UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
FLORICULTURĂ
Conf. dr. Lucia DRAGHIA
2005 1
CAPITOLUL 1 INTRODUCERE Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu, metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor, tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor floricole. Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.) Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi marketing. Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le cultive din cele mai vechi timpuri. Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă, fiind adevărate bunuri de larg consum.
2
CAPITOLUL 2
CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE
În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ. a). După durata ciclului de viaţă: -
plante anuale;
-
plante bienale;
-
plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice.
b). După locul de cultură: -
plante cultivate în câmp;
-
plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece.
c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin: -
flori;
-
frunze;
-
flori şi frunze;
-
fructe;
-
port (târâtor, urcător, erect).
d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ: -
plante pentru flori tăiate;
-
plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri; rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape);
-
plante folosite în decorări interioare;
-
plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.
3
CAPITOLUL 3 CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este locul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante. 3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 500015000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi. 4
Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest; confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse; menţinerea curată a sticlei; folosirea instalaţiilor de iluminat artificial; -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite, cu expoziţie sudică, reducerea densităţilor de cultură; distrugerea buruienilor. b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare, folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată, acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă). -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea; instalarea de umbrare deasupra culturilor. c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă, plantele floricole se împart în următoarele grupe: -de zi scurtă (Chrysanthemum, Poinsetia, Viola, Kalanchoe, Freesia). Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. În condiţiile României, aceste plante cresc vegetativ în timpul verii, şi înfloresc toamna sau iarna. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale, unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii. -de zi lungă (Cineraria, Hortensia, Petunia, Zinnia, Callistephus). Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice. -neutre sau indiferente (Cyclamen, Dianthus, Pelargonium, Rosa), la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare, la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii). Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă, în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă, cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă, au înflorire slabă, întărziată sau nu înfloresc, în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. De exemplu, crizantemele, care reacţionează pozitiv la fotoperioadă, se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului, prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace). Astfel, utilizarea factorului lumină, conform cerinţelor plantelor, se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile, fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui. Prin poziţia sa geografică, teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. În cursul unui an, durata medie de strălucire a soarelui variază între 26,5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72,7% în luna august. 3.2. CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia plantelor, prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. Ca factor ecologic, apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu, ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică. Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine, plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice), care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii); -higrofite, plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla,Myosotis 5
palustris); -mezohigrofite, plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp; -xerofite, cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert, alte suculente – Aloe, Agave, Crassula etc.). Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor, creşterea răsadului, înrădăcinarea butaşilor, creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor, de maturare a seminţelor sau de repaus); vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere); starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin); nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină, temperatură) etc. Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de origine, mărimea şi vigoarea plantelor, condiţiile de lumină şi căldură, anotimp, însuşirile substratului, gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc.Nu există reguli stricte aşa încât, aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. Orientativ, la culturile din câmp, în timpul vegetaţiei, plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile, cele xerofite la 5-6 zile, iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi, cu aprox.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. În cazul plantelor cultivate la ghivece, udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet), în timp ce iarna, apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie, deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri, iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. De asemenea, nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură), mai ales la plantele acidofile. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier, sulfat de aluminiu, acid ortofosforic). Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor, căderea bobocilor floriferi, îngălbenirea şi căderea frunzelor. Şi apa prea caldă este dăunătoare, în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută. c) momentul udării. De preferinţă, plantele de seră se udă dimineaţa, iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. Dacă din diverse motive, se impune udatul şi în timpul zilei, se va evita stropirea plantelor. d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei, fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare. În practica floricolă, pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea, cu furtunul, prin infiltraţie sau prin brazde), se recurge şi la alte metode, care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor, la înălţimea dorită. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare, care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă, printr-un sistem de furtune. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. Aspersoarele rotative, montate pe rampe de udare mobile, au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare, complet automatizate, care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. Declanşarea sistemului este comandată de senzori, în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele. -umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă). De obicei, culturile din câmp se udă cu furtunul, cu stropitoarea, prin brazde sau cu aspersoare 6
de mare putere. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul, cu sau fără sită (garoafe, freesia, cala, alstromeria), prin infiltraţie (gerbera), prin picurare (trandafiri, crizanteme, gerbera), prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi, cala până la înflorire), prin picurare şi aspersie fină (anturium, spatifilum), prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei. Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci), fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). Cele mai multe specii se udă de sus, deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă, fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane, gloxiniile) şi de unii cactuşi; în timp însă, metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului. Indiferent de metoda folosită, este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului, decât, eventual, la unele plante higrofile. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă, se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă, pietriş); folosirea ghivecelor “mască”, fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta, în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. la Cyperus); îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (de ex.la:Hedera, Ficus pumila, Syngonium). Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze, paie muşchi, mraniţă, folie de polietilenă etc.), umbrirea serelor şi răsadniţelor, umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări, afânarea solului sau substratului, combaterea buruienilor etc. 3.3. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor, aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol, interesează sub aspectul conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon. Oxigenul, ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor, trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic, se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal. De asemenea, oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor, ci şi a microorganismelor. În funcţie de compoziţia şi structura solului, cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. Plantele au nevoie de aprox.33%aer din volumul total al solului. De aceea, în condiţiile unei proaste aerisiri a solului, dezvoltarea rădăcinilor stagnează, hrănirea este defectuoasă, plantele îşi încetinesc creşterea, iar după un timp chiar pier. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate, tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului, distrugerea crustei, curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. În aer, o cantitate de 0,03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0,01%, aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0,15%. Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2, este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului, precocitatea înfloririi, îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor, tije viguroase, intensificarea coloritului florilor etc.). Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină, temperatură, umiditate, mărimea plantelor. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan, butan, propan) şi combustibili lichizi (petrol), degajarea de CO2 din butelii speciale, combustia alcoolului pur, fermentarea diferitelor materiale. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare, respectiv a prezenţei altor gaze (fluor, clor, hidrogen sulfurat, gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf, fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor, în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii, respectiv la mărgăritar). b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor, la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie, dar poate avea şi efecte negative 7
(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor, distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor, de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere, ridicarea ramelor de la răsadniţe, deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite, folosirea adăposturilor naturale sau artificiale, orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. 3.4. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de temperatură. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine, de faza de creştere şi dezvoltare în care se află, de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor, precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice, în funcţie de care pot fi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee, ferigi şi palmieri, originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură; -mezoterme (unele orhidee, Anthurium, plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C; -microterme, plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C), provenite din zonele temperate. Se cultivă în câmp, dar se pretează şi la culturi forţate în sere. -hekistoterme, care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. Provin din zonele polare şi alpine. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de creştere sau dezvoltare. Astfel, temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei, în timp ce, în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor, temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă. De asemenea, în timpul creşterii plantelor, în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi, urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou, pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. În general, noaptea şi pe timpul iernii, când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite, temperatura se menţine la un nivel mai redus. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor, protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. 3.5. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive. La plantele cultivate în câmp, substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol, în timp ce, la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate, substratul de cultură este constituit din componente de natură organică, minerală sau sintetică, singure sau în amestec, alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice), substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate, cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi), dar pe diferite tipuri de sol, în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină, crizantemele, irişii; 8
-pentru soluri mijlocii:ochiul boului, salvia; -pentru soluri uşoare:gladiolele, tuberozele. Plantele floricole cultivate în spaţii protejate, în funcţie de origine şi de fenofază, au cerinţe diferite faţă de substrat. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate, să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH), să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice. Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente, clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă, pământ de ţelină, pământ de frunze etc.; -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă, pământ de grădină, pământ de frunze etc.; -substraturi organice de sinteză: styromull, polyuretani etc.; -substraturi minerale naturale: nisip, pietriş; -substraturi minerale tratate: perlit, vermiculit, vată minerală etc.; b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă; pământ de ţelină; pământ de răsadniţă; pământ de grădină; -speciale: turbă; pământ de frunze; pământ de pădure; pământ de ericacee; pământ de ferigi; pământ de lemn putred; pământ de scorbură; compost; rumeguş şi talaş; -ajutătoare: nisip; pietriş; cărbune vegetal; cărămidă pisată; moloz; cioburi de ghivece şi ţiglă; muşchi; roci (perlit, vermiculit, vată minerală; argilă expandată); materiale sintetice (Styromull; Polyuretani; Hygromull; Biolaston; Terracottem). În tabelul 3.1. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici, grupate după modul de obţinere (provenienţă). Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3.1. se folosesc, de regulă, în amestecuri şi mai puţin singure, deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare; structură stabilă, nealterabilă circa 1-2 ani; capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului; pH-ul, în funcţie de specia floricolă cultivată; conţinut corespunzător în elemente nutritive. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora, în funcţie de cerinţele speciei cultivate; 2.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin cernere pe site cu ochiuri de 1,5-2,5 cm diametru). Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite, pentru o utilizare ulterioară. 3.-prepararea propriu-zisă, respectiv amestecarea omogenă a componentelor. Odată cu omogenizarea se pot adăuga, după caz, şi îngrăşăminte chimice sau organice. Ca şi plantele de grădină, cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile, azaleele, violetele de cameră, begoniile etc.), mijlocii (camelii, hortensii, hibiscus) sau grele (muşcate, leandru, asparagus, sanseviera), în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. De exemplu, un amestec greu poate fi format din ţelină, mraniţă, pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1;un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă, pământ de ericacee, pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1; unul uşor din turbă, pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1. În ultima vreme, se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale, substraturi unitare), mai puţin costisitoare, uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor, cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. Se utilizează pe scară largă în Anglia, Elveţia, Germania, Olanda, Franţa, S.U.A., reţetele fiind variate. De exemplu, în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon, turbă, nisip grosier, la care se adaugă răzătură de coarne, sulfat de potasiu, superfosfat, pulbere de cretă (sau sulf). În Elveţia, amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră, turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. La 9
acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase, răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. În Franţa, reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale, sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin), sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă, la care se adaugă cantităţi suplimentare, prin fertilizări faziale). Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat, cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător. Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură, interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază, respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH, care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol. Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3,5 şi 8,5. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6,9-7,2) sau uşor acide (pH=5,9-6-8). Altele, dimpotrivă, preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. După preferinţele faţă de reacţia substratului, plantele pot fi: -acidofile, care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5,5 (azalea, bromelii, camelia); -calcifile, care tolerează substraturi cu pH>7,5 (Gipsophylla, Digitalis, Alternanthera). Surse de aciditate din sol:apa din sol; apa încărcată cu CO2; îngrăşămintele chimice (sulfat de amoniu, clorura de amoniu, azotatul de amoniu); ploile acide; formele reduse de Fe, Mn, S; humusul din sol etc. Când substratul se acidifică, la suprafaţa lui se formează un muşchi verde, iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii. Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu, amendamentele calcaroase, sulfatul de potasiu, sulfatul de magneziu); apa freatică încărcată cu săruri solubile; apa de udare bogată în calciu. Când substratul se modifică spre alcalin, la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase. Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor, a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 3 g/m ); udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ, fertilizarea cu îngrăşăminte acide. -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1,5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele); adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2). Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă, dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie, vârsta plantelor şi faza de vegetaţie, ritmul de creştere, organele decorative, anotimp, calităţile fizico-chimice ale substratului, specia cultivată anterior etc. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. În cantităţi mari sunt absorbite azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul, sulful, cunoscute şi sub denumirea de macroelemente, iar în cantităţi mai mici fierul, zincul, manganul, borul, cuprul, molibdenul (microelemente). Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv, precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Simptomele se manifestă prin modificări în creştere, apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze, căderea bobocilor floriferi şi a florilor, deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor, putrezirea rădăcinilor etc. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor, stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente, forma de aplicare a îngrăşămintelor. De asemenea, se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase; nu se fertilizează plantele aflate în 10
repaus, ţinute în condiţii de temperaturi scăzute, imediat după repicat, plantat sau transplantat şi după înflorire; îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed. Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice - naturale: gunoi de grajd, mraniţă, urină şi must de gunoi de grajd, gunoi de păsări şi must de gunoi de păsări, composturi, turbă, îngrăşăminte verzi; - industriale (din reziduuri): făină de sânge, făină de oase, făină de carne, făină de peşte, făină de coarne şi copite ; -minerale - clasificate după: - numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe; - modul de condiţionare: solide (cristale, pulberi, granule, tablete, batoane), lichide şi sub formă de suspensii; - modul de acţiune: radiculare, extraradiculare. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă. Dacă sunt asociate cu cele minerale, dozele se reduc cu 2040%. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O, iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna, 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha). Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie, în funcţie de specie şi fenofază. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu, 10-15 g superfosfat,5-6 g sare potasică. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă, compost), 2-3-kg/m2. Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca.0,2-0,3% (2 l soluţie/m liniar), iar dacă se aplică odată cu apa de irigare, 0,05-0,1%. Pentru fertilizările extraradiculare, concentraţiile optime sunt de 0,25%cu macroelemente şi 0,05%cu microelemente, iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive, care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte, atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei. Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului, cu îngrăşăminte organice şi minerale. Orientativ, cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă,100-150 tone gunoi semi-descompus, 100-200 tone turbă, 400-600 kg superfosfat, 250-300 kg sulfat de potasiu, 300-400 kg azotat de amoniu, 100-150 kg sulfat de magneziu. Dacă se face numai fertilizare minerală, se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme, garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia, gerbera, anturium). În timpul vegetaţiei, se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii. Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2, sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă, gunoi semidescompus). Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0,20,3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0,3-0,5% la plantele mai rezistente). Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala, alstroemeria, anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări, în diluţii corespunzătoare (1:3 - 1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat, este necesar ca la plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive, iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martieseptembrie). La plantele de apartament, fertilizarea se face chenzinal sau lunar, cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie, suportată de majoritatea plantelor, este de 0,1-0,2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă). Dacă soluţiile se aplică extraradicular, se folsesc concentraţii foarte mici, după care se face spălarea frunzelor cu apă curată. Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote, Basacote, Hormonutral), care eliberează lent (3-9 11
luni) elementele minerale; introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului; folosirea soluţiilor concentrate, existente în comerţ sub formă de flacoane; fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte, până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece). Fertilizările organice, cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui, sau cu must de gunoi de pasăre, sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente, datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. Se pot aplica însă în timpul verii, când plantele sunt scoase afară (în grădini, pe terasae etc.). Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. În cazul folosirii soluţiilor fertilizante, cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml, în funcţie de mărimea ghiveciului.
12
Tabelul 3.1. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole Nr. Categoria crt. 1. Pământuri horticole (preparate)
Substratul (materialul) Mraniţa
Pământul de ţelină
Pământul de frunze
Mod de obţinere
Caracteristici
- fermentarea gunoiului de cal sau bovine, în platforme, timp de 2-3 ani.
Mod de utilizare 3
-masa volumetrică: 0,4-0,7 t/m ; -pH=6,5-7,5; -humus=6,0-8,0%; -aspect untos şi culoare închisă; -capacitate de reţinere a apei foarte bună. - brazdele înnierbate (trifoi, -masă volumetrică: 0,9-1,1 t/m3; lucernă, amestec de ierburi) -pH=6,5-7,5; desprinse până la adâncimea de -humus=2,0-3,5%; 10-15 cm, se aşează în platformă -structură granulară (8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie; sau must de bălegar. -capacitate de reţinere a apei bună. -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0,2-0,4 t/m3; aşezate în grămezi, platforme -pH=4,5-7 (mai acid la cel provenit sau gropi (2-3 ani), peste care se din conifere); adaugă var (0,5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri, frunze, must de bălegar; -permeabil, uşor; -nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1,5%; care conţin taninuri (tei, nuc). -capacitate de reţinere a apei foarte bună.
13
-pământ de bază în amestecuri; -îngrăşământ organic.
-pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele.
-pământ special în amestecuri; -substrat pentru semănături; -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece.
Tabelul 3.1. (continuare) Nr. crt.
Categoria Pământuri horticole (preparate)
Substratul (materialul) Pământul de răsadniţă Compostul
2. Substraturi organice naturale (pământuri naturale)
Turba
a) roşie (înaltă, albă, blondă)
Mod de obţinere
Caracteristici
-amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor, din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip. -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere, a gunoaielor din gospodării.
Mod de utilizare 3
-masa volumetrică: 0,7-0,9 t/m ; -pH=6,5-7; -humus=5-7%; -capacitate de reţinere a apei bună. -masa volumetrică: 0,5-0,8 t/m3; -pH=5,5-7; -humus=3-5%; -capacitate de reţinere a apei bună.
-pământ de bază în amestecuri; -poate înlocui mraniţa. -pământ special în amestecuri fertile.
-pământ special în amestecuri; -mulcire; -fabricarea ghivecelor nutritive; -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere. 3 -masa volumetrică: 0,12-0,15 t/m ; -componentă în -se formează la suprafaţa amestecuri de pământ; depozitului de turbă din -pH=3-5; descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă, culoare roşietică -suport pentru hidroculturi; de Sphagnum. sau albicioasă; -în amestec cu perlit (sau -porozitate mare, -capacitate mare de reţinere a apei nisip), ca substrat pentru unele specii floricole sau (de 8-10 ori greutatea). pentru înrădăcinarea butaşilor. -zăcământ natural; -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase;
14
Tabelul 3.1. (continuare) Nr. crt.
Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale)
Substratul Mod de obţinere (materialul) b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere.
Pământul de grădină Pământul de ericacee
Pământul de ferigi
Rumeguşul şi talaşul
Caracteristici
Mod de utilizare 3
-masa volumetrică: 0,2-0,4 t/m ; -pH=6-7,2; -structură compactă, prăfoasă (la uscare); -culoare foarte închisă; -capacitate mică de reţinere a apei, de 2-3 ori greutatea. -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0,8-1,2 t/m3; cultivate cu legume, flori -pH=6,5-7; (îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2,5-4%; -capacitate de reţinere a apei bună. -masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3; -descompunerea naturală a speciilor de Erica, Vaccinium, -pH=3,4-4,5; Rhododendron etc; -humus=0,5-1,5%; -se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte de sub aceste plante. bună. -masa volumetrică: 0,1-0,2 t/m3; -descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor -pH=5,5-6; (Polypodium, Aspidium, -humus=1-2,5%; Osmunda etc.) -aspect fibros; -capacitate de reţinere a apei foarte bună. -subproduse ale industriei -pH sub 6; prelucrării lemnului; -calitatea depinde de esenţa din care -se evită stejarul, carpenul. provin şi nivelul de descompunere; -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare.
15
-în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide.
-pământ de bază în amestecuri; -poate înlocui pământul de ţelină. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee, camelii, ferigi). -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii, ferigi, unele orhidee). -pământ special (numai după compostare timp de 1 an); -mulci.
Tabelul 3.1. (continuare) Nr. crt.
Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale)
Substratul (materialul) Scoarţa de copaci
Muşchiul vegetal
Pământul de pădure Pământul de scorbură
Pământul de lemn putred
Mod de obţinere
Caracteristici
-subprodus al industriei prelucrării lemnului.
-masă volumetrică: -proaspătă=0,17-0,25 t/m3; -compostată=0,20-0,35 t/m3; -pH -proaspătă=5-6,5; -compostată=6-6,9; -porozitate=85-90%. - se poate folosi proaspăt, uscat, -masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3; tocat, măcinat. -pH=5,5-6; -humus=1,0-2,0; -capacitate de reţinere a apei foarte bună.
Mod de utilizare -pământ special (folosit numai în urma compostării); -mulci.
-din stratul superior al litierei pădurilor.
-pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii, orhidee); -suport pentru marcotajul aerian; -îmbrăcarea suporţilor pentru liane; -la plantarea vaselor cu bulbi, rizomi, rădăcini tuberizate pentru forţare. -pământ special utilizat în amestecuri
-descompunerea rumeguşului de -pH=3,2-4,5; lemn de esenţă moale. -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură.
-pământ special, utilizat în amestecuri (la speciile acidofile); -poate înlocui pământul de frunze. -pământ special, utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece.
-pH=6,5-7; -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze. -se adună din scorburile -pH=2,7-3; copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive în amestecuri. decât pământul de frunze.
16
Tabelul 3.1. (continuare) Nr. Categoria crt. 3. Substraturi organice de sinteză
Substratul (materialul) Styromullul
Mod de obţinere
Caracteristici
Mod de utilizare 3
-polystyren expandat, sub formă -masa volumetrică:0,02-0,04 t/m ; de granule sau fulgi. -pH=7; -porozitate ridicată; -capacitate de reţinere a apei foarte mică.
Polyuretanii (spumă de polyuretani)
-polimeri rezultaţi dintr-un diisocyanat şi un glicol; -denumiri comerciale: OASIS, AGROFOAM.
Terracottemul
-polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe).
17
-material ajutător; -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor,amenajarea vaselor suspendate,substrat de cultură pentru plantele epiphyte. -masă volumetrică: 0,12-0,15 t/m3; -material ajutător; -pH=7; -întră în componenţa -capacitate de reţinera a apei mare. amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte; -suport în executarea aranjamentelor florale. -component ajutător; -masă volumetrică: 1,15 t/m3; --înainte de umectare este un -substrat pentru amestec de pulberi şi granule; iar semănături; după umectare, capătă aspect -în substratul de gelatinos; înrădăcinare a butaşilor; -capacitate mare de reţinere a apei. -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride).
Tabelul 3.1. (continuare) Nr. crt.
Categoria Substraturi organice de sinteză
4 Substraturi minerale naturale
Substratul Mod de obţinere (materialul) Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant.
Caracteristici
Mod de utilizare 3
-masă volumetrică: 0,022 t/m ; -pH= aprox.3; -porozitae mare; -capacitate de reţinere a apei ridicată; -se descompune lent, eliberând N, CO2 şi H2O. -
Biolastonul
-din policlorura de vinil; -se află sub forma acelor de pin.
Nisipul
-este preferat nisipul de râu (fiind mai grosier), spălat, fără materii organice şi fără calcar.
Pietrişul
-poate fi de carieră sau de râu; -masa volumetrică: 1,7-2 t/m3; -cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm diametru; din albia râului. -porozitate mare; -stabilitate bună.
18
-masa volumetrică: 1,5-2 t/m3; -pH=7,5-8.
-material ajutător; -component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee.
-material ajutător; -suport pentru hidroculturi. -material ajutător; -substrat de înrădăcinarea butaşilor; -suport pentru hidroculturi; acoperirea semănăturilor; - component în amestecuri de pământ; - material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane. - material ajutător; - realizarea drenurilor la recipientele de cultură; - substrat în culturi hidroponice.
Tabelul 3.1. (continuare) Substratul Nr. Mod de obţinere Categoria (materialul) crt. 5. Substraturi Perlitul - măcinarea rocilor vulcanice minerale calcinate şi expandate tratate (t°=1200-1800°C).
Caracteristici
Mod de utilizare 3
- masă volumetrică: 0,08-0,16 t/m ; - neutru din punct de vedere chimic; - nu conţine elemente nutritive; - capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie). Vermiculitul - măcinarea rocilor pe bază de - masa volumetrică: 0,1-0,3 t/m3; silicaţi de aluminiu şi - pH variabil (se corectează în funcţie de magneziu, calcinate la 1000°C. utilizare); - capacitate mare de reţinere a apei; - porozitate foarte mare. Vata minerală - produs industrial pe bază de - pH=7-9,5; - capacitate mare de reţinere a apei; roci vulcanice (60%) + roci - porozitate foarte bună; calcaroase (20%) + cocs - se dezinfecteză uşor. (20%); - se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre; - denumiri comerciale: GRODAN, CULTILENE. Argila - granularea argilei la 1100°C; - masă volumetrică:0,8-1,1 t/m3; expandată - se spală înainte de utilizare; - dimensiuni variabile (2-16 mm); - denumiri comerciale: ISOL, - capacitate de reţinere a apei de 15-16%; ARGEX, ARGILEXPAN. porozitate bună. Pouzzolane - rocă vulcanică, cu structură - pH=6,5; alveolară. - capacitate de reţinere a apei de 19%; - porozitate foarte bună; durabilitate mare; - se dezinfectează bine.
19
- material ajutător; - înlocuitor al nisipului în amestecuri; - substrat de înrădăcinare a butaşilor. - material ajutător; - component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee, bromelii etc. - material ajutător; - substrat pentru hidroculturi.
- material ajutător; - suport în culturi hidroponice. - material ajutător; - substrat pentru butăşiri, semănături, hidroculturi; - ca amendament pentru solurile din sere.
Tabelul 3.1. (continuare) Nr. Substratul Categoria crt. (materialul) 6 Alte Cărbunele materiale vegetal utilizate
Mod de obţinere - arderea incompletă a lemnului de esenţă moale, apoi măcinat rezultând pulbere sau granule de diferite mărimi.
Caracteristici - este uşor; - capacitate mare de reţinere a apei; - proprietăţi antiseptice.
Cărămida pisată - cărămidă măcinată şi cernută.
-reacţie alcalină
Cioburi de - din resturi de ghivece sau ghivece sau ţiglă din ţiglă, care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi. Molozul - din demolări şi se cerne înainte de utilizare.
-
-reacţie alcalină
20
Mod de utilizare - pulberea fină, la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde; - granulele (1,5-3 mm), în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia); - particulele mari (3-5 mm), în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor. - în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi; - particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor - realizarea drenurilor; - în hidrocultură; - în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile.
Tabelul 3.1. (continuare) Nr. Substratul Categoria crt. (materialul) Alte Folia de materiale polietilenă utilizate
Sticla
Mod de obţinere
Caracteristici
-produs industrial de polimerizare.
- opacă sau transparentă; - reziztenţă electrică şi mecanică bună.
-produs industrial.
- transparentă.
21
Mod de utilizare Folia transparentă: - acoperirea semănăturilor şi a butaşilor; - protejarea culturilor timpurii şi târzii. Folia opacă: - umbrirea plantelor sensibile la insolaţie; - mulcirea solului; - acoperirea seminţelor care germinează la întuneric. - acoperirea serelor şi răsadniţelor; - protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături.
CAPITOLUL 4
ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE
4.1.Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată, bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic, are o largă utilizare în practica floricolă, cu precădere la speciile cultivate în câmp, din grupa anualelor şi bienalelor, uneori şi perene, care fructifică şi produc seminţe viabile. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate, fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile, fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă;dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi;de la o plantă se obţine, în general, un număr mare de seminţe;spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă, seminţele ocupă un spaţiu mic, pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată,chiar şi peste 10-20 ani;limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă;menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale;plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative;seminţele mici şi foarte mici, tipice multor specii floricole, îngreunează condiţionarea, sortarea şi chiar recunoaşterea lor.
4.1.1.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală, procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase, sănătoase, cu valoare biologică şi decorativă superioară. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate, necesare sectorului de producţie. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. Recoltarea, condiţionarea, sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină, când fructele sunt bine coapte, iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum, Begonia, Callistephus, Calendula, Delphinium, Dianthus, Lobelia etc.). La speciile cu fructe dehiscente (păstăi, capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben), seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct, pentru a-şi desăvârşi maturarea. Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens, Portulaca, Viola, Petunia, Antirrhinum etc. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere, nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor, de aceea, frecvent se recurge la recoltarea manuală. În plus, recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata, Petunia hybrida, Salvia splendens, Callistephus chinensis, Verbena hybrida, Portulaca grandiflora etc.) 22
La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia, Delphinium), recoltarea se face într-o singură etapă, prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. În astfel de situaţii, lucrarea se poate executa şi mecanizat. Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. De exemplu, la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate, se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum, Lobelia, Portulaca, Viola). Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare, când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe, nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor. Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie, preferându-se timpul uscat, către mijlocul zilei. Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare, înainte de a fi depozitate sau semănate, fructele sau seminţele trebuie prelucrate diferenţiat, în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate, condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă; • uscarea (zvântarea) fructelor, din care urmează să se extragă seminţele; • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea, frecarea, baterea uşoară a fructelor etc.; • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi. Se face după caz, prin vânturare manuală sau mecanică, cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci, pe baza diferenţei de densitate), dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). În funcţie de cantitatea de seminţe, lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor. Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare, considerată a fi, la majoritatea speciilor, de 8-12%, apoi se ambalează în saci, pungi, cutii etc. Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia, soiul, anul recoltării, cantitatea, categoria biologică, producătorul. Ambalajele ermetic închise, confecţionate din sticlă, materiale sintetice, metal etc., se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%). Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime. În general, se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite, cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%.
4.1.2.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat,în funcţie de particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor, de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv, posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium, Eschscholtzia, Papaver, Lupinus, Gypsophilla, Nigella); la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis, Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis, Tagetes ssp., Alyssum maritimum); • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri), folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida, Bellis perenis, Myosotis alpestris etc.) şi a unor perene (Physostegia virginiana, Rudbeckia ssp.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara. b) semănatul în spaţii protejate (sere, solarii, răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens, Lobelia erinus, Salvia 23
splendens), la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida, Verbena hybrida, Celosia, Zinnia elegans), la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus, Cineria hybrida, Calceolaria hybrida, Cyclamen persicum etc.).Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar, din diferite motive, se impune producerea răsadului (sămânţă puţină, soiuri valoroase, respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor, realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc.). 2) Epocile de semănat, cu perioadele din an pe care le reprezintă, corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii, sunt prezentate în tabelul 4.1. 3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor, recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe, ghivece, cutii de plastic etc.): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%); • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1,0-2,0 cm nisip grosier,pietriş; b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex.:pământ de frunze, turbă şi nisip 1:1:1),cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare; • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului; • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului, se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor; • marcarea rândurilor,cu marcatoare sau cu rigle,la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1,5-2 cm la seminţele mici, 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari. În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni); • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm); • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor. b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere); • introducerea substratului în răsadniţe,(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor),în strat de 10-12 cm, completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor; • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm. *Când se folosesc răsadniţe reci, lucrările se reduc la instalarea tocurilor, acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului. În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări,atât pentru semănături făcute la loc definitiv, cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor, cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor. Curăţirea, nivelarea, mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri.Dacă se seamănă direct, se completează cu lucrări de fertilizare , erbicidare, modelare, conform tehnologiei de cultură a speciei respective.
24
Tabelul 4.1. Epoci de semănat pentru speciile floricole Nr. crt.
Iarnă
Locul de semănat
XII-I
sere
II
sere
III
sere, răsadniţe încălzite câmp (direct) răsadniţe reci
târzie
2
Perioada
Primăvară
Timpurie
1
Epoca
IV-V
câmp (direct)
sere sf. V-VI 3
Vară
VI-VII
răsadniţe, straturi în câmp răsadniţe, straturi în câmp Sere
4
Toamnă
IX-X
câmp (direct) sere
Exemple (grupe de plante, specii) Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”, Begonia semperflorens, Salvia splendens; Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida; Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus, Ageratum mexicanum, Matthiola incana, Petunia hybrida, Cobaea scandens, Statice sinuata. Plante anuale: Alyssum maritimum, Celosia sp., Phlox drumondii, Callistephus chinensis, Nicotiana alata, Verbena hybrida, Zinnia elegans, Acroclinium roseum, Gomphrena globosa, Ammobium alatum, Calendula officinalis, Gazania splendens, Tagetes sp.; Plante perene: Cineraria maritima, Phlox paniculata, Rudbeckia sp., Physostegia virginiana, Statice sp. Plante anuale: Eschscholtzia californica, Nigella damascena, Delphinium ajacis, Alyssum maritimum. Plante perene: Campanula carpatica, Chrysanthemum leucanthemum. Plante anuale: Calendula officinalis, Impatiens balsamina, Lathyrus odoratus, Tagetes sp., Dahlia variabilis, Tropaeolum majus, Cosmos sp., Centaurea sp., Mirabilis jalapa, Amaranthus sp., Dimorphoteca aurantiaca; Planta perene: Lupinus polyphylus, Papaver orientale, Phlox paniculata; Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida; Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida, Calceolaria hybrida. Plante bienale: Campanula medium, Dianthus barbatus; Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver orientale, Rudbeckia sp. Plante bienale: Bellis perennis, Myosotis alpestris, Althaea rosea, Lunaria biennis, Viola hybrida. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum, Cineraria hybrida, Siningia sp. Plante anuale: Calendula officinalis, Nigella damascena, Alyssum maritimum, Eschscholtzia californica; Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver orientale. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum.
b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50; • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor, fin cerut;la suprafaţă; • tasarea uşoară a stratului ; • marcarea rândurilor (dacă este cazul); • instalarea suporţilor pentru umbrare. 25
B. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei, rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc. În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit, tratamentele pot fi obligatorii şi facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. După mărime, seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). Pentru a evita pierderile, seminţelor mici şi foarte mici li se aplică, de regulă, tratamentele pe cale uscată, amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan, Thiuran, Germisan, Zineb etc.), în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe, până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă. Seminţele mijlocii, mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă, scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute; permanganat de potasiu 1-1,5% timp de 15 minute; sulfat de cupru 0,5% timp de 10 minute. Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C, iar la sfârşit, într-un vas cu apă rece. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă, nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor, se consideră tratament obligatoriu, numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia, Lobelia, Petunia, Nicotiana). Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur, răsărire neuniformă, procent mic de germinaţie etc. Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care, în condiţii obişnuite, răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra, Gentiana); • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen, Asparagus, Freesia) sau deshidratate după păstrare. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). Apa se menţine la temperatura camerei, sau se încălzeşte uşor, 25-30°C. Pentru durate mai lungi de umectare, este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna, palmieri). Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului, frecarea seminţelor cu nisip grosier etc).;chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi);hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic, acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante),cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete,cu izotopi radioactivi, tratamente electromagnetice (de ex. cu apă tratată magnetic) etc. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă. Se execută, manual şi foarte rar mecanizat. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici, la lădiţe, în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens, Lobelia erinus, Portulaca grandiflora, Antirrhinum majus, Cineraria hybrida etc.). Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci,când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis, Viola hybrida, Antirrhinum majus, Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum, Amaranthus sp., Nigella damescena, Papaver sp., Eschischoltzia californica). 26
•
în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii, prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum, Zinnia elegans, Impatiens balsamina, Cosmos bipinatus etc.); • în cuiburi, practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari, care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp, la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus, Ipomaea sp., Dolichos lablab, Lathyrus odoratus). Semănatul mecanizat se face numai în câmp, la culturile care ocupă suprafeţe mari, înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob.Se folosesc semănători de tip SUP-21, SUP-29, Saxonia. Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a seminţelor, de locul şi metoda de semănat, de mărimea seminţelor, de epoca de semănat. Se ţine cont, de asemenea, dacă răsadurile se repică sau nu. Pentru semănatul la lădiţe, practicat cel mai mult în floricultură, cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia, Lobelia, Antirrhinum, Petunia) cca. 3-4 g/m2;la seminţele mijlocii (Callistephus, Dianthus, Matthiola) cca. 15-20 g/m2, iar la cele mari (Zinnia, Tagetes),aprox.30-40 g/m2. La semănături făcute în câmp, cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor.De asemenea, în cazul semănăturilor făcute în câmp, se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. Ca regulă generală, se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul seminţelor. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. În câmp, adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. După semănat, seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la suprafaţă), se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia, soiul şi data semănatului. 5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a tinerelor plante. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente): • menţinerea substratului permanent umed, prin pulverizări cu apă călduţă. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă,până la 1/2 sau 1/3 din înălţime); • acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă, folie, hârtie, care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului; • îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare; • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă; • aerisirea spaţiilor cu semănături; • plivirea buruienilor; • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0,1%); • rărirea răsadurilor (când este cazul); • repicarea (transferarea răsadurilor,din locul unde au fost semănate pe alt substrat, la distanţe mai mari). Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese, mici, cu creştere lentă (Begonia, Lobelia, Cineraria hybrida, Dianthus caryopyllus Chabaud), dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina, Calendula officinalis, Zinnia elegans). Răsadul se repică în lădiţe, în ghivece de plastic sau lut ars, în ghivece nutritive, pe straturi (în solul serei, în solarii şi răsadniţe sau în câmp). Substratul trebuie să fie fertil, reavăn, bine cerut.Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori).Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate, mai rar în faza de cotiledoane. Imediat după repicat, plantele se udă cu sită fină. Pentru reuşita prinderii, în următoarele 2-3 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură, se udă mai des şi se umbresc. După aceea, temperatura 27
poate fi coborâtă cu câteva grade, iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0,2%, Dithane M-45 0,15% etc., amestec cu Fernos 0,05%, Decis 0,1% etc.). Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere, deasupra a 2-4 noduri, atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia, petunia, ageratum etc.). b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare, plivirea buruienilor, tratamente fitosanitare, aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor, ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii), umbrirea, rărirea, ciupirea. În aceste spaţii, se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor, cu momeli toxice (Vofatox, Lindatox, fosfură de zinc). c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune, menţinând pământul permanent reavăn; se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri; se răresc plantele (dacă este cazul), asigurând densitatea prevăzută de tehnologie; se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. În plus, se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp,în răsadniţe sau în solarii).
4.2. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi, pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi, tuberobulbi, rizomi etc.) sau porţiuni ale acestora, de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule. Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ, datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă, eliminând orice cauză a variabilităţii;reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care, din diferite cauze, nu produc seminţe;înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe, atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate;permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă;plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt;materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental. Pe lângă avantaje, metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor;permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi;păstrarea materialului vegetativ, în condiţii care să-i menţină viabilitatea, este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari, necesită condiţii speciale de mediu etc.). Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate, stoloni, drajoni, muguri adventivi), cât şi artificial, prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi, divizarea plantelor, altoire, culturi de celule şi ţesuturi).
4.2.1. Înmulţirea prin butaşi Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat, se poate executa aproape tot timpul anului, nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii. Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini, lăstari, frunze, rădăcini), fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină, temperatură, umiditate, în scopul regenerării de plante noi. Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive, ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. Aşa de exemplu, la ficus, butaşul de frunză 28
neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar, nu formează decât rădăcini adventive, fără să refacă parte aeriană. Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum, Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp., Alternanthera sp.). Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă Se aleg plantele mature, sănătoase, viguroase, tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite. Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără, este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. La speciile floricole cultivate în câmp, butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie, direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode: a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie, se trec toamna la ghivece, se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. În februariemartie, din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi. b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp, se pun la înrădăcinat, iar după înrădăcinare se trec la ghivece, constituindu-se ca viitoare plante mamă. Ca şi în scopul precedent, se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie. 2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi, clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin: butaşi de tulpini (de lăstari), confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp., Dainthus sp., Fuchsia x hybrida), cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp., Colocasia esculenta, Philodendron sp., Monstera deliciosa, Pelargonium sp. etc.); butaşi de frunze, reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha, Peperonia sp., Sedum sp., Crosula arborescens etc.) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata, Begonia x rex); butaşi de rădăcină, rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis, Paeonia orientale, Syringa vulgaris, Aralia sp.). b) după gradul de maturare a ţesuturilor: butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole); butaşi semilignificaţi (butaşi de vară), utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium oleander, Hibiscus rosa – sinensis, Ficus elastica); butaşi lignificaţi (Clerodendron sp.). c) după epoca de butăşire: butaşi de primăvară (martie-mai), confecţionaţi la cele mai mult specii floricole; butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi); butaşi de iarnă, preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae, Ficus sp.). Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului, cu condiţia ca planta mamă să fie în vegetaţie, dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. De asemenea, butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii, cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme, iar cei de rădăcină, în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna). În funcţie de clasificarea prezentată, butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an, prelevând anumite organe sau părţi de organe, caracteristice fiecărei specii. Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi. Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului, tăietura bazală făcându-se la 0,1-0,3 cm sub nod, sau chiar pe nod (fig. 1.a). Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri, în funcţie de lungimea internodiilor (fig. 1.b).
29
Fig. 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf; b – butaş de tulpină; c – butaş de frunză (Begonia rex); d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata)
Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf, iar la partea superioară se taie la 0,5 cm deasupra ultimului nod. În majoritatea cazurilor, porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze. Sunt însă şi excepţii, cum este cazul butaşilor de colocasia, monstera, filodendron, la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil. Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3. La speciile cu frunze mari, coriacee (ficus), reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar. De asemenea, se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee). Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus, euforbia), înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat, se ţin în apă caldă (35-40°C), timp de câteva minute, pentru ca scurgerile de latex să fie oprite, evitând coagularea şi obturarea vaselor conducătoare. Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare, una sau mai multe zile, atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare. La butaşii din frunze, când se folosesc frunze întregi, peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig. 1.c). Dacă se utilizează fragmente de frunze, fasonarea butaşilor se face diferit. Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară, la punctele de ramificare a nervurilor. Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm, respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. 1.d). Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime. Rădăcinile secundare se scurtează la 0,5-1 cm. Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi, după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal. Stimularea înrădăcinării butaşilor, la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de pierderi, se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A.I.A.), betaindolilbutiric (A.I.B.) şi alfanaftilacetic (A.N.A.), sau a unor produse comerciale (Radistim, Rizopon, Calux, etc.). 3) Înrădăcinarea butaşilor Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire, udare, reglare a luminii etc. Se pot folosi însă şi răsadniţele, atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase. Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor, cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie, să aibă capacitate bună de reţinere a apei, să fie steril. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale, cum ar fi: nisipul, perlitul, turba, styromulul La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi, substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru, ficus, tradescanţia, muşcate, trandafir chinezesc, violete africane etc.). Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică, la adâncimea de 12 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat, iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la substrat. Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică, la adâncimea de 2-3 cm. 30
După plantare, butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare, prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante, atât în substrat cât şi în atmosferă, a unei temperaturi cu 3-5°C mai mare decât optimul speciei, aerisire şi lumină corespunzătoare.
4.2.2. Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor. Deşi geofitele sunt considerate plante perene, totuşi, provenienţa lor din zone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră, aşa încât, unele dintre ele, caracterizate prin rezistenţă mare, pot ierna în câmp (geofite rustice), în timp ce altele, dimpotrivă, necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare. Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte, cu noduri apropiate), lipsite de clorofilă, care cresc în sol în poziţie orizontală, mai rar verticală. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive, frunze transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime, prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. Operaţia se face în perioada de repaus, înainte de plantare. Specii floricole cu rizomi: Iris germanica, Zantedeschia aethiopica, Canna indica, Convallaria majalis. b) Bulbii sunt tulpini aplatizate, cu aspect de disc, alcătuite din noduri foarte apropiate. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive, iar pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri, din care se formează tulpinile aeriene. Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total, formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis, Narcissus sp., Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial, dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum, Lilium regale). Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili, floriferi, după 2-4 ani. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie, bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise, zambile etc.). c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran, de aceea, în secţiune, tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi, la axila unor frunze reduse. Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare, sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală tuberizată, prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior, cu rol de protecţie). Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă, în perioada de vegetaţie, tulpinile aeriene florifere. Tuberobulbi se consumă în fiecare an, dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi, rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. Astfel, la sfârşitul sezonului de vegetaţie, se vor găsi în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat, tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii), care devin floriferi după 1-3 ani. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale, Freesia x hybrida, Gladiolus hybridum etc. O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din îngroşarea axei hipocotile, cu aspectul unui tubercul, motiv pentru care, în practică, se denumeşte cu termenul impropriu de tubercul. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia, Cyclamen persicum, Gloxinia speciosa. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate, în parenchinul cărora se acumulează substanţe de rezervă, devenind cărnoase şi voluminoase. Nu sunt purtătoare de muguri şi, de aceea, nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de porţiuni de colet purtătoare de muguri. La înmulţire, separarea rădăcinilor se face longitudinal, astfel încât fiecare fragment detaşat să cuprindă şi muguri de pe colet. 31
Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă a speciilor floricole Nr. crt. 1 2 3 4 5
Tipul de organ subteran
Specii
Fritillaria imperialis, Galanthus nivalis, Hyacinthus orientialis, Iris holandica, Narcissus sp., Polyanthes Bulb tuberosa*, Tulipa gesneriana solzos Lilium candidum, Lilium regale Tuberobulb Fresia x hybrida, Gladiolus hybridus Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida, Cyclamen persicum, hipocotilă îngrăşată) Gloxinia speciosa Agapanthus africanus, Alstromeria aurantiaca*, Canna indica, Convallaria majalis, Gerbera Rizomi hybrida, Iris germanica, Iris pumila, Polyanthes tuberosa*. Zantedeschia aethiopica Alstroemeria aurantiaca*, Asparagus sprengeri, Rădăcini tuberizate Dahlia x hybrida tunicat
* – Specii cu organe subterane mixte. Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A. Geofite rustice 1) Tulipa gesneriana (lalea) Organul subteran este bulb tunicat, piriform sau ovoid, cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. 2).
Fig. 2 – Secţiune longitudinală prin bulbul de lalea (toamna după plantare)
Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15, în funcţie de soi şi condiţiile de cultură. În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm), consideraţi floriferi în anul următor, se formează şi 3-5 bulbili, cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani. Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie), când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C, iar în perioada rămasă până la plantare, poate fi coborâtă la 9°C. Se plantează în câmp toamna, cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrienoiembrie), la adâncimea de 8-12 cm, în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani. 32
2) Narcissus poeticus (narcisa) Prezintă bulbi tunicaţi, piriformi, acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. Sunt bulbi multianuali, cu durata de viaţă de 3-5 ani, formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 13 bulbi, care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. 3). La fel ca şi în cazul lalelor, bulbii se recoltează vara, după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna, când se plantează în câmp. Spre deosebire de lalele însă, bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani, iar pe durata păstrării, temperatura se menţine apropiată de 9°C, deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor. Fig. 3 – Bulbi tunicaţi de Adâncimea de plantare este de 10-15 cm. Narcissus poeticus 3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat, sferic sau uşor turtit, acoperit cu frunze membranoase lucioase, diferit colorate (alb-gălbui, alb-cenuşiu, violacei-purpurii) (fig. 4). Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori, se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi (incizarea în cruce sau excavarea discului). Bulbilii zambilelor se scot vara, în maiiunie (la intervale de 3-4 ani), se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamna (septembrie-octombrie), la adâncimea de 1015 cm.
Fig. 4 – Bulbi tunicaţi de Hyacinthus orientalis
4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari, cu solzi cărnoşi, albgălbui. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă, din mugurii situaţi la baza solzilor (fig. 5). Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus, ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii, detaşaţi din bulb, cu o mică porţiune de disc.
Fig. 5 – Bulbi solzoşi de Lilium candidum
Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. Adâncimea de plantare este de 1520 cm.
5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L. candidum, dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. Înmulţirea se face toamna (octombrie), când bulbii se recoltează, se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime.
33
6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi, ramificaţi, cărnoşi, de culoare alb-murdar (fig. 6). Pentru înmulţirea vegetativă, rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrieoctombrie), se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat, la 8-10 cm adâncime. Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite, lipsite de muguri. Lucrarea poate fi făcută şi primăvara, dar foarte devreme, înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor.
Fig. 6 – Rizomi de Iris germanica
7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi, ramificaţi, cu lungimea de 10-25 cm (fig. 7).
Fig. 7 – Rizomi de Convallaria majalis
Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor, înflorirea abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc, fie formează inflorescenţe mici. La interval de 4-5 ani, rizomii se scot, se fragmentează sau se despart şi se replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. Lucrarea este indicat să se facă vara, în august. B. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana, trestie indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală, cărnoşi, cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi, de culoare roşie-purpurie (fig. 8). Toamna, după căderea primelor brume (octombrie), tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului, se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se completează cu nisip sau turbă, pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi. Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp. Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului, scos din depozite în februarie-martie, plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă). Plantele forţate se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. 34
Fig. 8 – Rizomi de Canna indica
Fig. 9 – Rădăcini tuberizate de Dahlia hybrida
Indiferent de varianta de cultură adoptată, rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate, se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri, iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate, alungite, de culoare cenuşie (fig. 9). În octombrie, după primele geruri uşoare, rădăcinile, tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă, la temperaturi de 4-9°C. Se scot de la păstrare în momentul plantării, se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet. Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii încălzite. În vederea forţării, rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed, până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili, eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor. Fragmentele separate se plantează în ghivece, se udă şi se menţin la 15-20°C. Se plantează la loc definitiv în mai, după trecerea pericolului de îngheţ. 3) Gladiolus hybridus (gladiola) Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal, acoperit de tunici scarioase, colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. 10 a, b). Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi. Tuberobulbul, cu durata de viaţă de un an, este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi.
Fig. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus a – secţiune longitudinală (toamna); b – aspect exterior (vara) Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie), cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile aeriene. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi, aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe, în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%. Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate, se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi, apoi se dezinfectează. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm, în funcţie de mărimea tuberobulbilor. 4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caracterizează printr-un organ subteran mixt, format dintr-o colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi, care au ca suport comun un rizom scurt (fig. 11).
Fig. 11 – Bulbi de Polyanthes tuberosa
Dintre bulbii existenţi, cel cu poziţie centrală este, de obicei, mai bine dezvoltat şi posibil florifer. Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime, fără să fie înlocuit, iar locul lui rămâne liber. Se recoltează în septembrie-octombrie, se curăţă de pământ, iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. Înflorirea din anul următor este asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată (80-85%), cel puţin 2-3 luni (ianuarie martie). Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C). 35
Înainte de plantare, se îndepărtează bulbii bolnavi şi, eventual, se elimină prin escavare uşoară, porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor. Se plantează în aprilie-mai, la adâncimea de 8-12 cm.
Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria) Specie cultivată în solul serei. Are rizomi orizontali cărnoşi, din care se dezvoltă rădăcini tuberizate alungite, albe-sidefii (fig. 12). Cultura durează 3-4 ani, cu o perioadă de repaus anuală, în timpul verii, când temperaturile sunt ridicate. La sfârşitul perioadei de repaus (august) se poate face înmulţirea vegetativă, prin divizarea rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime, însoţite de Fig. 12 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate. Segmentarea se face rădăcini tuberizate la Alstroemeria cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile aurantica tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm, având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului. 2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă, cultivată în solul serei ca anuală. Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul tuberobulbilor sferici sau piriformi, protejaţi de frunze pergamentoase, de culoare cafenie-deschisă (fig. 13). Tuberobulbii se refac annual, fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. Se consideră floriferi Fig. 13 – Tuberobulb de Freesia tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm. hybrida Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului, când 2/3 din frunze sunt uscate. Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie, în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea, ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor. Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. Se recomandă în spaţiile de păstrare 1820°C şi o umiditate relativă de 70-80%. Adâncimea de plantare este de 6-10 cm. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece), cu o perioadă de repaus vara (iulie-august). O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani. Are rizomi cu creştere trasantă, prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. 14).
Fig. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Gerbera hybrida
Fig. 15 – Rizom la Zantedeschia aethiopica
Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate, cu vârsta de 2-3 ani. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine 36
dezvoltate. Înainte de plantare, materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor. Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august). 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult), cu perioade anuale de repaus (iulie-august). Rizomii sunt viguroşi, cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. 15). De la nivelul nodurilor, se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal, folosite ulterior la înmulţire. Separarea rizomilor se face, ca şi în cazul celorlalte specii, la sfârşitul perioadei de repaus (august). Fragmentele, cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive, se plantează imediat după separare. 5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi aranjamente), cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare). Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă, albe-sidefii (fig. 16). Fiind o plantă cu vegetaţie continuă, înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara, când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature. Fig. 16 – Rădăcini tuberizate de Asparagus sprengeri
Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate, fiind necesară segmentarea tufei pe verticală, pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de
lăstari aerieni sau porţiuni de colet. 6) Begonia x tuberhybrida (begonia) Se cultivă ca plantă la ghiveci dar, pe timpul verii, se poate planta şi în grădini. În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă, ovoidă, uşor aplatizată la partea superioară), rezultată din îngroşarea axei hipocotile, dar denumită în vorbire curentă, tubercul. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului, jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. 17). Anual, planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie), timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip, la temperatura de 8-12°C. În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C).
Fig. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Begonia x tuberhybrida
Fig. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum
7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă, cultivată la ghiveci, ca anuală şi mai rar ca perenă. În sol are un tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile, asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. 18). Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă ca parenă. După înflorire, se impune o perioadă de repaus, timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie. Uneori, se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară. 37
4.2.3. Înmulţirea prin divizarea tufelor Este o metodă simplă, uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă. Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ, fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată. Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp, cât şi celor cultivate în spaţii protejate. Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus, toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective), iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster, Chrysanthemum); la doi ani (Viola cornuta); la 3-4 ani (Delphinium, Gaillardia, Rudbekia, Phlox); la 5-6 ani (Papaver, Aquilegia). La plantele cultivate în solul serei, perioada optimă de despărţire a plantelor este, în majoritatea cazurilor, la sfârşitul verii – începutul toamnei când, de regulă, plantele îşi încheie repausul din vară. Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului, de obicei odată cu transplantarea, dar momentul optim este primăvara devreme.
4.2.4. Marcotajul Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură, sau cu un alt mediu favorabil. Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate, numite marcote, se separă de planta mamă după înrădăcinare, spre deosebire de butaşi care, mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare. Marcotajul se poate produce şi natural, fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care, în contact cu solul sau cu medii umede, dau naştere la noi plante (Hedera helix, Ficus pumila, Pholx subulata, Scindapsus aureus, Tradescantia viridis, Philodendron scandens etc.). În funcţie de modul de executare, marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru, atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a marcotelor. În funcţie de specificul plantei, se execută folosind diferite procedee: - prin muşuroire (vertical), respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm, asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. 19. a). Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele), din genurile Dianthus, Phlox, Chrysanthemum, Hydrangea, precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum, Pandanus weitchii). - prin aplecare (simplu, arcuit) şi şerpuit (multiplu), procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile, aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu), în funcţie de lungimea ramurii. Se aplică la Hedera sp., Hoya carnosa, Passiflora coerulea, Philodendron scandens, Cissus sp. etc. (fig. 19 b, d). - orizontal (chinezesc) , presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate, vor putea fi separaţi ulterior, ca plante noi. Se aplică la Phlox subulata, Hedera sp., Ficus pumila etc. (fig. 19 c). b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv, cultivate ca plante la ghivece: ficus, leandru, croton, dracena, cordiline, azalee.
38
Fig. 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e - aerian
Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. 19.e): în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive, se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular, sub un mugure; se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal, care va constitui mediul de înrădăcinare; se acoperă totul cu folie de polietilenă, strâns legată la ambele capete; se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia), aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed; după 1-3 luni, când rădăcinile adventive sunt bine formate, se poate separa marcota.
4.2.5. Înmulţirea prin drajoni Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme). După separare, drajonii se plantează individual, obţinându-se astfel plante noi. Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac, hortensii, dicentra, iucca) sau la ghivece (aloe, agavă, bromelii, sansevieria).
4.2.6. Înmulţirea prin stoloni
Fig. 20 - Înmulţirea prin stoloni
Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive, în condiţii favorabile. La Chlorophytum comosum (fig. 20) şi Saxifraga sarmentosa, apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură, în schimb, la Nephrolepis exaltata, stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul. 39
4.2.7. Înmulţirea prin muguri adventivi Este mai puţin răspândită, spre deosebire de celelalte metode, fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum), pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum). La un anumit grad de dezvoltare, aceşti muguri se desprind, iar în contact cu un substrat de cultură favorabil, generează plante noi.
4.2.8. Altoirea Altoirea, ca metodă de înmulţire vegetativă, este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii, aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite. La speciile floricole, altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele, cameliile), ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri). Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru, îndemânarea altoitorului, îngrijirea plantelor după altoire), limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate. Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: - altoirea în despicătură (Chrysanthemum, Clematis, Fuchsia, Pelargonium); - altoirea în copulaţie (azalee, camelii, cactuşi); - altoirea prin alipire (cactuşi); - altoirea în triangulaţie (Dahlia, Paeonia); - altoirea în oculaţie (Rosa).
40
CAPITOLUL 5 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE 5.1. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE 5.1.1. Înfiinţarea culturilor în câmp a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate, cu expoziţie însorită, adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante, cu soluri bine drenate, structurate, cu capacitate bună pentru reţinerea apei, permeabile pentru apă şi aer. La înfiinţarea culturilor în câmp, se alege solul corespunzător fiecărei specii, în funcţie de cerinţele faţă de textura solului, celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor.
b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări specifice: -desfiinţarea culturilor precedente, curăţirea şi nivelarea terenului; -fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot ; -arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm; -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează toamna (bienale, geofite rustice, anuale care se seamănă direct), primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă, anuale care se seamănă direct în câmp); în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu, terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii, mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare; -modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate, fie de desenul rondului, rabatului etc. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi.
c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul); -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad, la culturi de anuale, bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate, decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe; butaşi înrădăcinaţi, în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme, hortensii); organe subterane specializate (bulbi, tuberobulbi, rădăcini tuberizate, rizomi) la geofite; marcote, plante altoite, fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie): -se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula, Centaurea, Lathyrus, Alyssum); -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă; -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă). -primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) -sfârşit aprilie: -se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus, Matthiola, Calendula); 41
-se plantează tuberobulbii de gladiole; -se seamănă direct unele anuale (Callistephus, Tropaeolum, Zinnia); -mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele, Begonia, Salvia); -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic; -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia. -sfârşit mai. -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate, hortensii). -vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată; -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium, Rudbeckia); -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august). -toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale; -se plantează geofitele rustice (Tulipa, Narcissus, Hyacinthus); -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară; -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum, Calendula, Nigella, Eschscholtzia).
5.1.2.Înfiinţarea culturilor în solul serei a)Pregătirea terenului -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului; -fertilizarea de bază,obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie; -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani, subsolaj la adâncimea de 45-50 cm); -dezinfecţia solului, scheletului serei,uneltelor. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă la 900 C), chimic( cu Basamid, Dazomet, Di-Trapex) sau prin ambele metode. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%. -definitivarea fertilizării, cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. 500700kg/ha azotat de amoniu, 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu). -mărunţirea solului; -modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm.
b)Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit,dar mai mult reprezentat de răsad (Freesia, Gerbera, Asparagus), butaşi (Dianthus, Chrysanthemum, Gerbera), fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium, Strelitzia, Gerbera), tuberobulbi (Freesia), rizomi (cala), rădăcini tuberizate (asparagus), rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria), plante altoite (trandafiri). Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii). Pe parcursul sezonului rece, în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp, anuale (Calendula, Antirrhinum), bienale (Bellis, Viola), perene geofite (gladiole, tuberoze, lalele, narcise, zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia, liliac) pentru culturi forţate, cu scopul obţinerii de flori în extrasezon. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a anului, ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea, în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). Pentru principalele specii cultivate în solul serei, epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri, culturile forţate de lalele, narcise, zambile; -martie-aprilie: Dianthus, Gerbera (din butaşi şi răsad), trandafiri; -mai-iunie: Dianthus, Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă), Gerbera (din butaşi), Freesia (semănată direct), uneori trandafiri; -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă), Gerbera(din butaşi), Strelitzia, Anthurium; -august: Gerbera (fragmente de plante divizate), Zantedeschia, Strelitzia ,Freesia (tuberobulbi şi răsad); -septembrie: Zantedeschia, Freesia (tuberobulbi), Alstroemeria; 42
-octombrie: Freesia (tuberobulbi), Alstroemeria, culturi forţate de anuale şi bienale; -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară), culturi forţate de gladiole, liliac şi trandafiri.
5.1.3. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece a)Pregătirea substraturilor:
-preparea amestecurilor, cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor; -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor; -adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul).
b)Pregătirea vaselor:
-alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor; -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină, sulfat de cupru); -umectarea vaselor de ceramică noi, prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire; -verificarea şi refacerea orificiilor de dren.
c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de seminţe (palmieri), răsaduri (Cineraria hybrida, Calceolaria, Primula, Asparagus, Cyclamen, Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi, muşcate, azalee, ficuşi, begonii, trandafir chinezesc), tuberculi (Begonia tuberhybrida, Gloxinia), rădăcini tuberizate (asparagus), bulbi (Hippeastrum), fragmente rezultate din despărţire (ferigi, bromelii, Cyperus, Sansevieria), plante altoite (cactuşi), Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an, dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara. La unele specii decorative prin flori, se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative. De exemplu, tuberculii de Begonia tuberhybrida, Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie, iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie.
5.2. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate, folosind una din metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior, este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare, prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat. Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat, având în vedere locul de cultură al plantelor, respectiv pentru culturile floricole din câmp, pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece. La fiecare dintre aceste grupe de plante, lucrările de întreţinere au fost împărţite, în funcţie de specificul lor, în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă). Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole, prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5.1.,5.2. şi 5.3.) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării, cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora. În plus, la lucrările cu caracter special, sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare. Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale, evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5.4.şi 5.5.).
43
Tabelul 5.1.
Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp A. Lucrări comune Nr. crt.
Lucrarea
Scopul lucrării
Completarea golurilor - asigurarea densităţii cultură corespunzătoare.
1
2 3 4
5
6
Caracteristici de - la culturile înfiinţate prin semănat direct, se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate);
- la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi, de aceeaşi vârstă şi calitate. Prăşitul - spargerea crustei; - se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura - mobilizarea solului; solului, gradul de îmburuienare, frecvenţa udărilor; sau a precipitaţiilor). - distrugerea buruienilor. Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor, până la 8-10 cm mai tîrziu; - se execută manual sau mecanizat. Plivitul -îndepărtarea buruienilor. - este indicat să se execute înaintea praşilelor; - pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici, pentru a fi smulse cu rădăcină. Mulcirea solului - menţinerea umidităţii solului şi - presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie, frunze, mraniţă, a gradului de afânare; gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice). - combaterea buruienilor; - protejarea plantelor de temperaturi scăzute. Combaterea chimică a - distrugerea seminţelor de - în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al buruienilor buruieni; erbicidelor; - distrugerea buruienilor aflate - se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC, aplicat2 cu 10-14 zile înainte de în vegetaţie. înfiinţarea culturilor, în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m ). Irigarea (udarea) - îmbunătăţirea regimului de - se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. Se udă apă din sol şi atmosferă. pe brazde, prin aspersiune, cu furtunul, prin picurare. Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii, de specie, de fenofază, de textura solului etc. Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2; - se recomandă să se ude dimineaţa, seara sau noaptea (în zilele călduroase); - vara se udă zilnic sau la 2-3 zile; toamna şi primăvara, de 1-2 ori/săptămână
44
Tabelul 5.1.A (continuare) Nr. crt. 7
8
Lucrarea
Scopul lucrării
Caracteristici
Fertilizarea fazială
- asigurarea echilibrului nutritiv - se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile. din sol Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2). Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului, sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive. Combaterea bolilor şi - menţinerea de sănătate a - vezi tab. 18. dăunătorilor plantelor
B. Lucrări speciale Nr. crt.
Lucrarea
1
Răritul
2
Tutoratul palisatul
Scopul lucrării
Speciile (grupul de specii) la care se aplică
Caracteristici
- înlăturarea surplusului - se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct, la care de plante şi asigurarea nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. La densităţii optime. speciile care suportă transplantarea, plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor. şi - susţinerea plantelor - sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi care, din diferite se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ motive, nu-şi pot urmărit: menţine poziţia - la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori verticală. simpli, tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale; - plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje, pergole, arcade, colonade sau pe ziduri şi construcţii.
45
- anuale şi semănate direct.
perene
- plante volubile şi agăţătoare; - plante cultivate pentru flori tăiate (Dahlia, Gladiolus, Paeonia); - plante cu talie înaltă folosite în spaţii verzi (în grupuri sau individual).
Tabelul 5.1.B (continuare) Nr. Lucrarea crt. 3 Ciupitul
4
5
Scopul lucrării - stimularea ramificării; - uniformizarea înălţimii plantelor; - înflorire uniformă.
Copilitul
- dirijarea unei singure tije florifere; - determinarea înfloririi mai timpurii. Bobocitul - obţinerea tijelor cu o singură floare.
6
Tunsul lăstarilor
7
Protejarea - prelungirea perioadei de înflorire toamna; plantelor - obţinerea de culturi împotriva timpurii. brumelor
8
Protejarea - asigurarea protecţiei pe timpul iernii plantelor care plantelor iernează în câmp. împotriva îngheţului Recoltarea - valorificarea florilor florilor tăiate (proaspete sau uscate).
9
- menţinerea plantelor cu o anumită formă şi înălţime.
Speciile (grupul de specii) la care se aplică - constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm), - plante de mozaic; imediat după plantare. Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă - crizanteme; de vegetaţie, dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru - unele plante anuale (Callistephus, Antirrhinum, plantele decorative prin flori. Begonia). Caracteristici
- se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe - Plante cultivate pentru tulpina principală, la axila frunzelor. Lucrarea se execută flori tăiate (crizanteme, obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor. garoafe, bujori). - se elimină de obicei bobocii laterali, când au câţiva mm. - plante pentru flori tăiate Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi. (crizanteme, dalii, garoafe, bujori). - se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie. Lăstarii - plante din mozaicuri, se taie cu ajutorul unui foarfece special, la 2-3 cm deasupra borduri. punctului de inserţie. - se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie, care - plante cu înflorire înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme), cât şi toamna (crizanteme); culturilor înfiinţate primăvara devreme; culturi înfiinţate - protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale primăvara devreme. plastice (polietilenă) sau textile, prin producerea perdelelor de fum sau prin irigare. - se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă - plante bienale (Digitalis, limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură. Campanula, Dianthus); Protejarea se face prin acoperire cu frunze, paie, pământ sau prin - plante perene (Paeonia, Dicentra, Yucca). împachetare cu materiale izolante. - lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau - plante cultivate pentru tăiate (inclusiv inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de flori imortele). decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap.6)
46
Tabelul 5.2.
Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei A. Lucrări comune Nr. Lucrarea crt. 1 Completarea golurilor
2
3 4
5
Scopul lucrării
Caracteristici
- respectarea densităţilor prevăzute - se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor; de tehnologia de cultură. - materialul folosit (butaşi, organe subterane, fragmente rezultate din despărţirea plantelor, răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare). Afânarea solului - spargerea crustei; - se execută manual, la intervale de 2-3 săptămâni. Periodic se sapă - refacerea structurii solului; şi potecile, la 20-25 cm adâncime. - asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol. Reglarea - crearea condiţiilor optime de - se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină, temperatură, apă, factorilor de cultură a plantelor. aer, nutriţie, în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate. vegetaţie Combaterea - menţinerea curată a culturilor. - dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate buruienilor diminua substanţial, rezerva de buruieni din sol. În timpul vegetaţiei, buruienile care apar sunt deschise, prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor. Combaterea - asigurarea stării de sănătate a - se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab. 18) bolilor şi plantelor. dăunătorilor
47
B. Lucrări speciale Nr. crt.
Lucrarea Instalarea sistemelor susţinere
1
Speciile la care se aplică - dirijarea şi menţinerea - devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei, ale - garoafe, fresia, de în poziţie verticală a căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală. Sistemul de crizanteme, astromeria; susţinere este sub formă de plasă, ţesută cu fire textile sau sintetice pe - culturi forţate de tulpinilor florifere. cadru de sârmă zincată. Se realizează ochiuri de formă anuale (Antirrhinum, dreptunghiulară sau păstrată, cu diametrul de 15-20 cm. În funcţie de înălţimea plantelor, se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm. La Lathyrus). Scopul lucrării
Caracteristici
unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus), se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice.
2 3
Ciupitul Copilitul Bobocitul
4
5
6 7
Polenizarea artificială
Defolierea Recoltarea florilor
- stimularea ramificării. - se efectuează la plantele tinere, când acestea au 12-15 cm - garoafe, crizanteme. înălţime se îndepărtează vârful de creştere. - eliminarea lăstarilor - se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală. - garoafe, crizanteme. laterali. Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă. - obţinerea tijelor cu o - se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi, cu poziţie incorectă - garoafe, crizanteme. singură floare (de obicei bobocii secundari). Se execută imediat după (inflorescenţă). formarea bobocilor. - evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas. producerea de - se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen, folosind - Gerbera hybrida; - Cineraria hybrida seminţe. pensule moi, fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor. Se repetă după 1-2 zile. - condiţii: organe de reproducere mature; temperatura de 1825°C; umiditate atmosferică 60-70%. - constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor Anthurium, îmbătrânite la speciile care vegetează Zantedeschia. - valorificarea florilor vezi cap. 6 -toate plantele cultivate tăiate pentru flori tăiate.
48
Tabelul 5.3
Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece
A. Lucrări comune Nr. crt. 1 2
3
4 5
Lucrarea
Scopul lucrării
Caracteristici
Afânarea substratului cultură
- asigurarea regimului optim de apă - se execută cu ajutorul unui plantator, fără să fie deranjate rădăcinile de şi aer din substrat; plantelor; - spargerea crustei. - odată cu lucrarea de afânare, se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de muşchi şi licheni. Dirijarea factorilor creşterea şi dezvoltarea - vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de de mediu armonioasă a plantelor. lumină, temperatură, aer şi substratul de cultură. Transvazarea - asigurarea spaţiului necesar - constă în schimbarea periodică a ghivecelor, pe măsura creşterii nutriţiei plantelor şi dezvoltării plantelor. Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se sistemului radicular. îndepărtează numai o parte din substrat; - ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent; - lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani), în funcţie de ritmul de creştere al plantelor. Toaletarea - păstrarea aspectului îngrijit al - se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor plantelor plantelor. (frunze, ramuri, lăstari, flori, inflorescenţe etc.). Combaterea - menţinerea plantelor în perfectă - vezi tab.18 bolilor şi stare de sănătate. dăunătorilor
49
B. Lucrări speciale Nr. crt. 1
2
3
4
Lucrarea
Scopul lucrării
Caracteristici
Speciile la care se aplică
Răritul ghivecelor - asigurarea unui regim - lucrare necesară numai în cazul existenţei unui Cineraria hybrida, de lumină corespunzător. număr mare de plante cultivate la ghivece, într-un Cyclamen persicum, spaţiu limitat. Sinningia hybrida. Tutoratul şi - susţinerea plantelor; Hedera, Cissus, Hoya, - se instalează diferiţi suporţi, corespunzători palisatul - amplificarea valorii Gynura, Philodendron, lungimii tulpinilor, modului de creştere a plantei, decorative a plantelor; Passiflora, Scindapsus. mărimii ghiveciului, modul de dirijare a tulpinilor - realizarea amenajărilor etc. cu efecte estetice - se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn, .speciale metal, plastic etc.), scăriţe, sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau semicerc, treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc. - tutorarea poate fi dublată de palisare. Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor. Menţinerea curată - menţinerea efectului - Este necesară la plantele decorative prin frunze, cu Monstera, Philodendron, a frunzelor decorativ al plantelor. limbul mare, coriaceu. Colocasia, Ficus, Dieffenbanchia, Croton, Dracaena. Tăierile de - dirijarea creşterilor; - se aplică mai ales speciilor arbustive. Se Hibiscus rosa-sinensis, hortensis, formare - corectarea formei şi îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi Hydrangea densităţii coroanei; lăstarii necorespunzători, iar celor care rămân li se Azalea indica. - dirijarea înfloririi limitează creşterile eliminarea ramurilor îmbătrânite şi regenerarea plantelor.
50
Nr. crt.
5
6 7
8
Tabelul 5.3.B (continuare) Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică Tratarea cu - limitarea creşterilor; - se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel, Nerium oleander, retardanţi stimularea ramificării şi Alar, Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă Pelargonium, Fuchsia, înfloririi; sau direct în substrat. Azaleea. obţinerea unor exemplare cu efect decorativ deosebit. Polenizarea - obţinerea de seminţe. - se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul Cyclamen persicum, artificială serei. Cineraria hybrida. Înlocuirea Monstera, - îmbunătăţirea fertilităţii - se aplică plantelor care se transplantează rar. Anual, Ficus, pământului de la substratului; este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o Philodendron, palmieri. suprafaţă îndepărtarea adâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile), substratului epuizat. fiind înlocuit cu altul proaspăt. Transplantarea - refacerea plantelor care - se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv - plante cu rădăcini suferă din cauza prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave. bolnave; substratului de cultură Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau - plante aflate în vase cu necorespunzător sau care mai mici, în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu. au sistemul radicular plantelor. Nu dă rezultate la speciile care au sistemul bolnav. radicular sensibil la transplantare (palmieri, orhidee).
51
Tabelul 5.4.
Principalele boli întâlnite la unele specii floricole Nr. crt.
Specia floricolă atacată 1 Garoafe
Boala şi agentul patogen
Simptomatologie
- iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice, Înnegrirea garoafelor (Mycosphaerella dianthi) înconjurate de o zonă violacee; în condiţii
Prevenire şi combatere
favorabile agentului patogen, petele se brunifică - prevenire prin măsuri de igienă şi se extinde zona atacată; culturală; - frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se - tratamente curative cu:Topsin M 70 usucă; WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %, - tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng Dithane M 45 - 0,2 %; foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %. înnegrite; - bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric. Rugina garoafelor - pe toate organele aeriene apar pete mici, brun- - tratamente curative cu : Polyram gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar (Uromyces dianthi) combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2 ţesuturile se necrozează; %, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250 - când sunt atacate tijele florifere, planta se EC - 0,02 %. usucă de deasupra zonei atacate. - sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după - prevenire prin folosirea de material Pătarea brună ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul săditor sănătos, respectarea măsurilor (Septoria dianthi) se extinde pe tulpini, frunzele din etajele de igienă culturală, aplicarea unui superioare, flori (sepale şi chiar petale). asolament, folosirea fungicidelor: }esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU decolorate apoi se brunifică, iar în final zona - 0,25 %; centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici - tratamente curative: Benomyl 500 WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %. negre.
52
Tabelul 5.4. (continuare) Specia Nr. floricolă crt. atacată Garoafe
Boala şi agentul patogen
Simptomatologie
Prevenire şi combatere
Fuzarioza (veştejirea) - iniţial se clorozează frunzele din vârful - pentru prevenire este obligatorie garoafelor (Fusarium plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce dezinfectarea solului (substratului) pe oxysporum f.sp. dianthi) boala avansează, frunzele se îngălbenesc în cale termică sau chimică (Syllit 65 WP totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05usucă. În secţiune se observă brunificarea 0,1%; vaselor conducătoare. În condiţii de - folosirea de butaşi sănătoşi; umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1formează un mucegai (miceliu ciupercii) 0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%. alb-roz. Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă - se fac stropiri cu Karathane 0,1%, albicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu mai zeamă sulfocalcică în concentraţie de cresc, iar frunzele bolnave se usucă. 1:50. Putregaiul cenuşiu - boala apare în condiţii de umiditate mare. - pentru prevenire se va evita excesul (Botrytis cinerea) Organele atacate se brunifică, ţesuturile se de umiditate; în sere şi solarii se va înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, asigura o bună aerisire; se va evita fin; administrarea de îngrăşăminte cu azot, - bobocii florali şi florile atacate se desprind în exces; se vor respecta măsurile de de plantă; igienă culturală; folosirea de material - boala se manifestă şi la butaşii puşi la săditor sănătos; înrădăcinat. - sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%, Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU0,1%. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile, alternând produsele.
53
Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt.
Specia floricolă atacată Crizanteme
Boala şi agentul patogen
Simptomatologie
Prevenire şi combatere
Mozaicul crizantemelor - pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare - pentru prevenire se elimină plantele (Chrysanthemum virus B) galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul virotice şi se fac stropiri cu insecticide frunzelor atacat este deformat, are nervuri în vederea prevenirii răspândirii translucide, iar planta formează flori mici şi agentului patogen. decolorate. Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar - tratamente curative cu Sulfomat P-20 chrysanthemi) zone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07 usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 necrozează. EC-0,125 %. Rugina albă a - apare pe frunze sub formă de pete mici, - pentru prevenire trebuie să se respecte crizantemelor (Puccinia circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final măsurile de igienă culturală; plantele horiana) cafenii sau castanii. Petele apar uniform atacate sunt adunate şi arse; materialul distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul folosit la înmulţire se dezinfectează; lor se formează o mică excrescenţă pe faţa - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, superioară şi cavităţi pe partea inferioară. Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha. Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm - pentru prevenire se foloseşte material (Septoria diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun- săditor sănătos; chrysanthemella) roşcate. În dreptul petelor apar picnidiile - tratamente curative cu: Dithane M 45ciupercii. 0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 500,25 %.
54
Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt.
Specia floricolă atacată Freesia
Boala şi agentul patogen
Simptomatologie
Prevenire şi combatere
Mozaicul galben al - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi - se recomandă plantarea de tuberobulbi fasolei la freesia (Bean dungi verzi-deschis sau galbene; jumătatea sănătoşi sau cultivarea freesiei din yellow mosaic virus in inferioară a florii este cutată, strânsă, de sămânţă; eliminarea plantelor virotice; aceea florile sunt deformate, rămân închise stropirea cu insecticide şi dezinfectarea freesia) mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se sau se deschid asimetric. taie florile cu fosfat trisodic 10%. - se recomandă sortarea şi plantarea numai Mozaicul freesiei - plantele bolnave prezintă pe frunze pete (Freesia mosaic virus) mici de decolorare ce ulterior evoluează în de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; - pe flori apar pete de decolorare, deformări pentru combaterea afidelor. sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi. Putregaiul cenuşiu - plantele bolnave prezintă pe frunze - pentru prevenire se recomandă aerisiri (Botrytis cinerea) mucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile din corespunzătoare şi menţinerea umidităţii dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. moderate; - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2). Bacterioza - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, - pentru prevenirea bolii trebuie să se (Pseudomonas sub forma unor pete de putregai umed. respecte măsurile de igienă culturală şi se marginata) }esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare până la o adâncime oarecare unde se cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore; formează o zonă de suber dincolo de care - tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru. bacteria nu trece.
55
Tabelul 5.4. (continuare) Specia Nr. floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere crt. atacată Trandafirul Mozaicul galben al - plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele - pentru prevenire trebuie ca altoii să fie (Cherry de decolorare verzui, albe sau galbene. La recoltaţi de la plante-mamă sănătoase. . (cultură în trandafirului seră) necrotic ringspot virus) atacuri masive apar benzi clorotice în lungul nervurilor, iar foliolele se deformează; bobocii sunt mici şi florile decolorate. Făinarea (Sphaerotheca - sunt atacate organele verzi; pe frunze apare o - pentru prevenire trebuie respectate pannosa var. rosae) pâslă albicioasă, făinoasă, mai ales pe partea măsurile de igienă culturală; irigări cu superioară a limbului. Sub această pâslă norme moderate, însoţite de o bună ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire; necrozează. În final, miceliul are o coloraţie alb- - tratamente curative: sulf muiabilcenuşie. La atac puternic frunzele cad; florile nu 0,4%; Karathane LC-0,1%, Topsin M se deschid sau au petale mici, pătate. Lăstarii 70 WP-0,1%, Miraje 45 EC-0,1%, parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase Systhane 12 EC-0,05%, Systhane vor pieri. 12,5CE-0,05%. Pătarea neagră a frunzelor - pe organele verzi apar pete brun-negricioase, - pentru prevenire se cultivă soiuri de trandafir (Diplocarpon circulare. Petele confluează şi apar puncte negre. rezistente; se respectă măsurile de rosae) Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar igienă culturală; frunzele se usucă şi cad. - tratamente curative: Polyram combi0,2%, Dithane M 45-0,2%, Captan 50 PU-0,25%, Miraj 45 EC-0,1%, Systhane 12 E-0,05%.
56
Tabelul 5.4. (continuare) Specia Boala şi agentul Nr. Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă patogen crt. atacată Trandafirul Rugina trandafirului - boala apare pe toate organele aeriene ale - se taie lăstarii puternic atacaţi care se (cultură în (Phragmidium plantei. Pe frunze apar pete gălbui, colţuroase, strâng şi se ard; seră) mucronatum) izolate. În dreptul acestor pete, pe faţa - se recomandă udarea prin brazde; superioară apar mici puncte brune. La atac - se folosesc soiuri rezistente; puternic frunzele cad, iar lăstarii se usucă. - se fac tratamente cu: Polyram combiPlantele atacate au un număr redus de flori, iar 0,3%, Mancozeb 80-0,2%; Benomil 50fructele formate cad de timpuriu. 0,08%, Saprol 190 EC-0,1%, Dithane M-45-0,2%, Topsin M 70-0,1%, Tilt 250 CE RV-0,02%, Shavit 25 EC- 1 l/ha. Gerbera Veştejirea şi uscarea - boala se manifestă prin brunificarea coletului, - pentru prevenire trebuie să fie . plantelor (Fusarium sp. şi care este distrus parţial, întrerupând circulaţia respectate măsurile de igienă culturală. Verticilium sp.) substanţelor. Plantele se ofilesc brusc şi mor. Făinarea frunzelor - frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă, - trebuie respectate măsurile de igienă (Oidium erysiphoides) groasă, de culoare albă; frunzele se răsucesc şi culturală; apoi se usucă. - tratamente cu sulf muiabil 0,3-0,5%. Putregaiul gerberei - în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă - respectarea măsurilor de igienă (Phytophthora moale, mai întâi se veştejesc frunzele, apoi culturală; cryptogea) întreaga plantă. - tratamente cu Ridomil 25-0,05-0,1% în doză de 5 l/m.p. de sol sau 1-2 l soluţie/plantă, radicular. Hortensia Pătarea brună a frunzelor - pe frunze apar pete mari, brun-cenuşii, cu - tratamente cu zeamă bordoleză 0,75(Ascochyta hydrangeas) suprafaţa zonată concentric. Frunzele atacate 1,0%. cad.
57
Tabelul 5.4.(continuare) Specia Nr. floricolă crt. atacată Hortensia
Boala şi agentul patogen
Simptomatologie
Prevenire şi combatere
Pătarea cenuşie - boala se manifestă prin apariţia pe frunze a - tratament cu zeamă bordoleză 0,75(Cercospora hydrangea) unor pete mici, circulare, bine delimitate de 2-4 1,0%. mm diametru, albicioase-cenuşii, cu marginile brun-roşcate. Făinarea (Microsphaera - pe partea superioară a frunzelor apar pete - preventiv se recomandă diminuarea polonica) neregulate, acoperite cu o pulbere fină, albă- umidităţii; cenuşie, iar mai târziu brun-roşcată. Frunzele se - tratamente foliare cu sulf muiabil îngălbenesc şi se usucă. 0,4%, Karathane-0,08%, Morestan0,05%. Pelargonium Bacterioza - atacul se manifestă mai ales pe frunze, unde - preventiv se reduce umiditatea, se fac (Pseudomonas apar zone putrezite brun-cenuşii, mai întâi pe aerisiri repetate; marginata) marginea frunzei, după care cuprinde întregul - tratamente cu Polyram combi-0,3%. limb; - porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent. Cineraria Făinarea (Oidium - atacă toate organele verzi ale plantei. Pe - trebuie respectate măsurile de igienă cinerarie) acestea apar pete neregulate de diferite mărimi, culturală; izolate sau confluente. Au culoarea albicioasă - tratamentele cu sulf muiabil 0,4%, pulverulentă. Organele atacate se usucă şi cad. Karathane-0,08% Gladiole Râia tuberobulbilor de - la baza frunzelor apar pustule galben-brunii, în - dezinfecţia termică sau chimică a gladiole (Pseudomonas dreptul cărora apar pete necrotice. La solului; gladioli pv. gladioli) temperaturi ridicate, petele se extind şi apar - folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau zone necrotice cu o margine roşiatică. Dacă trataţi cu Dithane M 45-0,2% sau umiditatea este mare, zonele atacate putrezesc, Mancozeb 800-0,25%. sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază.
58
Tabelul 5.4. (continuare) crt.
Specia floricolă atacată Gladiole
Lalele
Boala şi agentul patogen
Simptomatologie
Septorioza gladioli)
Prevenire şi combatere
(Septoria - pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici, - tratament foliar cu Orthocid 50 sau brune, circulare, la început izolate, care apoi Merpan-0,2%, Benlate-0,1%, Topsin Mconfluează. }esuturile din dreptul petelor se 0,1%. usucă şi cad, iar frunzele rămân perforate. Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora. Putregaiul cenuşiu - boala se manifestă pe toate organele plantei. - se fac tratamente cu Orthocid 50, (Botrytis gladiolum) Pe frunze apar pete mici, brune, pe petale pete Mycodifol - 0,2%, Ronilan - 0,05%, mici, sticloase sau apoase. Pe tuberobulbi apar Rovral - 0,15%. porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze. }esuturile atacate se înmoaie. La umiditate ridicată, pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie, pulverulent. Pătarea lalelelor - nu prezintă simptome foliare; - plantele virotice se elimină din cultură (Tulip breaking virus) - simptomele apar la înflorire, florile au şi se ard; tepalele cu pete, benzi decolorate sau întreaga - uneltele de tăiat se dezinfectează cu tepală este decolorată. Creşterea plantelor este fosfat trisodic 10%; încetinită, iar înflorirea întârziată. - se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor. Putregaiul moale al - pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în - se folosesc bulbi sănătoşi, bine sortaţi; bulbilor de lalea zona discului central. Pe măsură ce boala - solul se dezinfectează termic sau (Pseudomonas syringae) evoluează, bulbul putrezeşte în profunzime, chimic; apărând un mucilagiu alb-cenuşiu. Plantele ce - în timpul vegetaţiei, plantele bolnave se formează din bulbii bolnavi au tulpină sunt eliminate şi arse. scurtă şi nu înfloresc.
59
Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt.
Specia floricolă atacată Lalele
Zambilele
Boala şi agentul patogen
Simptomatologie
Prevenire şi combatere
Putregaiul uscat - frunzele se colorează în violet; la baza bulbilor - dezinfectarea bulbilor cu Captan (Fusarium oxysporum) apar pete adânci care confluează şi cuprind zone 0,2%, sublimat corosiv 1%, mai mari din bulb. Pe suprafeţele atacate apare Orthophaltan 0,2%. un miceliu albicios; - boala determină pierderea prematură a plantelor. Putregaiul cenuşiu - pe toate organele plantei apar pete mici, - se recomandă folosirea bulbilor (Botrytis tulipae) rotunde sau ovoidale, cenuşii, cu marginea de sănătoşi; culoare mai închisă. La umiditate ridicată, petele - tratamente cu Merpan 0,25%, Ronilan confluează, iar ţesuturile se necrozează. Pe 0,05-0,075%. Mycodifol 0,2%, Rovral bulbi, apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm. 0,15%. Mozaicul zambilei - pe frunze apar pete de decolorare sau benzi - se fac periodic tratamente cu (Hyacinth mosaic virus) galben-verzui, în dreptul cărora ţesuturile sunt insecticide pentru distrugerea adâncite. Bulbii sunt foarte mici, iar pe tijele vectorilor; florale apar flori puţine şi mici. La temperaturi - se recomandă folosirea de bulbi mari ridicate simptomele dispar, iar plantele se usucă şi sănătoşi. cu 2-3 săptămâni mai devreme. Putregaiul galben al - în interiorul bulbilor apar puncte mici galben- - se recomandă arderea plantelor bulbilor de zambilă brune. În condiţii de umiditate ridicată, porţiune atacate, folosirea de bulbi sănătoşi sau (Xanthomonas hyacinthi) din bulbi se transformă într-o masă dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp mucilaginoasă, galbenă, urât mirositoare. Dacă de 20-25 minute. Bulbii se tratează şi atacul se instalează mai târziu, frunzele şi tijele cu fungicide 30 minute în soluţie de florifere au dungi galbene, se veştejesc şi Dithane M 45-0,2%, Mancozeb 800plantele pier. 0,3% sau hidroxid de cupru 10-15%.
60
Tabelul 5.4. (continuare) Nr. rt.
Specia floricolă atacată Iris
Boala şi agentul patogen
Simptomatologie
Prevenire şi combatere
Rugina stânjenelului - pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau - se fac tratamente cu Polyram combi(Puccinia iridis) circulare, prăfoase, brune, înconjurate de o zonă 0,2%, Dithane M 45-0,2%. galbenă. Pătarea frunzelor - boala se manifestă prin apariţia pe frunze a - tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan (Heterosporium pruneti) unor pete alungite, izolate sau confluente, iniţial 0,25%, Dithane M 45 sau Vandozeb gălbui, apoi brune, cu fructificaţiile ciupercii de 0,2%. culoare neagră, pulverulentă. Mozaic (Marmor - frunzele atacate se deformează, se îngroaşă şi - folosirea de material săditor sănătos; Dahlia dahliae) prezintă pete neregulate, de culoare gălbui. - combaterea vectorilor Doralis sp. 2 Plantele îşi încetează creşterea, iar mugurii floriferi se reduc ca număr. Pătarea frunzelor - pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în - tratamente cu Merpan 0,25%, Dithane (Entyloma dahliae) diametru, de culoare galbenă, care confluează, M 45-0,2%, Vandozeb 0,2%. devin brune, fiind mărginite de o zonă galbenă. }esuturile atacate se necrozează, se desprind şi cad. Antirrhynum Pătarea cenuşie a - boala se manifestă prin apariţia pe frunze a - tratament cu zeamă bordoleză 0,75%, 3 frunzelor (Septoria unor pete mici, bine conturate, de culoare Zineb 0,3%, Captan 0,2%. antirrhini) cenuşie-albicioasă, cu bordură violacee. Rugina (Puccinia - pe partea inferioară a frunzelor apar pustule - eliminarea şi arderea plantelor antirrhini) brune sau negre, pulverulente. Fiecare pustulă bolnave; este înconjurată de o zonă galbenă. La atac - udarea şi îngrăşarea echilibrată; puternic frunzele se veştejesc, iar în final se - tratamente cu Poliram combi 0,2%, poate ajunge la uscarea plantelor. Maneb 0,2%, Dithane M 45-0,2%, Zineb 0,2% + sulf muiabil 0,2%. 1
61
Tabelul 5.4. (continuare) Specia Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă Boala şi agentul patogen atacată Callistephus Îngălbenirea - nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc, - prevenirea şi combaterea vectorilor 4 (Chlorogenus calistephi) frunzele se deformează şi capătă o poziţie (cicadelor) erectă. Inflorescenţele rămân mici, înverzesc, iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate. Pătarea brună a frunzelor - boala se manifestă pe frunze, pedunculi, flori şi - tratament cu Merpan 0,25%, Dithane (Septoria calistephi) caliciu, unde apar pete colţuroase brune, care M 45 - 0,2% confluează. În dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici, negre. Calendula Făinarea (Sphaerotheca - pe frunze şi tulpini apar pete de diferite - tratament cu sulf muiabil 0,4%, 5 fuliginea) mărimi, sub forma unei pâsle fine, albicioase- Morestan 0,03%, Karathane 0,06%. cenuşii. Plantele atacate mor prematur. Pătarea cenuşie a - pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape - tratament cu sulf muiabil 0,4%, zeamă frunzelor (Cercospora circulare, bine delimitate, cenuşii, înconjurate de bordoleză 0,75%, Captan 0,2%. caledula) dungi galbene. Plantele puternic atacate dispar complet.
Nr. rt.
62
Tabelul 5.5.
Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr. crt.
.
.
Dăunătorul
Atacul şi efectele
Combatere
I. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane Viermele rădăcinilor - vierme de sol foarte periculos. Atacă cyclamenul, primula, gura - tratarea solului înainte de (Hederodera sp.) leului, garoafele, hortensia, begonia, fresia, petunia etc. Plantele plantare cu 4 (Meloidogyne sp.) atacate au culoarea verde palid, iar frunzele se îngălbenesc. Pe săptămâni:Nemagon 700 l/ha, Dazomet 450 kg/ha, Basamid rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru. 600 kg/ha. În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha, Vydate 120 kg/ha Limaxul cenuşiu - atacă foarte multe specii floricole, hrănindu-se cu ţesuturile Escartox 5 %-20 kg/ha, , (Deroceros ogresti) organelor subterane şi aeriene ale plantelor. În timpul zilei, melcii Helocid 5 %-20 kg/ha. fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase, umede, sub frunze. Coropişniţa - dăunător polifag, periculos, ce trăieşte în solurile uşoare. Adulţii şi folosirea momelilor (Gryllotalpa larvele rod părţile subterane ale plantei, de asemenea săpând galerii otrăvitoare. gryllotalpa) dezrădăcinează plantele, dislocă seminţele. Nematodul galicol al - dăunător polifag, atacă rădăcinile plantelor, pe care apar gale mici, - folosirea de material biologic plantelor floricole mai ales pe rădăcinile laterale, de forma unor şiraguri de mărgele sau pentru înmulţire sănătos; (Meloidogyne arenaria) pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica). La - dezinfectarea solului cu vapori atacuri puternice, rădăcinile plantelor putrezeac, iar plantele se usucă. de apă la temperatura de 90100°C timp de 2-3 ore; - tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha, Dazomed 450 kg/ha, Basamid 600 kg/ha, Vydate 120 kg/ha.
63
Tabelul 5.5. (continuare) Nr. crt.
Dăunătorul
Atacul şi efectele
Combatere
Puricii negri de pământ - atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia, nalba, mixandre etc. Atacă în Tratament cu: Sinoratox 35-0,15%, (Phyllotreta sp.) stadiu de larvă şi de adult. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere Carbetox 37-0,4%, Diazinon 60consumând conţinutul acestora, iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug 0,15%. perforându-se (ciuruirea frunzelor)
II. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra - atacă plantele de dalii, garoafe, gladiole, crizanteme, cana, muşcate etc. - tratamente chimice: Carbetox 37 brassicae) Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor, apoi CE-0,4%, Sinoratox 35 EC-0,15%, perforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate. Dipterex 80 PS-0,2 %; - biopreparate: Dipel PU-0,2%, Turingin PU-0,3%, Bactospeine PU0,25%. Tripşi Tripsul plantelor de seră - dăunători foarte mici, subţiri, de culoare galbenă sau brun-negricioasă, cu - tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37(Heliothrips trei perechi de picioare şi două perechi de aripi; Sinoratox 35-0,15%, haemorhoidalis) - dăunător polifag care atacă plantele de garoafe, crizanteme, gladiole, 0,04%, trandafiri, ficus, azalee, lămâi, palmieri etc. Frunzele atacate devin lucioase Diptevur 55-3 l/ha, Dimevur 42cu aspect mozaicat, care se brunifică, iar florile cad. Plantele încetează din 0,5% creştere, rămânând pitice. Tripsul garoafelor -atacă frunzele şi florile, prin înţeparea şi consumarea sevei. Petalele florilor (Taeniothreps dianthi) cad. Tripsul dracenei - dăunător polifag, atacă plantele de ficus, dracena, tradescanţia, cultivate în (Parthenocinoe sp.) seră.
Păduchii ţestoşi şi lânoşi Păduchele ţestos al - se găsesc în colonii, fiecare individ fiind protejat de un scut; trandafirului (Aulocaspis - atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază. rosae)
64
Tabelul 5.5. (continuare) Nr. crt.
0
Dăunătorul
Atacul şi efectele
Combatere
Păduchele ţestos al - dăunător polifag, atacă lămâiul, ficusul, leandrul, cyclamenul etc. - se aplică un tratament în lămâiului (Lecanium Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei, producând momentul când larvele hesperidum) decolorarea ţesuturilor. migrează de sub carapace: Păduchele ţestos al - atacă exclus numai cactaceele. Atacul este de regulă puternic Polybar 0,8%, Sinoratox 35cactaceelor (Diaspis formând o crustă de carapace. Planta acoperită complet de dăunători 0,15%, Diazol 60-0,15%. echinocacti) se zbârceşte şi putrezeşte. Păduchele ţestos al - specie polifagă, atacă camelia, ficusul, leandrul, lămâiul, dafinul, plantelor citrice cyclamenul etc. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe (Coccus hesperidum) frunze şi mai puţin pe lăstari, ramuri şi fructe. Plantele atacate rămân debilitate, frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează, fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. Frunzele se usucă şi cad. Păduchele lânos al - dăunător polifag, atacă ferigile, lămâii, palmierii, ficusul, lămâiului asparagusul etc. Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a (Pseudococcus frunzelor. Frunzele se îngălbenesc şi cad. adomidum) Păduchii de frunze (afide) Păduchii plantelor de - formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri, - tratament cu: Fernos 0,05 %, seră (Neomyzus sp. bobocii florali, cât şi vârfurile de creştere ale plantelor; Actelic 50-0,1 % Myzus sp., - dăunător polifag, atacă garoafele, muşcatele, ferigile, orhideele, Macrosiphum sp.) asparagusul, cyclamenul etc. Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor, pe lăstarii şi bobocii florali. Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere". Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici.
65
Tabelul 5.5. (continuare) Nr. crt. 1
2
4
5 6
Dăunătorul
Atacul şi efectele
Combatere
Păduchele galben al - atacă frunzele pe faţa inferioară, ramurile tinere şi vârful lăstarilor. Zolone 30 - 0,15 %, Carbetox leandrului (Aphys Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc. Adulţii nearipaţi 37-0,4 %. osclepiadis) sunt de culoare galbenă, iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre. Aleuroidae Musculiţa albă de seră - dăunător polifag, atacă: freesia, gerbera, verbena, muşcatele, Tratamente la apariţia focarelor: (Trialeurodes garoafele etc. Adulţii şi larvele colonizează frunzele, înţepând şi Isathrine 100-0,05 %, Sumicidin vaporariorum) sugând sucul celular. Frunzele se ofilesc, se usucă şi cad. La invazii 20-0,02 %, Ripcond 40-0,03 %, puternice, plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total Sinoratox 35 CE-0,1 %. producţia. Păianjenii (Acarienii) Acarianul roşu comun - dăunător polifag, atacă toate speciile de plante ornamentale, Primul tratament se face la (Tetranychus urticae) înţepându-le şi sugându-le sucul celular. Adulţii şi larvele se găsesc semnalarea dăunătorului, apoi pe frunze. În urma atacului, pe frunze apar pete caracteristice de după 10 zile alternând produsele culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică. Aceste frunze se răsucesc, acaricide: Omite 57 -0,1 %, apoi se usucă şi cad. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a Dicofol 20 - 0,2 %, Sintox 25 limbului frunzei. Pagube mari se înregistrează când temperaturile CE - 0,2 %, Torque 50 PU sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută. 0,05 %, Mitigan 18,5 - 0,2 %, Acricid 25 -0,1 %. Acarianul bulboaselor - atacă toate organele plantelor floricole bulboase. Plantele atacate - folosirea materialului săditor (Steneotarsonemus sunt slab dezvoltate, au frunzele deformate şi flori decolorate. Bulbii sănătos sau se dezinfectează cu laticeps) atacaţi se înmoaie, formând în interior pete brune. acaricide: Kelthane 18,5 E-0,2 Acarianul bulbilor - atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile, narcise, %, Tedion V-16 CE -0,2 %, (Rhizoglyphus gladiole, dalii etc.). Organele subterane atacate de acarian prezintă Acarol 500 EC-0,1%. echinopus) numeroase galerii, în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii. Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare.
66
Tabelul 5.5. (continuare) Nr. crt. 7
8
Dăunătorul
Atacul şi efectele
Combatere
Acarianul cyclamenului - atacă cyclamenul, localizându-se pe partea inferioară a frunzelor - folosirea materialului săditor (Tarsonemus pallidus) care se deformează, marginile se răsucesc şi se înconvoaie. Bobocii sănătos sau se dezinfectează cu atacaţi se deformează, iar petalele se încreţesc. acaricide: Kelthane 18,5 E-0,2 %, Tedion V-16 CE -0,2 %, Acarol 500 EC-0,1%. Acarianul lat - dăunător polifag, atacă gerbera, begonia, crizantemele, petuniile, - măsuri de igienă culturală în (Tarsonemus latus) zinia, lalelele etc. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii, bobocii seră; florali, fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. - tratamente chimice: Dicofol Organele tacate prezintă depigmentări, brunificări şi suberificări ale 20 CE-0,2 %, Kelthane 18,5 ţesuturilor. Plantele stagnează în creştere, rămân pitice şi se usucă. CE-0,2 %, Omite 57 CE-0,1 %, Sintox 25 CE-0,2 %, Torque 50 PU-0,06 %, Acricid 25 PU-0,1 %, Acrex 30 CE-0,2 %
67
CAPITOLUL 6
TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală, reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane, cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp. Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii, în alte epoci sau chiar în tot cursul anului: -cultura timpurie -cultura târzie -cultura forţată -cultura continuă. 6.1.CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea, cu cel puţin 2-3 săptămâni mai devreme, a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele, narcise, zambile, lăcrămioare, ghiocei). Apariţia lor mai timpurie asigură, pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură, folosindu-se numai adăposturi simple, care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor, tocuri de răsadniţă, tuneluri etc.). Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci, fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite, ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante. Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie, cu expoziţie însorită, cu soluri permeabile, care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara. Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum, Lathyrus, Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme, sau la gladiole, prin plantarea timpurie a tuberobulbilor. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie, respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale.
2.CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii, cele tardive se realizează cu specii care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care, protejate de temperaturile negative, îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă. Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare, simple. Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie, aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal), 68
administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic, Cycocel), eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor. Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme, gladiole, dalia etc. 3.CULTURA FORŢATĂ Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie). Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală. În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar, cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate, au capacitatea să înflorească în sezonul rece. Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus, Antirrhinum, Callistephus), plante bienale (Bellis perennis, Viola hybrida), perene: hemicriptofite (Chrysanthemum, Dicentra, Viola odorata), geofite rustice (Tulipa, Narcissus, Hyacinthus, Iris, Lilium, Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus, Polyanthes, Canna), precum şi arbuşti ornamentali (Syringa,Forsythia,Rosa). Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia, Zantedeschia, Anthurium, Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate, deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate. Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia), îndepărtarea mecanică a frunzelor, tratarea cu frig, baia caldă, folosirea unor substanţe chimice (eter, cloroform). După pregătirea şi tratarea materialului, acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe, ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis, asigurându-se condiţii specifice de temperatură, umiditate, lumină, aer, în funcţie de cerinţele fiecărei specii.
4.CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an, prin asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu, specifici fiecărei fenofaze. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele, cunoscute ca plante de zi scurtă, cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii, dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale, funcţie de anotimp şi soiul cultivat.
69
CAPITOLUL 7 MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE
Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată, în mare măsură, de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate, pentru decor în spaţii verzi, pentru decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor etc. În cele ce urmează, vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole.
7.1. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE Florile tăiate, valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele), constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative. Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului. Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră, dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane, ghirlande, jerbe, coşuri) şi aranjamente. Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă, este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare, condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare. A. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7.1. După recoltare, florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile, care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare, până în momentul valorificării. Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie, de durata păstrării şi de posibilităţi existente. Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână), se realizează prin menţinerea plantelor în vase cu apă. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze, iar tăietura bazală se împrospătează zilnic. Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice, cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură, umiditate, lumină, compoziţia şi circulaţia aerului). Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). În depozitele frigorifice, temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor, dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare. Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate, dar au aplicabilitate redusă, deoarece implică cheltuieli mari, nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută). Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. De asemenea, trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare, florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire, respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor, cu scopul încetinirii proceselor metabolice.
70
Tabelul 7.1. Momentul optim şi tehnica recoltării florilor Nr. crt.
Specia
Momentul optim de recoltare
1
Alstroemeria aurantiaca
2
Antirrhinum majus
3
Anthurium anderanum
Primele flori din inflorescenţe sunt Smulgerea tijelor de la bază parţial deschise Primele 3-5 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Hipsofila are forma, culoarea şi luciul caracteristic, iar pe spadix au apărut Tăierea tijelor de la bază staminele (ca mici proeminenţe) Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea tijelor de la locul de culoare caracteristică inserţie Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea de la locul de inserţie culoare caracteristică Inflorescenţele simple când apar Tăierea tijelor de la locul de staminele, inflorescenţele involte inserţie sau de la un nod când ligulele au culoare caracteristică Primele 3-4 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt bine deschise Inflorescenţele simple când apar Tăierea sau ruperea tijelor de la staminele, inflorescenţele involte locul de inserţie când ligulele au culoare caracteristică Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la locul de deschis inserţie sau de la bază Ruperea tijelor la 2-3 noduri Floarea are 1/3 din diametrul maxim deasupra inserţiei La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două deschis perechi de frunze de la bază Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la bază deschis Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm culoare caracteristică deasupra solului Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază caracteristică Florile sunt deschise şi au culoare Tăierea tijelor de la bază caracteristică Tăiera tijelor de la locul de Caliciul este crăpat şi se văd petalele inserţie sau de la bază Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază Spata complet deschisă şi apariţia Tăierea tijelor de la bază staminelor pe spadix Primele două flori sunt complet ieşite Tăierea tijelor de la bază din carenă Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază culoare caracteristică (deasupra frunzelor) Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca semideschis frunzelor.
4 5
Calendula officinalis Callistephus chiensis
6
Chrysanthemum hortorum
7
Convallaria majalis
8
Dahlia variabilis
9
Delphinium hybridum
10
Freesia hybrida
11
Garoafele de seră
12
Gerbera hybrida
13
Gladiolus hybridus
14
Hyacinthus orientalis
15
Lilium candidum
16
Lupinus polyphyllus
17
Narcissus poeticus
18
Paeonia officinalis
19
Polyanthes tuberosa
20
Papaver orientale Spathyphyllum wallisii
21 22
Strelelitzia reginae
23
Tulipa gesneriana
24
Zantedeschia aethiopica
71
Tehnica recoltării
Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar. Florile scoase de la păstrare, aflate în buchete sau individual, se ambalează în hârtie, apoi se introduc în lăzi din carton, poliester sau aluminiu, căptuşite cu hârtie. Pe distanţe mici, transportul se face cu autoizoterme, iar pe distanţe mari, cu mijloace autofrigorifice. Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate, se poate recurge la o serie de metode simple, uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase; aşezarea lejeră a florilor în vase; reducerea frunzelor de pe tijele florifere; îndepărtarea anterelor cu polen, care pătează florile (la Lilium); introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil; despicarea longitudinală a tijelor, pe 2-3 mm de la bază; rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir); folosirea soluţiilor conservante. B. Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele, florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole, caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. Partea lor de decor nu este asigurată de flori, ci de bractee membranoase, persistente, divers colorate, dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor. Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii, lipsite de bractee, dar cu efect decorativ după uscare, prin intermediul altor părţi din plantă (fructe, flori, inflorescenţe, frunze etc.). Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. Atât pentru imortelele tipice, cât şi pentru imortelele prin adopţiune, este deosebit de important momentul recoltării. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative. De asemenea, se recomandă recoltarea pe timp uscat, la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua). Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune, precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7.2.. Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase, bine aerisite, uscate şi răcoroase. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. În caz contrar, bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează, pierzând din calitate. Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos, aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele, Gypsophila), uscarea se poate face şi cu vârful în sus. Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare). Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare, de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii. Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor, protejate astfel de lumină şi praf. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii, când sortimentul de flori tăiate este redus. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete , în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane, ghirlande), sau cu alte destinaţii (jerbe, coroane mortuare etc.).
72
Tabelul 7.2. Specii floricole utilizate ca imortele Durata Partea ciclului decorativă de viaţă IMORTELE TIPICE Specia
Momentul înfloririi
Acroclinium roseum anuală
bractee scarioase VI-X
Ammobium alatum anuală Celosia argentea var. anuală cristata
bractee scarioase VI-X
Celosia pyramidalis anuală
bractee scarioase VII-IX
Gomphrena globosa anuală
bractee scarioase VII-IX
Helichrysum bracteatum
anuală
bractee scarioase VII-IX
Statice arborescens
perenă
bractee scarioase VII-IX
Statice gmeline
perenă
bractee scarioase VII-X
Statice sinuata
anuală
bractee scarioase VII-X
Xeranthemum annum anuală
bractee scarioase VI-IX
bractee scarioase VII-IX
IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa
VI-IX VI-IX
Echinops ritro
perenă
inflorescenţa
VII-X
Heliopsis scabra
perenă
inflorescenţa
VI-X
Gypsophila paniculata
perenă
inflorescenţa
VI-VIII
Lunaria biennis
bienală
membrana scarioasă din interiorul fructului
Nigella damascena
anuală
fructul
Physalis alkekengi
perenă
Typha angustifolia
perenă
Solidago canadensis perenă Graminee* Briza sp. Cortaderia argentea anuale Penisetum perene longestilum
-
fructul învelit în calicul persistent, VIII-X veziculos inflorescenţa VII-VIII inflorescenţa
VII-VIII
inflorescenţa
V-IX
Momentul recoltării
flori bine deschise şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorirea completă înflorirea completă la începerea colorării în albastru a inflorescenţei după deschiderea completă a inflorscenţelor înflorirea completă după formarea fructelor (V-VI) după formarea fructelor (VII-X) după colorarea caliciului în roşuportocaliu (IX-X) înainte de maturare în faza de boboci floriferi după formarea completă a inflorescenţelor
Stipa sp. *-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune, în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor.
73
7.2. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare, ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii, principiul compatibilităţii, principiul unităţii, principiul armoniei, principiul proporţionalităţii, principiul originalităţii. Alegerea, asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu, durata ciclului de viaţă, perioada de înflorire, culoarea şi parfumul florilor, talia şi portul plantelor etc. În cadrul spaţiilor verzi, speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual), în grupuri şi asociate în ronduri, rabate, platbande, borduri, mozaicuri şi arabescuri, pete de culoare şi vase decorative. Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă, cu frunziş bogat, cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase, ca să poată fi remarcate de la distanţă. Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus, Althaea rosea, Aster novi-belgii, Ricinus communis etc. Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare, aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă. Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare, eliptice, ovale, rombice, pătrate, dreptunghiulare etc.), dispuse în centrele compoziţionale, la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora, pe peluze etc. Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale, bienale sau perene, decorative prin flori sau prin frunze. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare, de la centru către marginea rondului. Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri, terase). Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare, cu lăţimea de 1-2,5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit, dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). Pe lungimi mari, rabatele se întrerup la distanţe egale cu arbuşti, suprafeţe gazonate, vase decorative etc. Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. Ca şi în cazul rondurilor, se pot folosi una sau mai multe specii anuale, bienale, perene. Dacă au înălţimi diferite, în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică, apoi celelalte, în ordine crescătoare. Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime), care conturează diferite trasee. Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă. Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri, rabate, mozaicuri, arabescuri). Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă. Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate, bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. Preponderent, se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic), dar pentru diversitate, sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune). Sunt amenajări costisitoare, care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere, de aceea, au folosire limitată. Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt. Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat, sinuos, iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie, viu colorate. Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze, în apropierea căilor de acces, în faţa arborilor şi arbuştilor etc. Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie, care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice, pe trotuare), pe terase şi balcoane etc. În afara acestor modalităţi de distribuire, plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală, grădini alpine, amenajări de ape. Decorul pe verticală, valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule. 74
Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor, pergolelor, treiajelor, arcadelor, coloanelor). De asemenea, sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor, în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice. Alături de plantele urcătoare, cele cu portpendul, contribuie esenţial la realizarea design-ului vegetal pe verticală, fiind folosite în vase suspendate, în jardiniere, pe ziduri etc. Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante, care redau peisajul montan în miniatură. Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului. Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor; pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană); frunzişul colorat în alb-argintiu, sau verde –glauc; capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. În tabelul 7.3. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine. Tabelul 7.3 Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Alyssum maritimum Alyssum saxatile Aquilegia vulgaris Aster alpinus Bergenia crassifolia Campanula carpatica Cerastium tomentosum Dianthus deltoides Echeveria secunda Eschscholtzia californica Galanthus nivalis Gentiana angustifolia Gnaphallium lanatum Iberis sempervirens Leontopodium alpinum Muscari armeniacum Phalaris arundinacea Phlox drumondii Phlox setacea Portulaca grandiflora Santolina viridis Scilla bifolia Sedum spectabilis Sedum spurium Sempervivum tectorum Stachys lanata
Talia (cm) 10-40 15-50 60-75 10-30 30-50 15-20 10-20 10-15 10-15 30-60 15 20 20 10-30 10-20 15 10-20 15-50 10-15 15-20 30-50 15-30 30-45 10-20 15 20-50
Partea decorativă flori flori flori flori frunze şi flori flori flori flori frunze frunze flori flori frunze flori frunze şi flori flori frunze flori flori flori frunze flori frunze şi flori frunze şi flori frunze frunze
Culoarea florilor alb-violet galben albastru, alb, roz albastru roz, lila albastru alb alb, roz galben, roşu, alb alb violet alb alb albastru diferit alb, lila diferit albastru roz, lila roşu, purpuriu
Perioada de decor VI-X IV-V IV-V VIII-X III-IV VI-VIII V-VI VI-IX continuu VI-X II-III VII-VIII continuu IV-VI VII-VIII III continuu VII-X continuu VI-X continuu II-III continuu continuu continuu continuu
Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei specifice, aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat. Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal, care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent; b) plante acvatice, care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini, plutitoare şi subacvatice (submerse). 75
CAPITOLUL 8 RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură, prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. Astfel, în prima parte, sunt prezentate speciile cultivate în câmp, grupate după ciclul de viaţă, iar în partea a doua, speciile cultivate în spaţii protejate, la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece. 8.1. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică deosebită, în primul rând pentru culturile din câmp, deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie, înflorire şi fructificare, în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante. De asemenea, este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic, respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere, se realizează în anumite condiţii de mediu, iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite, înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc. A. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni), interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare, înfloresc abundent, iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor. În condiţiile climatice temperate, unde apare influenţa sezonului rece, se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale: - tipice, care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum, Delphinium ajacis, Clarkia elegans, Godetia grandiflora etc.); - nespecific anuale (anuale netipice), care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu. Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative, ele îşi continuă vegetaţia, păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum, Alyssum maritimum, Petunia hybrida, Verbena hybrida, Begonia semperflorens etc.). Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori, au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate, cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini. În funcţie de zona din care provin, plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură, fiind mai mult sau mai puţin rustice. Cu foarte mici excepţii, sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate, manifestând rezistenţă mijlocie la secetă. Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi), dar acestea au rol secundar, în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine). În tabelul 8.1. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură. Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate în câmp): a) cerinţele ecologice - lumina: 5 – lumina abundentă; ·– semiumbră; ¸ – umbră; 76
- apa: 6 – cerinţe modeste, rezistenţă mai mare la perioade prelungite de secetă; 66– udări moderate, rezistenţă medie la secetă; 666 – cerinţe mai mari, rezistenţă redusă la secetă. - temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute): * – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative, nu rezistă iarna în câmp); ** – medie (plantele iernează în câmp, dar suferă în iernile geroase); *** – mare (plantele iernează în câmp, rezistente); b) Înmulţirea: - Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate; - Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp; Exemplu: Ageratum mexicanum - Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie, în spaţii protejate şi se plantează în câmp în luna mai; - Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie, se înrădăcinează în sere şi se scot în câmp în luna mai. c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate; G – grupuri; I – individual; Ro – ronduri; Ra – rabate; Pb – platbande; Bo – borduri; Mz – mozaicuri; Pc – pete de culoare; Vd – vase decorative; Dv – decor pe verticală; St – stâncării; Im – imortele. B. Specii floricole bienale Ca şi anualele, plantele bienale înfloresc o singură dată, dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. După ce iernează sub formă de rozetă de frunze, în anul următor parcurg etapa germinativă, când înfloresc şi fructifică. Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute. Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: - tipice (propriu-zise), care după înflorire şi fructificare, în cel de-al doilea an de viaţă se usucă şi mor. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium, Lunaria biennis); - netipice (bienale prin cultură), care la origine sunt anuale sau perene, dar se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. Astfel, la începutul verii, după primul val de înflorire (cel mai valoros), se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). Lăsate să vegeteze în continuare, ele pot înflori şi pe parcursul verii, dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus, cu dimensiuni mici, tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor. Este cazul la Viola x hybrida, Myosotis alpestris, Bellis perennis. În alte situaţii (Dianthus barbatus), s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate, cele din anii următori diminuându-se considerabil. Bienalele sunt plante rustice, suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură. La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea, Campanula medium, Althaea rosea), este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze, paie), fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură. Sunt plante iubitoare de lumină, dar suportă şi semiumbra. Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă. La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate, iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor). Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe, cu producere de răsad. Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp, se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). În anul următor, majoritatea îşi încep 77
înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium, Dianthus barbatus, Althaea rosea). La speciile care la origine sunt perene, nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor), atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis). Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate, grupuri, ronduri etc.; cele cu talie mică, pentru ronduri, rabate, pete de culoare, vase decorative şi chiar mozaicuri. Se pretează şi la culturi forţate, pentru valorificare în timpul iernii. Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8.2. C.Specii floricole perene (vivace) Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani, timp în care înfloresc şi fructifică repetat. La majoritatea speciilor perene, anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene, dar creşterea lor vegetativă este reluată anual, fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă, fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini, aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii. În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene, perenele se împart în: - hemicriptofite, care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini; - geofite, care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi, tuberobulbi, rizomi, tuberculi, rădăcini tuberizate, axă hipocotilă îngroşată). Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor (tab.8.3.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă, cât şi pentru rusticitatea recunoscută. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp fără protecţie deosebită. Este recomandat însă, ca în zonele cu ierni geroase, la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis, Delphinium x hybridum, Echeveria secunda), să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina, Campanula carpatica, Gypsophila paniculata, Rudbeckia sp. etc.), altele, dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis, Viola odorata, Dianthus sp., Iberis sempervirens etc.). În privinţa cerinţelor faţă de apă, majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă, unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile, unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum, Sempervivum, Cerastium). Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe, cât şi pe cale vegetativă. Spre deosebire însă de anuale şi bienale, la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi, divizarea plantelor, drajoni etc.). Pentru o parte din aceste plante, metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune, datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea, mai ales atunci când plantele sunt mature. Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila, Lupinus, Papaver. Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor, rabatelor, bordurilor, cât şi în grădini alpine, pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara, până toamna târziu. De asemenea, trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă, oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. Specii perene geofite Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene, fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea. Organele subterane, formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate, au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă, ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă. 78
Bulbii, tuberobulbii, rizomii, rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite, ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum), bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere, la axila frunzelor). Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice, iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. Astfel, unele dintre ele, considerate semirustice (tabelul 8.4.), nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea, organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare. Altele, considerate rustice (tabelul 8.5.), rezistă pe timpul iernii în câmp, fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane. Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor, singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele. Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar, uneori numai în lucrări de ameliorare. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite, în funcţie de grupa din care fac parte. Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite, adăpostite, terenuri bine drenate, cu umiditate constantă. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol, cu condiţia însă ca apa să nu băltească. Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate, fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate). Pentru decor exterior, le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). Tuberozele, datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu, se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate. Geofitele rustice, adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră, le putem întâlni cultivate atât la soare, cât şi în locuri semiumbrite. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis, Galanthus nivalis, Hosta plantaginea, Scilla bifolia). Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă, dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis, Hemerocalis sp., Hosta sp.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale, Stachys lanata). Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite. Pentru floricultori, este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii, foarte de rentabile. 8.2. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate A. Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori, frunze, habitus etc. Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt, în majoritate, originare din zonele calde ale globului, de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute. Tabelul 8.6. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii. Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine, altele, dimpotrivă, se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin. În general, plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior. Pentru cele pretenţioase, este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm, să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. Altfel, plantele vor suferi, aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi, în final, vor muri. Practic, este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. În plus, trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ, ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se 79
află; amplasarea corespunzătoare în spaţiu; folosirea recipintelor potrivite ca formă, mărime, culoare, material etc.; asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor. Plantle decorative prin flori pot fi dirijate, prin tehnologiile aplicate, să înflorească tot timpul anului, sau atunci când solicitarea este mai mare. Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe, cât şi vegetativ. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative, mai ales prin butăşire. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante. În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor, plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire). Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor, metodele de înmulţire aplicate, elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă. B. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an. În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium, Strelitzia), ci şi plante care în mod obişnuit, se cultivă în teren deschis (anuale, bienale, perene), dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate, în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere. Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei, cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate, cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei. Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri, la concurenţă cu trandafirul, în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii, locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme, fresii, gerbera, alstromeria etc.). În cele ce urmează (tabelul 8.7.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. Majoritatea sunt culturi perene, cu durată mai mare de 2-3 ani, ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae). Fresiile şi crizantemele, deşi sunt plante perene, se cultivă ca anuale, cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme. Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an, cel mult doi ani. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani, trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni, când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte. La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice, metodele de înmulţire şi perioada de repaus (dacă este cazul). Spre deosebire de plantele cultivate în câmp, s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare, ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate. De asemenea, în ceea ce priveşte condiţiile ecologice, s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute, notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie. Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele folosite la plantele din câmp. În plus, la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică. Semnul convenţional (Ñ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii.
80
Tabelul 8.1. Specii floricole anuale Nr. crt.
1
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Acroclinium roseum Hook. (syn. Helipterium roseum Beuth, Roccardia rosea Voss.) Compositae
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
30-60
15-50
15-30
¶ 66 *
Răsad (II-III)→V
Ro Ra Butaşi Bo (III)→V Mz Vd
15-20
¶ 66 666 *
-
Mz Butaşi Bo (III)→V Vd
pufuleţi
Alternanthera amoena (Lem.) Voss. 3
10-15
Amaranthaceae alternanteră
81
Mod de Vegetativ utilizare
¶ 66 *
Ageratum mexicanum Sims. (syn.A. houstonianum Mill.) Compositae
seminţe
15
floare de pai
2
Înmulţirea
Răsad (III)→V
-
Im
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Alternanthera versicolor Voss. 4
10-15
Amaranthaceae
15-20
alternanteră
Alyssum maritimum Lam. 5
10-40
Cruciferae
20-30
ciucuşoară, albiţă
¶ 66 666 *
Amaranthaceae
50-100
moţul curcanului
82
45
seminţe
-
Răsad ¶ (II-III)→IV 66 - 6 Direct * XI, III-IV
Amaranthus caudatus L. 6
Înmulţirea
¶ 66 *
Direct III-IV Răsad (III)→ V
Mod de utilizare vegetativ
Mz Butaşi Bo (III)→V Vd
-
Ro Bo Mz St Vd Pc
-
G I Ft Im
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Amaranthus paniculatus L. 7
seminţe
-
G I Ft
-
Im
-
Ft Ro Bo Pb
Amaranthaceae
70-200
40-60
Compositae
40-60
15-30
¶ 66 *
Răsad (III)→V
30-45
¶ 66 *
Răsad (II-III)→V Direct III-IV
Ammobium alatum R. Browr
imortelă albă
Mod de utilizare vegetativ
Direct III-IV Răsad (III)→V
¶ 66 *
trompa elefantului
8
Înmulţirea
Antirrhinum majus L.
9
15-90
Scrophulariaceae gura leului
83
Tabelul 8.1 (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Arctotis grandis Thunb. 10
40-60
Compositae
20-30
arctotis
Begonia semperflorens Link et. Otto. 11
15-50
Begoniaceae
¶ 66→6 *
Înmulţirea seminţe
Răsad (III)→V
15-30
¶· 66 *
30-60
Răsad ¶ (III)→V 66-6 Direct * X-XI; III-IV
Răsad (I)→V
begonie, gheaţă
Mod de utilizare vegetativ
-
Ro Pt St Vd Ft
Ro Ra Bo Butaşi Pb (III)→V Mz Vd Pc
Calendula officinalis L. 12
30-60
Compositae gălbenele, filimică
84
-
Ft Ro Ra
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Callistephus chinensis L. 13
Compositae
20-80
30-45
¶· 66 *
30
¶ 66-6 *
20
¶ 66--6 *
Înmulţirea seminţe
Răsad (III)→V Direct IV
Mod de utilizare vegetativ
-
Ft Ro Ra Pb Bo Vd
-
Ft Ro Pb Ra G
-
Ft Ro Pb Ra G
ochiul boului
Centaurea cyanus L. 14
40-90
Compositae
Direct IV
albăstrele
Centaurea moschata L. 15
40-70
Compositae vineţică parfumată
85
Direct IV
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Celosia argentea var. cristata L. 16
20-60
Amaranthaceae
Înmulţirea seminţe
30
¶ 66 *
Răsad (III)→V
20-30
¶ 66 *
Răsad (III)→V
30
¶-· 66 *
Răsad (III)→V Direct IV
Mod de vegetativ utilizare
-
Ft Im Ro Ra
-
Ft Im Ro Ra
-
Ft G Ro Ra
creasta cocoşului
Celosia pyramidalis Hort. 17
Amaranthaceae
30-60
celosia
Chrysanthemum carinatum L. (syn. Ch.tricolor Andr.) 18
Compositae
40-60
crizantemă de vară
86
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Înmulţirea seminţe
Mod de vegetativ utilizare
Clarkia elegans Dougl. 19
Onagraceae
30-70
30
¶ 66 *
Capparidaceae
80-120
45-60
¶-· 66 *
Polemoniaceae
700-800
-
· 66 *
Direct IV
-
Ft Ro Ra Pb
Răsad (III-IV)→V
-
G Ra
clarchia
Cleome spinosa Jacq. 20 cleome
Cobaea scandens Cav. 21 cobea
87
Răsad Butaşi Dv (II-III)→V (II-III)→V
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Înmulţirea seminţe
Coleus blumei Benth. 22
10-40
Labiatae
30
¶ 66 *
Răsad (II)→V
20-45
¶-· 66 *
Răsad (III-IV)→V Direct X-XI; IV-V
60
¶ 66 *
Direct X; IV Răsad (III)→V
urzicuţă, mireasă
Coreopsis tinctoria Nutt. (syn. Calliopsis tinctoria DC.) 23
45-90
Compositae lipscănoaie
Cosmos bipinnatus Cav. 24
80-120
Compositae cosmos, mărariţă
88
Mod de vegetativ utilizare
Mz Vd Butaşi Ro (III)→V Ra Pb
-
Ft G Ro Ra
-
Ft G Ra
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Cosmos sulfureus Cav. 25
80-100
Compositae
seminţe
40-50
¶ 66 *
Direct X; IV Răsad (III)→V
cosmos, fluturaşi
Dahlia variabilis Hort. 26
Înmulţirea
Compositae
40-70
45-60
¶ 66 *
Ranunculaceae
50-120
30-50
¶-· 66 *
dălioare
Mod de vegetativ utilizare
-
Ft G Ro Ra
Răsad (III)→V Direct IV-V
-
Ft Ro Ra Pb
Direct X-XI; IV-V
-
Ft Ro Ra
Delphinium ajacis L. 27 nemţişor, floare domnească
89
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Dianthus caryophyllus L. „Chabaud“. 28
Caryophyllaceae
50-70
Înmulţirea seminţe
Mod de vegetativ utilizare
butaşi Ft (I-II)→V
20-30
¶ 66 **
Răsad (I-II)→V
15-30
¶ 66 **
Răsad (III-IV)→V
15-20
¶ 66-6 *
garoafă de vară
Dianthus chinensis L. 29
15-30
Caryophyllaceae
-
Ro Ra Pb St Bo
-
Ft Ro Ra Pb Pc
garoafă chinezească
Dimorphoteca aurantiaca Hort. 30
Compositae
20-35
dimorfotecă
90
Direct IV
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Dolichos lablab L. 31
Leguminosae
80-400
¶ 66 *
15
¶ 66-6 *
Direct X-XI; IV-V
30
¶ 66 **
Răsad (III-IV)→V Direct IV-V
Eschscholtzia californica Cham. Papaveraceae
30-60
seminţe
-
fasole japoneză
32
Înmulţirea
Direct IV-V
Mod de vegetativ utilizare
-
Dv
-
Ro Ra Pb St Pc
-
Ro Ra Pb G Ft
mac californian
Gaillardia picta Hort. 33
Compositae
30-60
fluturei
91
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Gazania splendens Hort. 34
Compositae
15-30
Înmulţirea seminţe
Mod de vegetativ utilizare
-
Ro Ra Pb Vd St
Direct IV-V
-
Ro Ra Pb St Vd
Răsad (III)→V
-
Im
15-20
¶ 66--6 *
Răsad (III)→V
30
· 66 *
20
¶ 66 *
gazania
Godetia grandiflora Lindl. 35
Onagraceae
25-40
azalee de grădină
Gomphrena globosa L. 36
Amaranthaceae
30-50
gomfrena, bumbuşcuţe
92
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Înmulţirea seminţe
Mod de vegetativ utilizare
Gypsophilla elegans M.B. 37
Caryophyllaceae
40-60
20-30
¶ 6 *
Direct IV-V
-
G Ft
Compositae
30-90
30
¶ 66 *
Răsad (III)→V
-
Im
15-20
¶ 6 *
Direct III-IV
-
Ro Ra Pb Vd
floarea miresei
Helichrysum bracteatm Willd. 38 floare de pai
Iberis amara L. 39
Cruciferae
20-30
lilicele
93
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Impatiens balsamina L. 40
seminţe
Mod de vegetativ utilizare
Răsad (III-IV)→V Direct IV-V
-
G Ro Ra Ft
Balsaminaceae
35-75
45
¶-· 66 *
Convolvulaceae
250-400
-
¶ 66 *
Direct IV-V
-
Dv
Convolvulaceae
150-300
-
¶ 66 *
Direct IV-V
-
Dv
sălcioară, copăcei, balsamina
Ipomaea purpurea Lam. 41
Înmulţirea
zorele
Ipomaea rubrocoerulea Hook. 42 zorele
94
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Iresine herbstii Hook. (syn. Achyranthes verschafeltii Lem.) 43
Înmulţirea seminţe
Mod de vegetativ utilizare
Amaranthaceae
25-40
30
¶ 66 *
-
Mz Butaşi Bo (II-III)→V Vd
Amaranthaceae
30-70
30
¶ 66 *
-
Mz Butaşi Bo (II-III)→V Vd
Leguminosae
90-200
50
¶ 66 *
Direct IV
irezină
Iresine lindenii L. (syn. Achyranthes lindenii) 44 irezină
Lathyrus odoratus L. 45 mazăre mirositoare
95
-
Dv Ft
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Lobelia erinus L. 46
Campanulaceae
10-20
10-15
Răsad (II)→V
20
¶ 66 *
Răsad (III)→IV-V Direct IV-V
30
¶ 66 *
Răsad (III)→IV-V Direct IV-V
Matthiola bicornis DC. Cruciferae
40-50
seminţe
¶-· 66 *
lobelie
47
Înmulţirea
micşunele
Mod de vegetativ utilizare
Ro butaşi Ra (II-III)→V Mz Vd
-
Ro Ra St Vd
-
Ft G Ro Ra Vd
Matthiola incana (L.) 48
Cruciferae
20-80
micşunele, mixandre
96
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Înmulţirea seminţe
Mod de vegetativ utilizare
Mirabilis jalapa L. 49
Nyctaginaceae
60-90
40-60
¶· 66 *
Direct IV-V
-
G Ro Ra
Solanaceae
80-150
40-50
¶· 66 *
răsad (III)→V
-
G Ra Ro
20
¶· 66 *
Direct X-XI; III-IV
-
Ft Ro Ra St Im
barba împăratului, frumoasa nopţii
Nicotiana alata Link. 50 regina nopţii
Nigella damascena L. 51
Ranunculaceae
35-60
negrilică, chica voinicului
97
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Ocimum basilicum L. 52
Labiatae
25-50
15-80
20
30
¶ 66 *
Ro Ra Răsad Butaşi Pb (II-III)→V (II-III)→V Mz Vd
petunie
Phlox drumondii Hook. 54
Polemoniaceae
15-50
brumărele, scânteuiţe
98
Mod de vegetativ utilizare
Răsad (III)→IV-V Direct IV-V
Petunia × hybrida Hort. Solanaceae
seminţe
· 66 *
busuioc
53
Înmulţirea
10-30
¶· 66 *
Răsad (II-III)→V Direct IV-V
-
-
Ro Ra Vd Pb
Ro Ra Bo Pb Mz Vd St
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Portulaca grandiflora Hook. 55
15-20
Portulacaceae
15
¶· 66--6 *
20-30
¶· 66 *
floare de piatră
Înmulţirea seminţe
Mod de utilizare vegetativ
Ro Ra Răsad Pb (II-III)→IV- Butaşi Pc (f. rar) V St (III)→V Direct Bo V Mz Vd
Butaşi (II-III) →V
Ro Ra Mz Pb Bo Vd
-
Ro Ra Pb Bo St Vd Pc Mz
Salvia splendens Ker. 56
30-90
Labiatae
Răsad (I)→V
salvie, jaleş
Sanvitalia procumbens Dam. 57
15
Compositae sanvitalia
99
30
¶· 66--6 *
Răsad (III)→V Direct IV-V
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Scabiosa atropurpurea L. 58
Dipsacaceae
60-100
30
¶· 66--6 *
Plumbaginaceae
30-60
30
¶ 66--6 *
scabioza, muşcata dracului
Statice sinuata L. (syn. Limonium sinuatum Mill.) 59
Înmulţirea seminţe
Mod de utilizare vegetativ
Răsad (III-IV)→V Direct IV-V
-
Ft G Ro Ra
Răsad (II-III)→V
-
Im
-
Ft Ro Ra Pb G
statice, limba peştelui
Tagetes erecta L. 60
20-90
Compositae crăiţe, vâzdoage
100
30-45
Răsad ¶· (III)→V 66--6 Direct * X-XI; III-IV
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Tagetes patula L. 61
Compositae
15-60
30
20-30
Răsad ¶· (III)→V 66--6 Direct * X-XI; III-IV
Tagetes signata Bartl. Compositae
15-60
seminţe
Răsad ¶· (III)→V 66--6 Direct * X-XI; III-IV
crăiţe, vâzdoage
62
Înmulţirea
crăiţe
Tropaeolum majus L. 63
Tropaeolaceae
30-250
conduraşi
101
30
¶ 66 *
Direct X-XI, IV
Mod de utilizare vegetativ
-
Ro Ra Pb Mz Bo Vd
-
Ro Ra Bo Pb Mz Vd
Butaşi (rar) (II-III) →IV-V
Ro Ra St Vd
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Verbena × hybrida Hort. 64
Verbenaceae
20-40
Înmulţirea seminţe
Ro Răsad Ra Butaşi Pb (II-III)→V (rar) Mz Direct (II-III)→V Vd V St
30
¶ 66 – 666 *
30
¶ 66--6 *
Răsad (III)→V Direct V
20-30
¶ 66--6 *
Răsad (III)→V Direct V
verbină, urzicuţă
Mod de utilizare vegetativ
Zinnia elegans Jacq. 65
Compositae
20-100
-
Ft G Ro Ra
-
Ft Ro Ra Pb
cârciumărese
Zinnia haageana Reg. 66 Compositae (syn. Z. angustifolia H.B.Z.)
25-40
102
Tabelul 8.1. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Înmulţirea seminţe
Mod de utilizare vegetativ
Xeranthemum annum L. 67
Compositae
30-60
imortelă, pleviţă, cununiţă
103
45
¶ 6 *
Răsad (III)→V Direct X; IV
-
Im
Tabelul 8.2.
Specii floricole bienale Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Înălţime (cm)
Aspectul plantei
Diametrul Cerinţe tufei ecologice (cm)
*Althaea rosea Cav. 1
80-250
Malvaceae
Răsad VIIVIII→IX-X
10-15
¶· 66 ***
Răsad VI-VII → IX-X
30
¶ 66 ***
Răsad V-VII→IXX
60
*Bellis perennis L. Compositae
5-15
părăluţe, bănuţei
Campanula medium L. 3
Campanulaceae
50-80
clopoţei de grădină
104
seminţe
¶· 66 **
nalbă de grădină
2
Înmulţirea vegetativ
-
Mod de utilizare G I Ra Ro Ft
Ro Ra Pb Despărţire Mz VII-VIII Vd Pc Ft
-
Ft G Ro Ra Pb
Tabelul 8.2. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Diametrul Înălţime Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Înmulţirea seminţe
vegetativ
Cheiranthus cheiri L. 4
Cruciferae
30-80
30-40
¶· 66 ***
Răsad VIIVIII→IX-X
Răsad VI-VII→ IX-X
Răsad VI-VII→IXX
-
micşunele ruginii
*Dianthus barbatus L. 5
Caryophyllaceae
15-50
20-30
¶ 66 ***
Scrophulariaceae
50-150
30-45
¶· 66 **
garoafă turcească
Mod de utilizare
Ft G Ro Ra Pb Vd
Ft Ro Despărţire Ra VIII Pb G
Digitalis purpurea L. 6 degeţel
105
-
Ft G Ra
Tabelul 8.2. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Diametrul Înălţime Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Aspectul plantei
Lunaria biennis Moench. (syn. L. annua L). 7
Cruciferae
30-100
15-35
10-15
primula, ciuboţica cucului
106
Ft G Ra Im
15
· 66666 ***
Ro Ra Răsad Pb Despărţire Mz VI-VII→IXVII-VIII Vd X Ft Pc
20
¶ 66 ***
Răsad VIIVIII→IX-X
*Primula acaulis (L.) Hill. Primulaceae
Mod de utilizare
30
nu mă uita
9
vegetativ
Răsad VIIVIII→IX-X
*Myosotis alpestris L. Boraginaceae
seminţe
¶· 66 ***
pana zburătorului, banul Iudei
8
Înmulţirea
-
-
Ro Ra Pb Pc Vd
Tabelul 8.2. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Diametrul Înălţime Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Aspectul plantei
Înmulţirea seminţe
vegetativ
Silene pendula L.
10
Caryophyolaceae
20-45
15
¶ 666 ***
Răsad VIIVIII→IX-X
20
¶· 66 ***
Butaşi Răsad (soiurile cu VI-VII→IXflori duble) X Despărţire
-
Mod de utilizare
Ro Ra Pb Mz Pc Vd
guşa porumbelului
*Viola wittrockiana Gams. (syn. Viola × tricolor maxima) 11
15-25
Violaceae panseluţe
* specii perene cultivate ca bienale
107
Ro Ra Pb Mz Pc Vd
Tabelul 8.3.
Specii floricole hemicriptofite Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
Înmulţirea seminţe
Achillea filipendulina Lam. 1
60-120
50-60
¶ G Răsad Despărţire 66-6 Ra (III-IV) →V III, IX St *** Im
coada şoricelului
Alyssum saxatile L. 15-50
Cruciferae
20
¶ 66-6 ***
20
¶· 66 ***
alisum, ciucuşoară
Aquilegia vulgaris L. 3
Mod de utilizare
Ft
Compositae
2
vegetativ
Ranunculaceae
60-75
căldăruşe
108
Direct IV-V
St Despărţire Ro IX-X Ra Butaşi Bo
Ft Răsad G Despărţire (III-IV) Ro IX-X Ra →VII-VIII Pb
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
10-30
Compositae
seminţe
vegetativ
Mod de utilizare
20-30
¶· 66-6 ***
Bo Ro Despărţire Ra Răsad (rar) III Pb Butaşi (IV)→IX St IV-V Pc Vd
Răsad (rar) (IV)→IX
Aster alpinus L. 4
Cerinţe ecologice
Înmulţirea
scânteiuţe
Aster novi – belgii L. 5
Compositae
70-150
45
¶· 66 ***
Campanulaceae
15-20
15
¶ 66 **
Despărţire Ft III G Butaşi Ra IV-V
aster, vineţele
Campanula carpatica Jacq. 6 clopoţei de munte
109
St Răsad Despărţire Pc IX-X Ra IV-V→IX Pb
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
10-15
¶· 66-6 ***
Cerastium tomentosum L. 7
Caryophyllaceae
10-20
lâna caprelor
Înmulţirea seminţe
vegetativ
-
Despărţire St IX-X Pc Butaşi Vd (rar)
-
Despărţire III-IV Butaşi (II-III)
Chrysanthemum indicum L. 8
Compositae
20-80
30-50
¶· 66 ***
Compositae
40-80
30-40
¶· 66-6 ***
tufănele
Chrysanthemum leucanthemum L. 9 margarete
110
Mod de utilizare
Ft G Ro Ra Pb Vd
Răsad Ft Despărţire G IV-V→IXIII-IV R X
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
Cineraria maritima L. (syn. Senecio cineraria DC) ¶
10
Compositae
30-70
30-40
66 ***
Înmulţirea seminţe
Răsad (IIIII)→V
vegetativ
Butaşi (II-III)
cinerarie, spălăcioasă
Delphinium x hybridum Staph et Wild. 11
80-150
50-80
Despărţire Ft
**
¶-· 66-6 ***
Răsad Despărţire Pc X St IV-V → Butaşi Vd IX-X VIII-IX Ra
66
nemţişor
V-VI
Ra
Bo
Dianthus deltoides L. 12
Bo Mz Ro Rb Pb
Răsad III-IV, IX- G X I (IIIIV)→IX Butaşi Ro
¶· Ranunculaceae
Mod de utilizare
Caryophyllaceae
10-15
garofiţă
10
Pb
111
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Dianthus plumarius L. 13
Caryophyllaceae
25-40
Cerinţe ecologice
20
¶· 66-6 ***
50
· 66 **
60-75
¶ 66-6 ***
garofiţe
Înmulţirea seminţe
vegetativ
Mod de utilizare
Bo Despărţire Pc Răsad St X IV-V→IXButaşi Vd X VIII-IX Ra Pb Ft
Dicentra spectabilis Lem. 14
Papaveraceae
60-80
Răsad (rar) (III-IV)→IX
Despărţire Ft IX-X G Butaşi Ra (IX-X)
cerceii doamnei
Echinops ritro L. 15
Compositae
120
măciuca ciobanului
112
G Răsad Despărţire Ra V-VI→IX- III-IV; IXPb X X Im
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
10-15
Crassulaceae
vegetativ
Mod de utilizare
15
¶· 66-6 **
Răsad V-VI→V
Răsad (III)→V
eşverie
Gaillardia hybrida Hort. 17
seminţe
Bo Ro Ra Răsad Butaşi Mz (II-III)→V (II-III)→V Pb Vd St
Echeveria secunda Booth. 16
Cerinţe ecologice
Înmulţirea
Compositae
20-70
20-30
¶· 66-6 ***
Caryophyllaceae
60-100
100
¶ 6 ***
fluturaşi
Butaşi (II-III)
Ft G Ro Ra
Gypsophila paniculata L. 18 floarea miresei
113
Despărţire Ft III-IV, IX- G X Im
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
Înmulţirea vegetativ
Bo Mz Ro Ra Pb Vd St
Ft G Ra Im
Gnaphallium lanatum Hort. 19
Compositaae
20
10-20
¶· 6 ***
-
Butaşi (III-IV)→ V Despărţire IV, X
60
¶· 66 ***
Răsad (II-III)→V
Despărţire III-IV Butaşi (III)→V
15-20
¶· 66-6 ***
Butaşi Bo (II-III)→ Răsad St V (IXVd Despărţire Ra XI)→IV-V III-IV, IXPb X
siminoc
Heliopsis scabra Dunal. 20
Compositae
80-120
gălbenele de toamnă
Iberis sempervirens L. 21
Cruciferae
10-30
limbuşoară
114
Mod de utilizare
seminţe
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Lavandula angustifolia Moench. syn. (Lavandula officinalis Mais.) 22
30-60
Labiatae
Cerinţe ecologice
Înmulţirea vegetativ
G Bo Butaşi Vd Despărţire Ra III-IV; IXPb X St Ft
20-30
¶ 66-6 ***
Răsad (III)→IX
60
¶· 66-6 ***
Direct IV-VI
45
Ft ¶· IV-V Despărţire G 66-6 Răsad(rar) IX-X Ro *** V-VI → IXRa
levănţică
Lupinus polyphyllus Lindl. 23
Leguminosae
80-120
Mod de utilizare
seminţe
-
Ft G Ro Ra
lupin, cafeluţă
Papaver orientale L. 24
Direct
Papaveraceae
60-150
X
mac de grădină
115
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
20-40
¶ 66 **
20
¶· 66-6 ***
60
¶ 66 ***
Penstemon barbatus Nutt. 25
Scrophulariaceae
40-80
penstemon
Înmulţirea seminţe
Gramineae
10-20
falaris, iarbă decorativă
Mod de utilizare
Ft Despărţire G Răsad IX-X; IV Ro VII → IX-X Butaşi Ra VI-VIII Pb
Phalaris arundinaceae L. 26
vegetativ
-
Ft Despărţire G III-IV; IXSt X Pb
Phlox paniculata L. 27
80-100
Polemoniaceae flox, brumărele
116
Răsad Ft Despărţire G (II-III)→V III-IV; IXRo Direct X Ra IV; X
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
seminţe
vegetativ
10-15
¶· 6 ***
Răsad (III)→V Direct IV
Despărţire IV; IX Butaşi V-VI; IXX
60
¶· 66 ***
Răsad (III) → V
Ft Despărţire G IV; IX Ro Ra
¶· 66-6 ***
Ft G Mz Răsad Despărţire Bo III-IV; IX(III-IV) → Ro X V Ra Pb Vd
Phlox setacea L. (syn P. subulata L.) 28
10-15
Polemoniaceae flox
Physostegia virginiana Benth. 29
100-120
Labiatae fisostegia
Pyrehrum parthenifolium Sin. (syn. Chrysanthemum partenium Pers.; Matricaria parthenium L.) 30
40-80
Compositae moşnegei, iarbă amară
117
Înmulţirea
20-30
Mod de utilizare Bo Pc St Ra Pb Vd
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
10-15
· 66 ***
Ft G Răsad Despărţire Ro (III-IV) → IX-X Ra IX Pb Vd
Ro Ra Răsad Despărţire Pb IX-X VI → IX, III Pc Vd
Ft Răsad Despărţire G (III)-VI → III, X Ro IX, III Ra
Primula auricula L. 31
Primulaceae
60-80
primula
Primula denticulata Smith. 32
Primulaceae
20-40
10-15
· 66 ***
Compositae
75-80
30-40
¶ 66 ***
primula
Rudbeckia fulgida 33 rudbechie, rugi galbeni
118
Înmulţirea seminţe
vegetativ
Mod de utilizare
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
30-50
¶ 66 ***
Ft Răsad Despărţire G (III)-VI → III, X Ro IX, III Ra
50
¶ 66 ***
Ft Răsad Despărţire G (III)-VI → III, X Ro IX, III Ra
20-30
¶· 66 ***
Rudbeckia nitida Nutt. 34
100-150
Compositae rudbechie
Rudbeckia purpurea L. (syn. Echinacea purpurea L. Moech.) 35
Compositae
100-120
Înmulţirea seminţe
vegetativ
Mod de utilizare
echinacea
Santolina chamaecyparissus L. 36
Compositae
30-50
santolina
119
-
Butaşi VII-VIII → IX, IV Despărţire III, IX
Bo Mz Vd G St
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
20-30
¶· 66 ***
Înmulţirea vegetativ
-
Butaşi VII-VIII →IX-X Despărţire III, IX
Ft G Ro Ra Pb
¶· 6 ***
Butaşi VII-VIII Răsad(rar) →IX IV-VII → Despărţire IX, III III-IV; IXX
G Ro Ra Pb St Ft Vd
¶ 6 ***
Butaşi VII-VIII Răsad(rar) → IX IV-VII → Despărţire IX, III III-IV, IXX
Bo St Ra Pb St Vd
Santolina viridis Wild. 37
30-50
Compositae santolina
Sedum spectabilis Boreau. 38
30-45
Crassulaceae
30
iarbă grasă, sedum
Sedum spurium M.B. 39
Crassulaceae
10-20
iarbă grasă, sedum
120
20
Mod de utilizare
seminţe
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
Înmulţirea seminţe
Sempervivum tectorum L. 40
Crassulaceae
15
20
¶· 6 ***
-
urechelniţă
Solidago canadensis L. 41
Compositae
70-120
45-60
¶· 66-6 ***
Plumbaginaceae
30-50
30-40
¶ 66-6 ***
splinuţă, sânzâiană de grădină
Statice arborescens Hort. 42 statice, sică
121
vegetativ
Mod de utilizare
Bo Mz Despărţire St III-IV, IX; Ro Stoloni Ra III-IV, IX Pb Vd
Ft Răsad G Despărţire I (III)-VII → III-IV Ra X, IV Im
Răsad (III) → V
Despărţire Im III-IV
Tabelul 8.3. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
H (cm)
D (cm)
Cerinţe ecologice
60-80
20-30
¶ 66-6 ***
10
· 66 ***
Înmulţirea
Mod de utilizare
seminţe
vegetativ
Răsad (III) → V
Despărţire Im III-IV
Statice gmeline L. 43
Plumbaginaceae statice, garofiţă de mare
Viola odorata L. 44
Violaceae
15-20
toporaşi
122
Bo Pc Răsad Despărţire Vd IX-X Ra (IX-X)→ IV Ra Pb
Tabelul 8.4.
Specii floricole geofite semirustice Nr. Denumirea ştiinţifică crt. şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Canna indica L. 1
Cannaceae
50-150
Compositae
30-150
3
-
Rădăcini tuberizate IV-V Butaşi (III) → V
Ft G Ro Ra Ft Ro Ra G
Ft
-
-
Bulbi IV
Iridaceae
40-120
20-30
Amaryllidaceae
40-80
20-25
¶ 66-666 *
Polyanthes tuberosa L.
123
Ft G Ro Ra
Tuberobulbi IV-V
¶ 66 *
tuberoze, chiparoase
Rizomi IV-V
60
gladiole, săbiuţe
4
Răsad (II-III)→VVI
¶ 66 *
dalie, gherghină Gladiolus hybridus Hort.
Vegetativ
¶ 66 *
Dahlia x hortensis Guillam.
Mod de utilizare
seminţe
60
cana, trestie indiană
2
Înmulţirea
Tabelul 8.5.
Specii floricole geofite rustice Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Bergenia crassifolia Fritsch. (syn. B. bifolia Moench.) 1
Saxifragaceae
30-50
30-50
¶· 66 ***
10-15
·¸ 66-666 ***
bergenie, crăciuniţă
Înmulţirea seminţe
Răsad(rar) (III-IV) → V
vegetativ
Mod de utilizare
Rizomi IX-X
Bo Ro Pb Ra Vd St
Rizomi VIII
Ft Ro Ra Pb Pc
Convallaria majalis L.
2
Liliaceae
15-20
mărgăritar, lăcrămioare
124
-
Tabelul 8.5. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Diametrul Înălţime Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Colchicum autumnale L. 3
Liliaceae
10-15
Înmulţirea seminţe
vegetativ
-
Tuberobulbi IX-X
Bo Ro Ra Pb Pc
8-10
¶ 66 ***
-
Tuberobulbi IX-X
Ro Ra Pb Pc Bo
30-40
¶ 66 ***
Răsad (X-XI) →IV (după doi ani)
Rizomi IX-X
Ft G I Rb
10
¶· 66--6 ***
brânduşă de toamnă
4
Crocus vernus (L.) Wuff. (syn. C. officinalis, var. vernus L.)
Iridaceae
10
Mod de utilizare
crocus, şofran
Eremurus spectabilis M.B. 5
Liliaceae
60-80
lumânare vegetală
125
Tabelul 8.5. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Fritillaria imperialis L. 6
Liliaceae
60-100
Amanyllidaceae
15
vegetativ
Răsad (rar) V-VIII → V (după doi ani)
Bulbi VIII
Ft G I Ra
Pc Ra Pb Ft St
G Ra Ft
30-50
5-10
·¸ 66--666 ***
-
Bulbi IX-X
60-80
¶· 66--666 ***
-
Rizomi IX-X, IV
Galanthus nivalis L.
ghiocel
Mod de utilizare
seminţe
¶ 66 **
lalea pestriţă
7
Înmulţirea
Hemerocallis flava L. 8
Liliaceae
60-100
crin galben
126
Tabelul 8.5. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Hemerocallis fulva L. 9
Liliaceae
100-120
60-80
crin galben
Hosta plantaginea (Lam.) (syn. Funkia grandiflora Sieb. et Zucc.) 10
30-60
Liliaceae
30-50
¶· 66--666 ***
Înmulţirea seminţe
vegetativ
-
Rizomi IX-X; IV
G Ra Ft
Rizomi IV-VI
G I Bo Ro Ra Pb Ft Vd St
Bulbi IX-X
Ft Vd G Ro Ra Pb Bo
·¸ Răsad (rar) 66--666 (III), X → IV-V **
funchie, crin de toamnă
Hyacinthus orientalis L. 11
Liliaceae
20
zambilă, perla orientului
127
10-15
¶ 66 ***
Mod de utilizare
-
Tabelul 8.5. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diametrul Cerinţe tufei (cm) ecologice (cm)
Înmulţirea
Mod de utilizare
seminţe
vegetativ
-
Rizomi IX-X
Ft G Ra
Rizomi IX-X
Bo Ro Ra Pb Vd
Rizomi IX-X
Ft G I Ra
Iris germanica L. 12
stânjenel de grădină
50-90
Iridaceae
30-50
¶ 66 ***
Iris pumila Z. 13
Iridaceae
10-15
10-15
¶ 66 ***
Liliaceae
70-100
40-50
¶ 66 **
stânjenel pitic
-
Kniphofia hybrida Hort. 14 cnifofia, tritoma
128
-
Tabelul 8.5. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diame- Cerinţe trul tufei ecologice (cm) (cm)
Lilium candidum L. 15
Liliaceae
80-120
20-30
¶· 66 ***
20-30
¶· 66 **
crin alb
Lilium regale Wilson. 16
Liliaceae
70-90
crin regal
Înmulţirea seminţe
-
-
vegetativ
Bulbi VIII Butaşi (solzi)
Ft G Ra
Bulbi IX-X Butaşi (solzi)
Ft G Ra
Bulbi IX, X
Pc Bo Ra Pb Vd St
Muscari armeniacum Back. 17
Liliaceae
20
ceapa ciorii
129
10
· 66 ***
-
Mod de utilizare
Tabelul 8.5. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diame- Cerinţe trul tufei ecologice (cm) (cm)
Înmulţirea seminţe
vegetativ
Narcissus poeticus L. 18
Amaryllidaceae
30-40
10-15
· 66 ***
10-20
· 66 ***
10-20-
· 66 ***
Bulbi IX-X
Ft Ro Ra Pb Vd
-
Bulbi IX-X
Ft Ro Ra Pb Vd
-
Bulbi IX-X
Ft Ro Ra Pb Vd
-
narcisă
Narcissus incomparabilis Mill. 19
Amaryllidaceae
30-40
narcisă
Narcissus pseudonarcissus L. 20
Amaryllidaceae
30-40
narcisă, trompetă
130
Mod de utilizare
Tabelul 8.5. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diame- Cerinţe trul tufei ecologice (cm) (cm)
Înmulţirea seminţe
vegetativ
Mod de utilizare
Paeonia officinalis L. 21
Paeoriaceae
60-100
80-100
¶ 66 ***
-
Despărţire VIII
Ft G Ra
Paeoriaceae
40-50
30-40
¶ 66 ***
-
Despărţire VIII
G Ra Ft
Bulbi X
Pc Ra Pb Ft St Vd
bujor
Paeonia tenuifolia L. 22 bujor
Scilla bifolia L. 23
Liliaceae
15-30
viorea
131
10
·¸ 66--6 ***
-
Tabelul 8.5. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
Înălţime Diame- Cerinţe trul tufei ecologice (cm) (cm)
Stachys lanata Jacq. Labitae
24
20-50
20-30
stahis, jaleş, urechea iepurelui Tulipa gesneriana L. 25
Liliaceae
20-60
¶· 66--6 **
15-30
¶ 66 ***
60-100
¶ 66 **
lalea
Înmulţirea seminţe
Despărţire X, IV
G Pc Ra Pb St Vd
-
Bulbi IX-X
Ft Ro Ra Pb Bo Pc Vd
-
Rizomi IX-X Drajoni IV
G I Ft
-
Yucca filamentosa L. (syn. Y. angustifolia Hort., Y. smalliana Fern.) 26
Liliaceae
90-150
iuca
132
vegetativ
Mod de utilizare
Tabelul 8.6.
Specii floricole cultivate la ghivece Nr. crt.
1
Specia Agapanthus africanus L. (syn. A. umbelatus L. Merit.)
Familia botanică
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire seminţe
vegetativ
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
Liliaceae
· 66 16-20°C
Răsad
Divizare
Flori
-
-
x
x
Araceae
· 66 Ñ 15-20°C
-
Divizare Butaşi
Flori Frunze
x
x
x
x
Liliaceae
· 66 Ñ 12-18°C
Răsad
Divizare
Port Cladodii
x
x
x
x
crin albastru
2
Anthurium scherzerianum Schott. anturium, floarea flamingo
3
Asparagus densiflorus Meyeri. Asparagus
133
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Liliaceae
Răsad
Divizare
Port cladodii
x
x
x
x
Liliaceae
· 66 Ñ 10-18°C
Răsad
Divizare
port cladodii
x
x
x
x
Liliaceae
·¸ 66 Ñ 12-16°C
-
Divizare
Frunze
x
x
x
x
asparagus
Aspidistra elatior Blume.
Aspidistra
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 Ñ 12-18°C
Asparagus sprengeri Regel.
6
Element decorativ
vegetativ
asparagus
5
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Asparagus plumosus Bak. 4
Aspectul plantei
134
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Aucuba japonica Thumb. 7
Cornaceae aspidistra
8
Azaleea indica L. (syn. Rhododendron Ericaceae simsii Planch.)
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
seminţe
vegetativ
· 66 Ñ 10-18°C
-
Butaşi Marcotaj
Frunze
x
x
x
x
· 666 Ñ 15-22°C
-
Butaşi Altoire
Flori
x
-
-
x
· 66 Ñ 20-25°C
-
Butaşi
Frunze Flori
x
x
x
x
azalee
Begonia x rex Putz. Meisterstük 9
Begoniaceae Begonie
135
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Begoniaceae
Răsad
Tuberculi Butaşi
Flori
-
x
x
-
Acanthaceae
· 66 Ñ 15-20°C
-
Butaşi
Flori
-
x
x
-
Nyctaginaceae
¶ 66 Ñ 15-20°C
-
Butaşi
Flori
-
x
x
x
beloperone
Bougainvillea glabra Chois. bughenvillee, floare de hârtie
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 Ñ 16-20°C
Beloperone guttata Brandeg.
12
Element decorativ
vegetativ
begonie
11
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Begonia x tuberhyrida Voss. 10
Aspectul plantei
136
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt. 13
Specia
Familia botanică
Cerinţe
Înmulţire
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
seminţe
vegetativ
Bromeliaceae
· 66 Ñ 12-18°C
Răsad (rar) (II-III)
Drajoni
Frunze Flori
x
x
x
x
Bromeliaceae
¶-· 66 Ñ 12-18°C
Răsad (rar) (II-III)
Drajoni
Frunze Flor
x
-
-
x
Bromeliaceae
· 66 Ñ 12-20°C
-
Drajoni
Frunze Flori
x
x
x
x
BROMELII Aechmea fasciata (syn. Billbergia fasciata)
13.a. aechmea
13.b.
Aspectul plantei
Billbergia nutans Rgl. bilbergia
Neoregelia carolinae (syn. Nidularium 13.c. meyendorfii) Neoregelia
137
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Vriesea splendens Lem. 13.d.
Bromeliaceae
Aspectul plantei
Cerinţe
· 66
Înmulţire
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
seminţe
vegetativ
Răsad (rar) (II-III)
Drajoni
Frunze Flori
x
x
x
x
Vriesia 14
CACTU{I
Cactaceae
¶ 6
Răsad
Butaşi
Tulpini Flori
x
x
x
x
14.b. Echinocereus baileyi Cactaceae
¶ 6
Răsad
Butaşi
Tulpini Flori
x
x
x
x
14.a. Cereus peruvianus Mill.
138
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire seminţe
vegetativ
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
Echinocactus grusonii Hildm. 14.c.
Cactaceae
¶ 6
Cactaceae
¶ 6
Cactaceae
¶ 6
Butaşi
Tulpini Flori
x
x
x
x
Răsad
Butaşi
Tulpini Flori
x
x
x
x
Răsad
Butaşi
Tulpini Flori
x
x
x
x
Răsad
cactus butoi
Mammillaria hybrida 14.d. mamilaria
Opunţia maxima Mill. 14.e. limba soacrei
139
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Rhipsalis cassuta 14.f.
Cactaceae
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
seminţe
vegetativ
· 6
Răsad
Butaşi
Tulpini
x
x
x
x
· 66 Ñ
Răsad
Butaşi
Tulpini Flori
x
x
-
x
· 666 10-20°C
-
Divizare
Frunze
x
x
x
x
ripsalis
14.g.
Zygocactus truncatus (Haw.) K. Schum crăciuniţa
Caladium bicolor Hort. 15
Araceae Caladium
140
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică Aspectul plantei Cerinţe
Theaceae
· 66 Ñ 16-18°C
-
Butaşi
Flori
x
x
-
x
Liliaceae
· 666 Ñ 18-20°C
-
Divizare Stoloni
Frunze Port
x
x
x
x
Amarylliadaceae
· 66 Ñ 18-20°C
Răsad
Divizare
Flori Fructe
x
-
-
x
Chlorophytum comosum Back.
clorofitum, planta păianjen
Clivia miniata Rgl. 18 Clivia
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
vegetativ
camelie, trandafir japonez
17
Element decorativ
seminţe
Camellia japonica L. 16
Înmulţire
141
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Euphorbiaceae
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze
x
x
x
x
Euphorbiaceae
· 66 Ñ 18-25°C
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze
x
x
x
x
Gesneriaceae
· 66 Ñ 18-20°C
-
Butaşi
Flori Port Frunze
x
x
x
x
croton
Columnea gloriosa Sprague
Columnea
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 Ñ 18-25°C
Codiaeum angustifolium L.
21
Element decorativ
vegetativ
croton
20
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Codiaeum variegatum L. 19
Aspectul plantei
142
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Cordyline australis Hook. 22
Ciclamen
-
Butaşi Marcotaj aerian Lăstari bazali
Frunze
x
x
x
x
Frunze
x
x
x
x
Flori Frunze
x
x
x
x
Liliaceae
-
Butaşi Marcotaj aerian Lăstari bazali
Primulaceae
· 66 Ñ 18-22°C
Răsad
Fragmente tubercul
Cyclamen persicum Mill.
143
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
vegetativ
· 66 Ñ 14-20°C
cordiline
Element decorativ
seminţe
Liliaceae
Codyline fruticosa (syn. C. terminalis Kzh.)
24
Cerinţe
Înmulţire
· 66 Ñ 10-18°C
cordiline
23
Aspectul plantei
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Cyperaceae
-
Butaşi
Frunze Port
x
x
x
x
Araceae
· 666 Ñ 20-22°C
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze
x
x
x
x
Agavaceae
· 66 Ñ 10-20°C
-
Tuberculi Butaşi
Flori Frunze
-
x
x
-
difenbachia
Dracaena fragrans
dracenă
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 Ñ 10-20°C
Dieffenbachia picta Schot. (syn D. maculata)
27
Element decorativ
vegetativ
ciperus, papirus, plantă umbrelă
26
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Cyperus alternifolius L. 25
Aspectul plantei
144
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
29
30
poinsetia, steaua Crăciunului
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
Agavaceae
· 66 Ñ 10-20°C
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze
x
x
x
x
Araceae
· 66 Ñ 12-16°C
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze Port
x
x
x
x
Euphorbiaceae
¶ 66 Ñ 18-20°C
-
Butaşi
Bractee
x
-
-
x
potos, iedera diavolului Euphorbia pulcherrima Willd. (syn. Poinsetia pulcherrima)
Element decorativ
vegetativ
dracenă Epipremnum aureum (syn. Scindapsus aureus, Potos aureus)
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Dracaena marginata Lam. 28
Aspectul plantei
145
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Euphorbia splendens Bojer. 31
seminţe
vegetativ
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
¶ 66 10-16°C
-
Butaşi
Flori
x
x
x
x
Euphorbiaceae
¶ 66 Ñ 10-16°C
-
Butaşi
Tulpini Frunze
x
x
x
x
Polypodiaceae
· 66 Ñ 18-20°C
-
Divizare
Frunze
x
x
x
x
Euphorbia trigona
Euforbia 33
Cerinţe
Înmulţire
Euphorbiaceae euforbia, coroana cu spini
32
Aspectul plantei
FERIGI Asplenium nidus L.
33.a. Asplenium
146
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Polypodiceae
-
Divizare Stoloni
Frunze
x
x
x
x
Polypodiceae
¸ 66 Ñ 18-20°C
-
Divizare
Frunze
x
x
x
x
Moraceae
· 66 Ñ 18-20°C
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze Port
x
x
x
x
corn de cerb
Ficus benjamina L.
ficus plângător
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 Ñ 15-18°C
Platycerium alcicorne Willemet. syn. (P. bifurcatum)
34
Element decorativ
vegetativ
nefrolepis
33.c.
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Nephrolepis exaltata Schoot. 33.b.
Aspectul plantei
147
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Moraceae
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze Port
x
x
x
x
Moraceae
· 66 Ñ 18-20°C
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze Port
x
x
x
x
Moraceae
· 66 Ñ 18-20°C
-
Butaşi
Frunze Port
x
x
x
x
ficus
37
ficus pitic
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 Ñ 16-20°C
Ficus lyrata Warb. (syn. F. pandurata Hort.)
Ficus pumila L. (syn. F. stipulata Thumb., F. repens L.)
Element decorativ
vegetativ
ficus conum
36
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Ficus elastica Roxb. 35
Aspectul plantei
148
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Oenotheraceae
-
Butaşi
Flori
-
x
x
x
Araliaceae
· 66 Ñ 12-16°C
-
Butaşi
Frunze Port
x
x
x
x
Malvaceae
¶ 66 Ñ 16-20°C
-
Butaşi
Flori
-
x
x
-
ederă
Hibiscus rosasinensis L.
trandafir chinezesc
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 12-18°C
Hedera helix L.
40
Element decorativ
vegetativ
cerceluşi
39
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Fuchsia x hybrida Voss. 38
Aspectul plantei
149
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Hippeastrum vittatum Herb. 41
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire seminţe
vegetativ
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
Amaryllidaceae
¶ 66 12-18°C
-
Bulbi
Flori
x
x
-
x
Saxifragaceae
· 666 Ñ 15-17°C
-
Butaşi
Flori
x
x
x
-
Balsaminaceae
· 66 Ñ 18-20°C
Răsad
Butaşi
Flori
-
x
x
-
crin de cameră
42
Hydrangea macrophylla D.C. Lam. (syn. H. hortensis Sim.)
hortensie
Impatiens sultanii Hook 43 impatiens, norocul casei
150
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
44
Specia Jacobinia carnea (Hook.) Nichols. (syn. Justicia carnea Hook.)
Familia botanică
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire seminţe
vegetativ
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
Acanthaceae
· 66 16-18°C
-
Butaşi
Flori
x
x
x
-
Araceae
· 66 Ñ 18-22°C
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze Port
x
x
x
x
Apocynaceae
¶ 66 Ñ 12-18°C
Răsad
Butaşi Drajoni Marcotaj
Flori
-
x
x
-
iacobină
Monstera deliciosa Liebur. 45 monstera
Nerium oleander L. 46 Leandru
151
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
47
ORHIDEE
Familia botanică
Orchidaceae
Răsad
Divizare
Flori
x
x
x
x
Orhidaceae
¶ 66 Ñ 13-20°C
Răsad
Divizare
Flori
x
x
x
x
Orhidaceae
· 66 Ñ 13-20°C
Răsad
Butaşi
Flori
x
x
x
x
orhidee barcă
Dendrobium chrysotoxum
Orhidee
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 Ñ 15-20°C
Cymbidium x hybridum
47.c.
Element decorativ
vegetativ
catleia
47.b.
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Cattleya x hybrida Hort. 47.a.
Aspectul plantei
152
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
Orhidaceae
· 66 Ñ 12-18°C
Răsad
Divizare
Flori
x
x
x
x
Passifloraceae
¶ 66 Ñ 14-17°C
Răsad
Butaşi Marcote
Flori Port
x
x
x
-
· 666 Ñ 10-16°C
Direct în ghivece
-
Frunze Port
x
x
x
x
Passiflora coerulea L.
floarea pasiunii 49
Element decorativ
vegetativ
orhidee
48
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Paphiopedillum leeanum Pfitz. 47.d.
Aspectul plantei
PALMIERI
Chamaerops humilis 49.a. Palmae L.
153
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
49.b.
50
Specia
Familia botanică
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire seminţe
vegetativ
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
Phoenix canariensis Palmae Kunth.
· 666 Ñ 10-16°C
Direct în ghivece
-
Frunze Port
x
x
x
x
Pelargonium grandiflorum Wild. Geraniaceae (syn. P. x domesticum)
¶ 66 Ñ 15-20°C
Răsad (XII-II)
Butaşi
Flori Frunze
-
x
x
-
¶ 66 Ñ 10-15°C
Răsad (XII-II)
Butaşi
Flori Frunze
-
x
x
-
Pelagronium odoratissimum Ait. 51
Geraniaceae druşain
154
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
52
Specia
Familia botanică
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
¶ 66 Ñ 15-20°C
Răsad (XII-II)
Butaşi
Flori Frunze Port
-
x
x
-
Geraniaceae
¶ 66 Ñ 15-20°C
Răsad (XII-II)
Butaşi
Flori Frunze
-
x
x
-
Piperaceae
· 66 Ñ 12-16°C
-
Butaşi
Frunze
x
x
x
x
muşcată
Peperomia obtusifolia
Pepepronia
Element decorativ
vegetativ
Pelargonium zonale Ait. (syn. P. x hortorum)
54
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Pelargonium peltatum Ait. (syn. Geraniaceae P. x hederaefolium)
53
Aspectul plantei
155
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Araceae
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze Port
x
x
x
x
Araceae
· 66 Ñ 16-20°C
-
Butaşi Marcotaj aerian
Frunze Port
x
x
x
x
Urticaceae
· 66 Ñ 14-18°C
-
Butaşi
Frunze
x
x
x
x
filodendron
Pilea cadierei A. Guill.
Pilea
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
· 66 Ñ 16-20°C
Philodendron cordatum Hort.
57
Element decorativ
vegetativ
filodendron
56
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Philodendron elegans Krause. 55
Aspectul plantei
156
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Saintpaulia jonantha M. Wendl. 58
Cerinţe
Înmulţire seminţe
vegetativ
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
gesneriaceae
· 66 20-22°C
-
Butaşi Divizare
Flori Frunze
x
x
x
x
Liliaceae
· 66 12-20°C
-
Butaşi Divizare
Frunze
x
x
x
x
Saxifragaceae
· 666 14-18°C
-
Stoloni Divizare
Frunze Port Flori
x
x
x
x
violetă africană, violetă de Uzambar
Sansevieria trifasciata Thunbg. 59
Aspectul plantei
sansevieria
60
Saxifraga sarmentosa L. (syn. S. stolonifera)
Saxifraga
157
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
62
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
vegetativ
Compositae
· 66 Ñ 15-18°C
Răsad
Butăşire (la soiuri cu flori involte)
Flori
x
x
-
x
Gesneriaceae
· 66 18-22°C
Răsad
Butaşi
Flori
-
x
x
-
Araceae
· 66 Ñ 16-20°C
-
Divizare
Flori Frunze
x
x
x
x
cinerarie Sinningia speciosa Benth. (syn. Gloxinia speciosa Lodd.)
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Senecio cruentus D.C. (syn. Cineraria hybrida Willd.) 61
Aspectul plantei
gloxinia
Spathiphyllum wallisii Regl. 63 Spatifilum
158
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Familia botanică
Specia
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
Araceae
· 66 Ñ 18-20°C
-
Butaşi
Frunze
x
x
x
x
Liliaceae
¶ 66 Ñ 10-18°C
-
Butaşi
Frunze
x
x
x
x
¶ 66 12-16°C
-
Butaşi
Frunze Flori Port
x
x
x
x
Yucca elephantipes (syn. Y. guatemalensis)
Iuca 66
Element decorativ
vegetativ
singonium
65
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Syngonium podophyllum Schott. 64
Aspectul plantei
SUCULENTE Aeonium arboreum (L.) Webb. et Berth.
66.a.
Crassulaceae Eonium
159
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
vegetativ
¶ 66 8-15°C
-
Drajoni
Frunze Port
x
x
x
x
Liliaceae
¶ 66 10-18°C
Răsad (rar)
Drajoni Butaşi
Frunze Flori
x
x
x
x
Crassulaceae
¶ 66 12-15°C
-
Butaşi
Frunze Flori
x
x
x
x
Agavaceae agave
Aloe arborescens Mill. 66.c.
Cerinţe
Înmulţire seminţe
Agave americana L. 66.b.
Aspectul plantei
aloe
Crassula arborescens (Mill.) Willd. 66.d. Crasula
160
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
Specia
Familia botanică
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire seminţe
vegetativ
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
66.e.
Gasteria verrucosa Liliaceae (Mill.) Duv.
¶ 66 2-15°C
-
Drajoni
Frunze Flori
x
x
x
x
66.f.
Haworthia margaritifera (L.) Liliaceae Haw.
¶ 6 10-16°C
-
Butaşi Drajoni
Frunze Flori
x
x
x
x
66.g.
Hoya carnosa (L.) Asclepiadaceae R. Br.
· 66 12-18°C
-
Butaşi Marcote
Frunze Flori
x
x
x
x
161
Tabelul 8.6. (continuare) Nr. crt.
66.h
Specia
Familia botanică
Kalanchoë Crassulaceae blossfeldiana Poeln.
Aspectul plantei
Cerinţe
Înmulţire
Element decorativ
Perioada de decor (pe trimestre) I II III IV
seminţe
vegetativ
¶ 66 15-20°C
Răsad
Butaşi
Flori Frunze
x
x
x
x
¶ 66 10-16°C
Răsad (rar)
Butaşi Divizare
Frunze Port
x
x
x
x
Sedum sieboldii Sweet 66.i.
Crassulaceae sedum, iarbă grasă
162
Tabelul 8.7.
Specii floricole cultivate în solul serei Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Înmulţirea vegetativ
Perioada de repaus
· 66 8-20°C
Răsad (rar)
Divizare
VI-VIII
Araceae
· 66 Ñ 16-25°C
-
Divizare
XII-I (parţial)
Compositae
· 66 16-20°C
-
Butaşi
-
Alstroemeria aurantiaca D.Don. 1
Cerinţe ecologice
seminţe
Familia botanică Aspectul plantei
Amaryllidaceae alstromeria
Anthurium andreanum Lind. 2 pasărea flamingo
Chrysanthemum hortorum 3 crizantemă
163
Tabelul 8.7. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
seminţe
vegetativ
Perioada de repaus
Caryophyllaceae
¶ 66 Ñ 18-20°C
-
Butaşi
-
Iridaceae
¶ 66 14-18°C
Răsad Semănat direct
Tuberobulbi
-
Compositae
¶ 66 15-20°C
Răsad
Butaşi Divizare
VII-VIII (parţial)
Familia botanică
Aspectul plantei
Dianthus caryophyllus L. 4
Cerinţe ecologice
Înmulţirea
garoafe
Freesia x hybrida Hort. 5 fresia
Gerbera x hybrida Hort. 6 Gerbera
164
Tabelul 8.7. (continuare) Nr. crt.
Denumirea ştiinţifică şi populară
Familia botanică
Aspectul plantei
vegetativ
Rosaceae
¶ 66 Ñ 15-20°C
numai pentru obţinere portaltoi
Altoire Butăşire
XI-I sau VII-VIII sau cultură continuă
Musaceae
¶ 66 Ñ 15-20°C
Răsad (rar)
Divizare Drajoni
VI-VIII (parţial)
Araceae
¶ 66 Ñ 12-15°C
-
Divizare
VII-VIII
trandafiri
Strelitzia reginae Banks. 8 pasărea paradisului
Zantedeschia aethiopica Spreng. 9
Perioada de repaus
seminţe
Rosa L. 7
Cerinţe ecologice
Înmulţirea
cala
165
BIBLIOGRAFIE 1. Ciocârlan V., 1988 – Flora ilustrată a României. Vol. I-II, Ed. Ceres, Bucureşti 2. Cireaşă Elena, 1993– Floricultură. Curs litografiat. Universitatea Agronomică Iaşi. 3. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1994 – Floricultură. Îndrumător lucrări practice
(litografiat). Universitatea Agronomică Iaşi. 4. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1994 – Posibilităţi de completare economică a sortimentului de flori tot timpul anului şi de utilizare a materialelor ajutătoare. Lucrări ştiinţifice, simpozion aniversar al Universităţii de ştiinţe Agricole Cluj-napoca. 5. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1995 – Lathyrus odoratus – o speicie valoroasă în cultura forţată. Lucrări ştiinţifice vol. 38, seria Horticultură, Universitatea Agronomică Iaşi. 6. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1996 – Canna indica, o specie cu valoare decorativă continuă. Lucrări ştiinţifice vol. 39, seria Horticultură, Universitatea Agronomică Iaşi. 7. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, Chelariu Liliana, 2000 – Influenţa materialului vegetativ şi a metodei de multiplicare asupra regenerării, creşterii şi înfloririi hortensiilor. Lucrări ştiinţifice vol. 43, seria Horticultură, U.Ş.A.M.V Iaşi. 8. Davidescu D. şi colab., 1992 – Din secretele florilor. Ed. CERES, Bucureşti. 9. De Hertogh A., Le Nard M., 1993 – The physiology of flower bulbes. Ed. Elsevier Science Publishes, Amsterdam. 10. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Niţescu E., 1996 – Dezvoltarea sistemului radicular la butaşii de flori în apă magnetizată. Lucrări ştiinţifice vol. 39, seria Horticultură, Universitatea Agronomică Iaşi. 11. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Niţescu E., Chelariu Liliana, 1999 – Metode moderne aplicate la înmulţirea prin seminţe a unor specii floricole. Lucrări ştiinţifice vol. 42, seria Horticultură, U.A.M.V Iaşi. 12. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Chelariu Liliana, 2000 – Modalităţi de scurtare a perioadei de vegetaţie la Cineraria hybrida prin tratamente hormonale şi chimice aplicate seminţelor. Lucrări ştiinţifice vol. 43, seria Horticultură, U.Ş.A.M.V Iaşi. 13. Florincescu Adriana, 1999 – Arhitectura peisajului. Ed. Dyva, Cluj-Napoca. 14. Georgescu T., Talmaciu M., 1995 – Entomologie horticolă (lucrări practice). Centru de multiplicare U.A. Iaşi. 15. Heitz Halina, 1991 – Balkon und Kübelpflanzen. Gräfe und Unzer GmbH, München. 16. Iacob Viorica şi colab., 2000 – Fitopatologie horticolă. Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi. 17. Manoliu Al. şi colab., 1993 – Bolile şi dăunătorii plantelor ornamentale. Ed. CERES, Bucureşti. 18. Păun M şi colab., 1980 – Botanică. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 19. Preda M., 1979 – Floricultură. Ed. CERES, Bucureşti. 20. Preda M., 1989 – Dicţionar dendrofloricol. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. 21. Sonea V., 1979 – Floricultură. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 22. Şelaru Elena, 1995 – Culturi de seră pentru flori tăiate. Ed. CERES, Bucureşti. 23. Şelaru Elena, 1998 – Flori cultivate în grădină. Ed. Grand, Bucureşti. 24. Şelaru Elena, 2000 – Flori pentru casa noastră. Ed. CERES, Bucureşti. 25. Şelaru Elena, 2000 – Plante de apartament. Ed. CERES, Bucureşti. 26. Turenschi E., Pascal P., Sârbu C., Luminiţa-Nicoleta Paraschiv, 1998 – Botanică (lucrări practice). Centrul de multiplicare U.S.A.M.V. Iaşi. 27. Zaharia D., 1997 – Floricultură (partea a IV-a din Memoratorul Horti-Viticol). Tipografia ARTPRINT, Bucureşti. 166
28. Zanoschi V., 1989 – Cum se înmulţesac plantele. Ed. CERES, Bucureşti. 29. Zanoschi V., Toma M., 1990 – Botanică (curs litografiat).Centrul de multiplicare U.A
Iaşi. 30. x x x, 1990 – Grande encyclopédie des plantes & fleurs de jardin. Ed. Bordas, Paris. 31. x x x, 1994 – Le Grand livre des bulbes, rhizomes, cormes et tubercules. Ed. Bordas, Paris. 32. x x x, 1999/2000, 2000/2001 – Bloemenbureau, Leiden, Holland.
167
