1. :-prima strofã prezentã un joc ciudat al tatãlui cu copii sãi ideea de joc misterios apare chiar din prima strofa: „Dragii mei, o sa ma joc odata/ Cu voi, de-a ceva ciudat./ u stiu cand o sa fie asta, tata,/ Dar, hotarat, hotarat, o sa ne jucam odata,/ !data poate dupa scapatat". #iecare cuvant care se repeta aici o$sedant, „odata", „o sa ma joc", „o sa ne jucam", fi%eaza o proiectie incerta, incerta, nestiuta, dar oricum oricum hotarata, in in cealalta margine margine a timpului uman, „dupa scapatat", tot atat de misterioasa ca si miticul in illo tempore, timp al inceputului, al nasterii tuturor lucrurilor
In prima strofa, vocea eului liric se confunda cu vocea tatalui. Poezia structureaza un discurs confesiv, ce va puncta atitudinea in fata mortii. Incepe cu un apelativ afectiv. Adverbul "odata" marcheaza perspectiva unei eventuale morti, iar eul liric este ciudat. "Ciudat" este un avertisment. Prin repetitia adverbului "odata", se accentueaza ideea ca moartea e un eveniment necircumscris temporal. Data, momentul mortii e incert si e semnalat prin adverbul modal "poate". Finalul strofei initiale, marcheaza printr-un paralelism perspectiva unei posibile morti vizand planul natural.
&. 'ocul „de-a moartea" este un joc de neevitat, de care nimeni nu poate scapa, „un joc viclean de $atrani/ Cu copii ca voi, cu fetite, ca tine,/ 'oc de slugi si joc de stapani,/ 'oc de pasari, de f lori, de cani,/ (i fiecare il joaca $ine"., atotcuprinzatoarea enumeratie sugerand instapanirea sa deplina asupra lumii, cu toata tristetea e%istentiala implicita. )ai intai ii avertizeaza asupra disparitiei, intr-o zi, a fiecarei fiinte *+ un joc viclean de $atrani/ Cu copii ca voi, cu fetite ca tine,/ 'oc de slugi si joc de stapani,/ 'oc de paseri, de flori, de caini, atragandu-le atentia asupra perfectiunii implicite a jocului, in care se lasa prinsa orice forma de e%istenta *(i fiecare il joaca $ine. dentificam in aceasta viziune argheziana a mortii ca fapt universal ideea consu$stantialitatii regnurilor vietii, vietii, care participa in aceeasi masura la marele joc moartea este fenomenul universal, viclenia ei stã n faptul cã nu alege p e copiide $ãtrni
In strofa a doua, debuteaza un alt avertisment: moartea fiind un fenomen viclean, siret. ocul mortii vizeaza toate fiintele indiferent de varsta, indiferent de statut social! el definind conditia umana. un fenomen mult mai amplu, reperabil si i universul natural! in aceasta acceptie, moartea vizeaza si o innoire a speciilor. 0 n cea de-a treia strofa, isi e%prima iu$irea ce mereu, oriunde ar fi, ea va e%ista si va fi pe zi ce trece, tot mai mare. Ca-ntr-un circuit viata-moarte, moarte--viata, moarte--viata, se vor conserva legaturile dintre cele doua lumi, pentru ca, (u$ coviltirele lui Dumnezeu, iu$irea este singura care conteaza, fiind o modalitate de a ingheta eternitatea. Decrepitudinea fiintei este sugerata prin enumerarea in ascendenta a trairilor umane, de la e%terior catre interior, de la statutul $iologic la cel ontologic al fiintei umane: intr-o zi piciorul va ramane greu,/ )ana stangace, ochiul sleit, lim$a scamoasa. !chiul si lim$a, metafore ale identitatii umane constiente si creative, sunt cele care incheie procesul, ca o sugestie a supravietuirii spiritului spiritului dincolo de disparitia trupului.
Fenomenul mortii este derulat poetic in cele mai mici detalii, transpus insa in plan ale#oric, fi#urile de stil urmand indeaproape procesul treptat al deriziunii fizice. $asa cea de taina a mortii fiecaruia este tinuta %&ubt coviltirele lui Dumnezeu', sub protectie divina pana cand, %Intr-o zi piciorul va ramane mai #reu', simbolizand apasarea vietii, #reutatea fara mar#ini care-l cuprinde pe omul aflat in pra#ul mortii. $ana devine %stan#ace', ochiul este %sleit', iar limba %scamoasa', toate aceste manifestari aratand ca lumea este supusa unui fenomen unic, dupa care alcatuirea materiala, fra#ila, a corpului,
se imprastie, devine repede dizolvabila. Corpul biolo#ic se supune unei auto-destramari totale, incapabil de a se opune entropiei devoratoare.
( In cea de-a patra strofa, moartea e comparata cu un vant, element ce se transforma intr-un mesa#er funebru. )ersul secund, semnaleaza atitudinea de resemnare senina, calma, mioritica in fata mortii. )ersul final, indica concretizarea atitudinii mioritice in fata mortii prin inte#rarea individului in circuitul natural. Tacerea si seninatatea rasului semnifica o moarte anticipata, asteptata de mult timp, oricand posibila, caci mereu adie „ca un vant” in preajma fiintei umane. Copacul, axis mundi, este simbolul deznadejdii existentiale a omului, al destinului implacabil, care izbucneste cu putere in fiecare zagaz, pentru a opri fortele vitale ale organicului. postaza omului va fi acum tacerea, mutenia $lagiana, o tentativa de reintoarcere la originile fiintei, de contopire cu su$stanta originara: +u o sa rad si o sa tac,/ ! sa ma culc la pamant./ ! sa stau fara cuvant,/ De pilda, langa copac. Ceva din panteismul unor psalmi se regaseste si in aceasta poezie, o topire lenta a fapturii, o reintoarcere in matca din care s-a desprins pentru a mentine echili$rul acelui tot primordial, echili$ru transferat, odata cu )area recere, asupra urmasilor. apare sim$olul copacului ce prespune regenerare permanentã, vitalitate-copacul protector, vin si dãtãtor de viatã devine un punct de sprijin-ncet ca un v2nt jocul totusi 3ncepe cu moarte
4
In cea de-a cincea strofa, autorul face o aluzie reli#ioasa. &unt mentionate &fintele &cripturi, dar si viata lui Iisus *ristos, care a acceptat sa moara. Jocul de-a moartea este vechi de milenii, fiind cuprins chiar in actul creatiei divine „! jocul "fintelor "cripturi.# $sa s-a jucat si %omnul nostru &isus 'ristos# "i altii, plini de friguri si de calduri,# Care din cateva sfinte tremuraturi# $u ispravit jocul, frumos”. Cele cateva „sfinte tremuraturi”, frigurile si caldurile, reprezinta esenta vietii pamantene, imposibilitatea funciara de a depasi matrixul fortelor latente, generatoare de moarte. omul se spune jucului sfintelori scripturi a cãrui pildã l dã si isus 5ristos-desoclarizarea divinului, isus se joacã.-elemente crestine: sf2nta scripturã, isus 5ristos
( In cea de-a sasea strofa, autorul incepe sa spuna pe nume acelui +oc infricosator, pentru ca fiii sai sa inceapa de+a sa se resemneze si ei, in le#atura cu faptul ca tatal lor va pleca pentru mult prea mult timp.
