Tema 2 Clasa de elevi ca organizaţie. Cultura managerială a profesorului şi a clasei Pornind de la o posibilă definiţie a unei organizaţii: „un sistem de activităţi structurate în jurul unor finalităţi (scopuri, obiective) explicit formulate, care antrenează un număr mare de indivizi ce deţin statute şi roluri bine delimitate în cadrul unei structuri diferenţiate, cu funcţii de conducere şi coordonare a activităţilor” (Păun, 1999, p. 8), putem observa că aceasta devine operaţională şi în cazul clasei de elevi. Clasa de elevi reprezintă, la nivel micro, o organizaţie, ea întrunind toate caracteristicile specifice unei organizaţii (Păun, 1999, pp. 9-10): •
Structura organizaţională, caracterizată prin variabile precum: mărimea, complexitatea, formal formaliza izarea rea,, speci speciali alizar zarea ea şi diferen diferenţie ţierea rea activi activităţ tăţilo ilor, r, poziţi poziţiii şi roluri roluri,, relaţi relaţiii şi interacţiuni;
•
Cont Contro rollul
org organiz anizaaţi ţion onal al
–
stru struct ctuură
iera ierarh rhiică
şi
nivelu veluri ri
de
auto autori rittate, ate,
centralizare/descentralizare, centralizare/descentralizare, birocratizare; •
Compor Comportam tament entul ul organi organizaţ zaţion ional al – scopur scopuri,i, cultu cultură ră şi climat climat organi organizaţ zaţion ional, al, etos, etos, eficacitate;
•
Schimb Schimbarea area organi organizaţ zaţion ională ală,, respec respectiv tiv flexib flexibili ilitat tate, e, inerţi inerţie/i e/inov novaţi aţie, e, dezvol dezvoltar tarea ea personalului. Aceste caracteristici generale, specifice oricărei organizaţii pot fi particularizate atât la
nivelul şcolii, cât şi la cel restrâns, al clasei de elevi.
Temă de reflecţie, ca viitori profesori: Anal Analiz izaţ aţii carac caracte teri rist stic icil ilee unei unei orga organi niza zaţi ţiii şi identificaţi specificul acestora pentru clasa de elevi.
Clasa de elevi, ca grup structurat, organizat, coeziv are o cultură proprie, specifică. În general, general, cultura unei organizaţ organizaţii, ii, deci şi a clasei clasei de elevi, cuprinde cuprinde o parte parte „vizibilă „vizibilă”” (care însă este constituită din elemente secundare, derivate) şi o parte „ascunsă”, care cuprinde elementele de bază ale culturii (după Iosifescu, coord., 2001, pp. 135-137).
Partea vizibilă •
•
•
•
•
a culturii organizaţionale cuprinde:
Simboluri şi sloganuri, care exprimă, prin intermediul unor imagini simple şi a unui număr redus de cuvinte valorile fundamentale ale organizaţiei respective, ele fiind expresia personalităţii organizaţiei; Ritualuri şi ceremonii – exprimă şi întăresc valorile promovate de organizaţia respectivă; exemple de ritualuri şi ceremonii: de întărire, de integrare, de reînnoire; Mituri şi eroi, fiecare organizaţie având propriile sale povestiri şi propriii săi eroi, lideri, indivizi reprezentativi; Modele comportamentale – unele din cele mai importante fiind cele referitoare la vestimentaţie şi atitudini fizice; „Jargonul” – respectiv limbajul specific organizaţiei respective. Partea invizibilă
cuprinde:
•
Normele – reglementează ceea ce este drept, corect, etc;
•
Valorile – definesc ceea ce este „bun” şi ceea ce este „rău” pentru organizaţia respectivă;
•
•
Credinţele conducătoare – reprezintă valori puternic internalizate care au rol esenţial în ghidarea comportamentului individual; Reprezentările – reprezintă modul particular în care membrii organizaţiei îşi proiectează anumite concepte, modele, roluri considerate ca fiind exemplare;
Înţelesurile – respectiv sensurile, semnificaţiile care asigură decodarea conceptelor fundamentale. Pe lângă cultura clasei ca organizaţie, putem identifica şi o cultură managerială a profesorului. Cultura profesorului-manager ar trebui să cuprindă astfel (Joiţa, 2000, p. 49): •
•
cunoştinţe manageriale generale şi specifice educaţiei;
•
cunoştinţe pedagogice, psihologice, sociologice, filozofice, logice, etice, deontologice, ergonomice, juridice, economice, axiologice, statistice, informatice, tehnologice referitoare la conceperea
−
realizarea conducerii eficiente a educaţiei, la nivelul
organizaţiei, al clasei de elevi, al situaţiilor educaţionale; •
capacităţi (intelectuale), deprinderi, abilităţi, competenţe operaţionale de aplicare a acestor cunoştinţe în situaţii educaţionale concrete, în proiecte strategice şi programe, în organizarea proceselor şi relaţiilor, în alegerea şi utilizarea metodelor manageriale, în coordonarea şi îndrumarea acţiunilor şi participanţilor, în asigurarea condiţiilor de
comunicare şi circulaţie a informaţiilor, de participare în management în promovarea şi realizarea orientării spre succes, calitate; •
perfecţionarea personalităţii, a stilului managerial, în trecerea de la empirism la raţionalitate şi creativitate managerială, promovarea cercetării ameliorative în domeniu, autoperfecţionarea. Referindu-se la cultura unei organizaţii, E. Păun (1999) identifică mai multe tipuri de
cultură:
cultura puterii, construită în jurul personalităţii conducătorului, managerului, în jurul valorilor, concepţiilor, convingerilor, deciziilor lui; •
cultura de roluri, bazată pe respectarea obligaţiilor prescrise birocratic, cu o structură bine definită pe sectoare, probleme, roluri standardizate; •
cultura de sarcini, favorabilă descentralizării, rezolvării problemelor concrete, participării, conducerii „în reţea”; •
cultura „de persoane”, în care fiecare individ este important în grup, directorul facilitează comunicarea, coordonează activităţile, consiliază. Cultura profesorului, ca manager şi lider al clasei, reprezentările şi opţiunile sale valorice, capacităţile şi atitudinile trebuie să devină model-exemplar, orientativ, pentru cultura grupului de elevi. •
Teme şi sarcini de autoevaluare: 1.
Argumentaţi de ce clasa de elevi este considerată o organizaţie.
2.
Pentru fiecare dintre elementele componente ale culturii organizaţionale, oferiţi
exemple culese din experienţa practică. 3.
Menţionaţi ce prejudecăţi, confuzii există în legătură cu cultura managerială a
profesorului.
