Curs de Contabilitate Universitatea Ovidius Consanta.

Universitatea OVIDIUS Constanţa Departamentul ID-IFR Facultatea de Ştiinţe Economice Specializarea : Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor Forma de învăţământ: ID Anul de studiu : I Semestrul : I Valabil începând cu anul universitar 2009-2010

Caiet de Studiu Individual PENTRU

BAZELE CONTABILITĂŢII

Coordonator disciplină: Conf.univ.dr. ASALOŞ NICOLETA

Bazele contabilitãţii

1

BAZELE CONTABILITĂŢII INTRODUCERE Stimate student,

Contabilitatea – ca disciplină informaţională culege informaţii economice, le înregistrează după proceduri proprii, analizează şi interpretează informaţia colectată şi o raportează unei sfere largi de utilizatori. Cursul de faţã prezintă într-o manieră didactică principiile teoretice, regulile, procedurile specifice contabilităţii îmbinate cu o serie de aplicaţii practice ce pun în evidenţă teoria contabilă cu rolul de a fixa şi sintetiza informaţiile teoretice prezentate în fiecare capitol. In cele ce urmeazã ne propunem sã abordãm în esenţã studiul obiectului de studiu al contabilitãţii, principiile şi procedeele de lucru ale acestei discipline, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, aplicativ. De aceea, voi prezenta modalităţile cele mai eficiente pentru înţelegerea şi aprofundarea conceptelor contabile, să ajute la formarea unei gândiri logice contabile precum şi să asigure aptitudinile necesare pentru obţinerea şi utilizarea informaţiilor contabile în activitatea de gestiune a unităţilor patrimoniale. Spor la învăţat şi succes!


2

Unitatea de învăţare Nr. 1

OBIECTUL DE STUDIU AL CONTABILITĂŢII Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1

Pagina 4

1.1. Definirea obiectului de studiu 1.2. Sfera de acţiune a obiectului de studiu

4 6

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1

7 9


10

3

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1 Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:  Înţelegerea rolului contabilitãţii în gestiunea firmei  Definirea obiectului sãu de studiu  Reflectarea şi definirea structurilor patrimoniale  Cum acţioneazã contabilitatea în societãţile comerciale şi cine sunt aceste societãţi comerciale

1.1 Definirea obiectului de studiu Patrimoniu, Bunuri economice, Drepturi, Obligaţii

Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie reflectarea în expresie valorică a stării PATRIMONIULUI, a mişcării şi transformării lui ca urmare a proceselor şi fenomenelor economice şi a rezultatelor obţinute. Pentru a exista un patrimomiu este necesară existenţa următoarelor elemente: 1. Subiectul de patrimoniu – persoana fizică sau juridică, ce îşi asumă drepturi şi obligaţii; 2. Obiectul de patrimoniu – bunurile economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii. În concluzie, PATRIMONIUL reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă. Bunurile economice formează realitatea economică a patrimoniului în timp ce drepturile şi obligaţiile cauzele stăpânirii acestei realităţi, adică surselor lor de finanţare. Ecuaţia de echilibru a patrimoniului este următoarea:

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI ŞI OBLIGAŢII

Bunurile economice reprezintă substanţa materială a patrimoniului şi se identifică cu mijloacele de acţiune ale unei entităţi putând lua forma terenurilor, clădirilor, instalaţiilor de producţie, mijloacelor de transport, materiilor prime, mărfurilor, produselor, disponibilităţilor băneşti etc. Bunurile economice se exprimă prin utilitatea şi valoarea lor şi se pot delimita sub formă corporală (materială,


4

tangibilă) şi sub formă necorporală (nematerială, intangibilă). Drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, exprimă raporturile de proprietate (sursele de finanţare) în cadrul cărora se procură şi se gestionează bunuri economice. Ele capătă forma de drepturi (surse proprii de finanţare) atunci când titularul de patrimoniu este proprietar şi, deci, nu trebuie să acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile sale. Obligaţiile (sursele străine de finanţare) apar atunci când pentru bunurile aflate în patrimoniul său, titularul trebuie să îndeplinească o anumită prestaţie sau să dea un echivalent valoric. Din punct de vedere al contabilităţii, primul termen al raportului de schimb specific patrimoniului, bunurile economice, este delimitat prin structura calitativă de ACTIV, iar cel de-al doilea, drepturile şi obligaţiile, prin cea de PASIV. ACTIV = PASIV Din punct de vedere economic, patrimoniul îşi consolidează structura sa calitativă pe noţiunea de resurse economice. Astfel, patrimoniul delimitează valorile economice ale unei entitaţi privite prin prisma resurselor şi a utilizărilor, egalitatea delimitată în acest sens fiind: UTILIZĂRI = RESURSE Utilizările definesc modul de întrebuinţare a valorilor în cadrul activităţilor desfăşurate de către unitatea patrimonială. Ele se grupează în utilizări permanente (bunuri de folosinţă îndelungată, mai mare de un an) şi utilizări temporare sau curente. Resursele se referă la latura financiară, ele reprezentând izvoarele de finanţare a valorilor economice şi pot fi proprii, asigurate de proprietar sau atrase (străine), furnizate de terţe persoane.

Test de autoevaluare 1.1. 1. Care este şi definiţi obiectul de studiu al contabilitãţii? 2. Ce sunt bunurile economice? 3. Ce sunt sursele de finanţare? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 9.


5

1.2. Sfera de acţiune a obiectului de studiu Entitãţi patrimoniale, societatea comercialã, SNC, SCS, SCA, SA, SRL

O altă problemă circumscrisă obiectului de studiu al contabilităţii este aceea a domeniului său de acţiune. Problema gestiunii valorilor economice separate patrimonial a trebuit să îşi găsescă răspunsuri în plan decizional şi informaţional, motiv pentru care a apărut contabilitatea ca ştiinţă. Patrimoniul, aşa cum am arătat anterior , ce aparţine unei persoane fizice sau juridice a reprezentat spaţiul de cunoştere şi de acţiune al contabilităţii. Aşadar, putem delimita ca entităţi patrimoniale ce se includ în sfera de acţiune a contabilităţii regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane fizice şi juridice ce desfăşoară activităţi economico-sociale. Toate acestea, prin obiectul lor de activitate, gestionează valori economice în vederea realizării unor acţiuni productive, de circulaţie a mărfurilor şi titlurilor de valoare, de prestări servicii şi alte operaţii utile din punct de vedere economico-social. După forma de proprietate asupra capitalului, entităţile pot fi: proprietate de stat, proprietate privată şi mixtă. În cazul celei proprietate privată, putem deosebi societatea comercială ce se constituie prin aportul la capital a două sau mai multe persoane şi întreprinderea personală, în care o singură persoană participă cu întregul capital, conduce direct şi răspunde cu întreaga avere pentru obligaţiile asumate. Societatea comercială reprezintă sfera de acţiune în cadrul căreia contabilitatea ia forme complete de supraveghere şi control a resurselor, cheltuielilor şi rezultatelor. În funcţie de forma de constituire şi funcţionare, societăţile comerciale pot fi: în nume colectiv, în comandită simplă, în comandită pe acţiuni, pe acţiuni şi cu răspundere limitată. Societatea în nume colectiv (SNC) presupune ca obligaţiile sociale să fie garantate cu patrimoniul societătii şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. De asemeni, părţile sociale nu pot fi reprezentate de titluri de valoare negociabile. Societatea în comandită simplă (SCS) este societatea în care se întâlnesc două feluri de asociaţi: comanditaţii – ce răspund solidar şi nelimitat, administrând direct societatea şi comanditarii – ce răspund numai cu aportul propriu şi care nu se pot implica în administrarea societăţii. Capitalul social este împărţit în părţi sociale ce nu pot cedate de către comanditari fară a acordul unanim al acestora. Societatea în comandită pe acţiuni (SCA) este societatea cu aceleaşi caracteristici ca şi societatea în comandită simplă doar cu precizarea că părţile


6

comanditarilor sunt reprezentate de acţiuni ca titluri de valoare negociabile. Societatea pe acţiuni (SA) presupune ca acţiunile să fie garantate cu patrimoniul social, iar acţionarii au obligaţia de a răspunde în limita capitalului subscris divizat în acţiuni. Acţiunile se pot transfera terţilor, fără a fi necesar acordul din partea celorlalţi asociaţi. Societatea cu răspundere limitată (SRL) este aceea în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii, în număr limitat, răspund numai cu cota lor socială. Părţile sociale ale asociaţilor sunt, în general, netransmisibile altor persoane şi nici reprezentate prin titluri de valoare negociabile, aşa cum sunt acţiunile.

Test de autoevaluare 1.2. 1. Clasificaţi entitãţile dupã forma de proprietate a capitalului. 2. Clasificaţi societãţile comerciale. 3. Prin ce se caracterizeazã .S.A.? 4. Prin ce se caracterizeazã S.R.L.?

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 9.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1 1. Se constituie S.C. Alma S.R.L. având ca obiect de activitate comercializarea obiectelor de papetãrie. Societatea are doi asociaţi iar aporturile celor doi la înfiinţarea societãţii sunt vãrsate dupã cum urmeazã : - primul asociat depune suma de 500 RON într-un cont la B.R.D. - al doilea asociat aduce un autoturism este evaluat la suma de 800 RON. Societatea contracteazã şi încaseazã în contul curent suma de 2.000 RON reprezentând un credit bancar şi achiziţioneazã pe credit comercial obiecte de papetãrie spre a fi revândute în valoare de 500 RON. Având în vedere situaţia patrimonialã de mai sus construiţi un bilanţ bazat pe ecuaţia de forma : ACTIV = CAPITALURI PROPRII + DATORII


7

2.

Trei asociaţi îşi înfiinţeazã o societate ce are ca obiect livrarea de alimente la domiciliu. Pentru aceasta, ei aduc ca aport la capital o construcţie evaluatã la 100.000 RON, un autoturism evaluat la 5.000 RON, închiriazã 2 autoutilitare ce valoreazã împreunã 15.000 RON, contracteazã şi încaseazã în cont un credit bancar în valoare de 6.000 RON şi îşi vor cumpãra utilaje de alimentaţie publicã în valoare de 4.000 RON pe credit comercial. Sã se stabileascã situaţia netã a patrimoniului.

3.

Redati prin exemple : bunuri economice materiale, bunuri economice nemateriale, obligaţii ( surse de finanţare strãine) şi drepturi (surse de finanţare proprii).

4.

Constituiţi o societate cu rãspundere limitatã astfel: - stabiliţi asociaţii şi valoarea capitalului social; - stabiliti obiectul de activitate - aduceti ca aport la capitalul social o serie de bunuri economice la alegere - derulaţi 2-3 operaţii economice la nivelul societãţii demonstrând ecuaţia patrimonialã pentru fiecare operaţie în parte.


8

Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 1.1 1. Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie reflectarea în expresie valorică a stării PATRIMONIULUI, a mişcării şi transformării lui ca urmare a proceselor şi fenomenelor economice şi a rezultatelor obţinute. PATRIMONIUL reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă. 2. Bunurile economice reprezintă substanţa materială a patrimoniului şi se identifică cu mijloacele de acţiune ale unei entităţi putând lua forma terenurilor, clădirilor, instalaţiilor de producţie, mijloacelor de transport, materiilor prime, mărfurilor, produselor, disponibilităţilor băneşti etc. Bunurile economice se exprimă prin utilitatea şi valoarea lor şi se pot delimita sub formă corporală (materială, tangibilă) şi sub formă necorporală (nematerială, intangibilă). 3. Drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, exprimă raporturile de proprietate (sursele de finanţare) în cadrul cărora se procură şi se gestionează bunuri economice. Ele capătă forma de drepturi (surse proprii de finanţare) atunci când titularul de patrimoniu este proprietar şi, deci, nu trebuie să acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile sale. Obligaţiile (sursele străine de finanţare) apar atunci când pentru bunurile aflate în patrimoniul său, titularul trebuie să îndeplinească o anumită prestaţie sau să dea un echivalent valoric. Răspuns 1.2. 1. După forma de proprietate asupra capitalului, entităţile pot fi: proprietate de stat, proprietate privată şi mixtă. 2. În funcţie de forma de constituire şi funcţionare, societăţile comerciale pot fi: în nume colectiv, în comandită simplă, în comandită pe acţiuni, pe acţiuni şi cu răspundere limitată 3. Societatea pe acţiuni (SA) presupune ca acţiunile să fie garantate cu patrimoniul social, iar acţionarii au obligaţia de a răspunde în limita capitalului subscris divizat în acţiuni. Acţiunile se pot transfera terţilor, fără a fi necesar acordul din partea celorlalţi asociaţi. 4. Societatea cu răspundere limitată (SRL) este aceea în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii, în număr limitat, răspund numai cu cota lor socială. Părţile sociale ale asociaţilor sunt, în general, netransmisibile altor persoane şi nici reprezentate prin titluri de valoare negociabile, aşa cum sunt acţiunile.


9

Bibliografie unitate de învăţare nr. 1 1. Asaloş N. – Bazele contabilitãţii , Ed. Ex Ponto, 2006 2. Nicolae, T., Asaloş, N., Georgescu, C. – Bazele contabilităţii, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2002 3. Călin, O. Ristea, M. Văduva, I., Neamţu, H. - Bazele contabilităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000


10

Metoda contabilitãţii


METODA CONTABILITĂŢII Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2

Pagina 12

2.1. Noţiunea de metodã 2.2. Procedeele metodei contabilitãţii

12 14


15 16


17

11


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2 Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:  Înţelegerea noţiunii de metodã a contabilitãţii  Definirea acesteia  Reflectarea şi definirea procedeelor folosite de metoda contabilitãţii  Enumerarea şi înţelegerea principiilor fundamentale ale contabilitãţii

2.1 Noţiunea de metodã Metodã, Procedee, Patrimoniu,

Având un obiect de studiu propriu de cercetare, contabilitatea are totodată şi o metodă specifică care îi asigură realizarea obiectului său. Prin metodă se delimitează clar poziţia contabilităţii în sistemul clasificării generale a ştiinţelor economice, relaţiile ei cu disciplinele înrudite, importanţa şi rolul pe care îl are în sistemul cunoaşterii.

Poziţie financiarã,

Definiţia metodei:

Performanţe

Metoda contabilităţii reprezintă totalitatea procedeelor interdependente pe care le foloseşte aceasta în scopul cunoaşterii poziţiei financiare şi a performaţei (rezultatului) întreprinderii. În vederea realizãrii obiectului de studiu al contabilitãţii, prin utilizarea raţionalã a procedeelor ce sunt folosite de metoda contabilitãtii, trebuiesc cunoscute cu exactitate caracteristicile distinctive ale bunurilor economice şi a surselor de provenienţã ale acestora, a proceselor economice interne, a influenţelor reciproce dintre acestea, precum şi asigurarea prealabilã a unui cadru organizatoric adecvat. I. Dubla reprezentare a patrimoniului – constã în reflectarea patrimoniului unitãţilor economice şi sociale atât sub aspectul utilizãrii bunurilor economice a acestora, cât şi sub aspectul raporturilor de proprietate în cadrul cãrora se dobândesc bunurile economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii, adicã al provenienţei lor, sau în plan financiar, al surselor de finanţare a bunurilor respective. Astfel, vorbim despre acelaşi patrimoniu al entitãţilor economice şi sociale privit ca un tot unitar, care în contabilitate se reflectã şi se reprezintã sub dublu aspect. Aceastã dublã reprezentare a stãrii şi mişcãrii patrimoniului unitãţilor economice şi sociale a constituit dintotdeauna principala trãsãturã ce determinã conţinutul metodei contabilitãţii. Sintetic, ea poate fi redatã prin egalitatea dintre cele douã componente ale patrimoniului : Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii II. Dubla înregistrare a operaţiilor economice şi financiare – este


12


determinatã de dubla reprezentare prin faptul cã în timpul mişcãrii şi transformãrii elementelor patrimoniale, acestea sunt privite permanent sub dublu aspect, al utilitãţii şi funcţionalitãţii lor, adicã al destinaţiei economice şi al provenientei. Utilizarea dublei înregistrãri dã posibilitatea reflectãrii în dinamicã, pe baza unui sistem coerent, a celor douã aspecte ale dublei reprezentãri a patrimoniului unitãţilor economice şi sociale. Se creeazã astfel o a doua ecuaţie ce reflectã aceastã trãsãturã, şi anume: Creşterea bunurilor economice + Micşorarea drepturilor şi obligaţiilor = Creşterea drepturilor şi obligaţiilor + Micşorarea bunurilor economice III. Înregistrarea cifricã şi în expresie valoricã a patrimoniului – permite înregistrarea numericã, cifricã a existenţei şi mişcãrii patrimoniului unitãţilor economico-sociale în expresie valoricã, adicã numai a acelora care se pot exprima în unitãti monetare. Astfel, are loc reflectarea concomitentã atât a laturii cantitative cât şi a celei calitative a obiectului de studiu, cunoaşterea analiticã a stãrii şi mişcãrii tuturor elementelor patrimoniale, iar gruparea şi sistematizarea datelor contabile oferã o privire de ansamblu asupra patrimoniului unitãţilor economicosociale.

IV. Înregistrarea operaţiilor economice şi financiare efective care se bazeazã pe documente scrise. Aceastã trãsãturã permite reflectarea în contabilitate cu ajutorul procedeelor sale numai a acelor operaţii valorice ce au apãrut în masa patrimonialã şi s-au produs efectiv având la bazã ca dovadã a înfãptuirii lor acte scrise (documente). Contabilitatea îşi sprijinã înregistrãrile sale pe documente, oferind astfel informaţii precise cu privire la integritatea patrimoniului aflat în administrarea întreprinderilor şi poate proba oricând în raporturile de drepturi şi obligaţii ale unitãtii cu alte întreprinderi, instituţii sau persoane fizice. Test de autoevaluare 2.1. 4. Definiţi metoda contabilitãţii. 5. In ce constã dubla reprezentare a patrimoniului? 6. In ce constã dubla reprezentare a operaţiilor economice şi financiare? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 16


13


2.2. . Procedeele metodei contabilitãţii Observaţia, Raţionamentul, Clasificarea, Comparaţia, Analiza, Sinteza

În cadrul procedeelor comune mai multor ştiinţe enumerăm: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza, sinteza. Observaţia este procedeul care se utilizează pentru cunoaşterea operaţiilor economico-financiare care se pot exprima valoric şi pe care, după ce au fost consemnate în documente, le reflectă cifric, numeric, cu ajutorul procedeelor specifice şi a principiilor contabilităţii. Raţionamentul se utilizează de metoda contabilităţii pentru a se putea ajunge la concluzii ce permit stabilirea cu exactitate a modului de reflectare a acestora cu ajutorul diferitelor sale procedee. În acest fel s-a ajuns la concluzia că activul este egal cu datoriile şi capitalurile proprii întrucât între bunurile economice şi drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea există o egalitate, fiind vorba de acelaşi patrimoniu privit sub dublu aspect. Clasificarea se utilizează atât în cadrul procedeelor specifice cât şi în cadrul celor comune altor discipline economice, respectiv, a bunurilor economice, a surselor de finanţare, a cheltuielilor, a veniturilor, pentru studierea sistematică a documentelor, a conturilor etc. Comparaţia se utilizează pentru a stabili spre exemplu în cadrul unor structuri patrimoniale asemănările şi deosebirile dintre ele şi în acest fel să se fixeze anumite noţiuni, să se desprindă anumite concluzii etc. (ex.: compararea cheltuielilor cu veniturile pentru stabilirea rezultatului final) Analiza este un procedeu care se bazează pe examinarea, studierea sistematică a fiecărui element component în parte în vederea înregistrării corecte a operaţiilor economico-financiare, a analizei bilanţului pentru stabilirea situaţiei economice şi financiare a întreprinderii, a cauzelor care au determinat-o şi a deciziilor ce urmează a se adopta, etc. Sinteza are la bază trecerea de la particular la general, de la simplu la complex, pentru a se ajunge la generalizare. Contabilitatea utilizează sinteza pentru gruparea şi centralizarea datelor în scopul generalizării concluziilor ce se desprind din analiza acestora.


14


Test de autoevaluare 2.2. 1. Enumeraţi procedeele comune altor discipline economice, deci şi contabilitãţii. 2. In ce constã clasificarea? 3. In ce constã raţionamentul? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 16

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 2 1. Utilizând dubla reprezentare a patrimoniului, daţi exemple de 5 operaţii economico-financiare prin care sã demonstraţi aceastã caracteristicã a metodei contabilitãţii.

2. Comparaţi principalele structuri patrimoniale .

3. Clasificaţi sursele de finanţare.

4. In ce constã principiul intangibilitãţii bilanţului de deschidere.

5. Definiţi şi explicaţi în ce constã inventarierea.


15


Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 2.1 1. Metoda contabilităţii reprezintă totalitatea procedeelor interdependente pe care le foloseşte aceasta în scopul cunoaşterii poziţiei financiare şi a performaţei (rezultatului) întreprinderii. 2. Dubla reprezentare a patrimoniului – constã în reflectarea patrimoniului unitãţilor economice şi sociale atât sub aspectul utilizãrii bunurilor economice a acestora, cât şi sub aspectul raporturilor de proprietate în cadrul cãrora se dobândesc bunurile economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii, adicã al provenienţei lor, sau în plan financiar, al surselor de finanţare a bunurilor respective. Astfel, vorbim despre acelaşi patrimoniu al entitãţilor economice şi sociale privit ca un tot unitar, care în contabilitate se reflectã şi se reprezintã sub dublu aspect. Aceastã dublã reprezentare a stãrii şi mişcãrii patrimoniului unitãţilor economice şi sociale a constituit dintotdeauna principala trãsãturã ce determinã conţinutul metodei contabilitãţii. Sintetic, ea poate fi redatã prin egalitatea dintre cele douã componente ale patrimoniului : Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii 3. Înregistrarea operaţiilor economice şi financiare efective care se bazeazã pe documente scrise. Aceastã trãsãturã permite reflectarea în contabilitate cu ajutorul procedeelor sale numai a acelor operaţii valorice ce au apãrut în masa patrimonialã şi s-au produs efectiv având la bazã ca dovadã a înfãptuirii lor acte scrise (documente). Contabilitatea îşi sprijinã înregistrãrile sale pe documente, oferind astfel informaţii precise cu privire la integritatea patrimoniului aflat în administrarea întreprinderilor şi poate proba oricând în raporturile de drepturi şi obligaţii ale unitãtii cu alte întreprinderi, instituţii sau persoane fizice Răspuns 2.2. 1. Observatia, raţionamentul, clasificarea, comparaţia, analiza şi sinteza. 2. Clasificarea se utilizează atât în cadrul procedeelor specifice cât şi în cadrul celor comune altor discipline economice, respectiv, a bunurilor economice, a surselor de finanţare, a cheltuielilor, a veniturilor, pentru studierea sistematică a documentelor, a conturilor etc. 3. Raţionamentul se utilizează de metoda contabilităţii pentru a se putea ajunge la concluzii ce permit stabilirea cu exactitate a modului de reflectare a acestora cu ajutorul diferitelor sale procedee. În acest fel s-a ajuns la concluzia că activul este egal cu datoriile şi capitalurile proprii întrucât între bunurile economice şi drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea există o egalitate,


16


fiind vorba de acelaşi patrimoniu privit sub dublu aspect.



17

Bilanţul contabil


BILANŢUL CONTABIL Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 3

Pagina 19

3.1. Procedeele specifice contabilitãţii 3.2. Principiile metodei contabilitãţii

19 20


22 22 23


18

Bilanţul contabil

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 3 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 3 sunt:  

Reflectarea şi definirea procedeelor folosite de metoda contabilitãţii Enumerarea şi înţelegerea principiilor fundamentale ale contabilitãţii

3.1. Procedeele specifice contabilitãţii Contul, Documentele, Evaluarea, Inventarierea, Balanţa de verificare

Procedee specifice metodei contabilităţii sunt: contul, documentele, evaluarea, inventarierea, balanţa de verificare. Contul este folosit pentru a reflecta fiecare element patrimonial din punct de vedere al destinaţiei economice şi al surselor de finanţare, precum şi a fiecãrei poziţii noi pe care o ocupã elementele în mişcarea şi transformarea lor de-a lungul fazelor circuitului economic. Aceste conturi au legãturi reciproce atât între ele cât şi cu bilanţul, legãturi ce sunt determinate de unitatea obiectului contabilitãţii. Contul reprezintã procedeul prin care se realizeazã înregistrarea cronologicã, gruparea şi sistematizarea modificãrilor survenite, referitor la elementele patrimoniale, cheltuieli şi venituri. Acesta se utilizeazã pentru a descrie valoric în etalon monetar a elementelor patrimoniale precum şi a modificãrilor, creşteri sau micşorãri pe care acestea le suferã. Documentele reprezintã înscrisurile prin care se consemneazã efectuarea operaţiunilor economico-financiare, pe baza lor efectuãndu-se înregistrarea în contabilitate a operaţiilor economico-financiare, împreunã cu registrele de contabilitate sau alte situaţii centralizatoare în care se înregistreazã rezultatul prelucrãrii datelor în contabilitate. Evaluarea reprezintã procesul prin care se determinã valorile la care elementele de activ, pasiv, cheltuieli sau venituri sunt recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere. Acest procedeu constã în cuantificarea în etalon monetar a elementelor de activ, pasiv, cheltuieli şi venituri. Inventarierea este procedeul de verificare fapticã a existenţei şi stãrii mijloacelor economice, a creanţelor şi datoriilor unei unitãţi patrimoniale. Acest procedeu are o strânsã legãturã cu celelalte procedee ale metodei contabilitãţii, în sensul cã, toate operaţiile economice se înregistreazã în documente, datele din aceste documente se înregistreazã în conturi, exactitatea înregistrãrilor din conturi se controleazã cu ajutorul balanţei de verificare, informaţiile din conturi se confruntã cu realitatea şi se pun de acord cu aceasta prin intermediul inventarierii,


19

Bilanţul contabil

şi, în final, pe baza tuturor acestor lucrãri se întocmeşte bilanţul, document de sintezã şi informare a utilizatorilor. Balanţa de verificare, ca procedeu al contabilitãţii asigurã respectarea în contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla înregistrare a elementelor patrimoniale, atât cu ocazia înregistrãrii operaţiilor cu elementele respective în ordine cronologicã şi sistematicã, cât şi cu ocazia calculelor aritmetice în formulele contabile compuse sau în conturi pentru stabilirea rulajelor, sumelor totale şi a soldului, oferind prin aceasta garanţia exactitãţii înregistrãrilor efectuate în contabilitatea curentã şi a întocmirii unor bilanţuri contabile reale şi complete. Test de autoevaluare 3.1. 1. Enumeraţi procedeele specifice contabilitãţii. 2. Definiţi contul. 3. Ce reprezintã documentele? 4. In ce constã evaluarea? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 22

3.2. Principiile contabilitãţii Prudenţa, Continuitatea activitãţii, Permanenţa metodelor, Independenţa exerciţiului

1. Principiul continuităţii activităţii. Acesta presupune că întreprinderea îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a acesteia. 2. Principiul permanenţei metodelor. Presupune continuarea aplicării aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate, prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. 3. Pricipiul costului istoric. Acest principiu stipuleazã faptul cã, elementele patrimoniale de activ şi pasiv, cheltuieli şi venituri se menţin în evidenţa contabilã la nivelul valorilor din momentul înregistrãrii, denumite şi valori de intrare, respectiv la valoarea (preţul) de achiziţie pentru bunurile cumpãrate, costul de producţie pentru bunurile produse de unitatea patrimonialã sau valoarea de aport pentru bunurile aduse contribuţie la capitalul social al unitãţii. 4. Principiul prudenţei. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată în baza acestui principiu. « Prudenţa este aprecierea rezonabilã a faptelor în scopul de a evita riscul de transfer în viitor al incertitudinilor prezente, susceptibile de a greva patrimoniul şi rezultatele întreprinderii ». Astfel, se vor lua în considerare numai profiturile recunoscute până la data închiderii exerciţiului financiar, se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi de pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul exerciţiului încheiat sau pe parcursul exerciţiului anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data închiderii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului şi nu în ultimul rând se va ţine seama de toate ajustările de valoare


20

Bilanţul contabil

datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere. 5. Principiul contabilitãţii de angajamente sau independenţei exerciţiului impune ca efectele tranzacţiilor şi alte evenimentesã fie luate în calcul din momentul când acestea s-au produs şi nu atunci când intervine plata sau încasarea de lichiditãti sau a echivalentului de lichiditãţi. Astfel, se dã expresie prevalenţei cauzelor asupra efectelor, se înregistreazã mai întâi angajamentele şi apoi executarea lor. Toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea se vor lua în considerare fără a ţine cont de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor. Cu alte cuvinte, veniturile şi cheltuielile se înregistrează în contabilitate pe măsura angajării lor şi nu în momentul încasării veniturilor sau plăţii cheltuielilor (contabilitate de angajamente – accrual accounting). 6. Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent. 7. Principiul necompensării. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active şi pasive admise de Standardele Internaţionale de Contabilitate. 8. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv. In vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual de avtiv sau de pasiv. 9. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică. 10. Principiul pragului de semnificaţie. Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeşi natură sau cu funcţii similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.

Test de autoevaluare 3.2. 1. Enumeraţi principiile contabilitãţii . 2. Definiţi prudenţa. 3. Ce reprezintã costul istoric? 4. In ce constã permanenţa metodelor? 5. Definiţi principiul contabilitãţii de angajamente. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 23.


21

Bilanţul contabil

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 3 5. In ce constã principiul intangibilitãţii bilanţului de deschidere.

2. Definiţi şi explicaţi în ce constã inventarierea.

3. In ce constã principiul contiunuitãţii activitãţii?

4. Definiţi contul.

5. Definiţi balanţa de verificare.

Răspunsurile testelor de autoevaluare Rãspuns 3.1. 1. Contul, documentele, evaluarea, inventarierea, balanţa de verificare. 2. Contul reprezintã procedeul prin care se realizeazã înregistrarea cronologicã, gruparea şi sistematizarea modificãrilor survenite, referitor la elementele patrimoniale, cheltuieli şi venituri. Acesta se utilizeazã pentru a descrie valoric în etalon monetar a elementelor patrimoniale precum şi a modificãrilor, creşteri sau micşorãri pe care acestea le suferã. 3.Documentele reprezintã înscrisurile prin care se consemneazã efectuarea operaţiunilor economico-financiare, pe baza lor efectuãndu-se înregistrarea în contabilitate a operaţiilor economico-financiare, împreunã cu registrele de contabilitate sau alte situaţii centralizatoare în care se înregistreazã rezultatul prelucrãrii datelor în contabilitate. 4. Evaluarea reprezintã procesul prin care se determinã valorile la care elementele de activ, pasiv, cheltuieli sau venituri sunt recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere. Acest procedeu constã în cuantificarea în etalon monetar a elementelor de activ, pasiv, cheltuieli şi venituri.


22

Bilanţul contabil

Bibliografie unitate de învăţare nr. 3

3. Asaloş N. – Bazele contabilitãţii , Ed. Ex Ponto, 2006 2. Nicolae, T., Asaloş, N., Georgescu, C. – Bazele contabilităţii, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2002 3. Călin, O. Ristea, M. Văduva, I., Neamţu, H. - Bazele contabilităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000


23

Bilanţul contabil. Componenţa activului bilanţier


BILANŢUL CONTABIL. COMPONENŢA ACTIVULUI BILANŢIER Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4

Pagina 25

4.1. Prezentarea bilanţului în România 4.2. Componenţa activului bilanţier

25 27


28 30 31


24

Bilanţul contabil. Componenţa activului bilanţier

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 4 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 4 sunt:  Înţelegerea noţiunii de bilanţ contabil  Definirea acestuia şi a principalelor structuri bilanţiere  Elementele componente şi definirea posturilor bilanţiere

4.1 Prezentarea bilanţului în România Bilanţ, Active, Capitaluri proprii, Datorii

Bilaţul apare ca un tablou al situaţiei patrimoniului care prezintã în unitãţi monetare mãrimea valoricã a bunurilor economice, în corelaţie cu sursele lor de finanţare, precum şi cu rezultatul obţinut. Bilanţul contabil marcheazã etapa finalã cu care se încheie lucrãrile contabile într-o perioadã datã şi reprezintã punctul de plecare al contabilitãţii din perioada urmãtoare de gestiune. Din punct de vedere conceptual, bilanţul poate fi definit ca o reprezentare a utilizãrilor şi resurselor de care dispune o entitate patrimonialã la un moment dat. Aceastã reprezentare se face sub forma unei egalitãţi ce reflectã echilibrul valoric între utilizãri denumite active patrimoniale şi resurse, denumite pasive patrimoniale. În cadrul concepţiei economice, activul şi pasivul sunt douã mãrimi ale aceleiaşi realitãţi economice, respectiv ale resurselor de care dispune o entitate patrimonialã. Ecuaţia economicã a bilanţului se prezintã astfel : UTILIZARI = RESURSE ACTIV = PASIV Formatul bilanţului în conformitate cu OMFP nr. 1752/2005 este următorul: A. Active imobilizate I. Imobilizări necorporale II. Imobilizări corporale III. Imobilizări financiare B. Active circulante I. Stocuri II. Creanţe III. Investiţii pe termen scurt


25

Componenţa capitalurilor proprii şi datoriilor. Modificãri bilanţiere

IV. Casa şi conturi la bănci C. Cheltuieli în avans D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an E. Active circulante nete/datorii curente nete F. Total active minus datorii curente G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an H. Provizioane I. Venituri în avans J. Capital şi rezerve I. Capital subscris II. Prime de capital III. Rezerve din reevaluare IV. Rezerve V. Profitul sau pierderea reportat(ă) VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar Se remarcã cã aceastã machetã de bilanţ are la bazã ecuaţia generalã : Situaţia netã = Active – Datorii Test de autoevaluare 4.1. 7. Definiţi bilanţul. 8. In ce constã ecuaţia economicã a bilanţului? 9. Din ce se compun activele imobilizate? 10. Dar cele circulante? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 30


26


4.2. Componenţa activului bilanţier Imobilizãri, Stocuri, Creanţe

Un activ este o resursã controlatã de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptã sã genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. Astfel, elementele de activ se structureazã dupã cum urmeazã :

Cheltuieli în avans

I. Activele imobilizate sau fixe (active pe termen lung) reprezintă totalitatea valorilor economice de investiţie a căror durată de utilizare este mai mare de un an. Structura activelor imobilizate : 1. 2. 3. 4.

Imoblizări necorporale Imobilizări corporale Imobilizări financiare Imbilizări în curs 1. Imobilizările necorporale sunt active imobilizate ce nu îmbracă o formă fizică de bunuri materiale . Se mai numesc active intangibile. Acestea la rândul lor cuprind: -

cheltuieli de constituire; cheltuieli de dezvoltare; concesiuni, brevete, licenţe şi alte drepturi similare; fondul comercial; alte imobilizări necorporale. 2. Imobilizările corporale sunt activele ce îmbracă o formă fizică de bunuri concrete cu durată de utilizare mai mare de un an (active tangibile, imobilizări materiale). Acestea cuprind: -

terenurile propriu-zise şi amenajările de terenuri; mijloacele fixe (construcţii, echipamente tehnologice, mobilier, aparatură birotică ş.a.). 3. Imobilizările financiare sun acele active financiare sau de portofoliu reprezentate de titluri de participare, titluri şi creanţe imobilizate achiziţionate de întreprindere fie pentru exercitarea unui control asupra societăţii emitente, fie pentru realizarea unui venit financiar sub formă de dividende sau dobânzi. 4. Imobilizările în curs reprezintă acele active neterminate de întreprinderea care le realizează cu forţe proprii. Se numesc în curs deoarece execuţia acestora se derulează pe perioada mai multor exerciţii şi care, în urma finalizării lor, devin imobilizări necorporale sau corporale, după caz.


27


II. Activele circulante – sunt acele elemente patrimoniale care, luate individual, datoritã destinaţiei şi naturii lor, nu au vocaţia sã rãmânã durabil în întreprindere. Cuprind : 1.Stocurile 2. Creanţele 3. Investiţiile financiare pe termen scurt 4. Casa şi conturi la bãnci 1. Stocurile sunt active circulante care : sunt deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii. 2. Creanţele sau valorile în curs de decontare reprezintă valori economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane juridice şi pentru care urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie. Persoanele care au beneficiat de valorile avansate, urmează să dea echivalentul valoric al acestor valori sau o contraprestaţie şi sunt denumite generic debitori . 3. Investiţiile financiare pe termen scurt sau titlurile de plasament sunt acele active (titluri) achiziţionate de întreprindere în vederea vânzării şi realizării unui câştig pe această cale în termen scurt (speculative). 4. Casa şi conturile la bãnci III. Cheltuielile în avans – sunt cheltuieli înregistrate în perioada « N » dar care sunt transferate asupra rezultatului perioadei « N+1 » ; în aceastã situaţie se aflã chiriile plãtite anticipat, primele de asigurare plãtite anticipat şi alte cheltuieli efectuate în avans.

. Test de autoevaluare 4.2.

1. 2. 3. 4.

Clasificaţi activele imobilizate. Enumeraţi actiovele circulante. Definiţi creanţele. Ce sunt cheltuielile în avans?

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 30


28


Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 4 1. Sã se întocmescã bilanţul contabil al S.C. Model S.R.L. ce prezintã urmãtoarea situaţie patrimonialã la sfârşitul exerciţiului « N » : - echipamente tehnologice 60.000 - capital social 70.000 - cont curent 20.000 - materii prime 30.000 - produse finite 10.000 - cheltuieli de constituire 8.000 - titluri de participare 30.000 - credite bancare pe termen lung 30.000 - furnizori 22.500 - creditori 1.000 - debitori 500 - profit 20.000 - datorii cãtre bugetul de stat 15.000

2. Dispuneţi de urmãtoarele date la sfârşitul exerciţiului : Clãdiri Maşini şi instalaţii de lucru Materii prime Produse finite Semifabricate Mãrfuri Materiale auxiliare Capital social Furnizori Piese de schimb Datorii salariale Datorii cãtre bugetul de stat Credite bancare Bazele contabilitãţii

100.000 50.000 4.000 3.000 1.000 1.500 300 120.000 15.000 500 3.000 1.500 18.000

29


Profit

3.000

Sã se calculeze : - totalul activelor imobilizate ; - totalul activelor circulante ; - totalul capitalurilor proprii ; - totalul datoriilor .

Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 4.1 1. Bilaţul apare ca un tablou al situaţiei patrimoniului care prezintã în unitãţi monetare mãrimea valoricã a bunurilor economice, în corelaţie cu sursele lor de finanţare, precum şi cu rezultatul obţinut. Bilanţul contabil marcheazã etapa finalã cu care se încheie lucrãrile contabile într-o perioadã datã şi reprezintã punctul de plecare al contabilitãţii din perioada urmãtoare de gestiune. 2. Ecuaţia economicã a bilanţului se prezintã astfel :UTILIZARI = RESURSE ACTIV = PASIV 3. Imobilizări necorporale; Imobilizări corporale; Imobilizări financiare. 4. Stocuri, Creanţe, Investiţii pe termen scurt, Casa şi conturi la bănci Răspuns 4.2. 1. Imobilizări necorporale; Imobilizări corporale; Imobilizări financiare 2. Stocuri, Creanţe, Investiţii pe termen scurt, Casa şi conturi la bănci 3. Creanţele sau valorile în curs de decontare reprezintă valori economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane juridice şi pentru care urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie. 4. Cheltuielile în avans – sunt cheltuieli înregistrate în perioada « N » dar care sunt transferate asupra rezultatului perioadei « N+1 » ; în aceastã situaţie se aflã chiriile plãtite anticipat, primele de asigurare plãtite anticipat şi alte cheltuieli efectuate în


30


avans.



31


Unitatea de învăţare Nr. 5 COMPONENŢA CAPITALURILOR PROPRII ŞI DATORIILOR. MODIFICĂRI BILANŢIERE. Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5

Pagina 33

5.1. Componenţa capitalurilor proprii şi a datoriilor 5.2. Tipuri de modificãri bilanţiere

33 34


35 36 37


32


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 5 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 5 sunt:  Principalelor structuri bilanţiere  Elementele componente şi definirea posturilor bilanţiere  Inţelegerea modificãrilor patrimoniale.

5.1 Componenţa capitalurilor proprii şi a datoriilor Capital social,

Pasivul bilanţier se compune din capitaluri proprii, datoriile contractate de întreprindere şi nerambursate încã, provizioanele şi veniturile în avans. Din punct de vedere financiar, pasivul desemneazã sursele de provenienţã ale capitalurilor proprii şi împrumutate.

Rezerve,

I. Capitalul propriu reprezintã interesul rezidual al acţionarilor în activele unei întreprinderi dupã deducerea tuturor datoriilor sale.

Rezultatul exerciţiului,

CAPITAL PROPRIU = ACTIV- PASIV extern = ACTIV NET CONTABIL

Datorii, Provizioane

Capitalurile proprii se constituie din aportul asociaţilor sau acţionarilor, prin autofinanţare şi din alte surse financiare nerambursabile. Concret, acestea cuprind: a) Capitalul social; b) Prime legate de capital; c) Rezerve din reevaluare; d) Rezerve; e) Rezultatul reportat (profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită); f) Rezultatul exerciţiului (profitul/pierderea curent/curentă ); II. Datoriile reprezintã fondurile sau capitalurile furnizate de terţi pentru care unitatea trebuie sã acorde o prestaţie sau un echivalent valoric. Persoanele juridice sau fizice faţã de care unitatea are obligaţii bãneşti sunt denumite creditori. Datoriile exprimã resursele strãine, aparţinând unei întreprinderi pe o perioadã mai mult sau mai puţin îndelungatã, regãsite sub formã de împrumuturi şi datorii asimilate, furnizori şi conturi asimilate, avansuri primite de la clienţi şi alte datorii. O datorie este o obligaţie actualã a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea cãreia se aşteaptã sã rezulte o ieşire de resurse ce încorporeazã beneficii economice. Datoriile sunt surse străine de finanţare care iau naştere şi funcţionează din momentul angajării faţă de terţi până în momentul stingerii lor. Datoriile pot fi de împărţite în mai multe categorii, funcţie de operaţiile care le generează: 

Comerciale faţă de furnizorii imobilizărilor, stocurilor de materii prime, materiale, mărfuri etc.;


33


 

Fiscale faţă de administraţia locală şi centrală reprezentate de impozite şi taxe; Salariale faţă de angajaţii întreprinderii reprezentate de salarii şi alte drepturi de personal;  Sociale reprezentând contribuţiile la asigurările şi protecţia socială;  Faţă de asociaţi/acţionari constând în dividendele cuvenite acestora pentru capitalul subscris ;  Alte datorii: avansuri acordate de clienţi, creditori diverşi etc. III. Provizioanele se constituie în virtutea principiului prudenţei şi sunt destinate sã acopere o serie de cheltuieli pe care evenimentele survenite sau în curs de desfãşurare le fac probabile. Provizioanele nu pot depasi din punct de vedere valoric sumele care sunt necesare stingerii obligaţiei curente la data bilantului. IV. Veniturile în avans reprezintã venituri înregistrate în perioada « N » dar care sunt transferate asupra rezultatului perioadei « N+1 » ( încasarea anticipatã a chiriilor, taxe, dobânzi etc.). Test de autoevaluare 5.1. 1. Enumeraţi sursele de capitaluri proprii. 5. Definiţi datoriile. 6. Ce reprezintã provizioanele? 4. In ce constau veniturile în avans ? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 36

5.2. . Tipuri de modificãri bilanţiere Modificãri de structurã, Modificãri de volum, Ecuaţii de modificãri bilanţiere

Operaţiile economico-financiare ce au loc în activitatea întreprinderii produc modificãri atât în activul, cât şi în pasivul acesteia. Aceste operaţii implicã modificãri contiune la nivelul elementelor patrimoniale pe care întreprinderea le administreazã, influenţând astfel mãrimea poziţiilor din bilanţ corespunzãtoare elementelor respective. Aceste modificãri se prezintã sub forma creşterilor sau a micşorãrilor, menţinându-se însã echilibrul bilanţier, adicã între totalul activelor şi cel al pasivelor. Modificãrile patrimoniale pot fi de douã tipuri : a) Modificãri bilanţiere de structurã, sunt acelea care produc schimbãri fie numai în structura activului, adicã a bunurilor economice, în sensul creşterii unui element concomitent şi cu aceeaşi sumã se micşoreazã alt element fãrã ca totalul activului sã se modifice, structura pasivului rãmânând neschimbatã, fie numai în structura pasivului, adicã a surselor de finanţare, în sensul creşterii unui element concomitent şi cu aceeaşi sumã se micşoreazã alt element fãrã ca totalul pasivului sã se modifice, structura activului rãmânând aceeaşi. Astel se observã douã categorii


34


de modificãri bilanţiere de structurã, ele putând fi enunţate dupã cum urmeazã : a.1) Operaţii economico-financiare ce determinã creşterea unui element de activ cu o unitate concomitent cu scãderea altui element de activ cu aceeaşi unitate. Ecuaţia ataşatã acestui tip de modificare este urmãtoarea : A+x–x =P a.2.) Operaţii economico-financiare ce determinã creşterea unui element de pasiv cu o unitate concomitent cu scãderea altui element de pasiv cu aceeaşi unitate. Ecuaţia ataşatã acestui tip de modificare este urmãtoarea : A=P+x–x b) Modificãri bilanţiere de volum, sunt acelea care produc schimbãri concomitent şi cu aceeaşi sumã atât în structura activului dar şi în cea a pasivului bilanţului, în sensul creşterii unui element de activ şi a unui element de pasiv sau în sensul scãderii unui element de activ şi a unui element de pasiv, totalul bilanţului modificându-se şi el în acelaşi sens, dar menţinându-se echilibrul bilanţier. Şi în acest caz se pot distinge douã categorii de modificãri : b.1.) Operaţii economico-financiare ce determinã creşterea unui element de activ cu o unitate concomitent cu creşterea unui element de pasiv cu aceeaşi unitate. Ecuaţia corespondentã pentru acest tip de modificare este : A+x=P+x b.2. ) Operaţii economico-financiare ce determinã scãderea unui element de activ cu o unitate concomitent cu scãderea unui element de pasiv cu aceeaşi unitate. Ecuaţia corespondentã pentru acest tip de modificare este : A-x=P-x Test de autoevaluare 5.2. 1. Cum se clasificã modificãrile bilanţiere? . 6. Ce sunt modificãrile de structurã? 7. Ce reprezintã modificãrile de volum? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 36

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 5 Analizaţi modificãrile patrimoniale pentru urmãtoarele operaţii economicofinanciare : 1. Se achiziţioneazã pe baza facturii nr. 3021/16.X.2006 materiale auxiliare în valoare de 1.100 RON. 2. Se achitã contravaloarea materialelor auxiliare de la operaţia anterioarã din contul curent cu ordinul de platã nr. 34/18.X.2006.


35


3. Se contracteazã şi încaseazã în contul curent un credit bancar pe termen scurt în valoare de 5.000 RON. 4. Se vând mãrfuri în numerar în valoare de 595 RON. 5. Se majoareazã capitalul social printr-un nou aport în naturã reprezentat de un utilaj de producţie în valoare de 2.000 RON. 6. Se încaseazã în numerar o creanţã comercialã în valoare de 1.350 RON, cu chitanţa nr. 004285/25.X.2006. 7. Se ridicã din cont pe baza cecului numerar nr. 79554/26X2006 suma de 5000 RON. 8. Se achitã în numerar salariile nete cuvenite angajaţilor în valoare de 4.200 RON. 9. Se transferã la rezerve prime de emisiune în valoare de 300 RON. 10. Se îcaseazã în contul curent TVA de recuperat de la bugetul de stat în valoare de 1.800 RON.

Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 5.1 1. Capitalul social, prime de capital, rezerve din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului. 2. O datorie este o obligaţie actualã a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea cãreia se aşteaptã sã rezulte o ieşire de resurse ce încorporeazã beneficii economice. 3. Provizioanele se constituie în virtutea principiului prudenţei şi sunt destinate sã acopere o serie de cheltuieli pe care evenimentele survenite sau în curs de desfãşurare le fac probabile. 4. Veniturile în avans reprezintã venituri înregistrate în perioada « N » dar care sunt transferate asupra rezultatului perioadei « N+1 » ( încasarea anticipatã a chiriilor, taxe, dobânzi etc.).

Răspuns 5.2. 1. Modificãri de structurã şi modificãri de volum. 2. Modificãri bilanţiere de structurã, sunt acelea care produc schimbãri fie numai în structura activului, adicã a bunurilor economice, în sensul creşterii unui element concomitent şi cu aceeaşi sumã se micşoreazã alt element fãrã ca totalul activului sã se modifice, structura pasivului rãmânând neschimbatã, fie numai în structura pasivului, adicã a surselor de finanţare, în sensul creşterii unui element concomitent şi cu aceeaşi sumã se micşoreazã alt element fãrã ca totalul pasivului sã


36


se modifice, structura activului rãmânând aceeaşi. 3.Modificãri bilanţiere de volum, sunt acelea care produc schimbãri concomitent şi cu aceeaşi sumã atât în structura activului dar şi în cea a pasivului bilanţului, în sensul creşterii unui element de activ şi a unui element de pasiv sau în sensul scãderii unui element de activ şi a unui element de pasiv, totalul bilanţului modificându-se şi el în acelaşi sens, dar menţinându-se echilibrul bilanţier



37

Contul de profit şi pierdere


CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6

Pagina 39

4.1. Prezentarea contului de profit şi pierdere în România 4.2. Conţinutul şi structura cheltuielilor 4.3. Conţinutul şi structura veniturilor

39 41 42


42 44 45


38


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 6 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 6 sunt:  Înţelegerea noţiunii de cont de profit şi pierdere  Definirea acestuia şi a principalelor structuri  Structura cheltuielilor şi veniturilor

6.1 Prezentarea contului de profit şi pierdere în România Cont de profit şi pierdere, Cheltuieli, Venituri

În timp ce bilanţul este considerat documentul care descrie situaţia patrimonialã, poziţia financiarã şi rezultatul obţinut de cãtre întreprindere, contul de profit şi pierdere reprezintã instrumentul de modelare contabilã ce explicã modul de constituire al rezultatului şi permite desprinderea unor concluzii legate de performanţele activitãţii întreprinderii. Structurile calitative ce sunt reprezentate şi comparate în acest document contabil de sintezã sunt : veniturile, adicã valorile produse şi vândute pe piaţã clienţilor şi cheltuielile – valorile utilizate pentru obţinerea unor venituri, ce sunt de fapt, costuri angajate pe alte pieţe. Iatã cum se prezintã conform Ordinului 1752/2005 formatul contului de profit şi pierdere :

1. Cifra de afaceri netã 2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie 3. Producţia realizatã de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizatã 4. Alte venituri din exploatare 5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile b) Alte cheltuieli externe 6. Cheltuieli cu personalul: a) Salarii şi indemnizaţii b) Cheltuieli cu asigurarile sociale, cu indicarea distinctã a celor referitoare la pensii 7. a) Ajustari de valoare privind imobilizãrile corporale şi imobilizãrile necorporale b) Ajustari de valoare privind activele circulante, în cazul care acestea depaşesc


39


suma ajustãrilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauzã 8. Alte cheltuieli de exploatare 9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctã a celor obţinute de la entitaţile afiliate 10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea distinctã a celor obţinute de la entitãţile afiliate 11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea distinctã a celor obtinute de la entitãţile afiliate 12. Ajustari de valoare privind imobilizãrile financiare şi investiţiile deţinute ca active circulante 13. Dobânzi de plãtit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctã a celor privind entitãţile afiliate 14. Profitul sau pierderea din activitatea curentã 15. Venituri extraordinare 16. Cheltuieli extraordinare 17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinarã 18. Impozitul pe profit 19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus 20. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

Test de autoevaluare 6.1. 11. Definiţi contul de profit şi pierdere. 12. In ce constau structurile contului de profit şi pierdere? 13. Care este actul normativ de reglementeazã formatul contului de profit şi pierdere? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 44


40


6.2. . Conţinutul şi structura cheltuielilor Exploatare, Cheltuieli financiare, Consum, Plata,

Principalele grupe de cheltuieli grupate după natura activităţilor care le generează sunt :  cheltuieli de exploatare ;  cheltuieli financiare ;  cheltuieli extraordinare ;  cheltuieli cu amortizările şi provizioanele ;  cheltuieli cu impozitul pe profit. Cheltuielile reprezintã diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuiri către acţionari. Ocazionarea cheltuielilor se derulează în patru etape succesive astfel : 1. Angajarea are loc în momentul contractării obligaţiei băneşti generatoare de plăţi sau consumatoare de resurse. ( In cazul cumpărării de materii prime de la furnizori, angajarea intervine în momentul creării obligaţiei băneşti faţă de furnizori de a plăti materiile prime cumpărate). 2. Consumul reprezintă utilizarea efectivă a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive. (Darea în consum a materiilor prime cumpărate anterior, în vederea obţinerii de produse finite, prestare a unor servicii sau executarea unor lucrări). 3. Plăţile reprezintă achitarea unor sume de bani ca echivalent în cadrul relaţiilor comerciale. (Achitarea obligaţiei faţă de furnizorul materiilor prime este o plată ca echivalent, în schimb plata impozitului pe profit este o plată ce reprezintă un transfer fără echivalent). 4. Imputarea este etapa când cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor obţinute. Test de autoevaluare 6.2. 5. Clasificaţi cheltuielile. 6. Definiţi cheltuielile. 7. Enumerati etapele de ocazionare a cheltuielilor. 8. In ce constã consumul? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 44


41


6.3. Conţinutul şi structura veniturilor Venituri Venituri din exploatare, Venituri financiare, Venituri extraordinare

Veniturile sunt determinate de operaţiile economice ce afectează patrimoniul întreprinderii prin mărirea activului datorită încasării în numerar, înregistrării creanţelor asupra clienţilor sau debitorilor diverşi, anulării provizioanelor şi alte operaţii ce au ca finalitate obţinerea de venituri. Veniturile sunt creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale asociaţilor sau acţionarilor. In contul de profit şi pierdere, veniturile se recunosc concomitent cu recunoşterea creşterii activelor sau ale reducerii datoriilor. In cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente succesive în timp şi anume : 1. Producţia este momentul creării rezultatului ca produs al activităţii consumatoare de resurse. (ex. : obţinerea de produse finite sau cea în curs de fabricaţie) ; 2. Facturarea sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la client. 3. Incasarea este etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani. 4. Încorporarea este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente. Organizarea şi înregistrarea veniturilor în contabilitate se face după natura lor astfel :  venituri din exploatare ;  venituri financiare ;  venituri extraordinare ;  venituri din provizioane Test de autoevaluare 6.3. 1. Clasificaţi veniturile. 7. Definiţi veniturile. 8. Ce reprezintã etapele de ocazionare a veniturilor? 9. In ce constã facturarea? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 45

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6 1. Se cunosc urmãtoarele informaţii cu privire la S.C. ABC S.R.L. : Venituri din vânzarea produselor 80.000 finite Venituri din vânzarea 20.000 semifabricatelor Bazele contabilitãţii

42


Venituri din vânzarea mãrfurilor Costul mãrfurilor vândute Venituri din subvenţii aferente cifrei de afaceri Producţia imobilizatã

50.000 30.000 3.000 30.000

Sã se calculeze producţia vândutã, cifra de afaceri şi totalul veniturilor din exploatare.

2. Se cunosc urmãtoarele informaţii la sfârşitul anului « N » despre o societate : Cheltuieli cu materii prime 5.000 Cheltuieli cu energia şi apa 1.500 Cheltuieli cu salariile personalului 9.000 Cheltuieli cu mãrfurile 4.000 Cheltuieli cu despãgubiri, amenzi 1.000 Cheltuieli cu sconturi acordate 500 Cheltuieli din dif. de curs valutar 200 Cheltuieli din cedarea activelor şi 7.000 alte operaţii de capital Calculaţi totalul cheltuielilor din exploatare.

3. Se cunosc urmãtoarele informaţii la sfârşitul anului « N » despre o societate : Venituri din vânzarea produselor 12.000 finite Venituri din vânzarea mãrfurilor 6.000 Venituri din vânzarea 3.000 semifabricatelor Venituri din prestãri servicii 2.000 Venituri din executãri de lucrãri 3.000 Bazele contabilitãţii

43


Costul mãrfurilor vândute Venituri din subvenţii aferente cifrei de afaceri Producţia imobilizatã Cheltuieli cu materii prime, materiale Cheltuieli cu energia şi apa Cheltuieli cu salariile personalului Cheltuieli cu activele cedate Cheltuieli cu sconturile acordate Cheltuieli cu impozitul pe profit Cheltuieli cu contribuţiile la asigurãrile sociale

4.500 1.500 10.000 3.000 1.000 8.000 10.000 3.000 900 2.000

Sã se calculeze suma ce se va înscrie în contul de profit şi pierdere la rubricile : - venituri din exploatare ; - cheltuieli din exploatare ; - rezultatul din exploatare.

Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 6.1 1. Contul de profit şi pierdere reprezintã instrumentul de modelare contabilã ce explicã modul de constituire al rezultatului şi permite desprinderea unor concluzii legate de performanţele activitãţii întreprinderii. 2. Structurile calitative ce sunt reprezentate şi comparate în acest document contabil de sintezã sunt : veniturile, adicã valorile produse şi vândute pe piaţã clienţilor şi cheltuielile – valorile utilizate pentru obţinerea unor venituri, ce sunt de fapt, costuri angajate pe alte pieţe. 3. OMFP. Nr. 1752/2005. Răspuns 6.2. 1. Principalele grupe de cheltuieli grupate după natura activităţilor care le generează sunt :     


cheltuieli de exploatare ; cheltuieli financiare ; cheltuieli extraordinare ; cheltuieli cu amortizările şi provizioanele ; cheltuieli cu impozitul pe profit.

44


2. Cheltuielile reprezintã diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuiri către acţionari. 3. Angajarea, Consumul, Plata, Imputarea. 4. Consumul reprezintă utilizarea efectivă a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive. (Darea în consum a materiilor prime cumpărate anterior, în vederea obţinerii de produse finite, prestare a unor servicii sau executarea unor ). Rãspuns 6.3. 1.. Organizarea şi înregistrarea veniturilor în contabilitate se face după natura lor astfel :  venituri din exploatare ;  venituri financiare ;  venituri extraordinare ;  venituri din provizioane 2. Veniturile sunt creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale asociaţilor sau acţionarilor. 3. Producţia, Facturarea, Incasarea, Incorporarea. 4. Facturarea sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la client.



45

Situaţia fluxurilor de trezorerie


SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 7

Pagina 47

7.1. Aspecte generale privind situaţia fluxurilor de trezorerie 7.2. Fluxurile de trezorerie ale activitãţii de exploatare 7.3. Fluxurile de trezorerie ale activitãţii de investiţii şi finanţare

47 48 49


50 51 52


46


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 7 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 7 sunt:  Înţelegerea noţiunii de situaţie a fluxurilor de trezorerie  Definirea acesteia  Reflectarea şi definirea componentelor situaţiei fluxurilor de trezorerie

7.1 Aspecte generale privind situaţia fluxurilor de trezorerie Informaţiile referitoare la fluxurile de trezorerie ale unei entitãţi sunt utile utilizatorilor de situaţii financiare deoarece : Activitatea de - se pune la dispoziţie o bazã pentru evaluarea capacitãţii unitãţii de a genera numerar şi echivalente de numerar ; exploatare - se determinã nevoile unitãţii de a utiliza acele fluxuri de numerar ; - se poate estima momentul şi siguranţa concretizãrii acestor fluxuri de numerar. Activitatea de Situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie sã prezinte intrãrile şi ieşirile de investiţii numerar clasificate pe tipuri de activitãţi : 1. fluxuri generate de activitatea de exploatare ; 2. fluxuri generate de activitatea de investiţii ; Activitatea de 3. fluxuri generate de activitatea de finanţare. Pentru a înţelege informaţiile cuprinse în aceastã situaţie, de la bun început finanţare trebuiesc clarificaţi anumiţi termeni utilizaţi şi anume : Numerarul cuprinde disponibilitãţile bãneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţiile pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. Fluxurile de numerar sunt intrãrile sau ieşirile de numerar şi echivalente de numerar. Activitãţile de exploatare sunt principalele activitãţi producãtoare de venit ale entitãţilor, precum şi alte activitãţi care nu sunt activitãţi de investiţie sau finanţare. Activitãţile de investiţie constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi de alte investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Activitãţile de finanţare sunt activitãţi care au ca efect modificãri ale dimensiunii şi compoziţiei capitalurilor proprii şi datoriilor entitãţii. Trezorerie,


47


Test de autoevaluare 7.1. 14. Definiţi numerarul şi echivalentele de numerar. 15. Enumeraţi şi definiţi tipurile de activitãţi ce genereazã fluxuri de trezorerie. 16. Ce sunt fluxurile de numerar? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 51

7.2. . Fluxurile de trezorerie ale activitãţii de exploatare Incasãri, Plãţi, Metada directã, Metoda indirectã

Valoarea fluxurilor de trezorerie ce provin din activitãţi de exploatare reprezintã un indicator semnificativ al mãsurii în care activitãtile entitãţii au generat suficiente fluxuri de trezorerie pentru a rambursa împrumuturile, a menţine capacitatea de funcţionare a entitãţii, a plãti dividende şi de a face noi investiţii, fãrã a recurge la surse externe de finanţare. O entitate poate raporta fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare folosind una din cele douã metode : 1. Metoda directã, prin care sunt prezentate clasele principale de plãţi şi încasãri brute în numerar. Aceastã metodã presupune operarea directã în fluxuri monetare, pe care le grupeazã în diferite categorii de încasãri şi plãţi, cupã cum urmeazã : Încasãri generate de relaţiile cu clienţii- Plãţi în favoarea furnizorilor şi personalului – - Dobânzi şi dividende plãtite – -Plãţi privind impozitele asupra beneficiilor – - Alte plãţi generate de exploatare ± ± Elementele extraordinare = ± Fluxul net de trezorerie relative la activitãţile de exploatare 2. Metoda indirectã, prin care profitul sau pierderea este ajustatã cu efectele tranzacţiilor ce nu au naturã monetarã, amânãrile sau angajamentele de plãţi sau încasãri în numerar din exploatare, trecute sau viitoare, şi elementele de venituri şi cheltuieli asociate cu fluxurile de trezorerie din investiţii sau finanţãri. Astfel, se au în vedere urmãtoarele categorii : ± Rezultatul net înaintea impozitãrii şi elementelor extraordinare + + Cheltuielile cu amortizãrile şi provizioanele – - Veniturile din amotizãri şi provizioane ± ± Rezultatul cesiunii imobilizãrilor şi plasamentelor + + Cheltuieli privind dobânzile – - Venituri din plasamente ± ± Rezultatul din exploatare înaintea variaţiei necesarului în fond de rulment ± Variaţia stocurilor ± Variaţia conturilor clienţi şi a altor creanţe din exploatare ± Variaţia conturilor furnizori şi a altor datorii din exploatare – - Dobânzi şi dividende plãtite


48


- Plãţi privind impozitele asupra beneficiilor ± Elemente extraordinare = ± Fluxul net de trezorerie relative la activitatea de exploatare Test de autoevaluare 7.2. 4. Cum poate o entitate raporta fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare? 5. In ce constã metoda directã? 6. In ce constã metoda indirectã? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 51

7.3. Fluxurile de trezorerie ale activitãţii de investiţii şi finanţare Investiţiile, Finanţarea, Incasãri/Plãti în numerar

-

-

Aceastã categorie de fluxuri aratã mãsura în care plãţile ce au fost efectuate pentru achiziţionarea de active sunt destinate sã genereze venituri şi fluxuri de trezorerie viitoare viitoare . Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activitãţi de investiţii pot fi considerate : plãţi efectuate în numerar pentru achiziţionarea de imobilizãri necorporale, corporale şi alte active imobilizate ; încasãrile în numerar din vânzarea de imobilizãri necorporale, corporale şi alte active imobilizate ; plãţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entitãţi şi de interese în asocierile în participaţie ; încasãrile în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entitãţi şi de interese în asocierile în participaţie ; avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate cãtre alte pãrţi ; încasãrile în numerar din rambursarea avansurilor şi a împrumuturilor efectuate cãtre alte pãrţi . Activitãţile de finanţare sunt acele activitãţi ce antreneazã modificãri în mãrimea şi structura capitalurilor proprii şi împrumutate ale întreprinderii. Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activitãţi de finanţare pot fi considerate : încasãrile în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de capital ; plãţile efectuate în numerar cãtre proprietari pentru a achiziţiona sau rãscumpãra acţiunile entitãţii ; încasãrile în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţã, a împrumuturilor, obligaţiunilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung ; rambursãrile în numerar ale unor sume împrumutate ; plãţile efectuate în numerar efectuate de locatar pentru reducerea obligaţiilor aferente unui contract de leasing financiar.


49


Test de autoevaluare 7.3. 1. Dati 2-3 exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activitãţi de investiţii. 10. Ce reprezintã activitãţile de finanţare ? 11. In ce constau fluxurile de trezorerie provenite din activitãţi de finanţare (3-4 exemple)? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 51

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7 1. Dispuneţi de informaţiile: încasãri de la clienţi 20.000 ; plãţi cãtre furnizori 1.500 ; plãţi cãtre angajaţi 2.500; dobânzi plãtite legate de activitatea de exploatare 100; impozit pe profit plãtit 600; plãti pentru achiziţii de terenuri 10.000, achiziţii de instalaţii 40.000, încasãri din vânzarea echipamentelor 50.000; dividendo încasate 12.000; venituri din emisiunea de capital social încasate 7000; încasãri din împrumuturi pe termen luna 1.500. Calculaţi fluxurile de numerar din activitatea de exploatare, investiţii şi finanţare.

2. Dispuneţi de urmãtoarele date: profit înainte de impozitare 30.000; impozit pe profit plãtit 7.200; cheltuieli cu amortizãrile 3.000; venituri din investiţii financiare 5.400; cheltuielile cu dobânzile 3.600; creşteri ale creanţelor comerciale 6.600; scãderi ale stocurilor 4.800; scãderi ale furnizorilor 9.800. Care este mãrimea numerarului generat de activitatea de exploatare?

3. Dispuneţi de datele: rezultat contabil înainte de impozitare 40.000; chletuieli privind amortizãrile 6.800; dobânzi plãtite 1.200; creşteri ale creanţelor clienţi 50.000; creşteri stocuri mãrfuri 20.000; creşteri furnizori 25.000; creşteri impozit pe profit 2.000. Care este fluxul de numerar din activitatea de exploatare?


50


Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 7.1 1. Numerarul cuprinde disponibilitãţile bãneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţiile pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. 2. Activitãţile de exploatare sunt principalele activitãţi producãtoare de venit ale entitãţilor, precum şi alte activitãţi care nu sunt activitãţi de investiţie sau finanţare. Activitãţile de investiţie constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi de alte investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Activitãţile de finanţare sunt activitãţi care au ca efect modificãri ale dimensiunii şi compoziţiei capitalurilor proprii şi datoriilor entitãţii. 3. Fluxurile de numerar sunt intrãrile sau ieşirile de numerar şi echivalente de numerar. Răspuns 7.2. 1. O entitate poate raporta fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare folosind una din cele douã metode : metoda directã şi metoda indirectã. 2. Metoda directã, prin care sunt prezentate clasele principale de plãţi şi încasãri brute în numerar. Aceastã metodã presupune operarea directã în fluxuri monetare, pe care le grupeazã în diferite categorii de încasãri şi plãţi. 3. Metoda indirectã, prin care profitul sau pierderea este ajustatã cu efectele tranzacţiilor ce nu au naturã monetarã, amânãrile sau angajamentele de plãţi sau încasãri în numerar din exploatare, trecute sau viitoare, şi elementele de venituri şi cheltuieli asociate cu fluxurile de trezorerie din investiţii sau finanţãri.

Rãspuns 7.3.

1. a) Plãţi efectuate în numerar pentru achiziţionarea de imobilizãri necorporale, corporale şi alte active imobilizate ; b) Incasãrile în numerar din vânzarea de imobilizãri necorporale, corporale şi alte active imobilizate ; c) Plãţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entitãţi şi de interese în asocierile în participaţie .


51




52

Noţiunea de cont. Forma şi structura contului


NOŢIUNEA DE CONT. FORMA ŞI STRUCTURA CONTULUI Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 8

Pagina 54

8.1. Noţiunea de cont. Funcţiile contului 8.2. Structura contului

54 55


57 59 59


53

Noţiunea de cont. Forma şi structura contului

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 8 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 8 sunt:  Înţelegerea noţiunii de cont  Definirea acestuia  Elementele componente ale structurii contului

8.1 Noţiunea de cont. Functiile contului

Cont,

Contul este un model de înregistrare cronologicã, grupare, sistematizare şi calcul în expresie valoricã a situaţiei şi modificãrilor elementelor patrimoniale.

În acest sens, pentru fiecare element de bun economic, sursã de finanţare, Cont de activ, cheltuialã sau venit se deschide câte un cont distinct în contabilitatea curentã, cu ajutorul cãruia se înregistreazã cu ajutorul etalonului monetar, pe bazã de documente, existentul la începutul perioadei de gestiune a elementului pentru care sSursa de a deschis contul, precum şi modificãrile (creşteri sau micşorãri) ale acestuia, finanţare, determinate de operaţiile economico-financiare ce se deruleazã în cadrul perioadei. funcţie

Deoarece conturile se deschid pentru elementele patrimoniului şi, în funcţie de conţinutul economic al fiecãrui component, vom avea: -

conturi deschise pentru elemente de activ; conturi deschise pentru conturi de pasiv; conturi deschise pentru conturi bifuncţionale.

Din definiţia contului pe care am descris-o mai sus se desprinde ideea cã toate conturile îndeplinesc o serie de funcţii, prin care rãspund tuturor cerinţelor contabilitãţii, şi anume:  Funcţia economicã constã în aceea cã fiecare cont reflectã un anumit bun economic, sursã de finanţare, cheltuialã sau venit, care determinã conţinutul economic al contului respectiv.  Funcţia de calcul se întâlneşte la toate conturile iar pe baza acesteia se calculeazã situaţia tuturor elementelor patrimoniale în diferite momente, a costurilor efective a produselor, lucrãrilor, a rezultatelor financiare etc.  Funcţia de control constã în folosirea datelor şi informaţiilor furnizate de ele la controlul integritãţii patrimoniului unitãţii, a cheltuielilor efectuate în diferite sectoare etc.  Funcţia de grupare constã în aceea cã în conturi se înregistreazã bunurile economice, sursele de finanţare, cheltuielile, veniturile pe elemente omogene, reflectându-se în fiecare cont toate operaţiile care se


54

Reguli de funcţionare ale conturilor. Analiza şi formula contabilã

referã la un anume element.  Funcţia de sistematizare este realizatã de fiecare cont în cadrul sãu, prin înregistrarea distinctã a operaţiilor economico-financiare ce determinã modificãri în sensul creşterii, de acelea care determinã scãderi ale aceluiaşi element. Test de autoevaluare 8.1. 17. Definiţi contul. 18. Clasificati conturile 19. Enumeraţi funcţiile contului. 20. In ce constã funcţia economicã a contului? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 59

8.2. . Structura contului Debit, Credit, Rulaj, Sold

Pentru a putea înregistra corect operaţiile economice şi financiare ce se deruleazã în cadrul unitãţilor în conturi şi pentru o bunã valorificare a informaţiilor furnizate este necesarã cunoaşterea elementelor ce compun structura contului: 1. Denumirea şi simbolul contului; 2. Data înregistrãrii; 3. Debitul şi creditul; 4. Explicaţia contului; 5. Rulajul contului; 6. Soldul contului. 1. Denumirea contului indicã elementul patrimonial de activ, capital propriu, datorie, cheltuialã sau venit ce este urmãrit prin intermediul contului respectiv. Simbolul contului reprezintã un numãr folosit pentru codificarea conturilor în sistem zecimal prin intermediul Planului General de Conturi. 2. Data înregistrãrii reprezintã momentul derulãrii, producerii sau înregistrãrii operaţiei economice sau financiare, fiind datã de ziua, luna anul în care a avut loc respectiva operaţie. Aceastã datã este consemnatã în documentul justificativ care atestã efectuarea operaţiei. 3. Debitul şi creditul reprezintã cele douã pãrţi ce definesc forma tabelarã de prezentare a unui cont. Ambii termeni provin din noţiuni de naturã juridicã (debitor, respectiv creditor), însã contabilitatea i-a preluat, dezvoltându-le conţinutul în funcţie de cerinţele metodei contabilitãţii. Debitorul este persoana care a primit un anumit bun sau o sumã de bani pentru


55


care trebuie sã efectueze o platã cãtre cel de la care a luat bunul sau banii. Debitul contului este acea parte în care se înscriu creşterile elementelor de activ şi scãderile elementelor de pasiv. Creditorul reprezintã persoana ce a dat o anumitã valoare şi care este îndreptãţitã sã primeascã în schimb un echivalent valoric. Creditul contului este acea parte în care se înscriu creşterile elementelor de pasiv dar şi scãderile elementelor de activ. Schema debitului şi creditului contului se prezintã astfel:

DEBIT

CREDIT

Soldul iniţial – pentru conturile de activ

Soldul iniţial – pentru conturile de pasiv

Creşterile- pentru conturile de Creşterile- pentru conturile de activ pasiv Scãderile- pentru conturile de Scãderile- pentru conturile de pasiv activ

4. Explicatia contului – este cea care dã expresie conţinutului sau naturii operaţiei reflectate în cont. Explicaţia poate fi : -

descriptivã atunci când se foloseşte textul scris, menţionându-se documentul justificativ, numãrul şi data acestuia şi - contabilã, în cazul în care se menţioneazãcontul corespondent în care se înregistreazã operaţia economico-financiarã. 5. Rulajul contului (mişcarea contului) aratã modificãrile valorice ale elementelor patrimoniale, în sensul creşterii sau scãderii lor, determinate de operaţii în cursul exerciţiului financiar respectiv. Cu alte cuvinte, reprezintã totalul sumelor înregistrate pe debitul şi pe creditul unui cont în cursul perioadei. 6. Soldul contului reprezintã mãrimea la un moment dat a unui element patrimonial de activ sau pasiv, cheltuieli sau venituri. În funcţie de data la care se referã, soldul poate fi: - iniţial (la începutul perioadei); - curent al zilei pentru care se face calculul; - final (la sfârşitul perioadei).


56


Pentru conturile de activ, soldul final este debitor şi se calculeazã astfel: SFD = Sold iniţial debitor + Rulaj debitor – Rulaj creditor. Pentru conturile de pasiv, soldul final este creditor şi se calculeazã astfel: SFC = Sold iniţial creditor + Rulaj creditor – Rulaj debitor. Forma graficã de reprezentare a unui cont este aceea a literei “T”, unde în stânga este debitul contului iar în partea dreaptã este creditul contului. D

Denumirea contului

C

Test de autoevaluare 8.2. 7. Enumeraţi elementele ce compun structura contului. 8. Definiţi rulajul contului? 9. Cum poate fi explicaţia contului 10. Cand se poate calcula soldul unui cont. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 59

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 8 1. Completaţi pentru urmãtoarele elemente patrimoniale structura conturilor corespondente: Capital social

Mãrfuri

S.I. 6.000 RD TSD SFC

S.I.

RC TSC

RD TSD

Clienţi


9.000 3.500 1.000 RC TSC SFD Furnizori

57


S.I.

5.000 2.000

RD TSD

S.I. 1.800 RC TSC SFD

RD TSD SFC

Conturi la bãnci S.I. RD TSD

6.000 7.300

8.000 3.500 1.000

2.000 RC TSC Credite bancare S.I.

2.000 RC TSC SFD

RD TSD SFC

8.000 5.500

RC TSC

2. Ce reprezintã debitul şi creditul.

3. Cum se realizeazã funcţia de sistematizare a fiecãrui cont?


58


Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 8.1 1. Contul este un model de înregistrare cronologicã, grupare, sistematizare şi calcul în expresie valoricã a situaţiei şi modificãrilor elementelor patrimoniale. 2. a) conturi deschise pentru elemente de activ; b)conturi deschise pentru conturi de pasiv; c)conturi deschise pentru conturi bifuncţionale 3. Funcţia economicã, de calcul, de control, de grupare, de sistematizare. 4. Funcţia economicã constã în aceea cã fiecare cont reflectã un anumit bun economic, sursã de finanţare, cheltuialã sau venit, care determinã conţinutul economic al contului respectiv. Răspuns 8.2. 1. Elemente ce compun structura conturlui sunt: 1. Denumirea şi simbolul contului; 2.Data înregistrãrii; 3.Debitul şi creditul; 4.Explicaţia contului; 5.Rulajul contului; 6.Soldul contului. 2. Rulajul contului (mişcarea contului) aratã modificãrile valorice ale elementelor patrimoniale, în sensul creşterii sau scãderii lor, determinate de operaţii în cursul exerciţiului financiar respectiv. 3. Explicaţia poate fi : -

descriptivã atunci când se foloseşte textul scris, menţionându-se documentul justificativ, numãrul şi data acestuia şi contabilã, în cazul în care se menţioneazãcontul corespondent în care se înregistreazã operaţia economico-financiarã.

4. Soldul poate fi: inițial (la începutul perioadei); curent al zilei pentru care se face calculul; final (la sfârşitul perioadei).



59



REGULI DE FUNCŢIONARE ALE CONTURILOR. ANALIZA ŞI FORMULA CONTABILĂ Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 9

Pagina 61

9.1. Reguli de funcţionare ale conturilor 9.2. Analiza şi formula contabilã

61 62


65 67 72


60


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 9 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 9 sunt:  Înţelegerea regulilor de funcţionare ale conturilor  Definirea acestora  Descrierea analizei contabile  Reflectarea în contabilitate a operaţiilor economico-financiare

9.1. Regulile de funcţionare ale conturilor Reguli, Debit, Credit

Condiţia de bazã în vederea înregistrãrii corecte a operaţiilor economice şi financiare cu ajutorul conturilor o reprezintã cunoaşterea regulilor de funcţionare a acestora. Prin aceste reguli se stabileşte foarte exact în ce parte a conturilor, pe debit sau pe credit, se înregistreazã soldul iniţial, precum şi modificãrile (creşteri sau micşorãri) suferite în cadrul operaţiilor economice şi financiare de elementul patrimonial pentru care s-a deschis contul respectiv. Regula 1. Conturile de activ încep sã funcţioneze prin a se debita şi se debiteazã cu existentul iniţial preluat din activul bilanţului precum şi cu intrãrile sau majorãrile elementelor patrimoniale de activ. Regula 2. Conturile de pasiv încep sã funcţioneze prin a se credita şi se crediteazã cu existentul iniţial preluat din pasivul bilanţului precum şi cu intrãrile sau majorãrile elementelor patrimoniale de pasiv. Regula 3. Conturile de activ se crediteazã cu micşorãrile (scãderile) elementelor de activ determinate de operaţiile economice şi financiare. Conturile de activ prezintã la sfârşitul perioadei sold final debitor sau se soldeazã (zero, balansat). Regula 4. Conturile de pasiv se debiteazã cu micşorãrile elementelor de pasiv determinate de operaţiile economice şi financiare. Conturile de pasiv prezintã la sfârşitul perioadei sold final creditor sau se soldeazã (zero, balansat).


61


Test de autoevaluare 9.1. 1. Ce stabilesc regulile de funcţionare ale conturilor? 2. Definiţi regula 1. 3. Definiti regula 3. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 67

9.2. Analiza şi formula contabilã

Analizã contabilã, Formula contabilã, Stornare

Analiza contabilã reprezintã examinarea analiticã a operaţiilor economice şi financiare pe baza documentelor ce atestã aceste operaţii în vederea stabilirii conturilor corespondente necesare dublei înregistrãri. Elementele ce compun analiza contabilã sunt: 1.

Natura operaţiei economice sau financiare ce urmeazã sã se înregistreze ( ex.: achiziţie, platã, vânzare, încasare etc.); 2. Modificãrile patrimoniale (creşterile sau micşorãrile elementelor patrimoniale); 3. Conturile corespondente în care se vor înregistra elementele patrimoniale modificate în urma operaţiilor ce au loc; 4. Aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor pentru a se înregistra corect operaţiile în conturi. Formula contabilã reprezintã o formã de reprezentare graficã a raportului de egalitate valoricã ce se stabileşte între conturile corespondente, raport determinat de dubla înregistrare a operaţiei economice sau financiare. Formula contabilã cuprinde urmãtoarele elemente: -

denumirea sau simbolul contului corespondent debitor; semnul egalitãţii; denumirea sau simbolul contului corespondent creditor; mãrimea valoricã a operaţiei economice sau financiare. CONTUL DEBITOR = CONTUL CREDITOR

SUMA OPERAŢIEI

Dupã tipul operaţiei ce urmeazã sã se înregistreze formulele contabile pot fi : -

curente; de stornare. Formulele contabile curente servesc la evidenţierea operaţiilor economice şi financiare ce se deruleazã în activitatea întreprinderii. Formulele contabile de stornare sunt acele formule întocmite în scopul de a corecta sau anula formule contabile curente eronate ce au fost întocmite anterior. În Bazele contabilitãţii

62


funcţie de modul de realizare a stornãrii, formulele contabile pot fi :  de stornare în roşu sau  de stornare în negru. Formulele de stornare în roşu sunt acelea în care anularea sau corectarea se face prin repetarea formulei eronate, însã cu înscrierea sumei în roşu sau prin încadrarea acesteia într-un chenar. Acest tip de formule de stornare în roşu au ca efect reducerea rulajului conturilor. Formulele de stornare în negru sunt acele formule în care anularea sau corectarea se realizeazã prin inversarea poziţiei conturilor în cadrul corespondenţei cu aceeaşi sumã. . Acest tip de formule de stornare în negru are ca efect reducerea soldului conturilor. Test de autoevaluare 9.2. S.C. Alda SRL prezintã la începutul anului urmãtoarea situaţie patrimonialã : Bilanţ contabil ACTIVE IMOBILIZATE

22.000

Clãdiri

10.000

Terenuri

7.000

Echipamente tehnologice

5.000

ACTIVE CIRCULANTE

24.000

Materii prime

3.000

Produse finite

7.000

Clienţi

6.000

Casa şi conturi la bãnci

8.000

DATORII CE TREBUIESC PLATITE

20.000

ÎN TERMEN < 1 AN


Furnizori

5.000

Salarii datorate

6.000

Credite bancare pe termen scurt

5.000

63


Impozite şi taxe cãtre buget

4.000


10.000

ÎN TERMEN > 1 AN Credite bancare pe termen lung CAPITALURI PROPRII

10.000 16.000

Capital social

10.000

Rezerve

2.000

Profit

4.000

În cursul lunii ianuarie, au loc urmãtoarele operaţii : 1) Se încorporeazã rezervele în valoare de 2.000 RON în capitalul social. 2) Se achitã salariile datorate de 6.000 RON din contul curent. 3) Se încaseazã creanţe comerciale în valoare de 3.000 RON în cont . 4) Se achizţioneazã materiale auxiliare în valoare de 500 RON, TVA 19% pe baza de facturã fiscalã. 5) Se ramburseazã un credit bancar pe termen scurt în valoare de 2.000 RON din contul curent. 6) Se înregistreazã consum de materii prime în valoare de 1.000 RON în procesul de fabricaţie. 7) Se vând beneficiarilor produse finite pe bazã de facturã fiscalã în valoare de 3.000 RON , TVA 19%. 8) Se majoreazã capitalul social cu suma de 2.000 RON din profitul societãţii. 9) Se achitã impozite la bugetul de stat din contul curent în valoare de 1.500 RON. 10) Se ramburseazã o tranşã dintr-un credit bancar pe termen lung în valoare de 1.000 RON din contul curent. Sã se întocmeascã formulele contabile pentru operaţiile de mai sus şi bilanţul la sfârşitul perioadei .


64



Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 9 1. Se cunosc despre S.C. « Beth » SRL la data de 1.IX.2006 urmãtoarele informaţii : Echipamente tehnologice

70.000

Mãrfuri

40.000

Clienţi

50.000

Conturi la bãnci în lei

80.000

Capital social vãrsat

90.000

Rezerve

10.000

Furnizori

60.000

Credite bancare

80.000

Societatea efectueazã urmãtoarele operaţii în cursul lunii septembrie : 1) Înregistreazã o facturã de cumpãrare mãrfuri în valoare de 5.000 RON. 2) Se încaseazã valoarea tuturor creanţelor comerciale în contul curent. 3) Se majoreazã capitalul social prin încorporarea tuturor rezervelor. 4) Se plãtesc furnizori în valoare de 20.000 RON din contul curent. 5) Se ramburseazã suma de 15.000 RON reprezentând credite ajunse la scadenţã. Se cere : a) Analiza contabilã a operaţiilor ce au loc în cursul lunii septembrie. b) Deschiderea, operarea modificãrilor în conturile corespondente şi întocmirea formulelor contabile.


65


c) Întocmirea bilanţului la sfârşitul lunii septembrie

2. Întocmiţi formulele contabile pentru urmãtoarele operaţii economicofinanciare : 1. Se achiziţioneazã pe baza facturii nr. 3021/16.X.2006 materiale consumabile în valoare de 1.100 RON. 2. Se achitã contravaloarea materialelor consumabile de la operaţia anterioarã din contul curent cu ordinul de platã nr. 34/18.X.2006. 3. Se contracteazã şi încaseazã în contul curent un credit bancar pe termen lung în valoare de 55.000 RON. 4. Se vând mãrfuri pe bazã de facturã fiscalã în valoare de 500 RON, TVA 19%. 5. Se majoareazã capitalul social printr-un nou aport în naturã reprezentat de mobilier birou în valoare de 2.000 RON. 6. Se încaseazã în numerar un debitor divers în valoare de 1.350 RON, cu chitanţa nr. 004285/25.X.2006. 7. Se depune în cont pe baza foii de vãrsãmânt nr. 79554/26X2006 suma de 900 RON. 8. Se achitã în numerar salariile nete cuvenite angajaţilor în valoare de 8.000 RON. 9. Se transferã la rezerve prime de aport în valoare de 600 RON. 10. Se încaseazã în contul curent TVA de recuperat de la bugetul de stat în valoare de 1.500 RON.


66


Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 9.1 1. Prin aceste reguli se stabileşte foarte exact în ce parte a conturilor, pe debit sau pe credit, se înregistreazã soldul iniţial, precum şi modificãrile (creşteri sau micşorãri) suferite în cadrul operaţiilor economice şi financiare de elementul patrimonial pentru care s-a deschis contul respectiv. 2. Conturile de activ încep sã funcţioneze prin a se debita şi se debiteazã cu existentul iniţial preluat din activul bilanţului precum şi cu intrãrile sau majorãrile elementelor patrimoniale de activ. 3. Conturile de activ se crediteazã cu micşorãrile (scãderile) elementelor de activ determinate de operaţiile economice şi financiare. Conturile de activ prezintã la sfârşitul perioadei sold final debitor sau se soldeazã (zero, balansat).

Răspuns 9.2. 1. 1. În urma încorporãrii rezervelor, valoarea acestora va scãdea, în timp ce capitalul social va creşte cu valoarea de 2.000 RON. Ambele conturi sunt de pasiv, astfel cã, « Rezerve » va fi pe debit iar « Capital social pe credit :


67


Rezerve

=

Capital social

2.000

2. Achitarea salariilor presupune micşorarea obligaţiilor societãţii faţã de personal, iar contul corespondent este “Personal – salarii datorate”, cont de pasiv ce se va înregistra pe debit, în timp ce contul curent se va diminua în urma plãţii iar « Conturi la bãnci » se va afla pe credit în cadrul formulei contabile :

Personal – salarii datorate

=

Conturi la bãnci

6.000

3. În urma încasãrii în cont a unei creanţe, « Conturi la bãnci » va creşte şi se va afla pe debit, în timp ce creanţele se vor micşora, ceea ce înseamnã cã « Clienţii » se vor trece pe credit cu suma de 3.000 RON.

Conturi la bãnci

=

Clienţi

6.000

4. Achiziţia de materiale auxiliare presupune creşterea de astfel de stocuri şi în acelaşi timp o creştere a obligaţiilor faţã de furnizorii acestor materiale. Astfel, contul « Materiale auxiliare », cont de activ va fi pe debit împreunã cu taxa pe valoarea adãugatã deductibilã aferentã materialelor achiziţionate iar contul « Furnizori », cont de pasiv se va afla pe credit.

%

=

Furnizori

595

Materiale auxiliare

500

TVA deductibilã

95

5. Rambursarea creditelor bancare pe termen scurt din contul curent presupune micşorarea obligaţiilor faţã de instituţia creditoare şi totodatã micşorarea


68


contului curent bancar. « Creditele bancare pe termen scurt » reprezintã un cont de pasiv care micşorându-se se va afla pe debit iar « Conturi la bãnci » pe credit cu suma de 2.000 RON

Credite bancare pe termen scurt

=

Conturi la bãnci

2.000

6. Consumul de materii prime presupune micşorarea stocului de materii prime şi în acelaşi timp creşterea cheltuielilor cu materiile prime. Contul « Materii prime » se va afla pe credit, fiind un cont de activ ce scade şi contul »Cheltuieli cu materiile prime » va fi pe debit, fiind un cont de activ ce creşte cu valoarea de 1.000 RON.

Cheltuieli cu materii prime

=

Materii prime

1.000

7. Orice vânzare presupune o creştere a creanţelor faţã de clienţi concomitent cu creşterea veniturilor obţinute în urma vânzãrii şi a TVA colectatã aferentã. În acest caz, veniturile sunt din vânzarea produselor finite şi fiind cont de pasiv acesta împreunã cu TVA colectatã vor fi pe credit în timp ce creanţele sunt reprezentate de contul « Clienţi » şi va figura pe debit.

Clienţi

=

%

3.570

Venituri din vânzarea produselor finite

3.000

TVA colectatã

570

8. Majorarea capitalului social pe seama profitului determinã creşterea contului « Capital social » cu suma de 2.000 RON şi înregistrarea pe credit în cadrul formulei contabile iar profitul se va repartiza urmând o diminuare în urma acestei


69


operaţii , “Repartizarea profitului” fiind pe debit.

Repartizarea profitului

=

Capital social

2.000

9. Plata impozitelor datorate din cont va determina o scãdere a obligaţiilor faţã de buget în timp ce şi contul curent de la bancã se va micşora cu suma de 1.500 RON. Astfel, contul « Impozite, taxe şi vãrsãminte asimilate » se va trece pe debit, fiind un cont de pasiv iar « Conturi la bãnci » pe credit, fiind cont de activ. Impozite, taxe şi vãrsãminte asimilate

=

Conturi la bãnci

1.500

10. Rambursarea unei tranşe dintr-un credit bancar pe termen lung din cont determinã micşorarea obligaţiilor faţã de instituţia creditoare şi totodatã micşorarea contului curent bancar. « Creditele bancare pe termen lung » reprezintã un cont de pasiv care micşorându-se se va afla pe debit iar « Conturi la bãnci » pe credit cu suma de 1.000 RON

Credite bancare pe termen lung

=

Conturi la bãnci

1.000

Bilanţ contabil ACTIVE IMOBILIZATE

22.000

Clãdiri

10.000

Terenuri

7.000

Echipamente tehnologice

5.000

ACTIVE CIRCULANTE

16.570

Materii prime


2.000

70


Materiale auxiliare

500

Produse finite

7.000

Clienţi

3.570

Casa şi conturi la bãnci

3.500


11.570

ÎN TERMEN < 1 AN Furnizori

5.595

Salarii datorate

0

Credite bancare pe termen scurt TVA de platã

3.000 475

Impozite şi taxe cãtre buget DATORII CE TREBUIESC PLATITE

2.500 9.000

ÎN TERMEN > 1 AN Credite bancare pe termen lung CAPITALURI PROPRII

18.000

Capital social

14.000

Rezerve

0

Profit


9.000

4.000

71




72

Planul de conturi general


PLANUL DE CONTURI GENERAL Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10

Pagina 74

10.1. Aspecte generale privind planul de conturi 10.2. Inregistrari contabile aferente operaţiilor economico-financiare

74 75


78 79 81


73


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 10 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 10 sunt:   

Înţelegerea noţiunii de plan de conturi Structura acestuia Reflectarea în contabilitate a operaţiilor economico-financiare

10.1 Aspecte generale privind planul de conturi Plan contabil, Conturi de bilanţ, Conturi de rezultate

Planul contabil naţional numit şi planul contabil general este compus dintr-un ansamblu de reguli şi principii, dintr-o listă de conturi, metode şi recomandările pentru utilizarea lor, dintr-un vocabular contabil precum şi din metode şi proceduri pentru organizarea contabilităţii. Ca instrument de normalizare contabilă, el poate fi recomandat sau impus celor vizaţi. Planul de conturi care este o listă metodică de conturi, reprezintă o componentă a Planului contabil naţional. Planul de conturi general al agenţilor economici din România conţine nouă clase de conturi simbolizate cu o cifră, grupe de conturi simbolizate cu două cifre, conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul alII- lea , simbolizate cu patru cifre. Conturile din clasele 1-7 sunt obligatorii, iar cele din clasele 8 şi 9, precum şi dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice, pot fi adoptate şi completate de fiecare unitate patrimonială, în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii. 1 Structurile Planului de conturi general sunt următoarele: 1. Conturi de bilanţ – sunt conturi care înregistrează operaţiile ce produc modificări în masa patrimonială a întreprinderii şi care se calculează prin soldurile lor structurile bilanţiere. Clasele de conturi bilanţiere cuprind:  Clasa I - Clasa de capitaluri;  Clasa II – Clasa de imobilizări;  Clasa III – Clasa de stocuri şi producţie în curs de execuţie;  Clasa IV – Conturi de terţi;  Clasa V – Conturi de trezorerie. 2. Conturi de rezultate – sunt conturi care înregistrează operaţiile generatoare de cheltuieli şi venituri, justificând astfel, originea rezultatului. Soldurile acestor conturi se regăsesc în contul de profit şi pierdere.  Clasa VI – Conturi de cheltuieli;  Clasa VII – Conturi de venituri. 3. Conturi speciale - sunt conturile reprezentate în Clasa VIII- Conturi speciale care înregistrează drepturi şi obligaţii (angajamente acordate şi

1

T.Nicolae, Contabilitate financiară, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2003, pag. 35


74


angajamente primite) susceptibile să modifice mărimea sau consistenţa patrimoniului întreprinderii, precum şi alte valori extrapatrimoniale şi prelucrarea solurilor conturilor la deschiderea şi închiderea exerciţiului. 4. Conturile de gestiune – sunt conturile din Clasa IX- Conturi de gestiunece înregistrează operaţii relative la contabilitatea internă de gestiune . Test de autoevaluare 10.1. 21. Definiţi planul de conturi general. 22. Cum clasificaţi conturile de bilanţ? 23. Cum clasificaţi conturile de rezultate?


10.2. . Inregistrari contabile aferente operaţiilor economico-financiare În cursul lunii mai au loc urmãtoarele operaţii : 1) Se încorporeazã prime de aport în valoare de 4.000 RON în capitalul social. 2) Se achitã salariile datorate de 3.000 RON în numerar. 3) Se încaseazã debitori diverşi în valoare de 1.000 RON în casã . 4) Se achizţioneazã materiale consumabile în valoare de 500 RON, TVA 19% pe baza de facturã fiscalã. 5) Se ramburseazã un credit bancar pe termen scurt în valoare de 600 RON din contul curent. 6) Se înregistreazã consum de piese de schimb în valoare de 400 RON în procesul de fabricaţie. 7) Se vând beneficiarilor mãrfuri pe bazã de facturã fiscalã în valoare de 3.000 RON , TVA 19%. 8) Se majoreazã capitalul social cu suma de 1.000 RON din rezerve. 9) Se achitã impozit pe salarii din contul curent în valoare de 900 RON. 10) Se ramburseazã TVA de platã în valoare de 1.500 RON din contul curent.


75


Sã se întocmeascã formulele contabile pentru operaţiile de mai sus şi bilanţul la sfârşitul perioadei .

1. Prime de aport

=

Capital social

1043

4.000

1012

2. Personal – salarii datorate

=

Casa

3.000

5311

421

3. Casa

=

Debitori diverşi

5311

1.000

461

4. %

=

Furnizori

595

401 Materiale consumabile

500

3021 TVA deductibilã

95

4426


76


5. Credite bancare pe termen scurt

=

Conturi la bãnci

600

5121

5191

6. Cheltuieli cu piese de schimb

=

Piese de schimb

400

3024

6024

7. Clienţi

=

%

3.570

Venituri din vânzarea mãrfurilor

3.000

411

707 TVA colectatã

570

4427

8. Rezerve

=

Capital social

106

1.000

1012

9. Impozit pe


=

Conturi la bãnci

900

77


salarii

10. TVA de platã

=

Conturi la bãnci

4423

1.500

5121

Test de autoevaluare 10.2. 1. Se achizţioneazã materii prime în valoare de 1.000 RON, TVA 19% pe baza de

facturã fiscalã. 2) Se ramburseazã o dobândã aferentã unui credit în valoare de 2.000 RON din contul curent. 3) Se înregistreazã consum de materiale auxiliare în valoare de 500 RON în procesul de fabricaţie. 4) Se vând beneficiarilor semifabricate pe bazã de facturã fiscalã în valoare de 4.000 RON , TVA 19%. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 79

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 10 În cursul lunii august la o societate comercialã au loc urmãtoarele operaţii : 1. Se înregistreazã consum de materii prime în valoare de 6.000 RON. 2. Se vând în numerar mãrfuri în valoare de 12.000 RON (TVA inclus). 3. Se presteazã servicii beneficiarilor în valoare de 4.000 RON, TVA 19%. 4. Se înregistreazã factura de energie electricã în valoare de 1.200 RON. (TVA inclus)


78


5. Se înregistreazã factura de telefon în valoare totalã de 500 RON. 6. Se înregistreazã o facturã de consultanţã juridicã în valoare de 300 RON. 7. Se încaseazã dobânzi aferente disponibilitãţilor bãneşti în contul curent în valoare de 1.800 RON. 8. Se înregistreazã diferenţe de curs valutar nefavorabile aferente creanţelor faţã de clienţii externi în valoare de 400 RON. 9. Se înregistreazã salarii datorate personalului şi colaboratorilor în valoare de 7.000 RON. 10. Se înregistreazã vânzarea de mãrfuri pe baza unei facturi fiscale în valoare de 9.500 RON, TVA 19%.

Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 10.1 1. Planul contabil naţional numit şi planul contabil general este compus dintr-un ansamblu de reguli şi principii, dintr-o listă de conturi, metode şi recomandările pentru utilizarea lor, dintr-un vocabular contabil precum şi din metode şi proceduri pentru organizarea contabilităţii. 2. Conturi de bilanţ – sunt conturi care înregistrează operaţiile ce produc modificări în masa patrimonială a întreprinderii şi care se calculează prin soldurile lor structurile bilanţiere. Clasele de conturi bilanţiere cuprind: 1. Clasa I - Clasa de capitaluri; 2. Clasa II – Clasa de imobilizări; 3. Clasa III – Clasa de stocuri şi producţie în curs de execuţie; 4. Clasa IV – Conturi de terţi; 5. Clasa V – Conturi de trezorerie. 3. Conturi de rezultate – sunt conturi care înregistrează operaţiile generatoare de cheltuieli şi venituri, justificând astfel, originea rezultatului. Soldurile acestor conturi se regăsesc în contul de profit şi pierdere. - Clasa VI – Conturi de cheltuieli; - Clasa VII – Conturi de venituri. Rãspuns 10.2 1. %


=

Furnizori

1190

79


401 Materii prime

1.000

301 TVA deductibilã

190

4426

2. Dobânzi af. Creditelor bc.

=

Conturi la bãnci

2.000

5121

1682

3. Cheltuieli cu materiale auxiliare

=

Materiale auxiliare

400

302

602

4. Clienţi

=

%

4760

Venituri din vânzarea semifabricatelor

4.000

411

702 TVA colectatã

760

4427


80




81

Documentele în contabilitate


DOCUMENTELE IN CONTABILITATE Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11

Pagina 83

11.1. Definirea şi clasificarea documentelor 11.2. Documentele justificative 11.3. Registrele de contabilitate

83 84 85


86 86 88


82


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 11 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 11 sunt:  Înţelegerea noţiunii de documente  Definirea acestora şi clasificarea  Descrierea registrelor de contabilitate

11.1 Definirea şi clasificarea documentelor Documente, Formulare, Gestiune

Documentele reprezintã acte scrise în care se stipuleazã operaţiile economicofinanciare în momentul şi de regulã la locul efectuãrii lor în scopul de a justifica înfãptuirea acestor operaţii şi ca bazã a înregistrãrii lor în contabilitate. Documentele contabile utilizate trebuie sã reprezinte un sistem unitar şi raţional care sã funcţioneze dupã reguli precise în ceea ce priveşte întocmirea, utilizarea, circulaţia şi evidenţa fiecãrui document. Gestiunea documentelor contabile reprezintã o activitate care trebuie sã prevadã urmãtoarele operaţiuni : organizarea circulaţiei documentelor, utilizarea şi evidenţa documentelor, reconstituirea acestora şi pãstrarea lor. Documentele contabile sunt reprezentate de formulare care se prezintă sub formă tipizată sau netipizată. Formularele tipizate sunt suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi formatul sunt prestabilite şi imprimate. Conţinutul acestor formulare este definit de informaţiile consemnate în urma operaţiilor ce au avut loc. Informaţiile sunt fixe atunci când au caracter repetitiv, fiind tipãrite şi variabile, adicã specifice condiţiilor concrete în care se produc operaţiile. Forma formularului se concretizeazã prin gruparea şi aşezarea informaţiilor fixe dar şi a spaţiilor pentru informaţiile variabile care urmeazã a se completa de cãtre utilizatori. Formatul formularului exprimã mãrimea suportului de hârtie, în acest sens folosindu-se dimensiuni standardizate. Formularele netipizate sunt suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi formatul nu sunt prestabilite şi imprimate iar folosirea lor rãmâne la latitudinea fiecãrei unitãţi patrimoniale. In funcţie de modul de întocmire şi de rolul lor în cadrul sistemului informaţional-decizional acestea pot fi: - documente justificative; - documente de evidenţă contabilă; - documente de sinteză şi raportare.


83


Test de autoevaluare 11.1. 24. Definiţi documentele. 25. In ce constau formularele netipizate 26. Dar cele tipizate? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 86

11.2. . Documentele justificative Document justificativ, Format, Prelucrare Erori

Documentele justificative sun acele documente care asigură datele de intrare în sistemul informaţional al contabilităţii. Operaţiile economice şi financiare se consemnează în momentul efectuării lor în documente justificative. Legea contabilităţii prevede că “orice operaţie patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”. Documentele justificative sun întocmite la locul de muncă unde se produce operaţia sau participă la înfăptuirea ei. Documentele justificative au un conţinut ce este format din urmãtoarele elemente principale : - denumirea, numãrul şi data documentului ; - denumirea şi sediul unitãţii patrimoniale ; - denumirea pãrţilor care participã la efectuarea operaţiei; - conţinutul operaţiei economico-financiare; - dacã este cazul, temeiul legal al respectivei operaţii ce are loc; - datele cantitative şi/sau valorice aferente operaţiei efectuate; - semnãturile persoanelor care rãspund de efectuarea operaţiilor, ale celor care o avizeazã şi a celor care sunt în drept sã o aprobe; - alte elemente care sã asigure o consemnare completã a operaţiilor în documentele justificative. După completare, aceste documente sunt supuse operaţiei de prelucrare. Ea constă în sortarea documentelor pe operaţii, exprimarea în etalon monetar a mărimii operaţiilor economice şi financiare dacă este cazul, cumularea sau precontabilizarea mai multor documente justificative şi obţinerea pe această cale a documentelor centralizatoare, verificarea de formă, aritmetică şi de fond, iar în final înregistrarea în contabilitate. Erorile constatate cu ocazia întocmirii, verificãrii şi înregistrãrii documentelor justificative se corecteazã prin tãierea cu o linie a textului sau a cifrei greşite în toate exemplarele, şi prin scrierea, deasupra lor, a textului sau a cifrei corecte. Documentele cu regim special anulate nu se distrug, ci se pãtreazã în carnetele respective pentru justificare.


84


Test de autoevaluare 11.2. 11. Definiţi documentele justificative 12. In ce constã structura documentelor justificative? 13. In caz de erori strecurate in aceste documente cum se procedeazã? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 87

11.3. Registrele de contabilitate Registrul Jurnal, Registrul Inventar, Cartea Mare

Principalele registre care se folosesc în contabilitate sunt: 1. Registrul Jurnal; 2. Registrul Inventar; 3. Registrul “Cartea Mare”. Aceste registre se utilizează în strânsă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi completate, astfel încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate. Persoanele fizice şi juridice care utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor au obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub formă de suporturi tehnice şi controlul datelor înregistrate în contabilitate. Registrul Jurnal ş Registrul Inventar sunt obligatorii şi se înregistrează la organele fiscale. Registrele contabile numerotate, şnuruite, parafate, înregistrate la organele fiscale şi completate regulat pot fi admise ca probă în cazul litigiilor unităţii patrimoniale. Registrul Jurnal înregistrează zilnic în mod cronologic, operaţie cu operaţie, fără spaţii libere şi ştresături toate mişcările patrimoniului unităţii. In cazul unităţilor mari cu un volum mare al activităţilor, Registrul Jurnal poate cuprinde registre jurnal auxiliare pentru operaţii de bancă şi de casă, decontări cu furnizori, clienţi etc. Orice operaţie cuprinsă în acest registru trebuie să cuprindă elemente referitoare la: felul, numărul şi data documentului justificativ, sumele corespunzătoare operaţiilor înregistrate, menţionarea conturilor debitoare şi creditoare în care s-au înregistrat. Registrul Inventar este documentul obligatoriu în care se înregistrează grupat toate elementele patrimoniale inventariate la sfârşitul fiecărui an. Acesta cuprinde douã pãrţi : listele de inventariere şi recapitulaţia inventarului. În cadrul recapitulaţiei, datele prelucrate din listele de inventariere sunt grupate pe structurile patrimoniale de activ şi cele de datorii. Registrul “Cartea Mare” serveşte la înregistrarea şi gruparea operaţiilor economice şi financiare în raport de natura lor iar în cadrul fiecărei grupări în ordinea succesiunii lor în timp şi sensul modificării contului (debitor/creditor). Acest registru este un document contabil obligatoriu de sintezã şi sistematizare ce conţine : simbolurile conturilor debitoare şi creditoare corespondente, rulajul debitor şi creditor, soldul contului pentru fiecare lunã a anului curent. Acest document are diverse forme, mai des folosite fiind fişele de cont pentru operaţii diverse- utilizate pentru evidenţa analiticã a furnizorilor, a clienţilor, a creditorilor etc.


85


Test de autoevaluare 11.3. 1. Enumeraţi registrele de contabilitate. 12. Definiţi Registrul Jurnal. 13. Ce reprezintã Registrul Inventar? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 87

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 11 6. In ce constã gestiunea documentelor?

7. Descrieţi operaţia de verificare a documentelor justificative. .

3. Cum sunt reprezentate documentele contabile?

4.Definiţi şi explicaţi în ce constã Registrul Carte Mare

Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 11.1 1. Documentele reprezintã acte scrise în care se stipuleazã operaţiile economico-financiare în momentul şi de regulã la locul efectuãrii lor în scopul de a justifica înfãptuirea acestor operaţii şi ca bazã a înregistrãrii lor în contabilitate. 2. Formularele netipizate sunt suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi formatul nu sunt prestabilite şi imprimate iar folosirea lor rãmâne la latitudinea fiecãrei unitãţi patrimoniale. 3.. Formularele tipizate sunt suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi formatul sunt prestabilite şi imprimate. Conţinutul acestor formulare este definit de informaţiile consemnate în urma operaţiilor ce au avut loc. Informaţiile sunt fixe atunci când au caracter repetitiv, fiind tipãrite şi variabile, adicã specifice condiţiilor concrete în care se produc operaţiile. Forma formularului se concretizeazã prin Bazele contabilitãţii

86


gruparea şi aşezarea informaţiilor fixe dar şi a spaţiilor pentru informaţiile variabile care urmeazã a se completa de cãtre utilizatori. Formatul formularului exprimã mãrimea suportului de hârtie, în acest sens folosindu-se dimensiuni standardizate. Răspuns 11.2. 1. Documentele justificative sunt acele documente care asigură datele de intrare în sistemul informaţional al contabilităţii. Operaţiile economice şi financiare se consemnează în momentul efectuării lor în documente justificative. 2. Documentele justificative au un conţinut ce este format din urmãtoarele elemente principale : - denumirea, numãrul şi data documentului ; - denumirea şi sediul unitãţii patrimoniale ; - denumirea pãrţilor care participã la efectuarea operaţiei; - conţinutul operaţiei economico-financiare; - dacã este cazul, temeiul legal al respectivei operaţii ce are loc; - datele cantitative şi/sau valorice aferente operaţiei efectuate; - semnãturile persoanelor care rãspund de efectuarea operaţiilor, ale celor care o avizeazã şi a celor care sunt în drept sã o aprobe; - alte elemente care sã asigure o consemnare completã a operaţiilor în documentele justificative. 3. Erorile constatate cu ocazia întocmirii, verificãrii şi înregistrãrii documentelor justificative se corecteazã prin tãierea cu o linie a textului sau a cifrei greşite în toate exemplarele, şi prin scrierea, deasupra lor, a textului sau a cifrei corecte. Rãspuns 11.3. 1. Principalele registre care se folosesc în contabilitate sunt: - Registrul Jurnal; - Registrul Inventar; - Registrul “Cartea Mare”. 2. Registrul Jurnal înregistrează zilnic în mod cronologic, operaţie cu operaţie, fără spaţii libere şi ştresături toate mişcările patrimoniului unităţii. In cazul unităţilor mari cu un volum mare al activităţilor, Registrul Jurnal poate cuprinde registre jurnal auxiliare pentru operaţii de bancă şi de casă, decontări cu furnizori, clienţi etc. Orice operaţie cuprinsă în acest registru trebuie să cuprindă elemente referitoare la: felul, numărul şi data documentului justificativ, sumele corespunzătoare operaţiilor înregistrate, menţionarea conturilor debitoare şi creditoare în care s-au înregistrat. 3. Registrul Inventar este documentul obligatoriu în care se înregistrează grupat toate elementele patrimoniale inventariate la sfârşitul fiecărui an. Acesta cuprinde douã pãrţi : listele de inventariere şi recapitulaţia inventarului. În cadrul recapitulaţiei, datele prelucrate din listele de inventariere sunt grupate pe structurile patrimoniale de activ şi cele de datorii.


87




88

Evaluarea în contabilitate


EVALUAREA IN CONTABILITATE Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 12

Pagina 90

12.1. Noţiunea şi bazele evaluãrii 12.2. Formele de evaluare în contabilitate

90 92


95 96 97


89


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 12 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 12 sunt:  Înţelegerea noţiunii de evaluare  Definirea bazelor de evaluare  Descrierea formelor de evaluare în contabilitate

12.1. Noţiunea şi bazele evaluãrii

Evaluare, Costul istoric Valoarea de utilitate Valoarea de piaţã Valoarea justã

Evaluarea este un procedeu fundamental al contabilitãţii ce realizeazã cuantificarea şi exprimarea în unitãţi monetare a mãrimii elementelor de activ, capitaluri proprii, datorii, cheltuieli sau venituri dar şi a operaţiilor economicofinanciare ce duc la modificãri în masa patrimonialã. În baza acestor valori înregistrate în masa elementelor patrimoniale, acestea se recunosc în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere. În ceea ce privesc bazele de evaluare în contabilitate, acestea s-au conturat având în vedere anumite criterii de la care s-a plecat şi anume : valoarea de utilitate, valoarea de piaţã, valoarea justã sau realã şi timpul. Valoarea de utilitate se referã la faptul cã reprezintã « efortul » (« costul ») depus pentru a aduce bunul respectiv în patrimoniu sau avantajul pe care ar putea sã-l aducã utilizarea bunului respectiv în întreprindere sau dacã s-ar vinde terţilor. O altã definiţie ce a fost datã valorii de utilitate este aceea cã ea ar reprezenta valoarea pe care un cumpãrãtor potenţial încearcã sã o plãteascã pentru achiziţionarea lui, în starea în care se aflã, valoare ce se poate stabili în funcţie de preţul pieţei, starea şi amplasarea bunului. Valoarea de piaţã este folositã în cadrul relaţiilor comerciale ce se stabilesc în mod direct şi este preţul ce se poate obţine sau se poate plãti (dupã caz) pe o piaţã activã. Piaţa activã are anumite caracteristici şi anume : activele de pe piaţã sunt relativ omogene, sunt cantitãţi suficiente de astfel de active, oricând putând exista potenţiali cumpãrãtori şi vânzãtori şi nu în ultimul rând preţurile sunt transparente şi pot fi cunoscute de cãtre toţi cei interesaţi. Valoarea justã sau realã reprezintã suma la care se poate tranzacţiona un activ sau se poate deconta o datorie, de bunã voie, între pãrţi aflate în cunoştinţã de cauzã, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv. Timpul ca şi criteriu se referã la momentul în care se plaseazã evaluarea în trecut, prezent sau viitor, deoarece plecând de la un principiu fundamental în


90


contabilitate şi anume acela al continuitãţii activitãţii întreprinderii, orice evaluare va pleca de la trecut, va trece prin prezent şi va avea în vedere evoluţia valorilor economice în viitor. Plecând de la aceste patru criterii, în timp s-au cristlizat mai multe baze de evaluare : -

costul istoric ; costul curent (de înlocuire) ; valoarea realizabilã; valoarea realizabilã netã ; valoarea actualizatã ; valoarae recuperabilã ; valoarea rezidualã, ş.a. Costul istoric (valoarea de intrare) reprezintã o valoare realã a activelor sau datoriilor din momentul în care acestea au intrat în patrimoniu. Cadrul contabil pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare face distincţie între costul istoric al activelor ce este suma de bani ce a fost plãtitã sau valoarea realã din momentul achiziţiei sau producţiei şi costul istoric al datoriilor ce reprezintã valoarea echivalentelor obţinute în urma obligaţiei sau valoarea ce se aşteaptã a fi plãtitã în vederea stingerii datoriilor. Costul curent (de înlocuire) este costul pe care întreprinderea îl acceptã pentru a dobândi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel delimitat ca obiect al evaluãrii. Valoarea realizabilã reprezintã valoarea pe care întreprinderea ar obţine-o dacã ar vinde în mod normal activele sau ar plãti datoriile. Valoarea realizabilã netã este preţul de vânzare estimat la care activul ar putea fi vândut sau înstrãinat în mod normal, în apropierea datei de închidere a bilanţului, mai puţin costurile estimate pentru finalizare şi costurile de vânzare necesare. Valoarea actualizatã este o estimare în prezent a valorii în funcţie de fluxurile de beneficii viitoare ce apar în desfãşurarea normalã a activitãţii, adicã aducerea la zi a unei valori care devine disponibilã pentru viitor. Conform International Accounting Standards Board, în ceea ce privesc activele, valoarea lor actualizatã se referã la fluxurile viitoare de intrãri de numerar şi echivalente de numerar pe care bunul le va genera în desfãşurarea normalã a activitãţii. În ceea ce privesc datoriile, valoarea actualizatã este echivalentã fluxurilor nete de numerar viitoare (de ieşire) care sunt aşteptate a fi necesare pentru stingerea obligaţiilor apãrute în desfãşurarea normalã a activitãţii. Valoarea recuperabilã reprezintã suma pe care întreprinderea se aşteaptã sã o Bazele contabilitãţii

91


recupereze din utilizarea viitoare a unui activ, inclusiv valoarea sa rezidualã în momentul înstrãinãrii. Valoarea rezidualã reprezintã valoarea netã pe care întreprinderea estimeazã sã o obţinã prin cedarea unui activ la încheierea duratei sale de utilizare, dupã deducerea cheltuielilor aferente cedãrii. Test de autoevaluare 12.1. 27. Definiţi evaluarea. 28. In ce constau bazele de evaluare? 29. Definiţi costul istoric. 30. Definiţi valoarea realizabilã netã. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 96

12.2. . Formele de evaluare în contabilitate Cost de achiziţie,

În funcţie de momentul în care se efectueazã evaluarea vom întâlni patru forme de evaluare :

Cost de producţie,

1. Evaluarea la intrarea în patrimoniu ; 2. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu ; 3. Evaluarea la inventariere ; 4. Evaluarea la data închiderii exerciţiului financiar (la data bilanţului) 1. Evaluarea la data intrãrii în patrimoniu se face cu ajutorul costului istoric denumit şi valoare de intrare sau contabilã şi care poate îmbrãca mai multe forme în funcţie de modalitatea în care ajunge bunul respectiv în patrimoniu. Astfel :

FIFO, LIFO, CMP

- pentru bunurile obţinute cu titlu oneros, valoarea de intrare este reprezentatã de costul de achiziţie care este format din preţul de cumpãrare, cheltuielile de transport-aprovizionare, taxe nerecuperabile, alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilizare a bunului respectiv din care se scad reducerile comerciale primite de la furnizori. - pentru bunurile produse de unitatea patrimonialã valoarea de intrare este reprezentatã de costul de producţie ce include costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor direct consumate, cheltuieli directe de producţie, cotã din cheltuielile indirecte de producţie determinate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia bunului. - pentru bunurile aduse ca aport în naturã la capitalul social al întreprinderii sau pentru bunurile primite cu titlu gratuit valoarea de intrare este reprezentatã de valoarea de utilitate ce reprezintã o valoare actualã ce se stabileşte în funcţie de


92


preţul pieţei, utilitatea bunului respectiv pentru întreprindere, starea (gradul de uzurã) şi amplasarea sa. - pentru bunurile ce reprezintã titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni şi alte titluri de valoare cumpãrate) valoarea de intrare este preţul de achiziţie al acestora, cheltuielile accesorii fiind considerate cheltuieli de exploatare ale perioadei. 2. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu a bunurilor se efectueazã la valoarea lor de intrare. În cazul stocurilor, spre exemplu, valorile contabile diferã, practic, neexistând posibilitatea identificãrii valorii de intrare exacte, aşa încât evaluarea se face alegând una din cele trei metode de evaluare a stocurilor la ieşirea din patrimoniu : metoda primului lot intrat, primul ieşit (FIFO) , metoda ultimului lot intrat, primul ieşit (LIFO) sau metoda costului mediu ponderat (CMP). Metoda FIFO ( primul intrat – primul ieşit ) Denumirea acestei metode vine din limba engleză şi anume first in- first out, ceea ce înseamnă că înregistrarea ieşirilor stocurilor se va face în ordinea vechimii loturilor, adică în ordinea în care au intrat, la costul de achiziţie (producţie) al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării intrării (lotului) respective, bunurile ieşite se evaluează la costul de achiziţie (producţie) al intrării (lotului) următoare, în ordine cronogică.

Metoda LIFO (ultimul intrat – primul ieşit) Această metodă (last in - first out), presupune ca fiecare ieşire de stocuri din gestiune să se facă la costul de achiziţie (de producţie) al ultimei intrări (lot). Pe măsură ce se epuizează intrarea (lotul) respectivă, bunurile ieşite se evaluează la costul de achiziţie (de producţie) al intrării (lotului) anterioare, în ordine cronologică. Astfel, stocul final va fi evaluat la costurile cele mai vechi.

Metoda costului mediu ponderat (CMP) Costul mediu ponderat se poate calcula lunar sau după fiecare intrare, ca raport între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor în stoc şi cantitatea existentă în stocul iniţial plus cantităţile intrate în stoc. n

CMP =

q i 1

 pi

n

q i 1


i

i

93


q = cantitatea de stoc p = preţul unitar pentru stocul respectiv

Folosirea acestei metode prezintă avantajul unui calcul simplu, având în vedere că ieşirile din stoc sunt evaluate la costul mediu ponderat obţinut prin formula prezentată mai sus, însă nu permite valorizarea ieşirilor în cursul lunii. Dacă se calculează CMP după fiecare intrare se pot evalua ieşirile în cursul perioadei, deşi calculul devine complex, necesitând utilizare de tehnică informatică .

3. Evaluarea la inventariere se efectueazã cu ocazia inventarierii patrimoniului la închiderea exerciţiului financiar. Inventarierea se face numai asupra activelor şi datoriilor, valoarea la care se face evaluarea fiind denumitã valoare de inventar. Aceastã valoare este exprimatã în funcţie de preţul pieţei, utilitatea bunului pentru întreprindere, situaţia în care se aflã bunurile materiale sau starea acestora şi nu în ultimul rând în funcţie de amplasarea lor. 4. Evaluarea la data închiderii exerciţiului financiar se face la valoarea de intrarea a elementelor patrimoniale, respectiv valoarea contabilã pusã de acord cu rezultatele inventarierii. Acest acord al valorii de intrare cu inventarierea constã în urmãtoarele aspecte : - pentru elementele de activ, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi cea de intrare nu se înregistreazã în contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în minus între valoare de inventar şi cea de intrare se înregistreazã în contabilitate pe seama amortizãrii, în cazul în care deprecierea este consideratã ireversibilã sau se ajusteazã valoarea pentru deprecierea consideratã reversibilã, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare. - pentru elementele de pasiv, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi cea de intrare nu se înregistreazã în contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în plus între valoare de inventar şi cea de intrare se înregistreazã în contabilitate prin înregistrarea unei ajustãri, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.


94


Test de autoevaluare 12.2. 14. Enumeraţi formele de evaluare. 15. Definiţi costul de producţie. 16. In ce constã metoda FIFO? 17. Descrieţi evaluarea la data închiderii exerciţiului financiar. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 96

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 11 8. In ce constã valoarea de piaţã?

9. Descrieţi metoda LIFO. .

10. Definiţi costul de achiziţie.

11. Descrieţi evaluarea la inventariere.

12. Ce este valoarea actualizatã?


95


Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 12.1 1. Evaluarea este un procedeu fundamental al contabilitãţii ce realizeazã cuantificarea şi exprimarea în unitãţi monetare a mãrimii elementelor de activ, capitaluri proprii, datorii, cheltuieli sau venituri dar şi a operaţiilor economicofinanciare ce duc la modificãri în masa patrimonialã. În baza acestor valori înregistrate în masa elementelor patrimoniale, acestea se recunosc în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere. 2. Costul istoric ; Costul curent (de înlocuire) ; Valoarea realizabilã; Valoarea realizabilã netã ; Valoarea actualizatã ; Valoarae recuperabilã ; Valoarea rezidualã. 3. Valoarea realizabilã netã este preţul de vânzare estimat la care activul ar putea fi vândut sau înstrãinat în mod normal, în apropierea datei de închidere a bilanţului, mai puţin costurile estimate pentru finalizare şi costurile de vânzare necesare. Răspuns 12.2. 1. 1. . Evaluarea la intrarea în patrimoniu ; 2. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu ; 3. Evaluarea la inventariere ; 4. Evaluarea la data închiderii exerciţiului financiar (la data bilanţului) 2. pentru bunurile produse de unitatea patrimonialã valoarea de intrare este reprezentatã de costul de producţie ce include costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor direct consumate, cheltuieli directe de producţie, cotã din cheltuielile indirecte de producţie determinate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia bunului. 3. Denumirea acestei metode vine din limba engleză şi anume first in- first out, ceea ce înseamnă că înregistrarea ieşirilor stocurilor se va face în ordinea vechimii loturilor, adică în ordinea în care au intrat, la costul de achiziţie (producţie) al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării intrării (lotului) respective, bunurile ieşite se evaluează la costul de achiziţie (producţie) al intrării (lotului) următoare, în ordine cronogică. 4. Evaluarea la data închiderii exerciţiului financiar se face la valoarea de intrarea a elementelor patrimoniale, respectiv valoarea contabilã pusã de acord cu rezultatele inventarierii.


96




97

Inventarierea în contabilitate


INVENTARIEREA IN CONTABILITATE Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 13

Pagina 99

13.1. Definirea şi funcţiile inventarierii 13.2. Etapele inventarierii

99 100



102 102 104

98


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 13 Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 13 sunt:  Înţelegerea noţiunii de inventariere  Definirea acesteia şi funcţiile  Descrierea etapelor în care se deruleazã acest procedeu

13.1 Definirea şi funcţiile inventarierii Inventariere, Patrimoniu, Diferenţe

Existã deseori situaţii în care înregistrãrile din evidenţa contabilã şi realitatea fapticã din teren nu coincide, existând diferenţe fie cantitative şi/sau valorice, fie valorice. Aceste diferenţe între realitatea scripticã şi cea fapticã pot fi determinate de mai mulţi factori : -

scãderi ale greutãţilor unor stocuri ca urmare a proprietãţilor fizico-chimice ce determinã evaporãri, deshidratãri, etc. ; - modul de gestionare a valorilor materiale şi bãneşti ; - condiţiile de depozitare şi pãstrare a stocurilor ; - erori în evidenţele contabile, ş.a. Inventarierea este un procedeu utilizat de mai multe discipline economice, fiecare dintre acestea atribuindu-i o anumitã accepţiune, însã din punct de vedere al contabilitãţii aceasta reprezintã verificarea fapticã cantitativã, calitativã şi valoricã a existenţei şi stãrii mijloacelor economice, a creanţelor şi datoriilor unei unitãţi patrimoniale. Inventarierea patrimoniului se face în urmãtoarele situaţii : a) la începutul activitãţii pentru stabilirea şi evaluarea aportului în naturã ; b) cel puţin o datã pe an ( la sfârşitul exerciţiului financiar) sau ori de câte ori existã suspiciunea în legãturã cu integritatea patrimoniului ; c) cu ocazia lichidãrii ; d) în situaţia fuzionãrii sau divizãrii. Inventarierea este procedeul ce asigurã garanţia unui bilanţ real şi corect care sã reprezinte o imagine fidelã, clarã şi completã a stãrii patrimoniului. Inventarierea îndeplineşte mai multe funcţii şi anume : 1. Funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de contabilitate şi realitate. În cadrul activitãţilor de recepţie, depozitare, gestionare şi


99


de organizare a contabilitãţii elementelor patrimoniale existã situaţii destul de frecvente în care apar diferenţe între soldurile scriptice şi realitatea din teren. Prin compararea situaţiei faptice, stabilitã prin inventariere, cu situaţia scripticã, din evidenţele contabile se stabilesc plusurile şi minusurile de inventar şi se iau o serie de mãsuri în vederea punerii de acord a soldurilor scriptice cu realitatea şi în acest fel asigurarea unei mai bune gestionãri a patrimoniului. 2. Funcţia de stabilire a situaţiei nete şi a rezultatului exerciţiului. Inventarierea este punctul de pornire şi de finalizare a oricãrui exerciţiu financiar. Deschiderea conturilor şi închiderea lor se realizeazã tot în baza inventarierii şi se definitiveazã bilanţul contabil. Situaţia netã se determinã ca diferenţã între activele patrimoniale şi datorii şi prin inventariere se confirmã realitatea celor doi termeni, asigurând astfel o determinare corectã a situaţiei nete, a obligaţiilor fiscale şi a rezultatului net. 3. Funcţia de calcul şi evidenţã a stocurilor, consumurilor şi vânzãrilor. Unităţile mici şi mijlocii pot folosi pentru evidenţa stocurilor metoda inventarului intermitent care presupune ca evaluarea şi contabilizarea ieşirilor din stoc să se facă în baza unei inventarieri fizice a stocurilor, la sfârşitul perioadei. Conform acestei metode, valoarea ieşirilor se face astfel: Valorea ieşirilor = valoarea stocului iniţial + valoarea intrărilor – valoarea stocului final Test de autoevaluare 13.1. 31. Definiţi evaluarea. 32. Când se face inventarierea patrimoniului. 33. Enumeraţi funcţiile inventarierii. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 102

13.2. . Etapele inventarierii Mãsuri Inventarierea, aşa cum am arãtat anterior, este o lucrare ce necesitã un volum organizatorice mare de muncã şi de aceea ea se desfãşoarã în mai multe etape : a) pregãtirea inventarierii ; b) constatarea şi descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii c) stabilirea şi înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate.

Lucrãri contabile Plusuri

a) Pregãtirea inventarierii – este o lucrare premergãtoare inventarierii propriu-zise şi de aceastã etapã depinde eficienţa tuturor lucrãrilor ulterioare. În


100


Minusuri

cadrul acestei etape se iau o serie de mãsuri organizatorice (ex. : stabilirea comisiei de inventariere, sigilarea cãilor de acces în gestiuni cu excepţia locului din care incepe inventarierea, declaraţia gestionarului cã nu are bunuri nerecepţionate sau care nu aparţin gestiunii sale, se sisteazã operaţiuni de intrare-ieşire a bunurilor în şi din gestiune etc.) şi se executã unele lucrãri contabile (ex.: înregistrarea tuturor operaţiilor în contabilitatea analiticã şi sinteticã, verificarea exactitãţii înregistrãrilor prin confruntarea informaţiilor din contabilitate cu cele din evidenţa operativã şi prin întocmirea balanţelor de verificare sintetice şi analitice, ridicarea de la gestiuni a evidenţelor operative care se vizeazã dupã ultima operaţiune etc.). b) Constatarea inventarierii.

şi

descrierea

elementelor

patrimoniale

supuse

Inventarierea propriu-zisã se realizeazã la locurile de depozitare a bunurilor iar constatãrile şi descrierea elementelor inventariate se trec în listele de inventariere. Aceste liste se întocmesc separat pe locuri de depozitare, pe categorii de bunuri şi pe persoane responsabile de integritatea lor. Bunurile trecute în liste în urma inventarierii trebuie sã aibe denumirea, codul, unitatea de mãsurã, indicele calitativ, preţul unitar de evidenţã. Aceste liste se completeazã citeţ, fãrã ştersãturi iar spaţiile rãmase libere se bareazã şi semneazã de comisia de inventariere. Stabilirea stocurilor faptice se face prin numãrare, cântãrire, calcule tehnice. c) Stabilirea şi înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate. Propunerile formulate de comisia de inventariere prin procesul verbal încheiat, dupã ce sunt aprobate, vor servi compartimentului contabilitate pentru punerea de acord a datelor din evidenţele contabile cu realitatea constatã şi consemnatã în listele de inventar. Plusurile şi minusurile constatate la sortimentele confundabile între ele, datoritã aspectului fizic, se pot compensa dacã privesc aceeaşi gestiune şi aceeaşi perioadã de gestiune. Plusurile constatate la inventariere se înregistreazã în patrimoniu prin debitarea conturilor de activ corespunzãtoare iar minusurile se înregistreazã ca o ieşire din patrimoniu prin creditarea conturilor corespunzãtoare. Lipsurile imputabile sunt ataşate persoanelor vinovate


101


Test de autoevaluare 13.2. 18. Care sunt etapele inventarierii? 19. In ce constã etapa de stabilire şi înregistrare în contabilitate a diferenţelor constatate ? 20. Care sunt mãsurile organizatorice ce se impun cu ocazia pregãtirii inventarierii. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 103

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 13 13. Care sunt factorii ce determinã diferenţe între realitatea fapticã şi cea scripticã?

2. În ce constã funcţia de stabilire a situaţiei nete şi a rezultatului exerciţiului?

3. Descrieţi etapa: constatarea şi descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii. 4.Ce asigurã inventarierea ca procedeu fundamental al contabilitãţii?

Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 13.1 1. Inventarierea este un procedeu utilizat de mai multe discipline economice, fiecare dintre acestea atribuindu-i o anumitã accepţiune, însã din punct de vedere al contabilitãţii aceasta reprezintã verificarea fapticã cantitativã, calitativã şi valoricã a existenţei şi stãrii mijloacelor economice, a creanţelor şi datoriilor unei unitãţi


102


patrimoniale. 2. Inventarierea patrimoniului se face în urmãtoarele situaţii : a) la începutul activitãţii pentru stabilirea şi evaluarea aportului în naturã ; b) cel puţin o datã pe an ( la sfârşitul exerciţiului financiar) sau ori de câte ori existã suspiciunea în legãturã cu integritatea patrimoniului ; c) cu ocazia lichidãrii ; d) în situaţia fuzionãrii sau divizãrii. 3. Funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de contabilitate şi realitate; Funcţia de stabilire a situaţiei nete şi a rezultatului exerciţiului; Funcţia de calcul şi evidenţã a stocurilor, consumurilor şi vânzãrilor. Răspuns 13.2. 1. Inventarierea, aşa cum am arãtat anterior, este o lucrare ce necesitã un volum mare de muncã şi de aceea ea se desfãşoarã în mai multe etape : a) pregãtirea inventarierii ; b) constatarea şi descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii c) stabilirea şi înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate. 2. Propunerile formulate de comisia de inventariere prin procesul verbal încheiat, dupã ce sunt aprobate, vor servi compartimentului contabilitate pentru punerea de acord a datelor din evidenţele contabile cu realitatea constatã şi consemnatã în listele de inventar. Plusurile şi minusurile constatate la sortimentele confundabile între ele, datoritã aspectului fizic, se pot compensa dacã privesc aceeaşi gestiune şi aceeaşi perioadã de gestiune.Plusurile constatate la inventariere se înregistreazã în patrimoniu prin debitarea conturilor de activ corespunzãtoare iar minusurile se înregistreazã ca o ieşire din patrimoniu prin creditarea conturilor corespunzãtoare. Lipsurile imputabile sunt ataşate persoanelor vinovate. 3. Mãsuri organizatorice : stabilirea comisiei de inventariere, sigilarea cãilor de acces în gestiuni cu excepţia locului din care incepe inventarierea, declaraţia gestionarului cã nu are bunuri nerecepţionate sau care nu aparţin gestiunii sale, se sisteazã operaţiuni de intrare-ieşire a bunurilor în şi din gestiune ş.a.


103




104

Balanţa de verificare


BALANŢA DE VERIFICARE Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 14

Pagina 106

14.1. Noţiunea şi funcţiile balanţei de verificare 14.2. Clasificarea balanţelor de verificare

106 107



109 110 111

105


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 14 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 14 sunt:  Înţelegerea noţiunii de balanţã de verificare  Definirea acesteia şi funcţiile ei  Descrierea formelor balanţelor de verificare

14.1 Noţiunea şi funcţiile balanţei de verificare Balanţa de verificare Exactitatea înregistrãrilor Legãturã Conturi sintetice Conturi analitice

Balanţa de verificare este procedeul specific metodei contabilitãţii ce reflectã echilibrul permanent asigurat de dubla înregistrare a elementelor patrimoniale în momentul producerii operaţiilor economico-financiare în ordine cronologicã şi sistematicã dar şi în momentul întocmirii formulelor contabile pentru stabilirea rulajelor şi a soldurilor, oferind astfel garanţia exactitãţii înregistrãrilor efectuate în contabilitate şi servind ca bazã pentru întocmirea bilanţului contabil. Balanţa de verificare îşi demonstreazã rolul sãu important în contabilitate prin funcţiile pe care aceasta le deţine şi anume : 1. Funcţia de verificare a exactitãţii înregistrãrilor din conturi – constã în aceea cã fiecare operaţie se înregistreazã concomitent şi cu aceeaşi sumã în debitul unui cont şi în creditul altui cont şi astfel va rezulta o egalitate permanentã între totalul sumelor debitoare şi al celor creditoare. Orice eroare a trecerii sumelor din Registrul Cartea Mare şi de aici în balanţã sau a unor calcule greşite în cadrul formulelor compuse şi în modul de stabilire al rulajelor sau a soldurilor vor duce la inegalitãţi între totalurile balanţei de verificare. Aceste inegalitãţi vor demonstra faptul cã existã erori ce trebuie identificate şi corectate. 2. Funcţia de legãturã dintre conturile sintetice şi cele analitice. Fiecare cont sintetic se desfãşoarã pe conturi analitice şi pentru fiecare astfel de cont se întocmeşte câte o balanţã de verificare a conturilor analitice, cu ajutorul cãrora se controleazã exactitatea înregistrãrilor efectuate în conturile sintetice, prin concordanţele ce trebuie sã existe între conturile analitice şi contul sintetic la care se referã, cu privire la soldurile iniţiale, rulaje şi solduri finale. 3. Funcţia de legãturã între conturile sintetice şi bilanţ. Balanţa de verificare constituie punctul de plecare pentru întocmirea bilanţului întrucât face legãtura între conturi ce furnizeazã informaţii amãnunţite asupra fiecãrui element de activ, capital propriu, datorie, şi bilanţ, ce furnizeazã informaţii cu privire la poziţia financiarã. Datele din bilanţ nu sunt altceva decât soldurile finale ale conturilor preluate din balanţa de verificare prelucrate şi grupate conform metodologiei de întocmire a


106


bilanţului. Din bilanţ, apoi, se preiau soldurile finale ale conturilor de la sfârşitul exerciţiului respectiv ce devin solduri iniţiale ale conturilor pentru exerciţiul financiar urmãtor, pe baza principiului intangibilitãţii bilanţului de deschidere. 4. Funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi. Prin comparea şi centralizarea datelor cu ajutorul acestui procedeu, conducerea întreprinderii are posibilitatea de a cunoaşte volumul şi natura modificãrilor intervenite în masa elementelor patrimoniale şi a rezultatelor înregistrate atât în perioada curentã de gestiune cât şi în perioadele precedente. Prin aceste comparaţii ce pot fi fãcute, managerii întreprinderii pot lua unele decizii şi se pot face anumite previziuni pentru activitatea viitoare a întreprinderii. 5. Funcţia de analizã a activitãţii economice – se relizeazã prin compararea fiecãrui cont în parte, a grupelor de conturi şi pe total a datelor de la începutul perioadei de gestiune cu cele de la sfârşitul ei. Prin aceastã comparaţie se vor putea urmãri : schimbãrile produse în mãrimea şi structura elementelor patrimoniale, verificarea plasãrii corecte a elementelor patrimoniale dupã natura şi destinaţia lor, mişcarea tuturor elementelor, atingerea indicatorilor prognozaţi prin confruntarea datelor efective cu cele prognozate. Aşadar, rolul deosebit de important al balanţei de verificare se dovedeşte şi în cadrul analizei situaţiei economice şi financiare şi pe perioade scurte de timp, în intervalul dintre cele douã bilanţuri, fiind singurul instrument care furnizeazã informaţiile necesare conducerii unitãţii patrimoniale. Test de autoevaluare 14.1. 34. Definiţi balanţa de verificare. 35. In ce constau funcţiile balanţei de verificare 36. Definiţi funcţia de analizã a activitãţii economice. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 110

14.2. . Clasificarea balanţelor de verificare Balante cu 2 serii de egalitãţi Balanţe cu 3 serii de egalitãţi

Clasificarea balanţelor de verificare se face având în vedere criteriile dupã care se structureazã şi anume: dupã natura conturilor pentru care se întocmesc, dupã numãrul egalitãţilor pe care le cuprind, dupã conţinutul şi forma graficã de prezentare. Dupã natura conturilor pentru care se întocmesc, balanţele pot fi : -

balanţe de verificare ale conturilor sintetice sau generale – ce se întocmesc pe baza datelor preluate din conturile sintetice; balanţe de verificare ale conturilor analitice (secundare sau auxiliare) – ce se


107


Balanţe cu 4 serii de egalitãţi

întocmesc pe baza datelor preluate din conturile analitice. Dupã numãrul de egalitãţi pe care le cuprind: 1. Balanţe de verificare cu o serie de egalitãţi – se întocmesc sub formã tabelarã şi din punct de vedere al conţinutului pot fi în douã variante: ca balanţe de sume sau ca balanţe de solduri. Balanţele de verificare a sumelor cuprind douã coloane şi anume totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare ale conturilor din registrul Cartea Mare iar egalitatea constã în : Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare Totalul sumelor debitoare constã în însumarea soldurilor iniţiale debitoare cu rulajele debitoare respective. Similar se face calculul pentru totalul sumelor creditoare. Înscrierea elementelor respective se face separat pentru fiecare cont în parte. Balanţele de verificare a soldurilor cuprind tot douã coloane, numai cã acestea sunt soldurile finale debitoare şi creditoare între care trebuie sã existe egalitatea: Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare 2. Balanţe de verificare cu douã serii de egalitãţi - sunt o combinare a celor douã tipuri de mai sus, în sensul cã sunt balanţe a sumelor şi soldurilor. Cuprind patru coloane, douã de sume debitoare şi creditoare şi douã de solduri finale debitoare şi creditoare. Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare 3. Balanţe de verificare cu trei serii de egalitãţi - cuprind şase coloane, din care, douã pentru solduri iniţiale debitoare şi creditoare, douã pentru rulaje debitoare şi creditoare şi douã pentru solduri finale debitoare şi creditoare şi astfel rezultã cele trei serii de egalitãţi: Totalul soldurilor iniţiale debitoare = Totalul soldurilor iniţiale creditoare Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare 4. Balanţe de verificare cu patru serii de egalitãţi - cuprind opt coloane, din care douã pentru solduri iniţiale debitoare şi creditoare, douã pentru rulaje lunii curente debitoare şi creditoare, douã pentru total sume debitoare şi creditoare şi


108


douã pentru solduri finale debitoare şi creditoare şi astfel rezultã cele patru serii de egalitãţi: Totalul soldurilor iniţiale debitoare = Totalul soldurilor iniţiale creditoare Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

Test de autoevaluare 14.2. 21. Care sunt criteriile de clasificare a balanţelor de verificare? 22. In ce constau balanţele de verificare dupã natura conturilor ? 23. Descrieţi balanţa de verificare cu patru serii de egalitãţi . Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 110

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 14 14. In ce constã funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi?

15. Descrieţi balanţa de verificare cu douã serii de egalitãţi .

3. Dupã natura conturilor pentru care se întocmesc, cum pot fi balanţele?


109


Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 14.1 1. Balanţa de verificare este procedeul specific metodei contabilitãţii ce reflectã echilibrul permanent asigurat de dubla înregistrare a elementelor patrimoniale în momentul producerii operaţiilor economico-financiare în ordine cronologicã şi sistematicã dar şi în momentul întocmirii formulelor contabile pentru stabilirea rulajelor şi a soldurilor, oferind astfel garanţia exactitãţii înregistrãrilor efectuate în contabilitate şi servind ca bazã pentru întocmirea bilanţului contabil. 2. 1. Funcţia de verificare a exactitãţii înregistrãrilor din conturi ; 2. Funcţia de legãturã dintre conturile sintetice şi cele analitice. 3. Funcţia de legãturã între conturile sintetice şi bilanţ. 4. Funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi. 5. Funcţia de analizã a activitãţii economice.

3. Funcţia de analizã a activitãţii economice – se relizeazã prin compararea fiecãrui cont în parte, a grupelor de conturi şi pe total a datelor de la începutul perioadei de gestiune cu cele de la sfârşitul ei. Prin aceastã comparaţie se vor putea urmãri : schimbãrile produse în mãrimea şi structura elementelor patrimoniale, verificarea plasãrii corecte a elementelor patrimoniale dupã natura şi destinaţia lor, mişcarea tuturor elementelor, atingerea indicatorilor prognozaţi prin confruntarea datelor efective cu cele prognozate. Răspuns 14.2. 1. Clasificarea balanţelor de verificare se face având în vedere criteriile dupã care se structureazã şi anume: dupã natura conturilor pentru care se întocmesc, dupã numãrul egalitãţilor pe care le cuprind, dupã conţinutul şi forma graficã de prezentare. 2. Dupã natura conturilor pentru care se întocmesc, balanţele pot fi : -

balanţe de verificare ale conturilor sintetice sau generale – ce se întocmesc pe baza datelor preluate din conturile sintetice; balanţe de verificare ale conturilor analitice (secundare sau auxiliare) – ce se întocmesc pe baza datelor preluate din conturile analitice. 3. Balanţe de verificare cu patru serii de egalitãţi - cuprind opt coloane, din care douã pentru solduri iniţiale debitoare şi creditoare, douã pentru rulaje lunii curente debitoare şi creditoare, douã pentru total sume debitoare şi creditoare şi douã pentru solduri finale debitoare şi creditoare şi astfel rezultã cele patru serii de egalitãţi: Totalul soldurilor iniţiale debitoare = Totalul soldurilor iniţiale


110


creditoare Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare



111

Curs de Contabilitate Universitatea Ovidius Consanta.

Recommend Documents