Umanismul Umanismul este o miscare social-culturala care s-a dezvoltat in perioada Renasterii (sec XIV – XVI). Renasterea este perioada din istoria omenirii caracterizata printr-o dezvoltare sincrona, fara precedent a stiintei, artelor si a civilizatiei in general. Termenul de Umanism are doua sensuri: •
unul mai lung: dragoste fata de oameni.
•
altul mai restrans: dragoste fata de valorile antichitatii greco-romane.
Miscarea umanista cumuleaza ambele sensuri. Umanismul a aparut in Italia (Florenta) de unde s-a raspandit in intreaga Europa. •
Caracteristici:
•
increderea in libertatea, demnitatea si perfectabilitatea omului;
•
increderea in ratiune;
•
promovarea omului universal;
•
armonia dintre om si natura;
•
admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;
•
in centrul preocuparilor umanistilor se afla omul; Umanismul Romanesc
Pe teritoriul tarii noastre, umanismul se dezvolta destul de tarziu (sec XVII) odata cu aparitia primilor carturari cunoscatori ai culturii antichitatii, a limbilor latina, greaca si slavona. Reprezentantii umanismului romanesc sunt cronicarii care sustin in operele lor idei fundamentale ale culturii romanesti: • •
originea latina a poporului si a limbii romane; continuitatea existentei acestui popor pe teritoriul romanesc;
•
unitatea tuturor romanilor din provinciile romanesti;
•
•
rolul civilizator al tipariturilor;
•
forta educativa a istoriei;
•
credinta in adevar si documente;
•
dorinta de a salva oamenii de ignoranta
CRONICILE:
Denumirea vine de la latinescul „Chronica” care inseamna istorie pe ani. Cronicile sunt lucrari istoriografice care prezinta evenimente istorice intr-o ordine cronologica. Ele au fost scrise in limba slavona si aici descoperim primele incercari de realizare a unei literaturi originale romanesti. •
Reprezentanti: Moldova: • •
•
Grigore Ureche („Letopisetul Tarii Moldovei de la origini pana la a doua domnie a lui Aron Voda – 1359”) Miron Costin („Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace” pana la domnia lui Dabija Voda) Ion Neculce (Letopisetul Tarii Moldovei de la domnia lui Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)
Clasicismul Clasicismul este un curent literar ce a aparut incepand cu secolul al XVII-lea in Franta, si s-a extins mai apoi in intreaga Europa. Totalitatea princiipiilor acestui concept literar porneste de la modelele artistice ale Antichitatii. Aceste principii se bazeaza pe idealul frumusetii si al armoniei, iar clasicismul aspira la reflectarea realitatii in operele de arta, opere ce il ajuta pe om sa atinga idealul frumusetii morale. Clasicismul se identifica in operele unor mari scriitori francezi din acea perioada, precum Moliere, La Fontaine, Racine, Boileau, La Bruyere. Trasaturile comune ale operelor acestor scriitori constau in admiratia pentru Antichitatea greco-latina, rigoarea compozitionala, cautarea naturalului si a verosimilului, gustul pentru masura si echilibru si de asemenea, puritatea si claritatea stilului.
In literatura romaneasca nu isi face prezenta perioada clasicismului. Singurii scriitori in ale caror opere se pot observa caracteristici ale acestui curent literar, sunt Miron Costin, Dimitrie Cantemir si majoritatea scriitorilor pasoptisti. Insa, aceste urme ale clasicismului sunt imbinate cu elemente clasice, preromantice si romantice. George Cosbuc este unul dintre scriitorii romani care si-a creat opera tinand cont de echilibru, claritate si sobrietate, si din acest motiv el este incadrat intr-o zona de "prelungire a clasicismului". Scriitorii clasici prefera specii literare precum tragedia, portretul moral, aforismul, fabula si satira.
Romantismul Romantismul este o miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-Iea si inceputul secolului al XIX-Iea, cu influente puternice si in filozofie, istorie, drept, lingvistica, economie politica etc. Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Acest curent cultural, care s-a manifestat nu numai in literatura, ci si in artele plastice si in muzica, s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale, promovarea libertatii de expresie. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului. Teoreticianul romantismului european este considerat Victor Hugo, care a trasat si a identificat directiile si trasaturile acestui curent cultural in "Prefata" de la drama "Cromwell" (1827), un adevarat program-manifest. Printre reprezentantii europeni ai romantismului literar, se pot enumera scriitorii: Victor Hugo, Lamartine, Vigny, Musset (Franta) Schiller, Heine, Grimm (Germania), Byron, Shelley, Keats, Scott (Angiia) Manzoni, Leopardi (Italia), Puskin, Lermontov (Rusia). Literatura romantica si-a gasit sursele ideatice si de expresie in operele sociologice sau filozofice ale lui J.J.Rousseau, Kant, Shelling, iar romantismul tarziu a fost dominat de infiuenta ideilor metafizice ale lu Hegel, Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard si altii. In literatura romana se pot identifica trei etape: preromantismul romantismul si postromantismul. Romantismul a fost precedat de o formula literara de tranzitie de la iluminism spre romantism, numita preromantism, reprezentat de Vasile Carlova, Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Vasilt Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, scriitori cunoscuti si sub numele de pasoptisti. Romantismul romanesc a fost reprezentat in mod stralucit dt Mihai Eminescu, care este considerat ultimul mare romantic european incheind, asadar, romantismul universal. Postromantismul s-a manifestat prin imbinarea elementelor romantice cu
trasaturi simboliste sau samanatoriste, perioada in care se inscriu Al. Macedonski, Octavian Goga, st.O.Iosif, Barbu Stefanesci Delavrancea. Caracteristicile romantismului •
• •
• •
•
• •
•
• •
•
Introducerea unor noi categorii estetice: uratul, grotescul fantasticul, macabrul, pitorescul, feericul, precum si a unor specii literare inedite: drama romantica, meditatia, poemul filozofic, nuvela istorica; Cultiva sensibilitatea, imaginatia si fantezia creatoare minimalizand ratiunea si luciditatea; Promoveaza inspiratia din traditie, folclor si din trecutu istoric, pe care il considera opus realitatii contemporane, de care era dezamagiti, fiind preocupati de reflectarea in opere a specificului nations (culoarea locala); Evadarea din lumea reala se realizeaza prin vis sau somn (miti oniric), intr-un cadru natural nocturn; Contemplarea naturii se concretizeaza prin descriere peisajelor sau a momentelor anotimpurilor in pasteluri si prin reflect asupra gravelor probleme ale universului in meditatii, Acorda importanta deosebita sentimentelor omenesti, ca predilectie iubirii, trairile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative; In genul liric se manifesta inovatii prozodice si suprematia subiectivismului, a pasiunii inflacarate, a fanteziei debordante; Construirea eroilor exceptionali, care actioneaza in imprejurari iesite din comun, precum si portretizarea omului de geniu si conditia nefericitii a acestuia in lume; personajele romantice nu sunt dominate de ratiune, ci de imaginatie si de sentimente; Preocuparea pentru definirea timpului si a spatiului nemarginite, ca proiectie subiectiva a spiritului uman, conceptie preluata din lucrarile filozofilor idealisti; Imbogatirea limbii literare, prin includerea cuvintelor si expresiilor populare, a arhaismelor, a regionalismelor, specifice oralitatii; Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza ocupa locul principal atat in structura poeziei, cat si in construirea personajelor, situatiilor, ideilor sau atitudinilor exprimate; Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satitice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atat in specia literara cu nume sugestiv, satira, cat si in poeme filozofice, asa cum se manifesta in "Scrisoarea I" de Mihai Eminescu.
In studiul "Principii de estetica", George Calinescu defineste romantismul in antiteza cu clasicismul, evidentiind pregnant si convingator deosebirile dintre cele doua curente literare care s-au manifestat predilect in literature. Clasicul este "un om ca toti oamenii", pe cand romanticul este cu totul iesit din comun, "un monstru de frumusete sau de uratenie, de bunatate ori de rautate", reliefand astfel caracterul cu totul exceptional al celui din urma.
Pe cand clasicul este "inteligibil" in exprimarea ideilor sau construirea situatiilor, romanticul este "bizar" si deloc moralist, asa cum este cel dintai. Cu totul dezinteresat de natura, clasicului ii lipsesc sentimentele pentru frumusetile acesteia, pe cand romanticul este coplesit de natura ocrotitoare si participativa la toate starile lui interioare. Cu toate acestea, Calinescu sustine interferenta curentelor literare de-a lungul istoriei literare, argumentand ca si in antichitatea elina clasica se regasesc "umbre romantice", iar in Evul mediu romantic se manifesta si "forme clasice".
Realismul Realismul este un curent literar care ia naştere în secolul al XIX-lea şi domină în bună parteşi secolul nostru. Dintre speciile literare, romanul se află în prim-planul preocupăriiscriitorilor realişti. În principal, realismul preferă romanul-fluviu, desfăşurat pe mai multe planuri narative, cu acţiune amplă şi numeroase personaje şi în care sunt reconstituite cuminuţiozitate amănuntele unei epoci istorice. Scriitorul realist prezintă moravurile, viaţaculturală, mecanismul social, oferind impresionant de multe informaţii despre epocatransfigurată artistic. De multe ori, descrie arhitectura epocii, străzi şi clădiri unanimcunoscute, reproduce articole de ziar, comentează cărţile de succes, copiază documenteistorice, prezintă îmbrăcămintea personajului, pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea,dar semnalează şi amănunte strict legate de modă. Toate acestea contribuie la impresia defrescă socială-tablou amplu ce surprinde toate sectoarele curente ale cotidianului.
Simbolism Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la finele secolului XIX, care se opunea naturalismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent Adesea se consideră că poeți ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine fac parte din acest curent, dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie.
Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeți cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain și Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul mișcării în 1886, în ziarul Le Figaro.
