educatia estetica

EDUCATIA ESTETICA SI ARTISTICA

Conceptul de estetica si educatie estetica 

Conceptul de estetica isi are originea in limba greaca: aisthesis , aisthetikos  ceea ce se refera la sensibil, placut, frumos. Estetica este stiinta despre frumos, ea studiind legile si categoriile frumosului. Educatia estetica este una dintre componentele educatiei care utilizeaza in formarea personalitatii potentialul educativ al frumosului estetic, social si natural. Categoriile educatiei estetice sunt: - idealul estetic  este categoria care exprima modelul (prototipul) estetic spre care aspira sa-l sa -l cultive si sa-1 finalizeze un artist, un individ. - stilul estetic  este o categorie care exprima calitatile si capacitate omului de a percepe de a trai frumosul. - gustul estetic  este categoria care exprima calitatea si capacitatea omului de a iubi si aprecia frumosul sub raport cognitiv, afectiv si comportamental. - spiritul de creatie  este categoria care exprima capacitatea si abilitatea de a imagina si crea frumosul. Educatia, in general, si educatia estetica, in special, trebuie sa treaca accentul de pe ipostaza reproductiva a invatamantului pe ipostaza cultivarii potentialului creator al personalitatii. Obiectivele educatiei estetice

Obiectivele educatiei estetice se pot imparti in doua grupe reprezentative: a) obiective care au in vedere formarea capacitatii de a percepe, insusi si folosi adecvat valorile estetice, b) obiective care urmaresc dezvoltarea capacitatilor de a crea noi valori estetice, cultivarea aptitudinilor estetice creatoare. Prima grupa de obiective vizeaza problema formarii personalitatii in spiritul cerintelor pe care le implica necesitatea cunoasterii, evaluarii si folosirii adecvate a valorilor estetice, ceea ce presupune, de fapt, formarea constiintei si conduitei estetice a personalitatii, in raport de cerintele generale ale integrarii acesteia in universul estetic. In prima grupa se includ obiectivele: - Sensibilitatea fata de fenomenul estetic si pregatirea pentru intelegerea limbajului, procedeelor si fenomenelor prin care se manifesta valorile estetice. Pentru dezvoltarea receptivitatii estetice este nevoie de cultivarea acelor simturi prin intermediul carora vor fi sesizate conformatiile cromatice, acustice, etalate de opera de arta, de stimularea reactiilor proprii receptarii artistice personale, spontane, autentice.

- Formarea gustului estetic intemeiat pe insusirea unui sistem de valori pe conturarea unei sensibilitati proprii, dezvoltarea judecatii estetice, a posibilitatii de a analiza si de a judeca impresia produsa de operele receptate. - Gustul estetic este capacitatea de a reactiona spontan, printr-un sentiment de satisfactie sau insatisfactie, fata de obiectele si procesele naturii, fata de operele artistice. Judecata estetica este acel act de deliberare, de ierarhizare a obiectelor estetice pe baza unor criterii generale si statornice, personale si autentice, de apreciere ap reciere - Formarea sentimentelor si convingerilor estetice reprezinta o sarcina, prioritara a educatiei estetice, stimularea trairilor afective superioare caracterizate prin intensitate, profunzime si finalitate, cum sunt respectul si dragostea fata de arta, pasiunea pentru frumos in toate manifestarile sale. Gustul estetic, judecala estetica, idealul estetic, sentimentele si convingerile estetice sunt principalele componente ale atitudinii estetice. Cea de a doua grupa de obiective vizeaza dezvoltarea creativitatii estetice. In aceasta grupa se impun cu deosebire d eosebire doua obiective: - descoperirea la timp a aptitudinilor speciale pentru diferite genuri de arte si dezvoltarea acestora in raport de potentialitatea lor prin activitati educative judicios concepute, - formarea deprinderilor si abilitatilor cerute de specificul creatiei respective. Creativitatea este, cu deosebire, conditia de baza a artei, a atitudinii estetice, o finalitate importanta a educatiei estetice. Exista o creativitate generala si o creativitate proprie unui u nui anumit domeniu de activitate. Dezvoltarea aptitudinilor estetice creatoare presupune: - stimularea aptitudinilor creatoare in receptia estetica, dezvoltarea imaginatiei integratoare in raport cu opera de arta receptata, - formarea capacitatii de a exprima, de a comunica trairea estetica, - dezvoltarea capacitatii de a surprinde, a aprecia si a exprima cu mijloace artistice unele aspecte ale naturii, ale existentei cotidiene, - stimularea trebuintei de frumos, - formarea abilitatilor estetice si a deprinderii de a le folosi consecvent in munca si in viata viata cotidiana, cotidiana, Principiile educatiei estetice 

Principiile didactice isi pastreaza valabilitatea si in cazul educatiei estetice, dar ele se cer a fi corelate cu urmatoarele principii specifice: specifice: - principiul educarii estetice prin valori autentice, - principiul perceperii profunde si creatoare a operelor de arta si a  valorilor estetice in general, - principiul perceperii unitare a continutului si formei, - principiul intelegerii si situarii contextuale a fenomenului estetic.

Principiul educarii estetice prin valori autentice 

Procesul educatiei estetice presupune in primul rand dezvoltarea capacitatii de a reproduce valori estetice, de a deosebi valorile de nonvalori. Aceasta impune cu necesitate folosirea in educatia estetica a valorilor estetice incontestabile. In acest mod se formeaza gustul estetic care este capabil sa procedeze selectiv in universul estetic si sa directioneze in sens axiologic, atat procesul formarii estetice, cat si continutul si manifestarile estetice ale vietii oamenilor. Se recomanda educatorilor ca in procesul educatiei estetice sa fie folosite acele valori estetice care au intrat definitiv in patrimoniul national si universal al universului estetic. Principiul perceperii profunde si creatoare a operelor de arta si  valorilor estetice in general 

Necesitatea unei perceperi de profunzime in arta se impune pentru intelegerea acesteia sa fie de esenta si nu de suprafata. Riscul unei perceperi superficiale poate fi determinat de numeroase cauze: lipsa unei temeinice culturi estetice, lipsa aptitudinilor estetice. Principiul perceperii unitare a continutului si formei 

In opera de arta exista o unitate necesara intre continutul si forma acesteia. Cunoasterea integrala a acesteia presupune intelegerea unitara a celor doua condiitii prin care se manifesta opera de arta sau valoarea estetica, oricare ar fi continut si forma. Perceperea unitara sta la baza fuziunii functionale a intelectului si afectivitatii in acelasi timp, ceea ce determina revelatia estetica. Principiul respectiv recomanda educatorilor sa procedeze la analize complexe, prin intermediul carora se dezvaluie cunoasterii elevilor forma si continutul operei respective, corelatiile existente intre acestea si caracterul unitar de echilibru. Principiul intelegerii si situarii contextuale a fenomenului estetic 

 Acest principiu recomanda sa se cunoasca cat mai temeinic corelatiile dintre opera, creator si conditiile istorico-sociale. El cere sa se abordeze cunoasterea si aprecierea unei opere de arta la un nivel interdisciplinar. Respectarea cerintelor acestui principiu al educatiei estetice ajuta la atingerea unor obiective de baza ale educatiei estetice ca: formarea capacitatii de apreciere si evaluare a operelor de arta, formarea gustului si idealului estetic. Metode si forme de realizare a educatiei estetice 

Metodele folosite in educatia estetica sunt metode comune cu cele folosite in intregul proces educativ. Un loc cu totul aparte revine in educatia estetica metodei exercitiului , insotita de explicatii si demonstratii .

Exercitiul  contribuie

la dezvoltarea sensibilitatii si receptivitatii estetice. De asemenea, exercitiul sta la baza capacitatii de a folosi, a reproduce sau a crea valori estetice. El poate imbraca mai forme: exersarea unor capacitati perceptive, exercitii de traducere reciproca a limbajelor artistice sau exercitii tehnice. Explicatia intervine ca moment introductiv in achizitionarea de cunostinte teoretice sau in dobandirea de deprinderi depr inderi artistice specifice. Demonstratia sta mai mult la indemana cadrului didactic specializat intr-un domeniu al artei. Si in educatia estetica este nevoie de un sistem metodologic care, folosit conform obiectivelor propuse, specificului continutului valorilor  estetice incluse in procesul educatiei, al particularitatilor individuale pe care le manifesta, sa poata asigura nivelul de eficienta necesar unei educatii estetice de valoare. Printre modalitatile de realizare a educatiei estetice se inscriu: educatia muzicala, coregrafica, plastica, cinematografica, toate acestea pot fi realizate in cadre formale de educatie si nonformale sau informale. Esenta educatiei estetice

Educatia estetica reprezinta o componenta indispensabila a formarii personalitatii prin intermediul careia se urmareste dez voltarea capacitații de a recepta, interpreta si crea frumosul. Arta, sustine D. Salade, " raspunde unor nevoi reale pe care le simte orice persoana de a-si lamuri unele idei, de a-si motiva unele comportamente, de a-si fundamenta unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei stimulativ, tonic, optimist etc., arta împinge la iubirea adevarului, a binelui, a stiintei si a vietii (6, p. 17). Datorita fortei de înrâurire, arta a fost folosita din timpuri stravechi ca mijloc educativ. Înca de la Homer, de la grecii antici, preocupati de realizarea acelui kalokagathon (îmbinarea frumosului cu binele), trecând prin Renastere preocupata de realizarea unei dezvoltari multilaterale, ajungând la neoumanismul s ecolului al XVIII -lea, care subliniaza rolul artei în procesul educatiei, si pâna în epoca moderna, oamenii au fost mereu preocupati, în diferite moduri, de a realiza educatia estetica. Mutatiile intervenite în lumea contemporana, progresele în domeniul stiintei, tehnicii si artei, urbanizarea si industrializarea accentuata, informatizarea au influentat fara îndoiala si esteticul, care a patruns în toate domeniile vietii si activitatii umane. Astazi este unanim acceptata ideea potrivit careia existenta umana în toate determinarile ei ar trebui sa se conduca si dupa legile frumosului, ale armoniei, într-un cuvânt dupa legile esteticului. Educatia estetica are o infinitate de efecte pozitive asupra personalitatii elevilor. Cele mai semnificative dintre acestea vizeaza

calitatea procesului de socializare a copiilor, maturizarea conditiei socio morale (curaj, capacitate de comunicare interumana s.a.), formarea si rafinarea intelectului ca structura rationala si evaluativ - critica în plan mental, organizarea placuta si eficienta a timpului liber prin recrearea unui univers propriu în sfera imaginativului, a afectivului, motivationalului, motricului si volitivului, afirmarea si trairea sentimentului identitatii culturale strâns legat de stimularea capacitații copiilor de a iubi patrimoniul artistic al natiunii, stimularea initiativelor în practicarea artelor etc. Într-o formulare sintetica educatia estetica este aceea care-l reînvata pe copil "sa traiasca armonia interioara si echilibrul între fortele imaginatiei si cele ale actiunii,  între vis si realitate, între aspiratiile eu-lui si acceptarea realitatii, între  îndatoririle fata de sine si cele fata de semeni. A trai în frumusete presupune interes pentru masura si armonie, deci o moralitate superioara; o pregatire morala superioara duce la bucurie - efect si semn al armoniei interioare si echilibrului - iar pe planul actiunii la dinamism fecund" (3). Stimulând într-un mod propriu expresivitatea si originalitatea, educatia estetica se înscrie pe linia unei pedagogii a creativitatii. Ea impune sa dezvoltam la elevi aspiratia lucrului bine si frumos facut, exigenta si bunul gust fata de orice produs industrial, simtul echilibrului si simplitatea comportarii frumoase, civilizate. Educatia estetica scolara are drept esenta formarea personalitatii elevilor prin intermediul frumosului din arta, societate si natura. Parte centrala a educatiei estetice, educatia artistica , are o sfera de actiune mai restrânsa (vizeaza numai valorile artei), sondeaza însa mai adânc, presupune un grad mai mare de initiere, angajeaza calitati mai subtile si solicita mai complex personalitatea în ansamblul ei. Obiectivele, continuturile, metodele si formele educatiei artistice sunt puternic individualizate, se exprima prin limbaje si tehnici specializate si implica o competenta profesionala atestata celui ce o realizeaza în scoala sau în afara scolii. Distinctia între educatia estetica si cea artistica este relativa, ea fiind determinata în primul rând, de particularitatile valorilor estetice prin care se realizeaza. Obiectivele educatiei estetice Educarea atitudinii estetice. Atitudinea estetica se exprima printr-

un ansamblu de reactii spirituale ale fiintei umane fata de valorile estetice (ale naturii, societatii si artei). Spre deosebire de alte atitudini specific umane determinate de interesul practic, utilitar, cognitiv, economic etc., în cazul atitudinii estetice mobilul principal este cel al satisfacerii unor  trebuinte spirituale, al unor aspiratii si nevoi umane. La baza atitudinii estetice se afla un interes specific si anume "interesul estetic" (I. Pascadi 1972). Efectele acestui interes vizeaza subiectivitatea fiintei umane, sensibilizând-o prin manifestari, cum sunt cele de placere, desfatare, daruire, curiozitate, uitare de sine etc. Principalele componente ale

atitudinii estetice sunt gustul estetic, judecata estetica, idealul estetic, sentimentele si convingerile estetice. Gustul estetic reprezinta capacitatea de a reactiona spontan printr-

un sentiment de satisfactie sau insatisfactie fata de obiectele si procesele naturale, de actele si realizarile umane sau de operele de arta, privite toate ca obiecte ale însusirii estetice a realitatii de catre om. Reactia de gust estetic se declanseaza în momentul contactului cu valorile estetice si se manifesta sub forma unei dispozitii sau trairi subiective. Prezenta gustului se exprima prin sensibilitate la tot ce este frumos, prin capacitatea de orientare si alegere în concordanta concorda nta cu legile frumosului (4). Gustul estetic apartine prin excelenta sensibilitatii si imaginatiei, fapt pentru care nu poate fi întotdeauna argumentat din punct de vedere teoretic, desi se bazeaza pe anumite criterii uneori imposibil de exprimat pe plan logic. De aceea gusturile sunt diferite de la un individ la altul, fiind dependente de structura personalitatii, conditiile de viata, experienta acumulata si mai ales de rezultatul educatiei si al climatului cultural în care traieste omul. Trasaturile de personalitate, înnascute sau dobândite, reprezinta doar  premisa aparitiei, evolutiei si diversificarii gusturilor. Actiunea educationala nu-si propune sa uniformizeze gusturile, dimpotriva, luând în consideratie spontaneitatea si individualitatea ce le caracterizeaza sa urmareasca dezvoltarea si formarea lor în conformitate cu structura si experienta personalitatii fiecarui elev. un aspect psihic de natura intelectuala care consta în capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de evaluare. Ea se exprima sub forma unor propozitii ce condenseaza impresii argumentate si întemeiate pe criterii de apreciere a frumosului. Daca la nivelul gustului estetic se consemneaza prezenta sau absenta placerii, la nivelul judecatii intervine argumentarea si motivarea  acelei reactii , se realizeaza o intelectualizare intelectualizare a gustului estetic. estetic. Criteriile folosite în vederea argumentarii si motivarii pot fi estetice si extraestetice, acestea din urma putând fi de natura filozofica, sociologica, politica, ideologica, pe prim plan situându-se bine înteles, cele estetice, celelalte fiind implicate si subsumate acestora. Judecata

estetica  reprezinta

Idealul estetic  este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii si

norme teoretice care imprima o anumita directie atitudinii estetice a oamenilor apartinând unei epoci, natiuni sau categorii sociale. Idealul reprezinta ceea ce este es te specific, dominant în diversitatea gusturilor estetice si se exprima prin principii care se impun si actioneaza la nivelul unei epoci istorice. Fiind specific unei întregi epoci istorice idealul înglobeaza o imensa experienta sociala si are o relativa stabilitate (4).

Sentimentele estetice  însumeaza o configuratie de emotii, rezultat

al unor trairi mai profunde si de durata a frumosului din natura, societate si arta. Sentimentele estetice reprezinta cea mai înalta forma de traire a frumosului. Ele îsi pun amprenta asupra întregii personalitati. Profunzimea si durata trairii difera de la un individ la altul, fiind determinata de categoria (tipul) valorii estetice si de structura personalitatii. Se disting emotii simple,  înnascute, cu rezonanta biologica (bucurie, tristete, durere) si emotii complexe, specific umane (regretul, dorul, mila, extazul, nostalgia etc.), toate fiind provocate de receptarea valorilor estetice. Convingerile estetice  sunt idei despre frumos care au devenit

mobiluri interne, orientând si calauzind preocuparea omului în vederea asimilarii si introducerii frumosului în modul sau de viata, în relatiile sale cu lumea si semenii sai. Se poate spune ca atitudinea estetica reprezinta rezultatul fuziunii componentelor amintite. Ea se manifesta în mod specific de la un individ la altul.

estetice vizeaza obiective legate mai ales de sfera motivational - afectiva. Cele mai importante dintre acestea sunt: formarea stilului estetic de viata, crearea unui spatiu intim, compensator si psihoterapeutic si formarea sensibilitatii estetice. Formarea

trebuintelor

estetice. Trebuintele

Formarea si dezvoltarea stilului estetic de viata  exprima cerinta

potrivit careia viata fiecarui elev poate si trebuie gândita în scoala, în familie si în afara lor în conformitate cu regulile frumosului, ale armoniei, masurii si exemplaritatii existentei sociale, contribuind astfel la o integrare functionala în mediul ambiant.

Crearea unui spatiu intim, compensator si  psihoterapeutic reflecta câmpul efectelor subiective pe care educatia

estetica îl creeaza în zona traita a personalitatii elevilor. Acest obiectiv presupune crearea, prin intermediul trairilor estetice, a unui microclimat spiritual de compensare si contracarare a unor stari de neliniste, oboseala sau stres datorate activitatilor algoritmice, rutiniere, pe de o parte si, pe de alta, datorate ritmului accelerat al dinamicii impuse vietii si profesiilor de stiintele si tehnologiile de vârf. Valorile constructive ale artei contribuie la ameliorarea si echilibrarea tensiunilor psihice aparute, induc o stare de detasare interioara prin fenomenele de "catharsis" (descarcare si eliberare) cu efecte terapeutice si recuperatorii. Aceste efecte pot fi obtinute prin desen (artterapia), prin muzica (meloterapia), prin armonia între sunete, ritm si miscare (euritmia), prin combinarea desenului, cuvântului, muzicii si miscarii etc., toate însa integrate într-un program educational coerent (3).

atât dezvoltarea afectivitatii, a necesitatii de autocunoastere, de autoexprimare si autorealizare cât si asimilarea progresiva a unor modalitati de cunoastere sensibila, care sa-l ajute pe elev în perceperea, întelegerea mesajului operei, a finalitatii ei artistice si social - culturale. Educarea

sensibilitatii

estetice  presupune

Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei. Dezvoltarea aptitudinilor, intereselor si înclinatiilor elevilor reprezinta

un obiectiv important al scolii. În ceea ce priveste aptitudinile artistice, educatia estetica urmareste atât depistarea acestora de la vârsta cea mai frageda, cât si asigurarea conditiilor si mijloacelor necesare pentru dezvoltarea lor. Indiferent despre ce fel de aptitudini este vorba - muzicale, literare, coregrafice, plastice etc. - toti copiii, cu mici exceptii, sunt capabili sa asculte muzica, sa recite, sa deseneze sau sa danseze. Nu toti desfasoara aceste activitati în acelasi grad, între ei existând deosebiri calitative evidente. Cunoasterea acestor deosebiri este indispensabila pentru desfasurarea educatiei estetice în cadrul scolii. Aptitudinile artistice, ca de altfel orice aptitudine, se dezvolta prin exersare. De aceea sarcina scolii consta în initierea elevilor de timpuriu cu tehnicile diferitelor arte, antrenarea lor la exercitiile de creatie, studierea manifestarilor fiecarui elev si stimularea initiativelor artistice, iar în cazul unor semne promitatoare  îndrumarea elevilor spre scolile speciale de arta. La vârsta adolescentei, când elevii devin constienti de aptitudinile lor si de rolul exercitiilor în dezvoltarea capacitatilor lor, ei vor fi îndrumati si stimulati treptat spre un proces de autoeducatie în domeniul artistic preferat. Antrenarea elevilor în exercitii sistematice, specifice domeniului artistic pentru care ei dovedesc aptitudini si conducerea lor cu tact reprezinta o dovada a maiestriei pedagogice.

Continutul si modalitatile de realizare a educatiei estetice în scoala

Continutul educatiei estetice în scoala este concretizat în ceea ce se întelege prin cultura estetica. La rândul ei, cultura estetica scolara se prezinta sub doua ipostaze: a)

cultura obiectiva reprezentata de un ansamblu de cunostinte

si capacitati estetice, prevazute în documentele scolare si transmise în procesul instructiv - educativ din scoala. b)

cultura subiectiva  care ne apare - asa cum remarca G.

Vaideanu - "ca rezultat spiritual produs în individ de asimilarea culturii obiective". Acest rezultat spiritual se concretizeaza într-un

ansamblu de capacitati, aspiratii, sentimente si convingeri estetice, toate subsumate si integrate unui ideal estetic.  Atitudinea estetica (cu toate componentele ei) reprezinta rezultatul interiorizarii culturii estetice obiective. Procesul acesta de interiorizare si de formare a culturii estetice subiective (care da sens individual atitudinii estetice) se realizeaza prin educatie, prin autoeducatie cât si prin influentele mediului. Modalitatile de realizare a educatiei estetice pot fi grupate în functie de mijlocul utilizat: frumosul natural, ambianta sociala, literatura, muzica, arta plastica etc. Elementul cel mai general si care actioneaza de la început asupra "sensibilitatii", asupra laturii afective a copilului, înca înainte de scoala dar  si dupa aceea, îl constituie frumosul natural. Succesiunea anotimpurilor, rasaritul si apusul soarelui, o noapte înstelata, un câmp înflorit, o padure  înclinându-se sub bataia vântului, un cer senin si o liniste odihnitoare, toate pot deveni prilej de a atrage atentia copilului asupra frumosului din natura si a-l ajuta sa-l perceapa, sa reactioneze emotional si sa vibreze intern la contactul cu el. De asemenea, ambianta, cadru social în care traieste elevul (locuinta, scoala, clasa, strada, ceremonialul, vestimentatia, designul industrial, design-ul specific tehnologiei informatizate, artizanatul, relatiile dintre oameni etc.) toate exercita o influenta pozitiva sau negativa în acest sens. Ele devin un puternic mijloc de influentare a sensibilitatii elevilor mai ales daca atentia lor este orientata în directia perceperii si aprecierii frumosului social. De altfel, numeroasele implicatii sociologice (moda, design-ul etc.) ca si cele psihologice (formarea gustului, a creativitatii etc.) nu pot fi ignorate în procesul proces ul organizarii educatiei estetice din scoala.  În procesul de învatamânt educatia estetica se realizeaza prin toate disciplinele scolare. Fireste aceasta contributie nu este egala. Ea depinde de specificul si continutul obiectului de învatamânt, precum si de pregatirea profesorului pentru a introduce pe elev în "lumea frumosului" prin obiectul sau de specialitate. Date fiind importanta literaturii, muzicii si desenului în sfera culturii generale scolare ne vom opri opr i cu analiza doar la cele trei forme for me corespunzatoare de educatie estetica. Educatia

pentru

si

prin

valori

literare. Literatura ca "arta

cuvântului" detine un loc primordial în educatia estetica scolara. "Cuvântul" ca materie prima pentru literatura dispune de multiple posibilitati de a crea imagini vizuale, auditive, tactile si gustative si în acelasi timp de a provoca stari de spirit foarte diverse (admiratie, revolta, contemplare etc.). De aici, importanta a doua obiective specifice, anume dezvoltarea sensibilitatii  si simtului literar si dezvoltar ea ea capacitaț ii ii de a discerne frumusetea lumii  reale de aceea creata prin fictiune  în cadrul unei opere literare rezultat al receptarii poetice prin lectura artistica. A dezvolta receptivitatea literar 

artistica a elevilor înseamna a mari coeficientul de receptare senzoriala si emotionala a textului ca structura artistica (metaforica, cu ritm, rima, frazare, sonoritate). Totodata, aceasta înseamna sa doresti, sa simti nevoia sa citesti poezie buna, eseu, proza, teatru etc., sa poti aprecia ceea ce lecturezi prin introducerea unor categorii estetice, cum sunt frumosul, grotescul, sublimul, tragicul, comicul, satiricul, ironicul, umoristicul, dar si opusul acestora în sens valoric. Nu în ultimul rând, se impune si dezvoltarea spiritului creativ ca forma de autoexprimare artistica prin intermediul cuvântului, de a aprecia în context larg frumusetea limbii ce o vorbim cu totii, limba româna. Educatia pentru si prin valori plastic - picturale. Socotit ca forma

de expresie a dinamismului interior, desenul în toate formele sale (desen dupa natura, decorativ, artistic, tehnic etc.) reprezinta principalul mijloc de familiarizare a elevului cu limbajul artelor plastice, de stimulare a expresivitatii plastice x) . Aceasta componenta a educatiei estetice îsi propune sa dezvolte la elevi capacitatea de a discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de nonfigurativ, sa le formeze abilitati vizuale si manuale, gustul si imaginatia, dar si elementele de gândire si comunicare plastica (a trasa si întelege un plan, o schita, un proiect a comunica în limbaj plastic ceea ce simte, gândeste si traieste). Totodata educatia plastic - picturala urmareste sa-i initieze pe elevi în perceperea, priceperea si crearea raporturilor plastice - culori, linii, armonii si forme de reprezentare vizuala, le dezvolta - dupa cum remarca R. Arnheim - capacitatea de a observa spatiul în raport cu tehnicile bi si tridimensionale, le perfectioneaza modalitatile de interactiune dintre comportamentul motor si controlul vizual, raporturile dintre orizontalitate si verticalitate, ca elemente ale morfologiei compozitiei, asa cum este masura pentru muzica. (cf.3) Educatia pentru si prin valori muzicale. Dintre toate artele,

muzica este cel mai aproape de sufletul omenesc, fiind prezenta în toate etapele devenirii sale. De la cântecul de leagan, la cele scolaresti, de dragoste, ostasesti, doine, cântece haiducesti si pâna la cele funebre omul a gasit mereu ocazia sa-si exprime "simtirea" si sa gaseasca în muzica curaj, alinare etc x) x).. Educatia muzicala consta, în principal, în sensibilizarea elevului la valoarea melodica a unui text muzical global sau prin componentele lui - tema, armonie, polifonie, timbru, dinamica. Finalitatile ei vizeaza crearea acelei unitati neegalabile dintre om si muzica prin rezonanta afectiva si inefabil, formarea si rafinarea gustului muzical, discernerea muzicalului de nonmuzical, vizând desigur si dezvoltarea auzului muzical, stapânirea limbajului specific (notatie) si a structurii unei opere muzicale s.a. În cazul elevilor care manifesta aptitudini pentru acest domeniu al artei se poate atinge si treapta creatiei muzicale pe temeiul unirii dintre reactia emotional afectiva, starea de contemplare psihologica

senina, participarea intelectiva si volitiva (ascultare calitativa, launtrica,  întelegerea superioara a operei muzicale). Educatia estetica se realizeaza si prin alte forme ale artei arhitectura, teatrul, filmul, ca si prin mijloacele de comunicare în masa. Procesul acesta este deosebit de complex. El cere sensibilitate si efort modelator dar si competenta organizatorica si metodologica. Formele ei de realizare sunt foarte variate. Ele cuprind întregul proces de învatamânt, orele de dirigentie, activitatile extradidactice, totul poate sluji preocuparilor  educative de potentare a setei de traire a frumosului, de formare a conduitelor civilizate, întemeiate pe valorile esteticii integrative, de stimulare a energiilor creatoare, concomitent cu pregatirea elevilor pentru a respinge urâtul si tot ce-i legat de el în plan estetic, etic, filozofic si educational.

EDUCAŢIA ESTETICĂ PRIN ARTELE PLASTICE Educaţia estetică reprezintă activitatea de formare – dezvoltare a personalităţii umane prin intermediul frumosului din artă, societate, natură, receptat, evaluat şi cultivat la nivelulsensibilităţii, al raţionalităţii şi al creativităţii umane.Educaţia artistică nu se confundă cu educaţia estetică. Educaţia artistică, factor esenţialal educaţiei estetice, se realizează prin cunoaşterea frumosului, prin mijlocirea diferitelor arte:literatură, muzică, desen, pictură. Educaţia artistică reprezintă o latură esenţială a educaţieiestetice. Activităţile artistico -plastice constituie un important mijloc de dinamizare a vieţii psihice a copilului, a proceselor pr oceselor sale intelectuale, afectiv-voliţionale şi motivaţionale.Ca latură a educaţiei, educaţia estetică  îndeplineşte multiple funcţii funcţii educative,exercitând o acţiune acţiune polivalentă asupra dezvoltării personalităţii. Arta este principalamodalitate prin care se  înfăptuieşte relaţia estetică estetică dintre om şi realitate, constând într -osesizare -osesizare a generalului în particular, un mijloc de a reflecta realitatea r ealitatea în plină dezvoltare. Artaexprimă întotdeauna ceva, poartă un mesaj, comunicând sentimentele şi ideile creatorului pecare beneficiarul de artă le receptează r eceptează şi le asimilează într -un mod propriuÎn studii consacrate educaţiei estetice se evidenţiază că arta aduce o contribuţieimportantă la formarea şi dezvoltarea receptivităţii generale. Această capacitate a psihiculuiuman, sensibilitatea faţă de ceea ce se petrece în lumea exterioară, ca şi în cea c ea interioară-spirituală, de a sesiza, de a reţine şi ş i de a reda creator multiple aspecte ale realităţii, constituieo premisă şi, totodată un rezultat al demersului educaţional.Educaţia estetică asigură condiţii prop ice pentru stimularea şi promovarea creativităţiiîn cr eativităţiiîn toate domeniile de activitate, inclusiv în activităţile de învăţare. Educaţia estetică, prinliteratură şi

celelalte discipline poate să -i îndeplinească elevului imaginea despre lumeaînconjurătoare, să i -o redea mai concret, să-l ajute s-o pătrundă mai adânc. Prin aceasta îlajută să înţeleagă, să simtă aspectele realităţii studiate la diferite obiecte de învăţământ şi dinunghiul de vedere artistic.Marea forţă educativă a artei se explică prin aceea că ea ne oferă nu numai ocunoaştere Plastică (prin imagini concrete) ci şi emotivă (afectivă). A înţelege o operă de artăînseamnă , înainte de toate, a o simţi, a o trăi şi abia pe această bază a cugeta asupra ei. Arta posedă multiple valenţe educative şi cognitive, deoarece se adresează nu numai afectivităţii şiimaginaţiei, ci şi gândirii şi voinţei. Ea ne dă o cheie ch eie pentru a înţelege multiplele forme alevieţii. În acest sens înţelegem întrepătrunderea obiectivelor educaţiei estetice cu obiectivelecelorlalte laturi ale educaţiei. Implicată în întregul proces de formare şi autoformare a personalităţii, educaţia estetică urmăreşte, în esenţă: o

o o

dezvoltarea capacităţii de percepere şi înţelegere corectă a frumosului din realitate; formarea conştiinţei estetice , a gustului şi simţului estetic; formarea necesităţii şi a posibilităţii de a participa la crearea frumosului în artă şi înviaţă;

Deci, educaţia estetică urmăreşte pregătirea copilului pentru actul de valorizare – recuperare - asimilare şi cel de creare a valor ilor ilor estetice.În funcţie de valorile estetice utilizate predominant în dezvoltarea armonioasă a personalităţii putem face distincţie între educaţia estetică şi educaţia artistică. Deosebirea dintre ele priveşte nu numai conţinutul ci şi modalităţile de realizare.

Educaţia estetică are osferă mai largă, se referă la toate cele trei valori estetice ale naturii, ale societăţii, ale artei,vizând educaţia pentru frumos, prin frumosul din natură, din societate, din artă. Educaţiaartistică este o parte componentă a educaţiei estetice, operează cu valorile artei şi utilizează ometodică adecvată fiecărui gen de artă: literatură, pictură, sculptură, arhitectură, teatru, etc.Sarcinile educaţiei estetice sunt: a)Formarea atitudinii estetice a şcolarului mic faţă de valo rile estetice alenaturii, societăţii, artei; b)Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei;

Principalele componente ale atitudinii estetice sunt: gustul gus tul estetic,  judecata estetică,idealul estetic, estetic, sentimentele şi convingerile e stetice. Între

aceste componente există relaţii deinterdependenţă.Creativ deinterdependenţă.Creativitatea itatea este un obiectiv fundamental al întregului proces educaţional din şcoală,fiind nu numai posibil dar şi necesar în toate domeniile. Creativitatea este condiţia de bază aartei, a atitudinii estetice şi , în consecinţă o finalitate majoră a educaţiei estetice.Arta este, prin excelenţă, creaţie. În cadrul educaţie estetice, depistând şi dezvoltândaptitudinile artistice ale copiilor, se dezvoltă şi alte aptitudini:practice, tehnice,c omportamentale, etc. Cu rare excepţii, toţi copiii îndrumaţi cu grijă sunt capabili să deseneze,să cânte, să recite o poezie. Există, desigur, mari deosebiri în ceea ce ea ce priveşte gradul şi nivelulla care se poate ridica un copil.Obligaţia dascălilor este nu numai de a descoperi din timp posibilităţile copiilor dotaţi,dar şi aceea de a cunoaşte disponibilităţile celorlalţi. Aceasta pentru a proceda diferenţiat, pentru a scoate la iveală şi a dezvolta aptitudinile artistice în vederea formării viitorilor creatori în domeniul artelor. În procesul de învăţământ educaţia estetică se poate realiza prindiferite modalităţi: prin literatură ,prin muzică, prin artele plastice, etc.  Artele plastice contribuie în mod deosebit la educaţia educaţia estetică a şcolarilor formând şidezvoltând spiritul de observaţie, atenţia, reprezentările spaţiale, imaginaţia creatoare,interesul şi plăcerea de a desena, de a colora, de a modela.Învăţarea citit -scrisului este precedată de exerciţii de exprimare a simţămintelor şi agândurilor pr in desen, picturi (spontane şi naive), prin modelarea diferitelor obiecte. Ori decâte ori are la  îndemână un creion şi o hârtie, copilul este tentat să ,,mâzgălească”ceva, demulte ori fără să ştie ce anume, numai din plăcerea de a se exprima pe această cale.Ca forme şi mijloace de educaţie estetică prin artele plastice sunt lecţiile de educaţieartistică plastică, cercurile de arte plastice, vizionare muzeelor şi expoziţiilor, manifestările speciale (cum ar fi ,,desenele pe asfalt”).Pentru a asigura reuşita educaţiei artistico -plastice se impun anumite cerinţe: a lăsacopilului libertatea de exprimare, dascălii stimulând şi sugerând, mai puţin impunând.Desenul spontan exprimă personalitatea copilului, interesele, preferinţele lui. Acesta trebuieîndrumat fără a-i înăbuşi creaţia personală, sprijinindu -l cu materiale, tehnici, modalităţi deexprimare. Conţinutul trebuie să rămână la dispoziţia şi originalitatea copilului.Dascălii folosesc ocazii întâmplătoare şi situaţii speciale organizate pentru a-isensibiliza pe copii cop ii cu frumosul mediului ambiant: o pajişte verde presărată cu flori, un parccu arbuşti şi copaci

falnici, un apus de soare, un răsărit de lună, etc. Copiii se vor obişnui nunumai să admire frumosul, ci să -l introducă în viaţa şi munca lor. În om totul trebuie să fiefrumos: şi sufletul, şi comportarea şi înfăţişarea exterioară.Şcoala este locul în care copilul de 6 -7 ani intră cu sufletul curat, pentru a primi hrană pentru minte şi inimă. Noi, cadrele didactice, ne aflăm aici pentru a-i oferi această hrană,exact când şi cum are nevoie. Notiuni generale despr artă: Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane umane.. Pe cât

de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având  în vedere faptul că parametrii de lucru, se poate spune fiecare artist își alege singur regulile și parametrii totuși că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume

merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaștere (cunoașterea artistică). Definiții  Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Într-un sens mai strict, se adauga la cele c ele de sus lipsa de funcționalitate (practică), cunoaștere, estetică. Britannica Online definește arta ca "îndemânare și imaginație în creația de obiecte, medii ambiante sau experiențe estetice care pot fi împărtășite" ( the  use of skill and imagination in the creation of aesthetic objects, environments, or experiences that can be shared with others. )

Definiția și evaluarea artei a devenit problematică mai ales de la  începutul secolului 20. 20. Richard Wollheim face distincție între trei moduri de acces: realist, unde calitatea estetică este o valoare independentă de orice punct de vedere uman; obiectivist obiectivist,, unde calitatea estetică este deasemeni o valoare absolută, dar dependentă de experiență umană generală; și pozitia relativistă relativistă,, în care calitatea estetică nu este o valoare absolută, dar depinde de, și variază cu experiența umană a diferiților indivizi [] Un obiect poate fi caracterizat în funcție de intenție, sau lipsa acesteia, a creatorului său, indiferent de scopul sau funcțiunea lui. De exemplu o ceașcă, care poate folosită ca un simplu s implu recipient, poate fi considerat obiect de artă, dacă e intenționată obiect estetic. Deasemeni, o pictură poate fi considerată obiect de meșteșug (deci nu obiect de artă), dacă este un produs de masă. Natura artei a fost descrisă de Richard Wollheim ca "unul din termenii cei mai elusivi (care se eschivează) ale problemelor tradiționale de cultură umană" (one of the most elusive of the traditional problems of human 

culture ).. A fost definită ca vehicol pentru

expresia sau comunicația d e emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor  sau reprezentați. Leo Tolstoi a identificat formale pentru sine, și ca mimesis sau arta ca un mijloc indirect de a comunica între persoane. Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea idealistă că arta exprimă emoții, și că opera de artă așadar există esențialmente în mintea creatorului. Teoria artei își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant și a fost dezvoltată în secolul 20. Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel lui Aristotel..

Concluzie

Omul există, nu numai pe baza legilor intelectuale şi practice, dar şi în strînsă legătură cu legile frumosului, armoniei şi esteticului, care ne  înconjoară, a societăţii şi opera de artă. însuşi omul ar fi o operă de artă, dacă ar lua ca model idealul. Viaţa este o copia a artei, iar rolul unor  persoane din jur pare a fi a unor personaje din filmele rulate la cinematograf. Foarte des vedem pecetea frumosului pe diferite obiecte, activităţi şi lasă impresii plăcute ochiului şi nu numai. Pentru om există nu numai o arta frumosului, dar şi o artă de a trăi. Orişicine poate utiliza această artă, în urma căruia viaţa sa poate deveni o capodoperă, dar cele mai multe ori aceasta depinde şi de societate, în care ar trebui să existe condiţiile necesare. Pentru a fi cu adevărat fericit, trebuie să fie şi cei din jur fericiţi, altfel, ceilalţi din jur nu pot intra în acelaşi joc cu tine. în acest joc ar trebui să joace toţi, deoarece toţi tind la frumuseţe şi în comun fiind, ajută la formarea acesteea. în acestă situaţ ie frumosul va exista în toţi, şi nu în afara lui, iar aceasta ajută la infiltrarea frumosului în cultură, iar cultura, la rîndul ei, face parte din societate. O societate estetă impune vestimentaţie elegantă, bunuri de consum, arhitectură, ceremonii, spaţ iiii comerciale, verzi, etc. La rîndul său, educaţia, trage după sine frumosul. în acest context, există o artă a învăţării şi educaţiei, în care rolul principal este jucat de profesor, pe baza unui scenariu didactic bine definit. Frumosul este acela, care se evidenţiază în toate activităţile umane: naşterea, moartea, căsătoria, războiul, pacea, etc. Pe pămînt există diferite culturi, care variază de la o tară la alta, dar toţi reacţionează unanim, prin semne nonverbale, în faţa frumosului.

Educaţia estetică nu limitează indivizii la alegerea adevăratului frumos. Ea pregăteşte întîlnirea dintre om şi frumos, luminează mintea umană, şi deschide multe căi: de alegere, de opţiune, de asimilare. Nici o persoană nu poate iubi arta, pînă nu înţelege graiul acesteea, adică nu face legătură dintre diferite expresii artistice ale şcolilor şi anumiţi artişti. Un alt tip de analfabetism, care există în prezent, înafară de cel şcolar, este şi cel estetic. Acest analfabetism te lasă impasibil în faţa frumosului din jur. O criză a artei nu este datorată lipsei de artişti din acest domeniu, dar 

lipsa receptivităţii societăţii faţă de acest lucru. Ca atare, nu se poate vorbi de o criză în artă, ci mai bine zis, o lipsă de comunicare, a sensibilităţii, care nu se adaptează noilor valori. De aceea este nevoie în permanentă de  înnoirea sensibilităţii receptive. receptive.

 Adevărata artă nu este acea, care este pe placul publicului, dar care forţează să fie plăcută. Educaţia estetică pregăteşte individul în înţelegerea frumosului şi esteticului, care la rîndul său, stimulează şi întemeiază comportamentul uman.

BIBLIOGRAFIE

1.

Cristea, S.,

"Dictionar de pedagogie", Ed. Litera, Bucuresti : Chisinau, 2000 2 000

2.

Dancsuly,A., "Pedagogie", E.D.P., Bucuresti, 1979

3.

Neacsu, I.,

4.

Nicola, I.,

"Pedagogie", E.D.P., Bucuresti, 1994

5.

Pascadi, I.,

"Idealul si valoarea estetica", Bucuresti, 1966

6.

Salade, D.,

" Educatia prin arta si literatura", E.D.P., Bucuresti, 1973

7.

Vaideanu, G.,

"Educatia estetica", în Curs de pedagogie, T.U.B., 1988

"Cultura estetica scolara", E.D.P., 1967