Exigențele probei probei orale orale Competențe lingviste la limba și literatura română
Aceeași programă enumeră exigențele bacalaureatului, pe care noi le vom explica în legătură cu fiecare probă și moment al acesteia, începând cu exigențele și competențele pentru proba orală, cea a competențelor lingvistice, ce va avea loc pe data de 6 - 8 iunie 2011. Evaluarea competențelor lingvistice este proba A, este proba orală și impune candidatului următoarele exigențe. Subiectele cuprind texte literare și nonliterare, ficționale și nonficționale, şi itemi (cerințe) corespunzători descriptorilor competenţelor din programele pentru bacalaureat. Subiectele vor avea un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. La probele orale, candidatul extrage un bilet şi primeşte hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru elaborarea răspunsurilor se acordă fiecărui candidat câte 15 minute, iar pentru susţinerea acestora în faţa comisiei, câte 10 - 15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă, nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional. În funcție f uncție de felul cum răspunde, candidatul poate primi tr ei feluri de calificative: 1. utilizator mediu, dacă citește, cât de cât, cursiv, dacă recunoaște o idee din text, dacă o exprimă clar și coerent, fără a face greșeli de exprimare și comunicând firesc; 2. utilizator avansat, dacă citește expresiv, cursiv și cu intonația cerută de specificul textului, evidențiind ideile din text, răspunzând corect la cel puțin două cerințe ale textului, comunicând firesc cu cei doi profesori din comisie și utilizând corect limba literară în timpul expunerii; 3. utilizator experimentat, dacă citește foarte frumos, cursiv, cu intonația firească, identificând mesajul textului, cu argumente persuasive și răspunsuri corecte la toate t oate cerințele, impresionând prin ținută aleasă și o exprimare corectă. Atunci când citește textul, candidatul va fi atent pentru a identifica toate componentele sistemului de comunicare. Este momentul să amintim aici ce se înțelege prin sistemul de comunicare, așa cum a fost el explicat de Roman Iacobson în 1963. Actul comunicării verbale (orale sau scrise) conține mai multe elemente de bază, așa cum rezultă ele din schema de mai jos:
Fiecare dintre componentele sistemului de comunicare își are importanța sa în actul comunicării, îndeplinind o funcție, după cum urmează: când atenția comunicării se orientează spre emițător, avem o funcție emoțională, pentru că ghicim starea sufletească, emoțională a acestuia; dacă atenția se orientează spre receptor, avem o funcție de adresare directă, conativă, de legătură între receptor și emițător, exprimată mai ales prin verbe la imperativ și substantive la vocativ: „Ioane, du-te la tablă!”; pentru că orice text vorbește despre ceva, se referă la ceva sau cineva, avem și funcția referențială, așa cum ne arată mesajul: „Elevul merge la școală cu autobuzul” – referentul – referentul arată condiția elevului; funcția fatică este cea care asigură legătura dintre emițător și receptor: „Ioane, mă auzi? Stai cuminte!” funcția metalingvistică se referă la codul folosit pentru a se alcătui un mesaj. Codul poate fi unul – succesiune de sunete, în comunicarea orală, și cod grafic, succesiune de grafeme, cuvinte, etc., in auditiv – succesiune exprimarea scrisă; foarte importantă este și funcția poetică, ce se axează pe mesaj, pe text, pe posibilitățile multiple de interpretare și receptare a acestuia. Toate componentele acestea se pot observa imediat după ce citim un text și cele mai frecvente cerințe au în vedere autorul, cel care a scris textul, mesajul, textul pe care-l citim, și receptorul, adică cel care citește textul, cui se adresează acesta cu predilecție. Aceste componente sunt și în funcție de specificul textului, care poate fi: 1. text informativ, cel care cuprinde date, fapte, fenomene despre o realitate dată;
2. text descriptiv, cu descriere a unui mediu social, a unui obiect, personaj, colț de natură; 3. text narativ, în cadrul căruia se povestește ceva sau despre ceva, printr -un narator la persoana I sau la persoana a III-a: 4. text argumentativ, care arată ca pozitive sau negative, adevărate sau false, faptele pr ecizate în text. Vom lua câteva texte ilustrative. Textul informativ – are ca scop transmiterea unor informații precum știri și articole din ziare și reviste, citate din lucrări științifice, anunțuri, reclame, rețete culinare, etc. Iată și un text de acest fel: „Primarul Iuliu Ilyes a citit în faţa a sute de copii povestea „Floarea Sincerităţii” iar Marius Mureşan, şeful poliţiei de ordine publică a citit povestea „Turtiţa”. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor de la ora 10.00. Şase personalităţi sătmărene au citit în această dimineaţă poveşti în faţa a sute de copii care s-au adunat la Casa de Cultură a Sindicatelor la evenimentul intitulat „Personalităţi publice citesc pentru copii”. Primarul, Iuliu Ilyes, şeful poliţiei de Ordine Publică, Marius Mureşan, interpreta de muzică populară, Maria Carmen Sas, bibliotecarele, Liliana Costea şi Raluca Constantinescu şi actorul maghiar Rappert Gabor au citit simultan câte o poveste, adunând în jurul lor zeci de copii.” (Leontina Volosciuc, Personalităţi sătmărene au citit poveşti pentru copii, articol din ziarul „Adevărul” , sâmbătă, 30 oct 2010) „Se spune, cu un licăr romantic în ochi, că „banii n-aduc fericirea“. Nu prea sunt de acord. Dacă banii aduc ceva, apoi tocmai asta aduc: un fel de fericire. Fie una directă, materială, care nu e chiar de lepădat, fie una mai subtilă, în funcţie de calitatea posesorului (fericirea de a dărui, de a aduce bucurii altora, de a face opere de binefacere, de a crea instituţii, pe scur t de a-i face fericiţi pe alţii). Că banii nu îţi umblă, neapărat, la sufleţel, că faptul de a avea bani nu garantează nici liniştea lăuntrică, nici căsnicia ideală, nici buna dispoziţie, nici sănătatea, nici înţelegerea superioară a lucrurilor, e adevărat. Dar există vreo sursă lumească a unor astfel de „bunuri“? E sărăcia mai productivă? E obligatoriu ca omul cu bani să fie o otreapă sau un melancolic nevindecabil? Tot ce se poate spune e că „fericirea“ nu depinde de bani. Că drumul spre ea are alte reper e, alte determinări, ba chiar că obsesia de a o căuta, cu buzunarul plin sau gol, e un mod aproape sigur de a nu o găsi.” (Andrei Pleșu, Ce nu aduc banii, articol din ziarul „Dilema veche”, nr. 350, 28 octombrie - 3 noiembrie 2010) Și acum să vedem ce fel de cerințe se pot formula pentru un astfel de text informativ: I. Ce poți spune despre autorul textului și despre situația de comunicare ? 1. Cine este autorul textului? 2. Ce tip de text este acesta? 3. Cui se adresează textul? II. Care este părerea ta despre ce se afirmă în text ? Dar să luăm pe rând cele două texte și să sugerăm răspunsuri posibile. Citim cu atenție, o dată, de două ori, primul text și stabilim tema acestuia, aspectul general la care el se referă - lectura pentru copii - așa cum se vede chiar la începutul textului. Identificăm autorul, care e precizat la sfârșitul citatului: Leontina Volosciuc. Tot din trimiterea de la sfârșit ne dăm seama că este vorba despre un text dintr -un ziar, un text informativ, aparținând stilului publicistic. Caracterul informativ al textului se vede din precizările referitoare la un eveniment, pe care le observăm ușor în text prin secvența: „Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor de la ora 10.00…..”. Atenție ! Prin identificarea corectă a unor secvențe dovedești că ai înțeles bine textul, ai perceput mesajul citatului, putând să răspunzi și următoarei cerințe: Cui se adresează textul? În cazul nostru este vorba despre cititorul de presă, părinții și copii care îndrăgesc cititul, mai ales că este vorba despre o acțiune ce are un scop nobil, cultivarea interesului pentru lectură, acțiune în care se implică „personalități sătmărene”, care sunt enumerați spre finalul citatului. Și ultima cerință este ușor de „rezolvat”, pentru că poți să-ți exprimi părerea despre importanța lecturii pentru omul zilelor noastre. Pentru cel de-al doilea text, aparținând lui Andrei Pleșu, o personalitate a culturii noastre contemporane, se pot formula cerințe oarecum asemănătoare: Ce poți spune despre autor? Dar se poate formula o cerință referitoare la specificul narațiunii, una la persoana I, și la identificarea mărcilor lexico-gramaticale: „Nu prea sunt de acord”, prin verbul la modul indicativ, timpul prezent, persoana I, numărul singular. Altă cerință se poate referi la tema textului, o meditație despre bani. Dar cea mai importantă cerință pentru un astfel de text are în vedere prezentarea argumentată a părerii referitoare la importanța banilor pentru orice om. Reamintim că răspunsul implică schițarea pe ciornă a unui mic plan de idei, cuprinzând cele trei momente ale unui scurt eseu argumentativ, ipoteza, o formulare generală precum aceasta: „Consider că goana după bani este și bună uneori, dar poate să aducă și prejudicii morale”. Argumentele pro și contra ideii aduc exemple concrete din experiența personală sau experiența altor cunoscuți. Concluzia poate include comentarea unui cunoscut proverb: „Banu-i ochiul dracului”. Se poate formula o cerință privind mesajul textului, acela în care se identifică secvența finală a citatului, ce arată părerea autorului despre bani, explicată răspicat: „Tot ce se poate spune e că „fericirea“ nu depinde de bani.”
Dar să luăm acum și un altfel de text, un text descriptiv. Acesta poate fi luat dintr-o lucrare științifică sau dintr-o lucrare beletristică, cu referire la cele două stiluri funcționale: tehnico-științific și beletristic. Iată și cele două texte posibile. Mai întâi luăm un text din domeniul științei, mai precis, din domeniul istoriei religiilor, o știință în cadrul căreia M. Eliade rămâne inegalabil, cunoscut și recunoscut pe plan universal: „Stâlpul sacru al tribului achilpa „susţine“ lumea acestuia şi îi asigură comunicarea cu Cerul. Este prototipul unei imagini cosmologice care a cunoscut o largă răspândire: aceea a stâlpilor cosmici pe care se sprijină Cerul şi care deschid în acelaşi timp calea către lumea zeilor. Înainte de creştinare, celţii şi germanii mai păstrau cultul acestor stâlpi sacri. Chronicum laurissense breve , scrisă prin anul 800, arată cum Carol cel Mare, în timpul unui război cu saxonii (772), a poruncit să fie dărâmat un templu din oraşul Eresburg, precum şi lemnul sacru al „vestitului Irmensûl“. Calea Lactee nu este altceva decât imaginea, vizibilă pe Cer, a Stâlpului cosmic. Universul, această lucrare a zeilor, este preluat însă şi imitat de către oameni, la scara şi după puterile lor. Axis mundi, care se vede pe Cer sub forma Căii Lactee, este prezent în casa de cult sub forma unui stâlp sacru. Acesta este un trunchi de cedru, lung de zece-doisprezece metri, din care mai mult de jumătate iese prin acoperişul casei de cult. Stâlpul are un rol de căpetenie în ceremonii, pentru că el conferă casei o structură cosmică. În cântecele rituale, casa este numită „lumea noastră“, iar candidaţii la iniţiere adăpostiţi în această casă rostesc: „Sunt în Centrul Lumii… Sunt aproape de Stâlpul Lumii“ etc. Asimilarea Stâlpului cosmic cu stâlpul sacru şi a casei de cult cu Universul se întâlnește şi la populaţia nad’a din insula Flores. Stâlpul de sacrificiu este numit „Stâlpul Cerului“ şi, conform credinţei, susţine bolta cerească.” (Mircea Eliade, Sacrul și profanul , Editura Humanitas, București, 1995) După lectura atentă a textului, destul de amplu ales pentru frumusețea lui, pentru bogăția informațiilor, se pot formula cerințe obișnuite: încadrarea textului într -un stil funcțional. Dacă știm că istoria religiilor este o știință, atunci putem afirma cu certitudine că textul aparține stilului științific și este unul descriptiv. Bine, poate zice candidatul, unde este descrierea științifică prezentă, prin ce secvență se observă? Nu e greu să identificăm și să transcriem următoarea secvență edificatoare: „Axis mundi, care se vede pe Cer sub forma Căii Lactee, este prezent în casa de cult sub forma unui stâlp sacru. Acesta este un trunchi de cedru, lung de zece-doisprezece metri, din care mai mult de jumătate iese prin acoperişul casei de cult” . Dar mai tentantă este cerința identificării unor caracteristici ale stilului științific, pe care le reamintim și le exemplificăm pe baza aceluiași citat. 1. Receptorul (cititorul) unei cărți științifice este unul avizat, interesat și având cunoștințe dintr -un domeniu științific, cum ar fi aici cititorul preocupat de istoria religiilor și având un „orizont de așteptare” pentru acest domeniu de cunoaștere; 2. Despre autor putem spune că este un om de știință, preocupat de prezentarea unor date strict obiective și fără subiectivitate, cu preocupare deosebită pentru argumentare. Spre exemplu, în textul dat M. Eliade vrea să demonstreze că din cele mai vechi timpuri oamenii au dat stâlpului semnificații mistice, religioase, fiind considerat un „axis mundi”, centru al lumii, ce asigură „cosmicizarea” existenței umane și, implicit, con-sacrarea acesteia prin relația cu Divinitatea. De aceea, Eliade dă exemple în acest sens, așa cum arată și fragmentul „Asimilarea Stâlpului cosmic cu stâlpul sacru şi a casei de cult cu Universul se întâlnește şi la populaţia nad’a din insula Flores”; 3. Stilul folosit în textele științifice este unul caracterizat prin claritate, concizie și precizie, incluzând specializarea limbajului pe un anumit domeniu, folosirea unor simboluri, a neologismelor, a frazei concise și cu o coordonare copulativă, etc. Cuvintele au sensuri denotative și se evită figurile de stil tocmai prin nevoia de precizie și claritate. Și în textul dat se pot observa aceste caracteristici ale stilului: cuvinte cu sens denotativ: stâlp, celți, germani, război; cuvinte cu sens simbolic: Cerul, Stâlpul Lumii, Calea Lactee, etc; folosirea unor neologisme: sacru, ceremonie, conferă; spre argumentare se folosesc formule și expresii celebre, redactate de obicei în limba latină, etc. La fel de bine putem ilustra specificul unui text descriptiv apelând la un citat aparținând stilului beletristic, unde acest mod de expunere apare mai ales în proză, dar și în poezia epică, unde se poate referi la prezentarea unui personaj – portret, a unui colț de natură – peisaj, a unui mediu social – lumea satului sau lumea orașului și pentru prezentarea de interioare. Și pentru că printre autorii canonici se numără și Liviu Rebreanu, să alegem o descriere din romanul Ion, una referitoare la mediul social, lumea satului, așa cum o arată și următorul citat: „Satul parcă e mort. Zăpuşeala ce pluteşte în văzduh ţese o tăcere năbuşitoare. Doar în răstimpuri fâşâie alene frunzele adormite prin copaci. Un fuior de fum albăstriu se opinteşte să se înalţe dintre crengile pomilor, se bălăbăneşte ca o matahală ameţită şi se prăvale peste grădinile prăfuite, învăluindu-le într-o ceaţă cenuşie. În mijlocul drumului picoteşte câinele învăţătorului Zaharia Herdelea, cu ochi întredeschişi, suflând greu. O pisică albă ca laptele vine în vârful picioarelor, ferindu- se să nu- şi murdărească lăbuţele prin
praful uliţei, zăreşte câinele, stă puţin pe gânduri, apoi iuţeşte paşii şi se furişează în livada îngrădită cu nuiele, peste drum. Casa învăţătorului este cea dintâi, tăiată adânc în coasta unei coline, încinsă cu un pridvor, cu uşa spre uliţă şi cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului, cercetătoare şi dojenitoare. Pe prichiciul pridvorului, în dreptul uşii, unde se spală dimineaţa învăţătorul, iar după-amiază, când a isprăvit treburile casei, d-na Herdelea, străjuieşte o ulcică verzuie de lut. În ogradă, între doi meri tineri, e întinsă veşnic frânghia pe care acuma atârnă nişte cămăşi femeieşti de stambă. În umbra cămăşilor, în nisipul fierbinte se scaldă câteva găini, păzite de un cocoş mic cu creasta însângerată.” Liviu Rebreanu, Ion (Capitolul I. Începutul) Textul se adresează cititorilor de literatură beletristică, cititori care se transpun în lumea imaginară a unei opere literare, o lume a frumosului, a idealului, așa cum o imaginează și Rebreanu în romanele sale. Textul de mai sus aparține stilului beletristic, stil ce presupune, printre altele, influența unui curent literar, realismul în cazul lui Rebreanu, ce impune o narațiune la persoana a treia, omniscientă, așa cum observăm chiar la începutul citatului și așa cum o dovedesc verbele: e și plutește, la modul indicativ, timpul prezent, persoana a treia, singular. Avem aici vocea autorului în text prin mijlocirea unui narator omniscient ce prezintă o imagine a satului. De aceea, marele prozator apelează mai ales la imagini vizuale precum: frunze, copaci, fuior de fum, etc. Scriitorul a știut să apeleze la un stil artistic, deși în cr itica literară se vorbește adesea despre stilul anticalofil ce-l caracterizează. Așa că apar în text, chiar dacă mai puține, și câteva figuri de stil: peste sat s-a așternut o „tăcere năbușitoare” (epitet), „frunzele adormite fâșâie prin copaci” (personificare), „fuiorul de fum albăstriu (…) se bălăbănește ca o matahală amețită” (epitet cromatic și comparație). Și de ce folosește scriitorul aceste figuri de stil? Tocmai pentru a prezenta o viziune personală asupra satului tradițional, în structura sa autarhică (închisă), expresie a dăinuirii noastre pe aceste meleaguri de milenii. Ni se poate cere să identificăm segmentele descriptive și tipurile ale descrierii întâlnite. După o descriere a drumului ce intră în sat, simbol al pătrunderii cititorului în universul imaginar al romanului, mai avem o descriere referitoare la animalele de pe lângă casa învățătorului Herdelea, câinele și pisica, „personaje” nelipsite din lumea satului, ca apoi să fie descrisă casa învățătorului. Și această descriere a casei presupune o adevărată măiestrie artistică: nu numai că include câteva detalii imagistice: așezată în „coasta unei coline”, cu pridvor, „cu uşa spre uliţă” și „cu două ferestre” care „se uită” spre sat, în semn de autoritate pe care o au locuitorii acestei case asupra întregului sat, dând posibilitate prozatorului să arate că învățătorul era respectat de către cei din sat. Și acum se conturează și o cerință firească: Precizează-ți părerea despre rolul „dascălului” în comunitatea rurală. Răspunsul e la îndemâna oricui, și mai ales pentru copiii de la țară, care nu se poate să nu-și amintească de primul lor învățător și cât de mult a însemnat el pentru primii pași făcuți în școală. Și pentru un text de tip narativ putem apela fie la un text beletristic, un citat dintr-o specie literară aparținând genului epic: basm, schiță, povestire, nuvelă sau roman, fie la un text aparținând stilului publicistic. Uitându-ne din nou la autorii canonici, alegem un fragment din povestirea Fântâna dintre plopi, din Hanu-Ancuței, de Mihail Sadoveanu. „Soarele bătea pieziş în hanul Ancuței, scânteind geamurile zăbrelite. Lăutarii se sculaseră din cotloanele lor şi- şi sticleau dinții; Ancuța cea sprâncenată aț â ț a iar focul în covrul vechi de spuză; noi, gospodarii şi cărăuşii din Ț ara-de-Sus, ne uitam numai cu coada ochiului la oalele goale înşirate pe lângă proț apuri. Dar scripcile şi cobzele încă n-aveau cătare. Şi nici comisul Ioniță de la Drăgăneşti nu- şi începu povestea pe care o aşteptam. Căci pe şleahul Romanului se vedea venind un călăreț, învăluit în lumină şi-n pulberi. Calu-i pag, cu grumazul încordat şi cu coama fluturând, în buiestru iute, luneca spre noi. Înspre mun ț i erau pâcle neclintite; Moldova curgea lin în soarele auriu într-o singurătate şi-ntr-o linişte ca din veacuri; şi câmpurile erau goale şi drumurile pustii în patru zări; iar călăreț ul pe cal pag parcă venea spre noi de demult, de pe depărtate tărâmuri. Şi cum ajunse drept la han, coti, căci aici îi erau sorț ii să se oprească. Î şi scoase pălăria de pâslă neagră şi ne pofti la toți bună- ziua şi noroc bun”. Mihail Sadoveanu, Hanu-Ancuței (Fântâna dintre plopi) Pentru un asemenea text, aparținând stilului beletristic, sunt posibile mai multe feluri de cerințe. Pentru formularea acestora aruncăm din nou privirea asupra sistemului de comunicare, cu toate componentele lui. Prima cerință poate viza emițătorul, cu dubla lui identitate: de autor, persoana fizică, scriitorul Mihail Sadoveanu, cel care pentru monumentala sa operă a fost numit „Ceahlăul literaturii române”, și de narator, acea voce a scriitorului în text. Cu ajutorul acestei „voci” se prezintă „rama” povestirii, atmosfera de lume mitică, ideală, eternă, căci „hanul” este un fel de „axis mundi”, cum ar zice M. Eliade, un centrual lumii, loc favorabil spunerii poveștilor cu înțelesuri profunde privind „matricea spirituală” a poporului român, o Moldovă eternă, frumoasă, așa cum a vrut-o Sadoveanu. Specificul narativ al textului este evident chiar la început, când ni se spune că „soarele bătea pieziș”, că lăutarii se sculaseră și „își sticleau dinții” fiind bine dispuși, iar Ancuța ațâța focul, etc. Narațiunea este la persoana a treia, omniscientă.
O altă cerință poate să fie orientată spre mesaj, textul în sine, cu referire la „poetica” textului, sau la stilul scriitorului, felul cum acesta alege cele mai potrivite valori esteticii ale limbajului. Cerința ar putea fi formulată astfel: Identificați o particularitate de limbaj prezentă în text și o explicați. Remarcăm în acest sens un limbaj ușor arhaic și regional dat de prezența unor cuvinte precum: cotloane, a ațâța (focul), spuză, proțapuri, șleah, etc. Tot la nivelul limbajului ar fi de precizat faptul că are două momente de structură. Dacă la începutul textului avem un text narativ, în partea a doua se trece la un text descriptiv, cu o descriere de tip peisaj, prin succesiune de imagini vizuale: munți, pâcle, (apa) Moldovei, soarele auriu, câmpurile, drumurile, toate conturând un peisaj mirific, parcă desprins din basm, o lume mitică, „şi-ntr-o linişte ca din veacuri”. Urmează o descriere de tip portret, cu referire la acel „călăreț”, și el sosind parcă din lumea ideală a poveștilor, „ … parcă venea spre noi de demult, de pe depărtate tărâmuri” . Altă cerință poate viza receptorul, acel cititor pasionat de lumea poveștilor, care poate fi copilul, dar și omul matur mișcat de frumusețea acestor povești pline de tâlcuri. Însă cea mai interesantă cerință ar fi aceea privind părerea personală a candidatului, având în vedere o secvență din text. Ea poate fi formulată în felul următor: Exprimă-ți părerea argumentată despre importanța salutului pentru omul bine educat, pornind de la secvența: „Îşi scoase pălăria de pâslă neagră şi ne pofti la toți bună-ziua şi noroc bun”. Veți spune că sunt prea multe sugestii de răspuns, dar candidatul le va alege pe acelea pe care le consideră mai semnificative pentru nivelul lui de cunoștințe. Ar fi cazul să facem câteva precizări și referitor la textul argumentativ, text cu ajutorul căruia se prezintă cel mai bine părerea personală a candidatului. „Albert Lasker, care este considerat părintele reclamei moderne, spunea : “…reclama este tehnica de vânzare făcută publică prin tipărituri”. În prezent există multe concepte bine construite cu privire la ce este publicitatea şi tindem să avem opinii în legătură cu publicitatea adânc înrădăcinate în noi. Se apreciază că publicitatea poate fi definită ca proces de comunicare de marketing, proces economic şi social, de relaţii cu publicul, proces de informare, de presiune în funcţie de punctul de vedere considerat. Asociaţia Naţională de Marketing ne oferă o definiţie de marketing : “ publicitatea este o comunicare nonpersonală, o informaţie de natură pesuasivă privind produse sau idei; de obicei plătită de sponsori identificaţi pentru a fi transmisă prin mijloace de comunicare în masă. “ - publicitatea este destinată unor grupuri de oameni şi nu indivizilor deci este nonpersonală; - publicitatea este plătită de un sponsor identificabil; - publicitatea este o acţiune persuasivă capabilă să învingă rezistenţele, să influenţeze, sau să schimbe comportamentul consumatorului faţă de un bun sau serviciu; - publicitatea ne atinge prin diferite canale de comunicare în toate segmentele vieţii cotidiene. Publicitatea are o inf luenţă mai mare asupra societăţii contemporane şi asupra activităţii comerciale.” Text adaptat pentru exemplificare În mod deliberat am ales un text referitor la rolul pe care-l are publicitatea în societatea contemporană și gândindu-mă la posibilitatea formulării unor cerințe de tip argumentativ. Dar să conturăm mai întâi aceste cerințe pentru a ne familiariza cu ele: [ Citește cu voce tare textul ] I. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat: a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării ? b. Ce elemente importante de conținut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat ? c. Ce tip de text este acesta (informativ, narativ, descriptiv sau argumentativ) ? Argumentează-ți răspunsul. II. Care este opinia ta despre rolul reclamei în societatea contemporană ? Susține, cu argumente, opinia prezentată. Cerințele acestea sunt tipice pentru examenul oral de competență la limba română și presupun trei secvențe : 1. Pr ecizările din parantezele drepte care cer o lectură „cu voce tare” a textului, pe care eu aș reformulao în felul următor : Citește clar, expresiv și cu voce tare textul !” Aceasta pentru că, din păcate, sunt mulți elevi care au pierdut noțiunea cititului cu o intonație firească, după specificul textului. Diferențiat se va citi un text informativ, cu voce tare, și altfel se va citi un text aparținând stilului beletristic, descriptiv sau narativ. Nu înseamnă că elevul trebuie să fie un actor, ci pur și simplu să citească firesc, fără să strige, pentru că oricum cei mari nu se mai uită la condiția elevului de astăzi, ci se uită mai degrabă la modele de subiecte furate de prin Europa. Dar asta e altă poveste. 2. Prima cerință mare are în vedere sistemul de comunicare cu relația dintre emițător, text și receptor și prin referire expresă la conținutul textului: idei, imagini, motive, particularități ortografice, fonetice, lexicale, gramaticale, semantice și stilistice ale textului. 3. Ultima parte a cerințelor vine cu un accent deosebit pus pe opinia candidatului referitoare la o idee din text, la un „referent”, o temă a acestuia, etc.
Și acum să vedem cum s-ar putea răspunde textului dat pentru acest bilet de examen. Îl citim de două-trei ori, până îl înțelegem, până când stabilim tema acestuia sau referentul: despre ce se vorbește la modul general în text. Dacă elevul citește cu atenție textul, nu se poate să nu înțeleagă că tot ce se spune în textul dat se referă la publicitate. Scopul comunicării este ca cititorul, indiferent de gradul de cultură, să fie informat despre ce se înțelege prin publicitate. Elementele importante de conținut ar fi: este precizat părintele reclamei moderne, avem o definiție a publicității, după Asociaţia Naţională de Marketing, etc. Tipul de text este unul evident informativ și se include în stilul științific. Că așa stau lucrurile se vede și din folosirea neologismelor specializate: marketing, persuasivă, sponsori, comunicare în masă, etc. Ultima cerință ni se pare deosebit de importantă pentru că impune candidatului conturarea pe ciornă a unui scurt eseu argumentativ, cu cele trei momente de structură. a. Formularea ipotezei: „Consider că publicitatea este foarte importantă în societatea contemporană”; b. Argumentele vor fi identificate în text: publicitatea ne vizează pe noi pe toți, este interesul fiecăruia și a tuturor; implică un sponsor, cu atitudine interesată și persuasivă; îi ajută pe comercianți în mod deosebit; c. În concluzie, publicitatea e bună, dar cu măsură, mai ales cea de la televizor sau prin afișele ce murdăresc orașul, când este excesivă sau vizează doar câștigul. Precizare. Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenu l de bacal aur eat.
