarea economică, cerinţele societăţii şi rezultatele sistemului de învăţământ. Relaţia dintre educaţia formală şi educaţia nonformală este de complementaritale sub raportul conţinutului, al formelor de organizare şi de realizare. Nu trebuie neglijat faptul că exis există tă şi o rela relaţi ţiee conc concur uren enţia ţială lă într întree cele cele două două form formee de educ educaţ aţie ie.. Ţinâ Ţinând nd cont cont că dezvo dezvolta ltarea rea educa educaţie ţieii nonfor nonformal malee poate poate oferi oferi sugest sugestii ii şi chiar chiar soluţ soluţii ii pentr pentruu depăşi depăşirea rea prelungitei “crize a şcolii”, în ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre acreditarea activităţilor de educaţie nonformală. c). Educaţia informală -Din -Din punc punctt de vede vedere re etimologic , denumi denumirea rea termen termenulu uluii de educaţ educaţie ie inform informală ală provi provine ne din limba limba latină latină,, “infor “informis mis/inf /inform ormali alis” s” fiind fiind prelua preluatt cu sensul sensul de “spont “spontan” an”,, “neaşteptat”. “neaşteptat”. Ca urmare prin educaţie informală înţelegem educaţia realizată spontan. -Din punct de vedere conceptual , educaţia infor-mală include ansamblul influenţelor cotidiene, spontane, eterogene, eterogene, incidentale, voluminoase – sub aspect cantitativ – care nu îşi propun în mod deliberat atingerea unor ţeluri pedagogice, dar au efecte educative, ocupând



















- Evaluarea Evaluarea are are o situ situaţ aţie ie spec specia ială lă în cazu cazull educ educaţ aţie ieii info inform rmal ale. e. Eval Evalua uare reaa se realizează la nivelul opiniilor şi reuşitelor personale şi sociale ale cetăţenilor, pe baza analizei comportamentale şi factuale. În acest sens, literatura de specialitate semnalează faptul că viaţa socială se desfăşoară sub dublu impact: acela al opiniei colectivităţii şi al cenzurării pe care o operează conştiinţa în sine. - Avantajele Avantajele educaţiei informale pot fi sesizate în plan didactic. Învăţarea de tip informal este o învăţare cu caracter pluridisciplinar, informaţiile provenind din variate domenii, completându-le pe cele achiziţionate prin intermediul celorlalte forme de educaţie. Această situaţie îi conferă individului posibilitatea de a interioriza şi exterioriza atitudini, comportamente, sentimente etc. -Dezavantajele educa educaţie ţieii inform informale ale sunt sunt ineren inerente te în condiţ condiţiil iilee inexis inexisten tenţei ţei unei unei acţiuni pedagogice, instituţionalizate şi organizate sistematic la nivel structural şi funcţional. De aceea aceea educaţ educaţia ia inform informală ală are o funcţi funcţiee format formativă ivă redusă redusă.. Puţine Puţine inform informaţi aţiii devin devin cunoştinţe. - Expansiunea Expansiunea educaţiei informale este evidentă în societatea contemporană. Către sfârşitul anilor ’80 a crescut interesul pentru educaţia informală, şi învăţărea informală, denumită şi învăţărea provenită din mediu (environment learning). Numeroşi autori şi educatori, preocupaţi în special de învăţarea adulţilor şi de educaţia permanentă şi-au îndreptat atenţia asupra educaţiei informale examinând-o în detaliu. În ţările dezvoltate se manifestă tendinţa instituţionalizării educaţiei informale în cadrul organizaţiilor de tineret şi comunitare. În Germania, educatorii sunt pregătiţi, alături de asistenţii sociali, ca pedagogi sociali. Ei încurajează populaţia să adopte un stil de viaţă sănătos, să-şi descopere propriile calităţi şi să le dezvolte, să cugete asupra propriilor experienţe de viaţă. Acest lucru presupune fie împărţirea de foi volante pe o anumită temă, fie adunare doritorilor la unul dintre localnici acasă, în vecinătate şi stimularea discuţiilor, fie organizarea unor excursii sau diverse alte activităţi comune în mijlocul comunităţii. În Marea Britanie şi Irlanda, în mod obişnuit, pregătirea educatorilor informali se face prin cursuri ce au ca teme problemele tinerilor şi ale comunităţii, desfăşurate în cadrul colegiilor, în învăţământul secundar.

















Într-o societate informatizată, stimulii explicit educogeni trebuie să fie prezenţi şi la acest acest nivel. nivel. Gama Gama mijloa mijloacel celor or media mediatic ticee este este deose deosebit bit de largă largă:: ziare, ziare, revist reviste, e, radio, radio, televiziu televiziune, ne, internet, internet, etc Atenţie Atenţie însă, nu tot ce se vehicule vehiculează ază prin presă poartă pecetea pecetea valabilităţii şi relevanţei valorice. f). Structurile asociative Asociaţiile informale – organizate pe criterii disciplinare, profesionale, spirituale sau nu, au ca scop şi o serie de acţiuni educative la nivelul publicului. Gama este şi aici largă, asociaţii ale copiilor şi tineretului, societăţi caritabile, organizaţii non-guvernamentale etc ce au ca sarci sarcini ni comple complemen mentar taree formar formarea ea conşti conştiinţ inţei ei şi condu conduite iteii proac proactiv tive, e, prosoc prosocial iale, e, culturale. Să reliefăm faptul că, toţi aceşti factori acţionează simultan, corelat, prin împletirea funcţiilor lor educative, sperând astfel la o reformare spirituală autentică a omului şi comunităţii. CAPITOLUL II EDUCAŢIA ŞI PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE 2.1. Criza lumii contemporane11 Lumea contemporană se caracterizează printr-o evoluţie rapidă şi imprevizibilă a ştiinţei şi tehnicii, generând o gigantică mişcare de idei, de invenţii şi descoperiri, o creştere expon exponenţ enţial ialăă a inform informaţi aţiei ei şi a tehnol tehnologi ogiilo ilorr de vârf. Aceste Acesteaa au drept conseci consecinţă nţă inform informati atiza zarea rea societ societăţi ăţii,i, restru restructu cturar rarea ea şi reînn reînnoir oirea ea unor unor demer demersur surii episte epistemol mologi ogice ce pluridisciplinare, din toate sectoarele vieţii sociale. Societatea contemporană se confruntă cu resursele limitate de materii prime şi de energie, cu creşterea demografică, cu adâncirea decalajului dintre ţările bogate şi sarace, cu deteriorarea continuă a mediului înconjurator şi cu conflictele interetnice. Solu So luţi ţiaa aces aceste teii criz crizee o cons consti titu tuie ie refo reform rmaa învă învăţă ţămâ mânt ntul ului ui,, care care să prod produc ucăă transformări adânci în raport de specificul fiecărei ţări, o nouă politică a educaţiei pentru creşterea calităţii acesteia şi imprimarea caracterului prospectiv.

















educaţiei îi revin sarcini inedite şi dificile. Programele de dezvoltare trebuie să fie elaborate ţinând cont de diversitatea culturilor şi a interacţiunilor culturale care există între populaţiile din interiorul unei ţări sau între diferite regiuni ale lumii. Problematica lumii contemporane, caracterizată prin universalitate, globalitate, complexitate şi caracter prioritar, demonstrează tot mai pregnant, că soluţiile cele mai eficiente nu pot fi găsite prin demersuri şi angajări secvenţiale, parcelate, ci e nevoie de o viziune holistică în studierea şi decantarea celor mai efic eficie ient ntee mi mijl jloa oace ce de rezo rezolv lvar aree a mari marilo lorr prob proble leme me cu care care se conf confru runt ntăă omen omenire irea: a: degradar degradarea ea mediului, mediului, încălzire încălzireaa globală, globală, generaliz generalizarea area corupţiei corupţiei,, explozia explozia demograf demografică, ică, sărăcia, proliferarea conflictelor între naţiuni etc 2.2. Noi tipuri de educaţii 12 Creşterea eficienţei şcolare se poate realiza şi prin introducerea unor noi tipuri de educaţii, prevăzute şi în Programul UNESCO: • Educaţia economică şi antreprenorială antreprenorială având ca scop, cunoaşterea economiei de piaţă piaţă şi formar formarea ea calit calităţi ăţilor lor de antrep antrepren renor: or: ini iniţia ţiativ tive, e, plan plan de aface afaceri, ri, antren antrenare areaa în tehnologiile informaţionale. • Educaţia pentru participare şi democraţie , al cărei scop este educarea tineretului pentru a participa la dezvoltarea socială, la aplicarea principiilor democratice şi la apărarea drepturilor omului. • Educaţia ecologică, pentru protejarea protejarea mediului înconjurator , implică înţelegerea consecinţelor deteriorării acestuia asupra sănătăţii omului, asumarea de responsabilităţi şi intreprinderea de acţiuni pentru protejarea mediului ambient, a florei şi a faunei, pe baza unor cunoştinţe şi motivaţii. • Educaţia pentru pace şi cooperare, are drept obiective înţelegerea între popoare şi respectare respectareaa valorilor valorilor culturii, culturii, promovare promovareaa umanismu umanismului lui etnic, etnic, folosind folosind investiţiil investiţiilee şi descoperirile în scopul creşterii calităţii vieţii, promovarea valorilor morale şi culturale ale societăţii democratice. • Educaţia pentru comunicare şi timpul liber, vizează folosirea massmediei în scopul lărgirii orizontului de cultură generală, al perfecţionării profesionale şi formării integrale a personalităţii umane.

















egalizarea şanselor la un învăţământ deschis, diversificat şi modern; • optimizarea raportului, în planurile de învăţământ, între disciplinele de cultură generală şi cele de specialitate; • compatibilizarea europeană a Curriculumului naţional; descentralizarea şi reforma managementului şcolar. • descentralizarea Programul reformei, elaborate pe baza acestor principii, cuprind multe elemente de inovaţie dintre care cităm: restructurarea rarea învăţămân învăţământului tului secundar, secundar, etnic şi vocaţiona vocaţional; l; organiza organizarea rea lui pe • restructu filiere, specializări şi pe cicluri curriculare: de observare şi orientare, de aprofundare şi de specializare; • proiectarea curriculară la nivel naţional şi local; • elaborarea curriculumului naţional, compatibil cu cel European; • elaborarea şi aplicarea planurilor- cadru de învăţământ; • elaborarea, într-o concepţie didactică modernă, a programelor şi a manualelor şcolare; • crearea pieţei manualelor alternative; • ameli ameliora orarea rea infras infrastru tructu cturii rii învăţă învăţămâ mântu ntului lui şi conec conectar tarea ea lui în comuni comunicaţ caţiile iile electronice mondiale; învăţământului superior în trei cicluri: colegii, învăţământ superior de • organizarea învăţământului scurtă durată şi de lungă durată; • introducerea disciplinelor opţionale pentru dezvoltarea aptitudinilor; • aplicarea unui nou sistem de evaluare a rezultatelor şcolare; • introducerea examenului de capacitate la absolvirea gimnaziului; • folosirea unor practice didactice de tip interactiv; • creşterea eficienţei sistemului de finanţare şi de gestionare a resurselor materiale; reform reformaa manag manageme ementu ntului lui şcolar şcolar şi acade academic mic,, prin prin descen descentra traliz lizare areaa şi creare creareaa autonomiei unităţilor de învăţământ. •

















si pe orizontala sistemului ( complementaritatea resurselor educatiei, aprofundata la nivelul fiecarui stadiu al educatiei, in orice moment al existentei umane). Ca semnificatie strategica educatia permanenta poate fi definita la nivel functionalstructural-operational, structural-operational, nivel care evidentiaza: - "scopul sau final" ("a mentine si a imbunatati calitatea vietii"); - "caracterul sau universal ("reprezinta democratizarea educatiei") si dinamic" ("permite adaptarea materialelor si a mijloacelor de invatare la noile conditii impuse de dezvoltare"); - sensul sau managerial ("educatia permanenta este un principiu organizator pentru toate tipurile de educatie"). La nivel functional , educatia permanenta angajeaza trei categorii de functii: functia de adaptare; functia de inovare; functia de corectare. La nivel structural , educatia permanenta angajeaza doua componente principale, aflat aflatee in raport raporturi uri de int intera eracti ctiune une:: compon component entaa genera generala la si compon component entaa profe profesio sional nala. a. La nivel operational , educatia permanenta angajeaza resursele de dezvoltare pedagog dagogica ica/ed /educa ucabil bilita itate te ale fieca fiecarei rei perso persona nalit litati ati umane umane,, valori valorific ficabi abile le in termen termenii de oportunitate si de motivatie individuala si sociala. Educatia permanenta reprezinta astfel simultan: - un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care inglobeaza toate resursele activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane (stadii, continuturi, forme, factori), valorificabile pe verticala si pe orizontala sistemului educational; - un concept pedagogic operational care extinde aplicatiile sale "asupra tuturor aspectelor educatiei" ; - un principiu pedagogic care sustine organizarea globala a unui sistem educational integral, deschis pentru toate tipurile de educatie; - o orientare la nivel de politica a educatiei, care urmareste perfectionarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane pe toata perioada vietii prin valorificarea deplina a resurselor acesteia de autoinstruire si de autoeducatie. Principiile educatiei permanente "fundamenteaza organizarea organizarea globala a sistemului de invatamant" care angajeaza toate ciclurile vietii, de la faza pregatirii - care promoveaza asimilarea valorilor scolare si extrascolare - lafaza activa - care implica profesionalizarea in



















În cadr cadrul ul unui unui sist sistem em educ educat atio iona nall glob global al,, fiec fiecar aree nive nivel,l, trea treapt pta, a, disc discip ipli lina na,, dimensiun dimensiune, e, forma a educatie educatieii presupun presupunee elaborare elaborareaa unor obiective obiective specific specificee educatie educatieii permanente, operationalizabile in functie de particularitatile fiecarei comunitati educative nationale, teritoriale, locale. Obiec Obiectiv tivele ele specif specifice ice educat educatiei iei perma permanen nente te sunt sunt preze prezenta ntate te in litera literatur turaa de specialitate la nivelul unor "obiective conventionale impartite in patru grupe": - grup grupaa I: insu insusi sire reaa depr deprin inde deri rilo lorr soci social alee fund fundam amen enta tale le (lec (lectu tura ra,, calc calcul ul matematic/informatic, matematic/informatic, notiuni elementare pentru mentinerea sanatatii); - grupa a Ii-a: dezvoltarea capacitatii de adaptare la o societate bazata pe anumite valori fundamentale: pace, democratie, libertate, fericire, eficienta, umanism, solidaritate; - grupa a IlI-a: cultivarea unor trasaturi de personalitate care asigura "o noua calitate a vietii": stabilitate intrapsihica, vigoare emotionala, "avant tineresc launtric", capacitate de optiune optiune responsab responsabila, ila, angajare angajare sociaala sociaala,, capacitat capacitatee de autodepa autodepasire/ sire/anga angaja-re ja-re personala personala,, insusirea si reinnoirea cunostintelor; - grupa a IV-a: obiective instrumentale/ "invatarea de a invata". interinvatarea. invatarea autodirijata. Continutul si metodologia educatiei permanente implica aparitia unor noi modalitati de organizare a sistemului si a procesului de invatamant care intervin la nivel: a) functional-structural: televiziune scolara; universitate prin televiziune; instruire scolara/universitara scolara/universitara prin retele informatizate; integrarea activitatilor nonformale in planul de invatamant; universitati populare in mediul urban si rural; programe de perfectionare

















Litera Literatur turaa de specia specialita litate te eviden evidentia tiaza za urmato urmatoare arele le posibi posibilit litati ati de articu articular laree a resurselor educatiei pe verticala sistemului: a) articulare intre diferite stadii de invatare (prescolar, scolar, postscolar. universitar, postuniversitar, recurent); b) articulare intre diferite trepte si obiecte in cadrul unui stadiu specific; c) articulare intre rolurile asumate de individ ia diferite stadii ale vietii; d) articulare intre diferite aspecte ale dezvoltarii in timp (fizica, morala, intelectuala etc). Pe orizon orizontal talaa sistem sistemulu ului,i, educat educatia ia perman permanent entaa asigur asiguraa desch deschide iderea rea spatia spatiala la a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata integral in orice moment al existentei umane. (Re)distribuirea echilibrata a continuturilor si a formelor educatiei asigura, in aceasta situatie, valorificarea simultana, intensiva si extensiva, a actiunilor si influentelor posibile la nivel de educatie scolara - educatie extrascolara - familie - comunitate locala - mass-media loisir etc. Literatura de specialitate evidentiaza urmatoarele posibilitati de integrare a resurselor educatiei pe orizontala sistemului: a) integrare la nivelul relatiei cu familia, comunitatea locala, societatea in ansamblu, domeniul de activitate, mass-media, factorii de recreere (culturali, sportivi etc); b) integrare la nivelul relatiei intre obiectele de invatamant; c) integrare la nivelul relatiei intre diferite aspecte ale dezvoltarii (fizica, intelectuala,

















capabil sa la anticipeze sis a se adapteze la ele, oferindu-se ca participant la programul social, prin autonomia sa intelectuala si moral-civica. Educa Educatia tia perman permanent entaa se caract caracteri erizea zeaza za prin prin aceea aceea ca este este contin continua ua si globa globala, la, integrand toate nivelurile nivelurile si tipurile de educatie. Astfel, este asigurata formarea formarea echilibrata a personalitaii, cu grad inalt de autonomie a invatarii, pe baza carei omul sties a identifice si sa foloseasca sursele de informatie, sa participle la dezvoltarea societatii, la educarea celorlalti membri ai colectivitatii din care face parte si la cresterea calitatii vietii. In reformele actuale, privind sistemele educationale din toate tarile, se observa preocupa preocupari ri de artic urmarindu-se -se articul ulare are a difer diferit itelo elorr nivel niveluri uri si tipur tipurii ale ale educat educatie ieii , urmarindu continuitatea acesteia in timp si spatiu, incercand sa transforme punctele terminale ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si universitar in deschideri spre invatarea continua, spre autoeduca autoeducatie. tie. Componen Componenta ta generala generala si ce profesionala profesionala a educatiei educatiei permanente permanente sunt strans legate intre ele, permitand dezvoltarea si adaptarea omului la noile conditii, in scopul cresterii vietii si folosirii eficientea timpului liber, pentru desavarsirea formarii personalitatii creatoare. Scolaritatea este o etapa initiala a educatiei permanente, care trebuie sa-i invete pe elev elevii cum cum sa inve invete te sis sis a se inte integr grez ezee soci socioo- prof profes essi sion onal al.. Ca urma urmare re,, din din acea aceast staa perspective vor trebui regandite obiectivele educationale, continul si metodele de predare – invata invatare re – evalu evaluare are.. In acest acest scop, scop, se va pune accent accentual ual pe folosi folosirea rea pe scara larga larga a metodelor actic – participative, pe tehnicile de invatare eficienta, pe folosirea unui stil didactic integrat, pe cresterea efortului de invatare al elevilor sip e formarea capacitatii de

















modul modul propri propriuu de aprec aprecier ieree a valori valorilor lor stiint stiintifi ifice ce,, cultu cultural ral-- artist artistice ice,, morale morale,, religioase etc.; autoperfectionare continua; • dorinta de autoperfectionare autoperfectionarea. • autocontrolul permanent privint autoperfectionarea. Factori externi care favorizeaza autoeducatia sunt: • nivelul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, tehnologiei si a culturii umaniste. • mobilitatea profesiunilor si noile cerinte ale acestora. •

3.3. Educaţia permanentă şi calitatea educaţiei Educaţia Educaţia continuă continuă/perm /permanen anentă tă este un concept concept intergrato intergratorr care înglobeaz înglobeazăă toate dimensiunile actului educaţional atât sub aspect temporal (educaţie pe toată durata vieţii – lifelong education), cât şi sub aspect spaţial articulând toate influenţele şi acţiunile exercitate asupra educabililor într-o structură formală (şcoală, universitate), non-formală şi informală (life-wide education). Instituiţiile de învăţământ trebuie să îşi adapteze curricula la nevoile educabililor, ofer oferin indd prog progra rame me de form formar aree iniţ iniţia ială lă,, dar dar şi de form formar aree cont contin inuă uă,, asig asigur urân ândd astf astfel el,, continuitatea pregătirii şi a perfecţionării omului de-a lungul carierei lui profesionale şi pe toată toată durata durata vieţii vieţii acest acestuia uia.. Progra Programe mele le de formar formaree contin continuă uă sunt sunt supus supusee evaluă evaluării rii şi acreditării de către ARACIS (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în învăţământul Supe Su peri rior or)) şi ARAC ARACIP IP (Age (Agenţ nţia ia Româ Română nă de Asig Asigur urar aree a Cali Calită tăţii ţii în Învă Învăţă ţămâ mânt ntul ul Preuniversitar).

















Atribuţ Atribuţiil iilee Comisiei Comisiei pentru pentru evaluare evaluareaa şi asigurar asigurarea ea calităţi calităţiii sunt: sunt: elaborare elaborarea, a, coordonarea şi aplicarea procedurilor şi activităţilor de evaluare şi asigurare a calităţii, elaborarea anuală a unui raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei în organizaţia respectivă şi de propuneri de îmbunătăţire a calităţii educaţiei şi cooperarea cu agenţia română specializată pentru asigurarea calităţii. Evaluarea externă a calităţii educaţiei se referă la: evaluarea capacităţii instituţionale şi la evaluarea eficacităţii educaţionale a organizaţiei furnizoare de educaţie. Evaluarea se aplică la managementul calităţii la nivel instituţional, calitatea programelor de studiu oferite, conc concor orda danţ nţaa dint dintre re eval evalua uare reaa inte intern rnăă şi situ situaţ aţia ia real reală, ă, eval evalua uare reaa comp compar arat ativ ivăă transinstituţională a unui acelaşi program de studiu oferit de diferite organizaţii furnizoare de educaţie. Pentru evaluarea externă a calităţii s-au înfiinţat Agenţia Română de Asigurare a Calită Calităţii ţii în Învăţă Învăţămâ mântu ntull Preuni Preuniver versit sitar, ar, ARACI ARACIPP şi Agenţi Agenţiaa Român Românăă de Asigur Asigurare are a Calităţii Calităţii în Învăţământul Învăţământul Superior, Superior, ARACIS. Pe baza acordului acordului cu ARACIP şi ARACIS, evaluarea externă poate fi efectuată şi de alte agenţii autohtone sau internaţionale. Agenţiile ARACIS şi ARACIP au în struct structura ura organi organiza zator torică ică:: Departa Departament mentul ul de Acredit Acreditare are şi Departamentul Departamentul de Asigurare a Calităţii Calităţii . Cele două instituţii au multiple atribuţii, cum ar fi: elaborarea de standarde, standarde de referinţă şi indicatorii de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, calităţii, elaborarea de metodologii de evaluare evaluare instituţională şi de acreditare, acreditare, realizarea activităţilor de evaluare şi acreditare a furnizorilor de educaţie din învăţământul preunive preuniversitar rsitar,, evaluare evaluareaa calităţii calităţii educaţiei educaţiei din învăţămâ învăţământul ntul preunive preuniversitar rsitar,, realizare realizarea, a,



















Inovaţia socială se referă la strategii, concepte, idei şi instituţii concepute pentru a răspunde nevoilor sociale de orice tip – de la condiţii de muncă şi educaţie la dezvoltare comunitară şi sănătate publică. Inovaţia socială reprezintă modul în care autorităţile locale, guve guvern rnel ele, e, dar dar şi comp compan anii iile le// medi mediul ul de afac afacer erii răsp răspun undd prov provoc ocăr ăril ilor or soci societ etăţ ăţii ii şi problemelor sociale – polarizarea accesului la educaţie, dezvoltarea urbană, problemele de trafic trafic,, dar şi îmbătr îmbătrâni ânirea rea popula populaţie ţiei,i, bolile bolile cronic cronicee şi şomaj şomajul ul – prin prin dezvo dezvolta ltarea rea unor unor abord abordări ări noi şi mai mai eficie eficiente nte,, în conte contextu xtull exist existenţ enţei ei unor unor nevoi nevoi social socialee nesati nesatisfă sfăcut cute. e. Inovaţia socială se identifică, în principal, cu nivelul politicilor publice ca termen generic, iar articolul de faţă va analiza inovaţia de la acest nivel. Inovaţ Inovaţiil iilee instit instituţi uţiona onale, le, organ organiza izaţio ţional nale, e, sunt sunt proce procese se int intern ernee şi auton autonome ome implementate de un grup, o comunitate sau o societate pentru a realiza o reformă/ schimbare instit instituţi uţion onală ală Ele reprez reprezint intăă noi tip tipuri uri de parten parteneri eriate ate implem implemen entat tatee înt între re grupur grupuri/ i/

















Comenius: învăţământ preuniversitar  Erasmus: învăţământ universitar  European Label: certificare europeană pentru proiecte din domeniul limbilor 

străine

Grundtvig: educaţia adulţilor  Lingua: promovarea acţiunii învăţării limbilor străine  Minerva: învăţământ deschis şi la distanţă  Eurydice: sisteme şi politici educaţionale la nivel european  Vizite pregătitoare: pentru acţiunile centralizate Socrates Contex Contextul tul comuni comunitar tar consis consistă tă din strate strategia gia global globalăă a UE stabil stabilită ită la Consil Consiliul iul European de la Lisabona (2000) de „a deveni cea mai dinamică şi mai competitivă economie 

















ca An European European al Creativită Creativităţii ţii şi Inovaţiei. Inovaţiei. Obiectivul Obiectivul general general al Anului Anului European European 2009 este acela de a promova creativitatea ca motor al inovaţiei şi factor-cheie în dezvoltarea competen competenţelor ţelor personale personale,, ocupaţion ocupaţionale, ale, antrepreno antreprenoriale riale şi sociale, sociale, prin învăţarea învăţarea pe tot parcursul vieţii. La nivel comunitar, vor fi promovate în cadrul Anului Inovaţiei demersurile creative şi inovatoare din sectoare precum educaţia şi cultura, dar şi în alte domenii sociale, cum sunt cercetarea, media, antreprenoriatul social, dezvoltarea rurală etc. De asemenea, Uniunea Europeană va constitui o platformă de colaborare şi dezbatere politică şi publică, de împărt împărtăş ăşire ire a exempl exemplelo elorr de bună bună practi practică că în politi politici ci inovat inovative ive desti destinat natee creşte creşterii rii compe competit titivi ivităţ tăţii ii econo economic micee şi coezi coeziuni uniii social sociale, e, precum precum şi de stimul stimulare are a educa educaţie ţieii şi cercetării. Rolul educaţiei în contextul mai larg definit la Lisabona este de a susţine o dezvoltare durabilă, prin dezvoltarea capitalului uman, iar politicile de acces la educaţie sunt

















set de indicatori ce măsoară condiţiile structurale necesare pentru dezvoltarea potenţialului de inovaţie al unei societăţi. Indicatorii privind educaţia incluşi în tabloul de bord vizează absolvenţii de învăţământ secundar şi terţiar şi absolvenţi de studii doctorale, iar indicatorul din domeniul educaţiei permanente inclus în calcularea scorului inovativ este participarea la educa educaţia ţia perma permanen nentă tă ca procen procentt din popula populaţia ţia de 25–64 25–64 ani (Parti (Particip cipati ation on in life-l life-long ong learning per 100 population aged 25–64). Tabloul de bord al inovării 2008 situează România în grupa ţărilor care fac eforturi să ajungă din urmă restul statelor, ultima din cele patru grupe de ţări, cu un scor sub media ţărilor membre şi ultimul din această categorie (0,18, raportat la 0,45, media UE). Pentru a înţelege contextul la care raportăm situaţia ţării noastre, să vedem grupele: -prima -prima grupă, grupă, cea cea a lid lideri erilor lor inovaţ inovaţiei, iei, este este format formatăă din Danema Danemarca rca,, Finlan Finlanda, da, Germania, Israel, Japonia, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii;

















b. dezvoltarea resurselor umane, şi c. promovarea ocupării şi incluziunii sociale. Obiective specifice educaţiei permanente în România se regăsesc într-o serie de documente strategice sectoriale, precum: -Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2004–2010 (2004), -Strategia pe termen scurt şi mediu privind formarea profesională continuă 2005– 2010 (2005), -Direcţii strategice ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru perioada 2006– 2008 (2005). Putem afirma astfel că, la nivelul strategiilor şi obiectivelor programatice naţionale, dezvoltarea domeniului educaţiei, în general şi a educaţiei continue, în special reprezintă o prioritate naţională. Cu toate acestea, discrepanţa semnificativă dintre formulările strategice



















Definirea educatiei azi se face in mai multe: „transformare a constiintei psihologice a individului” (J. Piaget); „a finaliza si promova schimbari in organizarea comportamentala a omului” (P. A. Osterrieth); „a schimba sensul sensul experientei umane” (A. Quellet);

















insasi intelegerea fiind si avind sensuri multiple; convergenta intelegerilor este data de progresul de invatare, de nivelul de rezolvare si contradictiei dintre ceea ce ne cere practica si nivelul aptitudinilor noastre de intelegere si participare la creatie si receptarea civilizatiei

















functie de modelator, atit in conturarea noilor atitudini, cit si a criteriilor de optiune, de insusire practica a noului discurs profesional, social si cultural. Din acest punct de vedere, orice strategia educatiei adultilor se cere sa includa in punctele ei de plecare si de actiune un

















-formarea de specialitate, asigurată si certificată prin promovarea programelor de studii universitare, sau, după caz, a studiilor de specialitate de nivel liceal ori postliceal, oferite de instituţii de învăţământ autorizate sau acreditate, potrivit legii;

















f) instituţiile de învăţământ superior acreditate, centre de formare/perfecţionare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar; g) inspectoratele scolare judeţene si al municipiului Bucuresti;













































































Educatia permanenta REFERAT

Recommend Documents