Tudor Arghezi - Universul poetic Tudor Arghezi a contribuit in cea mai mare masura in emanciparea lirismului romanesc de sub influenta epigonismului posteminescian. Prin lirica sa Arghezi Arghezi a revolutiona revolutionatt sensibilit sensibilitatea atea si lexicul lexicul poetic poetic romanesc; romanesc; cu Argezi incepe un mod nou de a intelege si de a scrie poezie. Lirica argheziana socheaza prin noutatea ei: fata fata de seni senina nata tate tea, a, armo armoni nia, a, refl reflex exiv ivit itat atea ea mela melanc ncol olica ica,, ging gingas asia ia,, muzi muzical calit itat atea ea liri lirici ciii eminesciene, poezia argheziana se defineste prin expresia dura, violenta, dar tipica si expresiva. Chiar de la inceput lirica argheziana s-a definit prin contrastul violent dintre imaginea gingasa, rafinata, si expresia dura, aspra, care merge uneori pina la invectiva. Aparitia volumului Cuvinte Cuvinte potrivite potrivite (1927), a reprezentat un moment important in biografia spirituala a poetului, dar si un eveniment in evolutia liricii romanesti. Arghezi este poetul care a cunoscut drumul de la contestare la elogiu: Ion Barbu, Lucian Blaga, Eugen Ionescu au negat violent valoarea liricii argheziene, considerind-o lipsita de idee, construita deza dezagra grabi bila la.. Elit Elitaa criti critici ciii roman romanes esti ti prin prin Euge Eugenn Lovi Lovine nesc scu, u, Geor George ge Cali Caline nesc scuu si Serba Serbann Cioculescu, a recunoscut in Arghezi al doilea mare poet dupa Eminescu. Sursele inovatiei argheziene:
1.) 1.) Un con conta tact ct cu cu totu totull nou nou cu cre creat atia ia pop popul ular ara. a. Fata de inaintasii si contemporani sai, care au retinut din creatia populara expresia frumoasa, ingrijita, placuta, Arghezi retine cuvintul aspru, expresia dura dar autentica. 2.) O atitudin atitudinee activa activa fata fata de materia materialul lul lingvist lingvistic ic. Arghezi Arghezi a avut avut geniul geniul limbii limbii;; el a dat drept de cetatenie tuturor cuvintelor limbii romane; poetul a imbinat ingenios neologismul rar cu arhaisme si termeni religiosi; poetul a modificat sensuri, acreat cuvinte noi, a obtinut efecte deosebite din ordinea si imbinarea cuvintelor. 3.) 3.) Expe Experi rien enta ta monah monahal alaa. Anii Anii petrec petrecut utii in manast manastir iree l-au l-au infl influe uent ntat at pe viitoru viitorull poet poet:: i-au i-au stimulat interesul pentru framintarile metafizice; i-au imbogatit lexicul poetic printr-un mare numa numarr de term termen enii relig religio iosi si;; sint sintax axaa vech vechil ilor or text textee a infl influe uent ntat at prof profun undd sint sintaxa axa poeti poetica ca argheziana. 4.) Anii Anii petrec petrecuti uti in stra straina inatat tatee au contrib contribuit uit la la largire largireaa orizont orizontulu uluii sau spiri spiritua tual,l, trezin trezindu-i du-i interesul pentru experientele moderniste. De numele lui Arghezi se leaga estetica uratului. Pentru prima data Arghezi valorifica cuvinte, expresii considerate pina la el ca fiind nepoetice. Obtinerea frumosului din elemente urate, dezagreabile, este marturisita progmatic in poezia Testament : Din bube mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi.
In lirica argheziana nu se poate vorbi de o succesiune a temelor, pentru ca poetul a cultivat simultan lirica erotica, filozofica, sociala etc. Temele lirici argheziene:
1. Arta po poetica: Testament , Ruga de seara, Portret , Plugule
referat.clopotel.ro
1
2. Poez Poezia ia frami framint ntar aril ilor or meta metafi fizi zice ce:: Psalmi, Duhovniceasa, Intre doua nopti, Doua stepe, Nehotarare
3. Liri Lirica ca soci ociogon ogoniica: ca: Cintarea omului 4. Lirica so sociala: Cuvinte potrivite, Flori de mucigai, 1907. Peizaje 5. Liri Lirica ca ero eroti tica ca:: iinn toa toate te volu volume mele le;; Mirele, Mireasa, Cantec tacut Lirica universului mic: Carticica de seara, Cartea cu jucarii, Ce-ai cu mine vantule
Tudor arghezi (1880-1967) - teme ale creaTiei lirice (universul poetic) Tudor Arghezi s-a nascut la Bucuresti, la 23 mai 1880, numele sau aderat fiind Ion N.Theodorescu si a intrat in nefiinta la 14 iulie 1967, fiind inhumat tot in Bucuresti, in gradina casei sale de la "Martisor". Pseudonimul Arghezi provine, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele de origine daca al Argesului, Argesis. Primul volum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la rsta de 47 de ani, and un titlu sugestiv "Cuvinte potrivite"-, care-l impune definitiv in literatura romana, critica literara plasandu-l pe locul al doilea dupa Mihai Eminescu. • Sintetizand temele creatiei argheziene, pe primul loc se situeaza tema filozofica, din care fac parte: arta poetica si poezia existentiala. • Crezul artistic al lui Tudor Arghezi esentializeaza importanta cuntului in Univers, in conceptia lirica a poetului cuntul fiind atotputernic/ omnipotent si incarcat de forta creatoare. Arta poetica argheziana se inscrie in creatia filozofica si se fundamenteaza pe energia pe care o degaja cuntul in Univers, prin glorificarea lui in opere literare originale, idee ilustrata in poezii ca: "Ruga de seara", "Testament", "Flori de mucigai", "Ex libris", "Stihuri", "Inscriptie pe biserica, "Poetica" etc. in spirit modernist, Arghezi inoveaza estetica uratului, un procedeu artistic in care innoirea stilistica se materializeaza prin relorificarea cuvintelor, carora le da noi sensuri, in ideea ca acestea sunt atotputernice si pot schimba esenta Universului. Considerand ca orice cunt scris este "potrivit" pentru "a fi trimis in lume", Arghezi defineste estetica uratului in poezia "Testament" ("Din bube, mucegaiuri si noroi,/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.") si, cu predilectie, in volumul de versuri intitulat sugestiv "Flori de mucigai". • Lirica existentiala este ilustrata de "Psalmi", a caror tema generala exprima raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii intr-o viziune filozofica. Tudor Arghezi a creat psalmii intre anii 1927-l967 si i-a publicat in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din volumele "Frunze", "Poime noi", "Silabe", "Noapte". Faptul demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, aceasta creatie artistica fiind definita ca lirica existentiala, ca poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.Calinescu) In "Psalmii" arghezieni, Eugen Simion delimiteaza patru subteme: - religioasa - in sensul ca Dumnezeu este atotputernic si se identifica in mod desarsit cu intreaga fire, intr-o viziune de factura populara; - gnoseologica - Divinitatea este aderul absolut si idealul suprem al fiintei umane; - etica - Divinitatea vegheaza "voia de bine, frumos si ader" a omului; - estetica - Dumnezeu este visul purificator al omului: "Esti visul meu, din toate, cel frumos". Tudor Arghezi incearca sa se apropie de Dumnezeu prin negatie, osciland intre "credinta" si "tagada", cerand, uneori imperatiy, alteori smerit, do palpabile privind existenta Lui. "Psalmii" referat.clopotel.ro
2
2. Poez Poezia ia frami framint ntar aril ilor or meta metafi fizi zice ce:: Psalmi, Duhovniceasa, Intre doua nopti, Doua stepe, Nehotarare
3. Liri Lirica ca soci ociogon ogoniica: ca: Cintarea omului 4. Lirica so sociala: Cuvinte potrivite, Flori de mucigai, 1907. Peizaje 5. Liri Lirica ca ero eroti tica ca:: iinn toa toate te volu volume mele le;; Mirele, Mireasa, Cantec tacut Lirica universului mic: Carticica de seara, Cartea cu jucarii, Ce-ai cu mine vantule
Tudor arghezi (1880-1967) - teme ale creaTiei lirice (universul poetic) Tudor Arghezi s-a nascut la Bucuresti, la 23 mai 1880, numele sau aderat fiind Ion N.Theodorescu si a intrat in nefiinta la 14 iulie 1967, fiind inhumat tot in Bucuresti, in gradina casei sale de la "Martisor". Pseudonimul Arghezi provine, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele de origine daca al Argesului, Argesis. Primul volum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la rsta de 47 de ani, and un titlu sugestiv "Cuvinte potrivite"-, care-l impune definitiv in literatura romana, critica literara plasandu-l pe locul al doilea dupa Mihai Eminescu. • Sintetizand temele creatiei argheziene, pe primul loc se situeaza tema filozofica, din care fac parte: arta poetica si poezia existentiala. • Crezul artistic al lui Tudor Arghezi esentializeaza importanta cuntului in Univers, in conceptia lirica a poetului cuntul fiind atotputernic/ omnipotent si incarcat de forta creatoare. Arta poetica argheziana se inscrie in creatia filozofica si se fundamenteaza pe energia pe care o degaja cuntul in Univers, prin glorificarea lui in opere literare originale, idee ilustrata in poezii ca: "Ruga de seara", "Testament", "Flori de mucigai", "Ex libris", "Stihuri", "Inscriptie pe biserica, "Poetica" etc. in spirit modernist, Arghezi inoveaza estetica uratului, un procedeu artistic in care innoirea stilistica se materializeaza prin relorificarea cuvintelor, carora le da noi sensuri, in ideea ca acestea sunt atotputernice si pot schimba esenta Universului. Considerand ca orice cunt scris este "potrivit" pentru "a fi trimis in lume", Arghezi defineste estetica uratului in poezia "Testament" ("Din bube, mucegaiuri si noroi,/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.") si, cu predilectie, in volumul de versuri intitulat sugestiv "Flori de mucigai". • Lirica existentiala este ilustrata de "Psalmi", a caror tema generala exprima raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii intr-o viziune filozofica. Tudor Arghezi a creat psalmii intre anii 1927-l967 si i-a publicat in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din volumele "Frunze", "Poime noi", "Silabe", "Noapte". Faptul demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, aceasta creatie artistica fiind definita ca lirica existentiala, ca poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.Calinescu) In "Psalmii" arghezieni, Eugen Simion delimiteaza patru subteme: - religioasa - in sensul ca Dumnezeu este atotputernic si se identifica in mod desarsit cu intreaga fire, intr-o viziune de factura populara; - gnoseologica - Divinitatea este aderul absolut si idealul suprem al fiintei umane; - etica - Divinitatea vegheaza "voia de bine, frumos si ader" a omului; - estetica - Dumnezeu este visul purificator al omului: "Esti visul meu, din toate, cel frumos". Tudor Arghezi incearca sa se apropie de Dumnezeu prin negatie, osciland intre "credinta" si "tagada", cerand, uneori imperatiy, alteori smerit, do palpabile privind existenta Lui. "Psalmii" referat.clopotel.ro
2
arghezieni sunt conceputi sub forma unor dialoguri imaginare cu Dumnezeu, intr-un limbaj patetic sau acuzator, cu speranta sau cu deznadejde, fapt interpretat de critica literara ca trufie a artistului de a scormoni cu mintea misterul universal care-l fascineaza, de a se convinge prin do concrete de existenta abstracta a fortei supreme: "Singuri, acum, in marea ta poveste,/ Raman cu tine sa ma mai masor,/ Fara sa vreau sa ies biruitor,/ Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!". • Poezia iubirii proiecteaza un sentiment protector, o necontenita si timida chemare a iubitei, eul liric amanand intalnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins, in care presara ironii incantatoare: "Melancolie", "Cantare", "Creion". in alte creatii, iubirea este starea superioara a ingemanarii indragostitilor, ca in "Psalmul de taina", una dintre cele mai frumoase poezii din lirica erotica romaneasca: "Femeie raspandita-n mine/ ca o mireasma-ntr-o padure,/ Scrisa-n visare ca o slo,/ infipta-n trunchiul meu: sacure". Iubita-sotie este stapana universului casnic, iubirea este implinita in cadrul naturii vegetale si animale, in toata bogatia, rietatea si splendoarea ei: "Mireasa", "Casnicie". • Viziunea asupra mortii profileaza spaima, ca in poezia "Duhovniceasca", sau perceptie ludica, prin care se induce ideea ca fiecare om trebuie sa invete "sa se joace de-a moartea": "Puii mei, bobocii mei, copin mei!/ Asa e jocul,/ il joci in doi, in trei,/ il joci in cate cati vrei,/ Arde-l-ar focul!" ("De-a v-ati ascuns"). • Poezia sociala exprima o atractie surprinzatoare a poetului pentru fata dizgratioasa a lumii, o placere a cruzimii, creand un autentic spectacol al degradarii umane. Lumea mahalalelor citadine, a pungasilor, a ucigasilor, a puscariasilor, cu care a intrat in contact in timpul detentiei la inchisoarea Vacaresti, este ilustrata "in poeziile "Doi flamanzi", "Generatii", "Ceasul de apoi", "Cina" si in proza "Poarta neagra". Scabrosul, putreziciunea vietii omenesti constituie o imagine cutremuratoare, Arghezi potentand emotia artistica prin estetica uratului: "in beciul cu morti, Ion e frumos,/ intins gol pe piatra cu-n fraged suras,/ Trei nopti sobolanii l-au ros/ Si din gura-i baloasa-i cade sacaz." ("Ion Ion") • Poezia de revolta sociala exceleaza in volumul "1907- Peizaje" din 1955, in carepoeziile pamflet "Cunt inainte", "Pe razatoare", "Lipsesc morminte" reflecta drama rascoalei taranesti intr-un ton acuzator si o atitudine plina de revolta si incrancenare. Arghezi ramane solidar cu cei multi, care trudesc in anonimat, infrumusetati de munca aspra, dar cinstita si dispretuitor fata de cei "plini de bube", trandavi si degradati moral. • Volumul "Cantare omului" din 1956 este 6 aderata sociogonie, ilustrand in imagini poetice de o puternica expresivitate artistica evolutia omului de-a lungul devenirii sale, de la "Nascocitorul", pana la omagiul adus celui care a descoperit taina tainelor, atomul, in poezia "Cel ce gandeste singur". • Tema inedita, poezia jocului, a boabei si a faramei exprima fascinatia pe care o are arghezi pentru universul inconjurator, alcatuit, cu candoare unica si fermecatoare, din lumea gazelor, a florilor si a animalelor domestice. in proza si poezia dedicate acestor minuscule fiinte, Arghezi explica naiv geneza Universului ("facerea lumii, balet pe sapte silabe"), aseamana conditia omului cu "Un plop uscat" ori descrie elementele marunte ce compun Universul, cum ar fi: buruienile, cartoful ("Har"), dovleacul ("Hora in gradina"), gazele ("Vaca lui Dumnezeu"). in poezia "Cantec de adormit Mitzura", precum si in "Cantec de cununie", urarea calda, sincera exprima bucuria si entuziasmul eului liric pentru lumea copilariei: • Poezia peisajului. Natura este, in poezia argheziana, fie "spital de intristare si cainta" ("Tarziu de toamna"), fie extazianta, exuberanta, pentru ca "Din invierea sufletului de izvor/ Beau caprele-amintirilor" ("Vant de toamna"), fie sub forma descrierii naturii dezlantuite ("Prigoana"). • Poezia inscriptiilor, lirica inedita in peisajul literaturii romane, proiecteaza reflectiile profunde ale poetului cu privire la indatoririle pe care oamenii le au fata de semenii lor, fata de familie, referat.clopotel.ro
3
fata de tara, fata de credinta stramoseasca, cuprinzand un imens univers, de la gaze la oameni, de la uratul regasit intr-o multitudine de ipostaze, la sublim. Poeziile au ca titlu cuntul "inscriptie", urmat de materialul pe care poetul isi "ciopleste" ideile. "Inscriptie pe biserica" potenteaza arta poetica argheziana ce exprima aspiratia artistului spre nemurire prin creatia sa literara, amintind de "Numai poetul", poezie programatica eminesciana: "Toti au fost un timp. Eu sunt./ Eu in cer. Ei in pamant." Poet modern, Tudor Arghezi aduce in literatura romana o opera ce se distinge printr-6 noutate izbitoare atat in teme, cat si in limbajul poetic, sarsind o revolutie in poezia romaneasca: "in poezia argheziana intalnim o alta vegetatie, o alta conuratie a spatiului si a cosmosului, un alt sentiment al timpului decat acelea cu care eram obisnuiti din poezia anterioara, dar mai ales un alt spirit. Universul nu este, totusi, cu mult mai st decat ni-l descoperise Eminescu, dar este esentialmente altul". (Ion Simut)
Universul operei 17997cjt18xvt3l
Debutul il are la 16 ani in revista “Liga ortodoxa”. Incepand din 1910 Arghezi are o activitate forate sustinuta, in cadrul careia conduce reviste si ziare cum sunt Cronica, Cuget romanesc, Natiunea, Bilete de papagal. In 1927 editeaza primul volum “Cuvinte potrivite”. In 1947 primeste premiul national de poezie. Este autor al unei piese de teatru: ”Seringa”. In 1955 devine membru al Academiei Romane. Are tablete in 1929 “Icoane de lemn”, in 1936 “Poarta neagra”, in 1946 “Bilete de papagal” si in 1960 “Tablete de cronicari”. A scris romane ca “Ochii maicii domnului” (1934), “Cimitirul buna vestire” (1936) si Lina (1942). Din poezia lui Arghezi se desprinde un univers tematic ce poate fi grupat: 1.) Lirica 1.) Lirica de dragoste, in cadrul careia poetul exprima atasamentul de fiinta iubita, de lume si de
viata in general. Are versuri in care ranta iubirea si se opreste asupra iubitei careia ii face portretul: “Obrajii tai mi-s dragi jv997c7118xvvt Cu ochii lor ca lacul In care se oglindesc Azurul si copacul”. Arghezi cultiva o elegie erotica 3.) Poezia 3.) Poezia filozofico-religioasa: Psalmi
Una din laturile dominate ale poeziei argheziene sta sub semnul cautarilor filozofico-religioase. Ca toti mari poeti ai lumii si Arghezi a fost rascolit de o serie de probleme fundamentale legate de rostul omului pe pamant, a inceputurilor existentei omului in univers, a perspectivelor care i se deschid, a mortii care pune capat zbaterilor omului pentru infrumusetarea vietii. Poetul s-a referat.clopotel.ro
4
razboit cu fantomele divinitatii mortii. Ispita cunoasterii o gasim in “Psalmi” di cadrul volumului “Cuvinte potrivite”. Motivul cautarii divinitatii prezent in poezia argeziana inca de la primele poezii de dupa debut devin in “Psalmi” o obsesie tiranica si ea se prelungeste in “Stihuri de seara” si “Hore”. Poetul este la inceput chinuit de indoieli, daca exista sau nu Dumnezeu, de aceea in Psalmul al VI.-lea spune: “Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti”. Arghezi nu poate intelege tacerea lui Dumnezeu si in acelasi Psalm arata dorinta de a fi in stare sa intre in contact direct cu Dumnezeu: “Siguri, acum in marea ta poveste Raman cu tine sa ma mai masor Fara sa vreau sa ies biruitor Vreau sa te pipai si sa urlu: Este?” Osciland intre dorinta de a afirma existenta lui Dumnezeu si gandul ca acesta s-ar putea reduce doar la o iluzie zadarnic intretinuta poetul exclama: “Pentru credinta sau pentru tagada, Te caut darz si fara de folos”. Poetul ajunge sa il pandeasca pe Dumnezeu ca pe un vanat si sa il ameninte cu nimicirea fizica: “Te dramuiesc in zgomot si-n tacere Si te pandesc in timp ca pe vanat Sa vad: esti soimul meu cel cautat Sa te ucid sau sa-ngenunchi a cere” In Psalmul al II.-lea poetul este mai neinduplecat: “Cercasem eu cu aerul meu Sa te rastorn pe tine Dumnezeu Talhar de ceneri imi facui solia Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria”.
referat.clopotel.ro
5
El ajunge sa puna sub semnul intrebarii existenta lui Dumnezeu pentru ca de la familia sfanta a tot puternicul n-a mai trimis nici un semn pentru scriitorii de rand, de aceea in unul din Psalmii publicati in 1959 arata ca: “Inversunat de piedici sa le sfaram imi vine Dar trebuie-mi da seama sa-ncep de-abia cu tine”. Tema mortii opune poetul in poezia “De-a v-ati ascuns” din volumul “Cuvinte potrivite”. Poezia duce cu gandul la “Mai am un singur dor” si “Miorita”. Poetul simte apropierea mortii si asteapta cu liniste interioara. Poezia este un testament oral lasat copiilor de care se va despartii de moarte. Acelasi presentiment al mortii il vom gasi in poezia “Poate ca este ceasul” sau “Ora zece”. De la teama si frica in fata mortii poetul ajunge la groaza in poezia “Duhovniceasca”. In alte poezii Arghezi exprima spaima in fata mortii, asa cum este in poezia “Duhovniceasca”. Atat in poezia “De-a v-ati ascuns” cat si in “Duhovniceasca” poetul se opreste asupra felului de manifestare a mortii. Spaima se transforma apoi in groaza, moartea este vazuta ca un cioplu de care nimeni nu poate scapa si care il va ia pe om cand nici nu se asteapta. 4.) O alta tema a liricii lui Arghezi
este cel al universului miniatural al lumii marunte si umila: a florilor, al gazelor, lumea copilului. Poetul simte nevoia sa cunoasca culmile limpezi ale inocentei sa-si consacre iubirea fiintelor mici, copiilor, animalelor domestice, gazelor, florilor de camp si de gradina. In volumele de poezii cum sunt “Carticica de seara”, “Stihuri pentru copii”, “Hore” sau in volumele in proza “cartea cu jucarii”, “Prisaca” intalnim o lume de pasari, insecte, caini, oi, pisici, gainile din curte, in altele randunicele, greierele, furnicile devin personajele unor poeme de o mare gingasie lirica. La fel ca si un copil Arghezi se lasa incantat de spectacolul si nectarul. In poezia “O lacusta” gasim o mica bijuterie insufletita: “Mi-a umblat in papadie O goanga cu palarie Si camase stacojae. Avea fuste si manta Taiate din catifea Si pieptari cu solzi de tipla, Captusit care-un fel de sticla”. In alte poezii ca “Hora de soareci” soarecele este numit “o jucarie cu scamatoni”, gaza mica, numita “vaca lui Dumnezeu”, este o boaba de catifea careia “Dumnezeu cand i-a facut
referat.clopotel.ro
6
Fiinta di scuipat si lut Cu o pensula de zdreanta A vopsit-o cu faianta Si i-a pus ca din greseala Doua cosi cu captuseala In spinare Ca sa zboare”. Universul acesta marunt graviteaza mai ales in lumea gospodariei in care copilul ocupa un loc foarte important. Acest univers al copilului este populat de Zdreanta “Cel cu ochii de faianta” dar si de creioane colorate cu care copilul deseneaza realizand imaginea unor casein care poetul doreste sa traiasca toti impreuna. Testament
Este poezia care deschide volumul “Cuvinte potrivite” din 1927 un fel de manifest literar. In ce priveste titlul semnifica o mostenire lasata urmasilor. Testamentul se formeaza de obicei spre sfarsitul vietii sau al inchegarii unei opere. Paradoxal la Arghezi testamentul este asezat in deschiderea directoare ale creatiei sale. Este in acelasi timp un masaj transmis prin vreme generatiilor viitoare cat si propriului crez artistic urmarit cu asiduitate de-a lungul intregii vieti. Poezia “Testament” cuprinde o seria de idei deosebite de valoroase dintre care amintim: 1.) legatura dintre generatii si responsabilitatea urmasilor fata de inaintasi. Scriitorul se adreseaza
fiului sau caruia nu-i lasa mostenire “Drept bunuri, dupa moarte, Decat un nume adunat pe-o carte”, acesta fiind creatia artistica, dar cartea este pentru ei “hrisovul cel dintai”, si in acelasi timp un punct final, dar si o treapta in urma careia se asterne un lung trecut de truda si suferinta, o adevarata istorie. Fata de aceasta istorie a durerii multiseculare creatia poetica reprezinta clipa asteptata al implinirii. Ea este de fapt sublimarea prin arta a muncii si umilintei indurate de generatiile de tarani care l-au precedat “Ca sa schimbam, acum, intaia oara,
referat.clopotel.ro
7
Sapa-n condei si brazda-n calimara Batranii-au adunat, printre plavani Sudoarea muncii sutelor de ani”. Aceasta carte este iesirea la lumina din negura trecutului cu indarjire si indrazneala, este expresia unui act de razbunare, mosuind de demult si izbucnind in slova de foc a poeziei. Din amintirea si indatorirea fata de strabuni poetul faureste un idol, un Dumnezeu: “Am luat cenusa mortilor din vatra Si-am facut-o Dumnezeu din piatra, Hotar inalt, cu doua lumi de poale, Pazind in piscul datoriei tale”. De fapt poetul se adreseaza fiului in numele inaintasilor, cartea devine act de pedepsire, de razbunare: “Durerea noastra surda si amara O gramadii pe-o singura vioara, Pe care ascultand-o a jucat Stapanul, ca un tap injunghiat”. Poetul nu vorbeste in numele sau, ci in numele neamului de iobagi. Izbavirea si razbunarea strabunilor de fapt: “E-ndreptatirea ramurei obscure Iesita la lumina din padure”. Intelesul adanc al cartii nascut din osanda si manie acumulata scapa omului comun nestiutor si nedeprins sa talmaceasca ceea ce se ascunde in adancurile ei. Versurile sunt metaforice, iar metafora se bazeaza pe verbul de actiune “numele este adunat pe-o carte”, seara este “razvratita”, cuvintele sunt “framantate”, ocara “se toarce”, osemintele sunt “varsate”. 2.) izvorul si natura limbajului poetic, modalitatile de expresie literara, lupta cu materia limbii.
Lexicul poeziei are precizata sursa si anume limba populara: “Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
referat.clopotel.ro
8
Eu am iscat cuvinte potrivite”. Aceasta limba a fost folosita de strabuni. Aceasta limba nu este preluata ci trecuta printr-un proces creator. Poetul a selectat acele cuvinte capabile sa exprime durerea vietii inaintasilor cand afirma “Framantate mii de stapani Le-am prefacut in versuri si icoane”. Arghezi isi exprima preferinta pentru cuvintele vechi expresive prin sensul lor. Criteriul selectiv are rolul de a arata istoria sociala a neamului sau de iobagi si ideea de vechime. Vocabularul folosit sugereaza suferinta. Avem cuvinte: rapi, branci, gropi adanci. Zona de cuvinte defineste lumea artei. In cadrul poeziei gasim folosite cuvinte arhaice (hrisov), se foloseste verbul a cunoaste cu sensul de a stie. Avem forme regionale “sarica”, se foloseste pronumele personal care insoteste verbele la perfectul simplu caracteristic graiului oltenesc, stramosii poetului fiind olteni, “facui, gramadii”. Lumea despre care vorbeste poetul este o lume cu sarici a caror provenienta dura a urmat-o de-a lungul veacurilor un urcus “pe branci, prin rapi si gropi adanci”. Limba sugereaza ideea de cazna, de eforturi nestiute, dar si de impotrivire tenace si surda. Glasurile care au amutit au fost de raspundere fasa de strabuni. Osemintele, cenusa devin simbolul nazuintelor neimplinite si care isi cer implinirea prin opera poetului. Prin creatia poetului s-a efectuat o mutatie in ritmul istoriei. Aceasta mutatie este de fapt consecinta actului de transformare a vorbelor sarace si simple intr-o tesatura noua de cuvinte cu metamorfoza graiului cotidian in arta. La Arghezi actul de creatie devine sinonim cu munca. Poetul isi revendica privilegiul de a fi tans suva care curge dea veacuri in cuvintele si carora le inobilcasa sensul. Exista in poezie doua zone care alimenteaza expresia poetului: 1.) limbajul popular si familiar al lumii din care s-a ridicat poetul, lumea substantivelor rapi, gropi, vite, plavani si care este lumea celor care au stat sub povara si blestemul biciului, al ocarii, al noroaielor, al bubelor si mucegaiului. 2.) Exista apoi lumea cuvintelor care prin antiteza prezinta lumea artei. Aceasta lume a artei o redau substantivele concrete: icoane, muguri, coroane, si cele abstracte: visuri, frumuseti, preturi noi. Poezia incepe cu o propozitie negativa care restrange sfera notiunii de avutie si o delimiteaza de celelalte bunuri. Incepand cu versul al III.-lea complementele si subordonatele sunt aglomerate inaintea propozitiilor principale. Strofa urmatoare incepe cu o propozitie imperativa care are valoare de indemn, porunca, dar si o datorie de la care urmasii nu au voie sa se sustraga. Treptat ritmul se schimba datorita repetitiilor incluse. In ultima strofa tensiunea scade dintr-o data, verbele la participiu exprima starea de pasivitate, de inertie spirituala. Impresia este intarita de epitetul “lenesa” asezat inaintea circumstantialei si care arata apozitia dintre realizarea artei si felul receptarii ei de noi:
referat.clopotel.ro
9
“Intinsa lenesa pe canapea, Domnita sufera in cartea mea. Slova de foc si slova faurita Imparechete-n carte se marita Ca fierul cald imbratisat in cleste”. Mesajul transmis prin poezie s-a dezvoltat pe coordonatele unei conceptii despre arta care a ramas nealterata de-a lungul intregii activitati al lui Arghezi.
. Introducere Personalitate artistică excepţională, Tudor Arghezi domină lirica românească şi este după unele aprecieri "cel mai de seamă poet contemporan". Este considerat al doilea mare poet român după Eminescu, opera sa încadrându-se în curentul modernist. Îndelungata sa activitate creatore prezintă puternice trăsături contradictorii, care au determinat dificultăţi reale în interpretarea operei sale.
II. Viaţa lui Tudor Arghezi S-a născut la 21 mai 1880, în Bucureşti, cu numele de Ion N. Theodorescu. Pseudonimul său provine de la denumirea veche a râului Arges - "Argesis". Părinţii săi au fost originari din judeţul Gorj "cel mai sărac şi mai pietros din regiune", după propria mărturisire ("Les lettres francais"). Acolo, continuă poetul "locuitorii sunt ţărani primitivi, care au un folclor admirabil. Strămoşii mei erau oameni care ştiau a lucra cu cuţitul, nu în pâine pentru că n-o aveau ci în carnea altora. Cu vocabularul restrâns al cuţitului îşi aranjau ei tărăşeniile de dragoste sau interesele. În ce mă priveşte, cred că şi eu port în umbră o părticică din acest cuţit familial".
referat.clopotel.ro
10
Date biografice 1880: la 21 mai s-a născut în Bucureşti, cu numele de Ion N. Theodorescu. 1915-1916: a condus publicaţia de mare prestigiu "Cronica" 1916: ajunge la maturitatea creatoare cu poezia "Belşug", dovedindu-se o prezenţă nouă,
originală în lirica românească 1922-1923: Tudor Arghezi a condus publicaţia "Cugetătorul românesc" 1927: la vârsta de 47 de ani apare primul său volum de versuri, "Cuvinte potrivite" 1928-1930: a condus publicaţia "Bilete de papagal", "Icoane de lemn" 1930: “Poarta neagră” (proză) 1931: apare volumul "Flori de mucigai" şi volumul în proză “Cartea cu jucării" 1933: "Tablete din ţara lui Kuty" 1934: “Ochii maicii Domnului” (roman) 1935: “Versuri de seară " 1936: “Cimitirul Buna-Vestire” (roman) 1937: "Ce-ai cu mine vântule?" 1937-1938: a condus pentru a doua oară publicaţia "Bilete de papagal" 1939: “Hore” 1943: a fost arestat şi internat în lagărul de la Târgu Jiu datorită pubilcării pamfletului "Barone" 1947: “Una sută una poeme” 1955: “1907” (monument consacrat răscoalei din 1907), “Peisaje”, “Pagini din trecut” 1956: apare excepţionalul poem "Cântare omului" 1957: “Stihuri pestriţe”. Primeşte premiul de stat, este ales în Marea adunare naţională şi i se acordă cele mai înalte ordine ale republicii 1958: “Lume veche, lume nouă” 1960: “Tablete de cronicar” 1961: “Frunze” 1962: “Cu bastonul prin Bucureşti” 1963: “Poeme noi” 1964: “Cadenţe” 1965: “Silabe” 1966: “Ritmuri” 1967: “Noaptea”, “Lina” (roman). La 14 iulie, Tudor Arghezi ne-a părăsit pentru totdeauna. Datorită neînţelegerilor cu tătăl său el părăseşte familia la vârsta de 11 ani să-şi câştige singur existenţa, paralel cu studiile liceale de la Sfântul Sava, în diferite moduri: ucenic la pietrar poleind inscripţiile din cimitire, secretar al unei expoziţii de pictură. De asemeni a fost lucrător la fabrica de zahăr de la Chitila. Din anii liceului încearcă o prietenie durabilă cu Gala Galaction. Preocupările literare încep timpuriu. Sub pseudonimul Ion Theo (Ion Theodorescu), debutează la 16 ani cu poezia "Tatăl meu" publicată la liga Ortodoxă a lui Macedonski (nr. 4 / 1896). Poetul mai publică şi în alte reviste macedonskiene precum "Revista modernă", "Viaţa nouă" poezii influenţate de şcoala simbolisto-instrumentalistă a maestrului, care îi aduc elogii pentru surprinzătoarea putere de a stăpâni şi modela materialul limbii. O criză de misticism îl determină să se călugărească la vârsta de 19 ani, la mănăstirea Cernica, unde tânărul credea că va afla liniştea necesară reculegerii, dar în chilia sa Iosif (noul său nume) scrie şi studiază mai ales noaptea, spre surprinderea călugărilor bănuitori, care credeau că ar fi avut legătură cu diavolul. În 1904 împreună cu V. Demetrius scoate o revistă în care publică
referat.clopotel.ro
11
lucrări împotriva semănătorismului şi a "poeziei noi" şi pledează pentru originalitatea creatore, publică un şir de poezii, printre care unele aparţin ciclului "Agate Negre". Intrat în conflict cu clerul monahal, pleacă la o mănăstire din Elveţia. Părăsind după un an definitiv mediul eclesiastic, duce o viaţă de vagabandaj, îndeplinind în străinătate (în Elveţia), apoi în Franţa tot soiul de munci fizice ("am cărat cu spinarea, am vândut bibelouri, am învăţat să fac inele şi capace de ceasornicar" - mărtuirisiri în "Principii de educaţie"). În 1910, N. D. Cocea publică dintr-un caiet mai vechi al poetului, douăzeci de piese, o parte din acestea provenind din acelaşi ciclu al "Agatelor negre". Prima operă, "Rugăciune de seară" are un străvechi ton protestatar, pe linia ideilor socialiste. Întorcându-se în ţară în 1911, colaborează la operele lui N.D.Cocea, dar desfăşoară şi o necontenită activitate ziaristică la majoritatea ziarelor democrate şi la toate revistele de seamă, manifestându-se ca un redutabil pamfletar. A condus câteva publicaţii de mare prestigiu precum "Cronica" (1915-1916), "Cugetătorul românesc" (1922-1923) şi mai ales "Bilete de papagal" (1928-1930, 1937-1938). Abia în anul 1927, la vârsta de 47 de ani apare primul său volum de versuri, "Cuvinte potrivite". De atunci Arghezi a fost mereu prezent în conştiinţa publică românească cu noi volume de versuri şi proză. În timpul celui de-al doilea război mondial, poetul publică articole antifasciste, culminând cu un virulent pamflet "Barone", împotriva baronului von Killinger, reprezentantul Germaniei hitleriste la Bucureşti. Acest act îndrăzneţ îi atrage arestare şi internare în lagărul de la Târgu Jiu (1943). După eliberare nu-şi încetează activitatea creatoare şi începând în special de la Congesul scriitorilor români din 1956, poetul este preţuit şi popularizat ca o expresie majoră a geniului român. În acest an este primit membru al Academiei, iar în 1957 i se acorda premiul de stat. E ales în Marea adunare naţională şi i se acordă cele mai înalte ordine ale republicii. Este sărbătorit cu mari elogii la vărsta de 80 de ani. Opera sa editată şi reeditată, pătrunde tot mai adânc în masa largă a poporului şi este tradusă în diferite limbi străine (italiană, franceză).
III. Universul liric arghezian În lirica argehziană s-au contopit, mai ales în prima etapă, diverse influenţe, datorită contactului prin lectură cu valorile naţionale şi internaţionale. Lăsând la o parte experienţele iniţiale de tip macedonskian, menţionabile sunt şi unele scenete eminesciene din faza debutului, după cum în special în ciclul "Agate negre", apare evident cea din sensibiliatea baudelariană. Ajunge la maturitatea creatoare în 1916 cu poazia "Belşug", dovedindu-se o prezenţă nouă, originală în lirica românească. Argezianismul se iveşte de fapt ca o reacţie violentă împotriva unui climat cenuşiu ce se instalase în literatura română prin semănătorism şi epigonismul eminescian. După excepţioanala contribuţie a lui Eminescu la făurirea expresiei poetice naţionale, după exprienţa strălucită a lui Macedonski, lui Arghezi i-a revenit în secolul nostru înalta viziune de a duce mai departe mesajul înaintaşilor şi de a crea un instrument politic, mai complex, cu o nouă sensibiliate. Dar pătrunderea creaţiei argeziene în conştiinţa contemporană s-
referat.clopotel.ro
12
a făcut greu, căci în faţa marii noutăţi, critica literară a manifestat o vie rezistenţă. Dintre cei care au contestat opera lui Arghezi ne limităm la menţionarea numelor prestigioase ale timpului precum: N. Iorga, Ion Barbu, Eugen Lovinescu. În schimb criticii precum Pompiliu Constantinescu şi G. Călinecu au apreciat revoluţia pe care o realizase în literatura noastră.
Poezia Poezia argheziana este: •
•
•
•
socială şi cuprinde estetica urâtului, universul ţărănesc şi revolta socială ("Flori de
mucigai", "Cuvinte potrivite", "Peizaje"); filozofică , poetul este în căutarea lui Dumnezeu ("Psalmii"), fiind prezente elemente precum lirica sociogonică ("Cântare omului"), atitudinea faţă de moarte ("De ce-aş fi trist?") şi nu în ultimul rând arta poetică ("Testament"); poezia de dragoste care la Tudor Arghezi îmbracă chipul reticenţei şi amânârii, sau implinirea erotică de tip casnic ("Carticică de seară"); poezia jocului "a boabei şi a farâmei" ("Mărţisoare", "Hore").
Volume de poezii "Flori de mucigai” (1931) "Cuvinte potrivite" (1927) "Cărticică de seară" (1935) "Hore" (1939) "Poarta neagră" (1930) "Frunze" (1961) "Cadenţe" (1964) "Poema noi" (1963) "Silabe" (1965)
Proza Proza argeziană este prin excelenţă proza unui mare poet, ea aduce o înfăţişare nouă scrisului contemporan. Ca şi în poezie, două filoane străbat întreaga sa proză: pe de o parte filonul satiric, pe de altă parte filonul poematic. Lumea sa artistică - scrie Pompeliu Constantinescu - este plămădită din suav şi trivial, din ură şi beatitudine de heruvin. După cum păcatul poartă în sine posibiliatea redemptitudinii, tot aşa trivialitatea este condiţia necesară poeticii argheziene.
referat.clopotel.ro
13
"Icoane de lemn"(1929 )
"Tablete din ţara lui Kuty" (1933) "Cimitirul Buna-Vestire" (1936) "Ochii Maicii Domnului" (1934)" "Cântare omului" (1956) "Cartea cu jucării" (1931) "Ce-ai cu mine vântule?" (1937) "1907" (1955 ; volum consacrat răscoalei de la 1907) Unele opere în proză au fost impropriu denumite “romanele” lui Arghezi, fiind în realitate proza unui poet tinzând către deformarea realităţii potrivit fanteziei sale excepţionale, suavă sau tragică. Cimitirul "Buna vestire" de exemplu, împleteşte satiricul cu vizionarul, într-o construcţie epică intresantă, în care realitatea se învecinează cu fabulosul. După eliberare îmbinând în mod fericit experienţa sa artistică anterioară cu suflul nou al istoriei poetul parcurge printr-un proces dialectic firesc drumul înţelegrii de la vechii "Psalmi" la "Cântare omului", de la "Testament" la "1907", de la o poezie semnificativă din "Cuvinte potrivite" - "Nehotărâre" - la "De ce-ar fi trist?" (volumul "Frunze") sau "Asceză" (volumul "Cadenţe"). Prezent mereu în cadrul publicisticii militante, Tudor Arghezi şi-a spus cuvântul în toate poemele actuale importante, continuând nesfârşitul număr al "Tabletelor", care prin arta lor desăvârşită, ocupă un loc de cinste în literatura noastră. El dezvăluie cu cunoscuta-i causticitate viciile lumii vechi, elogiază realizările socialismului, subliniază cinstirea pe care societatea nouă, în impetuoasă devenire, o acordă muncii folositoare, meritului real al oamenilor ("Dând drum", "Lume veche, lume nouă", "Tablete de cronicar"). Fecunditatea literară a autorului, aflat la o vârstă înaintată, este uimitoare. În anii imediaţi eliberării publică volume de versuri şi de proză ("Bilete de papagal", "Manual de morală practică", "Una sută una poeme"), în care se constată o prelungire a creţei anterioare, înfrigurate căutări pe drumul cunoaşterii, revolta faţă de tot ceea ce lumea veche avea meschin. În anii construirii socialismului, poetul continuă să îmbogăţească literatura noastră cu opere de mare valoare: "1907 - Peisaje" (1955), "Cântare omului" (1956), "Cadenţe" (1964) şi să publice necontenit până în preajma morţii, poezii în presa literară.
referat.clopotel.ro
14
Ciclurile următoare: "Frunze", "Poema noi", "Cadenţe", pe lângă unele teme anterioare, aduc şi altele noi. Poetul cântă frumuseţile patriei socialiste, bucuriile şi tristeţile longevităţii, meditează asupra artei, transfigurează vechia baladă populară, dându-i semnificaţie contemporană. Tema vieţii şi a morţii are acum la Arghezi, aspecte unice în literatura noastră. Este cu totul tulburător amestecul de lumină şi întuneric care rezultă din vecinătatea vieţii şi a morţii. Spaima de moarte e trăită de poet ca o dulce beţie, ca o amorţire a simţurilor. Poetul ascultă mersul ritmic etern al lumilor, marea cadenţă cosmică.
IV. Arta poetică argheziană Critica literară a înregistrat de mult bogăţia şi plasticitatea expresiei poetice argheziene. Aceasta din urmă este un soi de reafirmare a realităţilor, prin expresia cea mai concretă, cea mai tangibilă, prin folosirea unor cuvinte atât de grele de înţelesuri: profunde încât cum spunea George Călinescu, "odată deschide o uşă, zece porţi se dau la o parte". ("Tudor Arghezi, Studiu critic, Jurnalul litarar", 1939). Expresia argheziană este precisă. poetul asociază termeni aparţinând unor domenii diferite ale existenţei, urmărind să exprime viziunea unei lumi supuse nesfârşitelor metafore. Epitetele argheziene materializează, sensibilizază. Sufletul e "şubred" (ca o construcţie gată să se năruiască). Poetul este cu desăvârşire împotriva debitului verbal gratuit, nesemnificativ. Pamfletele însăşi sunt concentrate. Romanele, precum s-a mai afirmat, au o structură poetică. Tocmai în direcţia acesta a densităţii şi a esenţializării, trebuie căutat geniul invocator arghezian. După Eminescu, el realizează cel mai pregnant detaşarea de expresia prozaică. Un exemplu de caustică ionie argheziană, subordonându-se legilor grotescului, cu privire la unele moravuri universitare ale timpului. "Un profesor universitar îşi examinează studenţii în trăsură, luaţi ca ajutoare pentru transportarea bagajelor. În dorinţa de a căpăta bunăvoinţa examinatorului, candidatul e gata să alerge chiar cu valizele în spinare după trăsura domnului profesor, primind întrebările şi răspunsurile şi dând răspunsurile în pas alert. Calităţile de hamel se cumpănesc astfel cu meritele universitare. Examenul e rapid şi sintetic. Un fine de an ţine până la gară cu sesiunrea în vagon şi ocuparea de mai înainte a unui loc pentru savant. O licenţă se poate termina până la Chitila, iar doctoratul se conferă după 60 de kilometri până la Ploieşti în restaurantul cu plăcinţi". Arta lui Arghezi are un foarte pronunţat caracter naţional, vizibil în universul imagistic, constituind prin excelenţă peisajul autohton, ca şi în referinţele numeroase la trecutul istoric sau la numeroasele obiceiuri, învăţăminte şi credinţe acumulate de viaţa colectivă a poporului de-a lungul istoriei. Rădăcinile artei lui sale sunt înfipte puternic în tradiţia culturală, pornind de la savoarea primelor noastre cărţi bisericeşti şi trecând prin experienţa artistică a generaţiilor anterioare (I. Heliade Rădulescu, Eminescu, Caragiale, Macedonski). Dar Arghezi se foloseşte din plin de tezaurul artistico-popular. El foloseşte numeroase forme poetice împrumutate din creaţia populară, compunând doine, colinde, cântece. Apar în opera sa motive populare, ritmuri şi măsuri şi chiar tipuri de rime populare. Limba argheziană însăşi cuprinde toate straturile
referat.clopotel.ro
15
graiului românesc: cuvinte şi construcţii arhaice, vorbe câmpeneşti, expresii argotice, nenumărate neologisme. Puterea de exprimare a sufletului nostru naţional îi acordă lui poetului valoarea sa universală. La acesta se adaugă o îndelungată experienţă artistică de primul rang. La 14 iulie 1967, Tudor Arghezi ne-a părăsit pentru totdeauna, după o strălucită carieră impresionantă prin vastitate şi valoare artistică, îmbogăţind ca puţini alţii patrimoniul culturii naţionale şi universale. De la debutul său din 1896, poetul a fost mereu o vitalitate creatoare rar întâlnită în literatură, manifestată printr-o veşnică nelinişte şi îndoială în faţa credinţei.
V. Bibliografie "Scrieri", E.P.L. vol.1-18 "Istoria litaraturii romane" de George Calinescu, E.P.L. 1968, p. 313-318 "Scrieri" de Pompiliu Constantinescu, 1967, vol.1 Cursuri, manuale si diverse reviste literare
Articole conexe: “1907” (volumul) “Cărticică de seară” “Flori de mucigai” (volumul) “Cântare omului” “Cartea cu jucării” “Cuvinte potrivite”
Top | Romana | Index
referat.clopotel.ro
16
"Cuvinte potrivite" este primul volum de versuri al lui Tudor Arghezi apărut abia în anul 1927, când marele scriitor român avea 47 de ani. Poezia argheziană cuprinsă aici este: socială şi are ca teme universul ţărănesc şi revolta, de dragoste care îmbracă chipul reticenţei şi amânării clipei de iubire şi filozofică, psalmii care reflectă permaneta căutare a adevărului despre divinitate.
Despre Tudor Arghezi... Face parte din curentul modernist şi este considerat al doilea mare poet după Mihai Eminescu. Operele sale sunt originale şi apreciate. Din universul liriciii argheziene fac parte: poezia socială: estetica urâtului ("Flori de mucigai"), universul tărănesc ("Peizaje"); poezia de dragoste: vol. "Cuvinte potrivite", vol. "Cărticică de seară"; poezia filozofică: ("Testament", "Portret"); poezia jocului "a boabe si a fărâmei": ("Prefaţă"). ... Citeşte articolul
II. Concepte prezente în volum
Reprezintă un punct de plecare, dar şi o sinteză a evoluţiei ulterioare a poetului. Tema majoră
constituie coloana vertebrală a creaţiei argheziene, devenirea umană, situarea personalităţii omului în raport cu universul şi universalitatea. Este anunţată încă din prima poezie a volumului, "Testament", adevărata artă poetică argheziană, având deci şi o valoare programatică. Poetul vede această devenire ca pe un neîntrerupt efort milenar al omului de ridicare, de autodepăşire. "Numai prin acumularea unor astfel de eforturi uriaşe ale nesfârşitelor generaţii a fost posibilă arta, creaţia care este muncă: "Ca să schimbăm, acum, întâia oară, / Sapa-n condei şi brazda-n călimară / Bătrânii au adunat, printre plăvani, / Sudoarea muncii sutelor de ani. / Din graiul dur cu îndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite / Şi leagăne urmaşilor stăpâni. / Şi, frământate mii de săptămâni, / Le-am prefăcut în visuri şi icoane".
Tudor Arghezi se simte legat de înaintaşi şi devine legătorul umanităţii, purtătorul năzuinţelor vi în prezent: "Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte. / În seara răzvrătită care vine / De la străbunii mei până la tine, / Prin râpi şi gropi adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci, / Şi care, tânar, să le urci te-aşteptă, / Cartea mea-i fiule, o treaptă".
referat.clopotel.ro
17
Este veneraţia firească a fiului de robi ajuns cărturar faţă de truda anonimă a strămoşilor. Procesul de creaţie artistică este sublinierea suferinţei de veacuri a mulţimilor, este convertirea în melodie a revoltei: "Făcui din zdrenţe muguri şi coroane / Veninul strâns l-am preschimbat în miere". Actul liric devine un mod de răzbunare rafinată a durerii, căci "mierea" în care s-a preschimbat "veninul strâns" păstrează întreagă dulcea lui putere să pedepsească pe stăpân: "Durerea noastră surdă şi amară / O grămădii pe-o singură vioară / Pe care ascultând-o a jucat / Stapânul, ca un ţap înjunghiat". Iscând "din bube, mucegaiuri şi noroi" frumuseţi poetul se afirmă, ca Baudelaire, pentru convertirea în poezie a elementelor socotite urâte. Lirica argeziană este dominată de setea de cunoaştere a lumii şi a vieţii, de încercarea dramatică a poetului de a înţelege sensul şi scopul existenţei. Pe linia dramei şi cunoaşterii se înscriu multe alte poezii. Impresionantă este "Duhovnicească", în care poetul exprimă teroarea neantului, deznădejdea: "Ce noapte groasă, ce noapte grea, / A bătut în fundul lumii cineva". Iată imagini terifiante care dezvoltă senzaţia de pustiire: "Toţi au plecat de când ai plecat. / Toţi s-au culcat cu tine, toţi au înoptat, / Toţi au murit de tot. / Şi Grivei s-a învârtit în bot / Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii, / S-au uscat busuiocul şi duzii, / Au zburat din streaşina lumii, / Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii ... / Au murit şi numărul din poartă / Şi clopotul, şi lacătul, şi cheia" .
III. Psalmul arghezian Psalmul arghezian este presărat cu stări contradictorii care exprimă situaţia dramatică a condiţiei umane, căutarea dialogului cu Dumnezeu într-o lume tot mai desacralizată. Majoritatea psalmilor au luat naştere în perioada 1923-1927 şi au fost integraţi în volumul "Cuvinte potrivite". Accepţiuni ale dumnezeirii în "Psalmi" (după Eugen Simion): religioasă (panteism de sorginte populară), gnoseologică (divinitatea se confundă cu adevărul absolut), etică şi estetică. Ov. S. Crohmălniceanu arată influenţa teologiei dialectice, teologie apofatică, î n centru căreia se situează deus absconditus, imaginea divinităţii imposibil de cunoscut, ireductibilă la dimensiunile şi calităţile umane, care se arată credincioşilor doar prin intermedii. La Arghezi se poate vorbi însă despre teologia catafatică, aplicată atributelor revelate ale lui Dumnezeu, epifaniilor. În jurul lui Dumnezeu este un cerc de tăcere, iar a-L găsi însemnă a-L căuta neîncetat. De aceea însăşi cunoaşterea poetică devine cunoaşterea purificatoare. Neputincios să atingă absolutul, sufletul se bucură că trăieşte "neliniştita patimă cerească". Năzuind către absolutul identificat cu divinitatea ca forţă creatoare primordială, poetul trăieşte într-un şir de Psalmi, zbuciumul omului care vrea certitudini, dar mereu este asaltat de îndoieli. Este o sfâşietoare pendulare între cei doi poli ai "creaţei şi tăgadei", o frământare omenească autentică care situează poeziile la nivelul marii arte. Poetul cere divinitaţii, ca în legendele biblice sa-şi demonstreze existenţa cu probe concrete: "Când magii au purces după o stea, / Tu le vorbeai - şi se putea. / Când fu să plece şi Iosif, / Scris l-ai găsit în catastif / Şi i-ai trimis un înger de povaţă / Şi îngerul stătu cu el de faţă. / Îngerii tăi grijeau pe vremea ceea / Şi pruncul şi bărbatul şi femeia ... În rostul meu tu m-ai lăsat uitării / Şi mă muncesc din rădăcini şi sânge / Trimite-mi, doamne, semnul deărtării / Din când în când, câte un pui de înger". Chinuit de îndoieli poetul mărturiseşte: "vreau să te pipăi şi să urlu: Este!". Alături de cuvintele de slavă din "Psalmi" se adaugă mereu şi reproşurile: "Gura ta sfântă, toţi, părinţii ştiu, / Nu s-a deschis decât să ne-njure". Drama cunoaşterii din "Psalmi" este vizibilă în multe alte creaţii argheziene din "Cuvinte potrivite". Remarcabil este micul poem "Între două nopţi", care, prin titlul simbolic, prin desfaşurarea rapidă, prin
referat.clopotel.ro
18
liricul alegoric şi prin simplitatea expresiei şi a construcţiilor poate deruta pe cititorul neavizat. Poemul (simbolic nu însă simbolist) exprimă tragicul destin al omului care tinde spre absolut, fără a-l putea atinge vreodată. O mare tensiune se dagajă din cele 14 versuri construite cu o atentă migală artistică pentru a evidenţia cele două forţe în luptă: efortul de cunoaştere al omului şi refuzul divinităţii de a se lăsa revelată. O analiză multilaterală evidentă a poeziei o face Sorin Alexandrescu în volumul "Analize literare şi stilistice".
IV. Poezii cuprinse în volumul "Cuvinte Potrivite" "Testament" "Cântec de adormit Miţura" "Din drum" "Melancolie" "Plugule" "Psalm" "Seara" "Marina" "Mâhniri" "Psalm" "Morgenstimmung" "Niciodată toamnă" "Cântare" "Psalm" "Belşug" "Ex Libris" "Poate că este ceasul" "Doliu" "Psalm" "Inscripţie pe biblie" "Blesteme"
referat.clopotel.ro
19
"Buna vestire" "De-a v-aţi-ascuns ..." "Arheologie" "Dor dur" "Psalm" "Prinţul" "Evoluţii" "Psalm" "Jignire" "Graiul nopţii" "Inscripţie pe un portret" "Toamna" "Oseminte pierdute" "Vodă-Ţepeş "Caligula" "Din nou" "Despărţire" "Heruvic" "Psalmul de taină" "Psalm" "Sfârşitul toamnei" "Duhovnicescă" "Linguare" "Incertitudine" "Restiruiri"
referat.clopotel.ro
20
V. Bibliografie "Scrieri", E.P.L. vol.1-18 "Istoria litaraturii romane" de George Calinescu, E.P.L. 1968, p. 313-318 "Scrieri" de Pompiliu Constantinescu, 1967, vol.1 Literatura română pentru examenul de bacalaureat de L. Paicu şi M. Lazăr, Editura Art
Mai multe: Tudor Arghezi (Biografie) Testament de Tudor Arghezi (Comentariu) Flori de mucigai de Tudor Arghezi (Comentariu) Prefaţă de Tudor Arghezi (Comentariu) Top
| Romana | Index
Introducere "Flori de mucigai" este un volum de poezii apărut în 1931. Autorul acestuia este Tudor Arghezi,
personalitate artistică excepţională, care domină lirica românească şi este după unele aprecieri este "cel mai de seamă poet contemporan". Volumul este dominat de estetica urâtului, cititorul fiind purtat într-o lume de hoţi, ucigaşi, o umanitate în care setimentele aproape sunt inexistente sub acţiunea degradantă a claustrării.
II. Cuprins Dacă în "Psalmi" şi în alte poezii înrudite Tudor Arghezi îşi exprimă setea de absolut, dacă în general în volumul "Cuvinte potrivite" poetul năzuia la pătrunderea în "paradisul celestial", cu volumul "Flori de mucigai" suntem purtaţi în infern, poeziile fiind scrise în închisoarea de la Văcăreşti. E vorba de poezii care prin atmosfera pe care o degajă se înrudesc cu proza din "Poarta neagră". Poezia de început, care poartă titlul volumului, indică de fapt sensul întregului ciclu: "Le-am scris cu unghie pe tencuială / Pe un perete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate ... Sunt stihuri fără an, / Stihuri de groapă, / De sete de apă / Şi de foame de scrum, / Stihurile de-acum / referat.clopotel.ro
21
Când mi s-a tocit unghia îngerească / Am lăsat-o să crească / Şi nu a mai crescut / Sau nu o mai am cunoscut. / Era întuneric, ploaia bătea departe, afară, / Şi mă durea mâna ca o ghiară". Este evidentă renunţarea - cel puţin deocamdată - la căutarea absolutului divin, "unghia îngerească", s-a tocit, adică se limitează la descrieirea închisorii şi a periferiei, un mediu sugerat încă din poezia "Testament", acela al bubelor, al mucegaiurilor şi al noroiului. Numai că tocmai în această zonă subumană poetul ştie să descopere "frumuseţi şi preţuri noi" (chiar şi în "Cuvinte potrivite" se întâlnesc poezii care ilustrează estetica urâtului). Volumul implică o viziune critică şi realistă a lumii închisorii, dar important în primul rând e să recunoaştem înalta valoare artistică a poeziilor în aparenţă vulgare şi triviale. George Călinescu a atras atenţia că "Flori de mucigai" este operă de rafinament, de subtilitate artistică. Scriitorul necultivat în sens artistic se sperie şi le crede vulgare, dar raritatea şi savoarea sunt însuşirile lor. Criticul remarcă "surprinderea suavităţii sub expresia de mahala". Poetul cu un excepţional instinct al întrepătrunderii materiilor, va urmări amestecul de degradare şi de puritate, de mizerie şi de suavitate, de perversiune şi de nevinovăţie. O poetică simplă şi rafinată în acelaşi timp stă la baza "Florilor de mucigai". Naraţiunea, tabloul şi portretele realiste sunt mijloace frecvent folosite de poet în mici poeme ca "Cina", "Ucigă-l toaca". Unele portrete impresionează prin lirismul care "transcede materialitatea în planul poetic": "În ochii deschişi, o lumină, / A satului unde-i născut, / A câmpului unde iezii ia - păscut / A-ncremenit acolo străin". Iată evocarea unui convoi de deţinuţi, ca o viziune halucinantă a alunecării între două tărâmuri: "Zgomot de lanţuri multe / A trecut prin curte, / A ieşit lung pe porţi / Printre vii şi morţi / Târâş, grăpiş / Prin păienjeniş / Ca o fiară bolnavă de rugină" ("Ghlere"). Unul dintre cele mai profunde poeme ale ciclului este "Cântec mut", în care poetul surprinde agonia nocturnă a unui condamnat. Este o viziune a unui paradis care coboară peste o realitate meschină: "La patul vecinului meu / A venit azi-noapte Dumnezeu, / Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi. / Erau aşa de fierbinţi / Că se făcuse-n spital / Cald ca sub un şal. / Ei au cântat din buciume şi strune, / Câte o rugăciune, / Şi au binecuvântat / Lângă doftorii şi lângă pat. / Doi îngeri au adus o carte / Cu copeile sparte, / Doi o icoană, / Doi o cârjă, doi o coroană". Halucinaţiile culminează într-o liniştită transfigurare: "Şi odaia cu mucigai / A mirosit toată noaptea a rai". Unele poezii, ca acesta citată, ne amintesc de ciclul diafan al "Cuvintelor potrivite".
III. Bibliografie "Istoria litaraturii romane" de George Calinescu "Scrieri" de Pompiliu Constantinescu Cursuri, manuale si diverse reviste literare
referat.clopotel.ro
22
Altele: Tudor Arghezi “Cuvinte potrivite” “Testament”
. Introducere “1907” este un volum în proză scris de Tudor Arghezi şi publicat în anul 1955. Romanele cunoscutului poet ro
impropriu denumite “romane” ele fiind proza unui artist care tinde către deformarea realităţii potrivit fantezei sa excepţionale, suavă sau tragică. Este un impresionant monument consacrat ţărănimii răsculate în 1907. Opera e fi un poem epic sau eventul ciclu de evocări lirice menite să prezinte într-o ordine didactică cauzele, desfăşurare înăbuşirea răscoalei. În volum sunt cuprinse diatribe, comentarii lirice şi diverse situaţii numite de autor "Peisaje să reînvie sărăcia şi frământarea satelor, starea de spirit a ţărănimii în preajma dezlănţuirii răscoalei, momente dr tragice din cursul evenimentelor, unele de un comic grotesc, profilul moral al răsculaţilor şi al opresorilor.
II. Cuprins Varietăţii situaţiilor surprinse de poet le corespund o multitudine de tonuri ce nu pot fi încadrate în specii sau ge literare. Pretutindeni constatăm o întrepătrundere între liric, epic, dramatic şi oratoric. Discurs şi comentariu liric relatare seacă a unor împrejurări grăitoare prin ele însăşi, diatribă sarcastică, transcriere versificată a unor docu oficiale groteşti pot fi întâlnite în paginile volumului. Poetul optează pentru mijloacele operei satirice precum pa invectiva, notaţia ironică şi sarcastică, la relevarea unor năravuri abjecte, la conturarea puternică a unor portrete intim legate de cele fizice. Lirismul şi satira, afirmaţia şi negaţia violentă fuzionează până la identificare. Recunoaştem în acestă operă aspecte ale artei argheziene din trecut, dar în acelaşi timp se poate identifica şi un nou. Răscoala nu e prezentată numai ca o erupţie elementară a mâniei colective nestăvilite, dar şi ca o expresie a dreptăţii istorice. Nu e vorba de o strictă reconstruire istorică, ci de o viziune în care artistul şi filozoful se întâln fericită sinteză. "1907" exprimă poetic ideea majoră ca numai printr-o luptă unită, conştientă, prin înlăturarea opresorilor, oprim găsi esenţa de care i-a înstrăinat societatea clădită pe exploatare. Este vorba deci de o viziune lirică originală înt înţelegerea marxistă a evenimetelor. Răscoala datorită caracterului neorganizat a fost înăbuşită, poetul evocând profiluri şi episoade, nu o idealizează, dar lasă să transpară ideea necesităţii istorice a luptei pentru o lume nouă, nu este proclamată direct nicăieri. Ideea apare chiar din "Cuvânt înainte", în care, cu un ton calm, cronicăresc, p cuprinde, într-un tablou de ansamblu priveliştile luminate de incendiile devastatore: "În anii nouă sute şapte, / C în marte, într-o noapte, / S-a ridicat spre cer, din Hodivoaia, / Şi din Flămânzi şi Stănileşti văpaia". În reprezenta
referat.clopotel.ro
23
focurile răscoalei se confună cu lumânările din noaptea Învierii, sugerându-se ideea unei învieri social-morale. În cuprinsul operei sunt înfierate cu o excepţională forţă pamfletică categoriile şi tipurile sociale, răspunzătoare mizeria şi teroarea maselor: boieri vechi şi noi, arendaşi şi vătafi, elemente ale aparatului de represiune: jandarm perceptorii, prefectul şi ministrul, plutonierul şi ofiţerii, la care se adaugă clerul ipocrit care binecuvântează acţi exploatatorilor. Imaginile sunt de tip arghezian, de o concreteţe halucinantă. Paraziţii sociali apar în culori viole acţiunile lor îi situează în regnurile inferioare, cel animal şi teratologic (gângănii, omizi), ajungându-se până la brută, impură, dezgustătoare. Ciclul “Conu Alecu", "Duduia", "E. Avocat", "Cucoana maro", sunt ilustrative pen grotescul viziunii argheziene. Răscoala ţărănească este surprinsă şi urmărită sub toate aspectele, de la protestul individual la dezlănţuirea mâni colective. Contopit cu eroii săi ţărani, poetul narator şi comentator apare ca un tribun al dreptăţii. Sufocat, în înc ciocoiască ţăranul din "Pe răzătoare" ajunge la concluzia cea mai firească, îndemnul categoric la exterminarea exploatatorului: "Nu căuta dreptatea domnească frăţioare: Ia pe ciocoi, ca hreanul, şi dă-l pe răzătoare". Un final asemănător apare şi în “Răzvrătitul”: "Nu mai rămâie piatră pe piatră, grinzi în grinzi / Şi cadă şi tăria în ţăndări oglinzi". Ura individuală creşte mocnit, se manifestă întâi prin sudălmi şi blesteme, se ridică apoi pe o treaptă m refuzului de ploconire în faţa ciocoiului, pentru a ajunge la înfruntarea categorică a stăpânului de către argat ("V Petru al Catrincii, devenit haiduc de codru, ucide boierii. Ura sa împotriva acestora este atât de nestăvilită, încât adus la judecată, el reconoaşte tot ceea ce i se impută cu liniştea şi certitudinea celui ce ştie că a luptat pentru dr pentru apărarea demnităţii umane. Simpatia poetului pentru cel înlănţuit apare din portretul făurit acestuia: "Găti giuvaiere, brăţări de lanţuri grele, / Îi dase stăpânirea, la glezne, şi ghiulele, / Şi strălucea în fiare, ca un mitropol Represaliile apar ca nişte relatări ale autorilor. În "Lipsesc morminte" se evidenţiază cinismul masacratorilor, pr realizeze procentajul "planificat" de morţi şi să împânzească ţara cu morminte. În "Conu Alecu" se dezvăluie co dintre proprietari şi comandanţii trupelor reprimatoare. Conu Alecu, un satrap din Oltenia mai mare peste cinci j grosolan, incult şi neghiob, elaborează cu calm şi cinism procesul împuşcării ţăranilor legaţi din curte. Poezia "Epilog" cu care se încheie volumul evocă atmosfera capitalei şi starea de spirit a exploatatorilor: "Au câ războiul lor cu ţara / Şi s-au ales plugarii cu morţii şi ocara". Ciocoii îşi sărbătoresc sinistrul triumf. Simulând ad de paraziţii vremelnic învingători, poetul îi biciuieşte, în realitate, prin osanele sarcastice. Întregul edificiu social moşieresc, în frunte cu suveranul, este supus batjocurii poetului. Priviţi din apropiere, "învingătorii" nu pot să-şi spaima de propria lor conştiinţă, încărcată de stafii însângerate. Calmul care urmează sângerosului episod din ist poporului român nu este decât pauza dintre două bătălii. Ideea care nu a fost exprimată direct în întregul volum explicit în final: "Aşa, pe neştiute, pe la un miez de noapte, / Răspunde din bordeie alte nouă sute şapte, / Mai ch crâncen, nu lânced ca o turmă. / Să nu cumva să fie, vedeţi, şi cel din urmă. / Că poate şi armata în slujba la cioc la dreptate să fie - atunci cu noi". Cu acesta se îndeplineşte făgăduiala din "Testament" a poetului, făcând să retr conştiinţa urmaşilor seara răzvrătită, care vine de la străbunii săi până la el.
III. Bibliografie "Istoria litaraturii romane" de George Calinescu
referat.clopotel.ro
24
Cursuri, manuale si diverse reviste literare
Altele: Tudor Arghezi “Flori de mucigai” (volumul) “Cântare omului”
Top | Romana | Index
HIT100.ro
Daca doriti sa citati aceasta pagina in alte publicatii web sau reviste (nu mai mult de 10 randuri) trebuie sa menti "roEnciclopedia - prima enciclopedie romana online, Literatură, "1907" (Volumul), © http://www.roenciclopedia.ro" concepută de Ioana Radu şi să trimiteţi un e-mail la adresa office@roencicloped a primi acordul roEnciclopedia. Acasa • Selectare domeniu • Cautare • Contact © Copyright 2002-2007 roEnciclopedia. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii. Webmistress: Ioana Radu Tudor Arghezi – universul poetic
Poezia filozofica argheziana se adapa din singuratatea, ca fiinta ganditoare, omului pe pamant. Sursa ei se afla in permanenta cautare a unui Dumnezeu, care refuza a se arata si determina o stare sufleteasca caracterizata de permanenta pendulare intre credinta si tagada. Reprezentativi pentru aceasta tema a liricii argheziene sunt “Psalmii”, in care poetul accepta si refuza succesiv existenta dumenzeirii: “Vreau sa te pipai si sa urlu: “Este!””. Conceptia artistica a lui Arghezi, asa cum se contureaza ea inca de la inceput, este una de angajare sociala. Marele poem ciclic din 1956 “Cantare omului” este o sociogonie urmarind evolutia omului din momentul ridicarii in picioare, pana la dscoperirea tainei tainelor, atomul. Volumul “1907 – Peisaje” (1955) evoca marea zguduire sociala din Romania de la inceputul veacului. In fine, sa nu uitam proza, fie cea pamfletara, fie cea romanesca, avand un si mai vadit referat.clopotel.ro
25
caracter social. Dar cel mai reprezentativ volum de versuri pentru aceasta tema este “Flori de mucigai”. Aici i-si gasesste expresia cea mai deplina adeziunea lui Arghezi la “estetica uratului”, careia poetul ii dadea contur in “Testament”: “Din bube, mucigaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi”. S-a afirmat despre poezia erotica argheziana, ca se resimte de influente eminesciene, ceea ce, intr-adevar, nu poate fi tagaduit, dar nici absolutizat. Poezii e dragoste intalnim inca in volumul “Cuvinte potrivite”, dar reprezentativ pentru aceasta tema este “Versuri de seara”. Doua atitudini se pot deslusi in trairea sentimentului erotic: una de reticenta, de amanare a clipei de iubire (“Melancolie” sau “Creion”); iar cealalta, cand implinirea erotica e urmarita si exprimata in ambianta universului cosmic din care natura vegetala si animala nu pot lipsi. Femeia devine stapana acestui univers, care este patruns de prezenta ei (“Mireasa”, “Casnicie”). Desi Arghezi nu este singurul poet care s-a lasat fascinat de universul marunt, nicaieri ca la el lumea vietuitoarelor fara grai nu a capatat un contur mai unitar si mai complex. Toate aceste vietuitoare se afla intr-un fel de dependenta afectiva fata de om (“Cantec de adormit Mitura”, volumul “Copilaresti”). Universul poetic S-a spus ca de la Mihai Eminescu lirica romaneasca n-a cunoscut o alta realizare mai de seama, marcata de o originalitate mai puternica si cu repercusiuni mai intinse asupra intregului scris literar al vremii, decat acele legate de opera lui Tudor Arghezi " (T. VianU). S-a sustinut pe buna dreptate ca Arghezi s-a impus ca un miracol in literatura, avand atingeri cu toate curentele vremii sale, fara ca vreunul sa-1 poata revendica in mod legitim. in ce consta, de fapt, miracolul arghezian? 1. Mai intai in modul de a-si face loc intr-o literatura atat de mult dominata de posteminescianism; de fapt, Arghezi a avut mai multe debuturi literare: A) in 1896 -cu versuri uitate si chiar respinse mai apoi; B) in 1904 - ciclul Agate negre un alt fel de simbolism; C) in 1910 - poezia Ruga de seara sustine o adevarata reforma lingvistico-poetica, anuntand o noua directie lirirca; D) in 1916 - poezia Belsug adauga noi sensuri acestei directii; E) in 1927 volumul Cuvinte potrivite impune pe deplin un poet original. Prin urmare, T. Arghezi nu s-a impus deodata ca poet, ci a muncit intens si indelung pentru aceasta. 2. El insusi s-a autodefinit deseori ca mestesugar" al cuvintelor. Poezia sa mare rezulta nu atat din ce spune ci din modalitatile - mereu altele _-jn care o face. 3. Arghezi este poetul cuvintelor potrivite", al imbinarilor si asociatiilor aparent banale si chiar neasteptate, dar intotdeauna incarcate de noi sensuri. Materialul sau de lucru este cel vagabond al cuvintelor dure". 4. in poezia sa apare intentia de a imprumuta vorbelor insusiri materiale, asa incat unele sa miroasa, unele sa supere pupila prin scanteiere, altele sa fie pipaibile, dure sau musculate si cu par de animal". referat.clopotel.ro
26
Deviza poetului din Ruga de seara: Sa-mi fie verbul limba / De flacari vaste ce distrug"; Cuvantul meu sa fie plug". 5. T. Arghezi alatura in mod magistral sensibilitatea si duritatea, frumosul si uratul (Vezi voi. Flori de mucigai! ), marile sensuri ale existentei si banalul, pentru ca astfel sa construiasca viziunea unei existente uluitor de complexe. Marele poet se zbate, de fapt, intre cautarea Dumnezeirii si pipairea, trairea boabei" terestre (PsalmI). 6. Cautarea argheziana - intre absolut si concret, intre credinta si tagada, intre a fi si a nu fi, este prezenta atat in versuri (Psalmi, Flori de mucigai, Stare, Stihuri pestrite"; Cantare omului, Poeme noi, SilabE) cat si in prozele sale {Icoane de lemn, Cartea cu jucarii, Ochii Maicii Domnului, Ce ai cu mine, vantule?, Cu bastonul prin Bucuresti s.A). 7. Tematica creatiei argheziene pare a se inscrie intr-o anume traditie, dar derularea sa in flux liric respinge incorsetari de orice tip: A) Arta lui poetica (intre Ruga de seara, Testament si PortreT) impune un neobosit rob al slovelor de foc" si al slovelor faurite", un cautator al inefabilului liric -intre vis si concret. Poetul se doreste deodata inger si demon pentru a rastalmaci sensurile existentei dintre cer si pamant; B) Poezia filosofica implica atat existentiala cautare a lui Dumnezeu (in PsalmI) cat si confruntarea cu viata, cu trecerea timpului, cu moartea (Duhovniceasca, De-a v-ati ascuns, De ce-asfi trist?). Ea cauta la fel de bine sensurile sociologice ale existentei, cu acel curs al devenirii umane din ciclul Cantare omului. C) Poezia afectiv sociala raporteaza florile" la mucigai", cauta in bube, mucegaiuri si noroi" frumuseti si preturi noi". Ea realizeaza, de fapt, estetica uratului. D) in poezia de dragoste, Arghezi este cel care coboara sentimentul impus de zburator {LingoarE) in planul trairii domestice si casnice {Versuri de seara). E) O alta noutate a acestui mare poet o formeaza lirica jocului, a boabei si a faramei din Buruieni, Prisaca, Cantec de adormit Mitzura. Arghezi cauta in microspatiu si in microtimp corespondente ale sensurilor existentei majore si infinite. 8. Declaratia marelui poet: Toata viata am avut idealul sa fac o fabrica de jucarii si, lipsindu-mi instalatiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin si mai gratuit in lumea civilizata" sustine neaparat faptul ca intreaga creatie a lui Arghezi se realizeaza ca un anume joc - acela al reconsiderarii existentei sub semnul potrivirii de cuvinte. Acest joc poate fi ciudat" {De-a v-ati ascunS) pentru ca este jocul mortii, poate retine fuga de pe cruce {Duhovniceasca), poate raporta extreme (in De-abiaplecasesi: De ce-ai plecat De ce-ai mai fi ramas?"), poate fi satiric (in Hora de baietI) sau - in fine - poate fi chiar joc de copii, insa cu nuante multiple (ca in poezia Zdreanta).
referat.clopotel.ro
27
9. Pornit din Eminescu si simbolism, T. Arghezi s-a cautat si s-a gasit ca poet original si modern. Exista multiple situatii in creatiile sale care sustin un evident modernism: de la neasteptatele asocieri de cuvinte (lacrimi de floare, picioare domnisoare" etc.) si pana la ermetizarea lirica din Biulbiul sau Niciodata toamna. Arghezi ramane - prin urmare - poet original, poet modern si, fara indoiala, poet miracol.
Testament Deschizand primul volum de versuri argheziene, aceasta poezie constituie arta poetica (manifest literar, crez liric, testament literaR) de prima importanta in intreaga noastra literatura. Textul sau nu versifica, in sensul pur al cuvantului, niste idei, pentru ca poezia lui Arghezi este fundamental existentiala, ea intuind, pe baza unor imbinari neasteptate de cuvinte, stari ale existentei si cautand astfel o noua misiune poetica in functie de asemenea situatii existentiale. Poetul se vrea rob printre robi si-si cauta atat locul in viata cat si marea datorie fata de acest loc. El raporteaza, pentru aceasta, materialul la ideal, concretul la arbitrar folosind cu maiestrie jocul cuvintelor a caror melodie decide cresterea timbrului specific al poeziei. Arghezi imagineaza dialogul cu un posibil fiu"- urmas, caruia-i lasa un nume adunat pe-o carte". Prin urmare, cartea" devine termenul esential al intregii adrese: cartea" inseamna: opera, conceptie despre opera; treapta" (de formare si evolutie in viata si-n literatura); hrisov (document prim al robiloR); posibil capatai" (punct de pornire in formarE). Respectiva carte" a fost realizata in cursul existentei definite ca lupta (prin seara razvratita"), ca istorie (suita de batrani pe branci" prin rapi si gropi adanci"). Dincolo de definirea cartii" sale, poetul adreseaza in testamentul" lui un indemn catre urmas (Aseaz-o cu credinta capatai"), precizand ca acea carte" vrea sa transmita o stafeta intre robi de la nivel general si robul cartii" (al scrisuluI) in planul special. Urmeaza in mod logic, derularea lirica a transfigurarii-muncii fizice in fapt poetic Sapa" a devenit condei" si brazda" s-a impus drept calimara" prin sudoarea muncii sutelor de ani". Deci cartea" inseamna munca, truda asupra cuvintelor, dupa modelul muncii fizice. Iar pentru ca sa sune mai frumos, poetul a recurs la cuvinte potrivite", la asocierea mestesugita a graiului, cu-ndemnuri pentru vite". Procesul creatiei argheziene este sustinut in mod magistral prin jocul" cuvintelor, care este - de fapt - joc" al ideilor: poetul distileaza existenta comuna a robilor cu ajutorul acelorasi cuvinte potrivite, care framantate" indelung devin versuri si icoane" (poezie si credinta). El obtine, astfel, estetica uratului in genul lui Baudelaire, cat timp din zdrente" se obtin muguri si coroane" (vesnica germinatie si insemnele primordialitatiI), veninul" se preschimba in miere", iar ocara" poate sa-mbie" sau sa-njure". Rezultatul respectivei distilari este cartea" devenita Dumnezeu de piatra" si hotar inalt", adica insemn al creatiei ridicate la rang divin. Iata nobila misiune a poetului: sa obtina inefabilul extrem din obisnuitul extrem. Mai departe, Arghezi isi defineste cartea" drept vioara" si bici", caci arta poate intoarce un destin, izbavindu-1 de suferinta. Cartea" devine si razbunare, dar numai cand pastreaza parfumul radacinilor. Izvoarele ei sunt bube, mucigaiuri si noroi", dar finalitatile nu trebuie sa-i fie altele decat frumuseti si preturi noi" (conform esteticii uratuluI). referat.clopotel.ro
28
Pentru a se obtine o asemenea arta poetica se impune imbinarea slovei de foc" cu slova faurita" (a cuvantului dur cu cel lucrat indelunG). Cartea" scrisa de rob" devine o expresie a spiritualitatii poporului, o expresie deodata etnica, etica si estetica. Prin ea se exprima o lume, dar nu oricum, ci de la nivelul marelui lirism. Arghezi este, prin urmare, o constiinta lirica individuala care sustine cauza unei colectivitati pe baza poeziei definite nu numai un joc sau numai potrivire de cuvinte, ci incercare de intelegere prin cuvant". (M. PapahagI).
Psalmii Universul poetic arghezian este de o extraordinara cuprindere sub semnul contradictiei cu timpul, cu legile si naravurile nedrepte, al universului taranesc ridicat la rang de spiritualitate, al florilor de mucigai", al jocului cu viata si cu moartea, al boabei si al faramei", al piscurilor mari de piatra"; el cuprinde astfel tot ceea ce framanta dintotdeauna conditia umana. Poetul, condamnat prin origine la concret, dar insetat de absolut, s-a razboit o viata intreaga intre certitudine si incertitudine, intre credinta si tagada intr-un Dumnezeu care se confunda cu ideea de adevar, cu harul poetic (de care Arghezi este constient ca n-a avut partE). in acest sens, Psalmii (partea cea mai rezistenta a liricii arghezienE) propun un spirit zbuciumat, mereu dramatizand, dar tot astfel putand-o lua de la capat intr-un parcurs care poate fi pus sub semnul shakespearianului a fi sau a nu fi! ". in ei nu mai apare simpla meditatie romantica asupra problemelor lumii, dar nu se poate vorbi nici de existentialul modern. Folosind motivul biblic al cantarii cantarilor" (cu flux infinit de la suferinta, la credinta si speranta, apoi iarasi la suferinta), Tudor Arghezi coboara filosofia poetica la nivelul ei practic si moral. El este un nou Prometeu revoltat, dar nu impotriva unei lumi mediocre si a unui Zeus dogmatic, ci a conditiei umane predestinate. Retinand psihologia poetului blestemat", Arghezi orbecaie pe intuneric, cautand a se convinge prin dovada pipaita a mainilor" si traieste lupta interioara intre dorinta apriga de a crede si necredinta pustiitoare" (Serban CioculescU). Pentru creatorul Testamentului, creatia sublima este Dumnezeu de piatra". Prin urmare, Dumnezeu inseamna in acelasi timp ideal, creatie si adevar absolut astfel incat cautarea lui nu trebuie sa fie altceva decat cautarea de sine a omului superior. in Psalmi, fluxul lirico-dramatic nu este unul obisnuit, ci un nesfarsit spectacol al mintii", iar aparentul dialog cu Dumnezeu este - de fapt - monolog, poetul zbatandu-se intre concret si absolut si cautandu-si partea incompleta, latura ideal-divina (pentru el si pentru natura sA). Daca la Eminescu, Luceafarul gaseste un Demiurg-Constiinta universala in cer, unde si ramane Geniul sau, Arghezi isi doreste Dumnezeul pe pamant - intru inaltarea Omului concret. in Inscriptie pe biblie, aparea vizunea oamenilor cautandu-1 dintotdeauna pe Dumnezeu, caruia poetul ii propune un adevar si o cerinta: Ascuns te-au gasit in cuvant / Sfarama cuvantul: cuvintele-s goale." Tematica Psalmilor expune in mod magistral zbuciumul intre material si spiritual, catre cucerirea referat.clopotel.ro
29
marii idei. Este o idee mereu reluata, caci Poetul ca si Omul ramane mereu tinzand catre ideal. Orice inceput al marelui zbucium se afla sub semnul fatalitatii conditiei dramatice: Tare sunt singur, Doamne, si piezis! / Copac pribeag uitat in campie, / Cu fruct amar si cu frunzis / Tepos si aspru-n indarjire vie". Arghezi este constient de pozitia sa insingurata si piezisa" in lume; el este cel desemnat spre indarjirea vie" contra mediocritatii si limitarii, spre amaraciunea acesteia, cu atat mai mult cu cat vrea sa fuga din lume: Pribeag in ses, in munte si pe ape / Nu stiu sa fug in marele ocol" Unica salvare poate fi un anumit semn": Port in mine semnul, ca o chezasie, / Ca am leacul mare-al mortii tuturor" (semnul" superioritatii printre oamenI), care -din pacate - intra in contrast cu lipsa harului divin simbolizat de inger, caci Doar mie, Domnul, vecinicul si bunul / Nu mi-a trimis, de cand ma rog, nici unul". in replica, Arghezi isi propune din nou conditia revoltatului, a celui care nu se multumeste numai cu datul ceresc: Sunt vinovat ca am ravnit / Mereu numai la bun oprit". O atare vina" consemneaza imediat cautarea Dumnezeirii in zgomot si-n tacere". Constient ca ar putea vecia cu tovarasie" sa o ia partasa gandurilor", poetul cere ferm: Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des". Cautarea este pentru credinta sau pentru tagada", deci are viziune absolut antitetica si, drept urmare, va capata caracter profund dramatic. Poetul vrea sa se convinga asupra realitatii lui Dumnezeu: Te dramuiesc in zgomot si-n tacere / Si te pandesc in timp ca pe vanat / Sa vad: esti soimul meu cel cautat? Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere". O atare convingere se cere concreta, palpabila: Vreau sa te pipai si sa urlu: Este! ". Arghezi ajunge la o adevarata infruntare cu Dumnezeu (de la concret la abstracT), obtinand o singura replica: Dar eu, ravnind la bunurile toate / Ti-am auzit cuvantul zicand ca nu se poate." Dogma se alatura incertitudinii si Dumnezeu apare definit intr-un mod perfect original: Esti ca un gand; si esti si nici nu esti, / intre putinta si-ntre amintire." De la cautare infrigurata si lipsa de perspectiva, poetul trece la revolta: Pacatul meu adevarat / E mult mai greu si neiertat / Cercasem eu, cu arcul meu / Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu! " Ca un nou Fat-Frumos, el pare a rascoli universul, inversandu-i sensurile. in realitate (lirica! ), zbuciumul celui care, intr-un fel, se poate crede mijlocitorul lui Dumnezeu pe pamant (prin intunericul alb" al poezieI) va fi mereu reluat, caci Piscul sfarseste-n punctul unde-ncepe / Marea ma-nghite, lutul m-a oprit / Am alergat si-n drum m-am razvratit/ Si n-am scapat din zarea marei stepe". Tudor Arghezi ramane vesnic terestru si vesnic revoltat contra conditiei marginite.
La nivelul artei poetice, Arghezi distinge intotdeauna printr-o alchimie verbala" care nu este un cliseu imprumutat din simbolism, caci poetul nostru materializeaza obiectele lirice din domeniul spiritual, iar procedeele sale stilistice, grupate intr-o astfel de constructie, nu pot fi privite doar ca unelte verbale, ci se cer considerate in relatie cu structura sufleteasca a celui care le manipuleaza. Altfel spus, exista o neliniste argheziana, a carei directie metafizica se vrea realizata in incercarea de a cobori limbajul filosofic in plan concret. Expresia argheziana pare anarhica, intrucat manifesta o revolta interioara permanenta; dar ea este totodata reconstructiva pentru ca, dupa ce destrama materia, asa cum am vazut, ii da, gratie, alchimiei verbale", o alta infatisare. referat.clopotel.ro
30
Cautate la izvoare mai vechi, cuvintele se organizeaza in raporturi noi, dupa o logica al carei principiu ascuns este modificarea insasi a constructiei cosmice, care, unita cu factorul timp, determina nelinistea argheziana atat de prezenta in Psalmi.
Despre Tudor ARGHEZI alte articole, referate, eseuri si sinteze literare Tudor Arghezi - poet sau prozator. - dialog critic Tudor Arghezi - scriitor realist Tudor Arghezi - universul creatiei Confruntarea cu moartea in lirica argheziana Mestesug si joc la Tudor Arghezi Locul lui Tudor Arghezi in literatura Arta poetica a lui Tudor Arghezi, ilustrata de poezia Flori de mucigai TUDOR ARGHEZI - Date biografice TEME ALE CREATIEI LIRICE - Universul poetic Poezia iubirii - Poezia sociala Tudor Arghezi, redactor: Seara, Cronica Document de epoca: Viata noua SIMBOLISMUL. NOUA ESTETICA‚ - Panorama: geneza, directii Tudor Arghezi - Universul poetic DIN PUBLICISTICA LUI ARGHEZI TUDOR ARGHEZI - Repere si sugestii pentru o compunere de sinteza
Tudor Arghezi - universul creatiei despre Tudor ARGHEZI
Poet al atitudinilor lirice si al abisurilor infernale, Tudor Arghezi a ramas intotdeauna acelasi netulburat poet in inima caruia, ca intr-un potir de sfanta impartasanie, totul se sanctifica si se armonizeaza. Nu e in literatura noastra al doilea care sa manuiasca, cu aceeasi dextera simplicitate, crinul si matraguna, seraful si diavolul, litania si blestemul. Versul sau e cand suspin si cand apa tare, cand punte spre paradisuri nevinovate si cand tunel spre bolgiile dantesti." (PerpessiciuS) Poet, prozator si publicist de marca al literaturii romane interbelice, Arghezi reprezinta in cultura noastra o personalitate greu definibila, controversata, insa fascinanta prin complexitatea ei. Oglinda a unei vieti zbuciumate, pline de neprevazut (a fost de doua ori detinut politic, calugar, referat.clopotel.ro
31
diacon la Mitropolie, muncitor in fabrica, ceasornicar si bijutier etC), opera sa impresioneaza prin vastitate, prin multitudinea speciilor abordate, prin problematica variata, prin curajul afirmarii unor modalitati estetice noi, socante la vremea respectiva. Ca poet, a avut tangente cu toate curentele vremii, insa nici unul nu si 1-a putut revendica pe deplin, apartinand, deopotriva, romantismului, realismului, simbolismului, clasicismului, expresionismului. Tudor Vianu il considera cel mai mare poet de la Eminescu incoace, avand aceeasi influenta binefacatoare asupra limbajului poetic romanesc.
Opera sa lirica se constituie din patru mari directii tematice: poezia filosofica, ce cuprinde arte poetice, lirica existentiala si sociogonica, poezia sociala, poezia de dragoste si poezia universului marunt (a jocului, a boabei si a faramei"). Pe langa tema mortii, cea a caul;V ii lui Dumnezeu constituie una dintre coordonatele definitorii ale universului liric arghezian, astfel incat Psalmii raman, am putea spune, partea cea mai rezistenta a operei sale. Posteritatea va recunoaste constant in versurile argheziene o ars combinatoria desavarsita, o permanenta inclestare cu cuvantul, o neliniste creatoare, un demers operand rasturnari topice si imagini potentate prin procedee artistice inedite, nascute dintr-o traire de poet autentic, gratios si grav, revoltat si discret, inger si demon. Discursul poetic participa la ordinea limbajului comun si totodata transcende aceasta ordine, astfel incat poezia este nascuta din radacina insasi a cuvantului; ea este o vorbire originara" (Nicolae Balota), impunand un ton cunoscator al virtualitatilor artistice ale cuvantului poetic si apoetic. Pentru Arghezi, cuvantul, asimilat cu logosul, este o valoare cosmogonica si existentiala, el insusi repetand actul creator primordial in jocul cu vorbele ce declanseaza o innoire majora de sensuri si semnificatii poetice : Ma lupt de o viata intreaga cu cuvintele. Am cautat sa le supun si din materia lor plastica sa modelez, dupa gand si simtire, un vesmant nou pentru o idee, pentru sentiment". Aprecierea poetului - Daca nu scanteiaza cuvantul ca un jar din cenusa () cugetul meu e nemultumit" - evidentiaza tensiunea ce insusi si-o creeaza intre suavitate si degradare, inocenta si agresiune, simplitate si complexitate ostentativa. Contestat pentru obscuritatea si violenta limbajului, considerat nepoetic, apreciat cu elogii ca un nou Eminescu", Arghezi a stiut sa raspunda tuturor exigentelor estetice printr-o staruitoare si rodnica munca de creatie, incat poezia sa a devenit un etalon al originalitatii artistice si al permanentei cautari a unei formule noi. Arghezi a experimentat, poate, toata gama de atitudini in fata mortii, de la spaima terifianta din Duhovniceasca, ce culmineaza cu imaginea fugii de pe cruce in perspectiva mortii, pana la acceptarea senina, aproape mioritica, din De-a v-ati ascuns. Tema centrala a acestei poezii moartea - conjuga un intreg complex de teme si motive: destinul, iubirea, devenirea prin celalalt, jocul, egalitatea in fata mortii, trecerea, clipa etc.
Textul este organizat pe o schema aparent epica, in care tatal isi initiaza copiii in taina mortii, referat.clopotel.ro
32
apeland la formula unui joc. Mai intai ii avertizeaza asupra disparitiei, intr-o zi, a fiecarei fiinte (E un joc viclean de batrani/ Cu copii ca voi, cu fetite ca tine,/ Joc de slugi si joc de stapani,/ Joc de paseri, de flori, de caini"), atragandu-le atentia asupra perfectiunii implicite a jocului, in care se lasa prinsa orice forma de existenta (Si fiecare il joaca bine"). Identificam in aceasta viziune argheziana a mortii ca fapt universal ideea consubstantialitatii regnurilor vietii, care participa in aceeasi masura la marele joc". Moartea este privita ca proces, ca o curgere lenta, astfel incat poetul gradeaza atat emotia, cat si expresia poetica prin care o exprima, de la prezentarea bucolica, simpla si calma din prima strofa la lamentatia ce ia forma bocetului si a imprecatiei din ultima strofa: Puii mei, bobocii mei, copiii mei! / Asa este jocul./ il joci in doi, in trei,/ il joci in cate cati vrei./ Arde-l-ar focul! ".
Unitatea universului se pastreaza mereu aceeasi. Ca-ntr-un circuit viata-moarte, moarte--viata, se vor conserva legaturile dintre cele doua lumi, pentru ca, Sub coviltirele lui Dumnezeu", iubirea este singura care conteaza, fiind o modalitate de a ingheta eternitatea. Decrepitudinea fiintei este sugerata prin enumerarea in ascendenta a trairilor umane, de la exterior catre interior, de la statutul biologic la cel ontologic al fiintei umane: intr-o zi piciorul va ramane greu,/ Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa". Ochiul" si limba", metafore ale identitatii umane constiente si creative, sunt cele care incheie procesul, ca o sugestie a supravietuirii spiritului dincolo de disparitia trupului. Ipostaza omului va fi acum tacerea, mutenia" blagiana, o tentativa de reintoarcere la originile fiintei, de contopire cu substanta originara: Eu o sa rad si o sa tac,/ O sa ma culc la pamant./ O sa stau fara cuvant,/ De pilda, langa copac". Ceva din panteismul unor psalmi se regaseste si in aceasta poezie, o topire lenta a fapturii, o reintoarcere in matca din care s-a desprins pentru a mentine echilibrul acelui tot" primordial, echilibru transferat, odata cu Marea Trecere", asupra urmasilor. Sugestia invierii, prin trimiterea la Sfintele Scripturi", la Domnul nostru Iisus Hristos" si la Lazar, este continuta in strofele V si VII, fiind o incercare de a atenua durerea despartirii la gandul regasirii, candva, in sfera nemuririi: E jocul Sfintelor Scripturi./ Asa s-a jucat si Domnul nostru Iisus Hristos", Stiind ca si Lazar a-nviat,/ Voi sa nu va mahniti, s-asteptati".
Iubirea tatalui pentru copii se manifesta si in duiosia cu care se gandeste la-buaastarea lor: Tata s-a ingrijit de voi,/ V-a lasat vite, hambare",/ Pasune, bordeie si oi,/ Pentru tot felul de nevoi/ Si pentru mancare". Jocul devine la Arghezi o realitate polarizanta, el inseamna viata - Au ispravit jocul frumos" -, dar si moarte - Asa e jocul, incepe cu moarte". Ambiguitatea voita a discursului, jocul lexical din prima parte a poeziei - O sa ne jucam odata", O sa ma culc la pamant" - se transforma treptat in exprimare directa a unei realitati, termenul-cheie fiind inmormantare". Clepsidra timpului ii aduce poetului dezamagire, parere de rau, nostalgie, dar si revolta strigata referat.clopotel.ro
33
patimas in finalul poeziei. Desi titlul este imprumutat de la un joc copilaresc, iar textul, in ansamblu, urmareste sa mentina aceasta iluzie a jocului, razbate totusi cu acuitate eterna framantare a omului, zbuciumul launtric al celui care se simte dureros amenintat de pieri-ciune", de unde si razvratirea amara si solitara ce incheie, in maniera folclorica, poezia. in Duhovniceasca, atitudinea in fata mortii ia forma spaimei de neant, a proiectiei in terifiant. Perspectiva poetului asupra lumii capata dimensiuni inspaimantatoare prin grandoarea lor: Ce noapte groasa, ce noapte grea! / A batut in fundul lumii cineva". Naruirea gospodariei este prezentata sub forma unei imagini apocaliptice, a unui peisaj terifiant peste care domneste o atmosfera apasatoare. Pare ca intreg universul este scaldat de un intuneric de nepatruns, sugerandu-se lipsa de perspectiva, limitarea la care este condamnat individul: S-au starpit cucuruzii,/ S-au uscat busuiocul si duzii,/ Au zburat din streasina lunii/ Si s-au pierdut randunelele, lastunii". Noaptea reprezinta aici nu doar un element de cadru, cat mai ales o stare de suflet. Versurile Toti nu mai sunt,/ Toti au plecat, de cand ai plecat/ Toti s-au culcat, ca tine, toti au innoptat,/ Toti au murit de tot" extind ideea mortii asupra intregului univers, astfel incat poetul, intr-un paroxism al fricii si al suferintei, isi cauta scaparea, ca intr-un delir, la pieptul mamei. Aceasta evocare a iubirii materne are sensul unei recuperari a fericirii simple a copilariei care adanceste emotia poeziei: Tu esti, mama? Mi-e frica,/ Mama buna, mama mica! / Ti s-a urat in pamant". Poetul intra in circuitul materiei, se depersonalizeaza, numarul din poarta simbolizand identitatea acestuia: Eu sunt risipit prin spini si bolovani/ Au murit si numarul din poarta/ Si clopotul si lacatul si cheia". intreaga locuinta are aceeasi soarta cu cea a omului. Cine-stie-cine" este un apelativ al Mortii, care apare aici personificata si Se uita prin intuneric la mine/ Si-mi vede cugetele toate". Frica de moarte este dezvaluita mai pregnant in ultima strofa, cand poetul se identifica cu Iisus-omul, care nu poate suporta durerile crucii si fuge de pe ea: Am fugit de pe cruce/ Ia-ma-n brate si strange-ma bine". Spaima mortii poate fi atenuata la gandul bucuriilor si realizarilor vietii, aceasta reprezentand cea de-a treia coordonata a liricii argheziene pe aceasta tema. Astfel, in poezia De ce-asfi trist ?, construita pe baza repetitiei interogatiei retorice din titlu, poetul incearca sa gaseasca motive pentru a se convinge ca batranetea este frumoasa si ca nu inseamna tristete: De ce-as fi trist, ca noaptea tarzie mi-e frumoasa ? / Pridvoarele-mi sunt pline cu cosuri de flori, ca o mireasa/ De ceas fi trist? Ca nu stiu mai bine sa framant/ Cu sunet de vioara urciorul de pamant?/ Nu mi-e cladita casa de sita pentru Trotus/ in pajistea de cranguri?/ De ce-as fi trist? Si totusi". Complexitatea contradictorie a poemului este semnificativa pentru ultimii ani de viata ai poetului. Apar cateva simboluri: toamna tarzie" - batranetea, sunet de vioara" - inspiratia. La putini dintre poetii nostri apropierea mortii este atat de linistitoare, cauza stand in crestinismul cosmic" analizat de Eliade. Moartea marcheaza intrarea intr-un taram al neprevazutului: E-o insula? un munte? o apa? un desert?" din care nimeni nu mai poate iesi.
referat.clopotel.ro
34
Mestesug si joc la Tudor Arghezi despre Tudor ARGHEZI
Imaginea pe care Arghezi, cand serios, cand disimulandu-se, i-a placut s-o ofere despre sine a fost aceea a unui simplu" artizan. Cand s-a decis, tarziu, sa debuteze cu o carte, si-a asezat poemele sub formula si modesta, si orgolioasa de cuinnte potrivite; adica doar" imbinate, combinate ca orice alt material, vizand o anume armonie; dar, de fapt, si adecuate unor realitati existentiale, confundandu-se cu natura, putandu-se substitui unui cosmos. Caci in dubla-i acceptiune, potrivirea" cuvintelor se definea in egala masura ca alchimie a verbului si a lumii, Cuvantul aparand ca un fel de precipitat-esenta al lucrurilor: Am luat cenusa mortilor din vatra / Si am facut-o Dumnezeu da piatra"; veninul strans l-am preschimbat in miere"; Din graiul lor cundemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite"; Facui din zdrente muguri si coroane".., O tableta din 1924, Scrisoare cu tibisirul, orienta in acelasi sens. E miraculos cuvantul nota poetul pentru ca la fiecare obiect din natura si din inchipuire corespunde un cuvant. Vocabularul e harta prescurtata si esentiala a naturii, si omul poate crea din cuvinte, din simboale, toata natura din nou, creata din materiale in spatiu si o poate schimba [] Cuvantul permite evocarea si punerea in functiune a tuturor puterilor inchipuite si sacre". Si, tot acolo, adauga: Dar cuvantul insusi nealaturat unei imprejurari descrise are o viata personala, imprumutata de la lucruri, si el poate ajunge o putere de sine statatoare [] Fiecare scriitor este un constructor de cuvinte, de turle si de sarcofagii de cuvinte [] Nici un mestesug nu este mai frumos si mai bogat, mai dureros si mai gingas totodata ca mestesugul blestemat si fericit al cuvintelor"1. Artizan , poetul lucreaza cum se poate vedea in sensul Totalitatii. Potrivirea cuvintelor reface, in mic recunoscandu-se dependenta si solidara cu ea suita actelor demiurgice, originare. Hartii prescurtate si esentiale a naturii", mestesugarul ii da o replica ce nu i se opune, ci, dimpotriva, o reliefeaza si imbogateste prin verbul sau, care isi recastiga statutul de forta magic-intemeietoare, asemenea Logosului. Caci, permitand evocarea", cuvantul este si punere in functiune a tuturor puterilor inchipuite si sacre", si, ca atare, se afirma el insusi ca putere prin care se poate crea toata natura din nou"1. O astfel de interpretare a poiesis-ului il include, ca mestesug, printre activitatile grave, participand la sfera seriosului" existential: artizanul e, prin excelenta, un lucrator, frumosul nu poate fi disociat, s-ar parea, de povara muncii, al carei rezultat este. De aici si atributele sale de dureros" si blestemat", rega-sibile in numeroase texte confesive poeme sau tablete. inainte de a ajunge produsul finit al artei combinatorii, cuvintele sunt framantate mii de saptamani" (TestamenT), iar in tesatura poemului, cum ne spune Un cantec din Versuri de seara, s-a strecurat / Un tighel de sange-nchegat"; Zbucium, suferinta si asceza"^, o viata ingropata in temelii"3. Afirmatia ca scrisul nu e o simpla jucarie, si tragedia lui e cu atat mai grea, cu cat il gusti mai mult"4 sunt date care, considerate definitorii pentru actul scrisului, ar argumenta in sensul identificarii artizanatului" arghezian cu aria muncii dificile, impovaratoare si grave, care lar exclude categoric din domeniul ludicului. Pe de alta parte, modul in care Arghezi dimensioneaza mitul romantic al inspiratiei, modelat in tipare biblice si pus in relatie cu travaliul mestesugarului, ar sugera ca ipostaza artizanala a poeziei e departe de a se confunda cu jocul. Citatul poem Un cantec este, din acest punct de vedere, edificator: poetul-tesator apare aici doar ca ostenitor[ul] mut / care [a] grait si nu si-a dat referat.clopotel.ro
35
seama", caci prin vocea lui se exprima altcineva. Eu am prins numai razboiul si scama", poetul e simplul executant al unui proiect ce nu-i apartine, prezentandu-si creatia ca pe o ofranda facuta celui care a inspirat-o. Orice tentatie a jocului este absenta, si nimic din libertatea, detasarea si initiativa inventiva a jucatorului" nu apare in acest caz. Inspiratia de sus" e implicata de la inceput si devine decisiva in actul creatiei, nemailasand vreun spatiu de manifestare vointei lucratorului, in loc sa domine, el e un dominat; in loc sa lucreze jucandu-se, el sufera chinul muncii. Si totusi, postura mestesugarului si a jucatorului comunica intim in viziunea lui Arghezi, suprapunandu-se adeseori, in Ars poetico. Scrisori unei fetite text datand din 1927, si care e, cum se stie, raspunsul la violentul atac al lui Ion Barbu din Poetica Domnului Arghezi o asemenea identificare e evidenta. ,.N-am facut altceva nimic, m-am jucat;" Toata viata am avut idealul sa fac o fabrica de jucarii si, lipsindu mi instalatiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin si mai gratuit in lumea civilizata, cu materialul vagabund al cuvintelor date" --a– - declara autorul Cuvintelor potriviie, infatisandu-si universul ca pe o vitrina de optician ambulant"1. Contradictie? Simpla disimulare ironica a celui daruit cu toate harurile slovei de foc" sub masca modestului mestesugar ce-si manuieste cu dexteritate .jucariile"? Motivatia aparentei inconsecvente e mai complexa, dincolo, chiar, de poza ironica a modestiei. Ori de cate ori vorbeste despre mestesugul" sau, Arghezi il raporteaza, mai mult sau mai putin explicit, la celalalt mare mestesug, al Creatiei. Reusita, ca si esecul se masoara la el in functie de mai marea sau mai mica apropiere de conditia demiurgica. Ambivalent slova de foc" si slova faurita" , actul creator c o prelungire, in fiinta umana si la nivelul urna nului, a insesi puterii etern constructive a cosmosului. Artizanul" poet, impulsionat de harul" ce-1 face participant la toate puterile inchipuite si sacre", este cel ce le aproximeaza in forme ale propriei experiente, incercand sa se mentina cat mai aproape de infatisarile originare ale lumii. Astfel incat fata de cuvinte le-harta prescurtata si esentiala a naturii", poetul se afla intr-o pozitie echivalenta cu aceea a Demiurgului in raport cu materia universala, asteptand sa fie modelata in zilele Genezei. Agent intramundan al Absolutului (Cel ce stie insa nu cunoaste / Varsa-ntuneric alb cu mana mea" se spune in EpigraJ), mestesugarul din lumea cuvintelor se simte chemat si aspira sa construiasca un similicosmos in care sa se poata regasi chipul rasfrant in vers al tuturor lucrurilor. A crea toata natura din nou", sau a inlocui natura cuvintelor insuficient expresive cu o natura de adaos" cum se spune in Ars poetica sunt proiecte solidare, vizand o unica vointa de demiurgie reluata; in confesiunile din 1941, publicate sub titlul Dintr-un foisor, poetul nu va afirma altceva: Scrisul nascocit de oameni ca o zamislire din noua lumii, are o putere egala cu aceea exprimata in Geneza"1 (s.n.). Or, daca universul liric e natura refacuta in cuvinte, iar poetul urmeaza modelul mitic al marelui artizan din Geneza, idealul sau nu poate fi altul decat acela de a atinge, in felul sau, si in materialul vagabund al cuvintelor date", un fel de omnipotenta, de libertate si indemanare corespondente. Mestesugul dureros si blestemat" ca munca apasatoare de sclav al verbului, frumos" si fericit" doar in masura in care ar exprima satisfactia lucrului bine facut, se cere depasit spre o stare de gratie permanentizata, excluzand orice urma a efortului si suferintei. Arghezi reface in felul acesta o dimensiune a poetului raportabila la jocul divin: in ipostaza ideala, poetul este pentru el un zeu care munceste" ca si cum s-ar juca. Referindu-se la jocul cultual, Eugen Fink caracterizeaza un model mitic in interiorul caruia se situeaza de fapt si poetul-demiurg-artizan al lui Arghezi: Munca zeilor scrie filosoful german pe care miturile ne-o referat.clopotel.ro
36
relateaza, este departe de funestele oboseli ale muncii umane; ea e usoara si nu cunoaste nici un efort. Din punctul de vedere al omului, ideea ce pare a fi cea mai buna este ca, in fond, dominatia si munca sunt pentru zei niste jocuri"2. Afirmand ca n-a facut decat sa se joace, Arghezi se scuza", desigur, ironic, fata de detractorii sai, deplasand problema creatiei in domeniul gratuitatii", al aparentei nonangajari si iresponsabilitati, al neseriozitatii lucrului sau. Dar aceasta deplasare angajeaza, de fapt, cum se. vede, o problematica de adancime a artei sale poetice. Altora, jocul" sau le poate parea un joc ridicul, care nu poate ispiti un om grav". Pentru poet, el este expresia libertatii sale cvasidemiurgice, a acelei zeiesti usurinte a constructiei si modelarii lumii disimulata sub masca dexteritatii artizanale: Jucaria e, de altfel, lesnicioasa de fasonat: constrangi cuvantul sa fie strivit intre un arc si un capac si cand vrei sa sara cuvantul dai drumul la capac, si cand vrei sa stea incordat pui capacul la loc si inchizi carligul. Atata tot"1. Jucandu-se cu convingere si gravitate" (cum fac si copiiI), poetul stie insa ca toata jucaria are un inteles" si acesta nu poate fi desprins de fundamentalul proiect demiurgie; in lumea Jucariei" care e poemul, se reproduce in mic marele univers: ,,E nevoie sa te joci de mic si sa adaptezi o viata si o nefericire pe statul mic al jucariei"2. Replica a naturii, microcosmosul construit de poet la modul ludic isi asigura dainuirea tocmai intrucat, concentreaza viata": Daca margelele si jucariile mele sunt date pierzaniei, ceea ce nu cred, din pricina cantitatii de viata, de sanatate si de timp cristalizate in substanta lor, eu unul nu ma ingrozesc: ma joc inainte"3. Fi aici ca sa folosim termenii lui Baudelaire o morala a jucariei" semnificativa prin care ambiguitatea (au-tojdefinitici poetului, ca artizan si jucator sau ca artizan-jucator, e deplin justificata. in calitate de mestesugar, poetul trudeste pentru realizarea produselor sale, situanduse in spatiul seriosului" existentei. Potrivirea cuvintelor care sunt ma terialele pe care le fasoneaza e atunci utila", intrucat obiec tul" (aci poemul, carteA) se infatiseaza ca mesaj el insusi grav, adresat, de pilda, ca in Testament, fiului", urmasilor stapani" expresie concentrata a sensului unei vieti ce se ofera drept exemplu si invatatura". Pe acest, teren, placerea si bucuria ludica sunt ca si excluse. De indata, insa, ce artizanul isi trateaza obiectele (cuvintelE) ca pe niste jucarii, senzatia de efort dispare, libertatea sa e, practic, nelimitata, arbitrarul si bunul plac iau locul conditionarilor exterioare, rezistenta materialelor supuse modelarii, resimtita altadata dureros, e absenta. inclinatia spre jocul plastic", care ar corista, dupa Eugen Fink, in a structura, a transforma niste obiecte date" cu o placere incantata"4, caracterizeaza si jocul artizanului arghezian. E situatia definita si in Scrisoare cu tibisirul ori in Ars poetica: crearea din nou" a naturii e acompaniata de posibilitatea schimbarii" ei natura de adaos", proband capacitatea transformatoare a mestesuga-rului-demiurg, fascinat de propria putere. Poetul va putea aparea in ipostaza magicianului, a Vraciului, stapan pe un bazar de zari si firmamente", posesor de cantare, cumpeni si masuri / De pretuit cenusile necercetate / Din sufletul imponderabilei naturi" etc. spirit prin excelenta disponibil, degajat aparent de responsabilitatile grave. Fara sa se confunde, in totalitatea ei, cu jocul, creatia argheziana marcata, in atatea dintre momentele sale, de tensiuni dramatice si nelinisti metafizice, il propune totusi ca o componenta fundamentala a atitudinii creatoare. Ca spatiu de joc cu cuvintele, poezia angajeaza ipostaza ideala a creatorului ce-si poate manifesta autarhia similidemiurgica, durand un microcosmos ca reflex al Totalitatii, un univers in care, acordandu-i-se insusiri materiale", cuvantul aspira la statutul de natura; jocul poeziei rasfrange si reia astfel jocul lumii ca productivitate si referat.clopotel.ro
37
metamorfoza infinita a obiectelor si fiintelor. La modul ideal, trudnicul mestesug al potrivirii cuvintelor se vrea joc liber, de-a lumea si cu lumea: o lume adaptata pe statul mic al jucariei" si comportand astfel toate libertatile de manipulare si transformare din partea artizanului jucator. Numai din perspectiva acestei zeiesti usurinte si libertati a muncii" mestesugarului, interpretate ludic, potrivirea cuvintelor poate aparea ca opusa gravitatii caracteristice sferei existentiale extraiudice, activitate gratuita", Joc de vorbe goale", ca intr-un Creion, sau cantec senin, la distanta de suferintele lumii:
Ai imbatranit, baiete, Cantand stihuri si stafete, Potrivind, ascuns de luna, Vorba-n fluier, care suna. Lumea plange de necazuri, Tu-ti pui gandul pe atlazuri (Dor duR) insa asa lucreaza, jucandu-se, si zeii. Si este, poate, locul sa observam ca la acest model mitic participa si drama psalmistului" arghezian, devenit, de data aceasta, el insusi un fel de jucarie in mana unei divinitati imposibil de aproximat altfel decat in jocul infinit, mereu reinnoit, al lumii create. (Zeii se joaca cu oamenii ca si cu o jucarie a lor" observa autorul Jocului ca simbol al lumii] . Vana cautare a divinitatii ca entitate palpabila, dincolo de prezenta ei doar simtita, ghicita in substanta fapturilor lumii, traduce acest Joc" dramatic de-a v-ati ascuns", al carui prizonier este poetul ce traverseaza o gama intreaga de stari: de la revolta celui ce se stie pe nedrept jucat, la resemnarea invinsului care-si constata cu amaraciune marginirea: Din vesnicia ta nu sunt macar un ceas". Ca exercitiul ludic a! Psalmilor sta in simularea indoielii" si a necredintei" ca masca pentru apetenta de negare si sacrilegiu [si pentru] foamea senzoriala de divin"2 ni se pare mai putin evident; jucat, manipulat de o divinitate ce se sustrage mereu contactului direct, psalmistul" nu are nevoie sa simuleze pentru a si exprima, cum face, framantarile, angoasele ori constiinta limitelor. Reala, foamea senzoriala de divin", niciodata satisfacuta, se traduce tradata fiind de un deus absconditus ca autentica, reala suferinta, neliniste, resemnare etc. intr-adevar, in ipostaza psalmistului, poetul nu se indoieste de existenta divinitatii; el are nevoie, in neastamparul mintii sale umane, de o confruntare cu Unicul, cu Esenta, traite doar incomplet si confuz, in fraginentaritatea mundana; proiect eroic si utopic al carui esec e sursa deznadejdii si a initiativelor sisifice mereu reluate. Acestea pot parea simple jocuri, numai in perspectiva unei divine ironii, pe care chiar psalmistul" si-o insuseste atunci cand, bunaoara, infatiseaza imaginea umana, prea umana, propusa de parintii bisericii despre un Dumnezeu cu barba" si haine de-mparat". in fata spectacolului oferit de omul ju cat, zeul jucator ramane tacut si ascuns, lasandu-1 sa-si tra iasca neputinta, inutila revolta, dezorientarea, infrangerea. ii ramane totusi poetului-artizan si jucator sentimentul impartasirii, fie si mediate, din principiul universal; nelinistita patima cereasca", slova de foc" sunt si ale sale de unde constiinta puterii de exceptie pe care o detine. Daruit cu harul" creatiei, el imita, in mic, jocul lumii in materialitatea cuvintelor; jucat de Absolut, el isi transforma jocul intr-un fel de revansa. Mestesugarul este sau devine jucator tocmai in masura in care reface, in domeniul verbului, care-i este propriu, modelul libertatii si disponibilitatii demiurgice, puterea magica a Verbului, a Logosului generator de lumi. Fie ca lucreaza in sensul; naturii, creand din cuvinte toata natura din nou", fie ca o corecteaza" si remodeleaza ca natura de adaos", poetul referat.clopotel.ro
38
ramane in tiparul mitic exemplar al zeului care construieste si domina universul fara efort, ca si cum s-ar juca. Or, cel fascinat, prin excelenta, de jocul sau, cel ce face din orice obiect la indemana o jucarie, traind cu naiva incantare in lumea lui, sustrasa grijilor si poverilor existentei serioase", este copilul. El e in stare sa vada in orice lucru o prezenta miraculoasa, il investeste cu o lumina noua si proaspata, de paradis regasit. in raport cu viata framantata a omului matur, jocul infantil propune tocmai o astfel de imagine a originarei libertati si puritati paradisiace. Marturisind ca isi face jocul cu convingere si gravitate", poetul adopta, de fapt, o atitudine tipica jocului infantil. Mestesugul asta pueril" una dintre formulele definitorii, in Ars poetica, pentru actul creator angajeaza, astfel, deopotriva ipostaza artizanala, demiurgica si copilareasca a poetului; fabricantul de jucarii" munceste jucandu-se, vizand, in universul cuvintelor, realizarea unei noi Geneze, a unui cosmos, a unei lumi care coaguleaza eterogenul", conferindu-i o unitate de univers complet. Intima comunicare a celor trei fete ale personalitatii creatoare marcheaza in profunzime viziunea argheziana, incat se poate vorbi cu egala indreptatire despre marele joc al Creatiei si atunci, cel oare se joaca va fi un Dumnezeu-copil ca si despre celalalt joc, al poetului-artizan, care se copilareste". Act deliberat, la acesta din urma, de intoarcere spre varsta originara a sensibilitatii, nedeformata de nelinistile maturitatii, resituata in regimul uimirii ca reactie spontana in fata minunii, a miracolului surprins in orice prezenta mundana:
Fa-te, suflete, copil Si strecoara-te tiptil Prin porumb cu mot si ciucuri Ca sa poti sa te mai bucuri
Dar si efect al unei interventii superioare vointei umane, tulburare cauzata de impartasirea din marile taine, semn, poate, al predestinarii creatorului, obligat sa fie altfel decat restul lumii, retras intr-o euforie straniu-alienanta:
Cu toate ca i-am spus ca nu vreau Mi-a dat noaptea-n somn sa beau intuneric, si am baut urna intreaga. Ce-o fi sa fie, o sa se aleaga. Puteam sa stiu ca-n zeama ei suava Albastra, alburie, era otrava? M-ani imbatat? Am murit? Lasati ma sa dorm M am copilarit.
referat.clopotel.ro
39
Cine mai bate, nu sunt. acasa, Cine intreaba, lasa (TransfigurarE)
Copilarirea" este, insa, in primul rand, regasire a inocentei dintai a fiintei. Ea presupune deopotriva placerea jocului si fiorul participarii la Absolut; jucandu se, sufletul copilarit descopera maretia Creatiei, urmele, in ea, ale Creatorului dar si invata, la randu i, sa construiasca o lume. intre intunericul alb", varsat cu mana poetului de catre cel ce stie, insa nu cunoaste", si betia de ceruri", ori nelinistita patima cereasca" din alte poeme, transfigurarea copilareasca marcheaza, poate, un punct de echilibru. inainte de a se juca imaginand el insusi universuri, poe tul cauta si descopera jocul in chiar spectacolul lumii contem plate, ce pare regizat de o fantezie ridicata la scara cosmica. Formula de joc ui lumii primeste, astfel, in multe dintre Versurile de seara, intelesul sau cel mai propriu. in Iarna blajina:
Toata lumea se joaca De-a un fir de promoroaca, De-a tandara, de-a cremenea, Vrand sa fieasemenea. intr-un Joc de chiciuri natura intreaga apare transfigurata de un nevazut jucatorartizan:
Cine s-a jucat az-noapte Ca ne-a uns pomii cu lapte Si-a vopsit cu tibisir Coardele de trandafir?
Ochiul copilarit" reduce totul la dimensiunile universului minor", de pura imitatie si de miscare gratuita a imaginatiei univers vazut ca joc si construit ca joc; in natura poate fi descoperit jocul unui zeu-copil, iar poetul va fi liber, la randul sau, sa se joace" cu maruntele fapturi, procedand la transformari si substituiri, dupa modelul demiurgic. Lumea, in nesfarsita ei varietate, devine o jucarie in mana unui demiurg-artizan si iluzionist:
Ai vazut cum Dumnezeu ne pacaleste, De ne trec lucrurile printre deste? Ce siret! Ce calic! Ce tertipar! Pune un lucru tot in alt tipar!
Face pachete, sticle-nfundate, Cocoloseste, da la strung si bate. Rasuceste, face mingi de ceata, referat.clopotel.ro
40
inchide fara lipituri, coace fara ata (Ai vazut?)
O dubla asimilare are loc: a divinitatii creatoare cu un copil, si a poetului-copil cu un demiurg; coborare pe de o parte, inaltare pe de alta; ierarhiile tind sa dispara in euforia comuna. Miturile devin familiare, scrisul e ridicat la demnitatea actului mitic originar. Fabricant de jucarii sau scriitor, Dumnezeu se intalneste cu poetul care se joaca cu fapturile sale, sau scrie ca si cum s-ar juca:
A vrut Dumnezeu sa scrie Si nici nu era hartie A-ntins cerul ca o coala in toata taria goala
La randul sau, poetul citeste in lumea marunta un alfabet innoit:
Droaiele de alfabete Si de litere schelete Se tarasc pe geam alene, Printre slove egiptene, Tresarite de un har De mai nou abecedar.
Tot asa, Dumnezeu creeaza artizanal, din lutul biblic, dar cu finete de olar si miniaturist (Vaca lui DumnezeU):
Dumnezeu cand i-a facut Fiinta din scuipai si lut, Cu o pensula de zdreanta A vopsit o cu faianta in timp ce poetul transforma in martisoare" si Jucarii" toate cele mari si vii", transferate in imperiul (saU) patrat". Scrisul e, in acest context, un fel de dublet al Creatiei, imitatie libera, ca si instinctiva, a universului dat. Ca si copilul din Cantec ele adormit Mitxura, poetul zmangaleste" cu desenu-i stangaci slava" lumii mari:
Om in varsta si tarziu, Tot am invatat sa scriu. Prins ca de-o copilarie, Mana se porni sa scrie Se gasesc pe cate toate Slovele mele culcate
Gest ambiguu, in care jocul si mestesugul se confunda, precum, alta data, slova de foc" si slova faurita": referat.clopotel.ro
41
Nici acum nu stiu s-aleg: Mestesug a fost, ori zbeg? (Inscriptia inscriptiiloR)
Tocmai aceasta imposibilitate de a distinge intre mestesug" si zbeg", intre lucrul migalos din care ies obiecjA£ perfect cizelate si gestul ludic spontan, facut fara nici un efort si gratuit" defineste, de fapt, punctul, ideal, de convergenta dintre fata artizanal-demiurgica si cea copilareasca a creatorului arghezian. El se infatiseaza si acum ca natura producand paralel cu Natura. Spre deosebire de un Ion Barbu, pentru care jocul prim al lumii trebuie depasit spre cel secund" al unei geometri-zari spirituale in stare, doar ea, sa-i redea puritatea arhetipala, Arghezi face concurenta Demiurgului" nu in imaginatia unor lumi probabile", ci re~facand in cuvant un univers solidar cu cel creat". Chiar cand e de adaos", creatia sa e tot o natura". Autorul Cuinntelor potrivite isi cauta cantecul incapator" in elogiul fapturii niciodata nedemne", iar Jocul" sau, prelungind jocul lumii, tinde sa se exprime dincolo de dificila libertate" pe care o cunoaste si mestesugarul" ca manifestare spontana neingradita, a unor impulsuri constructive cvasidemiurgice. Ca si divinitatea, poetul arghezian Stie-atat: numai sa faca" iar in acest permanent exercitiu al Genezei spiritualitatea este inclusa ca un dat primordial. in perspectiva ludic-infantila sunt asezate, uneori, chiar si cele mai grave si mai dramatice evenimente ale existentei. Imun la drama, ochiul inocent al copilului retine mai degraba aparentele, evenimentul ca spectacol, asimilandu-1 lumii sale de pura inventie sau fascinat de efectele mimetismului. Reprezentarea, bunaoara, a mortii devine cu atat mai tulburatoare in acest univers ingenuu, cu cat cei ce au constiinta ei trebuie sa joace in dublul plan al realitatii dureroase si al conventiei epurate de orice neliniste. Este cazul poemului De-a v-ati ascuns, construit tocmai pe o asemenea ambiguitate. Adresandu-se copiilor, tatal pregateste scenariul stingerii si al absentei pe masura unor spectatori" ce nu-1 pot recepta decat ca joc, adica in calitatea lui de gesticulatie gratuita, in care abia se insinueaza ideea unei anumite ..viclenii". Moartea e descrisa astfel ca un:
Joc viclean de batrani, Cu copii ca voi, cu fetite ca tine, Joc de slugi si joc de stapani, Joc de pasari, de flori, de cani, Si fiecare il joaca bine. Realul e transferat in lumea iluziei, a unui ca si cum generalizat la scara universala; miscare gradata, de la sugestia unor situatii cvasiidcntice cu ale jocului:
Jocul incepe incet, ca un vant. Eu o sa rad si o sa tac O sa ma culc la pamant, O sa stau fara cuvant, De pilda langa copac pana la insinuarea mortii intr-un spatiu ambiguu dintre joc sl realitate (,,ma vor lua si duc departe / Si-mi vor face un fel de inmormantare") si rostirea, in cele din urma, a cuvan tului ocolit si amanat: Asa e jocul a– incepe cu moarte". Ceea ce urmeaza e doar trasarea unui itinerar al aduceni-aminte, din ce in ce mai sters pe masura ce logica realului referat.clopotel.ro
42
va impune copiilor in drum spre maturizare noi probleme si evenimente, si, in ultima instanta, refacerea aceluiasi ciclu. Jocul devine astfel, inca o data, simbol al lumii. Perspectiva infantila initiala, deschisa exclusiv spre o lume spectacol, ramane, in fond, cea adevarata: existenta, sirul de vieti nu sunt decat un joc de forme, mereu reluat, pe fundalul timpului inepuizabil. Acest fel de joc nu indica, totusi, la Arghczi, o devalorizare radicala a existentei. Cel ce marturisise cu umilinta in Psalmi ca nu e decat un ceas din vesnicia unei divinitati neinduratoare, manifesta, mai curand, o atitudine de supunere si acceptare. Ca si taranul mioritic", sa spus el intelege sa joace jocul. De altfel, poemele care ar putea sugera o interpreta re a lumii ca joc iluzoriu, lipsit de consistenta, sunt aproape absente din opera argheziana. Ici-colo, cate o poezie ca Inscriptie pe un craniu, ori Inscriptie pe oglinda mare reia motivul mastii sau al oglinzii; teatru al lumii, insa al unei lumi ce nu mai e decat caricatura ei, si care merita intampinata, ca atare, cu ochiul satiricului:
Paiata lui se-arata mereu cu alta masca Urzeala comediei sa nu i se cunoasca, Jucand in mii de fete, naiv, acelasi rol in care Mascariciul divin se da de gol. Iubire, jertfa, lupta: costume, Doamne Gade. Cuvantul cel din urma e-al astuia. El rade. (Inscriptie pe un craniU)
O viziune ludic-caricaturala ofera si cateva dintre Horele argheziene, dintre care Hora de baieti si Hora de ucenici sunt, fara indoiala, cele mai reprezentative. Jocul are, aici, o functie ironica, poemele fiind un fel de parabole absurde, cu implicatii polemice, dar evidentiind si pura placere a regiei unei lumi pe dos. Sub aparenta unor strigaturi" acompaniate burlesc de zgomotul spectatorilor imaginari, ca de niste grimase sonore, in Hora de baieti se rostesc adevaruri grave, accentuate ironic de inscenarea bufa: intr-o tara care-a fost Era mare cel mai prost. Bi ba, ba-ba, Li-ba, la-ba. Cine-oleaca-avea de cap Si-1 punea dupa dulap Hu-hu, bu-hu, Bu-hu, hu-hu intr-o directie similara e orientata si Hora de ucenici suita de intrebari cu raspunsuri impotriva evidentelor, la un examen al vidului intelectual:
Ce e cercul? Un patrat. Cum e unghiul? Cracanat. Un catel? E un purcel. Ce-i alt fel? Tot ce-i la fel. Sunt acum incredintat: Tanaru-i om invatat. Zise presedintele Potrivindu-si dintele
Asemenea texte, vadind particulara inclinatie spire grotesc a poetului, intorc gandul cititorului referat.clopotel.ro
43
spre nenumarate alte pagini precedente din opera argheziana, fie ca este vorba de Blestemele din Cuvinte potrivite, fie de atatea personaje" si scene" din Flori de mucigai, unde gravitatea discursului e frecvent deviata ludic. in timp ce ne cutremura, ele ne starnesc rasul" observa, cu justete, despre Blesteme, St. Augustin Doinas1. Dilatarea enorma a imprecatiei, cu pitorescul ei trivial", subtila asociere a gingasiei" cu brutalitatea verbului acuzator, accentul pus pe culoare si sonoritate tradeaza, mai curand, placerea artistica a combinarilor insolite, gustul deformarii expresive a imaginilor, estompand motivatia initial serioasa" si concentrand atentia asupra jocului unui discurs ce devine pur exercitiu de virtuozitate. Oricat de sumbru in multe din infatisarile sale, universul construit cu puterile neajutate" al Florilor de mucigai comporta, Ia randul sau, o marc doza de jucausa ironie. Ka poate fi definita ca atare si din perspectiva ipostazei simihdemiurgice a poetului cc-si manipuleaza lumea grotesca angajand o intr-un joc care e, adesea, un ritual degradat (un exemplu tipic ar fi, in acest sens, CinA). Exista insa destule poeme unde latura spectaculara, ca si gratuita, a evenimentului", prevaleaza asupra comunicarii mesajului" dramatic, grav. Asa se intampla, bunaoara, in La popice: neobisnuita putere de concretizare a miscarii scenice a protagonistilor, cu realismul brutal al descrierii, de un pitoresc frizand sordidul, reliefeaza, de fapt, caracterul ludic al intregii constructii; autorul este aici in egala masura cel ce pune in scena spectacolul grotesc si cel care, imprumutand masca unui spectator" din aceeasi categorie cu a protagonistilor, il si comenteaza" intr-un limbaj el insusi extrem de colorat, ce poarta marca oralitatii:
Daca-ncepe ghiontul sa te doara, Lungule, ne faci de ocara. Scurtul 1-a si muscat De musteata
Si a scuipat Sange din ea, cu matreata. .. Lasa, ba! ca bine-i face! " Puneti mana, ma! Veniti incoace! "
referat.clopotel.ro
44
Finalul in poanta (Si toata pricina / Fusese Gherghina"), venind ca un moment de destindere, subliniaza, prin contrast, comicul enorm al situatiei. Nu altfel stau, in fond, lucrurile in Sici bei, unde accentul cade iarasi pe pitorescul inscenarii si al limbajului; ori in Fatalaul poem in care descriptia inainteaza progresiv prin acumularea unor atribute din registrul suavitatii si al puritatii, impingand portretul spre dimensiuni fabuloase, pentru ca incheierea in ton familiar sa divulge, pe de o parte, adevarata identitate, prea putin poetica" a personajului, iar, pe de alta, sa demaste" cu umor caracterul ludic al exercitiului verbal desfasurat de poet: Din atata-mparechiere si impreunare, / Tu ai iesit talhar de drumul mare. / Na! tine o tigare". Ar putea fi citata, intr-un asemenea context, si o poezie precum Munca, din acelasi ciclu, in care s-a vazut capodopera acestei arte cu resorturi" si basici care tipa" si o parodie sublima a exorcismului"1. Asemenea exemple arata ca jocul inocent, de demiurg-copil (sau de mestesugar copilarit"), al poetului este dublat, cu egal succes, la Arghezi, de un altul, grotesc-spectacular, al lumii cazute". Dincolo de schimbarea registrelor, ceea ce unifica aceste spatii este extrema libertate a manipularii si (rE) modelarii materiei verbale, cu dexteritatea artizanului (la nivelul jocului plastic"), si placerea inscenarii si interpretarii unor situatii existentiale in reprezentarea carora regizorul-actor spectator cheltuieste o iesita din comun fantezie combinatorie. Cum am putut deja remarca, aceasta ars combinatoria focalizeaza adesea, aproape exclusiv, atentia cititorului, deviind-o spre performantele alchimiei verbale care, in Flori de mucigai, corespunde perfect autodefinirii anterioare din Ars poetica: am cautat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu raie: le-am excitat aroma, le-am avivat ranile cu sticla pisata si le-am infectat pe unele complect"2. Revine aici formula naturii de adaos", construita pe cale artificiala", in laboratorul poetului artizan si magician, dubland, cu o latura mai intunecata, luminozitatea celeilalte naturi, de adaos, a fabricantului de .jucarii". Asa-numita estetica a uratului" poate fi evocata, desigur, aici, de vreme ce, in jocul transfigurarii obiectelor (de limbaJ) impure", admiram nu atat continutul", cat reusita spectacolului construit si interpretat, dinamica formelor", insasi substanta semnificantilor. Formare si deformare, mimesis si de-naturare apar astfel ca termeni operativi in intreg spatiul ludic arghezian. Si, in intelesul cel mai general, este valabila, evident, si afirmatia ca denaturarea, trecerea de la natura la arta, nu poate fi decat joc"1. Cu observatia, totusi, ca in cazul unor poeme ca Testament sau Un cantec, unde povara si suferinta munai, fie ea chiar a transmutatiei verbului substantificat, sunt atat de prezente actul creator pierde mult, daca nu totul, din caracterul sau ludic. Copilul care construieste castele de nisip se joaca, insa muncitoarea, care confectioneaza papusi, ori mecanicul, ce lucreaza intr-o fabrica de jucarii -- nu se joaca"2. O asemenea distinctie e necesara. in teritoriul operei argheziene, ea este destul de limpede sugerata desi, intre truda artizanului care-si framanta mii de saptamani" cuvintele, ori tese in panza poe mului un tighel de sange-nchegat", si usurinta, libertatea si placerea jocului demiurgic, frontierele sunt, nu o data, fragile. Situate sub semnul jocului, in intelesul lui autentic, raman insa poemele in care ostenitorul" mestesugar isi uita propriul efort dureros pentru a regasi, prin copilarire", varsta ingenuitatii originare si zeiasca omnipotenta si lipsa de griji. Oricum, experienta poetica argheziana ramane, tocmai prin ambiguitatea ei, deosebit de convingatoare intr-o posibila serie de argumente" in favoarea reabilitarii jocului ca atitudine lirica fundamentala. Ea demonstreaza ca ludicul nu e deloc strain, in gratuitatea" lui, de o referat.clopotel.ro
45
complexa viziune a lumii, angajand temeiurile cele mai profunde ale existentei. Artizan, demiurg si copil, regizor, actor si spectator al jocului lumii si al cuvintelor, construind in sensul naturii sau denaturand limbajul, Arghezi se defineste inca o data si mai ales din aceste perspective drept unul dintre cele mai moderne spirite creatoare din poezia romaneasca.
Tudor Arghezi B. Marile teme ale liricii argheziene 1.Poezia filosofică: -ars poetica: - Rugă de seară 1910; -Testament 1927; -Portret 1927; -lirica existenţă: -în căutarea lui Dumnezeu: -Psalmi 1910; -confruntarea cu moartea: -Duhovnicească 1927; -De-a v-aţi ascuns 1927; -De ce-aş fi trist 1961; -lirica sociogonică: -Cântare omului 1956; 2.Poezia socială: -Cuvinte potrivite 1927; -Cântare omului 1956; -Flori de mucigai 1931; -1907-Peizaje 1955; 3.Poezia de dragoste: -Cuvinte potrivite 1927; -Versuri de seară 1935; 4.Poezia jocului a boabei si a fărâmei: -Cuvinte potrivite (Cântec de adormit Miţura) -Buruieni -Marţişoare -Prisaca -Cartea cu jucării (proze) 1.Poezia filozofică argheziană se adapă din singuratatea, ca fiinţa gânditoare a omului pe pământ. Sursa ei se află în permanenta căutare a unui "Dumnezeu" care refuză a se arăta şi care determină o stare sufletească de permanentă pendulare între credinţă şi tăgadă. Poetul acceptă şi refuză succesiv existenţa dumnezeirii, trecând prin cele mai felurite şi contradictorii stări de spirit .Eşecul lui Arghezi de a ajunge la revelaţia divină l-a condus pe acesta la o viziune panteistică asupra vieţii atâta vreme cât cerul ramâne mut.(Psalmii) O temă bine reprezentată în poezia filozofică este aceea a confruntării omului cu moartea în care distingem trei atitudini: referat.clopotel.ro
46
a) spaima de nefiinţă, de neant (Duhovnicească) b) acceptarea ca pe un dat firesc, in sens mioritic, a mortii (De-a v-aţi ascuns) c) spaima de moarte care este atenuată de gândul că, atât cât trăieşte,omul se ilustrează prin realizările şi împlinirile sale (De ce-aş fi trist ?)
referat.clopotel.ro
47
